Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea din Bucureșt

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

VÂRSTA DE AUR A COPILĂRIEI

”Vârsta de aur a copilăriei” reprezintă stadiul de dezvoltare al copilului, cuprins între


vârsta de 3-6 ani, care mai poartă numele de preşcolaritate. Această etapă a vieţii copilului
este marcată de importanţă majoră deoarece are loc o dezvoltare a capacităţilor fizice, psihice
şi sociale ale preşcolarului care-i vor permite să se adapteze la realitatea înconjurătoare şi să
devină independent. Aceste modificări au fost evidenţiate de psihosociologi în diferitele teorii
ale dezvoltării umane: teorii cognitiviste, teorii ale dezvoltării morale, teorii ale dezvoltării
identităţii şi teorii ale dezvoltării comportamentale. În acest sens voi încerca să surprind cele
mai importante modificări din punct de vedere fizic şi psihic care au rol decisiv în dezvoltarea
ulterioară a copilului preşcolar precum şi la formarea personalităţii acestuia.

Perioada preşcolară este împărţită în 3 subperioade: preşcolaritatea mică (între 3-4 ani)
marcată de dorinţa de explorare a lumii înconjurătoare, preşcolaritatea mijlocie (între 4-5 ani)
marcată de dorinţa de independenţă, copilul doreşte să deţină controlul, să mănânce singur, să
se îmbrace singur, să arate că este mare şi că se poate descurca. În această subperioadă copilul
dobândeşte numeroase deprinderi şi aptitudini: limbajul se dezvoltă semnificativ la fel şi
afectivitatea, memoria şi imaginaţia. Preşcolaritatea mare (între 5-6 ani) este caracterizată
printr- o dezvoltare a atenţiei copilului, prin apariţia învăţării didactice (unde copilul este
nevoit să utilizeze cunoştinţele dobândite ca să facă făţă cerinţelor de la grădiniţă) şi prin
dorinţa de afirmare. Începând cu prima subperioadă până la ultima, se produc modificări
esenţiale în viaţa copilului.1

Din punct de vedere fizic au loc modificări ale aspectului copilului care depind în mod
special de alimentaţie. Aceasta trebuie să fie echilibrată şi să cuprindă atât mese principale cât
şi mici gustări, toate dupa un program bine stabilit astfel încât copilului să i se asigure toate
substanţele nutritive necesare unei creşteri armonioase. Se modifică şi comportamentul
copilului la masă, acesta începe să folosească tacâmurile, să îi aştepte şi pe ceilalţi să mănânce
ca să-şi primească desertul, să folosească şerveţelul pentru a se şterge când este murdar.

1
Verza, E., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.98-100

1
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Se poate dezvolta o “mică psihopatologie alimentară”2 care constă în apariţia unui


comportament al copilului neadecvat, la masă, evidenţiat prin: murdărirea feţei de masă,
folosirea neadecvată a tacâmurilor, obsesiile alimentare (preferinţa unor alimente, de cele mai
multe ori dulciuri şi respingerea alimentelor noi care sunt introduse în alimentaţia copilului).

Începând cu vârsta de 3 ani, copilul creşte cu cca. 4-6 cm anual ajungând de la o înalţime de
95 de cm şi o greutate de 15 kg, la înalţimea de 116 cm şi la o greutate de 22 kg, în jurul
vârstei de 7 ani. Între fetiţe şi băieţi există o diferenţă de cca. 1 cm în ceea ce priveşte
înălţimea şi 0,5-1 kg în ceea ce priveşte greutatea.

După cum afirmă şi Tinca Creţu: ”Creşterea fizică exprimă calitatea regimului de viaţă”3.

În acest stadiu apar şi modificări la nivelul dentiţiei, cea provizorie este schimbată cu
cea temporară, ţesutul muscular devine mai dens, creşte puterea de contracţie a muşchilor
lungi ceea ce îi permite copilului să practice activităţi cu un grad mai mare de efort: mers,
alergat, fugit. Mişcările fine sunt însă mai stângaci din cauza dezvoltării mai slabe a muschilor
de la nivelul mâinii. Ştim cu toţii că, atunci când un preşcolar mic deseneză, ceea ce rezultă
nu este o operă de artă ci nişte măzgăleli uneori mai bine definite, de exemplu, capul unei
păpuşi desenate care nu este tocmai rotund. Spre sfârşitul stadiului însă, pe lângă faptul că şi
fizicul îi vine în ajutor copilului, el dobândeşte aptitudini care-l ajută să deseneze mai bine, sa
modeleze şi să construiască diverse lucruri.

Din punct de vedere fizic copilul se dezvoltă şi din cauza antrenării lui în diferite activităţi
dintre care jocul este pe primul plan. Este curios să exploreze lumea şi să-ţi îmbogăţească
experienţa personală.

”Activitatea motorie este pe primul plan, copilul de 3 sau 5 ani este mai înainte de toate un
”neastâmpărat” pe care oboseala nu-l ajunge, închinat pe de-a-ntregul bucuriei de a simţi că
trăieşte şi se mişcă”4.

Din punct de vedere afectiv, familia joacă un rol important. Mama nu mai este în prim
plan singură, copilul începe să-şi cunoască tatăl pe care-l preferă în activităţile recreaţionale,
surorile, fraţii şi să interacţioneze cu aceştia. Diferenţa de ataşament faţă de cei doi părinţi
2
Verza, E., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.94
3
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p.142
4
Osterrieth, P., apud Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p.183

2
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

totuşi se resimte cel puţin la preşcolarul mic pentru că mama va fi considerată ”îngerul
păzitor”, atenţia ei fără limite faţă de micul copil generează siguranţa de care acesta are
nevoie, acordul ei în ceea ce priveşte acţiunile pe care le va iniţia. Se rezolvă şi ”Complexul
Oedip”5 din stadiul falic (3-6 ani) al dezvoltării umane, descris de Freud, prin identificarea
băiatului cu tata. Psihanaliştii consideră că, în cazul fraţilor poate apărea”Complexul Cain” 6şi
sentimentul de inferioritate sau de ”dat la o parte”. În acest sens, se poate instala anxietatea în
viaţa copilului ceea ce îi poate determina scăderea încrederii în sine. Acest fapt va avea un
impact negativ asupra dezvoltarii caracterului, de aceea, este necesar ca în familie mama să nu
facă diferenţe între copiii săi, nici măcar faţă de cel mai mic, ci să le acorde atenţie şi dragoste
în mod egal. Alături de aceşti noi membrii pe care copilul începe să-i cunoască el va depăşi
spaţiul locuinţei şi va pătrunde în minunata lume de afară: ”Împreună cu cei din familie,
copilul ia cunoştinţă de spectacolul străzii sau cu instituţii culturale cum ar fi: teatrul,
cinematograful, parcul de distracţii, grădina zoologică.” 7. Copilul de 3 ani e bucuros că
descoperă lumea, doreşte să meargă în locuri noi, este fascinat de ceea ce vede. Parcul de
distracţii este partea lui de Eden din care este scos din ce în ce mai greu deoarece timpul
petrecut aici nu va fi niciodată suficient pentru el. Dacă stăm să ne gândim lumea apare pentru
micul copil ca o explozie de culori, obiecte şi persoane necunoscute şi îi este foarte greu să le
perceapă pentru că nu le-a mai văzut înainte. Setea de cunoaştere este caracteristică acestei
perioade de explorare în care copilul simte nevoia să pipăie tot ce vede, curiozitatea lui e
satisfăcută cu ajutorul sensibilităţii tactile. Se pot remarca cu uşurinţă gesturile mânuţelor lui
îndreptate când spre un obiect când spre altul, un ”dute-vino” continuu mai ales la locul de
joacă din parc când acesta stă cateva minute în leagăn apoi fuge spre tobogan, balansoar sau
orice alt punct de interes.

Luând contact cu mediul social şi cel cultural, preșcolarul va trebui să-şi adapteze
comportamentul la diversele cerinţe din aceste două medii.
5
Muntean, A., Psihologia dezvoltării umane, Iași, Ed. Polirom, 2006, p. 38-39.
Complexul Oedip descris de psihanalistul Sigmund Freud este prezent la băieți și se manifesta prin iubire si
dorință sexuală față de părintele de sex opus (mama) și ostlitate față de părintele de același sex (tata). Copilul
își dorește inconștent să îndepărteze părintele de acelasi sex, pentru a-i lua locul și pentru a se bucura de
dragostea mamei. Complexul Oedip se rezolvă prin intermediul ”Complexului Castrării” reprezentat de teama
inconștentă a copilului că tatăl se va răzbuna pentru faptul că dorește să-l înlăture și îl va castra, astfel în final
copilul se va identfica cu tatăl și va reuși să păstreze dragostea mamei.
6
Acest complex se manifestă atunci când copilul este invidios pe propriul frate/soră că acesta/aceasta primește
mai multă atenție, dragoste din partea mamei și dorește să îl înlăture.
7
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p.140

3
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Astfel, între 3 şi 6 ani are loc o dezvoltare a proceselor senzoriale. Copilul ia


cunoştinţă de un anume obiect prin interacţiunea directă cu acesta (îl pipăie). ”Explorarea
perceptivă este facilitată de transferurile mai uşoare de la tact şi auz la văz aşa încât chiar dacă
preşcolarul doar vede un obiect poate să se refere şi la celelalte calităţi ale lui.” 8 . De exemplu
la gradiniţă el învaţă să surprindă diferenţele de mărime, culoare, textură dintre formele
geometrice. Grădiniţa stimulează dezvoltarea activităţii psihice prin diversele cerinţe pe care
preşcolarul va trebui să le facă faţă, adaptându-şi comportamentul.

“ În colectivitate, copilul este nevoit să se adapteze la cerinţele externe, să depăşească


contradicţiile dintre acestea şi posibilităţile sale limitate de a răspunde în mod eficient[…], să
asimileze şi să adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase.”9 De exemplu,
preşcolarul învaţă să salute, să adopte un anume comportament la masă sau să vorbească
numai atunci când se anunţă.

Numeroşi psihologi străini au evidenţiat la om, stadiile dezvoltarii psihice, printre care
enumerăm: stadiile dezvoltării cognitive, stadiile dezvoltării morale, stadiile dezvoltării
identităţii şi stadiile dezvoltării comportamentale. Aceste stadii corespund unor categorii de
vârstă.

Stadiile dezvoltarii cognitive au fost evidenţiate de psihologul elveţian Jean Piajet în ”Teoria
psihogenezei cunoştinţelor şi operaţiilor intelectuale”.

Stadiul dezvoltării cognitive corespunzător perioadei de vârstă 3-6 ani este denumit stadiul
preoperaţional (2-7 ani) cu 2 substadii. Substadiul preconceptual (între 2-4 ani) este
caracterizat de folosirea simbolurilor (cuvinte, imagini, semne) pentru a reprezenta obiecte,
relaţii din realitatea înconjurătoare. După cum evidenţiază şi Verza :” Perceperea realităţii este
încărcată emoţional şi alimentează imaginaţia, comportamentele şi strategiile mintale ce
utilizează o simbolistică amplă.”10 Copilul este marcat de incertitudine şi de aceea foloseşte
întrebări de genul: ”De ce?” sau alte întrebări interogative prin care încercă să mai risipească
un pic din negura din căpuşorul său. Substadiul intuitiv ( între 4-7 ani) caracterizat de scheme
mentale (reprezentări) care îl ajută pe copil să coreleze informaţiile primite, să anticipeze

8
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p.146

9
Verza, E., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.92
10
Verza, E., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.93

4
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

relaţii dintre obiecte. Această gândire este numită de Jean Piajet, ”gândire imaginistică” când
preşcolarul luptă pentru a dobândi o gândire logică.

În ceea ce priveşte stadiile dezvoltării morale, acestea au fost evidenţiate de Jean Piajet
şi Lawrence Kohlberg. Dezvoltarea unei conştiinţe morale presupune dezvoltarea unui
comportament ghidat de valori ca:bine, rău, adevăr şi respect reciproc. Perioadei de vârstă 3-6
ani îi corespunde Etica preconvenţională (3-10 ani) cu 2 stadii. Primul stadiu denumit
”pedeapsa şi supunerea” se referă la faptul că la această vârstă copilul nu este conştient de
gravitatea urmărilor unui fapt negativ comis, nu ţine cont de reguli. Dacă este sancţionat
faptul respectiv va fi catalogat negativ (pedeapsa) şi probabilitatea repetării lui este mică iar
dacă nu este sancţionat este catalogat ca fiind un fapt bun (recompensa) deşi poate nu este.
Stadiul al doilea poartă numele de ”hedonism naiv” şi se referă la faptul ca binele şi răul este
perceput în funcţie de nevoile personale: ceea ce aduce avantaje este catalogat bine iar ceea
ce nu aduce avantaje este rău.

Tot în perioada preşcolară se construiesc şi bazele personalităţii şi caracterului


preşcolarului. Erik Erikson este psihologul care descrie stadiile dezvoltării identităţii. Fiecărui
stadiu îi corespunde un conflict. Perioadei de vărstă 3-6 ani îi corespunde conflictul iniţiativă
versus vinovăţie În această perioadă preşcolarul simte dorinţa de a fi independent şi se simte
capabil să realizeze anumite sarcini cum ar fi de exemplu să-şi ducă singur gentuţa chiar dacă
uneori este grea. Rezolvarea cu bine a conflictului îl ajută ca în viitor să reuşească să realizeze
tot ce-şi propune. Dacă este constrâns, nu ia deciziile singur, va dezvolta sentimentul de
vinovăţie şi va crede că nu poate face faţă situaţiilor de viaţă mai grele, se va aştepta ca mereu
să fie cineva care să-l salveze din impas.11 Dezvoltarea personalităţii depinde de numeroşi
factori printre care mediul familial şi mediul de la grădiniţă sunt cei mai importanţi deoarece
aici copilul petrece cea mai mare parte din timpul său. Astfel numeroşii psihanalişti care au
studiat factorii de care depinde formarea personalităţii şi a caracterului au ajuns la concluzia
că : ”Un climat familial calm, optimist, stimulativ, […], generează însuşiri caracteriale
pozitive ca: încredere în sine, optimism, independenţă, încredere în ceilalţi” 12 iar ”un climat

11
Muntean, A., Psihologia dezvoltării umane, Iași, Ed. Polirom, 2006, p. 42.

12
Berge, A., 1970 apud Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p. 196

5
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

tensionat, conflictual, cu modele parentale negative, […], generează cu mare frecvenţă


trăsături ca: teamă, anxietate, supunere, agresivitate.”13

În această perioadă a vieţii sale, preşcolarul învaţă să se exprime în cuvinte. Limbajul


se dezvoltă semnificativ şi are influenţe asupra capacităţii socialişatoare a copilului. Copilul
de 3 ani nu vorbeşte foarte mult sau câteodată deloc. De la începutul stadiului până la sfârşitul
lui, vocabularul preşcolarului creşte de la 400 de cuvinte la 1500 de cuvinte şi uneori chiar la
3000 de cuvinte la preşcolarul mare. Preşcolarul are preferinţă pentru folosirea diminutivelor,
foloseşte propoziţii simple. La începutul stadiului chiar şi un singur cuvânt poate avea
înţelesul unei propoziţii. De exemplu, un copil de 3 ani care va dori o jucărie văzută în vitrina
unui magazin va zice simplu: ”Mama!” şi va arăta cu degeţelul spre aceasta. De fapt el ar vrea
să spună că acea jucărie e frumoasă sau că vrea să i se cumpere acea jucărie. Spre sfârşitul
stadiului însă, limbajul preşcolarului devine şi expresiv, el foloseşte atât cuvinte cât şi
tonalitatea potrivită si gesturi în acord cu cele spuse. De exemplu atunci când participă la
gradiniţă la o serbare copilul va încerca să impresioneze auditoriul, va fi un mic actor când va
spune o poezie sau când va juca un rol într-o scenetă.

Imaginaţia preşcolarului se dezvoltă foarte mult în acest stadiu şi datorită faptului că


este pasionat de poveştile cu zâne, prinşi şi prinţese, monştrii şi zei şi de tot ce e fantastic. De
asemenea, prin intermediul jocului el îşi dezvoltă capacităţle creatoare. Copilul de 3 ani chiar
şi atunci când îi lipseşte jucăria poate inventa una nouă şi jocul său poate continua. De
exemplu foloseşte scăunele şi le aşează în şir şi îşi imaginează că merge cu trenuleţul sau
foloseşte un băţ pe post de căluţ. La sfârşitul perioadei însă: “ Jocul capătă roluri psihologice
tot mai complexe, funcţii normative, funcţii de facilitare a adaptării copiilor la aspectele mai
complexe ale mediului înconjurător.”14

”Fantezia îngăduită şi cultivată la preşcolaritate va genera forţele creatoare de mai târziu.”15

Atenţia este de asemenea, involuntară şi este susţinută de curiozitatea copilului, atunci


când vrea şi îl interesează subiectul discutat este ”numai ochi şi urechi” (în cazul poveştilor
spuse de părinţi sau la gradiniţă) iar atunci când nu îi place despre ce se discută se retrage şi
13
Osterrieth, P., 19760 apud Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p. 196.

14
Verza, E., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Pro Humanitate, 1994, p.124

15
Crețu, T., Psihologia vârstelor, Bucureșt, Ed. Credis, 2001, p.171

6
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

îşi găseşte altă ocupaţie mai interesantă. Apare şi atenţia distributivă dar şi cea voluntară. La
preşcolarul mic aceasta este de 12 minute, la cel mijlociu de 14-15 minute iar la cel mare de
20-25 de minute. Atenţia copilului depinde de numeroşi factori printre care şi natura activităţii
desfăşurate de copil. După cum am mai menţionat, atunci când copilul ascultă o poveste
atenţia este captată mai uşor şi este de lungă durată decât în cazul în care copilul este nevoit să
încerce să înveţe o poezie.

Având în vedere desprinderea uşoară de mediul familial şi pătrunderea în mediul


social, viaţa afectivă a preşcolarului devine mai complexă. El intră în contact cu lume ”nouă”,
la gradiniţă când îşi cunoaşte educatoare şi viitorii colegi, în familie când îşi cunoaşte rudele
chiar şi la locul de joacă din parc. El învaţă cum să se comporte cu în diferite situaţii şi atunci
apare învăţarea afectivă. De exemplu când va face cunoştinţă cu alţi copii va şti să zâmbească
şi să pară amabil sau va fi bucuros când va primi o vizită de la rudele apropiate. Cu cât
înaintează în vârstă, preşcolarul ştie să-şi controleze emoţiile. De exemplu atunci când se va
lovi, un copil de 5 ani va putea să se abţină să plângă mai ales dacă sunt alţi copii în preajma
sa ca doar nu vrea să pară un plângăcios. Va şti şi cum să obţină anumite beneficii de la părinţi
mai ales atunci când simte că unul dintre ei are o slăbiciune pentru el.

La sfârşitul perioadei preşcolare copilul a dobândit aptitudini şi deprinderi care îl vor


ajuta să parcurgă următoarele etape ale vieţii sale fără teama că nu se va descurca singur.
Copilul trece de la stadiul în care era dependent de familie şi nu se putea exprima, spre stadiul
în care poate arăta câte știe și ce poate face. Dezvoltarea sa ulterioară depinde de aceste
aptitudini şi abilităţi obţinute. De aceea, este necesar ca în această perioadă copilului să i se
acorde atenţie, suport emoţional şi afecţiune pentru a depăşi momentele de teamă, anxietate şi
nesiguranţă pentru a i se asigura condiţiile unei dezvoltări armonioase care îl vor ajuta să
devină o personalitate puternică.

7
Universitatea din Bucureșt
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială