UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE,,

TEOLOGIE PASTORALĂ ANUL I

Cetatea Ierusalimului

Lucrare de seminar la Vechiul Testament

Coordonator:
Dr. Pr. Hârlăoanu Cezar

Student:

Iaşi - 2014

1
 Cuprins

Introducere.......................................................................................p. 3.

I. Țara Sfântă............................................................................p. 4.
II. Cetatea Ierusalimului...........................................................p. 6.
III. Templul din Ierusalim..........................................................p. 8.

Concluzii...........................................................................................p. 10.

Bibliografie.......................................................................................p. 11.

2
 Introducere

Ierusalimul este unul dintre cele mai cunoscute şi iubite oraşe ale lumii. Acest lucru se
datorează în mare parte istoriei sale biblice. Prima atestare a străvechiului oraş datează de prin
mileniul al doilea înainte de Hristos, dar recentele descoperiri arheologice afirmă că orașul
exista cu mult inainte.
Istoria biblică a oraşului Ierusalim a început pe vremea părintelui Avraam care s-a
întâlnit aici cu Melchisedec, regele Salemului. Apoi prin anul 1000 î. d. Hs. Regele David a
reuşit să cucerească Ierusalimul din mâinile iebuseilor şi a întemeiat aici o cetate puternică
înconjurată cu ziduri de apărare. Astfel Ierusalimul devine „Cetatea lui David” şi capitală a
regatului său. De-a lungul istorii cetatea Ierusalimului v-a intâmpina multe piedici in
dezvoltarea sa.
În lucrarea aceasta mi-am propus să vorbesc în primul capitol despre Țara Sfântă,
caracteristici generale. În cel de-al doilea capitol voi vorbi despre cetatea ierusalimului, iar în
ultimul capitol cateva idei despre Templul din Ierusalim.

3
 I. Țara Sfântă

Statul Israel este cuprinsă între M. Moartă şi râul Iordan, în est, şi ţărmul M. Medirerane,
în vest. Spre nord se învecinează cu Siria şi Liban, spre est cu Iordania, iar în sud-vest cu
Egiptul (Vezi anexa I).În sud prin golful Akaba are ieşire la M.Roşie. Şi este aşezata geografic
la 27 grade, 45 minute – 33 grade 20 minute în nord şi 32 grade 0,6 minute-35 grade şi 50
minute în est.
Suprafaţa 20.770 km patrati cu graniţele din 1949. Suprafaţa totala a regiunii autonome
palestiniene 6231 km patraţi din care regiunea Gaza 352 km patraţi şi enclava Jericho 60 km
patraţi. Restul malului de vest acoperă 5819 km patraţi.1
Situată între Asia şi Africa, Palestina era un fel de punte de legătură intre cele două
mari civilizaţii ale Orientului antic, cea a Egiptului si cea a Mesopotamiei (Babilonia şi
Asiria). Ţara fiilor lui Israel şi-a adus o contribuţie substanţiala la lîuirirea civilizaţiilor
Orientului Apropiat. Pământul rării Sfinte cuprinde o arie relativ restrânsă, el constituind un
coridor destul de strâmt între deşertul siro-arabic şi mare. La sud se află deşertul Sinai, care
ajunge până aproape de mare. Acesta nu putea fi străbătut odinioară decât de caravane.
Deşertul Sinaiului este continuat de deşertul siro-arabic, la răsărit, care. în timpurile biblice,
ca şi astăzi, făcea imposibil drumul de la Ierusalim la Babilon, obligând călătorul la un lung
ocol prin nord.2
Aşezată într-un loc destul de strategic, tara evreilor a fost adesea călcată in picioare de
armatele puterilor din imediata vecinătate sau mai îndepărtate Astfel, aproape toate armatele
din Asia Mică (este vorba de vechiul Imperiu Hitit), cele din Siria de Nord (imperiul din Elba)
sau din Meso- potamia (Asiria. Babilonia şi Persia) trebuiau să treacă fie prin Fenicia, fie pnn
Damasc, respectiv pe la vest sau est de munţii Liban, ca apoi să treacă prin Palestina. La fel
procedau şi armatele egiptene. Acestea, pentru a-şi apăra frontierele de la nord, îşi creau
puternice avanposturi în Palestina şi chiar şi in Fenicia. Aşadar, ţara pe care Dumnezeu a
promis-o lui Avraam şi urmaşilor săi a devenit, în nenumărate rânduri, un adevărat câmp de
luptă intre marile puteri ale Antichităţii. Dacă unii văd în aceasta un semn al Providenţei, un
loc ales de Dumnezeu pentru a Se descoperi oamenilor şi de a împlini planul Său de mântuire

1
Prof. Univ., Ghenadie Obadă, Ierusalim – oraș sfânt și izvor a lumii creștine, (Teză de licență, Chișinău), 2011,
p. 8
2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Pr. Prof. Dr. Emilian Cornițescu, Arheologia Biblică, Ediția II, Ed. EIBMBOR,
Sibiu, 2002, p. 56

4
a lumii, pentru că aici era punctul de întâlnire al marilor civilizaţii ale Orientului, alţii, în
special profeţii Vechiului Testament, văd în aceasta fie o pedeapsă divină pentru desele trans-
gresiuni ale Legii, fie o punere la încercare din partea lui Dumnezeu. De notat este totuşi că
aici s-au întâlnit şi alţii civilizaţii decât cele orientale. Astfel, ultimele două mari imperii,
Macedon şi Grec, iar, mai târziu, şi cel Roman au sosit din Occident. Pare, Într-adevar, destul
de logicî afirmaţia că a fost în planul lui Dumnezeu ca, la timpul hotărât, cuvântul Său să fie
făcut cunoscut popoarelor în mod simultan. Aici se întâlneau popoare din. Asia, Africa şi
Europa.3

3
Pr. Prof. Dr. Petre Semen, Arheologia biblică în actualitae, Ed. Trinitas, Iași, 2008, pp. 40-41.

5
 II. Cetatea Ierusalimului

În ce priveşte capitalele Ţării Sfinte, acestea au fost în funcţie de cetatea din care era
ales conducătorul politic - regele. Astfel Saul şi-a stabilit capitala în Ghibeea (I Samuel
13,2), numita, de atunci, şi Ghibeea lui Saul. Urmaşul său, regele David, mai înainte de a fi
recunoscut de toate triburile, a avut timp de 7 ani centrul politic la Hebron, după care a fost
învestit pentru a doua oară rege în fata tuturor seminţiilor si s-a mutat la Ierusalim Datorita
poziţiei sale strategice. Aceasta cetate, pe cure a cuccrit-o de la Iebusei, David a fortificat-o,
construind aici palate somptuoase. 4
Consolidarea cetății-capitală este continuată şi
desăvârşită de Solomon, care înalţă alte palate pentru sine şi pentru regină şi construieşte şi
măreţul templu ce a constituit, pentru un timp, singurul locaş de închinare pentru toți fiii lui
Israel.
Referire la denumirea cetăţii Ierusalim, părerile sunt diverse şi nesigure. În scrierile de
la Tell-el-Amama, ce datează din sec. XIV î.Hr., apare cuvântul urusalim sau urușalimmu,
când este descris asediului Ierusalimului de către Sanherib, în anul 701 î.Hr. Termenul cel
mai potrivit pare a fi însă acela de oras al păcii, cu toate că în Sfânta Scriptură apar şi alte
denumiri pentru această cetate: Cetatea lui David, Sionul, Cetatea (Ieremia 132,24; Iezechiel
7,23) sau Domnul este acolo (Iezechiel 48,35). După înăbuşirea revoltei lui Bar Kokba de
către armatele lui Adrian, în 135 d.Hr., pentru a-i desfiinţa şi numele, i-au zis Aelia
Capitolina.5
Situată pe un platou cu o înălţime de circa 650-760 m deasupra nivelul mării, cetatea
Ierusalimului a constituit pentru monarhie un ideal loc strategic. Cetatea era înconjurată la
nord de muntele Scopus, la sud, de Mukabbir, la est, de muntele Măslinilor, iar la vest erau
altitudini de aproximativ 850 m, încât nu numai că nu era vizibilă de la distantă, dar era şi
inaccesibila, prin aceea că era înconjurată de câteva văi adânci, ca valea Kedronului, la răsărit
şi valea Hinom (Gheena), la sud, încât nu rămânea decât un singur punct prin care putea fi
atacată. Sursa de apă era asigurata de la Ghihon printr-un canal de apă. Cetatea a fost cucerită
de la iebusei în timpul lui David, care a reuşit să o ia numai după ce a distrus canalul,
forţându-i pe cei asediaţi să se predea (I Cronici 11,4-7).6

4
Ibidem, p. 54
5
Ibidem, p. 55
6
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Pr. Prof. Dr. Emilian Cornițescu, op. cit., p. 198

6
 După dezmembrarea regatului, Ierusalimul a rămas în continuare capitala lui Iuda. În
927, faraonul Sişac al Egiptului, care se aliase cu Ieroboam, a atacat Ierusalimul şi a jefuit
templul sfânt, împreună cu palatele regale (I Regi 14,25). Un al doilea mare atac împotriva
Ierusalimului a avut loc în timpul regelui Amasia, când, după înfrângerea de la Bet-Şemeş,
regele loaş al Israelului (798-782) a atacat Ierusalimul, distrugându-i zidurile pe o distantă
apreciabilă în partea de nord (II Regi 14,13-14; II Cronici 25,23). Zidurile au fost refăcute de
Ozia (782-740) şi consolidate de Iotam (740-735) (II Regi 15,32-35; II Cronici 27,3). Cu
toate acestea, nici Ierusalimul n-a putut scăpa de distrugere, odată cu căderea regatului lui
Iuda, în 586.7 Cetatea a fost refăcută la întoarcerea din captivitate, în numai 52 de zile, ceea
ce denota că n-a fost definitiv distrusă în timpul lui Iezechia.

7
Petre Semen, Introducere in teologia profeților scriitori, Ed. Trinitas, Iași, 2008, p. 123

7
 III. Templul din Ierusalim

Ierusalim (ebraica modernă: Ierusalaim ‫ירושלים‬ sau Tion ‫ציון‬ (Sion); ebraica
clasica:Ierusalaim sau Ierusalem ‫ ;ירושלם‬araba: al-Quds ‫ القدس‬sau Ur Salim al Quds) este un
vechi oras din regiunea istorica Palestina (pentru evrei si crestini „Tara Sfanta” sau „Tara lui
Israel”),in Orientul Mijlociu, considerat oras sfant in Iudaism, Crestinism si Islam.
Ierusalimul a servit drept capitală politică a Israelului atât în perioada cât acesta a fost
un regat unitar, cât şi mai târziu, în timpul regatului din sud, al lui Iuda. Solomon,
succesorul lui David, a zidit Domnului Dumnezeu Templul din Ierusalim (I Împ. 5:8; II
Cron. 2:5,).
In centrul primei carți a Cronicilor se afla Legamantul încheiat de Dumnezeu cu David.
În centrul celei de-a doua cărți a Cronicilor sta Templul lui Dumnezeu zidit de Solomon.Istoria
și semnificația Templului sunt esențiale pentru învățatura biblică referitoare la Hristos și
Biserica Sa.
Templul Proiectat de David, pentru care el a pregatit materialele și lucratorii și pe care
fiul sau, Solomon, l-a zidit de fapt, a fost construit « La Ierusalim, pe muntele Moria »(3 :1).
Acesta este sirul de munti spre care Domnul l-a indrumat pe Avraam cand i-a poruncit sa-si
jertfeasca fiul, pe Isaac (Gen. 22 :2). Acea porunca nu a fost niciodata implinita. Domnul a
intervenit, iar Isaac a fost crutat. Se poate observa o legatura foarte stransa intre gestul lui
Avraam de a-si oferi fiul, singurul sau fiu, pe care-l iubea, si actiunea de mai tarziu a lui
Dumnezeu Insusi, prin care Isi da Fiul, singurul Lui Fiu, preaiubitul Lui FIu, ca jertfa pentru
pacat-exact in acelasi loc ! Insa de aceasta data nimeni nu a intervenit (Rom. 8 :32).
Importanța Templului este sugerată de numele său originar, Ohel Moed, care înseamnă
« cortul întâlnirii », locul in care Dumnezeu Se întâlnea cu poporul Său ( cf. Exod. 25 :22 ;
29 :43 ; Num. 17 :4).8
Biblia nu oferă Templului din Ierusalim o origine cerească de tip legendar. Existenţa
lui nu se bazează pe vreun mit religios, pe semnificaţii cosmogonice, aşa cum ne relatează
legendele religioase sumeriene sau babiloniene. Fie că este vorba despre instituirea regalităţii
sau despre existenţa Templului, totul debutează cu o propunere din partea omului: poporul
cere un rege, David are ideea de a construi un Templu; tot el, printr-un semn minunat, alege
locul (cf.1Rg 8,16) iar Solomon (sau David, după Cartea I a Cronicilor) realizează structura
arhitecturală. Totuşi, în acelaşi timp, Domnul intervine; aşa cum el a consacrat instituţia

8
E. W. Hengstenberg, D. D., Commentary on the Gospel of St. John, vol. I, 1865, p. 146.

8
regală, la început refuzată de profetul Samuel, el a acceptat şi construirea Templului, deşi s-a
opus, prin glasul profetului Natan (cf. 2Sam 7,1-16).
Dorinţa lui David de a ridica o casă Domnului s-a concretizat odată cu aşezarea
poporului ales în Ţara Canaanului, când Cortul Întâlnirii nu mai însoţea pe drum cele
douăsprezece triburi rătăcite în deşert. Templul lui Solomon, consacrat în anul 960 î.C., a
înlocuit Cortul Legământului, care adăpostea chivotul unde se păstrau cele două table ale
Legii, firimituri din mana din deşert şi toiagul lui Moise. Templul era un dar al lui Dumnezeu.
Nici David, nici Solomon, niciun rit sacerdotal, nicio revelaţie profetică nu au putut să „aducă
în hotar” vreodată prezenţa Celui Sfânt sau să provoace venirea lui. El este inefabil şi orice
revelaţie sacră este un har pentru om.
În timp ce David a stabilit capitala la Ierusalim, simbolul unităţii naţionale şi religioase
a lui Israel, Dumnezeu şi-a ales Muntele Sionului, ca să locuiască în Templul său cel sfânt.
Astfel, cetatea Ierusalim devenea „Cetatea Sfântă”; de acolo vorbea Domnul (cf. Am 1,2), de
acolo urcau rugăciunile poporului la cer, împreună cu mireasma de tămâie.
Pentru a marca sfinţenia lui Dumnezeu în mijlocul poporului său ales, textele sacre ne
spun că el locuia în Templu datorită Numelui său, care era invocat o singură dată pe an de
Marele Preot în Sanctuar, de Sărbătoarea Ispăşirii (Iom Kipur). Prezenţa sa, manifestată de-a
lungul istoriei mânturirii prin nori, coloană de foc, tunete şi fulgere, cutremur, se afla în
Templu, locul slavei sale, šekinah. Acest cuvânt aramaic derivă din šakan şi înseamnă
„locuinţă”, „lăcaş”; termenul se referă la o legătură specială a lui Dumnezeu cu un loc sau cu
o realitate sensibilă: Iahve locuia în Sfânta Sfintelor, acţiona din acel loc, referindu-ne astfel
la o prezenţă activă, vie.

9
 Concluzii

Astăzi Oraşul Ierusalim s-a extins foarte mult mai ales în partea de nord şi apus. Totuşi
Sfânta Cetate se poate cu uşurinţă deosebi prin zidurile înalte care împrejmuiesc cetatea.
Localnicii fac distincţia între cetatea Ierusalimului şi oraşul nou prin faptul că numesc
Ierusalimul biblic cu apelativul de cetate sau oraşul vechi. În mare, atmosfera din interiorul
cetăţii biblice formează şi astăzi o imagine destul de asemănătoare cu cea din vechime.
Milioane de oameni din întreaga lume vin pentru a se închina la Locurile Sfinte
convinşi că prin raţiunile şi transparenţa acestora vor ajunge mai uşor să-l cunoască şi să-l
iubească pe Dumnezeu.
Pentru creştini Oraşul Ierusalim este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici a înviat
Hristos. Aici a început istoria creştinismului şi istoria mântuirii. Aici s-au imprimat în piatră şi
în istorie cele mai mari minuni de pe pământ. Aici Hristos a dovedit că este Dumnezeul
adevărat, că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Ecce Homo! Iată Omul! Iată Dumnezeul cel
puternic şi iubitor în care trebuie să credem.

10
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Trad. şi note de Bartolomeu Valeriu Anania, Ed.
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția sinodală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008.
3. Abrudan, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Pr. Prof. Dr. Emilian Cornițescu, Arheologia Biblică,
Ediția II, Ed. EIBMBOR, Sibiu, 2002.
4. Hengstenberg, E. W., D. D., Commentary on the Gospel of St. John, vol. I, 1865.
5. Obadă, Prof. Univ., Ghenadie, Ierusalim – oraș sfânt și izvor a lumii creștine, (Teză
de licență, Chișinău), 2011.
6. Semen, Pr. Prof. Dr. Petre, Arheologia biblică în actualitae, Ed. Trinitas, Iași, 2008.
7. Idem, Introducere in teologia profeților scriitori, Ed. Trinitas, Iași, 2008.

11