Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Funcţionarea organismului depinde de funcţiile izolate ale diferitelor organe, coordonate, controlate şi
conduse de sistemul nervos. Acesta coordonează activitatea tuturor organelor, precum şi relaţiile
organismului ca întreg, cu mediul extern. Datorită coordonării şi reglării nervoase organismul se comportă
ca o unitate funcţională. Proprietatea sistemului nervos de a realiza această coordonare se numeşte funcţie
integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor sistemului nervos, dar organul de integrare
propriu-zisă, care subordonează şi funcţiile celorlalte etaje, este scoarţa cerebrală.
Din punct de vedere functional sistemul nervos reprezinta o retea de neuroni intercontectati,
asemanator cu structura unui computer, datorita faptului ca ambele prezinta un sistem de introducere a
datelor, un sistem de procesare a acestora si un sistem in care sunt afisate rezultatele obtinute.
Celulele gliale (nevrogliile) sunt de 10 ori mai numeroase decat neuronii si sunt celule metabolic
active ce se pot divide. Au rol in sustinere, fagocitoza resturilor neuronale, sinteza mielinei, troficitate,
facand legatura dintre neuroni si capilare. Intervin in retinerea unor substante din sange pentru a nu patrunde
in SNC (bariera hematoencefalica), in refacerea defectelor in caz de leziune a substantei nervoase (cicatrice
gliala).
La nivelul SNC s-au evidentiat 4 tipuri de nevroglii:
• astrocite,
• oligodendrocite,
• celule ependimale
• microglia.
In afara SNC s-au evidentiat celule Schwann si celule satelite.
Fibra nervoasă este continuarea axonului şi este constituită dinlr-un fascicul de neurofibrile, numit
cilindrax, învelit sau nu de o teacă de mielină.
Prin intermediul fibrelor nervoase se realizează legătura între doi neuroni, legătură care poartă
denumirea de sinapsă.
Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcţie, de la cilindrax, spre
dendrite şi corpul celular.
Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte influx nervos.
1
După sensul impulsului nervos se deosebesc:
• un neuron aferent - care conduce impulsul de la periferie către centru (calea senzitivă)
• un neuron eferent - care conduce impulsul de la centru spre periferie (calea motorie).
Sistemul nervos periferic, alcătuit din fibre nervoase şi organe terminale, deserveşte informaţia. La
modificări corespunzătoare de mediu extern sau intern, deci la stimuli diferiţi, se produc excitaţii (în
organele terminale senzitive), transmise prin fibre nervoase spre centru.
Excitaţiile mediului extern şi excitaţiile pornite de la muşchi, tendoane, articulaţii, periost se transmit
prin intermediul sistemului nervos al vieţii de relaţie, iar excitaţiile plecate de la viscere se transmit pe calea
sistemului nervos vegetativ. Aceste senzaţii sunt recepţionate de organe specializate, numite receptori, care
pot fi:
• exteroceptori, care culeg excitaţiile pornite de la mediul extern
• proprioceptori, care culeg excitaţiile de la muşchi, tendoane, articulaţii etc.
• interoceptori, care culeg excitaţiile viscerale.
Pe calea lor vin informaţiile de la periferia corpului sau din organismele interne, care vor merge - prin
intermediul neuronului senzitiv - spre centru, influxul nervos retransmiţându-se spre organele electoare pe
calea neuronului motor, a nervilor motori.
În general, nervii periferici sunt micşti, leziunea lor provocând tulburări clinice motorii şi senzitive.
2
Spre deosebire de reflexele necondiţionate, care sunt înnăscute, reflexele condiţionate sunt dobândite,
apărând în cursul existenţei individului, determinate de condiţii diferite şi variate ale mediului extern. La
nivelul scoarţei se realizează integrarea superioară, adaptarea organismului la schimbările mediului extern,
înregistrate cu fineţe şi precizie, dar şi legătura dintre diferite părţi ale organismului.
Emisferele cerebrale:
• reprezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos.
• Fiecare dintre ele cuprinde câte patru lobi:
-frontal - corespunde circumvoluţiei frontale ascendente şi este sediul neuronului motor central,
deci sediul mişcărilor voluntare. Leziunile lobului frontal se însoţesc de:
-tulburări motorii (paralizii)
-tulburări în articulaţia vorbirii (disartrie sau anartrie)
-tulburări de comportament.
-parietal - sediul cortical al analizorului sensibilităţii generale. La acest nivel se realizează sinteza
tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor însoţi de tulburări privind aprecierea:
-volumului şi a formei obiectelor (stereognozie)
-greutăţilor (barestezie)
-privind discriminarea tactilă (aprecierea distanţei dintre două atingeri ale pielii) etc.
-temporal - cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa se poate însoţi de:
-surditate verbală (bolnavul aude, dar nu înţelege)
-halucinaţii auditive
-tulburări de echilibru
-imposibilitatea de a înţelege scrisul (cecitate verbală)
- incapacitate de utilizare uzuală a obiectelor şi de efectuare a gesturilor obişnuite (apraxie)
-uneori este pierdută înţelegerea semnificaţiei cuvântului vorbit sau scris (afazie senzorială).
-occipital - sediul capătului cortical al analizorului vizual. Leziunea sa duce la tulburări de:
- orientare în spaţiu
- vedere (halucinaţii vizuale) etc.
Trunchiul cerebral:
• este prima porţiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea măduvei spinării.
• Are un rol deosebit de important, aflându-se la răspântia dintre emisferele cerebrale şi cerebel.
• Este alcătuit de sus în jos din:
-pedunculii cerebrali
-protuberanţa (puntea)
-bulbul rahidian - face legătura cu măduva spinării.
• Ţinând seama de importanţa centrilor nervoşi (respiratori, circulatori, de deglutiţie), a căilor şi a
conexiunilor de la nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestări complexe, grave şi
adesea mortale.
• De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care îndeplinesc importante funcţii motorii
şi senzitive.
• În afara nucleilor nervilor cranieni şi ai centrilor reflexelor vegetative, în trunchiul cerebral se găsesc
o serie de nuclei nespecifici, care alcătuiesc formaţiunea reticulară, care joacă rol în transmiterea spre
3
scoarţa cerebrală a diferitelor stimulări extero- şi interoreceptive, contribuind la edificarea stării de veghe
(de conştientă).
Cerebelul
• aşezat în fosa posterioară a cutiei craniene
• este alcătuit din:
-două emisfere laterale - cu rol în coordonarea motorie
-o regiune mediană, care contribuie în mod deosebit la menţinerea echilibrului, numită vermis.
• Este legat de nevrax prin pedunculii cerebeloşi.
• Funcţia sa principală constă în reglarea tonusului muscular şi în coordonarea mişcărilor.
Sistemul limbic
Este format din cortexul orbitofrontal, hipocampul, girusul parahipocampic, girusul
cingulae, girusul dintat, corpul amigdaloid, aria septala, hipotalamusul, unii nuclei din talamus.
Sistemul limbic are influenta asupra celor patru nivele de ierarhizare ale comportamentului:
• nivelul 1- starea de alerta asupra mediului extern si intern
• nivelul 2- instinctele inascute ( foamea, setea, termoreglarea, invatarea, memoria)
• nivelul 3- concepte abstracte verbale sau ale entitatilor cantitative
• nivelul 4- expresii ale vietii sociale, personalitate, stil de viata, opinii
Legat de activitatea motorie sistemul limbic intervine in programarea si strategia miscarii, coordonarea
miscarii ca intensitate, timp, secventialitate.
Măduva spinării:
• ultima porţiune a sistemului nervos central este adăpostită în canalul rahidian
• se prezintă sub forma unui cilindru de substanţă nervoasă, care începe de la bulb şi se întinde până la
L2.
• Este împărţită în două jumătăţi simetrice, fiind formată din:
- substanţa albă - alcătuită din: căi motorii descendente şi căi senzitive ascendente.
În fiecare jumătate de măduvă se disting trei cordoane de substanţă albă, separate de emergentele rădăcinilor
anterioare (motorii) şi posterioare (senzitive).
-Cordonul anterior conţine fasciculul piramidal direct.
-Cordonul posterior conţine fascicule Goli şi Burdach, care conduc spre centrii superiori
sensibilitatea tactilă şi profundă conştientă.
-Cordonul lateral conţine o serie de fascicule ascendente care conduc spre centrii
superiori informaţii legate de sensibilitatea termică, dureroasă şi profundă inconştientă.
- substanţa cenuşie - situată central şi îmbracă aspectul literei H. Coarnele anterioare ale substanţei
cenuşii sunt motorii, cele posterioare senzitive, iar cele laterale au funcţii vegetative.
Sistemul nervos central (encefalul şi măduva spinării) este acoperit şi protejat de cele trei foiţe
meningiene:
• dura mater - o membrană fibroasă în contact cu osul,
• arahnoida - o foiţă subţire care căptuşeşte faţa internă a durei mater
• pia mater - un ţesut celular bogat vascularizat care acoperă ţesutul nervos.
4
Spaţiul subarahnoidian cuprins între pia mater şi arahnoida conţine lichidul cefalorahidian. Acesta
este secretat în ventriculi de către plexurile coroide şi pătrunde în spaţiile subarahnoidiene prin orificiile lui
Magendie şi Luschka.
Căile motorii.
Sistemul motor cuprinde trei elemente:
• neuronul motor central
• neuronul extrapiramidal
• neuronul periferic.
Neuronul motor central şi cel extrapiramidal reprezintă cele două căi motorii care merg de la encefal la
măduvă. La nivelul acesteia, calea motorie este unică, fiind reprezentată de neuronul motor periferic, numit
de aceea şi cale motorie finală comună. Prin intermediul acesteia se transmit atât impulsurile venite pe calea
neuronului motor central (calea piramidală), cât şi cele venite pe căile extrapiramidale.
Neuronii extrapiramidali:
• formează calea extrapiramidală - cale motorie indirectă.
• Corpurile celulare îşi au originea în:
-nucleii cenuşii centrali (lenticular, caudat)
-nucleu roşu
-locus niger. Toţi aceşti nuclei sunt legaţi între ei prin fascicule scurte.
• Căile descendente se termină în coarnele anterioare ale măduvei prin diferite fascicule:
-rubro-spinal
-olivo-spinal
-tecto-spinal
-vestibulo-spinal.
• scoarţa cerebrală la nivelul lobului frontal are neuroni cu funcţie extrapiramidală.
5
Neuronul motor periferic:
• este porţiunea terminală a căii motorii.
• Corpurile celulare se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei
• axonii trec prin rădăcina anterioară în nervii periferici, terminându-se în muşchi.
• Legătura între nerv şi muşchi se face la nivelul unei formaţiuni de tip sinaptic, numită placa motorie.
• Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutorul unui mediator chimic, numit acetilcolină.
• Neuronul motor periferic primeşte excitaţii atât pe calea neuronului motor central, cât şi a neuronului
extrapiramidal şi a arcului reflex medular. De aceea se mai numeşte şi calea finală comună.
• În leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate categoriile de mişcări.
Căile sensibilităţii.
• Informarea sistemului nervos asupra variaţiilor mediului extern şi intern se realizează prin existenţa
la periferie a unor receptori specializaţi pentru toate tipurile de sensibilitate.
• se disting:
-o sensibilitate elementară ce cuprinde:
-sensibilitatea superficială sau cutanată, pentru tact, căldură şi durere (termică, tactilă şi dureroasă);
-sensibilitatea profundă sau proprioceptivă, care provine din muşchi, tendoane, ligamente, oase şi
articulaţii;
-sensibilitatea viscerală (interoceptivă), sub controlul sistemului nervos vegetativ.
-o sensibilitate sintetică - cuprinde: senzaţii complexe, rezultate din diferenţierea şi combinarea
senzaţiilor elementare.
NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE
Anamneza trebuie să cerceteze sistematic simptomele de care se plânge bolnavul (durere, tulburări de
mers), tulburări sfincteriene, de limbaj şi psihice (afectivitate, atenţie, raţionament, voinţă, memorie,
orientare în timp şi spaţiu, comportament).
Examenul fizic este examenul neurologic propriu-zis şi se face, de obicei, într-o anumită ordine.
a) Examenul sensibilităţii:
- face necesară colaborarea bolnavului
- se începe cercetând tulburările subiective, care eventual pot exista:
• senzaţii de înţepături
• furnicături
• amorţeli
• dureri spontane etc.
Se cere bolnavului să închidă ochii şi se explorează succesiv sensibilitatea superficială (tactilă, termică
şi dureroasă), profundă şi complexă:
-Sensibilitatea tactilă se explorează punând în contact tegumentele cu pulpa degetului sau cu o bucată
de vată
-Sensibilitatea dureroasă înţepând tegumentele cu un ac
-Sensibilitatea termică aplicând succesiv pe tegumente două eprubete cu apă caldă şi apă rece, cerând
bolnavului să comunice imediat senzaţia resimţită. Se acordă întotdeauna atenţie unei posibilităţi de
simulare.
-Sensibilitatea profundă se explorează urmărind dacă bolnavul percepe vibraţiile unui diapazon sau are
simţul atitudinilor segmentare. Pentru aceasta se aplică un diapazon care vibrează, pe regiunile osoase
proeminente (simţul vibrator) sau se imprimă de către examinator o anumită mişcare unui segment de
membru al bolnavului (deget etc.) şi se cere acestuia să pună membrul corespunzător de partea opusă în
aceeaşi poziţie (simţul artrokinetic).
g) Examenul echilibrului:
- se face în ortostatism, cerând bolnavului să-şi lipească picioarele:
• dacă-şi pierde echilibrul în timp ce stă cu ochii deschişi, tulburarea este de natură cerebeloasă
• dacă-şi pierde echilibrul numai la închiderea ochilor (semnul Romberg pozitiv), leziunea este fie
vestibulară, fie spinală (tabes, sindrom neuro-anemic etc).
h) Examenul reflexelor:
- comportă cercetarea reflexelor:
• osteo-tendinoase,
• cutanate
• de postură
• patologice.
În timpul cercetării reflexelor, bolnavul trebuie să fie în relaxare musculară completă. Reflexele osteo-
tendinoase, în situaţii patologice, pot fi:
• exagerate, ceea ce traduce o lezare a căii piramidale
• diminuate
• abolite (comă, leziuni de neuron motor periferic, atrofii mari, tabes).
9
• Alte tulburări trofice de natură nervoasă se pot întâlni la articulaţii (tabes) sau tegumente, pielea fiind
subţire, lucioasă (leziunile nervilor periferici) etc.
j) Examenul limbajului
• constă în punerea în evidenţă a tulburărilor de vorbire.
• Tulburările de vorbire pot interesa:
-înţelegerea limbajului, afazie (care se caracterizează prin imposibilitatea exprimării şi înţelegerii
cuvintelor)
-articularea cuvintelor (disartrie)
-pronunţarea cuvintelor - disfazia (bâlbâială), dislalia (imposibilitatea de a pronunţa anumite
sunete).
n. I – N. Olfactiv
n. II – N. Optic
1. acuitatea vizuală
2. câmpul vizual
3. distinctia culorilor
4. reactia fotopupilară: directă, indirectă (consensuală)
Examen dinamic:
1. motilitatea globilor oculari: în plan orizontal, vertical, oblic
2. convergenta
3. acomodatia
4. nistagmul
5. reactia fotopupilară: directă, indirectă (consensuală)
n.V – N.Trigemen
- acuze specifice leziunii n.V
Examen static:
1. starea musculaturii temporale (troficitate)
2. pozitia mandibulei
Examen dinamic:
1. punctele Walleix
2. aprecierea tulburărilor de sensibilitate pe fată:
a) tip periferic
b) tip segmentar (zone Zelder)
c) hemitip
3. reflexul cornean, conjunctival
4. reflexul mandibular
10
5. forta muschilor masticatori
n.VII – N.Facial
Examen dinamic:
1. functia musculaturii mimice: mm.frontalis, corrugator supercillii, orbicularis oculi, buccinator,
risorius, orbicularis oris
2. reflexul nazopalpebral, supraorbital, corneal, conjunctival
3. functiile vegetative: hiperlacrimatie, hiperacuzie, gustul
n.VIII – N.Vestibulo-Cohlear
Examen dinamic:
1. pozitia vălului palatin, uvulei în repaos si la contractie
2. pozitia, troficitatea limbii
3. reflexul faringean, de voma
4. reflexele de automatism oral
n.XI – N.Accesor
Examen dinamic:
1. rotirea capului prin opunerea rezistentei
2. ridicarea umerilor
Clasificare :
11
11. Sindroamele motilităţii oculare
12. Sindroamele căilor optice
13. Sindroamele corticale
14. Sindromul meningean
15. Sindromul de hipertensiune intracraniană
16. Sindromul comatos
17. Sindroamele particulare ale tulburărilor de conştienţă
Date anatomo-funcţionale:
• Neuronul motor central:
- Situat în scoarţa cerebrală.
- Celule piramidale mari (Betz) din stratul V
- Celule piramidale mici, în stratul III al ariei Brodman 4 (circumvoluţia frontală ascendentă)
- Fasciculul piramidal ia naştere şi din aria 6 frontală şi din ariile parietale 3,1,2,7.
• Calea piramidală:
- Scoarţă motorie->centrul oval->capsula albă internă (prin genunchi şi braţ posterior)->piciorul
pedunculului cerebral->protuberanţă->bulb
- Fasciculul geniculat (corticonuclear): fibre ce părăsesc la diferite nivele calea descendentă şi se
termină în nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral
- Fasciculul piramidal propriu-zis (corticospinal): la nivelul 1/3 inferioare a bulbului, fibrele se
încrucişează în proporţie de 75-80% (decusaţia piramidală), rezultând fasciculul piramidal încrucişat, care
trece în cordoanele laterale medulare. Fibrele neîncrucişate formează fasciculul piramidal direct, care trece
în cordoanele medulare anterioare. Ambele se termină la nivelul coarnelor anterioare ale măduvei, prin
sinapse cu neuronii motori periferici (calea finală comună)
- Pe traseu se amestecă cu fibre de altă origine (nu este un fascicul pur), extrapiramidale în speţă, fapt
care justifică folosirea termenului de sistem piramidal (corticospinal).
- Leziunile la orice nivel determină apariţia sindromului de neuron motor central (sindromului
piramidal).
Manifestări clinice:
I) Tulburări de motilitate:
Neuronul motor periferic e singurul releu comun de transmitere spre efectori a impulsurilor motilităţii,
indiferent de etajul superior, fie el piramidal sau extrapiramidal.
Leziunile pot surveni la nivel:
- pericarional neuronal
- radicular
- plexular
- troncular
Manifestări clinice:
I) Tulburări de motilitate:
III) Tulburări trofice: atrofie musculară, instalată rapid în acest tip de leziuni,este strict
localizată la segmentul afectat
Diagnostic topografic:
I) Leziune pericarională: manifestare clinică de tipul celor din poliomielita anterioară acută,
atrofia spinală progresivă, siringomielie, tumori intramedulare.
II) Leziune radiculară: în compresiuni radiculare, radiculite, poliradiculonevrite.
III) Leziune plexulară: sdr. de plex (cervical, brahial, lombar etc.).
IV) Leziune tronculară (a axonului neuronului periferic): semne strict limitate sau generale:
- Nevrită
- Multinevrită
- Polinevrită
13
Sindromul extrapiramidal
Date anatomo-funcţionale:
• Etajul cortical: scoarţă fronto-prefrontală (arii 4, 6, 8 Brodman)
§ Etaj subcortical: nucleul lenticular: globul palid (paleostriat), putamen si nucleul caudat (neostriat)
§ Etaj diencefalo-mezencefalic: locus niger, nucleul roşu, nucleul Luys
Roluri:
- Asigură postura şi tonusul de bază pe care şi prin care se execută mişcările voluntare.
- Asigură executarea mişcărilor automate;
- Inhibă mişcările involuntare
A) Tulburări ale staticii, atitudinii şi dinamicii: mers încetinit (bradikinetic), cu paşi mici,cu
trunchiul înclinat;
B) Tulburări ale tonusului muscular: apare rigiditatea (contractura, hipertonia extrapiramidală):
C) Tremurătura extrapiramidală;
D) Tulburări de reflexe: exagerarea reflexelor de postură.
E) Tulburări vegetative: hipersalivaţie, hipersudoraţie,sialoree,bufeuri de căldură,exagerarea
secreţiei sebacee
F) Tulburări de vorbire: vorbire lentă, monotonă,întreruptă de pauze (bradilalie), cu tendinţă de
stingere, până la mutism.
Sindromul frontal
Date anatomo-funcţionale:
• Aria motorie propriu-zisă: circumvoluţia frontală ascendentă, aria Brodman 4 şi o parte din aria 6
• Grupul ariilor premotorii (prefrontale): restul ariei Brodman 6, ariile 8, 9, 10, 11, 12, 13, 44, 45.
• Leziunile pot interesa întreg lobul frontal sau pot fi parcelare, caz în care interesează mai ales aria
motorie propriu-zisă, dar şi izolat ariile premotorii
Manifestări clinice, funcţie de sediul lezional:
I) Sdr. de arie motorie propriu-zisă:
A) Crize convulsive ;
B) Deficit motor (pareze/paralizii);
14
C) Tulburări psihice: mult mai puţin evidente decât în sdr.de arie premotorie
Sindromul parietal
Date anatomo-funcţionale:
• Zona postcentrală somatosenzitivă: ariile 3, 1, 2, constituie capătul cortical al analizatorului senzitiv.
Situată în regiunea parietală ascendentă; la nivelul proiecţiei feţei există şi o importantă zonă pentru
proiecţia gustului.
• Zonele 40, 39 din emisferul nedominant au importanţă în reprezentarea schemei corporale. În
emisferul dominant, aceleaşi zone au rol în menţinerea praxiei şi în funcţia senzorială a vorbirii (înţelegerea
vorbirii).
Manifestări clinice:
Sindromul temporal
Date anatomo-funcţionale:
• Staţia finală a analizatorilor acustic, vestibular, olfactiv şi gustativ
15
• Rol în determinarea unor reacţii afectiv-emoţionale şi comportamentale
• Rol în edificarea memoriei
• Mecanisme veghe-somn
•
Manifestări clinice:
I) Tulburări auditive: scade acuitatea auditivă de partea opusă leziunii; rar apare pierderea
auzului.
II) Tulburări vestibulare: vertij, fără greaţă.
III) Tulburări de limbaj: afazie senzorială tip Wernicke,
IV) Tulburări olfactive şi gustative;
V) Epilepsia temporală (!), evoluează cu manifestări paroxistice:
- Crize psihosenzoriale: halucinaţii auditive, vizuale, vestibulare,olfactive
- Crize psihomotorii: automatisme simple (sugere, masticaţie, deglutiţie) sau complexe
(dezbrăcare, râs, plâns, deplasare pe distanţe variabile).
- Modificări paroxistice ale conştienţei: starea de vis
- Crize vegetative ->paloare/roşeaţă,tahicardie
- Crize viscero-senzitive->dureri epigastrice,precordiale,modificări ale ritmului respirator,
modificări vaso-motorii
- Tulburări paroxistice de vorbire (crize disfazice): poate surveni fenomenul de oprire a
vorbirii timp de câteva secunde (“arrest of speech”)
VI) Tulburări psihice: complexe, pot afecta conduita alimentară, sexuală, memoria.
VII) Tulburări ale reglării alternanţei veghe-somn.
Sindromul occipital
Date anatomo-funcţionale:
• Aria striata (senzoriovizuală): aria 17 Brodman; primeşte impulsurile vizuale pe care le transformă
în senzaţie vizuală binoculară şi tridimensională.
• Aria parastriata ( aria 18) şi aria peristriata (aria 19): arii vizognozice şi vizopsihice, răspunzătoare
de recunoaşterea senzaţiilor vizuale şi de determinarea unor reacţii afective la acestea.
Manifestări clinice:
• Tulburări de câmp vizual: hemianopsii, datorită leziunilor scoarţei (scizurii calcarine) sau fibrelor
geniculocalcarine în traiectul lor occipital.
• Cecitatea corticală: numai dacă sunt lezaţi ambii lobi occipitali. Asociată cu anosognozie (bolnavul nu
vede, dar consideră că vede)
• Agnozii vizuale: reprezintă pierderea capacităţii de a recunoaşte obiectele prin văz, în absenţa
tulburărilor senzitivo-senzoriale.
• Halucinaţii vizuale: pot fi bi-, tridimensionale, imobile sau animate, colorate sau necolorate.
• Metamorfopsii: sunt tulburări ale vederii spaţiale (vedere micropsihică sau macropsihică-bolnavul vede
totul mai mic, respectiv mai mare decât în realitate).
• Discromatopsii: tulburări ale vederii color.
• Epilepsia occipitală: apariţia în câmpul vizual a fosfenelor (imagini intense, luminoase, colorate),
scotoamelor, a unor halucinaţii complexe. Aceste manifestări pot fi aura unei crize mai complexe sau
pot constitui criza propriu-zisă.
Date anatomo-funcţionale:
• Bulb (medula oblongata)
• Protuberanţă (pons, punte)
• Mezencefal (pedunculi cerebrali)
16
Nuclei
- motori->nucleul ambiguu (IX,X,XI),nucleul XI,nucleul VII,nucleul abducens + oculomotor
-nucleul motor V;nucleul nervului patetic
- senzitivi->nucleu solitar (bulb)->se termină VII,IX,X
-nucleul vestibular şi cohlear,nucleul Rolando
- vegetativi->nucleul dorsal al vagului,nucleii salivari inferior şi superior
-nucleul lacrimo-muco-nazal,nucleul Edinger-Westphal
Etiopatogenie:
- 75% afecţiuni vasculare (malformaţii, hemoragii, ischemii), prin acţiune directă sau compresiuni
- afecţiuni inflamatorii (infecţioase sau demielinizante)
- leziuni tumorale (directe sau compresiuni)
- angajări herniare
- leziuni traumatice
- leziuni toxice
Manifestări clinice:
• Sindroame bulbare:
• Sindroame protuberanţiale:
• Sindroame mezencefalice:
Sindroamele senzitive
Nevralgia este durerea resimţită spontan sau la o provocare, pe traiectul unui nerv senzitiv sau al
ramificaţiilor sale.
Nevralgile pot fi „ primare”sau „secundare”.
17
Au următoarele caracteristici:
a) senzaţia de tăietura, înţepătura sau lovitură de cuţit dacă sunt afectate fibrele structurilor
superficiale;
b) senzaţia de torsiune, strivire sau smulgere când sunt afectate fibrele structurilor profunde;
c) corespunde teritoriilor nerviilor afectaţi;
d) sunt sub formă de crize (paroxisme);
e) durerea dispare între crize („primară”) sau se menţine interparoxistic o durere surdă(„secundară”);
f) pot apărea spontan
g) pot fi declanşate de diverşi factori sau prin comprimarea trunchiurilor nervoase în punctele lor cele
maisuperficiale (punctele Valleix);
h) între crize, în nevralgia „secundară”există o hipoestezie pe teritoriul nervului afectat, în timp ce în
termoalgezice (leziuniale rădăcinii posterioare spinale, fasciculelor spinobulbare, lemnisculmedial)
Sindromul de fascicol spinotalamic sau cordon lateral se întâlneşte rar şi se manifestă printr -
o topografie a hipoesteziei sublezională şi controlaterală. Cauzele sunt: traumatisme medulare, mielitele,
scleroza multiplă.
Sindroame medulare
Măduva spinării
(MS) este situată în canalul rahidian şi se întinde de la marginea superioară a atlasului până la
marginea superioară a vertebrei lombare a doua.
De la vertebra L2, MS se continuă cu filum terminale care, împreună cu rădăcinile dn spaţiul
subarahnoidian L2-S2 formează „coada de cal”.
18
În afara MS, în canalul rahidian sunt: rădăcinile anterioare şi posterioare, vasele MS, meningele,
spaţiulepidural (plexuri venoase, ţesut gras şi conjuncti v).
MS are aspect turtit anteroposterior cu două cuburi (cervicală şi dorsală), două umflături /
intumescente (cervicală C4+D1 şi lombară L1+S3) şi 31 de perechi de rădăcini spinale ( 8 cervicale, 12
dorsale, 5 lombosacrate, 5 sacrate şi 1 coccigian).
Funcţiile MS:
a) de conducere;
b) reflexe (miotatic, de flexie);
c) centrii autonomi vegetativi.
Sindroame vestibulare
19
Etiologia cea mai frecventă - fracturile sau procesele tumorale benigne saumaligne ale stâncii osului
temporal, nevrite vestibulo toxice (streptomicina), infecţioase (meningită, oreon), tumori de unghi
pontocerebelar.
Sindroamele cerebelare
Funcţia cerebelului se regăseşte în: echilibru, tonusul muscular şi controlul mişcărilor voluntare. Într-
o mişcare complexă este necesar ca muşchii agonişti şi antagoniştisă se găsească într-o corelaţie armonioasă.
Modalitatea şi timpul de intrare ale acestor categorii musculare sunt coordonate de cerebel.
Simptome cerebeloase :
Ataxia este dificultate sau imposibilitatea coordonării mişcărilor voluntare, mersului, şi vorbirii, în
absenţa unui deficit motor.
Dimetria este imposibilitatea de a dimensiona şi de a ghida precismişcările, ceea ce face ca mişcarea
să se oprească înainte de ţintă(hipometrie) sau să depăşească ţinta (hipermetrie).
Adiadocokinezia este imposibilitatea de a efectua cu repeziciune şiregularitate mişcări simetrice,
mişcări succesive, ritmice fără paraliziavreunui muşchi.
Disartria cerebelară presupune vorbirea sacadată, scandată,explosivă.
Mersul cerebelar este caracterizat printr-baza largă de susţiner e ezitant, nesigur, ebrios şi titubant.
Hipotonia musculară se datorează inhibiţiei de motoneuronii alfa şigama. Aceasta este mai evidentă
în leziunile acute decât în cele cronice.
Asinergia: constă din imposibilitatea de a coordona acţiunea diferitelor grupe musculare în vederea
executări unei mişcări complexeşi astfel mişcările se descompun în componentele lor elementare.
Nistagmusul este datorat lipsei de coordonare a musculaturii globilor oculari. Aceasta apare datorită
legăturilor strânse între cerebel şi nuclei vestibulari.
Macrografia cerebelară este o modificare a scrisului în care aceasta este mare, neregulat şi cu litere
inegale.
Tremorul international (kinetic) reprezintă oscilaţii ale membrelor (mai ales la cele superioare) care
cresc în intensitate la sfârşitul mişcărilor involuntare atunci când pacientul intenţionează să atingă oţintă.
Acest tremor este mai bine evidenţiabil (la proba indice-nas) dacă se adaugă în mână o greutate.
Sindroame talamice
Durerea talamică cuprinde toată jumătatea opusă a corpului sau poate filimitată la un segment.
Are următoarele caracteristici:
a) este foarte intensă;
b) nu cedează la tratamente;
c) constiituie o invaliditate;
d) poate fi declanşată de emoţii, excitaţii tactile, mişcări, afecţiuni viscerale, de stimuli reci.
20
Sindromul talamic global Déjerine-Roussy - prin suferinţa arterei cerebrale posterioare
Sindroame hipotalamice
Functia hipotalamusului:
2.Simtomatologie
Diabetul insipid este dat de leziuni ale hipotalamusului anterior. Se manifestă prin polidipsie
şi poliurie.
Tulburările hematopoiezei.
Tulburări sexuale.
Tulburările metabolice.
Tulburări psihice.
Sindromul meningian
21
Sindromul meningian are un ansamblu de simptome şi semen obiective care traduc suferinţa învelişurilor
cerebrale.
Sindromul HIC
22