Leconte de Lisle, fiind un reprezentant recunoscut al curentului parnasianist și teoretician al „artei

pentru artă“ a reușit să se impună în literatura universală prin creațiile sale poetice ce reflectă peisaje
exotice și scoate în relief cultul frumosului și perfecțiunea formală. O astfel de operă este ”Elefanții”,
poem inspirat din peisajul tropical și descrierea animalelor exotice ce îl singularizează pe autor în
contextul liricii franceze.

Putem spune că poezia ”Elefanții” se încadrează în formula estetică parnasianistă, deoarece autorul
susține impersonalitatea în artă: „când au trecut drumeții și-n orizont s-au șters” și descrierea exactă:
„cu crăpături în pielea ca triunghiul scorojită”. De asemenea autorul pledează pentru reprezentările
precise: „urechea-n evantaliu și trompa între dinți,/ ei merg cu pleope-nchise. Le bate pieptul tare”,aici
remarcăm „pleoapele închise”, ce demonstrează atenția cu care sunt prezentate personajele. În același
mod, în textul poeziei putem deduce un alt principiu estetic parnasian și anume evocarea naturii
exotice: „și în aprinsul aer ies aburi din sudoare;/ și-i bâzâie în cale insectele fierbinți”, care cred eu că
este unul din cele mai sugestive criterii ale întregului curent litarar, fiindcă indică disprețul pentru
realitatea obiectivă.

În timpul lecturii poemului am reușit să percep un oftat greu de animale, sunetul mișcării nisipului în
care se târăsc niște picioare istovite de atâta mers într-o vreme caniculară: „și dintr-un punct al zării, ca
niște pete brune,/ ei vin, stârnind nisipul pe cale, ca un fum”, versuri care mă sensibilizează mult,
deoarece mi-e milă de bietele animale însetate și transpirate. Consider că textul posedă o anumită
ritmiciate, care-i conferă muzicalitate și plasticitate, plăcute pronunțării și auzului, chiar și versurile: „Cu
pas egal și sigur, mergând ca un monarh” indică tensiunea predominantă în acțiune și ritmul greoi, care
este în concordanță cu mersul animalelor. La fel, doresc să accentuez limbajul virtuos al textului, ca de
exemplu sintagmele: căpitanul bătrân, urechea-n evantaliu, oaza depărtată, limpedele cer, nesfârșită
mare, somnul trudit. Aș putea spune că acestea sunt niște combinații poetice bine aranjate, plasate
favorabil în context, prin delicatețe și rafinament, fiind plăcute auzului. Lucru care demonstrează
măestria autorului și marchiază un alt principiu estetic parnasian, perfecțiunea formei poetice.

În raport cu ideea și tema textului, care militează asupra condiției umane existente, asupra destinului
înjositor al unor persoane. Lucruri cu care ne întâlnim des în realitatea zilnică, am ajuns la concluzia că
toate acestea ar putea fi redate într-un mod mai delicat societății. Fapt demonstrat de Leconte de Liste
în opera „Elefanții”. Consider că acest text posedă o valoare estetică inestimabilă, întrucât ideea, ajutată
fiind de limbajul expresiv, delicatețea asociațiilor vizuale sau senzuale, combinațiile poetice și
plasticitatea poetică ne demonstrează acest lucru.