Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PRIVAT

CURRICULUM

la disciplina

DREPTUL PROTECŢIEI SOCIALE

Ciclul I, Licenţă

AUTORI:

Chisari-Rurak Aliona
dr. în drept, con.. univ.
Doina GRECU
mag.drept,lect.univ

CHIŞINĂU – 2017

1
APROBAT Şef Departament _____________________
la şedinţa Departamentului
din____________ 2017

2
I. PRELIMINARII
Dreptul protecţiei sociale ca ramură distinctă în sistemul de drept s-a format relativ nu demult.
În prezent, ramura respectivă a devenit o realitate şi în condiţiile în care se realizează reforma
sistemului de protecţie socială, ea a căpătat o însemnătate deosebită. Normele juridice ale dreptului protecţiei
sociale servesc ca un indicator al politicii sociale de stat menită să reacţioneze adecvat la toate riscurile
sociale, apariţia cărora este condiţionată în ultimul timp şi de situaţia economică dificilă în care s-au pomenit o
parte din membrii societăţii noastre.
Normele dreptului protecţiei sociale sînt adresate tuturor persoanelor, acestea însoţind fiecare individ
din momentul naşterii pînă la sfîrşitul vieţii. Totodată, apariţia raporturilor juridice de protecţie socială este
determinată de aşa evenimente cum ar fi: naşterea, incapacitatea de muncă, dizabilitatea, bătrîneţea, decesul,
şomajul etc. Anume prezenţa acestora acordă persoanei dreptul de a beneficia de prestaţiile băneşti, în natură
precum şi de serviciile sociale prevăzute de legislaţia în vigoare. Mai mult decît atît, de unele drepturi din
domeniul protecţiei sociale pot beneficia doar persoanele care au achitat contribuţii de asigurări sociale, iar de
altele – toţi cei aflaţi în situaţie de nevoie.
Reieşind din acest principiu, în cadrul dreptului protecţiei sociale evidenţiem două instituţii de bază:
asigurarea socială şi asistenţa socială.
Asigurarea socială are ca scop susţinerea persoanelor ce nu realizează venituri dintr-o activitate
proprie din cauza pierderii locului de muncă sau din cauza pierderii temporare sau definitive a capacităţii de
muncă. Sistemul de asigurări sociale are la bază, de regulă, contribuţia financiară a persoanelor asigurate.
Astfel, fiecare asigurat, (salariat sau o altă persoană prevăzută de lege) varsă o contribuţie la o instituţie
competentă, avînd dreptul în cazul survenirii unui risc social la o despăgubire.
Spre deosebire de raporturile de asigurare socială, cele de asistenţă socială au o arie de cuprindere
mult mai extinsă ce derivă din noţiunea de nevoie. Asistenţa socială funcţionează după un alt principiu decît
asigurarea, bazîndu-se doar pe fonduri ale bugetului statului, ale bugetelor locale, ale organizaţiilor
internaţionale sau donaţii ale voluntarilor. Ea nu presupune, de regulă, nici o contribuţie financiară anterioară
din partea persoanei asistate.
Reieşind din cele expuse, conchidem că, cunoaşterea normelor juridice de protecţie socială constituie
o necesitate nu doar pentru jurişti ci şi pentru toţi ceilalţi membri ai societăţii. Aceste cunoştinţe ar permite
fiecărei persoane care se află într-o situaţie de risc să beneficieze la timp de prestaţiile de protecţie socială, iar
în caz de necesitate să se adreseze organelor competente în scopul apărării drepturilor prevăzute de lege. De
asemenea, reglementările juridice din domeniul protecţiei sociale reprezintă importanţă şi pentru angajatori,
aceştia contribuind lunar la crearea fondurilor Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

II. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI


Ore total: Nr. de credite
Evaluarea

Forma de Codul Denumirea Responsabil de Semest inclusiv


învăţământ disciplinei disciplinei disciplină rul Total
C S L LI
Dreptul A.Chisari-Rurak
Examen Examen

cu frecvenţă Protecţiei D.Grecu


la zi S04O26 Sociale II 45 20 15 - 38 3

S04O26 Dreptul D.Grecu


cu frecvenţă Protecţiei I 53 12 3 38 3
redusă Sociale

3
Unităţi de conţinut şi repartizarea orientativă a orelor

Nr. d/o Ore


Unităţi de conţinut Lucrul
Curs Seminar
individual
zi f/r zi f/r zi f/r
1. Noțiuni introductive privind Dreptul Protecției Sociale 4 2 1 - 2 2
2. Izvoarele dreptului protecţiei sociale - - 1 - 2 2
3. Principiile dreptului protecţiei sociale - - 1 - 2 2
4. Subiecţii dreptului protecţiei sociale 1 - 1 - 1 1
5. Raporturile juridical de protecţie socială 1 1 1 2 2
6. Stagiul de cotizare 2 2 1 4 4
7. Pensia pentru limită de vârstă 1 1 1 2 2
8. Pensia de invaliditate 2 1 1 1 2 2
9. Pensia de urmaş 1 1 1 2 2
10. Pensia pentru unele categorii de persoane 2 - 1 4 4
11. Stabilirea, calcularea şi recalcularea pensiei, indexarea - - 0, 2 2
pensiei 5
12. Plata pensiei, transferul pensiei - - 0,5 1 1
-
13. Noţiuni generale despre indemnizaţii. Indemnizaţiile 1 1 0,5 2 2
adresate familiilor cu copii 1
14. Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă 2 1 0, 2 2
5
15. Alocaţiile sociale de stat şi alte tipuri de alocaţii. - - 2 2
16. Noţiunea, clasificarea şi caracteristica compensaţiilor - - 1
17. Reglementări juridice privind protecţia socială a şomerilor 1 1 1 2 2
18. Reglementarea juridică a ajutoarelor băneşti şi a - - - 1 2 2
prestaţiilor de altă natură
19. Reglementări juridice privind serviciile sociale 2 1 1 2 2
Total 20 12 15 3 38 38

4
III COMPETENŢE

Competenţe speciale
la finalizarea Ciclului II masterandul trebuie să:
1. - să posede cunoştinţe teoretice - practice fundamentale în domeniul asigurărilor
sociale;
2. - să cunoască cadrul legal naţional şi să propună soluţii pentru ajustarea acestuia cu cel
internaţional în domeniul
asigurărilor sociale;

3. - să clasifice relaţiile sociale şi problemele juridice în funcţie de riscurile asigurate

4. - să utilizeze şi să aplice cunoştinţele teoretice şi practice specifice asigurărilor


sociale;

5. - să demonstreze capacităţi de utilizare a metodelor aplicate din domeniul asigurărilor


sociale în relaţiile de muncă

6. - să interpreteze normele de drept de asigurări sociale

7. - să perfecţioneze abilităţile de comunicare în funcţie de legislaţie din domeniul asigurărilor


sociale;

IV.OBIECTIVE GENERALE

1. La nivel de cunoaştere şi înţelegere:


- să identifice obiectul de studiu al dreptului protecţiei sociale;
- să determine funcţiile dreptului protecţiei sociale;
- să evidenţieze criteriile de delimitare a dreptului protecţiei sociale de alte ramuri de drept;
- să caracterizeze obiectul şi metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale;
- să determine structura raportului juridic de protecţie socială;
- să distingă subiecţii raportului juridic de protecţie socială
- să determine categoriile de prestaţii şi servicii sociale oferite persoanei sau familiei aflată în
dificultate.
2. La nivel de aplicare:
- să determine corelaţia dreptului protecţiei sociale cu alte ramuri de drept;
- să clasifice raporturile juridice de protecţie socială;
- să compare asigurarea socială cu asistenţa socială;
- să determine esenţa reformelor realizate în domeniul protecţiei sociale;
- să analizeze prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul protecţiei sociale;
- să aplice date statistice în abordarea diferitor instituţii ale dreptului protecţiei sociale;
- să argumenteze necesitatea majorării prestaţiilor băneşti şi a calităţii serviciilor sociale oferite
persoanei sau familiei aflată în dificultate.
3. La nivel de integrare:
- să argumenteze importanţa sistemului de protecţie socială;
- să stabilească rolul dreptului protecţiei sociale în cadrul sistemului de drept al Republicii
Moldova;
- să estimeze eficienţa normelor juridice din domeniul protecţiei sociale;
- să evalueze sistemul de prestaţii şi servicii sociale prevăzute de actele normative interne;
5
- să formuleze propuneri de modificare a legislaţiei Republicii Moldova în vederea
compatibilizării ei cu prevederile actelor internaţionale;
- să elaboreze strategii şi programe menite să îmbunătăţească sistemul de protecţie socială;
- să influienţeze, prin intermediul comunicărilor asupra procesului de legiferare în domeniul
protecţiei sociale;
- să determine perspectivele de dezvoltare a dreptului protecţiei sociale în Republica Moldova.

V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUT

Subiectul 1. Noţiuni introductive privind dreptul protecţiei sociale


Obiective Unităţi de conţinut
- să definească protecţia socială  Aspecte generale privind protecţia socială.
- să evidenţieze etapele de dezvoltare a Funcţiile protecţiei sociale. Esenţa riscului
dreptului protecţiei sociale social,clasificarea. lui.
- să caracterizeze însuşirile metodei de  Apariţia şi evoluţia protecţiei sociale. Esenţa
reglementare a dreptului protecţiei sociale reformei sistemului de protecţie socială din
- să determine conţinutul sistemului dreptului Republica Moldova.
protecţiei sociale  Formele de organizare ale protecţiei sociale.
- să delimiteze dreptul protecţiei sociale de  Finanţarea protecţiei sociale.
alte ramuri de drept  Noţiunea, obiectul şi metoda de reglementare
ale dreptului protecţiei sociale.
 Sistemul dreptului protecţiei sociale.
 Corelaţia dreptului protecţiei sociale cu alte
ramuri de drept.
- 
- 
Subiectul 2. Izvoarele dreptului protecţiei sociale
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească conceptul de izvor al dreptului  Noţiunea şi particularităţile izvoarelor
protecţiei sociale dreptului protecţiei sociale.
- să identifice categoriile de izvoare ale  Clasificarea izvoarelor dreptului protecţiei
dreptului protecţiei sociale sociale.
- să delimiteze izvoarele dreptului protecţiei  Caracteristica celor mai importante izvoare
sociale de cele ale altor ramuri de drept ale dreptului protecţiei sociale.
- să determine aspectele de acţiune a  Acţiunea în timp, spaţiu şi asupra persoanei a
izvoarelor dreptului protecţiei sociale în izvoarelor dreptului protecţiei sociale.
timp, spaţiu şi asupra persoanei
Subiectul 3. Principiile dreptului protecţiei sociale
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească principiile dreptului  Noţiunea şi sistemul principiilor dreptului
- să delimiteze categoriile de principii ale protecţiei sociale.
dreptului protecţiei sociale.  Caracteristica principiilor ramurale ale
- să identifice principiile ramurale şi dreptului protecţiei sociale.
instituţionale ale dreptului protecţiei sociale  Principiile organizării şi funcţionării
sistemului public de asigurări sociale.
 Principiile asistenţei sociale.
Subiectul 4. Subiecţii dreptului protecţiei sociale
Obiective Unităţi de conţinut
- Să definească subiecţii dreptului protecţiei  Noţiunea şi clasificarea subiecţiilor dreptului
sociale protecţiei sociale
- Să determine competenţa CNAS  Statutul Casei Naţionale de Asigurări Sociale
- Să stabilească rolul altor structuri  Alte subiecte ale dreptului protecţiei sociale
republicane şi teritoriale în promovarea
6
protecţiei sociale
Subiectul 5. Raporturile juridice de protecţie socială
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească raportul juridic de protecţie  Noţiunea şi particularităţile raporturilor
socială juridice de protecţie socială.
- să identifice trăsăturile raporturilor juridice de  Clasificarea raporturilor juridice de protecţie
protecţie socială socială.
- să determine tipurile raporturilor juridice de  Elementele raporturilor juridice de protecţie
- protecţie socială socială.
- să analizeze raporturile juridice materiale,  Apariţia, modificarea şi stingerea raporturilor
- procedurale şi procesuale juridice de protecţie socială.
 Caracteristica celor mai importante raporturi
juridice materiale (de bază).
Subiectul 6. Stagiul de cotizare
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească vechimea în muncă şi stagiul de  Noţiunea şi felurile stagiului de cotizare.
cotizare Coraportul dintre noţiunile „vechime în
- să clasifice stagiul de cotizare muncă” şi „stagiu de cotizare”
- să determine regulile de calculare a stagiului de  Stagiul de cotizare general
cotizare şi perioadele ce se se iau în considerare  Stagiul de cotizare special
la calcularea stagiului de cotizare  Calcularea şi confirmarea stagiului de
- să evidenţieze metodele de confirmare a stagiului cotizare.
de cotizare
- să compare vechimea în muncă şi stagiul de
cotizare.
Subiectul 7. Pensia pentru limită de vârstă
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească pensia pentru limita de vîrstă  Noţiunea şi caracteristica pensiei pentru
- să identifice particularităţile pensiei pentru limită de vîrstă.
limita de vîrstă  Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire
- să determine condiţiile obligatorii şi facultative a pensiei pentru limită de vîrstă.
de stabilire a pensiei pentru limita de vîrstă  Condiţiile de stabilire a pensiei pentu limită
- să enumere categoriile de persoane beneficiare şi de vîrstă în condiţii avantajoase.
condiţiile de stabilire a pensiei în condiţii  Cuantumul pensiei pentru limită de vîrstă.
avantajoase
- să calculeze mărimea pensiei în condiţii
generale şi în cazul confirmării unui stagiu
de cotizare incomplet.
Subiectul 8. Pensia de invaliditate
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească pensia de invaliditate  Noţiuni generale despre
- să evidenţieze particularităţile pensiei de invaliditate( dizabilitate ). Cauzele
invaliditate invalidităţii.
- să numească organele abilitate cu dreptul de a  Constatarea invalidităţii. Expertiza repetată şi
constata invaliditatea efectele depăşirii termenului de reexpertizare.
- să enumere tipurile pensiei de invaliditate în  Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce
funcţie de pricina survenirii invalidităţii au suferit în urma unei afecţiuni generale.
- să determine condiţiile de stabilire a pensiei  Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce
de invaliditate în funcţie de cauza au suferit în urma unui accident de muncă
invalidităţii sau a unei boli profesionale.
să evidenţieze temeiurile de încetare a dreptului  Pensia de invaliditate acordată militarilor.
la pensie de invaliditate şi condiţiile de  Pensia de invaliditate acordată persoanelor ce
restabilire a acestui drept au participat la lichidarea consecinţelor
- să determine mărimea pensiei corespunzător
avariei de la C.A.E. de la Cernobîl.
tipului pensiei de invaliditate.
 Cuantumul pensiei de invaliditate.
 Alte prestaţii oferite persoanelor beneficiare
de pensie de invaliditate.
7
Subiectul 9. Pensia de urmaş
Obiective Unităţi de conţinut
- să caracterizeze pensia de urmaş  Noţiunea şi caracteristica pensiei de urmaş.
- să enumere condiţiile obligatorii şi  Condiţiile obligatorii şi facultative de
facultative de stabilire a pensiei de urmaş stabilire a pensiei de urmaş.
- să caracterizeze procedura de stabilire a  Cercul de persoane care pot fi asigurate cu
pensiei de urmaş copiilor orfani. pensii de urmaş.
- să caracterizeze procedura de stabilire a  Stabilirea pensiei de urmaş copiilor orfani.
pensiei de urmaş membrilor familiilor  Stabilirea pensiei de urmaş membrilor
militarilor. familiilor militarilor.
 Cuantumul pensiei de urmaş.
Subiectul 10. Pensia pentru unele categorii de cetăţeni
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească pensia acordată unor categorii  Noţiunea şi caracteristica pensiei acordată
speciale de persoane. unor categorii de persoane.
- să evidenţieze particularităţile pensiei acordată  Condiţiile de stabilire a pensiei pentru unele
unor categorii speciale de persoane. categorii de cetăţeni
- să enumere categoriile de persoane ce au dreptul  Pensia acordată funcţionarilor publici.
la astfel de pensie  Pensia acordată judecătorilor şi unor lucrători
- să înţeleagă condiţiile de stabilire a pensiei din procuratură.
şi temeiurile de încetare a ei  Pensia acordată militarilor, persoanelor din
corpul de comandă şi din cadrul organelor
afacerilor interne.
 Pensia acordată unor lucrători ai aviaţiei
civile, unor angajaţi din domeniul culturii.
 Cuantumul pensiei acordată unor categorii
de persoane.
Subiectul 11. Stabilirea, calcularea şi recalcularea pensiei, indexarea pensiei
Obiective Unităţi de conţinut
- să enumere organele de stabilire a pensiei • Organele de stabilire a pensiei
- să calculeze mărimea pensiei în baza legislaţiei • Termenul de adresare pentru stabilirea
corespunzătoare pensiei
- să înţeleagă procedura de recalculare a pensiei • Modul de calculare a pensiei
- să determine mărimea pensiei conform • Condiţiile de recalculare a pensiei
procedurii de indexare • Mecanismul de indexare a pensiei

Subiectul 12. Plata pensiei, transferul pensiei


Obiective Unităţi de conţinut
- să numească instituţiile care înfăptuiesc • Procedura de plată a pensiei
plata pensiei • Reţinerile din pensie
- să înţeleagă procedura de plată a pensiei • Plata pensiei neprimite
persoanelor aflate la întreţinerea statului • Temeiurile de transfer a pensiei
- să înţeleagă mecanismul de plată a pensiei
neprimite
- să cunoască procedura de transfer a pensiei
Subiectul 13. Noţiuni generale despre indemnizaţii. Indemnizaţiile pentru ITM ( incapacitate
temporară de muncă )
Obiective Unităţi de conţinut
- să evidenţieze tipurile de indemnizaţii – Conceptul, trăsăturile şi clasificarea
prevăzute de legislaţia în vigoare indemnizaţiilor
- să analizeze procedura de confirmare a – Noţiunea şi condiţiile de acordare a
dreptuli şi condiţiile de acordare a indemnizaţiilor pentru incapacitate
indemnizaţiei pentru ITM
temporară de muncă (ITM )
- să cunoască perioada pentru care se acordă
– Categoriile indemnizaţiilor pentru ITM
indemnizaţia pentru ITM.
în baza certificatului de concediu
– să înţeleagă ordinea de stabilire şi plată
medical
8
a indemnizaţiei pentru ITM. – Stabilirea şi plata indemnizaţiilor
– Ordinea de contestare a deciziilor
organelor ce stabilesc şi plătesc
indemnizaţiile

Subiectul 14. Indemnizaţiile acordate familiiilor cu copii


Obiective Unităţi de conţinut
- să numească organele competente de
stabilire a indemnizaţiilor - Noţiunea şi categoriile indemnizaţiilor
- să înţeleagă ordinea de stabilire şi plată a adresate copiilor şi familiilor cu copii.
indemnizaţiilor, condiţiile de stabilire a
indemnizaţiilor familiilor cu copii - Modul de stabilire şi plată a
- să specifice normele de asigurare materială indemnizaţiilor.
a copiilor orfani şi celor rămaşi fără ocrotire
părintească din casele de copii de tip familial - Ordinea de contestare a deciziilor
organelor ce stabilesc şi plătesc
-
indemnizaţiile

Subiectul 15. Alocaţiile sociale de stat şi alte tipuri de alocaţii


Obiective Unităţi de conţinut
- să definească alocaţia socială  Noţiunea şi clasificarea alocaţiilor
- să enumere condiţiile de stabilire a alocaţiilor  Caracterizarea alocaţiilor socialede stat
sociale  Caracterizarea altor tipuri de alocaţii
- să identifice mărimea şi termenele de plată a
alocaţiilor
- să determine condiţiile de stabilire şi de plată a
alocaţiilor lunare şi nominale
Subiectul 16. Compensaţiile

Obiective Unităţi de conţinut


- să definească şi să clasifice compensaţiile  Clasificarea compensaţiilor
- să determine mărimea şi termenele de plată a  Compensaţiile sociale
compensaţiilor  Compensaţiile de transport
- să determine condiţiile de acordare a
compensaţiilor sociale
- să analizeze condiţiile de stabilire şi plată a
compensaţiilor de transport
Subiectul 17. Reglementări juridice privind protecţia socială a şomerilor
Obiective Unităţi de conţinut
- să identifice statutul persoanelor aflate în  Statutul juridic al şomerului.
căutarea unui loc de muncă  Ajutorul de şomaj.
- să determine cercul beneficiarilor şi condiţiile de  Alte garanţii sociale acordate şomerilor.
protecţie socială
- să definească ajutorul de şomaj
- să definească alocaţia de integrare sau reintegrare
profesională,
- să determine cuantumul, condiţiile şi termenul de
acordare a ajutorului de şomaj şi a alocaţiei pentru
integrare sau reintegrare profesională.
Subiectul 18. Reglementarea juridică a ajutoarelor băneşti şi a prestaţiilor de altă natură
Obiective Unităţi de conţinut
- să evidenţieze organele de stabilire a • Ajutorul de deces
ajutoarelor băneşti • Ajutorul material
- să înţeleagă condiţiile de acordare a • Ajutorul social
ajutoarelor băneşti • Prestaţii de altă natură
- să analizeze termenul de adresare şi ordinea
de plată a ajutoarelor băneşti.
9
Subiectul 19. Reglementări juridice privind serviciile sociale
Obiective Unităţi de conţinut
- să enumere organele competente să acorde  Serviciile sociale primare
servicii sociale  Serviciile sociale specializate
- să definească serviciile sociale şi condiţiile de  Seviciile sociale cu specializare înaltă
beneficiere
- să caracterizeze serviciile sociale destinate
copilului şi familiei cu copii
- să caracterizeze serviciile sociale destinate
persoanelor cu disabilităţi
- să caracterizeze alte categorii de servicii
sociale

VI. LUCRU INDIVIDUAL

Obiective / sarcini Modalitatea Criterii de evaluare Termen de


de realizare realizare

 Sistemul dreptului protecției


sociale
 Corelația dreptului protecției
sociale cu alte ramuri de
drept
 Noțiunea, obiectul și metoda - Cercetarea surselor În cadrul
de reglementare ale dreptului bibliografice seminarelor
protecției sociale - Susținerea rezultatelor
 Izvoarele dreptului protecției Comunicat cercetării
-Dezbateri publice în grup
sociale
-Prezentarea datelor
 Principiile dreptului - Prezentarea unui rezumat
protecției sociale
 Stabilirea, calcularea şi
recalcularea pensiei,
indexarea pensiei
10
 Plata pensiei, transferul
pensiei

 Caracteristica alocațiilor sociale


de stat și altor tipuri de
alocații .
 Reglementarea juridică a
ajutoarelor bănești și a - Studiul surselor
bibliografice
prestațiilor de altă natură.
-Prezentarea rezultatelor
 Reglementarea juridică a Referat -Analiza rezultatelor
compensațiilor. prezentate
 Istoricul dezvoltării - Volum ( 7-10 pagini ) În cadrul
protecției sociale în - Forma de prezentare ( foaie seminarelor
R.Moldova. de titlu , indicarea obiectivelor,
trimiteri la sursele bibliografice
pe fiecare pagină, indicarea
surselor bibliografice)

Notă: Pentru realizarea obiectivelor tuturor conținuturilor din curriculum studentul va realiza
activități precum: studiul notițelor de curs, ale suporturilor de curs și manualelor, va consulta
comentariile și dicționarele de specialitate, va analiza reglementările juridice în vigoare, va studia
informația din rețeaua internet, etc.

VII. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ


1. Nicolai Romandaş. Dreptul protecţiei sociale, Chişinău, 2001.
2. Nicolai Romandaş, LudmilaProca, Ina Odinokaia Negrură.Dreptul protecţiei sociale,
Chişinău, 2011.
3. Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan. Dreptul securităţii sociale, Bucureşti, 2005.
4. Alexandru Atanasiu. Dreptul securităţii sociale, Bucureşti, 1996.
5. Nicolai Romandaş, Eduard Boiştean. Dreptul muncii, Chişinău, 2007.
6. Constantin Jofa, Romeo Chelaru. Dreptul muncii şi protecţiei sociale /note de curs/, Iaşi,
1995.
7. Constantin Belu. Dreptul muncii şi protecţiei sociale, Craiova, 1995.
11
8. Б. И. Сосна, Н. А. Горелко. Право социального обеспечения. Кишинeв 2001.
9. Трудовое и социальное право России, noд peдaкциeй Л.Н. Анисимова, Mocквa, 1999
10. Астрахан Е.И. Принципы пенсионного обеспечения рабочих и служащих в СССР. М.,
1961.
11. Батыгин К.С. Право социального обеспечения. Общая часть: Учеб. пособие. М.,1998.
12. Буянова М.О., Кондратьева З.А., Кобзева С.И. Право социального обеспечения:
Учеб.пособие. М.,1997.
13. M.O. Буянoвa, C. И. Кoбзeвa, З. A. Кoндpaтьeвa. Право социального обеспечения,
Mocквa, 2001.
14. M.O. Буянoвa, К. Н. Гусов, Право социального обеспечения, изд-во,, Проспест ’’ 2009.
15. A.B.Жeлудков. Право социального обеспечения /пособия для приготoвлeния к
экзамену/, Mocквa, 2000.
16. М. Л. Захаров, Э. Г. Тучкова. Право социального обеспечения России, Mocквa, 2001.
17. Захаров М.Л., Тучкова Э.Г. Комментарий. Закон РФ «О государственных пенсиях в
Российской Федерации». М.: БЕК, 1997.
18. Иванова Р.И., Тарасова В.А. Предмет и метод советского права социального
обеспечения. М.: изд-во МГУ, 1983.
19. Иванова Р.И. Правоотношения по социальному обеспечению в СССР, М.: изд-во МГУ,
1986.
20. Козлов А.Е. Социальное обеспечение в СССР. М.: Наука, 1981.
21. Мачульская Е.Е. Право социального обеспечения: Учебно-справочное пособие.
Международный центр финансово-экономического развития, 1999.
22. E. E. Maчульcкaя, Ж.A. Гоpбaчoвa. Право социального обеспечения, Mocквa, 2000
23. Тучкова Э.Г. Право социального обеспечения: Учебно-методическое пособие. М.,1995.
24. Шайхатдинов В.Ш. Право социального обеспечения Российской Федерации: Учеб.
пособие. Вып. 1. Екатеринбург, 1996.

ACTE NORMATIVE

1. Legea Republicii Moldova privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de
pe urma catastrofei de la Cernobîl, nr.909-XII, din 30.01.92 // MP nr.1 (partea I),
30.01.1992.
2. Legea privind Fondul de şomaj al Republicii Moldova, nr.714-XV din 06.12.2001 // MO al
RM, nr.161 din 31.12.2000..
3. Legea Republicii Moldova privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr.102-XV din 13.03.2003 // MO nr.70-72
din 15.04.2003.
4. Legea RM cu privire la veterani, nr.190-XV din 08.05.2003 // MO al RM, nr.84-86, din
16.05.2003
5. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, nr. 186-XVI din 10.07.2008 // MO, nr.143-144 din
05.08.2008.
6. Legea RM privind asigurarea cu pensii a militarilor, a persoanelor din corpul de comandă şi
din trupele organelor afacerilor interne, nr.1544-XII, din 23.06.93 // MP, nr.7 din 30.071993.
7. Legea Republicii Moldova despre statutul deputatului în Parlament, nr.39-XIII din
07.04.94 // MP, nr. 4. din 30.04.1994, republicată în MO al RM, nr.57-58 din 18.05.2000
(art.28).
8. Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 158-XVI din
04.07.2008 //MO al RM, nr.230-232 din 23.12.2008.
9. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului, nr.544-XIII din 20.07.95 //
MO al RM, nr.59-60 din 26.10.95 // republicată în MO al RM, nr.117-119 din 15.08.2002
(art. 3, 5, 26, 32).
12
10. Legea RM privind sistemul public de pensii , nr.156-XIV din 14.10.98 // MO al RM,
nr.111-113 din 17.12.98, în vigoare de la 01.01.1999, cu ultimele modificări din 01.01.2017.
11. Legea RM privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate
angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării
obligaţiunilor de serviciu, nr. 278-XIV din 11.02.99 // MO al RM, nr.24-25 din 11.03.99.
12. Legea RM privind sistemul public de asigurări sociale, nr.489-XIV din 08.07.99 // MO al
RM, nr.1-4 din 06.01.2000, în vigoare de la 01.07.2000.
13. Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.756-XIV din 24.12.99 //
MO al RM, nr.31-33 din 23.03.2000, în vigoare din 23.09.2000.
14. Lege cu privire la fondul de rezervă al bugetului asigurărilor sociale de stat, nr.1-XV din
06.02. 2003 // MO al RM, nr.35-37 din 07.03.2003.
15. Legea Republicii Moldova privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă
şi alte prestaţii de asigurări sociale, nr. 289 din 22.07.2004 // MO al RM nr. 168 din
10.09.2004.
16. Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, nr.1225-XII
din 08.12.1992 // MP, nr.12 din 30.12.1992 // Legea republicată în MO al RM, nr.133-134
din 02.12.1999.
17. Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, nr.338-XIII din 15.12.1994 // MO al
RM, nr.13 din 02.03.1995.
18. Legea Republicii Moldova cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locul
de detenție, nr.297-XIV din 24.02.1999 // MO al RM, nr.39-41 din 22.04.1999.
19. Legea Republicii Moldova privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de
cetățeni, nr. 499-XIV din 14.07.99 // MO al RM, nr. 106-108 din 30.09.1999.
20. Legea Fondului republican și a fondurilor locale de susținere socială a populației, nr.827-
XIV din 18.02.2000 // MO al RM, nr.65-67 din 08.06.2000.
21. Legea Republicii Moldova cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova
1491-XV din 28.11.2002 // MO al RM, nr.23-24 din 18.02.2003.
22. Legea RM privind protecția socială suplimentară a unor beneficiari de pensii, stabilite în
sistemul public de asigurări sociale, nr.1591-XV din 26.12.2002 // MO al RM, nr.1-2 din
15.01.2003.
23. Legea privind cantinele de ajutor social nr.81-XV din 28.02.2003 // MO al RM, nr.67-69 din
11.04. 2003.
24. Legea asistenței sociale nr. 547 – XV din 25.12.2003 // MO al RM nr.42 din 12.03.2004.
25. Legea cu privire la ajutorul social nr 133 din 13.06 2008 // MO al RM 179 din 30.09 2008
26. Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123 din 18.06.2010 // MO al RM 155-158 din
3.09 2010.
27. Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 56 din 09.06.2011.
Monitorul Oficial al RM nr. 107-109 din 01.07.2011. art. 280.
28. Legea 160 din 5.07.2012 pentru modificarea, completarea și abrogarea
unor acte legislative // Monitorul Oficial Nr. 160-164 art. nr : 541
29. Legea privind acreditarea prestatorilor de servicii sociale, nr. 129 din 08 iunie 2012
Publicat 31.08.2012 // Monitorul Oficial Nr. 181-184. Data intrării in vigoare : 31.01.2013
30. Lege privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60 din 30.03.2012
//Monitorul Oficial Nr 155-159/508 din 27.07.2012
31. Legea nr. 313-XIX din 26 decembrie 2012 pentru modificarea și completarea unor acte
legislative,// Monitorul Oficial al Republicii Moldova
32. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2017.
33. Legea bugetului de stat pentru anul 2017.
.

13
14

S-ar putea să vă placă și