ORGANIZAREA POLIŢIE ŞI JANDARMERIEI DUPĂ 1918 ÎN BASARABIA

Iulian CRIMINCEANU, student, Facultatea de Istorie și Filosofie

Poliţia ca instituție de protecție a normelor de drept cunoaște o îndelungată istorie. Fiind

constituită ca un organ administrativ-judiciar, treptat s-a transformat într-o structură care se
preocupă de controlul modului de respectare a normelor de conduită în societate. Analizând istoricul
cercetării organizării poliţiei şi a jandarmeriei române constatăm că istoriografia română nu abundă
în studii speciale și generale, care ar pune în discuție evoluția și funcționarea structurilor de
menținere a ordinii pubice, în speță când este vorba despre organizarea şi activitatea acestora în
perioada interbelică, atât la nivel național, cât și la cel al provinciilor istorice, care după anul 1918
au întrat în componența statului român unitar. Pornind de la această constatare, ne propunem să
inițiem studierea istoricului poliţiei şi a jandarmeriei române în primul deceniu interbelic.

În studiul de față vom trece în revistă unele momente privind evoluția organizării sistemului
polițienesc și al jandarmeriei în Principatele Române și România de la fondarea lor până în
momentul anului 1918. După care vom analiza cadrul normativ juridic de organizare al acestora
după Marea Unire, îndeosebi vom pune accent pe cazul Basarabiei. Conform unor date istorice
primele structuri abilitate cu protecția și menținerea ordinii publice în spațiul românesc sunt atestate
încă din vremea lui Neagoe Basarab, aceste funcții erau îndeplinite de marii dregători și slujitorii
aflați în subordinea lor, precum ar fi marii vornici, hatmanul, aga, ispravnicii de ținuturi etc.
Începând cu anul 1806 și în speță după reinstaurarea administrației militare și civile ruse în cele
două Principate Române în limbaju uzual începe să fie folosit pe larg termenul de poliție, acesta
avea mai mult o conotație administrativă fiind importat în spațiul instituțional românesc de noile
autorități. Astfel, în cele două capitale Iași și București, pe lângă vechile structuri care se preocupau
de păstrarea ordinii publice au fost constituite structuri polițienești, care aveau atribuții similare,
astfel anul 1806 poate fi considerat un moment de început în procesul de constituire a structurilor
polițienești din Principate. Cât privește momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei
Române, acesta se produce la 3 aprilie 1850, când printr-un decret domnesc, a lui Grigore
Alexandru Ghica, s-a promulgat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corp de
Jandarmi”, prin care s-a pus baza unei instituții moderne pentru asigurarea ordinii interne. După
acest act au urmat o serie de legi care au stabilit structura, modul de organizare, și îndatoririle ce le-
au avut cele două organisme ale statului, survenid pe parcursul anilor unele schimbări, produse prin
reformele și legile promovate de V. Lascăr, G. Cantacuzino ş.a, care au permis ca la începutul anului
1918 Poliţia şi Jandarmeria Română şă fie bine organizate, având atribuţii clare de menţinere a
ordinii publice şi de protecţie a normelor de drept.

După Marea Unire de la 1918 are loc extinderea legistaţiei româneşti şi îndeosebi a organelor
de interne din Regat pe teritoriul provinciilor, care au intrat în componența României. În ceea ce
priveşte zona rurală, remarcăm că organul de executare a serviciului de poliţie în comunele rurale
era jandarmeria. Corpul jandarmeriei făcea parte integrantă din armată şi era compusă din regimente
de jandarmi, care erau grupate şi comandate după normele de organizare a armatei, în brigăzi.
Astfel, remarcăm că la 1 iunie 1918 era modificată „Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale”
din anii 1908 și 1913. În baza căreia Corpul de Jandarmi și-a extins competența și în Basarabia prin
înființarea Brigăzii a III-a Jandarmi Chișinău, având în subordine două regimente Regimentul 5
(Cetatea Albă), și Regimentul 6 (Chișinău). Ulterior remarcăm că la 18 iulie 1918 Ministerul de
Interne înființează un detașament de jandarmi la Chișinău cu un efectiv de 60 de jandarmi, numind-
ul comandant al detașamentului pe locotenentul Alexandru Ștefănescu, acest detașament ulterior s-a
transformat în companie, efectivul acesteia crescînd la 85 de jandarmi, iar mai târziu au ajuns la 150
de jandarmi. Cât privește poliția aceasta își desfășura activitatea în mediul urban. Astfel prin
Decretele-legi ale Guvernului Marghiloman se constituia pentru Basarabia a unei Prefecturi de
Poliţie, Chesturi de Poliţie şi un Subinspectorat General al Siguranţei Statului. În conformitate cu
legea amintită ofiţerii şi agenţii de poliţie se aflau sub conducerea prefecţilor de poliţie, iar în
celelalte oraşe şi restul judeţului a prefecţilor de judeţ. În Basarabia au funcționat 9 judeţe în fruntea
cu un prefect numit prin Decret-regal la propunerea ministrului de interne, având atribuţii
administrative, în același timp fiind și şeful poliţiei în judeţ.

Examinând funcțiile și atribuțiile Ministerului de Interne și a structurilor subordonate acestuia,

remarcăm că în primul deceniu după 1918 nu s-au produs schimbări radicale de ordin organizatoric,
decât cele de formare de noi structuri polițienești și ale jandarmieriei în provinciile românești, care
au intrat în hotarele statului național român.

BIBLIOGRAFIE:

1. Radu Aurel, Din Istoria Poliţiei Române (1919-1940), Bucureşti 2005, 106 p.

2. Vasile Mihalache, Grigore Alexandru Ghica-fondator al Jandarmeriei Române în

„Almanahul Revista Jandarmeriei 2000”, București, Editura Fed, 2000. p.33-34.

3. Lazăr Cârjan, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Ed.Vestala, 2000, 367 p.

4. Constantin Gheorghe, Miniştri de Interne (1862-2007), Bucureşti, Ed. M. I. 2007, 392 p.

Recomandat
Teodor CANDU, dr. conf. cond. științific