Dreptul Transporturilor

 Transportul de persoane și transportul de mărfuri (bunuri)

Dreptul transporturilor studiază transportul intern și internațional, transportul de persoane și de mărfuri, în funcție
de modul de transport: rutier, feroviar, maritim, fluvial, aerian și multimodal/ combinat.

Cadrul legal

Transportul feroviar: OUG 12/1998 privind transportul pe calea ferată și reorganizarea SNCFR; OG 7/2005 aprobată
prin Lg. 110/2006 privind regimul de transport pe căile ferate din România.

Contractul de transport feroviar intern este guvernat de norme ale C.Civ. 1955-2003.

Transportul rutier: OG 43/1997 modif. prin Lg. 82/1998 privind regimul drumurilor; OUG 109/2005 aprobată prin Lg.
102/2006.

Transportul naval: OG 74/2006 aprobată prin Lg. 290/2007

Transportul aerian: OG 29/1997 privind Codul Aerian

Lacunele codului aerian în materia contractului de transport în traficul internațional trebuie complinite cu dispozițiile
NC Civ. în materie de contract de transport.

În materia răspunderii transportatorului aerian în caz de accident în traficul intern și intracomunitar ca urmare a
aderării României la UE, a devenit aplicabil Regulamentul UE 2027/1997, astfel cum a fost amendat prin Regulamentul
889/2002 și 785/2004.

Aceste acte comunitare se extind asupra transporturilor aeriene desfășurate în limitele spațiului UE inclusiv asupra
transporturilor aeriene desfășurate pe teritoriul României.

Se aplică în acest mod regimul juridic al răspunderii transportului aerian consacrat în Convenția de la Montreal (1999)
la care Regulamentele fac trimitere, Convenție ratificată de România prin OG 107/2000.

Cadrul juridic internațional al transporturilor

1. Transportul rutier internațional

Pentru transportul rutier internațional desfășurat între două state diferite se aplică Convenția de la Geneva din 1956
(CNR) care guvernează contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele. Convenția se aplică pentru transportul
desfășurat între două state dintre care cel puțin un stat este parte al Convenției.

Normele uniforme prevăzute de Convenție reglementează într-o anumită măsură și transportul multimodal atunci
când fără a fi descărcată marfa, vehiculul rutier este ambarcat pe alte mijloace de transport.

Transportatorul rutier va răspunde pentru producerea oricăror prejudicii, chiar dacă acestea își au originea localizată
în etapa transportului nerutier.

Potrivit dispozițiilor CNR, transportatorul rutier asumându-și strămutarea mărfurilor în totalitate (de la expediție la
destinatar), va acorda despăgubiri beneficiarului transportului care s-a dovedit deficitar sub aspectul integrității mărfurilor.
Transportatorul rutier de la care emană scrisoarea de transport asumându-și un transport integral, va fi supus regimului
răspunderii consfințit în Convenția de la Geneva, atunci când originea pagubelor nu este localizată.

Transportatorul rutier va răspunde pentru fapta altuia (a transportatorului nerutier) în cazul în care originea
pagubelor a fost localizată în etapa acoperită de transportatorul nerutier. Răspunderea se angajează fără a i se reproșa vreo
culpă.

Transportatorul rutier va răspunde în acest caz în conformitate cu normele care cârmuiesc regulamentul răspunderii
specific acelui mod de transport, altul decât cel rutier, ca și cum transportatorul rutier ar fi încheiat un contract de transport
distinct pentru transportul mărfurilor pe alte mijloace de locomoție decât cele rutiere.

PAGE 1
 2. Transportul feroviar internațional

Convenția de la Berna din 1980, modificată prin Protocolul de la Vilnius (1999) cuprinde norme uniforme care
reglementează contractul de transport internațional feroviar de persoane (COTIF-CIV) și de mărfuri (COTIF-CIM) pentru
transporturile feroviare derulate între două state diferite, ambele părți la Convenție.

Normele uniforme reglementează inclusiv transportul multimodal care cuprinde o etapă inițială ori finală, ordinară,
rutieră, respectiv feroviară cu condiția ca liniile pe care se continuă transportul feroviar să fie înscrise în Registrul de la Berna.

În măsura în care liniile fluviale sunt înscrise la COTIF, întreg transportul va fi guvernat de Convenția de la Berna,
prin urmare transportatorul feroviar va răspunde pentru orice prejudiciu rezultat în timpul transportului integral în
conformitate cu dispozițiile Convenției de la Berna.

3. Transportul maritim internațional

Convenția de la Hamburg (1978) și Convenția de la Haga (1924), modificate prin cele 2 Protocoale - 1968 și 1979

Convenția de la Hamburg reglementează contractele de transport maritim de mărfuri acoperit de un conosament

(documentul de transport negociabil reprezentativ al mărfurilor care au titlu de valoare).

4. Transportul fluvial internațional

Transportului pe Dunăre sau căile de navigație interioară i se aplică Convenția de la Budapesta (adoptată la 3 oct.
2000 și intrată în vigoare în anul 2005, odată cu ratificarea de către Croația).

Normele guvernează un contract de transport pe căi de navigație internaționale între state diferite cu condiția ca locul
de îmbarcare sau locul de luare în primire a mărfurilor, respectiv locul de destinație ori locul de livrare să se afle într-un stat
parte la Convenție.

Ar fi de bun augur ca România să valorifice dreptul de a adopta o lege și de a înainta un act adițional prin care să
extindă aplicarea Convenției de la Budapesta pentru transporturile naționale pe căi de navigație interioare.

5. Transportul aerian internațional

Transportului aerian i se aplică Convenția de la Montreal din 1999, unele state nu au ratificat această Convenție, așa
că se aplică Convenția de la Varșovia din 1929 amendată prin Protocolul de la Guadalajara din 1961 când obligația transportului
aerian, respectiv răspunderea a suferit o transformare din obligația de mijloace în obligația de rezultat.

Convenția de la Montreal se aplică oricărui transport aerian internațional de mărfuri, pasageri și bagaje cu punctul de
plecare și destinație în două state diferite părți la Convenție, ori transportului aerian cu punct de plecare și destinație în
același stat, dar cu escală într-un stat diferit.

6. Transportul multimodal

Nu există o Convenție internațională care să uniformizeze regimul juridic al acestui fel de transport, așa că se aplică
regulile convenționale, numai dacă părțile contractului fac trimitere la CCI-UNCTAG (1992).

Caracterele juridic al contractului de transport

Def. Prin contract de transport, o parte, numită transportator, se oblige cu titlu principal să transporte o persoană
sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preț pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se oblige să îl
plătească la locul și timpul convenite. (art. 1955, CCiv)

PAGE 2
 Caracterele juridice:

1. Este un contract bilateral (dă naștere unor drepturi și obligații reciproce și interdependente)

De aici rezultă efectele speciale ale contractelor sinalagmatice/ bilaterale:

- excepția de neexecutare
- rezoluțiunea
- riscul contractului

În legătură cu riscul contractului, acesta este suportat de debitorul obligației imposibil de executat, acesta nemaiavând
dreptul să mai pretindă îndeplinirea obligației corelative de către contractantul său.

Transportatorul confruntat cu imposibilitatea continuării deplasării nu mai poate cere plata prețului pentru serviciile
de transport, corespunzător în mod proporțional pentru serviciul de transport neprestat din pricina obstacolului care a
împiedicat finalizarea transportului.

Trebuie să distingem între impedimente obiective care zădărnicesc efectuarea prestației de transport și situația în
care este exercitat dreptul la contraordine de către expeditorul mărfii, prin care acesta ordonă suspendarea transportului pe
parcurs și eliberarea mărfii altei persoane decât persoana destinatarului prevăzută în contractul de transport.

Atunci când se dă curs unei dispoziții ulterioare unilaterale venită din partea expeditorului, expresie a unui drept
potestativ prin care se modifică unilateral contractul de transport. Transportatorul are dreptul la repararea oricărui prejudiciu
generat de executarea contraordinului pe care în principiu nu-l poate refuza, precum și la suportarea tuturor cheltuielilor
suplimentare și taxelor accesorii pe care le generează modificarea unilaterală a contractului de transport.

În această ipoteză, nu se mai poate reține riscul contractului.

Încetarea prematură a contractului de transport, a deplasării până la destinația inițială este provocată de o cauză
subiectivă, de voința unilaterală a uneia dintre părți. Riscul contractului este asociat și explicat printr-o cauză obiectivă, un
obstacol fortuit care împiedică dincolo de voința părților derularea firească a contractului de transport.

În concluzie, în cazul contraordinului, transportatorului i se cuvin toate cheltuielile pe care noile dispoziții le
presupun neîndeplinirea obligației de strămutare a mărfii în parametrii inițiali final determinată de voința cocontractantului.

Nu este exclusă ipoteza în care transportatorului să i se cuvine plata întregului transport, deși pe parcurs, în virtutea
unui contraordin a fost ținut să elibereze marfa înainte de sosirea la destinația finală.

2. Este un contract cu titlu oneros

Contractul de transport fiind, în principiu, un contract comercial, debitorul obligației caracteristice, fiind comerciant,
o serie de efecte derive din acest caracter.

De regulă: Este un contract cu titlu oneros care presupune o contraprestație, de unde rezultă faptul că răspunderea
este agravată, debitorul (transportatorul) într-un contract cu titlu oneros (contract de transport) răspunde pentru CULPA
LEVIS IN ABSTRACTO.

Excepție: Într-un contract cu titlu gratuit, debitorul răspunde de regulă pentru CULPA LEVIS IN CONCRETO.

În primul rând, aprecierea vinovăției, respectiv a diligenței pe care trebuie să o manifeste debitorul în îndeplinirea
obligației se face prin comparație cu un model/ prototip abstract. Transportatorul trebuie să satisfacă standardul de exigență
impus unui model de conduită, de grijă, de prevedere, de atenție, adică unui „om rezonabil” (bonus pater familias).

Întrucât transportatorul este profesionist, exigențele profesiei, rigoarea specifică exercitării profesiei determină
reținerea unui model, etalon al bunului profesionist care respectă cu strictețe rigoarea profesiei sale. Se are în vedere un model
abstract experimentat care intră în mod cotidian în diferite/ multiple raporturi juridice. Gradul de prevedere, de grijă, de
atenție, de diligență pretins transportatorului sporește. Așteptarea clienților transportatorilor sporește din partea unui
profesionist (1480 C.Civ).

În al doilea rând, în contractul cu titlu gratuit, cel care nu urmărește un echivalent în schimbul unei contraprestații
nu răspunde decât pentru dol ori culpa gravă în cazul neîndeplinirii obligației de transport. Nu va răspunde așadar pentru
PAGE 3
culpa levis (culpa ușoară); dol înseamnă intenție, ca formă de vinovăție; culpa gravă reprezintă acea neglijență ori imprudență
pe care nici persoana lipsită de dibăcie nu le-ar fi manifestat în raport cu administrarea propriilor bunuri.

3. Este un contract cu caracter comutativ

Părțile cunosc întinderea drepturilor și obligațiilor încă de la momentul încheierii contractului.

4. Este un contract de adeziune, în principiu

Transportatorul are putere dominantă, el impune clauzele.

Nu se poate negocia, cu anumite excepții.

5. Este un contract cu caracter consensual

Simplul acord de voință este suficient pentru încheierea valabilă a contractului. Predarea mărfii de către
expeditor transportatorului reprezintă un efect al contractantului, o obligație a uneia dintre părți, nu o condiție de încheiere
a contractului, de aceea contractul de transport nu este contract real; predarea/ remiterea bunului nu este o condiție de
încheiere a contractului cum ar fi în cazul unui contract real.

În mod excepțional, în transportul feroviar, contractul de transport prezintă un contract real întrucât se “perfectează”
în momentul aplicării ștampilei stației de expediție pe documentul de transport/ scrisoarea de trăsură. Această operațiune are
loc după ce marfa a fost încărcată în vagoane, de aici rezultă că încheierea contractului este condiționată de remiterea mărfii.
Astfel contractul de transport este unul solemn, formal, adică contractul de transport maritim pentru care s-a eliberat un
conosament. Conosamentul este un titlu de valoare negociabil reprezentativ al mărfii îmbarcate ori pregătite pentru
îmbarcare. Conosamentul incorporează valoarea mărfii.

Posesorul legitim al conosamentului pretinde transportatorului legitim eliberarea mărfii întocmai cum este descrisă
în conținutul său.

Transportatorul maritim care a eliberat conosamentul prin intermediul comandantului navei, în momentul luării în
primire și verificare a mărfii, nu poate să facă proba contrară, asupra stării mărfii, numărului de colete, cantitatea, calitatea și
volumul, dimensiunea, mărcile aplicate pe unitățile de transport, a faptului că marfa nu a fost luată în primire de către
transportator astfel cum a fost descrisă de transportator.

În principiu, documentul de transport înscris sub semnătură privată al contractului de transport este necesar și
îndeplinește funcția ad probationem (pt. a face proba). Documentul de transport obișnuit suportă proba contrarie
realizată prin intermediul altor mijloace de probă în legătură cu aspectul referitor la marfa evidențiată în cuprinsul său.

Conosamentul este un titlu de valoare literal și abstract, urmează regimul formal al titlului de valoare.

 spre a-și îndeplini funcția literală și abstractă trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă;
 nu are vreo legătură cu raportul juridic contractual, care ar exista între un debitor și un creditor, fie că e la
ordin sau la purtător, posesorul legitim al titlului de valoare nu este interesat de drepturile și obligațiile, de
excepțiile și pretențiile pe care și le-ar pretinde părțile contractante
 în virtutea unui titlu de valoare cum este conosamentul, deținătorul acestuia pretinde să i se îndeplinească
obligația formală care transpune strict din conținutul său.

Prin urmare, la destinație cel în posesia căruia a ajuns conosamentul, întrucât ar fi cumpărat marfa îmbarcată și s-a
încrezut în mod absolut în descrierea făcută de transportator referitoare la marfă are pretenția să i se elibereze acea marfă în
stare intactă, în concordanță cu mențiunile din cuprinsul conosamentului (gradul de toleranță este zero).

Nesuportând proba contrarie, conosamentul abonat de transportator creează o prezumție iure et de iure irefragabilă
absolută în contrast cu celelalte categorii/ tipuri de documente de transport.

Din aceste considerente, susținem că un contract de transport maritim sub conosament împrumută caracterul formal
de la titlul de valoare al documentul de transport maritim.

Contractul de transport maritim sub conosament este un contract formal, de unde rezultă faptul că se încheie în
momentul eliberării mărfii, după verificarea acesteia.
PAGE 4
 Poziția juridică a destinatarului în contractul de transport de marfă

Contractul de transport se încheie între expeditor și transportator -> contract bilateral.

Se nasc drepturi și obligații pentru părțile contractuale care și-au manifestat voința cu ocazia încheierii contractului.

Obligația principală o reprezintă strămutarea mărfii în starea intactă în care a fost luată în primire.

La destinație, destinatarul are dreptul de a pretinde eliberarea mărfii, așa cum este descrisă în documentul de
transport, prețul transportului fiind plătit, de regulă, de expeditor.

Se observă că destinatarul, deși nu a participat la încheierea contractului, beneficiază de un drept născut în contractul
de transport.

Destinatarul este parte contractantă? Intră în categoria avânzilor cauza? Este destinatarul un terț desăvârșit?

1. Teoria cesiunii de creanță (art. 1966, CCiv)

S-a susținut că destinatarul este cesionar al creanței de transport care a fost transmisă de către expeditorul cedent.
Altfel spus, dreptul de creanță s-a născut în favoarea expeditorului, fiind ulterior cedat destinatarului.
Critica acestei teorii
Cesiunea de creanță explică transferul unui drept ce creanță de la cedent la cesionar. Nu se admite o cesiune
de datorie fără a se schimba sau modifica raportul juridic în cadrul căreia a luat naștere datoria.
Destinatarul este uneori obligat să plătească prețul transportului atunci când în contractul de transport s-a
prevăzut în sarcina destinatarului o astfel de obligație.
Acesta are dreptul să pretindă eliberarea mărfii, dar are și obligația de a plăti fie prețul transportului, fie
cheltuielile suplimentare acumulate pe parcursul strămutării mărfurilor.
Destinatarul care solicită eliberarea mărfii va trebui să acopere toate cheltuielile suplimentare suportate AD
INITIO de transportator, spre a se evita o îmbogățire fără just temei.
Obligația de care este ținut destinatarul nu poate fi explicată prin intermediul cesiunii de creanță, prin urmare
destinatarul nu este un cesionar al creanței transmise de expeditor.
Pe de altă parte, dacă ar fi vorba de cesiune de creanță, cesionarul poate valorifica toate excepțiile pe care
titularul inițial al creanței (cedentul expeditor) le-ar fi avut împotriva transportatorului.
De asemenea, toate excepțiile pe care transportatorul le putea invoca împotriva expeditorului
(cocontractantului său) prin mecanismul cesiunii de creanță, potrivit principiului ACCESORIUM SERVITUM
PRINCIPALAE, transportatorul le-ar fi putut invoca și împotriva cesionarului creanței (destinatarul mărfii), pentru că
excepțiile reprezintă accesorii ale creanței.
Încă de la încheierea contractului, este stipulat dreptul de eliberare a mărfii pentru destinatar. Nu tranzitează
patrimoniul expeditorului.

2. Teoria gestiunii intereselor altora

S-a susținut că transportatorul ar fi gerantul intereselor destinatarului (interesul de a transporta marfa la
destinație și a fi eliberată destinatarului).
Ca și la gestiunea intereselor altuia, gerantul destinatar ale cărui interese au fost administrate/ salvate de
către gerantul transportator, este obligat să restituie toate cheltuielile ocazionate de salvgardarea intereselor sale,
avansate de gerant.
În adevăr, transportatorul care avansează anumite cheltuieli de transport suporta, în primă fază, costurile de
transport, are dreptul cu ocazia livrării mărfurilor la acoperirea acestora din partea destinatarului.
Se explică în acest fel de unde ar izvorî obligația destinatarului, fiind asimilat unui gerant.
Critică:
A. Totuși, în cadrul unei veritabile gestiuni ale intereselor altuia, inițiativa gestiunii aparține gerantului, în afara
oricăror convenții, înțelegeri prealabile. Nu se poate spune că transportatorul (gerant) ar avea inițiativa
transportului mărfii la destinație și eliberarea acesteia destinatarului. Inițiativa o are expeditorul, care eventual a
încheiat un contract de vânzare cu destinatarul-cumpărător al mărfii.
B. Cazul fortuit
 Acoperă doar evenimente legate de întârziere;
 Nu acoperă și cauzele externe.
PAGE 5
3. Teoria stipulației pentru altul
Expeditorul = stipulant; Transportatorul = promitent; Destinatarul = terț beneficiar
Nici această teorie nu poate fi acceptată pe deplin neexplicând existența unor obligații în sarcina terțului
beneficiar. Stipulația pentru altul permite generarea unui drept în favoarea unei terțe persoane care nu a participat la
încheierea contractului dintre stipulant și promitent.
Prin intermediul unei stipulații pentru altul, nu putem obliga pe altul care și-a manifestat voința, în sensul/
scopul asumării unei anume conduite (obligații).
De unde izvorăște obligația destinatarului de a acoperi toate cheltuielile suplimentare ale transportului?
Din contractul de transport la care ADERĂ destinatarul în momentul acceptării mărfii odată ajunsă la
destinație ori a acceptării contractului de transport, chiar înainte să ajungă marfa.
Deși nu este parte originară (nu participă la încheierea contractului), destinatarul devine parte odată cu
aderarea sa la contractul de transport intrând în ambianța contractuală generată de expeditor și transportator (părți
originare), înregistrându-se în sfera drepturilor și obligațiilor, a efectelor produse de contract. Destinatarul, prin
voința sa manifestată la destinație, aderă la contractul de transport -> este o parte ADERENTĂ.
Obs.: Destinatarului îi revin drepturile și obligațiile care se nasc din contractele de transport efectuate.
Destinatarul este titularul autonom al unor drepturi și obligații care se nasc pentru el încă de la momentul
încheierii contractului de transport, afectate de un termen suspensiv și o condiție rezolutorie.
Termenul suspensiv = destinatarul nu poate exercita dreptul de a pretinde eliberarea mărfii decât în
momentul ajungerii/ sosirii acesteia la destinație.
Condiție rezolutorie = constă în neexercitarea dreptului la contraordine ( de a da dispoziții ulterioare),
aparținând expeditorului. În virtutea dreptului la contraordine, expeditorul poate dispune încetarea prematură a
transportului, suspendarea deplasării mărfii, înmânarea acesteia altei persoane decât destinatarul inițial/ convenit.
Dacă expeditorul manifestă dreptul său potestativ la contraordine, destinatarul inițial pierde dreptul asupra
mărfii, dreptul de a i se elibera marfa, cu efect retroactiv, întrucât i-a fost revocat indirect, implicit de către expeditor.
În concluzie, contractul de transport se naște prin a fi bilateral și sfârșește prin a dobândi caracter
TRILATERAL.

Deosebiri
CESIUNE DE CREANȚĂ CONTRACTUL DE TRANSPORT
 Se transferă un drept/o sumă de  Se transportă un bun sau o
bani persoană

 Dreptul se transferă direct în  Dreptul de proprietate asupra

patrimoniul destinatarului bunurilor se transferă în momentul
ajungerii la destinatar/ în
momentul în care destinatarul a
luat la cunoștință.

Asemănări:
 Destinatarul are obligația de a plăti prețul mărfii
 Pot fi cu titlu gratuit sau oneros
 Ambele se nasc în favoarea destinatarului
 Este un contract bilateral

PAGE 6
 Obligațiile părților contractante în cadrul contractului de transport

1. Obligațiile părților în punctul inițial al deplasării

2. Obligațiile în cursul deplasării mărfii
3. Obligațiile la destinație

1. Obligațiile părților în punctul inițial

Transportatorul are obligația de a menține oferta publică un termen rezonabil și de a încheia contractul de transport
(de a accepta cererea/ comanda de transport).

Transportatorul nu poate refuza, în mod nejustificat, o eventuală comandă de transport, întrucât el se află într-o ofertă
publică de transport, fiindu-i antrenată răspunderea civilă pentru abuz de drept (când abuzul ar fi nejustificat).

Cel care face o ofertă o poate retrage la un moment dat, însă în momentul acceptării ofertei de către un potențial
client, refuzul transportatorului s-ar putea înfățișa ca un abuz de drept, neavând motive să nu accepte cererea clientului. În
acest caz, vorbim despre o răspundere extracontractuală, pentru că un contract de transport nu se încheie neaplicând regimul
juridic special al răspunderii transportatorului.

După încheierea contractului de transport, obligațiile părților sunt următoarele:

I. Obligațiile expeditorului
A. Este obligat să aleagă un mijloc de transport adecvat cu marfa pe care urmează să o transporte; prin urmare,
transportatorului nu i se poate reproșa faptul că a asigurat clientului său un mijloc de transport inadecvat, care a condus la
producerea unor pagube constând în deteriorarea/ degradarea/ alterarea mărfii.

Proprietarul mărfii cunoaște cel mai bine însușirile mărfurilor și condițiile de depozitare care trebuie asigurate ori
când mijlocul de transport este impropriu, ținând cont de natura mărfii care ar putea fi expusă deprecierii, culpa aparține
expeditorului.

În caz de răspundere a transportatorului pentru pagubele suferite de marfă, se poate exonera invocând culpa co-
contractantului, a expeditorului, proprietar al mărfii, care nu a ales mijlocul de transport compatibil cu marfa sa.

În același timp, transportatorului îi revine obligația corelativă să asigure un mijloc de transport bine ales de expeditor,
corespunzător din punct de vedere tehnic.

Trebuie să dispună de dotările/ echipamentele/ instalațiile adecvate astfel încât să asigure integritatea mărfii până la
destinație.

Această obligație, de a alege un mijloc de transport compatibil cu natura mărfii, se întinde până la limita în care
transportatorul profesionist ar fi trebuit să cunoască, în mod rezonabil, ce mijloc de transport este necesar, ținând cont de
marfa uzuală, ale cărei însușiri sunt îndeobște cunoscute, marfa care urmează a fi transportată.

Cunoscând felul mărfii, transportatorul nu se poate eschiva că nu ar fi cunoscut caracteristicile acesteia, punând la
dispoziție un mijloc de transport inadecvat; Numai când marfa prezintă însușiri atipice, oculte pentru un transportator
profesionist, acesta neavând cum să cunoască modul de manifestare în timp al mărfii.

Incumbă obligația pentru expeditor de a transmite informații relevante și de a alege ori solicită un mijloc de transport
apt să asigure conservarea/ integritatea mărfii.

În legătură cu obligația transportatorului de a asigura un mijloc de transport corespunzător din punct de vedere
tehnic, reținem că transportatorul răspunde inclusiv pentru cazul fortuit, constând în defectul mijlocului de transport,
nedetectabil cu ocazia verificării inspecției tehnice corespunzătoare.

Fundamentul răspunderii transportatorului este unul obiectiv, o eventuală culpă neavând relevanță. Nu interesează
că transportatorul este nevinovat în legătură cu existența și efectele produse de un defect al mijlocului de transport.

PAGE 7
 Transportatorul este exonerat/ degrevat de răspundere atunci când va proba existența unui eveniment de forță majoră
(absolut invincibil și inevitabil, extern întreprinderii debitorului).

Defectul mijlocului de transport îl exonerează de răspundere pe transportator, numai în cazul prejudiciului provenit
exclusiv de întârzierea transportului.

În acest caz, atunci când marfa se deteriorează din pricina întârzierii - provine de la defecțiunea vehiculului -
transportatorul va răspunde, nemaiputând invoca respectivul caz fortuit care a generat întârzierea.

Viciul ascuns al mărfii reprezintă o cauză de exonerare a răspunderii transportatorului. Marfa, în această situație,
prezintă o inaptitudine funciară prin însușirile ei intrinseci de a suporta o deplasare/ strămutare.

Atunci când viciul s-ar manifesta și ar amplifica consecințele întârzierii transportului, cauzată de defecțiunea
mijlocului de transport, în câmpul cauzal al provocării pierderilor se află printre altele două cauze: cauza întârzierii din pricina
defecțiunii și viciul ascuns al mărfii. Aceste două cauze sunt concurente și sunt cauze de exonerare.

Transportatorul este exonerat de răspundere întrucât defecțiunea neimputabilă și viciul propriu al mărfii au concurat
la deteriorare mărfii.

B. Este obligat să transmită transportatorului date/ informații/ indicații în legătură cu marfa ce urmează a fi
transportată

Expeditorul trebuie să descrie marfa în mod corespunzător prezentând însușirile, proprietățile, caracteristicile
acesteia. Toate aceste informații furnizate de expeditor vor fi materializate în documentul de transport.

Acesta trebuie să transmită transportatorului mai ales date/ informații în legătură cu marfa pe care transportatorul
nu le poate cunoaște, în mod rezonabil, fiind vorba de însușiri/ caracteristici ale mărfii care sunt atipice/ oculte pentru
transportator.

Expeditorul nu are obligația să furnizeze transportatorului caracteristicile unor mărfuri uzuale, îndeobște cunoscute
de un transportator profesionist.

Expeditorul răspunde pentru faptul că datele furnizate sunt inexacte, insuficiente, incomplete, constatându-se
discrepanțe între mențiunile din documentul de transport referitoare la marfă și marfa propriu-zisă, luată în primire de
transportator.

Răspunderea expeditorului este una obiectivă (în legătură cu această obligație); prin urmare, expeditorul nu se poate
exonera invocând anumite circumstanțe care ar fi putut denatura veridicitatea informațiilor transmise. Nici chiar fapta
prepușilor/ a altor persoane care au participat la transmiterea unor astfel de informații nu este de natură să îl absolve pe
expeditor.

Este evident că atunci când se dovedește culpa transportatorului, în legătură cu neconcordanța dintre informațiile
transmise de expeditor și mențiunile aferente din cuprinsul documentului de transport elaborat de transportator, expeditorul
va fi exonerat, dovedindu-se culpa co-contractantului.

Transportatorul este interesat să verifice veridicitatea/ fidelitatea informațiilor transmise de expeditor în legătură cu
marfa, în momentul luării în primire a mărfii.

Cu ocazia luării în primire a mărfii se transferă de către transportator paza juridică a mărfii și responsabilitatea
transportatorului față de marfă, pentru că transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate în perioada în care marfa se
afla în grija sa.

Transportatorul trebuie să elibereze la destinație marfa așa cum este descrisă în documentul de transport pe baza
informațiilor primite de la expeditor.

Cu ocazia verificărilor întreprinse la luarea în primire a mărfii, transportatorul are posibilitatea de a insera rezerve în
legătură cu starea mărfii/ cantitatea/ calitatea/ greutatea/ dimensiunea/ numărul de colete/ marcaje aplicate.

PAGE 8
 Dacă nu are rezerve/ bănuieli cu privire la veridicitatea informațiilor transmise de expeditor în legătură cu marfa,
materializate în documentul de transport, verificând marfa în acest sens, se prezumă că marfa a fost luată în primire așa cum
este descrisă în document.

Este o prezumție relativă, care suportă proba contrarie administrată de transportator.

În cazul transportatorului maritim, prezumția este absolută în legătură cu numărul de colete/ cantitatea/ greutatea/
starea aparentă a mărfii.

Eventualele rezerve slăbesc forța probantă a documentului de transport.

2. Obligațiile părților în timpul deplasării mărfii

În cazul unor obstacole intervenite intervenite pe parcurs, când transportatorul ar fi împiedicat, din motiva
neimputabile transportatorului, dacă are dreptul de a solicita instrucțiuni expeditorului spre a ști cum să gestioneze
situația critică în privința transportului. Dacă nu primește instrucțiuni într-un timp rezonabil de la partenerul său
contractual, are dreptul să efectueze, totuși deplasarea până la destinație dacă există o rută alternativă. Desigur,
transportatorul are dreptul la acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectul transportatorului care reclamă costuri
suplimentare în comparație cu cele avute în vedere la încheierea contractului.

Este înștiințat despre împiedicarea OBIECTIVĂ a transportului, are dreptul să denunțe contractul, plătind
prețul transportului corespunzător parcursului efectuat până în locul obstacolului, ori poate transmite instrucțiuni,
cerând transportatorului fie să înapoieze marfa, fie să o predea altei persoane, fie să adopte noua rută, alternativă, fie
depozitarea mărfii în locul unde s-a ivit obstacolul.

Transportatorul trebuie să se conformeze instrucțiunilor, totuși, întrucât modificarea contractului de

transport ese generată de impedimente OBIECTIVE, (contraordinele pe care le dă expeditorul în atare condiții nu vor
angaja plata unor cheltuieli suplimentare ori repararea unor pejudicii ale transportatorului, întrucât acestea nu sunt
determinate de o manifestare UNILATERALĂ de voință a expeditorului în exercitarea unui drept potestativ al acestuia, ci
ele sunt provocate de cauze obiective (=o sincopă contractuală neimputabilă vreuneia dintre părți).

Dreptul de a cere instrucțiuni expeditorului este în același timp și o obligație – obligație de informare
subînțeleasă.

În ipoteza împiedicării absolute a transportului, când nu mai poate continua sub nicio formă, transportatorul
este obligat să solicite instrucțiuni de la co-contractantul său, expeditorul. Acestea trebuie transmise într-un timp de 5
zile, dacî nu au fost convenite altele. Neprimind instrucțiunile, transportatorul va fi îndreptățit să depoziteze marfa într-
un depozit propriu/ la un terț. În momentul depozitării mărfii la un terț, încetează răspunderea transportatorului cu
privire la marfă, acesta fiind punctul terminus al persoanei responsabile, respectiv transportului. Totuși, transportatorul
răspunde pentru alegerea judicioasă a terțului depozitar prin intermediul căruia asigură conservarea mărfii. Depozitarul
terț are statutul unui depozitar, asigurat sub imperiul unei constrângeri, răspunderea sa fiind diminuată, asumându-și o
obligație de mijloace, dacă nu de rezultat.

Dacă depozitarea nu este posibilă, cheltuielile cu depozitarea sunt neimportante, neînsemnate și ar depăși
valoarea mărfii, care este garanția transportatorului pentru acoperirea cheltuielilor de transport ori marfa este perisabilă,
pierde rapid din valoarea, atunci transportatorul este îndreptățit să o vândă în confirmitate cu procedurile existente în
locul unde s-a produs împiedicarea transportului.

În fine, dacă între timp obstacolul este înlăturat, transportatorul înștiințează de îndată pe expeditor și este
obligat să-și continue deplasarea.

Obligația transportatorului de a da curs noilor ordine ale expeditorului ori noilor dispoziții venite ulterior,
în timpul transportului

În principiu, transportatorul trebue să respecte noile dispoziții prin care se modifică unilateral contractul,
având în același timp dreptul la despăgubiri pentru repararea prejudiciilor provocate de executarea noilor dispoziții,
respectiv cheltuieli suplimentare ocazionate de îndeplinirea noilor ordine suplimentare, la supliment de preț când noua
destinație este mai îndepărtată.

PAGE 9
 În mod excepțional, atunci când execută dispoziții ulterioare prin care se modifică substanțial condițiile
transportului, s-ar perturba în mod graf exploatarea întreprinderii de transport, transportatorul poate refuza executarea
noilor dispoziții înștiințându-l pe expeditor. De asemenea, când valoarea mărfii nu ar acoperi prețul transportului până la
noua destinație, transportatorul este îndreptățit să refuze acest contraordine dacă nu i se dau garanții îndestulătoare de
către expeditor, că ar putea fi plătit.

Dreptul de a da dispoziții ulterioare trece de la expeditor la destinatar în momentul remiterii duplicatului

documentului de transport (cel semnat de transportator și deținut de expeditor) sau în momentul în care destinatarul,
potrivit art. 1977 Cciv., aderă la contractul de transport prin acceptarea mărfii. Din acel moment destinatarul este persoana
care exercită drepturi și obligații în legătură cu marfa, născute în contractul de transport. Transportatorul va fi ținut să se
conformeze dispozițiilor ulterioarea/ contraordinelor de la destinatar. Dreptul potestativ al expeditorului încetează.

În transportul maritim sub conosament, dreptul de a modifica unilateral contractul de transport, care
aparține posesorului conosamentelor originale (pot fi transmise pe piață – titluri de valori), se transferă odată cu
transmiterea tuturor originalelor conosamentului, odată cu dreptul de proprietate asupra mărfii, în posesia unei terțe
persoane. Numai cel care deține toate originalele ( contractului – titlu la purtător) are dreptul de a modifica contractul,
iar transportatorul se va supune numai dispozițiilor venite din partea acestuia.

În orice caz, în momentul modificării contractului, în momentul transmiterii unui contraordin, cel care are
acest drept potestativ, trebuie să remită transportatorului în cazul titlurilor de valori, toate conosamentele exemplar
original care ar putea fi negociate, tranzacționate pe piață, ori, în cadrul altor transporturi, se impune modificarea
documentelor transportului cu o mențiune referitoare la noile dispoziții. Transportatorul trebuie să semneze asumarea
acestei modificări.

PAGE 10
 Obligațiile părților la destinație

Această obligație revine transportatorului atunci când marfa trebuie eliberată în alt loc decât domiciliul/ sediul
profesional al destinatarului (locuri rezultate din practici, uzanțe, potrivit cu natura mărfurilor). Per a contrarior, când marfa
se eliberează la domiciliu, nu este obligat să avizeze în prealabil destinatarul.

La sosirea mărfii la locul de destintație, prin acceptarea de către destinatar a mărfii, acesta se integrează în contractul
de transport suportând efectele juridice (drepturi și obligații) derivate din contract.

Destinatarul devenit parte contractantă, aderând prin acceptarea transportului la contract, are dreptul să întreprindă
verificări în legătură cu marfa în scopul constatării stării acesteia.

Verificările se pot realiza în contradictoriu cu transportatorul, fiind întocmit un PV cu mențiuni despre marfă. În
ipoteza în care astfel de constatări nu pot fi efectuate, destinatarul are dreptul să formuleze rezerva în privința stării aparente
a mărfii, până în momentul în care ia în primire efectiv marfa.

Neformularea vreunei rezerve în legătură cu starea aparentă a mărfii (sau eventuale vicii aparente) creează o
prezumție de conformitate absolută care nu mai poate fi atacată în vreun fel.

Pe de altă parte, atunci când viciile sunt ascunse (nedetectabile la o privire sumară) destinatarul are dreptul ca în
termen de 5 zile de la eliberarea mărfii să-l notifice pe transportator, indicând rezervele/ constatările în privința caracterului
deficitar al mărfii. Termenul de 5 zile este termen de decădere; 6 ore pentru animale vii și produse perisabile.

Numai în aceste condiții (notificarea viciilor ascunse) destinatarul are deschisă carea unei pretenții la despăgubiri
privitoare la prejudiciile suferite.

Dispozițiile Cciv. Reglementează termenul de decădere. În dreptul internațional al transporturilor, termenele

reglementate în interiorul cărora destinatarul mărfii trebuie să constate eventualele deficiențe asunse, în urma unui control
amânunțit al mărfii, după ce aceasta a fost luată în primire, are altă natură juridică, destinatarul poate angaja răspunderea
transportatorului cu respectarea termenului de prescripție extinctivă, însă va fi ținut să înfrângă o prezumție de conformitate
a mărfurilor administrând probe în acest sens/ expertize, dovedind astfel că prejudiciul este în legătură cauzală cu faptul
culpabil al transportatorului. Prin urmare, nerespectarea termenului în care poate fi notificat transportatorul în legătură cu
aspecte deficitare ale mărfurilor produce consecința juridică a nerăsturnării prezumției de conformitate.

În cazul în care destinatarul notifică transportatorul formulând rezervele cu privire la starea mărfii, nu face decât să
distrugă prezumția de conformitate a mărfurilor.

Urmează ca într-o acțiune în despăgubire, destinatarul să facă dovada prejudiciului, a întinderii acestuia,
prezumându-se că ar avea cauze în perioada în care marfa se afla în grija sa.

În concluzie, în transportul internațional, notificarea în termenul specificat crează prezumția că eventualele

prejudicii, pagube, alterarea, deteriorarea mărfurilor își au sursa în perioada în care mărfurile erau în paza juridică a
transportatorului.

Destinatarul are dreptul să constate starea mărfurilor pe cheltuiala sa. Dacă în urma verificărilor se constată caracterul
deficitar, cheltuiala va fi suportată de transportator.

Dacă există neînțelegeri cu privire la starea mărfurilor, în urma constatării acestora de transportator și destinatar,
fiecare dintre cei doi are dreptul să recurgă la o procedură contencioasă solicitând instanța de la locul de destinație, iar aceasta
să dispună prin ordonanță președențială (caracter urgent, vremelnic al măsurii) constatarea stării mărfii de către experți
desemnați de instanță. Prin aceeași ordonanță, instanța poate dispune sechestrarea mărfurilor/ depozitarea lor în depozit
public, iar dacă cheltuielile sunt însemnate ori pinr natura sa, marfa nu poate fi depozitată întrucât s-ar deteriora/altera,
instanța poate dispune chiar vânzarea mărfii.

Hotărârea de vânzare a mărfii trebuie comunicată părților/ reprezentanților acestora înainte de a fi pusă în executare.

Dacă destinatarul/ reprezentantul acestora nu se află în localitate, va fi încunoștiințat ulterior în 3 zile de la momentul
vânzării mărfii. Partea care nu s-a prevalat de această cale judiciară de constatare a viciilor, în caz de contestație (angajarea

PAGE 11
răspunderii transportatorului) va trebui să dovedească natura prejudiciului, legătura de cauzalitate cu transportul, precum și
să identifice mărfurile ca făcând parte din respectivul transport.

Imposibilitatea eliberării mărfii la destinație

Transportatorul care, din motive obiective, nu poate elibera marfa, întrucât nu găsește destinatarul/ există
neînțelegeri între mai mulți destinatari, etc., este ținut să solicite instrucțiuni de la expeditori. Expeditorul este obligat să
furnizeze astfel de instrucțiuni în termen de 15 zile, dispunând astfel transportatorului ce măsuri trebuie întrepreinse în
legătură cu marfa neeliberată. În ipoteza mărfurilor perisabile, transportatorul este degrevat de obligația de a mai solicita
instrucțiuni expeditorului având dreptul să vândă de urgență mărfurile/ să le returneze la expeditor.

La expirarea celor 15 zile/ la finele perioadei de depozitare a mărfurilor la destinație de către transportator, acesta iese
de sub incidența regimului de răspundere consacrat în lege, având obligații specifice depozitului gratuit în legătură cu
mărfurile.

Prin urmare, transportatorului îi va reveni o obligație de prudență/ diligență de mijloace, pe care și-o asumă în afara
contractului de transport. În momentul amintit mai sus, încetează perioada de răspundere specifică transportatorului în
legătură cu marfa transportată.

Astfel, expeditorul are dreptul la despăgubiri față de transportator cu condiția dovedirii unei culpe grave/ a intenției
transportatorului.

Dacă ultimul transportator predă marfa fără valorificarea acestui mijloc de constrângere, va rămâne răspunzător cu
cheltuielile avansate de transportatorii anteriori țo va pierde simultan dreptul de regres împotriva primului transportator în
legătură cu partea din prețul transportului ce i se cuvenea.

Dreptul de retenție poate fi valorificat inclusiv în ipoteza nerestituirii documentelor de transport care au natura unui
titlu de valoare (conosament) de către posesorul legitim al acestora îndreptățit la eliberarea mărfii. Titlurile de valoare sunt
negociabile –prin intermediul lor se transferă drepturi reale asupra mărfurilor pe care le reprezintă și care sunt incorporate
(valoarea este incorporată). Dacă transportatorul eliberează marfa fără a-i fi restituite toate exemplarele conosamentului
subscrise de transportator, există riscul ca acestea să circule ulterior eliberării mărfii către primul destinatar.

Posesorul legitim al conosamentului este îndreptățit să pretintă eliberarea mărfii întocmai cum este descrisă. În
condițiile în care posesorul conosamentulul este de bună-credință, achiziționând titlul de valoare (a cumpărat marfa ulterior
eliberării acestuia), faptul material al eliberării nu-l scutește pe transportator de plata față de terțul posesor de bună credință
al conosamentului.

Pentru evitarea unei astfel de situații, transportatorul trebuie să pretindă restituirea tuturor exemplarelor
conosamentelor, fiind recunoscut un drept de retenție în acest scop.

PAGE 12