Sunteți pe pagina 1din 9

BalanŃa de plăŃi externe si echilibrul valutar-financiar

În anul 1977, FMI dă o definiŃie a balanŃei de plăŃi externe ca fiind „un tablou sintetic
sub formă contabilă, care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare si
monetare intervenite între rezidenŃii unei economii si restul lumii, în cursul unei perioade de
un
an”. RezidenŃii reprezintă agenŃii naŃionali sau străini, persoane fizice sau juridice, care
trăiesc
sau îsi desfăsoară activităŃile în mod curent si permanent pe teritoriul unei Ńări, inclusiv
filialele
si sucursalele societăŃilor străine care acŃionează în mod obisnuit în cadrul Ńării respective.
De
aici sunt excluse activităŃile ambasadelor si consulatelor străine din acea Ńară, precum si
activităŃile instituŃiilor internaŃionale pe teritoriul acelei Ńări. Invers, nerezidenŃii sunt
străinii si
conaŃionalii, persoane fizice si juridice, care trăiesc si îsi desfăsoară activitatea în mod
curent si
permanent în străinătate, inclusiv filialele si sucursalele din străinătate ale firmelor
naŃionale. În
acestea nu se includ activităŃile întreprinse în străinătate de ambasadele si consulatele
naŃionale.
Cea mai importantă poziŃie într-o balanŃă de plăŃi externe sunt plăŃile si încasările
curente, care formează balanŃa plăŃilor curente sau contul curent.
Contul curent include încasările si plăŃile generate de comerŃul cu mărfuri, comerŃul
invizibil sau de servicii (transport, turism etc.), veniturile provenite din circulaŃia
internaŃională a forŃei de muncă (salarii), din investiŃiile directe (profituri), din
investiŃiile de
portofoliu (dividende, cupoane) si din creditele externe (dobânzi). Pentru decon-tarea
plăŃilor
si încasărilor directe, FMI pretinde statelor membre să nu introducă obstacole în utilizarea
internaŃională a monedei naŃionale, adică să practice o convertibilitate de cont curent.
Conturile de echilibru ale balanŃei de plăŃi curente sunt – în esenŃă – investiŃii sub
diverse forme, credite pe diferite perioade, pre-cum si miscarea internaŃională a rezervelor
monetare ale băncii centrale.
Starea de echilibru extern se realizează în cazul următoarelor egalităŃi:
Y + M = I + C + A, unde:
Y = PIB; M = import de mărfuri si servicii; I = Export; C = con-sum intern; A =
acumulări (investiŃii) interne.
Teoretic, echilibrul valutar se realizează în cazul în care Y = C + A, ceea ce ar însemna că
M = I, adică încasările din exporturi să fie egale cu importurile sau, altfel spus, existenŃa
unei
balanŃe
În ceea ce priveste fluxurile financiare sau miscările de capital, acestea sunt formate din
două părŃi distincte: contul de capital si contul financiar. În contul de capital sunt incluse
transferul proprietăŃii activelor fixe, transferul de fonduri legat de achiziŃionarea sau
dispunerea de
fonduri fixe sau anularea unor active de către creditori. Contul financiar are în componenŃa
sa mai
multe tipuri de investiŃii: investiŃii directe (cele realizate de firme străine pe teritoriul
naŃional sau
de cele naŃionale în străinătate), investiŃii de portofoliu (se referă la plasamentele
rezidenŃilor în
străinătate sau la cele efectuate de nerezidenŃi pe pieŃele financiare naŃionale –
achiziŃionări de
acŃiuni, obligaŃiuni, bonuri de tezaur etc.), alte investiŃii (creditele pe termen scurt si pe
termen
lung, împrumuturile acordate de FMI, depozitele la vedere si la termen si alte depozite de
primit
sau de plătit) si miscarea internaŃională a activelor de rezervă.
Este de preferat ca balanŃa de plăŃi externe a unui stat să fie ori echilibrată, ori
excedentară. Pentru cea de-a treia ipostază, si anume deficitară, există mai multe modalităŃi
sau posibilităŃi de corectare ori măsuri de echilibrare, si anume: corectarea, compensarea,
finanŃarea si reglementarea.
Corectarea presupune eliminarea deficitului în viitor prin măsuri de austeritate si de
disciplină, cum ar fi: deprecierea monetară, sporirea taxelor vamale la import, încurajarea
industriilor exportatoare pentru a produce, încurajarea politicii de turism din Ńara respectivă
etc.
Compensarea se referă la deficitul care poate fi compensat prin intrări de capital sau
prin depozite de capitaluri pe termen scurt.
Ca instrumente de finanŃare a deficitului se utilizează atragerea de investiŃii externe,
contractarea de credite externe de pe piaŃa bancară privată, împrumuturi
interguvernamentale,
obŃinerea de credite de balanŃă de la FMI, acorduri Swap între băncile centrale s.a.
Reglementarea se realizează prin măsuri cum ar fi anularea datoriei pentru a nu mai
exista nici un angajament pentru viitor. (aprofundare pg. 261-270 din manual)

7. Balanţa de plăţi externe şi echilibrul valutar-financiar


În anul 1977, FMI dă o definiţie a balanţei de plăţi externe ca
fiind „un tablou sintetic sub formă contabilă, care înregistrează sistematic
ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între
rezidenţii unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade de un
an”. Rezidenţii reprezintă agenţii naţionali sau străini, persoane fizice
sau juridice, care trăiesc sau îşi desfăşoară activităţile în mod curent şi
Universitatea SPIRU HARET
262
permanent pe teritoriul unei ţări, inclusiv filialele şi sucursalele societăţilor
străine care acţionează în mod obişnuit în cadrul ţării respective.
De aici sunt excluse activităţile ambasadelor şi consulatelor străine din
acea ţară, precum şi activităţile instituţiilor internaţionale pe teritoriul
acelei ţări. Invers, nerezidenţii sunt străinii şi conaţionalii, persoane fizice
şi juridice, care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în mod curent şi
permanent în străinătate, inclusiv filialele şi sucursalele din străinătate
ale firmelor naţionale. În acestea nu se includ activităţile întreprinse în
străinătate de ambasadele şi consulatele naţionale.
Astfel spus, această definiţie a balanţei de plăţi externe ia în calcul
două mari categorii de fluxuri, şi anume: fluxurile reale şi fluxurile
financiare sau mişcările de capital. Din categoria fluxurilor reale fac
parte schimburile de mărfuri şi servicii. Fluxurile de mărfuri se referă
la valoarea importurilor şi exportului de mărfuri şi servicii.
Cea mai importantă poziţie într-o balanţă de plăţi externe sunt
plăţile şi încasările curente, care formează balanţa plăţilor curente sau
contul curent. Ponderea acestui cont în balanţa plăţilor şi încasărilor
externe variază între 50% şi 95%, iar starea acestui cont – activă sau
pasivă – influenţează în mod decisiv starea generală a balanţei de plăţi
externe. Deşi în literatură şi vorbirea curentă se utilizează noţiunea de
plăţi externe, în realitate aceasta include, în acelaşi timp, şi încasările
externe. De aceea, corect şi complet ar trebui să vorbim şi să scriem
despre balanţa de plăţi şi încasări externe.
Contul curent include încasările şi plăţile generate de comerţul
cu mărfuri, comerţul invizibil sau de servicii (transport, turism etc.),
veniturile provenite din circulaţia internaţională a forţei de muncă
(salarii), din investiţiile directe (profituri), din investiţiile de portofoliu
(dividende, cupoane) şi din creditele externe (dobânzi). Pentru decontarea
plăţilor şi încasărilor directe, FMI pretinde statelor membre s ă nu
introducă obstacole în utilizarea internaţională a monedei naţionale,
adică să practice o convertibilitate de cont curent.
Deoarece deţine a doua poziţie într-o balanţă de plăţi externe,
contul de capital reflectă fluxul financiar extern al unei ţări şi are ca
funcţie de bază echilibrarea balanţei de plăţi curente. Astfel, excedentul
dintr-o balanţă de plăţi curente poate fi folosit pentru finanţarea
investiţiilor externe, acordarea de credite şi împrumuturi externe,
alocarea ori cumpărarea unei părţi din excedent de către bancă sau
pentru sporirea rezervei valutare centralizate a statului. Dimpotrivă,
în cazul în care contul curent este deficitar, acesta poate fi acoperit
din contravaloarea de credite externe, atragerea de investiţii externe
Universitatea SPIRU HARET
263
sau apelarea la rezervele valutare ale băncii centrale pentru achitarea
datoriei externe curente.
Balanţa de plăţi externe se construieşte pe baza raportărilor
statistice la sistemul bancar prin intermediul căruia se derulează decontările
internaţionale. Dar există o mişcare internaţională a valutei,
care nu se realizează prin bănci, cum ar fi: numerarul sau unele cecuri
internaţionale utilizate în turismul internaţional; unele plăţi din
transporturile internaţionale; unele tranzacţii ilicite, cum ar fi actele de
comerţ cu arme, traficul internaţional cu stupefiante, neraportarea
temporară a unor tranzacţii aflate cu documentele în curs de prelucrare
comercială sau bancară etc. De aceea, balanţa de plăţi, deseori, nu poate
fi în întregime echilibrată din sursele contului de capital. Întrucât, în
final, balanţa de plăţi şi încasări externe nu poate fi decât echilibrată, se
apelează la un cont statistic numit erori şi omisiuni, care se include la
rubrica debit sau credit pentru echilibrarea final ă şi sold zero, care
reprezintă tocmai diferenţa neechilibrată dintre debit şi credit.
Conturile de echilibru ale balanţei de plăţi curente sunt – în
esenţă – investiţii sub diverse forme, credite pe diferite perioade, precum
şi mişcarea internaţională a rezervelor monetare ale băncii centrale.
În legătură cu aceasta trebuie făcută deosebirea de esenţă economică
dintre investiţii şi credite. Astfel, recurgerea la investiţii este
cea mai favorabilă din contul de echilibru, deoarece investiţiile nu generează
datorii externe pentru primitor şi nici nevoia de plată a dobânzii,
căci ele (investiţiile) se autovalorifică şi se rambursează. În schimb,
recurgerea la credite externe genereaz ă pentru ţara debitoare datorii şi
nevoi de plată anuală a dobânzilor.
Pentru evidenţa investiţiilor şi creditelor externe cu o durată de
peste un an se foloseşte un alt instrument, numit balanţa creanţelor
(drepturilor) şi obligaţiilor (datoriei) externe, care se elaborează în
fiecare an începând cu 1 ianuarie. Această balanţă arată, în fiecare an,
statele creditoare şi statele debitoare. Ţările în curs de dezvoltare au
mari datorii externe, unele fiind puternic îndatorate străinătăţii, altele,
nemaiputând, din diferite motive, să-şi respecte termenele de rambursare,
intră în ceea ce se numeşte criza datoriilor externe. Tot o situaţie
debitoare arată şi balanţa creditelor şi obligaţiilor externe ale SUA,
datorie care este însă structural diferită. Creşterea mai rapidă a datoriei
SUA faţă de creditele sale rezultă din două procese recente: a) SUA
reprezintă beneficiarul principal al investiţiilor internaţionale;
b) deficitul cronic şi îndelungat al balanţei sale de plăţi externe s-a
Universitatea SPIRU HARET
264
„echilibrat” prin utilizarea monedei naţionale (dolarul), care se află în
cantităţi enorme în canalele valutare şi financiare internaţionale,
precum şi în rezervele monetare ale băncilor centrale ale statelor.
Când ne-am referit la echilibrarea balanţei contului curent al balanţei
de plăţi externe prin recurgerea la investiţii, credite şi active de
rezervă externe, am avut în vedere o echilibrare statistică a balanţei.
Dar trebuie să reţinem căile economice reale ale echilibrării balanţei
contului curent, care constă, în esenţă în următoarele: sporirea exportului
de mărfuri şi servicii printr-o politică economică şi fiscală de
stimulare a exporturilor, dimensionarea raţională a importurilor prin
aplicarea unei politici vamale adecvate, creşterea competitivităţii mărfurilor
autohtone, dezvoltarea şi valorificarea bazei turistice autohtone,
a unei flote autohtone de transport, obţinerea în procesul de negociere
a contractelor comerciale a unor preţuri avantajoase în tranzacţiile
comerciale externe etc. Utilizarea acestor căi presupune promovarea
unui management şi marketing adecvate la nivelurile macroeconomic,
microeconomic şi la nivelul produselor şi serviciilor.
Starea de echilibru extern se realizează în cazul următoarelor
egalităţi:
Y + M = I + C + A, unde:
Y = PIB; M = import de mărfuri şi servicii; I = Export; C = consum
intern; A = acumulări (investiţii) interne.
Teoretic, echilibrul valutar se realizeaz ă în cazul în care Y = C + A,
ceea ce ar însemna că M = I, adică încasările din exporturi să fie egale cu
importurile sau, altfel spus, existenţa unei balanţe comerciale echilibrate.
Desigur, aceasta este o premisă matematică, deoarece în realitate
nici un stat nu poate ignora relaţiile valutar-financiare externe, primirea
şi acordarea de credite şi investiţii şi nu poate promova o autarhie
valutar-financiară externă. Egalitatea M = I nu arată altceva decât că,
în realitate, contul de plăţi curente deţine ponderea principală în echilibrul
unei balanţe de plăţi externe.
Balanţele de plăţi s-au caracterizat în toată perioada postbelică, şi
în prezent, prin dezechilibre active sau pasive. Ceea ce observăm astăzi
este faptul că dezechilibrul pasiv caracterizează din ce în ce mai puţine
grupe de state, cu excepţia Statelor Unite şi a UE (tabelul nr. 1).
Universitatea SPIRU HARET
265
Tabelul nr. 1
Soldul balanţei plăţilor curente (mărfuri + servicii)
- mld USD -
Sursa: IMF, World Economic Outlook, 2004.
Legendă:
p = previzionat
*1 = U.E. e formată din următoarele 25 de state: Austria, Belgia, Cipru,
Rep. Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria,
Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia,
Portugalia, Rep. Slovacă, Slovenia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.
*2 = Aria Euro e formată din următoarele ţări: Austria, Belgia,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Portugalia şi Spania.
*3 = Noile economii industrializate asiatice sunt: Hong Kong SAR,
R. Korea, Singapore, Taiwan, Province of China.
*4 = Orientul Mijlociu e format în principal din marii exportatori
mondiali de ţiţei: Iran, Irak, Kuweit, Libia, Oman, Qatar, Arabia Saudită,
R.A. Siria, Yemen.
Dintre ţările dezvoltate, SUA are un deficit care depăşeşte
excedentul ţărilor din Aria EUR şi Japonia. SUA însă este un deficitar
de investiţii externe din aceste ţări, iar moneda sa naţională – dolarul –
este căutată încă de multe ţări pentru a completa rezervele valutare. Pe
de altă parte, şi sistemul mondial are nevoie de mijloace de plată, ceea
ce încă încurajează SUA să aibă deficite. Totuşi, Statele Unite vor
avea nevoie în viitorul apropiat de o consolidare fiscal ă mult mai
ambiţioasă pentru care, de altfel, au început să acţioneze. Deficitul
ţărilor din zona U.E., deşi nu este mare, este generat de aderarea a noi
state la Uniune, ceea ce a generat din partea acesteia costuri destul de
însemnate.
Universitatea SPIRU HARET
266
Japonia pare a-şi fi încetinit creşterea economică în 2005, însă
pentru 2006 prognozele sunt destul de bune. Ţările în tranziţie şi cele
în curs de dezvoltare urmează un trend crescător datorită, în primul
rând, ţărilor în tranziţie din Asia şi Pacific care sunt în continuă expansiune,
ceea ce putem observa şi la noile economii industrializate
asiatice.
Cât priveşte Europa în tranziţie, deficitele de cont curent rămân
încă o provocare şi în anii ce vor urma.
Numai Orientul Mijlociu se pare că a avut previzionată pentru
2005 o creştere spectaculoasă a soldului balanţei de cont curent, şi
aceasta în principal pe seama creşterii preţului produselor petroliere.
Deficitul ţărilor din această regiune este generat de slăbirea exporturilor,
dar şi de nevoia de investiţii şi credite externe pentru restructurarea şi
retehnologizarea economiei. Privatizarea practicat ă de multe dintre
aceste state este şi ea o sursă de atragere de capital străin şi de
echilibrare a contului curent.
Valoarea exporturilor şi importurilor de mărfuri deţine ponderea
principală în contul curent. Diferenţa dintre acestea reprezintă soldul
comercial al unui stat. Fluxurile de servicii reprezintă importurile şi
exporturile de servicii, denumite şi „invizibile”, legate de: transporturi,
comunicaţii, asigurări, construcţii în străinătate, consultanţă şi asistenţă
informaţională, servicii legate de afaceri, onorarii, drepturi de autor,
salarii, servicii financiare, servicii de intermediere financiară, comisioane
asupra acreditivelor, dobânzi, linii de credit, servicii de leasing,
schimburi de tehnologie – brevete, lucrări de antrepriză, cooperare etc.
În ceea ce priveşte fluxurile financiare sau mişcările de capital,
acestea sunt formate din două părţi distincte: contul de capital şi contul
financiar. În contul de capital sunt incluse transferul proprietăţii activelor
fixe, transferul de fonduri legat de achiziţionarea sau dispunerea de fonduri
fixe sau anularea unor active de către creditori. Contul financiar are
în componenţa sa mai multe tipuri de investiţii: investiţii directe (cele
realizate de firme străine pe teritoriul naţional sau de cele naţionale în
străinătate), investiţii de portofoliu (se referă la plasamentele rezidenţilor
în străinătate sau la cele efectuate de nerezidenţi pe pieţele financiare naţionale
– achiziţionări de acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc.), alte
investiţii (creditele pe termen scurt şi pe termen lung, împrumuturile
acordate de FMI, depozitele la vedere şi la termen şi alte depozite de primit
sau de plătit) şi mişcarea internaţională a activelor de rezervă.
Universitatea SPIRU HARET
267
În conformitate cu modelul prezentat în ultima ediţie a Manualului
FMI privind întocmirea balanţelor, redăm, în continuare,
structura balanţei de plăţi externe (tabelul nr.2).
Tabelul nr.2
Structura balanţei de plăţi externe
- utilizată de BNR -
- mln USD -
COMPONENTE Credit Debit Sold
1. Contul curent (A+B+C)
A. Bunuri şi servicii
a. Bunuri FOB (export, import)
b. Servicii:
– transport
– turism
– alte servicii
B. Venituri
– din muncă
– din investiţii directe
– din investiţii de portofoliu
– din alte investiţii de capital (dobânzi)
C. Transferuri curente
– sector oficial
– alte sectoare
2. Contul de capital şi financiar (A + B)
A. Contul de capital
a. Transferuri de capital
– sector oficial
– alte sectoare
b. Achiziţionare/Vânzare active nemateriale-
nefinanciare
B. Contul financiar
a. Investiţii directe
– ale rezidenţilor în străinătate
– ale rezidenţilor în România
b. Investiţii de portofoliu
– active
– pasive
c. Alte investiţii de capital
– active
Universitatea SPIRU HARET
268
1. Împrumuturi şi credite pe termen lung
2. Împrumuturi şi credite pe termen scurt
3. Documente de export pe termen lung
4. Documente de export pe termen scurt
5. Numerar şi cecuri
6. Depozite
7. Alte active
– pe termen lung
– pe termen scurt
– pasive
1. Credite şi împrumuturi de la FMI
2. Împrumuturi şi credite pe termen lung
3. Împrumuturi şi credite pe termen scurt
4. Documente de import pe termen lung
5. Documente de import pe termen scurt
6. Numerar şi cecuri
7. Depozite deţinute de nerezidenţi în
România
8. Alte pasive
– pe termen lung
– pe termen scurt
d. Conturi în tranzit
e. Conturi de cliring/barter
f. Active de rezervă
– aur monetar
– DST
– poziţia de rezervă la FMI
– devize convertibile
– alte active
3. Erori şi omisiuni (net)
Sursa: BNR; FMI.
Din modelul prezentat desprindem definiţiile următoare:
• Balanţa tranzacţiilor sau operaţiunilor curente este formată
din balanţa comercială sau de mărfuri, la care se adaugă balanţa serviciilor
sau „invizibilelor” (formată din bunuri şi servicii, venituri şi din
transferurile curente). Acestea formeaz ă Capitolul I.
• Balanţa de bază este compusă din balanţa tranzacţiilor curente,
la care se adaugă balanţa capitalurilor pe termen lung = Capitolul I +
Capitolul II.
Universitatea SPIRU HARET
269
• Balanţa de plăţi are în componenţa sa balanţa de bază, balanţa
capitalurilor pe termen scurt şi contul de erori şi omisiuni = Capitolul I
+ Capitolul II + Capitolul III.
Balanţa de plăţi externe poate cunoaşte trei ipostaze diferite, şi
anume: echilibrată, excedentară şi deficitară. Balanţa de plăţi externe
este echilibrată în cazul în care variaţia creanţelor este nulă, cu alte
cuvinte, debitul este egal cu creditul. Balanţa de plăţi externe este excedentară
dacă soldul balanţei tranzacţiilor curente, împreună cu cel al
balanţei capitalurilor, este zero, cu alte cuvinte, creditul este mai mare
decât debitul. Balanţa de plăţi externe este deficitară în cazul opus, în
care suma soldurilor celor două balanţe este mai mică decât zero, adică
atunci când debitul este mai mare decât creditul.
Este de preferat ca balanţa de plăţi externe a unui stat să fie ori
echilibrată, ori excedentară. Pentru cea de-a treia ipostază, şi anume
deficitară, există mai multe modalităţi sau posibilităţi de corectare ori
măsuri de echilibrare, şi anume: corectarea, compensarea, finanţarea
şi reglementarea.102
Corectarea presupune eliminarea deficitului în viitor prin măsuri
de austeritate şi de disciplină, cum ar fi: deprecierea monetară, sporirea
taxelor vamale la import, încurajarea industriilor exportatoare
pentru a produce, încurajarea politicii de turism din ţara respectivă etc.
Compensarea se referă la deficitul care poate fi compensat prin
intrări de capital sau prin depozite de capitaluri pe termen scurt.
Ca instrumente de finanţare a deficitului se utilizează atragerea
de investiţii externe, contractarea de credite externe de pe piaţa bancară
privată, împrumuturi interguvernamentale, obţinerea de credite de
balanţă de la FMI, acorduri Swap între băncile centrale103 ş.a.
__________________
102 Ioan Bari, Economia Mondială, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997.
103 Acest tip de operaţiuni se realiza în trecut doar între băncile centrale
întrucât, după Bretton Words, cursul valutar era fix, iar abaterea cursului pe
piaţă cu mai mult de ±1% obliga băncile centrale să intervină pe piaţa valutară
pentru vânzarea sau cumpărarea de monede străine spre a influenţa astfel
raportul dintre cererea şi oferta de valută şi, prin aceasta, cursul de schimb de
pe piaţa valutară. Ca să nu apeleze des la rezervele valutare proprii, băncile
centrale cu valută liber convertibilă făceau schimb (swap) de monedă proprie
între ele. În acest scop, cele două bănci centrale îşi deschideau reciproc conturi
în propria valută în favoarea băncii centrale partenere. Aceste sume nu se
numeau împrumuturi, căci nu erau purtătoare de dobândă, ci simplu schimb
(swap). (Constantin Moisuc (coord.), Relaţii valutar-financiare internaţionale,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002, p.87).
Universitatea SPIRU HARET
270
Reglementarea se realizează prin măsuri cum ar fi anularea datoriei
pentru a nu mai exista nici un angajament pentru viitor.
În afară de FMI, în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale
mai există multe alte organisme internaţionale. Printre
cele mai importante menţionăm: Grupul Băncii Mondiale, Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Reglementelor
Internaţionale (BRI), Banca Europeană pentru Investiţii
(BEI), Sistemul Monetar European, bănci regionale pentru dezvoltare.