CUPRINS

ARGUMENT..................................................................................................4
1
CAPITOLUL I

I.1.ETIOLOGIE...................................................................................................5
I.2.DEFINIȚIE......... ...........................................................................................6

CAPITOLUL II

II.2. CLASIFICAREA TIPURILOR DE AFAZII................................................7

2.1.AFAZIILE FLUENTE....................................................................................7
2.1.1.Afazia Wernicke...........................................................................................7
2.1.2.Afazia de conducere......................................................................................8
2.1.3.Afazia transcorticală senzorială.....................................................................8
2.1.4.Afazia anomică ..............................................................................................9
2.1.5.Afazia amnezică..............................................................................................9
2.2.Afaziile nonfluente.............................................................................................9
2.2.1.Afazia Broca..................................................................................................10
2.2.2.Afazia transcorticală.......................................................................................11
2.2.3.Afazia globală.................................................................................................11
2.2.4. Afazia transcorticală mixta............................................................................11
II.3.ALTE FORME DE AFAZIE.............................................................................11
II.4.AFAZIA LA COPII...........................................................................................12

3
CAPITOLUL III

TERAPIA ÎN AFAZIE..............................................................................................13

CONCLUZII.............................................................................................................16

BIBILIOGRAFIE........................................................................................................17

4
 ARGUMENT

Comportamentele verbale constituie unul dintre cele mai importante segmente

ale activităților sociale umane. Evoluția umană din punct de vedere cultural a fost
posibilă pentru că oamenii au reușit să vorbeasă, să asculte, să scrie și să citească.
Funcția de bază a comunicării verbale este prezentată și obiectivitatea prin efectele
ei față de un alter-ego, de alți semeni, de alți subiecți. Când noi spunem ceva unui
subiect, când vorbim cu cineva noi aproape întodeauna ne așteptăm că această
convorbire să inducă ori chiar să convingă persoană să se angajeze cu noi într-un fel
de comunicare. Astfel spus, ne așteptăm să percepem o reacție. Adesea se poate
considera că noi suntem în mod evident avantajați de un astfel de comportament, el
devenind un mod de comunicare, mai ales când noi cerem un obiect, solicităm o
informație, ori cerem ajutor într-o acțiune, ori ne includem în rezolvarea de probleme.

Pentru a evidenția acest lucru, și având ca și repere cazuri concrete datorită

mediului în care îmi desfășor activitatea unde întâlnesc printre altele copii cu diferite
tulburări de vorbire printre care și afazia care în urma unor factori indirecti fiind
vorba despre disfuncționalități fiziologice în sarcină sau în timpul nașterii în care
fătul a fost privat temporar de oxigen suferă de aceast diagnostic,

5
 CAPITOLUL I

I.1.ETIOLOGIE

Apariția și evoluția limbajului.

Limbajul este un mijloc de cunoaștere și de comunicare între oameni, tulburarea
sa reprezintă o întrerupere a contactului cu ambianța, cu atât mai marcată în cazul
când coexistă cu alte perturbări ale activității simbolice cognitive corelate cu
vorbirea, cum ar fi gnozia, praxia, memoria, schema corporală.
Utilizat de Platon (gr.: αφασια = lipsa vorbirii) pentru a caracteriza starea unei
persoane care, înmărmurită în fața unui argument definitiv, "și-a pierdut glasul",
termenul de afazie în înțelesul actual a fost introdus în literatura medicală
în 1865 de Armand Trousseau, înlocuind termeni mai vechi ca ' „alalie" (Jacques
Lordat,1842) sau ' „afemie" (Paul Broca, 1861).
Limbajul adultului are o dublă istorie: una filogenică și alta ontogenetică.
Pe scara evoluției ființelor vii limbajul constituie o funcție specifică omului; el
a apărut atunci când pentru prima dată un semnal al lumii înconjurătoare o lumină, un
zgomot, o imagine a fost înlocuit cu un sunet articulat, când semnalul din al doilea
sistem de semnalizare.
Apariția limbajului a constituit rezultatul unei lungi evoluții a strămoșilor noștri,
maimuțele antropoide.
’’Pavlov a arătat că, dacă percepțiile și reprezentările noastre care se referă la lumea
exterioară reprezintă pentru noi primele semnale ale realității, niște semnale
concrete, limba și îndeosebi semnalele kinestezice care merg la scoarța de la
organele vorbirii reprezintă semnalele secundare, semnalele semnalelor. Ele
reprezintă o abstracție a realității și permit generalizarea, ceea ce constituie tocmai
gândirea noastră superioară, specifică omului.’’2
2
Mihai I.Botez , Sen Alexandru, Ion Dobrotă- Elemente de neuropsihologie p.115 Editura Științifică București 1971

6
 I.2.DEFINIȚIA AFAZIEI

,, Afazia constituie o tulburare dobândită a expresiei sau a înțelegerii semnalelor

verbale sau grafice, cu conservarea aparatelor periferice de execuție sau de
recepție ale limbajului, și care se însoțește cel mai des de tulburări intelectuale
(primare sau secundare); ea corespunde unor leziuni cerebrale localizate; ruptura
legăturilor cu mediul înconjurător care rezultă ca urmare a tulburării este deseori
accentuată prin interesarea simultană a altor forme de legături perceptivo-gestuale
corelate cu limbajul dear care nu sunt interesate în mod obligator. Este absolut
necesar de a diferenția afazia nu numai de tulburările aparatelor periferice de emisie
și de recepție a semnalelor verbale dar și de tulburările de expresie ale limbajului de
origine subcorticală sau prin leziuni cerebeloase precum și de deficitele congenitale
în achiziția limbajului.”2
Elementul fundamental al unei afazii îl constituie tulburarea codificării
lingvistice și nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai este
capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii.
Există mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăți ale limbajului pot fi mai
mult sau mai puțin afectate. Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor
este denumită afaziologie.
Afazia este o tulburare a limbajului dobândită, adică survine la un individ care până
atunci avea o vorbire normală, în acest fel se deosebește de tulburările ce apar
în cursul dezvoltării unui copil, cum ar fi gângăveala sau legastenia (incapacitatea sau
dificultatea de a citi).

II. CLASIFICAREA AFAZIILOR

7
 În urma observațiilor anatomo-clinice bazate pe cercetarea leziunilor în
anumite regiuni din creier, afazia a fost clasificată în două forme: afazii fluente și
nonfluente.

II.1. AFAZIILE FLUENTE

Sunt caracterizate printr-o vorbire fluentă cu variații prozodice și articulații normale

însoțită de tulburări auditive de înțelegere. Când afazia fluentă este severă, bolnavul
poate substitui sunete și cuvinte, încât vorbirea rămâne fără înțeles. Unii pacienți
produc cuvinte absurde, neologisme încadrate în jargon. Pacienții încadrați în afazie
fluentă au cele mai mari dificultăți în recuperearea substantivelor și verbelor.

II.1.1.Afazia Wernicke

Se mai numește (afazia senzorială sau receptivă), caracterizată prin tulburări

accentuate ale înțelegerii limbajului și printr-o producție verbală fluentă, normală din
punct de vedere fonetic, dar profund alterată semantic, de neînțeles pentru
interlocutor.
Simptome caracteristice:
 Lipsa de înțelegere a limbajului, în cazuri grave până la ’’surditate verbală’’.
 Vorbirea cu debit normal, uneori chiar excesiv de abundent și
accelerat(’’logoree’’, ’’diaree verbală’’);
 Producția verbală lipsită de înțeles, prin parafrazii semantice (’’salată de
cuvinte’’), neologisme (’’jargonafazie’’);
 Articularea cuvintelor normală;

8
  Construcția gramaticală doar ușor alterată, uneori totuși paragramatism
(’’jargon dissintactic’’);
 Incapacitatea de a înțelege limbajul scris (alexie), scrisul disortografic;
 Pacientul este de cele mai multe ori inconștient de defectul său și are o
dispoziție afectivă disforică;
 Capacitatea de comunicare este gravă alterată.

Fig.1. Aria Wernicke (zona albastra)

II.1.2.Afazie de conducere

Este caracterizată printr-o vorbire spontană fluentă nealterată dar cu dificultatea

extremă în a repeta cuvintele sau frazele percepute bolnavul neavând nici o
modificare înțelegerea limbajului.Când acești pacienți încearcă să repete cuvinte
percepute, produc de cele mai multe ori o succesiune de parafrazii fonematice
ininteligibile. Descrierea leziunilor cerebrale care sunt la originea acestei forme de
afazie este controversată.
Simptome caracteristice:
 Dificultăți prin găsirea cuvintelor
 Sunetele vorbirii sunt articulate corect

9
  Scrisul este mai bun decât vorbirea
 Pacienții au mult redusă memorie verbală pe termen scurt
 Parafazii predominant fonematice.

II.1.3.Afazie transcorticală senzorială

Se comportă pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris, ìar pe

plan expresiv, fie o producție verbală fluentă, fie ușoare modificări calitative
(parafrazii, disortografii). Leziunile constante afectează lobul pariental inferior de
partea stângă, izolând zona posterioară a limbajului (Wernicke) de restul cortexului
cerebral.
II.1.4.Afazie anomică

Se caracterizează printr-o tulburare accesului lexical( în special pentru substantive și

adjective atributive), atât la vorbit cât și la scris. Maniestările cele mai obișnuite
constau în dificultatea găsirii cuvântului adevcat cu apariția de parafrazii apropiate de
sensul cuvântului dorit și tulburări discrete ale înțelegerii semantice. Repetiția
cuvintelor sau frazelor, precum și cititul cu voce tare rămân nealterate. Capacitatea de
comunicare doar discret limitată.

II.1.5. Afazia amnezică

Este determinată de leziuni mici ale lobului temporal stâng prezintă dificultate
în sarcinile de memorare, în identificare și reproducerea cuvintelor și numerelor
datorită uitării acestora. Bolnavii cu afazie amnezică înțeleg relativ bine semnificația

10
cuvintelor, însă atunci când seria verbală este lungă, solicitând memoria, încep să
apară tulburări ale comunicării. Afazia amnezică prezintă origine receptivă și
expresivă și se caracterizează prin:
1.Origine receptivă
 Fluență bună;
 Blocaj brusc, bolnavul fiind în imposibilitatea de a găsi cuvântul adecvat;
 Căutarea unui cuvânt prin formulări greșite succesive;
 Prezintă dificultăți în evocarea cuvântului scris, cât și în vorbire;
2.Origine expresivă
 Fluența redusă;
 Dificultate de evocare pentru verbe și cuvinte de legătură;
 Utiizează mai rar perifraze sau parafrazii verbale;
 Utilizează des formulare stereotipe sau se oprește mai des din vorbire;
 Tulburările de grafie sunt frecvente;
 Tulburările de lexie sunt rare.

II.2.AFAZIILE NONFLUENTE

Sunt carcaterizate prin efortul de producere a vorbirii, printr-un debit verbal

scăzut, limitarea vocabularului, vorbire nesigură, ezitantă, înceată, articulații dificile,
gramatică restrânsă, lipsa prozodiei normale. Indivizii cu afazie nonfluentă sunt
agramați deoarece tind a avea tulburări gramaticale universale ca rezultat al
dificultăților de recuperare a părților substantivele ale vorbirii. Afazia nonfluentă
este asociată cu un grad înalt al conștienței deficitului ceea ce poate produce un nivel
al frustrării destul de ridicat.

11
 II.2.1.Afazia Broca

Se mai numește și (afazie motorie sau expresivă) este prototipul tulburărilor afazice
cu debitul verbal redus, în timp ce înțelegerea limbajului este în mare măsură puțin
puțin compromisă.
Simptome caracteristice:
 Vocabular redus la câteva cuvinte sau silabe, bolnavul adoptă un stil
telegrafic;
 Parafrazii fonematice sau ’’dezintegrarea fonetică’’(producerea unor cuvinte
cu foneme incorecte);
 Deficiențe gramaticale, mai ales de sintaxă(agramatism);
 Debit verbal încetinit, laborious;
 Pronunția (articularea) cuvintelor defectuoasă;
 ’’melodia verbală’’(prozodia) săracă;
 Scrisul este defectuos, în parte și prin slăbiciunea mâinii drepte;
 Înțelegerea vorbirii este puțin sau de loc afectată;
 Pacientul este conștient de dificultățile avute, reacționează depresiv;
 Comunicarea este redusă în primul rând datorită incapacității de expresie.
Fig.2. Aria Broca

Localizarea lezională:

12
Piciorul celei de a treia circonvoluțiuni frontale din emisfera cerebrală dominantă
pentru vorbire ( în majoritatea cazurilor cea stânga) și substanța albă subiacentă,
uneori cu prinderea ’’insulei lui Reil’’.Zona irigată de artera prerolandică, ramura a
arterei cerebrale mijlocii.

II.2.2Afazia transcorticală motorie

Caracteristica fundamentală a acestei forme de afazie este o aspontaneitate sau lipsa

de incitație verbală, atât pentru vorbire, cât și pentru scris. Leziunea responsabilă este
situată înainte de aria lui Broca, în regiunea prefrontală, afectând sistemele axonale
care se proiectează pe strcturile profunde eferente.

II.2.3 Afazia globală

Este forma cea mai gravă de afazie. Leziunile cerebrale întinse, cuprinzând atât
zonele anterioare ( Broca), cât și cele posterioare (Wernicke, circonvoluțiunea
supramarginală) ale limbajului provoacă o pierdere totală a capacității de vorbire și de
înțelegere, a scrisului și cititului. Acești pacienți păstrează un rudiment de limbaj
automat, în special sub forma exclamaților emoționale. Frecvent este asociată cu un
deficit motor grav (hemiplagie) de partea dreaptă a corpului. Comunicarea verbală
este practic iposibilă. Prognosticul unei recuperări a limbajului este foarte rezervat.

II.2.4 Afazia transcorticală mixtă

Se manifestă ca o afazie globală, repetiția cuvintelor și propoziților este însă

conservată, adesea cu ecolalie.

13
 II.3.ALTE FORME DE AFAZIE

Afaziile zise "pure" (sau afazii instrumentale) sunt tulburări selective ale
unor performanțe din domeniul limbajului, cum ar fi cititul, scrisul sau
recunoașterea înțelesului cuvintelor. Un pacient, de exemplu, poate scrie, dar
nu înțelege un text scris.
Anartria pură apare, de obicei, în evoluția unei afazii Broca, sub aspectul
unei dezintegrări fonetice. Se manifestă sub forma unei imposibilități de a
executa actele motorii necesăre producerii unei foneme. Este greu de
deosebit de o apraxie buco-facială. Anartria pură rezultă dintr-o leziune a
porțiunii operculare a circonvoluțiunii frontale ascendente sau a a unor fibre
de proiecție în legătură cu această arie corticală.
Agrafia pură se manifestă printr-o tulburare izolată a scrisului, mergând până
la supresiunea totală. Nu se cunoaște cu exactitate localizarea lezională a
acestei perturbări.
Surditatea verbală pură se caracterizează printr-o dificultate izolată, adesea
gravă în recunoașterea informațiilor sonore constitutive ale limbajului oral,
în timp ce auzul este intact și semnificația diverselor sunete non-verbale este
recunoscută. În cazurile cercetate s-a constatat o întrerupere a legăturii dintre
ariile auditive primare (drepte și stângi) și zona lui Wernicke.
Cecitatea verbală pură (Alexia agnozică sau Alexia pură) consistă într-o
tulburare izolată a discriminării și recunoașterii informațiilor vizuale
constitutive ale limbajului scris (litere, cuvinte), în timp ce imaginile non-
verbale sunt percepute și recunoscute. Leziunile responsabile constau într-o

14
 întrerupere a legăturilor dintre ariile vizuale primare (ariile calcarine), atât
de partea dreaptă cât și de cea stângă, și regiunile parieto-temporale ale
zonei limbajului.

II.4. AFAZIA LA COPII

Afazia la copii. Despre o afazie la copii se poate vorbi doar în cazul când
tulburarea a apărut după ce limbajul a atins dezvoltarea sa definitivă (în jur de
cinci-șase ani). Tablourile clinice se deosebesc de cele ale adulților în funcție
de stăpânirea scrisului și cititului în diversele etape ale școlarizării. În general
se observă o reducere a vorbirii spontane, o sărăcire a vocabularului. La copiii
de vârstă fragedă (până la patru-cinci ani), în cazul unei leziuni a creierului
apar așa zise "tulburări afazice de dezvoltare" (developmental
aphasia, Sprachentwicklungsstörung), care, de regulă, sunt recuperabile,
emisfera cerebrală integră putând prelua și dezvolta mai departe funcțiile
limbajului. Hotărâtoare sunt natura, extensia și profunzimea leziunii cerebrale.
Afazia la "stângaci". O mare parte a persoanelor cu preferință manuală
stângă ("stângaci") au o reprezentare a funcției limbajului în ambele emisfere
cerebrale, unii au o dominanță emisferică dreaptă ("în oglindă" față de
"dreptaci"), iar la o parte dominanța este de partea stângă. Din acest motiv,
manifestările clinice și evoluția sunt foarte diferite de la pacient la pacient.
Posibilitatea unei recuperări funcționale este mai mare decât la dreptaci.
Afazia la poligloți. În urma unor observații mai vechi se considera (Pitres,
1895) că la persoanele ce vorbesc mai multe limbi, apariția unei afazii
afectează mai mult limba achiziționată mai recent, în timp ce vorbirea și
înțelegerea limbii materne sunt mai puțin sau de loc tulburate. Studii mai
recente au arătat că situația este mult mai complexă. Se poate întâmpla ca

15
limba nou învățată să devină predominantă prin folosirea zilnică, înlocuind
prevalența limbii materne (cazul persoanelor imigrate în Israel din țări cu limbi
diferite). Există multe excepții de la regula lui Pitres, manifestările clinice la
poligloți depinzând de factori afectivi, sociali și profesionali.
Afazia la surdomuți. Există puține observații în literatură și nu se poate
stabili o regulă generală. În cazuri izolate s-a constatat că în situația unor
leziuni cerebrale survenite la surdomuți, localizate în regiuni care la o
persoană obișnuită ar fi produs o afazie, pacienții pierd capacitatea de a
comunica prin limbajul gestual, realizându-se o așa zisă ' „asimbolie
gestuală’’.

16
 CAPITOLUL III
TERAPIA ÎN AFAZIE

Tratamentul Afaziei
Se bazează pe cunoașterea detaliată a calităților și deficitelor cognitive și
lingvistice ale bolnavului. Informațiile obținute în urma examinării neurologice și
neuropshihologice sunt utilizate pentru a stabili metodele de tratament cele mai
eficiente. Fiecare evaluare este personalizată precum și abordarea recuperării fiind
individualizate, în funcția de formă clinică a afaziei prezente.
Recuperarea pacientului afazic se realizează ținând cont de anumiți factori: vârsta
pacientului, repetarea acidentelor cerebrale sau de reapariția tumorilor cerebrale,
bolile asociate-hipertensiunea arterială sau deficit de motor total, forma afaziei, în
special formele grave recuperarea este limitată. Lipsa de colaborare și o motivație
scăzută din partea pacientului și nivelul intelectual al pacientului dinainte de accident
poate influența pozitiv sau negative evoluția recuperării. Este bine să fie cunoscut atât
de către pacient cât și de către aparținători care sunt limitele recuperatorii și să se
aleagă de comun acord metodele cele mai eficiente de recuperare. Important în
recuperare este echipa de specialiști, echipă ce va desfășura o activitate susținută.
Metode terapeutice specifice
Terapia logopedică pentru pacienții cu afazie are un caracter stimulativ și trebuie să
înceapă imediat ce pacientul este apreciat de către medicul neurolog ca fiind stabil și
apt de efort de obicei a doua zi sau la câteva zile după acidentul vascular cerebral.
Pentru rezultate optime, pacienții cu afazie necesită stimulare sistematică zilnică,
dimineața și după-amiază timp, cu pauze în timpul ședințelor, între exerciții.

17
Cercetările au concluzionat că sprijinul acordat de familie pentru recuperarea
pacienților este deosebit de valoros, mai ales când beneficiază și de coordonarea unui
logoped specializat pe recuperarea sistematică a limbajului la pacienții cu afazie .
 Exerciții de gimnastică fonoarticulatorie (pentru buze , limbă, obraji etc.);
 Exerciții pentru corectarea pronunției sunetelor, silabelor, cuvintelor,
sintagmelor și propozițiilor;
 Exerciții pentru recuperarea înțelegerii limbajului vorbit;
 Exerciții pentru recuperarea agramatismului;
 Exerciții de denumire obiecte sau imagini, de completare a unor propoziții
lacunare, de formulare propoziții cu cuvinte date;
 Exerciții de citire și scriere etc.
Trebuie reținut că într-o proporție mai mare se recuperează capacitatea de înțelegere a
limbajului vorbit și citirea, apoi capacitatea de exprimare orală, cel mai greu
recuperându-se limbajul scris. Mai întâi se recuperează nivelul concret al limbajului
și abia ulterior, mai lent, nivel abstract. Frecvența ședințelor logopedice se stabilește
în funcție de gravitate, de aspirațiile pacientului (unii pacienți doresc să comunice
elementar cu membrii familiei, alții sunt mai exigenți, doresc să își reia serviciul, de
posibilitățile familiei de a-l sprijini în recuperare. Se recomandă un minimum de
două ședințe săptămânal, dar rezultate optime se obțin atunci când se fac ședințe
zilnic.
Terapia de acțiune vizuală este o metodă adresată pacienților cu posibilități foarte
limitate de comunicare care lucrează cu obiecte reale și cu reprezentări prin desene
simple ale acestora dar și a modului de utilizare.

18
 CONCLUZII

În concluzie din cauza afaziei, modul în care cineva înțelege ceva sau se
exprimă se schimbă. Folosind cât mai bine opțiunile de comunicare rămase, oamenii
mai pot comunica încă cu cei care suferă de afazie. O persoană cu afazie gravă
înțelege doar cele mai importante cuvinte dintr-o propoziție. Persoana în cauză va
înțelege doar ,,cuvintele cheie’’. A înțelege lucruri prin intermediul cuvintelor cheie
poate provoca neînțelegeri, deoarece prin combinarea cuvintelor cheie cu
accepțiuniea generală a lucrurilor mesajul poate fi înțeles greșit.
Câteodată avem impresia că noi și cel care suferă de afazie credem că ne-am înțeles
bine. O reacție ulterioară arată că uneori nu a fost cazul.
A purta o conversație cu cineva care suferă de afazie cere foarte mult timp și răbdare.
În ciuda modalităților și tehnicilor care există la ora actuală, se poate întâmpla ca
totuși să nu vă puteți înțelege unul cu celălant. Renunțați la subiect pentru un timp,
apoi încercați din nou; veți avea probabil mai mult succes atunci!

Într-o concluzie finală afazicul poate fi recuperat parțial sau total, dacă este
abordat global medicamentos, psihoterapeutic și logopedic.

19
 BIBLIOGRAFIE

Mihai I.Botez , Sen Alexandru, Ion Dobrotă (1971) - Elemente de neuropsihologie

Editura Științifică București,

Golu, L.; Dănilă , M . (2000), Neuropsihologie , Editura Medicală Bugurești

M.I. Botez (1968) Afazia și sindroame corelate în procesele expansive intracraniene,

București

20