Diversitatea tematica, stilistica si

de viziune in poezia interbelica

Proiect realizat de:

Mihalache Madalina

Dobrin Ionela Georgiana

Matei Diana Mihaela

Fieraru Ionela Georgiana

Profesor coordonator: Albu Maria

Clasa a XII-a H

Colegiul National “Ion Minulescu”

 Cuprins

 Perioada interbelica
 Curente literare in perioada interbelica:
-Traditionalism
-Modernism
-Avangardism
 Diversitatea tematica in poezia interbelica. Motive
literare
 Diversitatea stilistica
 Viziune poetica
 Concluzii
  Perioada interbelica

Perioada interbelica reprezinta o etapa de efervescenta creatoare pentru poezie, care

dobandeste ,, o constiinta de sine si, deci, o existenta propie" (Nicolae Manolescu). Aceasta
se caracterizeaza printr-un mare dinamism creator manifestat in coexistenta mai multor
directii literare, curente, cenacluri, ideologii etc., astfel inca efectul produs a fost unul benefic
pentru progresul culturii romane.
Ca urmare a tensiunii intre originalitatea spiritului creator al unei generatii de poeti
valorosi si orientarile literare/culturale dominante in epoca (modernismul, traditionalismul,
avangarda), poezia romana se innoieste si cunoaste o diversitate tematica, stilistica si de
viziune.
Multitudinea de tendinte, publicatii si opere literare ale perioadei poate fi totusi sintetizata
in doua mari directii, polarizate, care au surprins constrastele timpului: modernismul si
traditionalismul.

Destinul literaturii in anul `20-`30 a fost profund marcat de doua fenomene:manifestarea

simbolismului,care precede poezia modernista interbelica, si teoretizarea sincronismului de
catre E. Lovinescu. Daca prin sincronismul loviscian se explica, in parte, dezvoltarea intregii
literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienta simbolismului european devine
punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar si romanul si poezia sunt expresia unei noi
sensibilitati, citadine, care modifica relatia dintre om si lume, felul in care artistul se intelege
acum pe sine si in raport cu lumea exterioara.
Perioada interbelica inseamna, pe de alta parte, si separarea definitiva a domeniilor
literaturii, in sensul in care Nicolae Manolescu preciza in studiul Metamorfozele poeziei:”
Poezia moderna rezulta din simbolism si simbolismul reprezinta el insusi, intr-o masura, o
experienta suficienta in sine, inchisa, Simbolismul e nu doar un inceput, ci si un sfarsit.
Refuzand retorica, didacticul, anecdoticul, poetul simbolist incearca sa intemeieze poezia nu
pe ce exprima, nici pe functia ei, ci pe ea insasi, ca mic univers intr-un raport de pararelism
cu universul real, coerent si autonom prin ritmul interior de care se lasa condus”.
  Curentele literare in perioada
interbelica

1. Traditionalismul

Traditionalismul este o ideologie cultural literala interbelica caracterizata printr-un

ansamblu de idei, credinte, prin care promoveaza traditia si ideea de specific national.
Atitudinea traditinalismului este mai veche in cultura noastra, iar ea preia elemente din
semanatorism si poporanism. De asemenea, poporanismul si semanatorismul, aparute la
inceputul secolului XX, au incercat sa protejeze valorile traditiei romanesti, insa au provocat
reactii respingatoare din cauza faptului ca au exagerat ideea de autohton, idealizand de multe
ori realitatea. Scriitorii care apartineau acestor ideologii au pastrat un atasament exagerat
pentru trecut.

Samanatorismul, orientare care se-ncheagă in jurul revistei „Samanatorul”, apăruta la

Bucureşti, in 1901, sub conducerea lui Al. Vlahuta si G. Coşbuc.
In articolul-program al revistei, intitulat „Primele vorbe”, ca si in poezia „Samanatorul”
publicata de Vlahuta in primul număr al acesteia, se conturează programul viitoarei orientări:
scriitorii trebuie sa cultive specificul naţional, prin prezentarea vieţii satului. Speciile cultivate
de samanatoristi: texte de mici dimensiuni, in versuri scurte, poeme epice(idilele), in proza -;
schite, povestiri in care naratiunea se impleteste cu descrierea.
Poporanismul este orientarea care se-ncheagă in jurul revistei „Viata romaneasca”, apăruta la
Iaşi, in 1906, sub conducerea lui C. Stere si avându-l ca secretar de redacţie pe Garabet
Ibrăileanu. Curentul manifesta interes pentru viata rurala si pentru valorile poporului, dar se
deosebeste de samanatorism prin: evocarea unei existente chinuite a taranilor, condamnati la
munca trudnica si la mizerie (O. Goga); lipsa educatiei corespunzatoare, a bolilor netratate,
care aduc moartea timpurie in lumea satului ( „Fefeleaga”- I. Agarbiceanu). Din punct de
vedere formal: Tablouri descriptive sumbre, caracterizate prin amestecul suferintei fizice si
morale, care implica si un sentiment de mila, de duiosie al autorilor, ceea ce confera un
pronuntat aspect liric textelor
Adepţii acestei orientări isi propuneau ca obiective:
· dragostea pentru popor
· simpatie pentru sat si tarani, dar nu idealizează viata de la tara (realismul viziunii)
· interes pentru luminarea poporului
· critica aspra a nedreptatilor facute omului de rand
Gândirismul se naşte in jurul revistei „Gândirea”, apăruta la Cluj, in 1921, sub directia lui
Cezar Petrescu. Are la inceput o orientare eclectica si grupeaza in jurul ei principalii scriitori
ai vremii, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib Mihaescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat. Cu
timpul, revista trece sub influenta lui Nichifor Crainic, iar din 1928 sub conducerea lui,
cuprinzand in aceeasi orientare si alte publicatii literare, "Datina", "Ramuri", "Gand
romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra".
Filozofia promovata in multe din articolele publicate in "Gandirea" se afla sub inraurirea
germanului Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vietii (Lebensphilosophie) din "Declinul
Occidentului" ("Der Untergang des Abendlandes"), in care erau explicate deosebirile dintre
cultura si civilizatie si se proclama prabusirea Occidentului sub povara lipsei de cultura, a
masinismului si a civilizatiei. Multe dintre ideile lui Spengler, infuzate in estetica
expresionismului, sunt preluate si in operele filozofice ale lui Blaga.
In articolele sale programatice, "Isus in tara lui" (1923), "Parsifal" (1924) si "Sensul
traditiei" (1929), Nichifor Crainic promoveaza traditionalismul culturii romane, conceput ca
imbinare intre autohtonism si ortodoxism, intre temele si valorile nationale promovate
de miscarile literare anterioare, pasoptism, junimism si samanatorism, si spiritualitatea
ortodoxa, vazuta ca un "coviltir de aur" al bisericii romane, ca o zare metafizica in care
se proiecteaza toata existenta si aspiratiile poporului roman. Nichifor Crainic
argumenteaza superioritatea culturii bizantine, negand valoarea civilizatiei occidentale si
criticand tendintele de occidentalizare a culturii si a spiritului civic romanesc, dar limiteaza
orizontul culturii romane la un anumit balcanism cu tendinte autarhice.
Crainic sustine ideile lui Herman Keyserling, din "Das Spektrum Europas", potrivit
carora Romania ar putea deveni un adevarat centru al bizantinismului. in aceasta
orientare, arta ar trebuie sa fie numai de sorginte religioasa. Ideea de lume aflata in declin
este comuna si expresionismului, dar imbraca forme excesive in cazul gandiristilor. Forma
cea mai radicala a curentului este promovata de Nae Ionescu, in "Roza vanturilor", si se
numeste trairism.

Disocierea intre modernism si traditionalism nu este intotdeauna usor de facut in privinta

poeziei interbelice, cu atat mai mult cu cat scriitorii publica in mai multe reviste, iar in opera
fiecaruia, chiar considerat reprezentativ pentru o anumita grupare, exista „contaminari”
diverse. In exegeza s-au impus formularile utilizate de Eugen Lovinescu in Istoria literaturii
romane contemporane (1926-1929): poezia traditionalista pentru creatia lui Ion Pillat, Vasile
Voiculescu, Nichifor Crainic, Horia Furtuna, Radu Gyr, Aron Cotruș etc., iar poezia
modernista pentru a deosebi creatia lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Al.
Philippide, Adrian Maniu ș.a., de cea simbolista, a lui George Bacovia sau Ion Minulescu.

2. Modernismul

Modernismul romanesc este sustinut de numeroase publicatii ale vremii, dar se constituie
ca doctrina estetica in lucrarile lui Eugen Lovinescu, fiind promovata de acesta prin
intermediul revistei si a ceneclului Sburatorul.
In esenta, teoriile lui Lovinescu pornesc de la ideea ca exista un spirit al veacului
(saeculum), care determina, in ansamblu, sincronizarea culturilor europene, prin accelerarea
schimbului de valori. Conform principiului sincronismului, sunt necesare unele mutatii de
ordin tematic si estetic, care sa indeparteze literatura romana de traditionalismul sămănătorist
si gândirist si sa o inscrie in modernitate. Cu privire la poezie, aceste mutatii privesc trecerea
de la tematica preponderent ruralala una de inspiratie citatina, evolutia de la epic la liric,
subiectivismul, intelectualizrea emotiei. Multe publicatii, aderente sau nu la principiile
estetice ale Sburatorului, in ale caror pagini publica numerosi scriitori ai vremii, promoveaza
orientarea modernista.
Pe langa recomandarile lui E. Lovinescu, in poezia moderna se observa:disparitia speciilor
lirice consacrate (meditatie, elegie, idila, pastel), in locul carora apar formule poetice
novatoare(„inscriptie”, “creion”, “psalm”, etc.), conceperea volumului de versuri ca un intreg,
prefatat de cele mai multe ori de o arta poetica, folosirea unui vocabular insolit(combinarea
de termeniargotici, colocviali, abstracti, etc.), disparitia rigorilor prozodice (versul liber,
alternanta majuscule/minuscule la inceput de vers).

3. Avangardismul

Prezent in limbajul militar al Evului Mediu, termenul avangarda (avant - garde) se refera
initial la un detasament trimis intr-o misiune de razboi, in recunoastere. Incepand insa cu
secolul XIX el desemneaza si tendintele novatoare, radicale din politica, literatura, pictura,
arhitectura, muzica, cinematografie.

Desi au in comun spiritul ludic sau sociale, miscarile avangardiste (futurismul,

dadaismul, suprarealismul, constructivismul, integralismul) variaza prin formula, prin gradul
de nonconformism si prin intensitatea negatiei.

Avangardistii romani considera substanta literaturii, fac gesturi de fronda, sunt autori de
manifeste literare. Ion Vinea, Adrian Maniu, Virgil Gheorghiu, Paul Paun, Gellu Naum,
Virgil Teodorescu se proclama cu vehementa deschizatori de drum. Unii cercetatori considera
avangarda ca una dintre 'fetele modernitatii' altii sunt de parere ca este punctul extrem in care
a ajuns modernismul.

Noul curent literar isi propune stergerea ierarhiilor de orice tip, ruptura cu traditia si
dinamitarea ei. Retorica ofensiva, vizionarismul, caracterul violent mascheaza insa o
drama a existentei, o criza determinata de sesizarea opozitiei dintre realitate si absolut, dintre
libertate si necesitate.

Avangardismul este o reactie impotriva incapacitatii stiintei, artei si literaturii de a stopa

izbucnirea primului razboi mondial. Sustinatorii acestui curent propunand in schimb o
literatura a irationalului.

Avangardismul romanesc ramane a fi unul dintre curentele literare cele mai

controversate, cele mai putin cunoscute. Monografia abunda in informatii, intamplari,
evenimente mai putin sau deloc cunoscute. Din momentul aparitiei sale si pana astazi,
avangardismul romanesc este unul dintre cele mai interesante fenomene.
  Diversitate tematica in poezia
interbelica. Motive literare

Diversitatea tematica, stilistica si de viziune poate fi sesizata in opera fiecaruia dintre

“clasicii modernismului”: George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu.

Lucrul cel mai evident care particularizeaza, la o privire de ansamblu, lirica interbelica este
diversitatea tematica. Ea se motiveaza prin sensibilitatea artistica novatoare, modernista, prin
modul nou de raportare la existenta si, ca o consecinta, prin diversitatea formulelor estetice, a
apartenentei la curente si orientarii literare. De exemplu, Ov.S. Crohmalniceanu, in Literatura
romana intre cele doua razboaie mondiale, inventariaza numai in lirica argheziana un numar
impresionant de teme si de ipostaze ale lirismului: de la lirismului individualismului
impenitent, la lirica mandriilor solitare, lirica neintelesilor, a blestematilor si a insetatilor de
absolut, a universului taranesc, a temnitei ca infern, a microcosmosului domestic, a erosului
domestic sau a jocului si a senectutii. Se pot adauga, desigur, si alte aspect tematice, precum o
lirica a ipostazelor credintei sau, mai concret, a ipostazelor divinitatii. Lirica argheziana
recupereaza, de asemenea, si o tema a erosului neinteles, cu ecouri eminesciene, sau tema
baudelaireana a uratului, in Flori de mucigai.

Diversitatea tematica la un scriitor poate fi o parte definitorie a sa, si isi poate creea
originalitate prin adoptarea unei anumite teme, si a unor anumite motive in poezie. De
asemenea, axandu-se mai mult asupra unor teme, la care adaugam spatiul, cadrul ce-l
inconjoara si starea de spirit a scriitorului, acesta din urma reuseste sa-si puna amprenta
asupra acelei teme astfel creandu-si originalitate.

Un bun exemplu este George Bacovia. Priceperea acestuia de a reusi sa-si transmita
gandurile si emotiile prin versuri, care la prima vedere par usoare, dar au intelesuri foarte
adanci gandite, contribuie la originalitatea sa creatoare. Bacovia utilizeaza foarte mult
simbolul in poeziile sale, la fel ca si light-motivul si repetitia. Majoritatea poeziilor bacoviene
incep si se termina simetric, insa cel mai important procedeu folosit de poet este sinestezia.
Un alt element original al poeziei bacoviene este cromatica. Poetul nu utilizeaza nuante de
culori ci doar culori puternice care ies in evidenta. Dintre aceste cateva culori mentionam
rosul, care reprezinta sangele, galbenul reprezinta deznadejdea, tristetea, verdele si violetul
reprezinta monotonie iar rozul si albastrul implica starea de nevroza. Bacovia aduce o noua
tonalitate in lirica romaneasca. In poezia lui domina cerul de plumb apasator, orizonturile
inchise, toamna galbena, toate acestea constituind originalitatea eului liric.

Temele poeziei bacoviene duc cu gandul la aceeasi idee, la acea atmosfera macabra.
Una din temele poeziei sale este existenta cotidiana, cea de zi cu zi. El exprima un pustiu
launtric, camera in care traieste poetul este plina de fantasme, aceasta tema intalnindu-se in
poeziile ”Gri”, ”Singur”.
 Tema naturii la Bacovia este prezenta prin anotimpurile sale preferate: iarna si toamna.
Acestea aduc tristetea, stingerea, moartea lenta, greutate apasatoate.Dintre fenomenele naturii
frecvente intalnim ploaia, vantul, zapada.Toate acestea se gasesc in poeziile ”Pastel”, ”Nervi
de toamna”, ”Ploua”:

“E toamna, fosnete somn…

Copacii pe strada ofteaza,

E tuse, e planset, e gol…

Si-i frig, si bureaza.

(“Nervi de toamna”)

O alta tema folosita de Bacovia este moartea. In mediul in care traieste acesta, sentimentul
mortii este prezent, chiar poetul considerandu-se la un moment dat un cadavru intr-una din
poeziile sale ”Renuntare”. Senzatia de funebru este permanenta in lirica bacoviana. Moartea
este o stare de disperare, de dezagregare a materiei, a fiintei, a existentei:

“Sunt cativa morti in oras iubito

Chiar pentru asta am venit sa-ti spun,

Pe catafale de caldura-n oras.

Incet cadavrele se descompun.”

(“Cuptor”)

Una dintre culorile sale preferate este negrul prin care se realizeaza o atmosfera de infern. Si
un bun exemplu este poezia ”Negru” in care intalnim flori carbonizate, vesminte funerare,
sicrie, toate acestea realizand un decor invaluit in negru.Dar negrul mai apare si in contrast cu
albul creind un decor de doliu:

“Copacii albi, copacii negrii

Stau goli in parcul solitar

Decor de doliu funerar

Copacii albi, copacii negri.”

(“Decor”)
 O alta culoare specifica poeziilor bacoviene este griul, care este ascociata starii de
nevroza, sugerand prabusirea interioara, singuratatea, monotomia exasperata.

“Dormeau adanc sicriele de plumb,

Si flori de plumb, si funerar vesmant-

Stam singur in cavou... si era vant...

Si-i atarnau aripele de plumb.”

(“Plumb”)

O alta tema este infernul citadin. Orasul la Bacovia este vazut ca un targ de provincie,
murdar, cu noroi, cu un aspect neingrijit:

“Prin mahalale mai neagra noaptea pare

Sivoaie-n care triste inundara

Si auzi tusind o rate-n sec amara

Prin ziduri vechi ce stau daramate.”

(“Sonet”)

Desi n-a avut de teoretician, poeziile initiale din volumele omonime Plumb (1916) si Cu
voi(1930) au rol de arta poetica simbolista, respectiv, modernista. Ultima reia conversatiile
(conditia geniului insingurat, antiteza geniu-lume, retorismul constructiilor exclamative), nu
sensibilitatea romantica, intr-un text poetic fragmentat, care exprima un sentiment de blazare,
de alienare: „O, genii intrastate care mor/ In cerc barbar si fara sentiment,-/Prin asta esti
celebra-n Orient,/ O, tara trist, plina de humor…”.

Lucian Blaga este o personalitate marcanta a culturii interbelice care marcheaza aceasta
perioada prin originalitatea creatiei. Opera sa este una in care gandurile si sentimentele
autorului sunt transmise direct, intr-un limbaj figurat. In multe din poeziile sale, Lucian Blaga
sugereaza sentimentul dragostei. Tema dragostei, a iubirii o intalnim foarte clar in poezia
“Izvorul Noptii” in care eul liric aduce un omagiu iubitei. In poezia lui Blaga se stabileste o
stransa legatura intre iubita si natura deoarece iubita primeste trasaturi ale naturii:

“imi pare ca ochii tai,adanci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste vai

 si peste munti, si peste sesuri,

acoperind pamantul

c-o mare de intuneric.”

(“Izvorul Noptii”)

O alta tema intalnita in poeziile lui Blaga este tema singuratatii si a izolarii. El se
izoleaza, pleaca la marginea lumii, unde nu aude decat sunetul apei batand in tarmuri.
Pamantul parca e o insula izolata, singuratica, inconjurata de intuneric:

“Suntem fara scapare singuri in miaza noptii

Aici unde astazi singuratatea ne omoara.”

(“Noi cantaretii leprosi”)

Singuratatea devine izolare a pamantului de cer. Poetul rataceste in singuratate in

asteptarea iesirii zadarnice din aceasta.

Tema mortii este prezenta in opera lui Blaga. Sentimentul mortii, tipul fiintei pandite de
moarte este regasita in poemele sale.Teama de moarte e a omului pentru care nu exista viata
de dincolo, o viata linistita ca cea a omului religios, ci a fiintei amenintate de intuneric. Blaga
s-a inspirit din folclor si din mitologie unde teama de moarte este evidenta:

“De ce imi e asa de teama-mama

Sa parasesc iar lumina?”

(“Din adanc”)

Tema trupului ca inchisoare a sufletului este si ea intalnita in opera lui Blaga. In poezia
”Dati-mi un trup voi muntilor” poetul exprima dorinta fierbinte a sufletului sau care-si cauta
un invelis pe masura cunostintelor sale:

“Dati-mi un trup voi muntilor,

dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia in

plin!”

(“Dati-mi un trup voi muntilor”)

 Tema cunoasterii, care inseamna iubire este intalnita in poezia ”Eu nu strivesc corola de
lumini a lumii”. Iubirea este o forma de cunoastere, o cale de comunicare cu Universul dar
numai prin bataile inimii iubitei:

“…si sub glii ti-am auzit

a inimii bataie zgomotoasa”

(“Pamantul”)

Lucian Blaga a scris poezii in care tema era natura.,”Vara”, aici el nu descrie un peisaj
din natura in genul celor creeate de Alecsandri sau Cosbuc. Pentru el natura inconjuratoare
este numai un punct de plecare pentru meditatie, pentru cugetare, acest fapt fiind explicat
foarte bine cu ajutorul cuvantului-cheie ”dogoare” care sugereaza starea eului, arsita de
conoastere a sufletului sau.

Tudor Arghezi este un inovator al limbajului artistic in poezie. Creatia sa poetica este
impresionanta prin diversitatea tematica si prin profunzimea ideilor. Arghezi abordeaza mai
multe teme in poeziile sale. O tema bine reprezentata la Arghezi este cea a framantarii
metafizice. El isi pune intrebari asupra conditiei umane si mediteaza asupra locului omului in
univers, asupra posibilitatii sale de cunoastere chiar si asupra existentei lui Dumnezeu. O tema
intalnita frecvent este cea a singuratatii omului:

„Tare sunt singur ,Doamne,si piezisi

Copac pribeg uitat in campie,

Cu fruct amar si cu frunzis.”

(Psalm)

Se confeseaza lui Dumnezeu, fiinta suprema. El foloseste metafora copacului uitat in

campie, prin care arata ca este lipsit de bucurie. O alta tema este cea a omului parasit de
Creatorul sau:

„De cand s-a intocmit Sfanta Sciptura

Tu n-ai mai pus picioru-n batatura

Si anii mor si veacurile pier

Aici sub tine dedesupt subt cor.”

(Psalm)
 Eul asteapta un semn de la Creatorul sau, este trist datorita trecerii timpului, neputand
sa-l opreasca, se simte abandonat. Astfel intervine nevoia omului de a comunica cu
divinitatea. Arghezii considera ca Dumnezeu se ascunde intentionat de om.

„Incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat

Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat.”

(„Psalm”)

O alta tema frecventa este aceea a cautarii disperate a unei dovezi in legatura cu
existenta creatorului. Negasind ceea ce cauta apare indoiala, tagada.

“Pentru credinta sau pentru tagada

Te caut darz si fara de folos.

Esti visul meu, din toate, cel frumos

Si nu-ndraznesc sa Te dobor din cer gramada”

(Psalm)

Iubita ca sotie este stapana universului casnic, iubirea este implinita in cadrul naturii
vegetale si animale cu toate bogatiile sale:

„Pamantul umbla dupa tine sa te soarba

Cu varfuri boante de iarba oarba.

Din sangele tau baut si din sudoare

Pot sa iasa alte poame si fesuri noi de floare.”

(”Mireasa”)

Timpul se afla intr-o stransa legatura cu tema mortii. Spaima de moarte este ilustrata in
poezia ”Duhovniceasca”:

„Ce noapte groasa, ce noate grea!

E cineva sau poate mi se pare.”

(“Duhovniceasca”)
 Insa aceasta spaima este diminuata datorita realizarii omului si datorita implinirilor sale.
De aici omul isi ia taria de a infrunta sfarsitul:

„De ce-as fi trist? Ca nu stiu mai bine

Cu sunet de vioara ulciorul pe pamant?

Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus,

In pajistea cu cranguri? De ce-as fi trist? si totusi

(„De ce-as fi trist”)

In opera sa Tudor Arghezii are si elemente moderniste prin temele lirice prelucrate, prin
limbajul folosit si extrasele din toate registrele limbii arhaice, bisericesti, cotidiane si rurale,
dat si titlul socant al poeziei „Flori de mucigai”. Un alt element modern al liricii bacoviene
este evidentiat prin sursa de inspiratie si anume cea inchisorilor.

Ion Barbu este si el unul dintre marii poeti ai literaturii romane care, de asemenea se
impune prin originalitatea creatiei sale. Lirica lui Barbu reprezinta o relatie dintre matematica
si poezie. Poetul a fost debutat de un matematician, iar modul sau de a gandi in spiritul
abstract al matematicii si-a pus amprenta si supra operei sale: „Ca in geometrie inteleg prin
poezie o anumita simbolistica pentru prezentarea formelor posibile de existenta, intrucat
exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia.
Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei; asa ca ramanand poet, n-am parasit
niciodata domeniul divin al geometriei.”

Poezia lui este cu mult mai deosebita decat cea a lui Arghezi sau Blaga, intrucat gradul
de dificultate este mai mare. Astfel poeziile sale sunt greu de inteles deoarece foloseste un
limbaj abstract. Barbu exprima, in opera sa, dorinta lui de comunicare cu Universul, in care
pluteste o stare de intelectulitate.

Poezia „pura”, intelectualizata a lui Ion Barbu, o poezie de cunoastere osciland intre
apolinic si dionisiac, se realizeaza stilistic si temetic corespunzator celor trei directii si etape
de creatie: parnasiana, baladic-orientala, ermetica.

Directia parnasiana apartine perioadei de creatie cuprinsa intre anii 1919-1920 si cuprinde
poezii precum: Lava, Muntii, Copacul, Banchizele, Umanizare.

Respectand acest principiu al obiectivitatii parnasiene, conform caruia „poezia nu mai este
strigatul intim al fericirii sau durerii, ci pictura unui model obiectiv, evocarea unui aspect
sau al junui eveniment indepartat”(Pompiliu Constantinescu), poeziile lui Ion Barbu descriu
peisaje mineralizate, evoca zeitati mitologice sau surprind anumite procese de constiinta,ca in
Panteism. Cizelarea versului, perfectiunea formala se reflecta in preferinta pentru forma fixa
a sonetului. Aceleasi poezii contin si negarea modeluilui parnisian, pentru ca descrierile trimit
la un plan profund, morl sau filozofic, iar codul poetic apeleaza frecvent la reprezentari
specifice stiintei.

Ciclul baladic-oriental cuprinde poeziile publicate intre anii 1920-1924, precum: Dupa
melci, Riga Crypto si lapona Enigel, Domnisoara Hus, Isarlîc. Majoritatea poeziilor
apartinand acestei etape au caracter narativ, asemenea baladelor si sunt adesea descriptive. Ele
evoca o lume pitoreasca, a descantecelor, o lume de inspiratie autohtona sau balcanica, cu
ecouri de Anton Pann, adesea proiectata in fabulos.

Ultima etapa, ermetica, este reprezentata de poezii precum: Oul dogmatic, Ritmuri
pentru nuntile necesare, Uvedenrode si, mai tarziu, arta poetica [Din ceas, dedus…] sau
Timbru.

Tema poeziei „Din ceas, dedus” exprima ideea autocunoasterii, ideea reflectarii in oglinda,
poezia in totalitate fiind un joc al mintii. Lumea materiala care ne inconjoara constituie o
oglindire a ideilor in spirite, o oglindire a spiritelor in propria constiinta.

„Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrata prin oglinda in mantuit azur’

Traind pe inecarea cirezilor agrese’

In grupurile apei, un joc secund, mai pur.”

(„Din ceas, dedus”)

Tema nuntii o regasim in poezia „Ritmuri pentru nuntile necesare”.Aici Barbu exprima
ideea de cunoastere prin trei cai esentiale: prin eros, prin ratiune si prin contemplatie poetica.
Utilizand simbolul, toate aceste trei cai sunt simbolizate printr-o nunta. Aici eroul este
dominat de Venus, ratiunea de Mercur si contemplatia de Soare.

In poezia „Timbru” poetul este fascinat de lucruri, de piatra, de unda marii, acestora
atribuindu-le suflete, si de aceea el simtea comuniune cu creatia cosmica.

„Ar trebui un cantec incapator,precum

Fosnirea matasoasa a marii cu sare,

Ori lauda gradinii de ingeri,cand rasare

Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum.”

(”Timbru”)

Ion Barbu este si un modernist deoarece opera sa cuprinde elemente care se incadreaza
in acest curent literar: adancirea lirismului, ambiguitatea limbajului, profunzimea
intelesurilor, versul liber. Toate aceste elemente fac ca opera sa sa se incadreze in acest curent
literar.