Sunteți pe pagina 1din 3

Observația

I. Cuprinsul subcapitolului
1. Contextul utilizării metodei
2. Tehnici de observație

II. Cuvinte/sintagme cheie


• Gatekeeping; observație nonparticipativă; observație participativă

2.2 Observația

2.2.1 Contextul utilizării metodei

Observația participativă este o metodă calitativă de colectare a datelor folosită cel mai
des în antropologie culturală și în etnografie și mai rar în studiile de comunicare. Totuși,
una dintre teoriile importante din științele comunicării – gatekeeping - are la bază
observația rutinelor redacționale și a proceselor decizionale legate de politica editorială.
Conceptul de „gatekeeping” este legat de numele lui Lewin (1947), care analizat
procesele decizionale din interiorul grupurilor, „porţile” (gates) fiind codurile prin care
oamenii permit sau împiedică intrarea anumitor informaţii într-un sistem. Pornind la
studiile de psihologie socială ale lui Lewin, White (1950) a fost primul care a realizat
studii cu privire la procesul de selecţie a stirilor la nivelul redacţiilor, modul de control
al producţiei conţinuturilor media și localizarea instanţelor de control. În urma
desfășurării mai multor cercetări pe această temă, s-a ajuns la concluzia că în fiecare
redacţie există o instanţă decizională care selectează fluxul mediatic (de cele mai multe
ori, pe baza unor criterii subiective, care sunt folosite pentru a bloca, adăuga sau
schimba informaţiile, unul dintre criterii fiind satisfacerea gusturilor cititorilor), iar
alegerea unui subiect implică automat renunţarea la altul.
Cu ajutorul observației se poate descrie ce se întâmplă, ce sau cine este implicat, când și
unde s-au întâmplat evenimentele, cum s-au întâmplat, de ce s-au întâmplat (cel puțin
prin prisma celor implicați direct).

2.2.2 Tehnici de observație

Observaţia se poate desfăşura în mai multe moduri. O primă distincţie se poate face
ținând cont de implicarea cercetătorului în fenomenul studiat.
Observația non-participativă, în care observatorul este exterior fenomenului, este mai
obiectivă, dar nu permite o cunoaştere în detaliu a respectivului fenomen. Observația
participativă, în care observatorul este integrat în mediu, permite înţelegerea mai
profundă fenomenului studiat, dar crește și posibilitatea implicării subiective a
cercetătorului, deoarece acesta poate dezvolta anumite simpatii sau antipatii faţă de
membrii grupului sau faţă de o anumită activitate.
Observația este recomandată mai ales când se cunosc puține elemente despre
eveniment, viziunea celor implicați în eveniment diferă de cea a celor care nu au
participat, iar evenimentul este într-o puțin accesibil publicului larg.
Observaţia sistematică începe prin stabilirea cât mai clară a scopul cercetării. Urmează
apoi identificarea comportamentelor/acțiunilor care urmează a fi observate, respectiv
modul de consemnare a acestora. Observaţia sistematică
cere construirea unui sistem de clasificare explicită, exhaustivă şi mutual exclusivă a
comportamentelor, precum şi metoda de eşantionare a
spaţiului în care se face observaţia şi a perioadelor de timp în care se desfăşoară
studiul. Instrumentul de cercetare folosit în observație este grila de observație, care
include elementele care trebuie urmărite de cercetător (rutine zilnice, interacțiuni, tip
de comunicare interpersonală, modalitate de luare a deciziilor) și asigură colectarea
sistematică a datelor, în scopul organizării și interpretării acestora.
Folosirea observației ca metodă de culegere a informațiilor se justifică atunci când:
problema cercetată are ca punct de interes interacțiunile umane văzute dintr-o
perspectivă internă; investigația e observabilă în cadrul vieții cotidiene (deci
cercetătorul nu înscenează nimic); cercetătorul poate avea acces la locul de desfășurare
a evenimentului; fenomenul este limitat ca dimensiune și spațiu pentru a putea fi studiat
ca un caz atare; problema poate fi abordată prin metode calitative (observația trebuie
combinată cu alte alte metode de culegere a informațiilor).
Observația presupune un proces de investigare care are final deschis, flexibil și solicită o
permanentă redefinire a problemei, bazate pe faptele adunate în timp. Cercetătorul are
de obicei un rol participativ, care solicită stabilirea și menținerea relațiilor cu cei
implicați in eveniment.

Rezumat
Observația este o metodă calitativă, adecvată culegerii nemijlocite a datelor referitoare
la un fenomenul limitat ca dimensiune și spațiu pentru a putea fi studiat ca un caz atare.
Observația se justifică atunci când problema cercetată are ca punct de interes
interacțiunile umane văzute dintr-o perspectivă internă.

Referințe bibliografice:
Lewin, K. (1947). Group decision and social change. Readings in social psychology, 3,
197-211.
White, D. M. (1950). The gatekeeper: A case study in the selection of news. Journalism
quarterly, 27(4), 383-390.