SISTEMUL PREUNIVERSITAR ÎN GERMANIA

2015-2016
 SISTEMUL PREUNIVERSITAR ÎN GERMANIA

În Germania, landurile federale individuale sunt responsabile de educație.

Prin urmare, părți ale sistemului de învățământ diferă de la land la land. Cu
toate acestea, sistemul de învățământ urmează o structură fundamental
similară.

În funcţie de land-ul în care trăiesc, elevii sunt diferit stimulaţi. Decalajele la

nivelul cunoştinţelor acumulate în timp pot ajunge şi până la un an şi
jumătate. Altfel spus,: un copil poate fi dezavantajat dacă şcoala ale cărei
cursuri le frecventează se află în Bremen sau Schleswig-Holstein şi nu în
Bavaria sau Saxonia.

Importanţi mai sunt şi factori precum mediul familial şi calitatea şcolii, după
cum se arată într-un studiu recent publicat de Fundaţia Bertelsmann. Copiii
care cresc în zone problematice, provenind din familii care nu pun preţ pe
educaţie sau din familii de emigranţi au şanse mult mai slabe de a obţine
performanţe şcolare comparativ cu tinerii originari din medii intelectuale. O
realitate tristă, cunoscută de peste 10 ani şi inclusă în planurile de reforme-
urgente ale guvernului federal.

Mult timp, sistemul educaţional german a fost considerat drept performant.

Îndrumarea elevilor la finalul claselor primare către şcolile profesionale sau
gimnaziu nu a fost contestată. Până în 2001, când OECD a prezentat primul
studiu PISA, o analiză comparativă a sistemelor educaţionale. Germania a
avut atunci un şoc. Învăţământul federal a primit note alarmant de mici. În
toate domeniile testate - citire, matematică şi ştiinţele naturii - elevii de 15 ani
s-au clasat sub media colegilor din statele industrializate.

Un punct extrem de disputat a fost cel referitor la originea socială a tinerilor

ca factor decisiv de influenţă asupra performanţelor şcolare. Copiii proveniţi
din familii de imigranţi au obţinut cele mai slabe calificative la testele din
cadrul analizei internaţionale. Egalitatea de şanse este ca şi inexistentă în
învăţământul german.

A fost doar începutul reformelor. Fiecare land a încercat prin strategii

proprii să înlăture deficitele din şcoli, scopul fiind însă identic la nivelul
întregii Republici Federale: fiecare elev trebuie să aibă şanse egale, indiferent
de originea sa. O republică cu un sistem educaţional exemplar, aceasta este
ţinta, atât timp cât o economie săracă în resurse dar performantă se bazează pe
de minţi agere şi inovaţii.

Educaţia a devenit importantă şi în grădiniţe, micuţii încep şcoala de la cinci

ani şi la nivel federal s-au deschis mai multe şcoli cu program prelungit.
Cursurile sunt inter-disciplinare, orientate pe proiecte dar şi pe potenţialul
individual al fiecărui elev. Între timp, tinerii de 15 ani testaţi au performanţe
mai bune la citit, iar cunoştinţele de matematică şi şi ştiinţele naturii îi
situează peste media internaţională. Au fost suplimentate şi locurile din
învăţământul superior. Dar egalitatea în şanse a rămas neschimbată.

În anumite domenii se bate însă pasul pe loc: lipseşte personalul calificat,

fondurile sunt insuficiente şi spiritul competiţional inter-şcolar domină
sistemul de învăţământ federal.

Aşa cum diverse landuri federale se întrec în performanţe şcolare, şi la nivel

strict local, în localităţi urbane sau rurale, spiritul competitiv este la ordinea
zilei. Lipseşte un numitor comun: fiecare unitate de învăţământ pune accentul
pe alte teme, se izolează şi vrea să se evidenţieze. Unele şcoli se concentrează
mai mult pe arte şi muzică, altele preferă tehnica şi ştiinţele naturii, unele
organizează cursuri de germană pentru copiii proveniţi din familii de
imigranţi, iar altele angajează profesori de rusă şi chineză. Şcoala mai capătă
o misiune: aceea de socializare. Cine se descurcă în junglă merge mai departe.
Toţi ceilalţi însă riscă să rămână repetenţi.

Educaţia preşcolară include instituţii specifice pentru copii de la 3 la 6

ani, în primul rând creşe, grădiniţe, sistem preşcolar. Participarea este de
obicei, opţională, dar se plăteşte.

Personalul care lucrează în creşele din Germania este reprezentat de

educatoare şi de îngrijitoare/îngrijitori copii.

Una dintre problemele majore din Germania este dată de numărul redus de
locuri din cadrul învăţământului preşcolar. Este de recomandat ca cei care au
neapărat nevoie de un loc într-o creşă să îşi înscrie copilul din timp, pentru a
avea siguranţa obţinerii unui loc. În foarte multe cazuri părinţii îşi înscriu
copii nenăscuţi, evitând astfel trecerea lor pe listele lungi de aşteptare.
Din acest motiv, precum şi datorită faptului că ocuparea unui loc în cadrul
unei creşe sau Tagesmutter este destul de costisitor, face ca foarte multe
mame să rămână acasă sau să lucreze cu program redus. Cea de a doua
variantă presupune de cele mai multe ori un venit modest, din care poate nici
nu se pot acoperi cheltuielile cauzate cu ocuparea unui loc în sistemul de
învăţământ preşcolar.

Costurile legate de ocuparea unui loc în cadrul unei creşe sunt diferite de la o
creşă la altă făcând ca diferenţele să fie destul de mari de la 50 € până la 600 €
pe lună. Mâncarea şi băutura nu sunt incluse în aceste costuri. Factorii care
generează această fluctuaţie sunt daţi de:

- tipul de instituţie de care aparţine creşa ( de stat sau privată, non profit,
etc. ),
- de venitul părinţilor,
- de numărul de ore ales.

În unele cazuri sociale statul german, prin oficiul de asistenţă socială pentru
tineret, poate prelua, dacă condiţiile sunt îndeplinite, costurile generate de
ocuparea unui loc în cadrul unei creşe.

În Germania educaţia preşcolară de la vârsta de 3 până la 6 ani se face

îndeosebi în cadrul grădiniţelor (Kindergarten) sau în cadrul căminelor de zi
pentru copii (Kindertagesstätte).

Din 1996 s-a reglementat faptul că orice copil care a împlinit vârsta de 3 ani,
are dreptul la un loc la grădiniţă cu program redus, adică o jumătate de zi, în
principiu aproximativ 5 ore pe zi. Unele land- uri au condiţionat dreptul la un
loc la grădiniţă de faptul că ambii părinţi trebuie să lucreze sau aceştia se află
în imposibilitatea de a avea grijă de copil.

Referitor la programul pe care îl au grădiniţele în Germania, se pot identifica

trei forme de îngrijire de copii în cadrul unei grădiniţe, cum ar fi:

- grădiniţe al căror program este până la amiază, adică fără masă de amiază;

- grădiniţe al căror program include şi masă de amiază;

- şi grădiniţe cu program prelungit, care de fapt poartă denumirea de cămin de

zi pentru copii (Kindertagestätten - Kita).
 În ultimul timp, instituţiile care poartă răspunderea pentru buna
funcţionare a grădiniţelor, aşa numiţii (Träger) oferă în cadrul căminelor de zi
pentru copii, pentru o mai bună consolidare a raportului dintre familie şi
muncă/profesie un program de îngrijire copii ce poate să înceapă de dimineaţa
de la ora 5:30 şi până la ora 20.

De asemenea, se oferă şi posibilitatea înnoptării în cadrul unui astfel de cămin

sau posibilitatea aducerii copiilor şi sâmbăta.

În grădiniţele din Germania lucrează personal care are calificări diferite cum
ar fi: Educatori/Educatoare, Socio - Pedagogi, Asistenţi sociali şi îngrijitori
copii.

Grădiniţele sunt susţinute financiar ori de primăriile locale ori de alte instituţii
private sau social orientate. Tendinţa din ultima vreme arată că tot mai multe
primării predau grădiniţele acestui din urma tip de instituţii, organizaţii cum
ar fi: Diaconia evanghelică, AWO, Rotes-Kreuz, etc.

Costurile lunare legate de grădiniţă sunt cuprinse între: 60 € şi 150 €, acestea

fluctuând în funcţie de localitate/oraş şi de numărul de ore de îngrijire.
Mâncarea de amiază/Prânzul se plăteşte separat şi costurile legate de aceasta
sunt cuprinse între 2 € şi 3 € pe zi, iar costurile cu băutura sunt de aproximativ
8 € pe lună.

Educaţia şcolară obligatorie începe în Germania la vârsta de 6 ani.

Sistemul instituţional şcolar este structurat după cum urmează.

1. Școala primară (Grundschule) cuprinde patru ani școlari (clasele I-

IV). Dintr-o clasă fac parte aproximativ 25 de elevi. În mod normal, o
clasă își păstrează învățătorul/învățătoarea pe toată perioada celor patru
ani, exceptând doar anumite obiecte ca arta, muzica și sportul. Elevii nu
poartă uniformă. Sistemul de evaluare prevede note de la 1 la 6 (1 fiind
cea mai bună notă), dar adesea copiii din primele clase nu sunt notați.

În majoritatea landurilor, copiii sunt orientați după cei patru ani de școală
elementară spre una dintre cele patru filiere școlare care îi conduc spre
profesii diferite și formări superioare.
În Germania, școala este obligatorie până la vârsta de 15-16 ani (9-10 ani de
școală în funcție de landul respectiv), cei mai mulți elevi optând să studieze la
un Gymnasium.

2. a) Hauptschule (școala secundară inferioară) cuprinde clasele V – IX

și propune o formare generală compusă din cursuri teoretice și
numeroase cursuri practice. În general, elevii învață limba engleză.
Hauptschule are ca obiectiv să pregătească elevii în practicarea unei
meserii. La sfârșitul scolii, elevii pot obține o diplomă
(Hauptschulabschluss) care să le permită să-și continue studiile cu o
formare profesională sau să înceapă să lucreze efectiv.

b) Realschule (școala secundară intermediară) începe în clasa a V a

(în jur de 11 ani) și continuă până în clasa a X a. Învățământul propus
în cadrul acestei filiere este mai complex și mai aprofundat decât la
Hauptschule, rămânând totuși o formare generală. Elevii învață limba
engleză. În clasa a VII a, există posibilitatea ca elevul să se orienteze
spre științe/economie/limbi străine (învățarea unei a doua limbi străine),
ceea ce diversifică și aprofundează învățarea în domeniul ales. După
obținerea examenului final de studii numit Mittlere Reife, elevii pot
trece la filiere de formare care să-i conducă spre o calificare
profesională (Fachoberschule/Abendschule) sau spre licee pentru a
obține un certificat care să le permită accesul la scoli superioare tehnice
(Fachhochschule). Elevii care au un nivel bun au de asemenea
posibilitatea de a merge la un liceu și să susțină bacalaureatul.

Absolvenții de Hauptschule și Realschule se îndreaptă cel mai adesea spre o

formare profesională. Elevilor li se propune practica într-o întreprindere cu
contract pe 3 ani. Aceasta formare practică este completată de un învățământ
general și tehnologic într-o școală de meserii (Berufsschule). Tinerii care au
terminat practica într-o meserie sunt muncitori calificați.

c. Gymnasium (școala secundară superioară) corespunde în sistemul

romanesc colegiului/liceului. Aceasta reprezintă o formare generală
care durează în funcție de land 8 sau 9 ani (din clasa a V a până în clasa
a XII a/a XIII a) și care se încheie cu bacalaureatul german numit
Abitur. În ultimii doi ani, elevii se pot specializa în anumite discipline,
continuând alte materii obligatorii (matematică, germană, istorie, etc.).
 Aceasta specializare (Leistungskurse) are ca scop facilitarea accesului
la învățământul superior. Reglementările cu privire la alegerea acestor
cursuri intensive și obiectele obligatorii la bac variază în funcție de
land. Reușita la Abitur conferă o diplomă numită “certificat general de
acces la învățământul superior” (die Allgemeine Hochschulreife).
Examenul de Abitur este recunoscut la nivel național, însă organizat
diferit în funcție de land. De aceea nu exista un subiect comun la nivel
național.

d. Gesamtschule reunește cele trei filiere școlare (Hauptschule,

Realschule, Gymnasium). Acest tip de școală este mai puțin răspândit
în Germania. În funcție de capacitățile individuale, elevii urmează
începând cu clasa a V a, apoi începând cu clasa a VIII a cursuri de
niveluri diferite la anumite obiecte (matematică, germană, engleză,
etc.). Elevii pot de asemenea să-și aprofundeze cunoștințele în funcție
de interesele și punctele lor forte și să aleagă dintre opțiunile obligatorii
(limbi străine, științe naturale, tehnologie, muzică, arte plastice).
Celelalte obiecte sunt predate la toată clasa. Aceasta formă de școală
are drept scop să evite o orientare prea precoce.

Sistemul de notare german este diferit de cel de notare românesc. Astfel de

diferenţe s-au remarcat în întreaga Europă, motiv pentru care, pentru o mai
mare transparenţă în ceea ce priveşte notarea, s-a elaborat sistemul de notare
european.

Sistemul de notare german cuprinde note de la 1 pentru foarte bine până la 5

pentru insuficient. Pentru o mai bună diferenţiere a meritelor se pot acorda şi
note cu zecimale, astfel:

Nota - Puncte
Modul de notare
1,0 – 1,5 excelent
1,6 – 2,5 foarte bine
2,6 – 3,5 bine
3,6 – 4,0 suficient
4,1 – 5,0 insuficient
 Învăţământul vocaţional din Germania este considerat cel mai bine
dezvoltat din lume, dar, în acelaşi timp, diferenţiază foarte mult între copiii cu
o pregătire slabă, cei de nivel mediu şi elitele. Diferenţierea aceasta a dus la
un sistem educaţional segregat în funcţie de abilităţile copiilor: o şcoală
pentru cei mai slabi (Hauptschule), o şcoală pentru elevii de nivel mediu
(Realschule) şi una pentru elite (Gymnasium), special creată pentru a facilita
accesul la o facultate. Desigur, există o îngrijorare în societatea germană legat
de această segregare a copiilor în funcţie de nivelul de inteligenţă şi de
pregătire, în principal fiindcă nu este o educaţie egalitară, elevii fiind practic
etichetaţi,

Germania este o ţară cunoscută în lume pentru învăţământul său profesional

dual, care durează trei ani şi începe după ce elevii termină 10 ani de
învăţământ obligatoriu. Werner Braun, unul dintre oamenii de afaceri
implicaţi în şcoala profesională Kronstadt din Braşov, un proiect renumit în
România pentru că a introdus un sistem de învăţământ profesional după
modelul german, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ cum arată o
adevărată şcoală de meserii nemţească. El spune că o practică de două
săptămâni cum se face la noi nu are nicio valoare, un elev având nevoie de
luni de practică pentru a ieşi cu o meserie învăţată din şcoala profesională.

Braun mai spune că diferenţa cea mai mare dintre şcoala profesională
românească şi cea germană este modul în care este văzută în societate. „În
Germania, la profesională merg elevi de la toate cele trei şcoli (Real­schule,
Hauptschule şi Gymnasium), spre exemplu, 25% din aportul de elevi vine de
la Gymnasium şi i se spune învăţământ dual tocmai fiindcă pot alege să
termine cu o diplomă obţinută la examenul Abitur, echivalentul
Bacalaureatului, sau doar cu diploma de meseriaş. Sunt mulţi tineri care aleg
să meargă întâi la profesională şi apoi dau la facultate, după ce au învăţat o
meserie. În Germania este un motiv de laudă să ştii o meserie, nu e o ruşine să
mergi la profesională“, a explicat Braun. El a şi exemplificat, spunând că
pentru un loc la o şcoală profesională a companiei Mercedes, de exemplu, se
bat 250 de candidaţi, tradiţia automobilelor de lux fiind o mândrie a
Germaniei. „Meseriile acestea moderne se apropie ca nivel de studiile
universitare de inginerie. Mai mult, practica de la o firmă poate echivala
examenul Abitur, fiindcă poţi să intri la specializarea Inginerie şi pe baza
experien­ţei acumulate făcând practică serioasă la o firmă“, a mai spus Braun.
Însă, sunt şi absolvenţi de profesională care nu îşi găsesc un loc de muncă.

În Germania, responsabilitatea pentru sistemul de învățământ este

condiționată de structura federală a țării. Conform Grundgesetz (Constituției),
legislația și administrația învățământului sunt în ce mai mare parte
responsabilitatea Länder (intr-un sistem ce cuprinde Ministerele Educației ale
Land-ului, autoritățile regionale și cabinetele școlare la nivel local) și
coordonate naționale de Kultusministerkonferenz (conferința miniștrilor
educației și culturii ai Länder). În sarcina guvernului federal întră legislația
privind cadrul general pentru învățământul superior și asistența financiară a
pregătirii individuale, inclusiv promovarea personalului academic tânăr.