Sunteți pe pagina 1din 85

Curs 1

Consideraţii generale privind echipamentele electrice

Ansamblul instala iilor electroenergetice, situate pe teritoriul unei ări, prin care se
realizează producerea, transportul, distribu ia şi utilizarea energiei electrice, reprezintă
sistemul energetic na ional (SEσΨ. Energia electrică este produsă în centrale la tensiune
redusă (θ-24 kVΨ, iar apoi, prin intermediul sta iilor de transformare, este transportată
economic la tensiuni de 110, 220 sau 400 kV, prin linii electrice aeriene (LEAΨ până în
apropierea marilor consumatori. Aici tensiunea este coborâtă prin sta ii de transformare (STΨ
la valori ale tensiunii de 20 kV şi transportată prin cabluri subterane (LECΨ până la diferite
posturi de transformare (PTΨ, de unde este distribuită spre consumatorii de joasă tensiune (0,4
kV).
Întregul sistem de producere, transport şi distribu ie a energiei electrice nu poate fi
conceput şi executat pentru a deveni func ional, fără a lua în considerare echipamentele
electrice de comuta ie şi protec ie implicate.

Funcţiile de bază ale echipamentelor electrice

Aparatajul electric, reprezintă ansamblul echipamentelor electrice din sistemul de


producere, transport şi distribu ie a energiei electrice, îndeplinind rol de protec ie a sistemului
şi a personalului care-l deserveşte şi care, de asemenea este utilizat pentru comuta ie în
sistem. Func iile de bază ale echipamentelor electrice utilizate în sistemul energetic sunt:
1. separarea electrică a circuitelor sau a păr ilor de circuit între sursele
de energie şi consumatori;
2. func ii de protec ie:
 detectarea suprasarcinilor şi declanşarea automată cu temporizare,
conform caracteristicii de protec ie;
 detectarea scurtcircuitelor şi declanşarea instantanee;
 declanşarea liberă, manifestată prin preponderen a comenzii de
deschidere asupra celei de închidere.
3. func ii de comuta ie, îndeplinite prin închiderea, respectiv deschiderea
contactelor principale şi auxiliare ale întreruptoarelor, prin ac ionarea manuală sau electrică a
mecanismului de ac ionare.
Separarea electrică are rolul de a izola un circuit fa ă de orice sursă de energie şi se
realizează prin intermediul echipamentelor electrice de comuta ie, fiind necesară, pentru
asigurarea securită ii personalului de interven ie. Aparatele de separare trebuie să fie cu
ac iune omnipolară, adică să ac ioneze asupra tuturor conductoarelor active şi a celui neutru şi
de asemenea trebuie să fie cu ac iune simultană, deconectând dintr-o singură manevră toate
conductoarele. Există două tipuri de separare electrică:
 Separarea vizibilă – când separarea contactelor trebuie să fie vizibilă
operatorului;
 Separarea aparentă – când aparatul de separare are un indicator care
nu poate indica scoaterea de sub tensiune decât atunci când contactele sunt deschise şi
separate la o distan ă minimă.
Protec ia electrică are rolul de a evita sau de a limita efectele distructive ale
supracuren ilor şi de a izola zona defectă de restul sistemului. τrice protec ie presupune
detectarea defectului şi întreruperea curentului de scurtcircuit. τ identificare corectă a solu iei
de protec ie, trebuie să facă distinc ie între:
 Supracuren i temporali, care apar ca urmare a pornirii motoarelor,
punerea sub tensiune a transformatoarelor, aprinderea tuburilor fluorescente, etc.
Aceşti curen i nu trebuie să declanşeze dispozitivele de protec ie;
 Supracuren i anormali, care pot fi:
1. De suprasarcină, care se datorează supraîncărcării momentane a
receptoarelor sau unei cereri de putere mecanică mai mare decât valoarea nominală.
Curentul de suprasarcină are valori cuprinse între 1,05 In şi 1,3 In;
2. De scurtcircuit, care în general apar ca urmare a apari iei unui defect
în circuit, de exemplu erori de conectare, deteriorarea izola iei, etc. În acest caz
protec ia este asigurată de disjunctoare sau de siguran e fuzibile, iar valoarea curentului de
defect este cuprinsă în gama 10-100 In.

Caracteristici generale ale echipamentelor electrice

Echipamentele electrice prezintă o serie de caracteristici electrice, mecanice şi


constructive, care trebuie luate în considerare în momentul alegerii acestora.
Caracteristicile electrice se referă la valorile nominale şi limitele tensiunii şi
curentului:
 curentul nominal In şi tensiunea nominală Un sunt mărimile electrice
pentru care s-a proiectat aparatul;
 curentul şi tensiunea de serviciu, corespund condi iilor de lucru,
având valori mai mici decât valorile nominale;
 rezisten a de izola ie, reprezintă valoarea minimă a rezisten ei
componentelor aparatului, aflate sub tensiune şi care trebuie să fie de cel pu in 10 M
pentru aparatele care func ionează în stare uscată şi de cel pu in 2 M pentru cele care
func ionează în stare umedă;
 capacitatea nominală de închidere şi de rupere este dată de valoarea
maximă a curentului pentru care se păstrează capacitatea aparatelor de a stinge rapid
arcul electric dintre contacte şi variază de la 0 la separatoare, la valoarea curentului nominal la
întreruptoarele de sarcină şi contactoare, respectiv între 30 In şi 40 In la întrerupătoarele
automate;
 curentul limită termic este valoarea maximă a curentului admis timp
de o secundă, fără a depăşi limitele maxime admisibile; dacă nu este specificat de
producător, se consideră o valoare de 10 In;
 curentul limită dinamic, reprezintă valoarea maximă a curentului
admis de echipament în condi ii de func ionare, care dacă nu sunt specificate,
reprezintă valoarea curentului de rupere;
 rezisten a la uzura electrică este capacitatea de a rezista la efectul
curentului şi a arcului electric şi se exprimă în procente din uzura mecanică.
Caracteristicile mecanice se referă la rezisten a mecanică a contactelor de a suporta
for ele mecanice de ac ionare şi sunt exprimate prin rezisten a la uzura mecanică, care
reprezintă numărul de ac ionări în gol, pe care îl poate suporta aparatul.
Caracteristicile constructive ale unui echipament exprimă buna func ionare a
aparatelor în diverse condi ii, precum şi protec ia asigurată persoanelor care le manipulează.
Protec ia persoanelor contra riscurilor electrice au rolul de a evita pericolele, pentru fiin ele
umane, datorate contactului cu piese metalice sub tensiune. Pot exista două tipuri de contacte
care pot deveni periculoase pentru om: contactul direct şi contactul indirect. Caracteristicile
constructive sunt redate prin gradul de protec ie ce se exprimă prin simbolul IPxx, numit
indice de protec ie. Primul x indică gradul de protec ie împotriva atingerilor directe şi
protec ia la pătrunderea corpurilor străine, iar al doilea x indică gradul de protec ie împotriva
pătrunderii apei.

Calculul curenţilor prin echipamente electrice

Curen ii vehicula i prin echipamente electrice sunt dependen i de impedan a sarcinii şi


teoretic la scurtcircuit (Zţ0Ψ căderea de tensiune pe sarcină este nulă, iar la mers în gol
( Z   Ψ căderea de tensiune pe sarcină este tensiunea sursei U0. Circuitul de alimentare al
consumatorului, poate fi echivalat cu un dipol generator de tensiune, de impedan ă internă Zi
şi cu o caracteristică voltampermetrică (figura 1.Ψ, o dreaptă determinată de coordonatele
punctelor de mers în gol şi ale punctului de scurtcircuit. Punctul de func ionare se află la
intersec ia caracteristicii sursei cu caracteristica sarcinii. Curentul debitat de sursa de
alimentare este dependent de sarcină şi poate avea valori cuprinse între zero şi curentul de
scurtcircuit. Din caracteristica voltampermetrică putem defini următorii curen i:
 curentul de sarcină (nominalΨ, exprimă valoarea curentului impus de
încărcarea circuitului, curent ce poate trece un timp nelimitat fără a provoca
deteriorarea echipamentelor;
 curentul de suprasarcină are valori cuprinse între 1,0η In şi 1,3 In şi
este dependent de mărimea suprasarcinii şi durata acesteia;
 curentul de scurtcircuit este limitat de impedan a internă a sursei de
alimentare, de parametrii liniei de alimentare şi este dependent de valoarea tensiunii
sursei.

Figura 1. Caracteristica voltampermetrică a sursei.

Calculul curenţilor nominali

Re elele de curent alternativ sunt de regulă re ele trifazate, iar consumatorii pot fi
monofaza i sau trifaza i. Sarcinile monofazate sunt de obicei motoare şi receptoare de
iluminat. Curentul nominal al receptoarelor de iluminat se determină din expresia puterii
active: P  U  I  cos  , rela ie în care defazajul dintre tensiune şi curent este nul (cosφţ1Ψ. În
cazul motoarelor electrice monofazate, curentul se determină cu rela ia:
Pn
In  , (1)
  U n  cos 
în care Pn este puterea activă, randamentul, iar Un tensiunea de alimentare. Rela ia
(1Ψ permite determinarea curentului la mersul în sarcină al motorului. Pornirea motorului se
face cu şoc de curent, dependent de tipul constructiv şi de modul de pornire al motorului.
Varia ia în timp a valorii efective a curentului este prezentată în figura 2. şi permite
identificarea valori curentului care solicită la pornire, echipamentul electric de comuta ie.

Figura 2. Curentul de pornire al motoarelor monofazate.

Calculul curenţilor de suprasarcină

Curentul de suprasarcină apare în momentul în care este depăşit cu o anumită valoare,


curentul nominal In şi consumatorii trebuie proteja i prin deconectarea circuitului.
Suprasarcinile apar când receptoarele din categoria motoarelor electrice, cuptoarelor electrice,
lămpi de puteri mari etc. sunt supraîncărcate sau de exemplu în situa ia motoarelor trifazate,
func ionând în două faze. σormele europene impun ca protec ia să ac ioneze la curen i de
suprasarcină care depăşesc 1,4η Iadm (Iadm este curentul maxim admisibil de regim permanent).
Caracteristicile de protec ie la suprasarcină sunt impuse prin recomandarea CEI/Eσ-60898 , la
următoarele tipuri de protec ii:
 protec ia instantanee la curent homopolar, 30-300 mA (caracteristica timp-
curent independentăΨ;
 protec ia temporizată la suprasarcină (caracteristica timp-curent dependentăΨ;
 protec ia instantanee la curent de scurtcircuit (caracteristica timp curent
independentăΨ.
Aceste caracteristici de protec ie sunt redate prin caracteristica de declanşare t d=f(I),
din figura 3.
Pentru asigurarea selectivită ii, caracteristica de declanşare admite: reglaj în curent,
prin pragul de declanşare la suprasarcina Ir şi pragul de declanşare la scurtcircuit; reglajul
timpului de ac ionare prin temporizare la declanşarea protec iei la suprasarcină şi temporizare
la declanşarea protec iei la scurtcircuit. Recomandarea CEI/EN-θ0898 defineşte trei tipuri de
curbe de declanşare tdţf(IΨ, diferen iate prin curentul de ac ionare al protec iei la scurtcircuit,
în func ie de echipamentul protejat.

Figura 3. Caracteristicile de protec ie


Curs 2

Curentul de scurtcircuit

Prin scurtcircuit se întelege o conexiune, printr-o impedan ă de valoare redusă, între


două puncte ale unui circuit, care în mod normal au tensiuni diferite. Dacă scurtcircuitul se
produce la o distan ă mare fa ă de surse, limitarea curentului de scurtcircuit este realizată de
impedan a echivalentă de scurtcircuit a re elei. La surse, reac ia statorică la scurtcircuitare este
redusă, ceea ce face ca tensiunea la borne să rămână practic aceeaşi, cu valoarea dinaintea
producerii defectului. Cauzele cele mai frecvente ale scurtcircuitelor sunt:
 deteriorarea izola iei electrice;
 ruperea conductoarelor liniilor sub ac iunea sarcinilor mecanice şi a
supratensiunilor atmosferice;
 manevre greşite de exploatare.
Consecin ele scurtcircuitelor depind de tipul, durata şi localizarea scurtcircuitului, iar
valoarea curentului este determinată de următoarele:
 puterea surselor care alimentează scurtcircuitul;
 distan a dintre sursa şi locul de defect, prin impedan a echivalentă de
scurtcircuit;
 timpul scurs din momentul apari iei scurtcircuitului, până la izolarea
locului de defect;
 tipul scurtcircuitului: monofazat, bifazat sau trifazat.
Consecin ele apari iei curentului de scurtcircuit sunt:
 la locul de defect: datorită apari iei arcului electric, se distruge
izola ia şi se topesc conductoarele datorită densită ii de curent de valoare foarte mare;
 pe linia care alimentează scurtcircuitul: apar importante căderi de
tensiune, care perturbă func ionarea normală a consumatorilor; iar elementul defect se
poate distruge datorită slăbirii rezisten ei de izola ie. Echipamentul de comuta ie parcurs de
curentul de scurtcircuit este intens solicitat de ac iunea termică şi dinamică a curentului de
scurtcircuit şi în anumite situa ii el se deteriorează definitiv. În circuitele din re ele apropiate,
se produc perturba ii de natura căderilor de tensiune şi instabilitate dinamică a generatoarelor.
Conectarea unui echipament de comuta ie poate fi efectuată în regim normal de
func ionare sau în regim de scurtcircuit. În acest ultim caz este important de cunoscut:
 forma curentului de scurtcircuit şi modelul fizic al re elei
scurtcircuitate;
 parametrii circuitului care limitează curentul de scurtcircuit;
 dependen a curentului de tipul scurtcircuitului şi posibilită ile de
calcul ale componentei de regim permanent.
Rela iile analitice de calcul se bazează pe următoarele aproximări:
 liniile electrice aeriene se reprezintă prin rezisten a şi reactan a
longitudinală, iar impedan ele transversale se neglijează, fapt care duce la o
subevaluare a puterii de scurtcircuit;
 se neglijează rezisten a transformatoarelor şi a maşinilor electrice,
datorită caracterului inductiv al acestor echipamente;
 la scurtcircuitele nesimetrice, reactan ele de secven ă directă şi
inversa se consideră în calculele practice egale, lucru care conduce la o subevaluare a
puterii de scurtcircuit;
 elementele componente ale re elei sunt considerate simetrice, iar
tensiunile electromotoare ale surselor care alimentează punctul de scurtcircuit sunt
egale în mărime, fază şi prezintă numai componenta de secven ă directă;
 circuitele electrice se consideră liniare, cu parametrii concentra i,
lucru care permite aplicarea principiului superpozi iei şi reprezentarea subre elelor
prin impedan e echivalente;
 se neglijează apari ia arcului electric la locul de scurtcircuit,
considerându-se scurtcircuitul net (metalic).

Figura 4. Circuit pentru modelarea curentului de scurtcircuit.


Aproxima iile de mai sus conduc la subestimarea aportului la scurtcircuit al surselor.
Regimul de scurtcircuit fiind caracterizat de scurtcircuitarea receptorului, sarcina activă
ponderentă pentru surse, prezintă un caracter pronun at inductiv, datorită faptului că sarcina
devine re eaua. inând seama de valorile curentului de scurtcircuit 10-20 In, chiar mai mari în
anumite situa ii, schema din figura 4. modelează prin calcul scurtcircuitul care apare pe un un
circuit de rezisten ă R şi inductivitate L, alimentat de o sursă de curent alternativ. În schema
echivalentă de calcul a curentului de scurtcircuit, sursa de putere infinită este considerată prin
tensiunea electromotoare, reactan a fiind practic nulă, condi ie practic îndeplinită în cazul
unui scurtcircuit depărtat, la care reactan a sursei este cel mult 10-1η % din reactan a totală la
locul scurtcircuitului.
Scurtcircuitul apare la o fază ini ială a tensiunii sursei, denumită unghi de conectare,
iar ecua ia care descrie comportarea circuitului este:
 di
us  U  sin(t  )  R  i  L  , (2)
dt
Solu ia pentru curentul de scurtcircuit depărtat este:

 
i(t )  I  sin   et /   sin(t   ) , (3)
LSC X SC
unde:    este constanta de timp a circuitului,   SC   reprezintă
RSC   RSC

unghiul de comuta ie, iar I este valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit de regim
permanent, defint de rela iile:
 
I  U SC / ZeSC ; ZeSC  ReSC
2
 X eSC
2
; SC  arctg (  LeSC / ReSC ) (4)

După cum se observă din figura 4. prezen a componentei aperiodice determină


asimetria semialternan elor pozitive şi negative, curentul având o varia ie asimetrică, în timp.
Gradul de asimetrie, defineşte două valori extreme ale curentului de scurtcircuit:
 curentul simetric; în acest caz gradul de asimetrie este zero, situa ie
care apare dacă   SC    0 , iar curentul de scurtcircuit este curentul de regim
permanent, fiind lipsit de componenta aperiodică;
 curentul cu asimetrie maximă; se ob ine pentru unghiul de comuta ie
  SC     / 2 şi în acest caz componenta aperiodică are valoarea maximă, iar
valoarea maximă instantanee se numeşte curent de lovitură (curent de şocΨ:

i(t )  I  (et /   cos t ) , (5)
Curentul de lovitură apare după aproximativ o semiperioadă a tensiunii sursei
 
( t   ), are valoarea i(t )  I  (1  e /(  ) ) sau cu rela ia (4Ψ i(t )  I  (1  e  RSC / X SC ).

Factorul ksoc  1  e  R / X este factorul de lovitură (de şocΨ şi are valori cuprinse între 1 (circuit
pur rezistiv, ţ0Ψ şi 2 (circuit pur inductiv, ţ∞Ψ şi este reprezentat în figura η.
Figura η. Curentul de scurtcircuit cu asimetrie maximă.
În concluzie, putem afirma că regimul de scurtcircuit în re ele electrice este puternic
inductiv, spre deosebire de re elele de înaltă tensiune unde are un caracter pur inductiv
( SC   / 2 ). În aceste condi ii, scurtcircuitul simetric se produce în situa ia în care

  SC    0 (    / 2 Ψ. Curentul de scurtcircuit cu asimetrie maximă apare pentru


  SC     / 2 ( ţ0Ψ şi prin urmare, pentru re ea, condi iile cele mai dificile sunt când:
i(0Ψţ0, ţ0 la tţ0. Valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit determină solicitarea
termică, iar valoarea curentului de lovitură determină solicitarea dinamică, rezultând de
 
exemplu, pentru ksoc=1,8 un curent Isoc= I  1  2(ksoc  1)2  1,52  I .

Metode de calcul a curenţilor de scurtcircuit

În sistemele de transport şi distribu ie a energiei electrice apar diferite tipuri de


scurtcircuite între cele trei faze şi pământ:
 puneri la pământ;
 scurtcircuite între faze;
 scurtcircuite trifazate.
Primele două tipuri de scurtcircuite sunt nesimetrice, iar al treilea tip se încadrează în
categoria scurtcircuitelor simetrice. Metodele de calcul ale impedan ei echivalente în re elele
de joasă tensiune, presupune parcurgerea următoarelor etape:
 Din schema de conexiuni se întocmeşte schema pentru
fiecare element component, prin schema sa echivalentă (figura 6Ψ, pentru o singură
fază, atât la scurtcircuitele simetrice, cât şi la cele nesimetrice;
Figura 6. Reducerea prin scheme echivalente.
 Raportarea impedan elor la locul de defect, în situa ia în care
schemele con in mai multe trepte de tensiune, legate între ele prin transformatoare.
Toate impedan ele se raportează la aceeaşi treapta de tensiune, tensiunea nominală de linie la
locul scurtcircuitului. Raportarea impedan ei la locul de defect are ca şi scop determinarea
unui circuit echivalent, alimentat de la o singură sursă. Această raportare se face la tensiunea
de lucru a instala iei, la locul de scurtcircuit. Presupunând o re ea alimentată la tensiunea U, în
cazul producerii unui scurtcircuit într-un punct cu tensiunea Ud, curentul de scurtcircuit
produce pierderile Joule pe faza P=U2/R, unde R este rezisten a reală a re elei. Raportarea
elementelor de circuit şi a surselor, trebuie să conserve puterea disipată. La tensiunea re elei
puterea disipată este PţU2/R, rela ie echivalentă cu P  (U 2  U d2 ) /( R  U d2 )  U d2 / Rr , din care
se deduce rela ia de raportare a impedan elor la locul de defect;
 Pentru a calcula curen ii de scurtcircuit simetrici şi asimetrici este
necesar să se determine parametrii elementelor care compun structura schemei
electrice echivalente: linii electrice, transformatoare, bobine de reactan ă, maşini sincrone, etc.
Re elele electrice se reprezintă în schema electrică echivalentă printr-o impedan ă
echivalentă Zr, în situa ia în care se cunoaşte puterea de scurtcircuit Ssc în punctul de
scurtcircuit. Puterea de scurtcircuit se calculează cu rela ia:
Ssc  3  U n  I sc , (6)
Considerând sursa generatoare de putere infinită, rezultă că acest curent de scurtcircuit
este limitat de impedan a de scurtcircuit a re elei. Pentru că în punctul de scurtcircuit
tensiunea scade la zero, tensiunea sursei serveşte pentru acoperirea căderii de tensiune pe
impedan a Z a re elei:
Z  I sc  U n / 3  Z  U n2 / Sr , (7)
Impedan a raportată la tensiunea de defect este:
Z r  Z  U d2 / U n2  U d2 / Sr , (8)
Deoarece impedan ele din schema echivalentă se caracterizează de obicei printr-un
raport R/X subunitar, pentru calcule aproximative, rezisten a R se neglijează dacă RŢ0,3·X.
Liniile electrice reprezintă componente pasive ale schemei, cu impedan a de secven ă
directă egală cu impedan a de secven ă inversă, iar impedan a de secven ă homopolară
depinde de prezen a sau absen a firului de gardă şi de rezistivitatea solului. Parametrii liniilor
electrice sunt: lungimea liniei [km], rezisten a liniei [ ] şi reactan ele specifice de secven a
directă, inversă şi homopolară [ /km]. Impedan a liniei se calculează cu rela ia
Z d  R f  j    Ls , unde Rf este rezisten a electrică pe fază, care se mai poate calcula cu

rela ia Rfţρ·l/S, sau uzual Rţr0·l, r0 fiind rezisten a specifică [ /km]. Reactan a se determină
din rela iile X s    Ls ; X s    ( Lp  M ) , cu M inductivitatea mutuală sau uzual cu rela ia

X s  x0  l , unde x0 este inductivitatea specifică [ /km], iar l lungimea liniei.


Transformatoarele electrice cu două înfăşurări prezintă o impedan ă de secven ă
directă, egală cu impedan a de secven ă inversă, iar mărimile de catalog care trebuie
cunoscute sunt: puterea nominală St [kVA], tensiunea de scurtcircuit [%], pierderile în cupru
ΔPCu [kW] şi tensiunea dintre faze Un [kV]. Impedan a Zt, rezisten a echivalentă pe faza Rt şi
reactan a Xt, se calculează cu rela iile:
usc[%] U n u [%] U n2
U sc  Zt  I n   ; St  3  U n  I n ; Z t  sc  [ ], (9)
100 3 100 St

PCu St U n2
Rt  ; I  ; R  P   103 [ ]; X t  Zt2  Rt2 [ ],(10)
3  I n2 3 Un St2
n t Cu

Bobinele de reactan ă sunt utilizate pentru limitarea curentului de scurtcircuit.


Mărimile caracteristice sunt: tensiunea nominală Unb [kV], curentul nominal Inb [kA],
inductivitatea nominală a bobinei Lnb [mH] şi căderea de tensiune procentuală Δu [%].
Reactan a şi impedan a bobinei de reactan ă, se exprimă neglijând rezisten a, prin rela iile:
u[%] U nb x[%] U nb
Zb   [ ]; X b  Lnb103 [ ]; X b   [ ], (11)
100 3  I nb 100 3  I nb
În cazul generatoarelor sincrone, mărimile caracteristice sunt: puterea activă nominală
Pn [MW], factorul de putere nominal cosφ, reactan a subtranzitorie longitudinală x ’’ [%],
reactan a tranzitorie longitudinală x’ [%] şi reactan a sincronă x [%]. Cu ajutorul valorilor
procentuale se pot calcula reactan ele exprimate în ohmi:
x ''[%] U n2 [kVA]
X ''   [ ], (12)
100 Sn [ MVA]
În cazul cablurilor electrice, la orice valoare a curentului de scurtcircuit, ac ionarea
protec iei la scurtcircuit trebuie să se facă într-un interval de timp t0, astfel încât integrala
Joule a curentului de scurtcircuit să fie mai mică decât solicitarea termică a cablului de
t0

alimentare:  i 2  dt  k 2  A2 . A este sec iunea cablului de alimentare, iar k este o constantă de


0

material a cablului. Corela iile redate prin integrala Joule pentru un cablu protejat de un
întrerupător automat şi o siguran ă fuzibilă sunt prezentate în figura 1.9., în care IB este
curentul de sarcină, Ir-curentul reglat al întrerupătorului sau al siguran ei fuzibile, Iz-curentul
maxim admisibil al cablului, iar Isc este curentul de scurtcircuit.
Sistemele trifazate de transport şi distribu ie a energiei electrice, pot fi cu sau fără nul,
în func ie de utilizarea sau nu a tensiunii de fază, de simetrizarea tensiunilor sau a curen ilor,
de protec ia punerii la pământ a unei faze etc. De exemplu, dacă avem în vedere sistemul de
distribu ie de pe o navă maritimă, acesta este fără nul, pentru protec ia personalului în cazul
unei puneri la pământ.

Figura 7. Corelarea protec iilor:


a) Cablu protejat de întrerupător; bΨ Cablu protejat de siguran ă fuzibilă.
Curs 3

Procese şi solicitări termice în echipamente electrice

În echipamente electrice se dezvoltă căldura, datorită transformării unei păr i din


energia electromagnetică în energie termică. Principalele surse de căldură dintr-un echipament
electric sunt: căile de curent, miezurile de fier străbătute de fluxuri magnetice variabile în
timp, arcul electric dintre piesele de contact, pierderile de putere activă din izola ii şi
ciocnirile mecanice. Celelalte elemente ale aparatului, care nu sunt surse de căldură, pot fi
puternic solicitate termic, prin propagarea căldurii de la un corp la altul, prin conduc ie
termică. Căldura care se dezvoltă în aparatele electrice face ca temperaturile să crească în
timp, până la o valoare de regim sta ionar, moment din care întreaga cantitate de căldură
dezvoltată de echipament este cedată mediului ambiant, prin convec ie termică. Pentru a
asigura din punct de vedere termic o func ionare sigură şi de durată a aparatelor electrice, din
punct de vedere al solicitărilor termice, standardele impun anumite limite admisibile pentru
temperaturile de regim sta ionar, în func ie de materialele utilizate şi de condi iile de
exploatare ale aparatelor electrice.

Câmpul termic

Temperatura, ca mărime de stare ce caracterizează energia internă a unui corp este


principalul factor ce influen ează durata de via ă şi stabilitatea în func ionare a unui aparat
electric şi de aceea este necesară cunoaşterea varia iei în timp şi a reparti iei în spa iu, a
temperaturii. Reparti ia temperaturii într-un corp este func ie de spa iu şi de timp:
   ( x, y, z, t ) , (13)
Dacă definim supratemperatura ca diferen a dintre temperatura corpului şi
temperatura mediului ambiant a, putem scrie:
   a , (14)
În regim termic sta ionar supratemperatura de regim stabilizat s, se poate exprima în
func ie de temperatura maximă de regim sta ionar:
 s  s a , (15)
Dacă definim căderea de temperatură Δ , ca valoarea negativă a gradientului de
temperatură, se poate scrie:
   grad , (16)
Căldura transmisă între două izoterme, dQ defineşte fluxul termic P, iar diferen iala
acestuia, raportată la diferen iala suprafe ei A, prin care se transmite fuxul termic, defineşte
densitatea de flux termic q:
dQ dP
P ; q , (17)
dt dA
Principala sursă de căldură în aparate electrice este aceea dezvoltată prin efect Joule-
Lentz în căile de curent, iar rela ia care defineşte transformarea energiei electrice în energie
termică este forma locală a legii Joule-Lenz:
p  EJ , (18)
rela ie în care E este intensitatea câmpului electric iar J, densitatea de curent. Dacă se
ine cont de legea lui τhm şi de rela ia dintre conductivitatea şi rezistivitatea ρ, expresia
puterii specifice se poate pune sub forma de mai jos:
J    E ;    1 si p  J 2   , (19)
Ecuaţiile câmpului termic şi transmisia termică
Densitatea de flux termic q, poate fi exprimată în func ie de conductivitatea termică λ
şi de gradientul de temperatură:
q    grad , (21)
cu observa ia că conductivitatea termică λ caracterizează materialele din punct de
vedere al conduc iei termice şi pentru un mediu izotrop şi omogen este constantă în orice
punct al corpului. Câmpul termic depinde de sursele de încălzire şi de modul de disipare a
căldurii în mediul ambiant prin transmisivitate termică, iar o transmisivitate termică intensă
apare atunci când diferen a de temperatură are valoare ridicată. În momentul în care întreaga
cantitate de căldură dezvoltată se transmite mediului exterior, regimul devine regim stabilizat
termic. Există trei modalită i de transmitere a căldurii: conduc ie, convec ie şi radia ie, dar de
obicei, într-un echipament electric, aceste moduri de transmitere a căldurii coexistă, apărând
aşa numita transmitere combinată a căldurii.
Transmiterea căldurii prin conduc ie termică este specifică corpurilor solide, lichide şi
gazoase aflate în contact intim şi are ca rezultat egalizarea energiilor cinetice. Pornind de la
rela ia (21Ψ se poate determina căldura Q, transmisă prin conduc ie termică:
d dP d 2Q
q    grad    n   n    n şi
dn dA dA  dt
d
Q      dA  dt , (22)
dn
rela ie în care n este versorul direc iei după care se transmite fluxul termic P.
Cantitatea de căldură Q, cedată mediului ambiant prin conduc ie termică, depinde de
proprietă ile mediilor între care are loc transmiterea căldurii şi de gradientul de temperatură.
Convec ia termică este fenomenul de transmitere a căldurii între un corp care este în
contact cu un mediu fluid. Ini ial, transferul de căldură se realizează prin conduc ie termică,
dar pe măsură ce fluidul îşi micşorează densitatea şi este împins spre zona de fluid mai rece,
căldura se transmite în masa fluidului prin convec ie. Dacă procesul este influen at, de
exemplu prin suflaj for at din exterior, convec ia este for ată, dacă nu, convec ia este naturală.
Pentru gaze, convec ia for ată se ob ine prin ventilare, iar la fluide, prin recirculare. Fluxului
termic, transmis prin convec ie este dat de rela ia:
qc   c  ( c   a )   c  (Tc  Ta )   c   , (23)

unde  c este transmisivitatea termică prin convec ie, care depinde de temperatura
corpului, temperatura fluidului de răcire, natura fluidului de răcire, forma, dimensiunea şi
orientarea suprafe ei prin care se cedează căldura lichidului de răcire. Căldura transmisă prin
suprafa a S de răcire este dată de rela ia:
Qc    c  ( c   a )  dS  dt , (24)

Transmisia termică prin radia ie este fenomenul de transmitere a căldurii de la un corp


cu temperatura diferită de zero absolut, prin radia ie electromagnetică. Energia radia iilor
electromagnetice captate de un corp cu temperatura mai redusă decât temperatura mediului
ambiant, conduce la încălzirea sa. Capacitatea corpului de a emite sau de a absorbi căldura
prin radia ie, depinde de diferen a de temperatură dintre corp şi mediul ambiant, de suprafa a
prin care se transmite prin radia ie fluxul termic, precum şi de gradul de prelucrare al acestei
suprafe e (rugozitate, culoareΨ. Densitatea fluxului termic qr, cedat prin radia ie mediului este
exprimată de legea lui Stefan-Boltzman:
 Tc  4  Ta  4 
q r   r  ( c   a )   r  (Tc  Ta )   r    C0         (25.)
 100   100  
În rela iile de mai sus  r este transmisivitatea termică prin radia ie, C0=5,77
W/(m2∙grad2Ψ, coeficientul de radia ie al corpului absolut negru, iar ε, coeficientul de
radia ie/absorb ie al corpului. Căldura transmisă prin radia ie, mediului ambiant este:
Qr    r  ( c   a )  dS r  dt , (26)

iar valoarea totală a cantită ii de căldură disipată de un echipament spre exterior este
suma dintre Qc (rela ia 24Ψ şi Qr (rela ia 26).
Câmpul de temperatură în regim tranzitoriu. Regimul termic al conductorului
drept cu secţiune constantă
Totalitatea elementelor conductoare, cu diferite forme şi dimensiuni, care fac parte din
ansamblul constructiv al aparatelor electrice, formează căile de curent, iar capetele acestora
determină uneori bornele de legătură ale aparatului, în circuit. Dintre principalele căi de
curent, amintim: bornele conductoare, cu itele de contact, legăturile flexibile, care sunt legate
între ele prin jonc iuni mecanice. Solicitările termice ale căilor de curent sunt determinate de
caracterul proceselor interne de dezvoltare a căldurii şi de sursele de căldură apropiate. În
marea majoritate a cazurilor, căile de curent au o lungime mare în raport cu dimensiunile
transversale. Datorită uniformită ii temperaturii în sec iunea căilor de curent, calculul
proceselor termice se poate particulariza pentru transmiterea căldurii pe o singură direc ie,
după dimensiunea cea mai mare a conductorului, situa ie în care câmpul de temperatură este
unidimensional:    ( x, t ) .
σeglijarea căderii de temperatură în sec iunea transversală, presupune a lua în
considerare următoarele ipoteze:
 sursele de căldură sunt uniform distribuite;
 temperatura este uniform distribuită pe perimetrul sec iunii
transversale.
Deoarece conductoarele ce compun căile de curent nu sunt parcurse numai de curent
continuu, caracterul transmisiei termice în cazul curen ilor alternativi trebuie analizat, fiind
mai complicat. În acest caz, datorită efectului pelicular şi de proximitate, densitatea de curent
şi pierderile specifice nu sunt uniform distribuite în sec iunea căilor de curent. Rezolvarea
exactă este dificilă şi de aceea în calcule practice se fac o serie de aproximări. În acest sens, se
consideră pierderile specifice uniform distribuite şi constante:
Pentru ca în cele mai multe cazuri practice regimul termic poate fi redus la regimul
conductorului drept de sec iune constantă, ne propunem în continuare să studiem regimul
termic al unui astfel de conductor, în regim termic tranzitoriu şi sta ionar, cu şi fără efect de
capăt. În figura 8. se prezintă un conductor rectiliniu, omogen de lungime infinită şi cu
lungime periferică suficient de mică pentru a putea considera într-o sec iune oarecare,
suprafa a izotermă. Considerăm că transmiterea căldurii spre păr ile mai pu in calde se face
axial în direc ia axei x, iar la suprafa a conductorului se produce cedarea căldurii în mediul
ambiant, care are temperatura constantă, iar temperatura conductorului va fi o func ie de
lungime axială şi de timp:    ( x, t ) .
Figura 8: Conductor drept, cu sec iune constantă.

Curentul care trece prin conductor, dezvoltă în elementul de volum A dx , în timpul


dt, cantitatea de căldură dQ1, conform legii Joule-Lenz:
dQ1  p1  A  dx  dt    J 2  A  dx  dt , (27)
Căldura care intră prin sec iune, în punctul a, pe elementul dx, pe calea conduc iei
termice, în timpul dt este:

dQ2    A   dt , (28)
t
Căldura care iese prin elementul dx, prin sec iunea din punctul b, prin conduc ie
termică, în timpul dt se scrie:
   
dQ3    A      dx   dt , (29)
t  t 
Căldura cedată mediului ambiant prin suprafa a laterală a elementului dx, în timpul dt
este:
dQ4      l p  dx  dt , (30)

Căldura acumulată de elementul dx în timpul dt se scrie:



dQ5  c1   A  dx  dt , (31)
t
unde:
RI2
p1    J 2  sunt pierderile specifice [W/m2];
V
A-aria sec iunii transversale, [m2];
lp-lungimea perimetrului sec iunii transversale [m];
α-transmisivitatea globală prin convec ie şi radia ie [W/m2grad];
λ-transmisivitatea termică [W/m grad];
-supratemperatura [grad].
Conform legii conservării energiei în elementul dx, suma căldurilor dezvoltate şi
consumate este egală cu căldura cedată plus căldura acumulată:
dQ1  dQ2  dQ3  dQ4  dQ5 , (32)
rezultând în urma simplificărilor:
  2
p1  A  dx  dt  c1   A  dx  dt    2  A  dx  dt    l p    dx  dt (33)
t x
sau
 p1   2   l p
     , (34)
t c1 c1 x 2 c1  A
care reprezintă ecua ia diferen ială de transfer a căldurii prin conductorul drept cu
sec iune constantă, conductor parcurs de curent cu densitate constantă în aria sec iunii
transversale. Dacă conductorul este de lungime mare se poate face abstrac ie de efectul de
capăt şi se poate neglija căderea de temperatură în aria sec iunii transversale, admi ând că
 2 / x 2  0 . În această situa ie, pentru regim termic stabilizat  / t  0 şi considerând
temperatura maximă admisibilă  adm , valoarea densită ii de curent admisibile este:

  l p   adm
J adm  , (35)
A
Pentru rezistivitate se utilizează rela ia care exprimă dependen a de temperatură:
   p [1   R ( p   a )]   p (1   a   ) , (36)

unde:
 p -rezistivitatea la temperatura de încălzire [ ∙m];
 R -coeficientul de temperatură al rezistivită ii [grd-1];
 p -supratemperatura [grd].
Această rela ie este valabilă pentru supratemperaturi sub 200 0C, când rezistivitatea
poate fi considerată o func ie liniară în raport cu temperatura. În regim sta ionar  / t  0 ,
iar temperatura conductorului are o valoare bine determinată, independentă de x şi ecua ia
căldurii devine:
A
p  J 2 
 lp  o max
p1    J 2 , respectiv:    , (37)
J A
2
1   R   v max
1  p   R
 lp
unde:
J2 A
 o max   p  este supratemperatura conductorului, în regim stabilizat cu
 lp

 o max
rezistivitate constantă  p  ct . , iar  s   max  , este temperatura conductorului
1   R   o max
în regim stabilizat cu rezistivitate dependentă de temperatură.
În regim tranzitoriu, în cazul varia iei în timp a temperaturii, ecua ia căldurii devine:

d 1   l p d    l p  p   R  J  p  J 2
2

    sau     ,(38)
dt c1 c1  A dt  c1  A c1 
 c1

Ecua ia are o solu ie de forma:


 (t )   f   e , (39)

unde  e este solu ia liberă care verifică ecua ia neomogenă şi are forma:  e  A  e pt ,

iar  f este solu ia de regim stabilizat, care verifică solu ia neomogenă de forma  f  C .
Curs 4

Încălzirea şi răcirea corpurilor în regim de durată

Pentru determinarea în regim de durată a ecua iei încălzirii, se porneşte de la rela ia


(38Ψ în care se neglijează căderea de temperatură în conductor (  2 / x 2  0 ):
d j2     lp
   , (40)
dt c   d c   d  A
Deoarece d ţd , rezultă:
j2     lp P  S
d   dt     dt ; d      dt , (41)
c  d c  d  A cM cM
sau
P  dt    S    dt  c  M  d , (42)
Rela ia (42Ψ este legea conservării energiei şi arată că cantitatea de căldură
înmagazinată de corp este diferen a dintre căldura dezvoltată în corp şi căldura cedată
mediului ambiant. Deoarece P    S  , rela ia (42) se pune sub forma:
  S  ( s   )  dt  c  M  d . Constanta de timp termică T, se defineşte cu rela ia:
cM
T , (43)
 S
Utilizând expresia constantei de timp, ecua ia de bilan energetic se scrie:
dt d d dt
 sau  , (44)
T  s    s T

şi integrând rela ia (44Ψ şi determinând constanta de integrare C ( t  0     0 şi

C   ln(   0 ) Ψ, rezultă succesiv:

t  s 
t
 s 
t
  
t
  ln ;e T  ;    0  e T   s  1  e T  , (45)
T 0 s 0 s  
Rela ia (45Ψ reprezintă cazul general. Dacă supratemperatura ini ială este nulă,
rela ia (45) este de forma:
 
t

   s  1  e T  , (46)
 
Figura 9: Curba de încălzire a corpurilor.
În figura 9 se prezintă varia ia supratemperaturii în func ie de timp, pentru
supratemperatura ini ială 0 nulă, (curba 1, rela ia 46Ψ şi supratemperatura ini ială 0 diferită de
zero (curba 2, rela ia 45Ψ. Alegând un punct arbitrar M pe curba de încălzire, se pune în
eviden ă o proprietate importantă a curbei de încălzire, cu rela iile:
d  s   d AM
 şi  , (47)
dt T dt AB
din care rezultă că segmentul TţAB este constant, pentru orice pozi ie a punctului M
şi arată că constanta de timp termică Tţc∙M/(α∙S), este constantă dacă α şi c nu depind de
temperatură. În situa ia în care constanta de timp este foarte mare, parametrii curbei de
încălzire se pot determina grafo-analitic, dacă măsurătorile de temperatură se efectuează la
intervale mici de timp, pentru care ecua ia diferen ială (45) se poate transforma într-o ecua ie
cu diferen e finite (d ≈ Δ ; dt ≈ ΔtΨ:

d  s  T  d T
t
T
 e ;  1  ;   s    , (48)
dt T s dt  s t

Figura 10. Determinarea grafo-analitică a supratemperaturii pentru constante de tip


mari.
Ultima rela ie reprezintă în sistemul de coordonate -Δ , o dreaptă (figura 10), care
este determinată de punctele A' şi B'. Acestea se ob in rotind segmentele AB (Δt1Ψ şi CD (Δt2)
cu 900 şi intersec ia dreptei cu axa ordonatelor, determină supratemperatura maximă s, iar
intersec ia cu axa absciselor permite determinarea constantei de timp T.
Dacă într-un conductor s-a atins temperatura sta ionară, atunci întreaga cantitate de
căldură dezvoltată se transmite mediului ambiant. În momentul în care puterea dezvoltată este
zero, începe procesul de răcire al conductorului care constă în transmiterea căldurii
acumulate, mediului ambiant. În aceste condi ii, ecua ia de bilan termic este:
 c  M  d    S   dt sau d / dt  dt / T , (49)
Dacă temperatura ini ială este i, prin integrarea rela iei (49Ψ, rezultă:
t
ln     ln C sau prin determinarea constantei de integrare:
T
t

 i e T
(50)
Proprietă ile curbei de încălzire sunt valabile şi pentru curba exponen ială de
răcire (figura 11.Ψ, adică subtangenta dusă în orice punct M al curbei este constantă şi egală cu
constanta termică de timp T. Deşi matematic procesul de răcire se termină în timp foarte lung,
procesul poate fi considerat încheiat după 4 constante de timp. Constanta de timp termică este
identică la încălzire şi răcire în aceleaşi condi ii, dar dacă se utilizează răcirea for ată, valoarea
constantei T se micşorează.

Figura 11. Curba de răcire a unui corp

Regimul de scurtă durată

În regimul de scurtă durată, procesul de încălzire este mai redus decât valoarea
constantei de timp T. După o scurtă perioadă de încălzire, urmează procesul de răcire, în urma
căruia corpul ajunge la temperatura mediului ambiant. Dacă puterea dezvoltată în regim de
scurtă durată este PSD, iar supratemperatura maximă este SD, mai mică decât
supratemperatura maximă de regim permanent s, se poate defini un coeficient de suprasarcină
termică în regim de scurtă durată: k p   s /  SD  PSD / PD , (figura 12.):

Dacă notăm timpul de încălzire cu ti, coeficientul de supraîncărcare kp este:


  i 
t
 1 
t
 T   T 
 SD   s  1  e  , respectiv: k p  1 /1  e  , (51)
   
Dacă dezvoltăm exponen iala în serie Taylor şi re inem primii doi termeni, rezultă:
ti
 t
e T
; k p  T / t1 ; k I  k p  T / t i ,
 1 (52)
T
unde kI este coeficientul de suprasarcină în regim de scurtă durată.

Figura 12. Încălzirea unui corp în regim de scurtă durată.


Curs 5

Regimul intermitent

În anumite aplica ii echipamentele sunt alimentate periodic, sarcina având un astfel de


regim de func ionare. În figura 13. ti este timpul de încălzire, iar tr este timpul de răcire. În
regimul intermitent, echipamentul tinde la un regim stabilizat, caracterizat de două
supratemperaturi min şi max. Intervalul de timp ti+tr=tc este durata unui ciclu de încălzire-
răcire, iar raportul DC=ti/(ti+trΨ se numeşte durata de conectare şi de obicei se exprimă în
procente DC [%]=ti/[(ti+trΨ∙100] cu valori standardizate (10%; 2η%, θ0%Ψ.

Figura 13: Încălzirea în regim intermitent


Utilizând rela iile care determină temperatura în func ie de timp, putem scrie:
 
 
t t
 i  r

 1   s  1  e T  ;  2   1  e T ;  3   2  e ti / T   s  1  e ti / T , (53)

 


tr

ti
 t
 i 
 4   3  e t r /T
;…..  2 n   2 n 1  e T
;  2 n 1   2 n  e T
  s  1  e T  ,(54)

 
După un numar de cicluri se stabileşte un regim termic sta ionar şi temperatura
oscilează între valoarea maximă max şi valoarea minimă min, iar prin trecere la limită, în
tr tc
 
e T
e T
regim sta ionar, rezultă:  2 n1   2 n1 . Se observă că  2n   min , respectiv:  min  tc
 s

1 e T

ti

1 e T
şi  max  tc
  s . Valorile determinate pentru max şi min determină domeniul de varia ie a

1 e T

temperaturii după un număr foarte mare de cicluri. Dacă tr este zero se ob ine maxţ minţ s
rezultând că regimul permanent este un caz particular al regimului intermitent. Important este
coeficientul de sarcină admisibil, definit de rela ia 2.41. şi care în regim intermitent devine:
 t 

tc
1  1  c 
 s 1 e 1
 
T
T  tc
kp     , (55)
 max 
t i
 ti  ti DC
1 e T 1  1  
 T
Coeficientul de suprasarcină în curent este k I  k p  1 / DC . În exploatare se va

avea în vedere ca un aparat proiectat să lucreze în regim permanent, poate func iona în regim
intermitent la un curent definit de coeficientul de supraîncărcare.

Regimul de scurtcircuit

Solicitarea căilor de curent în regim de scurtcircuit se caracterizează prin:


 densită i mari de curent, care depăşesc de 10-20 ori valorile nominale
corespunzătoare sarcinilor de durată;
 procesul de suprasarcină este un regim de scurtă durată 0,2-2 sec.,
curentul de scurtcircuit fiind întrerupt sub ac iunea protec iei;
 varia ia curentului în timp are o formă complexă;
 varia ia mare a temperaturii căii de curent, într-un timp relativ scurt
(supratemperatura admisibilă este de 2-3 ori mai mare decât supratemperatura de
regim normal de func ionareΨ.
Întrucât curentul de scurtcircuit trebuie întrerupt imediat, pentru evitarea extinderii
avariei, durata de func ionare a aparatului va fi mai redusă decât durata corespunzătoare a
constantei de timp termice la încălzirea de scurtă durată. La un asemenea raport t/TŢŢ1,
aproape întreaga energie calorică care se dezvoltă, se acumulează în conductor şi se consumă
numai pentru încălzirea lui, fără să aibă loc nici un fel de cedare a căldurii în mediul ambiant,
procesul fiind adiabatic. Oprirea procesului de scurtcircuit se face prin separarea circuitului
defect, cu ajutorul unui aparat de comuta ie de putere, momentul deconectării corespunzând
momentului stingerii arcului electric în aparat. În acest moment temperatura conductorului
atinge valoarea maximă finală de scurtcircuit, după care scade progresiv până la temperatura
mediului ambiant. Curen ii de scurtcircuit având valori absolute de ordinul η-50 kA, în
re elele de înaltă tensiune şi de ordinul η-100 kA în re elele industriale de joasă tensiune,
pentru a evalua corect puterea dezvoltată prin efect Joule-Lent este necesar să se ină cont de
efectul pelicular şi de varia ia rezistivită ii cu temperatura. De asemenea, o abordare corectă a
regimului termic produs de scurtcircuit trebuie să aibă în vedere varia ia căldurii specifice cu
temperatura.
Capacitatea căilor de curent de a suporta solicitările termice ale curentului timp oricât
de lung, fără ca încălzirea diferitelor păr i ale acestuia să depăşească temperaturile maxime
admisibile stabilite prin standarde, este exprimată prin valoarea curentului nominal.
Capacitatea căilor de curent de a suporta solicitările termice ale curen ilor de
scurtcircuit pentru o durată dată, fără deteriorări sensibile, se numeşte stabilitate termică a
căilor de curent şi se exprimă prin curentul de stabilitate termică. Acest curent indică valoarea
efectivă cea mai mare a curentului de scurtcircuit, exprimat în kA, pe care aparatul conectat o
poate suporta un timp de 1s, 5s, sau 10s, stabilit prin norme, fără ca temperaturile căilor de
curent şi ale contactelor să depăşească temperaturile maxim admisibile pentru serviciul de
scurtă durată la scurtcircuit. Ecua ia stabilită ii termice a unui aparat electric este:
I 2  t.  I sc2  tr , (56)
unde I este curentul limită termic (kAΨ şi reprezintă valoarea efectivă cea mai mare
suportată de aparat timp de 1 s, iar Isc este valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit în
timpul tr. Evident, după trecerea curentului de stabilitate termică în intervalul de timp
corespunzător, calea de curent trebuie să rămână intactă şi să permită în continuare solicitările
termice produse de curentul de lungă durată.
Pentru determinarea curentului de stabilitate termică pentru durata tx se pleacă de la
ipoteza că valoarea I 2  t pentru un aparat trebuie să rămână constantă. Ca urmare:

t
2
I ecx t x  I ec2  t sau I ecx  I ec  , (57)
tx

Aparatele se încearcă de regulă şi la curent de scurtcircuit de durată şi notând cu t d


timpul admis pentru curentul de scurtcircuit de durată, stabilitatea termică a curentului de
durată Id trebuie să satisfacă rela ia:
I d2  t d  I102  t10 , (58)
unde I10 este curentul de stabilitate termică [kA] pentru t10=10s.

Modele termice

Intre modelele termice şi cele electrice, prezentate in figura 14. există o perfectă
analogie, datorită faptului ca ambele procese sunt descrise de acelaşi tip de ecua ii
diferen iale.
Figura 14. Analogia dintre modelele electrice şi modelele termice
Dacă asociem căderea de tensiune U1 căderii de temperatura 1- ma, iar intensită ii I a
curentului, fluxul termic P1, în ipoteza în care R2 si Rt2 sunt nule, expresia tensiunii U este:
1
C
U I  dt (59)

Pentru schema echivalentă termică, în cazul unui proces adiabatic, în care puterea
dezvoltată este P, puterea acumulată, Pa, dacă notăm diferen a de temperatură 1- ma cu ,
ecua ia de bilan energetic se scrie:
P  dt  Pa  dt sau P  dt  m  c  d , (60)
rezultând prin integrare:
1 1

mc  P  dt   P  dt ,
Ct
(61)

rela ie în care Ct=m·c=c1·V este capacitatea termică, care poate fi exprimată func ie de
căldura specifică masică c sau de căldura specifică volumică c1. Utilizarea modelelor termice
este utilă în aplica ii în care numărul de elemente de re ea, rezisten e sau capacită i termice
este ridicat, cum este cazul dispozitivelor semiconductoare de putere, montate pe radiatoare.
Curs 6

Forţe electrodinamice

Experimental s-a constatat că asupra conductoarelor situate într-un câmp magnetic,


parcurse de curent electric, ac ionează o for ă electrodinamică care tinde să modifice
configura ia circuitului, astfel încât fluxul magnetic de înlăn uire să aibă valoare maximă.
For ele electrodinamice dezvoltate, depind de:
 valoarea curentului şi a câmpului magnetic;
 configura ia geometrică a conductoarelor;
 aşezarea reciprocă a conductoarelor;
 permeabilitatea mediului în care sunt situate conductoarele.
Dat fiind că în toate punctele care înconjoară un conductor parcurs de curent există
câmp magnetic şi energie înmagazinată datorită acestui câmp, pentru determinarea for elor
electrodinamice care ac ionează între conductoare filiforme sau de sec iune finită, se
utilizează două metode:
 metoda for ei lui Laplace;
 metoda bazată pe teorema for elor generalizate în câmp magnetic.

Metoda forţei lui Laplace


În cazul general, când un curent electric de formă oarecare se găseşte într-un câmp
 
magnetic exterior neomogen B , for a electrodinamică dF , care ac ionează asupra unui

element de curent de lungime dl , în lungul căruia câmpul este considerat constant este dată
de rela ia:
   
dF  I  dl xB ; dF  I  dl  B  sin  , (62)

unde vectorul dl (figura 15) este orientat în sensul pozitiv al curentului I, iar  este unghiul
 
dintre vectorii dl şi B .

Induc ia magnetică B poate fi calculată pornind de la rela ia lui Biot-Savart pentru
câmp magnetic. Cu nota iile din figura 3.2., induc ia elementară în punctul M este:
1 i  dl xR
dH   , (63)
4  R3
respectiv:
1 i  dl  sin 
dH   , (64)
4  R2
sau
 i  dl  sin 
dB   , (65)
4  R2
unde  este unghiul dintre vectorii dl şi R .
Figura 15. Explicativ pentru calculul for ei lui Laplace

Figura 16. Calculul induc iei B.


Teorema forţelor generalizate
Dacă considerăm circuite cuplate magnetic, parcurse de curen ii I1...In, energia
înmagazinată în sistemul considerat este:
n
1 n
1 1 n n
Wn     n  I n    Lk  I k2   I k   M ks  I s , (66)
k 1 2 k 1 2 2 k 1 k 1
unde:
-Lk-inductivitatea proprie a circuitului k;
-Mks-inductivitatea mutuală între circuitul k şi s.
Pentru a determina for a electrodinamică care se exercită pe direc ia coordonatei
generalizate X, asupra circuitului k, datorită celorlalte n-1 circuite ale sistemului, trebuie
calculată varia ia energiei magnetice la o deplasare elementară dx a circuitului k în direc ia X.
Această deplasare produce în general, o varia ie a inductivită ii proprii şi mutuale, deci a
energiei magnetice a sistemului, iar expresia for ei este:
 Wn   Wn 
F   , respectiv F    , (67)
 X  I ct  X   ct
care este orientată astfel încât ea tinde , la un singur circuit, să mărească inductivitatea
proprie a circuitului, iar la mai multe circuite, să modifice pozi ia reciprocă a circuitelor, astfel
ca inductivitatea mutuală să devină cea mai mare. Practic, această metodă se utilizează
avantajos în situa iile în care circuitele au o configura ie mai complicată sau în situa ia în care
conductoarele sunt por iuni ale aceluiaşi circuit.

Cazul general şi cazul conductoare rectilinii de lungime finită


Cazul general este acela al conductoarelor 1 şi 2 aşezate oarecum în spa iu. Întrucât
inductivitatea mutuală a celor două circuite, pentru o astfel de configura ie geometrică este
dificil de calculat, pentru determinarea for elor electrodinamice de interac iune se recomandă
folosirea metodei bazată pe teorema lui Laplace în care induc ia se determină cu formula
Biot-Savart. Expresia for ei rezultante, cu care conductorul 1 ac ionează asupra conductorului
2 este dată de rela ia (68Ψ. Această for ă nu este uniform repartizată de-a lungul conductorului
2, motiv pentru care se foloseşte no iunea de for ă specifică, for a exercitată pe unitatea de
lungime, cu care întreg circuitul 1, parcurs de curentul I1, ac ionează asupra elementului de
circuit 2, parcurs de curentul I2:
dF21  o  I 1  I 2 sin  2  sin 1
   dl1 , (68)
dl 2 4  r2
Rela ia (68Ψ este valabilă pentru conductoare curbilinii sau rectilinii cu aşezare
oarecare în spa iu. Rela ia (68) nu poate fi integrată decât prin metode grafice, însă există
cazuri particulare care pot fi rezolvate prin metode grafo-analitice sau analitice.

Figura 17 Coonductoare rectilinii paralele.

Considerăm, în figura 17., un sistem de două conductoare paralele 1 şi 2, cu distan a d


între ele şi fixate pe izolatoare între care există distan a l. Semnifica ia acestei probleme este
de a calcula for a rezultantă, exercitată asupra conductorului 2, parcurs de curentul I2 pe
deschiderea l între două izolatoare, de către curentul I1 care parcurge conductorul 1. For a
elementară care se exercită asupra elementului de curent I2·dy din punctul P, aflat în câmpul
magnetic dB1 produs de elementul de curent I1·dx este dată de rela ia:
dF  I 2 dyxB1 , (69)
Pentru calculul for ei, trebuie calculată induc ia magnetică produsă de elementul de
curent I1·dx. Calculul induc iei se face cu rela ia (65Ψ, integrată între unghiurile  1 şi  2 în
care din geometria figurii, se exprimă dependentă între dx,  şi r conform rela iilor:
d d
x  d  ctg  , dx  d  ,r  , (70)
sin 
2
sin 
rezultând:
2
 I sin    I cos  2  cos 1
B1  o 1    d  o 1  , (71)
4   d 1
4  d
Înlocuind rela ia (71Ψ în modulul rela iei (69Ψ, rezultă for a specifică:
dF  o  I 1  I 2 cos  2  cos 1
  , (72.)
dy 4  d
For a totală se ob ine prin integrarea rela iei (72Ψ după dy, în care unghiurile se
exprimă din geometria figurii, cu rela iile:
ly y
cos 1  , cos  2  , (73)
(l  y)  a
2 2
y d2 2

care introduse în rela ia (72.Ψ, conduc prin integrare la rela ia:

 o  I1  I 2  l y
l
ly 
F   dy    dy  , (74)
4    a  0 y 2  d 2 (l  y ) 2  d 2 
 0

Cu schimbările de variabilă: y 2  a 2  v 2 , l  y  u , se ob ine:


 I I l d  d 
F  0 1 2       F     , (75.)
2  d l l
unde:
2
 I I l d  d  d
F  0 1 2  si     1     , (76.)
2  d l l l
Iar  (l / d ) este un factor de corec ie adimensional, pozitiv şi subunitar ce ine cont de
lungimea finită a conductoarelor. Se constată că pentru d/lŢ0,2, termenul d2/l2 devine
neglijabil fa ă de valoarea unitară şi factorul de corec ie se poate calcula cu rela ia:
 (d / l )  1  d / l , (77.)
Conductoare paralele, drepte cu secţiune dreptunghiulară
În cazul conductoarelor cu sec iune dreptunghiulară nu se mai poate considera un
curent filiform concentrat în axa conductorului. În cazul conductoarelor cu sec iune circulară
se poate demonstra că for ele electrodinamice sunt aceleaşi pentru orice sec iune a
conductorului, chiar dacă considerăm curentul concentrat în axa conductorului. La
conductoarele cu sec iune dreptunghiulară, principiul de calcul al for elor de interac iune
constă în folosirea rela iei lui Laplace, în care se folosesc curen i filiformi calcula i, în ipoteza
densită ii de curent constante în sec iunea conductoarelor. Practic, se întâlnesc două cazuri.

Conductoare aşezate pe latura mică (cant)


Figura (18.) prezintă situa ia relativă a două conductoare paralele, de sec iune
dreptunghiulară, aşezate pe latura mică la distan a d între axele conductoarelor, grosimea
fiecărui conductor (latura micăΨ este a, iar înăl imea este b.

Figura 18. Conductoare aşezate pe cant.


Ambele conductoare sunt de lungime foarte mare, teoretic infinită, dar se calculează
for a exercitată asupra por iunii de lungime l, din conductorul 2. Separând două straturi
elementare de curent, cu sec iunile a  dx şi presupunând o reparti ie uniformă a curentului I1,
curentul filiform pentru conductorul 1 va fi:
dx
dI 1   I1 , (78.)
b
şi analog:
dy
dI 2 
 I2 , (79.)
b
Câmpul elementar produs asupra elementului dy, de curentul elementar dI1 este:
 0  dI1  0  I1 dx
dB1    , (80.)
2   R 2   R b
For a pe unitatea de lungime pe direc ia R este:
0 I I
d 2F   1 2 2  dx  dy , (81.)
2   R b
Componentele acestei for e pe verticală se anulează, datorită simetriei sistemului, iar
componenta care ac ionează perpendicular pe conductor este:
d 2 Fn  d 2 F  cos  , (82.)
unde:
d d
cos    , (83.)
R d 2  y2
şi rela ia (83.) devine:
0 d
d 2 Fn   I1  I 2  2  dx  dy , (84.)
2   b 2
d  y2
iar for a totală rezultă prin dubla integrare este:
b x
 0 I1  I 2 b
dy
Fa   2  d   dx  2 , (85.)
2  a 0 x d  y
2

După efectuarea calculelor, rezultă:


 I I l
Fn  0 1 2    (b, d ) , (86.)
2  d
cu func ia de corec ie:

d2 2 b b  b 2 
 (b / d )    arctg  ln 1  2  , (87.)
b2  d d  d 
Conductoare aşezate pe latura mare (lat)
În acest caz, figura 19., se consideră conductoarele aşezate pe lat , cu laturi mici fa ă în
fa ă si dimensiunea a mult mai mică decât b şi d:
a<<b; a<<d, (88.)
Valorile curen ilor elementari sunt:
dx dy
dI 1  I 1  ; dI 2  , (89.)
a a
Câmpul elementar produs de elementul dx, în locul ocupat de elementul de conductor
dy este:
  dI1  0  I1 dx
dB  0   , (90)
2   R 2   R a

Figura 19. Conductoare aşezate pe lat.


For a pe unitatea de lungime, în direc ia R se scrie:
0 I I
d 2F   1 2 2  dx  dy , (91.), unde: R  (d  a  x  y) .
2   R a
For a totală rezultă prin dubla integrare:
 0  I1  I 2 l b b dy
F    dx  , (92.)
2  d 0 0 (d  a  x  y )
sau după efectuarea calculelor:
0  I  I l
F 1
  (a / d )  F   (a / d ) ,
 (93.)
2  d
d 2  a   a   a   a 
unde  (a / d )  2  1    ln 1    1    ln 1   , (94.)
a  d   d   d   d 
Curs 7

Arcul electric in echipamente de comutatie


In instalatii electrice, exista doua situatii in care apare arcul electric: cind insoteste
fenomenul de conturnare si de asemenea la comutatia echipamentelor electrice. Arcul electric
de conturnare este de cele mai multe ori o descarcare accidentala, rezultat al unei functionari
anormale, aparind ca rezultat al unei strapungeri dielectrice datorate:
- supratensiunilor provocate de comutatia aparatelor;
- degradarii suprafetelor materialelor izolante dintre caile de curent (efect corona);
- fisurarii materialelor izolante;
- scurtcircuitelor care provoaca ruperea mecanica a cailor de curent.
Cauza aparitiei arcului electric de comutatie o constituie intreruperea circuitelor
electrice, intrerupere realizata prin intermediul aparatelor de comutatie. Intre contactele
aparatelor electrice, in procesul deschiderii acestora, arcul electric provoaca vaporizarea
materialului de contact, datorita temperaturii foarte ridicate din coloana arcului. Intreruperea
instantanee a unui curent in circuitele inductive produce supratensiuni (datorate energiei
inmagazinate in inductantele circuitului) ce solicita puternic izolatia, putind produce
descarcari electrice accidentale.
Intreruperea unui circuit electric parcurs de curent este insotita de un arc electric care
se dezvolta intre contactele echipamentelor de comutatie. Prezenta arcului electric este
necesara deoarece, daca nu ar exista arc electric la deconectare, energia inmagazinata in
cimpul magnetic al sistemului s-ar transforma in energie electrica ce ar avea ca efect aparitia
unor supratensiuni la bornele echipamentelor de comutatie. Prin arc electric o parte din
energie se disipa sub forma de energie calorica. Arcul electric apare si la inchiderea
circuitului, dar acesta se anuleaza rapid datorita vitezei mari de inchidere a contactelor.
In consecinta, arcul electric de comutatie este un element indispensabil, dependent de
curentul intrerupt si a carui evolutie trebuie cunoscuta, pentru ca are atit efecte favorabile cit
si defavorabile. Aparatele electrice de comutatie au rolul de a conecta si deconecta una sau
mai multe ramuri dintr-un circuit electric, altfel spus de a stabili si intrerupe intr-un circuit
electric. Din punct de vedere al solicitarilor care pot sa apara, conectarea circuitelor prezinta
mai putina importanta decit deconectarea lor. Intradevar, sub influenta inductantei circuitului,
la conectare curentul creste relativ lent de la zero la valoarea de regim stabilizat (crestere
dependenta de constanta de timp T=L/R a circuitului) si in timp scurt pina la jonctiunea
contactelor, daca viteza de inchidere este suficient de ridicata, efectul termic in timpul
procesului de inchidere este neinsemnat.
Dimpotriva, la deconectare curentul are, de cele mai multe ori, in momentul initial o
valoare importanta si din acest motiv intre contactele deschise apare o cadere de tensiune
importanta a carei evolutie are o influenta hotaritoare asupra procesului deconectarii, inclusiv
asupra procesului de aparitie a arcului electric. Existenta arcului electric conduce la o
solicitare suplimentara, cauzata de transferul de energie din coloana arcului electric catre
componentele conductoare sau izolate ale aparatului.
In scopul limitarii efectelor produse de arcul electric in aparatele de comutatie este util
sa se prezinte unele aspecte referitoare la fizica arcului electric: aspectele ale tehnicii de
intrerupere, principiile folosite in scopul intreruperii si aplicarea acestor principii in
constructia aparatelor de comutatie. Arcul electric, formindu-se intre piesele de contact, este
dependent de mediul in care apare.
Din punct de vedere electric, arcul electric este caracterizat prin conductanta sau
rezistenta coloanei sale, care este dependenta de conductivitatea mediului dintre piesele de
contact, motiv pentru care trebuie abordata conductivitatea gazelor in care arde arcul electric.
Arcul electric poate fi asimilat unui conductor mobil care se deplaseaza sub influenta
cimpului magnetic sau a unui jet de gaz. Arcul electric este o descarcare autonoma cu tendinta
de automentinere caracterizat prin: densitate mare de curent; temperatura inalta; presiune
mare a gazului si cadere de tensiune redusa pe coloana de arc. Caracteristica principala a
descarcarii in gaz este proprietatea gazului in general izolant, de a deveni conductor electric.
Conductibilitatea este determinata de densitatea purtatorilor de sarcina liberi si de viteza de
deplasare spre cei doi electrozi (cele 2 contacte) si variaza cu densitatea, temperatura si natura
mediului si cu valoarea intensitatii cimpului electric. Sursele de ionizare in arcul electric sunt:
ionizarea prin soc care depinde de presiunea si densitatea gazului, tensiunea de ionizare a
gazului din spatiul de arc; emisia autoelectronica produsa de un cimp electric intens aflat in
fata catodului; termoionizarea(si fotoionizarea)-procesul de ionizare in coloana de arc care
depinde in foarte mare masura de temperatura inalta a gazului. Termoionizarea este cea care
contribuie major la mentinerea si dezvoltarea arcului electric. Concomitent cu fenomenul de
ionizare au loc fenomene de deionizare (recombinare a particulelor incarcate) a canalului de
arc, fenomene care contribuie la stingerea arcului electric, moment dupa care urmeaza
fenomenul de restabilire a tensiunii intre contactele deschise ale aparatului.
Arcul electric de curent alternativ format la deschiderea contactelor prin contributia
fenomenelor de ionizare, se mentine pina la trecerea prin zero a curentului cind energia din
arc scade. Prin urmare pentru stingerea arcului electric se impune prezenta unor dispozitive de
stingere, care sa intensifice fenomenul de ionizare a coloanei de arc si sa produca racirea
brusca a arcului electric, insa aceasta sa se stinga la trecerea naturala prin zero a curentului.
Fenomenul de recombinare depinde de mediul de stingere folosit (mediul in care se dezvolta
arcul electric): natura gazului; temperatura gazului (la temperatura mai mica, intensitatea
recombinarii este mai mare); presiunea gazului (cu cit presiunea este mai mare, recombinarea
este mai mare); sectiunea arcului (cu cit sectiunea este mai mica, recombinarea este mai
intensa); gradientul curentului electric (cu cit gradientul este mai mic cu atit viteza de
deplasare a particolelor incarcate este mai mica, deci recombinarea este mai intensa).

Arcul electric de curent continuu


Caracteristici de functionare
In figura 19 este prezentata variatia caderii de tensiune pe arcul electric
dezvoltat intre doi electrozi A (anod) si K (catod) alimentati in curent continuu, unde u A este
caderea de tensiune anodica, uK caderea de tensiune catodica, iar ul este caderea de tensiune
pe coloana de arc. In coloana arcului de curent continuu exista valori locale extrem de
variabile ale intensitatii cimpului electric.
Se fac urmatoarele observatii:
a) in fata catodului, intensitatea mare a cimpului electric determina, pe o distanta
relativ mica de ordinul parcursului liber mediu, o diferenta de potential uK= 30 V;
b) uA<uK
c) coloana arcului se comporta cvasineutru, cu o intensitate a cimpului electric
relativ mica; valoarea aceasta depinde de conditiile de racire ale arcului electric (presiune,
suflaj magnetic).

Figura 19 Caderi de tensiune pe arcul electric.


Dependenta caderii de tensiune, functie de curent reprezinta caracteristica arcului sau
relatia lui Ayrton:
B
u  A , (95)
i
unde A  a  b  l; B  c  d  l , cu a[V], b[V/m], c[VA], d[VA/m] sunt constante de material.
Caracteristica arcului electric de curent continuu, in regim static, respectiv dinamic,
pentru diverse lungimi ale arcului electric este prezentata in figura 20. Se constata ca la
aceiasi valoare a curentului, tensiunea pe arc creste, pe masura ce creste lungimea coloanei de
arc electric, ceea ce face ca lungirea coloanei de arc electric sa fie o masura eficienta de
stingere a arcului (la valori mari ale tensiunii arcului, sursa de tensiune nu-i mai poate asigura
puterea necesara si acesta se stinge)

Figura 20 Caracteristicile statice si dinamice ale arcului electric de curent continuu.


Stabilitatea arcului de curent continuu
Se considera un circuit alimentat la tensiune continua in care se dezvolta arc electric.
In regim static de functionare ecuatia echilibrului de tensiuni este:
U  R  i  ua , (96)
in care daca inlocuim expresia tensiunii pe arc (relatia 2, pentru valori de scurtcircuit ale
curentului: i   ), se obtine expresia lungimii maxime de ardere a arcului electric, dincolo
de care arcul electric se stinge:
U a
I max  (97)
b
In regim dinamic de functionare, de exemplu la deconectarea unui circuit inductiv cu
aparitie de arc electric, ecuatia echilibrului de tensiuni se scrie:
di
U  R  i  L   ua (98)
dt
Valoarea si semnul caderii de tensiune inductive permite sa stabilim punctul de ardere
stabila a arcului electric, respectiv de ardere instabila:
di
L   U  R  i  ua (99)
dt
In figura 21 este reprezentata grafic caracteristica externa a sursei si variatia tensiunii
pe arc, in functie de curent. Analizind in situatia aparitiei unor perturbatii, derivata curentului
in raport cu timpul se poate stabili punctul de ardere stabila, respectiv instabila:
i  i1 , L  di  0, i  ; i  i1 ; L  di  0, i    este punct de ardere instabila;
dt dt
i  i2 , L  di  0, i  ; i  i2 ;
di
 0, i   β este punct de ardere stabila.
L
dt dt
Pentru stingerea arcului electric este necesar aducerea parametrilor de ardere a arcului
in punctul de ardere instabila, caracterizat de curenti mici si caderi de tensiune de valori
ridicate. In aplicatiile tehnologice ale arcului electric, cum ar fi de exemplu sudura electrica,
se urmareste asigurarea stabilitatii arcului, ceea ce implica si o caracteristica externa
cazatoare.

Figura 21: Determinarea stabilitatii arcului electric de curent continuu.


Durata arderii arcului electric
Pentru stingerea arcului electric si evaluarea efectelor termice, se calculeaza durata
arcului electric, folosind ecuatia echilibrului de tensiuni, dedusa din schema circuitului
echivalent:
di
U   L 
 R  i  ua  U , (100)
dt
relatie in care U poarta numele de tensiune de reducere si pentru o inductivitate L
data, defineste viteza de descrestere di/dt a curentului, catre zero. Conditia necesara si
suficienta ca arcul electric sa fie stins este ca U  0 , adica di/dt<0. Integrind dupa separarea
variabilelor, rezulta:
ta 0
di
 dt   L   U ,
0 i0
(101)

unde i0 este valoarea curentului de regim permanent, inainte de separarea contactelor,


iar timpul ta, se scrie:

L
0
R  i0  di U i
ta    T   d   (102)
R  i0 i0 U U  i0 
U i
Daca se noteaza integrala  U  i0  cu λ, iar cu T constanta de timp a circuitului, se
 d

constata ca durata de ardere a arcului depinde atit de caracteristicile echipamentului de


comutatie cit si de parametrii retelei:
t a  f (T ,  ) (103)
Energia arcului electric de curent continuu
Energia consumata in arc se calculeaza cu relatia:
ta

Wa   u a  i  dt (104)
0
sau exprimind caderea de tensiune pe arc ua:
a t
di L
u a  U  R  i  L  ; Wa   (U  R  i)  dt   i02 (105)
dt 0
2
sau inlocuind diferentiala timpului dt, cu expresia L  di / U , rezulta:
0
ua i 2 0 2  ua i  i 
Wa  L    i  di  L  0     d   (106)
i0
U 2 i0
U i 0  i 0 
Deci arcul electric isi extrage energia magnetica acumulata in inductivitatea retelei. De
aceea intreruperea circuitelor cu inductivitate mare, chiar la tensiuni mici, se face cu un arc
electric puternic, ceea ce produce supratensiuni. Acest proces are loc la intreruperea
circuitelor de excitatie a masinilor electrice si dezexcitarea rapida a alternatoarelor. Aparitia
supratensiunilor de comutatie se explica prin oscilatii ale circuitului si transferul energiei
acumulate in cimpul magnetic al inductivitatii L sau in cimpul electric al condensatoarelor. O
metoda simpla de reducere a supratensiunilor de comutatie in infasurarile de curent continuu
ale masinilor electrice, consta in conectarea in permanenta a unei rezistente in paralel cu
infasurarea.
Curs 8

Arcul electric in curent alternativ


Intreruperea arcului electric de curent alternativ este facilitata de trecerea in mod
natural a curentului prin zero, moment in care ionizarea in coloana arcului este minima.
Deoarece un aparat de comutatie este montat intr-o retea, intreruperea arcului electric in
camera de stingere depinde de parametrii retelei (curentul de scurtcircuit, tensiunea de
restabilire) si de parametrii aparatului: tensiunea de tinere, tensiunea de arc.
Fie us si I tensiunea sursei si curentul inainte de separarea contactelor. Dupa o
intrerupere reusita apare un curent postarc de aproximativ 104 ori mai mic decit amplitudinea
curentului de scurtcircuit. Exista doua tipuri de corelari de care depinde reusita unei
deconectari: corelarea intre tensiunea pe arc ua si tensiunea sursei us (ua>us intrerupere reusita;
ua<us intrerupere nereusita si arcul electric se reaprinde); corelarea intre tensiunea de
restabilire ur si tensiunea de tinere ut.
Tensiunea de tinere caracterizeaza fenomenul de restabilire a rigiditatii dielectrice a
spatiului dintre contacte, dupa stingerea arcului electric. Rigiditatea dielectrica se reface
progresiv, pe masura deionizarii spatiului dintre contacte din camera de stingere. Daca u t nu
creste suficient de rapid, pentru a fi in permanenta mai mare decit tensiunea de restabilire,
atunci este posibil sa aiba loc reamorsarea arcului electric datorita strapungerii spatiului dintre
contacte.
Energia arcului electric electric de curent alternativ se determina cu relatia:
T /2 T /2 T /2
Wa   (u S  R  i)  i  dt  L   i  di   R  i  di ,
2
(107)
0 0 0
deci in momentul trecerii prin zero si energia acumulata in cimpul magnetic al retelei
este nula. Daca stingerea arcului de curent alternativ se produce cu smulgere de curent, apar
supratensiuni importante, similar cu intreruperea curentului continuu. Curentul postarc i pa
circula imediat dupa trecerea prin zero a curentului de scurtcircuit, dupa o intrerupere reusita
sub actiunea tensiunii oscilante de restabilire si in prezenta ionizarii reziduale a spatiului
dintre contacte, caracterizat de o conductanta reziduala.

Caracteristicile arcului electric de curent alternativ


Este cunoscut ca la o modificare rapida a curentului, temperatura si diametrul coloanei
se modifica, dar aceasta nu are consecinta modificarea rapida a conductivitatii. Arcul are o
inertie termica, care face ca la o treapta de tensiune, cresterea curentului sa fie intirziata. In
acelasi timp au loc rapide modificari ale formei geometrice a arcului.
Arcul electric de curent alternativ se caracterizeaza printr-un proces dinamic,
caracteristica voltampermetrica precum si variatia in timp ale curentului si a caderii de
tensiune fiind prezentate in figura 22.

Figura 22: Caracteristicile dinamice ale arcului electric de curent alternativ.


Se constata ca arcul se aprinde atunci cind tensiunea atinge valoarea uap numita
tensiune de aprindere si se mentine pina cind tensiunea scade sub valoarea tensiunii de
stingere uas. In intervalul tp numit timp de “pauza de arc” prin circuit se inchide un curent
postarc de valoare scazuta. In acest interval spatiul de arc devine izolant, prin cresterea
rigiditatii dielectrice, prin racirea arcului. Tensiunea de aprindere uap este strins legata de
procesele ce au loc in timpul pauzei de curent, presiunea mediului care inconjoara arcul si
temperatura si natura materialelor contactelor. Tensiunea de stingere depinde de inertia de
deionizare a gazului, conductivitatea acestuia modificindu-se lent. Se constata ca intotdeauna
uap>uas. Curentul si caderea de tensiune sunt in faza, datorita caracterului rezistiv al arcului,
dar tensiunea nu-si pastreaza forma sinusoidala, iar curentul are o forma de unda
cvasisinusoidala, datorita caracterului neliniar. Prin eliminarea timpului din caracteristicile
ua=f(t) si i=f(t) din figura 4a, rezulta caracteristica voltampermetrica a arcului de curent
alternativ, care prezinta histereza (figura 22b). Aria caracteristicii ua=f(i) este proportionala cu
energia inmagazinata in arc. Gradul de deformare al curbelor ua=f(t) si i=f(t), depind de
frecventa circuitului. Cu cresterea frecventei aria buclei de histereza se micsoreaza, iar la
frecvente foarte mari caracteristica voltampermetrica devine cvasiliniara.

Metode de stingere a arcului electric de curent alternativ


Asa cum s-a mai aratat, arcul electric se stinge si se aprinde la fiecare trecere prin zero
a curentului. De aceea pentru o stingere definitiva a arcului electric trebuie luate masuri care
sa evite reaprinderea. Se stie ca spatiul de arc nu se deionizeaza instantaneu si pastreaza dupa
stingerea arcului un anumit grad de conductivitate, ceea ce permite trecerea unui curent post-
arc. Curentul post-arc produce o incalzire a spatiului de arc, incalzire care impiedica
deionizarea si favorizeaza reaprinderea arcului.

Figura 23. Caracteristicile dinamice ale arcului electric de curent alternativ intr-un circuit pur
rezistiv.
In cazul circuitelor pur rezistive (figura 23), curentul fiind in faza cu tensiunea ,
acestea se anuleaza simultan. Arcul se reaprinde cind tensiunea atinge valoarea uap si se stinge
cind tensiunea atinge valoarea uas. Intre momentul stingerii arcului si al reaprinderii
urmatoare, curentul este practic nul si apare pauza de curent. In acest interval de timp (tp),
spatiul de arc din starea precedenta, cu calitati conductoare, devine progresiv mediu izolant, a
carui grad de regenerare dielectrica decide in ultima instanta stingerea definitiva sau
reaprinderea arcului.

Figura 24: Caracteristicile electrice ale arcului electric de curent alternativ intr-un circuit
inductiv.
In cazul circuitelor inductive (figura 24), pauza de curent este mult mai mica si in
consecinta stingerea arcului electric este mult mai dificila. Explicatia intervalului mai mic al
pauzei de curent (tp) consta in faptul ca in momentul trecerii prin zero a curentului, arcul se
stinge, dar se reaprinde imediat, deoarece tensiunea sursei este mai mare decit tensiunea de
aprindere. In practica, pauza de curent este situata intre limitele descrise mai sus.

Principii de stingere a arcului electric


Cerintele care se impun pentru o stingere eficienta a arcului electric sunt: energia
degajata in arc sa fie minima; intreruperea sa se realizeze intr-un timp cit mai scurt si intr-un
volum cit mai mic; supratensiunile ce apar la intrerupere sa fie cit mai mici. Intrucit stingerea
naturala, produsa prin simpla alungire a arcului la deschiderea contactelor, nu satisface aceste
cerinte decit la tensiuni si curenti mici, aparatele de comutatie destinate a efectua deconectari
sub sarcina sunt echipate cu dispozitive, numite camere de stingere, in care se dezvolta si se
stinge arcul electric. Camerele de stingere au rolul functional de a raci intensiv arcul electric
si de a crea instabulitate in arderea lui. Acest proces poate fi realizat prin folosirea unor
principii de stingere a arcului electric, care imprima forma constructiva a camerei de stingere
si uneori a aparatului de comutatie in intregime. Utilizarea unui anumit principiu de stingere
se stabileste in functie de parametrii sarcinii, natura sarcinii cit si de regimul de lucru. In cele
ce urmeaza se vor prezenta principiile utilizate la stingerea arcului electric si principalele lor
aplicatii, sub forma unor constructii de camere de stingere.

Principiul deion asociat cu suflajul magnetic


Principiul deion consta in extragerea de caldura din coloana arcului, la contactul
acestuia cu peretii reci. In prealabil, arcul este introdus in camera de stingere, pentru a lua
contact cu peretii reci, cu ajutorul suflajului magnetic creat de o bobina parcursa de curentul
din circuit. Ilustrarea acestui principiu se prezinta in figura 25.

Figura 25. Camera de stingere cu suflaj magnetic si efect deion.


Principiul efectului de electrod asociat cu efectul de nisa
Efectul de electrod consta in divizarea arcului electric, prin intermediul unor placute
metalice, intr-un numar de n arce scurte, independente si inseriate, fiecare caracterizate printr-
o cadere de tensiune anodica, catodica si in coloana arcului. Pentru n segmente de arc,
caderile de tensiune la electrozi cresc de n ori si asociat cu alungirea si racirea coloanei
arcului, rezulta o cadere de tensiune totala ce nu poate fi asigurata de sursa. Placutele metalice
utilizate la divizarea arcului, pot fi din cupru sau otel zincat, situatie in care apare si efectul de
nisa, ce consta din exercitarea unor forte suplimentare ce au tendinta de a pozitiona arcul spre
interiorul nisei, dind nastere unui traseu alungit si aducind arcul in contact cu peretii reci.
Efectul de electrod (figura 26) este frecvent utilizat la stingerea arcului electric de
curent alternativ in intreruptoare si contactoare de joasa tensiune, deoarece dat fiind trecerea
naturala a curentului prin zero, tensiunea necesara reaprinderii arcului electric, poate lua
valori mari. Numarul de intervale de stingere intre placutele metalice se calculeaza tinind
seama de valoarea tensiunii de restabilire.

Figura 26: Camera de stingere cu efect de electrod si nisa.


Principiul expandarii asociat cu jetul de lichid
Acest principiu este folosit la stingerea arcului electric in mediu lichid, practic in ulei
mineral. Uleiul mineralizat utilizat in acest scop nu contine oxigen si de aceea arcul electric
nu poate aprinde acest ulei. De asemenea continutul in apa al uleiului este limitat la valori
foarte scazute, pentru a-i asigura proprietati izolante corespunzatoare. Stingerea arcului in ulei
este mult mai eficienta decit in aer, datorita racirii mult mai intense si rigiditatii dielectrice
ridicate.
Energia arcului electric este folosita partial la evaporarea uleiului si deci la formarea
unei presiuni de 30…100 bar in camera de stingere. Prin aceasta se realizeaza o
transmisivitate termica ridicata si se poate extrage caldura din coloana arcului electric. In
cazul curentului alternativ, intensitatii maxime a curentului ii corespunde o presiune locala
maxima, dupa care, odata cu scaderea presiunii si a curentului, are loc o vaporizare
(expandare) a unei noi cantitati de lichid, extragindu-se din nou energie termica din arc. Acest
proces de expandare este reluat de 2-3 ori, pina cind presiunea din camera de stingere a
crescut suficient pentru a determina stingerea arcului la trecerea prin valoarea zero a
curentului.
Principiul expandarii este folosit la intreruptoarele cu ulei mult. La intreruptoarele cu
ulei putin, aplicarea doar a principiului expandarii nu este suficienta pentru stingerea arcului
electric si atunci camerele de stingere se construiesc astfel incit sa dirijeze un jet de ulei
asupra arcului. De regula acest jet de ulei este creat in procesul intreruperii, fara o sursa
exterioara, aparind sub forma unui autosuflaj transversal sau longitudinal, astfel incit energia
necesara jetului este preluata chiar din arcul electric.
Pentru a intrerupe si curenti mici, unde energia arcului nu este suficienta furnizarii
unui jet suficient de puternic de ulei, intreruptoarele se construiesc fie cu suflaj tranversal
completat cu suflaj longitudinal (IO-15), fie cu suflaj longitudinal combinat cu suflaje
realizate mecanic, cum ar fi solutiile cu piston diferential (IUP-35) sau cu dispozitiv
anticavitational (IO-110).

Figura 27. Camera de stingere cu jet de ulei combinat.

Din numeroasele forme constructive de camere de stingere existente, se prezinta in


figura 27, o varianta de camera de stingere cu expandare si jet de ulei combinat, creat partial
mecanic prin aductiune cu tija 2 si partial prin actiunea arcului electric. Camera de stingere
este prevazuta cu un ajutaj 4 si o serie de canale 3, prin care poate circula uleiul. Capul tijei 2
este din material izolant, astfel incit la deschiderea contactelor arcul electric sa fie obligat sa
parcurga traseul strangulat. Se obtine astfel un traseu partial longitudinal (in zona inferioara a
arcului) si partial transversal in zona superioara a arcului. Se spune ca arcul este supus unui
jet radial de curent cu ulei. Din constructia camerelor de stingere prezentate, se constata ca
sensul de miscare preferat al contactului mobil, este de sus in jos, in acest fel arcul electric
fiind impins spre zona cu ulei proaspat.
Curs 9

Electromagneti
Comisia Internationala de Electrotehnica defineste electromagnetii astfel:
“Electromagnetul este un magnet excitat de un curent”. Dezvoltind aceasta definitie, putem
spune ca electromagnetul este un magnet temporar, a carui actiune de atragere sau de eliberare
a unei armaturi feromagnetice este determinata de prezenta curentului electric intr-un circuit
de excitatie. Fortele de interactiune intre electromagneti si corpurile din materiale
feromagnetice sau conductoarele parcurse de curenti, situate in cimpul magnetic al acestora
sunt denumite forte electromagnetice (pentru a face distinctie intre conductoarele parcurse de
curent si aflate in cimp magnetic asupra carora se manifesta tot forte mecanice de natura
electromagnetica denumite insa forte electrodinamice). Mecanismul format de infasurari
(bobine) de excitatie si corpuri feromagnetice actionate prin forte electromagnetice este
denumit mecanism electromagmetic. Partea fixa a mecanismului, din material feromagnetic,
supusa polarizarii magnetice produse de cimpul magnetic al bobinei de excitatie este
denumita armatura fixa, iar partea fixa armatura mobila. Forta electromagnetica
corespunzatoare distantei maxime (intrefier maxim), intre armatura mobila si cea fixa este
denumita forta de atractie initiala, iar forta corespunzatoare distantei minime intre armatura
mobila si cea fixa este denumita forta de atractie finala sau forta portanta. Drumul parcurs de
armatura mobila, din pozitia deschis pina la pozitia inchis a electromagnetului este denumita
cursa electromagnetului.

Flux de dispersie
Practic, circuitul magnetic este o schematizare necesara calculului cimpurilor si
fluxurilor magnetice. Prin circuit magnetic ar trebui sa se inteleaga spatiul strabatut de
totalitatea liniilor de cimp magnetic, dar acest caz calculul circuitului magnetic ar deveni
practic imposibil (cu exceptia unor cazuri particulare), deoarece ecuatiile lui Maxwell ar
trebui rezolvate pentru conditii la limita si initiale foarte variate. Pe baza unor aproximari care
conduc la rezultate acceptabile din punct de vedere tehnic, notiunea de circuit magnetic a
capatat o interpretare mai putin riguroasa: portiunea din spatiu strabatuta de majoritatea
liniilor de circuit magnetic. In general, circuitele magnetice contin miezuri (armaturi)
feromagnetice, in care se concentreaza majoritatea liniilor de cimp magnetic; ca urmare, prin
circuite magnetice se inteleg corpurile feromagnetice strabatute de liniile de cimp magnetic
impreuna cu corpurile neferomagnetice care le separa (intrefierurile) si prin care trec
majoritatea liniilor de cimp magnetic. Concret, deoarece notiunea de circuit magnetic se
refera numai la spatiul strabatut de majoritatea si nu totalitatea liniilor de cimp, in calculul
circuitelor magnetice va trebui tinut cont si de acele linii de cimp care nu strabat circuitul
magnetic in totalitatea lui, linii care constituie fluxul de dispersie.
Fluxul de dispersie (figura 28.) este format din fluxul de dispersie (de scapari, de
pierderi) intre coloane,  sc si fluxul de scapari in intrefier  sf . Aceste fluxuri nu strabat

intrefierul si nu contribuie la exercitarea fortelor de atractie utile, constituind de fapt pierderi,


ce duc la marirea tensiunii magnetomotoare.

Figura 28. Fluxuri magnetice.

Liniile de cimp ale fluxului activ  a , ocupa in intrefier o sectiune mai mare cu aria
suprafetei polare (efectul de bombare a liniilor de cimp la trecerea dintr-un mediu in altul,
medii cu proprietati magnetice diferite). Fluxul  a care depaseste in intrefier sectiunea piesei
polare este denumit flux de umflari si este un flux activ, deoarece contribuie la exercitarea
fortelor electromagnetice de atractie.

Tensiuni magnetice in fier si intrefier


Pentru o portiune de circuit magnetic A-B, tensiunea magnetica este:

U mAB   H  d s (108)

Daca portiunea de circuit magnetic este cu sectiune constanta A, de lungime l si este


strabatuta de fluxul magnetic  , inductia magnetica va fi: B   / A . In situatia in care
miezul magnetic este lamelat se va tine cont de izolatia dintre tole si sectiunea reala a fierului
va fi: AFe  K Fe  A , unde KFe este factorul de umplere. Valoarea cimpului H se determina din
curba de magnetizare a materialului, de sectiune A, pe portiunea 1 unde B=B(H). Pentru
intreg circuitul magnetic format din n portiuni de fier, tensiunea magnetica este:
n
U mFe   H k  l k . Intrefierul este spatiul util strabatut de majoritatea liniilor de cimp
k 1

magnetic, in care se exercita fortele electromagnetice utile si este situat intre corpurile
feromagnetice. Cunoscind fluxul activ in intrefier, tensiunea magnetica din intrefierul util se
determina in baza legii lui Ohm, pentru circuite magnetice:
a
U M   a  R  , (109)

unde permeanta   este:

1  A
   0 (110)
R 
Pentru intreg circuitul magnetic, tensiunea magnetomotoare este:
n n p
U mm  U MFe  U M  U Mp (111)
k 1 j 1 i 1

Ipoteza care simplifica semnificativ calculele in neglijarea caderile de tensiune


magnetica in fier, in intrefierurile parazite si fluxurile de dispersie in intrefier si intre coloane:
m m
U mm  U m   H j   j (112)
j 1 j 1

La calcule preliminare, in situatia in care armatura mobila este in pozitie initiala


(deschisa) se poate aprecia ca tensiunea magnetica in fier si in intrefierurile parazite,
reprezinta un procent  ( de obicei intre 15% si 30%) din tensiunea magnetomotoare si cu
neglijarea dispersiilor, rezulta:
m m m
B
U MM  U m    U MM ; U m     j  (1   )  U MM (113)
j 1 j 1 j 1 0
Un calcul exact se efectueaza utilizind curbele de magnetizare, cu ajutorul carora se
determina tensiunile magnetice in fier, tinind cont de fluxul de dispersie, care se determina
prin calculul permeantelor in schemele magnetice echivalente.
Daca se neglijeaza fluxurile de dispersie transversale si se apreciaza din punct de
vedere al permeantelor un intrefier echivalent si o lungime echivalenta a miezului
feromagnetic, se poate scrie legea circuitului magnetic sub forma:
B
N I    e  H Fe  l Fe (114)
0
Pentru solenatie constanta, ecuatia reprezinta o dreapta in sistemul de coordonate din figura
29. Pentru diferite valori ale intrefierului  e , se obtin drepte cu pante diferite. Intersectia
dreptelor de solenatie constanta cu axa ordonatelor, determina valorile inductiilor magnetice
in intrefier, pentru valori diferite ale acestuia.

Figura 29. Electromagnet cu solenatie constanta.


Electromagneti de curent continuu
Caracteristicile de functionare ale electromagnetilor
La electromagnetii de curent continuu infasurarea de excitatie este parcursa de curent
continuu, a carui intensitate este limitata pentru pozitii fixe ale armaturii mobile sau pentru
deplasari discrete ale aceteia, doar de tensiunea de alimentare si rezistenta bobinei: I  U / Rb .
Ca urmare, in regim stationar, electromagnetii de curent continuu lucreaza la curent constant,
respectiv la solenatie constanta.
Miezul magnetic se realizeaza din otel carbon. In regim dinamic trebuie luate in
discutie pierderile in fier si reactia curentilor turbionari. De aceea, in situatiile in care se cere
un timp redus de actionare, miezul magnetic este lamelat.
Caracteristicile de functionare ale electromagnetilor sunt prezentate sub forma unor
curbe reprezentind variatia fluxului fascicular sau total functie de curentul de excitatie
  (i) , a fortei de atractie functie de intrefier F  F ( ) sau de unghiul de rotatie
F  F ( ) , la electromagnetii cu armatura rotativa. Caracteristicile pot fi statice sau dinamice.

Calculul fortei dezvoltate de electromagnetii de curent continuu


La modul general pentru a stabili forta si lucrul mecanic dezvoltat de electromagneti,
este necesar sa se cunoasca energia cimpului electromagnetic sau inductivitatea
electromagnetului. Din studiul fortelor generalizate in cimp magnetic se cunoaste expresia
energiei magnetice:
B H
Wm   dV (115)
V
2
In cazul electromagnetului care are un circuit de excitatie, energia magnetica se poate
exprima astfel:
i 1
Wm    L i2 (116)
2 2
Pentru calculul fortei dezvoltate de electromagnetii de curent continuu se utilizeaza
teorema fortelor generalizate in cimp magnetic. In calculul componentei fortei generalizate in
cimp magnetic. In calculul componentei fortei generalizate pe directia cresterii coordonatei
generalizate xi nu este necesar a se explicita energia magnetica Wm in functie de fluxuri si de
coordonate generalizate, variatia energiei se considera la curent constant.
 Wm 
X i  lim   (117)
X i 0 X
 i  i ct
Pentru o deplasare liniara Xi este o forta F:
 Wm 
F   , (118)
   i ct
iar daca coordonata generalizata este un unghi  atunci Xi este un cuplu M:

 M n 
M    (119)
   i ct
Relatiile (118) si (119) pot fi folosite numai pentru electromagneti cu fierul nesaturat,
cazul cel mai intilnit la electromagnetii de curent continuu. Daca circuitul magnetic este liniar
sau neliniar si cu saturatie neglijabila, relatia absolut generala pentru calculul fortei este:
 Wn   Wn 
F    , respectiv pentru cuplu: M    , (120)
    ct     ct
unde se tine cont si de energia mecanica absorbita in fier. Astfel, in cazul unui intrefier
existent intre doua piese polare delimitate de doua suprafete plane de arie A in ipoteza unui
cimp magnetic orientat dupa directia intrefierului  , putem scrie:
BH
Wm   A (121)
2
d  BH 
F    A  (122)
d  2   ct
  B A 2
2
F  n  n (123)
2  0 2  0  A
Notind cu U m tensiunea magnetica in intrefier, fluxul util   in intrefier si cu  
permeanta intrefierului activ, rezulta:
1 1
Wm      U m   U m2     (124)
2 2
Pentru U m =ct, cazul concret al electromagnetilor de curent continuu la miscarea

armaturii in directia xi   , forta devine:

1 2 d 
F  U m  (125)
2 d
Curs 10

Electromagneti de curent alternativ


Spre deosebire de calculul electromagnetilor de curent continuu la calculul
electromagnetilor de curent alternativ trebuie luata in considerare modificarea periodica in
timp a parametrilor, pierderile de energie prin curenti turbionari si histerezis in fier. Ca
urmare a acestor pierderi fluxurile magnetice din diversele portiuni ale circuitului magnetic
sunt defazate unele fata de altele si deci este necesara utilizarea calculului cu marimi
vectoriale, folosind reprezentarea acestora ca fazori in planul complex.
Reprezentarea in complex este posibila numai cind fluxul magnetic si solenatia sunt
sinusoidale, adica atunci cind punctul de functionare este in zona liniara a curbei de
magnetizare. In cele ce urmeaza, semnalele se presupun liniare, iar marimile alternative se
admit sinusoidale.
In calculele electromagnetilor de curent alternativ, fluxul si inductia magnetica trebuie
 
exprimate prin valorile lor maxime:  si B . In schema echivalenta a unei bobine cu miez de
fier intervin urmatoarele elemente:
- rezistenta ohmica a infasurarii Rb;
- inductivitatea corespunzatoare fluxului de scapari L ;
- pentru infasurarea asezata pe miezul magnetic se considera    0 , producind in

miezul magnetic doar fluxul fascicular util  fn .

Aplicind teorema a II-a a lui Kirchhoff pe acest circuit, rezulta:


di d u
u  Rb  i  L   (126)
dt dt
Daca notam notam cu T inversul frecventei tensiunii de alimentare, puterea medie
absorbita de circuit este:

 
T
1 1
P   u  i  dt    Rb  i 2  dt  d (i  di)  L  i  d u (127)
T 0 T
sau:
T
P  Rb  I 2  f   i  d u  Rb  I 2  f   i  d u (128)
0 

1
 d (i  di)  L  este nul, deoarece reprezinta integrala pe un contur inchis
T 
Termenul

(pe o perioada) a unei diferentiale totale exacte-cimpul magnetic de dispersie schimba


periodic energie cu sursa, dar in medie puterea activa absorbita este zero, deci se absoarbe
numai putere reactiva. Termenul f   i  d u reprezinta pierderile totale din fierul circuitului

magnetic-pierderile prin histerezis magnetic si curenti turbionari. Conturul  pe care se
efectueaza integrala reprezinta ciclul de magnetizare   (i) , ridicat pentru frecventa f si
pentru circuitul magnetic respectiv.

Expresia fortei dezvoltate de electromagnetii de curent alternativ


In practica, rezistenta ohmica a bobinei este Rb    Lb ; considerind si pierderile de
flux neglijabile, din ecuatia tensiunilor rezulta:
d u d fu
u N (129)
dt dt
Tensiunea de alimentare a electromagnetului de curent alternativ fiind sinusoidala, de

forma u  U  cos t , rezulta fluxul fascicular util prin miezul de fier:

U
 fu   sin   t , (130)
N 
Deci electromagnetul de curent alternativ lucreaza la flux constant:  fu  ct .

Conform celor expuse, forta instantanee intr-un singur intrefier se va calcula cu relatia
lui Maxwell:
 Wn  B2  A 2
F      (131)
 dx   ct . 2   0 2   0  A
Tinind cont de faptul ca in sectiunea miezului de permeabilitate  fe , fluxul
 
  B  AFe , rezulta:
  
A  B 2  sin 2 (  t ) A  B 2 A  B 2
F    cos(2    t ) (132)
2  0 4  0 4  0
Se constata ca forta de atractie a electromagnetului are, pe linga o componenta
continua o componenta cosinusoidala de pulsatie dubla fata de pulsatia inductiei (deci a
tensiunii de alimentare); ca urmare forta instantanee atinge valoarea zero. Din aceasta cauza
armatura electromagnetului are tendinta de indepartare sub actiunea fortei antagoniste (in
general a unui resort), vibratia caracteristica avind frecventa 2f (100 Hz daca frecventa
tensiunii de alimentare este de 50 Hz). Pe linga un zgomot adesea foarte puternic, vibratiile
pot provoca in scurt timp distrugerea infasurarii, a conexiunilor si scoaterea din functiune a
electromagnetului.

Spira in scurtcircuit la electromagnetii monofazati


Pentru a elimina neajunsurile amintite mai sus, la electromagnetii monofazati se
practica urmatorul principiu: suprapunerea a doua fluxuri, defazate astfel ca la anularea unuia
din fluxuri, celalalt sa aiba o valoare care sa asigure o forta minima de atractie, superioara
celei antagoniste.
Metoda practica folosita, care va fi expusa in detaliu in continuare, consta in plasarea
in piesa polara, in zona intrefierului, a unei infasurari in scurtcircuit, care sa imbratiseze
numai o parte din sectiunea miezului magnetic si sa provoace, prin reactia ei defazarea
fluxului care o strabate; in felul acesta inductia (deci forta) in intrefier nu mai atinge valoarea
zero.
Pentru a studia, calitativ si cantitativ, efectul spirei in scurtcircuit, ne vom ocupa doar
de efectele ce se produc intr-un singur intrefier. Evident, daca electromagnetul are mai multe
intrefieruri, unde se plaseaza spira ecran, fenomenele ce se produc in aceste infasurari sunt
identice. Ideal pentru un asemenea stdiu este un electromagnet de curent alternativ monofazat
cu armatura fixa in forma de U (electromagnet U1), figura 30.

Figura 30. Electromagnet de curent alternativ tip U1.


In conformitate cu figura 30 se fac urmatoarele notatii: A1-aria polului in exteriorul
 
spirei; A2-aria polului in interiorul spirei;  p -fluxul magnetic total;  A2 -fluxul magnetic in
 
intrefier in interiorul spirei; B A1 , B A2 -inductiile corespunzatoare;  n   -grosimea
intrefierului; i2-curentul prin spira ecran; r2-rezistenta spirei ecran.
La un asemenea electromagnet, momentul util este dat numai de forta dezvoltata in
intrefierul util prevazut cu spira in scurtcircuit, deoarece cuplul fortei dezvoltate in intrefierul
fara spira este nul.
Calculele se efectueaza pentru electromagneti cu intrefier minimal (armatura mobila

atrasa) intrefier care in practica au valori de (0,03-0,05) mm, pentru B p  0,8T , respectiv

,(05-0,10) mm, pentru B p  (0,8  1,3) T.

La intrefier maximal (armatura mobila departata), din cauza intrefierului mare reactia
spirei in scurtcircuit este neinsemnata (fluxurile nu pot fi mentinute decalate) chiar daca
curentul prin infasurarea de excitatie este mai mare decit pentru pozitia atras.
Pentru determinarea rezistentei spirei ecran se considera fenomenul global care are loc
in intrefierul polului. Fluxul total  p , considerat marime sinusoidala si care parcurge

circuitul magnetic al electromagnetului in zonele neecranate rezulta din adunarea a doua


fluxuri  A1 si  A2 , respectiv din exteriorul si interiorul spirei ecran, ambele marimi
sinusoidale. Din considerente tehnologice, se alege valoarea maxima a inductiei in exteriorul
 
spirei ecran: B A1 , valoarea inductiei B A2 , in interiorul spirei ecran se exprima cu ajutorul unui
factor subunitar:

B A2
 k (133)
B A1
Fluxul in interiorul spirei se poate scrie:

 A2   A2  cos t (134)
Variatia in timp a acestui flux produce, prin fenomenul de inductie electromagnetica, o
tensiune indusa in spira ecran (conductoare):
d A2 d A2 f
e2    N 2   u 2 (135)
dt dt
Unde N2-numarul de spire al infasurarii ecran; in practica infasurarea se realizeaza
dintr-o singura spira N2=1. Scriind relatia (135) in complex, rezulta:
U 2  j     A2 (136)
Considerind impedanta spirei Z 2  r2  j  x2 , curentul indus in spira ecran, va fi:

U2 j     A2
I2 
 (137)
Z2 r2  j  x2
Pentru o singura spira (N2=1), cu dimensiuni reduse si cu frecventa de 50 Hz,
reactanta x2=ωL2 a spirei ecran este practic neglijabila, ca urmare spira ecran este un element
pur rezistiv, din punct de vedere electric. In acest caz curentul I2 va avea valoarea:
   A2 U2
I2  j   , (138)
r2 r2
iar tensiunea electromotoare este:
d A2 
e2    r2  i2  r2  I 2  sin t , (139)
dt
Din care se obtine valoarea de virf a curentului:

  A2
I2    (140)
r2
Din punct de vedere magnetic, spira ecran echivaleaza cu o impedanta magnetica
Zm=rm+jxm; valoarea componentelor impedantei poate fi dedusa din relatiile:
I2 j     A2
Zm   rm  j  xm ; I 2  , (141)
 A2 r2  j  x2
si prin identificare rezulta:
 
rm  x2  ; xm  r2  (142)
r x 2
2
r  x22
2
2 2
2

Cum am considerat x2<<r2, rezulta ca practic spira din punct de vedere magnetic se
comporta ca un circuit pur reactiv:

Z m  xm  (143)
r2
Fluxul magnetic datorat curentului I2 din relatia (139) se va opune variatiei fluxului
principal prin aria ecranata de spira ecran si in aceasta suprafata A2 va rezulta un flux,
denumit flux ecranat, defazat fata de neecranat  A1 care trece prin suprafata A1. Practic rolul
spirei in scurtcircuit la electromagnetii de curent alternativ poate fi explicat pe baza
fenomenului de reactie al masinilor de curent alternativ, (figura 31) astfel: considerind
valoarea inductiei in aria ecranata BA2 origine de faza (sau fluxul  A2 origine de faza),
variatia acesteia in raport cu timpul, induce in spira ecran o tensiune electromotoare E2
defazata cu 900 in urma, ce produce la rindul ei, in circuitul rezistiv al spirei, curentul I2 in
faza cu tensiunea electromotoare, dar defazat cu 900 fata de fluxul  A2 , conform relatiei

   A2
I2  j . La rindul sau acest curent produce cimpul magnetic de reactie B2. Cimpul
r2
magnetic in aria neecranata va fi suma celor doua cimpuri de : inductor B A2 si indus B2,
conform figurii 2:

Figura 31. Reactia spirei in scurtcircuit


Tangenta unghiului dintre cimpul din aria neecranata si aria ecranata este raportul
cimp reactie si cimp inductor (aplicat), din care rezulta:
BA2  BA1  cos   k  BA1 (144)
Rezistenta spirei in scurtcircuit este data de raportul valorii efective a tensiunii
electromotoare E2    BA2  A2 si valoarea efectiva a curentului de reactie. Aceasta valoare se
determina din legea circuitului magnetic:

H 2  ds  I 2 sau H 2    I 2 cu H 2  B2 / 0 (145)
Din combinarea relatiilor de mai sus, rezulta:
0  A2  
r2  (146)
  tg
Electromagneti de curent alternativ trifazati
Daca forta necesara la intrefier minim este relativ mare: 102-104 N, se renunta la
electromagnetul monofazat si se utilizeaza electromagnetul trifazat. Constructia
electromagnetului trifazat are la baza circuitul magnetic de tip E, cu bobine dispuse pe cele
trei coloane. Se considera in principiu, intrefier egal pe cele trei coloane, iar cele trei bobine
conectate in stea sau in triunghi sunt alimentate de un sistem simetric de tensiuni care vor
determina prin bobine curentii:
  
i1  I  sin t ; i2  I  sin(t  2 / 3) ; i3  I  sin(t  4 / 3) (147)
si inductiile:
  
B1  B  sin t ; B2  B  sin(t  2 / 3) ; B3  B  sin(t  4 / 3) (148)
Forta rezultanta dezvoltata intre armatura fixa si cea mobila rezulta ca o suma a
fortelor dezvoltate pe cele trei coloane:

A B2
F  ( B1  B2  B3 )  3 
2 2 2
, (149)
2  0 4 0
Suma componentelor variabile fiind nula, acestea fiind defazate cu 240 grade intre ele.
Se constata ca forta rezultanta este o marime constanta, iar ounctul de aplicatie se deplaseaza
in mod egal intre cele doua ferestre ale miezului feromagnetic si din aceasta cauza vibratia
armaturii mobile este neglijabila. In practica intrefierul zonei centrale este mai mare decit
intrefierul coloanelor laterale.
Curs 11

Întrerupătoare automate de joasă tensiune


Întrerupătoarele automate de joasă tensiune sunt utilizate la protec ia motoarelor
electrice, a re elelor de distribu ie şi a altor consumatori. Se deosebesc de contactoare prin
aceea că pot fi ac ionate manual pentru a efectua închiderea şi deschiderea, au capacitate de
rupere şi ca urmare pot proteja circuitele sau coloanele împotriva efectelor curen ilor de
scurtcircuit.
Ac ionarea automată la deschidere, poate fi provocată de:
depăşirea valorii limită a curentului din circuitele pe care le închid
sau deschid;
scăderea sub valoarea minimă a tensiunii.
Ac ionarea se poate face direct (prin dezăvorâreΨ sau cu electromagnet, de la distan ă.
Închiderea şi deschiderea circuitului se face
ac ionând o pârghie I-D. Asupra acestui mecanism ac ionează şi cele trei tipuri de
protec ii. Durata de ac ionare se compune din timpul propriu de ac ionare şi durata de stingere
a arcului. La întrerupătoarele automate obişnuite, timpul propriu de ac ionare este destul de
mare (0,2 - 0,5 secunde), deci timpul total de deconectare este de 0,25 - 0,55 secunde şi de
aceea se utilizează în situa ia în care este necesar, întrerupatoare cu ac iune rapidă care au un
timp propriu de ac ionare foarte scurt (0,01 - 0,02 secunde).
Clasificarea întrerupătoarelor automate de joasă tensiune se face în func ie de
următoarele elemente:
func ie de natura curentului: curent alternativ, curent continuu, mixte;
func ie de numărul de poli: mono, bi şi tripolare;
după modul de ac ionare la deschidere: manuală, electrică,
pneumatică;
după modul de ac ionare la închidere: închidere dependentă manuală,
închidere independentă manuală, prin acumulare de energie (cu resortΨ şi închidere
dependentă de o sursă de energie exterioară.

Limitarea curentului de scurtcircuit

Limitarea curentului de scurtcircuit de valori ridicate se realizează cu ajutorul


întreruptoarelor limitatoare, care pot întrerupe curen i de scurtcircuit de până la 200 kA,
datorită capacită ii de rupere foarte ridicate. Curentul de defect care apare în instala ie,
produce solicitări termice şi mecanice, tensiunea de defect produce solicitări electrice, iar
tensiunea şi curentul determină solicitări datorare arcului electric. Pentru în elegerea no iunii
de “limitare”, trebuie avută în vedere recomandarea C.E.I. 50, care defineşte următorii
curen i:
 curentul prezumat al unui circuit electric, reprezintă curentul care ar
trece prin circuit, dacă în locul aparatului electric de comuta ie, s-ar introduce un
element înlocuitor, de rezisten ă neglijabilă. În curent alternativ, curentul prezumat reprezintă
amplitudinea vârf la vârf (figura 32.), a curentului ce ar trece prin elementul înlocuitor:
i p  2  2  I scp . În curent continuu, curentul prezumat reprezintă valoarea curentului de

scurtcircuit permanent, limitat de rezisten a circuitului: i p  E / R .

 curentul limitat tăiat, reprezintă valoarea instantanee a curentului


prin aparat la care apare arcul electric. Valoarea curentului la care începe stingerea
arcului electric se numeşte curent prezumat tăiat.

Figura 32. Explicarea no iunii de curent limitat.

La apari ia unui scurtcircuit, curentul din circuit creşte de la valoarea nominală, până
la valoarea curentului prezumat. Durata scursă din momentul apari iei scurtcircuitului şi
momentul atingerii valorii curentului limitat, poartă numele de durata prearc, dacă se admite
că momentul apari iei scurtcircuitului coincide cu momentul deschiderii contactelor. În
realitate, acest lucru nu este posibil, fiind necesară sesizarea creşterii curentului, iar după un
anumit timp, foarte redus, începe deschiderea contactelor echipamentului de comuta ie.
Limitarea practică a curentului presupune şi adoptarea de metode de limitare. În figura
33., prin intermediul unui transformator având valoarea tensiunii secundare e, se alimentează
o linie cu rezisten a R, inductivitatea L şi un consumator de impedan a Z, protejat de
echipamentul de comuta ie A. Apari ia scurtcircuitului la bornele sarcinii de impedan ă Z,
conduce în situa ia în care întrerupatorul A este închis, la următoarea ecua ie de echilibru a
tensiunilor:
di
e  R i  L , (150)
dt
în care creşterea curentului de scurtcircuit în momentul ini ial este limitată numai de
inductivitate:
 di  e
   , (151)
 dt t 0 L

Figura 33. Schema echivalentă pentru determinarea pantei de curent.


Derivata are valoare mare pentru scurtcircuit, la tensiuni înalte. Pentru a preveni
solicitările produse de curentul de scurtcircuit permanent, trebuie limitată evolu ia curentului,
sub valoarea curentului prezumat, lucru posibil prin urmtoarele opera ii:
 sesizarea pantei de creştere a curentului de scurtcircuit;
 ac ionarea echipamentului de comuta ie, pentru a-l deschide.
Aparatul de comuta ie, poate întrerupe curentul de scurtcircuit numai dacă este
îndeplinită condi ia ca tensiunea necesară arcului electric să fie mai mare decât tensiunea
furnizată arcului. Într-o analiză monofazată:
di
e  R i  L  ua , (152)
dt
cu reprezentarea vectorială din figura 33. la un factor de putere cos   0,25 , şi pentru
L  di / dt  R  i , rela ia devine:
di
e  L ua , (153)
dt
iar curentul limitat atinge valoarea maximă când di/dtţ0, caz în care eţu a. Din cele
prezentate, rezultă că nu putem limita creşterea curentului de scurtcircuit până când tensiunea
arcului nu atinge valoarea tensiunii sursei. Tensiunea tranzitorie oscilantă de restabilire
(TTRΨ, are valoare nulă în momentul separării contactelor şi creşte pe măsură ce piesele de
contact se îndepărtează. După ce tensiunea arcului depăşeşte valoarea tensiunii sursei (figura
152), curentul de scurtcircuit are valoarea maximă şi începe procesul de stingere a arcului
electric în aparatul de comuta ie.

Figura 34. Corelări în limitarea curentului

Dacă procesele descrise anterior evoluează lent, nu se poate realiza o limitare a


curentului şi de aceea trebuie luate măsurile care se impun, pentru o corectă limitare a
curentului de scurtcircuit:
 Timp de sesizare a scurtcircuitului redus la minim, lucru condi ionat
de dispozitivele de sesizare a curentului de scurtcircuit;
 Mecanism performant de deschidere, cu proprietatea de a realiza o
viteză mare de separare a contactelor şi alungirea rapidă a arcului electric, lucru
posibil prin utilizarea de dispozitive cu iner ie mecanică redusă;
 Camera de stingere performantă, capabilă să creeze rapid şi la valori
ridicate, tensiunile necesare stingerii arcului electric.

Întrerupătoare automate de curent alternativ


Întrerupătoarele automate de joasă tensiune se realizează în două variante
constructive: întrerupătoare automate universale, în construc ie deschisă şi întrerupătoare
automate de tip compact, în construc ie capsulată. Întrerupătoarele automate universale
utilizate pentru instala ii interioare au curen ii nominali Inţθ÷1θ A şi capacitate de rupere
Irţ1÷2 kA, iar întreruptoarele automate de putere au curen ii nominali Inţ1000÷4000 A şi
capacitate de rupere Ir=50÷55 kA.
Pentru curen i nominali de până la 800 A, cel mai cunoscut echipament este
întreruptorul de tip USτL, care se realizează pentru curen i nominali de 100, 2η0, η00 şi 800
A. Închiderea şi deschiderea contactelor principale ale acestor întrerupătoare se face brusc cu
ajutorul unui mecanism cu genunchi şi clichet, cu anclanşare şi declanşare rapidă,
independentă de factorul uman. Camera de stingere este construită pe principiul efectului de
electrod şi a celui de nişă, iar întreruptorul este prevăzut cu declanşatoare maximale de curent,
termice, electromagnetice şi cu declanşator minimal de tensiune. Puterea de rupere ridicată se
ob ine prin timpul de răspuns redus al declanşatoarelor, viteza ridicată de deplasare a
echipajului mobil şi distan a mare în pozi ia deschis, dintre contactul fix şi cel mobil (figura
32.).

Figura 35. Sec iune prin întrerupătorul capsulat de tip USτL.


Elementele componente ale întrerupătorului USτL sunt: 1-maneta de ac ionare; 2-
clichetul principal; 3-clapeta de armare; 4,5-bielete; 6-echipaj mobil; 7-contact mobil; 8-
contact fix; 9-resort principal; 10-clapeta ax declanşator; 11-declanşator termic; 12-buton de
reglaj; 13-armătura fixă a declanşatorului; 14-axul suport al echipajului mobil; 15-carcasa
aparatului; 16-placa de prindere; 17-borne de racordare; 18-camera de stingere cu plăci
feromagnetice; 19-armătura mobilă a declanşatorului electromagnetic; 20- axul
declanşatorului; 21-clichet auxiliar.
Pentru închiderea declanşatorului se deplasează în sus maneta 1, resortul 9 fiind
puternic tensionat. Deschiderea întrerupătorului se face manual, prin deplasarea în jos a
manetei, ceea ce duce la desfacerea clichetului principal. Întrerupătorul este deconectat şi de
către declanşatoare care ac ionează clapeta 3. În cazul ac ionării manuale maneta de ac ionare
are trei pozi ii: de mijloc care indică ac ionarea întrerupătorului prin declanşatoarele termice,
electromagnetice sau de minimă tensiune; pozi ia sus, care corespunde cazului în care
întreruptorul este armat şi pozi ia jos care corespunde situa iei închis a întrerupătorului. În
afara ac ionării manuale, întrerupătoarele capsulate USτL pot fi ac ionate prin motor sau
electromagne i de ac ionare.

Figura 36. Schema electrică de ac ionare cu electromagnet.

În figura 36. se prezintă schema de ac ionare şi comandă a întrerupătoarelor USτL în


varianta cu electromagne i de ac ionare.
La ac ionarea butonului de pornire (cu revenireΨ S2, se alimentează bobina
contactorului auxiliar K1 în serie cu contactul normal închis K2 (3-5), al releului de blocaj K2.
În acest fel, contactorul îşi închide contactul principal K1 (2-4Ψ şi se automen ine prin
contactul auxiliar K1 (6-8Ψ, permi ând punerea sub tensiune a înfăşurării electromagnetului de
ac ionare Q1 (0-1Ψ care comandă închiderea întrerupătorului şi rămâne blocat prin zăvorul
mecanic Z. Contactele principale ale întrerupătorului permit alimentarea consumatorului
racordat la bornele A, B, C, în serie cu declanşatorul electromagnetic F1 şi declanşatorul
termic F2. Prin închiderea contactului auxiliar Q1 (14-1θΨ se alimentează bobina releului de
blocaj K2 (0-1), care prin deschiderea contactului normal închis K2 (3-5) întrerupe alimentarea
bobinei contactorului K1. Prin revenirea acestuia, se deschide contactul K1 (2-4), care
întrerupe alimentarea bobinei electromagnetului de ac ionare. Dacă se ac ionează în acest
moment butonul S2 electromagnetul nu poate fi pus sub tensiune datorită releului de blocaj
K2, care este ac ionat, iar contactul său K2 (3-ηΨ este deschis. Declanşarea se realizează cu
butonul S1 care întrerupe alimentarea declanşatorului de minimă tensiune F3 (UŢΨ şi
ac ionează mecanic asupra zăvorului Z. În cazul apari iei curen ilor de suprasarcină,
întreruptorul este deschis datorită declanşatoarelor F1, iar în cazul apari iei de curen i de valori
ridicate, prin declanşatoarele F2, care ac ionează zăvorul Z. În cazul în care întrerupătorul este
ac ionat cu motor electric, schema electrică are în componen ă limitatoare de cursă şi frâne
electromagnetice.
Pentru curen i în gama 1-θ kA se utilizează ca şi echipamente de comuta ie,
întrerupătoarele τRτMAX, care sunt destinate comuta iei şi protec iei liniilor electrice,
motoarelor şi generatoarelor de putere, precum şi transformatoarelor de putere de joasă
tensiune. Întreruptorul OROMAX este prezentat în figura 37.

Figura 37. Întrerupător automat τRτMAX.


Acest tip de întrerupător este echipat cu declanşatoare combinate pentru protec ie la
suprasarcină şi scurtcircuit, de tip H sau K şi care permit reglarea unui curent de declanşare la
scurtcircuit, până la valoarea de 8 Ir. Pentru a face fa ă curen ilor de scurtcircuit de valori
ridicate, întreruptorul este echipat cu contacte de lucru situate în interiorul unei camere de
stingere în care arcul electric este dirijat spre electrozii metalici şi spre pere ii reci.

Figura 38. Căile de curent ale întrerupătorului τRτMAX.


Constructiv, căile de curent ale întrerupătorului τRτMAX sunt prezentate în figura
38., în care: 1-contactul principal, de lucru; 2-contactul de rupere; 3a şi 3b-coarne; 4-separator
de flamă; η-piesa suport pentru elementele mobile de contact; 6-resort antagonist; 7-piesa
intermediară; 8-legătura flexibilă; 9- calea de curent.
Un întrerupător de tip τRτMAX poate efectua cca. 20.000 de manevre de închidere-
deschidere în sarcină şi nu necesită multe opera iuni de între inere. Schema electrică este
prezentată în figura 39.
Figura 39 Schema electrică a întreruptorului τRτMAX.
Ac ionarea întrerupătorului se face cu electromagnet, motor electric sau cu dispozitiv
pneumatic. În momentul în care dispozitivul de ac ionare a efectuat cursa, contactele
întrerupătorului Q1 rămân închise datorită zăvorului Z, iar dispozitivul de ac ionare este
deconectat automat. Prin închiderea contactelor principale Q1 se alimentează consumatorul la
bornele A, B şi C, în serie cu declanşatoarele termice F5, declanşatoarele electromagnetice F4
şi siguran ele fuzibile F1, F2, F3. La depăşirea curentului reglat, ac ionează după caz
declanşatorul termic sau cel electromagnetic, care prin lovirea zăvorului declanşează
întrerupătorul. În caz de scurtcircuit, întreruperea alimentării consumatorului se realizează cu
siguran ele fuzibile F1, F2, F3. Declanşatorul de minimă tensiune F6 este alimentat prin
contactorul Q1 (14-1θΨ şi butonul S1 (1-3Ψ. În cazul scăderii sau dispari iei tensiunii,
declanşatorul F6 ac ionează mecanic asupra zăvorului Z, provocând declanşarea
întrerupătorului. Deconectarea întrerupătorului se realizează cu butonul S1.
Curs 12

Echipamente electrice de protecţie. Siguranţe fuzibile.


Defectele care apar în instala ii electrice sunt complexe, atât ca desfăşurare cât şi din
punct de vedere al efectelor produse. Majoritatea defectelor constau în deteriorarea izola iei,
ceea ce conduce la apari ia scurtcircuitelor, care solicită termic şi dinamic echipamentele şi
determină căderi de tensiune pe liniile de transport ale energiei electrice.
Echipamentele electrice de protec ie au rolul de a limita efectele regimurilor de avarie
pentru a proteja atât echipamentul electric cât şi consumatorii şi generatoarele. Cele mai
importante echipamente de protec ie sunt siguran ele fuzibile, releele de protec ie,
declanşatoarele şi descărcătoarele. Aparatele de protec ie trebuie să sesizeze apari ia unui
regim anormal de func ionare şi să izoleze zona defectă prin intermediul echipamentelor de
comuta ie. Pentru a fi eficientă o protec ie trebuie să fie sensibilă, rapidă, selectivă şi cât mai
sigură în func ionare.

Siguranţe fuzibile. Generalităţi.


Siguran a fuzibilă este un aparat de protec ie a cărui func iune este de a întrerupe
curentul, atunci când acesta depăşeşte un anumit timp o valoare dată, prin topirea unuia sau a
mai multor elemente fuzibile. Ac ionarea siguran ei fuzibile se bazează pe topirea fuzibilului
în caz de suprasarcini şi scurtcircuite. Fuzibilul trebuie să se topească înaintea conductoarelor,
a înfăşurărilor maşinilor electrice şi transformatoarelor, adică înainte ca curentul să atingă o
valoare periculoasă pentru izola ii.
Siguran ele fuzibile se caracterizează printr-o construc ie simplă şi robustă, care au
încorporată un fir fuzibil montat în serie cu elementul protejat. În cazul scurtcircuitului şi al
curen ilor de suprasarcină de valori ridicate, materialul fuzibil se topeşte, având cea mai
redusă stabilitate termică din întreg circuitul, prin aceasta asigurând protec ia. Siguran ele
fuzibile se utilizează atât în instala iile electrice de joasă tensiune, cât şi în cele de medie şi
înaltă tensiune. Deşi diferă din punct de vedere constructiv în func ie de domeniul de utilizare,
func ia de protec ie este identică.
Principiul de funcţionare al siguranţelor fuzibile.
Siguran ele fuzibile prezintă două regimuri de func ionare: primul în care curentul ce
străbate siguran a este mai mic decât curentul minim de topire, Imin topire şi al doilea,
corespunzator curen ilor de suprasarcină şi scurtcircuit, care depăşesc valoarea curentului
minim de topire Imin topire.
Elementul fuzibil este înglobat într-o masă de nisip cuar os şi se topeşte la depăşirea
curentului Imin topire, când apare arcul electric, a cărui stingere este determinată de modul de
preluare a căldurii de către granulele de nisip. Din momentul în care elementul fuzibil ajunge
în stare lichidă, acesta nu-şi mai păstrează forma geometrică, fiind supus deformării cauzate
de for ele electrodinamice din bucla de curent şi de for ele Lorentz, din masa de lichid.
Fuzibilul se topeşte şi apoi se evaporă, trecând din stare solidă în stare de vapori. Trecerea
dintr-o stare în altă, diferă în func ie de timpul în care se face schimbarea stării de agregare a
elementului fuzibil, iar acest timp este determinat de intensitatea curentului, care este mai
mică în cazul suprasarcinii şi mult mai mare în cazul scurtcircuitului. Aşa cum este prezentat
în figura 10.1. pe durata 0-t1 are loc încălzirea elementului fuzibil până la temperatura 1ţ top,

care este temperatura de topire. Durata 0-t1 este scurtă, 1÷η ns şi procesul este adiabatic, fără
schimb de căldură cu mediul ambiant. În acest interval ecua ia de bilan termic se scrie:
l 2
R  i 2  c1  l  A  d sau 20 (1   R   )   i  dt  c1  l  A  d , (154)
A
rela ie în care s-a notat:
● ρ20 – rezistivitatea materialului;
● αR – coeficientul de temperatură al rezistivită ii;
● c1 – căldura specifică volumică în stare solidă;
● A – aria sec iunii transversale a firului fuzibil;
● – temperatura firului fuzibil.
Din rela ia (1η4Ψ se ob ine:

d
t1 t1
c1 c1
J  dt    ln(1   R  1 ) ,

2
(155)
0
20 0 1   R   20   R
Se observă ca primul termen reprezintă integrala în timp a pătratului densită ii de
curent, iar termenul al doilea o constantă de material şi rela ia (155) se poate pune sub forma
de mai jos, în care constanta de material K1 este constanta lui Meyer:
t1

J  dt  K1 ,
2
(156.)
0
Figura 40. Curbele încălzirii elementului fuzibil la scurtcircuit.
În intervalul t1-t2 materialul fuzibil se topeşte în întregime, iar temperatura, în timpul
procesului de topire se men ine constantă la valoarea 1ţ top. În acest interval de timp starea
solidă şi starea lichidă coexistă în volumul ipotetic din starea solidă, iar ecua ia de bilan
energetic este de forma:


t2 t2
l
t i  m  A dt    A  l sau J  dt   K2 ,
2 2
(157)
1 t1
m
unde s-a notat:
 ρm – rezistivitatea medie, comună, a păr ilor de lichid şi de solid;
 λ – căldura latentă volumică de topire.
Constanta K2 depinde de căldura latentă de topire λ şi de rezistivitatea medie ρm, deci
este o constantă de material.
În intervalul de timp t2-t3 metalul lichid se încălzeşte de la temperatura 1 la
temperatura 2ţ vap, care corespunde temperaturii de vaporizare, iar în momentele următoare
începe formarea arcului electric. Bilan ul energetic corespunzător este:
t3
c2
J  dt   ln[1    ( 2  1 )]  K3 ,
2
(158)
t2
2  
unde:
 c2 – este căldura specifică volumică în stare lichidă;
 ρ2 – rezistivitatea în stare lichidă;
 β – coeficientul de temperatură al rezistivită ii în stare lichidă;
 K3 – constantă de material.
Pentru intervalul de timp de la 0 la t3 se poate scrie:
t3 t 1 t2 t3

J  dt   J  dt   J  dt   J 2  dt  K1  K 2  K3  K ,
2 2 2
(159)
0 0 t1 t2

unde K este constanta lui Rudeberg.


Timpul scurs din momentul apari iei curentului de scurtcircuit până în momentul
apari iei arcului electric, se numeşte durata de prearc. Func ionarea siguran elor fuzibile la
scurtcircuit este caracterizată de proprietatea de limitare a curentului în durată şi în
amplitudine. După topirea completă a elementului fuzibil, curentul mai creşte pu in datorită
histerezei din caracteristica voltampermetrica a arcului electric (regimul stabilizat apare după
un anumit timp).
Efectul limitativ al siguran ei fuzibile este cu atât mai pronun at cu cât curentul
nominal al siguran ei este mai scăzut, iar curentul de scurtcircuit este mai mare. Dacă curentul
este de valoare redusă, topirea şi evaporarea materialului fuzibil se face pe por iuni, pe care
apar zone de arc electric. Aceste zone de arc întrerup fuzibilul pe toată lungimea sa, iar
metalul topit umple spa iile dintre firele de nisip, formând un material semiconductor. În
cazul curen ilor de valoare redusă, stingerea arcului este îngreunată datorită acestui material
semiconductor. În cazul curen ilor de valori ridicate elementul fuzibil se topeşte simultan pe
toată lungimea sa. Efectul topirii şi evaporării metalului are caracter exploziv, metalul
evaporat fiind împins spre zona de nisip cuar os, unde condensează.
La trecerea din stare lichidă în stare de vapori, conductan a devine practic nulă şi
curentul se întrerupe, lucru care determină apari ia de supratensiuni apreciabile, care de obicei
cresc până la o valoare care determină străpungerea şi reapari ia arcului electric, a cărui durată
depinde de construc ia dispozitivului de stingere al siguran ei fuzibile. Valoarea
supratensiunii care ia naştere în siguran a după evaporarea elementului fuzibil, depinde de
lungimea acestuia. Cu cât lungimea este mai mare, cu atât supratensiunea are o valoare mai
ridicată. Pentru reducerea supratensiunii care ia naştere în siguran a la scurtcircuit, se practică
reducerea lungimii elementului fuzibil. De exemplu, la siguran ele fuzibile tubulare, după
topirea fuzibilului şi formarea arcului, unul din electrozi este împins spre exterior din canalul
de stingere, diminuându-se prin aceasta posibilitatea de apari ie a supratensiunilor. La
siguran ele fuzibile cu nisip cuar os, elementul fuzibil este construit din por iuni cu sec iuni
diferite. La această construc ie topirea şi evaporarea elementului fuzibil, are loc în zona de
sec iune minimă. După străpungerea acestei sec iuni, arcul electric se stabileşte pe toată
lungimea elementului fuzibil. În cazul străpungerilor în trepte, supratensiunile trebuie să aibă
valori mai mici decât la fuzibilul care nu prezintă sec iuni diferite.
Curs 13

Caracteristicile siguranţelor fuzibile


Există două moduri de func ionare a siguran elor electrice, dependente de intensitatea
curentului care traversează siguran a fuzibilă, moduri care determină două caracteristici:
caracteristica timp-curent şi caracteristica de limitare.
Regimurile de func ionare, numite de fuziune, cu faza de pre-arc şi faza de arc, depind
foarte mult de tensiune. Fuzibilele sunt sensibile la suprasarcini instantanee şi la transferul de
căldură spre mediul ambiant. Este de men ionat ca procesul de întrerupere depinde de
temperatura ini ială a nisipului cuar os, care este suficient de mare în momentul apari iei
arcului electric produs de curentul de suprasarcină. În acest caz scade rezistivitatea nisipului şi
implicit capacitatea de a rupe arcul electric.

Caracteristica timp-curent
Caracteristica timp-curent reprezintă dependen a dintre timpul de fuziune şi intensitatea
curentului electric, care trece prin elementul fuzibil. Comportamentul elementului fuzibil
depinde de condi iile de disipare a căldurii datorate supracurentului, disipare care se
realizează prin conduc ie termică de-a lungul elementului fuzibil, respectiv transversal în
nisipul cuar os şi prin corpurile izolante fa ă de mediul exterior. În această situa ie,
transmiterea de energie termică este ridicată, valoarea supracurentului este redusă şi din acest
motiv durata pre-arc tp poate deveni mare.

Caracteristica de limitare
Caracteristica de limitare este dependen a curent limitat-curent prezumat şi se
determină pe baza duratei pre-arc. Durata pre-arc reprezintă intervalul de timp cuprins între
momentul începerii înălzirii materialului şi momentul începerii vaporizării şi se determină în
func ie de energia de prearc Wp.

Mărimi caracteristice ale siguranţelor fuzibile


Proprietă ile şi performan ele siguran elor fuzibile sunt definite prin mai multe mărimi
caracteristice: curentul nominal al soclului, curentul nominal al elementului fuzibil, tensiunea
nominală, tipul circuitului, de tensiune continuă sau alternativă, puterea nominală de rupere,
caracteristica timp-curent, caracteristica de limitare, tipul constructiv, etc. Calitatea unei
siguran e fuzibile, de a întrerupe un anumit curent de scurtcircuit se exprimă prin:
 curentul de rupere Ir al siguran ei, indicat prin valoarea maximă a
curentului de scurtcircuit pe care îl poate întrerupe siguran a, în condi ii de încercare
precizate de norme;
 puterea de rupere Pr a siguran ei care se determină în curent
alternativ prin rela ia:
Pr  3  U n  I r , (160)
şi reprezintă puterea maximă pe care poate să o rupă siguran a la scurtcircuit de şoc
simetric, dacă aceasta este substituită de un element înlocuitor.
Caracteristica timp-curent tţf(iΨ reprezintă varia ia timpului de ardere al siguran ei
fuzibile şi este prezentată de producători în două moduri:
 caracteristica de topire a elementului fuzibil, care exprimă dependen a dintre timpul de
topire al fuzibilului, care corespunde momentului apari iei arcului electric şi valoarea
prezumată a curentului de scurtcircuit, presupus constant;
 caracteristica de întrerupere a elementului fuzibil, exprimă dependen a dintre durata
totală până la întrerupere (care rezultă din sumarea dintre timpul de topire şi durata de ardere
a arculuiΨ şi curentul de scurtcircuit prezumat.

Figura 41. Caracteristica timp-curent a siguran ei fuzibile.


Protec ia instala iilor electrice prin siguran e fuzibile se realizează prin compararea
caracteristicii termice a obiectului protejat, cu caracteristica de protec ie a siguran ei fuzibile.
Caracteristica termică a echipamentelor din instala iile electrice prezintă, la o anumită valoare
a supracurentului, timpul în care se ajunge la temperatura maximă admisibilă. În raport cu
întrerupatoarele obişnuite, siguran ele fuzibile prezintă avantajul unui timp de comuta ie mic,
care limitează valoarea curentului de scurtcircuit, realizând întreruperea înainte ca acesta să
ajungă la valoarea maximă. Acest lucru este pus în eviden ă de caracteristica de limitare În
regim stabilizat termic, întrega energie dezvoltată în siguran a fuzibilă este transmisă mediului
ambiant. Curentul maxim, care corespunde temperaturii admisibile, poartă numele de curent
minim de topire, iar timpul de topire, corespunzător acestui curent este teoretic infinit.
Creşterea intensită ii curentului care trece prin siguran a fuzibilă, determină micşorarea
timpului de topire, care este foarte mic în cazul scurtcircuitului. Curba t=f(i) tinde asimtotic
spre valoarea minimă a curentului de topire Imin pentru t   . Intensitatea acestui curent
depăşeşte cu aproximativ 20-25 % intensitatea curentului nominal al fuzibilului.

Construcţia siguranţelor fuzibile de joasă tensiune


Din punct de vedere constructiv siguran ele pot fi deschise, la care arcul electric se
rupe în aer şi închise, la care arcul electric se rupe în alt mediu. Siguran ele fuzibile de joasă
tensiune se clasifică din punct de vedere constructiv în următoarele categorii:
 siguran e fuzibile cu mare putere de rupere, utilizate în instala ii
industriale, cu tensiuni nominale de până la 1000 V şi curen i nominali cuprinşi între
100 şi 1000 A;
 siguran e fuzibile cu filet pentru instala ii industriale şi casnice cu
tensiuni de până la 1000 V şi curen i nominali între θ şi 100 A;
 siguran e fuzibile miniatură, utilizate pentru protec ia echipamentelor
electronice cu tensiuni de până la η00 V şi curen i nominali între 0,1 şi θ A.
În cazul siguran elor fuzibile cu mare putere de rupere (MPRΨ există variante
constructive cu elementul fuzibil încastrat într-un cartuş de sec iune circulară sau
rectangulară, con inând un material pulverulent. Elementele fuzibile din material cu punct de
topire ridicat, cum sunt cuprul şi argintul, solicită termic intens siguran a fuzibilă la
suprasarcini mici, de lungă durată, dar nu se poate renun a la aceste materiale datorită
avantajelor. Micşorarea solicitării termice a elementelor fuzibile din cupru sau argint la
suprasarcini de lungă durată, prin topirea fuzibilului la temperaturi reduse este rezolvată pe
baza efectului metalurgic. Anumite aliaje eutectice din staniu şi plumb, au proprietatea că
intercalate în construc ia elementului fuzibil, determină o zonă cu un punct de fuziune scăzut.
În momentul în care elemental fuzibil este sub ac iunea unui supracurent, acesta se topeşte în
zona aliajului eutectic. Arcul de întreruperea ia naştere în zona picăturii din aliaj eutectic,
unde masa topită con ine un aliaj de rezistivitate ridicată şi puterea dezvoltată prin efect Joule-
Lentz este mai ridicată. În consecin ă, cantitatea de căldură dezvoltată în acestă zonă este mai
ridicată şi în final arcul electric se extinde pe toată lungime elementului fuzibil.
Perfora iile practicate în banda fuzibilă (figura 42.Ψ conduc la o caracteristică de topire
foarte rapidă, conferind elementului fuzibil calitatea unei puteri de rupere foarte ridicate.
Perfora iile practicate în banda fuzibilă, aliniate orizontal şi vertical, conferă elementului
fuzibil, prin gâtuirile realizate, o caracteristică de topire foarte rapidă şi o mare putere de
rupere. Se realizează astfel, mai multe întreruperi serie, care provoacă o creştere rapidă a
căderii de tensiune pe arc, iar legăturile transversale reduc extinderea şi durata arcului.
Puterea de rupere şi rapiditatea în ac ionare a siguran elor fuzibile cu nisip cuar os, poate fi
crescută, reducând sec iunea echivalentă şi îmbunătă ind condi iile de răcire ale elementului
fuzibil.

Figura 42. Element înlocuitor pentru siguran e MPR.


1,2 – cu it pentru contact; 3 – bandă fuzibilă; 4 – semicarcasa din material ceramic; 5 – spa iul
pentru nisipul cuar os; 7 – gaura pentru nitul eutectic;
a – topirea la scurtcircuit; b – topirea la suprasarcină.
Dacă ne referim la caracteristica timp-curent din figura 10.2., există patru caracteristici
de siguran e fuzibile de joasă tensiune, cu mare putere de rupere:
 caracteristica de topire inertă (siguran a lentăΨ este caracteristica
siguran elor cu desprindere mecanică sau cu efect metalurgic şi este recomandată
receptoarelor cu vârfuri de curent cu durată scurtă (motoare asincrone, transformatoare de
for ă, etcΨ;
 caracteristica de topire rapidă (siguran e rapideΨ se ob ine la
fuzibilele executate dintr-un singur material cu sec iune relativ uniformă şi se recomandă
pentru protec ia cablurilor, conductoarelor şi a echipamentelor fără vârfuri de sarcină;
 caracteristica de topire ultrarapidă (siguran e ultrarapideΨ se ob ine la
elementul fuzibil puternic gituit, executat dintr-un singur material şi se foloseşte pentru
protec ia dispozitivelor semiconductoare utilizate în electronica de putere;
 caracteristica de topire mixtă este utilizată la siguran ele cu mare
putere de rupere, care în cadrul aceluiaşi patron, au încorporate două elemente fuzibile: unul
care func ionează pe baza de efect metalurgic şi protejează consumatorul la suprasarcină,
celălalt, cu decupări transversale şi longitudinale pentru protec ie la scurtcircuit.

Alegerea siguranţelor fuzibile


Alegerea siguran elor fuzibile se face în func ie de consumatorul protejat şi mai jos se
exemplifică acest lucru la pornirea stea-triunghi a unui motor asincron. Este de subliniat că
pornirea stea triunghi reduce curentul de pornire de trei ori, iar condi iile de alegere ale
siguran ei fuzibile sunt:
I nf  I nm , (161)
  I nm
I nf  , (162)
3 c
unde λ este factorul de pornire (5-8 Inm la motoare asincrone cu rotorul în scurtcircuit),
iar c este coeficientul de pornire (2,η pentru porniri foarte uşoare; 1,η pentru porniri foarte
grele);
I nf  2,5I rt , (163)
condi ia de selectivitate între blocul de relee termice şi siguran a fuzibilă, coeficientul
fiind 3 în cazul siguran elor fuzibile cu mare putere de rupere (MPRΨ.
Este de subliniat că în schema de pornire stea-triunghi din figura 43., pe lângă
protec ia la scurtcircuit asigurată de siguran ele fuzibile F1, F2 şi F3 şi protec ia la suprasarcină
asigurată de blocul de relee termice F4, mai sunt prevăzute protec ii la blocarea mecanică a
contactoarelor de stea K2 şi triunghi K3, prin contactele normal închise 2K3 şi 2K2, care
împiedică apari ia scurtcircuitului trifazat la conectarea simultană a contactoarelor K2 şi K3.
Figura 43. Elemente de protec ie la suprasarcină şi scurtcircuit în cazul pornirii stea-triunghi
Curs 14

Întrerupătoare de medie şi înaltă tensiune


Întrerupătorul se poate defini ca un aparat destinat inchiderii şi deschiderii circuitelor
electrice când acestea sunt parcurse, fie de curen i normali de lucru, fie de curen i anormali
cum sunt cei de suprasarcină sau de scurtcircuit. Func ia cea mai importantă a unui
întrerupător este deschiderea automată a circutelor electrice în momentul apari iei
scurtcircuitelor. Importan a acestei func iuni constă în faptul că se asigură intreruperea
por iunii de re ea defectă, într-un timp căt mai scurt. Întreruperea curen ilor electrici poate fi
realizată principial în două moduri:
a) Întrerupere prin introducerea în serie a unei rezisten e crescând progresiv (sau
mărimea rezisten ei circuituluiΨ până la valoarea care anulează curentul, metodă folosită şi la
întreruperea circuitelor de curent continuu;
b) Întrerupere folosind momentul trecerii curentului prin zero, în sensul măririi
ridigită ii dielectrice a spa iului dintre contactele deschise, pentru a împedica reaprindera
arcului electric.
Marea majoritate a întrerupatoarelor folosesc pentru întreruperea curentului cea de-a
doua metodă. Problema principală a acestor întrerupătoare o reprezintă stingerea arcului
electric ce se formează între contacte, pe cât posibil, la prima trecere a curentului prin zero. τ
clasificare a întrerupătoarelor după mediul de stingere poate fi următoarea:
 întrerupătoare cu mediu de stingere gazos: cu aer comprimat, cu hexaflorură de
sulf;
 întrerupătoare cu mediu de stingere lichid: cu ulei, cu amestec de apă şi glicol;
 întrerupătoare cu mediu de stingere solid: cu material solid gazogenerator;
 întrerupătoare cu vid.

Parametrii caracteristici ai întrerupătoarelor:


a. Tensiunea nominală este valoarea standardizată cea mai mare a tensiunii la
care este destinat să lucreze întrerupătorul un timp îndelungat;
b. Nivelul de izolaţie nominal sau nivelul de ţinere nominal este caracterizat prin
valorile tensiunilor de inere nominale la impuls şi la frecven ă industrială;
c. Frecvenţa nominală a întrerupătorului este aceeaşi cu frecven a nominală a
re elei în care va func iona întrerupătorul;
d. Curentul nominal este valoarea standardizată a curentului sub care
întrerupătorul poate func iona în regim permanent fără ca limitele de încălzire admisibile să
fie depăşite;
e. Capacitatea de rupere nominală este cel mai mare curent de scurtcircuit pe
care întrerupătorul trebuie să-l întrerupă în condi ii specificate privind tensiunea de restabilire
şi tensiunea tranzitorie de restabilire, Ir. Se mai poate caracteriza capacitatea de rupere a unui
întrerupător şi prin puterea de rupere, definită cu rele ia:
Sr  3  I r  U n , (164.)

unde: Un este tensiunea nominală a instala iei în care este instalat întrerupătorul. Când
întrerupătorul func ionează la tensiunea nominală se poate definii puterea de rupere
nominala:
Sm  3  I m  U n (165)
f. Capacitatea de conectare este definită de cel mai mare curent de scurtcircuit
care pote fi conectat de întrerupător, fără nici o avarie care să împiedice func ionarea lui
ulterioară. Acest curent este chiar curentul de scurtcircuit de şoc.
g. Curentul de stabilitate termică este curentul pe care aparatul îl poate suporta
fară a depăşi limitele de încălzire un anumit timp (1s, 4s etcΨ stabilit de constructor;
h. Timpul propriu de deschidere tpd al întrerupătorului cu dispozitiv de ac ionare
este intervalul de timp care trece de la închiderea circuitului bobinei de declanşare a
dispozitivului de ac ionare (de la darea impulsului de ac ionareΨ până la începerea desfacerii
contactelor întrerupătorului, în vederea stingerii arcului; Timpul total de deschidere ttd al
întrerupătorului cu dispozitiv de ac ionare este intervalul de timp care trece de la închiderea
circuitului bobinei de declanşare a dispozitivului de ac ionare, până la stingerea completă a
arcului în toate fazele. În acest caz: ttd=tpd+ta , iar ta este durata de ardere a arcului în
întrerupător; Timpul de închidere al unui întrerupător este intervalul de timp de la aplicarea
impulsului pentru închidere, până în momentul atingerii contactelor.

Întreruptoare cu ulei puţin


Întreruptoarele cu ulei pu in con in o cantitate foarte redusă de ulei, deoarece acesta
serveşte numai ca mediu de stingere a arcului electric, la deconectare. Se fabrică în
construc ia tripolară, cei trei poli fiind amplasa i pe un saşiu comun pe care se găseşte şi
mecanismul de ac ionare. Fiecare pol este construit din elementele constructive de bază ale
unui întreruptor şi anume: calea de curent, camera de stingere, dispozitivele electroizolante şi
elementele de transmisie a mişcării la contactul mobil. În figura 44. se prezintă componentele
căii de curent a unui pol, care func ionează în uleiul con inut într-o cuvă cilindrică din
sticlotextolit rulat, consolidat cu răşini epoxidice.

Figura 44. Calea de curent a unui întreruptor de tip IO


Tija 1 a contactului mobil se realizează din cupru, care se argintează pe suprafa a
laterală, în zonele de contact. Piesa de contact 2, din aliaj Cu-W rezistent la uzură electrică,
are rolul să preia extremitatea arcului electric de deconectare. Contactul fix, de obicei de tip
tulipă, este compus din degetele 3 de contact, arcurile presoare 4, caseta metalică de protec ie
η şi armătura θ, din Cu-W, care preia extremitatea arcului electric. Calea de curent este
înregistrată prin contactele alunecătoare 7 şi bornele de racord 8, ultimele situate în exteriorul
cuvei. Cu 9 s-a notat camera de stingere.

Figura 45.: Expandarea uleiului


În compara ie cu alte variante constructive, construc ia din figura 45. are avantajele
deplasării de sus în jos, la deconectare, a tijei contactului mobil 1, fapt care permite
dezvoltarea liberă a arcului electric. Stingerea arcului electric de deconectare se ob ine într-un
volum de ulei con inut în camera de stingere, care func ionează pe principiul expandării
uleiului, figura 45. Sub ac iunea arcului electric 1, care arde în volumul de ulei delimitat de
pere ii 2 ai camerei de stingere, are loc descompunerea şi evaporarea uleiului, presiunea p(tΨ a
gazelor 3 din vecinătatea coloanei arcului, fiind crescătoare în timp. La trecerea prin valoarea
zero a curentului care trebuie întrerupt, căldura dezvoltată de arc este nulă şi presiunea p(tΨ
scade. În aceste momente are loc expandarea (evaporareaΨ la suprafa a 4, a uleiului
supraîncălzit η. Vaporii antrenează şi curen ii turbulen i de ulei, care activează deionizarea.
Contactul coloanei arcului electric cu mase de ulei proaspăt favorizează deionizarea, fapt
pentru care camerele de stingere se construiesc cu pere i interiori netezi.

Întreruptoare cu ulei puţin de medie tensiune tip IO


În figura 46 este prezentată structura de principiu a unei camere de stingere care
echipează întrerupătoarele tip Iτ de medie tensiune şi în care, stingerea arcului electric, având
la bază principiul expandării uleiului, se ob ine prin autosuflaj combinat (longitudinal şi
transversalΨ de gaze şi ulei.
Camera de stingere, amplasată între contactele 1-fix şi 2-mobil, este confec ionată din
plăci electroizolante îmbinate cu buloane, de asemenea electroizolante, astfel încât în interior
se ob in nişele circulare η, având orificiul central străbătut de tija 3 a contactului mobil. Uleiul
4 umple cavitatea camerei de stingere, nivelul acestuia fiind controlat din exterior prin vizorul
θ. În intervalele de timp care con in momentul anulării intensită ii curentului prin arc, datorită
scăderii presiunii p(tΨ, uleiul re inut în nişele η vine sub formă de curen i turbulen i, în contact
cu coloana arcului electric, activând deionizarea acestuia. Durata de ardere a arcului electric
este de 20÷40 ms. Dispunerea nesimetrică a nişelor produce la deconectare un suflaj
combinat, longitudinal şi transversal, vaporii rezulta i în urma expandării uleiului şi gazele de
descompunere deplasându-se pe traseele indicate prin săge i în figura 46.

Figura 46. Structura de principiu a unei camere de stingere


Vaporii şi gazele ionizate părăsesc volumul uleiului şi pătrund într-o cameră de
detentă, unde vaporii condensează, iar uleiul rezultat este trimis în camera de stingere, gazele
fiind eşapate.

Întrerupătoare cu hexaflorură de sulf


Hexaflorura de sulf – SF6 este un gaz apreciat pentru calită ile sale chimice şi
dielectrice. Tehnica de comuta ie care utilizează acest gaz a fost dezvoltată prima dată în 1970
odată cu tehnica comutării în vid. În stare pură, gazul SF6 este incolor, fără miros,
neinflamabil şi non toxic. Este insolubil în apă, dar este unul din gazele cu efect de seră,
introdus pe lista neagră a gazelor poluante de Protocolul de la Kyoto. Este inert chimic: toate
legăturile chimice dintre molecule sunt saturate şi au o energie de disociere mare (+1,09θ
kJ/mol) de asemenea şi o mare capacitate de evacuare a căldurii produsă de arcul electric
(entalpie mare). Pe durata arcului, în care temperatura poate ajunge la valori cuprinse între
1η.000 şi 20.000 K gazul SF se descompune. Această descompunere este teoretic reversibilă:
6

când curentul scade, temperatura scade şi ea iar ionii şi electronii se pot recombina refăcând
molecula de SF . Un mic număr de produse secundare sunt ob inute din spargerea moleculei
6

de SF6 în prezen a impurită ilor, precum dioxid de sulf sau tetrafluorură de carbon. Aceste
produse secundare rămân confinate (închiseΨ în anvelopă şi sunt uşor absorbite de compuşii
activi, asemenea silica ilor de aluminiu, care sunt deseori utiliza i în mediul întrerupătoarelor.
Raportul θ1θ34 al IEC asupra utilizării SF în întrerupătoare oferă valorile standard
6

care pot fi întâlnite după câ iva ani de func ionare. În aparatele cu SF6, contactele sunt
amplasate în interiorul unei anvelope etanşe umplută cu gaz a cărui presiune variază func ie
de tensiune şi de parametrii proiecta i. Aceste anvelope sunt în general, sigilate (capsulateΨ pe
via ă deoarece rata de scăpări poate fi inută la un nivel foarte scăzut. Există mai multe tipuri
de tehnici ale dispozitivelor cu SF6, diferen iate prin metodele de răcire a arcului electric şi
fiecare având caracteristici şi domenii de aplicare diferite.

Întrerupătoare de medie tensiune cu SF6 în tehnică autopneumatică


Întrerupătoarele de medie tensiune sunt realizate în variantă tripolară, cu ac ionare cu
mecanism unic. Firma Merlin Gerin a dezvoltat o întreagă gamă de echipamente de medie
tensiune cu comuta ie în SF6, un loc important ocupându-l cele realizate în tehnica
autopneumatică. Dintre acestea fac parte şi întrerupătoarele tripolare de interior tip Fluarc
FG2, (figura 4.), utilizat în special pentru manevre şi protec ie în re elele de distribu ie publice
şi industriale cu tensiuni nominale Un = 1÷17,5 kV, cu Inţ θ30÷31η A şi capacitate nominală
de deconectare la scurtcircuit Isc ţ 40÷η0 kA. Ac ionarea acestor întrerupătoare se face cu
dispozitive cu acumulare de energie în resorturi.

Figura 47. Întrerupător Fluarc FG2 de medie tensiune


Corelarea mecanică a lan urilor cinematice corespunzătoare celor două căi de curent
permite deschiderea contactelor de lucru (3, 4) înaintea celor de rupere, arcul electric de
deconectare formându-se între acestea din urmă (η şi θΨ. Sub ac iunea autocompresiei din
camera 11, gazul SF6 traversează ajutajul (9Ψ, exercitând suflajul în vederea stingerii arcului
electric. Compuşii care rezultă în urma descompunerii gazului SF6 sunt re inu i de sitele
moleculare (14).
Întrerupătoarele de medie tensiune cu autocompresie de tip Fluarc sunt utilizate şi în
construc ia celulelor prefabricate tip Fluarc, destinate posturilor de transformare pentru
instala iile de distribu ie cu tensiuni nominale Un= 1÷40 kV.
În România, SC Electroputere SA fabrică întrerupătoare cu autocompresie de medie
tensiune de interior tip HF 12/24 kV destinate centralelor electrice, sta iilor de transformare şi
instala iilor de distribu ie.
Întrerupătoarele cu SF realizează în tehnica autopneumatică au dimensiuni de gabarit
6

mici şi nu necesită o între inere deosebită. Reviziile acestor echipamente se fac la câ iva ani;
de fiecare dată examinându-se componentele constructive ale sistemelor de contacte,
garniturile de etanşare împotriva scurgerilor de gaz SF6 şi se înlocuiesc filtrele sau sitele
moleculare.
Întrerupătoare cu SF6 si suflaj magnetic.

La întrerupătoarele cu SF6 realizate în tehnică pneumatică sau autopneumatică, arcul


electric de deconectare este supus unui suflaj cu gaz sub presiune, în măsură să producă
răcirea coloanei acestuia prin evacuarea căldurii în afara volumului camerelor de stingere.
Arcul electric este practic fixat între contacte, în timp ce hexafluorura de sulf, ca mediu de
stingere, se deplasează pe seama diferen elor de presiune.

Figura 48. Tehnica suflajului magnetic. a – sistem coaxial, b - sistem axial.


Principiul de stingere pe care se bazează func ionarea întrerupătoarelor cu suflaj
magnetic, constă în deplasarea rapidă a arcului electric într-un volum închis de SF6 , aflat
ini ial în repaus. În acest caz, mediul de stingere este fix, iar coloana arcului electric, sub
ac iunea unor for e de tip Lorentz, se deplasează cu viteze comparabile cu cea a sunetului.
Câmpul necesar punerii în mişcare a arcului electric este produs de o bobină parcursă
de curent pe durata deconectării sau de magne i amplasa i în zona contactelor, energia
necesară suflajului fiind deci furnizată de o sursă exterioară. Suflajul magnetic se ob ine în
sistem coaxial (figura 5.a, cu 1-contact fix şi electrod de rupere; 2-contact mobil; 3-electrod;
4-bobina de suflaj; 5-arcul electric.), respectiv axial (figura 5.b, cu 1-contact de lucru fix; 2-
contact de lucru mobil; 3-contact de rupere fix; 4- contact de rupere mobil; 5-arcul electric; 6-
bobina de suflaj; 7-piesă polară; 8-manta feromagnetică). În cazul sistemului coaxial, (figura
5.aΨ, arcul electric amorsat la deconectare, ini ial între contactele 1-fix şi 2-mobil, este imediat
preluat între electrozii 1 şi 3, astfel încât curentul care trebuie întrerupt, traversează spirele
bobinei de suflaj 4. În câmpul magnetic ala acestei bobine, for ele de tip Lorentz imprimă
coloanei arcului o mişcare rapidă de rota ie, dispunând-o sub forma unei elicoide spa iale, cu
extremită ile mobile pe electrozii coaxiali 1 şi 3. Alungirea coloanei favorizează cedarea
călduri spre mediul de stingere, iar deplasarea rapidă a acesteia intensifică deionizarea prin
difuziune.
Pe lângă simplitate constructivă, întrerupătorul cu suflaj magnetic se caracterizează
printr-o slabă electroeroziune a contactelor, deoarece, ca urmare a deplasării extremită ilor
arcului electric, temperatura înaltă nu se mai localizează în zone practic finite pe suprafa a de
contact. Distan a dintre contacte, dependentă de nivelul nominal de izola ie şi de presiunea
statică a SF , rezultă mai mică decât la întrerupătoarele realizate în tehnică autopneumatică,
6

energia necesară ac ionării având valori de asemenea mai mici.

Întrerupătoare în construcţie hibridă.


Autoexpansiunea asistată de autocompresie, apelează la suflajul necesar întreruperii
curen ilor de mare intensitate, care este ob inut în principal prin expansiunea termică a gazului
con inut în volumul constant η încălzit de arc (figura 9.).
Un suflaj autopneumatic suplimentar, utilizând gazul comprimat la deconectare în
volumul 7, se exercită la întreruperea curen ilor de mică intensitate, când, autoexpansiunea
este slabă. Valva θ a cilindrului mobil se deschide la începutul deplasării echipajului mobil şi
rămâne deschisă atâta timp cât presiunea în volumul constant η este mai mică decât presiunea
din volumul 7. Valva 8 a pistonului fix se deschide dacă presiunea în volumul 7 depăşeşte o
valoare reglată.

Figura 49. Autoexpansiune asistată de autocompresie.


Avantajul acestor întrerupătoare este că necesită un piston de dimensiuni reduse, ceea
ce permite micşorarea energiei necesare pentru ac ionare.
Energia necesară pentru comprimarea gazului are valori mai mari la întrerupătoarele
autopneumatice. Întrerupătoarele cu autoexpansiune asistată de autocompresie, necesitând un
piston de diametru redus, consumă mai pu in de o treime din energia necesară în cazul
ac ionării unui întrerupător autopneumatic.
Extinderea tehnicii hibride de comuta ie la tensiuni superioare presupune rezolvarea
problemei creşterii importante a energiei cinetice a echipajului mobil, care poate fi acoperită
însă par ial de energia înmagazinată sub formă de căldură în coloana arcului.
Asocierea efectului termic al arcului electric pentru ob inerea expansiunii SF6 cu
autocompresia acesteia este utilizată şi în realizarea întrerupătoarelor destinate celulelor
blindate, în special când este vorba de construc ii cu parametrii electrici ridica i: 300 kV / η0
kA şi un singur loc de întrerupere pe pol (cameră de stingere modul unicăΨ.
Avantajele specifice întrerupătoarelor cu autoexpansiune sunt:
• energie de ac ionare redusă;
• absen a supratensiunilor de comuta ie;
• insensibilitate la viteza de creştere a tensiunii de străpungere în camera de stingere;
• func ionare corespunzătoare la întreruperea curen ilor capacitivi;
• electroeroziune redusă a contactelor.