Sunteți pe pagina 1din 7

AERÁJ s. n.

Primenire şi distribuire a aerului1 (1) într-o mină, într-o sală de spectacole


etc. – Din fr. aérage.
ANTIGRIZUTÓS, -OÁSĂ, antigrizutoşi, -oase, adj. (Despre aparate, maşini şi
transformatoare electrice) Care este prevăzut cu dispozitive speciale de protecţie ce îi
asigură folosirea, fără pericol de explozie, în minele de cărbuni cu emanaţii de grizu. –
Din fr. antigrisouteux.
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a
fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranţă din mine etc.
[Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător.
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziţia imediat
precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o
piesă sau un element de construcţie din beton pentru a le mări rezistenţa. ♦ A consolida
o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu
întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2.
Muncitor specializat în montarea construcţiilor de susţinere a galeriilor de mină. – Din fr.
armateur, it. armatore.
ASECÁ, aséc, vb. I. Tranz. (Rar) A deseca; spec. a evacua apa din puţurile de mină în
curs de săpare, din rocile sau substanţele minerale utile etc. – Din seca (după fr.
assécher).
ASTRALÍT s. n. Exploziv detonant de siguranţă, folosit în unele mine. [Var.: astralită s.
f.] – Din fr. astralite.
BÁIE2, băi, s. f. (Reg.) Mină1 (din care se extrag minerale). [Pr.: ba-ie] – Din magh.
bánya.
BĂÍ2, băiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lucra într-o mină (de aur). – Din baie2.
BĂIÉŞ, băieşi, s. m. Lucrător într-o mină (de aur); miner. – Baie2 + suf. -aş.
BĂIEŞÍŢĂ2, băieşiţe, s. f. (Reg.) 1. Soţie de băieş. 2. Femeie care lucrează într-o mină. –
Băieş + suf. -iţă.
BELÍTĂ s. f. Exploziv de siguranţă folosit în minele de cărbuni. – Din fr. bellite.
BRÉMZĂ, bremze, s. f. Plan înclinat cu dispozitiv de frânare pe care circulă vagonetele
de mină. – Din germ. Bremse.
BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spaţiul
gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A
îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.
BÚTE, buţi, s. f. 1. Butoi. ♦ Conţinutul unui butoi. 2. Rezervorul de benzină al lămpii de
siguranţă întrebuinţate în mine. 3. Fiecare dintre stâlpii principali de susţinere a
eşafodului unui tunel în construcţie. 4. (Reg.) Butucul roţii. [Var.: (reg.) bútie s. f.] – Lat.
buttis.
CÁPSĂ, capse, s. f. 1. Mică piesă metalică utilizată la prinderea laolaltă a unor hârtii, la
încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte etc.; buton (2). 2. Mic căpăcel sau tub metalic
umplut cu o materie explozivă, folosit la cartuşele armelor de foc, la provocarea unei
explozii în mine etc. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe
ceartă, nervos. 3. Capsulă (4). 4. (Elt.) Rondelă metalică izolată de soclul becului, care
face legătura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel.
CARTÚŞ, cartuşe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare,
cu material exploziv şi cu proiectil sau cu alice, care serveşte ca muniţie pentru
armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea
exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut
parţial) pe care se scriu inscripţii, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o
pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de
carton1 care conţine un anumit număr de pachete de ţigări. – Din fr. cartouche.
CHÍBLĂ, chible, s. f. 1. Vas de oţel asemănător cu o găleată, cu care se ridică la
suprafaţă materialul excavat dintr-un puţ de mină. 2. Cutie de fontă în care se
transportă zgura sau alte deşeuri într-o întreprindere siderurgică. – Din germ. Kübel,
engl. kibble.
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cuşcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care
sunt ţinute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcţie de metal acţionată
mecanic, care serveşte la transportarea persoanelor şi materialelor în puţurile unei mine.
– Din sl. kulĭvija.
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat şi copt în cuptor sau în
spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă
incomplet desprinsă de tavanul sau de pereţii unei galerii de mină şi care ameninţă să
cadă. – Copt2 + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt2).
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor şi parâmelor unei corăbii. 2.
Ansamblu de operaţii efectuate de o maşină de extracţie în timpul unei curse a coliviilor
în puţul de mină. – Din fr. cordage.
COVÁTĂ, coveţi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la
moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele
mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata.
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalaţie rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii
de sare la suprafaţă. 2. Troliu rudimentar de lemn, acţionat manual, folosit la spălarea
puţurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcaţiuni de care se
fixează scândurile ce formează învelişul ambarcaţiunii. – Et. nec.
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcţie subterană care asigură încrucişarea a doi curenţi
de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl.
crossing.
CUVELÁJ s. n. Tip de susţinere sau de căptuşire etanşă a puţurilor de mină cu secţiune
circulară care străbat roci acvifere cu debite mari de apă. – Din fr. cuvelage.
DACÍTĂ s. f. Exploziv din grupul dinamitelor, folosit în minele de cărbuni negrizutoase
sau în cariere. – Din fr. dacite.
DEMINÁ, deminez, vb. I. Tranz. A înlătura, a curăţa un loc de mine explozive. – Din fr.
déminer.
DESCĂRCĂTÓR, -OÁRE, descărcători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care descarcă, care
provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere; justificativ. 2. S. n.
Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transport în diferite puncte de pe
traseul său. ♦ Dispozitiv de descărcare prin răsturnare a vagoanelor de mină, a
vagoanelor de marfă etc. 3. S. n. (În sintagma) Descărcător electric = aparat de
protecţie a instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor
acestora. – Descărca + suf. -ător.
EXPLOATÁT, -Ă, exploataţi, -te, adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care suportă
o exploatare (1), care îşi vinde forţa de muncă. 2. Adj. Care este asuprit, oprimat,
prigonit, împilat. 3. Adj. (Despre terenuri, mine, păduri etc.) De unde se exploatează o
substanţă utilă, un material folositor; care se află în exploatare. – V. exploata.
EXPLOATATÓR, -OÁRE, exploatatori, -oare, adj., s. m. şi f. 1. (Persoană) care
exploatează munca altuia, însuşindu-şi fără echivalent o parte din produsul acestei
munci. 2. (Persoană) care exploatează o mină, o pădure, o moşie etc. – Exploata + suf.
-tor (după fr. exploiteur).
EXPLOATÁŢIE, exploataţii, s. f. 1. Unitate economică, întreprindere care exploatează
terenuri, păduri, mine etc.; exploatare. 2. Terenul, pădurea, mina etc. care se află în
exploatarea unităţii de mai sus. – Din fr. exploitation.
EXTRÁCŢIE, extracţii, s. f. 1. Extragere. 2. Operaţie de aducere la suprafaţă a
minereului, a materialelor şi a personalului, prin puţuri verticale sau înclinate care fac
legătura cu diferite planuri ale minei. 3. Îndepărtare a unui corp străin introdus în
organism; spec. extragerea unei măsele sau a unui dinte. 4. (Livr.) Origine, provenienţă.
– Din fr. extraction, lat. extractio.
FEREÁSTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei
clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul şi lumina; ansamblu format
dintr-un cadru fix şi din cercevele în care se fixează geamuri, montat în deschizătura
amintită; ansamblu format de această deschizătură, împreună cu cercevelele care o
încadrează şi cu geamul fixat în cercevele. ◊ Fereastră oarbă v. orb. ◊ Expr. A arunca
banii pe fereastră = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc în care se întâlneşte
un puţ de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Fam.) Oră liberă intercalată între două ore
de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra.
FITÍL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau ţesut, în formă de sfoară, şiret, panglică
sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, în mijlocul lumânărilor, într-un lichid
inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac răsucit sau ţesut care serveşte,
împreună cu cremenea şi amnarul, la aprins. 2. Şnur muiat într-o substanţă inflamabilă,
servind în trecut la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de
foc, iar azi pentru aprinderea încărcăturilor de exploziv în mine, în cariere etc.; tub făcut
din metal sau dintr-un material textil şi umplut cu material inflamabil, servind în acelaşi
scop. ◊ Expr. (Fam.) A băga (sau a vârî) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie.
– Din tc. fitil.
FOCÓS, -OÁSĂ, focoşi, -oase, adj., s. n. 1. Adj. Plin de foc1 (II 1); înfocat, înflăcărat. 2.
Adj. (Rar) Roşu ca focul1; aprins. 3. S. n. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive
(la grenade, bombe, mine etc.). – Foc1 + suf. -os.
FORÁRE, forări, s. f. Acţiunea de a fora şi rezultatul ei; operaţie de săpare a găurilor de
sondă şi a celor de mină; foraj. – V. fora.
FUITUIÁLĂ, fuituieli, s. f. 1. (Înv. şi reg.) Material folosit în exploatările miniere la
astuparea găurilor de mină. 2. (Înv.) Umplutură făcută din câlţi, cârpe, hârtie, care se
băga în puşcă sau în pistol peste alice sau peste pulbere. [Pr.: -tu-ia-. – Var.: fultuiálă s.
f.] – Fuitui (reg. „a îndesa” < magh.) + suf. -eală.
FUITUITÓR, fuituitoare, s. n. Baston de lemn cu care se împing cartuşele de exploziv şi
fuituiala în găurile de mină. [Pr.: -tu-i-. – Var.: fultuitór s. n.] – Fuitui (reg. „a îndesa” <
magh.) + suf. -tor.
GAZOSCÓP, gazoscoape, s. n. Aparat pentru detectarea prezenţei gazelor inflamabile în
galeriile subterane din mine. – Din fr. gazoscope.
GRIZUMETRÍE s. f. Procedeu prin care se determină conţinutul de metan din grizuul
dintr-o mină. – Din fr. grisoumétrie.
GRIZUMÉTRU, grizumetre, s. n. Aparat care determină conţinutul de metan din gazul
existent într-o mină. – Din fr. grisoumètre.
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Maşină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau
de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.
HIDROMECANIZÁRE, hidromecanizări, s. f. Ansamblul procedeelor de mecanizare, cu
ajutorul curenţilor de apă, a lucrărilor de excavare, transportare şi depunere a
materialelor rezultate, aplicat în exploatările din cariere, în mine, la construcţia de
terasamente, diguri, canale etc. – Hidro- + mecanizare. Cf. fr. hydromécanisation.
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea
clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaş”.
ÎMPUŞCÁRE, împuşcări, s. f. 1. Acţiunea de a (se) împuşca şi rezultatul ei. 2. Operaţie
de rupere în bucăţi a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împuşca.
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate
transporta un vehicul, un vapor sau o fiinţă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă
o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦
Materii prime şi auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în
vederea desfăşurării unui proces de fabricaţie. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. –
Încărca + suf. -ătură.
KALIPATRÓN, kalipatroane, s. n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu şi
încorporată în masca de protecţie, care serveşte le regenerarea aerului (prin reţinerea
dioxidului de carbon şi a apei) şi care este folosită în mine. – Din germ. Kalipatron.
LAMPÍST, lampişti, s. m. Lucrător care întreţine, distribuie şi primeşte lămpile într-o
mină. – Din fr. lampiste.
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau şi se
întreţineau lămpile sau felinarele de întrebuinţare curentă; lampisterie. – Lampă + suf.
-ărie.
LIDÍTĂ, lidite, s. f. 1. Exploziv fabricat pe bază de acid picric, folosit în mine. 2. Rocă
sedimentară cu granulaţie fină, de obicei neagră-cenuşie, alcătuită mai ales din cuarţ şi
calcedonie. – Din fr. lyddite.
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A aşeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă;
a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer.
2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. –
Din fr. miner.
MINÁRE1, minări, s. f. Acţiunea de a mina şi rezultatul ei. – V. mina.
MÍNĂ1, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanţe minerale utile; complex de
lucrări, de instalaţii în subteran şi la suprafaţă, destinate exploatării, cu ajutorul puţurilor
şi galeriilor, a unui zăcământ de substanţe minerale utile; subteran, baie2. ♦ Fig.
Rezervor nesecat (de bogăţie). 2. Armă explozivă folosită la distrugerea unor obiective
terestre sau acvatice. 3. Bucată subţire cilindrică sau prismatică din grafit sau din alt
material, folosită la confecţionarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.
MINERÍŢĂ, mineriţe, s. f. Muncitoare calificată care lucrează într-o mină1 (1). – Miner +
suf. -iţă.
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ţine de mină1 (1), privitor la mină1. ♦ În care se găsesc
(multe) mine1, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.
NÍŞĂ, nişe, s. f. 1. Adâncitură (dreptunghiulară, în formă de arcadă etc.) anume lăsată
într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobilă etc., în care de obicei se aşază obiecte
decorative, obiecte de uz casnic etc.; firidă. 2. Intrând amenajat pe o latură a unei
încăperi, care serveşte ca anexă a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele
unei galerii de mină sau al unui tunel, care serveşte pentru adăpostirea lucrătorilor în
timpul efectuării unor lucrări periculoase sau la trecerea trenului, precum şi pentru
depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în pereţii unei
ecluze pentru a adăposti canaturile porţilor când acestea sunt deschise. 4. Construcţie
specială în formă de dulap sau de cameră, cu pereţii de sticlă, legată de un coş de
evacuare şi folosită în laboratoare pentru lucrul cu substanţe care emană gaze
(vătămătoare). 5. (În sintagma) Nişă de abraziune = formă de relief cu aspect de firidă
alungită, formată la baza unei faleze alcătuite din roci rezistente la eroziune, din cauza
acţiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulceraţie adâncă până la perforare a unor organe
interne (stomac, plămâni etc.). – Din fr. niche.
OCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă =
foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnaţi la muncă silnică în saline;
p. gener. închisoare, puşcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl.
okno „fereastră”.
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. Puţ orb = puţ de mină care nu are ieşire directă la
suprafaţă. – Lat. orbus.
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în
acelaşi plan orizontal. 3. (În artele plastice şi în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón,
orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr.
horizon.
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ.
Ort.
PATÉNT1, -Ă, patenţi, -te, (Substantivat, n.) Un fel de târnăcop, folosit în mine. – Din
germ. Patent.
PATRÓN1, patroane, s. n. 1. Cartuş (1). ♦ Bucată cilindrică de exploziv, folosită la
umplerea găurilor de mină. 2. Corp cilindric de porţelan care conţine firul fuzibil al unei
siguranţe electrice; buşon (2). 3. Schiţă pentru indicarea modului de legare a firelor şi a
ordinii operaţiilor în industria textilă. – Din germ. Patrone.
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu
pregătită special pentru a executa construcţiile necesare operaţiilor militare, barajele de
mine etc.
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o
prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafaţa acesteia,
legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucişarea unei căi ferate de mină. –
Din fr. plot.
POÁRTĂ, porţi, s. f. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat
traversând galeria unei mine.
POD, poduri, s. n. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulaţiei vagonetelor
între rampele puţurilor de mină şi colivia de extracţie.
PREABATÁJ, preabataje, s. n. Galerie subterană într-o mină, executată în vederea
începerii abatajului. [Pr.: pre-a-] – Pre1- + abataj.
PUŢ, puţuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereţii pietruiţi sau cu
ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă şi care serveşte la
alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puţ absorbant = groapă făcută în locuri
necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să
le absoarbă. Puţ colector = puţ în care se adună apele captate prin mai multe puţuri sau
drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafaţa sau cu o galerie
principală şi care serveşte la extracţie, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină.
♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus.
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în
urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o şosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] –
Din fr. remblayer.
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care serveşte la umplerea golurilor rămase
într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării
unui teren la nivelul necesar construcţiei unei căi ferate, unei şosele, unui dig etc. – Din
fr. remblai.
RÁMPĂ, rampe, s. f. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de
transport a unui orizont şi un puţ de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă
de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare şi ghidare, folosite pentru
lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. Dispozitiv care
serveşte la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna +
suf. -ător.
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra şi minereul de la locul de
extracţie până la gura unei mine. – Et. nec.
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină,
care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub
acţiunea greutăţii proprii.
SALÍNĂ, saline, s. f. Mină din care se extrage sare; ocnă. – Din fr. saline, lat. salinae.
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmiţa cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul
(pentru a însămânţa, a prăşi etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o
adâncitură, o groapă, un şanţ în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A
scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a
grava. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se)
imprima. 5. (Despre ape, ploi şi alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina
(surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. şi refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva
sau unul împotriva altuia, a încerca să(-şi) facă rău. – Lat. sappare.
SCHIP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanţă fixă şi se
descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl.
skip.
SCUT, scuturi, s. n. 4. Construcţie metalică sau de lemn mobilă, folosită la susţinerea
peretelui şi a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare şi de
căptuşire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare
la suprafaţă fundamentul platformei, format din şisturi cristaline şi vechi roci magmatice.
6. Parte chitinoasă care alcătuieşte epiderma sau scheletul unor vieţuitoare, având rol
protector. – Lat. scutum.
SILICÓZĂ, silicoze, s. f. Boală pulmonară profesională cronică care apare la muncitorii
din mine, din carierele de piatră, din industria metalurgică, din industria porţelanului şi a
sticlei etc., în urma inhalării prelungite a pulberilor de dioxid de siliciu. – Din fr. silicose.
STÓLNĂ, stolne, s. f. Excavaţie orizontală sau puţin înclinată într-o mină, având ieşire
directă la suprafaţa solului. – Et. nec.
SUBTERÁN, -Ă, subterani, -e, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care se află la o adâncime oarecare
sub suprafaţa pământului; de sub pământ, din pământ, din subsol. ♦ Care se execută
sau are loc sub pământ. ♦ Fig. (Despre organizaţii politice) Ilegal. 2. S. f. Încăpere,
galerie, construcţie aflată în întregime (la adâncime mare) sub pământ. 3. S. n. Mină. –
După fr. souterrain, (1) şi lat. subterraneus.
ŞISTIFICÁRE, şistificări, s. f. Răspândire prin pulverizare a unui material sub formă de
pulbere în interiorul unei mine grizutoase cu scopul de a face ca amestecul de grizu şi
praf de cărbune să devină mai puţin sensibil la aprindere şi la explozie. – Cf. fr.
schistification.
ŞTEMPĂRÍ, ştempăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sfărâma cu şteampul minereul scos din
mină. – Din ştempar.
ŞUT1, şuturi, s. n. Durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină; schimb;
normă a unui miner în timpul unui schimb. – Din germ. Schicht.
TANC, tancuri, s. n. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.)
Cutie de plastic de construcţie specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr.
tank, germ. Tank.
TĂLPÍG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la
războiul de ţesut cu ajutorul cărora se schimbă iţele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două
suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare
dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei
galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m.
Încălţăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn şi o baretă de piele petrecută
pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Şosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai
laba piciorului. [Var.: tălpíc s. m., s. n., tălpícă s. f.] – Talpă + suf. -ig.
TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei
mine, care trece de-a curmezişul direcţiei stratului. – Din fr. transversal.
TURN, turnuri, s. n. (2). Turn de extracţie = construcţie de suprafaţă situată deasupra
gurii unui puţ de mină şi prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊
Expr. Turn de fildeş, denumeşte izolarea de viaţă, de realităţile înconjurătoare a unui
scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coş de fabrică. 2. Tură2. – Din germ. Turn.
ŢÁMBRĂ, ţambre, s. f. Construcţie de lemn care căptuşeşte pereţii unei galerii de mină
sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra.
VAGONET, vagonete, s. n. Vagon (1) de dimensiuni mici, care circulă pe şine cu
ecartament îngust, folosit pentru transportul de materiale la lucrări forestiere şi de
terasament, în fabrici, în mine, pe şantiere etc. ♦ Vehicul de funicular care circulă
suspendat pe un cablu. – Din fr. wagonnet.
VAGONETÁR, vagonetari, s. m. Muncitor care lucrează la încărcarea şi la transportul
materialelor cu vagonete în minele de cărbuni, de sare, pe şantiere etc. – Vagonet +
suf. -ar.
VANDRÚG, vandrugi, s. m. Lemn rotund, lung de 3-4 m şi despicat în două, folosit la
susţinerea pereţilor unei mine. [Accentuat şi vándrug] – Din germ. Wanddruck. Cf. drug.
VĂSĂRÍŞ, văsărişe, s. n. Canal de scurgere a apelor din mină. – De la vas.