Sunteți pe pagina 1din 13

www.profitpoint.

ro
0
I. CUVÂNT-ÎNAINTE

În România, încă tindem să ne bazăm pe obiceiuri adânc înrădăcinate în mentalul colectiv în ceea
ce priveşte banii şi bunăstarea financiară. Iar în baza ultimelor studii, suntem codaşi la capitolul
educaţie financiară! Desigur, vom da întotdeauna vina pe salariile mici, conjunctura politică şi
situaţia economică la nivel mondial. Vom da vina pe orice altceva sau altcineva, fără a conştientiza
că poate schimbarea vine din iniţiativa individuală, acel „vreau să ştiu mai mult” pe care prea mulţi
dintre noi l-au înlocuit direct cu „vreau mai mulţi bani”.

Vrem, însă nu ştim nimic despre ei – iar această afirmaţie este susţinută de un studiu în care
România a ocupat locul 124 din 143 într-un clasament global în care statele sunt evaluate în
funcție de nivelul de educație financiară a populației, aproape la egalitate cu țări precum
Honduras, Sudan sau Uzbekistan.

Iar dacă aceste cifre nu vă îngrijorează, ce spuneţi de următoarele? De exemplu, ştiaţi că peste
70% dintre români nu-şi întocmesc un plan financiar pentru propriul buget, motiv pentru care nu
au economii care să acopere precum situaţii de urgenţă, pensie, educaţia copiilor sau plata
datoriilor la bănci? Sau că în august 2015 au fost înregistraţi peste 700.000 de datornici la bănci?

Potrivit unui alt studiu realizat de Erste Group în 2015, principala sursă de educaţie financiară a
tinerilor din România rămâne familia, cu peste 90% din procente. De altfel, preocupările financiare
ale românilor vin mai mult din tradiţie, din acel „strângem bani ca să avem ce lăsa copiilor”. Iată o
primă orientare greşită, pornită din însăşi celula de bază a societăţii – părinţii aleg să
economisească, să planifice viitorul copiilor, fără a-i implica activ pe aceştia în proces şi a le oferi
sprijinul pentru o educaţie financiară corectă. Ajunşi la vârsta maturităţii, lipsiţi de cunoştinţe
elementare, foştii copii se vor trezi implicaţi într-o luptă în care le lipsesc armele.

Nu ar trebui să ne mire faptul că tinerii cu vârste de 14-25 de ani din România cheltuiesc, în medie,
33 de euro lunar pe haine, încălțăminte și alte accesorii asociate, cu mult peste media celorlalte
țări din estul și centrul Europei, fiind întrecuți doar de austrieci – 57 de euro. Lipsa educaţiei
financiare şi asumarea integrală de către părinţii hiperprotectivi a acestei laturi duc la propagarea
îngrijorătoare a unui comportament incorect în rândul tinerilor. Iar efectele acestui întreg proces
vor avea un impact negativ foarte puternic, odată ce tinerii vor fi puşi faţă în faţă cu realitatea
economică.
www.profitpoint.ro
1
I. EDUCAŢIA FINANCIARĂ, CEA DE TOATE ZILELE

Despre bani, în linii mari

De ce mereu vrem mai mulţi bani? Răspunsul la această întrebare poate fi atât de complex şi
extins, încât ar trebui să dedicăm o carte destul de voluminoasă doar pentru schiţarea aspectelor
esenţiale. Ne vom limita, totuşi, la o sinteză utilă care ne poate ajuta în înţelegerea unui mecanism
de gândire ce a ajuns să ne ghideze viaţa.

Dar, înainte de a începe, trebuie să subliniem faptul că a găsi răspunsul în cazul de faţă contează la
fel de mult ca modalitatea prin care ajungem să facem mai mulţi bani. Înainte de a acţiona într-un
anumit fel, întotdeauna trebuie să te întrebi care este factorul motivator din spatele acţiunii tale!

Aşadar, vrem mai mulţi bani deoarece


considerăm că doar astfel vom fi
acceptaţi în anumite cercuri sociale,
vom avea autonomie asupra timpului
nostru, vom putea să ne cumpărăm
lucruri frumoase sau să călătorim acolo
unde dorim. Sau poate că banii sunt
calea prin care vrem să avem un
impact cât mai puternic ori pentru noi
reprezintă garanţia succesului în viaţă?

Oricare ar fi răspunsul, un lucru nu trebuie pierdut din vedere – nu este nimic greşit în aţi dori mai
mult, problemele apar din momentul în care obiectivele tale de ordin materialist ajung să îţi
deformeze viziunea asupra vieţii şi alegerilor tale. Aşadar, dacă vrei mai mulţi bani asta nu
înseamnă că îi şi vei obţine uşor, doar bazându-te pe noroc – alege să munceşti! Nu mult, până la
epuizare, sacrificând totul în schimb – alege să munceşti inteligent!

A munci inteligent înseamnă a te informa, a testa, a nu te lăsa influenţat de preconcepţii generale,


a păstra o minte deschisă şi a accepta importanţa ieşirii din comoditatea rutinei. Nu este suficient
să spui că vrei mai mult, oricine poate şi cu siguranţă face asta – diferenţa o fac oamenii care şi-au

www.profitpoint.ro
2
asumat anumite riscuri şi au realizat că, la fel ca în oricare alt business, pentru a avea profit trebuie
mai întâi să investeşti. Iar în cazul de faţă investiţia trebuie să o faci în tine!

Potrivit unui studiu realizat în 2015 de Visa Europe pe nouă pieţe europene, trei din patru români
care au un hobby pot să obţină venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece
români spun că vor să facă bani de pe urma hobby-ului sau a unei idei de afaceri în viitor.

Motivaţiile românilor care îşi doresc să îşi deschidă o afacere din propria pasiune sunt în principal
aceleaşi ca în cazul persoanelor care au făcut deja acest lucru: pasiunea (65%), flexibilitatea
propriului business (46%), dorinţa de a fi propriul şef (44%) şi de a avea o activitate diferită faţă
cea de la locul de muncă (33%).

Aşadar, poate că ar trebui înlocuită întrebarea ”Cum să fac mai mulţi bani?” cu „Cum să investesc
mai bine în mine şi în visul meu?”. Ştiaţi că o educaţie financiară solidă asigură o rată a succesului
mult mai ridicată? Şi nu vorbim aici doar despre succesul financiar, ci şi cel personal. Reuşita nu
trebuie să implice doar partea cuantificabilă, ci şi cea emoţională – ce ne place să facem, cum ne
simţim atunci când reuşim să ne dezvoltăm propriul business, ce ne motivează?

Statul şi educaţia financiară

Potrivit unui mit care ne umblă pe la urechi încă de mici, atunci când este speriat, struţul îşi
îngroapă capul în nisip. Deşi această practică nu este în realitate adevărată, este adevărat că
băgatul capului în pământ ne caracterizează atunci când vine vorba despre educaţia financiară şi
importanţa acesteia în viaţa de zi cu zi.

Ce este, ce presupune, de ce contează? Mulţi


dintre noi nu ştiu ce este aceea dobândă la un
depozit, nu ştiu să calculeze DAE la un credit şi
nu citesc tot ce scrie în contracte. Însă se
apelează la instrumentele de creditare din ce
în ce mai mult. Să ne mai mire faptul că
ponderea datornicilor este într-o continuă
creştere?

www.profitpoint.ro
3
În acest context, în 2013 educaţia financiară a fost introdusă în rândul cursurilor opţionale, la clasa
a treia sau a patra. În cadrul acestor ore opţionale, copiii învaţă cum să devină mai chibzuiţi, să nu
pună accent pe consum, pe cheltuieli, să ştie să economisească. De exemplu, învaţă cum să
strângă bani cu care să cumpere materiale şi să modeleze obiecte la care să stabilească un preţ şi
să le vândă.

Astfel, ce este un cont, cum se foloseşte un card, ce este un P.O.S – sunt câteva dintre noţiunile pe
care elevii claselor a III-a și/sau a IV-a le pot învăţa la disciplina Educaţie financiară, însă materia
rămâne opţională, ceea ce înseamnă că ţine mai mult de părinţi dacă îşi vor lăsa copii să o
studieze.

Şi dacă tot a venit vorba de copii şi părinţi, foarte interesante devin aserţiunile dl. Valentin Lazea,
economistul Șef al Băncii Naționale a României:

“La un test făcut în rândul copiilor


preșcolari, aceștia au răspuns că banii
sunt fabricați de zâne și personaje din
desene animate. Problema este că și
părinții lor au crezut același lucru, când au
cerut credite doar cu buletinul. […] Chiar
ar trebui să ne gândim ca, orice persoană
care vine la bancă să ceară un credit, să
răspundă mai întâi la un chestionar, care
să conțină un set de întrebări de bază referitoare la dobândă, comisioane, curs de schimb, risc
valutar, etc. Dacă nu știi să răspunzi este ca și cum ai conduce pe șoselele țării o mașină, fără
permis de conducere – te pui în pericol și pe tine și pe cei din jur.”

De ce am nevoie de o planificare financiară?

Indiferent că este vorba de o tradiţie nescrisă dată mai departe de la o generaţie la alta, fie că este
vorba de lipsa interesului, atunci când vine vorba de viitorul nostru financiar ne mulţumim cu
replica abstractă „Lasă că vedem noi!”.

www.profitpoint.ro
4
Amânăm de pe o zi pe alta sau pur şi simplu nu dăm importanţa cuvenită modului în care ne
putem atinge obiectivele. Doar le setăm, neştiind exact cum putem ajunge la ele şi ce trebuie să
facem atunci când apar obstacole pe traseu.

Cine şi de ce?

Câţi dintre voi aţi auzit pe cineva apropiat sau chiar pe voi înşivă spunând „Nu am nevoie de
planificare financiară pentru că oricum nu am mulţi bani/ oricum nu pot controla ce se va întâmpla
pe viitor/ nu este cazul acum, poate când o să am o familie/ habar n-am cum să o fac”? Vă
informăm că planificarea financiară nu ţine cont de statutul vostru social, vârstă, persoanele aflate
în întreţinere sau venituri.

Planificarea financiară este esenţială în fiecare etapă a vieţii, indiferent că:

sunteţi tânărul aflat la început de drum: un plan bine pus la punct vă poate ajuta să vă
deschideţi în viitor propriul business sau să vă cumpăraţi o locuinţă;
sunteţi părintele care trebuie să îţi susţină copilul: un plan respectat pe o perioadă lungă
de timp vă poate ajuta să îi oferiţi acestuia posibilitatea de a studia în străinătate, la o
universitate de prestigiu;
sunteţi omul care vrea să îţi îndeplinească visurile legate de carieră, educaţie, călătorii sau
orice alte hobby-uri.

Dar, cel mai important, trebuie să conştientizaţi că deşi viitorul este imprevizibil, orice măsura
luată pentru protecţia voastră financiară în cazul unei situaţii neprevăzute (calamitate naturală,
boală, invalidate, deces) poate face o diferenţă enormă.

Cum facem corect o planificare financiară ?

În primul rând, trebuie să rămâneţi cu picioarele pe pământ şi…capul în nori. Nu vă limitaţi visurile
şi dorinţele, dar nu încercaţi să realizaţi prea mult într-un timp mult prea scurt, pentru că eşecul vă
va demotiva. Aşadar, setaţi-vă obiectivele şi intervalele de timp pentru realizarea lor într-o
manieră cât mai echilibrată.

www.profitpoint.ro
5
La întocmirea planului financiar trebuie să aveţi în vedere o serie de riscuri că care vă puteţi
confrunta fie voi, fie persoanele apropiate, dintre care amintim: cheltuieli medicale, şomaj,
invaliditate, deces, pierderi sau deteriorări ale bunurilor/locuinţei.

La fel de important este şi pentru ce doriţi să strângeţi bani: educaţie, carieră şi dezvoltare
profesională, achizţionarea unei locuinţe, crearea unui fond de urgenţe, susţinerea familiei,
investiţii, venit suplimentar la pensie.

Poate cel mai important, nu pierdeţi niciodată din vedere cheltuielile lunare care au un caracter
prioritar: chirii, rate, întreţinere, facturi la utilităţi şi orice alt consum recurent.

Dar, cel mai important sfat pe care îl putem da, rămâne – Respectaţi planul financiar! Aceasta este
partea cea mai dificilă, cea în care marea majoritate renunţă prin amânare. Pentru că reuşita unui
plan financiar, deşi începe cu realizarea, se bazează pe respectarea lui.

www.profitpoint.ro
6
II. ANTREPRENORIATUL DE SUCCES, REZULTATUL UNEI EDUCAŢII FINANCIARE SOLIDE

Vreau să fiu antreprenor...

Fiecare dintre noi caută cea mai bună soluţie – atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională.
Fie că au strâns deja ani de zile de muncă în sectorul privat sau de stat, sau se află la început de
drum în carieră, mulţi se gândesc că dezvoltarea unui business personal este cea mai bună
variantă. Cea în care tu eşti propriul tău şef, iei propriile decizii şi îţi transformi visele în realitate.

Cu toate acestea, antreprenoriatul în


România încă nu este un sector atât de
dezvoltat ca în afară, mulţi dintre noi
având doar schiţată ideea pe care ne-o
dorim pusă în practică. Aşadar, de unde
începem, astfel încât şi succesul să ne
fie la „îndemână”?

Unul dintre primcipalele motive pentru


care marea majoritate dintre noi se
gândesc de două ori înainte de a renunţa la job-ul de zi cu zi şi a-şi porni propria afacere constă în
frica de eşec. Antreprenoriatul reprezintă o investiţie destul de substanţială în primă fază iar
teama de a pierde o mare parte sau chiar toţi banii este cea care ne face să dăm înapoi.

Desigur, acest impediment de ordin mental trebuie asumat şi depăşit – altfel, nu am mai auzi
despre poveştile de succes ale celor care au reuşit riscând. În multe dintre aceste cazuri,
încercarea a fost urmată de eşec iar eşecul de o nouă încercare. La fel de adevărat însă este şi
faptul că învăţarea din greşeli, ca o metodă de educaţie antreprenorială, se poate dovedi foarte
costisitoare, mai ales în cazul celor care insistă să testeze „practica” înainte de a studia „teoria”.

Devine, astfel, mult mai indicat un plan de atac care să presupună o primă investiţie în
cunoştinţele atât de necesare. Poate că nu întotdeauna, dar de cele mai multe ori, persoanele
informate şi educate au o rată de succes mult mai ridicată. Desigur, şi în acest caz există un revers
al medaliei – blocajul la nivelul teoriei. Este vorba aici despre cei care investesc permanent în

www.profitpoint.ro
7
educaţie, fără a o aplica, dorind să ştie cât mai mult, dar temători atunci când vine vorba de
experienţa reală.

...dar de ce vreau asta?

Există motive bune şi motive greşite pentru care alegi să fii antreprenor. Din păcate, în practică,
mulţi dintre cei care se gândesc să îşi pornească propriul business pleacă de la o serie de premise
care ulterior se vor dovedi o bază instabilă
pentru clădirea unei afaceri de succes. Dacă
te-ai gândit că antreprenoriatul este cea
mai bune soluţie pentru a deţine controlul,
de a te îmbogăţi rapid sau de a avea mai
mult timp liber, îţi recomandăm să mai
reflectezi asupra acestor motive.

De exemplu, dacă îmbunătăţirea situaţiei


financiare (şi asta într-un timp cât mai scurt
posibil) este singurul factor care te-a determinat să renunţi la job-ul actual şi să investeşti masiv
într-un business, fără a lua în considerare mai întâi toate aspectele presupuse de postura de
antreprenor, este foarte posibil să renunţi la planuri cu aceeaşi uşurinţă cu care ţi le-ai făcut. Şi
asta pentru că în drumul oricărui antreprenor apar obstacole, mai ales la început, iar fără o
motivaţie puternică vei renunţa rapid în momentul în care firma ta nu îţi va aduce profitul mult
visat din primele luni.

Este esenţial, aşadar, să ne educăm şi informăm cât mai mult posibil şi să ne „alegem” motivele
bune pentru a ne începe noua carieră:

Amprenta personală – Vei avea posibilitatea să îţi foloseşti la cote înalte creativitatea şi
imaginaţia. Antreprenoriatul îţi oferă posibilitatea să ieşi de sub „tutela” şi regulile impuse de şefii
care poate nu îţi împărtăşesc viziunea unică. Şi nu uita că tocmai această viziune unică va face
diferenţa între tine şi concurenţă.

www.profitpoint.ro
8
De partea cealaltă a interviului – Ai scăpat de zecile de aplicări la noi job-uri, de CV-uri depuse şi
interviuri. După cum te-ai fi aşteptat, beneficiile în a-ţi fi propriul şef sunt nenumărate şi nu numai
că ai scăpat de căutarea unui loc de muncă, dar chiar vei susţine tu interviurile de angajare.

Rutina locului de muncă? – Exclus! Nu ai cum să te plictiseşti atunci când ştii că de tine depinde
succesul şi profitul companiei tale. A fi antreprenor presupune un proces continuu şi interesant de
învăţare din multiple domenii. Mai mult, îţi poţi organiza munca în cele mai inedite locuri, fără a
mai fi legat de clasicul birou iar pentru asta nu ai nevoie decât de un laptop, smartphone şi o
conexiune la internet.

Impactul tău – Dacă în cazul unui job clasic este destul de greu să îţi dai seama exact ce impact ai
tu, ideile tale şi activitatea desfăşurată asupra business-ului în ansamblu (motiv pentru care de
multe poţi trăi neplăcuta senzaţie că ceea ce faci nu este de impact sau poţi fi cu uşurinţă înlocuit
de alte persoane), în postura de antreprenor vei vedea cu uşurinţă cât de mult contează fiecare
decizie, cuvânt şi acţiune.

Libertatea alegerii – Tu îți vei stabili strategia, tu vei planifica viitorul, tu vei alege metodele de
implementare. Urmarea intuiţiei, organizarea programului şi a resurselor, selectarea clienţilor,
toate acestea reprezintă o libertatea râvnită de mulţi dintre noi. Atenţie, însă! Şi responsabilitatea
este pe măsură!

O idee perfectă pentru un business pe măsură

Cea mai mare întrebare pare să fie întotdeauna aceeaşi – şi ce să fac, care este ideea, care este
afacerea? Din păcate, oricât de puternică ar fi voinţa şi dorinţa, mare parte din rata succesului pe
care o va avea ideea noastră pusă în practică constă în aplicabilitatea ei.

Astfel, orice viitor antreprenor trebuie să facă, în primă fază, o atentă analiză a pieţei şi să se
gândească dacă business-ul conturat pe hartie este fezabil şi în realitate. Sau poate este piaţa
respectivă deja supraaglomerată? Tehnologiile învechite? O lipsă de interes a publicului prea
mare?

Vă prezentăm, în continuare, câteva idei de start-up-uri mai puţin cunoscute, pe care le puteţi lua
în considerare sau de la care să plecaţi, atunci când începeţi conturarea viitorului vostru business.

www.profitpoint.ro
9
Desigur, acestea sunt doar sugestii iar lista poate fi oricând îmbunătăţită şi actualizată, aşa că
aşteptăm comentariile voastre!

Personal shopper

„Cumpărătorul personal” este o idee cu iz occidental, dar care ar putea prinde foarte bine şi la noi.
La urma urmei, sunt foarte multe cazuri de persoane (în special părinţi) care lucrează de dimineaţa
până seara şi nu mai au timp să îşi cumpere cele necesare. Sau de ce să nu venim şi în sprijinul
celor bolnavi sau al bătrânilor? Cereţi clienţilor lista de cumpărături, achiziţionaţi toate cele
necesare şi livraţi-le ulterior acestora contra-cost. Puteţi începe chiar cu prietenii voştri mult prea
ocupaţi şi să vă formaţi o bază de clienţi ulterior.

Restaurare artistică

Pe principiul „Nimic nu se
pierde, totul se transformă”,
ceea ce pentru unii reprezintă
bun de aruncat, pentru alţii
poate fi bun de comercializat.
Cu mici îmbunătăţiri, desigur.
De exemplu, ştiaţi că există
persoane care cumpără la un
preţ infim sau iau chiar gratis
mobila veche şi uzată a celor
care de abia aşteaptă să scape de ea, transformând-o cu puţin talent în piese restaurate unicat?
Iar preţul final este chiar pe măsură, pentru că un lucru este sigur –piesa asta nu o mai are şi
altcineva. Iar aceasta este doar o idee.

Asistent virtual

Telefon mobil, acces la internet şi o imprimantă cu scanner – cele trei lucruri esenţiale de care are
nevoie un asistent virtual, adică persoana care se va ocupa (de acasă) de toate micile aspecte
pentru care pur şi simplu nu mai există timp. Sarcinile pot varia, în funcţie de nevoile clienţilor
(documente administrative, corespondenţă, cercetări online, planificare evenimente, plăţi de
facturi, contabilitate etc.), aşa că trebuie să fii transparent de la început cu ceea ce poţi face.
Desigur, nu ar strica să îţi faci şi un site personal unde să te promovezi.
www.profitpoint.ro
10
În concluzie, nu uita că, indiferent de ideea de business pe care ţi-o alegi, este bine să investeşti
mai întâi în dezvoltarea ta personală prin educaţie financiară, Profit Point oferindu-ţi o gamă
variată de cursuri şi evenimente ce îţi vor fi de un real ajutor în drumul tău către succesul
antreprenorial!

IV. ÎN LOC DE CONCLUZII

Am încercat să subliniem cât mai


mult importanţa educaţiei
financiare, punând accentul nu
doar pe beneficiile aduse, ci şi pe
efectele lipsei acesteia, subliniate
la începutul materialului. În
România anului 2016, educaţia
financiară încă lipseşte şi la copii,
dar şi la adulţi, iar singura
modalitate prin care acest
fenomen poate fi redus o constituie
implicarea activă atât la nivel individual (familie), cât şi la nivel instituţional.

Altfel, rămânem cu cel mai sigur drum către adultul care, pe cât de puţină educaţie financiară are,
pe atât de mult cheltuieşte, în cazul colapsului dând vina pe şomaj, nivelul redus al salariilor şi
evoluţia cursului de schimb. Adevărata problemă? Lipsa unei viziuni, dezinteresul, incapacitatea de
înţelegere a celor mai de bază concepte economice, încrederea în siguranţa financiară artificială
din sânul familiei.

Ce facem, în această situaţie? Totul porneşte de la noi şi de la acceptarea faptului că avem nevoie
de educaţie financiară. Odată ce un adult decide că e momentul să investească în el şi să se
informeze, să înveţe la fel cum a învăţat pe parcursul vieţii sale pentru un viitor mai bun - urmând
cursuri, atât teoretice, dar mai ales practice, susţinute de specialişti în domeniu, cel mai important
pas este deja realizat.

www.profitpoint.ro
11
www.profitpoint.ro
12