Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

MODULUL 1:
CONCEPTUL DE JOC: definire, origini,
caracteristici, funcţii
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe
şi aptitudini:
- - să ilustrezi caracteristicile conceptului de joc,
ca activitate fundamentală la copii
- să exemplifici modalităţile prin care conceptul
de joc şi activitatea de joc este percepută la
diferite popoare ale lumii şi în diferite perioade
istorice
- să identifici funcţiile jocului

Cuvinte cheie:
Joc, definire, caracteristici, origini, funcţii

Cuprinsul Modulului:
Modulul 1: Conceptul de joc: Definire, origini, caracteristici, funcţii ..23
Obiective educaţionale .............................................................................23
Cuvinte cheie ............................................................................................23
Cuprinsul Modulului .................................................................................23
1.1 Ce este jocul? Definire şi caracterizare generală ..............................25
1.2 Origini ale jocului. Evoluţia istorică a jocului ...................................21
1.3 Caracteristici ale jocului ......................................................................23

1
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

1.4 Funcţii ale jocului .......................................................................... 20127

Subiecte pentru autoevaluare: .................................................................. 29
Întrebări de autoevaluare ......................................................................... 29
Subiecte pentru evaluare şi control .......................................................... 38
Întrebări de evaluare ................................................................................ 38
Aplicaţii/ Comentarii/ analize de texte/ situaţii ..................................... 381
Rezumatul acestui Modul .......................................................................... 40
Bibliografie obligatorie.............................................................................. 41
Bibliografie ................................................................................................. 41

2
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1

În orice moment, viaţa ar trebui să fie o creativitate neîntreruptă. Nu

contează ceea ce creaţi – pot fi simple castele de nisip pe malul mării –
important e ca ceea ce faceţi să se nască din spiritul vostru de joacă, din
bucuria interioară pe care v-o provoacă jocul vostru (Osho).
Domnia sa JOCUL . Cât este de fabulos, de fascinant, de profound… Taină
miraculoasă a jocului au încercat să o dezlege filozofi, pedagogi, psihologi,
folclorişti, literaţi, jurişti. Ce s-a constat? Există multe definiţii ale jocului,
dar nici una nu este completă, nici una nu cuprinde toate semnificaţiile, tot
spectrul acestui concept, toate reprezentările lui intuitive…

1.1 CE ESTE JOCUL? Definire şi caracterizare

generală

După J. Huizinga,
Jocul este o acţiune specifica, încărcată de sensuri şi tensiuni,
întotdeauna desfăşurată după reguli acceptate de bunăvoie şi în
afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale, însoţită de simţăminte
de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere.
În Marele Dicţionar de Psihologie jocul este definit ca fiind:
Mod de activitate polimorfă, observabilă cu o frecvenţă cu atât mai
mare cu cât urcăm pe scala animală şi ocupând un loc cu atât mai
considerabil în viaţa unui individ, cu cât acesta este mai tânăr
În Lexiconul pedagigic (2006), jocul este:
Activitate umană fundamentală, alături de muncă, învăţare şi
creaţie, între care, de altfel, se întind multe punţi de
legătură
În dicţionarele explicative ale limbii române se face diferenţierea dintre
sensul direct (principal) şi cele figurative. Astfel în Dicţionarul Enciclopedic
al Limbii Române, noţiunile de „joc” şi „a se juca”, deţin sensuri multiple.

3
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

Cuvântul „joc” are sens de amuzament, iar în sens figurat - ca de exemplu

„jocul cu focul” -; poate semnifica un lucru ieşit din comun, - „jocul
naturii”-, ori ceva întâmplător, aleatoriu cum e „jocul destinului”. Verbul „a
se juca” este folosit în sensul de amuzament, deconectare sau de
interpretarea rolului într-o piesă; în sens figurat poate desemna
simularea (a juca o comedie), o acţiune excitantă (a juca pe nervi),
ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a juca un rol conducător), riscul (a
se juca cu viaţa), o atitudine uşuratică, nechibzuită faţă de ceva (a se juca cu
focul), manifestări de o deosebită voiciune şi strălucire (soarele joacă pe
apă).
Încercările de definire a jocului sunt numeroase tocmai datorită faptului că
termenul are în diferite limbi semnificaţii multiple (Bonchiş, E., ). Notiunea
de joc prezintă, în genere, anumite particularităţi, în diferite etape istorice şi
la diferite popoare (Popa, M., 2002 apud http://www.terapiam.ro/ce-este-
jocul):

 greci – Cercetările de lingvistică ale lui Huizinga (1998)

atestă prezenţa mai multor cuvinte care redau noţiunea de joc.
Astfel, pentru a defini sfera jocurilor în general se folosesc cel
puţin trei cuvinte : paidia ce are sensul de ''ceea ce tine de copil''
şi se diferenţiază de ''paidea'' ce înseamnă puerilitate. Cuvântul
''paidia'', împreună cu derivatele sale, paizein = a se juca şi
paignion = jucărie, poate desemna variate forme de joc, până la
jocurile elevate sau jocurile sfinte, rituale. Jocurile cu caracter de
luptă sau de competiţie, domeniu important în viaţa vechilor
greci, sunt denumite prin cuvântul agon.

 romani - ludo, desemna bucuria, veselia, iar ludus, ludere

semnifica însuşi jocul. Pentru a glumi sau a spune şotii exista un
alt cuvânt : jocus, jocare. Acest cuvânt este cel care a trecut în
limbile romanice şi şi-a extins semnificaţia la cea de joc, a juca.

4
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

 în limbile germanice - jocului îi este conferit şi un sens erotic.

Cuvintele spielkind, anspielen, nunespiel, laichen, leka se referă
la erotismul oamenilor sau al animalelor. Acest sens al jocului
este împărtăşit de multe popoare. Buytendijke (1933) numeşte
jocul dragostei cel mai pur exemplu dintre toate jocurile, care
prezintă în modul cel mai limpede toate semnalmentele lui

 indieni - în limba sanscrită, kridati este un termen general

pentru joc şi indică atât joaca animalelor, a copiilor, a adulţilor
pe de o parte, dar şi mişcarea valurilor, a vântului, fiind propriu
şi pentru exprimarea dansului sau a spectacolului dramatic. Un
alt cuvant lila este folosit pentru a desemna ceea ce se leagănă
dar şi factorul voios, uşor, zglobiu al jocului, redând totodată şi
sensul de aparenţă, imitare.

 chinezi - nu există o denumire sugestivă pentru noţiunea de

joc. Cuvântul won se referă la jocul copiilor şi are sensul de a fi
adâncit în ceva în mod facil. Jocul de îndemânare, competiţia,
jocul de noroc sunt desemnate cu alţi termeni : cheng şi sai adică
competiţie organizată în vederea obţinerii unor premii.

 japonezi - există un singur cuvânt pentru funcţia de joc:

asobu, ce are sensul de distracţie, destindere, amuzament,
excursie, joc de noroc, a imita, a juca ceva dar şi a fi fără lucru.

Ulterior, după cum arăta Elkonin în lucrarea Psihologia jocului

(1980, p. 14), în toate limbile europene cuvântul joc a început să se extindă
asupra unei largi sfere de acţiuni umane care, pe de o parte, nu presupun o
muncă grea, iar pe de altă parte, oferă oamenilor veselie şi satisfacţie.

Jocul a constituit mult timp obiect al neîncrederii, al scepticismului în ceea

ce priveşte valoarea lui educativă. Acesta era considerat ca o simplă
modalitate de destindere care nu necesită efort, ca rutină, sau, mai mult
decât atât, puntea spre acte violente. Jocul reuşeşte să depăşească însă acest

5
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

statut începînd cu secolul al XVIII-lea. Reevaluînd jocul, savanţii încep să

aprecieze virtuţile lui educative. Perceput ca o activitate importantă, graţie
lui B. Elkonin, W. Stern, E. Claparede, S. Freud, J.Piaget, J. Chateau, K.
Lewin etc., care aduc o contribuţie valoroasă la definirea, descrierea şi
înţelegerea din ce în ce mai profundă şi mai complexă a conceptului de joc,
acesta capătă o validare ştiinţifică.
Deşi există în literatura de specialitate opinii diferite cu privire la
vârsta la care se poate vorbi de apariţia jocului la copii, este din ce în ce mai
accentuată ideea potrivit căreia jocul intervine încă din perioada dezvoltării
senzorio-motorii (0-2 ani). Pentru un copil, orice poate să însemne o joacă.
De altfel în cele mai multe dicţionare definiţiile asupra jocului implică ideea
de amuzament, fiind descris ca o modalitate de distracţie.
Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

să completezi spaţiile libere din următoarea afirmaţie:
__________ este o activitate umană
fundamentală, alături de muncă, învăţare şi
creaţie, între care, de altfel, se întind multe
punţi de__________ . (Lexicon pedagogic, 2006)

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

nu, atunci te rog să revenii asupra paragrafelor parcurse până
acum, pentru a le aprofunda.

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Jocul; legătură

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.

6
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

1.1.1 ORIGINILILE JOCULUI

Oriunde în lume copiii fructifică orice oportunitate de a se juca,

abordând această acţiune extrem de natural. Jocul este parte din viaţa lor,
fiind un cadru potrivit care le permite să ia singuri decizii. Jocul există de la
începuturile omenirii, fiind în mare măsură o creaţie a copiilor, perpetuată
printr-un adevărat folclor al jocului. Geografia jocului ne arată că unele
jocuri sunt practicate aproape identic în toată lumea, în culturi diferite.
Atunci când sunt căutate originile jocului trebuie să se ţină cont de faptul că
nu a existat nici un popor, în toată evoluţia omenirii, în care să nu fi existat
jocul. Istoria jocului ne indică faptul că multe jocuri practicate de copiii de
astăzi erau cunoscute şi de copiii Romei sau Chinei antice.
Încă din Antichitate, în scrierile literare sau în operele de artă, s-au
evidenţiat dovezi ale practicării jocului de către copii. Astfel în Forumul
Roman este conturat un şotron în podea. Cele mai vechi zornăitori s-au făcut
din vezică de porc sau gât de păsări, care au fost umplute cu pietre, pentru
ca sunetul produs să stimuleze curiozitatea copiilor mici. Surprinzător sau
nu, de cele mai multe ori, copiii se joacă aceleaşi tipuri de jocuri: şotronul,
coarda, cu păpuşi sau mingi. Cu toate acestea, jocurile şi jucăriile diferă de
la o societate la alta, în funcţie de posibilitatea de acces la diverse tipuri de
materiale sau în funcţie valorile asociate cu jocul.
În Grecia îşi au originea Jocurilor Olimpice. Nu se ştie exact când au avut
loc pentru prima dată, dar se cunoaşte faptul că au avut loc în mod periodic,
înainte de 776 î.Hr., data oficială a începerii.
La Roma, poetul latin Juvenal (60-130), semnala că principala preocupare a
oamenilor a fost “pâine şi jocuri” (panem et circenses). În secolele VII-VI î.
Hr., educaţia romană consta într-o iniţiere progresivă a copilului într-un
mod de viaţă tradiţional. Copilul imita, prin jocurile sale, gesturile şi
comportamentele cotidiene, activităţile celor mai mari decât el.
Gânditorii clasici precum Platon şi Aristotel au pus accentul pe
importanţa achiziţionării jocului, încurajându-i pe părinţi să le ofere
copiilor jucării pentru a le „forma mintea lor” pentru activităţile viitoare ca

7
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

adulţi. Platon a fost printre primii care au menţionat şi recunoscut valoarea

practică a jocului, astfel încât dacă luăm în considerare precizările pe care le
face în Legile, vom constata că el propune ca pentru a învăţa matematica
copiii să utilizeze merele şi copiilor de trei ani, care ulterior vor deveni
constructori, le este util să folosească unelte apropiate de cele autentice, dar
la o dimensiune redusă.
Aristotel face referire la comportamentul de joc al copiilor subliniind că
până la vârsta de cinci ani, perioadă care este încă fragilă, este necesar să se
înlăture inactivitatea fizică prin antrenarea copiilor în activităţi ce implică
mişcare, iar acestea pot fi desfăşurate în diverse modalităţi, dar în special
prin joc. Făcând referire la jocurile copiilor, Aristotel menţionează că
majoritatea jocurilor din perioada copilăriei sunt de fapt jocuri de imitaţie a
ocupaţiilor din perioada adultă.
În Evul Mediu, jocurile sunt mai puţin structurate, fiind utilizate
puţine obiecte, majoritatea fiind desfăşurate în aer liber.
În Renaştere apare o schimbare de mentalitate în sensul că
activităţile individuale devin un substitut al celor colective. Jocurile se
particularizează în funcţie de popor din ce în ce mai mult, se conturează
jocurile tradiţionale; se consolidează poziţia celor care practică jocul şi a
celor care doar îl privesc.
În a doua jumătate a secolului XIX au fost elaborate primele teorii
psihologice asupra jocului de către Spender (1855), Lazarus (1883) şi Groos
(1898, 1901). La începutul secolului XX, au fost conturate direcţiile lui Hall
(1904) şi Freud. Piaget (1932, 1946, 1962, 1966) a subliniat atât în scrierile
sale teoretice cât şi în observaţiile sale clinice, importanţa jocului în
procesul de dezvoltare. O sinteză a teoriilor elaborate până în prezent, care
să le prezinte în totalitatea lor, nu există încă. Pentru pedagog, cel mai
important este însă să cunoască efectele educative ale jocului în care sunt
antrenaţi copiii.

8
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

să rezolvi următorul test grilă:
1. Care din gânditorii din Antichitate enumeraţi mai
jos a fost printre primii care au menţionat şi
recunoscut valoarea practică a jocului:
a. Aristotel;
b. Socrate;
c. Platon;

2. În ce perioadă istorică se conturează din ce în ce mai

mult jocurile tradiţionale, diferite de la un popor la
altul?
a. Evul Mediu
b. Renaşterea
c. Secolul XIX

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.

Răspunsul corect este:

1 -c.
2-b

1.1.1 CARACTERISTICILE JOCULUI

Prind accepţiuni variate în conceptualizarea şi definirea lor, este

oarecum previzibil că diferiţi autori au desprins caracteristici diferite ale
jocului. Încercăm să le prezentăm în continuare pe cele mai relevante.
Garvey (1977), prezintă următoarele caracteristici ale jocului:
• jocul este plăcut şi oferă bucurie
• jocul nu are un scop impus din afară
• jocul este spontan şi voluntar
• jocul presupune o implicare activă din partea jucătorului

9
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

• jocul poate prezenta anumite relaţii cu ceea ce este non-joc, poate fi pus în
contrast cu ceea ce nu este joc.
Concret, puteţi distinge caracteristici ale jocului şi puteţi chiar surprinde
evoluţia pe etape a jocului pornind de la următoarele exemple (preluat din
articolul Jocul – esenţa copilăriei, site-ul:
http://salvaticopiii.ro/upload/p000200100002_JOCUL%20%E2%80%93%2
0ESEN%C5%A2A%20COPIL%C4%82RIEI.pdf):
Un copil de şase luni are în pătuţ o jucărie care zornăie. E viu colorată,
copilul o vede, se întinde după ea, o apucă. Jucăria scoate un sunet. O
scapă (jucăria scoate alt sunet), o apucă din nou. Apoi, îi dă el drumul şi o
culege. O agită mai tare, mai încet. Jucăria scoate sunete de intensităţi
diferite. O lasă jos, o ia din nou. Ce face copilul? Se mişcă. → Jocul este
mişcare

Copilul duce jucăria la gură, o atige cu limba şi buzele, o încearcă cu

dinţişorii, o pipăie, o ascultă cum zornăie - mai tare, mai încet. Descoperă
că poate să apuce obiectul cu mâinile şi să-i dea drumul când doreşte, că îl
poate muta dintr-un loc într-altul. → Jocul este explorare

La groapa cu nisip sunt mai mulţi copii. Doi, cam de cinci ani, se joacă cu
găletuşele şi lopăţelele, au şi o sită, greble, forme de plastic. Vorbesc
însufleţiţi, construiesc un castel, fac turtiţe, cern nisipul, umplu găletuşele,
le golesc, nivelează, fac moviliţe etc. Discută, râd, mereu le vin alte idei, au
roluri – unul e mama, celălalt copilul, mama „face prăjituri”, copilul le
„mănâncă”, apoi inversează rolurile. Când se satură, îşi constuiesc o casă.
Şi tot aşa. Ce fac?
1. Explorează proprietăţile nisipului şi posibilităţile de a-l manipula, precum
şi toate posibilităţile de utilizare a obiectele pe care le au la îndemână
2. Fac mişcare
3. Se amuză
4. Îşi alungă urâtul
5. Imită ceea ce au văzut în familie

10
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

6. Îşi imaginează fel de fel de situaţii, creează scenarii, îşi stabilesc şi

interpretează roluri
7. Vorbesc unul cu altul, îşi dau unul altuia jucăriile, se aşteaptă, se ajută, se
mai şi contrazic, cu alte cuvinte stabilesc o relaţie între ei
→ Jocul este comunicare şi socializare

Un copil de 3 ani îşi face la oliţă apoi mama îl duce să se spele pe mâni,
ajutându-l să se clăbucească. Spuma îl amuză, la fel şi apa, copilul face
clăbuci frecându-şi mânuţele, apoi se clăteşte sub jetul de apă, iar apucă
săpunul, iar se clăteşte, stropeşte cu apă, se amuză şi repetă mişcările până
când mama decide că e timpul să oprească apa şi să-l şteargă cu prosopul.
→ Jocul este exerciţiu şi învăţare.

Mama face prăjituri la bucătărie. Copilul de patru ani o urmăreşte. Stau de

vorbă, el îşi plimbă degetul prin făină, vrea şi el să facă prăjiturile lui,
primeşte boţul lui de aluat pe care îl întinde, îl împleteşte, îl taie, iar îl
întinde, îl tăvăleşte prin făină, îl frământă, imită ceea ce face mama şi
exersează până când îşi face şi el prăjiturile lui.
→ Jocul este observaţie şi imitaţie.

Un grup de copii de vârste preşcolare joacă şotron. Fiecare este foarte

atent la mişcările pe care le are de făcut şi să nu greşească. În acelaşi timp,
toţi ceilalţi sunt atenţi la respectarea regulilor jocului şi nu admit să se
trişeze. Orice încercare de abatere de la regulă este sancţionată prin
excluderea din joc.
→ Jocul este disciplinare.

Jocul este mişcare, explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie,

exerciţiu, disciplinare, învăţare şi, mai ales, bucurie şi plăcere.

Pornind de la o viziune mai generală asupra jocului, au fost

prezentate în literatura de specialitate următoarele caracteristici:

11
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

• Caracter universal şi permanent. Jocul este o realitate prezentă

în viaţa omului, indiferent de vârsta acestuia, regiunea geografică
sau etapa istorică.
• Caracter polivalent. S. Iliov afirma ca jocul are un caracter
polivalent, în sensul în care el este pentru copil şi muncă şi artă
şi realitate şi fantezie. Pe de altă parte, jocul înseamnă şi o
varietate de semnificaţii de la sensul pozitiv până la cel negativ.
El poate numi o activitate cu caracter constructiv, distractivă,
plăcută sau dimpotrivă (jocuri de noroc). De asemenea, jocul
prezintă o gamă diversă de domenii în care se aplică : medicină,
psihologie, pedagogie, asistenţă socială, teatru s.a.m.d..
• Caracter complex. Jocul este o activitate determinanta pentru
formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. În lucrarea Copilul
şi jocul (1967, p.19), Jean Chateau consideră că prin joc,
copilul traduce potenţele virtuale care apar succesiv la suprafaţa
fiinţei sale; lumea jocului este o anticipare a lumii preocupărilor
serioase, este o exersare, în plan imaginar, a viitorului personal.
Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui
personalitate nu se afirmă, care se mulţumeşte să fie mic şi slab,
o fiinţă fără mândrie, o fiinţă fără viitor ( 1967, pp.19-34).

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

să oferi răspunsul la întrebarea:
Care sunt cele mai cunoscute trei caracteristici ale
jocului:

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................
............................................................................................
............................................................................................
şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Răspunsul corect este:

Jocul are:
a. un caracter universal şi permanent
b. un caracter polivalent
c. un caracter complex

12
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.

1.1.2 FUNCŢII ALE JOCULUI

De asemenea, diversele studii şi observaţii asupra jocului au pus în

evidenţă multiple funcţii ale acestuia. În sens larg, acestea pot fi : funcţii
principale sau esenţiale, funcţii secundare şi funcţii marginale ale jocului,
în raport cu etapa de dezvoltare şi cu aportul în procesul de evoluţie şi
integrare socială (U. Schiopu, 1995).
Funcţia principală a jocului se exprimă în:
- asimilarea practică şi mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii. Este o
funcţie de cunoaştere, care scoate în evidenţă caracteristicile
cognitive ale jocului, amplitudinea acestora pe parcursul
dezvoltării copilului. Sunt preferate anumite jocuri la un moment
dat, curiozitatea şi atenţia trezită de ele fac ca cel mic să
părasească alte jocuri, apoi, la rându-le sunt părăsite sau se
convertesc în variante noi mai complexe.
- exersarea complexă stimulativă a mişcărilor, de contribuţie activă la
creşterea şi dezvoltarea organismului. Se manifestă ca funcţie
principală în copilărie, devenind, treptat, funcţie marginala în
perioada adolescenţei. Această funcţie apare ca principală în
jocurile de mişcare sau în jocurile sportive de competiţie şi
secundară în jocurile simple de mânuire de obiecte proprii copiilor
mici sau în jocurile didactice de tipul loto-urilor, şah-ului etc.
- funcţia formativ-educativă, a fost pusă în evidenţă de timpuriu de
pedagogul Frobel şi dezvoltată de pedagogia modernă. Prin joc se
dezvoltă întreaga personalitate a copilului.

Printre funcţiile secundare ale jocului se numară:

• funcţia de echilibru şi tonificare prin caracterul activ şi
compensator pe care-l intreţine complementar jocul faţă de
activităţile cu caracter tensional (jocul ca activitate de tip loisir);

13
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

• funcţia de compensare este strâns legată de funcţiile catarhice şi

proiective ale jocului.
Funcţia terapeutică, considerată ca marginală, se utilizează cu
succes în cazuri maladive (copii care nu ştiu să se joace). Se constituie pe
seama proprietăţilor proiective ale jocului precum şi pe funcţia de integrare
în rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale şi a
comutării lor în trăsăturile personajelor substituite în joc.
Funcţia terapeutic-compensatorie devine funcţie principală în
procesul de terapie complexă recuperatorie integrată la diferitele categorii
de copii cu tulburări de dezvoltare. Jocul poate fi întârziat la copiii cu retard
intelectual sau cu deficienţe senzoriale. De asemenea, jocul poate dezvolta
forme anormale sau poate fi întârziat în cazul copiilor care au perturbări
emoţionale sau tulburări de comportament. În aceste situaţii, intervenţia
specialiştilor pentru crearea unor programe structurate de dezvoltare şi
sustinere a jocului este imperios necesară.

14
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

Subiecte pentru autoevaluare:

Întrebări de autoevaluare
1. După ce ai reuşit să parcurgi modulul 1, ai reuşit să îţi consolidezi
cunoştinţele pe care le avei despre joc şi poate să afli şi informaţii
noi pe această temă. Notează, cu cuvintele tale ce este jocul.
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Cu siguranţă ai reuşit să defineşti jocul. Din informaţiile cuprinse în acest
modul ai putut sesiza că jocul a fost abordat din puncte de vedere diferite
(din domenii diferite) de aceea a căpatat şi multe semnificaţii, diferite de la
un popor la altul sau de la o perioadă la alta. Oricum în definirea jocului să
nu uiţi să aminteşti despre faptul că acesta este specific copilului şi
copilăriei îndeplinind un rol important în ceea ce înseamnă dezvoltarea lui
(motrică, socială, morală etc), oferind prilej de experimentare, învăţare,
amuzament sau distracţie.

2. Care sunt cele trei funcţii ale jocului (în sens larg)?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................

15
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:

În sens larg, acestea pot fi : funcţii principale sau esenţiale, funcţii
secundare şi funcţii marginale ale jocului.

Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă

răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în
acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.

Subiecte pentru evaluare şi control

Întrebări de evaluare
1. Ce este jocul şi care sunt caracteristicile lui?
2. Cum era perceput jocul la diferite popoare de-a lungul istoriei?
3. Care sunt funcţiile jocului?

Aplicaţii/ Comentarii/ analize de texte/

situaţii
1. Imaginaţi-vă că sunteţi cadre didactice dar că:

a. sunteţi partizanii concepţiei potrivit căreia jocul înseamnă doar o

modalitate de petrecere a timpului liber pentru copii, fără să atribuiţi

16
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

acestuia valenţe educative. Consideraţi aşadar, de pe această poziţie

că un copil se joacă doar de dragul distracţiei. Cum s-ar desfăşura
activităţile în grupa/clasa de copii? Descrieţi!

b. Sunteţi partizanii concepţiei potrivit căreia jocul poate fi introdus cu

succes în orice activitate desfăşurată cu elevii/copiii. Ce avantaje şi
ce dezavantaje are derularea în instutuţiile de învăţământ a
activităţilor cu precădre sub formă de joc? Descrieţi!

Termen pentru postare: sfârşitul săptămânii 1.

Aplicaţii/ Comentarii/ analize de texte/

situaţii
Reflectaţi şi analizaţi următoarele citate:

“Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul

anumitor limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi după reguli acceptate de
bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăşi şi fiind însoţită
de un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de ideea că este altfeldecât
viaţa obişnuită”. (J. Huizinga, Homo ludens, 1990)

“Caracterul jocului de a crea o stare de excepţie şi de a diferenţia îmbracă

forma sa cea mai izbitoare în secretul cu care îi place jocului să se
înconjoare. Până şi copii mici îşi sporesc încântarea produsă de joaca lor
făcând din ea un mic secret. Jocul e al nostru nu al altora. Ceea ce fac acei
alţii, din afară nu ne priveşte pentru moment. Înlăuntrul sferei unui joc,
legile şi uzuaţiile vieţii obişnuite nu sunt valabile. Noi suntem şi procedam
altfel. Această suspendare temporară a vieţii obişnuite e complet formată
încă din copilarie”. (idem)

17
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

„Jocul este însăşi viaţa.” (Edouard Claparede)

Se poate spune, arată Ursula Şchiopu, că jocurile constituie o şcoală a

energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei. (.). În acelaşi
sens, jocul educă atenţia, abilităţi şi capacităţi fizice şi intelectuale,
trăsăturile operative ale caracterului (perseverenţa, promptitudinea,
spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de atitudinea faţă de
colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competiţie,
sociabilitatea în genere. În felul acesta jocul modelează dimensiunile etice
ale conduitei.

Termen pentru postare: sfârşitul săptămânii 1.

Rezumatul acestui Modul

Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obţine
următoarea definiţie a jocului: Jocul este o activitate specific umană,
dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, după
posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea
imaginară ce şi-o creează singur. J o cu l s at i s f ac e î n c el m ai î n a l t
g r ad n ev o i a d e a ct i v i t at e a c o p i l u l u i g e n e r at ă d e trebuinţe,
dorinţe, tendinţele specifice preşcolarului, de aceea această formă de
manifestare se întâlneşte la toţi copiii tuturor popoarelor.
Faptul că jocul are un rol deosebit de important în viaţă şi evoluţia
copilului este demonstrată prin atenţia deosebită ce i s-a acordat de către
mulţi specialişti, din multe domenii de activitate. Multiplele definiţii
elaborate implică, direct sau indirect, şi ideea de funcţii ale jocului,
literatura de specialitate decelând:
o funcţii esenţiale
o funcţii secundare

18
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

o funcţii marginale ale jocului.

Funcţia principală a jocului se exprimă în: a. asimilarea practică şi
mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii, b. exersare complexă stimulativă a
mişcărilor, de contribuţie activă la creşterea şi dezvoltarea complexă, c.
funcţia formativ-educativă.
Printre funcţiile secundare ale jocului se numără: a.funcţia de
echilibrare şi tonificare; b. funcţia de compensare.
Funcţia terapeutică este socotită şi ca funcţie marginală fiind
utilizată cu succes în cazurile maladive.

Bibliografie obligatorie
Bonchiş, E. (2004). Psihologia copilului. Ed. Universităţii Oradea

Bibliografie disponibilă on-line

http://www.terapiam.ro/ce-este-jocul

Bibliografie suplimentară (facultativă)

1. Elkonin, D. (1980). Psihologia jocului. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti

BIBLIOGRAFIE
Bonchiş, E. (2004). Psihologia copilului. Ed. Universităţii Oradea
Elkonin, D. (1980). Psihologia jocului. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Johan Huizinga (1951). Homo ludens, Ed. Gallimard, Paris
Şchiopu, U. (1995). Psihologia vârstelor, ciclurile vârstelor. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică.

19
Mo d u l ul 1 – D en u m i rea d is cip lin e i

2
MODULUL 2:

21