Suport de curs la disciplina Controlul medicamentelor

Tema: Standardizarea medicamentelor

Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional

necesar a varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin
elaborarea de noi standarde și revizuirea lor.
Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod unitar și general nivelul
celor mai bune realizări pe plan naţional şi internaţional, ridicarea calității produselor la nivel
național și mondial.
Organizația Internațională de Standardizare
„International Organization for Standardization” (ISO)
Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant.
Limbile oficiale sunt engleza franceza.
În Republica Moldova standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate de Institutul
Naţional de Standardizare şi Metrologie (INSM (http://www.standard.md/index.php=ro)
(Moldova Standard).

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens
și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii
directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul
optim de ordine într-un anumit context.

Conținutul unui standard

Standardele variază după caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe
discipline: începând cu toate aspectele tehnice, economice și sociale ale activității umane și
încheind cu toate disciplinele de bază cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc.
• Sunt coerente și consecvente: standardele sunt elaborate de către comitetele tehnice
care sunt coordonate de către un organism specializat și asigură depășirea barierelor dintre
diferite domenii de activitate și diferite politici comerciale;
• Rezultă din participare: standardele reflectă rezultatele activității desfășurate în comun
ce implică toate părțile competente și sunt validate prin consens pentru a reprezenta toate
interesele relevante: producători, utilizatori, laboratoare, autorități, consumatori etc.
• Sunt procese active : standardele se bazează pe experiența reală și conduc la rezultate
materiale în practică (produse – atât bunurile, cât și serviciile, metodele de încercare etc.); ele
stabilesc un compromis între cele mai ridicate nivele de progres și constrângerile economice ale
timpului;
• Sunt actualizate: standardele sunt revizuite periodic sau după cum dictează
circumstanțele pentru a le asigura actualitatea și, de aceea, evoluează împreună cu progresul
social și tehnologic;
• Au statut de referințe în contracte comerciale și în instanță în cazul unei dispute;
• Au recunoaștere națională sau internațională : standardele sunt documente care sunt
recunoscute ca valabile la nivel național, regional sau internațional, după caz;
• Sunt disponibile pentru oricine: standardele pot fi consultate și achiziționate fără
restricție. Ca regulă generală, standardele nu sunt obligatorii, acestea având o aplicare voluntară.
În anumite cazuri, implementarea poate fi obligatorie (cum ar fi în domeniile legate de securitate,
instalații electrice sau în contracte publice).

Rolul standardelor
Un standard reprezintă un nivel de experiență și tehnologie care face ca prezența
industriei în elaborarea sa să fie indispensabilă. Acesta este un document de referință folosit, în
special, în contextul contractelor publice sau în cadrul comerțului internațional, pe care se

1
bazează majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite de către industriași ca și
referință indiscutabilă ce simplifică și clarifică relațiile comerciale dintre partenerii economici.
Standardele sunt documente care se folosesc din ce în ce mai mult în jurisprudență.
• Un factor de raționalizare a producției : standardul face posibilă stăpânirea
caracteristicilor tehnice, pentru a satisface clientul, pentru a valida metodele de fabricație, pentru
creșterea productivității, dând un sentiment de securitate operatorilor și instalatorilor;
•Un factor de clarificare a tranzacțiilor: în fața unei oferte supraaglomerate de produse
sau servicii, care pot avea valori practice extrem de diferite, existența sistemelor de referință
facilitează o mai bună evaluare a ofertelor și reducerea incertitudinilor, ajută la definirea
necesităților, optimizează relațiile cu furnizorii, elimină necesitatea unor încercări suplimentare;
• Un factor de inovare și dezvoltare a produselor : participarea la activitatea de
standardizare favorizează anticiparea și prin aceasta asigură progresul simultan al produselor.
Standardele au un rol favorabil în inovare datorită transferului de cunoștințe;
• Un factor de transfer al noilor tehnologii : standardizarea facilitează și accelerează
transferul de tehnologie în domeniile care sunt esențiale atât pentru companii, cât și pentru
persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare, biotehnologie, produse farmaceutice,
produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.)
• Un factor pentru selectarea strategică a companiilor : participarea la standardizare
înseamnă introducerea soluțiilor adaptate la competența unei companii și echiparea acelei
companii pentru a putea concura într-un mediu economic competitiv. Asta înseamnă să acționezi
în spiritul standardizării, nu să suporți costurile.

Tipuri de standarde

Se pot menționa patru tipuri mari de standarde:

•Standarde de prescripții fundamentale care se referă la terminologie, metrologie,
convenții, semne și simboluri etc.
• Standarde pentru metode de încercare și pentru analiză care măsoară caracteristicile;
• Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs) sau a unei
specificații pentru un serviciu (standarde pentru activități de servicii) și pragurile de performanță
ce trebuie atinse (utilizare adecvată, interfața și interschimbabilitatea, sănătate, securitate,
protecția mediului, contracte standard, documentația ce însoțește produsele sau serviciile etc.);
• Standarde de organizație care se referă la descrierea funcțiilor unei companii și la
relațiile dintre acestea, cât și la structurarea activităților (managementul și asigurarea calității,
mentenanța (totalitatea operațiilor de întreținere și reparație ale unui sistem tehnic), analizele de
valoare, logistica, managementul calității, managementul proiectelor sau al sistemelor,
managementul producției etc.).

Ciclul de viață
În general, un standard cuprinde șapte etape majore:
 Identificarea necesităților partenerilor: analiza pe sector a gradului de adecvare și a
fezabilității (caracter realizabil al unui lucru) tehnico-economice a activității normative
pe baza a două întrebări hotărâtoare: Standardul va asigura „un plus” tehnic și economic
în sector? Există și sunt disponibile cunoștințele necesare pentru elaborarea unui
standard?
 Programarea colectivă: strategie de gândire pe baza necesităților identificate și a
priorităților definite de către toți partenerii, apoi luarea deciziei de a se introduce în
programul de lucru al organizației implicate;
 Elaborarea proiectului de standard de către părțile interesate, reprezentate de experți
(inclusiv producători, distribuitori, utilizatori, consumatori, administrație, laboratoare
etc., după caz), lucrând împreună în cadrul comitetelor tehnice; Consensul experților
privind proiectul de standard;

2
  Validarea : consultare la nivel internațional și/sau național, după caz, sub forma unei
anchete publice, ce implică toți partenerii economici pentru a avea asigurarea că proiectul
de standard este conform interesului general și nu ridică alte obiecții majore;
 Finalizarea textului proiectului de standard;
 Aprobarea textului pentru a fi publicat ca standard;
 Revizuirea : aplicarea tuturor standardelor reprezintă obiectul unei evaluări efectuate în
mod regulat de către organismul de standardizare în ceea ce privește relevanța, ceea ce
face posibilă detectarea la timp a unui standard ce trebuie adaptat la alte necesități. După
revizuire, un standard poate fi confirmat fără schimbări, poate merge în continuare la
revizuire sau poate fi anulat.

Dreptul de autor și dreptul de utilizare

Standarde naționale: Standardul este o operă colectivă. Includerea unui standard
național în programul național de standardizare și elaborarea acestuia se face sub autoritatea
organismului național de standardizare, care îl și publică. Prin urmare, standardul național este o
operă protejată încă din faza de proiect, dreptul de autor aparținând organismului național de
standardizare. Standarde internaționale: Din faza de proiect în cadrul comitetului tehnic,
standardele internaționale sunt protejate prin drept de autor, aparținând organismelor
internaționale de standardizare (ISO, CEI (Comisia Electrotehnică Internaţională)).

Principii generale de standardizare a medicamentelor

Sistemul de standardizare a medicamentelor trebuie să înainteze faţă de elaborare, studii
clinice, fabricare şi realizare a medicamentelor aşa cerinţe, care ar putea asigura inofensivitatea,
acţiunea farmacologică cerută şi ar garanta calitatea la toate etapele de administrare.
La general astfel de cerinţe sunt reflectate în regulile de bună practică de laborator
GLP(Good Laboratory Practice), de bună practică clinică GCP (Good Clinical Practice) şi de
bună practică de fabricaţie GMP (Good Manufacturing Practice), care în fond reprezintă cazuri
particulare al Sistemului Internaţional de Standardizare ISO 9001, care reglementează studiile
preclinice şi clinice, fabricarea şi realizarea produselor farmaceutice.
În prezent în Republica Moldova sunt elaborate Reguli de Bună Practică de Fabricaţie a
Medicamentelor care sunt în fond echivalente cu cele aprobate de Uniunea Europeană prin
Directiva 2003/94/CE din 08 10 2003 „De stabilire a principiilor şi orientării privind Buna
Practică de Fabricaţie cu privire la produsele medicamentoase de uz uman şi medicamentele
experimentale de uz uman. (Ord MS 309 din 23.03.2013).
Pot fi realizate doar medicamentele care sunt permise pentru administrare şi realizare în
ţara dată. Pot fi realizate doar medicamentele care posedă documentaţie tehnică de normare a
calităţii şi care este aprobată de către organele (instituţiile) abilitate. În RM acestea sunt DAN
exprimate prin MFT, MF sau specificaţii de normare a calităţii (SNC). DTN trebuie să asigure
controlul obiectiv al calităţii medicamentului obţinut după o tehnologie concretă. Nivelul
fabricării medicamentului trebuie să asigure posibilitatea obţinerii medicamentului cu
caracteristicile de calitate incluse în DTN. Sistemul de control al calităţii medicamentului trebuie
să asigure posibilitatea depistării medicamentelor neconforme.

În prezent în RM standardizarea medicamentelor se efectuează conform Ordinului

Ministerului Sănătăţii Nr 739 din 23.07.2012 „Cu privire la reglementarea autorizarii
produselor medicamentoase de uz uman”.
DAN se prezintă prin: Monografie farmacopeică temporară, Monografie farmacopeică
sau Specificaţie de normare a calităţii.
Nota explicativă la MF, MFT sau SNC se semnează de farmacistul diriginte şi
conducătorul Întreprinderii producătoare de medicamente. În cazul în care medicamentul este
elaborat de altă organizaţie, nota explicativă se semnează de autorul (autorii), ce a (au) elaborat

3
medicamentul, farmacistul diriginte şi directorul Întreprinderii farmaceutice producătoare.
(Dezvoltarea farmaceutică).
Întreprinderea elaborează şi aprobă RTP sau RTC pentru fiecare medicament. RTP sau
RTC sunt elaborate în conformitate cu progresele continue în domeniul tehnologiilor de
fabricare a medicamentelor. RTP determină ordinea de activitate a Întreprinderii pentru un
anumit medicament şi include specificaţii la următoarele compartimente:
I. Generalităţi:
 Denumirea medicamentului în limba română şi latină;
 Descrierea medicamentului;
 Componenţa cantitativă;
 Grupa farmacoterapeutică;
II. Specificarea materiei prime şi materialelor.
III. Specificaţia de aparate şi utilaj.
IV. Etapele procesului tehnologic şi controlului interfazic al calităţii.
V. Schema fluxului tehnologic.
VI. Descrierea procesului tehnologic – etapele principale:
6.1. Pregătirea spaţiului de producţie, utilajului şi personalului;
6.1.1. Proceduri pentru igienizare a spaţiilor de producţie;
6.1.2. Proceduri de curăţare şi întreţinere a echipamentului auxiliar;
6.1.3. Proceduri de curăţare şi întreţinere a echipamentului tehnologic;
6.1.4. Proceduri pentru pregătirea personalului antrenat în procesul de producere.
6.2. Descrierea procesului tehnologic.
VII. Controlul calităţii în procesul de producere şi medicamentului finit.
VIII. Securitatea muncii, securitatea antiincendiară şi condiţii sanitare de
producere.
IX. Deşeuri de producţie.
X. Lista instrucţiunilor de producere.
10.1. Instrucţiuni;
10.2. Proceduri operaţionale standard.
XI. Normative tehnico-economice:
11.1. Norme de consum ale materiei prime pentru produs;
11.2. Norme de consum a materialelor pentru produs;
XII. Normarea timpului de lucru în procesul de producţie.
XIII. Materiale informative.

Modalitatea de elaborare, prezentare, expertiză şi aprobare a Documentului analitico-

normativ (DAN):
Pentru asigurarea calităţii înalte a producţiei fabricate în Întreprinderi farmaceutice se
elaborează şi se aprobă DAN pentru fiecare medicament.
DAN trebuie elaborat în conformitate cu progresele continue în conformitate cu cerinţele
în vigoare pentru elaborare, metodelor de analiză şi control al calităţii noilor produse
medicamentoase.
În procesul de expertiză se verifică nivelul DAN şi corespunderea lui cu:
-cerinţele Farmacopeilor în vigoare;
- numărului minim necesar de indici de calitate şi argumentarea lor în nota
explicativă; validarea metodelor noi elaborate de producător şi incluse în nota explicativă a
DAN, corectitudinea perfectării documentelor prezentate.
Structura şi conţinutul compartimentelor din DAN se determină în dependenţă de
proprietăţile fizico-chimice a componentelor sau natura medicamentului şi se descriu în
următoarea consecutivitate:
 descriere;
 solubilitate;

4
 identificare;
 punct de topire;
 punct de fierbere;
 punct de solidificare;
 interval de distilare;
 densitate relativă;
 putere rotatorie specifică;
 extincţia;
 indice de refracţie şi alte constante fizice;
 transparenţă;
 culoare;
 aciditate şi alcalinitate sau pH-ul soluţiei;
 impurităţi străine (specifice);
 cantităţi reziduale de solvenţi organici;
 controlul limitelor pentru impurităţi organice;
 pierdere prin uscare;
 controlul limitei pentru substanţe organice uşor carbonizabile;
 determinarea apei:
 titrare cu reactivul Karl Fischer;
 reziduu prin calcinare;
 contaminare microbiană;
 dezagregare;
 solubilitate;
 masa medie şi uniformitatea masei;
 uniformitatea volumului;
 determinarea cantitativă a principiilor active;
 ambalare;
 marcare;
 condiţii de depozitare;
 transportare;
 termen de valabilitate;
 grupa farmacoterapeutică ATC.