Cele trei cuvinte cheie ale familiei: „Te rog!”, „Mulțumesc!”, „Iartă-mă!

”
PUBLICAT LA 14 MAI 2015

”Te rog!”, ”Mulțumesc!” și ”Iartă-mă!”. La cateheza audienței generale de miercuri, 13 mai 2015, în Piața Sfânt
ul Petru, la care au participat zeci de mii de pelerini din lumea întreagă, papa Francisc a continuat reflecțiile dedi
cate familiei și a scos în evidență trei cuvinte cheie care contribuie decisiv la calitatea vieții de familie: „te rog”,
”mulțumesc” și ”iartă-mă”. La saluturile finale, Pontiful a menționat comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la
Fatima.
Redăm mai jos cateheza Sfântului Părinte.
«Cateheza de astăzi este ca ușa de intrare a unei serii de reflecții despre viața de familie, viața ei reală, cu timpii
și evenimentele ei. Pe această ușă de intrare sunt scrise trei cuvinte, pe care le-am folosit de mai multe ori. Acest
e cuvinte sunt: ”te rog”, ”mulțumesc” și ”iartă-mă”. Aceste cuvinte deschid calea pentru a trăi bine în familie, pe
ntru a trăi în pace. Sunt cuvinte simple, dar nu atât de simple când trebuie puse în practică. Ele cuprind o mare p
utere: au puterea de a păzi casa, chiar și prin miile de greutăți și încercări. Lipsa lor, în schimb, deschide treptat
unele fisuri care pot duce chiar la prăbușirea ei. Noi le înțelegem de obicei drept cuvinte de ”bună educație”. De
acord, o persoană bine educată cere voie, spune mulțumesc sau își cere iertare dacă greșește. De acord, buna edu
cație este foarte importantă. Un mare episcop, Sfântul Francisc de Sales, obișnuia să spună că ”buna educație îns
eamnă deja jumătate de sfințenie”. Dar atenție, în istorie am cunoscut și un formalism al bunelor maniere care p
oate deveni masca sub care se ascunde uscăciunea sufletului și dezinteresul pentru celălalt. De obicei se spune: ”
În spatele bunelor maniere se ascund proastele obiceiuri”. Nici chiar religia nu este ferită de acest pericol, care f
ace să alunece respectarea formală în mondanitate spirituală. Diavolul care îl ispitește pe Isus arată bune manier
e – e un adevărat domn, un cavaler – și citează Sfânta Scriptură, pare un teolog. Stilul lui se prezintă a fi unul co
rect, dar intenția lui este aceea de a deruta de la adevărul iubirii lui Dumnezeu. Noi, în schimb, înțelegem buna e
ducație în termenii ei autentici, în care stilul bunelor raporturi este bine înrădăcinat în iubirea binelui și în respec
tul față de celălalt. Familia trăiește din această finețe a iubirii».
«Primul cuvânt este ”te rog!”. Când ne preocupăm să cerem cu politețe chiar și ceea ce, poate, credem că putem
pretinde, noi punem o adevărată protecție pentru spiritul conviețuirii matrimoniale și familiale. A intra în viața c
eluilalt, chiar și când face parte din viața noastră, cere delicatețea unei atitudini non invazive, care reînnoiește în
crederea și respectul. Confidența, cu alte cuvinte, nu autorizează la a considera totul ca presupus. Și iubirea, cu c
ât este mai intimă și profundă, cu atât mai mult cere respectul libertății și al capacității de a aștepta ca celălalt să
deschidă ușa inimii sale. În acest sens, să ne amintim de cuvântul lui Isus din cartea Apocalispului pe care l-am
ascultat (mai înainte): ”Iată, eu stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, eu voi veni
la el, voi cina cu el și el cu mine” (3,20). Dar și Domnul cere voie ca să intre! Să nu uităm! Mai înainte de a fac
e ceva în familie (să spunem): ”te rog, îmi dai voie, îți place să fac așa?”. Este acel limbaj educat dar plin de iubi
re. Acesta face atât de mult bine familiei».
«Al doilea cuvânt e ”mulțumesc”. Uneori îți vine să gândești că devenim o civilizație de proaste maniere și cuvi
nte urâte, ca și cum ar fi un semn de emancipare. Le auzim de atâtea ori chiar și în public. Politețea și capacitate
a de a mulțumi sunt considerate semn de slăbiciune, uneori trezesc chiar neîncredere. Această tendință trebuie c
ontrastată chiar în sânul familiei. Trebuie să devenim intransigenți în privința educației la gratitudine, la recunoș
tință: demnitatea persoanei și dreptatea socială trec amândouă pe aici. Dacă viața de familie neglijează acest stil,
chiar și viața socială îl va pierde. Gratitudinea, apoi, pentru unul care crede, este în inima însăși a credinței. Un
creștin care nu știe să mulțumească este unul care a uitat limba lui Dumnezeu. Ascultați bine: un creștin care nu
știe să mulțumească este unul care a uitat limba lui Dumnezeu. E urât acest lucru. Să ne amintim de întrebarea lu
i Isus când i-a vindecat pe cei zece leproși dar numai unul dintre ei s-a întors la el ca să-i mulțumească (cf Lc 17,
18). Am auzit o dată de o persoană în vârstă, foarte înțeleaptă și bună, simplă dar cu acea înțelepciune a pietății ș
i a vieții: ”gratitudinea este o plantă care crește numai în ogorul sufletelor nobile”. Acea noblețe a sufletului, al h
ar al lui Dumnezeu în suflet care ne face să spunem: Mulțumesc recunoștinței”. Este floarea sufletului nobil. Est
e frumos acest lucru».
«Al treilea cuvânt este ”iartă-mă”. Cuvânt greu, desigur, și totuși atât de trebuincios. Când lipsește, micile crăpăt
uri se adâncesc – chiar și fără a vrea – până la a deveni gropi adânci. Nu întâmplător în rugăciunea pe care ne-a î
nvățat-o Isus – ”Tatăl nostru” – care cuprinde toate cerințele esențiale pentru viața noastră, găsim această expres
ie: ”Ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12). A recunoaște că am greșit,
a fi doritori să restituim ceea ce a fost luat – respect, sinceritate, iubire – ne face vrednici de iertare. Și în acest fe
l se oprește infecția. Dacă nu suntem capabili să cerem iertare, înseamnă că nici nu suntem capabili să iertăm. În
casa în care nu se cere iertare începe să lipsească aerul, apele devin stătute. Atâtea răni pentru afecțiune, atâtea s
fâșieri în familii încep cu pierderea acestui cuvânt prețios: ”iartă-mă!”. În viața de căsătorie există multe certuri,
iar farfuriile chiar încep să zboare, dar vă dau un sfat: nu încheiați niciodată ziua fără să faceți pace. Ascultați cu
atenție: v-ați certat, soț și soție? Copiii, cu părinții? V-ați certat rău? Nu e bine, dar nu aceasta este problema. Pr
oblema este că acest sentiment revine a doua zi. De aceea, dacă v-ați certat, nu încheiați niciodată ziua fără să fa
ceți pace în familie. Și cum trebuie să fac pace, punându-mă în genunchi? Nu! E îndeajuns un mic gest, un măru
nțiș, și armonia familiei se reface. E îndeajuns o mângâiere, fără cuvinte, dar niciodată nu încheiați ziua fără să f
aceți pace. Ați înțeles? Nu e ușor, dar trebuie, pentru că în acest fel viața va fi mai frumoasă».
«Aceste trei cuvinte cheie ale familiei sunt cuvinte simple și poate că într-un prim moment ne fac să râdem, dar
când le uităm, nu mai e nimic de râs, nu-i așa? Educația noastră, probabil, le trece prea mult cu vederea. Domnul
să ne ajute să le reașezăm la locul lor, în inima noastră, în casa noastră și chiar în conviețuirea noastră civilă. Și
acum vă îndemn să repetăm cu toții împreună aceste trei cuvinte: ”te rog, mulțumesc, iartă-mă”. Cu toții împreu
nă: ”te rog, mulțumesc, iartă-mă”. Sunt cuvintele prin care se poate intra în iubirea familiei, pentru ca în familia
să fie bine. Apoi, să repetăm sfatul pe care vi l-am dat, cu toții împreună: ”să nu încheiem niciodată ziua fără să
facem pace”. Cu toții împreună: ”să nu încheiem niciodată ziua fără să facem pace”. Vă mulțumesc!».
În fine, înainte de cântarea rugăciunii ”Tatăl nostru” în latină, papa Francisc a menționat că pe 13 mai se amintes
c aparițiile Maicii Domnului la Fatima în 1917:
• «Adresez un gând special celor tineri, bolnavilor și soților recent căsătoriți. Astăzi este comemorarea liturgică
a Fericitei Fecioare Maria de la Fatima. Dragi tineri, învățați a cultiva devoțiunea față de Maica lui Dumnezeu p
rin recitarea zilnică a rozariului! Dragi bolnavi, să o simțiți pe Maria prezentă în ceasul crucii! Voi, dragi soți rec
ent căsătoriți, rugați-o să nu lipsească niciodată din casa voastră iubirea și respectul reciproc!».
Primiți acum binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei car
e o primesc în spirit de credință.