Sunteți pe pagina 1din 3

Buna ziua.

Ma numesc Raluca Mihalache si coordonez echipa “Hoinarii” ce reprezinta Palatul


Copiilor Focsani.
Utilitatea unui laboratorului IT în cadrul instituţiei noastre este dată de diverstitatea activităţilor
de la cercurile de pictură, muzică, dans, informatică, engleză, electronică, copiii folosindu-l ca sursă de
informare şi instrument efectiv de lucru. Astfel, abordăm calculatorul ca un instrument care ajută la
dezvoltarea personală şi profesională a elevului.
Proiectul nostru este inovativ deoarece introduce un nou tip de educaţie- educaţia pentru timpul
liber, stimulând astfel încă de pe băncile şcolii interesul copiilor pentru cunoaştere şi călătorii.
Pornind de ideea că acela care nu-şi cunoaşte ţara, nu are viitor, am intitulat proiectul “Asta-i
România mea. Deschide ochii!”. Acesta îşi propune să dezvăluie frumuseţile ascunse ale pământului pe
care au trăit străbunii noştri, cu ajutorul calculatorului.
Ne aflăm în mijlocul unui târg de turism la care vă invităm să participaţi. Aducem la lumină
locuri mai puţin cunoscute, dintre care amintim doar câteva: Muzeul cânepii de la Ieud-Maramureş,
Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră-Argeş, Cetatea Cîlnic-Alba, satul Râmetea înscris în patrimoniul
UNESCO, cascada Bigăr, fenomenul geologic groapa Ruginoasa, zăcământul fosilifer Dealul cu Melci,
iar lista ar putea continua.
Ne dorim ca aceste călătorii virtuale să devină realitate, inspirând publicul să descopere
frumuseţi sălbatice, liniştea şi răcoarea din munţi, misticul şi magia locurilor străvechi.

Gazda evenimentului, …………… împreună cu hoinarii de serviciu ……., …………,


………….,……., …………, …………., ne vor surprinde cu destinaţii inedite de vacanţă.

Buna seara, bine aţi venit la târgul nostru de turism “Asta-i România mea. Deschide ochii !”.
Prietenii mei au pregătit pentru dumneavoastră câteva atracţii de care probabil nu aţi auzit încă.

1. ………, care este propunerea ta?

2. Continuăm călătoria noastră cu ……………….

3. ………, care este propunerea ta?

4. Ne va uimi acum cu o destinaţie nouă …………..

5. ………, care este propunerea ta?

6. Finalizăm călătoria noastră cu ………………..

Sperând că v-am deschis apetitul pentru călătorii, echipa noastră vă doreşte hoinăreală plăcută pe
cărări necunoscute.
1. Sunteţi pasionaţi de geologie şi doriţi să păşiţi în craterul unui vulcan, unde lava pare că s-a răcit
ieri ? Este vorba de Vulcanul stins de la Racoş, pe care îl veţi găsi într-un peisaj autentic transilvănean
de poveste, la 70 km de Braşov. Nu departe de el puteţi admira coloanele de bazalt şi lacul de smarald.

2. Călătorii care ajung pe meleagurile Apusenilor au şansa să descopere adevărate bijuterii ale naturii în
adâncurile pământului. Este vorba de peştera Farcu, unde veţi rămâne uimiţi de cristalele formate de-a
lungul timpului pe pereţii modelaţi de apă, iar peştera Meziad vă va surprinde cu formaţini deosebit de
frumoase – stalactite, stalagmite, coloane, draperii.

3. Sunteţi interesaţi de tehnică militară combinată cu distracţie? Vă invităm să petreceţi cel puţin trei
zile în cel mai mare parc tematic din România. La Arsenal Park, în oraşul Orăştie, puteţi experimenta
antrenamente tactice, o zi în închisoare, tir cu arme de foc şi airsoft, instrucţie militară, zbor cu
parapanta, plimbare cu şenilatele, toate pe teritoriul unei foste fabrici de muniţii într-un cadru natural
deosebit.

4. Va doriţi să vizitaţi un ochi de apă de un albastru rupt din cer, care nu îngheaţa niciodată? Atunci vă
veţi dori să descoperiţi Ochiul beiului, un lac de origine carstică din Parcul Național Cheile Nerei –
Beușnița. Numele lacului vine de la o veche legendă despre o păstoriţă din partea locului şi un bei tânăr
şi bogat de pe vremea când Banatul era stăpânit de turci. Tot în apropiere se pot vizita și ruinele cetății
medievale Ilidia, cascada Bigăr şi cascada Beuşnita, care nu se lasă mai prejos.

5. Când ajungeţi în Bucovina, sigur nu veţi rata Muzeul Oului din Vama, care reuneşte peste 7000 de
ouă, având o diversitate de ouă pictate prin diferite tehnici, cu motive tradiţionale româneşti dar şi de pe
alte continente. Colecţia aparţine prof. Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi
internaţional, reprezentantă a României la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale. Este un obiectiv
important mai ales în descoperirea tradiţiilor zonei. În apropiere puteţi ajunge la mănăstirile cu frescă
exterioară incluse în patrimoniul universal UNESCO, dar şi la muzeul Arta Lemnului din Cîmpulung
Moldovenesc.

6. Doriţi să vizitaţi situl arheologic Sarmizegetusa Regia? Vă oferim cazare în apropiere, la pensiunea
agroturistică “Moara lu’ Antone” construiută pe structura unei mori de apă vechi de peste un secol şi
jumătate, încă funcţională. Aici veţi fi întâmpinaţi cu bucate tradiţionale specifice zonei. Nu veţi rata
nicicum cârnaţii virşli, păstrăvul sălbatic cu mămăliguţa din mălai măcinat la piatră sau deliciosul sirop
din flori de soc, toate servite pe o platformă rustică deasupra pârâului morii. Oaspeţii pot vizita moara şi
pot asista la o demonstraţie de funcţionare a acesteia.
Pentru formularul de înscriere on-line:
Palatul Copiilor Focşani este o instituţie de învăţământ specializată în activităţi extraşcolare prin
care se aprofundează şi se diversifică cunoştinţe, se descoperă talente potrivit vocaţiei şi opţiunii
copiilor şi se valorifică timpul liber al acestora.
Utilitatea unui laboratorului IT în cadrul instituţiei noastre este dată de diverstitatea activităţilor
de la cercurile de pictură, muzică, dans, informatică, engleză, electronică, copiii folosindu-l ca sursă de
informare şi instrument efectiv de lucru. Astfel, abordăm calculatorul ca un instrument care ajută la
dezvoltarea personală şi profesională a elevului.
Proiectul nostru este inovativ deoarece introduce un nou tip de educaţie- educaţia pentru timpul
liber, stimulând astfel încă de pe băncile şcolii interesul copiilor pentru cunoaştere şi călătorii.
Am intitulat proiectul “Asta-i România mea. Deschide ochii!”. Aducem la lumină locuri mai
puţin cunoscute, pentru a descoperi frumuseţi sălbatice, liniştea şi răcoarea din munţi, misticul şi magia
locurilor străvechi.