Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem.

1, Curs- Consilierea elevilor

cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

Recenzie
Autismul- Teorie și intervenție educațională
Theo Peeters

Nu voi începe această recenzie într-un mod tipic prin prezentarea succintă a capitolelor și autorului, ci
voi face o recomandare pentru toate persoanele interesate sau care se confruntă cu autismul, deoarece din
punctul meu de vedere acest volum este unul care clarifică multe din întrebările care ne urmăresc atunci când
discutam despre autism.
Atunci când am luat această carte în mână am simțit că este ceea ce vreau să citesc și din acel moment
nu am putut să mă despart de ea până nu am parcurs tot conținutul care oferă o manieră diferită de prezentare
și anume exemple pe anumite persoane care au autism, de aceea consider că mi-a fost foarte ușor să realizez
această recenzie, fiind apropiată și extrem de interesată de conținutul acestei cărți.
Pentru că este foarte important în primul meu paragraf voi face o prezentare succintă a autorului acestei
cărți. Theo Peeters este licențiat în filozofie și literatură la Universite catolique de Louvain, master în
comunicarea umană la University of London și în neurolingvistică , la Vrije Universiteit Brussel. Este
absolvent al cursurilor pentru programul psihoeducațional TEACCH și fondatorul Centrului de Educație în
Autism din Belgia. Din 1980 organizează cursuri și traininguri despre autism în toată Europa, dar și în afara
continentului.
Cartea este structurată în cinci capitole cu următoarele denumiri:
 Capitolul 1- Autismul ca tulburare pervazivă de dezvoltare;
 Capitolul 2- Problema atribuirii de semnificații;
 Capitolul 3- Comunicarea;
 Capitolul 4- Interacțiunile sociale;
 Capitolul 5- Probleme legate de imaginație.
Încă de la primele rânduri am rămas profund impresionată deoarece cartea este scrisă atât de
simplu, accentul fiind pus pe înțelegerea rapidă cu ajutorul comparațiilor între comportamentele
întâlnite la persoanele cu o dezvoltare normală și cele ale persoanelor cu autism.
Fiecare capitol al cărții începe cu ceea ce avem cu toți nevoie „Înțelegerea teorie„, fiind urmat
de exemple concrete de lucru, mărturii ale persoanelor cu autism care pot vorbi despre viața de zi cu
zi, trăirile lor etc.
Autismul- una dintre „enigmele„ care de ceva timp au devenit fie marea provocare, fie marea
necunoscută, dar, în același timp, și marea problemă a numeroși părinți, educatori sau chiar a unor
specialiști în domeniul serviciilor psihopedagogice și sociale adresate copiilor/elevilor cu cerințe
speciale.
1
Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem. 1, Curs- Consilierea elevilor
cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

Capitolul 1 oferă informații utile despre ce înseamnă autismul și de aceea am ales să fac o
prezentare succintă a celor mai relevante idei, din punctul meu de vedere, din acest capitol și aceste
sunt următoarele:
o Autismul ca tulburarea pervazivă de este clasificată de către specialiști
între deficiența mintală și tulburările de învățare;
o Ceea ce dă sens vieții noastre este comunicarea cu oamenii, faptul de a
le înțelege acțiunile, faptul de a ne raporta în mod creativ la obiecte, situații și oameni;
o Coeficientul de inteligență scăzut (60% dintre autiști au un IQ sub 50) nu
este o consecință a unei motivații sociale scăzute;
o Etichetele diagnostice pot salva vieți omenești, deoarece contează foarte
mult pentru un individ dacă prima formă de tratament este medicația sau educația. Același lucru este valabil
și pentru îngrijirea oferită persoanelor cu autism, fiind luate în considerare nevoile lor specifice privind
îngrijirea zilnică adaptată și activitățile lor. Eticheta care se atribuie unei deficiențe determină ce tip de sprijin
va primi copilul, o pledoarie pentru eticheta corespunzătoare este deci, implicit, o pledoarie pentru instituții
corespunzătoare.
o O altă idee relevantă în acest capitol este definirea sintagmei shoping
medical face referire la părinții copiilor cu autism care se plimbă de la un specialist la altul, în căutarea unui
diagnostic bun, a unei înțelegeri, a unor sfaturi potrivite pentru educația copiilor.
o Programul TEACCH (Treatment and Education of Autistic and related
Communication-handicapped Children- tratamentul și educația copiilor cu autism și deficiențe de comunicare
înrudite)- a fost pilotat în California de Nord în cadrul a șase centre de diagnosticare a autismului cu servicii
de intervenție la domiciliu, 150 de clase pentru copii și adolescenți cu autism, plus câteva centre unde adulții
cu autism sunt adăpostiți și pot lucra.
Capitolul 2 face referire la problematica atribuirii de semnificații, o informație relevantă aflată de aici
este aceea că cei mai mulți oameni cu autism au în același timp o deficiență mentală moderată până la severă.
Un alt studiu arată că 20% dintre persoanele cu autism au un nivel de abilități normal sau înalt funcțional și
un nivel al inteligenței abstracte destul de ridicate.
Tot în acest capitol am citit o mărturisire a lui Hermelin care scria ” copii cu autism par a suferi de o
deficiență cognitivă a sistemului nervos central, iar problema lor de bază pare a consta în incapacitatea de a
diferenția între aspecte importante și detalii nesemnificative din mediul lor înconjurător și din existența lor, în
așa fel încât trebuie să se cramponeze de forme de comportament învățate pe dinafară, care devin din ce în e
mai neadaptate pe măsură ce crește nevoia de coduri complexe și flexibile. Și tocmai în domeniul dezvoltării
limbajului și a comunicării sociale se cere gradul cel mai înalt de creativitate, patologia cognitivă a autismului
reieșind cel mai limpede tocmai din aceste domenii„.
2
Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem. 1, Curs- Consilierea elevilor
cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

Discuția din capitolul 3 se referă la comunicare ” câteodată auzeam și înțelegeam tot ce se spunea, dar
în alte momente sunetele și cuvintele răsunau în creierul meu cu zgomotul insuportabil au unui tren marfar la
viteză maximă„.
Comunicare verbală este prea abstractă, va trebui ca persoanele cu autism să fie ajutate cu un sistem
de comunicare vizual, unde legătura dintre simbol și semnificație va fi mult mai vizibilă, adică mai iconică.
NU trebuie să considerăm limbajul semnelor ca mijloc de comunicare alternativ pentru persoanele cu
autism.
Fiecare copil, fiecare adolescent, fiecare adult cu autism ar trebui să posede un sistem de comunicare
individualizat, fie că acesta este construit din limbaj, imagini sau obiecte. Comunicarea trebuie desprinsă
pornind de la o nevoie specială.
Cele mai importante funcții ale comunicării sunt:
o A cere ceva- exprimată în mod verbal sau nonverbal;
o A solicita atenția- ”Ascultă-mă puțin!„;
o A refuza;
o A face observații referitoare la lucruri vizibile din vecinătatea imediată;
o A da informații despre ceea ce nu se este vizibil în mod imediat, trecutul, viitorul;
o A cere informații;
o A exprima emoții.
Specialiștii care au efectuat cercetări asupra acestor funcții de comunicare au ajuns la concluzia că
persoanele nonverbale cu autism comunică mai ales decât se credea, dar și că o mare parte din persoanele
verbale cu autism comunică mai puțin decât se credea înainte. Copii cu autism au multe sentimente, chiar
sentimente externe.
”Oamenii cu autism gândesc în mod vizual, învățând cel mai bine atunci când se folosesc metode
vizuale, toată gândirea mea este vizuală, aproape că nu am niciun gând vizual.„ (Temple Grandin)
Persoanele cu autism nu înțeleg sensul celor auzite ele au greutăți specifice în ceea ce privește analiza
sensului percepțiilor auditive.
Literele A, B, C sunt primele litere ale alfabetului, măsuța de lucru, orarul de lucru și orarul zilei sunt
primele litere ale alfabetului autist și nu un scop în sine sau scopul final, ci un mijloc pentru a ajunge la un
stadiu mai complex.
Capitolul 4 vorbește despre interacțiunile sociale, iar cele mai importante idei sunt:
 Kanner scria ”izolarea socială nu trebuie considerată definitivă, deoarece se pot
stabili în comportamentul social scheme de dezvoltare și că destui copii cu autism încep să dovedească interes
pentru oameni„;
 Persoanele cu autism nu pot citi cu ușurință emoțiile, intențiile și gândurile
3
Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem. 1, Curs- Consilierea elevilor
cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

altora, se poate spune că sunt, până la un punct, mind blind (nu pot percepe mintea), orbi din punct de vedere
social;
 Clasificarea copiilor cu autism în „închiși în sine”, „pasivi” și „activi, dar
ciudați” îi aparține lui Lornei Wing:
- Copiii „închiși în sine” se confruntau cu probleme comportamentale, fără a
și da prea mult seama de contextul social.
- Copiii „pasivi” se comportau în general cel mai bine atâta timp cât își puteau
urma rutina lor zilnică obișnuită.
- Copiii „activi, dar ciudați” sufereau de un amestec de tulburări
comportamentale orientate către domeniul social și de probleme care însoțesc lipsa de conștientizare la nivel
social, astfel încât ei constituiau adevărate enigme pentru părinți și cadre didactice.
 Kathy Quill a studiat condițiile în care funcționează integrarea și cele în care nu funcționează.
Așadar incluziunea nu funcționează atunci când:
1. Se așteaptă de la elevul cu autism ca el să se adapteze la programele și metodele
educaționale existente;
2. Dificultățile comportamentale ale elevului cu autism sunt percepute ca obstacolul
principal în calea integrării;
3. Nu se ține cont de stilul de învățare unic și de profilul inegal de învățare al elevului cu
autism;
4. Programul nu este suficient de intensiv, sau suficient de coerent
Incluziunea poate funcționa doar atunci când:
1. Toți specialiștii care lucrează cu acel elev sunt formați suficient în domeniul autismului;
2. Metodele didactice și programele sunt adaptate corespunzător;
3. Profesorii formează o adevărată echipă, coordonându-și între ei abordarea;
4. Mediul educațional garantează aplicarea materiei învățate, în practica de zi cu zi și posibilități
suficiente de alegere;
5. Se comunică în permanență, în special cu familia;
6. Există suficient sprijin pentru familie, părinții sunt cei care trebuie să aleagă mediul integrat,
această hotărâre neputându-le reveni specialiștilor;
7. Grupurile trebuie să fie restrânse(maxim 15-19 elevi în clasă, pentru integrarea unui elev cu
autism);
8. Cadrele didactice trebuie să beneficieze de timp suplimentar de lucru pentru pregătirea
materialelor necesare predării;
9. Sprijinul unor voluntari în clasă este necesar;
4
Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem. 1, Curs- Consilierea elevilor
cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

10. Formarea continuă și regulată a cadrelor didactice;

11. Atitudinea pozitivă a profesorilor;
12. Colegii de clasă trebuie învățați să vadă și lucrurile bune și să facă din incluziune un lucru
benefic pentru pregătirea lor.
Integrarea eficientă a elevilor cu autism în învățământul normal nu este un lucru atât de simplu, așadar
punctul de plecare trebuie să fie o înțelegere realistă a autismului și a posibilităților de viitor ale adulților cu
autism.
Principiul de integrare în sens invers presupune ca elevului cu autism să i se ofere un mediu și activități
adaptate la maxim capacităților sale, încercându-se întărirea acestuia pentru a face față „oamenilor normali”
în ceea ce privește modul lor de comunicare, lipsa statorniciei și comportamentul social complicat.
Capitolul 5 probleme legate de imaginație- nici comportamentele repetitive și limitate nu sunt probabil
atât de ciudate pe cât par. Am putut descoperi o mulțime de funcții și semnificații ale acțiunilor și anume:
 De plăcere, pur și simplu;
 Pentru a răspunde unui impuls irezistibil;
 Pentru a evita eșecurile și a se apăra împotriva a ceea ce este dureros sau dificil;
 Pentru a învăța despre lume în mod propriu;
 Ca reacție la stres;
 Impusul explorării, corelat cu o vârstă scăzută de dezvoltare;
 Pentru a crea plauzibilitate;
 Se poate considera că anumite acțiuni au o funcție comunicativă;
 Pentru a se pregăti pentru etapa următoare;
 Ca strategie pentru a scăpa din situații dificile.
Ina van Berckelaer vorbește despre patru etape principale în dezvoltarea jocului:
1. Simpla manipulare- la vârsta de 4 luni un copil normal este curios și la alte efecte senzoriale;
2. Jocul combinativ- în jurul vârstei de 8-9 luni, un copil devine un adevărat detectiv;
3. Jocul funcțional- în decursul celui de-al doilea an de viață, copilul arată că știe la ce folosesc
obiectele;
4. Jocul simbolic- jocul funcțional se transformă încetul cu încetul în cel simbolic.
Idei pentru un program educativ:
 Prevenire: încercați să înțelegeți factorii care declanșează comportamentele nedorite și să-i
diminuați sau să-i evitați pe cât posibil;
 Creșteți numărul succeselor printr-o educație adaptată;
 Întrebuințați comportamentul stereotip drept recompensă;
 Introduceți previzibilitate în ordinea activităților zilnice cu ajutorul schemelor individualizate;
5
Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem. 1, Curs- Consilierea elevilor
cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

 Elaborați programe individualizate în ceea ce privește competențele cheie: comunicare, abilități

de petrecere a timpului liber, abilități de lucru, competențe sociale, autonomie;
 Introduceți previzibilitate în durata activităților zilnice cu ajutorul schemelor individualizate;
 Vizualizați suficient conținutul sarcinilor, în mod individualizat;
 Uneori, o anumită rutină se poate sparge prin simpla schimbare a mediului;
 Odată ce copilul dispune de suficientă previzibilitate construită cu ajutorul schemelor, efectuați
destul de repede modificări în acele scheme, pentru ca el să poată acumula suficientă experiență
cu noua schemă;
 Încheiați compromisuri;
 Distrageți atenția copilului;
 Când există o rutină, schimbați prima etapă pentru a disipa întreaga schemă;
 Anumite interese stereotipe pot fi construite în mod constructiv, ba chiar dezvoltate în scopuri
profesionale, pentru mai târziu.
Câteva concluzii:
Dacă ne îndreptăm atenția spre conținutul acestui volum, vom descoperi o abordare prietenoasă
de a înțelege și a pătrunde „tainele” lumii interioare și comportamentul specific subiecților cu
autism.
Mesajul acestei cărți pune accentul pe faptul că deși autismul este o tulburare complexă, toate
persoanele cu autism pot învăța abilități care să le permită să își desfășoare existența în cadrul
comunității.
Autorul ordonează cu precizie informațiile, dând exemple din practica directă pe care o
desfășoară cu persoanele cu suferințe din spectrul autist.
Această carte oferă instrucțiuni pas cu pas și informații din abundență despre cum să evaluăm
cu un copil cu autism, cum să îi ajutăm să își dezvolte aptitudini de comunicare, limbaj, vorbire.
O altă informație utilă este aceea despre cum trebuie să se întocmească un orar de lucru și cum
se organizează o sarcină, care este rolul recompenselor.
Un capitol întreg se concentrează asupra modalităților de reducere a comportamentelor
problemă, a factorilor care declanșează astfel de comportamente.
Această carte ar trebui citită și de cei care nu sunt neapărat implicați în problematica autismului,
cei din jur îi vor înțelege mai bine și îi vor accepta mai ușor fiindcă se vor întreba cu siguranță care
lume este mai diferită.
La finalul cărții am reușit să-i înțeleg mai bine pe cei cu autism, mă simt mai plină sufletește
știind că acum, deși pare uneori lipsit de inimă în relația cu cei din jurul său nu este o chestiune de

6
Tecuceanu Andrea Mihaela, Master Consiliere școlară și dezvoltarea carierei, an 2, sem. 1, Curs- Consilierea elevilor
cu dificultăți de învățare. Recenzie- Autismul-Teorie și intervenție educațională- Theo Peeters

egoism, că de multe ori este la fel ca noi, în sensul că și noi avem nevoie de siguranță,
previzibilitate, reguli, obiceiuri, stabilitate, așa cum și ei le cer.
Persoanele cu autism nu sunt la fel, ci ele se deosebesc prin comportamente, capacități,
constrângeri, așadar fiecare persoană trebuie să fie tratată separat și individualizat.
Pentru a pregăti pe cineva cu autism pentru viață cât mai plină de sens, nu este nevoie de tehnici,
nici de trucuri, ci de terapie prin muzică, îmbrățișare, înțelegând și acționând în consecință.