Sunteți pe pagina 1din 64

PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII (II)

PSIHOLOGIE
Anul de studii III Semestrul II

Tematica cursurilor:

1. Psihodiagnoza personalitatii - notiuni introductive


2. Teoria lui Eysenck privind structurarea personalitatii; Chestionarele Eysenck
E.P.I., E.P.Q.
3. Teoria factoriala a lui Cattell asupra personalitatii. Chestionarele Cattell
(16PF, H.S.P.Q.)

4. Chestionarele de tip „Big Five”. Chestionarul NEO PI (R)


5. Chestionarele de tip „Big Five”: Chestionarul ABCD-M (adaptarea
românească)
6. Inventarul de personalitate Myers – Briggs
7. Chestionarul de personalitate California: Teoria lui Gough privind evaluarea
personalitatii
8. Chestionare de investigare a tendintelor psihopatologice: Inventarul Multifazic
de Personalitate Minnesota (M.M.P.I.)
9. Tehnicile proiective in evaluarea personalitatii

10. Teste proiective de desen: Testul arborelui, Testul persoanei umane, Testul
familiei
11. Teste proiective ‚clasice’: Testele de aperceptie tematica (T.A.T, C.A.T),
Testul petelor de cerneala (Rorschach), Testul pulsiunilor (Szondi)
12. Bateria de examinare psihologică şi raportul psihologic

Titular curs,

Lect.univ.dr. Gabriela Dima


1. PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII –
NOTIUNI INTRODUCTIVE

Personalitatea este definite ca o configuratie unica, relativ stabila de insusiri

psihice care sunt definitorii pentru o persoana si ii confera individualitatea. Probele


prin care se realizează investigarea personalităţii sunt extrem de diverse - reflectand
multitudinea de definitii si caracteristici identificate de-a lungul timpului.

Concepte caracteristice
Psihodiagnoză = mai general, termenul este folosit pentru orice procedură de evaluare
psihologică sau de personalitate; in mod specific, termenul se referă la proceduri de
diagnosticare a anormalităţilor psihologice, a tulburărilor mentale etc.

Teorii ale personalităţii = în funcţie de orientarea generală si modul in care


caracterizează termenul de personalitate, deosebim între: teorii tipologice si teorii
privind trasaturile. Teoriile tipologice pun accent pe clasificarea indivizilor în funcţie
de tipuri (ex. Jung – introvert vs.extravert). Teoriile privind trasaturile operează pe
presupunerea că personalitatea unui om este un complex de trăsături sau moduri
caracteristice de comportament, gândire, de a simti sau reactiona. Teoriile recente
utilizează analiza factorială pentru a izola dimensiunile subiacente ale personalităţii.
Abordările tipologice şi cele privind trăsăturile sunt complementare.

Test de personalitate = orice instrument profesionist pentru evaluarea personalităţii.


Se disting în principal teste directe, care se adresează direct comportamentului
observabil sau care poate fi evaluat conştient, şi teste indirecte, sau proiective, care se
adresează întregului personalităţii şi aspectelor inconştiente.

Chestionar de personalitate = în sens larg, un set de întrebări-itemi care se referă la o


temă (aspect al personalităţii) sau un grup de aspecte învecinate acesteia; în sens
specific, un instrument de evaluare standardizat.

2
Trăsătură de personalitate = reprezintă o dispoziţie sau caractenstică subiacenta care
poate fi folosita ca o explicaţie pentru regularităţile sau aspectele consistente ale
comportamentului acesteia; in sens mai larg, o descriere a modurilor de
comportament, percepere, gândire caracteristice pentru o persoana.

Factor = în general, orice aspect care are o influenţă cauzală asupra unui fenomen; in
statistica, un produs al analizei factoriale, numere într-o matrice factorială. Există..o
tendinţă mai ales când tehnica analizei factoriale se aplică inventarelor de
personalitate, să se identifice factorii care apar cu trăsăturile. Factorul nu este o
trăsătura; trăsătura este inferată pornind de la factorul obţinut.

Analiză factorială = metodă statistică ce incearcă să pună în evidenţă factorii comuni


unui ansamblu de variabile care au între ele anumite corelaţii.

Analiză de item = analiza în detaliu a itemilor individuali ai unui test sau chestionar cu
scopul de a evalua fidelitatea şi validitatea fiecăruia; analizele se centrează pe
conţinutul itemilor şi pe forma acestora. Se pot desfăşura cantitativ sau calitativ,
stabilind cât contribuie efectiv fiecare la fidelitatea generală şi validitatea testului;
analiza calitativă se preocupă şi de aspecte precum ambiguitatea, dificultatea etc.
Analizele moderne încearcă să reconsidere, într-o manieră sistematica nivele
ale problematicii chestionarelor in investigarea personalitatii, printre care: modul de
construire a itemilor, forma şi conţinutul lor; tehnicilor statistice, prin care se
detecteaza surse de distorsionare. Limita principală a chestionarului de personalitate
este intrinsecă demersului de cuantificare a ceva ce in esenta nu a putut fi cunatificat -
psihismul viu.
Dintre dificultăţile clasice avute în vedere sunt: „vizibilitatea” itemilor, gradul
de schimbare vs. constanţă a comportamentului masurat, specificitatea mare a
răspunsurilor în sfera personalităţii, ceea ce duce la dificultăţi de grupare în categorii
bine definite de trăsături sau structuri ale personalităţii.
O altă problemă majoră ţine nu atât de construirea chestionarelor, cât de
interpretarea datelor:
1. Interpretarea factuala - literala se apropie foarte mult de situaţia interviului
sistematizat; interpretarea psihologică - diagnostică - simptomatică este posibilă în

3
urma experimentării şi validării chestionarului, respectiv a stabilirii empirice a relaţiei
dintre răspunsurile la itemi şi un criteriu specificat de validare.
2. Discuţii privind ce anume interpretăm atunci când interpretăm răspunsul la itemi
este faptul că există o inerentă ambiguitate a răspunsurilor, ceea ce conduce spre
posibilitatea unei game relativ largi de interpretări pentru fiecare răspuns. Formularea
mai specifica si mai clară a itemilor, precum şi formularea unor seturi de răspunsuri
specificate, pot conduce, pe de o parte, la scăderea gamei de posibilităţi de
interpretare de către subiect a conţinutului, dar, paradoxal conduc şi spre o
„vizibilitate” prea mare, care face ca răspunsurile sa poarte amprenta prea putemică a
efectului de faţadă si a stărilor emoţionale pe care le trăieşte sau le-a traversat de
curând subiectul.

2. TEORIA LUI EYSENCK PRIVIND STRUCTURAREA PERSONALITATII


CHESTIONARELE EYSENCK E.P.I., E.P.Q.

Eysenck, Hans Jurgen (n. 1916) – psiholog englez, născut la Berlin a fost profesor
de psihologie la Universitatea din Londra (1955 – 1983). Mare parte din munca sa, s-a
desfăşurat în domeniul cercetării psihometrice a personalitatii si inteligentei umane.
Adept al empirismului a intreprins numeroase studii experimentale şi de laborator ; in
viziunea lui a te baza doar pe chestionare, evaluări sau autoevaluări ale
comportamentului înseamnă să depinzi de date ‘subiective’; sunt necesare informatii
factuale, obiective dintr-o varietate de surse: date anamnestice, biografice, determinari
fizice, masuratori fiziologice, autoevaluări, evaluari ale comportamentelor făcute de
altii (Eysenck, 1953) – abordarea ‘personalitatii intregi’.
Preocuparile principale merg spre o fundamentare biologica a comportamentului;
adept al teoriilor genetice care accentueaza rolul innascutului in determinarea
diferentelor psihologice dintre oameni;

Eysenck a dezvoltat un model factorial ortogonal tridimensional al personalităţii;


cei 3 factori sunt conceputi ca un continuum de-a lungul caruia se pozitioneaza
persoanele, la una din cele doua extreme sau in puncte intermediare;

1. Extraversia (extraversie – introversie)

4
2. Nevrozismul (stabilitate – instabilitate emotională )
3. Psihoticismul (adaptabilitate – psihotism)
Analiza celor trei factori / dimensiuni de personalitate releva ‘tipul de personalitate’ –
cel mai inalt ca grad de generalitate – definit ca si “constelaţii observabile sau
sindroame de trăsături”. Prin combinarea factorilor extraversie si nevrotism Eysenck
regăseşte şi dă o nouă întemeiere tipologiei hipocratice a temperamentelor: coleric,
sangvinic, flegmatic si melancolic

Cei 3 factori tipologici au o importanta contributie ereditara in gradientul de


normalitate – anormalitate.
1. Extraversia – introversia, unul dintre conceptele de bază ale teoriei sale a
fost teoretizat si impus inca de la inceputul sec.XX de catre C.G. Jung;
Eysenck explica acest construct prin teoria nivelului innascut al excitarii
nervoase, controlat de sistemul reticulat activator ascendent (SRAA):
a) introvertiţii se nasc cu un nivel ridicat al excitaţiei (de aceea evita
excitatia);
b) extravertii au nevoie de schimbări mai intense pentru a se declanşa
trezirea bioelectrică a creierului (de aceea cauta excitatia).
2. Nevrotismul (instabilitatea emotionala) – este legat de sistemul limbic si
activarea emotiilor la nivelul sistemului nervos automat (ariile
hipocampice şi amigdaliene ca sediu al emoţiilor); ideea si-a gasit
numeroase confirmari ulterioare.
3. Psihoticismul – este pus in legatura cu sistemul hormonal androgin, cu
glandele ce dezvolta si mentin caracteristicile masculine (activismul şi
agresivitatea); ideea şi-a găsit mai puţine confirmări ulterioare.
Cauzalitatea genetica apare ca ‘predispozanta’, defineste tendintele naturale de a
reactiona (aspectele genotipice); se masoara prin tehnici experimentale, de laborator;
Comportamentul observabil este rezultatul interactiunii cu mediul ( aspectele
fenotipice) – se masoara prin chestionare.

5
CHESTIONARELE EYSENCK

Ca bază empirică, studiile sale au inceput in 1940, investigaţiile srcinale


identificând doi factori: extraversia (E) si nevrozismul (N);
- Primul chestionar, Maudsley Medical Questionnaire (MMQ – 1952)
cuprindea doar o scară de nevrozism alcătuită din 40 de itemi;
- Maudsley Personality Inventory (MPI – 1959) conţinea scala pentru
nevrozism şi extraversie;
- Eysenck Personality lnventory (EPI – 1964) adăuga: o scară L (Lie),
pentru a detecta minciuna, disimularea, se dezvolta si o forma paralela,
limbajul este mai accesibil nivelurilor mai putin educate;
- Eysenck Personality Questionnaire (EPQ - 1979) introduce variabila
psihoticismului;
- EPQ revizuit – 1985
- Chestionarul de impulsivitate IVE

INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – E.P.I.

EPI masoara personalitatea prin 2 dimensiuni independente una de alta : extraversia si


nevrozismul, incluzand si o scala de minciuna (L – lie).

Scala extraversie – introversie (E): Notele mari sunt caracteristice extraversiunii,


notele mici introversiunii.
- Extravertul – este sociabil, ii plac activitatile distractive, are mulţi prieteni, simte
nevoia de a discuta cu oamenii şi nu îi place să lucreze de unul singur; işi asumă
uşor riscul, îi place aventura şi se expune pericolelor; tinde spre emoţii puternice,
doreşte agitaţia şi este in general impulsiv; ii place să facă glume, este oscilant,
optimist, are tendinţa de a fi agresiv şi işi pierde cu uşurinţă stăpânirea de sine;
artistic, înclinat spre exterior; in creaţia estetică, produce un desen împrăştiat,

6
adesea cu subiect abstract; tip alert, cu iniţiativă şi bun organizator; tinde să se
supraaprecieze şi să accepte doar propriul punct de vedere
- Introvertul – este liniştit, retras, introspectiv, are o viaţă interioara bogată; este
tipul gânditor, indicat pentru cercetare, posedă gândire abstractă, dar un spirit de
observaţle mal puţin dezvoltat căci este orientat spre interior şi oarecum rupt de
exterior; uşor tensionat, căci îi lipseşte uşurinţa exteriorizării bogatelor trăiri
interioare; in relaţiile sociale este rezervat şi distant, neîncrezător şi planificat
(non-impulsiv); inclinat spre un mod de viaţă ordonat, nu agreează agitaţia, îşi
domină agresivitatea şi nu-şi pierde uşor cumpătul; tinde să se subaprecieze.
Scala instabilitate emotionala (nevrotism) – stabilitate (N)
- Nevrotismul este caracteristic notelor ridicate; este definit de interrelaţia dintre
trăsăturile de anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate, toate datorate
lipsei de control emoţional; reacţiile emoţionale puternice ale instabilului
interferă cu adaptarea sa scazuta la evenimentele de viată şi îl conduc spre reacţii
emoţionale iraţionale, adesea rigide
- Stabilitatea emotionala – caracteristica notelor scazute, respectiv lipsei
emotionalitatii, apatiei; avem de-a face cu persoane extrem de greu de stimulat
emoţional, reacţiile emoţionale sunt slabe ca intensitate, lente, intră greu în
atmosfera emoţională şi au tendinţa de a reveni la starea de apatie, calm “plat”
foarte repede după activarea emoţională.
Scala de m inciuna (L) - afirma comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea
majoritate a populatiei le incalca in comportamentul informal; notele mici indica
sinceritatea raspunsurilor, in timp ce notele mari sunt masuri ale raspunsurilor
dezirabile, conformiste sau disimulative.
Scala L este orientativa in interpretarea rezultatelor chestionarului.

CHESTIONARELE DE PERSONALITATE EYSENCK E.P.Q. I E.P.Q.-R

Include fata de EPI si o a patra scala ‘psihotism’.


Psihotismul - este definit de interrelaţiile dintre trasaturile de agresivitate,
egocentrism, comportament antisocial şi lipsa de empatie;

7
- Cotele ridicate specifice psihotismului indica tendinţa de a produce tulburări, a fi
solitar, a arăta cruzime, ostilitate fata de ce ceilalti, preferinta pentru lucruri
ciudate şi neobişnuite;
- Cotele scazute, specifice adaptabilitatii indica persoane socializate, cu tendinta de
a acorda un mare respect regulii sociale, convenţiilor, drepturilor celorlalţi; au
nivele de aspiraţie adaptate la realitate.
Desi sunt utilizati termeni psihiatrici, semnificatia lor nu este in acest caz propriu-zis
clinica, intrucat se adreseaza persoanelor normale; din această perspectivă, doar la o
mică proporţie de persoane care prezintă un nivel înalt de psihotism este posibil să se
dezvolte o condiţie psihotică propriu-zisă. Schizofrenia este la un capăt extrem al
dimensiunii psihotism; include de asemenea nivele înalte de criminalitate, psihopatie,
tulburări de tip maniaco-depresiv.

Chestionarul E.P.Q.-R conine cele 4 scale ale EPQ, care au suferit unele
modificari, totalizând un număr de 106 itemi:
 Scala E (extraversie) – 23 itemi
 Scala N (nevrotism) – 24 itemi
 Scala P (psihotism) – 32 itemi
 Scala L (minciună) - 21 itemi
În plus, au fost ataai 6 itemi afereni la 2 scale noi:
 Scala A (Adicie / dependenă): scorurile mari indică probleme
legate de dependenă
 Scala C (Criminalitate): este o combinaie a itemilor extrai din cele
trei scale de personalitate (E, N, P); predictor al delincvenei i
recidivismului.
Există i o forma scurtă care măsoară cele 4 sclae principale i totalizează un număr
de 48 itemi (12 din fiecare scală – E, N, P, L).
În România este disponibilă doar scorarea computerizată, prin fax sau potă; scorarea
manuală nu este disponibilă.
E.P.Q. – R poate fi utilizat în mediul clinic (dei nu este elaborat ca un chestionar
clinic, poate identifica predispoziii nevrotice i psihotice, spre dependenă sau
infracionalitate), mediul educaional, mediul industrial, medii de detenie i
cercetare.

8
3. TEORIA FACTORIALA A LUI CATTELL ASUPRA
PERSONALITATII. CHESTIONARELE CATTELL (16PF, H.S.P.Q.)

Raymond B. Cattell (1905-1998) profesor la universitatile din Massachusetts,


apoi al Harvard, Illinois, este unul din cei mai prolifici psihologi ai secolului trecut.
Primul care a analizat sistematic trăsăturile prin analiza factoriala si a oferit o
clasificare detaliată a acestora sub forma factorilor de personalitate.
Pentru Cattell personalitatea are un sens direct diagnostic şi diferenţial.
Cercetările lui Cattell asupra personalităţii sunt nomotetice în măsura în care analiza
factorială include cercetarea unui mare număr de persoane şi nivelul de performanţă la
diferite instrumente de cercetare. Rezultate în urma analizelor statistice, trăsăturile nu
au o existenţă ca atare în psihologia fiecărei persoane. Cattell le consideră constructe
ipotetice sau imaginare inferate din observarea obiectivă a comportamentului deschis.
Există la Cattell câteva modalităţi de taxonomizare a trăsăturilor.
Trăsături comune şi trăsături unice, distincţie intalnita si la Allport.
- trăsătura comună este cea pe care o are fiecare om intr-un anume grad de
dezvoltare (ex. inteligenta, extraversia), intrucat toţi oamenii au in comun un
anume fundal genetic;
- trăsăturile unice sunt cele care rar sunt împărtăşite de alţii şi apar mal ales în
sfera intereselor şi atitudinilor;
Conform formei de manifestare trasaturile sunt grupate în:
- capacităţi sau abilităţi care determină cât de eficientă este persoana în a acţiona
în vederea unui anumit scop (ex. inteligenta);
- trăsături temperamentale care definesc stilul sau tempoul de acţiune (ex.
rapiditatea in actiune);
- trăsături dinamice, care sunt acele modalităţi sau forţe care activează şi conduc
comportamentele (ex. motivaţiile).
Distincţia între trăsături de suprafaţă şi trăsături sursă:
- Trăsăturile de suprafaţă sunt un set de caracteristici ale personalitatii care
corelează între ele fără a forma propriu-zis un factor, in măsura în care nu sunt

determinate de o aceeaşi trăsătura sursa; au o valoare în primul rând descriptivă,

9
asemeni sindroamelor clinice (ex. nevrotismului – diferite elemente de
comportament, precum anxietatea, indecizia, temerile irationale formează un
cluster de elemente alcătuind această trăsătura de suprafaţă). Trăsăturile de
suprafaţă apar mai puţin stabile şi au o natură mai puţin permanentă.
- Trăsăturile sursa sunt importante, stabile şi permanente pentru că sunt factori
unitari, fiecare dintre ele fiind sursa unui aspect al comportamentului. Factorii
primari care derivă din analiza factorială exprimă aceste trăsături sursă ca
elemente de bază ale personalităţii. Trasaturile sursa se clasifica in doua tipuri:
- trăsături constituţionale, isi au srcinea în condiţiile interne ale
organismului (nefiind in mod necesar innascute) si depind de
fiziologia organismului (ex. alcoolul duce la influenţe
comportamentale ce se pot descrie ca lipsă de griji, limbuţie
etc.grupate de analiza factoriala ca trasaturi sursa);
- trăsături care ţin de mediu, deriva din influenţele cadrului socio-fizic
si grupează acele caracteristici sau modalităţi de comportament
învăţate care formează un model impus de mediu (ex. un cantăreţ de
jaz este diferit ca trăsaturi sursă formate de mediul său, de un ofiţer de
carieră).
Cattell mai ia in considerare pe langa aceste trasaturi si forţele dinamice sau
motivationale si considera ca in psihicul uman exista două tipuri de trăsături dinamice
care se manifestă la nivelul atitudinilor:
- ergi – un erg este energia sursă pentru întreg comportamentul, unitatea de bază
a motivaţiei si este direcţionat spre scopuri precise (ex. curiozitatea,
sexualitatea etc.);
- sentimente, format prin învăţare, poae fi in timp supus procesului invers, de
dez-învăţare, astfel că poate dispare, nemaiavând importantă viaţa persoanei;
pentru fiecare persoană există un model sau set de sentimente care va
funcţiona ca un sentiment – master, si anume sentimentul de sine care este cel
mai important şi, virtual, se reflectă în toate atitudinile persoanei.
Diferenţa dintre erg şi sentiment ţine de durabilitatea diferită: ergul, fiind
constituţional, este o structură permanentă şi niciodată nu va dispărea total din
psihicul persoanei, putand varia doar ca intensitate.

10
Cercetând longitudinal şi transversal personalitatea, Cattell a evidenţiat 6
stadii pe care aceasta le traverseaza: (1) Mica copilarie, pana la 6 ani, considerata o
perioada de formare majora a personalitatii (formarea deprinderilor bazale,
structurarea atitudinilor sociale primare, stabilitatea si forta eului si supraeului,
sentimentul de securitate / insecuritate, atitudinea fata de autoritate si posibila tendinta
spre nevrotism); (2) Copilaria , pana la 14 ani, perioada de consolidare, inceputul
emanciparii si independentei fata de parinti, tendinta de a se identifica cu cei din jur;
(3) Adolescenta, pana la 23 de ani, cea mai plina de stres si probleme subiective cu
transformari ale trasaturilor de personalitate – unele dispar, altele apar; (4)
Maturitatea , 23 – 50 ani, perioada productiva, personalitatea tinde sa devina
stabilizata; (4) Maturitatea tarzie – include schimbari si adaptari in personalitate ca
raspuns la cele fizice, sociale, psihologice; (5) Batranetea , include problematica
adaptarii la o serie de pierderi, obisnuinta cu singuratatea si lipsa securitatii personale.
In functie de aceste stadii Cattell a construit mai multe instrumente de masura:
16 PF destinat vârstelor adulte, HSPQ, pentru 12-18 ani, CPQ pentru 8-12 ani şi
ESPQ pentru vârste de la 6 – 8 ani; Chestionar de Analiză Clinică (CAQ), chestionar
de anxietate etc.

CHESTIONARUL 16 FACTORI PRIMARI (16PF)

Cattell construieşte şi publică în 1950 chestionarul 16 PF denumit


„Chestionarul celor 16 factori ai personalităţii” care evalueaza trasaturile identificate
de autor prin analiza factoriala.
Chestionarul masoara 16 factori: 12 trasaturi sursa si 4 factori de ordinul al
doilea, factori secunzi. Există şi itemi verbali sau numerici destinaţi evaluării unui
factor de abilitate rezolutivă. Factorii evaluaţi prin analiză factorială sunt constructe
bipolare care încearcă să cuprindă mulţimea de manifestări comportamentale specifice
dimensiunii în mod gradat, de la unul dintre polii acesteia caracterizat printr-o
maximă exprimare în comportament a unei extreme a dimensiunii, spre celălalt,
caracterizat printr-o maximă exprimare a opusului. Cattell utilizeaza un sistem
standard de 10 clase. Se considera semnificative pentru comportamentul real al unei
persoane acele trasaturi care au o pozitie de la cota standard 7-10, sau de la cota 0-3.

Descrierea factorilor primari

11
Factorul A – Schizotimie vs. ciclotimie: de la comportamnet caracterizat prin (cote
scazute) schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozanţă, răceală şi indiferenţă, suspiciune,
rigiditate, la (cote ridicate) comportament caracterizat prin ciclotimie: individul este
bun, amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalţi, blând, încrezător, adaptabil
şi cald; nu rareori aleg profesii care inseamnă contacte interumane şi o tendinţă spre a
se confonna convenienţelor sociale.
Factorul B – Abilitate rezolutivă generală: de la (cote scazute) slabă abilitate
mentală, lipsa de interes pentru subiecte intelectuale, la (cote ridicate) inteligenţa vie,
conştiinciozitatea şi perseverenţa în rezolvarea problemelor. Scala nu are corelaţii
semnificative cu testele de abilităţi mentale obişnuite care tipic sunt probe psihologice
in timp limitat.
Factorul C – Instabilitate emotionala vs. stabilitate emoţională: forţa eului este
definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice şi a controlului emoţional
Factorul E – Supunere vs. dominanţă: de la (cote scazute) polul comportamentului
supus, blând, dependent, la (cote ridicate) un comportament agresiv, combativ,
încăpăţânat, sigur de sine.
Factorul F – Expansivitate vs. nonexpansivitate: este un constituent important al
extraversiei-introversiei. Factor care suportă influenţa mediului de formare: cei
expansivi au avut în general un mediu mai facil, mai puţin sever, creator de optimism,
dar şi cu aspiraţii mai puţin exigente; nonexpansivii sunt, în general, crescuţi după
norme mai severe si tind spre un plus de moderaţie.
Factorul G – Supraeu slab vs. forţa supraeului: este legat, în principal, de energie
şi perseverenţă; conform denumirii, factorul corespunde supraeului psihanalitic prin
accentul pus pe consideraţia faţă de normele morale, tendinţa de a susţine eul şi a
frâna impulsurile idului; se distinge de stabilitatea emoţională măsurată de factorul C
prin faptul că rezultă dintr-o integrare dinamică adecvată de-a lungul vieţii.
Factorul H – Threctia vs. parmia: factor puternic dominat de ereditate,
temperament constituţional; Termenul de ‘threctia’ vine de la ‘threat’ – ameninţare si
indica o corelaţie ridicata cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom faţă de
ameninţare; timiditate şi sensibilitate la ameninţare; opus, termenul ‘parmia’ indică
predominanţă parsimpatică; curaj şi lipsă de sensibilitate;
Factorul I- Harria vs. premsia: factor din categoria celor formaţi prin influenţa
mediului si a culturii.

12
Factorul L – Alexia vs. pretension: de la (cote scazute) încredere, adaptabilitate,
cooperare, interes faţă de ceilalţi, la (cote ridicate) care reprezintă tensiunea, un mod
de a trăi neîncrezător, suspicios şi timid.
Factorul M – Praxernia vs. autia: de la (cote scazute) comportament practic şi
constiincios, spirit logic, expresiv, deschis ca interese, dar cu o relativă lipsă de
imaginaţie, la (cote ridicate) ‘nonconvenţionalul excentric’, imaginativ, boem, adesea
srcinal, care isi urmează calea proprie.
Factorul N – Naivitate vs. subtilitate: (cote scazute) polul naivităţii, indică un
comportament direct, naiv, uneori stângaci şi neîndemânatic, la (cote ridicate)
perspicacitate şi luciditate în opinii, spirit analitic, alură intelectuală, o viziune
nesentimentală asupra lucrurilor şi vieţii.
Factorul O - încredere vs. tendinţa spre culpabilitate: de la (cote scazute)
comportament calm, cu încredere în sine, senin, eficient, la (cote ridicate) indică lipsa
de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat de a se raporta la existenţă;
Factorii ‘Q’ - sunt derivati din analiza factoriala asupra celorlalti factori; sunt mai
putin clarificati dar au o buna valoare pronostica atunci cand sunt activi in
comportament.
- Factorul Q 1 – Conservatorism vs. lipsa de respect pentru convenţii
- Factorul Q 2 – Dependenţa de grup vs. independenta personală: Factor
care se manifesta mai ales la nivelul atitudinilor interioare; contribuie la
factorul secund introversie.
- Factorul Q 3 -Sentiment de sine slab vs. sentiment de sine puternic:
factorul depinde de mediu; prezintă o corelaţie substanţială cu integrarea
pulsională care vizeaza menţinerea unei adecvate imagini sine; contribuie la
factorul secundar anxietate.
- FactorulQ4 -Tensiune ergică slabă vs.tensiune ergică ridicată: factor
interpretat ca nivel de excitatie, tensiune, datorate pulsiunilor nedescărcate sau
frustraţiei.

Factorii 16 PF secundari:
- Factorul I - Adaptare vs. anxietate:
- Factorul II- Intraversie vs. extraversie

13
CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU ADOLESCENTI
( H.S.P.Q.)

HSPQ – (Hight School Personality Questionnaire) contine factorii masurati de


16 PF cu urmatoarele modificari: lipsesc L, M, N, Q1 si apar ca factori suplimentari D
si J.

Tendinţe în dezvoltarea personalităţii in adolescenţă (Sealy & Cattell):


- Factorul (A) Schizotimie / ciclotimie: de la 11 la 17 ani o creştere a
sociabilităţii şi reducere a însingurării; la băieţii de peste 18 ani o creştere a
obiectivitătii, scepticismului; la fete apare un declin slab spre ciclotimie.
- Factorul (B) Inteligenţă: creştere stadială de la 11 la 15 ani.
- Factorul (C) Forta eului: creşterea nu este semnificativă pentru nici unul
dintre sexe.
- Factorul (D) Flegmatic /excitabil: de la 11 la 17 ani, la ambele sexe se
notează o creştere a identităţii şi suficienţei personale, si o scădere a
excitabilităţii şi nesiguranţei.
- Factorul (E) Sumisiv/ dominant: la ambele sexe de-a lungul timpului creste
dominanta, dar in mod diferit: la fete are loc mai întâi o creştere între 11-17
ani; la băieţi continuă creşterea intre 18-23 ani, în timp ce la fete se produce o
stagnare, chiar o uşoară tendintă spre submisivitate; in general scorurile fetelor
sunt mai scăzute.
- Factorul (F) Taciturn /expansiv: expansivitatea creşte intre 11-17 ani, apoi
apare o tendinţă spre aplatizare intre 17 – 19 ani, urmata de decline.
- Factorul (G) Forţa supraeului: nu apare nici o tendinţă semnificativă;
- Factorul (H) Parmia /threctia: uşor declin al timidităţii de-a lungul vârstelor.
- Factorul (I) Premisa /harria: scorurile pentru băieţi apar mult mai scăzute
decât la fete; în adolescenţa timpurie, băieţii prezintă o creştere clară, devin
mai realişti, cu încredere în sine, mai hotărâţi; creşterea la fete este mai
semnificativă între 15-18 ani.

14
- Factorul (J) Coasthenia /zeppia: intre 11-17 ani uşor declin în coasthenia pe
masură ce creşte participarea la grup; declinul la băieţi apare mai mic.
- Factorul (L) Protension/ alexia: pentru fete apare un declin ordonat de-a
lungul adolescenţei.
- Factorul (M) Autia/praxernia: tendinţă de creştere în perioada 11 – 17 ani,
cu semnificaţia de convenţionalism, spirit practic, realism; la fete apare un
declin semnificativ în perioada următoare.
- Factorul (N) Naivitate /subtilitate: Tendinţă de creştere mai semnificativă
intre 15 - 23 ani.
- Factorul (O) Incredere / culpabilitate: tendinţă generală de descreştere; la
fete tendinţa spre culpabilizare înregistrează scoruri mai mari; băieţii devin de-
a lungul adolescenţei mai puţin nelinistiti.
- Factorul (Q1)Conservator /radical: fetele sunt mai conservatoare, fără a fi
radicale; băieţii (la colegiului) prezintă o tendinţă spre creşterea
radicalismului;
- Factorul (Q2) Dependenţă /independenţă: pentru fete, un declin
semnificativ de la 11-16 ani; după 11 ani apare la ambele sexe o creştere
semnificativă.
- Factorul (Q3) Controlat/necontrolat: creştere semnificativă doar la băieţi în
prima parte a adolescenţei.
- Factorul (Q4) Relaxare/tensiune: creştere la ambele sexe in adolescenta
timpurie; scădere semnificativă a tensiunii ergice intre 18-23 ani pentru (tinerii
de la colegiu).

4.CHESTIONARELE DE TIP ‚BIG FIVE’

Chestionarele de tip ‘Big Five’ (cinci superfactori ai personalităţii) se


fundamenteaza pe teoriile psiholingvistice in abordarea personalitatii. Ipoteza lexicală
- presupune că la nivelul limbajului curent sunt encodate trăsăturile cele mai
pregnante confom cărora oamenii se evaluează unii pe ceilalţi. Paradigma lexicala in

evaluarea dimeniunilor personalitatii porneste de la analiza dictionarului unei limbi

15
pentru a extrage descriptorii potentiali de personalitate, care sunt supusi unor criterii
de selectie. Majoritatea studiilor de acest gen s-au centrat pe adjective – au dus la
elaborarea de instrumente de evaluare de tip Lista de adjective (Goldberg, 1981,
Brokken, 1978, Angleitner, 1987 etc.); studii ulterioare au inclus si verbe si propozitii.
Cercetarile lui Cattell, Tuges & Christal asupra cuvintelor stabilesc existena a cinci
factori principali. De referina sunt cercetările lui Lewis Norman din anii ’70 care
ajunge la cinci superfactori cu mai multe faete. Goldberg în anii ‘80 continuă
cercetările lui Norman i ajunge de asemenea la dimensiuni ortogonale: 5 externe sau
6 interne. După anii ‘80 s-au făcut cercetări similare în diferite spaii culturale i
limbi (engleză, americană, itlaiană, franceză, maghiară,japoneză, filipineză, croată,
română) - toate au evideniat în urma analizei factoriale soluii factoriale optime de
cinci suprafactori care conineau sub-factori cu încărcături diferite.

Coninutul celor 5 suprafactori:


1. Extraversia vs. Introversia:
 Micarea spre interior vs. exterior a energiei psihice (Jung);
 Factor de grup (Eysenck) – un continuum de la sociabilitate,
deschidere la retragere, închidere;
 Factor secundar (Cattell) la care contribuie mai muli factori primari;
 Costa & McCrae: căldura / entuzisamul, spiritul gregar, afirmarea,
activismul, căutarea excitării, calitatea pozitivă a stărilor emoionale.
2. Stabilitate emoională vs. Nevrotism
 Nevrotism, instabilitate emoională: interrelaia dintre anxietate,
depresie, autoapreciere scăzută, timiditate; reacii iraionale, uneori
rigide;
 Măsurat de chestionarele lui Eysenck (N), Cattell (factorii C, I, E, F);
 Stabilitate emoională: Eu puternic, matur, calm;
 Costa & McCrae: anxietate, ostilitate, depresie, timiditate,
impulsivitate, vulnerabilitate.
 Predictor bun pentru succesul colar i profesional.
3. Agreabilitatea este factorul cu cel mai scurt istoric;
 Faete sunt regăsite i în alte chestionare;
 Cattell: factorul L – încredere, adaptabilitate, cooperare, interesul faă

de ceilali;

16
 CPI: scala Gi – Impresie favorabilă: persoanele care doresc să facă
impresie bună, preocupate de părerea celorlali, de o bună
funcionare socială, neagă agresivitatea;
 Termenul „agreabilitate” apare odată cu teoria Big Five – ca
dimensiune intepersonală: încredere, sinceritate în exprimarea
opiniilor, altruism, bunăvoină, modestie i blândee.
4. Contiinciozitatea:
 Iniial considerat un factor caracterial i o resursă pentru muncă;

 Jung difereniază între raionalitate (gândirea i afectivitatea)


vs.iraionalitate (senzaia i intuiia) în cunoatere i raportarea
la informaie; Inventarul tipologic Myers-Briggs scala JP: Judecată
versus Percepie;
 În sfera modelului Big Five: definit de nevoia de control i nevoia de
ordonare; faete: competena, ordinea, simul datoriei, dorina de
realizare, auto-disciplina, deliberarea.
5. Intelectul i Deschiderea spre experienă:
 Factorul cel mai controversat: unele studii nu au reuit să definească
acest factor, altele îl definesc foarte diferit ca faete;
 Limitele modelului Big Five in în mare măsură de acest factor,
definit în culturi diferite ca: cultura / inteligenă / imaginaie /
deschidere la experienă etc.
 Cattell – factorul B: tendină funcională, interes pentru subiecte
intelectuale;
 Costa & McCrae: factor care nu ine neapărat de inteligenă sau
educaie, cu faetele: deschidere spre fantezie, deschidere în plan
estetic, deschidere spre modurile proprii de a simi, deschidere în plan
ideatic i în planul valorilor.

Limitele modelului Big-Five in de :


A) Abordarea lexicală: lipsa unui cadru teoretic, corespondena dintre structura
limbii i structura personalităii; reprezentativitatea i exhaustivitatea
termenilor, limite legate de taxonomie i de selecia variabilelor.
B) Structura Big-Five: decizia de a considera factorii independeni; numărul

exact de factori (ex. Goldberg – factori suplimentari „Cultură” i „Valori”).

17
CHESTIONARUL NEO PI (R)

Autorii americani Costa şi McCrae au conceput şi experimentat mai multe


variante de chestionare de tipul ‘Big Five’ pentru masurarea celor cinci factori ai
personalităţii, incluzand si continuturi din alte teste. NEO PI (NEO Personality
Inventory, 1985) include 3 factori - nevrotism, extraversie şi deschidere, dezvoltaţi la
nivelul faţetelor lor, si doi factori - agreabilitatea şi conştiinciozitatea, doar la nivel
global. Chestionarul NEO PI (R) cuprinde 240 de itemi, raspunsurile se dau pe o
scala in 5 trepte (total dezacord, dezacord parial, neutru, acord parial, acord total).
Versiuni NEO PI (R):
 Forma S pentru autoevaluare;
 Forma R pentru heteroevaluare (contine aceeasi itemi scrisi la persoana a treia,
pentru a permite evaluarea altei persoane);
 Exista o versiune prescurtata – NEP FFI (NEO Five-Factor Inventory) cu 60
itemi care masoara scalele doar global;
 Corelatele fatetelor scalelor din NEO PI R apar sub forma ACLC (Adjective
Check-List Correlates): câte 42 de adjective pentru fiecare factor, grupate câte
şapte pentru fiecare dintre faţete.
Variantele NEO PI R pot fi utilizate pentru subiecţi începând de la 17 ani, fara
tulburari.

Factorii NEO PI (R):


1. Nevrotism (N) - fatete: anxietate, ostilitate, depresie, constiinta de sine
(exagerata), impulsivitate, vulnerabilitate;
2. Extraversia (E) - fatete: caldura / entuziasm, spirit gregar, afirmare, activism,
cautarea excitarii, calitatea pozitiva a starilor emotionale;
3. Deschiderea (D) - fatete: deschidere spre fantezie, deschidere spre modurile
proprii de a simti, deschidere in planul actiunilor, deschidere in plan ideatic,
deschidere in planul valorilor;
4. Agreabilitatea (A) - fatete: incredere, sinceritate in exprimarea opiniilor, in

conduita, altruism, bunavointa, modestie, blandete

18
5. Constiinciozitate (C) - fatete: competenta, ordinea, simtul datoriei, dorinta de
realizare, auto-disciplina, deliberare.

Descrierea pe larg a scalelor:


1. NEVROTISM (N) - stabilitate emoţională / adaptare faţă de nevrotism/neadaptare
(Costa, McCrae 1992); dimensiunea reprezinta aspecte ale normalitatii.
 Scorurilor inalte - exprima risc de a dezvolta tulburări psihiatrice, dar nu
obligatoriu: tendinta generala de a trai teama, tristeţe, jena, mânie, vinovăţie,
dezgust, tendinţa de a avea idei iraţionale, scăderea capacităţii de control al
impulsurilor, a capacităţii de a face faţă stresului;
 Scorurile scazute - stabilitate emotionala in fata stresului, calm, relaxare, cu un
temperament în general egal.
Faetele nevrotismului:
N1: Anxietatea - tendinţa de a trăi temeri, îngrijorări, nelinişti, nervozitate;
anxietate liberă, nefixată pe anumite conţinuturi; pot aparea si temeri specifice,
fobii – specific nivelelor inalte; Nivelele scăzute reprezintă calmul, relaxarea.
N2: Ostilitatea – Nivelul înalt arata tendinţa spre stări frecvente de mânie,
frustrare, înverşunare; există o corelaţie între dezagreabilitate şi ostilitatea
înaltă. Polul opus arata tendinţa de a nu se înfuria uşor, de a prezenta o stare
prevalentă de confort psihic.
N3: Depresia - cel mai bun predictor pentru starea de bine, de ‘fericire
generală’; polul depresiv - tendinţa spre stări de vinovaţie, tristeţe, descurajare,
lipsă de speranţă, singurătate; polul opus - inexistenta acestei tendinţe, dar nu
şi predominarea stărilor de veselie şi lipsă de griji, aspecte care ţin de
extraversie.
N4: Conştiinţa de sine (exagerată) - factor de anxietate socială şi timiditate,
accentuarea starilor de ruşine, sensibilitate la ridicol, de a se simţi încurcat în
prezenţa altora, sentimente de inferioritate; polul opus indică faptul ca
persoanele se tulbură mai puţin în situaţii sociale penibile.
N5: Impulsivitate - incapacitatea de autocontrol a impulsurilor şi dorinţelor:
dorinţele (a fuma, a poseda, a mânca…) sunt percepute ca fiind prea puternice,
individul se simte incapabil să le reziste, iar ulterior poate regreta un anumit
comportament; polul opus prezintă capacitatea de a rezista la tentaţii şi

frustrări.

19
N6: Vulnerabilitate - vulnerabilitatea fata de stres; polul ridicat -
incapacitatea de a face faţă stresului, cu tendinţa de a deveni panicat, lipsit de
speranţă in situaţiile de urgenta; polul scorurilor joase – autoapreciere de
competenta si stăpânire in faţa stresului.

2. EXTRAVERSIA (E) – extravertul apare sociabil, se simte în largul său printre


oameni, este afirmativ, activ, vorbăreţ, îi place ceea ce este excitant, stimulativ, are o
dispoziţie generală veselă, energică şi optimistă; introversia: individul este rezervat,
dar nu neprietenos, este independent, liniştit, preferă să fie singuri, fara a fi nefericiţi
sau pesimişti. Aceste date se distanteaza de unele dintre aspectele incluse tradiţional
în această dimensiune (Eysenck, Cattell etc.).
Faetele extraversiei:
E1: Căldură / entuziasm - fateta extraversiei indică un comportament
dominat de afectivitate şi prietenos; persoane care se apropie uşor de ceilalţi,
se ataşează uşor; la polul opus apare un mod mai distant, formal, rezervat de
conduită.
E2: Spiritul gregar – definit ca preferinţă pentru compania altora; polul opus
indică tendinţa contrară, de a evita compania altora.
E3: Afirmarea - indică un comportament dominant, plin de forţă, cu
ascendenţă social, persoane care vorbesc cu uşurinţă, fără să ezite şi devin de
obicei liderii grupurilor de apartenenţă; la polul opus sunt cei care preferă să
rămână în fundal, să lase altora grija afirmării sau vorbirii.
E4: Activismul - se relevă printr-un tempo ridicat, plin de energie, nevoia de a
face mereu ceva; polul opus - preferinţă pentru un tempo mai relaxat, fără ca
acestea să fie interpretabile ca lene, comoditate.
E5: Căutarea excitării - preferinţă pentru stimulare, o viaţă excitanta; preferă
culorile vii mediile zgomotoase, pericolul; la polul opus, preferă o anumită
monotonie pe care ceilalţi ar putea-o considera plictisitoare; la extrem, factorul
poate fi un indiciu pentru comportamentul de tip psihopat (dupa MMPI).
E6: Calitatea pozitivă a stărilor emoţionale - cea mai relevantă în predicţia
stării de fericire; indica tendinţa de a trăi stări emoţionale pozitive precum
bucuria, veselia, fericirea, iubirea, excitarea; persoanele râd cu uşurinţă, sunt
optimiste şi satisfacute de viaţă; la polul opus, fără a fi cu necesitate nefericiţi,

indivizii sunt mai puţin exuberanţi şi lipsiţi de vervă.

20
3. DESCHIDEREA (O) - imaginaţia activă, sensibilitatea estetică, atenţia pentru
viaţă şi sentimentele interioare, preferinţa pentru varietate, curiozitatea intelectuală,
independenţa în modul de a gândi lucrurile; nu se asociază in mod necesar cu educaţia
sau cu inteligenţa generală; polul lipsei de deschidere duce la un comportament
conservator, cu preferinţă pentru familiar, cu o viaţă afectivă ‘cu surdină’; lipsa de
deschidere nu înseamnă intoleranţă sau agresivitate.
Faetele deschiderii:
O1: Deschidere spre fantezie - imaginaţie vie, visează nu pentru a scăpa din
situaţie, ci pentru că astfel îşi creează o viaţă interioară bogată şi plină; polul
opus, preferă ca mintea să le lucreze în ceea ce fac aici şi acum.
O2: Deschidere in plan estetic - apreciază profund arta şi frumosul, fără să
implice şi talent artistic sau bun gust; isi largesc cunoştinţelor din domeniile
respective; la polul opus sunt cei fără interes pentru artă şi frumos.
O3: Deschidere spre modurile proprii de a simţi - apreciere faţă de trăirile
şi sentimentele interioare; emoţiile sunt considerate ca o parte importantă a
vieţii, prin urmare sunt foarte diferenţiate şi mai profunde decât la ceilalti
oameni.
O4: Deschidere în planul acţiunilor - dorinţa de a încerca fel de fel de
activitati, locuri noi, mâncăruri noi, neobişnuite; încearcă tot felul de hobby-
uri; la polul opus, se manifestă nevoia de a se ancora în ceea ce este deja
încercat, de a nu se schimba nimic.
O5: Deshiderea în plan ideatic - ‘curiozitate intelectuală’ (Fiske, 1949) –
deschidere a interesului, a minţii pentru noi idei, aspecte neconvenţionale,
preferinţa pentru discuţii şi argumentări filosofice; nu implică în mod necesar
inteligenţa inalt dezvoltată; polul opus indică curiozitate săracă, interese
limitate.
O6: Deschidere in planul valorilor - persoane gata mereu să reexamineze
valorile, fie ele sociale, politice, religioase; nu iau nimic ca garantat; la polul
opus sunt persoanele care tind să accepte autoritatea şi tradiţiile preţuite în
cultura respectivă, fiind în genere conservatori şi dogmatici.

4. AGREABILITATEA (A) - apare ca dimensiune pregnant interpersonală;

semnifica altruismul, un comportament cooperant, simpatetic, de ajutorare a altora, cu

21
tendinţa de a-i considera pe ceilalţi la fel de simpatetici; nivelele înalte semnifică şi
tipul de persoană dependentă. Opusul descrie un comportament dominant şi
antagonist, egocentric, sceptic faţă de intenţiile altora, competitiv; adesea reprezintă o
persoană narcisistă, antisocială.
Faetele agreabilităii:
A1: Încredere - dispoziţie spre un comportament increzător, care îi consideră
pe ceilalţi oneşti şi bine intenţionaţi; la polul opus apar cinicii şi scepticii, care
îi consideră pe ceilalţi fie periculosi, fie lipsiţi de onestitate.
A2: Sincer in exprimarea opiniilor, in conduită - se referă la un mod
deschis, sincer, franc şi ingenios de manifestare; la polul opus sunt cei cărora
le place să-i manipuleze pe ceilalţi prin flatări, înşelăciune, minciuna,
considerand aceste tactici drept deprinderi sociale necesare, iar cei care nu le
au sunt naivi.
A3: Altruism - arata interes activ pentru binele altora, sunt generoşi, plini de
consideraţie, gata să ajute; la polul opus sunt cei centraţi pe propria persoană,
care ezită să se amestece în problemele altora.
A4: Bunăvoinţa - se manifestă mai ales la nivelul conflictului
interrelational: persoane care au tendinţa să cedeze, să-şi inhibe agresivitatea,
să uite, să ierte; relevantă este blândeţea şi amabilitatea; la polul opus,
agresivitatea, tendinţa spre competiţie şi exprimarea directă a mâniei,
enervării, furiei.
A5: Modestia - modeşti, umili, fără să le lipsească în mod necesar încrederea
în sine sau aprecierea; la polul opus sunt cei care se consideră superiori altora;
ceilalţi îi consideră aroganţi sau încrezuţi; nivelul patologic al lipsei de
modestie face parte din sindromul narcisist.
A6: Blândeţea - indică atitudini de simpatie si preocupare faţă de semeni: sunt
sensibili la nevoile altora, la latura socială; la polul opus sunt cei mai duri, cu
inima ‘împietrită’, prea puţin simţitori si deloc miloşi; se consideră realişti,
raţionali, conduşi de logica rece.

5. CONŞTIINCIOZITATEA (C) - se refera la autocontrol, sub aspectul capacităţii


de autoorganizare, îndeplinire a îndatoririlor, planificării; sunt persoane care işi
definesc şi urmăresc scopurile, hotărâţi şi cu voinţa formată; oameni scrupuloşi, de

încredere, punctuali; autorii considera ca realizările de valoare din orice profesie ţin

22
de acest superfactor; polul opus nu se caracterizează cu necesitate prin lipsa de simţ
moral, dar apare o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră
uşuratică de a-şi urmări sau îndeplini sarcinile.
Faetele agreabilităii:
C1: Competenţa - sentimentul de a fi competent, capabil, prudent, eficient;
oameni în general pregătiţi pentru viaţă; la polul opus sunt cei cu o incredere
redusă in propriile capacităţi.
C2: Ordinea - indivizi bine organizaţi, limpezi, clari, îşi păstrează lucrurile la
locul lor; polul opus indică o autoapreciere scăzută privind organizarea şi un
mod puţin metodic de lucru; la extrema, factorul de ordine poate face parte din
sindromul compulsiv.
C3: Simţul datoriei - persoane conduse de conştiinţă, de responsabilitatea
asumării conştiente, care aderă strict la principiile etice şi urmaresc scrupulos
indatoririle morale; la polul opus comportamentul este mai degraba supus
intamplarii, nu te poti bizui si avea incredere intr-o astfel de persoana.
C4: Dorinţa de realizare - reprezinta nivelul de aspiratie si perseverenta in
realizarea lui; indivizi harnici care isi conduc viata dupa o anumita directie;
nivelele foarte inalte arata focalizarea vietii exclusiv in directia muncii,
carierei (sindromul ‘workahoolic’); la polul opus sunt cei mai care nu sunt
condusi de dorinta reusitei, le lipseste ambitia si scopul bine precizat, fara sa
traiasca insatisfactii pentru nivelul scazut al reusitei.
C5: Auto-disciplina - capacitatea de a incepe o sarcina si a o duce la bun
sfarsit, in ciuda monotoniei sau a altor distrageri ale atentiei; sunt oamenii care
se motiveaza si duc la sfarsit ceea ce incep; la polul opus sunt cei care au
tendinta de a amana inceperea actiunii, de a se descuraja cu usurinta, de a
abandona, deci o scazuta auto-disciplina.
C6: Deliberare - reprezinta tendinta de a gandi atent inainte de a actiona,
chibzuinta si precautie; la polul opus sunt cei pripiti, care actioneaza fara sa
judece consecintele.

Observaii:
 NEO PI R nu furnizează toate informaţiile necesare unei evaluări cuprinzătoare a
personalităţii; se vor corobora datele din interviuri anamnestice, examinări privind

23
starea mentală, examinări privind nivelul de performanţă al diferitelor capacităţi
cognitive;
 Proba nu conţine scale de ‘validare’ a modurilor de răspuns la itemi (ca in
Eysenck, CPI etc.); prezentarea adecvata a testului este importanta pentru un
raspuns onest, ‘atitudinea de autodezvaluire’ (Johnson 1981);
 Aplicabilitatea este larga - in domeniul clinic, consilierii, educational, industrial.
 Datorita specificitatii înalte a acestor tipuri de instrumente pentru cultura limbii
respective, structura intrafactorială a celor 5 factori poate sa difere in diferite
spatii lingvistice; astfel adaptarea culturala este imperioasa pentru folosirea cu
succes a chestionarului.

5. CHESTIONARELE DE TIP „BIG FIVE”: CHESTIONARUL ABCD-M

Adaptarea romaneasca
Cercetarile romanesti asupra NEO PI R au inceput in 1995 sub coordonarea
M. Minulescu; s-a realizat o validare si etalonare a testului pe populatia adulta.
Cercetarile au condus spre un model factorial cu o specificitate anume in ceea ce
priveste compozitia factorilor si ierarhizarea lor, comparativ cu alte structuri
factoriale. Cei 5 mari factori in modelarea Big-Five in limba romana prezinta fiecare
cate 5 fatete; a rezultat un chestionar cu 5 scale principale si 25 de scale structurale:

Factorul I: Extraversie – Introversie


 E1: Activism vs. pasivitate
 E2: Optimism vs. pesimism
 E3: Umor vs. lipsa de umor
 E4: Abilitate interpersonala vs. fara abilitati sociale
 E5: Afirmare personala (cauta succesul) vs. dezinteres pentru afirmare
Factorul II: Maturitate, Adaptare normala - Imaturitate, psihopatie, agresivitate
 M1: Incredere in ceilalti vs. manipulativ, ostil
 M2: Adaptativ, conservator vs. rebel
 M3: Prietenos vs. despotism
 M4: Forta inhibitiei vs. excitabil, iritabil

24
 M5: Forta Eului vs. egocentrism

Factorul III: Agreabilitate - Lipsa agreabilitatii


 Altruism vs. egoism

 A2: Romantism, sentimentalism vs. insensibilitate


 A3: Caldura afectiva vs. raceala afectiva
 A4: Empatie vs. lipsa empatiei
 A5: Onestitate, corectitudine vs. lipsa onestitatii
Factorul IV: Constiinciozitate - Lipsa ordinii
 C1: Vointa, perseverenta vs. lipsa mobilizarii
 C2: Spirit de perfectionare vs. superficial
 C3: Rational, obiectiv vs. subiectiv
 C4: Planificare vs. risipitor
 C5: Control emotional vs. neliniste, anxietate
Factorul V: Actualizare (atitudine si motivatii generative) - Stagnare (nonevolutiv)
 Ac1: Aprofundare vs. platitudine intelectuala
 Ac2: Toleranta, deschidere vs. interpretativ
 Ac3: Rafinare personala vs. rudimentar
 Ac4: Independenta, flexibilitate vs. dependent, rigid
 Ac5: Creativitate vs. non-creativ

Chestionarul ABCD-M cuprinde un număr de 151 itemi cu cinci variante de


răspuns: TD (total dezacord), DP (parial dezacord), N (neutru, nu mă pot decide,
uneori da, alteori nu), AP (acord parial), TA (acord total). Timpul mediu de aplicare
este de 35 de minute. Scorarea poate fi făcută creion-hârtie (completare manuală pe
foaia de profil) sau computerizat, online. Scorarea online permite generare automată
a profilului, în timp ce la scoarea manuală se totalizează scorurile brute i se
completează fia de profil. Reprezentarea în note T dă posibilitatea comparării
cotelor pe scale diferite. În plus mai există o fia de prezentare sintetică a
rezultatelor, unde nota ridicată este T peste 65, nota medie este T între 45 – 55 i
nota scăzută este pentru T sub 44,
ABCD-M este un instrument de evaluare care poate fi aplicat în psihologia
organizaională i resurse umane, psihologie clinică, consiliere psihologică i

educaională.

25
6. INVENTARUL DE PERSONALITATE MYERS - BRIGGS

Teoria lui C.G. Jung privind tipologia de personalitate


Complementar abordării personalităţii prin prisma trăsăturilor sau
dimensiunilor de bază, exista modelul tipologic al personalitatii. Există numeroase
tipologii, fiecare cu un sistem de categorizare pornind de la presupunerea că există
modele coerente de comportament, respectiv stiluri de acţiune care sunt suficient de
stabile pentru a permite o clasificare a persoanelor de-a lungul acestor tipuri.
C.G.Jung descrie o tipologie bazata pe o viziune structurala asupra psihicului.
Jung este întemeietor al psihologiei analitice şi al modelului de analiză de profunzime
şi psihoterapie. Tipologia jungiană descrie reacţii şi preferinţe curente, aspecte forte
şi aspecte limitative pentru 8 tipuri principale în functie de orientarea şi funcţia
dominantă la nivelul eului conştient: introvert senzorial, extravert senzorial, introvert
intuitiv, extravert intuitiv, introvert logic, extravert logic, introvert afectiv, extravert
afectiv.

Inventarul tipologie Myers-Briggs (forma G )

Myers-Briggs Type Indicator (Indicatorul tipologie Myers-Briggs, MBTI) este


un chestionar de evaluare a personalităţii, care se fundamenteaza pe teoria jungiană a
tipurilor psihologice.
Chestionarul se adresează personalităţii normale şi nu este conceput ca un test
clinic. S-au construit şi publicat cinci variante: forma F (166 de itemi), forma G (126
itemi), o formă abreviată de auto-evaluare, forma AV (50 itemi), forma MMTIC
(Murphy-Mesgeier Type Indicator Children – 70 itemi), şi, cea mai recentă, forma M
(93 de itemi) publicată în 1998.
Indicatorul de tipuri Myers-Briggs vizeaza tipologia de personalitate construită
de-a lungul dinamicii dintre atitudinea extraverta şi cea introvertă, dintre eul conştient
şi conţinuturile inconştiente, şi a celor patru tipuri de funcţii de cunoaştere: doua

rationale – functia logica, gandirea si functia afectiva - si doua irationale,

26
„perceptive” – functia senzoriala , legata de informatiile de tip perceptiv si functia
intuitiva, legata de cuprinderea unei situatii ca intreg. Din experienţă rezultă că este
imposibil ca toate funcţiile să se dezvolte in mod egal; funcţia care în procesul de
diferenţiere rămâne cel mai în urmă este numită de Jung „funcţie inferioară”. Cel mai
adesea ne identificăm mai mult sau mai puţin complet cu funcţia cea mai privilegiată
şi de aceea cea mai dezvoltată. Aici îşi au srcinea tipurile psihologice. Teoria
tipurilor pleacă de la ideea că oamenii sunt născuţi cu o predispoziţie pentru
preferarea unei anumite funcţii în faţa celorlalte. Folosirea optimă a celor patru funcţii
nu trebuie şi nu se poate obţine prin egalizare, ci prin dezvoltarea selectivă a fiecăreia
în parte.

Descrierea scalelor MBTI

1. Scala EI: Extravertire – Introvertire - preferinţa pentru focalizarea atenţiei;


descrie modul cum este orientată energia la dispoziţia eului.
2. Scala SN: Senzoria1itatea – Intuiţia - preferinţa pentru adunarea informaţiei din
mediu; descrie modul cum este percepută informaţia.
3. Scala TF: Gândirea logică – Afectivitatea - indica felul in care se iau deciziile.
4. Scala JP: Judecata - Percepţia - preferinţa pentru orientarea faţă de lumea
exterioară; implică răspunsul la problema modului cum abordezi raţional sau
iraţional datele de informaţie asupra realităţii interioare sau exterioare.

Funcţia dominantă
Dintre cele patru funcţii (senzorială – intuitivă; logică – afectivă) două sunt preferate
deoarece sunt mai dezvoltate, iar una din ele este functia numarul unu – cea care
raspunde prima cand subiectul se afla in fata unei informatii noi. Functia dominanta
este cea mai familiara subiectului. Funcţia dominantă se manifestă diferit la
extravertiţi şi la introvertiţi: la extravertiti se manifesta inspre afară, spre realitatea din
jur, aici si acum; la introvertiti funcţia preferenţială este menită construirii realităţii
interioare.

Tipuri de temperamente
1. SJ (senzorial şi raţional) – generează un dezvoltat simţ al datoriei; persoane

aşezate,’ ascultătoare şi în primul rând soanele cu aceste litere sunt aşezate,

27
ascultătoare si doresc să fie de folos grupurilor sociale cărora le aparţin; se
simt cel mai bine când au obligaţii; vor să fie cei care poartă de grijă întregii
lumi; se simt mai bine atunci când dau decât atunci cand primesc.
2. SP (senzorial şi percep tiv ) – interes pentru bucuriile vieţii şi distracţie;
persoane care vor sa fie implicate, sa faca ceva, sunt frecvent plictisite de un
status quo, adesea sunt spontane, impulsive; preferă să lucreze mai ales cu
situaţii de criză, pe care le conduc bine în practică, pe căi bine stabilite.
3. NT (intuitiv şi logic) - interes pentru putere si intelect; dorinţa de putere, nu
neapărat putere asupra oamenilor, ci putere asupra mediului înconjurător; isi
doresc sa fie capabili să înţeleagă, să controleze, să prezică şi să explice
realitatea. Doresc să fie cunoscuţi pentru competenţa lor.
4. NF (intuitiv şi afectiv) – se află în căutarea autenticităţii şi auto-actualizării;
căutători naturali, în căutarea Sinelui, doresc să devină aşa cum sunt în
realitate; sunt cei mai idealisti si romantici; au mare capacitate de ascultare
empatică.

MBTI este utilizat preponderent in consiliere vocationala, selectia profesionala si


cercetare.

7. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA:


TEORIA LUI GOUGH PRIVIND EVALUAREA PERSONALITATII

Harrison G.Gough - psiholog american, creatorul Inventarului de Personalitate


California – unul din cele mai populare inventare moderne de evaluare obiectiva a
personalitatii; are o larga aplicabilitate internationala, fiind tradus in peste 28 de limbi
(pana in 1990); chestionarul a fost supus unei serii de revizuiri si imbunatatiri;
adaptarea romaneasca a inceput in 1970.
CPI-ul a aparut ca un instrument simetric fata de MMPI - lnventarul
Multifazic de Personalitate Minnesota destinat psihopatologiei; trebuia construit un

28
instrument paralel pentru normalitatea psihica – pornind de la realitatile fiinţei
normale, obişnuite, aflate in interrelatie.

Baza conceptuala
Gough este adeptul constituirii unui instrument de evaluare centrat pe
persoana; nu se urmareste in primul rand gasirea unei tipologii sau dimensiuni
generale a personalitatii.Sistemul conceptual a fost structurat prin anii 1940, avand ca
baza de pornire asa-numitele ‘concepte populare’ (folk concepts) – acei termeni
descriptivi pe care oamenii îi utilizează între ei pentru a-şi descrie modurile de a se
comporta, caracteristicile obisnuite, cotidiene, termei care fac parte din limbajul
cotidian si sunt pastrati in limba o durata mare de timp;
Gough se sprijina pe si cauta acele concepte care apar în interrelationarea sociala
in toate culturile şi societăţile; scopul fiecărei scale este să reflecte cât de fidel posibil
un aspect, o anume temă a comportamentului interpersonal.
- Criticile cele mai dificile aduse ideii “conceptelor populare” constă în
problema dacă nu cumva cuvintele au dobandit conotatii diferite pentru
diferite persoane; Gough doreşte să evalueze tocmai constructul asa cum este
definit cultural, iar atuul il reprezinta faptul ca acestea sunt universale atat
cultural cat si in timp;
- Scalele CPI nu pot fi interpretate la fel ca scalele specifice inventarelor
construite pe modelul trasaturilor / modelul factorila; scalele CPI nu sunt
derivate prin analiza factoriala, ci pe baza utilizarii sistematice a analizei
conceptuale, care include validarea practica si de construct; astfel scalele CPI
se coreleaza una cu alta in aceeasi masura in care se coreleaza conceptele
populare (ex. independenta include multimire de sine, distanta, atunci si scala
‘Independenta’ trebuie sa se refere la aceste concepte);

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA (C.P.I.)

Prima versiune apare in 1951 cu 15 scale, urmata de o versiune cu 18 scale,


varianta mai recenta - 1987 cuprinde 20 de scale şi un total de 462 de itemi.
Scalele pot fi grupate in 4 grupe / clase de semnificatii psihologice.

29
I. Stilul si orientarea interpersonala - indică dimensiunile personalităţii ce
intervin in afirmarea persoanei, siguranţa de sine, imaginea de sine şi
adecvarea interpersonala: dominanta (Do), capacitate de statut (Cs),
sociabilitate (Sy), prezenta sociala (Sp), acceptare de sine (Sa), Independenta
(In), empatie (Em);
II. Atitudinea fata de norme si valori – indică opţiunile valorice si maturitatea
interrelaţionala: responsabilitate (Re), socializare (So), autocontrol (Sc),
impresie buna (Gi), comunalitate (Cm), sanatatea (Wb), toleranta (To);
III. Eficienta intelectuala - măsoară mai ales nivelul motivaţional, în sensul
potenţialului de realizare personală şi al focalizării pe valorile intelectuale:
realizarea prin conformism (Ae), realizare prin independenta (Ai), eficienta
intelectuala (Ie);
IV. Rol si stil personal– surprind unele modalităţi intelectuale ce modelează un
stil personal: intuitie psihologica (Py), flexibilitate (Fx), feminitate (Fe).

Descrierea scalelor C.P.I.


Scala I: Dominanta – Do (36 itemi) – este o masura a dominantei sociale.
Scala II: Capacitatea de statut – Cs (28 itemi) – masoara calitati asociate statutului
social.
Scala III: Sociabilitate – Sy (32 itemi) – identifica un comportament deschis, atasat
social.
Scala IV: Prezenţa socială – Sp (38 itemi) – evalueaza echilibrul, spontaneitatea, si
siguranta de sine.
Scala V: Acceptarea de sine - Sa (28 itemi) – se adreseaza simtului propriei valori si
autoaprecierii.
Scala VI: Independenta – In (28 itemi) – masoara resursele şi distanta.
Scala VII: Empatie - Em (38 itemi) – orientarea spre intuitia afectiva si rezonanta
fata de alte persoane.
Scala VIII: Responsabilitatea – Re (36 itemi) – surprinde constientizarea regulilor si
abilitatilor de a convietui cu cei din jur.
Scala IX: Socializarea – So (46 itemi) – evalueaza gradul de interiorizare a valorilor
normative si culturale.
Scala X: Autocontrol – Sc (38 itemi) – indica pastrarea exigentelor normative si

respingerea reactiilor nevrotice.

30
Scala XI: Impresie bună – Gi (40 itemi) – indica raspunsurile caracterizate prin
dezirabilitate sociala (scor brut 31 si peste); identifica persoanele al care se prezinta
prin supraestimare a atributelor prosociale(prezentare favorabila).
Scala XII: Comunalitatea – Cm (38 itemi) – scala are doua functii: de a identifica
protocoalele cu prea multe raspunsuri neuzuale sau date la intamplare (scorurile brute
de 27 sau sub); in al doilea rand evalueaza pe un continuum gradul de
conventionalitate – neconventionalitate.
Scala XIII: Sanatatea / Stare personală de bine – Wb (38 itemi) – se refera la
starea fizica si psihica a persoanei; scorurile brute sub 20 sunt un indiciu al accentuarii
false pe probleme personale si suparari.
Scala XIV: Toleranţa – To (32 itemi) – atitudini de toleranta, rabdare si lipsa a
prejudecatilor.
Scala XV: Realizare prin conformism - Ac (38 itemi) – evidentiaza potentialitatile
de realizare care functioneaza bine intr-un cadru bine definit si clar structurat.
Scala XVI: Realizare prin independenta - Ai (36 itemi) – evidentiaza
potentialitatile de realizare care functioneaza bine intr-un cadru deschis, minim
definit.
Scala XVII: Eficienta intelectuala - Ie (42 itemi) - reflecta gradul in care resursele
intelectuale sunt utilizate eficient.
Scala XVIII: Intuitie psihologica - Py (28 itemi) – masoara capacitatea de a discerne
ceea ce altii simt si gandesc.
Scala XIX: Flexibilitate - Fx (38 itemi) – identifica la un pol rezistenta la schimbare,
fata de fluiditatea si placerea schimbarii.
Scala XX: Feminitate / Masculinitate – F/M (32 itemi) – evalueaza pe un
continuum rolul social masculin la un pol si feminin la celalalt pol.

Modelul cuboid
Dupa anii ’70 s-au realizat cercetari care au grupat factorial itemii testului dezvoltand
un model ‘cuboid’ in functie de trei super-factori inalt semnificativi. Gough oferă un
model conceptual asupra structurii personalităţii, utilizând ca axe cardinale trei
vectori:
- Vectorul 1 - semnifică stilul interpersonal,
- Vectorul 2 - semnifică raportarea la normele sociale,

- Vectorul 3 - semnifică sentimentul personal de competenţă.

31
Din intersecţia vectorului 1 (extraversia – introversia) şi a vectorului 2 (dependenţa
independenţa de norme) rezulta patru stiluri comportamentale, denumite de Gough cu
literele greceşti:
- Alfa - extravert şi dependent
- Beta - introvert şi dependent
- Gama - extravert şi independent
- Delta - introvert şi independent.
Aceste 4 stiluri comportamentala capata un specific prin raportarea la vectorul 3
(încredere – neîncredere în sine), rezultand 7 nivele diferite pntru fiecare din cele 4
stiluri. Polul superior este definit prin contribuţia maximă a încrederii în sine, faţă de
polul infenor, definit prin contribuţia maximă a neîncrederii în sine.

În prezent, chestionarul de personalitate California este unul dintre :ele mai


bine experimentate instrumente psihologice de evaluare a personalităţii. Este un test
profesionist, interpretabil doar de profesionişti care s-au format pentru interpretarea
acestei probe. CPI se foloseste predominant in domeniul orientarii si selectiei
profesionale.

8. INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA


(M.M.P.I.)

M.M.P.I. a aparut ca un instrument care avea ca scop distinctia intre normali şi


anormali si evaluarea şi diagnoza marilor dezordini psihiatrico-psihologice.
Chestionarul M.M.P.I este construit în mod deliberat “să evalueze acele
trăsături care sunt caracteristici comune ale anormalităţii psihologice dizabilitante”
(Hathaway şi McKinley,1951). Inventarul este construit prin validare empirica –
autorii plecand in construcţia itemilor şi scalelor de la categoriile nosologice ale
vremii: au selectionat 1000 de itemi din studii de caz, rapoarte psihologice, cărţi de
specialitate, teste deja existente, retinand doar 550 de itemi consideraţi a fi
independenţi unul în raport ceilalţi. Este un test multifazic pentru că are mai multe

subscale care au fost detreminate empiric, prin aplicarea lor unor grupuri de pacienţi

32
psihiatrici deja încadrati in categorii definite de boli şi unor grupuri de control;
criteriul empiric a fost gradul de concordanţă între diagnosticul prezumtiv pe baza
scalelor testului şi diagnosticul clinic.
Prima varianta MMPI a aparut in 1941, au urmat imbunatatiri ulterioare prin
cercetari, iar in 1989 apare forma a doua M.M.P.I. 2, re-standardizat prin aducerea a
zi a normelor, revizuirea itemilor depasiti, largirea bazei de intrebari, extinderea
constructelor.

Scalele de validare ale profilelor MMPI


Sunt construite de autori 4 scale de validare ‘?’, L, F, K: primele trei sunt
utilizate`pentru evaluarea globală a inregistrărilor la probă, iar dacă scorurile trec de o
valoare maxim admisă sunt suspectate înregistrările; Scala K are funcţia unei
‘variabile normalizatoare’ calculate pentru a permite o corecţie a scorurilor scalelor
clinice.
- Scala,,?” – numărul de itemi la care subiectul a răspuns ‘Nu ştiu’; când scorul
e foarte ridicat rezultatele întregului test nu sunt valide.
- Scala “L” – minciuna (15 itemi) – un rezultat ridicat indică o tendinţă de
prezentare (conştientă sau cvasi-conştientă) sub o lumină favorabilă, ceea ce
conduce la o probabila subapreciere a notelor patologice; Scala nu invalideaza
profilul, dar indică o subestimare a notelor psihopatologice.
- Scala “F” - frecvenţă (24 itemi) - răspunsurile corespunzătoare scalei sunt
relativ convenţionale, subiecţii neconventionali ajung să prezinte scoruri
ridicate între 10 şi 20; un scor brut superior lui 20 indică fie că subiectul nu a
înţeles.
- Scala “K” - corecţie - a fost construită pentru a corija o eventuală influenţă a
atitudinii subiectului, dar poate evidentia şi unele simptome patologice;
subiecţii cu un scor K ridicat tind să adopte o atitudine defensivă faţă de
obiceiurile lor psihologice, astfel prezinta un profil “normalizat”; subiecţii cu
scor scăzut au tendinţa opusa, spre autocritică, admiterea unor simptome,
chiar dacă este nesemnificative.
- Diferenţa F – K - elimină posibilitatea existenţei unui “trucaj” deliberat al
răspunsurilor.

Scalele clinice MMPI

33
Scala ipohondrie (Hs): o notă Hs ridicată indică faptul că subiectul are tendinţa de a
se plânge excesiv de boli fizice fără nici o bază organică.
Scala depresiei (D): este foarte sensibilă, se ridică imediat ce în simptomatologie
există o notă depresiva sau anxioasa; este ridicata într-un mare număr de stări
nevrotice sau psihotice.
Scala isteriei (Hy): cuprinde doua grupe: o scală de temperament isteroid,
caracterizând subiecţi cu atitudini sociale naive care cer afecţiune şi prezinta reacţii
infantile când preteţiile nu le sunt satisfăcute; o scala de simptome de conversie.
Scala de deviaţie psihopată (Pd ): o nota ridicata ete caracteristica subiectilor
delincventi, care comit delicte de tipul minciunii, furturilor, alcoolismului,
toxicomaniei sau delicte sexuale.
Scala masclinitate (Mf): scala a fost validată pe un grup de homosexuali cu
personalitate feminină constituţională. un subiect poate fi homosexual fara a avea o
notă ridicata. Scala are o relativă valoare diagnostica pentru aspectele patololgice.
Scala paranoia (Pa): scală ‘caracterială’ care detecteaza tendinţe paranoide şi la
subiecţi care n-au prezentat niciodată manifestări patologice.
Scala psihastenie (Pt): este o scală simptomatică, itemii se refera la simptomele
fobice si obsesionale.
Scala schizofrenie (Sc): autorii admit faptul că scala permite depistarea a 60% din
schizofrenii.
Scala hipomanie (Ma): itemii constituie 2 subscale: expansivitate si iritabilitate.
Scala introversiei sociale (S): scala nu este o scală clinică stricto sensu; scorurile
ridicate indică tendinţa de a evita contactele sociale.

Scale suplimentare
Indicele de anxietate (Ai): masoara nivelul anxietăţii.
Raportul de interiorizare (In): masoara tendinţa spre ‘interiorizarea’ dificultăţilor,
spre numeroase simptome psihosomatice sau subiective.

MMPI se foloseste predominant in domeniul clinic.

34
9. TEHNICILE PROIECTIVE IN EVALUAREA PERSONALITATII

Termenul de proiecţie a fost folosit pentru prima dată în psihologie de S. Freud,


în lucrarea Psihonevrozele de Apărare (1894). Proiecţia este ,,o operaţie prin care
subiectul expulzează din sine si localizează în altul calitaţi, sentimente, dorinţe, chiar
obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi” (Laplanche &
Pontalis,1994). Diverşi autori au propus însă şi alte accepţiuni ale proiecţiei, trecând
dincolo de sensul ei primar de mecanism de apărare.
Definitie generala: “Termen utilizat într-un sens foarte general în neuro-fiziologie
şi în psihologie pentru a desemna operaţia prin care un fapt neurologic sau
psihologic este deplasat şi localizat în exterior, fie trecând de la centru la periferie,
fie de la subiect la obiect.” (Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche & Pontalis,
1994).
Definitie operationala: “proiecţia este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de
trebuinţele, emoţiile si structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea
realităţii, ori de câte ori câmpul percetiv prezintă o anumită ambiguitate” (Exner,
1994 dupa Dumitrascu 2005).
Proiecţia are loc în grade variabile şi intensitatea ei variază pe o axă începând cu
gradul zero - înţelegerea obiectivă a realităţii, până la gradul maxim - pierderea
limitelor personale şi invazia spre exterior a fantasmelor noastre care deformează
flagrant realitatea. Există momente în viaţă când proiectăm mai mult sau mai puţin şi
există persoane care, în general, proiectează mai mult sau mai puţin în comparaţie cu
ceilalţi. Ca fenomen psihologic, proiecţia este prezenta la aproape toate nivelurile
comportamentului nostru: in sfera relatiilor interpersonale, in alegerea profesiei, in
boala mentala, in joc, in arta, in plan macro-social etc.
Printre factorii care influenteaza intensitatea proiectiei fac parte: intensitate a
emoţiilor sau a trebuinţelor, gradul de ambiguitate a situaţiei, forţa şi integritatea
Eului.

Testele proiective
Testele proiective au inceput sa fie utilizate în psihologia aplicată începand cu anii
’30, ca metode de evaluare psihologică mai neconvenţionale. Prezintă in general

următoarele caracteristici (Liebert & Spiegler, 1990 dupa Dumitrascu 2005):

35
- Sunt sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab structuratea natură, care
perimit multiple răspunsuri din partea subiectului (‘open-ended tasks’);
- Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale, modul de codificare si
interpretare;
- Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în grade variabile o
anumita implicare subiectivă din partea psihologului.
Aparitia lor a starnit vii controverse si dezbateri furtunoase; partizanii abordării
psihometrice critica: lipsa cerinţele psihometrice de bază ale unui test (fidelitate,
validitate, standardizare), subiectivismului psihologului in interpretare si scorare.
Termenul de ‘test’ este încă refuzat de unii autori, preferându-se mai curând cel de
‘tehnică’ proiectivă (Anastasi, 1988); termenii ‘test’ / ‘tehnica’ proiectiva sunt folositi
de multi autori ca echivalenti;
Testele obiective se disting de testele proiective prin:
- reprezintă sarcini bine structurate, prevăzute cu modalităţi clare de raspuns
(Da-Nu, A-F sau tip grilă);
- sunt standardizate, valide si fidele;
- scorarea si interpretarea urmează reguli clare, care solicită la minimum
implicarea subiectivă a psihologului.
Exner (1994) aduce argumente care sa sustina ideea nefondarii impartirii testelor in
‘obiective’ si proiective’. Distincţia test obiectiv - test proiectiv are la bază o
prejudecată: un test obiectiv poate conţine itemi proiectivi, asa cum un test proiectiv
poate fi standardizat la nivelul unui test obiectiv (Dumitrascu, 2005).

Clasificarea testelor proiective


Fiecare tehnică proiectiva apelează preferenţial la o anumită poartă proiectivă – un
limbaj prin care subiectivitatea noastră se proiectează (Dumitrascu, 2005):
Limbajul desenelor - “proiecţia grafică” Ex. testele de desen: “Testul persoanei”,
“testul Arborelui”, “testul Familiei” etc;
Limbajul percepţiei - “proiecţia structurală” Ex. testele Rorschach, Holtzmann etc.,
la care subiectul trebuie să spună ce vede în nişte pete de cerneală;
Limbajul povestilor - “proiecţia tematică” Ex. Testul de Apercepţie Tematică
(T.A.T), Children Apperception Test (C.A.T.), la care subiectul trebuie să alcătuiască
povestiri plecând de la anumite imagini; fabulele Duss pentru copii, unde subiectul

trebuie să completeze povestiri neterminate;

36
Limbajul culorilor - “proiecţia cromatică”: Ex. testul Luscher, unde subiectul trebuie
să selecteze nişte culori în ordinea preferinţelor;
Limbajul pulsiunilor - “proiecţia pulsională”: Ex. testul Szondi, la care subiectul
trebuie să aleagă din nişte fotografii pe cele care îi plac şi care îi displac cel mai mult;
Limbajul cuvintelor - “ proiecţia asociativă”: Ex. testul de asociere verbală a lui
Jung, la care subiectul trebuie sa asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaţi
de examinator;
Limbajul frustrării – Ex. testul Rosenzweig, unde subiectul trebuie sa raspunda la
nişte situaţii frustrante prezentate de test.

Avantaje şi dezavantaje ale tehnicilo r proiective


Avantaje:
- Dificultatea subiectului de a trişa;
- Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri,
dorinţe, conflicte inconştiente); trebuie mentionat ca nivelul de profunzime al
proiecţiei diferă în funcţie de tehnică şi de rezonanţa subiectului la respectiva
tehnica;
- Majoritatea tehnicilor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini
verbale reduse sau defavorizaţi cultural, cărora nu li se pot aplica, de exemplu,
chestionare de personalitate;
- Unele teste proiective (ex. testul culorilor sau testul pulsiunilor) cosumă un
timp minim de aplicare şi scorare si ofera rapid informaţii despre eventuale
frustrări sau probleme afective.
Dezavantaje:
- Multe dintre ele sunt mai puţin standardizate, au reguli mai puţin clare de
scorare şi/sau interpretare, ceea ce implică un subiectivism mai mare în
codificarea şi interpretareare şi un risc mai mare de eroare; riscul scade
proporţional cu nivelul de pregătire al interpretului în tehnica respectivă;
- Interpretarea tehnicilor proiective este mai dificila decat a altor tehnici de
evaluare;
- Majoritatea tehnicilor necesită un timp şi un efort mai mare de învăţare, o
specializare intensivă (în alte ţări, SUA, Canada, Franţa, tehnici ca Rorschach,
T.A.T sau Szondi implică programe de instruire variind între 1-3 ani).

37
Domeniile de aplicare a tehnicilor proie ctive
- In psihologia clinică: majoritatea tehnicilor s-au născut în strânsă relaţie cu
activitatea clinicianului, ca instrumente utile în clarificarea diagnosticulu şi
evaluarea structurii şiu dinamicii personalitătii pacientului; ele pot fi folosite
şi pentru aprecierea evoluţiei pacientului în cursul unei psihoterapii, prin
aplicări repetate ale aceluiasi test.
- In psihologia şcolară: pot fi aplicate pe copii pentru a evalua aspecte ale
personalităţii asociate cu eşecul şcolar, cu tulburări de conduită etc; necesita
aptitudini verbale minime.
- In psiho logia organizaţională : sunt folosite de o serie de autori in selectia de
personal, evaluarea grupurilor de munca, satisfactiei muncii sau stresului
profesional; exista critici vehemente la adresa folosirii tehnicilor proiective in
domeniul organizational, in evaluare si selectie.
- În psihologia militară şi în psihologia judiciara: pot oferi informatii
valoroase despre personalitatea criminalului (Gacono & Meloy, 1994, Szondi
1959, 1973).

Precauţii in utilizarea tehnicilor pr oiective


Selectarea ipotezelor plauzibile tine de familiarizarea cu testul, pregatirea
psihologului si de modul in care acesta poate intelege contextul de viata al subiectului.
Interpretarea rezultatelor se face intotdeauna in contextul altor informatii obtinute prin
interviu, anamneza, observatii, alte teste. Cea mai eficienta utilizare este in cadrul
unei baterii de testare compusa din teste ‘obiective’ si ‘proiective’: numai aplicarea
unei baterii face posibila completarea reciprocă sau amendarea unor caracteristici care
reies dintr-o probă sau alta (ex. testul Rorschach pune indirect in evidenta si
capacitatile intelectuale; dar, un individ anxios, inhibat poate da raspunsuri sarace,
limitate; testarea inteligentei lui ne indica nivelul intelectual).

38
10. TESTE PROIECTIVE DE DESEN: TESTUL ARBORELUI, TESTUL
PERSOANEI UMANE, TESTUL FAMILIEI

Desenul a reprezentat dintotdeauna o modalitate fundamentală de expresie a trăirilor,


atitudinilor şi modului de gândire. Pentru psihologia proiectivă desenul a devenit un
mod preferenţial de analiză a personalităţii individului.

TESTUL ARBORELUI

Arborele reprezintă un element al naturii foarte încărcat de semnificaţii (ex.


simbol al verticalităţii, ascensiunii, devenirii). Componentele arborelui pot fi cu
uşurinţă asociate simbolic cu aspecte ale vieţii psihice. Există astăzi mai multe
variante ale testului, cele mai cunoscute fiind ale lui K.Koch şi R. Stora.
Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 şi un creion cu o mină nici
tare nici moale. Instructajul este următorul: „Desenaţi un arbore, aşa cum vreţi dvs.,
orice fel de arbore, dar să nu fie brad”. Bradul este foarte scheletic şi ar da
posibilitatea subiecţilor rezistenţi să se ascundă uşor prin acest desen.

Interpretarea desenului
Koch recomandă parcurgerea următoarelor etape în interpretarea arborelui:
a) Impresia de ansamblu
b) Analiza trăsăturilor grafice
c) Simbolismul spaţiului grafic
d) Semnificaţia componentelor desenului
a)Impresia de ansamblu
Impresia generală poate fi folosită ca ipoteză de lucru pentru analiză ulterioară a
desenului, ipoteză care va fi întărită sau amendată de această analiză. Koch (2002
citat în Dumitraşcu 2005) recomanda ca primul pas al interpretării să reprezinte
doar o privire contemplativă asupra desenului, pentru a ne forma o imagine

intuitivă, de ansamlu asupra acestuia (ex. arbore armonios / nearmonios,

39
schematic / cu detalii, plin de forţă / fără energie, vesel / morbid etc.). Prima
impresie ne poate arată rapid unele trăsături ca nivel energetic, stare de spirit,
complexitatea psihologică, atotudinea faţă de sine.

b)Analiza trăsăturilor grafice


Se referă la analiză liniilor desenului care pot dezvălui anumite caracteristici ale
subiectului (ex. linii moi, abia vizibile, fără vlagă indică lipsă de energie;
predominanţa liniilor ascuţite semnalează agresivitate, liniile ondulate arată
flexibilitate etc.). Este important să observăm dacă apar „forme primare” (Koch,
2002), o serie de caracteristici grafice primitive (ex. stereoptipii grafice,
schematisme, reprezentări naive, nerealiste, mâzgăleli) prezente în special la copiii
mici, care la vârste mai mari pot semnala o regresie afectivă şi / sau intelectuală.

c)Simbolismul spaţiului grafic


Analiza spaţiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului.
Koch (2002) afirmă că spaţiul grafic al colii de hârtie deţine nişte coordonate
simbolice care ne permit orientarea în lumea inteioară a subiectului. Astfel analiză
plasării în pagină se face după cordonatele: sus – jos şi stânga – dreapta (ex. zona
inferioară a foii este zona srcinii, a ceea ce este primit, inconştient, instinctual;
partea de sus a foii simbolizeaza ascensiunea, devenirea sau pierderea contactului
cu realitatea; partea stângă este asociată cu trecutul, cu mama, cu sinele; partea
drepată cu viitorul, deschiderea spre lume).

d)Semnificaţia componentelor desenului


Componentele desenului precum linia solului, rădăcinile, trunchiul, coroana,
accesoriile au semnificaţii simbolice.
Linia solului - este o minimă reprezentare a lumii în care se află arborele. Absenţa
ei dă impresia unui copac „aerian”, trăsătură asociată cu firile „aeriene”, visătoare,
fără contact prea ferm cu realitatea. Linia solului fuzionată cu baza arată rezervă,
prudenţă.
Rădăcina – reprezintă ceea ce este necunoscut, ascuns, subteran, latura noastră
nevăzută, asociată cu dimensiunea bazală, pulsională a vieţii omului. Rădăcina
asigură inserţia şi stabilitatea arborelui, simbol al nevoii de ataşament, de spijin

sau dependenţă.

40
Trunchiul – este elementul de stabilitate al arborelui, asemenea corpului uman.
Face legătuara între coroană şi rădăcină, adică între dimensiunea subterană şi cea
aeriană, simbolizând Eul subiectului, instanţa care mediază între pulsiunile
inconştientului şi aspiraţiile conştiente. Trunchiul este un indicator al vieţii
afective.
Coroana - reprezintă raporturile cu mediul, aspiraţiile (coroana urcă spre cer),
dorinţa de dezvoltare personală, de devenire. Coroana este şi elementul mai fragil,
mai perisabil al arborelui, care îşi schimbă aspectul în funcţie de anotimp.
Coroana este un simbol al vârstelor omului şi al dispoziţiei afective (arbore cu
flori sau înfrigurat, dezgolit de frunze).
Accesoriile - sunt cele vegetale (frunze, flori, fruncte) şi alte elemente ale
desenului (arbore într-un peisaj, cuiburi, păsări etc.), cu semnificaţii detaliate în
manualul testului.

Utilitatea testului
Avantaje:
- testul este o sarcină accesibilă subiecţilor cu un nivel redus de instruire sau
deficienţe cognitive;
- necesită un timp scurt de aplicare;
- oferă rapid o serie de informaţii despre persoană;
- tehnică valoroasă mai ales dacă este inclusă într-o baterie de teste care pot
confirma, completa sau amenda ipotezele interpretative.
Limite:
- test mai puţin standardizat ca interpretare, lasă loc subiectivităţii;
- validitatea testului este controversată;
- bogaţia informaţiilor desprinse depinde de gradul în care subiectul s-a
proiectat în sarcină şi de nivelul de expertiză al psihologului care
interpretează.

41
TESTUL PERSOANEI UMANE (Testul Omului)

Iniţial F. Goodenough utilizaze tehnica desenului unei persoane pentru a evalua


dezvoltarea inteligenţei la copii.
În accepţiunea lui de tehnică proiectivă, testul pleacă de la principiul că „în
desenul unei siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care se percep pe ei
înşişi , cu problemele sau conflictele specifice care ţin de imaginea de sine” (Urban,
1967 în Dumitraşcu 2002:245).
Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 şi un creion cu o mină nici tare
nici moale. Instructajul este următorul: „ Desenaţi o persoană în întregime”. După ce
subiectul a terminat, i se cere: „Întoarceţi pagina şi desenaţi acu o persoană de sex
opus primei persoane desenate”.

Interpretarea desenului
Interpretarea presupne parcurgerea următoarelor etape:
a) Criterii generale
b) Analiza formală
c) Analiza de conţinut

a)Criterii generale: include o serie de aspecte de luat în considerare în prima etapă a


analizei, ce ţin de aspectul de ansamblu, impresia holistă asupra desenului:
- Poziţia sau atitudinea persoanei desenate (ex. siluată în acţiune care
indică o fire dinamică, persoană înclinată, indicator al dezechilibrului etc.);
- Diferenţele flagrante de mărime a personajului masculin faţă de cel
feminin sau valorizarea diferită a siluetei masculine faţă de cea feminină;
- Expectanţele de rol sexual legate de desenul persoanei de acelaşi sex cu
subiectul (ex. fetele desenează în general siluete feminine cu păr lung,
vestimentaţie specific feminină; băieţii desenează elemente ale
masculinităţii, cum ar fi îmbrăcăminte, barbă etc.);
- Accentuarea, exagerarea, îngroşarea, haşurarea excesivă sau
multiplicarea unor elemente ale desenului – sugerează importanţa pe care
subiectul o acordă elementului respectiv în viaţa sa (ex. haşurarea excesivă

poate sugera nevoia de a ascunde, camufla asxpecte conflictuale din

42
imaginea de sine; accentuarea detaliilor sexuale - buze, sâni, copase –
indică dorinţe erotice intense);
- Omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor elemente sugerează
conflicte în zona respectivă sau lipsă de implicare în sarcina, evadare.
Figura desenată schematic arată că subiectul a evitat să se implice în
ssarcină.
- Semne de bizarerie sau irealism grafic sugerează conflicte interioare
puternice, atitudine ludică, batjocoritoare sau pierderea simţului realităţii;
- Elemente distinctive, atipice, individuale (în comparaţie cu vârsta, sexul
sau nivelul educaţional al subiectului) sunt foarte importante, dezvăluind
ceva din lumea interioară a persoanei.

b)Analiza formală: include analiza trăsăturilor grafice (ex. liniile zimţate exprimă
agresivitatea, liniile întrerupte sugerează nesiguranţă, anxietate etc.) şi a spaţiului
grafic. Analiza spaţiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului,
simbolismul fiind asemănător celui discuat la analiza arborelui.

c)Analiza de conţinut: ia în considerare modul în care sunt realizate diferitele


elemente şi detalii corporale (eventual accesoriile lor). Cea mai consistentă este
analiza zonelor corporale care se bazează pe funcţiile biologice sau sociale pe care ele
le îndeplinesc în realitate:
- Capul: este sediul gândurilor, al emoţiilor, al concepţiei despre sine şi lume şi al
controlului organismului; este sediul conştiinţei care ghidează adaptarea
individului la mediu.
o Faţa - este principalul element al expresivităţii emoţionale;
o Gura – este organul de asimilare a hranei şi simbolic al experienţelor
afective; participă la exprimarea emoţiilor şi are semnificaţie erotică
particulară;
o Ochii – „fereastra sufletului”, asigură expresivitatea feţei şi funcţia de
receptor al informaţiilor din lume (ex. mici indică închiderea faţă de
lume);
o Parul – element decorativ, asociat şi cu partea instinctuală a omului;
o Urechile – au semnificaţie dată de funcţia lor dde orientare în mediu

(ex. accentuate indică o stare de hiper-vigilenţă);

43
o Nasul – simbol falic, dar legat şi de expresia unor afecte precum furia;
- Gâtul: are funcţia de canal de comunicare între minte şi corp, între gândire şi
emoţii, între planificare şi execuţie, între inconştient şi conştiinţă.
- Trunchiul : reprezintă zona impulsurilor vitale, expresie a forţei şi a stabilităţii
persoanei (ex. masiv indică dorinţa de forţă, masculinitate; desenat subţire
sugerează sentimente de slăbiciune). Elemente de interpretare particulară sunt
umerii şi burta.
- Braţele şi mâinile: componentă instrumentală care asigură manipularea obiectelor
din mediu în vederea adaptării; cu braţele se exprimă dorinţa de contact afectiv
sau respingerea sau agresarea celuilalt (degete ascuţite);
- Picioarele: asigură deplasarea, echilibrul, autonomia persoanei;
- Accesoriile (îmbrăcămintea, cravata, pălăria, nastuii, cureaua, mănuşile, bijuteriile
etc.) au o importanţă specifică în interpretare, în funcţie de tipul şi de accentuarea
lor.

Utilitatea testului
Avantajele sunt similare testului arborelui: rapiditatea aplicării şi faptul că poate fi
utilizat pe grupuri de subiecţi defavorizaţi cultural. Principalul dezavantaj constă tot în
insuficienta validare prin studii specifice. Este recomandat să fie inclus într-o baterie
de examinare şi să nu fie folosit ca unică probă de inevstigare a personalităţii.

TESTUL FAMILIEI

În raport cu alte teste de desen, unii autori au subliniat aportul specific al desenului
familiei. Cele mai vechi lucrări în acest sens aparţin lui Cain şi Gomila (1953), care
au identificat 4 elemente de analiză a desenului familiei:
a) Numărul personajelor desenului în comparaţie cu numărul de personaje al
familiei reale (personaje uitate, respinse etc.)
b) Ordinea de realizare şi legăturile dintre personaje;
c) Raportul figură – fond;

d) Aspectul dinamic al fiecărui personaj.

44
Studii ulterioare, precum Borelli-Vincent (1965), Stora (1963), Porot (1965) (în
Jourdan-Ionescu şi Lachance, 2005) studiază valoarea proiectivă a desenului familiei.

Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 prezentată subiectului orizontal.


Se pun la dispoziţie creioane colorate din lemn (nu carioci sau creioane cerate).
Instructajul este următorul: „ Desenează o familie”. În funcţie de obiectivele
administrării, consemnul poate fi modificat sau completat astfel: „ Desenează familia
ta”. La terminarea desenului examinatorul solicită persoanei să dea un nume familiei
desenate şi să scrie pe desen deasupra fiecărui personaj numele, vârsta, sexul acestuia
şi relaţia cu restul familiei. La sfarşit se solicită subiectului să arate cu cine se
identifică el sau ce persoanj i-ar place să fie el.

Interpretarea desenului familiei


Jourdan-Ionescu şi Lachance (2005) prezintă patru etape ale muncii interpretative:
1. Selectarea elementelor observate în desen, a conţinutului manifest (grupate
în părţile 1-5 ale grilei de cotare elaborate de autori);
2. Elaborarea convergenţelor interne (conţinutului latent): sunt puse în
legătură ipotezele presupuse şi se reţin cele care reapar sau se repetă
(părţile 6-7 ale grilei de cotare); ipotezele izolate sunt păstrate pentru
analiză la nivelurile următoare;
3. Convergenţe externe: confruntarea ipotezelor elaborate pe urma desenului
familiei cu observaţii şi rezultate de la alte instrumente diagnostice (teste
de dezvoltare, intelectuale, personalitate etc.); astfel sunt confirmate sau
infirmate anumite ipoteze si generate altele;
4. Convergenţe cu istoria subiectului: punerea în legătură a datelor
diagnostice culese cu istoria subiectului. În acest moment final ipotezele
rămase izolate pot fi abandonate prin lipsă de validare.
Nu poate fi făcută o interpretare valabilă a desenului familiei decât tinând cont de
mediul şi realitatea subiectului. Anamneza permite considerarea ca fiind normale şi
relative a unor elemente care, în alte circumstanţe ar semnificative patologic (ex.
dimensiunile foarte mici sau mari ale membrilor familiei ăn realitate; caracteristici ale
deficienţei, bolii, moarte etc.).

45
Criterii de analiză şi interpretare:
a) Observaţii pe timpul administrării probei
b) Compoziţia familiei desenate în raport cu familia reală
c) Aspectul dezvoltării
d) Aspectul global
e) Aspectul detaliat
f) Aspectul clinic

a)Observaţii pe timpul administrării probei


Se notează dacă subiectul este dreptaci sau stângaci, precum şi orientarea mişcării
grafice; se notează observaţii asupra mimicii, gesticii, verbalizările subiectului; orice
altă observaţie asupra manierei subiectului de a desena trebuie consemnată (ex.
progresia continuă sau discontinuă a desenului – cap, corp membre sau mai intâi capul
tuturoro personajelor etc.). Deasemenea timpul de execuţie a desenului ofera
informaţii asupra caracteristicilor psihomotrice şi afective.

b)Compoziţia familiei desenate în raport cu familia reală


Caracteristicile legate de numărul persoanelor din desen, vârsta, sexul lor sunt
comparate cu caracteristicile familiei reale şi se analizează dacă vreun personaj a fost
omis sau adăugat, diferenţele dintre caracteristici şi personajul cu care se identifică
subiectul.

c)Aspectul dezvoltării
Acest punct vizeaza stabilirea nivelului de dezvoltare a desenului personajului celui
mai bune executat. Pentru evaluarea în termeni de scală mentală poate fi folosită scala
lui Goodenough amintită la desenul persoanei umane.

d)Aspectul global:
- Amplasare: se verifică dacă foaia a fost păstrată sau întoarsă (opoziţie faţă
de consemn), situarea desenului în pagină (sus, jos, dreapta, stânga);
- Înălţimea: dimensiunea fiecărui personaj este legată de importanţa
investirii de către subiect; proporţiile între desen şi pagină şi între desen ca
întreg şi detalii;

46
- Trasaj: continuu sau discontinuu, apăsat sau uşor, trasaj sigur, direct sau
reluat, striuri, umbre, tăieturi, haşuri, liniile curbe au drepte, linii frânte,
unghiulare sau buclate, accentuări, apect murdar, d ciornă sau exces de
precizie;
- Dispunerea: aliniamentul global al desenului, distanţa între personaje,
gruparea, clasarea personajelor;
- Perseverarea: stereotipia majoră, rigidă, repetarea sistematică a mai
multor elemente sau stereotipia minoră, reproducerea diferenţiată;
- Factori regresivi: regresia-simplificare (figuri primitive), fragmentarea
unui personaj, omisiuni, bizarerii (roboţi, trăsături de animale etc.);
- Dispunerea fiecărui personaj: echilibrul, pezentarea siluetei (cu faţa sau
din profil), poziţia membrelor, postura şi mişcarea, simetria;
- Culoarea : alegerea culorilor este un indicator afectiv (culori calde sau reci,
multe sau puţine etc.);
- Expresia: expresia chipului fiecărui personaj are o semnificaţie clinică (ex.
are un aer fericit, trist).

e)Aspectul detaliat
Tipuri de detalii:
- Detalii corporale : părul, capul, expresia feţei, sprâncene, ochii, privirea, nasul,
pomeţii, gura, urechile, barba şi mustaţa, bărbia, gâtul, trunchiul (umeri piept),
talia, organele interne, organele sexuale, braţe şi mâini, gambe şi picioare;
- Sexualizare: ex. la fete feminitatea poate fi exprimată prin bijuterii, linia sânilor,
tocuri înalte etc.
- Adăugiri: îmbrăcămintea, mediul înconjurator

f)Aspectul clinic
- Valorizare sau devalorizare: tendinţa este de a valoriza personajul de
acelaşi sex; valorizarea personajului special investit în plan afectiv (este
adesea desenat primul). Devalorizarea indică o realitate inacceptabilă sau
dureroasă: ex. omiterea unui personaj sau a unei părţi a acestuia,
dimensiuni mai mici, personaj executat ultimul, mai în spate etc.
- Identificările: realiste, când subiectul se desenează în manieră realistă

(vârstă, sex); identificări ale dorinţei, când subiectul îşi proiectează

47
tendinţele într-un alt personaj; identificări de defensă, ale Supra-Eului,
identificare cu instanţa punitivă.
- Organizarea personalităţii: dă indicaţii asupra unor trăsături ale
personalităţii în funcţie de maniera de a desena (ex.la tipul senzitiv,
senzorial, adeziv abundă culoarea; tipul raţional denotă echilibru, rigoare);
- Analiza relaţiilor dintre personaje: distanţa dintre personaje este
semnificativă pentru relaţia pe care o întreţine cu aceştia în lumea sa
internă şi pentru dorinţele inconşiente faţă de ei.

11. TESTE PROIECTIVE „CLASICE”: TESTELE DE APERCEPTIE


TEMATICA (T.A.T, C.A.T), TESTUL PETELOR DE CERNEALA
(RORSCHACH), TESTUL PULSIUNILOR (SZONDI)

TESTUL DE APERCEPŢIE TEMATICĂ (T.A.T.)

Publicat în 1935 de către H. Murray, medic şi biochimist, profesor la


Universitatea Harvard, S.U.A; apariţia testului nu a avut de la început un ecou prea
larg, dar a proliferat odata cu curentul proiectiv si teoriile psihanalitice si a dus la
numeroase sisteme de scorare şi interpretare (peste 20 la ora actuala, dupa Exner,
1994). Testul are la baza o teorie despre motivatie: trebuintele unui om se pot
manifesta direct in comportament, fiind usor de identificat, dar si indirect, latent, fiind
mai greu de sesizat. Murray elaboreaza testul cu scopul de a masura aceste trebuinte si
trasaturi de personalitate; ca instrument foloseste productiile narative - povestirile
subiectilor pe marginea unor planse reprezentând diverse situaţii interpersonale;
Principiul testului: o trebuinţă latentă puternică ,,este aptă sa perceapă… ceea ce
doreşte. Un subiect aflat sub influenta unei trebuinţe are tendinţa de a «proiecta» în
obiectele inconjurătoare ceva din imageria asociată cu trebuinţa respectiva” (Murray
1962 dupa Dumitrascu 2005).
Conceptul-cheie: APERCEPTIA este definită ca fiind “ condiţionarea experienţei
perceptive de experienţa anterioara a subiectului. Aceasta faciliteaza şi corecteaza

aspectele eventuale imprecise ale percepţiei” (Dictionar de Psihologie, Schiopu

48
1997); aperceptia implica continutul perceptiv si continutul proiectiv (proiectiile
subiectului in interpretarea datelor reale). Principiul T.A.T. este ca povestind despre
personajele şi obiectele prezente în planse, subiectul povesteşte de fapt despre sine.

Testul T.A.T. este compus dintr-un numar de 31 de planşe dintre care 30 cu


imagini reprezentând personaje umane sau obiecte, si o plansa alba. Imaginile nu au
fost alese la întâmplare; ele redau scene cu un anumit grad de ambiguitate şi cu un
conţinut esenţial pentru problematica psihologică umană in general, permiţând o gamă
largă de proiecţii ale individului (ex. silueta unui bărbat (sau a unei femei) în faţa unei
ferestre deschise; un băiat contemplă o vioară aflată pe o masă in fata lui etc.). Se
consideră că fiecare plansă activează o fantasmă specifică, adică are un “continut
latent” care se mobilizează la contactul cu percepţia subiectului (Shentoub); alti autori
vorbesc de teme dominante sau comune ale fiecarei planşe care apar in povestirile
subiecţilor (Rapaport et.al,1974, Stein, 1955). Plansele se aplica diferentiat in functie
de varsta si sexul subiectului; fiecarui subiect i se aplica doar 20 de planşe; pe spatele
planselor este numărul de ordine pe care il ocupa în serie, iar anumite planse au
trecute simbolul care arata categoria de subiecţi la care se aplică: BM (boys-
males/baieti-barbati),GF (girls-females/fete-femei), MF (males-females/ barbati-
femei), BG (boys-girls/baieti-fete), B (boys),G (girls); planşele care nu prezintă
iniţiale se aplică tuturor subiecţilor, indiferent de sex sau vârstă.

Aplicarea testului:
Testul se aplica in două sedinte a cate 10 planse fiecare, necesitand aproximativ o
oră de sedinta (prima serie: 1-10, apoi 11-20, functie de varsta, sex, numarul plansei
in serie). Ultim fază de ancheta are scopul de a elimina eventualele neclarităţi sau
confuzii narative si de a depista prin intrebari sursele povestirilor: experienţa de viaţă,
fantezia, producţii literare sau artistice etc.; unii autori propun ancheta dupa ultima
povestire (plansa 20), altii să se realizeze chiar pe parcursul testării; uneori ‘ancheta’
este sacrificată din motive de timp.

Inregistrarea datelor :
Examinatorul trebuie să noteze cât mai fidel posibil povestirile subiectulul pe foaia de
protocol, inclusiv stilul de verbalizare sau particularităţile discursive ale subiectului

(reveniri, poticniri, ezitări, lapsusuri etc.).

49
Interpretarea are în vedere două dimensiuni:
1. Interpretarea conţinutului - se referă la conţinutul propriu-zis al povestirilor:
personaje, ambiantă, acţiuni, emoţii ale personajelor, teme, deznodăminte,
simboluri etc.
2. Analiza formală – vizează cadrul formal al povestirilor: nivelul de
conceptualizare, coerenţa discursului, particularităţi ale limbajului, fineţea
analizei psihologice, tonul afectiv al povestirii, resursele imaginative, gradul
de implicare in sarcina, etc.
Cele doua demersuri se integreaza intr-o singură interpretare a subiectului.

Analiza de continut este cea mai complexa forma de analiza a povestirilor;


trecerea de la conţinutul manifest al povestirilor la personalitate si stiluri de
comportament, reprezintă un demers mai puţin standardizat; naratiunea poate implica
perceptia de sine si a lumii, lumea fanteziei, aspecte inconstiente, negate ale
personalitatii, o forma metaforica a unor conflicte interne in care personajele sunt sub-
identiatile personalitatii subiectului etc.; cea mal dificilă sarcină a interpretului este de
a afla care dintre aceste variante este valabilă din povestirile individului.
Paşii de interpretare
1. Identificarea personajului principal – ‘eroul’ din fiecare povestire: dupa
Murray eroul are o semnificatie particulara, fiind personajul cu care subiectul
se identifica cel mai mult; eroul este personajul căruia i se acordă cea mai
mare atenţie in naratiune, este protagonistul; de obicei are acelaşi sex şi/ sau
vârstă cu subiectul, dar nu întotdeauna.
2. Identificarea dorinţelor, trebuintelor, aspiratiilor eroului - reprezinta intr-o
formă reală sau metaforică pe cele ale subiectului; se urmareste identificarea
tipului de trebuinte ale ‘eroului’ (ex.de iubire, agresivitate), intensitatea lor,
manifestarea directa sau indirecta in comportament; celelalte personaje ale
povestirii pot fi considerate sub-identităţi ale subiectului; de obicei dorinţele
acceptate de către subiect sunt atribuite Eroului, cele reprimate sau neintegrate
altor personaje sau obiecte;
3. Analiza interactiunii dintre Erou şi mediu, emoţiile Eroului care rezultă din
aceste interacţiuni – pot fi interactiuni favorabile sau nefavorabile, care arata
tipul ‘relatiilor obiectule’ ale subiectului, obiectele/persoanele foarte investite

afectiv, conflictele sau problemele interne ale individului.

50
4. Sinteza concluziilor partiale care derivă din această analiză, pentru fiecare
poveste;
5. Sinteza datelor – descriere a personalităţii subiectului pe baza concluziilor
desprinse din fiecare poveste cu accent pe: teme frecvente, trăsături frecvent
atribuite Eroului sau derivând din comportamentul lui, emoţii si
comportamente dominante, deznodăminte; in plus sunt relevante povestirile
foarte investite afectiv sau cu o temă neobişnuită pentru planşa respectivă.

Analiza formala - se refera la limbajul în care sunt elaborate naratiunile: coerenţa,


concizia, bogăţia detaliilor, realismul, stilul, tendinţele descriptive. Acest tip de
analiză evidentiaza particularităţi ale subiectului precum: inteligenţa, claritatea
gândirii, aptitudinile verbale, creativitaea, intuiţia psihologică, simţul realităţii.
Labilitatea afectivă devine evidenta atunci când subiectul reacţionează afectiv excesiv
la o planşă, prin explicaţii, critici, descrieri foarte emoţionale, se tulbură afectiv pe
punctul de a plânge, se blochează din cauza emoţiilor.

Avantaje si limite ale T.A.T.


T.A.T. este unul dintre cele mai sofisticate instrumente diagnostice şi unul dintre
cele mai răspândite în practica psihologica atât în Europa, cât şi în America; se bucura
de o popularitate comparabila cu Rorschach.
Avantaje:
- ofera informaţii despre diversele paliere ale personalităţii - stil cognitiv,
complexitatea gândirii, sfera afectivă şi motivaţională, relaţii interpersonale;
- are aplicabilitate larga, atât în clinică, cât şi în afara ei (ex. mediul educational
- evaluarea nevoii de reusita scolara);
- exista o varianta pentru copii C.A.T. (Children Apperception Test) care
foloseste poze cu animale (Bellak & Sorel), si o versiune pentru varsta a treia
S.A.T. (Bellak & Bellak).
Dezavantaje:
- necesită un timp mai mare de învăţare si expertiza in utilizarea lui;
- necesita un timp mai mare de aplicare si interpretare.

51
TESTUL PETELOR DE CERNEALA (RORSCHACH)

Autorul testului - psihiatrul elveţian Hermann Rorschach (1884-1922) porneste


elaborarea testului de la un joc de societate celebru în epoca, jocul Blotto: consta în
asocierea liberă în faţa unor imagini formate prin plierea unei foi peste nişte pete de
cerneală; jucatorii trebuiau sa spuna ce vad. Rorschach dorea un instrument prin care
să poată discrimina schizofrenia de alte tulburări mentale şi de subiecţii normali; intre
1916-1920 a elaborat şi testat o serie de astfel de pete de cerneală pe pacienţii lui şi a
descoperit ca schizofrenii reacţionau diferit de ceilalţi pacienţi si ca metoda releva o
serie de caracteristici psihologice şi la subiecţii normali. Autorul publica descoperirile
sale in ‘Psihodiagnostic’ – vehement criticata de comunitatea stiintifica a vremii.
După moartea autorului (la 37 de ani), sansa testului este data de utilizarea sa de catre
colegii sai. Ajuns in America testul capata o amploare fara precedent in istoria
testelor. Dezvoltarea sa a fost influenţata de teoriile psihanalitice la moda si de
apariţia conceptului de “tehnica proiectivă” lansat de L. Frank. Tehnica “petelor de
cerneala” a proliferat într-o gamă impresionantă de şcoli de scorare şi interpretare; s-
au desfasurat numeroase studii, experimente, cercetari, s-au scris tratate, articole. In
prezent se foloseste “Sistemul Comprehensiv”, un sistem standard de scorare si
interpretare a autorului american John Exner Jr. care a reuşit să dea testului o bază
empirică solidă.

Testul constă în zece pete de cerneală simetrice - 5 policrome şi 5 alb-negru - care


sunt rezultatul ambiguu al plierii unei coli peste o pată de cerneală. Autorul a
selectionat aceste pete din multe altele după anumite criterii empirice (ex. Simetria -
unele sunt compacte, altele dispersate; criteriul culorii; gradul diferit de ambiguitate).
Caracteristicile petelor de cerneala asigură testului forţa sa diagnostică, fiind capabil
sa suscite în subiect o varietate de reacţii cognitive şi afective prin care işi dezvăluie
lumea interioară şi trăsăturile de personalitate. Testul este o sarcină perceptivă
nestructurata (nu o proba de imaginatie) la care se cere subiectului să spună ce ar
putea fi la fiecare planşă; proba implica un proces de interpretare a situatiei-stimul
(‘Formdeutung’); percepţia este o construcţie a lumii, pe care o elaborăm în acord cu
datele noastre interioare fundamentale.

52
Aplicarea Rorschach
Materiale necesare: cele 10 planse, cateva foi A4 si aşa-numita foaie de locaţie,
folosită în faza de anchetă pentru localizarea răspunsurilor pe planşă. Aplicarea
testului implică două faze:
1. Faza de răspuns este prima etapa a aplicarii testului: se noteaza cuvant cu
cuvant tot ce spune subiectul, pastrand o atitudine neutra; raspunsurile care
nu sunt notate fidel nu pot fi codificate; inregistrarea se face pe o foaie A4
impartita in 2 coloane: in stanga se trec verbalizarile din faza de raspuns,
iar in dreapta explicatiile din faza de ancheta.
2. Faza de anchetă - se realizează după ce s-au dat toate răspunsurile la cele
l0 planse; scopul anchetei este de a clarifica ce a fost perceput în faza de
răspuns pentru a permite scorarea răspusurilor. Esential este ca
examinatorul vrea să vadă asa cum vede subiectul. Un răspuns este
considerat clarificat dacă, în urma anchetei, examinatorul a aflat cele trei
componente majore ale scorării: locaţia (Unde este?), (2) determinanţii
(Ce îl face să semene cu?) şi (3) conţinutul (Ce este?).

Criterii de interpretare a Rorschach

A) Variabilele-cheie: scorurile L- ‘lambda’ şi EB- ‘tipul de rezonanta intima’ ne


dau informaţii în lumina carora trebuie analizate cele patru clustere.
- Lambda - ne arată dacă subiectul tinde sa inteleaga lumea dintr-un
cadru ingust de referinţă, simplificand excesiv situatiile cu care se
confruntă;
- EB - indica stilul de adaptare al subiectului / ‘tipul de rezonanţă
intimă’ - arată dacă subiectul este orientat mai mult spre lumea
interioară, lumea externă sau ambele.
B) Clusterul cognitiv - in linii mari, arată efortul depus de subiect si
complexitatea operaţiilor mentale desfăşurate în rezolvarea de probleme, cât
de bun este contactul cu realitatea sau dacă exista distorsiuni serioase la
nivelul gândirii.
C) Clusterul afectivitate – ne da informaţii despre controlul emoţional,
implicarea afectivă şi stresul resimtit pe plan afectiv.

53
D) Clusterul imaginii de sine – ne dă informaţii despre modul în care subiectul
se percepe pe sine, inclusiv despre obsesiile sau fantasmele care invadeaza
imaginea de sine.
E) Clusterul interpersonal – se referă la natura si calitatea relaţiilor
interpersonale ale subictului.
F) Interpretarea finală – reuneste informatiile desprinse din analiza clusterelor
si variabilelor-cheie si le integreaza intr-un tablou final privind: stilurile de
conduită, modul de a gândi si de a reacţiona, dimensiunea emoţională, stilul
lui de percepţie a celorlalţi şi de relaţionare cu ei.

Avantaje şi limite ale testului Rorscha ch

Avantaje:
- Dintre toate testele proiective, Rorschach-ul se pare ca merita cel mai mult
termenul de ‘test’: ‘Sistemul Comprehensiv’ ofera o tehnica standardizată la
nivelul aplicării, scorării si interpretării unui test obiectiv; sistemul conferă o
anumită validitate şi siguranţă scorării şi interpretarii;
- Testul măsoară o serie de aspecte foarte variate şi profunde ale personalitatii
subiectului si ofera un tablou integrat al personalitatii, nu divizat ca multe alte
teste;
- Are aplicabilitate larga intrucat masoara de la stiluri şi abilităţi cognitive până
la stiluri afectiv-temperamentale şi interpersonale.

Dezavantaje:
- Necesită un timp mare de învăţare pentru a putea fi utilă în practica evaluării
personalităţii.
- Este consumatoare de timp: aplicarea dureaza in medie 30-45 de minute,
scorarea in jur de 20-30 minute, iar interpretarea in jur de 2 ore.
- Poate fi greu aplicabila in conditii limtate de timp sau numar mare de subiecti.

54
TESTUL PULSIUNILOR (SZONDI)

Leopold Szondi (1893-1986), de formatie medic endocrinolog, a fost unul dintre


cei mai srcinali gânditori din domeniul psihiatriei şi psihopatologiei, dar unul dintre
cei mai puţin menţionaţi în manuale. Baza conceptuala: “Analiza destinului”
(Schicksalsanalyse) – introduce noţiunea de ‘destin’ în cadrul ştiinţelor umane şi
medicale. Dupa Szondi destinul este “un sir de alegeri fundamentale pe care le face
individul şi care îi marchează viata in principalele ei domenii: in iubire, prietenie,
profesie, boală şi moarte” (Dumitrascu 2005). Alegerile care conturează profilul
destinului se supun unei determinari familiale – o mostenire ereditara care impinge
persoana sa faca inconstient anumite alegeri; ca şi cum tendintele strămoşilor lui ar
continua să se manifeste si ii dirijeaza viata. Predispozitiile genetice familiale sunt
denumite ‘inconstient familial’ (Szondi) – situat la un nivel intermediar intre
‘inconstientul colectiv’ postulat de Jung şi ‘inconstientul personal’ descris de Freud.
Teoria sa face un salt de la ‘destin’ la ‘genele familiale’ si rolul genelor latente
recesive asupra reactiilor psihologice; urmeaza un alt salt, de la ‘gena’ la ‘pulsiune ’:
genele se manifestă în viaţa subiectului prin anumite pulsiuni a căror interacţiune
asigură dinamismul psihic individual.
Spre deosebire de Freud, care spunea că nu se poate cunoaşte numărul pulsiunilor,
Szondi afirma că ele sunt în număr de patru, fiecare fiind compusă din doi factori
pulsionali complementari. Acest sistem pulsional descris de Szondi este considerat
general uman, iar in functie de incarcatura genetica / familiala pulsiunile se manifestă
în mod diferenţiat de la om la om; astfel se pot explica formele maladive in care se
pot manifesta anumite pulsiuni puternice. Manifestarea intensă a unei pulsiuni nu
duce neapărat la dezadaptare; libertatea individului şi asumarea propriului destin
constă în capacitatea lui de a-şi conştientiza şi regla o anumită dispoziţie pulsională
periculoasă.

Sistemul pulsional

1. Pulsiunea Sexuală - energia investită în activităţile sexuale şi agresive;


compusa din:

55
- Factorul h (iniţiala de la homosexualitate) -conturează latura feminină,
tandră a sexualităţii;
- Factorul s (de la sadism) - se referă la latura masculină, dură a sexualităţii.
2. Pulsiunea Paroxismală – energia prin care reactionam afectiv sau prin care ne
controlăm exprimarea emotiilor; compusa din:
- Factorul e (de la epilepsie) - se referă la tendinţa de descărcare bruscă a
energiei afective;
- Factorul hy (de la isterie) - se referă la dorinţa de exhibiţionism.
3. Pulsiunea de Contact – energia investită relaţia cu obiectele lumii (de căutare,
de păstrare, de ataşament); compusa din:
- Factorul d (de la depresie) – indică nevoia de căutare şi de păstrare a
obiectelor din mediu;
- Factorul m (de la manie) - se referă la nevoia de a cbţine plăcere din aceste
obiecte.
4. Pulsiunea Eului – energia depusă de subiect pentru a regla şi a controla
celelalte trei pulsiuni, încât să se asigure un echilibru între satisfacerea lor şi
supravieţuirea organismului; compusa din:
- Factorul k (de la catatonie) - nevoia de organizare a Eului ca entitate
distinctă de mediu;
- Factorul p (de la paranoia) - nevoia de fuziune a Eului cu lumea.

Testul Szondi a apărut din dorinţa autorului de a da o baza empirică teoriei sale
despre schema pulsionala. Materialul testului: 48 de fotografii de bolnavi mental,
alese din multe altele, in baza unor cercetări empirice (inclusiv genealogice); fiecare
boală reprezinta câte un factor pulsional; majoritatea feţelor provin dintr-un atlas de
psihiatrie din secolul al XIX-lea, al lui Wilhelm Weygandt, plus cateva figuri de
criminali sadici si altele ale unor pacienti a lui Szondi. Szondi alege figurile unor
bolnavi mental considerand ca nebunia este o forma extremă şi maladivă de
manifestare a genelor pulsionale, iar oamenii au tendinţa de reacţiona afectiv puternic
la alţi oameni care prezintă acelasi tip de încărcătură pulsională (“genotropism ”).
Sarcina subiectul este sa aleagă dintre fotografii pe cele care îi plac cel mai mult şi
cele care îi displac cel mai mult – reprezentand o situatie de alegere fortata prin care

56
subiectul isi exprima ‘alegerile’ pe care le face in viata reala. Principiul testului este
că dacă cunoaştem aceste alegeri, putem cunoaşte personalitatea subiectului.

Aplicare şi inregistrarea d atelor


Cela 48 de fotografii ale testului sunt repartizate în sase serii echivalente de câte opt
fotografii. Pe spatele fiecarei fotografii apare:
- numarul seriei simbolizat printr-o cifră romană (I,II,III,IV,V,VI);
- locul fotografiei în seria respectivă notat cu o cifră arabă (de la 1 la 8);
- initiala - h (homosexualitate), s (sadism), e (epilepsie), hy (isterie), k
(catatonie), p (paranoia), d (depresie) sau m (manie ) - indicand factorul la
care se referă poza respectivă, adica tipul de boală mentală pe care o
reprezintă.
Instructaj: “Vă voi arăta nişte persoane şi va trebui să-mi spuneţi care dintre ele vă
plac cel mai mult şi care vă displac cel mai mult”. Se pun în faţa subiectului cele opt
fotografii din prima serie, pe doua randuri de cate patru: “ Uitaţi-vă la ele şi alegeţi
două persoane care vă plac cel mai mult. Nu staţi să vă gândiţi prea mult, alegeţi la
prima impresie ”. O a doua etapa solicita: “ Acum vreau să alegeţi două persoane care
vă displac cel mai mult ” şi “incă două persoane care vă displac din cele rămase”.
Observatie: Pentru a pune un diagnostic sau a avea o imagine consistentă despre
personalitatea subiectului, testul trebuie aplicat de cel puţin şase ori; se recomandă să
avem zece profile ale subiectului, testat la intervale de minimum 24 de ore.

Dupa faza de inregistrare a alegerilor si respingerilor se trece la faza de elaborare a


profilelor pulsionale:
o Profil de fatada – in care intra alegerile, personele cele mai placute si
primele respingeri, cele mai antipatice; profilul pulsional de faţadă
prezintă reacţiile cele mai actuale care îi determină conduita;
o Profil complementar experimental sau de culise - in care intra a doua
transa de respingeri, iar pentru persoanele simpatice se iau ultimele 2
poze ramase in fiecare serie; profilul de culise arată tendinţele latente
ale subiectului, care în anumite circumstanţe se pot actualiza.

Principii generale de codificare si interp retare

57
Fiecare reacţie din profilele pulsionale este codificată cu unul dintre următoarele patru
semne:
 Reacţia pozitivă (+) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai multe
alegeri simpatice si maximum una antipatică (2/0, 2/1 ,3/0, 3/1, 4/0, 4/1, 5/0,
5/1, 6/0); reactia pozitiva indica o identificare constienta sau inconstienta cu
structura motivationala corespunzatoare acelui factor;
 Reacţia negativă (-) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai multe
alegeri antipatice si maximum una simpatică (0/2, 1/2, 0/3, 1/3, 0/4, 1/4, 0/5,
1/5, 0/6); reactia negativa indica existenta unei atitudini negative, refuzul
identificarii cu pulsiunea acelui factor care tinde sa se exprime în
comportament într-o formă modificată sau disimulată.
 Reacţia ambivalentă (±) – se notează cu ‘±’ reacţia în care subiectul a ales
minimum două fotografii ale unui factor ca simpatice si minimum două ca
antipatice (2/2, 2/3, 2/4, 3/3, 3/2, 4/2); reacţiile ambivalente exprimă un
conflict intre acceptarea si refuzul simutan al acelei trebuinte; reactiile
ambivalente sunt factori simptomatici subiectivi.
 Reacţia nulă (0) - se notează cu ‘0’ reacţie în care apare maximum o alegere
simpatică si maximum o alegere antipatică (0/0, 0/1, 1/0, 1/1); reacţia nulă
arată că nu există momentan o tensiune dinamică în trebuinţa respectivă;
reactiile nule sunt factori simptomatici obiectivi, observabili comportamental,
fie normal, fie patologic.

In interpretarea unui profil Szondi se analizeaza:


- Reactiile tensionate - apar atunci cand subiectul alege cel putin patru fotografii
in aceeasi directie (se notează câte un ‘!’ unde avem 4 alegeri, ‘!!’ la 5 si ‘!!!’
la 6 alegeri in aceeasi directie) ; factorii incarcati indica trebuintele cele mai
puternice care nu isi pot descarca energia fie din cauza extremei lor
intensitati, fie existenta unor bariere interne sau externe;
- Reactiile ambivalente
- Reactiile nule
- Pozitia si tensiunea factorilor din fiecare vector
- Combinatiile factoriale pentru fiecare vector in parte.

Avantaje şi limite ale testului Szondi

58
Avantaje:
- Testarea consuma putin timp, la fel si codificarea reactiilor;
- Poate oferi, la un nivel minimal al interpretarii, o orientare rapidă în
problematica subiectului; psihologul poate depista rapid disconfortul produs
de tensiunea unor trebuinţe nesatisfăcute;
- Ca tehnica non-verbala este accesibila copiilor sau persoanelor cu un nivel
redus de instruire;
- Testul este mai putin vulnerabil la incercarile subiectului de a trisa, fiind o
sarcina putin transparenta pentru subiect.

Dezavantaje:
- Necesită un timp destul de mare de practică pentru a putea elabora o
interpretare complexa despre personalitatea subiectului;
- Dificultatea de a face trecerea de la semnificatia de baza a reacţiilor pulsionale
la anumite trăsături de personalitate sau comportamente; este uneori dificil de
corelat reacţiile factoriale şi vectoriale intre ele pentru a oferi o imagine
unitară şi dinamică a structurii subiectului.

12. BATERIA DE EXAMINARE PSIHOLOGICĂ ŞI


RAPORTUL PSIHOLOGIC

Evaluarea psihologică presupune utilizarea unui instrumentar psihodiagnostic


complex, capabil să surprindă o arie cât mai mare şi în acelaşi timp relevantă de
aspecte: abiltăţi, aptitudini, trăsături, motivaţii etc.; astfel examenul psihologic
presupune folosirea adecvată a întregului ansamblu de metode specifice psihologiei cu
nuanţe de interpretare şi corelare specifice diagnosticului.
Bateria de examinare reprezinta o metodologie de evaluare care combina mai
multe probe în funcţie de scopul testării pentru a creşte puterea de predicţie a unor
instrumente. Cele mai frecvent folosite metode în psihodiagnostic sunt: anamneza,
observaţia, chestionarul, interviul şi testul. Valoarea fiecărei metode este variabilă în
funcţie de tipul de psihodiagnostic în care este implicat, astfel încât nu se poate anula

valoarea unei metode, dar nici absolutiza. Întotdeauna trebuie să se ţină cont de

59
necesitatea folosirii unor metode diferite in evaluare; fiecarei metode i se acorda o
pondere şi valoare specifica în rezultatul final cu o interpretare corelată nuanţată a
informaţiilor obtinute din fiecare metodă. Din păcate, adesea studiul validităţii
combinaţiilor de teste nu se cunoaşte. Rămâne semnalată ca o necesitate validarea
bateriilor de examinare, pentru ca, combinaţia de teste aleasă să aibe într-adevăr o
valoare predictivă, respectiv validitate ridicată (un exemplu de combinare a metodelor
de evaluare îl reprezintă centrele de evaluare, care s-au dovedit a avea o valoare
predictivă ridicată, mult mai bună comparativ cu utilizarea separată a probelor
incluse).
Alegerea metodelor de evaluare incluse intr-o baterie de examinare este
dependenta de (Horghidan 1997):
- Criteriul folosit la evaluare – de exemplu inteligenta se masoara folosind teste
si scale de evaluare, in timp ce complexele se evidentiaza prin observatie si
convorbire;
- Scopul evaluarii – de exemplu evaluarea potentialului cognitiv se face cu
precadere prin teste in cazul selectiei de personal, si preponderant prin scale de
evaluare atunci cand scopul este instituirea unui program educational-
recuperator;
- Varsta persoanei evaluate – unele metode nu sunt potrivite pentru evaluarea
copiilor, in timp ce altele nu pot fi aplicate pentru evauarea persoanelor
varstnice.
In procesul de decizie privind alegerea unui chestionar sau test in favoarea altuia
similar se tine cont de calitatile psihometrice ale probelor, pentru a asigura o valoare
ridicata a rezultatelor obtinute.

RAPORTUL PSIHOLOGIC

Raportul psihologic este expresia condensată a activităţii de testare / evaluare


psihologică a unei persoane (client, consumator de servicii etc.) care răspunde cu
instrumentele ştiinţei sale scopului pentru care a fost desfăşurată investigaţia.
Raportul psihologic nu se confundă cu fişa psihologică, deoarece raportul rămâne la

client, iar fişa la psiholog; raportul „traduce” în termeni inteligibili informaţia

60
prezentă în fişă, la care se adaugă obligatoriu capitole de interpretare, sumarizare
(concluzii) şi recomandări. Raportul psihologic nu exclude partea tehnică de
prezentare a datelor (notele brute şi notele standard ale testelor utilizate), dar
importantă este „traducerea” limbajului cifric într-o descriere narativă, într-un limbaj
accesibil clientului. Rapoartele se adapteaza nivelului de comprehensibilitate al
beneficiarului fiind redactat în termeni profesionişti, dar şi accesibili celui care a
comandat-o.
Forma pe care o ia raportul este de obicei direct legată de tipul de examen şi de
cerinţele beneficiarului: raportul unui examen clinic diferă în amploare şi profunzime
a interpretărilor de raportul unui examen de selectie; raportul privind consilierea
educaţională diferă în conţinut şi tip de centrare pe probleme de raportul de expertiză
judiciară. Un psihodiagnostic profesional poate implica si elemente clinice; un
psihodiagnostic clinic poate evidentia carente profesionale. Cand se cere o evaluare
globala a unui subiect se insista frecvent asupra folosirii unui psihodiagnostic
complex care sa abordeze atat clinic, cat si educational / profesional un subiect.
Datorita resurselor de timp si numarului mare de subiecti ce trebuie adesea investigati,
psihodiagnosticul complex este mai putin raspandit - el implica un numar mai mare
de metode si instrumente folosite, are o durata mare de desfasurare, si o interpretare
mai complexa.

Condiţiile şi principiile generale de întocmire a raportului se refera la:


- obiectivitate
- non-intruziune
- lipsa de ambiguitate şi subiectivism
- respectarea confidentialitatii
- neutilizarea unor termeni care nu sunt inteligibili beneficiarului
- explicarea semnificaţiei rezultatelor prezente.
O deficienţă constă în descriptivismul exagerat (privind comportamentul subiectului
in timpul examinarii) fara a oferi si comentarii asupra acestor prezentări. Rapoartele
descriptive compuse din copierea din manualul testului a propozitiilor
corespunzatoare unui scor sau ansamblu de scoruri la teste nu sunt decat o recolta de
concepte si idei disparate, uneori contradictorii, desprinse din fiecare test si servite
drept interpretare, fara vreun efort de intelegere si integrare din partea psihologului. În

raport se includ explicaţii posibile, atenţionând când acestea nu sunt certe (posibil,

61
risc pentru… etc.). În situaţia unor rezultate contradictorii este important ca
psihologul să prezinte obiectiv constatările şi să încerce explicarea inconstanţelor,
incertitudinilor, discordanţelor dintre date.

Structura raportului ps ihologic

Structura unui raport psihologic trebuie să cuprindă (Clinciu, prelucrare după Richard
1988):
1. Date factuale si de identificare a subiectului - sunt datele care descriu
caracteristicile demografice principale pentru identificarea subiectului şi
includerea sa intr- o categorie; se referă la informaţii precum: data naşterii,
data evaluării (care permit determinarea vârstei), sex, şcolarizare, ocupaţie,
starea civilă etc. In cazul prezentarii unui studiu de caz in contextl
educational, universitar, la conferinte, seminarii, cercetari etc. se
anonimizeaza datele care pot duce la identificarea clientului / cazului din
motive de confidentialitate, deontologie profesionala .
2. Scopul evaluarii psihologice (motivul evaluării sau intrebarea de referinţă /
reper) – indică cine a cerut evaluarea psihologică şi in ce scop.
3. Testele administrate si rezultatele obtinute (note brute si note standard) –
pentru anumite tipuri de teste pot exista foi de inregistrare / centralizare;
această secţiune conţine informaţie de strictă specialitate şi vizează personalul
de specialitate in cazul in care raportul ajunge la alţi psihologi sau categorii de
specialişti.
4. Anamneza sau istoria personala a cazului – care este ghidată de scopul
explicit al evaluării, astfel incât investigarea trecutului clientului să surprindă
elementele semnificative din viaţa persoanei, relevante in legătură cu acest
scop (ex. evaluarea in vederea selecţiei profesionale se interesează de evoluţia
educaţională şi profesională, dar nu de aspecte legate de famile / relaţii de
famile).
5. Observatii relevante din timpul examinarii – care se referă la aspecte precum
conduita generală in timpul examenului, starea de mobilizare, fluctuaţie a
atenţiei datorate scăderii motivaţiei, interesului sau epuizării, stilul de abordare
cognitivă, strategiile utilizate (mai ales la probele de performanţă), aspecte

62
legate de autocontrol, impulsivitate, nivel de energie, comentariile cu care se
asociază reuşita / nereuşita, toleranţa la frustrare etc.
6. Interpretarea rezultatelor – este cea mai complexă şi cea mai importantă parte
a raportului psihologic deoarece face sinteza datelor psihometrice cu cele de
anamneză, de observaţie şi provenite din surse colaterale, cu scopul de a le da
un sens inteligibil pentru client, părinte, beneficiar, intr-o manieră obiectivă,
dar care să nu lezeze, informaţia fiind explicită şi utilizabilă şi in alte contexte.
7. Sumarizarea – este secţiunea in care se rezumă in unul-două paragrafe
rezultatele de ansamblu ale intregului examen.
8. Recomandari – sugestiile oferite sunt date in sensul potenţării calităţilor
insuficient puse in valoare şi a optimizării sau compensării aspectelor
deficitare.
Atât in literatura de specialitate, cât şi in practica curentă intâlnim formate foarte
diferite de rapoarte psihologice in funcţie de scopul evaluării, metodele folosite in
evaluare, persoana căreia i se adresează raportul şi nu in ultimul rând persoana care
redactează raportul. De obicei intâlnim diferenţe mari de format intre raportul
psihologic al funcţiilor intelectuale şi cel al profilului de personalitate. Raporturile
descriptive merg cu un pas dincolo de raporturile de scoruri prin includerea
interpretărilor rezultatelor scală cu scală (in cazul testelor de personalitate). Important
de reţinut este faptul că lungimea unui raport psihologic nu dă insă şi valoarea
acestuia.

Valoarea raportului psihologic este data de:


- Gradul de acoperire a scopului şi a aşteptărilor clientului;
- Măsura în care s-a operat cea mai potrivită selecţie a testelor şi a procedurilor
disponibile la un moment dat, în raport cu solicitarea clientului;
- Faptul de a include datele cele mai pertinente reieşite din observatie, care au o
mare valoare diagnostică;
- Faptul dacă rezultatele sunt confirmate de timp fidelitatea test-retest), de alţi
evaluatori (fidelitatea interscoreri sau interspecialişti), de faptele anticipate
(validitatea relativă la criteriu) sau de viaţa însăşi aflată dincolo de peretii
cabinetului (validitatea ecologica);
- Faptul de a oferi altor specialişti (profesori, medici, sociologi etc.) puncte de

sprijin solide in deciziile sau în interventiile lor de specialitate;

63
- Faptul de a ţine pasul cu cele mai noi si avansate standarde din domeniu,
furnizate de ţările cu mare tradiţie în testarea psihologică.
La final raportul psihologic se parafează, se datează şi semnează, moment in care
devine un document oficial cu consecinţe posibile asupra clientului, document pentru
care psihologul işi asumă responsabilitatea.

Bibliografie selectiva
1. Clinciu, A. (2005). Psihodiagnostic . Brasov: Editura Universitatii Transilvania.
2. Cretu, R.Z. (2005). Evaluarea personalitatii. Modele alternative . Iasi: Polirom.
3. Dumitraşcu, N. (2005). Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii . Bucuresti:
Editura Tgrei.
4. Jourdan-Ionescu, C., Lachance. J (2005). Desenul familiei. Bucuresti: Editura
Profex.
5. Minulescu, M. (2005). Psihodiagnoza moderna. Chestionarele de personalitate
(Ed.II ed.). Bucuresti: Editura Fundatiei Romania de Maine.

64