Arta este, în esență, cea mai profundă expresie a creativității umane.

Pe cât de dificil de definit, pe atât

de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru,
se poate spune, totuși, că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea
acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru
a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu.
Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea
artistică).Istoria artei este o știință auxiliară a istoriei, care studiază evoluția artelor vizuale, adică a
acelor produse ale activității umane destinate scopurilor estetice, deci care exprimă idei, sentimente,
emoții.Un istoric de artă este o persoană care studiază istoria artei.
De-a lungul timpului, se înregistrează mai multe modalități de clasificare a artei, de la
distincția medievală dintre artele liberale și arte vulgare până la demarcația modernă dintre artele
frumoase și artele aplicate. La acestea se pot adăuga diverse alte clasificări, care definesc arta ca o
manifestare a creativității umane.
În rândul artelor clasice se pot enumera: arhitectura, dansul, sculptura, muzica, pictura, literatura (care
include ca genuri literare: poezia, teatrul, arta narativă), filmul, fotografia, banda desenată. La
interferența dintre arte plastice și arte vizuale, au apărut mai nou designul și artele grafice
sTILISTICA GENERALĂ este o ştiinţă a stilului în toate domeniile în care apare o organizare stilistică;
tocmai extinderea cercetării stilistice la toate domeniile comunicării este cea mai valoroasă realizare a
stilisticii actuale In artă, însă stilul este o dimensiune esenţială a reprezentării.
Goticul avea candva aceeasi conotatie ca “vandalism”, inducand o sensibilitate Barbara la frumusete,
“baroc” figureaza cu sensul principal de grotesc, bizar si chiar impressionist, fiind creat de un critic in
deriziune Acea succesiune de stilulri si perioade cunoscuta oricarui incepator (classic, romanic, gotic,
renascentist, manierist, baroc, rococo, neoclassic si romantic) reprezinta doar o serie de masti pentru
doua categorii:classic si neoclassic.Gotic inseamna pentru Vasaro stilul hoardelor ce distrusesera
Imperiul roman.Gotic inseamna la origine inca neclasic, barocco si-a inceput cariera ca o condamnare
smilara a pacatului abaterii de la normal
Istoria picturii debutează încă din perioada preistorică a istoriei lumii și continuă și în zilele noastre. De-a
lungul timpului, în pictură s-au utilizat mai multe tehnici:
fresca: atinge apogeul în Evul Mediu si Renaștere;
tempera: dezvoltată chiar de vechii egipteni și babilonieni;
pictura în ulei: apărută în evul mediu, atinge măreția în perioada renascentistă
alte tehnici ca guașă, email, acuarelă, care devin populare în epoca modernă.
Încă din perioda goticului timpuriu, se dezvoltă pictura pe vitraliile catedralelor.
Printre artiștii acestei perioade pot fi amintiți:
Ambrogio Lorenzetti: în perioada 1338 - 1339, pictează frescele din Palazzo Pubblico din Siena;
Simone Martini: în 1328, realizează un celebru portret ecvestru al unui erou militar local.
Goticul târziu[modificare | modificare sursă]
În secolul al XV-lea, goticul se extinde și în nordul Europei. Detaliilor realiste li se acordă o deosebită
atenție, ceea ce denotă interesul artiștilor îndreptat către ființa umană și natură.
La începutul secolului al XV-lea, frații Limbourg se mută din Flandra în Franța, unde realizează unul
dintre cele mai celebre manuscrise gotice, cunoscut sub numele Très Riches Heures du Duc de
Berry (muzeul Condé, Chantilly). Ilustrațiile acestui manuscris reflectă stilul medieval târziu.
Renascentista
Această revoluție culturală ce se întinde de-a lungul secolelor al XV-lea și al XVI-lea, care a debutat în Italia, a
stimulat interesul pentru cultura clasică și a redat încrederea în individ. Realizările antichității au fost apreciate la
justa lor valoare, dar și cea a potențialului uman.
Leonardo da Vinci: nu a lăsat prea multe picturi, fiind preocupat mai ales de știință și de invenții în
domeniul tehnologiei. A utilizat pigmenți în ulei pe gips uscat, de aceea frescele s-au deteriorat de-a lungul
timpului, cum este cazul lucrării "Cina cea de Taină" (1495 - 1497, Santa Maria delle Grazie, Milano).
Rafael: perfecționează descoperirile Renașterii timpurii în ceea ce privește culoarea și compoziția. Creează
adevărate modele ale reprezentării Fecioarei și Pruncului Sfânt și realizează portrete admirabile ale
contemporanilor.
Michelangelo: își manifestă geniul prin picturile plafonului Capelei Sixtine din Roma (1508 - 1512), printre care
amintim: Geneza, Căderea în păcat și marea frescă de perete Judecata de apoi (1536 - 1541).
Tițian marchează apogeul picturii venețiene prin portretele sale, care dovedesc o cunoaștere profundă a
naturii umane, reprezentări ale lui Hristos și a altor teme mitologice, dar și ale nudului feminin.
Manierism-Acest stil, caracterizat prin conștiința de sine, dar și artificial, apare în Italia în jurul lui 1520. Accentul nu
cade pe armonia liniei, a culorii sau a compoziției, ci pe complexitate și distorsionare. Chiar și picturile religioase
devin ciudate privitorului, deoarece nu mai respectă vechile canoane. Printre manieriști putem
considera: Pontormo (Jacopo Carucci, 1494 - 1557), Rosso Fiorentino (1494 - 1540), Parmigianino (Girolamo
Francesco Maria Mazzola, 1503 - 1540), Tintoretto (Jacopo Comin, 1518 - 1594) si Agnolo Bronzino (1503 - 1572).
Dar cel mai cunoscut manierist este El Greco (1541 - 1614). Acesta a studiat în Italia, dar s-a stabilit în Franța.
Modalitatea sa emoțională de abordare se aplică și asupra peisajelor, care uneori ating valențe apocaliptice. Un
exemplu îl constituie Vedere din Toledo (1600? - 1610, Metropolitan Museum of Art, New York)
Arta secolului al XVII-lea, arta barocă, este caracterizată prin dinamism, spre deosebire de cea renascentistă care
este relativ statuară. Caracteristice stilului baroc sunt liniile diagonale de compoziție, care conferă senzația de
mișcare, și utilizarea clarobscurului. Ambele trăsături au creat un stil grandios, dramatic, apropiat spiritului vital
al Contrareformei. Mulți dintre pictorii începutului secolului al XVII-lea părăsesc artificialitatea manierismului în
încercarea de a se apropia tot mai mult de lumea naturală.Italia[modificare | modificare sursă]
În Italia perioadei baroce s-au afirmat o multitudine de artiști, toti înzestrați cu o deosebita forță
novatoare. Annibale Carraci (1560 - 1609), Guido Reni (1575 – 1642 În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea are
loc o revoluție în pictură, când exuberanța stilului rococo este înlocuită de sobrietatea neoclasicismului. La aceasta
a contribuit un anumit context istorico-social. Săpăturile arheologice efectuate pe la mijlocul secolului,
în Italia și Grecia, au scos la lumină diverse clădiri antice, care au servit drept inspirație pentru arhitecții englezi și
francezi. De asemenea, în 1755, istoricul de artă german Johann Joachim Winckelmann (1717-1768) publică
celebrul său eseu Gedanken über die Nachahmung der Griechischen Werke in der Malerei und
Bildhauerkunst ("Gânduri asupra imitației operelor grecești în pictură și sculptură") în care aducea
elogii sculpturii clasice grecești. Această scriere a influențat patru mari artiști care locuiau pe atunci în Roma:
scoțianul Gavin Hamilton (1723 - 1798), germanul Anton Rapahel Mengs (1728 - 1779), elvețianca Angelica
Kauffmann (1741-1807) și americanul Benjamin West (1738-1820). Toti aceștia au creat lucrări bazate pe literatura
clasică. Dar contextul istorico-social al acelei perioade a fost marcat mai ales de frământarile sociale ale acelei
perioade, care au culminat cu Revoluția franceză.
Cel mai însemnat promotor al neoclasicismului a fost pictorul francez Jacques Louis David (1748-1825). Influențat
de clasicismul ce caracterizează opera lui Poussin, în perioada petrecută la Roma, David își formează un stil sobru
în concordanță cu idealurile Revoluției franceze. Astfel, lucrări ca Jurământul Horaților (1784 - 1785, Luvru) insuflă
patriotism sau altele ca Moartea lui Socrate (1787, Metropolitan Museum of Art), promovează stoicismul și
sacrificiul de sine. Nu numai subiectele făceau parte din istoria antică și mitologia clasică, dar și modul de redare a
Romantismul[modificare | modificare sursă]Succesoare imediată a neoclasicismului, romantismul introduce gustul
pentru medieval și mister, dar și pentru pitorescul și sublimul din natură. Rolul jucat de imaginația individuală ce dă
libertate emoției și sentimentelor înlocuiește abordarea intelectual-rațională a
neoclasicismuluiFranța[modificare | modificare sursă]Succesorul lui David, care marchează cotitura către
romantism, a fost discipolul său, Antoine-Jean Gros (1771-1835), celebru mai ales pentru portretele lui Napoleon.
Colegul lui Gros, Théodore Géricault (1791-1824) este renumit pentru redarea spectaculoasă și monumentală a
evenimentelor acelei epoci. Capodopera sa, Răpirea meduzei (1818-1819, Luvru)mintea de sculptura acelei
perioade.Realismul[modificare | modificare sursă]Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pictorul francez Gustave
Courbet (1819-1877) respinge atât neoclasicismul, cât și romantismul și proclamă o nouă mișcare, realismul. Nu îl
interesa pictura cu subiecte istorice, portrete de șefi de stat sau subiecte de tip exotic. Consideră ca artistul trebuie
să fie realist, să reflecte evenimente cotidiene, la care să participe oameni obișnuiți. Mediul ales de Courbet pentru
multe din pânzele sale îl constituie satul său natal, Ornans. Pictează muncitori construind o șosea, orășeni
participând la funeralii sau oameni stând la masă și care ascultă muzică sau fumează.Alți pictori care pot fi
considerați realiști sunt: Honoré Daumier (1808-1879), cunoscut mai ales pentru litografiile care reflectă scene de
pe străzile pariziene, Jean François Millet (1814-1875), care aparținea Școlii de la Barbizon, artist realist de factură
socialăImpresionismul[]

Édouard Manet (1832-1883) a fost un inovator al anilor 1860, stilul său fiind considerat ca precursor
al impresionismului. Ca și Courbet, subiectele tratate aparțineau vieții cotidiene. Multe din teme și moduri de
compoziție au fost împrumutate de la maeștri ca Velázquez și Goya. Dar noutatea introdusă de Manet, pentru care
este considerat primul pictor modern, constă în utilizarea tușeelor libere, schematice, prin care se obțineau mari
pete de culoare, juxtapuse fără tranziție între ele.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cel mai însemnat reprezentant al acestui nou curent a fost Edgar Degas (1834-
1917).Postimpresionismul[modificare | modificare sursă]
Georges Seurat (1859-1891) dezvoltă, în cadrul impresionismului, o noua tehnică numita pointilism, pe care o
aplică în multe lucrări ale sale, dintre care cea mai celebră este Duminica dupa-amiaza pe insula "Grande
Jatte" (1884 - 1886, Institutul de Artă din Chicago.)
La sfârșitul secolului al XIX-lea, trei mari artiști au manifestat influențe impresioniste: olandezul Vincent van
Gogh (1853-1890) și francezii Paul Gauguin (1848-1903) și Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901).
Perioada antebelică[modificare | modificare sursă]
În aceasta perioadă, în Europa au apărut noi curente
ca: fauvismul, expresionismul, cubismul, futurismul, constructivismul, neoplasticismul, dadaismul și suprarealismul.
În Statele Unite au apărut mișcări ca sincronismul și precizionismul.
Fauvismul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Fauvism.
În jurul anului 1900, artiștii din Franța și Germania au devenit interesați de arta popoarelor primitive.
Astfel, Gauguin, printr-o abordare orienată către decorativ (asemănătoare artei aborigenilor) creează o nouă
mișcare, numită fauvism (de la francezul fauve, "sălbatic"), al cărei lider devine Henri Matisse (1869-1954). Alti
exponenți ai acestui curent sunt: André Derain (1880-1954), Georges Braque (1882-1963) și Maurice de
Vlaminck (1876-1958).

Edvard Munch, Țipătul (1893), Galeria Națională, Oslo

Expresionismul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Expresionism.
În cadrul acestui curent artistic, pictorii sunt preocupați de redarea sentimentelor, a senzațiilor subiective și nu a
realității exterioare. În Germania, au apărut succesiv două grupări expresioniste: Die Brücke ("Podul") (1905 -
1913): Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938), Karl Schmidt-Rottluff (1884-1976), Erich Heckel și Emil Nolde(1867-
1956); influențați de Edvard Munch (1863-1944), aceștia explorau suferința umană, starea de tensiune, angoasă,
într-un stil asemănător fauvismului.
Cubismul[
Articol principal: Cubism.
Inspirați de abordarea geometrizantă a lui Cézanne a peisajelor și naturilor statice, între 1907 și 1914, Pablo
Picasso (1881-1973) și Georges Braque (1882-1963) dezvoltă stilul cubist. Acest nou stil va domina lumea artistică a
secolului al XX-lea, evidențiind pictura plană, a suprafețelor și respingând perspectiva tradițională a distanței sau
clarobscurul. Alți pictori cubiști: Fernand Léger (1881-1955), Robert Delaunay (1885-1941), Sonia Terk
Delaunay (1885-1980), Juan Gris (1887-1927).
Abstracționismul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Artă abstractă.
Arta abstractă a apărut în Germania, Statele Unite și Rusia în a doua decadă a secolului al XX-lea și a evoluat în mai
multe direcții. Astfel, Kazimir Malevici (1878-1935) pornește de la cubismul francez și ajunge la o supremație a
abstractului, pe când alți pictori ruși, ca Aleksandr Rodcenko și El Lissitzky, au evoluat către constructivism. În urma
contactului cu stilul cubist, olandezul Piet Mondrian (1872-1944) inventează un nou stil, numit, neoplasticism, care
ulterior avea să influențeze pictura geometrizantă abstractă americană din anii '30.
Dadaismul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Dadaism.
În timpul Primului Război Mondial (1914 - 1918), la Zürich, o grupare de artiști dezgustați de valorile burgheze,
găsesc un cuvânt, aparent fără sens, dada, care să descrie starea lor de protest și acea artă pe care urmau să o
creeze sfidând orice normă sau criteriu estetic preconceput.
Cel mai cunoscut pictor dadaist francez, Marcel Duchamp (1887-1968), își exprimă dezaprobarea față de arta care
să produca plăcere în mod gratuit și, în semn de protest, adaugă o mustață celebrului portret al Mona Lisei a
lui Leonardo da Vinci. Alti artiști dadaiști: Francis Picabia (1879-1953), George Grosz (1893-1959) și Max
Ernst (1891-1976).
Suprarealismul[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Suprarealism.
Multe din operele dadaiștilor sunt create accidental, la întâmplare, fără un studiu prealabil. Metoda a fost
adoptată și de succesorii acestora, suprarealiștii. Termenul de suprarealism a fost introdus de scriitorul André
Breton (1896-1966), care a elaborat manifestul acestui nou curent care punea în prim plan inconștientul și visul în
cadrul creației artistice. Cei mai cunoscuți pictori suprarealiști au fost: Max Ernst (1891-1976), Salvador Dalí (1904-
1989), Joan Miró (1893-1983), René Magritte (1898-1967), Jean Arp (Hans Arp) (1887-1966) și André Masson.
Expresionismul abstract[modificare | modificare sursă]
Un rol important în apariția acestui nou stil l-a jucat prezența suprarealiștilor refugiați din Europa în SUA. Jackson
Pollock (1912-1956), Willem de Kooning (1904-1997), Hans Hofmann (1880-1966) și alții explorează inconștientul și
tehnicile creației accidentale, promovând automatismul suprarealist și expresionismul.
Arta op și arta pop[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Op art și Pop art.
În anii '60, au fost inițiate noi stiluri și mișcări artistice. Unii pictorii au continuat calea abstracționismului, ca în
cazul lui Victor Vasarély (1908-1997), pictor maghiar, celebru prin lucrările sale de tip op art. Acolo unde op art
realizează iluzii optice, pop art, așa cum apare în opera inițiatorului acestui stil, Richard Hamilton, este
reprezentarea efectelor lor. Artiștii pop își extrag tematica din afișe, filme și obiecte banale, cotidiene. Cei mai
cunoscuți artiști pop americani sunt: Robert Rauschenberg (1925-2008), Jasper Johns (n. 1930), Jim Dine (n.
1935), Roy Lichtenstein (1923-1997), Tom Wesselmann, James Rosenquist și Andy Warhol (1928 - 1987).
Pictura neorealistă[modificare | modificare sursă]
Ironia imaginilor pop art pregătește drumul pentru renașterea picturii realiste. Acest nou realism devine o tradiție
în arta americană, curent în cadrul căruia se afirmă pictori ca: Thomas Eakins (1844-1916) și Andrew Wyeth (1917-
2009).
Neoexpresionismul[modificare | modificare sursă]
În anii '80, un grup de tineri artiști europeni și americani se revoltă împotriva stilului auster, impersonal, formalist
al artei abstracte. Rezultatul constă într-o renaștere a picturii figurative și narative, numită neoexpresionism.
Printre cei mai cunoscuți reprezentanți ai noului stil putem menționa: Anselm Kiefer (n. 1945), Georg Baselitz (n.
1938), Sandro Chia(n. 1946), Francesco Clemente (n. 1952), Julian Schnabel (n. 1951) și David Salle (n. 1952).
Cimabue-umbre, realism, perspectiva, altceva decat icoane In stil bizantin, bidimensiolitate ina cele
vremuri, ornamente, modele minutioase, fetele erau realiste. A dat tonul.
Giotto-perspectiva tridimensionala, florenta, a studiat Cimabue, Iisus arata ca om, realism, inlocuieste
ornamentele cu spatial 3d, arhitectura, a reinviat picvtura din realitae, Capela Padua-viata Fecioarei si
Iisus, oameni cu spatele la privitor, elemente de perspectiva fortata.obliga privitorul sa ia parte la scena,
si a unui spatiu realist, naturalete.
ucello-gotic, a descoperit perspectiva, 3d si naturalismul, animale-pasari, matematica geometrie-
elemente compleze, unghiuri ciudate, avangardist
sec 14 Masacio-cel mai valoros Pictor al generatiei sale, imita natura, picta chipuri expresiv si realiste, 12
criptice si fresce, abandonaea stilului gotic-natural-umanist
Donatello-sculptor cel mai mare, Statuia David,prima sculptura nud, alegorie a virtutile civice in fata
brutalitatii, basoreliefuri, symbol important si revolutionary al formele I cultura
Sec 15 DElLa Francesca-simbolistica –tematica religioasa-persoectiva, geometrice
Imp: Fresce “Istoria adevaratei Cruci”, “Madonna cu pruncul” (concept si simbolistia, Madonna nu se
uita la Iisus, se uita la trandafirul pe care IIsus il tinea in mana-dragostea fata de oameni si devotement,
dar si sangele si coroana de spini…-palma dreapta este pozitionata in centrul imaginii, care mai tarziu va
fi batuta in cui..adica acceptarea destinului pe care Iisul il va avea)
Toata lumea voia arta, cel mai bun tablou din lume
Botticelli-pasionat de femei, tablourile lui abordeaza teme mitologice sau valoroase
Femeile sunt senzuale, pline de mister, pictate cu multa culoare pastelata, stralucire ireala
Se misca intr-o directie manierista, intima; se intoarcea inspre gotic
Nasterea lui venus si Primavera-femei diafane si elegante, venus mare de 2 m si 3 latime
Il rosso-mod epic si agitat-scene biblice
Andrea Mantegna-perspectiva fortata, linia orizontului mai jos, parintii iluzionismului in picture
Andrea Mantegna a fost unul din cei mai importanți pictori și gravori al Quattrocento-ului din Italia de
Nord. Însemnată este contribuția sa la crearea spațiului compus în perspectivă.
Sec 16-
Rafael, Michelangelo, Da Vinci
In aceeasi perioada, cei mai imp renasterii
Da Vinci-artist desavarsit in multe domenii-Mona Lisa, Cina cea de Taina
Cunsotinte de anatomie, fizionomie, oamenii isi schimba fizic expresiile, maestru al luminii, fizica,
botanica, optica, gradient, decoruri natural
Madonna pe stanci
Michelangelo-sculptat, pictat, desenat—cele mai valoroase opera di renastere, a fost crescut de o
doica maritata cu un pietrar, pasiune pentru marmura si sculptura
A fost luat sub aripa fam Medici, sponsori a artistilor rena, a trait in jur de 90 de ani si a pictat si
sculptat
Interiorul Capelei Sixtine, Domul Bazilicii Sfantul Petru, David, Victoria
Rafael-37 de ani, claritate formele, compozitia curate, perfectionarea idealului visual desprins din
filozofia platonica; opera sa impartita in perioade in functie de locatia unde lucra
Rafael si Michelangelo-rivali;
Abilitati cameleonice, integra elemente din stilurile altor pictori si le integra in opera sa