Sunteți pe pagina 1din 2

Relatia dintre incipit si final intr-un basm cult

Basmul, specie literala cu raspandire universala, este construit pe o schema


opozitionala bine-rau, binele triumfand intotdeauna asupra raului.
In „Povestea lui H-A” de I. Creanga se identifica aceasta schema a basmului
popular, fiul cel mic al Craiului intruchipand binele, in timp ce Spanul reprezinta raul.
H-A este obligat de Span sa duca la indeplinire mai multe probe. De fiecare data ii
sar in ajutor personaje imaginare, unele cu puteri iesite din comun. Basmul se
incheie, la fel ca si cel popular, cu o nunta la care se petrece mult timp.
Incipitul basmului „Povestea lui H-A” mentioneaza ca actiunea se desfasoara
intr-un spatiu si timp nedeterminat, la fel ca si basmul popular: „Amu, cica era odata
intr-o tara un craiu care avea trei feciori. Si craiul acele mai avea un frate mai mare,
care era imparat in alta tara, mai departata”. Distantele nu se pot masura, nepotii
celor doi frati nu se cunosc, fiecare tara se afla la cate o margine a pamantului.. Ca si
in basmul popular, si in „Povestea lui H-A”, incipitul delimiteaza lumea reala de cea
imaginara, cu deosebirea ca la granita dintre cele doua se afla, in calitate de martor,
naratorul. Aceasta stabileste in permanenta o relatie de comunicare cu ascultatorii pe
care ii implica in intamplari.
„Povestea lui H-A” prezinta o situatie initiala. Craiul primeste de la fratele sau,
Imparatul Verde, o scrisoare prin care ii cere sa-l trimita pe unul din feciorii sai pentru
a-i urma la tron, deoarece el nu are decat fete. Asadar, unul dintre fiii craiului trebuie
sa plece pentru totdeauna de acasa, pentru a implini voia unchiului sau.
Povestire: - fratii mai mari esueaza
- ajutat de Sf. Duminica
- proba podului
- sfatul parintelui sa se fereasca de omul Span si de cel Rosu
- intalnirea cu spanul → incalcarea sfatului→ consecinte
- probele
- Spanul este demascat→acesta ii taie capul lui H-A, dar fata
imparatului Ros il readuce la viata
- Nunta
In „Povestea lui H-A” apar formule specifice basmului (de inceput, mediana).
Finalul prezinta nunta lui H-A cu fata imparatului Ros, la care participa chiar soarele
si luna, dar „si un pacat de povestitoriu, fara bani in buzunariu”. Lipseste formula de
incheiere tipica basmului popular. In mod deliberat, naratorul sterge granitele dintre
real si imaginar si prelungeste pentru un timp aceasta iluzie: „Si a tinut veselia ani
intregi si acum mai tine inca”. Vraja este alungata tot de povestitor: „… cine se duce
acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se
uita si rabda”. La fel ca si in incipit, naratorul il implica pe ascultator in acest sens.
Pe langa asemanarile evidente cu basmul popular, „Povestea lui H-A” prezinta
o seie de particularitati prin care se deosebeste de acesta. In basmul lui Creanga
tema confruntarii binelui cu raul este subordonata temei centrale, soarta, destinul.
Mezinul Craiului este predestinat sa devina imparat, pentru ca are noroc. Sf.
Duminica ii spune eroului: „… mare noroc te asteapta. Putin mai este si ai sa ajungi
imparat, care n-a mai stat altul pe fata pamantului asa de iubit, asa de slavit si de
puternic”.
Eroul din basmul popular ramane neschimbat pe tot parcursul actiunii. H-A
evolueaza de la „boboc in felul lui” la imparatul vestit si iubit. Formarea lui se
datoreaza experientelor prin care trece si care il pun in situatia de a cunoaşte direct
ce inseamna sa fii necajit. Fiecare proba la care il supune Spanul este o lectie de
viata, iar cel reinviat de fata imparatului Ros este un tanar care s-a maturizat, a
capatat o anumita experienta, deci poate deveni imparat. Mezinul craiului este ajutat
de Sf. Duminica si de cal, dar si de cei cinci monstri simpatici. Spanul reprezinta raul,
dar comportamentul sau este atipic. Nu-l omoara pe H-A, ci il transforma in sluga,
motiv pentru care s-a afirmat ca el are rolul de a dezvalui latentele personajului
pozitiv si de a-l determina sa se maturizeze.
Naratiunea se caracterizeaza prin maturitate si umor. Personajele, desi sunt
crai si imparati, vorbesc si se comporta taraneste. Naratorul insusi se comporta
uneori ca martor al evenimentelor pe care le relateaza. El se adreseaza unor
ascultatori pe care ii implica in evenimente, cu care ramane permanent in contact.
Basmul lui Creanga este poate mai mult decat alele „o oglindire a vietii in moduri
fabuloase”.