Sunteți pe pagina 1din 192

Mihai Adrian Hotca

Radu Florin Geamănu

Infracţiuni prevăzute
în legi speciale
- suport de curs -

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”


BUCUREŞTI

2016
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi


transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.

Acest manual a fost analizat si aprobat în ședința Departamentului de Știinte Penale din data de
15 septembrie 2016.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ

Mihai Adrian Hotca, Radu Florin Geamănu


Infracţiuni prevăzute în legi speciale
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti


Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro

ISBN: 978-606-751-342-4
CUPRINS

Introducere

Unitatea de învăţare 1 - Evaziunea fiscală şi spălarea banilor


§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Criminalitatea în afaceri
§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal
§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale
§7. Spălarea banilor
§8. Rezumat
§9. Teste de evaluare / autoevaluare
§10. Temă de control
§11. Bibliografie
Unitatea de învăţare 2 - Infracţiunile vamale
§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Consideraţii generale
§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare 3 - Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de
capital
§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Infracţiunile prevăzute în Legea societăților nr. 31/1990
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare 4 - Infracţiunile privind regimul drogurilor
§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri
§6. Rezumat

5
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie

Unitatea de învăţare 5 - Infracţiunile cinegetice


§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Consideraţii generale
§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei
fondului cinegetic nr. 407/2006
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare 6 - Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie
§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie
§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene
§7. Rezumat
§8. Teste de evaluare / autoevaluare
§9. Temă de control
§10. Bibliografie
Unitatea de învăţare 7 - Infracţiunile prevăzute în Codul silvic
§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Consideraţii introductive
§5. Analiza infracţiunilor silvice
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie
Răspunsuri la testele de evaluare
Bibliografie generală

6
Introducere

Introducere

Studierea Infracţiunilor prevăzute în legi speciale presupune analizarea celor mai importante
infracţiuni cuprinse în legile speciale şi urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor în materia dreptului
penal substanţial pe care trebuie să le dobândească studenţii, alături de studiul infracţiunilor cuprinse
în Codul penal, în cadrul disciplinei Drept penal – Partea specială.
Suportul de curs cuprinde o parte dintre infracţiunile prevăzute în legi speciale, care necesită o
analiză în detaliu, prin prisma pericolului social pe care îl prezintă şi a frecvenţei cu care aceste
infracţiuni sunt comise, ceea ce reclamă studierea şi cunoaşterea conţinutului acestor infracţiuni de
către studenţi, ca viitori practicieni ai dreptului.
Astfel, vor fi analizate infracțiunile cuprinse în următoarele legi speciale:
 Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
 Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată;
 Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;
 Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată;
 Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital;
 Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
republicată;
 Legea nr. 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic;
 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
 Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată.

Obiectivele cursului

Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor din


învăţământul universitar la distanţă – având ca finalitate explicarea principalelor
norme de incriminare din afara Codului penal.
Lucrarea este concepută pentru a trata cele mai importante infracţiuni prevăzute de
legile penale speciale, astfel încât studenţi să-şi însuşească noţiunile şi termenii de
specialitate.
Cursul de faţă îşi propune:
1. Să analizeze cele mai importante infracţiuni prevăzute de alte legi decât Codul
penal şi conexiunile existente între ele;
2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corectă a legilor penale speciale;
3. Să transmită studenţilor cunoştinţele de Drept penal – Partea specială necesare
înţelegerii infracţiunilor prevăzute în legile speciale şi formării unor buni specialişti în
domeniu;
4. Abordarea normelor penale de incriminare în strânsă legătură cu jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, precum şi a celorlalte organe judiciare.

7
Competenţe oferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil să dobândească următoarele


competenţe specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere - cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a
conţinutului normelor penale speciale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la
aplicarea acestora; înţelegerea instituţiilor şi normelor Părţii speciale a Dreptului penal
cuprinse în legi penale speciale; înţelegerea corelaţiilor existente între normele Părţii
speciale a Codului penal şi cele cuprinse în legile penale speciale;
2. Explicare şi interpretare - explicarea instituţiilor şi normelor cuprinse în legi
penale speciale; explicarea şi interpretarea normelor penale de incriminare cuprinse în
legi penale speciale; explicarea corelaţiilor între Partea specială a Dreptului penal şi
instituţiile cuprinse în legile penale speciale; explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru
problemele apărute în practică; interpretarea corectă a normelor penale cuprinse în legi
penale speciale;
3. Instrumental-aplicative - analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în
materie, inclusiv a jurisprudenţei Curții Europene ale Drepturilor Omului, Curţii
Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; aspecte de drept comparat;
soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate;
4. Atitudinale - formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului penal;
dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală; incitarea pentru o abordare
multidisciplinară a instituţiilor Dreptului penal; obişnuinţa de a interpreta corect
normele penale şi aplicarea sistematică a acestora.

Resurse şi mijloace de lucru

Însuşirea temeinică a disciplinei Infracţiuni prevăzute în legi speciale


presupune, pe lângă activităţile didactice programate, un efort consistent din partea
studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei minime
obligatorii recomandate în prezenta lucrare.
În plus, studenții trebuie să consulte adresele web specifice, pentru dezvoltarea
competențelor specifice materiei studiate. Avem în vedere, în special, adresele web ale
Curții Europene ale Drepturilor Omului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și portalul
instanțelor de judecată, în vederea aprofundării jurisprudenței relevante în materia
studiată.
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii unui referat, care să aibă
ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei. Referatul nu poate
avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi trebuie să aibă elemente
de originalitate.
Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor
prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au adus atingere
dreptului de autor.

Structura cursului

Prezentul suport de curs este structurat pe 7 unităţi de învăţare și analizează cele


mai importante domenii în care sunt prevăzute infracţiuni în legi penale speciale, după

8
cum urmează:
 evaziunea fiscală şi spălarea banilor (Unitatea de învăţare 1);
 infracţiunile vamale (Unitatea de învăţare 2);
 infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de capital (Unitatea de învăţare
3);
 infracţiunile privind regimul drogurilor (Unitatea de învăţare 4);
 infracţiunile cinegetice (Unitatea de învăţare 5);
 infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie (Unitatea de învăţare 6);
 infracţiunile prevăzute în Codul silvic (Unitatea de învăţare 7).
Fiecare unitate de curs poate fi parcursă în 2 ore.
Temele de control au fost concepute ca forme de evaluare pe parcursul activității
academice și se regăsesc la finalul fiecărei unități de curs.

Cerinţe preliminare

Pentru studiul prezentei discipline sunt necesare cunoştinţele dobandite în anii


anteriori de studiu la următoarele discipline: Drept penal – Partea generală, Teoria
Generală a Dreptului şi Drept Constituţional.
De asemenea, prezentul suport de curs se recomandă a fi studiat în corelaţie cu
disciplina Drept penal – Partea specială, asigurându-se, în acest fel, pe de-o parte,
observarea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale a Codului penal şi cele
cuprinse în legile penale speciale şi, pe de altă parte, înţelegerea instituţiilor şi
normelor Dreptului penal special.

Discipline deservite

Deși nu servește în mod direct la dezvoltarea și studierea unei discipline viitoare,


studiul Infracțiunilor prevăzute în legi speciale este legat intrinsec de studiul
anterior al disciplinei Drept penal – Partea generală și studiul concomitent al
disciplinei Drept penal – Partea specială.
Subliniem importanța deosebită a acestor 3 materii, care privesc studiul dreptului
penal substanțial în vederea dobândirii cunoștințelor necesare cu privire la studiul
dreptului procesual penal, în vederea dobândirii unei imagini de ansamblu asupra
întregului drept penal, înțeles lato sensu.

Durata medie de studiu individual

Pentru parcurgerea întregului suport de curs este necesar un număr de 14 ore de


studiu individual, fiecare unitate de invăţare fiind structurată astfel încât să asigure
parcurgerea acesteia cu succes pe parcursul a 2 ore de studiu individual susţinut.

Evaluarea

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:


1. Evaluarea parţială, prin intermediul unei lucrări de control programate conform

9
calendarului disciplinei (al doilea tutorial).
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul este
scris, iar notarea se face de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în felul
următor:
a). Răspunsurile la examen 60%;
b). Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale
(referate, participări la dezbateri etc.) 20%;
c). Lucrare de control 20%;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în
care trebuie să aibă o pondere de cel puţin 30% nota de la examenul propriu-zis.
Studenţii care nu au obţinut cel puţin nota 3 (30%) la examenul propriu-zis nu pot
promova examenul pe baza notării făcute la evaluarea parţială.

Grila de evaluare pentru examen cuprinde:


1. Două subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;
2. 10 teste scurte care pot cuprinde şi aplicaţii practice.

Suntem deschişi oricăror sugestii şi recomandări de îmbunătăţire şi actualizare a


materialului şi mulţumim anticipat celor care se vor implica în acest sens.

Mihai Adrian Hotca

Radu Florin Geamănu

10
Unitatea de învăţare 1
Evaziunea fiscală şi spălarea banilor

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Criminalitatea în afaceri
§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal
§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale
§7. Spălarea banilor
§8. Rezumat
§9. Teste de evaluare / autoevaluare
§10. Temă de control
§11. Bibliografie

§1. Introducere

Prima unitate de învăţare cuprinde o succintă introducere în domeniul


evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin identificarea sediului materiei şi
explicarea unor noţiuni frecvent întâlnite, cum ar fi: „fiscalitatea” ori „evaziunea
fiscală”. Structura unităţii de învăţare este, apoi, continuată cu prezentarea
infracţiunilor de evaziune fiscală, cuprinse în Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a celor de spălare de bani, prevăzute
de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum
şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism.
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii nr. 1.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 1 - Evaziunea fiscală şi spălarea banilor îşi propune


analizarea celor mai importante infracţiuni în domeniul evaziunii fiscale şi
spălării banilor, transmiţând studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea
şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a
conţinutului normelor penale speciale privind evaziunea fiscală şi spălarea
banilor, dobândirea competenţei de a explica şi interpreta corect normele penale
de incriminare privind evaziunea fiscală şi spălarea banilor.
În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte identificarea și însuşirea
practicii judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor
de judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.

11
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Criminalitatea în afaceri

Infracţionalitatea în domeniul afacerilor prezintă anumite aspecte care o individualizează în


sfera criminalităţii generale. Criminalitatea în afaceri este un concept care la noi a devenit
realitate după anul 1989, deoarece în perioada anterioară controlul social exercitat de regimul
comunist nu permitea, de regulă, iniţiativa privată.
După aşa-numita perioadă de tranziţie, cu toate că în prezent lucrurile sunt relativ aşezate din
punct de vedere economic şi juridic, criminalitatea specifică tranziţiei a „evoluat” şi ea, în sensul
că se apropie tot mai mult de ceea ce literatura de specialitate numeşte „criminalitatea gulerelor
albe”. Criminalitatea gulerelor albe este denumită de alţi autori „banditism al afacerilor”, „noua
criminalitate” sau „criminalitatea mânuşilor albe”. Indiferent de sintagma folosită, criminalitatea
gulerelor albe este considerată, în prezent, ca fiind alcătuită, de regulă, din infracţiunile săvârşite
în domeniul afacerilor de către persoane respectabile, care au un statut socio-economic înalt şi
care încalcă într-o manieră ingenioasă reguli referitoare la activitatea lor profesională, exploatând
încrederea sau credulitatea celorlalţi, ceea ce face ca aceste infracţiuni să fie greu de descoperit.
Factorii criminogeni ai criminalităţii în afaceri sunt grupaţi, de regulă, în trei categorii,
respectiv: factori economici, factori juridici şi factori psihosociali.
a) Factorii economici pot constitui cauze ale evaziunii fiscale, deoarece atât recesiunea
economică, cât şi prosperitatea, aceasta din urmă poate în mod paradoxal, se pot afla la originea
acestei forme de conduită ilicită.
Analizând desfăşurarea afacerilor din ţara noastră, se poate spune că evaziunea fiscală are,
fără îndoială, printre cauzele sale recesiunea economică. Explicaţia este relativ simplă, deoarece
când economia este în regres, oamenii de afaceri ajung mult mai uşor în situaţii de dificultăţi
financiare, din cauza cărora apelează la împrumuturi purtătoare de dobânzi mari. Aceste credite
sunt în unele cazuri ruinătoare pentru oamenii de afaceri, pentru că restituirea lor este legată de
performanţele economice, or acestea urmează, în general, trendul economic general. Alţi factori
care pot genera săvârşirea infracţiunilor din domeniul afacerilor sunt: intervenţia statului în
anumite domenii; lipsa unor sisteme de control la nivelul întreprinderilor; insuficienţa
lichidităţilor; efectul „spirală ” etc.
b) Infracţiunile din domeniul afacerilor pot avea la origine şi anumiţi factori juridici, printre
care se numără lipsa unei sancţiuni adecvate pentru anumite fapte antisociale, reglementarea
deficitară a răspunderii persoanelor care săvârşesc fapte periculoase din punct de vedere social,
sancţiunile penale prea blânde, imprecizia definirii elementelor constitutive ale infracţiunilor,

12
durata excesivă a procedurilor judiciare, cu consecința intervenției prescripției răspunderii penale
și apariția sentimentului de impunitate pentru săvârșirea unor infracțiuni.
Exemple
Un exemplu îl reprezintă infracţiunile de evaziune fiscală, care au fost
prevăzute iniţial (după anul 1989) în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea
evaziunii fiscale, iar, în prezent, textele incriminatoare ale faptelor de evaziune
fiscală se regăsesc în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale. Dar, în pofida intenţiei legiuitorului, care a urmărit adoptarea
unei legi penale eficiente pentru combaterea evaziunii fiscale, noua reglementare
nu constituie un progres în materie, în special dacă avem în vedere cauza de
reducere a pedepsei, cuprinsă în art. 10 din noua lege.
De asemenea, printre factorii juridici trebuie menţionată şi o puternică instabilitate legislativă
în materie fiscală.
Exemple
Astfel, deşi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în prezent
abrobat) stabileşte o serie de reguli privitoare la stabilitatea sistemului fiscal -
modificarea şi completarea Codului fiscal se poate face numai prin lege,
promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice
modificare sau completare urmând a intra în vigoare cu începere din prima zi a
anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, în cursul anului 2013 au
intrat în vigoare 20 de acte normative care interesau Codul fiscal (dintre care 7
au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului), în anul 2014 au intrat în vigoare
12 de acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9
au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului), în timp ce în anul 2015 au intrat în
vigoare 9 de acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal (dintre
care 4 au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului).
Instabilitatea legislativă a fost menținută și după intrarea în vigoare a noului
Cod fiscal - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
Similar cadrului legal anterior, noul Cod fiscal precizează în mod expres,
prin art. 4, faptul că modificările și completările aduse prin lege intră în vigoare
în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, iar în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii
obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi
existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor
rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an.
Prin excepție, potrivit art. 4 alin.(3) din noul Cod fiscal, în situaţia în care
modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, se pot prevedea
termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data
publicării.
De remarcat faptul că noul Cod fiscal (în vigoare de la data de 1 ianuarie
2016) a fost modificat și completat prin 5 acte normative (dintre care 4 au fost
ordonanțe de urgență ale Guvernului) chiar înainte de intrarea în vigoare și,
ulterior, pe parcursul anului 2016 (până la data de 5 septembrie 2016 – n.n.) au
intrat în vigoare 5 acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal
(dintre care 3 au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului).

13
c) Alţi factori criminogeni sunt cei de natură psihosocială, cum ar fi: concepţia existentă în
mediul de afaceri; mentalitatea că funcţionarii cu atribuţii în materie judiciară sunt mai
„înţelegători” cu oamenii de afaceri; victimele nu sesizează săvârşirea infracţiunilor; opinia
publică nu este, în general, foarte interesată de contracararea infracţiunilor din domeniul
afacerilor, deoarece nu o consideră o veritabilă criminalitate, aşa cum este cea „clasică”;
existenţa unei indiscipline a oamenilor determinată de o oarecare imposibilitate obiectivă de
adaptare la noile realităţi; concepţia despre corupţie şi faptele conexe acesteia, realităţile sociale
anterioare; lipsa unui control economico-financiar strict etc.

Să ne reamintim...
Criminalitatea în afaceri este generată de o serie de factori, care pot fi grupaţi
în trei categorii principale: factori economici, factori juridici şi factori
psihosociali.

Infracţiunile din domeniul afacerilor sunt fapte sociale ilicite care au o multitudine de cauze,
unele dintre acestea fiind prezentate în rândurile de mai sus.
Deși cadrul penal substanțial a fost supus unui amplu proces de reformă (prin intrarea în
vigoare, la 1 februarie 2014, a noului Cod penal, aprobat prin Legea nr. 286/2009, dar și prin
modificările, adaptările și actualizarile aduse celorlalte legi penale speciale prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), apreciem că
legea nu poate schimba totul şi, în orice caz, nu în mod rapid. Un cadru juridic bine ancorat în
realităţile din societatea noastră trebuie să fie dublat de măsuri economice, politice, sociale şi
cultural-educative. Dreptul, singur, schimbă greu mentalitatea celor implicaţi în prevenirea şi
combaterea fenomenului infracţional. Sunt necesare măsuri eficiente de reformare a sistemului
organelor judiciare aflate la primul nivel al activităţii de tragere la răspundere penală. Din punct
de vedere economic, statul trebuie să se implice mai puţin. Din punct de vedere politic, trebuie
adoptate măsuri prin care participanţii la actul guvernării să aibă printre obiectivele lor şi
prevenirea săvârşirii de infracţiuni din domeniul afacerilor.
O altă modalitate de a contribui la reducerea infracţiunilor din domeniul afacerilor, până la o
limită suportabilă din punct de vedere social, o constituie măsurile cultural-educative, deoarece
se constată, în multe cazuri, că inclusiv oameni cu pregătire ridicată nu fac o diferenţă clară între
infracţiuni şi alte tipuri de ilicit.
Societatea civilă, de asemenea, poate să se implice mai mult în sesizarea aspectelor deficitare
ale sistemului juridico-politic aşa cum, timid, dar din ce în ce mai des, se implică, spre exemplu,
în materia protecţiei mediului şi a corupţiei.

§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal

5.1. Consideraţii introductive


Pentru a nu exista probleme în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor publice, statul
reglementează un sistem fiscal a cărui finalitate constă în asigurarea veniturilor publice necesare
funcţionării optime a instituţiilor statului şi achitarea obligaţiilor acestuia.
Cum era firesc, de altfel, obligaţia privind contribuţia la cheltuielile publice este prevăzută în
primul rând în Constituţie, în art. 56 alin. (1), conform căruia: „Cetăţenii au obligaţia să
contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”. Cu toate că textul constituţional

14
reprodus mai sus se referă numai la cetăţeni, prin lege sunt stabilite obligaţii fiscale şi în sarcina
persoanelor juridice. Astfel, conform art. 137 din Constituţie; „Formarea, administrarea,
întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale
şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”. Art. 139 alin. (1), de asemenea, prevede
că: „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor
sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. Iar art. 139 alin. (2) dispune: „Impozitele şi taxele
locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii”. Sumele
reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai
potrivit destinaţiei acestora [art. 139 alin. (3)].
Instituirea obligaţiilor fiscale în sarcina contribuabililor nu trebuie să se facă haotic sau
discreţionar, ci în conformitate cu art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia
„sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”. Pe de altă parte,
art. 56 alin. (3) din Constituţie prevede imperativ că: „Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara
celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale”.
Dând viaţă normelor constituţionale, Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) prevede, în art. 3,
principiile generale ale politicii fiscale (fiscalităţii), respectiv:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale investitorilor, capitalului
român şi străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru
fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi
să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) justeţea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să
fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a
proprietăţilor acestuia;
d) eficienţa impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exerciţiu
bugetar la altul prin menţinerea randamentului impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în toate
fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât şi în cele de criză;
e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în
sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.

5.2. Fiscalitatea
Fiscalitatea reprezintă sistemul regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional. În doctrină, se acceptă, din punct de vedere economic sau social, că fiscalitatea
este o ştiinţă autonomă.
Fiscalitatea este necesară în orice societate, deoarece ea constituie, din punct de vedere
politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru corectarea
unor deficienţe ale pieţei sau pentru a redistribui veniturile şi resursele.
Fiscalitatea, departe de a fi aplaudată de contribuabili, poate contribui la creşterea nivelului
de trai, la progrese economice, sociale, precum şi la îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor ce
revin instituţiilor şi serviciilor publice.
Sistemul fiscal presupune existenţa unei entităţi care are sarcina administrării impozitelor şi
taxelor. Această instituţie este cunoscută sub denumirea generică de „fisc”, care înglobează mai
multe instituţii şi căruia îi revine obligaţia transpunerii în practică a sistemului fiscal, respectiv a

15
operaţiunilor de realizare a creanţelor fiscale. Cel mai important organism de administrare fiscală
este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie aflată în subordinea Ministerului
Finanţelor Publice. Alături de această instituţie există şi compartimentele de specialitate ale
autorităţilor administraţiei publice locale sau alte organe fiscale prevăzute de lege.

5.3. Evaziunea fiscală


Evaziunea fiscală este un concept cu privire la care există mai multe puncte de vedere, dar în
general se consideră că ea constă într-o sustragere a contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă
de buget. Majoritatea autorilor împart evaziunea, după caracterul său, în evaziune legală (licită)
şi ilegală (ilicită).
Legiuitorul sancţionează numai evaziunea fiscală frauduloasă (ilicită, ilegală), prin aceasta
statul fiind păgubit anual cu sume uriaşe. Astfel, potrivit ultimului raport al Consiliului Fiscal
(aferent anului 2014), elaborat pe baza datelor Institutului Național de Statistică, evaziunea
fiscală a reprezentat un procent de 16,67% din PIB în anul 2012 și 16,23% din PIB în anul 2013,
valoarea adăuată brută în economia neobservată fiind de 24,53% în anul 2012, respectiv 22,89%
pentru anul 2013.
Aproximativ 75% din evaziunea fiscală este generată la TVA (12,21%) din PIB), în timp ce
contribuțiile sociale contribuie cu circa 15% la evaziunea fiscală totală, în principal prin
intermediul fenomenului de „muncă la negru” (salariaţi în economia subterană).
Prin urmare, evaziunea fiscală ilegală este răspândită pe o scară mult mai extinsă decât
evaziunea permisă de lege. Cei care săvârşesc fapte de evaziune fiscală ilicită au, de multe ori, o
inventivitate inimaginabilă, dar aceasta se poate prezenta şi în maniera unor fapte rudimentare.
Evaziunea fiscală frauduloasă poate consta în ţinerea unor documente legale nereale, distrugerea
unor documente legale, întocmirea unor dovezi fictive de plată, schimbarea nejustificată a
preţurilor de aprovizionare şi a altor cheltuieli.
În cadrul evaziunii fiscale ilicite pot fi identificate mai multe tipuri de sustragere de la plata
obligaţiilor fiscale. Astfel, se poate vorbi despre evaziunea fiscală ilicită propriu-zisă, evaziunea
fiscală ca urmare a desfăşurării unor activităţi ilegale şi economia subterană.
Evaziunea fiscală propriu-zisă constă în sustragerea de la plata contribuţiilor bugetare
datorate în legătură cu venituri rezultate din activităţi licite. De pildă, înregistrarea unor cheltuieli
deductibile nereale. Evaziunea fiscală prin desfăşurarea unor activităţi ilegale se concretizează în
derularea unor afaceri ilicite care generează venituri pentru care nu se plătesc impozite şi taxe.
Exemple
Spre exemplu, trafic de stupefiante, trafic de persoane, falsificare de valori,
creditare sub forma cametei. Evaziunea prin derularea unor activităţi subterane se
materializează în realizarea de venituri din afaceri permise, dar ascunse faţă de
autorităţi.
Printre cauzele evaziunii fiscale se numără carenţele legislaţiei fiscale, povara fiscală
exagerată, lipsa de armonizare între instituţiile statului implicate în administrarea fiscală,
ineficienţa instituţiilor de control fiscal. La noi, legislaţia fiscală este foarte amplă, necorelată şi
foarte schimbătoare, astfel că ea este uşor de ocolit de către contribuabilii de rea-credinţă, dar ea
este şi greu de înţeles de către contribuabilii de bună-credinţă şi, nu este o afirmaţie gratuită,
chiar de către organele fiscale.

16
Să ne reamintim...
Generic, se consideră că evaziunea fiscală constă într-o sustragere a
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.

§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea


evaziunii fiscale

6.1. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – refuzul refacerii documentelor

Text de lege: 6.1.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 3 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă,
documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în
documentele de control.”

6.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale născute din obligaţia
reconstituirii evidenţelor contabile distruse, în scopul colectării corespunzătoare a veniturilor
fiscale şi prevenirii evaziunii fiscale. Obligaţia de refacere a documentelor are caracter preventiv
în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Într-adevăr, în lipsa documentelor de evidenţă contabilă sau
dacă acestea sunt degradate este mai facilă sustragerea de la plata contribuţiilor către bugetul
general consolidat.
Infracţiunea nu are obiect material, deoarece valoarea socială protejată prin incriminarea
faptei de omisiune a refacerii documentelor distruse nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea
obligaţiei de refacere nu determină o vătămare fizică, valoarea socială ocrotită de legea penală
având natură abstractă.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este contribuabilul
care, cu intenţie ori, potrivit recentelor modificări, din culpă, nu reface documentele de evidenţă
contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control. Potrivit art. 2 lit. b) din Legea
nr. 241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără
personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general
consolidat. Prin urmare, infracţiunea are subiect activ calificat. Este vorba atât despre
contribuabilul persoană fizică, cât şi despre contribuabilul persoană juridică (a se vedea
prevederile art. 135 - 151 din Codul penal – Legea nr. 286/2009; aminitim faptul că, începând cu
anul 2006, şi persoanele juridice pot fi subiect activ al infracţiunilor).
Nu pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de omisiune a refacerii documentelor
prevăzute în actul de control entităţile fără personalitate juridică, chiar dacă art. 2 din Legea nr.
241/2005 se referă şi la „orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidate”, deoarece acest text trebuie corelat
cu art. 135 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care prevede că numai persoanele juridice, cu
excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituţiile
publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate

17
face obiectul domeniului privat. Sunt entităţi fără personalitate juridică, de pildă, societăţile
civile profesionale.
Menţionăm faptul că, deşi este o cerinţă necesară, calitatea de contribuabil nu este şi
suficientă pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea analizată. Alături de această
condiţie, trebuie îndeplinită şi cerinţa ca organul de control să fi stabilit prin dispoziţia sa, în
sarcina contribuabilului, obligaţia de a reconstitui documentele de evidenţă contabile distruse.
Sunt documente contabile cele prevăzute de Codul fiscal – Legea nr. 227/2015, Codul de
procedură fiscală – Legea nr. 207/2015, Codul vamal – Legea nr. 86/2006, Legea contabilităţii
nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora [art.
2 lit. c) din Legea nr. 241/2005].
Dacă o persoană care nu îndeplineşte condiţiile calităţii de subiect activ refuză reconstituirea
documentelor contabile distruse, ea nu va răspunde penal, ci, eventual, disciplinar,
contravenţional etc. [art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991]. Potrivit art. 26 din
Legea contabilităţii nr. 82/1991, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor
financiar-contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora, potrivit reglementărilor emise în
acest sens, în termen de maximum 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, în
termen de 90 de zile de la constatarea încetării acesteia.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii. De
asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este persoana vătămată prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a stabilit obligaţia de refacere a documentelor fiscale
distruse.
C. Situaţia premisă
Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de omisiune a respectării obligaţiei de refacere a
unor documente de evidenţă contabilă este necesară preexistenţa unei situaţii premisă. Aceasta
constă în cerinţa preexistenţei unor documente distruse, indiferent de cauza distrugerii acestora
(împrejurări de natură umană sau neumană). În cazul în care este realizat şi conţinutul faptei
descrise de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite cerinţele de existenţă ale
unui concurs de infracţiuni. Dacă documentele contabile nu au existat niciodată sau dacă acestea
nu au fost distruse, lipseşte situaţia premisă, iar fapta de refuz nu poate fi considerată infracţiune.
Distrugerea constă într-o activitate de nimicire (distrugerea propriu-zisă) sau de degradare a
documentelor ori de aducere a acestora în stare de neîntrebuinţare.
Nimicirea presupune desfiinţarea sau lezarea substanţei documentului, în aşa fel încât acesta
încetează să existe în materialitatea sa.
Degradarea constă deteriorarea sau alterarea documentului în aşa fel încât acesta îşi pierde
unele dintre caracteristicile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului de utilizare conform
destinaţiei sale legale.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentului constă în lipsirea acestuia de
aptitudinea de a putea fi folosit în raport cu destinaţia sa legală.
Prin folosirea expresiei documente distruse, având în vedere că art. 26 din Legea
contabilităţii nr. 82/1991, precitat, prevede trei posibilităţi – pierdere, sustragere şi distrugere –,
considerăm că este restrânsă în mod nejustificat sfera situaţiilor în care, potrivit textului
incriminator, se impune refacerea documentelor de evidenţă contabilă. De exemplu, în cazul
furtului, în cazul pierderii etc. De aceea, de lege ferenda, propunem extinderea sferei de aplicare
a art. 3 din Legea nr. 241/2005 pentru a fi incident şi în cazul pierderii sau al sustragerii.

18
6.1.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în omisiunea contribuabilului de
a reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul stabilit prin documentele de
control. Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe lângă condiţia premisă
(preexistenţa unor documente distruse), inacţiunea ce reprezintă elementul material al infracţiunii
trebuie să îndeplinească o cerinţă esenţială, şi anume stabilirea unui termen în documentele de
control, care a fost încălcat.
Nu poate exista infracţiunea analizată dacă organul competent nu a înscris în actul de control
un termen pentru refacerea documentelor distruse. Termenul poate fi prevăzut de lege (de pildă,
30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, 90 de zile de la constatarea încetării
acesteia, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991) sau stabilit de organul care încheie documentul
de control. Actul de control poate aparţine organelor interne ale contribuabilului sau unor organe
externe competente.
Procedura reconstituirii documentelor justificative este reglementată de Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile. Deşi acest act
normativ prevede un termen de reconstituire de 30 de zile (respectiv 90 de zile de la constatarea
încetării acesteia, în caz de forță majoră), credem că nerespectarea acestuia nu poate fi asimilată
cu îndeplinirea cerinţei ca termenul să fie înscris în actul de control. Deși modificările recente
aduse conținutului art. 3 nu mai conțin condiția existenței posibilității refacerii documentelor de
evidență contabilă distruse, apreciem că o astfel de cerință este intrinsecă realizării conținutului
constitutiv al infracțiunii. În cazul imposibilității obiective de refacere a documentelor distruse
nu va fi angajată răspunderea penală, fiind evident că persoana în cauză nu acționează în dauna
relațiilor sociale protejate de textul art. 3.
Practică judiciară:
În practică, s-ar putea întâlni situaţia următoare: contribuabilul a fost
obligat prin actul de control să refacă documentele distruse, iar acesta, nefiind
de specialitate, apelează pentru îndeplinirea obligaţiei la persoanele cu care a
încheiat contracte pentru întocmirea şi ţinerea evidenţei contabile, însă cei cu
care a contractat serviciile în cauză refuză să refacă documentele, deşi acest
lucru este posibil. Poate fi angajată răspunderea penală a contribuabilului?
Dar a persoanelor obligate contractual la prestarea unor servicii de
contabilitate?
Răspunsul nostru este, în principiu, în sensul că nici contribuabilul, nici
terţii care refuză prestarea nejustificată a activităţii de refacere a
documentelor de evidenţă contabilă distruse nu răspund penal la expirarea
termenului stabilit de organele de control. Contribuabilul va răspunde penal,
în schimb, în toate cazurile în care, cu intenţie, a lăsat să expire timpul fără să
ia măsurile de refacere a documentelor.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin abstenţiunea subiectului activ constă în producerea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale referitoare la respectarea obligaţiei
de refacere a documentelor de evidenţă contabilă distruse, deoarece, în lipsa documentelor
legale, sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală. Practic, urmarea
imediată se produce la expirarea termenului stabilit pentru refacerea documentelor distruse,
moment în care are loc şi consumarea infracţiunii.

19
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie
demonstrată, deoarece ea rezultă din simplul fapt al realizării în integralitate a elementului
material al infracţiunii (ex re).

6.1.4. Elementul subiectiv


Omisiunea refacerii documentelor de evidenţă contabilă distruse poate fi comisă cu intenţie
ori din culpă.
Intenţia poate fi directă sau indirectă. În cazul intenţiei directe făptuitorul prevede starea de
pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin efectuarea elementului
material. Fapta se comite cu intenţie indirectă atunci când, deşi contribuabilul prevede rezultatul
(starea de pericol), nu-l urmăreşte, dar acceptă eventualitatea producerii lui.
Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ori în ipoteza în care acesta nu prevede
rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. Mobilul infracţiunii nu are relevanţă
pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în considerare cu prilejul individualizării
sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va
ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.1.5. Forme şi modalităţi


Tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este practic imposibilă,
deoarece forma imperfectă este exclusă în cazul infracţiunilor al căror element material constă
într-o inacţiune. Consumarea infracţiunii examinate are loc în momentul în care expiră termenul
în care contribuabilul avea obligaţia reconstituirii documentelor legale.
Dat fiind specificul elementului material – de a se prezenta sub forma inacţiunii –,
infracţiunea are o derulare temporală instantanee, ea nefiind susceptibilă de a fi comisă în formă
continuă sau progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte
urmări.

6.1.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

6.2. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – refuzul prezentării documentelor legale şi a


bunurilor din patrimoniu

6.2.1. Conţinut legal şi situaţii tranzitorii

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 4 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an
la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor
competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult
15 zile de la somaţie.”
B. Situaţii tranzitorii
Infracţiunea examinată era incriminată într-o formă relativ asemănătoare şi în legislația
anterioară - Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale. În conformitate cu art. 9 din

20
această lege, fapta incriminată consta în refuzul de a prezenta organelor de control prevăzute de
lege documentele justificative şi actele de evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea
obligaţiilor faţă de stat.
Spre deosebire de reglementrea anterioară (art. 9 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea
evaziunii fiscale), art. 4 Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificat prin art. XIV pct. 1 al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010) stabileşte un termen de la care începe să curgă
obligaţia de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din partimoniu,
respectiv 15 zile de la somaţie. În acest context, facem precizarea că până la modificarea din anul
2010, textul legal prevedea, ca şi situaţie premisă, condiţia somării persoanei de 3 ori, condiţie
neîntîlnită în cuprinsul reglementării anterioare. Prin urmare, în toate cauzele în care cerinţa cu
privire la somaţie nu era realizată, în aplicarea regulii legii penale mai favorabile prevăzută de
art. 15 din Constituţie şi de art. 3-6 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), după caz, se dispunea
renunțarea la urmărire penală sau achitarea contribuabilului în cauză.

6.2.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale născute ca urmare a
existenţei obligaţiei de prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu, pentru a
spori eficienţa controlului fiscal efectuat de către organele competente. Obligaţia de prezentare a
documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu este instituită în scopul prevenirii şi descoperii
unei evaziuni fiscale. Fără posibilitatea examinării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniul contribuabilului este greu, dacă nu imposibil, să se stabilească obligaţiile faţă de
bugetul general consolidat.
Infracţiunea analizată nu are obiect material, deoarece valoarea socială ocrotită prin norma de
incriminare nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a documentelor legale
şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea unei entităţi exprimate
material. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect material, care constă în
documentele contabile ale contribuabilului.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice
persoană – fizică sau juridică – care refuză să prezinte organelor competente documentele legale
şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Spre deosebire de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de contribuabil pentru
subiectul activ, textul art. 4, care prevede infracţiunea de care ne ocupăm nu cuprinde vreo
circumstanţiere a subiectului activ al infracţiunii.
Având în vedere faptul că, în noua reglementare se vorbeşte despre „refuzul nejustificat al
unei persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat circumstanţiat. Sigur că, în
fapt, de cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniu revine fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnată de către
contribuabilul persoană juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă
persoană fizică sau chiar persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau
bunurilor solicitate de organele competente.
Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu are subiect activ
calificat, ci subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate avea
calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de prezentare
prevăzută de lege.

21
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii
morale. De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau bunurilor
patrimoniale.
C. Situaţia premisă
Infracţiunea analizată presupune preexistenţa unei somaţii adresată contribuabilului de către
organele competente, cu privire la prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul
contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă. Somaţia este o
adresă pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere, cu respectarea legii,
să prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul contribuabilului. Somaţia trebuie să
aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.
De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost primită
de contribuabil (sau reprezentant) sau că aceasta a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale.
Faţă de forma actuală a infracţiunii, remarcăm o suprapunere parţială cu conţinutul
contravenţiei prevăzute de art. 336 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură fiscală (Legea nr.
207/2015), în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal
registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, prevăzute la art. 64. Astfel,
potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale,
contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe,
documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite
înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice
sau juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la
domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are dreptul să reţină, în
scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, indiferent de mediul în care sunt stocate,
documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile în original sau orice
element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către
contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea
conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile.
Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale documentelor reţinute atât timp cât
acestea sunt în posesia organului fiscal. Dovada reţinerii documentelor o constituie actul întocmit
de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau
dovezii respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de
către organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de
contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului. În cazul în care
pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la dispoziţia organului fiscal
înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului/plătitorului,
păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere
fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin
înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia. Ori de câte ori
contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de către o persoană fizică
sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate cum ar fi consultanţă
fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie să conţină în mod
obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum şi codul de
identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent. În cazul în care legea prevede

22
depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor documente, acestea trebuie certificate
de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.

6.2.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă în refuzul nejustificat a unei persoane de a prezenta
organelor competente în termen de cel mult 15 zile după ce a fost somată, documentele legale şi
bunurile din patrimoniu. Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe lângă condiţia
premisă (preexistenţa somaţiei), inacţiunea ce reprezintă elementul material al infracţiunii este
necesar să îndeplinească patru cerinţe esenţiale, şi anume: refuzul să fie nejustificat, refuzul să
fie exprimat faţă de cererea organelor competente, obiectul refuzului să se refere la documentele
legale ale contribuabilului sau la bunurile din patrimoniul acestuia solicitate de către organele
competente, iar prezentarea documentelor sau bunurilor cerute să fie necesară pentru verificări
financiare, fiscale sau vamale.
În primul rând, nu poate exista infracţiunea analizată dacă refuzul este justificat. Prin refuz
nejustificat trebuie să se înţeleagă faptul că neprezentarea de către subiectul activ a documentelor
sau bunurilor este nemotivată, adică prezentarea este posibilă, dar acesta nu o face. Este
justificat, spre exemplu, refuzul motivat de faptul că documentele au fost distruse ori sustrase în
totalitate. Refuzul poate fi manifestat expres sau tacit. Refuzul este expres atunci când din
comportarea subiectului activ rezultă că acesta nu doreşte prezentarea documentelor sau a
bunurilor. De exemplu, le spune organelor competente că nu va da curs solicitării lor. Refuzul
este tacit atunci când făptuitorul nu se exprimă explicit în ceea ce priveşte neprezentarea
documentelor sau a bunurilor, însă nu face nimic în sensul satisfacerii solicitării organelor
competente.
În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor organe
abilitate (competente). Este vorba despre organele prevăzute de lege. De pildă, angajații din
cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al administraţiilor finanţelor publice etc.
Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele competente au cerut, iar acestea
nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din patrimoniul
acestuia, iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite de art. 2 din
Legea nr. 241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de raportare şi sinteză), iar bunurile
sunt valori patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii, bunuri mobile).
În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând contribuabililor
decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau fiscale.

Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 4 - refuzul


prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu din Legea nr.
241/2005, inclusiv prin menţionarea cerinţelor esenţiale pe care acesta trebuie să
le împlinească.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

23
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea
unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului, sporesc
posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la
plata obligaţiilor fiscale.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).

6.2.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, refuzul nejustificat trebuie să aibă loc în scopul împiedicării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ceea ce înseamnă că fapta este infracţiune numai dacă
se comite cu intenţie directă. Fiind vorba de intenţie directă, făptuitorul prevede starea de pericol
pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin refuzul prezentării documentelor sau
a bunurilor solicitate de organele competente.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. În schimb, scopul urmărit de
făptuitor este calificat, şi anume împiedicarea verificărilor fiscale, financiare sau vamale, ceea ce
înseamnă că el prezintă importanţă atât la personalizarea sancţiunilor, dar mai ales pentru
realizarea conţinutului laturii subiective a infracţiunii.

6.2.5. Forme şi modalităţi


Tentativa la infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator
exclud de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest punct de
vedere, o infracţiune omisivă instantanee.
Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte, cum
ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru că
refuzul este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării termenului de 15 zile de la data
somaţiei, dată până la care, cel târziu, persoana trebuia să prezinte documentelor legale sau
bunurile din patrimoniul acesteia.
Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii –, refuzul
nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică
infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau progresivă,
ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.

6.2.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte închisoare de la un an la 6 ani.

24
6.3. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – împiedicarea efectuării verificărilor

Text de lege: 6.3.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 5 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an
la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în
condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul
efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.”

6.3.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce se nasc ca urmare a
existenţei obligaţiei de a permite efectuarea controlului fiscal de către organele competente.
Infracţiunea analizată nu are, de regulă, obiect material. Numai în cazul în care împiedicarea
efectuării controlului ar consta într-un act fizic s-ar putea concepe existenţa unui obiect material.
Şi în această ipoteză, de fapt, obiectul material nu este un factor propriu al infracţiunii prevăzute
de art. 5 din Legea nr. 241/2005, ci al infracţiunii cu care intră în concurs aceasta (lovire sau alte
violențe, vătămare corporală etc.).
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice
persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale ale calităţii de subiect activ al
infracţiunii. Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în toate formele acesteia
(coautorat, instigare, complicitate). De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea
infracţiunii. În anumite circumstanţe organul de control poate fi subiect pasiv secundar al
infracţiunii (spre exemplu, în cazul în care împiedicarea se produce prin violenţă asupra
agentului statului cu atribuţii legale în ceea ce priveşte efectuarea de verificări financiare, fiscale
sau vamale).

6.3.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în împiedicarea organelor de
control să-şi exercite dreptul de a efectua un act de control în condiţiile legii. Se desprinde,
astfel, cerinţa esenţială ca vizita organelor de control să se desfăşoare conform legii. Un act de
control are caracter legal numai dacă scopul acestuia îl constituie efectuarea unor verificări
fiscale, vamale sau financiare, pe baza unui program de acţiune. Împiedicarea trebuie să
privească intrarea în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale. Dacă prin activitatea de împiedicare sunt realizate şi elementele constitutive
ale infracţiunii de ultraj, infracţiunea examinată va intra în concurs cu această infracţiune.
Practică judiciară:
Referitor la elementul material al infracţiunii analizate se poate ridica
problema constituţionalităţii textului legal în ceea ce priveşte dreptul agenţilor
statului de a pătrunde în sedii, incinte sau terenuri. Cu privire la acest aspect,
Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 470/2011, reţinând
conformitatea textului legal cu prevederile Legii fundamentale. Astfel,
împrejurarea că nu s-au respectat normele procedural-fiscale ori cele
procedural-penale, nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea dispoziţiei

25
legale contestate care nu legitimează o conduită în contra Constituţiei, ci doar
incriminează împiedicarea accesului în anumite spaţii în care se desfăşoară o
activitate comercială. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu vizează
spaţii cu destinaţia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc în mod clar că acest
control se efectuează la „sedii, incinte ori pe terenuri”. Aşa fiind, controlul
priveşte spaţii clar determinate prin destinaţia lor, lucru care nu este de natură
să încalce principiul constituţional al inviolabilităţii domiciliului. Decizia
instanţei de contencios constituţional vine în continuarea unei alte decizii a
aceleiaşi instanţe (Decizia nr. 296/2005), prin care aceasta a reţinut că „în
cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri
de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că
inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-
zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei”. Prin urmare,
autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra
activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. Aşa fiind, Curtea a
reţinut că „activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera
privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui
interes general”. Raţionamentul este valabil, mutatis mutandis, şi în cazul
activităţii organelor de control cu atribuţii în domeniul financiar, fiscal sau
vamal.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin zădărnicirea activităţii de control constă în cauzarea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
posibilităţii de a pătrunde în sedii, incinte ori pe terenuri, organele de control competente nu au
posibilitatea de a verifica dacă sunt respectate obligaţile financiare, fiscale sau vamale, sporind,
astfel, posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri
de la plata obligaţiilor fiscale.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).

6.3.4. Elementul subiectiv


Fapta examinată se comite cu intenţie. Intenţia subiectului activ poate fi directă sau indirectă.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit
de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.3.5. Forme şi modalităţi


Tentativa la infracţiune este posibilă, dar nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc
în momentul în care organele de control sunt efectiv împiedicate să intre în locurile prevăzute de
lege.

6.3.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 6 ani.

26
6.4. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) – punerea în circulaţie a marcajelor şi
formularelor tipizate

6.4.1. Conţinutul normei de incriminare. Marcajele şi formularele cu regim special

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 7 - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un
an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi deţinerea sau punerea în circulaţie,
fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special.”
B. Marcajele şi formularele cu regim special
De lege lata, sunt supuse marcării produsele intermediare şi alcoolul etilic, cu excepţiile
prevăzute prin normele metodologice ale Codului fiscal și tutunul prelucrat. Nu este supus
obligaţiei de marcare orice produs accizabil scutit de la plata accizelor. (art. 421 din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal).
Potrivit art. 422 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, responsabilitatea marcării
produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor înregistraţi sau
importatorilor autorizaţi..
Marcarea produselor se realizează prin timbre sau banderole (art. 423 din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal). Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul
autorizat au obligaţia să asigure ca marcajele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual
al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie ori sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului
să deterioreze marcajul. Produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole deteriorate ori
altfel decât s-a prevăzut sunt considerate ca nemarcate.

6.4.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa
circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente acestora.
Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele deţinute sau puse în circulaţie în
mod nelegal.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care deţine sau pune
în circulaţie fără drept timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu
regim special. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv este statul.

6.4.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material se realizează prin două acţiuni alternative: deţinerea ori efectuarea unei
acţiuni de punere în circulaţie fără drept a unor timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate
în domeniul fiscal, cu regim special. Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care marcajele
sau formularele cu regim special sunt introduse în circuitul financiar-fiscal. De exemplu, prin
comercializarea marcajelor către persoane neîndreptăţite.

27
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din executarea integrală a elementului material (ex re).

6.4.4. Elementul subiectiv


Deşi, în principiu, fapta analizată se comite cu intenţie directă, nu excludem, excepţional, ca
aceasta să fie comisă şi cu intenţie indirectă.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit
de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.4.5. Forme şi modalităţi


Tentativa nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc fie în momentul în care o
persoană deţine, fără drept, timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal,
cu regim special, caz în care infracţiunea este continuă, fie în momentul punerii în circulaţie, fără
drept, a acestor marcaje şi formulare.

6.4.6. Sancţionarea Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani şi


interzicerea unor drepturi.

6.5. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) – operaţiunii interzise cu timbre,


banderole sau tipizate

Text de lege: 6.5.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 7 - (2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la
7 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în
circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.”

6.5.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa
circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente acestora.
Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele falsificate, folosite, deţinute sau
puse în circulaţie.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care efectuează
elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv este statul.

6.5.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material se realizează prin efectuarea unei acţiuni de tipărire, folosire, deţinere sau
de punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

28
Se observă că elementul material poate fi efectuat prin patru acţiuni alternative: tipărirea,
folosirea, deţinerea şi punerea în circulaţie.
Tipărirea este o activitate prin care are loc imprimarea pe un suport adecvat ce poate fi luat
drept original unor elemente asemănătoare cu banderolele, timbrele sau tipizatele care emană de
la persoanele abilitate.
Folosirea este o acțiune care presupune utilizarea efectivă a timbrelor, banderolelor ori a
formularelor tipizare din domeniul fiscal, care au un regim special.
Deţinerea constă în primirea, păstrarea ori ascunderea timbrelor, banderolelor sau a
formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care imprimatele cu regim special, falsificate, sunt
introduse în circuitul financiar-fiscal.
În cazul în care marcarea produselor accizabile supuse marcării s-a făcut cu marcaje false ori
produsele marcate în acest fel sunt deţinute în antrepozitul fiscal, suntem în prezenţa infracţiunii
prevăzute de art. 452 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.B. Urmarea
imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din executarea integrală a elementului material (ex re).

6.5.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea analizată se comite cu intenţie. În doctrină se apreciază că fapta în modalitatea
tipăririi este infracţiune şi în ipoteza în care vinovăţia îmbracă haina culpei. În ceea ce ne
priveşte, considerăm că, faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (6) din Codul penal (Legea nr.
286/2009), comiterea oricăreia dintre modalităţile normative din neglijenţă sau imprudenţă nu
constituie infracţiune. Potrivit acestor dispoziții legale, fapta constând într-o acţiune sau
inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie
infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu
este calificat însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.5.5. Forme şi modalităţi


Tentativa este posibilă, însă nu este sancţionată.
Consumarea infracţiunii poate avea loc în patru momente diferite: în momentul tipăririi, în
momentul folosirii, în momentul în care o persoană deţine, fără drept, timbre, banderole sau
formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falificate, caz în care
infracţiunea este continuă sau în momentul punerii în circulaţie a acestor marcaje şi formulare.

6.5.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

29
6.6. Infracţiunile prevăzute de art. 8 – obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul
general consolidat

Text de lege: 6.6.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 8 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către
contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat
obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri
de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general
consolidat.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15
ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei
prevăzute la alin. (1).
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

6.6.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor
bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor.
Infracţiunea nu are obiect material, deoarece banii obţinuţi în mod ilicit constituie produsul
infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de
contribuabil şi efectuează elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este posibilă în
oricare dintre formele sale, cu excepţia coautoratului, pentru existenţa căruia se cere calitatea
specială.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a pluralităţi constituite de infractori, fapta este
încadrabilă şi în prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi
asocierea în vederea săvârşirii faptei tipice.
Subiectul pasiv este statul.

6.6.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material se realizează prin efectuarea unei activităţi de stabilire cu rea-credinţă de
către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept
a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori
compensări datorate bugetului general consolidat.
Aşa cum s-a spus în doctrină, fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este o
variantă specială a infracţiunii de înşelăciune (art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009),
astfel că este exclus concursul cu această infracţiune.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări
sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general
consolidat.

30
Rambursarea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în ipoteza în care
contribuabilul a plătit o taxă sau impozit (de regulă, T.V.A.) într-un stadiu al procesului
economic, iar, ulterior, plătitorul solicită plata de la buget a sumei în cauză. Pentru existenţa
infracţiunii, trebuie îndeplinită cerinţa ca suma obţinută cu titlu de rambursare să fie mai mare
decât cea la care era îndreptăţit contribuabilul. De pildă, în situaţia în care un contribuabil
solicită şi obţine rambursarea unei sume, reprezentând T.V.A., mai mare decât cea achitată.
Restituirea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în situaţia în care un
contribuabil solicită şi obţine plata de la acest buget a unei sume plătite cu titlu de impozit sau
taxă. Realizarea elementului material al infracţiunii în această modalitate normativă este
condiţionată de îndeplinirea cerinţei ca prin operaţiunea de restituie contribuabilul să obţină o
sumă mai mare decât cea care i se cuvenea. De pildă, un contribuabil a efectuat plăţi anticipate
de impozit pe venit, iar, ulterior, declară că nu a realizat niciun venit în perioada de referinţă,
astfel că solicită şi obţine restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit anticipat.
Compensarea este operaţiunea prin care un contribuabil care are datorii la bugetul consolidat,
dar, în acelaşi timp, are şi creanţe asupra acestui buget, solicită şi obţine stingerea reciprocă
totală sau parţială a acestora, după caz, până la concurenţa sumei mai mici dintre ele. Elementul
material al acestei modalităţi presupune obţinerea compensaţiei pentru o sumă mai mare decât
cea la care contribuabilul era îndreptăţit potrivit legii.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate nu rezultă din simpla stabilire fără drept a unor sume de bani şi
obţinerea acestora, ci este necesară demonstraţia că între elementul material şi urmarea imediată
există o relaţie de tipul cauză-efect.

6.6.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea analizată se comite cu intenţie.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu
este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.6.5. Forme, modalităţi şi variante


Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
sancţionată. Există tentativă în ipoteza în care contribuabilul solicită rambursarea, restituirea sau
compensarea unor sume de bani cu rea-credinţă, dar nu obţine nicio sumă în mod nelegal. Până
la consumarea infracţiunii, făptuitorul se poate desista sau poate împiedica producerea
rezultatului, în condiţiile art. 34 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, cazuri în care tentativa nu
este pedepsită.
Exemple
De exemplu, după ce a solicitat rambursarea unui T.V.A., contribuabilul
depune o declaraţie rectificativă, mai înainte ca organele competente să fi fost
sesizate în legătură cu săvârşirea infracţiunii. Făptuitorul nu beneficiază de cauza
de impunitate, cu toate că s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului,
dacă până în momentul respectiv era realizat conţinutul unei alte infracţiuni. De
pildă, falsificarea unor înscrisuri oficiale, caz în care el va fi pedepsit pentru
infracţiunea prevăzută de art. 320 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care subiectul activ a obţinut rambursarea,
compensarea sau restituirea nelegală.

31
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, simpla asociere pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute în alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte mai sever decât această faptă.

6.6.6. Sancţionarea
Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa principală ce poate fi aplicată în cazul formei infracţionale descrise în art. 8 alin.
(2) este închisoarea de la 5 la 15 ani, chiar dacă pedeapsa principală prevăzută pentru
infracţiunea ce constituie obiectivul asocierii este închisoarea de la 3 la 10 ani, deoarece norma
penală cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este una specială, care derogă de la
norma generală (art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009). În cazul în care fapta de
asociere a fost urmată de săvârşirea infracţiunii propuse, se aplică celor care au săvârşit
infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută
infracţiunea de asociere [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005].
Nu se pedepsesc participanţii la infracţiunea de asociere care denunţă autorităţilor asocierea
mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul
asocierii.

6.7. Infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9

Text de lege: 6.7.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 9 - (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu
închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte
săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în
alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor
operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la
sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către
terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului
de procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

32
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7
ani.”

6.7.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor
bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor şi nu sustragerea de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), d) şi g) poate fi orice
persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile pentru a răspune penal, fiind fără
relevanţă dacă fapta a fost săvărşită în interesul propriu (de către contribuabil) sau în interesul
altei persoane.
Infracţiunile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b), c), e) şi f) au subiect activ calificat.
Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv este statul.

Să ne reamintim...
Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, oricare dintre următoarele fapte
constituie evazune fiscală:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor
care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
Legiuitorul a prevăzut pedepse mai severe în situaţia în care prin faptele
menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.

6.7.3. Analiza infracţiunilor prevăzute de art. 9


Lit.a). Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Ascunderea este o activitate
prin care subiectul activ necircumstanţiat pune la adăpost bunul sau sursa impozabilă ori

33
taxabilă, după caz. Obiectul impozabil sau taxabil (bunul sau sursa), din punct de vedere fiscal,
reprezintă un venit sau un bun pentru care trebuie achitate obligaţii fiscale.
Ascunderea materiei impozabile sau taxabile poate avea loc atât prin acţiunea de punere la
adăpost a bunului sau sursei, spre a nu putea fi ştiute de organele competente, cât şi prin
omisiunea declarării unui venit sau bun care trebuie declarat în vederea impozitării sau taxării.
De pildă, omisiunea declarării unor venituri rezultate din cedarea folosinţei unui bun. În doctrină
şi practică s-a pus problema stabilirii conţinutului lit. a) în corelaţie cu lit. b) din art. 9 alin. (1).
Soluţia avansată este aceea că nedeclararea constituie „ascundere” în sensul art. 9 alin. (1) lit. a)
dacă pentru venitul în cauză există numai obligaţia declarării. Dacă venitul sustras de la plata
impozitului sau taxei trebuie atât evidenţiat, cât şi declarat, fapta trebuie încadrată în prevederile
art. 9 alin. (1) lit. b), concursul de infracţiuni fiind exclus.
Practică judiciară:
Redăm în continuare conţinutul unei speţe soluţionate sub imperiul legii
anterioare (Legea nr. 87/1994), dar ale cărei considerente sunt şi în prezent
valabile.
În speţă, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de
evaziune fiscală prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994 [în prezent art. 244
alin. (1) și (2) din Codul penal – Legea nr. 286/2009], de evaziune fiscală
prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 [în prezent art. 244 alin. (1) și (2)
din Codul penal – Legea nr. 286/2009] şi de fals intelectual prevăzută în art.
40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 din Codul penal din 1968.
Instanţa a reţinut că, în perioada 20 noiembrie 1996 - 12 mai 1997, în
calitate de administrator al unei societăţi comerciale, inculpatul nu a declarat
veniturile impozabile şi nu a evidenţiat în documentele contabile veniturile
realizate. De asemenea, prin neînregistrarea documentelor contabile, a
denaturat rezultatele financiare ale societăţii.
Curtea de Apel a admis recursul declarat de inculpat şi a schimbat
încadrarea juridică dată ultimelor două fapte în infracţiunea prevăzută în art.
13 din Legea nr. 87/1994 şi a menţinut încadrarea în prevederile art. 12 din
aceeaşi lege pentru cea dintâi.
În cauză a fost promovat recurs în anulare. Recursul în anulare declarat în
cauză cu privire la încadrarea juridică a faptelor a fost admis de către instanţa
supremă pentru considerentele prezentate în continuare.
În art. 12 din Legea nr. 87/1994 era incriminată sustragerea de la plata
obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor
impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile ori taxabile sau
efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994 era incriminată fapta de a nu
evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în
parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului,
taxei sau contribuţiei.
Din examinarea textelor menţionate rezultă că, potrivit art. 12, se
pedepseşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin încălcarea obligaţiei
legale de a declara veniturile impozabile, iar, potrivit art. 13 din lege, se
pedepseşte încălcarea de către contribuabil a obligaţiei de evidenţiere în acte

34
contabile sau alte acte legale a veniturilor realizate sau cheltuielilor efectuate
pe bază de operaţii reale, dacă prin acestea s-a cauzat neplata impozitului.
În cauză, inculpatul nu a evidenţiat în acte contabile veniturile realizate,
ceea ce a avut ca rezultat neplata impozitelor în valoare de 12.902.716 lei.
Aşa fiind, instanţele trebuiau să constate că fapta constituie numai
infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar nu şi cea prevăzută
în art. 12 din aceeaşi lege.

Practică judiciară:
Într-o altă speţă, inculpatul a fost condamnat, între altele, pentru
săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi
(5) din Codul penal din 1968 [în prezent art. 244 alin. (1) și (2) din Codul
penal – Legea nr. 286/2009]. Instanţa a reţinut că inculpatul, consilier
managerial la o companie din Iaşi şi patron al unei firme comerciale, pentru a
nu plăti accizele şi T.V.A.-ul perceput pentru comerţul intern cu alcool, în
septembrie 1998, s-a înţeles cu reprezentanţii unor firme din străinătate să
încheie cu acestea contracte fictive de export de alcool, în realitate marfa fiind
vândută în România.
Pentru a da aparenţă de realitate contractelor, inculpatul a fost favorizat de
un funcţionar vamal, de asemenea condamnat în cauză, care confirma fictiv
ieşirea din ţară a cisternelor cu alcool. Prin aceste manopere frauduloase,
inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 581.625.578 lei,
reprezentând accize şi T.V.A.-ul neachitat.
Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost admise şi s-a
schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, prin înlăturarea
prevederilor art. 215 alin. (5) din Codul penal din 1968 [noua reglementare -
art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 nu a preluat varianta agravată a
înșelăciunii care a avut consecințe deosebit de grave, o astfel de faptă urmând
a fi încadrată, după caz, în tiparele alin.(1) ori (2)].
Recursurile declarate de procuror şi de inculpat cu privire la încadrarea
juridică dată faptelor sunt fondate.
Conform reglementărilor în vigoare, în cazul vânzării de alcool, plata
T.V.A.-ului şi a accizelor la bugetul statului revine producătorului, iar dacă
alcoolul este livrat la export, producătorul este scutit de aceste obligaţii
fiscale.
Prin urmare, în cazul în care producătorul livrează alcoolul pe piaţa
internă, el are capacitatea de contribuabil în sensul Legii nr. 87/1994, prin
obligaţia de a calcula şi a vira la buget atât T.V.A.-ul, cât şi accizele datorate.
Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în speţă neîndeplinirea
obligaţiilor de calculare şi virare la buget a accizelor şi a T.V.A.-ului de către
inculpat, producătorul de alcool, constituie infracţiunea de evaziune fiscală
prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994.

Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Conţinutul infracţiunii
este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă. Infracţiunea de

35
evaziune fiscală examinată poate fi săvârşită în nenumărate modalităţi faptice. Spre exemplu, un
contribuabil achiziţionează o cantitate de marfă pe care nu o înregistrează în contabilitate, iar
ulterior, după ce vinde această marfă, nu înregistrează venitul rezultat din vânzarea mărfii în
cauză.
Practică judiciară:
Într-o speţă s-a reţinut că inculpatul, în calitate de instructor auto, a
instruit în anul 1997 un număr de 63 de cursanţi de la care a încasat sume
între 450.000 şi 700.000 de lei şi pentru fiecare cursant a întocmit chitanţă
fiscală în care a consemnat o sumă mai mică decât cea încasată, sustrăgându-
se astfel de la plata impozitului în sumă de 3.259.812 de lei. Potrivit art. 13
din Legea nr. 87/1994 [text corespondent art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
241/2005], constituie infracţiune de evaziune fiscală fapta de a nu evidenţia în
evidenţele contabile, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a
înregistra cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare
neplata ori diminuarea impozitului, taxei sau a contribuţiei. În cauză,
inculpatul a evidenţiat în documentele contabile ca fiind încasate sume mai
mici decât cele încasate în realitate, iar cheltuielile pretins efectuate în plus şi
neevidenţiate nu s-au dovedit, aşa încât el se face vinovat de săvârşirea
infracţiunii.

Practică judiciară:
În literatură şi jurisprudenţă s-a pus problema raportului dintre
infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi infracţiunea prevăzută
anterior de art. 43 din Legea nr. 82/1991 [în prezent abrogată, așa încât
efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,
cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de
pasiv ce se reflectă în bilanţ vor fi analizate prin raportare la dispozițiile art.
321 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 privind falsul intelectual]. Soluţiile
date acestei probleme au fost atât în sensul reţinerii unui concurs de
infracţiuni, cât şi în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr.
82/1991 este absorbită în infracţiunea complexă prevăzută de Legea nr.
241/2005. Iată un exemplu: o persoană cu intenţie omite să înregistreze în
contabilitate anumite operaţiuni supuse impunerii având ca urmare
denaturarea veniturilor impozabile sau taxabile.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de
înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în
contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se
reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform legii”.
În conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprins şi
uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca
urmare consecinţe juridice, şi anume diminuarea impozitului datorat statului.
Problema de drept a fost rezolvată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, în sensul că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori

36
evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele
contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea
complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din
Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), respectiv fost art. 13 din Legea nr.
87/1994].

Prezentaţi soluţiile din practica judiciară cu privire la raportul dintre infracţiunea


prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2002 şi cea prevăzută de art. 43 din
Legea nr. 82/2002, inclusiv dezlegarea dată problemei de către Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

Lit.c). Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Evidenţierea unor operaţiuni
sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în
activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente
justificative valide, total sau parţial. În practica judiciară s-a decis că nu poate fi reţinută această
infracţiune în situaţia în care a avut loc stornarea operaţiunilor nereale, motivat de anularea unui
act. Într-o altă speţă, instanţa a reţinut existenţa infracţiunii, luând în considerare faptul că, la
rugămintea soţului său, inculpata a întocmit 74 de facturi fictive, din care rezulta livrarea de
piese în către societăţi care nu există în realitate. Exemplarele albastre ale acestor facturi au fost
rupte de inculpat, iar exemplarele roşii şi verzi au fost au fost înregistrate în contabilitate.

Lit.d). Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de
taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Alterarea actelor
contabile, a memoriilor aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau a altor mijloace
de stocare a datelor constă în modificarea sau falsificarea acestora. Distrugerea înseamnă
desfiinţarea unor asemenea documente, date sau suporturi, iar ascunderea constă în punerea
acestora la adăpost, astfel încât să nu poată fi găsite de organele competente.
Activitatea prin care este realizat conţinutul infracţiunii examinate nu poate fi încadrată în
acelaşi timp şi în alte norme de incriminare, deoarece aceasta nu intră în concurs cu alte
infracţiuni al căror elemente materiale se regăsesc în textul normei speciale (de pildă, fals
material, distrugere sau furt).

Lit.e). Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor. Suntem în prezenţa unei evidenţe contabile duble, în sensul normei de
incriminare, atunci când, alături de evidenţa contabilă aparentă şi necorespunzătoare realităţii,
există o evidenţă contabilă paralelă reală, care acoperă total sau parţial activitatea
contribuabilului în cauză. Aşa cum s-a spus, în mod judicios, pentru existenţa executării de
evidenţe contabile duble este necesar să existe suficiente documente contabile oficiale care să
cuprindă date reale despre activitatea financiar-contabilă a contribuabilului, iar nu anumite
înregistrări izolate. De asemenea, dacă un contribuabil deţine două evidenţe contabile identice,
chiar necorespunzătoare realităţii, nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni. Poate fi vorba, în

37
schimb, despre altă infracţiune de evaziune fiscală [de exemplu, cea prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. b)].

Lit.f). Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin


nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau
secundare ale persoanelor verificate. Pentru existenţa acestei infracţiuni, trebuie îndeplinită o
primă cerinţă esenţială, respectiv ca sustragerea de la efectuarea verificărilor (financiare, fiscale
sau vamale) să aibă loc prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă a sediului
principal sau secundar al persoanei verificate. Sediile secundare sau principale trebuie declarate
la Registrul Comerţului, conform Legii nr. 26/1990, precum şi la organele fiscale. Conţinutul
infracţiunii presupune şi îndeplinirea cerinţei esenţiale referitoare la existenţa unui control fiscal,
deoarece numai aşa poate fi stabilită existenţa sustragerii contribuabilului de la efectuarea
verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Bineînţeles că sustragerea de la efectuarea
verificărilor are loc cu scopul de a se eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Lit.g). Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane
a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii este necesar ca bunurile
substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate. Această infracţiune poate intra în
concurs cu alte infracţiuni şi, de asemenea, poate fi exclusă de alte infracţiuni (de exemplu, în
cazul sustragerii de sub sechestru) ori poate exclude alte infracţiuni (de pildă, distrugerea).
Astfel, dacă prin substituire a fost distrus sigiliul legal aplicat, va exista un concurs de infracţiuni
între această infracţiune şi infracţiunea de rupere de sigilii (art. 260 din Codul penal – Legea nr.
286/2009); dacă bunul legal sechestrat este înstrăinat, va exista numai infracţiunea de evaziune
fiscală; dacă bunul legal sechestrat este distrus propriu-zis, vom fi numai în prezenţa infracţiunii
de distrugere (art. 253 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).

6.7.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea analizată se comite cu intenţie directă calificată de scop, faptele prevăzute la art.
9 alin.(1) lit.a) - g) din Legea nr. 241/2005 fiind săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor.

6.7.5. Forme, modalităţi şi variante


Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile la unele infracţiuni descrise în textul art. 9
alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momente diferite, în funcţie de infracţiunile cuprinse în
lit.a) - g) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 [spre exemplu, în cazul lit.a), consumarea are loc în
momentul ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar în cazul infracţiunii de la
lit.d), într-unul dintre momentele alternative prevăzute de textul de lege - alterarea, distrugerea
sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale
sau de alte mijloace de stocare a datelor].
Art. 9 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 reglementează două variante agravate – dacă prin
faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro.

38
6.7.6. Sancţionarea
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) al art. 9 din
Legea nr. 241/2005 este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pentru variantele agravate, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu
mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei
prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, iar dacă prin faptele
prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul
monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se
majorează cu 7 ani.

6.8. Cauză de reducere a pedepsei

Text de lege: 6.8.1. Conţinutul textului legal


„Art. 10 - (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală
prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la
primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile,
limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai
săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la
comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).”

6.8.2. Condiţiile aplicării art. 10


Aplicarea cauzei de înlocuire a sancţiunilor este triplu condiţionată. Prima cerinţă este să fie
vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală, ceea ce înseamnă că în domeniul de aplicare intră
numai infracţiunile prevăzute la art. 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005. A doua condiţie – negativă –
, cauza de reducere a pedepsei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută
de Legea nr. 241/2005 într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de
aceste cauze. A treia condiţie priveşte acoperirea integrală a pretențiilor părții civile în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, până cel mai târziu la primul termen de judecată

6.8.3. Efectele incidenţei art. 10


Îndeplinirea condițiilor menționate atrage incidența cauzei de reducere a pedepsei, limitele
prevăzute de lege pentru fapta săvârşită (textul are în vedere numai infracțiunile prevăzute la art.
8 și 9, și nu toate infracțiunile cuprinse în Legea nr. 241/2005) fiind reduse la jumătate.

6.9. Alte aspecte juridice

6.9.1. Luarea măsurilor asigurătorii


În conformitate cu art. 11, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr.
241/2005, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Această dispoziţie constituie o derogare
de la regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă.

6.9.2. Incapacităţi
Potrivit art. 12, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai
societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost
condamnate pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.

39
Deşi legea nu prevede durata nedemnităţii, ceea ce ar putea conduce la ideea că ea este
perpetuă, credem că la data reabilitării încetează orice decădere, interdicţie sau incapacitate.

6.9.3. Comunicări
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre
infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, instituție care va face
menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului (art. 13 din Legea nr. 241/2005).

6.9.4. Determinarea datoriilor la bugetul general consolidat


În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor
contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de
organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de procedură fiscală (art. 14
din Legea nr. 241/2005). Potrivit art. 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, organul fiscal stabileşte baza de impozitare şi creanţa fiscală aferentă, prin estimarea
rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de
câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă. În situaţiile în care, potrivit legii,
organul fiscal este îndreptăţit să stabilească prin estimare bazele de impozitare, acesta identifică
acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale. Organul fiscal are obligaţia
menţionării în actul de impunere a motivelor de fapt şi a temeiului de drept care au determinat
folosirea estimării, precum şi a criteriilor de estimare. În cazul creanţelor fiscale administrate de
organul fiscal central şi în scopul stabilirii prin estimare a bazei de impozitare, organul fiscal
poate folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impozitare, aprobate prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.

§7. Spălarea banilor

7.1. Consideraţii introductive


Una dintre formele cele mai diabolice ale criminalităţii contemporane din ţara noastră, şi nu
numai, este infracţiunea de spălare a banilor. În România, infracţiunea de spălare a banilor are o
istorie aproape inexistentă, deoarece prima reglementare a faptei de spălare a banilor a avut loc
în anul 1999, prin adoptarea Legii nr. 21/1999, act normativ abrogat prin Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, actualmente în vigoare. Deşi incriminarea
faptei de spălare a banilor nu datează de multă vreme ca specie de faptă ilicită, în majoritatea
statelor lumii ea a fost identificată cu mai multe secole în urmă.
În majoritatea cazurilor, infracţiunea de înălbire a banilor murdari se realizează prin
cooperarea mai multor persoane sub forma pluralităţii constituite de infractori (grup infracţional
organizat). Crima organizată implicată în fapte de spălare a bunurilor provenite din săvârşirea de
infracţiuni este structurată, de cele mai multe ori, după regulile mafiote şi, pe lângă persoanele
care alcătuiesc pluralitatea constituită de infractori, ea mai beneficiază de resurse materiale şi
relaţii foarte importante. Crima organizată are, în numeroase cazuri, ramificaţii internaţionale,
regionale sau chiar globale, şi se sprijină deseori pe aportul unor persoane angrenate în
combaterea fenomenului pluralităţii de infractori organizaţi.
În România, fenomenul faptelor de spălare a banilor murdari nu are încă dimensiunile din
alte zone ale globului, cum sunt America de Sud sau Rusia, dar nici autorităţile nu au experienţa

40
necesară contracarării acestuia. Subliniem, în acest sens, înfiinţarea, prin Legea nr. 656/2002, a
unui organism specializat în acest domeniu - Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor, organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi
coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului, având ca obiect de activitate
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism, scop în care primeşte,
analizează, prelucrează informaţii şi sesizează, în condiţiile legii, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a fost aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Prezentaţi atribuţiile plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a


Spălării Banilor
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază problematica spălării banilor.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

La nivel internaţional ori european au fost înfiinţate o serie de organisme care au rolul de a
lupta împotriva spălării banilor şi terorismului:
- Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), înfiinţat la Summit-ul G7 de la Paris
în 1989 este un organism inter-guvernamental care stabileşte standardele internaţionale, dezvoltă
şi promovează politici de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi
- Comitetul Moneyval din cadrul Consiliului Europei, înfiinţat în anul 1997, care are scopul
de a se asigura ca statele membre ale Consiliului Europei au sisteme eficiente de combatere a
spălării banilor şi finanţării terorismului în vigoare și acestea sunt în conformitate cu standardele
internaţionale relevante în acest domeniu. Rapoartele de evaluare ale Moneyval furnizează
recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei sistemului naţional de
combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a capacităţii statelor de a
coopera la nivel internaţional în acest domeniu.

7.2. Analiza infracţiunii de spălare a banilor

A. Noţiune
Faptele de spălare a banilor sunt incriminate în prezent prin art. 29 din Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism:

Text de lege: Conţinutul normei de incriminare


„Art. 29 - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea
de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a

41
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa
amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele
complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) - c) din Codul penal.
(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi
dedus/dedusă din circumstanţele faptice obiective.
(5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care
provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.”

În art. 31 din Legea nr. 656/2002 este incriminată fapta conexă de nerespectare a art. 25 din
lege de către personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, potrivit
căruia personalul acestei instituţii are obligaţia de a nu transmite informaţiile primite în timpul
activităţii decât în condiţiile legii. Obligaţia se menţine şi după încetarea funcţiei, pe o durată de
5 ani. De asemenea, persoanele prevăzute la art. 10 din lege şi salariaţii acestora au obligaţia de a
nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legătură cu spălarea
banilor şi finanţarea actelor de terorism şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea
Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dar şi obligaţia de a nu folosi în
scop personal informaţiile primite, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.

Text de lege: Conţinutul normei de incriminare

„Art. 31 - (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 25 constituie


infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă,
dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa
este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.”

În realitate, aşa cum s-a spus în doctrină, spălarea banilor nu este o infracţiune nouă, ci numai
o formă (variantă) nouă a infracţiunii de tăinuire.

Să ne reamintim...
Infracţiunea de spălare a banilor presupune, fie schimbarea sau transferul de
bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii
sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana
care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei, fie ascunderea sau disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni.

42
B. Condiţiile preexistente
B.1. Situaţia premisă
Infracţiunea de spălare a banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni –
infracţiunea din care provin banii sau bunurile, care constituie infracţiunea premisă a infracţiunii
de spălare de bani.
B.2. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii de spălare a banilor este complex, deoarece cuprinde
două categorii de relaţii sociale, şi anume relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi cele
patrimoniale privitoare la circulaţia juridică licită a bunurilor. Infracţiunea de albire a banilor
afectează, aşadar, nu numai circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi înfăptuirea justiţiei, deoarece
îngreunează activitatea de restabilire a ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunilor. Se
poate spune că faptele de spălare a banilor vatămă sau periclitează relaţiile sociale referitoare la
lupta contra crimei organizate.
Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile asupra cărora se
exercită elementul material al infracţiunii. Deşi infracţiunea analizată poartă denumirea „spălarea
banilor”, ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun. De pildă, poate fi obiect al
acestei infracţiuni un bun imobil sau valori mobiliare tranzacţionate la bursă.
B.3. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 din Legea nr.
656/2002, nu este calificat, această calitate putând să o aibă orice persoană fizică sau juridică,
care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii.
Dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, cât şi cele
ale infracţiunii de spălare a banilor se vor aplica regulile pluralităţii de infracţiuni. Membrii
pluralităţii de infractori pot avea aceeaşi calitate la săvârşirea infracţiunii ori pot avea calităţi
diferite. De pildă, pe lângă autori mai participă şi instigatori sau complici.
Conform art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, iniţierea sau constituirea unui grup
infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu se
pedepsesc persoanele care au comis faptele amintite dacă denunţă autorităţilor grupul
infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia
dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele
prevăzute înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere
penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
Definiția grupului infracțional organizat este prevăzută de prevederile art. 367 alin. (6) din
din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul
structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi
pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
În cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art. 31 din Legea nr. 656/2002,
subiectul activ al infracţiuni este circumstanţiat, respectiv trebuie să fie dintre persoanele care au
obligaţiile prevăzute de art. 25 al legii. Este vorba de personalul Oficiului Naţional de Prevenire
şi Combatere a Spălării Banilor şi persoanele prevăzute în art. 10 din Legea nr. 656/2002. În
categoria persoanelor la care se referă art. 10 intră:
a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;
b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine;

43
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii
private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor
private;
d) cazinourile;
e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;
f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în
care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind
cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de
comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau
administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea
procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei
societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale,
organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori
desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă
clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
g) furnizorii de servicii pentru societăţile comerciale şi alte entităţi sau construcţii juridice,
alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) sau f), aşa cum sunt definiţi la art. 2 lit. k);
h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
i) agenţii imobiliari;
j) asociaţiile şi fundaţiile;
k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în
măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror
limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută
printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.
Subiectul pasiv principal este statul. În situaţia în care este vătămată o valoare socială
aparţinând unei alte persoane fizice sau juridice, aceasta este considerată subiect pasiv secundar
al infracţiunii.

Prezentaţi subiecţii activi ai infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29


din Legea nr. 656/2002 şi ai infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art.
31 din Legea nr. 656/2002.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

C. Latura obiectivă
C.1. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în trei variante
alternative, respectiv prin:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în
scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni;

44
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea
de infracţiuni.
Potrivit dispozițiilor alin. (5), tragerea la răspundere penală se realizeză indiferent dacă
infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.
C.2. Urmarea imediată
Rezultatul infracţiunii (urmarea imediată) de spălare a banilor este diferit în variantele de la
lit. a) şi c), comparativ cu varianta infracţională prevăzută la lit. b). Astfel, în cazul primei
variante şi a celei de a treia, urmarea imediată constă în modificarea situaţiei juridice a bunului
ce formează obiectul infracţiunii; în cazul celei de a doua variante, constă în aparenţa de
legalitate a provenienţei bunului. Fiind o infracţiune contra patrimoniului, spălarea banilor poate
avea şi o urmare imediată care să constea într-un prejudiciu material. Nu este exclus nici un
rezultat care să se concretizeze într-un prejudiciu moral. De aici rezultă că infracţiunea de spălare
a banilor, deşi nu exclude un rezultat material, este ca natură o infracţiune de pericol.
C.3. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate presupune existenţa unei relaţii de determinare între elementul
material şi urmarea imediată, dar aceasta rezultă ex re.

D. Elementul subiectiv
Elementul moral (subiectiv) al infracţiunii de spălare a banilor în toate variantele normative
îmbracă forma intenţiei. Examinând conţinutul legal al infracţiunii constatăm că elementul
subiectiv trebuie să îmbrace, de regulă, modalitatea intenţiei directe. Într-adevăr, atât varianta
referitoare la schimbarea sau transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea naturii
provenienţei acestora, trebuie săvârşite cu intenţie directă.
În cazul primei variante fapta trebuie comisă în scopul ascunderii sau al disimulării originii
ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, iar în cea de a
doua este necesară ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând
că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

E. Forme, modalităţi şi variante


Infracţiunea de spălare a banilor poate fi comisă în toate formele desfăşurării activităţii
infracţionale: acte de pregătire, tentativă, infracţiune consumată şi infracţiune epuizată.
Legiuitorul însă nu incriminează actele preparatorii ale faptei de spălare a banilor.
Tentativa este incriminată potrivit alin.(2) şi constă în punerea în executare a acţiunilor care
reprezintă modalităţile de săvârşire a infracţiunii, executare care este întreruptă înainte de
consumarea infracţiunii. În cazul faptei de spălare a banilor, tentativa este posibilă numai în
modalitatea imperfectă, deoarece de regulă rezultatul se produce instantaneu realizării
elementului material al infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a fost executată în întregime acţiunea ce
constituie elementul material al faptei. Infracţiunea de spălare a banilor, fiind ca regulă o
infracţiune momentană se epuizează concomitent cu etapa consumării.

F. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Infracţiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar
dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică, după caz,

45
una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) - c) din
Codul penal (Legea nr. 286/2009).
Potrivit dispozițiilor art. 37, hotărârea judecătorească definitivă privind infracţiunea
prevăzută la art. 29 se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

7.3. Cauze de reducere a pedepselor


În conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 656/2002, persoana care a comis
infracţiunea prevăzută la art. 29, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea
şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de
reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Aplicarea cauzei de reducere a pedepsei presupune îndeplinirea a două condiţii. Prima cerinţă
este să fie vorba despre o infracţiune de spălare a banilor, prevăzută de art. 29. A doua condiţie
priveşte recuperarea denunţarea şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor
participanţi la săvârşirea infracţiunii, în timpul urmăririi penale.

7.4. Confiscarea bunurilor şi luarea măsurilor asigurătorii


În majoritatea cazurilor bunurile ce formează obiectul infracţiunii de spălare a banilor sunt
lucruri care ar putea fi supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale și confiscării extinse,
prevăzute de art. 112 și 1121 din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, în conformitate cu
dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 656/2002, bunurile ce formează obiectul infracţiunii de spălare a
banilor se confiscă, iar dacă nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile
dobândite în locul acestora (ca, de altfel, şi beneficiile materiale obţinute din aceste bunuri).
Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod
legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării. În mod similar
se procedează şi cu veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile supuse
confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, în conformitate cu art. 32 din
Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de
finanţare a actelor de terorism, luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură
penală (Legea nr. 135/2010) este obligatorie. Această dispoziţie constituie o derogare de la
regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă.

§8. Rezumat

Prezenta unitate de învăţare cuprinde o prezentare a domeniului evaziunii


fiscale şi a spălării banilor, prin identificarea sediului materiei, explicarea unor
noţiuni frecvent întâlnite, prezentarea infracţiunilor de evaziune fiscală, cuprinse
în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a celor
de spălare de bani, prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
Astfel, în ceea ce priveşte criminalitatea în afaceri, sunt prezentate cauzle
care determină acest tip de criminalitate, evoluţia fenomenului, este analizată
fiscalitatea, ca sistem al regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional şi evaziunea fiscală, adică, în termeni generali, sustragerea

46
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
Apoi, cursul prezintă, pe larg, infracţiunile prevăzute la art. 3 – 9 din Legea
nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, respectiv refuzul
refacerii documentelor, refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniu, împiedicarea efectuării verificărilor, reţinerea şi nevărsarea
impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, punerea în circulaţie a
marcajelor şi formularelor tipizate, operaţiunii interzise cu timbre, banderole sau
tipizate, obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul general consolidat şi
infracţiunile de evaziune fiscală.
În partea finală a unităţii de curs sunt abordate aspecte privind spălarea
banilor, accentul fiind pus pe analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

§9. Teste de evaluare / autoevaluare

9.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Analizaţi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr.
241/2005.
2. Analizaţi infracţiunea de spălare a banilor.
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 – refuzul
prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu.

9.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Ţinerea unei contabilităţi duble constituie o infracţiune:
a) de evaziune fiscală;
b) de spălare a banilor;
c) prevăzută de Legea contabilității nr. 82/1991.
2. Subiect activ al infracţiunii prevăzute la art. 29 din Legea nr. 656/2002
poate fi:
a) orice persoană fizică;
b) orice persoană juridică;
c) personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
(subiect activ calificat).

§10. Temă de control

Realizați un referat în care să analizaţi conformitatea reglementării naţionale


privind infracţiunea de spălare a banilor cu normele de drept internaţional în
domeniu (în special reglementările la nivelul Uniunii Europene şi cele privind
Comitetul Moneyval al Consiliului Europei).

47
§11. Bibliografie

Obligatorie
1. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării
actelor de terorism,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 99 – 129, 159 – 233.

Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Codul penal din 1968;
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare;
4. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
5. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
6. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi
completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor;
8. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 1 – 17, 168 –
199, 280 – 298;
9. M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale.
Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 3 – 201;
10. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2011, pag. 6 – 67;
11. C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 139 – 530.

48
Unitatea de învăţare 2
Infracţiunile vamale

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Consideraţii generale
§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie

§1. Introducere
Această unitate de învăţare cuprinde prezentarea infracţiunilor vamale, prin
localizarea sediului materiei şi analizarea, pe larg, a infracţiunilor reglementate
în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României (contrabanda simplă,
contrabanda calificată, folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate).
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea celei de-a doua unităţi.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare


Unitatea de învăţare 2 – Infracţiunile vamale îşi propune studierea
infracţiunilor din domeniul vamal, transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare
pentru interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a
conţinutului normelor penale speciale privind infracţiunile vamale, dobândirea
competenţei de a explica şi interpreta corect normele penale de incriminare
privind această categorie de infracţiuni.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplica sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

49
§4. Consideraţii generale
4.1. Noţiunea de contrabandă
În literatura de specialitate, contrabanda este definită în diverse modalităţi, dar, în esenţă, se
consideră că aceasta constă în ocolirea taxelor vamale (impozitelor, accizelor şi altor contribuţii)
prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor
vamale. Cauzele contrabandei sunt diverse, printre acestea numărându-se: evitarea plăţii
accizelor, evitarea plăţii altor taxe sau impozite, evitarea regulilor ce interzic comercializarea
anumitor bunuri sau mărfuri etc.

4.2. Reglementările vamale


Potrivit art. 1 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), reglementările vamale cuprind normele
din Codul vamal, regulamentul de aplicare a acestuia (Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, cu modificările şi
completările ultrioare), precum şi alte acte normative care conţin prevederi referitoare la
domeniul vamal. Codul vamal se aplică schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte
ţări, fără a aduce atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii.
În art. 2 din Codul vamal se prevede că reglementările vamale se aplică în mod uniform pe
întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare prevăzute în
acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Introducerea sau scoaterea din
ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin
punctele de trecere a frontierei de stat. În punctele de trecere a frontierei de stat şi pe teritoriul
ţării sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. La trecerea frontierei de stat,
mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării
reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.
În conformitate cu art. 3 din Codul vamal, teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul
statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a României,
delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în materie. Teritoriul
vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării teritoriale.

Să ne reamintim...
Este general acceptat că, în esență, contrabanda constă în ocolirea taxelor
vamale - fie că acestea sunt impozite, accize ori alte contribuţii la bugetul de
stat, prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase
de la plata taxelor vamale.

§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal

5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 270 – contrabanda simplă

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 270 - (1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace,
a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control
vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare
de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte

50
potrivit alin. (1):
a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte
bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an,
prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul
vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,
dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de
20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în
cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin.
(1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie
plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau
sunt destinate săvârşirii acesteia.”

5.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale născute ca urmare a
instituirii regimului vamal, parte a regimului fiscal. Astfel spus, obiectul juridic special al
infracţiunii de contrabandă simplă îl constituie regimul vamal şi relaţiile sociale născute în jurul
acestei valori sociale. Regimul vamal, potrivit art. 4 pct. 20 din Codul vamal, constă în: punerea
în liberă circulaţie; tranzitul; antrepozitarea vamală; perfecţionarea activă; transformarea sub
control vamal; admiterea temporară; perfecţionarea pasivă şi exportul.
Infracţiunea de contrabandă are ca obiect material bunurile sau mărfurile introduse sau
scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin locurile stabilite
pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, bunurile sau mărfurile aflate în
tranzit vamal, înstrăinate ori prin sustragere de la controlul vamal ori bunurile sau mărfurile
colectate, deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute şi vândute, care
trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.
Nu intră în sfera obiectului material fiinţele supuse traficului de persoane, deoarece o
asemenea faptă realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 210 (traficul de persoane),
respectiv art. 211 (traficul de minori) din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Desigur, în funcţie
de circumstanţele cauzei pot fi întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de
migranţi, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 263 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
În cazul în care o persoană trece fraudulos frontiera de stat având asupra sa bunuri sau mărfuri
ce formează obiectul material al faptei de contrabandă, va exista concurs între infracţiunea de
contrabandă şi cea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 din Codul
penal – Legea nr. 286/2009.

51
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat. Dacă făptuitorul este un funcţionar care
înlesneşte contrabanda, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase, în sarcina sa va fi reţinut
un concurs de infracţiuni alcătuit din complicitate la contrabandă şi luare de mită.
Subiectul pasiv este statul, titular al valorii sociale ocrotite prin incriminarea faptei.
C. Locul infracţiunii
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin.(1) şi (2) lit.a) şi b),
trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca acţiunea incriminată să se săvârşească în alt loc decât cel
stabilit pentru controlul vamal – pentru alin.(1), respectiv în locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal – pentru alin.(2) lit.a) şi b).
În cazul infracţiunii de contrabandă, prevăzute la alin.(2) lit.c), ori a celei asimilate
infracțiunii de contrabandă – alin.(3) nu se cer anumite condiţii privind locul săvârşirii
infracţiunii.

Să ne reamintim...
Infracţiunea de contrabandă (simplă) constă în:
- introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
- introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a
mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse
accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
- introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin
locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă
valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000
lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri;
- înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

5.1.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Contrabanda simplă, în varianta tip, este o infracţiune al cărei element material constă într-o
acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri supuse
regimului vamal, prin alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal.
Frontiera de stat este definită de art. 1 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României ca fiind linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră
la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de
coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea
stabilită prin acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în
considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela ca
frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe
la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară şi
limitele laterale ale mării teritoriale a României.

52
Potrivit art. 4 pct. 18 din Codul vamal, controlul vamal constă în actele specifice efectuate de
autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii
legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă
între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de
mărfuri româneşti. Aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în
declaraţie, existența şi autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor
contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul
bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de
verificări administrative şi alte acte similare.
Elementul material al infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a) şi b)
constă într-o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri
supuse regimului vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la
controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Pentru
existenţa infracţiunii este necesar ca valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase să fie
mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri sau, dacă bunurile şi mărfurile sunt sub aceste valori, persoana
trebuie să fi încercat introducerea unor astfel de bunuri de două ori în decursul unui an.
În cazul infracţiunii de la lit. c) a alin. (1) al art. 270, elementul material constă în acţiunea de
vindere a bunurilor aflate în tranzit vamal. Potrivit art. 113 şi 114 din Codul vamal, regimul de
tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al: mărfurilor străine, fără ca
acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială; mărfurilor
româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări specifice pentru a se evita ca
produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să eludeze sau să beneficieze nejustificat
de aceste măsuri. Regimul de tranzit se încheie şi obligaţiile titularului se consideră îndeplinite
când mărfurile plasate sub acest regim şi documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal
de destinaţie, în concordanţă cu dispoziţiile regimului. Aşa cum se poate observa, tranzitul vamal
se aplică numai anumitor mărfuri, ceea ce înseamnă că obiect material al acestei infracţiuni îl vor
constitui numai aceste mărfuri.
În cazul infracţiunii asimilate celei de contrabandă, prevăzută la alin. (3) al art. 270, elementul
material constă din mai multe activităţi alternative - colectarea, deţinerea, producerea,
transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor
care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.

Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art.270 alin.(1)


şi (2) – contrabanda simplă.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul vamal.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea
unei pagube bugetului public, echivalentă sumei de bani neplătite ca urmare săvârşirii oricăreia
dintre acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă ori asimilate
acesteia.

53
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate nu ridică probleme practice, rezultând din materialitatea faptei (ex re).

5.1.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit
de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

5.1.5. Forme şi modalităţi


a. Forme
Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la
individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl
prezintă faptuitorul. Când actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, ajutând astfel
pe autor la realizarea acţiunii, devin acte de complicitate anterioară.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.
b. Modalităţi
Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe
persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din Codul
vamal.
Persoanele înarmate sunt orice persoane care deţin arme în condiţiile art. 179 din Codul
penal – Legea nr. 286/2009, conform căruia „armele” sunt instrumentele, piesele sau
dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de
natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Articolul 179 din Codul
penal – Legea nr. 286/2009 prevede două categorii de arme, respectiv cele care sunt propriu-zis
asemenea instrumente, deoarece sunt definite de lege, şi cele asimilate armelor.
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi
muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi
muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Potrivit art. 2 pct. I din această lege, arma este orice dispozitiv a cărui funcţionare determină
aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase,
amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în
care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa legii. Arma de foc este orice armă
portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce
alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un
obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui
combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a
materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop.
Armele asimilate sunt orice obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac. Este vorba de aşa numitele „arme albe”, dar şi despre alte instrumente
similare, dacă au fost folosite la o agresiune.
Dacă o persoană înarmată, fără permis de port armă, trece peste frontiera de stat mărfuri sau
bunuri prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, este realizat conţinutul unui
concurs de infracţiuni între infracţiunea de contrabandă şi infracţiunea de nerespectare a regi-
mului armelor şi muniţiilor (art. 342 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).

54
Prin săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea
acesteia de către cel puţin trei făptuitori, în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca toţi
participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în coautorat sau
complicitate concomitentă. Agravanta prevăzută de art. 274 din Codul vamal nu poate fi reţinută
în concurs cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din Codul penal – Legea nr.
286/2009 (săvârşirea faptei de trei sau mai multe fapte împreună), deoarece, în cazul de faţă, ea
constituie un element circumstanţial în conţinutul incriminării. În acest sens este şi jurisprudenţa.

5.1.6. Sancţiuni
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 270 din Codul vamal
este închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.
Comiterea faptei de contrabandă de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice
care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice
poate determina şi aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, potrivit art. 66 alin.(1) lit. g) din
Codul penal – Legea nr. 286/2009.

5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 271 – contrabanda calificată

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 271 - Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme,
muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau
alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale
chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă
legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.”

5.2.2. Particularităţi ale contrabandei calificate


A. Obiectul material
Contrabanda calificată este o formă agravată a infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.
270 din Codul vamal, motiv pentru care aici ne vom mărgini să analizăm exclusiv elementele
particulare.
Obiectul juridic specific este similar cu cel al infracţiunii de contrabandă simplă. În schimb,
obiectul material al infracţiunii este cel care face diferenţa între contrabanda simplă şi cea
calificată. În cazul contrabandei calificate, acesta este constituit din arme, muniţii, materiale
explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe
toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi
muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi
muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Condiţiile în care pot fi efectuate operaţiuni cu materiale nucleare sau materii radioactive sunt
prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi
controlul activităţilor nucleare.

55
Regimul juridic al drogurilor este stabilit în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar cel al precursorilor este prevăzut de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de
droguri.
Regimul juridic al deşeurilor este prevăzut de Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.
Regimul substanţelor toxice se află reglementat în Legea nr. 360/2003 privind regimul
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.
În ceea ce priveşte materialele chimice periculoase, regimul acestora este stabilit în
Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie
2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare
şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, act normativ cu aplicare directă în legislația națională.
Materialele explozibile sunt definite de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor
explozive, republicată.
B. Elementul subiectiv
Din punct de vedere subiectiv, fapta prevăzută la art. 271 din Codul vamal se comite cu
intenţie directă sau indirectă.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul urmărit
de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
Deşi Codul vamal nu sancţionează săvârşirea faptei din culpă, totuşi acest lucru este realizat
prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte
privind degradarea mediului, așa încât în cazul săvârșirii infracțiunii din culpă fapta va constitui
infracțiune, sancțiunea, limitele de pedeapsă prevăzute la art. 271 din Codul vamal fiind redse la
jumătate.
Analizaţi obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de
art. 271 din Codul vamal.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, precum şi actele normative care stabilesc regimul bunurilor care
constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

C. Sancţionarea şi principiul subsidiarităţii


Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
Norma de incriminare cuprinsă în art. 271 din Codul vamal se aplică numai dacă legea penală
nu prevede o pedeapsă mai mare. Spre exemplu, aceasta nu se aplică în cazul traficului de
droguri de mare risc [art. 3 alin.(2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri], care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 12 de
ani şi interzicerea unor drepturi pentru introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori
exportul de droguri de mare risc.
În cazul în care contrabanda are în vedere droguri de risc [art. 3 alin.(1) din Legea nr.
143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri], având în
vedere prevederile tezei finale a art. 271 din Codul vamal, precum şi faptul că legea specială
prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani, apreciem că într-o astfel de situaţie, dacă

56
obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată este reprezentat de drogurile de risc,
pedeapsa va fi cea prevăzută de art. 271 din Codul vamal (închisoarea de la 3 la 12 ani) şi nu cea
prevăzută de Legea nr. 143/2000 (închisoarea de la 3 la 10 de ani).

5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 272 – folosirea de acte nereale

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 272 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte
cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie
infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.3.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul vamal,
a căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor
vamale de transport sau comerciale care se referă la mărfuri sau bunuri ori cantităţi de mărfuri
sau bunuri corespunzătoare adevărului.
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, astfel că poate avea această calitate
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală
este posibilă.
Subiectul pasiv este statul.

5.3.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de folosire la autoritatea vamală
a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la
alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Denaturarea adevărului poate fi
realizată fie prin folosirea unor documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri
decât cele introduse sau scoase din ţară, fie prin folosirea unor astfel de documente care se referă
la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri.
Se observă că infracţiunea de folosire a unor acte nereale este o formă specială a infracţiunii
de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, astfel că cele
două se exclud reciproc, determinând imposibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al
infracţiunii.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.3.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a avea
vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.

57
5.3.5. Forme şi modalităţi
Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la
individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl
prezintă făptuitorul.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.
Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe
persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din Codul
vamal.

5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.

Să ne reamintim...
Infracțiunea de folosire de acte nereale presupune folosirea la autoritatea
vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele
prezentate în vamă.

5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 273 – folosirea de acte falsificate

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 273 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte
falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.”

5.4.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul vamal, a
căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor
vamale de transport sau comerciale corespunzătoare adevărului.
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană
care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală este, de asemenea,
posibilă.
Subiectul pasiv este statul.

5.4.3. Latura obiectivă


Elementul material al laturii obiective constă în folosirea, la autoritatea vamală, a
documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Se poate observa că elementul material al acestei infracţiuni este asemănător cu cel al
infracţiunii descrise de art. 272 din Codul vamal. Diferenţa dintre cele două infracţiuni este dată

58
de caracterul documentelor, respectiv, în cazul infracţiunii de faţă, actele prezentate la autoritatea
vamală sunt falsificate.
Concursul de infracţiuni, prin reţinerea atât a art. 273 din Codul vamal, cât şi a art. 323 din
Codul penal – Legea nr. 286/2009, care incriminează uzul de fals, este exclus, deoarece între cele
două norme de incriminare există o corelaţie specie-gen [art. 273 din Codul vamal – art. 323 din
Codul penal (Legea nr. 286/2009)].
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al
infracţiunii.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.4.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a avea
vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.

5.4.5. Forme şi modalităţi


Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la
individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl
prezintă faptuitorul.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.
Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe
persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din Codul
vamal.

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.

§6. Rezumat
Această unitate de învăţare conţine o prezentare a infracţiunilor vamale, prin
analizarea legislaţiei în vigoare – Codul vamal. În acest sens, după o scurtă
prezentare a noţiunii de contrabandă şi a cadrului legal, sunt supuse atenţiei
studentului infracţiunile la regimul vamal: contrabanda simplă (art. 270),
contrabanda calificată (art. 271), folosirea de acte nereale (art. 272), folosirea de
acte falsificate (art. 273), cu menţionarea variantei agravate a acestor fapte, dacă
au fost săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai
multe persoane împreună (art. 274).
De asemenea, sunt prezentate şi o serie de aspecte procesuale privind punerea
în mişcare a acţiunii penale şi confiscarea mărfurilor sau a altor bunuri care au
făcut obiectul infracţiunii ori a echivalentului lor în lei.

59
§7. Teste de evaluare / autoevaluare

7.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 din Codul
vamal.
2. Analizaţi infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 273
din Codul vamal.

7.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Constituie infracţiunea de contrabandă:
a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, indiferent de valoarea acestora, prin locurile stabilite pentru control
vamal;
c) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau
comerciale falsificate.
2. Constituie infracţiunea de contrabandă:
a) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia;
b) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau
comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri
sau bunuri decât cele prezentate în vamă;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
3. Constituie infracţiune asimilată celei de contrabandă:
a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri
sau mărfuri;
c) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.

60
§8. Temă de control

Realizaţi un referat în care să analizaţi infracţiunea de contrabandă calificată,


inclusiv prin analizarea reglementărilor Uniunii Europene privind piaţa unică şi
spaţiul Schengen.

§9. Bibliografie

Obligatorie
1. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 233 – 250.

Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,
autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
3. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
4. Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată;
5. Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind
degradarea mediului, republicată;
6. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, cu modificările și completările ulterioare;
7. Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, republicată;
8. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată;
9. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările și completările ulterioare;
10. Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor
67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr.
1907/2006;
11. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 299 – 319;
12. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 211 – 218.

61
Unitatea de învăţare 3
Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de capital

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Infracţiunile prevăzute în Legea societăților nr. 31/1990
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie

§1. Introducere

A treia unitate de învăţare prezintă infracţiunile prevăzute în Legea


societăților nr. 31/1990 (art. 271 – 281) şi cele prevăzute în Legea nr. 297/2004
privind piaţa de capital (art. 279 și 2791).
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii 3.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare 3 – Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de


capital îşi propune analizarea infracţiunilor din domeniul comercial, transmiţând
studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a
dispoziţiilor legale în materie.
De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a
conţinutului normelor penale speciale privind infracţiunile din domeniul
comercial și al pieței de capital, dobândirea competenţei de a explica şi interpreta
corect normelor penale de incriminare privind această categorie de infracţiuni.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplica sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

62
§4. Infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990

4.1. Infracţiunile prevăzute de art. 271

Text de lege: 4.1.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 271 - Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al
societăţii, care:
a) prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările
adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra
condiţiilor economice sau juridice ale acesteia ori ascunde, cu rea-credinţă,
în tot sau în parte, asemenea date;
b) prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară
inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale
societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
c) refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute la art. 26 şi 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-
credinţă, să îndeplinească însărcinările primite. ”

4.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au drept de decizie în
cadrul societăţilor cu ocazia prezentării de rapoarte, comunicări, situaţii financiare etc.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând avea această calitate numai
persoanele anume prevăzute de lege, respectiv fondatorul, administratorul, directorul general,
directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al
societăţii.
Conform art. 6 din Legea nr. 31/1990, fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv şi
persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii. Nu pot fi fondatori persoanele
care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracţiuni contra
patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în
înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere
a finanţării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
Calitatea de administrator se dobândeşte potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, acesta
având obligaţiile prevăzute de această lege. Obligaţiile şi drepturile administratorului au
configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii (societate pe acţiuni, societate cu
răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau dualist).
Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului
de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv. Ei sunt obligaţi să ia
parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere
similare acestora (art. 70 din Legea nr. 31/1990).

63
Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a reprezenta
societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Administratorul care, fără drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru
eventualele pagube produse societăţii.
Directorul este persoana căreia consiliul de administraţie îi deleagă conducerea societăţii. În
conformitate cu art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie poate delega
conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. Dacă prin
actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru,
preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general. În cazul
societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare financiară, delegarea conducerii societăţii către un director este obligatorie.
Director al societăţii pe acţiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii
de conducere a societăţii, în conformitate cu dispozițiile menționate. Orice altă persoană,
indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii, este exclusă de la aplicarea
normelor prezentei legi cu privire la directorii societăţii pe acţiuni. Prin actul constitutiv se poate
stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de
supraveghere (sistemul dualist).
Consiliul de supraveghere este reglementat de art. 1536 – 15311 din Legea nr. 31/1990.
Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a acţionarilor,
cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv. Consiliul de supraveghere
alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului.
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De
asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea de salariat
al societăţii.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni. Preşedintele convoacă
consiliul de supraveghere şi prezidează întrunirea.
Directoratul este reglementat de art. 1531 – 1535 din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestor
dispoziții legale, conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care
îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu
excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a
acţionarilor. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie și îşi exercită
atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Consiliul de supraveghere reprezintă
societatea în raporturile cu directoratul.
Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind totdeauna
impar. Desemnarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie
totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului.
Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.
Reprezentantul legal al unei societăţi este o persoană abilitată, conform legii, să
îndeplinească anumite activităţi în numele şi pe seama unei societăţi.
În cazul sistemului unitar, potrivit dispozițiilor art. 1432 alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990,
consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei
stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin
preşedintele său. Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi
împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este
opozabilă terţilor.

64
Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună
pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.
În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a
societăţii în conformitate cu dispozițiile menționate, puterea de a reprezenta societatea aparţine
directorului general. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a
societăţii în raporturile cu directorii.
În cazul sistemului dual, conform art. 1531 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, directoratul
reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul
constitutiv, membrii directoratului reprezintă societatea doar acţionând împreună.
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul.
Participaţia penală este posibilă în toate formele, cu menţiunea că în cazul coautoratului toţi
făptuitorii trebuie să aibă calitatea specială prevăzută de lege.
Subiectul pasiv este statul.

Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 271 este unul circumstaţiat,
trebuind să aibă calitatea cerută de lege, şi anume: fondator, administrator,
director general, director, membr al consiliului de supraveghere sau al
directoratului ori reprezentant legal al societăţii.

4.1.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
În fapt textul art. 271 reglementează 3 infracţiuni diferite, astfel încât pentru fiecare dintre
acestea există un element material distinct.
Pentru infracţiunea de la lit. a), elementul material constă în prezentarea, de către fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al
directoratului ori reprezentantul legal al societăţii, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi
comunicările adresate publicului, de date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra
condiţiilor economice sau juridice ale acesteia sau ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte,
de asemenea date, pentru cea de la lit. b), constă în prezentarea, cu rea-credinţă, către acţionari
ori asociaţi a unei situaţii financiare inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice
sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale, în timp ce elementul material al
infracţiunii cuprinse la lit. c) îl constituie refuzul de a pune la dispoziţia experţilor, în cazurile şi
în condiţiile prevăzute la art. 26 şi 38 a documentelor necesare sau împiedicarea, cu rea-credinţă,
să îndeplinească însărcinările primite.
Art. 26 şi 38 din lege stabilesc situaţiile în care judecătorul-delegat, în cazul societăţilor pe
acţiuni constituite prin subscripţie publică ori societăţilor pe acţiuni la care există aporturi în
natură, numeşte experţi autorizaţi, care trebuie să întocmească un raport cuprinzând descrierea şi
modul de evaluare a fiecărui bun aportat, evidenţiind dacă valoarea acestuia corespunde
numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb.
Astfel, dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate
de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa,
fondatorii vor solicita judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 din
Legea nr. 31/1990).

65
La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,
operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează
să le ia asupra sa, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul
sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia
corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate
de judecătorul-delegat (art. 38 din Legea nr. 31/1990).
B. Urmarea imediată
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.1.4. Elementul subiectiv


Faptele incriminate de art. 271 constituie infracţiuni numai dacă sunt săvârşite cu intenţie. În
cazul faptei incriminate de art. 271 lit. b), elementul subiectiv nu poate fi realizat decât în
modalitatea intenţiei directe, deoarece legea pretinde existenţa unui scop special, respectiv ca
aceasta să fie comisă în vederea ascunderii situaţiei reale a societăţii.

4.1.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

4.1.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 271, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.2. Infracţiunile prevăzute de art. 272

Text de lege: 4.2.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 272 - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu
amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al
societăţii, care:
a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe
care îl ştie vădit superior valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii,
acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt
vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru
alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură
societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu
ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă,
de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de
aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o

66
administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost
săvârşită de administratorul, directorul membrul directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între
societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct
ori indirect.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este
săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este
realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe
aceasta, direct sau indirect."

4.2.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au drept de decizie în
cadrul societăţilor.
B. Subiecţii infracţiunii
În ceea ce priveşte subiectul activ şi cel pasiv, facem trimitere la explicaţiile de la art. 271.

4.2.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Infracţiunea prevăzută de art. 272 lit. a). Sub aspect obiectiv, fapta prevăzută în art. 272 lit.
a) presupune încheierea unor acte de vânzare-cumpărare lezionare pentru societatea pe acţiuni în
cadrul căreia subiectul activ are calitatea prevăzută de lege, în sensul că există o disproporţie
vădită de valoare între contraprestaţiile părţilor cesiunii de acţiuni, ceea ce are ca efect
prejudicierea societăţii în cauză.
Infracţiunea prevăzută de art. 272 lit. b). Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune o
acţiune de folosire a unor bunuri sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul subiectului activ ori pentru a favoriza o altă societate în care
acesta are interese direct sau indirect. Folosirea constă într-o activitate prin care subiectul activ
uzează de bunurile mobile sau imobile aflate în patrimoniul, posesia sau detenţia societăţii. De
asemnea, elementul material al infracţiunii poate poate fi realizat şi printr-o acţiune de folosire a
creditului de care se bucură societatea. În sensul normei de incriminare, prin expresia „creditul
de care se bucură societatea” se înţelege atât aspectul patrimonial (creditul propriu-zis), cât şi
aspectul moral (încrederea, recunoaşterea, imaginea etc.).
Infracţiunea prevăzută de art. 272 lit. c). Această infracţiune constă în fapta subiectului activ
de a se împrumuta, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe
care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează
societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru
datorii proprii. Împrumutul este direct dacă actul juridic este încheiat între subiectul activ
(împrumutatul) şi societatea (împrumutătorul). Împrumutul printr-o persoană interpusă există

67
atunci când actul se încheie între societate şi un terţ (pret nom), dar adevăratul beneficiar al
împrumutului este subiectul activ al infracţiunii.
Fapta nu constituie infracţiune dacă suma împrumutată este inferioară sau egală cu suma
prevăzută la art. 1444 alin. (3) lit. a), respectiv operaţiunile a căror valoare exigibilă cumulată
este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro.
Potrivit art. 1444 alin. (1), este interzisă creditarea de către societate a administratorilor
acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către
societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de
lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a
oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un
împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
Infracţiunea prevăzută de art. 272 lit. d). Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune o
încălcare a dispoziţiilor art. 183, care stabilesc un procent de cel puţin 5% din profitul societăţii
care se preia în fiecare an pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge
minimum a cincea parte din capitalul social. De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar
dacă acesta a atins a cincea parte din capitalul social, excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor
la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata
cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
B. Urmarea imediată
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.2.4. Elementul subiectiv


Faptele se comit cu intenţie. În cazul faptei incriminate de art. 272 lit. a) intenţia este directă,
deoarece este calificată prin scop (obţinerea unui folos în paguba societăţii).

4.2.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul
unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect, iar fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) nu constituie infracţiune dacă
este săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la
una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.

68
4.2.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 272, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.3. Infracţiunile prevăzute de art. 2721

Text de lege: 4.3.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 2721 - Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii, care:
a) răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase
care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor
societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau
pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive
ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii
celor rezultate din aceasta.”

4.3.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au drept de decizie în
cadrul societăţilor.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiecţii infracţiunii, atât pentru infracţiunea de la lit. a), cât şi pentru cea de la lit. b), sunt
identici cu cei ai infracţiunilor prevăzute de art. 271 şi 272.

4.3.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a). Elementul material al infracţiunii constă în fapta
subiectului activ de a răspândi ştiri false sau de întrebuinţa alte mijloace frauduloase care au ca
efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi
aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii.
Răspândirea de ştiri false constă în aducerea la cunoştinţa altor persoane a unor date nereale,
iar întrebuinţarea mijloacelor frauduloase presupune o activitate prin care făptuitorul foloseşte
instrumente nelegale.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Elementul material al infracţiunii constă în
încasarea sau plătirea de dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi
distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta. Profiturile
fictive sunt sume de bani care nu au acoperire în realitate.
B. Urmarea imediată
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a) constă în crearea unei stări de pericol privind buna
desfăşurare a activităţilor comerciale, prin mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a
obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin.

69
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b) constă în crearea unei stări de pericol privind buna
desfăşurare a activităţilor comerciale, prin încasarea sau plata unor dividende, sub orice formă,
din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii
celor rezultate din aceasta.
C. Legătura de cauzalitate
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a). Între activitatea de răspândire a ştirilor false sau de
întrebuinţare a mijloacelor frauduloase şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de
cauzalitate.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al
efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).

4.3.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a). Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de care
ne ocupăm se comite cu intenţie directă, calificată prin scop, deoarece potrivit textului
incriminator fapta trebuie săvârşită în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui
folos în paguba societăţii. Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca scopul să fie atins.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Fapta se comite cu intenţie, fie directă, fie
indirectă.

4.3.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

4.3.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 2721, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

Analizaţi infracţiunile prevăzute la art. 2721. Folosiţi drept principală sursă de


informare cărţile menţionate în Bibliografia unităţii de curs, care detaliază
infracțiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990.
.................................................................................................................................
..................................................................................................................................

4.4. Infracţiunile prevăzute de art. 273

Text de lege: 4.4.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 273 - Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
a) emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un
preţ inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în
numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime;
b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau
nedistribuite acţionarilor;
c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori
constituie garanţii în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;

70
d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în
total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la
purtător fără a fi achitate integral;
e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor
neachitate;
f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să
cuprindă menţiunile cerute de lege.”

4.4.2. Analiza conţinutului


a) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. a). Potrivit textului legal, constituie infracţiune fapta
administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau
al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii, care emite acţiuni de o valoare mai mică
decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul
aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în fapta subiectului activ de a emite acţiuni de o
valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii nominale sau de a emite
noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate
în întregime.
b) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. b). Constituie infracţiune fapta administratorului,
directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
a reprezentantului legal al societăţii, care se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile
nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
c) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. c). Potrivit textului de lege, constituie infracţiune
fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere
sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii, care acordă împrumuturi sau
avansuri asupra acţiunilor societăţii.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
d) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. d). Constituie infracţiune fapta administratorului,
directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
a reprezentantului legal al societăţii, care predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă
acţiuni liberate în total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la
purtător fără a fi achitate integral.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
e) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. e). Potrivit textului legal, constituie infracţiune fapta
administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau
al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii, care nu respectă dispoziţiile legale
referitoare la anularea acţiunilor neachitate.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).

71
f) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. f). Potrivit textului de lege, constituie infracţiune
fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere
sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii, care emite obligaţiuni fără
respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile cerute de lege.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).

4.4.3. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de care ne ocupăm se comite cu intenţie directă
sau indirectă, cu excepţia celei prevăzute la lit. e), care poate fi comisă şi din culpă.

4.4.4. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.

4.4.5. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 273, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.5. Infracţiunile prevăzute de art. 274

Text de lege: 4.5.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 274 - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu
amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului
de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii,
care:
a) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea
formei societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea
capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;
b) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea
capitalului social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea
vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi fost scutiţi, prin hotărârea
adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare.
c) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea
formei societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a
capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea
interdicţiei stabilite de acesta, în cazul în care faţă de societate s-a început
urmărirea penală.”

4.5.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun respectarea termenelor impuse de lege în vederea
executării hotărârilor adunării generale privind schimbarea formei societăţii, fuziunea, divizarea
sau reducerea capitalului social, precum și îndeplinirea hotărârile adunării generale referitoare la
schimbarea formei societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului

72
social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul
în care faţă de societate s-a început urmărirea penală.
B. Subiecţii infracţiunii
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 din Lege.

4.5.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Sub aspect obiectiv, existenţa infracţiunii presupune săvârşirea uneia dintre cele trei acţiuni
descrise de lege:
- îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, la
fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea
termenelor prevăzute de lege;
- îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca
asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi fost
scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare.
- îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii,
fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social, fără informarea
organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul în care faţă de
societate s-a început urmărirea penală.
Pentru modificarea formei juridice a societăţii, divizarea sau reducerea capitalului social al
acesteia trebuie să existe anumite acte ale organelor prevăzute de lege care devin executorii după
expirarea unor termene.
Conform art. 204 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a
adunării generale ori a Consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, adoptată în temeiul
art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti în condiţiile art. 223 alin. (3) şi ale art.
226 alin. (2) din lege.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci când are ca
obiect:
a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil;
b) modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau în comandită
simplă;
c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor
depune la Registrul Comerţului actul modificator şi textul complet al actului constitutiv,
actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul încheierii judecătorului-
delegat, cu excepţia situaţiilor stipulate la art. 223 alin. (3) şi la art. 226 alin. (2), când
înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii definitive de excludere sau de retragere.
Oficiul Registrului Comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o
notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă
„Monitorul Oficial”, spre a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe
cheltuiala societăţii.
Conform art. 207, capitalul social poate fi redus prin:
a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi, prin:

73
a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social, potrivit art. 208, va putea fi făcută numai după trecerea a două
luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Hotărârea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate
motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptăţiţi să
obţină garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări.
Aceştia au dreptul de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu art. 62.
Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor până când
creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau până la data la care
instanţa a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind că societatea a oferit
creditorilor garanţii adecvate sau că, luându-se în considerare activul societăţii, garanţiile nu sunt
necesare, a respins cererea creditorilor ca neîntemeiată, iar hotărârea judecătorească a devenit
definitivă.
La cererea creditorilor societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, instanţa
poate obliga societatea la acordarea de garanţii adecvate dacă, în mod rezonabil, se poate aprecia
că reducerea capitalului social afectează şansele de acoperire a creanţelor, iar societatea nu a
acordat garanţii creditorilor. În temeiul art. 209, când societatea a emis obligaţiuni, nu se va
putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele
rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
În conformitate cu art. 227, societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
În cazul prevăzut la lit. a), asociaţii trebuie să fie consultaţi de către consiliul de
administraţie, respectiv de directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii, cu
privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociaţi, tribunalul
poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării.
Potrivit art. 228, societatea pe acţiuni se dizolvă:
a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 15324: consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate
conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul
datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris
(sau cu o altă valoare stabilită prin actul constitutiv), va convoca de îndată adunarea generală
extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. Aceste prevederi se aplică
în mod corespunzător şi societăţii cu răspundere limitată.
b) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3), anume, în situaţia în care societatea
are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate

74
solicita instanţei dizolvarea societăţii. Cu toate acestea, societatea nu va fi dizolvată dacă, până la
rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de acţionari
prevăzut de prezenta lege este reconstituit.
Conform art. 229, societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin
falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită
acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Se exceptează cazul când în actul
constitutiv există clauza de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte
continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi societăţilor în comandită simplă sau în comandită pe
acţiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.
Dizolvarea societăţilor trebuie, potrivit dispozițiilor art. 232, să fie înscrisă în Registrul
Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în afară de cazul
prevăzut la art. 227 alin. (1) lit. a). Înscrierea şi publicarea se vor face conform art. 204, când
dizolvarea are loc în baza unei hotărâri a adunării generale şi în termen de 15 zile de la data la
care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie.
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără
lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea
acesteia. (art.233 din lege).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

Să ne reamintim...
Realizarea elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 274 constă în
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege; îndeplinirea hotărârilor
adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca membrii să
fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi
fost scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului
social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite
de acesta, în cazul în care faţă de societate s-a început urmărirea penală.

4.5.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

4.5.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.

75
4.5.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 274, dacă, potrivit Codului
penal sau unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.6. Infracţiunile prevăzute de art. 275

Text de lege: 4.6.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 275 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu
amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului
de supraveghere sau al directoratului care:
a) încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate,
dispoziţiile art. 1443;
b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau
încalcă dispoziţiile art. 193 alin. (2);
c) începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată
înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social;
d) emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu
răspundere limitată;
e) dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise
de lege.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care
încalcă dispoziţiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).”

4.6.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, relaţii care presupun onestitatea administratorilor, a directorilor generali,
directorilor, membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului, precum şi probitatea
asociaţilor care trebuie să evite orice conflict de interese cu privire la aporturile în natură ale unui
asociat sau actele încheiate între acesta şi societate.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ este calificat, respectiv: administrator, director general, director, membru al
consiliului de supraveghere sau al directoratului, în cazul infracţiunii de la alin.(1) sau asociat în
cazul infracţiunii de la alin.(2).
Calitatea de administrator se dobândeşte potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, acesta
având obligaţiile prevăzute de această lege. Obligaţiile şi drepturile administratorului au
configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii (societate pe acţiuni, societate cu
răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau dualist). Articolul
71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu
îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Subiectul pasiv este statul.

76
4.6.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Pentru alin.(1), elementul material al infracţiunii de la constă în comiterea, de către
administrator, director general, director, membru al consiliului de supraveghere sau al
directoratului, a uneia dintre următoarele fapte:
- încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443;
- nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art. 193
alin. (2);
- începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat
vărsământul integral al capitalului social;
- emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată;
- dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.
Conform art. 1443, administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect,
interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi
administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la
această operaţiune. Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită
operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea
inclusiv. Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile referitoare la
participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care
obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către soţul sau soţia sa, rudele ori afinii
săi până la gradul al IV-lea inclusiv, de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la
gradul al IV-lea inclusiv a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
Conform art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita
dreptul sau de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau
la actele juridice încheiate între ele şi societate. Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o
hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate
decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social
reprezentată de asociaţii prezenţi.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi se
divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile (art. 11).
Articolul 103 prevede că societatea nu poate subscrie propriile acţiuni. Dacă acţiunile unei
societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii în cauză,
se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, fiind obligat să achite
contravaloarea acestora. Fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului de
administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt
obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise cu încălcarea legii şi, în subsidiar, în raport
cu subscriitorul, a acţiunilor subscrise în condiţiile alin. (2) al art. 103.
În cazul alin.(2), elementul material presupune încălcarea, de către un asociat, fie a obligaţiei
de a se abţine de la deliberările privind o operaţiune în care are, fie personal, fie ca mandatar al
unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, fie a obligaţiei de a nu vota în
deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice
încheiate între ele şi societate.

77
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.6.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

4.6.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.

4.6.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 271, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.7. Infracţiunea prevăzută de art. 276

Text de lege: 4.7.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 276 – Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă cenzorul care nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este
obligat prin lege.”

4.7.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala desfăşurare a
activităţilor comerciale, în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor legale în cazul convocării
adunării generale de către cenzori.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând avea această calitate numai
cenzorul societăţii.

4.7.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în neconvocarea de către cenzor a adunării generale în cazurile în
care este obligat prin lege.
Conform art. 163, cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă
situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă
sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite
pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Despre toate acestea, precum şi asupra
propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile financiare şi repartizarea
profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunţit. Modalitatea şi procedura
de raportare a auditorilor interni se stabilesc potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor
Financiari din România.

78
Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite
de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Cenzorii sau, după caz, auditorii interni vor aduce la cunoştinţă membrilor consiliului de
administraţie neregulile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi ale prevederilor
actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţă
adunării generale.
Potrivit art. 1641, orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că
trebuie cenzurate, iar aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către adunarea
generală. În cazul în care reclamaţia este făcută de acţionari reprezentând, individual sau
împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede
astfel, cenzorii sunt obligaţi să o verifice. Dacă vor aprecia că reclamaţia este întemeiată şi
urgentă, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală şi să prezinte acesteia observaţiile
lor. În caz contrar, ei trebuie să pună în discuţie reclamaţia la prima adunare. Adunarea generală
trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.7.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă ori
chiar din culpă.

4.7.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.

4.7.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 276, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.8. Infracţiunile prevăzute de art. 277

Text de lege: 4.8.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 277 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu
amendă persoana care a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar
dispoziţiilor art. 161 alin. (2), ori persoana care a acceptat însărcinarea de
expert, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39.
(2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui
cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale
art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele
articole.
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi fondatorul,
administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul care își exercită
funcţiile sau însărcinările cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi referitoare

79
la incompatibilitate.”

4.8.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la evitarea cazurilor de
incompatibilitate în exercitarea anumitor funcţii în cadrul unei societăţi.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1),
subiect activ poate fi numai un cenzor sau expert. În ipoteza descrisă la alin.(3), subiect activ
poate fi numai fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul.
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 şi 276 din lege.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se cere
existenţa calităţii de cenzor sau expert [alin.(1)], respectiv de fondator, administrator, director,
director executiv sau cenzor [alin.(3)] pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte
nemijlocit, ca şi coautori.

4.8.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Art. 277 alin.(1). Elementul material constă în acceptarea sau a păstrarea însărcinării de
cenzor, contrar dispoziţiilor art. 161 alin. (2), sau acceptarea însărcinării de expert, cu încălcarea
dispoziţiilor art. 39.
Potrivit art. 161 alin. (2) nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un
salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în
raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie,
respectiv al consiliului de supraveghere şi directoratului, în temeiul art. 731;
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de aceasta calitate, au atribuţii de
control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia
situaţiilor prevăzute expres de lege.
Articolul 39 prevede că nu pot fi numiţi experţi:
a) rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi
în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele
decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit
aporturi în natură;
c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi
lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit
normelor speciale care reglementează profesia.
În temeiul art. 277 alin. (2), hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui
cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 39, nu pot fi
anulate din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele articole.
Art. 277 alin.(3). Elementul material constă în exercitarea, de către fondator, administrator,
director, director executiv sau cenzor, a funcţiilor sau însărcinărilor cu încălcarea dispoziţiilor
prezentei legi referitoare la incompatibilitate.

80
Conform art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori
care au fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii,
infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,
republicată, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 6 alin. (2) se aplică şi în cazul administratorilor, directorilor executivi, cenzorilor şi
directorilor societăţilor.
De asemenea, în conformitate cu art. 14 alin. (1), o persoană fizică sau o persoană juridică nu
poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată. O societate cu
răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită
dintr-o singură persoană.
Dispoziţii care privesc anumite incompatibilităţi sunt prevăzute şi în art. 1371 alin. (3): pe
durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă.
În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual
de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Potrivit art. 1532 alin. (3), membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului
de supraveghere, iar conform art. 197 alin. (2) administratorii nu pot primi, fără autorizarea
adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe
contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.8.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

4.8.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă.

4.8.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 277, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.9. Infracţiunile prevăzute de art. 278

Text de lege: 4.9.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 278 – (1) Dispoziţiile art. 271 - 277 se aplică şi lichidatorului, în
măsura în care se referă la obligaţii ce intră în cadrul atribuţiilor sale.
(2) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă
lichidatorul care face plăţi asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 256.”

81
4.9.2. Condiţiile preexistente
A. Obiectul infracţiunii
Art. 278 alin.(1). Având în vedere conţinutul acestei infracţiuni, la care diferă numai
subiectul activ, explicaţiile de la art. 271-277 sunt valabile şi pentru analiza prezentei infracţiuni.
Art. 278 alin.(2). Obiectul juridic special în reprezintă relaţiile sociale referitoare la
respectarea dispoziţiilor legale privind ordinea în care pot fi făcute plăţile de către lichidatori.
Obiectul material este reprezentat de sumele de bani plătite asociaţilor.
B. Subiecţii infracţiunii
Art. 278 alin.(1). Subiectul activ este calificat – lichidator. Evidenţiem faptul că acesta poate
fi subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art. 271 – 277 numai în măsura în care atribuţiile
sale se regăsesc şi în conţinutul infracţiunilor menţionate.
Conform dispozițiilor art. 253 din lege, lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane
juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi - persoane fizice ale societăţii
lichidatoare - trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii.
Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii, respectiv membrii directoratului.
Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. În cazul societăţilor pe acţiuni
organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul
consiliului de supraveghere.
Art. 278 alin.(2). Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând fi numai un
lichidator.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se cere
existenţa calităţii de lichidator pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte nemijlocit, ca
şi coautori.

4.9.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Elementul material îl constituie efectuarea unor plăţi către asociaţi cu
încălcarea prevederilor art. 256 din lege.
Potrivit art. 256, lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar
cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Asociaţii vor putea cere însă ca
sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. ori la o
bancă sau la una dintre unităţile acestora şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor
sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea
tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil
de cel puţin 10% din cuantumul lor. Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societăţii pot
face opoziţie în condiţiile legii.
B. Urmarea imediată
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a
elementului material al infracţiunii (ex re).

82
4.9.4. Elementul subiectiv
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă
sau indirectă.

4.9.5. Sancţionarea
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.

4.9.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 278, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.10. Infracţiunile prevăzute de art. 279

Text de lege: 4.10.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 279 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care:
a) trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în
scopul formării unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor
acţionari sau deţinători de obligaţiuni;
b) votează, în adunări generale, în situaţia prevăzută la lit. a), ca
proprietar de acţiuni sau de obligaţiuni care în realitate nu-i aparţin;
c) în schimbul unui folos material necuvenit, se obligă să voteze într-un
anumit sens în adunarea generală sau să nu ia parte la vot.
(2) Determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni ca, în
schimbul unui folos material necuvenit, să voteze într-un anumit sens în
adunările generale ori să nu ia parte la vot, se pedepseşte cu închisoare de la
6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

4.10.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala
desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun exercitarea onestă, în cadrul
adunărilor generale, a dreptului de vot conferit de valorile emise de o societate.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1) lit.
a) şi c), acesta este un acţionar sau un deţinător de obligaţiuni.
În situaţia descrisă în alin.(1) lit. b), subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice
persoană care acceptă calitatea fictivă de acţionar sau deţinător de acţiuni (persoana poate avea în
nume propriu acţiuni la societatea respectivă sau poate fi un terţ). În această situaţie, acţionarul
sau deţinătorul de obligaţiuni care, în conformitate cu alin.(1) lit. a), a trecut acţiunile sau
obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în adunarea

83
generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni, va fi instigator la fapta
prevăzută la lit. b).
Subiectul activ în ipoteza alin.(2) poate fi orice persoană. În fond, fapta descrisă la alin.(2)
constă în activitatea de instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 279 alin.(1) lit. b) și c),
dar pe care legiuitorul a sancţionat-o printr-o infracţiune de sine-stătătoare.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului în cazul
alin.(1) lit. a) şi c), se cere existenţa calităţii speciale cerute de lege pentru toate persoanele care
săvârşesc nemijlocit fapta.

4.10.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în:
- acţiunea de trecere a acţiunilor sau obligaţiunilor pe numele altor persoane [alin.(1) lit. a)];
- acţiunea de votare în adunarea generală ca proprietar de acţiuni sau obligaţiuni care în
realitate nu îi aparţin [alin.(1) lit. b)];
- acţiunea de asumare a obligaţiei de a vota în adunarea generală într-un anumit sens ori de a
nu participa la vot [alin.(1) lit. c)];
- acţiunea de determinare a acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni de a-şi asuma
obligaţia de a vota în adunarea generală într-un anumit sens ori de a nu participa la vot [alin.(2)].
În conformitate cu art. 125, acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin
reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Acţionarii
care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice pot fi reprezentaţi/reprezentate
prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru
respectiva adunare generală. Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare
sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de
vot în acea adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în
procesul-verbal. Membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului
şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub
sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Potrivit art. 128, dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se
obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile formulate
de societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare este nulă.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.10.4. Elementul subiectiv


Latura subiectivă presupune săvârşirea faptei cu intenţie directă calificată de scop: formarea
unei majorităţi în adunarea generală, pentru faptele prevăzute la alin.(1) lit. a) şi b), respectiv
obţinerea unui avantaj material, pentru fapta prevăzută la alin.(1) lit. c) ori determinarea unui
acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni, pentru fapta prevăzută la alin.(2).

4.10.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

84
4.10.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 279, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

4.11. Infracţiunea prevăzută de art. 2801

Text de lege: 4.11.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 2801 - Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor
deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii
de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani.”

4.11.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea
dispoziţiilor legale în materie penală și a celor privind desfăşurarea urmăririi penale, ceea ce
presupune abţinerea de la fapte şi acte de natură să împiedice ori să îngreuneze urmărirea penală.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, respectiv o persoană care are părţi
sociale sau acţiuni într-o societate (acţionar sau asociat).

4.11.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor
deţinute într-o societate, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării
acesteia.
Aşa cum se poate observa pentru existenţa infracţiunii, este necesar să existe o transmitere
fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor unei societăţi, iar operaţiunea de transmitere să fie
efectuată în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în
scopul îngreunării acesteia.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.11.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de scop.

4.11.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 7 ani.

85
4.11.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 2801, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzută la art. 2801 presupune acţiunea de
transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate,
transmitere care trebuie făcută în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al
sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

4.12. Infracţiunea prevăzută de art. 2803

Text de lege: 4.12.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 2803 - Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în
scopul producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

4.12.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea
dispoziţiilor legale privind funcţionarea unei societăţi, ceea ce presupune abţinerea de la
folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate în scopul producerii de efecte juridice.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care răspunde penal.

4.12.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate în scopul
producerii de consecinţe juridice.
Radierea societăţilor este strict reglementată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990. Astfel,
potrivit art. 260 alin. (8) și (10), în termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor
depune la registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului, sub
sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, care va fi aplicată de
tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul societatea, în urma sesizării oricărei părţi
interesate. În situaţia în care, oficiul registrului comerţului nu a fost sesizat cu nici o cerere de
radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată.
Radierea se dispune prin sentinţă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul
societăţii, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cu citarea societăţii
şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a direcţiei generale a finanţelor publice
judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz.
Potrivit art. 237 alin. (9), încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se
comunică persoanei juridice la sediul social, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi
direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe cale
electronică, şi se afişează pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi

86
la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea îşi are
înregistrat sediul.
Subliniem faptul că, pentru realizarea infracţiunii este necesar ca folosirea actelor societăţii
să fi fost făcută cu ştiinţă şi în scopul producerii de consecinţe juridice.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate, prin folosirea, cu
ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii de consecinţe juridice.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

4.12.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de scop.

4.12.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

4.12.6. Caracterul subsidiar al reglementării


Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 2803, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

§5. Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

5.1. Infracţiunile prevăzute de art. 279

Text de lege: 5.1.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 279 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6
luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi:
a) prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau
directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare inexacte
ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii;
b) săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245 - 248;
c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor
electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare.”

5.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la asigurarea derulării legale a
activităţii din sfera pieţei de capital.
În funcţie de forma infracţională, poate exista sau nu obiect material. De pildă, fapta
prevăzută la art. 279 lit. c) are ca obiect material sistemele electronice de tranzacţionare, de
depozitare sau de compensare-decontare. În schimb, modalitatea infracţională prevăzută de art.
279 lit. b) cu referire la art. 245 nu are obiect material.
B. Subiecţii infracţiunii

87
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de art. 279 din Legea nr. 297/2004 este, după caz,
necircumstanţiat sau circumstanţiat, în funcţie de modalitatea sau varianta infracţională în cauză.
Subiectul activ va fi calificat în cazul variantei normative prevăzute la lit. a), având calitatea
de administrator, director sau director executiv al societăţii.
În cazul variantei prevăzute la lit. b), cu referire la art. 245 – 248 și a celei de la lit.c),
subiectul activ este necalificat,

5.1.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 se manifestă în mai multe variante
infracţionale.
Faptele prevăzute de art. 279 lit. a) constau în prezentarea cu intenţie de către
administratorul, directorul sau directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii
financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii.
În ceea ce privește lit. b), infracțiunea constă în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245 –
248.
Conform art. 245 din lege, se interzice oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate să
utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenţia de
dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de
instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. Aceste prevederi se aplică oricărei
persoane care deţine informaţii privilegiate:
a) în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie sau al structurilor manageriale
sau de supraveghere ale emitentului;
b) ca urmare a deţinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;
c) prin exercitarea funcţiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;
d) în mod ilegal sau fraudulos, urmare a activităţilor infracţionale.
În condiţiile în care persoana deţinătoare de informaţii este persoană juridică, interdicţia se va
aplica şi persoanei fizice care a luat parte la decizia de executare a tranzacţiei pe contul
respectivei persoane juridice.
Prevederile menţionate mai sus nu se vor aplica tranzacţiilor efectuate, în condiţiile în care
persoana angajată în astfel de tranzacţii avea o obligaţie contractuală de a dobândi sau înstrăina
instrumente financiare, iar acest contract a fost încheiat înainte ca persoana respectivă sa deţină
informaţii privilegiate.
Potrivit art. 247, dispoziţiile art. 245 se aplică oricăror altor persoane care deţin informaţii
privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să cunoască faptul
că acele informaţii sunt privilegiate.
Art. 246 prevede că se interzice oricărei persoane, subiect al interdicţiei prevăzute la art. 245
să:
a) dezvăluie informaţii privilegiate oricăror altor persoane, exceptând situaţia în care
dezvăluirea a fost făcută în exercitarea normală a activităţii, profesiei sau sarcinilor de serviciu;
b) recomande unei persoane, pe baza unor informaţii privilegiate, să dobândească sau să
înstrăineze instrumentele financiare la care se referă acele informaţii.
Potrivit art. 247, dispoziţiile art. 245 și 246 se aplică oricăror altor persoane care deţin
informaţii privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să
cunoască faptul că acele informaţii sunt privilegiate.

88
Este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activităţi de manipulare a
pieţei (art. 248). Conform art. 244 alin. (5), manipularea pieţei înseamnă:
a) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare:
1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea,
oferta sau preţul instrumentelor financiare;
2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul
unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;
b) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă
de înşelăciune;
c) diseminarea de informaţii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate,
care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor
financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile
în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau
induce în eroare. Referitor la jurnalişti, în exercitarea profesiunii lor, diseminarea informaţiilor
va fi luată în considerare ţinându-se cont de regulile care reglementează activitatea acestora,
excepţie făcând persoanele care utilizează aceste informaţii în scopul obţinerii, directe sau
indirecte, de avantaje sau profituri.
Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 lit. c) presupune accesarea cu intenţie
de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de
compensare-decontare. În temeiul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 297/2004, sistemul alternativ de
tranzacţionare este un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care cumpără şi vând
instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte. Acest sistem este
denumit şi sistem multilateral de tranzacţionare.
Această infracţiune este o variantă de specie a celei prevăzute de art. 360 alin. (1) – accesul
ilegal la un sistem informatic din Codul penal (Legea nr. 286/2009), astfel că ea este prevăzută
de norma specială care are prioritate în aplicare. Dacă prin fapta de accesare neautorizată se
produce o alterare a datelor pe care sistemul electronic de tranzacţionare le cuprinde suntem în
prezenţa unui concurs de infracţiuni alcătuit din infracţiunea descrisă de art. 279 alin. (2) din
Legea nr. 297/2004 şi cea prevăzută de art. 362 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în punerea în pericol a desfăşurării normale a activităţii în domeniul
pieţei de capital.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a oricăruia dintre
elementele material ale infracţiunilor prevăzute la art. 279 (ex re).

5.1.4. Elementul subiectiv


Infracţiunile prevăzute de art. 279 se comit numai cu intenţie.

5.1.5. Forme şi modalităţi


Actele preparatorii sau tentativa nu sunt incriminate.

5.1.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Toate faptele incriminate de art. 279 sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.

89
5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 2791

Text de lege: 5.2.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 2791 – Furtul instrumentelor financiare ale clienţilor şi/sau ale
fondurilor băneşti aferente acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte în
conformitate cu prevederile Codului penal.”

5.1.2. Scurte precizări


Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 11 din Legea nr. 297/2004, instrumente financiare înseamnă:
a) valori mobiliare;
b) instrumente ale pieţei monetare;
c) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;
d) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de
schimb valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale
dobânzii sau rentabilităţii ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari,
care pot fi decontate fizic ori în fonduri băneşti;
e) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii (o rată) şi orice alte
contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri băneşti sau pot fi
decontate în fonduri băneşti la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în caz de neplată sau de alt
incident care conduce la reziliere);
f) opţiuni, contracte futures, swap-uri şi alte contracte derivate în legătură cu mărfuri şi care
pot fi decontate fizic, cu condiţia să fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi/sau în cadrul
unui sistem alternativ de tranzacţionare;
g) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward şi orice alte contracte derivate în
legătură cu mărfuri, care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor prevăzute la lit. f) şi
neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate,
ţinându-se seama, printre altele, dacă sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de
compensare recunoscute sau sunt subiect al apelurilor în marjă în mod regulat;
h) instrumente derivate pentru transferul riscului de credit;
i) contracte financiare pentru diferenţe;
j) opţiuni, contracte futures, swap-uri, contracte forward pe rata dobânzii şi pe curs de schimb
valutar şi orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu, aprobări pentru
emisii de substanţe sau rate ale inflaţiei ori alţi indicatori economici oficiali, care trebuie
decontate în fonduri băneşti sau pot fi astfel decontate la cererea uneia dintre părţi (altfel decât în
caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere), precum şi orice alte contracte
derivate în legătură cu active, drepturi, obligaţii, indici sau indicatori, neincluse în prezenta
definiţie, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinându-se seama,
printre altele, dacă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul sistemelor alternative
de tranzacţionare şi sunt compensate şi decontate prin intermediul unor case de compensare
recunoscute sau fac obiectul unor apeluri în marjă în mod regulat;
k) alte instrumente financiare calificate ca atare conform legislaţiei europene;
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 12 din Legea nr. 297/2004, instrumente
financiare instrumentele definite la pct. 11 lit. d) - j) reprezintă instrumente financiare derivate.

90
NOTĂ:
Deoarece prezenta infracțiune se constituie într-o normă incompletă de realizare a
incriminării furtului instrumentelor financiare ori ale fondurilor bănești aferente acestora, prin
realizarea unei trimiteri la prevederile Codului penal, pentru analiza infracțiunii de furt facem
trimitere la analiza realizată cu prilejul studiului disciplinei Drept penal – Partea specială.

§6. Rezumat

A treia unitate de învăţare realizează o prezentare pe larg a infracţiunilor din


domeniul comercial, având în vedere frecvenţa comiterii acestor infracţiuni în
prezent. Astfel, sunt prezentate cele mai importante infracţiuni privind activitarea
societăţilor, dar şi infracţiunile privind piaţa de capital, cu evidenţiarea
importanţei respectării conduitei legale atât în cadrul relaţiilor comerciale, cât şi
cu prilejul tranzacţionării pe piaţa de capital.

§7. Teste de evaluare / autoevaluare

7.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Prezentaţi infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind
piaţa de capital;
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea societăților nr.
31/1990.

7.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 279 din Legea nr. 297/2004
privind piaţa de capital:
a) prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau directorul
executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare inexacte ori de
informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii;
b) dobândirea, în contul societăţii, de acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe
care îl ştie vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii,
acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt
vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii;;
c) răspândirea de ştiri false sau întrebuinţarea altor mijloace frauduloase care
au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii
ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii.
2. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 271 din Legea societăților nr.
31/1990:
a); acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care trece acţiunile sau
obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în

91
adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni;
b) prezintarea, cu rea-credinţă, către acţionari/asociaţi a unei situaţii
financiare inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale
societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor
electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare.

§8. Temă de control

Realizați un referat în care să analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 2721 din


Legea societăților nr. 31/1990. Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile
menţionate în Bibliografia unităţii de curs.

§9. Bibliografie

Obligatorie
1. Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările
ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 253 – 261, 347 – 377.

Facultativă
1. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
3. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 18 – 104, 399 –
424;
4. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 56 – 99;
5. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 1 - 67.

92
Unitatea de învăţare 4
Infracţiunile privind regimul drogurilor

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie

§1. Introducere

A patra unitate de învăţare identifică sediul materiei în domeniul combaterii


traficului şi consumului de droguri. De asemenea, sunt prezentate obiectivele
strategiilor la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional, inclusiv prin
prezentarea măsurilor pe care trebuie să le ia autorităţile pentru combaterea
consumului de droguri.
În continuare, sunt analizate infracţiunile cuprinse în Capitolul 2 -
Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control
naţional din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri.
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii 4.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare 4 – Infracţiuni privind regimul drogurilor îşi propune


analizarea infracţiunilor din domeniul traficului şi consumului de droguri,
transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corectă a dispoziţiilor legale în materie.
În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte însuşirea practicii
judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de
judecată.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplica sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgerea primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

93
§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri

4.1. Prezentarea cadrului legislativ în materie


Actul normativ general în materia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de
droguri este Legea nr. 143/2000. Prin adoptarea acestui act normativ legiuitorul a asigurat
organelor statului cadrul juridic necesar desfăşurării unei activităţi eficiente pentru prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului de droguri.
Apreciem că Legea nr. 143/2000 a venit în sprijinul factorilor angajaţi în prevenirea şi
contracararea traficului de droguri, legalizând şi în ţara noastră unele metode de muncă speciale
calificate, care sunt practicate de mult timp de către poliţiile statelor occidentale. De pildă,
folosirea agenţilor sub acoperire, a livrărilor supravegheate de droguri, a interceptării
convorbirilor telefonice, supravegherile operative şi ascultarea de martori sub acoperire sunt
posibilităţi oferite de lege poliţiştilor pentru organizarea şi realizarea unor activităţi informativ-
operative în vederea desfăşurării eficiente a acţiunii de combatere a traficului ilicit de droguri (în
prezent acestea sunt reglementate prin Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010).
Se poate spune că, în prezent, cadrul legislativ al combaterii traficului şi consumului ilicit de
droguri în România este modernizat, el aflându-se la nivelul celui existent în ţările occidentale.

4.2. Strategii antidrog


A. Strategia antidrog a Uniunii Europene
Strategia Uniunii Europene în materie de droguri pentru perioada 2013-2020 oferă cadrul
politic general și prioritățile pentru politica Uniunii în domeniul drogurilor, identificate de statele
membre și de instituțiile Uniunii.
Strategia urmărește să contribuie la reducerea cererii și ofertei de droguri pe teritoriul Uniunii
Europene, precum și la reducerea riscurilor și a efectelor nocive asupra societății și sănătății
cauzate de droguri, prin intermediul unei abordări strategice care sprijină și completează
politicile naționale, care oferă un cadru pentru acțiuni coordonate și comune și care formează
baza și cadrul politic pentru cooperarea externă a Uniunii Europene în acest domeniu. Acestea
vor fi realizate prin intermediul unei abordări integrate, echilibrate și bazate pe probe.
Obiectivele Strategiei sunt:
 contribuția la reducerea cuantificabilă a cererii de droguri, a dependenței de droguri și a
riscurilor și a efectelor nocive asupra societății și sănătății legate de droguri;
 contribuția la perturbarea pieței drogurilor ilicite și la reducerea cuantificabilă a
disponibilității drogurilor ilicite;
 încurajarea coordonării printr-un discurs activ și prin analiza evoluțiilor și provocărilor în
materie de droguri la nivelul Uniunii și la nivel internațional;
 consolidarea suplimentară a dialogului și a cooperării dintre Uniune și țările terțe și
organizațiile internaționale în materie de droguri;
 contribuția la o mai bună diseminare a rezultatelor monitorizării, cercetării și evaluării și o
mai bună înțelegere a tuturor aspectelor fenomenului drogurilor și a impactului intervențiilor,
pentru a furniza probe solide și cuprinzătoare pentru politici și acțiuni.
În domeniul reducerii cererii de droguri, obiectivul Strategiei este de a contribui la reducerea
cuantificabilă a consumului de droguri ilicite, de a întârzia vârsta la care debutează consumul,
pentru a preveni și reduce consumul problematic de droguri, dependența de droguri și problemele
de sănătate legate de droguri, precum și riscurile și efectele sociale nocive, prin intermediul unei
abordări integrate, multidisciplinare și bazate pe probe și prin promovarea și garantarea coerenței
între politicile în materie de sănătate, sociale și de justiție.

94
În domeniul reducerii ofertei de droguri, obiectivul Strategiei este de a contribui la o reducere
cuantificabilă a disponibilității drogurilor ilicite, prin perturbarea traficului ilicit de droguri,
desființarea grupurilor de criminalitate organizată implicate în traficul și producția de droguri,
utilizarea eficientă a sistemului judiciar penal, aplicarea eficientă a legii bazate pe informații
operative și partajarea sporită a informațiilor operative. La nivelul Uniunii, se va pune accentul
asupra criminalității la scară largă, transfrontaliere și organizate legate de droguri.
B. Strategia naţională antidrog 2013-2020
Continuarea, consolidarea și dezvoltarea obiectivelor stabilite prin Strategia 2005-2012
(adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 3
februarie 2005) s-a realizat prin intrarea în vigoare a Strategiei naţionale antidrog 2013 - 2020 şi
a Planului de acţiune în perioada 2013 - 2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog
2013 – 2020, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/2013, publicată în
Monitorul Oficial nr. 702 și 702 bis din 15 noiembrie 2013.
Noua Strategie naţională antidrog pentru perioada 2013 - 2020 este documentul programatic
care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de toate
instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivel naţional.
Strategia va fi implementată în intervalul 2013 - 2020 care corespunde perioadei de
implementare a noii Strategii a Uniunii Europene în domeniul drogurilor.
Strategia naţională antidrog 2013 - 2020 este implementată prin două planuri de acţiune
aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada 2013 - 2016 fiind promovat împreună cu
strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naţionale în domeniul drogurilor,
prin accentuarea importanţei demersurilor evaluative şi analitice, care se înscriu în contextul mai
larg al atenţiei pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozităţii ştiinţifice, colaborării
cu mediul profesional şi academic.
Obiectivele Strategiei naţionale antidrog trebuie evaluate și interpretate prin raportare la
rezultatele propuse a fi realizate prin cele două programe naționale care interesează consumatorii
de droguri. Avem în vedere Hotărârea Guvernului nr. 659/2015 privind aprobarea Programului
de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de
droguri 2015 – 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 3 septembrie 2015 și Hotărârea
Guvernului nr. 684/2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015 - 2018, publicată în
Monitorul Oficial nr. 672 din 3 septembrie 2015.
4.3. Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000
Prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 a fost aprobat regulamentul de aplicare a dispoziţiilor
Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu
modificările şi completările ulterioare.
În art. 1 al Regulamentului sunt prezentate semnificaţiile anumitor termeni şi expresii din
materia drogurilor, iar dispoziţiile ulterioare sunt destinate organizării aplicării Legii nr.
143/2000. Astfel, sunt prevăzute măsuri de prevenire şi combatere a traficului şi consumului
ilicit de droguri, sunt prezentate programe integrate de asistenţă, este prevăzută procedura
distrugerii drogurilor, furnizorii de servicii, finanţarea serviciilor de asistenţă etc.

4.4. Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri


Se estimează că aproape un sfert din populația adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste
80 de milioane de adulți, au consumat droguri ilegale într-un anumit moment din viața lor. În

95
majoritatea cazurilor, aceștia au consumat canabis (73,6 milioane), estimările consumului de alte
droguri pe durata vieții fiind mai scăzute: cocaină (14,1 milioane), amfetamină (11,4 milioane) și
ecstasy (10,6 milioane) [Raportul european privind drogurile. Tendinţe şi evoluţii, 2014, pag.
33].
Potrivit cuprinsului Strategiei naţionale antidrog 2013 – 2020, deşi România continuă să se
afle sub mediile europene, datele ultimelor studii efectuate de Agenţia Naţională Antidrog indică
o prevalenţă de-a lungul vieţii de 4,3% pentru orice tip de drog în populaţia generală, în timp ce,
în rândul populaţiei de elevi de 16 ani, acest tip de prevalenţă se situează la 10%, ceea ce relevă
creşteri semnificative ale consumului de droguri, la nivelul întregii populaţii, cu precădere în
rândul celei tinere.
Analiza consumului de droguri la nivel national este realizată de către strategia menționată
după cum urmează:
(i.) Consumul de droguri în rândul populaţiei generale (15 - 64 de ani). În perioada 2005
- 2012, au fost realizate două studii în populaţia generală privind cunoştinţele, atitudinile şi
practicile referitoare la consumul de tutun, alcool şi droguri, unul în 2007, iar cel de-al doilea
în 2010 (A se vedea, Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională
Antidrog, p. 31). Din concluziile acestor studii, reiese o scădere a consumului de tutun şi
alcool, o creştere a consumului ilegal de droguri, inclusiv sedative şi tranchilizante şi apariţia
celui de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, comercializate sub numele de „droguri
legale” sau „etnobotanice”, pentru care se înregistrează, pentru segmentul 15 - 64 de ani, cea
mai mare prevalenţă pentru consumul de-a lungul vieţii - 2%. În ierarhia celor mai consumate
droguri nu se înregistrează modificări semnificative: canabisul (1,6%) şi ecstasy (0,7%) au o
mai mare prevalenţă decât heroina.
(ii.) Consumul problematic de droguri. Se observă o creştere constantă în ceea ce priveşte
numărul estimat de consumatori problematici din Bucureşti, acesta fiind apreciat în anul 2011
la 19.265 consumatori problematici, cu o rată de 20,1 la 1000 persoane cu vârsta 18 - 49 ani,
comparativ cu 16.867 consumatori problematici şi o rată de 17,4, cât arată o estimare realizată
pentru anul 2007. În ultimii ani, creşterea numărului de consumatori problematici se
datorează, în mare parte, apariţiei pe piaţa din România a noilor substanţe cu proprietăţi
psihoactive, care, iniţial, au fost comercializate fără restricţii. Un alt factor facilitator al
creşterii numărului de consumatori problematici este determinat de închiderea unor programe
importante de servicii de prevenire a riscurilor asociate consumului de droguri, care au fost
active în România până în 2010, finanţate de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA,
Tuberculozei şi Malariei şi de UNODC - Biroul România. Potrivit art. 22 din Legea nr.
143/2000, consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este
interzis pe teritoriul României. Cu toate acestea traficul şi consumul de droguri sunt fenomene
care nu pot fi ignorate.1 Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate
fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor
consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit regulamentului pentru
aplicarea Legii nr. 143/2000. Stabilirea programului psihologic şi social individualizat se face
de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice şi
sociale şi în concordanţă cu rezultatele examinării medicale solicitate unei unităţi medicale,
conform criteriilor prevăzute în regulamentul de aplicare a Legii nr. 143/2002. Stabilirea

1
Potrivit unui studiu al Agenţiei Naţionale AntiDrog şi UNAIDS, în Bucureşti, la nivelul anului 2004 erau
aproximati 24.006 consumatori de heroină.

96
programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor de practică, elaborate de
Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale specializate şi Colegiul Medicilor din România.
Unităţile medicale, în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii
dependenţi, transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în
vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri, pe baza unui raport medical. Programul terapeutic şi programul psihologic şi social se
desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o
asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea drepturilor
omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii. Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării
consumatorului şi de derularea programelor psihologice şi sociale sunt suportate de la bugetul de
stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate Agenţiei
Naţionale Antidrog.
Articolul 24 din Legea nr. 143/2000 consacră principiul confidenţialităţii, potrivit căruia
datele personale ale consumatorilor dependenţi de consumul de droguri, incluşi în programul
integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, beneficiază de
confidenţialitate, conform normelor în vigoare. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile desemnate,
are acces la datele din evidenţa centralizată a consumatorilor de droguri. Persoanei căreia i s-au
aplicat măsuri de protecţie i se va elibera un certificat nominal sau o legitimaţie în format
electronic codificată, în care se vor menţiona: unitatea emitentă, datele de identificare a
persoanei în cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului,
starea sănătăţii persoanei în cauză la începutul şi terminarea tratamentului. Toate datele
referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţă a consumatorilor şi a
consumatorilor dependenţi de droguri vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii
medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistenţă a
consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la
încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.
Să ne reamintim...
Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea pe care o are persoana care
consumă ilicit droguri aflate sub control naţional de a fi inclusă, cu acordul său,
într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. În
vederea recuperării consumatoului, acestuia i se întocmeşte un program
terapeutic şi un program psihologic şi social, care se desfăşoară integrat, astfel
încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţă
medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea
drepturilor omului şi a drepturilor pacientului.

Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de droguri


atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea
principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi
descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs..

97
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri

5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul de droguri de risc
şi de mare risc

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extra-
gerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relaţiile
sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea
strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează regimul
drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanelor care consumă droguri în
mod ilicit. Observăm că, în cazul acestei infracţiuni, pe lângă sănătatea publică (obiect juridic
principal), legea penală ocroteşte şi sănătatea fizică şi mintală a consumatorului de droguri
(obiect juridic adiacent).
Infracţiunea examinată are obiect material, respectiv drogurile (plante, substanţe sau
preparate stupefiante sau psihotrope) supuse controlului naţional. Prin Legea nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, este
stabilit regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul,
distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea
şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor
prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din această lege. Substanţele
prevăzute în tabelele II şi III din anexă şi preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în
scop medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de uz uman sau veterinar,
în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 339/2005.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile sunt definite ca fiind plantele şi
substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe,
înscrise în tabelele nr. I-III. Drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi droguri de
mare risc.
Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt
drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise
în tabelul nr. IV, poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este stabilit, în
principal, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006.
Printre cele mai cultivate plante care constituie rezervorul mondial al traficului ilicit de
droguri se numără macul de opiu, canabisul sativa şi cocaierii.

98
Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă în zona de sud est a Asiei [în această parte a
lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)] în aşa-zisul
„triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda. Macul de
opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.
Potrivit datelor statistice (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report,
2010, p. 137-140), pentru anul 2009, principalele state care produceau macul de opiu au fost:
Afganistan – 6.900 tone, Myanmar – 330 tone, Pakistan – 44 tone, Columbia – 9 tone și Laos – 3
tone.
Canabis sativa (cânepa) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi
internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de
frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate droguri.
Din canabis sativa se obţine haşişul (răşina) şi uleiul de canabis. Acestea sunt prevăzute în
tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc. Substanţa pură activă
din planta de canabis, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator este
tetrahidrocannabinolul (THC). Această substanţă figurează în Tabelul I, anexă la Legea nr.
143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc. Haşişul este un concentrat de THC şi
răşini, obţinut prin extracţia din părţile florale ale frunzelor tinere, precum şi ale vârfurilor
ramurilor plantei de canabis.
Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (pentru perioada 2003-2008,
conform datelor existente, producția de rășină de canabis era împărțită după cum urmează:
Maroc – 21%, Afganistan – 8%, Pakistan – 5% etc. - United Nations Office on Drugs and Crime,
World Drug Report, 2010, p. 183-187). De asemenea, ţările sud-americane cultivă canabisul
pentru consumul la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state. Cânepa
cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru a obţine
efectele dorite, trebuie să fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante. Cu toate
acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru aceasta
fiind nevoie de autorizaţie.
Arbustul de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina. Acest drog
ajunge în Europa din ţările producătoare (Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador etc.).
Potrivit datelor statistice (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report,
2010, p. 161-165), în anul 2008, principalele state care produceau cocaine au fost: Columbia –
450 tone, Peru – 302 tone și Bolivia – 113 tone.

B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu cere
vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În situaţia în care o
persoană desfăşoară activităţi finanţare a traficului ilicit de droguri, potrivit dispoziţiilor art. 9
din Legea nr. 143/2000, aceasta va fi sancţionată conform legii.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria
persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii, va fi realizat conţinutul circumstanţelor agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b)
din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea are subiect pasiv principal şi secundar. Subiectul pasiv principal este statul, în
calitate de reprezentant al societăţii, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă

99
consecinţele produse sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.

Să ne reamintim...
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece
legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie
infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, iar
subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse
sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.

5.1.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în
activităţile enumerate de textul incriminator desfăşurate, fără drept, şi anume: cultivarea,
producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice
titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii privind
circulaţia drogurilor.
Cultivarea de plante ce conţin droguri. Este permisă cultivarea plantelor ce conţin substanţe
aflate sub controlul legislaţiei naţionale numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic, în vederea
producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop medical şi ştiinţific şi numai cu autorizarea
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare
rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe baza estimărilor anuale stabilite potrivit
dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor,
substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi a normelor metodologice de aplicare a
acesteia.
Cultivarea în scop industrial şi/sau alimentar sau pentru producerea de sămânţă a plantelor ce
conţin substanţe aflate sub control naţional sub limitele stabilite prin normele metodologice de
aplicare a acestei legi se autorizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin
direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti. Furnizorii
de seminţe de canabis şi mac opiaceu au obligaţia de a livra asemenea seminţe numai către
deţinătorii autorizaţiei de cultivare. Cultivatorii de canabis şi mac opiaceu autorizaţi au obligaţia
de a însămânţa terenurile deţinute numai cu seminţe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial
al soiurilor şi hibrizilor de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităţilor
Europene, produse de unităţile autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin
autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor (art. 12 din Legea nr. 339/2005).
Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau cu
orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele aflate sub controlul legislaţiei naţionale
care ar putea creşte spontan pe terenul respective. Costurile distrugerii plantelor spontane şi a
culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deţinătorul terenului, după
caz.
În doctrina juridică s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conţin
droguri se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea, îngrijirea şi
recoltarea în scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot
fi extrase drogurile”. Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin droguri pe o suprafaţă de teren

100
mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii drogurilor extrase din ele de
către cel care le-a cultivat realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr.
143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.
În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca rezultat
crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În ceea ce priveşte
activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte apropiată, din punct de
vedere al conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri. Noţiunea de „producere”, aşa
cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare” ori
„condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau psihotrope. Pentru a evita
eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre modalităţile infracţiunii şi
noţiunile de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare”.
Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care presupune
un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare, la care
participă un număr mai mare de persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mai mari.
Fabricile care produc droguri sau condiţionează droguri trebuie să fie autorizate şi au obligaţia de
a se înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.
Experimentarea drogurilor fără drept este o modalitate normativă al cărei conţinut presupune
o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele ce constituie droguri.
Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific, în baza unei
autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în tratarea unor
afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente naţionale sau/şi
internaţionale.
Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, fără autorizaţie, reprezintă o operaţie ilicită
ce realizează conţinutul infracţiunii examinate, prin scoaterea (obţinerea) unor substanţe
concentrate. De exemplu, extragerea opiului din capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a
uleiului din planta de canabis sativa.
Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în urma
căreia se naşte un drog. Prepararea de droguri ca infracţiune nu trebuie să fie confundată cu
amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu cele ale unor
droguri supuse controlului naţional. De exemplu, alcool cu medicamente neuroleptice sau
barbiturice.
Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul unor
reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina (drog de
mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe ori, un drog
mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor (în cazul
morfinei, anhidrida acetică) este transformat în alt drog (heroina), care se vinde la un preţ mult
mai bun.
Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din Legea
nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane de a da alteia, în mod gratuit, un drog care este supus
controlului naţional. Oferirea în mod gratuit de droguri reprezintă o metodă curentă de lucru a
traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează
dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul implacabil al cererii şi ofertei de
droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea
de droguri constituie infracţiune indiferent de scopul cu care este efectuată, inclusiv ipoteza în
care este dezinteresată material.

101
Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul
comercial” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin introducerea lor în
anumite localuri publice sau private pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în vânzare,
persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane care predau
drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea cazurilor, ajungerea
drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.
Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul drogurilor
către consumatori sau între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În mecanismul
traficului ilicit de droguri un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta este ultima verigă
a lanţului vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi consumator şi aduce
înapoi banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul traficului de droguri.
Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi
tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora constituie
circumstanţă agravantă. [art. 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 143/2000].
Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o
anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros.
Trimiterea de droguri este fapta unei persoane, care fără a face comerţ ilicit cu droguri, le
trimite prin poştă sau alte mijloace (de exemplu, curier) unor persoane, pentru ca drogurile să fie
introduse în traficul ilicit.
Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate dintr-o ţară în alta
sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie [animale
de povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze, nave sau
aeronave].
Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile
pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri.
În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare.
Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de la
distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care cumpără droguri este sau nu consumator nu are nicio
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
Deţinerea de droguri este activitatea prin care o persoană stăpâneşte sau are în posesie
asemenea substanţe. Deţinerea de droguri poate fi licită sau ilicită. Deţinerea de droguri este
licită dacă este permisă de lege. De pildă, în farmacii, depozite de medicamente etc.
Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, legiuitorul a înţeles să includă
orice alte activităţi cu droguri prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a
consumatorului, altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000.
De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi consumatori.
În legătură cu elementul material al infracţiunii analizate, menţionăm faptul că pentru
întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca traficul de droguri să aibă loc
fără drept. Prin urmare, pentru a avea caracter infracţional, operaţiunile descrise în norma de
incriminare este necesar să fie desfăşurate în mod ilicit.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
generată de săvârşirea activităţii incriminate. Sigur că, sub aspectul obiectului secundar, este
posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii consumatorului.

102
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită însă în ceea ce priveşte
urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent.

5.1.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr.
143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă). Intenţia
presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor la care se referă
acţiunea sa.

5.1.5. Forme, modalităţi, variante


Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate.
Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.
Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale: simplă [alin. (1)] şi agravată [alin.
(2)]. Diferenţa dintre cele două este dată de obiectul material al infracţiunii. În cazul variantei
simple, traficul se referă la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate, obiectul traficului îl
constituie drogurile de mare risc.

5.1.6. Sancţionarea
Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 16 din lege, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la
art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin
valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la art. 2.
Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi constituie venituri ale
bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – traficul internaţional de droguri („contrabanda”


cu droguri)

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 3 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori
exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10
de ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.2.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 este constituit din
relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de

103
respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează
regimul circulaţiei drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea consumatorilor
de droguri. Menţionăm că, prin fapta incriminată de art. 3 din Legea nr. 143/2000, este lezat şi
regimul juridic vamal.
Infracţiunea are ca obiect material drogurile de risc şi drogurile de mare risc. Pentru mai
multe elemente privind obiectul material al infracţiunii, a se vedea explicaţiile date cu prilejul
examinării art. 2 din Legea nr. 143/2000.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu cere
nicio calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În cazul în care
subiectul activ are calitatea de cadru medical ori face parte din categoria persoanelor care,
potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii, va fi realizat
conţinutul circumstanţei agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b).
Infracţiunea are atât subiect pasiv principal, cât şi secundar. Subiectul pasiv principal este
statul, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse sau pe
cale de a se produce ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i astfel periclitată sănătatea.

5.2.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiuni prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în
introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc, fără drept. Potrivit
art. 20 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, operaţiunile de export sau de import cu plantele, substanţele şi
preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la această lege se desfăşoară în baza unei
autorizaţii de export sau import, eliberată pentru fiecare operaţiune de către Ministerul Sănătăţii
prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a
acestei legi.
Operaţiunile de import sau export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi
III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute de lege, în
limitele estimărilor anuale (art. 21 din Legea nr. 339/2005). Documentele comerciale,
documentele de vamă sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice
numele plantelor şi ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor
internaţionale şi, după caz, denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe
teritoriul naţional sau care urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale
importatorului şi cele ale destinatarului (art. 27 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în regim de antrepozitare şi
în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe stupefiante ori
psihotrope indigene sau de import. Sunt interzise importurile pe teritoriul României sub formă de
transporturi adresate unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile de pe teritoriul României
sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu excepţia cazului în care autoritatea
competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia de import că aprobă o astfel de
operaţiune.
Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de
import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de
autorităţile competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea

104
definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului
respectiv (art. 29 din Legea nr. 339/2005).
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate
conţinând substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 este permisă
numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de import-
export pentru acel transport. Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul României poate
fi schimbată numai după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către autoritatea competentă
din ţara exportatoare. Niciun transport de plante, substanţe şi de preparate prevăzute în tabelele I,
II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005, aflat în tranzit pe teritoriul României, nu poate fi supus
vreunui tratament care să-i modifice natura sau ambalajul (art. 31 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 32 din Legea nr. 339/2005, regulile de mai sus nu sunt aplicabile dacă transportul
este efectuat pe cale aeriană. În situaţia în care aeronava face escală sau aterizează forţat pe
teritoriul României, transportul va fi tratat ca un export de pe teritoriul României către ţara
destinatară numai în condiţiile descărcării sau dacă circumstanţele impun acest lucru.
În practică se poate pune problema aplicării art. 3 din Legea nr. 143/2000 în corelaţie cu art.
271 din Codul vamal. Potrivit art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), introducerea în sau
scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori,
materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori
materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată, fapta fiind
pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu
prevede o pedeapsă mai mare.
Având în vedere faptul că pedeapsa pentru infracțiunea de trafic internaţional de droguri de
risc, prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este închisoarea de la 3 la 10 de ani şi
interzicerea unor drepturi, se pune problema rezolvării conflictului între cele două norme de
drept, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 271 din Codul vamal. Apreciem că
într-o astfel de ipoteză, dacă obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată este
reprezentat de drogurile de risc, pedeapsa va fi cea prevăzută de art. 271 din Codul vamal
(închisoarea de la 3 la 12 ani) şi nu cea prevăzută de Legea nr. 143/2000 (închisoarea de la 3 la
10 de ani).
Practică judiciară:
Cu privire la introducerea în ţară de droguri pentru consumul propriu,
jurisprudenţa a decis că nu există concurs de infracţiuni între infracţiunea
prevăzută la art. 3 alin.(1) şi cea de la art. 4 alin.(1), deoarece, pentru
existenţa infracţiunii de trafic internaţional de droguri este necesară
introducerea unei cantităţi mari de droguri. În cazul în care inculpatul a
încercat să introducă o cantitate de 5,4 g de drog de risc (rezină de cannabis),
infracţiunea prevăzută la art. 3 îşi pierde conţinutul, fiind o infracţiune mijloc
absorbită de art. 4, care incriminează deţinerea ilicită de droguri pentru
propriul consum. (a se vedea, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.
3976/2009).

Practică judiciară:
Spre deosebire de speţa de mai sus, practica a stabilit că a fost săvârşită
infracţiunea de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 din Legea nr.
143/2000 în situaţia în care inculpata, pe parcursul a două zile, a deţinut şi
transportat la bordul maşinii sale, fără drept, cantitatea de 36 grame de

105
droguri de mare risc, fiind prinsă în flagrant. (a se vedea, Decizia Curţii de
Apel Târgu-Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nr.
45/A/2009).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
precum şi pentru regimul vamal naţional.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.2.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr.
143/2000, fapta descrisă de lege trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă).

5.2.5. Forme, modalităţi, variante


Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate.
Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.
Practică judiciară:
Infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este
comisă în forma tentativei, iar nu a faptului consumat, în cazul în care este
descoperită pe culoarul de ieşire din ţară, înainte ca făptuitorul să fi depăşit
frontiera României. (I.C.C.J., secţ. pen., dec. nr. 4914/2003, R.D.P. nr.
1/2004, p. 174. Pentru conţinutul in extenso al acestei decizii, a se vedea
www.scj.ro.)
Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale – simplă şi agravată. Diferenţa dintre
cele două este dată de obiectul infracţiunii. În cazul variantei simple traficul de droguri se referă
la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate obiectul traficului de droguri îl constituie
drogurile de mare risc.

5.2.6. Sancţionarea
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta se
referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

Realizaţi o analiză a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în


vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi existenţa, în cadrul
Uniunii, a spaţiului Schengen.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, precum şi resursele găsite pe internet.

106
5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – deţinerea de droguri pentru consum propriu

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 4 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de
risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

5.3.2. Explicaţii specifice


Având în vedere faptul că, excluzând conceptul „consum propriu”, elementele conţinutului
art. 4 redat mai sus se subsumează celor ale art. 2 din Legea nr. 143/2000, aici ne vom mărgini să
explicăm ce se înţelege prin cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.
Concepţia legiuitorului român cu privire la sancţionarea deţinerii de droguri pentru consum
propriu o întâlnim şi în legislaţia altor state europene. De pildă, legislaţia austriacă în
domeniul drogurilor pune în prim plan principiul terapiei în locul pedepsei în cazul dependenţilor
de droguri; în concepţia legii italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie infracţiune, iar
deţinerea de droguri pentru propriul consum este sancţionată contravenţional; în sistemul de
drept olandez, cu unele excepţii, consumul de droguri nu constituie infracţiune. De asemenea, nu
constituie infracţiune nici deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri pentru consumul
propriu. Conform politicii penale olandeze, se apreciază că folosirea drogului nu este o crimă.
În Olanda, o persoană care deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri ce figurează
în lista a II-a (tranchilizante, barbiturice şi canabis) nu va face obiectul unei acţiuni penale,
măsura luată de autorităţi rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este vorba de
canabis, deţinerea în scopul consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 g nu atrage
investigaţii şi nici condamnări. Începând cu anul 1976, în Olanda, magazinele de cafea şi
cafenelele au început să devină treptat puncte de vânzare a canabisului în condiţii stricte. Ideea
liberalizării consumului de canabis în cantităţi mici se bazează pe politica olandeză potrivit
căreia este mai bine ca tinerii să experimenteze consumul de canabis (drog uşor) decât să treacă
la consumul unor droguri tari, susţinându-se că, în acest mod, tinerii sunt feriţi de tentaţia de a
consuma droguri periculoase.
În Cehia, deţinerea a 1,5 grame de heroină, a unui gram de cocaină sau a 15 grame de
marijuana este licită. De asemenea, a fost autorizată şi posesia a 5 grame de haşiş şi a 5 doze de
LSD sub formă de comprimate, capsule sau cristale.
Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracţiune distinctă, în schimb
sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul pentru care se face, inclusiv
pentru consumul propriu. Prin incriminarea distinctă a deţinerii de droguri pentru consum
propriu în art. 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul român a înţeles să sancţioneze mai blând pe
deţinătorul dependent de droguri care le foloseşte pentru sine, decât pe deţinătorul de droguri
care le trafică.
În ceea ce priveşte cantitatea sau natura drogului deţinut ori scopul pentru care se face
deţinerea ilicită de către făptuitor, aceste sunt aspecte care trebuie luate în considerare de către
judecător la încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunilor. În ţările din Uniunea
Europeană există un cadru juridic corespunzător care permite autorităţilor şi societăţii civile

107
prevenirea şi educarea populaţiei, în special a segmentului tânăr, pentru a renunţa la consumul de
droguri. De asemenea, sunt instituite tratamente medicale corespunzătore şi eficiente în unităţile
sanitare de specialitate. În practica judiciară a acestor ţări este vizibilă o tendinţă de relaxare a
pedepselor aplicate dependenţilor care deţin anumite categorii de droguri pentru consum propriu,
apreciindu-se, pe bună dreptate, că faţă de aceştia trebuie să primeze măsurile de natură medicală
sau socială. Instanţele fac diferenţa între un simplu dependent de droguri (consumator din nevoi
patologice) şi un consumator care face, în acelaşi timp, şi trafic ilicit.
De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii
Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatele
acestora în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în acelaşi
scop. Cu privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor se arată că, în multe ţări,
infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la alte narcotice.
Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că acesta este cel
mai popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în unele ţări, mai mult
de jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit la fel de periculos
pentru sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (cocaierul din care se extrage cocaina şi
macul din care se extrage opiul), deoarece traficanţii au investit foarte mult în creşterea potenţei
efectelor euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a drogurilor.
În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica judiciară în
rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite ale ţărilor
membre ale Uniunii Europene, nu se poate menţiona cantitatea acceptată de autorităţi ca fiind
destinată consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.
Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţinătorului de droguri pentru
propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum: recidivă, starea
psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii etc.
Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie şi
un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un
consumator dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este circumstanţiat,
putând avea această calitate numai o persoană fizică cu capacitate penală, consumator sau
consumator dependent de droguri, cerinţă ce rezultă implicit din textul incriminator. O persoană
care deţine o cantitate cât de mică de droguri, care nu este consumator, nu va comite infracţiunea
prevăzută de art. 4, ci infracţiunea descrisă de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Consumatorul este
persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri în mod ilicit, prin
înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în
organism. Consumatorii pot fi dependenţi sau simpli.
Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod
repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor
medicale şi sociale. Din punctul de vedere al normei de incriminare, consumatorii de droguri se
împart în două categorii, respectiv, consumatori legali şi consumatori ilegali. Sunt consumatori
legali de droguri persoanele fizice care îşi procură în mod legal drogurile, în baza unei prescripţii
medicale sau autorizaţii eliberate de organele sanitare abilitate. Toţi ceilalţi consumatori sunt
ilegali.
Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum propriu,
elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.

108
5.3.3. Forme, modalităţi, variante
În cazul variantei agravate, prevăzute la alin.(2), actele de pregătire şi tentativa sunt
incriminate.
Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.

5.3.4. Sancţionarea
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Dacă fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa
este închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

Să ne reamintim...
În România nu este sancţionat penal consumul de droguri. Cu toate acestea,
constituie infracţiune orice deţinere de droguri indiferent de cantitate şi de
scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu.

5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru


consumul de droguri

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 5 - Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau
a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.4.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000 îl
constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare
depind de respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care
reglementează regimul drogurilor.
Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală referitoare
la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea cădea victimă toxicomaniei tocmai
datorită existenţei unor localuri unde s-ar putea consuma droguri.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu cere
vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria
persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o

109
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii, va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și
b) din Legea nr. 143/2000.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce
subiectul pasiv secundar este persoana care consumă ilicit droguri în locaţiile prevăzute de
legiuitor, puse la dispoziţie de organizatori, existând riscul ca acestea să cadă victimă
toxicomaniei.

5.4.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a
unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de
droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.
Punerea la dispoziţie a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat înseamnă
oferirea unui asemenea spaţiu unor persoane spre a-l folosi în vederea consumului ilicit de
droguri în colectiv. Punerea la dispoziţie a spaţiului poate fi gratuită sau contra cost.
Folosirea spaţiilor în scopul consumului de droguri poate fi impusă de însuşi stăpânul
locuinţei, localului ori locului amenajat sau poate fi numai tolerată de el. Pentru existenţa
infracţiunii nu are importanţă dacă locuinţa sau localul sunt special amenajate pentru consumul
de droguri şi dacă se plăteşte sau nu intrarea, dar pentru existenţa infracţiunii este necesar a fi
îndeplinite cumulativ două condiţii: în locurile „puse la dispoziţie” trebuie să se întâlnească mai
multe persoane. Întâlnirile întâmplătoare, la care participă constant două sau trei persoane
determinate, nu satisfac condiţia; persoanele cărora li se oferă spaţiile pentru întâlnire să fie
consumatori iliciţi de droguri.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

5.4.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea prevăzută la art. 5 se comite numai cu intenţie directă.

5.4.5. Forme, modalităţi, variante


Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunii.

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Fapta incriminată de art. 5 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 5 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 5. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

110
5.5. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – prescrierea de droguri de mare risc şi eliberarea
sau obţinerea de droguri de mare risc în mod ilicit

Text de lege: 5.5.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 6 - (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către
medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi eliberarea cu
intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.
(3) Obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete medicale
prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale
falsificate se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.”

5.5.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic principal al infracţiunii de prescriere de droguri de mare risc şi eliberare sau
obţinere de droguri de mare risc în mod ilicit îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea
publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de către medici ori de
către farmacişti a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii
fizice şi psihice a persoanei, care ar putea fi grav afectată prin prescrierea de către medic fără a fi
necesar de droguri de mare risc, cu ocazia exercitării actului medical, ori prin fapta farmacistului
care eliberează droguri unei persoane în baza unei prescripţii netemeinice ori a unei reţete
falsificate.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind un medic [în cazul alin.(1)] sau o persoană
care are atribuţii în eliberarea medicamentelor pe baza unei reţete medicale (farmacist) [în cazul
alin.(2)].
Subliniem faptul că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) - obţinerea de droguri de mare
risc pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete
medicale falsificate, subiectul activ nu mai este circumstanţiat, putând fi orice persoană care
răspunde penal şi care a obţinut drogurile de la o farmacie prin mijloacele descrise de legiuitor în
textul de incriminare.
Subiectul pasiv principal este persoana căreia i s-a făcut prescrierea nenecesară de droguri de
mare risc de către medic, a cărei sănătate este pusă în pericol, ori persoana care urma să
beneficieze de drogurile de mare risc eliberate de farmacist. Statul devine subiect pasiv subsidiar,
ca reprezentant al societăţii, fiind interesat în asigurarea şi menţinerea sănătăţii membrilor
societăţii.

5.5.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Prin această incriminare, legiuitorul a vizat să sancţioneze penal pe cel care prescrie,
eliberează sau utilizează droguri de mare risc.

111
Elementul material al infracţiunii constă în prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de
către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical ori eliberarea sau obţi-
nerea, cu intenţie, de droguri de mare risc.
(i.) Prin prescrierea fără a fi necesar a unui medicament care conţine droguri supuse
controlului naţional, se înţelege activitatea necondiţionat frauduloasă a medicului de a face să
ajungă în mâinile unei persoane o reţetă care îi dă posibilitatea acesteia să obţină în mod ilicit
produsul stupefiant.
(ii.) Eliberarea de droguri de mare risc constituie infracţiune atunci când subiectul activ
(farmacistul), primind o reţetă în care sunt prescrise droguri de mare risc pentru a o onora, îşi dă
seama că prescrierea acestora pentru diagnosticul respectiv nu era necesară şi, totuşi, eliberează
drogurile respective, în loc să ia măsura lămuririi situaţiei.
De remarcat că pentru a fi în realizat conţinutul infracţiunii prevăzută la alin.(2) este necesar
a fi îndeplinită o condiţie prealabilă, respectiv, existenţa unei reţete falsificate ori prescrise de
către un medic, cu intenţie, fără să fie necesară din punct de vedere medical.
(iii.) Obținerea de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale eliberate în condițiile
alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate constă în primirea acestora ca urmare a eforturilor
subiectului activ. La fel ca în cazul modalității anterioare, constand în eliberarea drogurilor de
mare risc, și în cazul modalității analizate legea prevede cele două ipoteze – drogurile nu sunt
necesare din punct de vedere medical sau rețeta folosită este falsificată.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

5.5.4. Elementul subiectiv


Din punct de vedere subiectiv, faptele incriminate de art. 6 sunt intenţionate. Pentru existenţa
infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. (1) şi la alin.(2), elementul subiectiv trebuie să se manifeste
sub forma intenţiei directe sau indirecte, în timp ce pentru existenţa infracţiunii prevăzute de
art. 6 alin. (3), elementul subiectiv trebuie să se manifeste sub forma intenţiei directe.

5.5.5. Forme, modalităţi, variante


Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte în cazul alin.(2) și (3). Se consideră tentativă şi
producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunii.

5.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 6 alin. (1) și (2) este închisoarea de la unu la
5 ani și interzicerea unor drepturi, iar pentru infracțiunea prevăzută la alin.(3), pedeapsa este
închisoarea de la un an la 3 ani.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 6 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii

112
prevăzute la art. 6. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

5.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 – administrarea ilicită de droguri de mare risc

Text de lege: 5.6.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 7 - Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara
condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

5.6.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic principal al infracţiunii de administrare ilicită de droguri de mare risc îl
constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare
depind de respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează
administrarea drogurilor de mare risc.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la starea
de sănătate a oricărei persoane, privită ut singuli, căreia i s-au administrat drogurile în mod
ilegal.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care răspunde
penal.
Subiectul pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana căreia i-au fost
administrate drogurile de mare risc.

5.6.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de administrare de droguri de mare risc
unei persoane, în afara condiţiilor legale.
Noţiunea de administrare de droguri de mare risc, în sensul legii penale, are înţelesul de
acţiune prin care se introduc în corpul unei persoane droguri de mare risc. Spre exemplu, prin
injectare, prizare (de pildă, cocaina), fumare (de exemplu, haşiş, opiu), inhalare (de exemplu,
încălzirea unei doze de heroină şi inhalarea fumului rezultat) sau prin ingestie alimentară (drogul
este amestecat în mâncare, băuturi alcoolice sau răcoritoare etc.).
Administrarea poate avea loc cu sau fără consimţământul consumatorului. Mijloacele folosite
pot consta în acte violente sau acte de inducere în eroare, precum şi în activităţi prin care
drogurile sunt administrate pe ascuns. Existenţa infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr.
143/2000 este condiţionată de îndeplinirea a două condiţii: drogul ce se administrează să fie de
mare risc şi să fie administrat în afara condiţiilor legale.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi pentru persoana
căreia i-au fost administrate drogurile de mare risc.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

113
5.6.4. Elementul subiectiv
Infracţiunea se comite cu intenţie (directă sau indirectă).

5.6.5. Forme, modalităţi, variante


Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunii.

5.6.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 7 este închisoarea de la unu la 5 ani.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 7 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 7. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

5.7. Infracţiunea prevăzută de art. 8 – furnizarea de inhalanţi unui minor

Text de lege: 5.7.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 8 - Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici
unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.”

5.7.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic principal al infracţiunii de furnizare de inhalanţi unui minor îl constituie
relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de
respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul
inhalanţilor chimici.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la starea
de sănătate a minorului, căruia i s-au furnizat substanţele toxice în vederea administrării.
Obiectul material constă în inhalanţi chimici toxici, care sunt furnizaţi, în vederea
consumului, unui minor.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care răspunde
penal.
Subiectul pasiv este statul. Subiectul pasiv secundar este calificat, fiind necesar, pentru
existenţa infracţiunii, ca acesta să fie minor.

5.7.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă în furnizarea de inhalanţi chimici toxici. Activitatea
ce formează elementul material al laturii obiective, furnizarea, trebuie să aibă ca scop consumul
inhalanţilor chimici toxici furnizaţi.

114
Există o mare varietate de produse care conţin substanţe chimice volatile toxice. De pildă,
lacurile de mobilă, vopselele, adezivii, oja pentru unghii, acetona etc. Astăzi, copiii străzii se
droghează folosind bronzul pentru sobe (argintiu sau auriu), fapt pentru care aceştia sunt
denumiţi aurolaci.
Furnizarea de inhalanţi chimici toxici are semnificaţia unei activităţi prin care o persoană
oferă produse ce conţin substanţe chimice volatile toxice. Fapta de furnizare se poate face contra
cost, gratis, într-un cadru „oficial” sau „neoficial”. De pildă, un minor (aurolac) se prezintă la un
magazin şi cere o sticluţă cu bronz argintiu. Dacă vânzătoarea îşi dă seama că este vorba de un
minor care se droghează, fapta ei întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică, dar şi pentru
minorul căruia i-au fost furnizaţi inhalanţii chimici toxici.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).

5.7.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie directă, inhalanţii chimici toxici fiind furnizaţi în vederea
consumului acestora (de către minori).
5.7.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale
Infracţiunea de furnizare, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, inhalanţii chimici toxici care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 8 se confiscă, iar dacă aceştia nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea inhalanţilor chimici toxici care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 8. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

5.8. Infracţiunea prevăzută de art. 9 –finanţarea operaţiunilor privind drogurile

Text de lege: 5.8.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 9 - Finanţarea faptelor prevăzute la art. 2 - 5 se pedepseşte cu
pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele speciale ale acestora
majorându-se cu o treime.”

5.8.2. Precizări preliminare


Practică judiciară:
NOTĂ: Deși problema de drept analizată are în vedere o variantă anterioară a textelor
de lege în discuție, aceasta își păstrează valabilitatea și în prezent, cu mențiunea că, având în
vedere republicarea recentă a Legii nr. 143/2000, activitatea de finanțare este prevăzută la
art. 9 (nu de art. 10 la care face referire decizia Înaltei Curți) și privește numai infracțiunile
de la art. 2 – 5 (nu art. 2 – 8, avute în vedere de Înalta Curte).
De asemenea, deși recursul în interesul legii face referire și la organizare și conducere,
aceste modalități normative nu se mai regăsesc în cuprinsul art. 9 actual.

115
În jurisprudenţă, nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte
natura normei de incriminare înscrisă la art. 10 din Legea nr. 143/2000,
respectiv dacă aceasta prevede o infracţiune autonomă sau o variantă agravată
a infracţiunilor cuprinse în art. 2 - 8 din aceeaşi lege.
Într-o interpretare, instanţele au apreciat că legiuitorul nu a intenţionat să
incrimineze organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor prevăzute de
art. 2 - 8 din Legea nr. 143/2000 ca infracţiune distinctă, ci ca o formă
agravată a fiecăreia dintre acestea.
În altă interpretare, instanţele au considerat că legiuitorul a incriminat
organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute de art. 2 - 8 din
Legea nr. 143/2000 ca infracţiune de sine stătătoare, prevăzută de art. 10.
Având în vedere existenţa unei practici neunitare, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat un
memoriu de recurs în interesul legii, în cuprinsul căruia a considerat, pe
bună dreptate, că cea de a doua interpretare este corectă. Prin decizia nr.
38/2008, instanţa supremă, în Secţii Unite, a statuat că: „Dispoziţiile art. 10
din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri se interpretează în sensul că:
Fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art.
2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă
agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege.2
În motivare se reţine că „trebuie avut în vedere că orice infracţiune
cunoaşte o formă tipică de existenţă, denumită şi conţinutul simplu sau de
bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condiţiile minime în care o
faptă constituie infracţiune.
Dar, este de observat că, în anumite situaţii aceeaşi faptă, datorită
împrejurărilor în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social diferit
de cel al faptei comise în forma sa de bază.
De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiaşi
infracţiuni, agravate sau atenuate.
Sub acest aspect, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor
reglementate în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă şi
esenţială diferenţă între acestea şi cele prevăzute în art. 10 din aceeaşi lege.
În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea,
producerea, fabricarea, extragerea şi prepararea, la art. 3 introducerea sau
scoaterea din ţară, la art. 5 punerea la dispoziţie a unui local, la art. 6 primirea
drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art.
8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici, iar la art. 9
producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de
precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizaţi în
art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea

2
Facem precizarea că, art. 9 din Legea nr. 143/2000 a fost abrogat prin art. 32 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.

116
acţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege nu pot constitui decât
infracţiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale
acestora.
Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a
întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o
desfăşurare cât mai adecvată şi eficientă a uneia sau mai multor acţiuni, a
conduce presupune fie desfăşurarea unei acţiuni de îndrumare, de dirijare, fie
de luare a unor hotărâri sau dispoziţii cu privire la o anumită activitate, iar a
finanţa are semnificaţia de a da, a pune la dispoziţie bani pentru a susţine o
activitate.
Ca atare, chiar dacă astfel de acţiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2
- 9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanţiale ale
conţinutului specific constitutiv al acestor infracţiuni.
Mai mult, caracterul distinct al infracţiunii prevăzute la art. 10 din Legea
nr. 143/2000 reiese şi din aceea că „organizarea, conducerea sau finanţarea
faptelor prevăzute la art. 2 - 9” constituie activităţi a căror realizare nu este
condiţionată de săvârşirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din
urmă texte de lege.
Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2 - 9 din legea
menţionată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc şi scop, în
cadrul căruia existenţa mijlocului (a acţiunii ce îl caracterizează) nu este
condiţionată de realizarea scopului.
Dispoziţia de trimitere din art. 10 la sancţiunile prevăzute la art. 2 - 9 din
Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificaţie decât aceea specifică unei
norme incomplete, care se întregeşte prin trimitere; aşadar ne aflăm în
prezenţa unei norme de trimitere care împrumută sancţiunea din cuprinsul
altei norme şi o întregeşte cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta.
Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-
a împrumutat o dispoziţie, nu are nicio consecinţă asupra normei de
trimitere”.

Să ne reamintim...
În conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în
soluţionarea unui recurs în interesul legii, infracţiunea prevăzută la art. 9 din din
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor
prevăzute la art. 2 - 5 din Legea nr. 143/2000.

5.8.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute la art. 9 îl constituie relaţiile sociale privitoare la
sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de către
toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii este unul circumstanţiat, deoarece nu poate fi decât o persoană
implicată în traficul ilicit de droguri supuse controlului naţional, în calitate de finanţator.

117
Finanţatorul este persoana care pune la dispoziţie resursele materiale necesare derulării unei
afaceri ilicite cu droguri.
Rezultă că subiect activ al acestei infracţiuni agravate de trafic ilicit nu poate fi decât o
persoană care are calitatea de finanţator, deci, este vorba de un subiect circumstanţiat prin aportul
pe care şi-l aduce la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 5 din Legea nr.
143/2000.
Subiectul pasiv este statul.

5.8.4. Latura obiectivă. Elementul subiectiv


Pentru comentariile cu privire la elementul material, urmarea imediată şi legătura de
cauzalitate, a se vedea comentariile de la art. 2 - 5.

5.8.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie directă.

5.8.6. Forme, modalităţi, variante


Potrivit art. 12, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunii.

5.8.7. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Infracţiunea analizată se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la fiecare dintre infracţiunile
reglementate la art. 2 - 5, limita specială a acesteia majorându-se cu o treime.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 9 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 9. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

5.9. Infracţiunea prevăzută de art. 10 – îndemnul la consum de droguri

Text de lege: 5.9.1. Conţinutul normei de incriminare


„Art. 10 - (1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin
orice mijloace, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

5.9.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute la art. 10 îl constituie relaţiile sociale
privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă
de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor, relaţii care
ar putea fi grav afectate prin fapte de îndemn la consumul ilicit de droguri (indiferent dacă au
fost sau nu urmate de consumul drogurilor).
Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală
referitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea fi grav afectată prin
consumul ilicit de droguri de mare risc ca urmare a îndemnurilor primite.

118
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, deoarece legiuitorul nu cere vreo calitate
specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce
subiectul pasiv secundar este persoana care a fost îndemnată să consume ilicit droguri ori a
consumat droguri de mare risc în urma acestui îndemn.

5.9.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Îndemnul este o activitate ce se poate realiza fie pe o cale orală, cum ar fi rugăminţi ori
insistenţe, oferirea unor sume de bani sau alte avantaje, până ce victima cedează (consumă) ori
nu cedează (nu consumă) sau prin scris. Îndemnul la consumul ilicit de droguri adresat mai
multor persoane poate fi direct, în mod explicit, dar şi indirect.
Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc nu se confundă cu instituţia instigării
urmate sau neurmate de executare, deşi se aseamănă foarte mult cu aceasta. Diferenţa este aceea
că fapta la care se instigă nu este una prevăzută de legea penală.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.
C. Legătura de cauzalitate
În cazul faptei prevăzută la art. 10 legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei,
ex re.

5.9.5. Elementul subiectiv


Vinovăţia se manifestă exclusiv sub forma intenţiei directe.

5.9.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 10 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte
bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor de mare risc şi a altor bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 10. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii
confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de
stat.

5.10. Circumstanţe agravante. Cauze de nepedepsire şi de reducere a limitelor


pedepselor
Art. 13 din lege stabileşte o serie de circumstanţe agravante, în completarea celor
prevăzute de Codul penal, care vor fi avute în vedere în analiza infracţiunilor prevăzute în
cuprinsul legii. Astfel, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:
a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii
în lupta împotriva drogurilor;

119
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic,
unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise
de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau
unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de
reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară
activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2 - 10;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi
integritatea persoanelor.
În cazul circumstanţei agravante prevăzute la lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-o
instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi
educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se
poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în
cazul amenzii.
Pentru facilitarea descoperirii persoanelor care au participat la comiterea unei infracțiuni
privind regimul drogurilor art. 14 din lege stabilește faptul că nu se pedepseşte persoana care a
comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea
penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la
identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi.
Prin art. 15 a fost introdusă o cauză de reducere a pedepsei - persoana care a comis una
dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate
de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

§6. Rezumat

Prezenta unitate de învăţare urmăreşte aprofundarea de către studenţi a


legislaţiei în domeniul combaterii traficului şi consumului de droguri. Sunt
prezentate obiectivele strategiilor la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional
şi a măsurilor pe care trebuie să le ia autorităţile pentru combaterea consumului
de droguri.
Principalul punct al unităţii de învăţare îl constituie analiza infracţiunilor
cuprinse în Capitolul 2 - Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu
substanţe aflate sub control naţional din lege, în special infracţiunile prevăzute la
art. 2 (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu
orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte
operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc ori de mare risc, fără drept) şi art.
3 (introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri
de risc ori de mare risc, fără drept).
În finalul unităţii de curs, sunt prezentate circumstanţele agravante, cauzele
de nepedepsire ori de reducere a pedepsei.

120
§7. Teste de evaluare / autoevaluare

7.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea de trafic de droguri (art. 2 din Legea nr. 143/2000);
2. Analizaţi infracţiunea de deținere de droguri pentru consum propriu (art. 4
din Legea nr. 143/2000);
3. Analizaţi infracţiunea de furnizare de inhalanţi unui minor (art. 8 din
Legea nr. 143/2000).

7.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Constituie infracţiunea de deţinere de droguri:
a) cumpărarea de droguri pentru consum propriu;
b) deţinerea de inhalanți chimici toxici;
c) traficul de droguri săvârşit de consumatori.
2. Contrabanda cu droguri constă în:
a) comercializarea de droguri de mare risc, fără drept;
b) introducerea sau scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept;
c) livrarea, transportul alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept.

§8. Temă de control

1.Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de


droguri atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea
principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi
descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora.
2. Realizaţi o analiză a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în
vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi existenţa, în cadrul
Uniunii, a spaţiului Schengen.

§9. Bibliografie

Obligatorie
1. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 1 – 47.

Facultativă
1. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și
completările ulterioare;

121
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
completările ulterioare;
5. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, cu modificările şi completările ulterioare;
6. T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 19 – 521;
7. G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori.
Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace
de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 113 – 387;
8. D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe,
Ed. Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005, pag. 21-22;
9. Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2010, pag. 430 – 436;
10. Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual
2009, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.

122
Unitatea de învăţare 5
Infracţiunile cinegetice

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Consideraţii generale
§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie

§1. Introducere

Unitate de învăţare 5 conţine o prezentare a cadrului legal în materie,


explicarea noţiunilor esenţiale pentru a înţelege infracţiunile din acest domeniu,
realizând o analiză a tuturor infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea
vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii 5.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare 5 – Infracţiuni cinegetice îşi propune analizarea


infracţiunilor din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006,
transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corectă a dispoziţiilor legale în materie.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplica sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

123
§4. Consideraţii generale

Actul normativ care reglementează vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic este Legea nr.
407/2006. Conform art. 2 din Legea nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală
regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional. Articolul 3 din aceeaşi lege prevede
că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii
populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau
recreativ-sportiv.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea
altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor
incluse în fondurile de vânătoare au obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare
autorizate pe terenurile ce le deţin sau aparţin.
Pisicile hoinare şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele productive ale fondurilor
cinegetice se capturează sau se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu
poate fi sancţionată.
Pisicile şi câinii care sunt în situaţia menţionată mai sus se împuşcă de către personalul de
specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate.
Infracţiunile cinegetice cuprinse în Legea nr. 407/2006 se regăsesc în articolele 42 – 44,
astfel:
– în art. 42 lit. a) - s) este prevăzută infracţiunea de braconaj;
– în art. 43 alin. (1) este prevăzută infracţiunea de acces neautorizat cu arma în zone sau arii
protejate;
– în art. 43 alin. (2) este prevăzută infracţiunea de „vânătoare” în arii protejate;
– în art. 44 lit. a) este prevăzută infracţiunea de scoatere din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
– în art. 44 lit. b) este prevăzută infracţiunea de vânare a speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
– în art. 44 lit. c) este prevăzută infracţiunea de vânare a puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
– în art. 44 lit. d) este prevăzută infracţiunea de transportare a vânatului dobândit în condiţiile
art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără
respectarea condiţiilor legii;
– în art. 44 lit. e) este prevăzută infracţiunea de eliberare, însuşire şi folosire a permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
– în art. 44 lit. f) este prevăzută infracţiunea de eliberare de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile
din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
– în art. 44 lit. g) este prevăzută infracţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile legii;
– în art. 44 lit. h) este prevăzută infracţiunea de vânătoare practicată fără poliţă de asigurare
pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
Analizând conţinutul art. 44 din Legea nr. 407/2006, observăm că la literele a) - h) sunt
înscrise patru infracţiuni cinegetice distincte, reglementate fiecare într-o singură modalitate de
săvârşire, în formă consumată, concluzie ce se bazează pe ipoteza că faptele respective au un

124
conţinut total diferit, cu obiectul juridic special şi obiectul material diferite, astfel că faptele
respective nu pot fi considerate simple variante alternative ale uneia şi aceleiaşi acţiuni ilicite.

§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei


fondului cinegetic nr. 407/2006

5.1. Infracţiunea de braconaj (art. 42)

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 42 - (1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:
a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare,
cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32;
b) vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de
vânătoare;
c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în
autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii
de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;
d) practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
e) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de
recoltă şi cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele
legale;
g) vânătoarea în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în parcuri
naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele
de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în
condiţiile art. 391;
h) vânătoarea în intravilan, altfel decât în condiţiile art. 34;
i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială
avifaunistică în care vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul
protecţiei în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice,
fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de
management ale ariilor protejate;
j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar,
fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare
neînchisă în toc şi în afara căilor de comunicaţie;
k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este
autorizat să vâneze;
l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă,
conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
m) vânătoarea pe timp de noapte la lumina farurilor autovehiculelor sau
prin folosirea dispozitivelor precizate la art. 39 lit. ad), cuprinzând
amplificatoare de lumină reziduală, dispozitive de vedere în infraroşu şi
dispozitive cu termoviziune, care permit observarea vânatului pe timp de

125
noapte şi tragerea pe întuneric asupra acestuia;
n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă
intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică;
p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane
neautorizate, păsări de pradă şi arcuri;
r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care
percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele
autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la
5 ani, dacă au fost săvârşite:
a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi
de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate
ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate
de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon
din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile
derogărilor stabilite conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea
este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi
practicarea vânătorii.”

5.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la protecţia
vânatului, ca bun public de interes naţional şi internaţional, care reprezintă parte integrantă a
biosferei. Se observă că obiectul juridic al infracţiunii de braconaj este complex, deoarece în
conţinutul său intră atât relaţii sociale de natură patrimonială, cât şi relaţii sociale generate de
protecţia vânatului ca parte a biosferei.
Obiectul material îl formează animalele sălbatice (mamifere sau păsări) aflate în stare de
libertate, stabilite în anexele nr. 1 (spre exemplu, capra neagră, cerbul lopătar, iepurele-de-câmp,
jderul, marmota, mistreţul, muflonul, cioara neagră, ciocârlia-de-câmp, graurul, potârnichea,
prepeliţa) şi nr. 2 (cum ar fi, castorul, pisica sălbatică, râsul, zimbrul, acvila-de-câmp, barza albă,
bufniţa, cinteza, corbul) din Legea nr. 407/2006. Nu intră în sfera obiectului material al acestei
infracţiuni animalele sălbatice din crescătoriile de vânat sau din complexele de vânătoare.
De asemenea, nu sunt avute în vedere de textul incriminator nici animalele sălbatice scăpate
din menajerii sau din grădini zoologice. În aceste cazuri nu suntem în prezenţa infracţiunii de
braconaj, ci a infracţiunii de furt. Se observă că, în principal, natura obiectului material este
criteriul după care se face delimitarea infracţiunii de braconaj de infracţiunea de furt.
În toate situaţiile în care obiectul sustras nu face parte din categoria animalelor sălbatice
aflate în stare de libertate, stabilite în anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, dacă furtul este
săvârşit în condiţiile art. 228 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, va exista o singură
infracţiune, şi anume infracţiunea de furt. În schimb, în doctrină se consideră că infracţiunea de
braconaj nu poate intra în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (cu excepţia situaţiei în care

126
animalele sălbatice sunt din cadrul unei crescătorii de vânat sau complex de vânătoare), chiar
dacă animalele sălbatice sunt dintre cele prevăzute de legea specială, deoarece braconajul nu
poate fi considerat furt. Într-adevăr, numai în anumite situaţii fapta de braconaj se comite în
scopul însuşirii obiectului material.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar
participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv sub forma participaţiei improprii.
Subliniem faptul că în cazul modalităţii agravate prevăzute de art. 42 alin. (2) lit. a), când
făptuitorul este o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi în cazul în
care acesta face parte din categoria reprezentanţilor persoanelor juridice care au în obiectul de
activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea, subiectul activ este calificat, iar coautoratul este
posibil numai dacă este realizată condiţia prevăzută de lege. Subiectul pasiv principal al
infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este gestionarul fondului de vânătoare, şi
anume persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în
gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare.
Gestionarea este activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile
de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor,
pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune [art. 1 lit. r) din Legea nr. 407/2006].

Să ne reamintim...
Obiectul juridic al infracţiunii de braconaj este reprezentat de relaţiile sociale
privitoare la protecţia vânatului, ca bun public de interes naţional şi
internaţional, care reprezintă parte integrantă a biosferei.
Obiectul material al infracţiunii este format din animalele sălbatice stabilite în
anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, fără a include animalele sălbatice din
crescătoriile de vânat sau din complexele de vânătoare.

5.1.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii analizate constă în săvârşirea uneia dintre acţiunile
prevăzute alternativ de textul incriminator. Potrivit art. 1 lit. d), braconajul este tentativa sau
acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu
încălcarea prevederilor legale.
Succint spus, braconajul este o faptă prin care se practică nelegal vânătoarea. În sens curent,
a vâna înseamnă „a pândi, a urmări şi a prinde sau a ucide animale sau păsări sălbatice.”
Conform art. 1 lit. ad) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea este acţiunea de pândire, căutare,
stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea
exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate; nu constituie
acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop
ştiinţific, urmată de eliberarea acestora.
Infracţiunea de braconaj în formă simplă poate fi comisă în următoarele modalităţi
normative:
1. vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepţia
cazurilor prevăzute la art. 32 (studenţii instituţiilor de învăţământ licenţiate ca gestionari, în care
se studiază ca disciplină vânatul şi vânătoarea, pe fondurile cinegetice gestionate în acest scop;

127
personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar numai în
limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului);
Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate nu are relevanţă împrejurarea că făptuitorul
are sau nu permis de port armă, ci faptul că el nu are permis de vânătoare;
2. vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare;
Existenţa unei autorizaţii de vânătoare nu este suficientă pentru a vâna în condiţii de
legalitate, ci mai trebuie îndeplinită cerinţa ca aceasta să fie valabilă în cazul concret. În
autorizaţia de vânătoare sunt înscrise speciile la care este permisă vânătoarea, perioada în care se
vânează şi fondul de vânătoare pe care se practică vânătoarea. În conformitate cu prevederile art.
6 lit. g) din Legea nr. 407/2006, administratorului faunei cinegetice propune, în situaţii
justificate, modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru unele specii de vânat
În anexele nr. 1 și 2 la lege sunt stabilite perioadele de vânare la speciile la care vânarea este
permisă (numai în cazul speciilor cuprinse în anexa nr. 1), precum şi despăgubirile pentru fiecare
specie;
3. tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare
individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic
respectiv;
4. practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
Raţiunea interzicerii folosirii la vânătoare a acestor animale rezidă în aceea că ogarii şi
metişii de ogari produc foarte mari stricăciuni faunei.
5. emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de
intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
6. vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
7. vânătoarea în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în parcuri naţionale, în rezervaţii
ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii
naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 391;
Conform art. 391, prin excepţie, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării
habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi
securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major în Rezervaţia Biosferei "Delta
Dunării", în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele
de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea
exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, a câinilor şi a
pisicilor fără stăpân se realizează, pe bază de contract de prestări servicii, în condiţiile legii, cu
acordul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, la solicitarea administraţiei ariei
naturale protejate, avizată de consiliul ştiinţific al acesteia, de către gestionarul fondului cinegetic
cel mai apropiat, în parcuri naţionale şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", respectiv
gestionarul fondului cinegetic respectiv, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau
în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice.
8. vânătoarea în intravilan, altfel decât în condiţiile art. 34;
Potrivit excepției reglementate de art. 34, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al
conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul
sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, pe suprafeţele din
perimetrul intravilan, aeroporturi, gări, unităţi militare, recoltarea exemplarelor din speciile de
faună sălbatică, a pisicilor şi a câinilor hoinari se realizează în condiţiile prezentei legi şi ale
cotelor de recoltă aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof pe baza unui contract de
prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, la solicitarea

128
consiliului local sau a administraţiei suprafeţei împrejmuite, după caz, şi cu acordul prealabil al
proprietarului de teren.
9. vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică în care
vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare
cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din
planurile de management ale ariilor protejate;
10. urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul
acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor
de comunicaţie;
11. vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
12. vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr.
1 şi prevederilor art. 36 (exemplarele din speciile de mamifere admise la vânătoare, care produc
pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice) sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
13. vânătoarea pe timp de noapte la lumina farurilor autovehiculelor sau prin folosirea
dispozitivelor precizate la art. 39 lit. ad) [utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a
dispozitivelor de iluminare a ţintelor, a dispozitivelor de ochire cuprinzând convertizoare sau
amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a
dispozitivelor cu termoviziune], cuprinzând amplificatoare de lumină reziduală, dispozitive de
vedere în infraroşu şi dispozitive cu termoviziune, care permit observarea vânatului pe timp de
noapte şi tragerea pe întuneric asupra acestuia;
14. vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
15. utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea,
sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică;
16. vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
17. accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări
de pradă şi arcuri;
18. accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia
cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz,
pentru vânătoare în România;
19. practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
În cazul când vânatul a fost hăituit şi rănit în împrejurări neimputabile celor care l-au capturat
şi ucis, fapta acestora constituie totuşi infracţiunea de braconaj săvârşită în modalitatea capturării
şi uciderii vânatului, acte ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în uciderea sau distrugerea faunei, care se concretizează atât într-un
prejudiciu material, cât şi în unul moral.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acţiunea interzisă a produs rezultatul specific.

5.1.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă
fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

129
5.1.5. Forme, modalităţi şi variante
Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar acestea nu sunt incriminate ca forme
imperfecte ale infracţiunii, ci ca fapte consumate. Consumarea infracţiunii are loc în momentul
în care se produce urmarea imediată a modalităţii normative săvârşite.
Potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc
mai sever, dacă au fost săvârşite:
a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi de reprezentanţii
persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafeţele din
intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta
Dunării", altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în acest
interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.

5.1.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de braconaj în varianta simplă este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Săvârşirea faptei în condiţiile variantei agravate [art. 42 alin. (2)] se pedepseşte cu
închisoarea de la un an la 5 ani.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit o
infracţiune prevăzută la art. 42 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, se face de către organele de urmărire
penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul
cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor
cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest
scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare (art. 451 din
lege).
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care fac
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 407/2006, cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse
faunei cinegetice prin fapte ce constituie infracţiuni în sensul acestei legi, se stabileşte potrivit
anexelor nr. 1 şi 2. În cazul în care daunele produse fondului cinegetic determină reducerea cotei
de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii fondurilor de vânătoare, direct sau prin
intermediul direcţiilor generale ale finanţelor publice.
Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor de vânătoare sunt utilizate şi distribuite după
cum urmează: 75% se reţin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea vânatului; 25%
se achită de gestionarii care le încasează agenţilor constatatori. În cazul în care daunele produse
faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de
administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcţiilor generale ale finanţelor
publice. Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate şi distribuite după cum urmează:
75% se virează la bugetul de stat; 25% se achită agenţilor constatatori.

130
Analizaţi infraţiunea de braconaj, prevăzută de art. 42 din Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

5.2. Accesul neautorizat cu armă în zone sau arii protejate (art. 43)

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 43 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. g) şi z).
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ș).”

5.2.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunilor
Obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 este constituit
din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă ca urmare a instituirii regimului juridic aplicabil
ariilor naturale protejate.
Obiectul material lipseşte în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 43 alin. (1), deoarece
legea incriminează simplul acces cu arma, chiar şi purtată în toc, în locurile anume stabilite. Prin
urmare, lipsind obiectul material, infracţiunea examinată este una de pericol.
B. Subiecţii şi locul săvârşirii infracţiunilor
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute în art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006
poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă
în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma participaţiei
improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunilor examinate este statul român.
Subiectul pasiv secundar este unitatea care administrează aria protejată.
Infracţiunile prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 trebuie săvârşite în vreunul dintre
locurile prevăzute de lege, şi anume;
- în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi
vânătoarea în crescătorii de vânat;
- în zona strict protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta
Dunării".
- în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice;
- în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării";
- în crescătorii de vânat.

5.2.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 43 alin. (1) constă în acţiunea de acces
neautorizat cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naţionale, în rezervaţii
ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale

131
protejate cuprinse în fonduri cinegetice sau cu arma de vânătoare neintrodusă în toc în Rezervaţia
Biosferei "Delta Dunării".
Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 43 alin. (2) constă în „vânătoarea” în
parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie
integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fondurile cinegetice, precum şi vânătoarea în
crescătorii de vânat.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare integrală
a elementului material al laturii obiective a conţinutului infracţiunilor.

5.2.4. Elementul subiectiv


Infracţiunile se comit cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă fapta
este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunilor examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.2.5. Forme, modalităţi şi variante


Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunilor are loc în momentul în care se produce starea de pericol specifică
şi coincide cu executarea integrală a acţiunii interzise.

5.2.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de la art. 43 alin.(1) este închisoarea de la o
lună la un an sau amenda, iar pentru comiterea infracţiunii de la art. 43 alin.(2), pedeapsa este
închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit o
infracţiune prevăzută la art. 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, se face de către organele de urmărire
penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul
cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor
cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest
scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare (art. 451 din
lege).
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care fac
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.

132
5.3. Infracţiunile prevăzute de art. 44 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului
cinegetic nr. 407/2006

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 44 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă:
a) scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu
naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât
cele ale derogărilor;
c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
d) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat
ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind
vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta,
dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
e) eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte
condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31;
f) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau
împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din
acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării
activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2);
h) vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi
răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.”

5.3.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic al
trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. a) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie după caz, trofeele de vânat cu valoare de patrimoniu naţional. Trofeele de vânat care
au punctaje mai mari decât cele stabilite prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale nr. 418/2005, constituie trofee de vânătoare, elemente ale patrimoniului
naţional.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea vânării
speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2, fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile de vânat prevăzute în anexa 2 la Legea nr.
407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;

133
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea vânării
vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. c) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie puii nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea
transportului, comercializării, naturalizării sau a altor operaţiuni privind vânatul sau părţi ori
produse uşor identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile prevăzute în anexele 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea, însușirea şi folosirea permiselor de vânătoare ori a autorizațiilor de
vânătoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. e) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (permisul sau autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea autorizațiilor de vânătoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. f) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea
activităţilor de vânătoare în condiţiile legii. Infracţiunea are şi obiect juridic secundar,
reprezentat de relațiile privitoare la integritatea corporală sau sănătatea subiectului pasiv
secundar.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie persoana sau bunurile împotriva cărora sunt
exercitate actele de violenţă.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind exercitarea
vânătorii.
B. Subiecţii infracţiunii
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.

134
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este
gestionarul fondului de vânătoare de pe care a fost sustras vânatul.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze documentul în cauză ori care
foloseşte un asemenea act.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze autorizația.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece pot avea această calitate numai
persoanele care deţin terenurile incluse în fondurile de vânătoare.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român, iar subiectul pasiv secundar este
persona împotriva căreia făptuitorul folosește violenţa.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.

135
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.

5.3.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de scoatere din ţară (trecere peste
frontiera de stat), prin nerespectarea dispoziţiilor legale, a trofeelor de vânat cu valoare de
patrimoniu naţional.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de vânare a speciilor de vânat cuprinse în
anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de vânare a puilor nezburători ai
păsărilor de interes cinegetic.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de transportare, comercializare,
naturalizare, precum şi în orice alte operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor
identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Elementul material al infracţiunii constă în trei acțiuni alternative - eliberarea, însuşirea şi
folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
Condițiile exercitării vânărorii, obținerea permiselor de vânătoare și eliberarea autorizațiilor
sunt prevăzute la art. 27 – 31 din lege. Astfel, în temeiul art. 27 din Legea nr. 407/2006,
vânătoarea se exercită numai de către vânători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) posedă permis de vânătoare eliberat în România, în cazul membrilor organizaţiilor
vânătoreşti din ţară, sau permis ori licenţă valabilă în ţara lor, în cazul vânătorilor cetăţeni străini;
b) posedă autorizaţie individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de gestionar, sau este
înscris nominal de organizator în autorizaţiile colective de vânătoare;
c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în Europa sau în
ţara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;
d) posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în legătură cu activitatea sa
de vânător.
Permisele de vânătoare pot fi permanente sau temporare, iar, în conformitate cu prevederile
art. 28 din lege, un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii pentru a
obţine un astfel de permis:
a) vârsta minimă de 18 ani;
b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează
cel puţin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepţia absolvenţilor de învăţământ
superior cu profil cinegetic;

136
c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul şi
folosirea armelor şi muniţiilor de vânătoare;
d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de vânătoare
permanent, susţinut în faţa unei comisii, constituită din reprezentanţi ai autorităţii publice
centrale care răspunde de vânătoare, ai asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor reprezentative la
nivel naţional şi internaţional şi ai instituţiilor de învăţământ superior de stat;
e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de prezenta lege;
f) să fie apt din punct de vedere fizic şi psihologic, la data examenului, pentru a deţine şi
folosi armă letală.
Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor cinegetice, la
cererea cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în ţara de domiciliu sunt
vânători şi dacă sunt veniţi în România pentru acţiuni de vânătoare.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător în ţara de domiciliu,
atestată prin document specific ţării respective, au dreptul de a practica vânătoarea în România
dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c) şi d).
Potrivit art. 31 din Legea nr. 407/2006, autorizaţiile de vânătoare sunt individuale sau
colective. Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim special,
emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului şi reglementărilor
stabilite prin ordin al conducătorului administratorului. Aceste documente pot fi folosite de
gestionari, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea
vânătorii.
Autorizaţia de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna
exemplarele pentru care a fost eliberată autorizaţia, pe terenurile incluse în fondul de vânătoare
respectiv, indiferent de categoria de proprietate şi de proprietarul acestora.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Elementul material al infracţiunii constă în eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile
din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de împiedicare, prin violențe, a desfă-
şurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Elementul material al infracţiunii constă în vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare
pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – h) din lege
constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
În cazul infracţiunii prevăzute la lit. g), sub aspectul valorii sociale secundare, urmarea
imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru libertatea fizică a persoanei - o vătămare
corporală sau a sănătăţii.

137
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – h) din
lege nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare integrală a elementului
material al laturii obiective a conţinutului infracţiunii.
În cazul infracţiunii de la lit. g), legătura de cauzalitate trebuie dovedită, în sensul că urmarea
imediată a fost determinată de săvârşirea elementului material.

5.3.4. Elementul subiectiv


Infracţiunile cuprinse la art. 44 lit. a) – h) din lege se comit cu intenţie, în ambele sale
modalităţi (directă sau indirectă). În cazul lit. g), împiedicarea, prin violențe, a desfăşurării
activităţilor de vânătoare se va realiza de cele mai multe ori cu intenţie directă.
Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.3.5. Forme, modalităţi şi variante


Actele de pregătire şi tentativa la infracţiunile cuprinse la art. 44 lit. a) – h) din lege sunt
posibile, dar nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează elementul material al
oricăreia dintre infracţiuni, respectiv:
- scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea
reglementărilor emise de administrator;
– vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
– vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
- transportul vânatului dobândit prin braconaj sau găsit împuşcat ori tranşat în teren,
comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor
identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
- eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute
de lege;
- eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din
intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din acestea în care vânătoarea este
interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
- împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în
condiţiile prevăzute de lege;
– vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în
legătură cu calitatea de vânător.

5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale


Pedeapsa este aceeaşi pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44, respectiv
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, se face de către organele de urmărire
penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul
cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor
cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest
scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare (art. 451 din
lege).

138
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care fac
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.

5.4. Nemarcarea limitelor zonelor cu protecţie strictă, a zonelor de protecţie integrală şi


a zonelor tampon (art. 45)

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 45 – Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu
protecţie strictă, a zonelor de protecţie integrală şi a zonelor tampon, de către
administratorul ariei naturale protejate respective, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.”

5.4.2. Notă
Prin art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 154/2008 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 787 din 25
noiembrie 2008, articolul 45 din Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 a
fost abrogat.
Subsecvent, având în vedere dispozițiile Legii nr. 34/2016 privind respingerea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.
407/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 24 martie 2016, se apreciază că dispozițiile
art. 45 au fost repuse în vigoare.
Cu privire la conținutul acestei infracțiuni, ne mărginim la a evidenția lipsa de
proporționalitate a reglementării unei răspunderi penale pentru simpla nemarcare prin semen
vizibile a limitelor unor zone cu protecţie strictă, de protecţie integrală ori a zonelor tampon.
De asemenea, conținutul infracțiunii nu respectă dispozițiile deja în vigoare în materia
amenzii penale, fiind în contradicție cu prevederile art. 61 din Codul penal. Astfel, potrivit
dreptului comun, „cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul
zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.”, iar „limitele speciale ale zilelor-
amendă sunt cuprinse între 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea
săvârşită numai pedeapsa amenzii”, or textul de lege stabilește pedeapsa amenzii în mod direct -
amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aspect ce face imposibilă implementarea sistemului zilelor-
amendă.

139
§6. Rezumat

A cincea unitate de învăţare prezintă cadrul legal în materia protecţiei


fondului cinegetic, în vederea protejării faunei de interes cinegetic ca resursă
naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional.
Sunt analizate, pe larg, infracţiunile cinegetice prevăzute în Legea vânătorii
şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu accent pe infracţiunea de
braconaj ori cea de acces neautorizat cu arma în zone sau arii protejate ori de
vânătoare în aceste locuri.
În cuprinsul prezentării sunt menţionate şi elemente procesuale privind
exercitarea acţiunii penale ori confiscarea bunurilor infracţiunii ori folosite la
săvârşirea infracţiuni.

§7. Teste de evaluare / autoevaluare

7.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea de braconaj prevăzută în Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006;
2. Analizaţi infracţiunile prevăzute la art. 44 din Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

7.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Constituie infracţiunea de braconaj:
a) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul
gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare,
în afara căilor de comunicaţie;
b) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a faunei vii
de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;
c) transportul vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea,
naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor
identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii.
2. Vânătoarea se exercită numai de către vânători care:
a) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;
b) posedă permis de armă tip B;
c) posedă permis de conducere.

§8. Temă de control

Realizaţi un referat în care să analizaţi reglementarea infracţiunii de braconaj


în statele Uniunii Europene, realizând un examen comparativ cu infracţiunea
prevăzută de art. 42 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.
407/2006.

140
§9. Bibliografie

Obligatorie
1. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 573 – 608.

Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. R. Bodea, infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 217 – 238;
3. C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H.
Beck, Bucureşti, 2007;
4. A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române,
comentate şi adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex,
Bucureşti, 1998.

141
Unitatea de învăţare 6
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie
§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie
§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene
§7. Rezumat
§8. Teste de evaluare / autoevaluare
§9. Temă de control
§10. Bibliografie

§1. Introducere

Această unitate de învăţare, a 6-a, cuprinde o serie de informaţii menite să


familiarizeze studentul cu domeniul infracţiunilor de corupţie, pentru ca mai apoi
să fie analizate infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunile
contra intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În finalul unităţii de învăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii 6.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare 6 – Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru


prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie își propune să
transmită studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corectă a dispoziţiilor legale în materie.
În continuare, prin parcurgerea unității de curs se doreşte însuşirea practicii
judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de
judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

142
§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie

4.1. Apariţia şi evoluţia fenomenului corupţiei


Apariţia corupţiei în societate este legată de însăşi geneza acesteia, deoarece corupţia este un
fenomen social care s-a născut, iar apoi a evoluat, în interiorul primelor grupuri de oameni
organizate. Din punct de vedere istoric, corupţia este, dacă nu cea mai veche, una dintre cele mai
vechi forme de criminalitate existente în societăţile umane.
Fără îndoială că în toate epocile şi etapele istorice au existat acte de corupţie, dar formele de
manifestare ale acesteia, chiar dacă aveau unele elemente sau puncte comune, au diferit sub
anumite aspecte în decursul evoluţiei omenirii, în funcţie de particularităţile existente în
perioadele istorice care s-au succedat.
În ciuda acestor diferenţe, fenomenul corupţiei s-a transmis din generaţie în generaţie, ca o
„moştenire”, fiind totodată impregnat de specificul sistemelor politice traversate. De exemplu, în
antichitate corupţia politică şi cea administrativă erau mai răspândite decât cea economică.
În vechiul drept românesc corupţia nu era incriminată. Abia mai târziu, în perioada domniilor
fanariote, a existat o incriminare limitată a faptelor de corupţie.
În prezent, domeniul economic este cel mai afectat de corupţie, deoarece interesele
mercantile sunt extraordinar de mari, constatându-se existenţa unor grupuri economice care
corup aproape orice funcţionar sau om politic care se află în poziţii ce pot determina obţinerea
unor avantaje substanţiale pentru membrii grupului în cauză. Este vorba despre privatizări,
concesionări, achiziţii publice etc.
Cu toate diferenţele ce ţin de specificul perioadelor istorice menţionate, în orice societate
corupţia a avut forme de manifestare asemănătoare, aflate în legătură cu mecanismele politice,
economice şi administrative, ea fiind practic, în toate cazurile, un abuz special de drept al
funcţionarilor, care se foloseau de autoritatea sau puterea ce le-a fost conferită în scopuri străine
scopului cu care au fost investiţi.
Fenomenul corupţiei este şi trebuie considerat, până la urmă, un fenomen antisocial, chiar
dacă anumite tipuri de manifestare ale sale sunt acceptate, expres sau tacit, de către membrii
colectivităţii, deoarece el constituie o „metastază” a instituţiilor publice.
Actele de corupţie, indiferent de forma lor, dăunează dezvoltării armonioase a oricărei
societăţi, deoarece întotdeauna printr-un avantaj ilegal sau imoral de care beneficiază anumite
persoane se creează automat un dezavantaj celorlalte persoane.
Aceasta este regula „vaselor comunicante” ce funcţionează în societatea umană.
Exemple
De exemplu, în cazul în care un cetăţean beneficiază de un serviciu public, în
mod nelegal, înaintea altor cetăţeni, aceştia sunt vătămaţi în drepturile lor. Pe
lângă cei efectiv lezaţi prin actul de corupţie, el produce pe o scară mai largă şi o
vătămare a intereselor societăţii în ansamblu, acesta fiind motivul pentru care
infracţiunile de corupţie au ca subiect pasiv autoritatea publică sau instituţia în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul mituit.

4.2. Existenţa fenomenului corupţiei


Totalitatea faptelor de corupţie existente la un moment dat într-o societate şi a formelor de
manifestare a acestora constituie fenomenul corupţiei. Fiind o trăsătură negativă a oricărei
societăţi umane, corupţia şi manifestările sale sunt întâlnite în orice societate şi în orice formă de
organizare a puterii.

143
Existenţa fenomenului corupţiei fiind de netăgăduit, iar consecinţele sale negative având
caracter evident, acesta trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Dar
eficacitatea acestor măsuri presupune, printre altele şi înainte de orice, cunoaşterea
corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Dacă faptele de
corupţie nu sunt cunoscute sub toate aspectele acestora, prevenirea, dar mai ales, combaterea lor
nu pot fi eficiente.

§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie

5.1. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. a)

Text de lege: 5.1.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 10 – Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la
10 anişi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în
scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite:
a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea
comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul
sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul
acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând
autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a
acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de
conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de
reorganizare ori lichidare judiciară; (…)”

5.1.2. Precizări prealabile


Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor o
infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece prin aceasta este prejudiciată persoana
juridică în interesul căreia ar trebui să lucreze făptuitorul. Prin asemenea fapte se obţin foloase
necuvenite fie de către făptuitori, fie de către terţii interesaţi de stabilirea unor valori diminuate a
bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice
locale este acţionar.

5.1.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii, de către făptuitor sau de către terţe persoane, a unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al infracţiunii
trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie stabilirea valorii bunurilor aparţinând
operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar,
comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice
sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită,

144
săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită,
de reorganizare ori lichidare judiciară. Practic, pot comite această infracţiune persoanele care
evaluează bunuri în condiţiile prescrise de norma de incriminare. De exemplu, un expert judiciar.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este statul, o instituţie publică, autoritatea administraţiei
publice locale sau persoana juridică ale cărei bunuri au fost subevaluate, la care statul sau
autoritatea administraţiei publice locale este acţionar.

5.1.4. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de stabilire a unei valori diminuate, faţă de valoarea
comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a
administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de
executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale,
ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de
vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de
administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară.
Stabilirea unei valori diminuate faţă de valoarea reală a bunurilor este operaţiunea, efectuată
de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de
reorganizare ori lichidare judiciară, prin care bunurile în cauză sunt evaluate sub nivelul valorii
existente pe piaţă. Nu poate fi considerată evaluare sub preţul de circulaţie, preţuirea care se
încadrează în marja de abatere. De asemenea, corectitudinea evaluării se apreciază în raport de
momentul stabilirii valorii bunurilor, iar nu în raport de perioade anterioare sau ulterioare datei
respective.
O primă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea de stabilire a unei valori
diminuate se referă la persoana căreia trebuie să îi aparţină bunurile evaluate. Aceste bunuri
trebuie să aparţină operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice
locale este acţionar.
O altă cerinţă ataşată elementului material constă în aceea ca stabilirea valorii diminuate să
aibă loc în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice
sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.

5.1.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Scopul nu trebuie să fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge
scopul propus – acela de obţine foloase necuvenite – va exista concurs de infracţiuni.

145
5.1.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale. Sancţionarea şi aspecte procesuale
Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea consumată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

5.2. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. b)

Text de lege: 5.2.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 10 – Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la
10 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în
scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite:
(…)
b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii,
a destinaţiilor subvenţiilor; (…)”

5.2.2. Precizări prealabile


Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor o
infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea unor
foloase necuvenite.

5.2.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Infracţiunea nu are decât obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al infracţiunii
trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie de serviciu acordarea de subvenţii sau
urmărirea destinaţiilor acestora.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice, după
caz, în funcţie de tipul subvenţiei.

5.2.4. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă fie în acţiunea de acordare ilegală a subvenţiilor, fie în omisiunea
urmăririi destinaţiilor subvenţiilor în condiţiile stabilite de lege.
Subvenţiile sunt sume de bani plătite din fonduri publice, de regulă nerambursabile, pentru a
ajuta anumite persoane fizice sau juridice care se află în dificultate financiară sau care prestează
anumite activităţi de interes public.

146
Exemple
De exemplu, asociaţiile sau fundaţiile pot primi subvenţii de la bugetul de stat
sau de la bugetele locale. Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 34/1998 privind
acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate
juridică, asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică care înfiinţează
şi administrează unităţi de asistenţă socială pot primi subvenţii alocate de la
bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în
exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care,
potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.
De la bugetul de stat se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române
cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează unor
beneficiari din mai multe judeţe ale ţării şi care au încheiat convenţii cu
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru
prestarea acestor servicii. De la bugetele locale se pot aloca subvenţii asociaţiilor
şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă
socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ şi, respectiv, din
municipiul Bucureşti şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză,
pentru prestarea de servicii de asistenţă socială. Criteriile de acordare a
fondurilor pentru aceste asociaţii şi fundaţii vor fi stabilite prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 34/1998, nivelul subvenţiilor acordate nu poate depăşi
costul mediu lunar de întreţinere, pe persoană asistată, din unităţile de asistenţă socială de stat, cu
profil similar, organizate ca instituţii publice. Iar potrivit art. 3, asociaţiile şi fundaţiile române cu
personalitate juridică, care primesc subvenţii potrivit prezentei legi, beneficiază de asistenţă de
specialitate atât sub aspect metodologic, cât şi în legătură cu utilizarea subvenţiilor acordate de la
bugetul de stat în realizarea programelor stabilite, din partea personalului împuternicit în acest
scop de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 34/1998, dobânzile aferente sumelor alocate cu titlu de
subvenţii vor fi utilizate numai în scopul întreţinerii persoanelor asistate. Modul de utilizare a
subvenţiilor acordate de la buget este supus controlului, conform legilor în vigoare.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Sigur că, deşi ca natură infracţiunea analizată nu presupune existenţa unui prejudiciu, este
posibil, şi de cele mai multe ori aşa este, ca prin acordarea nelegală sau prin neurmărirea
destinaţiilor subvenţiilor să se producă o pagubă în patrimoniul statului sau al autorităţilor
publice.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.

5.2.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să fie

147
realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela de
obţine foloase necuvenite – poate exista concurs de infracţiuni.

5.2.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale


Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

5.3. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c)

Text de lege: 5.3.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 10 – Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la
10 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în
scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite:
(…)
c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din
fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.”

5.3.2. Precizări prealabile


Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor o
infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea unor
foloase necuvenite, fie pentru sine, fie pentru altul.

5.3.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Infracţiunea are obiect exclusiv juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Subiectul activ este implicit calificat, deoarece autorul acestei infracţiuni
este, practic, beneficiarul subvenţiilor sau al creditelor garantate din fonduri publice sau care
urmează a fi restituite din fonduri publice.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice, după
caz.

5.3.4. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate sau acţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din
fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

148
Apreciem că se încadrează în această categorie ajutoarele de stat în agricultură, pentru
realizarea unor producţii competitive şi în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei şi
pentru protejarea mediului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri
financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu
anul 2010. Atât subvenţiile, cât şi creditele garantate din fonduri publice ori care urmează să fie
rambursate din asemenea fonduri trebuie folosite conform destinaţiei stabilite de lege sau prin
documentele întocmite în momentul acordării.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.

5.3.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care
urmează să fie rambursate din fonduri publice trebuie să aibă loc în scopul obţinerii pentru sine
sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să fie realizat,
astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela de obţine
foloase necuvenite – va putea exista concurs de infracţiuni.

5.3.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale


Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

5.4. Infracţiunea prevăzută în art. 11

Text de lege: 5.4.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 11 - (1) Fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a
controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplineşte
pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor
operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea
operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un
folos necuvenit, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un
an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de 5
ani de la încetarea însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau amendă.”

149
5.4.2. Precizări prealabile
Această infracţiune este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece
făptuitorul obţine, direct sau indirect, anumite foloase necuvenite.

5.4.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al infracţiunii
este calificat, deoarece nu poate avea această calitate decât o persoană care, având sarcina de a
supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplineşte
pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale
sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de
natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit. De exemplu, un lichidator judiciar.
Subiectul pasiv. Subiecţii pasivi sunt persoanele lezate prin fapta subiectului pasiv. Spre
exemplu, acţionarii unei societăţi.

Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind o persoană care, având
sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator
economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori
înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu
capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce
direct sau indirect un folos necuvenit.

5.4.4. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a
controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo
însărcinare, intermediază ori înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori
participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct
sau indirect un folos necuvenit.
Precizăm că realizarea unor foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii
examinate, deoarece fapta trebuie să fie numai de natură a-i aduce subiectului direct sau
indirect foloase necuvenite, cu toate că, în realitate, tocmai obţinerea foloaselor este cea care
ajută la probarea infracţiunii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.

5.4.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

150
5.4.6. Forme, variante, sancţiuni, aspecte procesuale
Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea în varianta tipică se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea
unor drepturi.
Dacă fapta descrisă de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost săvârşită într-un interval
de 5 ani de la încetarea însărcinării, aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amendă.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din Lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

5.5. Infracţiunea prevăzută în art. 12

Text de lege: 5.5.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 12 - Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele
fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de
bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile
cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori
încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea
funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la
aceste informaţii.”

5.5.2. Precizări prealabile


Aceste infracţiuni sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul
are ca finalitate obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite.
Art. 12 din Legea nr. 78/2000 prevede două infracţiuni, respectiv efectuarea de operaţiuni
financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o
îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în
virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale [lit. a)] şi folosirea, în orice mod, direct sau
indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane
neautorizate la aceste informaţii [lit. b)].

5.5.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Poate avea această calitate numai o persoană care efectuează, ca acte de
comerţ, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o
îndeplineşte o persoană ori încheie tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea

151
funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale ori care se foloseşte, în orice mod, direct sau indirect, de
informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permite accesul unor persoane neautorizate la
aceste informaţii.
Subiectul pasiv. Subiecţii pasivi sunt statul sau instituţiile ori autorităţile publice pentru care
lucrează subiectul activ.

5.5.4. Latura obiectivă


A. Elementul material
 art. 12 lit. a) - efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu
funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii
financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, înseamnă realizarea unor astfel de acte în
mod repetat şi în scopul obţinerii de profit (beneficii, foloase).
Incompatibilităţile sunt prevăzute în lege.
Exemple
De exemplu, art. 5 din Legea nr. 303/2004 prevede că funcţiile de judecător,
procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte
funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al
Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi
procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie
în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul
public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii,
cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în
scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a
considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea
imparţială a atribuţiilor de serviciu. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi
personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe
propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori
activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al
acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la dosarul profesional.

Practică judiciară:
Aşa cum s-a decis şi în practica judiciară, apreciem că prin ea însăşi,
simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu realizează
latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Legea obligă ca operaţiunile să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau
însărcinarea pe care o îndeplineşte subiectul activ. Incompatibilitatea
trebuie să rezulte din lege, pentru că numai astfel ea condiţionează şi
deopotrivă determină existenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii [I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541/2007, www.scj.ro].
În cea de-a doua modalitate normativă – încheierea de tranzacţii financiare, utilizând
informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale – este vorba despre
anumite înţelegeri intervenite între două sau mai multe părţi prin care sunt transmise drepturi sau
se derulează schimburi comerciale. O tranzacţie, pentru a realiza elementul material al laturii

152
obiective, trebuie să aibă natură financiară şi să fi fost realizată de făptuitor utilizând informaţiile
obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinării sale.

 art. 12 lit. b) - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Informaţiile care nu sunt date publicităţii sunt informaţiile clasificate sau confidenţiale. Potrivit
art. 15 din Legea nr. 182/2002, informaţiile clasificate sunt informaţiile, datele, documentele de
interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care
s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. Clasele
de secretizare sunt: secrete de stat şi secrete de serviciu. Informaţiile secrete de stat sunt
informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa
naţională şi apărarea ţării, iar cele secrete de serviciu sunt informaţiile a căror divulgare este de
natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Pentru existenţa infracţiunii examinate este necesar ca făptuitorul să folosească informaţiile
în cauză sau să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.

Să ne reamintim...
În cazul infracțiunii prevăzute la art. 12 lit. a) elementul material constă în
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei,
atribuţiei sau însărcinării sale, iar în cazul lit. b), acesta constă în folosirea, în
orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prin
informaţii care nu sunt date publicităţii întelegându-se informaţiile clasificate
sau confidenţiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu.

5.5.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece legea pretinde ca ele să fie săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de
bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

5.5.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale


Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din Lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

153
5.6 Infracţiunea prevăzută în art. 13

Text de lege: 5.6.1. Conţinut normei de incriminare


„Art. 13 - Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-
un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice
fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul
obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

5.6.2. Precizări prealabile


Această infracţiune este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece
făptuitorul foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de
bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

5.6.3. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea
de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în
scopul obţinerii unor foloase ilicite.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea această
calitate decât o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat
sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. De exemplu, preşedintele
unei fundaţii.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este partidul, sindicatul, patronatul sau persoana juridică în
cadrul căreia îşi exercită funcţia subiectul activ.

5.6.4. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru
sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Precizăm că realizarea unor
foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii examinate, cu toate că, în
realitate, tocmai obţinerea foloaselor reprezintă finalitatea urmărită de făptuitor.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.

5.6.5. Elementul subiectiv


Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece legea pretinde ca ele să fie săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de
bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

154
5.6.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale.
Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Potrivit art. 14, coroborat cu art. 9, dacă faptele prevăzute la art. 12 sunt săvârşite în interesul
unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a
influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile
internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 3
ani.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din Lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene

6.1. Introducere
Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost introduse în
dreptul penal român, în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, prin intermediul Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Incriminarea specială a faptelor prin care este fraudat bugetul general al Uniunii Europene,
bugetele administrate de aceasta sau cele administrate în numele său a avut loc, în principal, ca
urmare a asumării unor obligaţii în acest sens de către statul român în contextul aderării la
Uniunea Europeană. În doctrină se consideră că profiturile infracţionale reprezintă între 1,6% şi
20% din veniturile bugetare.
Şi anterior adoptării reglementării speciale în materie - Legea nr. 161/2003, faptele prin care
era fraudat bugetul general al Comunităţilor Europene puteau fi sancţionate penal, deoarece ele
puteau fi încadrate în anumite norme generale de incriminare din Codul penal anterior, din 1968,
cum ar fi: art. 215 (înşelăciunea), art. 288 (falsul material în înscrisuri oficiale), art. 299 (falsul
intelectual în înscrisuri oficiale), art. 290 (falsul în înscrisuri sub semnătură privată), art. 291
(uzul de fals), art. 292 (falsul în declaraţii), deturnarea de fonduri (art. 3021) etc.
Cele mai importante acte normative comunitare adoptate în materia protecţiei intereselor
financiare ale Uniunii Europene - UE sunt: Convenţia privind protejarea intereselor financiare
ale Comunităților Europene din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea prescurtată de
Convenţia PIF şi cele două Protocoale încheiate cu privire la aceasta, din anii 2006 şi 2007. De
asemenea, pentru asigurarea protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene, a fost
înfiinţat, în anul 1999, Oficiului European de Luptă Antifraudă – OLAF.
OLAF îşi desfăşoară investigaţiile în mod independent, dar, în acelaşi timp, face parte din
Comisia Europeană, aflându-se sub responsabilitatea Comisarului pentru impozitare şi uniune
vamală, audit şi antifraudă.
OLAF îşi desfăşoară activitatea pe trei paliere:
- protejează interesele financiare ale Uniunii Europene prin investigarea fraudei, a corupţiei şi
a altor activităţi ilegale;

155
- detectează şi investighează abaterile grave de la obligaţiile profesionale ale membrilor şi
angajaţilor instituţiilor şi organismelor UE care ar putea conduce la declanşarea de proceduri
disciplinare sau penale;
- sprijină instituţiile UE, în special Comisia Europeană, în elaborarea şi punerea în aplicare a
legislaţiei şi a politicilor antifraudă (a se vedea, http://ec.europa.eu/anti_fraud/).
Conform art. 1 din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene, frauda comunitară în materie de venituri constă în:
a) folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect
diminuarea ilegală a veniturilor din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele său;
b) omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi efect;
c) schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, cu
acelaşi efect.
Iar frauda comunitară în materie de cheltuieli constă în:
a) folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect
obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele său;
b) omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi efect;
c) schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute în alte scopuri decât cele pentru care au fost
iniţial acordate.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, frauda
reprezintă infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau
a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi
speciale [inclusiv prin Legea nr. 78/2000, n.n.].
Potrivit art. 2 lit. c) şi d), fondurile europene sunt reprezentate de sumele provenite din
asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene
şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în timp ce fondurile publice
naţionale aferente fondurilor europene sunt sumele provenite din bugetul general consolidat,
utilizate pentru: asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în
situaţia indisponibilităţii/sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor
europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal
reglementate în acest scop.
Neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu
dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor
angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a
beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a
prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii.
Neregulile cu caracter sistemic/de sistem sunt, potrivit art. 2 lit. a1) din acelaşi act
normativ, acele nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerinţele-cheie ale sistemelor
de management şi control care se produc ca urmare a unor deficienţe de proiectare a procedurilor
de management şi control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management şi
control sau din necorelarea prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare.

156
Practică judiciară:
În ceea ce priveşte existenţa unei reglementări speciale cu privire la
protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Curtea
Constituţională (prin Decizia nr. 348/2011, în care a fost chemată să
analizeze constituţionalitatea prevederilor art.181 - 182 din lege) a evidenţiat
libertatea legiuitorului român de a stabili prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă
uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de
politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,
Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită
susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite. Astfel, dispoziţiile
legale din Legea nr. 78/2000, care reglementează modalităţile de săvârşire a
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au
fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la
încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea
obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta
reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere
dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză, textul de lege criticat
aplicându-se tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în
ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, fără a încalca
garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea
interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Lecturând Legea nr.78/2000, observăm că în Secţiunea 41, art.181- 185, formele de realizare a
fraudei contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt împărţite în mai multe
articole, acestea nefiind cuprinse într-un singur text incriminator, aşa cum, în mod judicios, s-a
susţinut în doctrină.

Să ne reamintim...
La nivelul Uniunii Europene, protecţia intereselor financiare se realizează, în
principal, prin Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităților Europene din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea
prescurtată de Convenţia PIF şi cele două Protocoale ale acesteia, din anii 2006
şi 2007.

Realizaţi un studiu cu privire la cadrul legal privind protecţia intereselor


financiare ale Uniunii Europene şi analizaţi conformitatea legislaţiei naţionale cu
cea europeană.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000,
precum şi resursele de cercetare existente pe site-urile instituţiilor europene.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

157
6.2. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.2.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 181 - (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori
declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea
pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din
bugetele administrate de aceastea ori în numele ei, se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a
furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din
bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceastea ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a
acestor fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”

6.2.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale privind
interesele financiare ale Uniunii Europene, a căror derulare normală presupune corectitudinea
utilizării conform destinaţiei iniţiale a fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii sau din
bugetele administrate de aceasta sau în numele său.
Obiectul material este reprezentat de documentele supuse acţiunii de falsificare sau care
sunt inexacte ori incomplete.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele generale
pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio circumstanţiere cu
privire la subiectul activ al infracţiunii.
Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar poate
fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul Uniunii Europene, care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii, de pildă, Comisia Europeană.

6.2.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al variantei prevăzute în art. 181 alin. (1) constă în acţiunea de folosire
sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cât şi în
omisiunea de a furniza cu intenţie datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din
bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceastea ori în numele ei.
Folosirea este utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori declaraţiilor false, inexacte sau
incomplete, iar prezentarea unor asemenea documente sau declaraţii este înfăţişarea lor pentru a
fi examinate. Declaraţiile nu trebuie să fie scrise.
În cazul în care falsificarea documentelor constituie prin ea însăşi o infracţiune, aceasta se va
reţine în concurs cu infracţiunea examinată. În schimb, infracţiunea prevăzută art. 181 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000 nu poate intra în concurs cu infracţiunea de uz de fals (art. 323 Cod penal

158
– Legea nr. 286/2009) ori infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 Cod penal – Legea nr.
286/2009), deoarece acestea intră în conţinutul primei infracţiuni.
Omisiunea de a furniza, cu intenţie, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din
bugetul general al Uniunii Europene şi din bugetele administrate de Uniune sau în numele ei
presupune preexistenţa unei obligaţii legale de informare, pe care făptuitorul o nesocoteşte.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în obţinerea ilegală de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau
din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
Este realizat conţinutul acestei infracţiuni chiar dacă fondurile obţinute ilicit sunt utilizate
conform destinaţiei pentru care au fost obţinute, iar proiectul este dus până la capăt în parametrii
prevăzuţi în contract. În doctrină este sugerată o modificare legislativă în sensul reţinerii unei
infracţiuni de drept comun în toate cazurile în care bugetul comunitar nu este prejudiciat,
deoarece se poate ajunge în situaţia paradoxală a condamnării unei persoane pentru fraudarea
intereselor comunitare deşi nu se produce nici un prejudiciu bugetului comunitar.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, care
este necesar a fi stabilită în fiecare speţă.

6.2.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

6.2.5. Forme, modalităţi, variante, sancţionare


Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art. 184
din lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea imediată specifică,
respectiv când făptuitorul a obţinut fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi din
bugetele administrate de Uniune sau în numele ei ori când obţinerea fondurilor produce
consecinţe deosebit de grave.
În art. 181 alin. (3) este reglementată o variantă agravată a infracţiunii, al cărei conţinut este
realizat dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave.
Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are
ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi din
bugetele administrate de Uniune sau în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit
legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi din bugetele
administrate de Uniune sau în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor
fonduri.
Iar dacă faptele descrise mai sus au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

159
6.3. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 182 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.3.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 182 - (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a
destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau
din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui
folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor
din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. ”

6.3.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale privitoare
la asigurarea respectării destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene
sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Obiectul material îl reprezintă sumele de bani deturnate, adică folosite fără respectarea
destinaţiei, din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori
în numele ei.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele generale
pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio o circumstanţiere cu
privire la subiectul activ al infracţiunii.
Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar poate
fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul Uniunii Europene, care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.

6.3.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute
din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele
ei.
Se observă că există puternice asemănări între această infracţiune şi infracţiunea de deturnare
de fonduri prevăzută în art. 307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, conform art. 182
alin. (3) din Legea nr. 78/2000, este infracţiune şi schimbarea, fără respectarea prevederilor
legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei, iar potrivit art. 307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, deturnarea de fonduri
constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale alocate unei
autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale; Codul penal
sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor
provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice. Evidenţiem faptul că în cazul
deturnării de fonduri din bugetul Uniunii Europene, se va reţine infracţiunea prevăzută la art. 182

160
din Legea nr. 78/2000, care reprezintă legea specială, şi nu art. 307 din Codul penal – Legea nr.
286/2009, care este legea generală în materie.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în producerea unei stări de pericol
pentru Uniunea Europeană.
În cazul schimbării destinaţiei folosului legal obţinut - alin. (2), urmarea imediată constă în
diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei.
În cazul variantei prevăzute în alin. (3), schimbarea destinaţiei fondurilor are ca urmare
producerea unor consecinţe deosebit de grave.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, dar
aceasta trebuie demonstrată numai când sunt reţinute varinatele infracţionale prevăzute în
alineatele (2) şi (3) ale textului incriminator.

Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 182 constă în acţiunea de
schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al
Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în
numele lor.
Subliniem faptul că această infracţiune constituie reglementarea specială,
deci se va aplica cu prioritate în raport cu infracţiunea prevăzută la art. art.
307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care constituie dreptul comun în
materie.

6.3.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

6.3.5. Forme, modalităţi, variante, sancţionare


Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art. 184
din lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce acţiunea făptuitorului,
susceptibilă de a pune în pericol fondurile băneşti şi resursele materiale din bugetul general al
Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei [alin.(1) și (2)] sau în
momentul producerii consecinţelor deosebit de grave [alin.(3)]. Pedeapsa prevăzută pentru
persoana fizică în modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (2) este închisoarea de la un an la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele descrise mai sus au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

161
6.4. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 183 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.4.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 183 - (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori
declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea
ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii
Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu apedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a
furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat
diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al
Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”

6.4.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale privitoare
la asigurarea colectării resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau
către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Principala resursă, percepută în mod
direct în contul Uniunii Europene, provine din taxele vamale. Orice marfă intră pe teritoriul
comunitar este supusă regimului vamal comunitar, indiferent care este ţara de intrare în spaţiul
comunitar. Pe lângă stabilirea tarifului vamal comun, legislaţia vamală reglementează şi unele
probleme conexe aplicării în practică a tarifului: valoarea în vamă a produsului, originea
produsului şi declaraţiile efectuate în vamă. Tariful vamal comun se aplică doar produselor
provenind din state terţe.
Obiectul material este reprezentat de documentele supuse acţiunii de falsificare sau care
sunt inexacte ori incomplete.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele generale
pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio o circumstanţiere cu
privire la subiectul activ al infracţiunii.
Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar poate
fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul Uniunii Europene, care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.

6.4.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei. Frauda privitoare la veniturile comunitare poate fi
săvârşită în materia tarifelor vamale preferenţiale (de pildă, falsificarea certificatelor de
provenienţă) sau a contrabandei. De asemenea, poate exista frauda de tip carusel în materie de
TVA.

162
În doctrină se arată că frauda în materie de resurse vamale se realizează, în principal, prin
două procedee: fie declararea falsă a altor produse decât cele exportate sau importate, fie prin
eludarea plăţii taxelor prin introducerea sau scoaterea frauduloasă a mărfurilor în şi din spaţiul
comunitar.
În asemenea cazuri, se va reţine infracţiunea de contrabandă, se va reţine infracţiunea de
diminuarea fondurilor europene sau se va reţine un concurs între aceste două infracţiuni?
Se consideră că infracţiunea de diminuare ilegală a resurselor din bugetele Uniunii Europene
este ca natură o infracţiune complexă, aceasta absorbind în conţinutul ei, atunci când se
realizează şi elementele constitutive ale acestora, infracţiunea de contrabandă (sancţionată prin
art. 270 din Codul vamal al României – Legea nr. 86/2006).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a faptelor descrise de alin. (1) și (2) constă în diminuarea resurselor ce
trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei. Ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, trebuie ca această
diminuare să fie ilegală.
În cazul variantei prevăzute în alin. (3), fapta trebuie să producă consecinţe deosebit de
grave.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.

6.4.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

6.4.5. Forme, modalităţi, variante, sancţionare


Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art. 184
din lege.
Pedeapsa pentru modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (2) este închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi, iar dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.

6.5. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 185 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.5.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 185 - Încălcarea din culpă, de către directorul, administratorul sau
persoana cu atribuţii de decizie ori de control în cadrul unui operator
economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin
îndeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca rezultat săvârşirea de către o
persoană care se află în subordinea sa şi care a acţionat în numele acelui
operator economic a uneia dintre infracţiunile prevăzute la 181-183 sau
săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a banilor în legătură cu
fondurile Uniunii Europene, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă.”

163
6.5.2. Explicaţii specifice
Infracţiunea prevăzută în art. 185 din Legea nr. 78/2000 constituie, practic, o variantă
specială a infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 298 din Codul penal – Legea nr. 286/2009),
diferenţiindu-se de aceasta numai în ceea ce priveşte urmarea imediată. De aici reiese că, ori de
câte ori o faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii examinate, va putea fi
reţinută infracţiunea prevăzută în art. 289 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
În doctrină se arată că poate săvârşi această faptă un administrator al unei societăţi care,
delegând un director executiv să obţină subvenţii din Fondul european pentru orientare şi
garanţie agricolă, semnează fără a citi documentaţia prezentată de acesta, documentaţie care
atestă suprafeţe agricole mai mari decât cele deţinute în realitate de societate, iar pe baza
documentaţiei trimise se primesc fonduri mai mari, prejudiciindu-se astfel bugetele administrate
în numele Uniunii Europene.
Delegarea nu absolvă de răspundere pe cel care a făcut-o, acesta având în continuare
obligaţia de control asupra activităţii delegate.

§7. Rezumat

Unitatea de învăţare 6 – Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru


prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prezintă, pe înţelesul
studenţilor, câteva noţiuni esenţiale pentru înţelegerea fenomenului corupţiei.
În continuare sunt analizate două categorii de infracţiuni cuprinse în lege:
infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunile contra intereselor
financiare ale Uniunii Europene, fiind menţionate şi aspectele procesuale
relevante.
De asemenea, este explicat dreptul constituţional al legiuitorului de a
reglementa prin legi speciale (cu pedepse mai mari faţă de dreptul comun în
materie) o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale
ocrotite, din raţiuni de politică penală ori din considerente ce izvorăsc din
realităţi iminente.

§8. Teste de evaluare / autoevaluare

8.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000,
referitoare la utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri
publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 12 din Legea nr. 78/2000 privind
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei
sau însărcinării sale şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce
nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate

164
la aceste informaţii
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000
referitoare la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei
fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele
administrate de aceasta ori în numele eişi schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene
sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

8.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Cine are cometenţa de a efectua urmărirea penală în cazul infracţiunilor
contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute de Legea nr.
78/2000:
a) angajați ai Oficiului European de Luptă Antifraudă;
b) angajați ai Departamentului de Luptă Antifraudă;
c) procurori.
2. Constituie infracţiune contra intereselor financiare ale Uniunii Europene,
prevăzute de Legea nr. 78/2000:
a) schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos
legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din
bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta
ori în numele ei;
b) schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără
respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii
economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat;
c) folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul
general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei.

§9. Temă de control

Realizaţi un studiu cu privire la cadrul legal privind protecţia intereselor


financiare ale Uniunii Europene şi analizaţi conformitatea legislaţiei naţionale cu
cea europeană.

§10. Bibliografie

Obligatorie
1. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 623 – 716.

165
Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi
fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează
unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu
modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi
completările ulterioare;
5. Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru
reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu
anul 2010, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților
Europene din 1995;
7. V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, pag. 11 – 490;
8. N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008, pag. 27 – 298;
9. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 425 – 477.

166
Unitatea de învăţare 7
Infracţiunile prevăzute în Codul silvic

§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Consideraţii introductive
§5. Analiza infracţiunilor silvice
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare / autoevaluare
§8. Temă de control
§9. Bibliografie

§1. Introducere

Ultima unitate de învăţare, a 7-a, prezintă cadrul legal în materie, defineşte


fondul forestier naţional, prezintă obligaţiile deţinătorilor de fond forestier şi, în
final realizează o analiză a infracţiunilor silvice cuprinse în Codul silvic - Legea
nr. 46/2008.
În finalul unităţii de învăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii 7.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare 7 – Infracţiunile silvice, urmăreşte aprofundarea


infracţiunilor silvice, transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru
interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
De asemenea, se urmăreşte însuşirea practicii judiciare în domeniu, prin
analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de judecată.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

167
§4. Consideraţii introductive

Infracţiunile silvice sunt prevăzute în Codul silvic (Legea nr. 46/2008), în titlul VI, art. 106 -
110. Scopul incriminării acestor fapte îl constituie protecţia fondului forestier naţional.
Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie
forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau
incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de
proprietate, fondul forestier naţional.
În temeiul art. 1 alin. (2) din Codul silvic, fondul forestier naţional cuprinde:
a) pădurile;
b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în
condiţiile legii a fi împădurite;
d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-
mamă;
e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun,
arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;
f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei
vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;
g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane,
fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere
de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate
temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul
culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor
obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat;
h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele
silvice.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Codul silvic, toate terenurile incluse în fondul forestier naţional
sunt terenuri cu destinaţie forestieră.
Sunt considerate păduri, conform art. 2 din Codul silvic, şi sunt incluse în fondul forestier
naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să
atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul pădure
include:
a) terenurile cu folosinţă pădure cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie
1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în
condiţiile legii;
b) perdelele forestiere de protecţie;
c) terenurile pe care sunt instalate jnepenişurile;
d) terenurile acoperite cu păşuni împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4,
calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de
îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, care îndeplinesc
condiţiile legale.

168
Articolul 3 prevede că fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată
şi constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie
fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile Codului silvic.
Potrivit art. 7 după forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:
a) fond forestier proprietate publică a statului;
b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile
împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul
Codului silvic, se includ în fondul forestier naţional.
Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-
teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.
Conform art. 6, fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Vegetaţia forestieră de
pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind
evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos. Recoltarea şi
valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier
naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor menţionate mai sus.
Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic sau
social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în
proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege
specială.
În conformitate cu art. 17 din Codul silvic, respectarea regimului silvic este obligatorie
pentru toţi proprietarii sau deţinătorii de fond forestier. Proprietarii fondului forestier au
următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:
a) să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice şi să asigure
administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condiţiile legii;
b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor
pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi
eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare sau
în proprietate;
i) să aibă delimitat fondul forestier aflat în proprietate, în conformitate cu actele de
proprietate sau cu documentele cadastrale, după caz, prin semne de hotar, şi să le menţină în
stare corespunzătoare;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra terenurilor
forestiere.

169
Elaboraţi un studiu cu privire la istoricul incriminării infracţiunilor silvice în
România.
............................................................................................................................
..................................................................................................................................
......

§5. Analiza infracţiunilor silvice din Codul silvic

5.1. Infracţiunea prevăzută la art. 106 din Codul silvic - reducerea suprafeţei fondului
forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 106 - (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără res-
pectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea
destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din
fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă
schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea
scoaterii din fondul forestier.
(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze
terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului
faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează
serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care
face obiectul infracţiunii.”

5.1.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 106 alin. (1) este constituit din relaţiile
sociale referitoare la protecţia integrităţii fondului forestier naţional împotriva faptelor prin
care suprafaţa acestuia este redusă cu încălcarea legii.
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 106 alin. (2) este constituit din relaţiile
sociale născute ca urmare a instituirii obligaţiei de a păstra destinaţia obiectivului pentru care s-a
obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier
naţional pe o durată de cel puţin 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier naţional
menţionate în art. 1 alin. (2) din Codul silvic.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) poate fi orice persoană
fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale, iar
participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate).
Subiectul pasiv principal al infracţiunilor este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat
în ocrotirea fondului forestier naţional.

170
5.1.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (1) constă în acţiunea de reducere
a suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din Codul
silvic.
Articolul 35 din Codul silvic instituie regula potrivit căreia reducerea suprafeţei fondului
forestier naţional este interzisă. Conform art. 36, prin excepţie de la prevederile art. 35, este
permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru realizarea
obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii. La cerere,
solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele menționate poate compensa
suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie
scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
Compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu
suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional. Prin
excepţie, reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri
proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 m2, pentru realizarea unor obiective din
cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi
fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
În conformitate cu art. 37 alin. (1) din Codul silvic, pot fi scoase definitiv din fondul forestier
naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu
plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii
următoarelor categorii de obiective:
a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003,
cu modificările şi completările ulterioare;
b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult,
obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii
sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei
"Delta Dunării" se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de
agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi
pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii;
c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor
fizice şi juridice;
d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele
aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva;
e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale
sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri
recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice
şi de piscicultură;
f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale,
minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi
instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze
naturale sau energie electrică.
Amplasarea obiectivelor prevăzute la lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care
trebuie îndeplinite cumulativ:
a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;

171
b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier,
incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m2 în cazul proprietăţilor
forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai
mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea
terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat în
compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii
din fondul forestier naţional. La realizarea obiectivelor prevăzute la lit. e), al căror beneficiar este
o unitate administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren
ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face
obiectul scoaterii definitive.
Prin excepţie, pentru suprafeţele mai mici de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să
nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de
5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la
fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile
de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv.
Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara fondului forestier
naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a
unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie
limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu
terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de
stepă, alpină şi subalpină.
Pentru terenurile cu care se realizează compensarea sunt obligatorii înscrierea în
amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile
de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum
două sezoane de vegetaţie.
În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului,
compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier
naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le
înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de
predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii.
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (2) constă în acţiunea de
schimbare a destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul
forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se
produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în pierderea unei suprafeţe din fondul forestier naţional [în cazul
infracţiunii prevăzute de alin. (1)] sau în modificarea destinaţiei obiectivului înainte de expirarea
unui termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier naţional [în cazul infracţiunii
prevăzute de alin. (2)].
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acea modificare să aibă drept cauză acţiunea făptuitorului.

172
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii este constituit de reducerea suprafeţei
fondului forestier naţional fără respectarea dispozițiilor legale [alin.(1)],
respectiv schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea
de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier
naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la
aprobarea scoaterii din fondul forestier [alin.(2)].

5.1.4. Elementul subiectiv


Faptele incriminate de art. 106 din Codul silvic, fiind infracţiuni de acţiune şi neexistând
derogări de la regulile generale se supun prevederilor art. 16 alin. (6) din Codul penal – Legea nr.
286/2009, rezultă că forma de vinovăţie cu care se comit este intenţia în ambele sale modalităţi
(directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.1.5. Forme, modalităţi


Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunilor are loc în momentul în care se produce urmarea imediată
specifică.

5.1.6. Sancţionarea
Infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un
an sau cu amendă.
Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice
construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor, de către ocolul
silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul
care face obiectul infracţiunii.

5.2. Infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tăierea sau scoaterea din
rădăcini, fără drept, a vegetaţiei forestiere

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 107 - (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din
rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional
şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de
forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului produs nu depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost
săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a
prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);

173
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
d) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează
cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori
paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
(3) Tentativa se pedepseşte.”

5.2.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la protecţia
vegetaţiei foresteiere împotriva faptelor de tăiere, rupere, distrugere, degradare sau scoatere din
rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră
situată pe terenuri din afara acestuia.
Obiectul material îl formează vegetaţia forestieră (arbori, puieţi sau lăstari), indiferent de
forma de proprietate, din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri
din afara acestuia.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi proprietarul sau deţinătorul terenului pe care se află
vegetaţia forestieră, precum şi sau orice altă persoană, iar participaţia penală este posibilă în toate
formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat în
ocrotirea terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Subiectul pasiv secundar, în acele situaţii în care statul nu este el titularul terenului cu
vegetaţie forestieră, este persoana căreia îi aparţine terenul pe care se află vegetaţia forestieră
tăiată, ruptă, distrusă, degradată sau scoasă din rădăcini în mod nelegal.

5.2.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de tăiere, rupere, distrugere,
degradare sau scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier
naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de
proprietate, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea
arborilor, puieţilor sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar fapta a fost
săvârşită de cel puţin două ori în interval de 1 an dacă valoarea cumulată este de peste 5 ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.

174
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în schimbarea situaţiei de fapt a masei lemnoase ce formează
obiectul protecţiei penale, în sensul că aceasta se află în stare tăiată, ruptă, distrusă, degradată sau
scoasă din rădăcini.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea sau scoaterea din rădăcini să fi fost produse de
acte ale unei persoane, iar nu din cauze care exced controlului omului (cutremur, trăsnete, boli,
distrugeri sau vătămări produse de animale etc.).

5.2.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul urmărit de făptuitor şi nici de
mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.2.5. Forme, modalităţi şi variante


Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa se
pedepseşte.
Potrivit alin. (2) infracțiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini, fără drept, a vegetaţiei
forestiere este mai gravă dacă aceasta a fost comisă:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului
silvic, personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică
atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscute în România şi care
exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii, care domeniu cuprinde
activităţile care au ca obiective gospodărirea fondului forestier naţional, gestionarea durabilă a
pădurilor şi a fondului cinegetic şi salmonicol, precum şi cele de cercetare ştiinţifică şi
proiectare silvică, la nivel central şi teritorial.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea imediată.
Infracţiunea poate fi săvârşită în mai multe variante sau modalităţi infracţionale, şi anume:
a) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel
puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
comiterii faptei;
b) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs nu
depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de
un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel

175
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data comiterii faptei;
d) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel
puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei.

5.2.6. Sancţionarea
Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se sancţionează
după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de
cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu
depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de
un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de
ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii
faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii
faptei.
Limitele speciale ale pedepselor menționate se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele
au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.

5.3. Infracţiunea prevăzută la art. 108 din Codul silvic - păşunatul nelegal în suprafeţe
împădurite

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 108 - (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care
acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea

176
prejudiciului este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează
cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes
naţional.”

5.3.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare protecţia
vegetaţiei forestiere împotriva distrugerii sau vătămării prin păşunare în zone unde păşunatul este
interzis.
Infracţiunea are ca obiect material vegetaţia forestieră (puieţi, arbori sau lăstari) existentă în
perimetrele unde păşunatul este interzis.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar
participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, complicitate şi instigare).
În practică, de regulă, autorul infracţiunii este persoana care are paza materială a animalelor,
indiferent de persoana proprietarului. Dacă proprietarul este cel care l-a determinat pe paznicul
animalelor să păşuneze în zone unde păşunatul este interzis, el va răspunde penal alături de
paznicul material, dar în calitate de autor, iar nu de complice.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată în
ocrotirea fondului forestier naţional, iar subiectul pasiv secundar este persoana juridică sau fizică
prejudiciată prin săvârşirea faptei.
Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al unui perimetru forestier interzis pentru păşunare
distruge sau vatămă, în condiţiile normei de incriminare, arbori, puieţi sau lăstari el devine din
potenţială victimă subiect activ al infracţiunii.

5.3.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă în păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure
în care acesta este interzis. Păşunatul se poate realiza prin orice acţiune sau inacţiune ce are ca
rezultat nimicirea, desfiinţarea, rănirea, decojirea tulpinii sau ruperea vegetaţiei forestiere aflate
în perimetrul interzis păşunării.
Conform art. 53 din Codul silvic, păşunatul este interzis în fondul forestier, în perdelele
forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.
Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală
care răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot
aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) se desfăşoară pe durată limitată;
b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;
d) s-a obţinut acordul proprietarului;
e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.

177
Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările
tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.
Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se
aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului pădurii, pe trasee delimitate şi în perioade
precizate; pentru pădurile proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către administrator.
Se interzice, de asemenea, trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs de
regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes naţional, în
perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.
Cu aprobarea ocolului silvic, se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în
fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei pagube în valoare de peste 5 ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că paguba survenită are drept cauză acţiunea făptuitorului.

5.3.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă
fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune, cu toate că distrugerea sau
vătămarea vegetaţiei forestiere prin păşunat este posibilă şi din culpă. Argumentul nostru este că,
din punctul de vedere al naturii juridice, fapta incriminată de art. 108 din Codul silvic este o
faptă comisivă, iar împrejurarea că ea se poate săvârşi inclusiv printr-o inacţiune nu poate
schimba natura sa, astfel că faptele de distrugere sau vătămare săvârşite din neglijenţă sau
imprudenţă nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.3.5. Forme, modalităţi şi variante


Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc producerea pagubei cerute de norma de incriminare.

5.3.6. Sancţionarea
Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie
infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei.
Limitele speciale ale acestor pedepse se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au
fost săvârşite în următoarele împrejurări:

178
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes naţional.

5.4. Infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - furtul din fondul forestier

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 109 - (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale
ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din
păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost
ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara
fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale
fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea
materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost
săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a
materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos
sustras este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos
sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează
cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori
paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.”

5.4.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la protecţia
vegetaţiei şi a materialului lemnos din fondul forestier naţional împotriva faptelor de însuşire de
arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi
ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au
fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional.
Obiectul material îl formează vegetaţia forestieră sau lemnoasă (arbori, puieţi sau lăstari) din
păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări
de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al
oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional. Practic, obiectul material al

179
acestei infracţiuni îl reprezintă produsele lemnoase, astfel cum sunt menţionate în art. 58 alin. (2)
din Codul silvic. Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:
a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;
c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori
sau din defrişări de pădure legal aprobate;
d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;
e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite
produse din lemn.
Nu intră în obiectul infracţiunii examinate, produsele nelemnoase specifice fondului forestier,
respectiv: vânatul din cuprinsul acestuia, peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi
iazuri din fondul forestier, fructele de pădure, seminţele forestiere, ciupercile comestibile din
flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, răşina şi alte asemenea produse.
Prin obiectul său special, infracţiunea prevăzută de art. 110 din Codul silvic se deosebeşte de
fapta incriminată prin art. 228 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care poate avea ca obiect
orice bun mobil, cu excepţia celor care intră în obiectul infracţiunii din Codul silvic. Corelaţia
între cele două norme de incriminare (art. 228 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 şi art. 110
din Codul silvic) este una gen-specie, astfel că incidenţa concomitentă a acestora cu privire la
una şi aceeaşi faptă este exclusă.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte
condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat în
ocrotirea fondului forestier naţional.
Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează
obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului însuşit nu coincide cu proprietarul
bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate.
Pentru existenţa infracţiunii analizate, fapta trebuie să se săvârşească pe un teren supus
protecţiei silvice. În funcţie de locul săvârşirii faptei se determină încadrarea furtului (furt simplu
sau calificat – conform art. 208 ori 209 din Codul penal, respectiv furt prevăzut de art. 109 din
Codul silvic). Astfel, dacă fapta de sustragere este săvârşită în alte locuri decât cele stabilite de
norma specială, încadrarea se va face potrivit dreptului comun (art. 228 sau 229 din Codul penal
– Legea nr. 286/2009, după caz).

5.4.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă în furtul unor bunuri dintre cele menţionate de textul
incriminator.
Furtul se realizează, din punctul de vedere al elementului material, prin acţiunea de luare a
bunului mobil din posesia sau detenţia subiectului pasiv, fără a exista consimţământul acestuia.
Prin luarea bunului se înţelege scoaterea fizică a acestuia din sfera de stăpânire a persoanei
în posesia sau detenţia căreia se afla bunul şi trecerea lui în sfera de stăpânire a subiectului activ,
chiar dacă nu-l foloseşte, exprimând animus sibi habendi (intenţia de a se comporta în raportul
cu bunul ca un proprietar).
Elementul material al acestei infracţiuni se realizează dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele cerinţe esenţiale: sustragerea să aibă ca obiect arborii, puieţii sau lăstarii menţionaţi

180
în textul incriminator; bunurile asupra cărora se comite fapta să facă parte din perimetrul
fondului forestier naţional sau al altor terenuri cu vegetaţie forestieră prevăzute în art. 6;
însuşirea să fie realizată fără drept.
În teorie există controverse cu privire la interpretarea conţinutului normei de incriminare a
art. 109 din Codul silvic (este vorba, mai exact, de fostul art. 98 din Codul silvic anterior, dar
problema de drept mutatis mutandis este similară) în situaţia în care valoarea pagubei este sub
pragul prevăzut de lege, şi anume când este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior.
Într-o opinie, se apreciază că fapta nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 109 din
Codul silvic (referirea se făcea la art. 98 din Legea nr. 26/1996), dar poate întruni elementele
constitutive ale infracţiunii de furt sau distrugere (după caz) prevăzute de Codul penal.
În altă opinie, se consideră că în situaţia faptelor care au produs o pagubă mai mică decât
plafonul valoric, făptuitorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunile de furt sau
distrugere prevăzute de Codul penal, ci vor răspunde pentru una din contravenţiile prevăzute în
art. 1 pct. c) sau d) din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
[în prezent, art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice]; este vorba de valoarea pagubei până la de 5 ori preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Practică judiciară:
Cu privire interpretarea conţinutului normei de incriminare a art. 109 din
Codul silvic în situaţia în care valoarea pagubei este sub pragul prevăzut de
lege, jurisprudenţa este în sensul ultimului punct de vedere menționat, dar
există soluţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii penale
în cazul creşterii preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă după
săvârşirea faptei.
Într-o primă orientare, instanţele sesizate cu judecarea unor fapte săvârşite
înainte de majorarea preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă pe
picior au dispus achitarea persoanelor trimise în judecată, în baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 [în
prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de
procedură penală – Legea nr. 135/2010]. În motivare, instanţele au
considerat că, dată fiind majorarea preţului mediu al metrului cub de masă
lemnoasă pe picior, valoarea pagubei nu mai depăşeşte de 5 ori preţul, iar
faptele constituie contravenţii la regimul silvic.
Într-o altă orientare, alte instanţe au pronunţat soluţii de condamnare, cu
motivarea că preţul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al
infracţiunii, ci doar un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcţie de care
depinde incriminarea, iar incidenţa sa este raportată la momentul consumării
faptei. S-a considerat că nu este posibilă dezincriminarea unor infracţiuni
numai prin efectul actualizărilor de preţuri făcute de ministrul de resort,
întrucât acest fapt ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi
art. 1 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Cu privire la acelaşi aspect, unele instanţe au dispus achitarea inculpaţilor,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură
penală din 1968 [în prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit.
b) din Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010], motivându-se că

181
valoarea pagubei face parte din latura obiectivă a infracţiunii, iar în condiţiile
în care nu este realizată această cerinţă, faptei îi lipseşte unul dintre
elementele constitutive ale infracţiunii.
Având în vedere aceste controverse, procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat recurs în interesul
legii, apreciind că soluţia legală este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul
art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală din
1968 [în prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din
Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010]. În motivarea opiniei s-a
arătat că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este un
element care se regăseşte în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni
reglementate în actele normative privind fondul forestier.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, a decis că soluţia legală
este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 [în prezent, art. 396 alin.
(5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală – Legea
nr. 135/2010].
O altă problemă controversată este cea referitoare la aplicarea unor dispoziţii cuprinse în
Codul penal în cazul săvârşirii unui furt prin violenţă sau ameninţare. Într-o opinie, se consideră
că, întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt, este evident că fapta
incriminată prin art. 109 din Codul silvic este susceptibilă, în măsura în care sunt îndeplinite
condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 233-234 din Codul penal – Legea nr.
286/2009, să fie convertită în infracţiunea de tâlhărie.
În opinia contrară, se arată că, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceeaşi
infracţiune două fapte distincte, şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul, nu orice infracţiune
dintr-o lege specială care are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial, poate fi înglobată
în conţinutul infracţiunii de tâlhărie. Prin urmare, se consideră că faptele persoanelor care
folosesc violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier
naţional, sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră constituie infracţiunea de lovire sau alte
violenţe (ori ultraj după caz) şi infracţiunea prevăzută de art. 109 din Codul silvic săvârşite în
concurs real.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a infracţiunii de furt de material lemnos constă în schimbarea poziţiei
faptice a bunului sustras, respectiv trecerea acestuia în sfera de putere (în stăpânirea de fapt) a
făptuitorului. Odată ajuns bunul în posesia subiectului activ fapta s-a consumat şi nu are
relevanţă cât timp durează starea de stăpânire a obiectului furat.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, dar
stabilirea acesteia nu ridică probleme practice.

5.4.4. Elementul subiectiv


Fapta incriminată de art. 109 din Codul silvic se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi
(directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

182
5.4.5. Forme, modalităţi şi variante
Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este posibilă
şi este incriminată.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se execută integral acţiunea de
sustragere, cu alte cuvinte în clipa în care făptuitorul a ajuns în stăpânirea bunului (animus
domini), indiferent cât a durat această situaţie de fapt.
Dacă făptuitorul a pătruns în perimetrul forestier (pădure, teren etc.), dar nu a reuşit să
sustragă bunurile vizate, nerealizându-se această acţiune (sustragerea), fapta rămâne în stare de
tentativă.

5.4.6. Sancţionarea
Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care
au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri
degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara
fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier
naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras
este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin
două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea
prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de
ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost
săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.

Realizaţi un examen comparaţiv al infracţiunii de furt prevăzută de art. 109 din


Codul silvic cu infracţiunile de furt prevăzute de art. 228 sau 229 din Codul
penal.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul silvic.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................

183
5.5. Infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - nerespectarea obligaţiei
prevăzute la art. 30 alin. (1)

Text de lege: 5.5.1. Conţinutul textului incriminator


„Art. 110 - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1)
constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu amendă.”

5.5.2. Condiţiile preexistente


A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la reîmpădurirea
şi completarea regenerărilor naturale, în vederea gestionării durabile a pădurilor.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii este calificat – persoana care are obligaţia legală de a efectua
lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale (proprietarul).
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată în
ocrotirea fondului forestier naţional.

5.5.3. Latura obiectivă


A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii constă într-o inacţiune, respectiv neexecutarea lucrărilor de
reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două sezoane de
vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.
Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a
arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile-ţel stabilite prin
amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate. Compoziţia, schemele şi tehnologiile
de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de specialitate şi/sau ale
studiilor de specialitate aprobate. Regenerarea se consideră încheiată la realizarea stării de masiv.
Potrivit art. 32, în cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia, prevăzută la art. 17 alin.
(2) lit. c), de a realiza lucrări de regenerare a pădurii din motive imputabile, autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi
atestate, executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea
stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar. Devizul acceptat în
mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie temei
pentru executarea lucrărilor de regenerare.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru fondul forestier naţional, prin
neexecutarea lucrărilor de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.5.4. Elementul subiectiv


Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă) ori din
culpă, de asemenea, în cele două modalităţi (culpă simplă şi culpă cu prevedere).
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

184
5.5.5. Forme, modalităţi şi variante
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care expiră termenul maxim de două sezoane
de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă în interiorul căruia trebuiau realizate lucrările de
reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.

5.5.6. Sancţionarea
Fapta se pedepseşte cu amendă.

5.6. Stabilirea preţului pentru un metru cub de masă lemnoasă pe picior


Pentru stabilirea existenţei unor infracţiuni prevăzute de Codul silvic (art. 107 – 109) este
necesară determinarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
În conformitate cu dispozițiile art. 116 din Codul silvic, potrivit modificărilor aduse prin
Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată
în Monitorul Oficial nr. 411 din 10 iunie 2015, preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură.

Practică judiciară:
De menționat că anterior modificării conținutului art. 116, preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior era stabilit anual, prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Cu privire la această modalitate de stabilire a preţului mediu, în practică s-a
pus problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 107 - 109, cu argumentul
că nu sunt întrunite toate condiţiile de previzibilitate şi accesibilitate. Faţă de
aceste susţineri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1593/2010, a statuat
următoarele: Este adevărat că preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior este stabilit, în baza art. 123 din Codul silvic, prin ordin
al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură,
dar această determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege
organică, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, iar evaluarea
pagubelor are la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare
a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, în
cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care, potrivit legii, constituie
contravenţii sau infracţiuni). Aşadar, determinarea preţului mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior se realizează în baza unor criterii
obiective şi legale, cu înlăturarea oricăror elemente subiective sau
discreţionare ce ar putea duce la încălcarea principiului legalităţii
incriminării. Chiar dacă valoarea acestui preţ oscilează de la an la an,
limitele minime şi maxime (de exemplu, de 5 până la 20 de ori inclusiv mai
mare) care sunt determinante în stabilirea pedepselor vor fi aceleaşi. Altfel
spus, existenţa infracţiunilor silvice este condiţionată nu de valoarea, ci de
volumul masei lemnoase extrase. În felul acesta se dă satisfacţie deplină
principiului legalităţii incriminării şi se elimină arbitrarul în calificarea
juridică a infracţiunilor silvice.
În orice caz, apreciem că varianta actuală a legii, care permite stabilirea

185
prin hotărâre a Guvernului a prețului mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior oferă o mai bună previzibilitate și accesibilitate a
prevederilor legale cu incidență în materia dreptului penal.

5.7. Reguli procesuale derogatorii


În conformitate cu art. 111 din Codul silvic, pe lângă organele de urmărire penală sunt
competente să constate faptele prevăzute la art. 106 - 109 personalul silvic din cadrul autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic,
personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale
teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice private autorizate, precum şi personalul
împuternicit din cadrul Jandarmeriei Române. Competențele stabilite de lege trebuie înțelese prin
raportare la dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010.
Astfel, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010, ori de câte ori
există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să
întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:
a) organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice,
instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care
constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii;
b) organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor
autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru
infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul
lor;
c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul
exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.
Organele menționate au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi
de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracţiunilor flagrante,
aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe
făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
Articolul 112 prevede că personalul silvic prevăzut la art. 111 are competenţa să identifice şi
să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor fapte
ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice. Materialele lemnoase se reţin de personalul silvic
împuternicit să constate aceste fapte. Procedura de reţinere se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
În temeiul art. 113, în cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca
infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la
instituţia în care îşi desfăşoară activitatea. Conducătorul unităţii sau al instituţiei menţionate mai
sus transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă din punct de
vedere material şi teritorial.

§6. Rezumat

Unitatea de învăţare 7 – Infracţiunile silvice identifică legea cadru în această


materie, defineşte fondul forestier naţional, prezintă obligaţiile deţinătorilor de
fond forestier și explică noțiunea de personal silvic.
Accentul în cadrul unității de învățare este pus pe analiza tuturor

186
infracțiunillor silvice cuprinse în Codul silvic - Legea nr. 46/2008 [art. 106 -
reducerea suprafeţei fondului forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului, art.
107 - tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, a vegetaţiei forestiere, art. 108
- păşunatul nelegal în suprafeţe împădurite, art. 109 - furtul din fondul forestier și
art. 110 - nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1)], cu menţionarea
aspectelor procesuale.

§7. Teste de evaluare / autoevaluare

7.1 Teste de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de


sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 106 din Codul silvic - reducerea
suprafeţei fondului forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 108 din Codul silvic - păşunatul
nelegal în suprafeţe împădurite.
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - furtul din
fondul forestier.

7.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):


1. Varianta agravantă a infracţiunii de a păşuna în pădurile sau în suprafeţele
de pădure în care acesta este interzis presupune săvârşirea acestei fapte:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori
paralizantă;
c) în timpul nopţii.
2. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit:
a) prin lege, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură;
b) anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură;
c) prin hotărâre, de către Guvernul României.

§8. Temă de control

Realizaţi un examen comparaţiv al infracţiunii de furt prevăzută de art. 109


din Codul silvic cu infracţiunile de furt prevăzute de art. 228 sau 229 din Codul
penal – Legea nr. 286/2009, cu evidenţierea, pe de-o parte a aplicabilităţii
principiului specialia generalibus derogant, şi, pe de altă parte, a jurisprudenţei
relevante în această materie.

187
§9. Bibliografie

Obligatorie
1. Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F.
Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a
III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 543 – 573.

Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare;
3. Codul penal din 1968;
4. Codul de procedură penală din 1968;
5. Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
6. C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H.
Beck, Bucureşti, 2006, pag. 89 – 809;
7. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 262 - 301.

188
Răspunsuri la testele de evaluare a cunoştinţelor tip grilă

Unitatea de învăţare 1 - Evaziunea fiscală şi spălarea banilor

Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)

Unitatea de învăţare 2 - Infracţiunile vamale

Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Grila nr. 3 – c)

Unitatea de învăţare 3 - Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de capital

Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)

Unitatea de învăţare 4 - Infracţiuni privind regimul drogurilor

Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)

Unitatea de învăţare 5 - Infracţiunile cinegetice

Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – a), b)

Unitatea de învăţare 6 - Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,


descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – a)

Unitatea de învăţare 7 - Infracţiunile prevăzute în Codul silvic

Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – c)

189
Bibliografie generală

I. Legislaţie

 Codul penal din 1968;


 Codul de procedură penală din 1968;
 Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
 Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi
controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române
cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României,
cu modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
republicată;
 Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările
ulterioare;Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată;
 Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările
şi completările ulterioare;
 Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;

 Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările


ulterioare;

190
 Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicat;
 ;
 Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
 Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările
ulterioare;
 Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea
ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, cu modificările şi
completările ulterioare;
 Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea
mediului, republicată;
 Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată;
 Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de
modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1907/2006;
 Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din
1995.

II. Tratate. Cursuri. Monografii

 C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul


comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004;
 R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
 C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2010;
 T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
 V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008;
 M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. F. Geamănu,
Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed. a III-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013;
 M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale. Comentarii şi
explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
 N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008;

191
 D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Ed.
Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005;
 G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori. Combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace de drept penal, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
 A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, comentate şi
adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
 C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
 C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H. Beck, Bucureşti,
2007;
 C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al
afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008.

III. Jurisprudenţă

 www. scj. ro – Înalta Curte de Casație și Justiție;


 www.ccr.ro – Curtea Constituțională;
 Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;
 Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual 2009, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.

192