Universitatea Oradea

Facultatea de Drept

Specializarea Drept

REFERAT

Profesor coordonator: Student :

Anul II, Grupa 2

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ IN
DREPTUL MEDIULUI
 I Considerații generale

Întâlnită in toate ramurile dreptului, noțiunea de răspundere juridică sugerează ideea de

sancțiune sau reparație. Ea dă expresie unui raport social sancționat din punct de vedere juridic,
in baza căruia o persoană se află intr-o relație de obligație față de o altă persoană căreia îi
datorează o satisfacție sau repararea unui prejudiciu ce i l-a cauzat.

În dreptul mediului, răspunderea juridică, este azi o instituție care se aplică din ce în ce mai
mult din cauza multiplicării si diversificării riscurilor ecologice, a înmulțirii prejudiciilor aduse
mediului si a creșterii gravității lor determinate de adâncirea crizei ecologice mondial, agravată
de consecințele industrializării si automatizării, de aplicarea tehnologiilor de vârf în multe
domenii ale activității umane, fără suficiente si severe mijloace de protective a mediului, de
exploatarea neraționala a resurselor naturale, precum și de alți factori dependenți de politica
dusă in acest domeniu de fiecare țară.1

II Răspunderea pentru prejudicii aduse mediului conform

OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului

Temeiul juridic general al răspunderii pentru prejudicii cauzate mediului este, asa dupa
cum am arătat, OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, care în art. 95 statueaza formele
răspunderii civile delictuale pentru încălcarea prevederilor legale.

Reglementarea dată prin OUG nr. 195/20052 privind protectia mediului consacră în primul
alineat al articolului nr. 95 caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudicial adus mediului:
[(1) Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă. În
cazul pluralității autorilor, răspunderea este solidară.]

Potrivit alin. (2) al art. 95, numai în mod exceptional, răspunderea poate fi si subiectivă,
cu precizarea “pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate și habitatelor naturale, conform
reglementarilor specifice”.

1
Daniela Marinescu – “Tratat de dreptil mediului” ediția a IV-a, revăzută și adăugită – editura Universul Juridic,
București 2010 pg. 613
2
Ordonanța de urgență a guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului aprobată cu modificări si completări
prin Legea nr. 265/2006
 III Răspunderea civilă delictuală

În situaţiile în care se constată producerea unui prejudiciu prin diferitele comportamente

care pot fi adoptate în acest domeniu, se impune a se realiza recuperarea acestuia pe calea
răspunderii civile. În cadrul răspunderii civile se sancţionează, în general, o conduită reprobabilă,
antisocială a subiectelor de drept (persoane fizice şi juridice) care prin faptele lor ilicite produc
pagube mediului în ansamblul său.

În domeniul protecţiei mediului se face apel la două instituţii clasice de drept civil şi
anume:

 la normele referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esență privește concilierea

intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atât limitele
admisibile ale poluării, cât și obligația corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce
poluează
 norme care reglementează raspunderea civilă reparatorie

Aplicarea normelor dreptului civil în material răspunderii pentru prejudicii aduse mediului se
face prin adaptarea lor la particularitățile raporturilor juridice de drept al mediului.3

1. Subiectele îndreptățite la repararea daunelor aduse mediului

Prin definiție, mediul natural nu este subiectul victimă care să reclame reparațiunea, ci
o valoare fundamentală care este ocrotită pe plan intern şi internațional, prin lege. În cadrul
dreptului intern, acest subiect poate fi statul, o unitate administrativ-teritorială, persoana fizică
sau juridică, publică sau privată, căruia i s-a produs un prejudiciu ca urmare a nerespectării
normelor de protecție a mediului.

Progrese notabile s-au înregistrat în cazul în care, legea a recunoscut asociațiilor

neguvernamentale dreptul de a acționa pentru obținerea reparării vătămărilor cauzate intereselor
colective (cum este cazul OUG nr. 195/2005).4

Cu alte cuvinte, cei îndreptățiți să ceară repararea pagubelor, pot fi: cei ce invocă o
vătămare a integrității fizice; cei care reclamă repararea unei vătămări a unui interes de natură
patrimonială; cei care acționează în virtutea calității lor de gestionari, obligați legal la repararea
anumitor elemente de mediu.

3
Daniela Marinescu – “Tratat de dreptul mediului” ediția a IV-a, revăzută și adăugită – editura Universul Juridic,
București 2010
4
Ordonața de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului
 Pe plan internațional, subiectul îndreptățit la reparațiune este, în principiu, titularul
mediului, adică statul – în cazul în care mediul afectat se află sub jurisdicția națională sau
comunitatea internațională – în cazul în care mediul afectat are statutul „patrimoniului comun”.
Statul apare nu numai ca subiect de drept asupra unui „patrimoniu”, în cadrul limitelor jurisdicției sale,
ci şi ca subiect având misiunea protecției mediului şi a conservării resurselor acestuia, chiar dincolo de
aceste limite.5

2. Situaţiile în care intervine răspunderea civilă

Când prin fapta poluantă s-a cauzat un prejudiciu patrimonial unei persoane, intervine
răspunderea juridică civilă (delictuală sau contractuală). În cadrul răspunderii juridice civile se
sancţionează, în general, o conduită antisocială a subiectelor de drept, care prin faptele lor ilicite
produc pagube anumitor factori de mediu.
De regulă, răspunderea civilă are un caracter subiectiv (este dependentă de culpa
autorului); când însă, legea prevede expres, poate interveni şi o răspundere obiectivă,
independentă de culpa autorului.
În literatura de specialitate există o preocupare continuă pentru stabilirea şi identificarea
pagubelor ecologice precum şi pentru stabilirea modalităţilor de reparare a acestora.
Răspunderea civilă delictuală în dreptul mediului, intervine în situaţia în care se întrunesc
cumulativ, următoarele condiţii:
 săvârşirea unei fapte ilicite (acţiune-inacţiune);
 cauzarea unui prejudiciu (daună) ecologic;
 existenţa unui raport de cauzalitate;
 capacitatea delictuală a autorului în momentul săvârşirii faptei ilicite;
 culpa autorului faptei ilicite nu este necesar a fi dovedită, dat fiind caracterul obiectiv al
răspunderii civile de mediu.6

Definiţia legală a noţiunii de prejudiciu este dată de articolul 2 din OUG nr.195/2005 ca
fiind o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a
funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului,
care poate să survină direct sau indirect.Într-o formulare doctrinară s-a considerat că „prejudiciul
ecologic” este orice atingere, cu efecte negative( patrimoniale sau nepatrimoniale) aduse unui
factor de mediu, indiferent dacă acesta este sau nu apropiat, produse ca urmare a poluării
mediului.7

5
Prof. univ. dr. Daniela Marinescu – “CONSIDERAłII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN
DREPTUL MEDIULUI” - Facultatea de Ştiințe Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
6
www. dreptmd.wordpress.com
7
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 art. 2
 IV Răspunderea contravenționala

Răspunderea contravențională ocupă un loc important în sistemul reglementărilor din

dreptul mediului, datorită rolului economic și a rolului de prevenire. Procedura de constatare și
aplicare a sancțiunilor contravenționale este mult mai supla și mai rapidă în raport cu celelalte
proceduri judiciare, ceea ce este favorabil cerințelor de reparare cu prioritate a prejudiciilor
ecologice.8
Elementul esenţial al acestei rãspunderi îl reprezintă contravenţia. Din punct de vedere
legal, contravenţia desemnează acea faptă săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol
social mai redus decât infracţiunea şi care este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte
normative.9

Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi potrivnice regulilor cuprinse în

normele privind protecţia mediului, ori care nu îndeplinesc obligaţiile legale ce decurg din
rapoturile juridice de drept al mediului sunt pasibile de răspundere contravenţională a cărei
întindere este proporţională cu gradul de poluare cauzat, cu consecinţele şi periculozitatea socială
a faptei respective.

Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 ore de la data încheierii
procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acesteia, jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ, agentul costatator facând menţiune despre această posibilitate în
procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Se acceptă că prin aplicarea
sancţiunilor contravenţionale în materie de mediu se urmăreşte realizarea anumitor scopuri:
determinarea agentului poluator să promoveze tehnologii şi tehnici ce protejează mediul natural
şi antropic, crearea unui factor de echilibru economic, astfel încât cei care poluează să nu obţină
profituri mai mari decât unităţile care se conformează cerinţelor legal în materie, obţinerea unor
fonduri care să fie utilizate pentru finanţarea investiţiilor antipoluare.10

V Răspunderea penală

Evoluţia spectaculoasă a dreptului mediului înconjurător sub presiunea crizei ecologice

generalizate, pe de o parte, şi preocupările statelor puternic industrializate de a proteja mediul, pe
de altă parte, au pus în evidenţă insuficienţa şi ineficacitatea normelor de recomandare pentru
protecţia mediului, precum şi a formelor de răspundere civilă şi contravenţională.
Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului înconjurător se
înscrie în principiile răspunderii infracţionale, specificul angajării ei cu privire la protecţia
mediului fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege şi a cărui atingere este adusă prin
abaterea săvârşită cu vinovăţie.

8
Mircea Duțu – “Dreptul Mediului” Editura C.H.Beck 2008 pg 284
9
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 art. 1
10
Asist.Univ.Dr. NEAGU MARIA MAGDALENA – “RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR”
- Facultatea de Drept şi Sociologie, Braşov pg. 268
 Infracţiunile cu privire la mediul înconjurător se pot defini ca fiind acele fapte
periculoase, prin săvârşirea cărora se aduc relaţiilor sociale, a căror ocrotire este condiţionată de
apărarea factorilor naturali şi artificiali ai mediului, atingeri care se concretizează din punct de
vedere a consecinţelor, într-o pagubă adusă persoanelor fizice şi juridice care le administrează,
punerea în pericol a sănătăţii oamenilor, animalelor şi plantelor sau producerea de pagube
economiei naţionale.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului prevede şi
sancţionează o serie de fapte considerate infracţiuni, dacă au fost de natură să pună în pericol
viaţa ori sănătatea umnaă, animală sau vegetală pentru care pedeapsa prevăzută este inchisoarea
și/sau amenda penală, dupa caz (art. 98)11

Clasificarea inftacțiunilor ecologice

Din interpretarea art.84 din Legea nr.137/1995, în funcţie de pedepsele aplicabile,

infracţiunile ecologice se pot grupa în două mari categorii:
 Infracţiuni de pericol calificat, care cuprind faptele de natură să pună în pericol
viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală (art.84 punct 1 şi 2);
 Infracţiuni de rezultat şi de pericol, care cuprind faptele ce se concretizează printr-
un rezultat negativ pentru mediu (contaminarea mediului cu substanţe toxice,
pesticide etc.), sau care pun în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a
unor persoane (continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia), fiind
prevăzute de art.84 pct. 3 şi 4.
După obiectul supus ocrotirii, infracţiunile se grupează în:

1. Infracţiuni prin care se aduc atingeri activităţilor economice şi sociale cu impact asupra
mediului, care la rândul lor se grupează în:

a) Infracţiuni cu privire la procedura de autorizare cum sunt:

 Continuarea activităţii după suspendarea acordului/autorizaţiei de mediu;
 eliberarea acordului/autorizaţiei fără documentaţia obligatorie completă;
 prezentarea unor concluzii false în studiile de impact
b) Infracţiuni la regimul substanţelor şi deşeurilor toxice şi periculoase care cuprind:
 infracţiunea de introducere în ţară pentru depozitare, stocare, distrugere a acestor
categorii de substanţe;
 infracţiunea de nesupunere la testare a oricărei substanţe noi;
 infracţiunea de transport sau tranzit, fără autorizaţie de pesticide şi de substanţe sau
deşeuri periculoase;
 infracţiunea de omisiune a raportării prompte a unui accident major;
 infracţiunea de incinerare a deşeurilor periculoase în instalaţii neomologate;

11
Daniela Marinescu – “Tratat de dreptil mediului” ediția a IV-a, revăzută și adăugită – editura Universul Juridic,
București 2010
  infracţiunea de depozitare a deşeurilor sau substanţelor periculoase în spaţii
subterane neautorizate sau neadecvate;
 infracţiunea de neluare a măsurilor corespunzătoare pentru limitarea impactului
substanţelor sau deşeurilor periculoase asupra mediului;
 infracţiunea de aprobare sau facilitare ilegală a intrării în ţară a substanţelor sau
deşeurilor periculoase
c) Infracţiuni la regimul îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor, includ:
 infracţiunea de folosire a momelilor periculoase pentru omorârea animalelor
sălbatice, a peştilor, în scop de consum sau comercializare;
 infracţiunea de neasigurare şi nesupraveghere a depozitelor pentru pesticide şi
îngrăşăminte chimice;
 infracţiunea de fabricare, utilizare fără autorizaţie a acestor substanţe;
 infracţiunea de nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea îngrăşămintelor
chimice şi pesticidelor pe terenurile agricole.
d) Infracţiuni la regimul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, grupează:
 infracţiunile de contaminare a mediului sau expunerea populaţiei la radiaţii datorită
nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante.
 infracţiunile de omisiune a raportării prompte a creşterii contaminării peste limita
admisă.

1. Infracţiunile prin care se aduce atingere protecţiei resurselor naturale şi conservării

biodiversităţii, cuprind:

a) Infracţiuni privind protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, ca de exemplu:

 infracţiuni de nerespectare a restricţiilor pentru protecţia apelor şi a atmosferei;
 infracţiuni de spălare în apele naturale, a ambalajelor de pesticide şi de alte
substanţe periculoase, a utilajelor folosite la transportul lor etc.;
 infracţiuni de descărcare direct în apele naturale a apelor uzate şi a deşeurilor de pe
anumite vase sau platforme.
Constatarea şi cercetarea infracţiunilor ecologice se face din oficiu, de către organele de
urmărire şi cercetare penală, potrivit competenţei legale.12 De la caz la caz, infracţiunile
prevăzute de art.85 din Legea nr.137/1995, republicată, pot intra în concurs cu alte infracţiuni
prevăzute de Codul penal.13

12
Legea 137/1995 – Legea protecției mediului art. 85
13
www. dreptmd.wordpress.com
 V Concluzii

Dreptul mediului este o ramură autonomă de drept. Răspunderea juridică in dreptul mediului sub
formele sale tradiţionale: contravenţională (administrativă), civilă sau penală, la care se adaugă
sancţiunile specifice de drept al mediului, joacă un rol important în realizarea prescripţiilor
reglementărilor juridice în materie ecologică. Ea a fost şi este supusă unui efort continuu de
adaptare la particularităţile acţiunii de protecţie a mediului, prin dezvoltarea unor forme specifice
(răspunderea civilă pentru prejudiciu ecologic, infracţiuni şi contravenţii la regimul protecţiei
mediului, contencios administrativ legat de autorizaţiile de mediu) şi prin construcţia treptată a
unei forme specifice de răspundere, cea ecologică.

OUG nr.195/2005 instituie ca forme ale răspunderii juridice, răspunderea civilă,

contravenţională şi penală. Dar există şi acte normative care reglementează relaţii sociale din
domeniul mediului, care prevăd ca forme ale răspunderii juridice pentru daune ecologice şi
răspunderea disciplinară şi materială. Acestea nu intervin nemijlocit în cadrul raportului juridic
de dreptul mediului, ci în cadrul raportului de dreptul muncii. Răspunderea disciplinară sau
materială a angajatului este atrasă de multe ori de săvârşirea sau omisiunea de a săvârşi anumite
fapte care sunt reglementate de normele dreptului mediului şi care au cauzat producerea unei
daune ecologice.
 BIBLIOGRAFIE

1. Daniela Marinescu – “Tratat de dreptil mediului” ediția a IV-a, revăzută și

adăugită – editura Universul Juridic, București 2010
2. Prof. univ. dr. Daniela Marinescu – “CONSIDERAłII GENERALE PRIVIND
RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI” -
Facultatea de Ştiințe Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină
„Dimitrie Cantemir”
3. Mircea Duțu – “Dreptul Mediului” Editura C.H.Beck 2008
4. Asist.Univ.Dr. NEAGU MARIA MAGDALENA – “RĂSPUNDEREA
JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR” - Facultatea de
Drept şi Sociologie, Braşov
5. www. dreptmd.wordpress.com

Legislație
1. Ordonanța de urgență a guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului
2. Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 art. 1
3. Legea 137/1995 – Legea protecției mediului art. 84 si art. 85