_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

7.4. Maşina sincronă.

7.4.1. Generalităţi şi definiţii.

Maşina sincronă este o maşină de curent alternativ a cărei
turaţie este constantă, indiferent de regimul de funcţionare
(stabilizat) şi independent de valoarea sarcinii (în limite norma-
le). Turaţia este cea de sincronism şi este legată riguros de
frecvenţa f a reţelei de curent alternativ la care este cuplată
maşina.
Maşinile sincrone pot funcţiona în două regimuri de bază,
ca generatoare şi ca motoare.
În regimul de generator, maşina transformă puterea meca-
nică, primită pe la arbore de la un motor auxiliar, în putere
electrică, debitată într-o reţea de curent alternativ. În regimul de
motor, maşina transformă puterea electrică, primită de la o
reţea de curent alternativ, în putere mecanică, cedată pe la ar-
bore unei instalaţii mecanice.
Un alt regim posibil de funcţionare a maşinii sincrone este
acela de compensator al factorului de putere. Regimul de com-
pensator nu este însă un regim de bază distinct, ci un regim de
motor funcţionând în gol.
Cea mai largă răspândire o are maşina sincronă în regim
de generator sincron trifazat, folosit în prezent, în exclusivitate,
în toate centralele electrice de mare putere.
Motoarele sincrone se utilizează în instalaţiile la care este
necesară menţinerea turaţiei riguros constantă şi un factor de
putere bun la turaţii mici.
Compensatoarele sincrone se folosesc pentru compensarea
puterii reactive în sistemele electromagnetice.

203
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

Regimul de funcţionare a unei maşini sincrone se caracte-

rizează prin mărimile nominale înscrise pe plăcuţa ei indica-
toare:
- regimul de funcţionare (generator, motor, compensa-
tor);
- puterea: la generatoare – puterea aparentă la borne, în
kVA sau MVA, sau puterea activă la borne, în kW sau MW; la
motoare – puterea mecanică la arbore, în kW; la compensatoa-
re – puterea reactivă la borne, în kVar sau MVar, în regim
supraexcitat;
- curentul de linie în A sau kA;
- tensiunea de linie în V sau kV;
- factorul de putere;
- numărul de faze;
- conexiunea înfăşurărilor indusului;
- frecvenţa în Hz;
- tensiunea de excitaţie la funcţionarea în gol şi în regi-
mul nominal;
- curentul de excitaţie nominal şi curentul de excitaţie
maxim admisibil, în A sau kA.
De remarcat că, spre deosebire de transformator, la maşina
sincronă sarcina admisibilă nu este caracterizată numai prin
puterea aparentă ci şi prin factorul de putere, deoarece acesta
determină valoarea puterii de excitaţie.

7.4.2. Particularităţi constructive şi sisteme de excitaţie.

La maşina sincronă, armătura inductoare, în general roto-
rul, posedă o înfăşurare (de excitaţie) alimentată în curent
continuu, iar armătura indusului, în general statorul, este echi-

204
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

pată cu înfăşurarea de curent alternativ. Construcţia se face

astfel, deoarece:
- curentul continuu, de alimentare a înfăşurării inducto-
rului este mult mai mic decât curentul care circulă prin înfă-
şurarea indusului;
- maşinile sincrone de puteri mari, în special generatoa-
rele sincrone, se construiesc de obicei pentru tensiuni mari
(până la 30 kV), la care izolaţia unui bobinaj static prezintă mai
multă siguranţă de funcţionare decât izolaţia unui bobinaj situat
pe o armătură care se roteşte.
La maşinile de puteri mici (sub 50 kVA), sau la maşini cu
destinaţie specială, se utilizează şi construcţia „inversă” (indu-
sul - rotor şi inductorul - stator).
După forma inductorului, se deosebesc: maşini cu poli
îne-caţi, utilizate în special la turaţii mari (3000 – 10.000
rot/min) şi maşini cu poli aparenţi, folosite la turaţii mici (de
obicei sub 1500 rot/min).
Generatorul sincron se mai denumeşte, după felul motoru-
lui de antrenare: turbogenerator, când motorul este o turbină cu
aburi sau cu gaze, de turaţie mare şi hidrogenerator, când
motorul primar este o turbină hidraulică.
Turbogeneratoarele se realizează de obicei ca maşini bipo-
lare, cu poli înecaţi, cu axul orizontal; hidrogeneratoarele se
construiesc numai cu poli aparenţi şi de obicei cu axul vertical.
Generatoarele sincrone antrenate de motoare termice (mo-
toare Diesel sau turbine cu gaze de turaţie joasă) se realizează
cu poli aparenţi şi cu axul orizontal.
Motoarele sincrone, la puteri medii şi mari, se construiesc
de obicei cu poli aparenţi.

205
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

Compensatoarele sincrone se realizează de obicei ca ma-

şini cu poli înecaţi sau aparenţi, la turaţii de 1000 rot/min sau
1500 rot/min.
Statorul maşinii este alcătuit din:
- partea activă - miezul feromagnetic şi înfăşurarea sta-
torică plasată în crestături;
- partea inactivă - carcasa, scuturile cu lagăre, sistemul
de ventilaţie, etc.
Miezul statoric al maşinii sincrone este construit din tole
de oţel electrotehnic, izolate între ele şi prezintă, la periferia
dinspre rotor, crestături (de diferite forme), în care sunt plasate
bobinele înfăşurărilor trifazate de curent alternativ.
Carcasa se face uneori din fontă turnată, eventual cu
nervuri pentru mărirea suprafeţei de răcire, iar la maşinile de
puteri mari ea se execută din oţel - turnată sau din tablă roluită,
sudată şi întărită cu profiluri de oţel.
Rotorul maşinii sincrone poate fi cu poli aparenţi sau cu
poli înecaţi. Rotorul cu poli înecaţi este construit dintr-o roată
polară (compusă din butuc, braţe, prag) pe care se fixează polii
maşinii (compuşi din miezul polar şi piesa polară). La maşinile
de puteri mici, braţele roţii polare pot lipsi.
Forma piesei polare este astfel realizată încât să se obţină
o distribuţie a câmpului magnetic în întrefier cât mai apropiată
de o sinusoidă. În piesele polare se prevăd crestături (figura
7.22) pentru plasarea barelor coliviei de amortizare. Barele sunt
scurtcircuitate la ambele capete prin segmente inelare care se
aşează numai în lungul arcului polar sau de jur împrejur.
Bobinele polare de excitaţie se efectuează din bandă de
cupru sau conductor rotund.

206
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

Figura 7.22. Pol aparent prevăzut cu crestături pentru

barele coliviei de amortizare.

La periferia rotorului maşinilor cu poli înecaţi, pe un nu-

măr par de porţiuni ale circumferinţei acestuia, sunt prevăzute
crestăturile în care se aşează înfăşurarea de excitaţie (figura
7.23). Fixarea înfăşurărilor în crestături se face cu ajutorul
penelor, iar fixarea părţilor frontale cu ajutorul unor bandaje
puternice.

Figura 7.23. Variantă de rotor cu poli înecaţi.

Pe axul rotorului sunt dispuse, în general, două inele la

care se conectează capetele înfăşurării de excitaţie; periile, care
calcă pe inele, asigură legătura dintre sursa de curent continuu
şi înfăşurarea de excitaţie.
Sursa de curent continuu este fie o maşină excitatoare fie o
instalaţie de excitaţie. Excitatoarea sau instalaţia de excitaţie

207
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

fac parte dintr-un sistem de excitaţie care asigură funcţiuni

multiple de reglaj şi de protecţie. Sistemul de excitaţie are un
rol semnificativ în comportarea ansamblului generator - motor
de antrenare în exploatare, având totodată şi o pondere însem-
nată în costul total al agregatului (5-12%).
Principalele surse de excitaţie ale generatoarelor sincrone
sunt următoarele:
- excitatoare de curent continuu;
- excitatoare de curent alternativ şi redresoare;
- autoalimentare de la bornele generatorului sincron prin
intermediul transformatoarelor şi redresoarelor necomandate şi
comandate;
- alimentare de la o reţea de tensiune constantă, prin
intermediul redresoarelor comandate.
Sistemul de excitaţie trebuie să îndeplinească două condi-
ţii importante:
- viteză de răspuns mare - asigurarea creşterii rapide a
tensiunii la bornele înfăşurării de excitaţie a generatorului;
- plafon ridicat al tensiunii de excitaţie - 2÷2,5 ori ten-
siunea de excitaţie nominală, în vederea forţării excitaţiei în
regimuri tranzitorii de curent.

7.4.3 Principiul de funcţionare a maşinii sincrone în regim

de generator electric.
Se consideră că rotorul maşinii (inductorul) este antrenat
cu viteza unghiulară  de către motorul său primar, care dez-
voltă un cuplu activ Ma. Înfăşurarea de excitaţie a celor 2p poli,
alimentată în curent continuu, produce un câmp magnetic în-
vârtitor inductor, care se roteşte cu viteza unghiulară  în

208
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

acelaşi sens cu rotorul. Corespunzător acestui câmp, spirele

înfăşurărilor de fază ale statorului (indus) sunt întretăiate de un
flux , variabil în timp.
Dacă câmpul învârtitor inductor are o repartiţie sinusoida-
lă în spaţiu, fluxul va avea o variaţie sinusoidală în timp, de
pulsaţie,
 = p (7.72)
Într-o înfăşurare de fază se va induce o t.e.m. sinusoidală
în timp, de aceeaşi pulsaţie , iar în cele trei înfăşurări de fază
se va induce un sistem de trei t.e.m. simetrice, echilibrate. Suc-
cesiunea în timp a celor trei t.e.m. este impusă de sensul de
rotaţie a câmpului învârtitor inductor.
Dacă înfăşurarea statorului este conectată pe o impedanţă
trifazată simetrică, aceasta va fi parcursă de curenţii de fază
care formează un sistem simetric echilibrat.
Maşina furnizează impedanţei de sarcină o putere activă
P2, funcţionând deci, în regim de generator.

7.4.4 Bilanţul puterilor şi randamentul maşinii sincrone.

Motorul primar, care dezvoltă un cuplu activ Ma (al cărui
sens de rotaţie coincide cu cel al rotorului şi deci al câmpului
învârtitor) cedează maşinii sincrone puterea mecanică,
P1 = Ma . (7.73)
Asupra indusului maşinii se exercită cuplul electromagne-
tic
E 0 I cos E 0 , I 
M , (7.74)

deoarece viteza unghiulară relativă a indusului (stator) faţă de
câmpul magnetic învârtitor este .

209
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

Acest cuplu este pozitiv fiindcă, oricare ar fi natura impe-

danţei de sarcină, cos(E0, I)>0. Cuplul electromagnetic tinde să
rotească indusul în sensul câmpului învârtitor dar, statorul fiind
fix, nu se poate roti. Conform principiului acţiunii şi reacţiunii,
asupra rotorului se exercită în acest caz un cuplu electromag-
netic M, în sens opus sensului de mişcare, deci reprezintă un
cuplu rezistent.
Pe de altă parte, asupra rotorului se mai exercită şi alte
cupluri rezistente: cuplul datorat frecărilor mecanice şi de ven-
tilaţie, Mfv şi cuplul datorat excitatoarei de curent continuu, Mex
(dacă aceasta este cuplată la axul generatorului sincron).
Dacă se consideră ca sens pozitiv al cuplului electromag-
netic sensul câmpului învârtitor, se obţine:
Ma – Mfv – Mex = -M
sau,
Ma = -M + Mfv + Mex (7.75)
şi înmulţind cu viteza unghiulară,
Ma = P1 = -P + Pfv + Pex. (7.76)
Deci, din puterea absorbită pe la ax, P1= Ma, o parte, Pfv
= Mfv, reprezintă pierderile mecanice de frecare şi ventilaţie
ale maşinii, altă parte, Pex = Mex, reprezintă puterea mecanică
preluată de excitatoare (dacă aceasta este cuplată la axul gene-
ratorului) şi altă parte, P = - M, reprezintă puterea electro-
magnetică ce se transmite de la rotor la stator, la nivelul
întrefierului, prin intermediul câmpului electromagnetic. Pute-
rea electromagnetică este componenta cea mai importantă a
puterii absorbite.
Din această putere P, o parte acoperă pierderile în înfăşu-
rările statorului, PCu2 (pierderi prin efect Joule), o altă parte

210
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

compensează pierderile în miezul feromagnetic al statorului,

PFe2 (pierderi de histerezis şi prin curenţi turbionari), iar cea
mai mare parte devine putere utilă, P2 şi este transmisă impe-
danţei de sarcină.
Se poate considera că în miezul feromagnetic al rotorului
nu se produc pierderi deoarece acesta este străbătut de un câmp
magnetic constant în timp.
Bilanţul puterilor maşinii sincrone este prezentat schema-
tic în figura 7.24.

-M = P
P2

P1

PFe1
PCu1
Pex
Pfv

Figura 7.24. Bilanţul puterilor maşinii sincrone.

Randamentul generatorului sincron se exprimă prin relaţia:

P 3UI cos 
 2  , (7.77)
P1 3UI cos   Pfv  Pex  PCu1  PFe1
unde U şi I sunt mărimile de fază.
Valoarea randamentului creşte cu puterea unitară a genera-
torului, ajungând la valori maxime de 98-98,5 % pentru puteri
de ordinul sutelor de MVA.
211
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

7.4.5. Cuplarea şi funcţionarea în paralel a generatoarelor

sincrone.
În centralele electrice sunt instalate de obicei mai multe
generatoare sincrone, destinate a funcţiona în paralel, pentru a
debita energie electrică într-un sistem electroenergetic de pute-
re mare, în comparaţie cu puterea nominală a fiecărui genera-
tor. Funcţionarea în paralel a generatoarelor sincrone generea-
ză două categorii de probleme: una legată de efectuarea opera-
ţiei de cuplare în paralel şi alta referitoare la funcţionarea
efectivă a generatoarelor cuplate în paralel.

7.4.5.1. Conectarea în paralel a generatoarelor sincrone.

Conectarea unui generator la barele unei reţele, fără a per-
turba funcţionarea sistemului şi a pune în pericol generatorul,
se poate face numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de sincroni-
zare.
Aceste condiţii decurg din necesitatea ca, în momentul
cuplării, să existe egalitate între valorile instantanee ale tensi-
unii electromotoare de mers în gol a generatorului ce urmează a
fi cuplat şi tensiunii barelor la care se face conectarea şi impun
satisfacerea simultană a următoarelor deziderate:
a. aceeaşi valoare efectivă a tensiunilor ambelor sisteme;
b. aceeaşi frecvenţă;
c. aceeaşi succesiune a fazelor (inexistenţa unui defazaj
între cele doua mărimi).
Operaţia de identificare a succesiunii fazelor la generatoa-
rele fixe se face o singură dată, la montarea generatorului. Dacă
această identificare nu a fost făcută ea se va face odată cu
stabilirea şi a celorlalte două condiţii.

212
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

A) Metode de sincronizare fină.

Aceste metode urmăresc ca, la conectarea în paralel a unui
generator sincron, condiţiile de sincronizare să fie îndeplinite
riguros.
Condiţiile de tensiune şi de frecvenţă se pot verifica cu ajutorul
voltmetrelor şi al frecvenţmetrelor. Coincidenţa fazelor tensiu-
nilor omoloage ale generatorului şi reţelei, în momentul cuplă-
rii, se poate verifica prin mai multe metode.
1. Metoda voltmetrului zero. La această metodă se măsoară
diferenţa dintre tensiunile fazelor omoloage ale generatorului şi
reţelei, cu ajutorul unui voltmetru conectat pe bornele întrerup-
torului cu ajutorul căruia se face cuplarea în paralel. În acelaşi
timp se mai şuntează, prin elemente de rezistenţă egală cu cea a
voltmetrului şi celelalte două contacte ale întreruptorului. La
trecerea prin zero, sau printr-un minim, a tensiunii indicate de
voltmetru, tensiunile fazelor omoloage ale generatorului şi
reţelei coincid (desigur, dacă este satisfăcută şi condiţia succe-
siunii fazelor).
2. Metoda sincronoscopului cu lămpi. La această metodă se
foloseşte un sincronoscop cu lămpi, care constă dintr-un sistem
de trei becuri cu incandescenţă montate într-o cutie, în vârfurile
unui triunghi echilateral şi conectate electric între cele două
sisteme. Conectarea se poate face în montajul cu “foc învâr-
titor” sau cu “foc stins – aprins”.
În schema cu “foc învârtitor” una din lămpi, L1, este co-
nectată între fazele omoloage, iar celelalte două încrucişat.
Coincidenţa tensiunilor fazelor omoloage este marcată, în
această schemă, prin stingerea lămpii L1 şi o luminozitate egală
a lămpilor L2 şi L3.

213
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

La inegalitatea frecvenţelor generatorului şi reţelei, lămpi-

le se aprind şi se sting succesiv creând iluzia unui foc învârtitor
a cărui viteză indică gradul de abatere a celor două frecvenţe.
Schema verifică şi sensul de succesiune a fazelor generatorului
cu cel al reţelei: la coincidenţa succesiunii focul este învârtitor,
altfel se sting şi se aprind, succesiv, toate lămpile odată.
În schema cu “foc stins – aprins”, toate becurile sunt mon-
tate între bornele omologe. Identitatea succesiunii fazelor este
indicată de faptul că becurile se sting sau se aprind toate odată,
iar diferenţa dintre frecvenţe este dată de frecvenţa stingerii şi
aprinderii lămpilor.
3. Metoda sincronoscopului cu câmp învârtitor. La această
metodă se foloseşte un dispozitiv electromecanic analog cu
motorul asincron bipolar, cu rotorul bobinat. Înfăşurarea
statorică este alimentată de la reţea (prin intermediul unor
transformatoare reductoare), iar înfăşurarea rotorică de la bor-
nele generatorului sincron. În această situaţie, rotorul sincro-
noscopului se va roti cu o viteză determinată de diferenţa dintre
pulsaţiile celor două sisteme.
În general, metodele de sincronizare fină, dacă sunt bine
aplicate, asigură cuplarea la reţea în cele mai bune condiţii. Ele
prezintă neajunsul că nu se pot face suficient de rapid şi uneori
de loc, în cazul în care în sistemul energetic există variaţii de
tensiune şi frecvenţă (în urma unor avarii).

B) Metoda autosincronizării.
Această metodă nu necesită un aparataj special, dar poate
fi folosită numai dacă reţeaua este suficient de puternică şi da-
că, în prealabil s-a identificat succesiunea fazelor generatorului

214
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

ce urmează a fi cuplat.
Generatorul sincron neexcitat şi având înfăşurarea de exci-
taţie conectată pe o rezistenţă corespunzătoare, este adus (cu
ajutorul motorului său de antrenare) la o turaţie apropiată de
turaţia de sincronism.
La maşinile mari, turaţia poate diferi de cea de sincronism
cu cel mult 3%, iar la cele mici cu maximum 5%. Când se ating
aceste turaţii generatorul se cuplează la reţea. Imediat după
cuplare se alimentează înfăşurarea de excitaţie cu un curent
corespunzător funcţionării în gol, după care, într-un interval de
timp foarte scurt, generatorul intră în sincronism.
Explicaţia acestei metode este următoarea:
Maşina nefiind excitată în momentul cuplării, deci t.e.m.
E0 fiind nulă, generatorul absoarbe din reţea un curent mare,
care produce un câmp învârtitor.
Din interacţiunea acestui câmp învârtitor statoric şi curen-
ţii induşi în înfăşurarea de amortizare a rotorului apare un
cuplu asincron care, adăugându-se cuplului motor furnizat de
motorul de antrenare, accelerează rotorul tinzând să-l aducă la
viteza de sincronism. La generatorul sincron cu poli aparenţi
acţionează în acelaşi sens şi cuplul reactiv.
În momentul alimentării înfăşurării de excitaţie se produce
şi un cuplu sincron important şi generatorul intră în sincronism.
Metoda autosincronizării prezintă neajunsul de a provoca,
în momentul cuplării la reţea a generatorului neexcitat, un şoc
de curent în înfăşurarea indusului şi o cădere de tensiune cores-
punzătoare, în reţea.
Procesul tranzitoriu este însă de scurtă durată, astfel încât
nu este periclitat nici generatorul şi nu este perturbată nici

215
Noţiuni generale de maşini electrice_________________________________

reţeaua. La generatoarele conectate la reţea prin intermediul

unui transformator, şocul de curent şi căderea de tensiune res-
pectivă se reduc simţitor.
Uneori, metoda autosincronizării se aplică într-o variantă
care prevede aplicarea tensiunii de excitaţie simultan cu
cuplarea la reţea a generatoarelor. În acest caz şocul de curent
este mai mare, însă durata fenomenului scade, fapt cu o impor-
tanţă majoră în situaţia în care, intervenţia rapidă a unui nou
generator este strict necesară.
În centralele mari există dispozitive care efectuează auto-
mat toate operaţiile de sincronizare şi controlează îndeplinirea
condiţiilor de cuplare la reţea a generatorului sincron.

7.4.5.2. Funcţionarea generatoarelor sincrone în paralel.

Maşina sincronă, odată cuplată în paralel cu un generator
sau cu o reţea, nu se încarcă de la sine ci funcţionează în gol,
atâta timp cât nu se acţionează asupra ei.
Se presupune pentru simplificare un generator sincron cu
poli înecaţi şi se neglijează căderea de tensiune în rezistenţa
indusului.
Rezultă ecuaţia:
E 0  U  jX s I , (7.78)
sau,
E0  U
I .
jX s
Deci, pentru a încărca generatorul cu un curent I, este
necesar în general, ca fazorul E0 să fie diferit ca fază sau ca
amplitudine faţă de fazorul U, pentru a se obţine E0 – U > 0.

216
_________________________________Noţiuni generale de maşini electrice

A) Încărcarea maşinii sincrone cu putere activă.

Se poate realiza prin defazarea tensiunii electromotoare E0
a maşinii respective în raport cu tensiunea U a reţelei, sau a
generatorului cu care este cuplată. Aceasta se obţine prin
decalarea inductorului maşinii în raport cu câmpul magnetic
învârtitor rezultant.
Dacă se măreşte viteza motorului de antrenare a generato-
rului, axa inductorului acestuia se va decala înaintea axei câm-
pului magnetic rezultant ( > 0), iar maşina sincronă debitează
o putere activă (P>0), deci funcţionează în regim de generator.
Prin aplicarea unui cuplu rezistent la arborele rotorului,
axa magnetică a inductorului se va decala în urma axei câmpu-
lui magnetic rezultant ( < 0), maşina primeşte de la reţea
putere activă (P <0), deci funcţionează în regim de motor.

B) Încărcarea maşinii sincrone cu sarcină reactivă.

Se poate realiza prin menţinerea în fază a celor două ten-
siuni şi modificarea amplitudinii fazorului tensiunii electromo-
toare E0. Aceasta se obţine prin variaţia curentului de excitaţie
al maşinii sincrone respective, indiferent de regimul de funcţio-
nare, generator sau motor electric.

217