UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Faptele Sfinților Apostolilor

Capitolul 24

Profesor coordonator: Student:

Dr.Pr.Prof.Bora Sorin Barbu Mirel Florentin
1. Iar după cinci zile s-a coborât arhiereul Anania cu câţiva bătrâni şi cu un
oarecare retor Tertul, care s-au înfăţişat procuratorului împotriva lui
Pavel.

Adică după sosirea lui Pavel la Cezarea. Cinci zile n-ar fi fost un timp
prea lung pentru a pregăti acuzaţii formale şi a întruni un purtător de cuvânt
profesionist, competent, pentru a prezenta cazul. A venit, adică de la Ierusalim,
la capitala romană, Cezarea, pe ţărmul mării, Anania. Marele preot nu urma să
fie amabil faţă de Pavel, care îl numise perete văruit (cap. 23).
Nu e probabil ca Anania, saducheu, să fi adus mulţi farisei din consiliul de
la Ierusalim, deoarece fariseii luaseră apărarea lui Pavel (cap. 23.9).Au adus
plângere,incluzând pe Anania, bătrânii şi pe Tertul. Întreaga delegaţie s-a unit
pentru a aduce acuzaţii împotriva lui Pavel.
2 Iar după ce l-au chemat pe Pavel, Tertul a început să-l învinuiască,
zicând: Prin tine dobândim multă pace şi îndreptările făcute acestui neam,
prin purtarea ta de grijă,
Probabil o referire la faptul că Pavel a fost chemat din detenţia lui la
audiere. Cuvântarea lui Tertul, deşi a început cu o linguşire excesivă, a fost o
cuvântare de acuzare. Era un lucru obişnuit de a începe cuvântări de felul
acesteia cu linguşiri. În această perioadă de amurg a istoriei iudaice, Palestina
numai de pace nu s-a bucurat. Revolta mocnea pe dedesubt şi peste şapte sau opt
ani, aceasta urma să izbucnească în rebeliune. Pacea de care se bucura ţara era o
pace romană, impusă cu forţa armelor.
3 Totdeauna şi pretutindeni le primim, prea puternice Felix, cu toată
mulţumirea.

Cuvântul nu denotă caracterul, ci poziţia socială.

4 Dar, ca să nu te ostenesc mai mult, te rog să ne asculţi, pe scurt, cu
bunăvoinţa ta.

Tertul spune despre Felix că ar fi ocupat cu menţinerea păcii şi

promovarea reformelor şi că el are puţin timp pentru lucruri neînsemnate, ca de
pildă problema de faţă. El în felul acesta lasă să se înţeleagă că se doreşte o
decizie promptă în favoarea clienţilor săi.
5 Căci am aflat pe omul acesta ca o ciumă şi urzitor de răzvrătiri printre toţi
iudeii din lume, fiind căpetenia eresului nazarinenilor,
Afirmaţia implică o cercetare îngrijită, având ca rezultat dovezi că Pavel e
un om bolnav, aşa cum pretind ei.Pavel era aducător de pieire, în ochii iudeilor,
dar nu ai romanilor. Totuşi, Felix era cunoscut că proceda scurt cu
răzvrătitorii şi dacă Tertul putea să-l convingă de această acuzaţie soarta lui
Pavel era hotărâtă. Comparaţi acuzaţiile aduse împotriva Domnului, înaintea lui
Pilat (Luca 23,2).
Printre toţi iudeii. Mii de iudei din străinătate, fiind adunaţi la Ierusalim
pentru sărbătorile anuale, veştile despre zarva care însoţise lucrarea lui Pavel în
locuri ca Filipi cu siguranţă ajunseseră la urechile conducătorilor. Tulburările
acestea puteau fi interpretate ca rezultând din purtarea răzvrătită a lui Pavel şi,
astfel, să pară că dau sprijin acuzaţiei aduse împotriva lui. Tertul se poate să fi
citat anumite incidente şi le-a folosit cât a putut mai mult, dându-le cea mai rea
interpretare cu putinţă (cap. 24,28).

6 Care a încercat să pângărească şi templul şi pe care l-am prins şi am voit

să-l judecăm după legea noastră.

Pavel era acuzat că ar fi dus persoane dintre neamuri dincolo de hotarul

din curtea Templului, dincolo de care numai iudeilor le era permis să treacă şi în
felul acesta profanându-l. Acuzaţia ridicată aici împotriva lui Pavel era foarte
serioasă, atât sub legea romană, cât şi sub cea iudaică.
Ei judecă pe Pavel drept un criminal primejdios, prins cu forţa.
Legea iudaică nu prevedea executarea unui om pentru că era o ciumă,
adică un pericol public. Legile VT sunt cinstite, nobile, explicite. Dar cea mai
bună lege, ca şi cea mai bună doctrină, poate deveni în mâna oamenilor
îndărătnici şi intoleranţi un instrument de prigonire. Totuşi, în caz de profanare a
Templului, legea romană permitea iudeilor să execute pe vinovat, chiar dacă ar
fi fost roman.

7 Dar venind Lysias comandantul l-a scos cu de-a sila din mâinile noastre,

Realitatea era că iudeii fuseseră vinovaţi de violenţă. Totuşi ei ar fi

interpretat în chip natural orice amestec în planurile lor, ca violenţă.

8 Poruncind pârâşilor lui să vină la tine. De la el vei putea, cercetând tu

însuţi, să cunoşti toate învinuirile aduse de noi.

Lysias nu poruncise aşa până nu a devenit evident că iudeii unelteau să-l

asasineze pe Pavel
9 Iar iudeii împreună susţineau, zicând că acestea aşa sunt.
Tertul era purtătorul de cuvânt al iudeilor şi ei au confirmat presupusul
adevăr al celor afirmate mai înainte.

10 Şi, procuratorul făcându-i semn să vorbească, Pavel a răspuns: Fiindcă

ştiu că de mulţi ani eşti judecător acestui neam, bucuros vorbesc pentru
apărarea mea.

Apărarea lui Pavel este o categorică tăgăduire a acuzaţiei aduse împotriva

lui. Felix se poate să fi fost procurator de vreo şase sau opt ani la data aceasta,
mai îndelungat decât cei mai mulţi procuratori ai Iudeii. Pe lângă faptul că a
servit pe propriul său ţinut ca guvernator, Felix probabil fusese câtva timp co-
procurator cu Cumanus.

11 Tu poţi să afli că nu sunt mai mult decât douăsprezece zile de când m-

am suit la Ierusalim ca să mă închin.

Printr-un calcul estimativ, întreaga perioadă de când Pavel sosise la

Ierusalim pare să fie fost de 14 zile.
Scopul venirii la Ierusalim a lui Pavel fusese cu totul diferit şi Felix ştia că
iudeii din toată lumea veneau la Ierusalim să se închine şi să aducă daruri.
Închinarea era motivul principal al lui Pavel pentru care a mers la
Ierusalim. Era absurd să se creadă că un om intră în Templu ca să se închine lui
Dumnezeu, ca imediat după aceea să se schimbe şi să-l spurce.
12 Şi nici în templu nu m-au găsit discutând cu cineva sau făcând tulburare
în mulţime, nici în sinagogi, nici în cetate,
Aici Pavel începe să nege categoric şi complet toate acuzaţiile făcute în
mod în general şi apoi mai amănunţit. Nimeni nu putea să spună că-l văzuse pe
Pavel făcând vreunul dintre lucrurile de care îl acuzau duşmanii lui. Afirmaţiile
lui Pavel puteau fi şi dovedite. Nu erau martori care să dovedească faptul că
Pavel vorbise sau se purtase în vreun fel care să fie jignitor.

13 Nici nu pot să-ţi dovedească cele ce spun acum împotriva mea.

Aici însemnând expunerea formală de dovezi punct cu punct.
14 Şi-ţi mărturisesc aceasta, că aşa mă închin Dumnezeului părinţilor mei,
după învăţătura pe care ei o numesc eres, şi cred toate cele scrise în Lege
şi în Prooroci,
Pavel recunoaşte că se închină lui Dumnezeu.Pavel arată insistent că nu se
depărtase de credinţa lui Israel, devenind nazarinean. El continua să se închine
aceluiaşi Dumnezeu.
15 Având nădejde în Dumnezeu, pe care şi aceştia înşişi o aşteaptă, că va
să fie învierea morţilor: şi a drepţilor şi a nedrepţilor.
Fără nădejdea învierii şi a vieţii viitoare atât creştinismul, cât şi iudaismul
îşi pierd sensul. Se pare că Pavel vorbeşte despre acuzatorii săi, cel puţin fariseii
dintre ei, prezenţi în sala de judecată. Doctrina lui Pavel era că nu numai cei
drepţi dar şi cei nedrepţi vor fi înviaţi.
16 Şi întru aceasta mă străduiesc şi eu ca să am totdeauna înaintea lui
Dumnezeu şi a oamenilor un cuget neîntinat.
Adică având în vedere credinţa, nădejdea şi evlavia despre care vorbise el
mai înainte. Pavel ia în serios doctrinele şi practicile sale religioase. Pentru el,
religia este mai mult decât un sistem filozofic; ea este un mod de viaţă. El
depune eforturi susţinute ca să ajungă să biruie în lucrurile spirituale, pe care le
consideră vitale pentru fericirea sa. În tot cursul vieţii, tot ceea ce făcuse Pavel
era menit să fie o slujire a lui Dumnezeu. Chiar ca prigonitor, Pavel considerase
că slujea lui Dumnezeu.
17 După mulţi ani, am venit ca să aduc neamului meu milostenii şi prinoase,
Ultima vizită a lui Pavel la Ierusalim fusese cam prin anul 52 d.Hr., la
sfârşitul celei de-a doua călătorii misionare. Trecuseră vreo şase ani de atunci.
Deşi prin cetăţenie era roman, Pavel mai era încă iudeu în inimă şi aici, fără să
ezite, se identifică cu poporul său. Scopul său, fără să se mai spună nimic
despre milostenii şi daruri în sine, dovedeşte că el nu avusese nici o intenţie de
profanare a templului sau de amestec în serviciile ei.
18 Când nişte iudei din Asia m-au găsit, curăţit, în templu, dar nu cu
mulţime, nici cu gâlceavă.
În timp ce era preocupat cu aducerea de milostenii şi daruri. Poate că el
nu era ocupat cu transferarea darurilor în momentul când iudeii din Asia l-au
observat, dar era ocupat cu lucruri legate de aceasta. Singurii tovarăşi ai lui
Pavel erau cei patru bărbaţi cu care se asociase pentru a completa juruinţele sale.
Nu existau dovezi pentru acuzarea că acesta era un fapt de răzvrătire.
19 Aceia trebuia să fie de faţă înaintea ta şi să mă învinuiască, dacă aveau
ceva împotriva mea;
Pe cât se pare, acuzaţia lor consta dintr-un apel gălăgios, care agită gloata,
către mulţimea din curtea templului

20 Sau chiar aceştia să spună ce nedreptate mi-au găsit când am stat

înaintea sinedriului,
Pavel somează pe iudeii de faţă să prezinte acuzaţiile clare de care ei
personal aveau cunoştinţă sau pentru care puteau să prezinte dovezi acceptabile.
21 Decât numai pentru acest singur cuvânt pe care l-am strigat stând între
ei, că pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat între voi.
Pavel aici constituie o recunoaştere a unei purtări necorespunzătoare. Dar
lucrurile nu stau aşa. Dacă ar fi fost ceva de mustrat în declaraţia sa făcută
înaintea consiliului acuzatorii săi ar fi făcut cu siguranţă un cap de acuzare. În
schimb, au evitat înadins să menţioneze incidentul care, de fapt, îi punea în
încurcătură. Nu numai atât, dar o relatare a întâmplării ar fi dovedit că ei înşişi
erau împărţiţi în ce priveşte vinovăţia sau nevinovăţia lui Pavel şi că subiectul
adevărat era un punct de teologie iudaică. Dacă Pavel a relatat întreaga
întâmplare, cum e probabil, el a dovedit prin aceasta că ei nu aveau împotriva lui
o acuzaţie pe care un tribunal roman să o ia în consideraţie. În ce priveşte reacţia
lui Felix.

22 Şi Felix, auzind acestea, i-a amânat, cunoscând destul de bine cele

privitoare la învăţătura (creştină), zicând: Când se va coborî comandantul
Lysias, voi hotărî asupra acelora ale voastre.
Fără informaţii suplimentare, Felix nu putea să ia o hotărâre înţeleaptă şi
de aceea a amânat procesul.
23 Şi a poruncit sutaşului să ţină pe Pavel sub pază, dar să-i lase tihnă şi să
nu oprească pe nimeni dintre ai lui, ca să vină să-i slujească.
El era sub arest, dar fără să sufere privaţiunile unei închisori comune.
24 Iar după câteva zile, Felix, venind cu Drusila, femeia lui, care era din
neamul iudeilor, a trimis să cheme pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa
în Hristos Iisus.
„Poate că Felix a lipsit câteva zile din Cezarea şi la înapoiere a făcut
pregătiri pentru a audia din nou pe Pavel. Poate că Felix intenţiona să obţină
informaţii în plus pentru a satisface curiozitatea Drusilei şi să-l facă pe Pavel să
înţeleagă că era dispus să-l elibereze în schimbul unei sume de bani.
25 Şi vorbind el despre dreptate şi despre înfrânare şi despre judecata
viitoare, Felix s-a înfricoşat şi a răspuns: Acum mergi, şi când voi găsi timp
potrivit te voi mai chema.
Această trăsătură de caracter este deosebit de importantă pentru un
conducător, şi este sigur că Pavel i-a explicat lui Felix cum poate ajunge la ea.
Felix a înăbuşit glasul conştiinţei prin amânarea unei decizii personale. El
n-a respins direct chemarea Duhului Sfânt, ci oscilând în faţa unei decizii pentru
ceea ce este bine, s-a hotărât să amâne lucrarea chinuitoare a punerii în ordine a
treburilor lui personale. Timpul cel mai potrivit pentru această sarcină adesea
neplăcută e totdeauna cel prezent, dar pentru omul cu conştiinţa vinovată,
prezentul e mereu un timp foarte nepotrivit şi tulburător.
26 În acelaşi timp el nădăjduia că i se vor da bani de către Pavel; de aceea,
şi mai des trimiţând să-l cheme, vorbea cu el.
Felix a continuat să stea de vorbă cu Pavel atât pentru că simţea încă o
nelinişte sufletească cu privire la neprihănire, cumpătare şi judecată cât şi
pentru că nădăjduia o mită.
27 Dar când s-au împlinit doi ani, în locul lui Felix a urmat Porcius Festus.
Şi voind să le fie iudeilor pe plac, Felix a lăsat pe Pavel legat.
Aceasta pare să desemneze doi ani întregi, nu părţi din doi ani, prin calcul
estimativ. Felix a primit un succesor, adică Felix a fost succedat de Festus. Anul
era cu aproximaţie 60 d.Hr. Lăsând pe Pavel în închisoare la dispoziţia
întâmplării şi norocului, Felix nădăjduia să îndulcească plângerile pe care iudeii
le trimiteau la Roma. Chiar şi când cade în dizgraţie, el se foloseşte de Pavel
pentru folos personal.