Sunteți pe pagina 1din 4

www.referat.

ro

Paracetamol

Paracetamolul (sau paraacetilaminofenol, acetaminofen) este un derivat de para-


aminofenol din clasa analidelor, cu actiune analgezică si antipiretică. Actiunea sa
antiinflamatoare este practic inexistentă, dar acest lucru nu înseamnă că nu poate fi folosit
în durerile cauzate de inflamatii.

Istoric
A fost sintetizat în 1873 prin reducerea p-nitrofenolului în mediu de acid acetic.
Acetanilida (antifebrina) fusese deja descoperită în 1866, iar fenacetina în 1877 si se
foloseau ca antipiretice si analgezice. Eventualele proprietăti terapeutice ale
paracetamolului au fost ignorate la data descoperirii sale. În 1893 paracetamolul a fost
decelat în urina pacientilor cărora li se administrase fenacetină, iar în 1899 în cea a
pacientilor care luaseră acetanilidă. În ambele cazuri a fost considerat un metabolit
neimportant din punct de vedere farmacologic al acestor medicamente. În 1946, Bernard
Brodie si Julius Axelrod cercetau legăturile cauzale dintre analgezicele de tipul
fenacetinei si acetanilidei si methemoblobinemie. Ei au descoperit că de fapt efectul
analgezic al acetanilidei se datora metabolitului său, paracetamolul, si că la administrarea
acestuia methemoglobinemia este mult redusă ca incidentă si amploare.

Sinteza chimică

O variantă de sinteză o reprezintă acetilarea para-amino-fenolului cu anhidridă


acetică:

Acetilarea se poate realiza si cu acid acetic, însă are un randament mult mai mic, din
cauza apei care rezultă din reactie.
Farmacologie
Paracetamolul are o excelentă biodisponibilitate după administrarea orală, si din
acest motiv administraraea sa pe cale parenterală este extrem de rar folosită. Pe scurt,
proprietătile sale terapeutice se explică prin inhibarea sintezei prostaglandinelor. Aceasta
determină efectul analgezic (prin blocarea formării de prostaglandine E2 în sistemul
nervos central si periferic) si pe cel antipiretic (la nivelul centrului termoreglării din
hipotalamus. Sinteza prostaglandinelor este rezultatul actiunii ciclooxigenazei, care este
inhibată indirect de paracetamol.

Farmacocinetică

Se absoarbe rapid si aproape complet din tubul digestiv, concentratia plasmatică


maximă apărând la 40-60 de minute după ingestie. La maxim 4 ore absorbtia este
maximă. Difuzează în toate tesuturile, trecând inclusiv de bariera hematoencefalică.
Timpul de înjumătătire este de 1-3 ore, dar creste până la 5 ore la nou-născuti si la
pacientii cu insuficientă hepatică sau renală. La dozele terapeutice de 0,5-2 g legarea de
proteinele plasmatice este de maxim 25% si minim 10%. La dozele toxice sau în cazul
insuficientei hepatice ajunge până la 50%

Indicatii terapeutice
 Este utilizat în mod curent pentru tratamentul simptomatic al afectiunilor care
implică durere de intensitate slabă sau moderată:
o cefalee
o nevralgii dentare
o dureri chirurgicale
o artralgii nereumatismale
o entorse, fracturi, luxatii
o dismenoree

Eficienta maximă a paracetamolului se obtine în cazul durerilor slabe de origine non-


viscerală.

 Ca antipiretic în hipertermiile de natură infectioasă. Efectul antipiretic este


proportional cu temperatura: paracetamolul este complet ineficient în scăderea
temperaturii normale

Efecte adverse
 Manifestări alergice urticariene
 Agranulocitoză sau granulocitopenie
 Anemie
 Trombocitopenie
 După doze toxice sau utilizare cronică: hepatotoxicitate cu necroză hepatică
generalizată si ireversibilă
 Poate apărea dependenta psihică de paracetamol, dar dezvoltarea tolerantei si a
dependentei fizice nu a fost semnalată.
Interactiuni
 Alcoolul si barbituricele pot potenta hepatotoxicitatea, dar numai la doze mari
 Modifică rezultatul dozării acidului uric în ser
 Modifică rezultatul dozării glucozei în ser (doar pentru metoda glucozo-oxidazei)
 Poate scadea tranzitoriu transaminazele, timpul de protrombină si bilirubina.
 Efectul său hepatotoxic este potentat de cofeină.

Contraindicatii
 Hipersensibilitate la paracetamol
 Se impune prudentă în cazul insuficientei hepatice sau renale si în hepatite

Intoxicatia

Relaţia dintre riscul de toxicitate hepatică manifestă, timp şi concentraţia plasmatică


a paracetamolului. Se observă că pragul de alertă este o concentraţie de 150 de µg/ml la 4
ore, şi certitudinea afectării ireversibile a ficatului apare în cazul unei concentraţii de 200
µg/ml la 4 ore

După 1-3 ore de la ingestia unei doze mai mari de 5-8 g apar primele semne care constau
în:

 Greată
 Vărsături
 Anorexie
 Dureri abdominale

În intoxicatiile cu doze mult mai mari, acestea sunt înlocuite sau însotite de:

 Agitatie, delir
 Stupoare, obnubilare sau comă
 Hipotermie moderată
 Dispnee
 Hipotensiune arterială si tahicardie mergând până la soc

Tratamentul intoxicatiei

Antidotul pentru intoxicatia cu paracetamol este N-acetilcisteina. Aceasta trebuie


administrată cât de repede posibil, în paralel cu diferite măsuri de tratament simptomatic,
si cu monitorizarea functiilor vitale.

Este important de mentionat faptul că o intoxicatie cu paracetamol are o perioadă de


evolutie critică de până la 72 de ore, în care pot să apară sau nu primele semne ale
citolizei, manifestate bochimic prin cresterea marcată a transaminazelor si clinic prin
semnele unei insuficiente hepatice fulminante.

Paracetamolul este foarte toxic pentru câini, pisici si alte mamifere. Pentru aceste
animale, doze foarte mici pot da intoxicatii grave, letale. Din acest motiv paracetamolul
este evitat de terapia veterinară.

Paracetamol (Acetaminofen, para-acetil-amino-fenol)

4-(Acetilamino)fenol

CAS cod ATC


103-90-2 N02BE01

Formulă C8H9NO2
moleculară brută

Masă moleculară 151.17

Disponibilitate biologică aproape de 100% după


administrarea orală

Metabolism hepatic

Timp de înjumătătire 1 până la 4 ore

Excretie Renală

Căi de administrare oral, rectal

Doza minimă letală mai mare de 8 g (la


adultul sănătos)

Proprietăti fizice

Punct de topire 169 °C

Densitate 1.263 g/cm³


1.4 g/100 ml (la 20 °C)
Solubilitate în apă (solubil si în alti solventi polari)