Sunteți pe pagina 1din 2

De ce avem momente dificile in viata?

Bună tuturor!

Am stat un timp să mă gândesc cu ce subiect ar trebui să-mi încep activitatea pe blog şi am ajuns
la.. momentele dificile din viaţa noastră. Nu este întocmai un început prea "luminos", însă iată-
ne aici!

Toţi avem momente când avem impresia că toate lucrurile merg prost, că nimeni nu este de partea
noastră, că universul s-a întors împotriva noastră. De aici şi vorba "Un lucru nu vine niciodată singur."
OK! Întrebarea e: De ce?

Am încercat să găsesc un răspuns, şi am ajuns la structurarea unei liste cu 4 motive ce intervin periodic
în calea fericirii noastre:

1. Gândirea

Toţi facem decizii în orice moment al vieţii, de la culoarea hainelor până la alegerea carierei sau a
partenerului de viaţă. Evident, tot noi trebuie să suportăm consecinţele propriilor acţiuni.

Multe persoane aleg să gândească negativ, crezând că este doar o perspectivă asupra vieţii, ce ne
menţine întotdeauna precauţi pentru ceea ce va urma. În realitate, prin gândirea negativă, nu facem
decât să trăim într-un continuu stres, fiind îngrijoraţi de orice pas pe care-l facem.

Gândindu-ne la situaţii dificile, la lucruri rele, tot ceea ce facem este să le atragem către noi, şi, deşi
dorim să fim pregătiţi pentru acestea, viaţa ne ia prin surprindere şi nu facem decât să ne „scufundăm”
în tot mai multe situaţii greu de străbătut.

Care este alternativa? Putem alege să avem o perspectivă optimistă asupra vieţii, să gândim pozitiv.. În
acest mod, putem face faţă tuturor situaţiilor neplăcute din viaţa noastră. Niciodată nu trebuie să ne
lăsăm descurajaţi, iar, în loc să vedem partea neplăcută dintr-un lucru, dintr-un fapt, mai bine să ne
gândim la soluţionarea problemelor, să fim conştienţi de faptul că poate fi şi mai rău de atât...

2. Atitudinea

Depinde de noi dacă faptele pe care le săvârşim sunt sau nu în favoarea noastră. Şi, totuşi, cum anume
influenţează atitudinea noastră lucrurile neplăcute?
Să ne gândim puţin... Când suntem supăraţi, furioşi, care este atitudinea noastră? Cei mai mulţi spun
vorbe de care nu-şi dau seama pe moment, care pot avea un impact nedorit asupra celor din jurul lor,
fac lucruri pe care ajung să le regrete mai târziu .. lucruri care oricum nu ajută la nimic!

A auzit cineva de expresia "A face haz de necaz"? De fiecare dată când treci printr-un moment dificil,
încearcă doar să închizi ochii, să respiri adânc şi să zâmbeşti. Te vei simţi mult mai bine şi, cu
siguranţă, te vei calma pentru câteva momente, pentru a putea analiza situaţia "la rece".

3. Recunoştiinţa

Probabil nu te consideri cel mai norocos om, însă fii sigur că nu eşti cel mai ghinionist. Trebuie să fim
conştienţi de faptul că sunt oameni care se confruntă cu probleme mult mai grave, oameni care sunt
nevoiţi să trăiască într-o continuă incertitudine. Din această cauză, aceste persoane au învăţat să se
bucure de lucrurile mărute, lucrurile pe care noi nu le preţuim, cărora nu le dăm importanţă. Aşadar,
trebuie să învăţăm să apreciem ceea ce avem, să apreciem tot ceea ce ne oferă viaţa. Nu uita niciodată
de unde ai plecat, pentru că nu o să ştii unde ai ajuns!

4. Socializarea

Nici nu ai idee cât de mult te ajută prezenţa apropiaţilor tăi. În momentele dificile din viaţa noastră
alegem de multe ori să ne izolăm, deoarece avem impresia că ceilalţi nu sunt capabili să ne înţeleagă.
Însă, nici n-o vor face dacă nu încercăm să găsim un sprijin moral în persoanele din jurul nostru.

De multe ori, solitudinea este "soluţia" atunci când oamenii ne dezamăgesc. Însă, de ce să nu încercăm
noi să fim diferiţi, atunci când cei din jur procedează greşit? Să încercăm să ţinem capul sus, precum
spune şi un vechi proverb chinezesc: "Cazi de 7 ori, te ridici de 8!"