Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A - Bolile mărului
Bolile virotice deţin un loc important între factorii care limitează productivitatea pomilor fructiferi. Ele
provoacă reducerea vigorii, frecvent co 10%, uneori chiar cu peste 50 %, incompatibilitatea la altoire,
degenerarea şi pieirea mai mult sau mai puţin rapidă a pomilor, deteriorarea calităţii fructelor,
modificarea caracterelor biologice şi morfologice, cancere şi necrozări diverse. Se pot distinge:
- viroze provocate de viruşi care au putut fi izolaţi şi identificaţi;
- viroze probabile ai căror agenţi infecţioşi se comportă asemănător celor precedenţi şi determină
acelaşi fel de pagube.
-micoplasmoze - micoplasmele fiind paraziţi intermediari între bacterii şi viruşi. Aceşti paraziţi au
proprietatea de a cuprinde rapid toată planta infectată şi de a produce pagube specifice şi în acelaşi
timp şi foarte variabile.
a - Mozaicul – Apple mosaic virus
Se manifestă pe frunze, unde apar pete neuniforme de culoare verde –deschis până la galben, galben-
auriu sau crem de formă şi mărimi diferite, linii şi benzi distribuite neuniform pe suprafaţa frunzei.
Prevenire şi combatere – folosirea la altoire a ramurilor altoi şi portaltoi sănătoşi, liber de virus,
eliminarea pomilor bolnavi şi distrugerea lor prin ardere.
b. Proliferarea – Apple proliferation mycoplasma
Se manifestă la pomii tineri prin dereglarea proceselor de creştere şi dezvoltare, pomii pornesc în
vegetaţie mai devreme, iar simptomul tipic este „ proliferarea „ ,datorită pornirii mugurilor axilari şi a
pornirii unui mare număr de lăstari secundari, frunzele sunt mai mici, mai înguste, mai alungite. Pomii
bolnavi pornesc în vegetaţie cu 1-2 săptămâni mai devreme, formează fructe puţine, de dimensiuni
reduse, deformate.
Prevenire şi combatere - înfiinţarea plantaţiilor cu pomi sănătoşi, certificaţi LTV ( liberi de virusuri );
materialul pomicol bolnav se elimină şi se distruge prin ardere. Controlul intensiv al insectelor
dăunătoare şi buruienilor din plantaţii este esenţial pentru evitarea infestării lor.
c. Înmuierea lemnului - Apple Rubbery Wood.
Se recunoaşte după flexibilitatea deosebit de mare a şarpantelor (la pomii tineri ) şi a lăstarilor de 1-2
ani şi chiar a ramurilor şi tulpinilor (portul este asemănător unei sălcii plângătoare), talia pomului este
mai redusă. Acest fapt se datoreşte unor dereglări în procesele de biosinteză şi de depunere a ligninei în
pereţii celulelor care alcătuiesc xilemul. Ramurile sunt flexibile şi elastice, putând fi uşor îndoiţi fără a
se frânge.
Prevenire şi combatere - plantarea de pomi sănătoşi (liber de boli virotice - LTV); materialul bolnav
este distrus prin ardere.
B. BOLILE PĂRULUI
C. BOLILE CAISULUI
1.Boli produse de bacterii
D.BOLILE PRUNULUI
1. Boli produse de bacterii( bacterioze)
a. Pătarea şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de prun- Xanthomonas campestri
pruni.
2.Boli produse de ciuperci( micoze)
a.Pătarea roşie a frunzelor de prun- Polystigma rubrum.
b.Ciuruirea frunzelor de sâmburoase- Stigmina carpophyla sin. Coryneum beijerinkii.
c.Hurlupi- Taphrina pruni.
d.Mături de vrăjitoare- Taphrina insititiae.
e. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase- Monilinia laxa.
f.Boala plumbului- Chondrostereum purpureum sin. Stereum purpureum.
3.Boli produse de viruşi( Viroze).
a. Plum- pox (Sarka, Vărsatul prunului)
b. Bark split- Crăparea scoarţei.
c. Virozele de tip ILAR- Piticirea prunului şi pătarea necrotică a prunului.
d. Line pattern
1. Boli produse de bacterii ( bacterioze )
a. – Pătarea şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de prun- Xanthomonas campestri pv. pruni.
Răspândire-În România, este răspândită în toate zonele pomicole, constatându-se şi pe alte specii de
sâmburoase. Din cauza atacului s-au înregistrat pagube importante în livezile de prun, prin defolieri
puternice şi căderea în masă a fructelor la soiurile de prun sensibile la atacul acestei bacterii.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, fructe, lăstari tineri, pe ramuri şi tulpini. Pe frunze încă din
luna mai, apar pete mici de 0,5-2mm în diametru, circulare sau unghiulare, cu aspect apos, translucid,
de culoare verde, ceva mai închisă decât a ţesutului sănătos. La început petele apar în jurul stomatelor
sau sunt limitate la ţesuturile dintre nervuri. Caracteristic, este faptul că ele sunt înconjurate de o zonă
cu aspect sticlos şi transparent. De cele mai multe ori sunt acoperite cu un exsudat abundent, gălbui.
Cu timpul, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se usucă, se desprind şi cad, iar frunzele rămân
ciuruite. La un atac puternic, petele se unesc, se extind, mai ales către marginea frunzei, care în cele
din urmă apar zdrenţuite. Când apar pete şi pe peţiolul frunzelor, se înregistrează o cădere în masă a
acestora. Pe fructe, apar la început pete mici, de culoare brună, apoi negricioasă, circulare cu aspect
apos, care se măresc în dimensiune, odată cu fructul. Ele sunt cufundate în pulpa fructului şi prezintă la
suprafaţă un exsudat gălbui foarte bogat în bacterii. Uneori, petele de pe fructele necoapte apar
înconjurate de un inel verde-închis. În dreptul acestor pete, ţesuturile fructului reacţionează prin
secreţie de clei şi prin formarea la limita dintre ţesutul sănătos şi cel bolnav, a unui strat de suber
separator. Cu timpul, petele se necrozează, plesnesc, formând crăpături mai mult sau mai puţin adânci.
Combatere- se recomandă stropiri cu produse cuprice prefloral, urmate de 1-2 tratamente la interval de
10-15 zile în funcţie de condiţiile climatice, cu fungicide de contact, de asemenea trebuie aplicat un
tratament chimic după căderea frunzelor cu un produs cupric.
2.Boli produse de ciuperci ( micoze).
a. Pătarea roşie a frunzelor de prun- Polystigma rubrum.
Răspândire- Se întâlneşte frecvent în plantaţiile de prun unde nu se aplică tratamente chimice,
începând cu decada a III-a a lunii aprilie, îndeosebi la soiurile sensibile.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, prin apariţia unor pete galbene-verzui, apoi roşii
cărămizii( de unde vine numele bolii). Ţesutul este mai îngroşat, casant, uşor bombat spre faţa
inferioară a limbului. Numărul petelor oscilează între 1-13, frecvent 6-8. În condiţiile unui atac
puternic se constată o defoliere timpurie şi în final fructele cad. În dreptul petelor, pe faţa inferioară a
frunzelor, apar nişte punctişoare mici, brune ce reprezintă deschiderile picnidiilor. Către sfârşitul verii,
ţesutul din dreptul petelor se colorează, începând din centru, în brun-negricios.
Combatere- în prevenirea infecţiilor se recomandă arătura de toamnă şi tratamente chimice la
avertizare, în funcţie de evoluţia parazitului şi condiţiile pluviohigrometrice. Rezultatele bune se obţin
când se folosesc tratamente preflorale cu produse cuprice (Turdacupral 50-0,4%, zeamă bordeleză-
0,5%, Captan 50 PU-0,25%, Folpan 80WP- 0,2%, Dithane M45- 0,2%) şi postflorale cu produse
fungicide de sinteză organică.
b.Ciuruirea frunzelor de sâmburoase- Stigmina carpophyla sin. Coryneum beijerinkii
Răspândire- se găseşte frecvent în livezile de cireş, vişin, cais, piersic, prun, unde în condiţii favorabile
produce pagube cu importanţă economică.E destul de răspândită şi la noi în ţară.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri şi pe fructe. Pe frunze, după dezmugurire
apar pete de dimensiuni şi culori diferite, în funcţie de specie şi anume:
la cais sunt pete mici de 0,5-3mm diametru, roz-violaceu, delimitate de un chenar brun-roşiatic;
la piersic petele sunt circulare, brunii, de 2-5mm, mărginite de un contur brun-violaceu;
la cireş-vişin, petele sunt mai mari de 2-7mm diametru, circulare, brun-deschis cu marginile mai
închise;
la prun, petele sunt mai mici de 0,3-3mm diametru, cenuşiu-brunii, înconjurate de un contur mai
închis. Cu timpul, ţesutul din dreptul petelor se necrozează şi cade, astfel că, frunzele apar ciuruite,
petele pot fi izolate sau pot să conflueze, caz în care perforaţiile sunt mai mari, neregulate. În condiţiile
unui atac intens se produce o desfrunzire timpurie a pomilor. În perioadele cu umiditate atmosferică
mare, boala se extinde şi pe lăstarii verzi, pe fructe, în special la cais, prun, cireş, vişin, piersic şi
migdal. Pe lăstari, primăvara apar numeroase pete mici, ovale, de 0,5-2.5mm lungime, roşietice sau
violacee, dispuse în jurul mugurilor, petele cresc, ajungând la 4cm diametru, ţesutul se necrozează,
devine brun-cenuşiu, apoi cenuşiu albicios, uşor cufundat, cu marginile bine delimitate. În dreptul
petelor apar numeroase punctişoare mici, negricioase, constituite din conidioforinşi conidii. În cazul
atacurilor intense, lăstarii se usucă, începând de la vârf. Pe lăstarii de 1-3 ani, scoarţa din dreptul
petelor crapă, provocând ulceraţii prin care se scurge clei. Atacul pe fructe şi peduncul se manifestă la
toate sâmburoasele. Pe prune- mai rar-apar pete mici, cenuşii, superficiale cu marginea de culoare mai
închisă, ţesuturile se rup şi apar secreţii cleioase.
Combatere- prin tăierea lăstarilor atacaţi şi răzuirea ulcerelor de pe şarpante se diminuează mult sursa
de infecţie. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de
pastă. Pentru prevenirea infecţiilor, se recomandă tratamente chimice la avertizare atât toamna după
căderea frunzelor, cât şi în timpul perioadei de vegetaţie.
c.Hurlupi- Taphrina pruni.
Răspândire- în ţara noastră este destul de răspândită în toate judeţele unde sunt livezi de prun, fiind
frecventă în primăverile reci şi umede.
Simptome – atacul se manifestă pe fructe, apărând în lunile aprilie-mai, imediat după fecundare.
Ovarele infectate, în curs de dezvoltare se alungesc şi se lăţesc luând forma unei secere, mezocarpul
este hipertrofiat, endocarpul nedezvoltat, iar sămânţa atrofiată. Fructele atacate au un aspect rugos, un
colorit verde gălbui şi un gust dulce acrişor. După un timp, fructele se acoperă cu un strat fin, la
început albicios-cenuşiu, apoi brun-violaceu, datorită dezvoltării ascelor ciupercii. Primăverile reci şi
umede favorizează infecţia.
Combatere- atacul se manifestă frecvent în livezile de prun neîngrijite. Se recomandă, pentru evitarea
infecţiilor o stropire albastră cu zeamă bordeleză conc. 0.5%, la dezmugurire şi tratamente chimice în
fazele de buton alb, la scuturarea petalelor şi legatul fructelor, cu unul din produsele: Dithane M45
conc. 0.2%, Polisulfură de bariu conc.1%, Oxiclorură de cupru 50 conc. 0,3%.
d.Mături de vrăjitoare- Taphrina insititiae.
Răspândire- la noi în ţară se găseşte frecvent pe văile râurilor din Muntenia şi zona premontană.
Simptome- la pomii infectaţi de această ciupercă se observă ramuri lungi, subţiri, bogat şi neregulat
ramificate, care pornesc din locuri foarte apropiate, sub forma unor tufe lungi de 1m şi late de
aproximativ 40cm. În iarnă, atacul se observă mai uşor. Acestea pornesc în vegetaţie primăvara, dar
sunt lipsite de flori. Frunzele de pe aceste ramuri sunt mai mici, uşor băşicate spre partea superioară,
iar pe cea inferioară prezintă un strat fin, cenuşiu-albicios, format din asce cu ascospori. Aceste frunze
se brunifică şi cad mai devreme.
Combatere- boala se combate prin tăierea şi distrugerea prin ardere a focarelor de infecţie ( mături de
vrăjitoare) şi prin tratarea rănilor rezultate cu diferite substanţe dezinfectate ( sulfat de cupru conc. 1%
şi badijonarea lor cu fungicide sub formă de unguent( Santar, Pancil etc.)
e. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase- Monilinia
laxa
Răspândire – semnalată în 1878, în ţara noastră, s-a extins mult, atacul de primăvară produce pagube
evaluate la 60%.
Simptome- boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, fructe. Atacul de primăvară afectează florile,
lăstarii şi frunzele, este foarte dăunător pentru ţara noastră. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc,
se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie. Aceştia pot fi confundaţi cu
îngheţurile târzii de primăvară. Pe fructe, apar pete circulare, cafenii, care se extind repede, cuprinzând
fructul, pulpa devine moale şi putrezeşte, fructificaţiile ciupercii apar sub formă de perniţe de 1-2mm
diametru, de culoare alb-gălbui sau cenuşiu-gălbui, acestea se dezvoltă la o umiditate atmosferică mare
şi o temperatură de 10-12oC. Fructele se infectează uşor prin leziunile provocate de grindină şi insecte,
cât şi prin contactul direct dintre cele infectate şi cele sănătoase.
Combatere – pentru prevenirea şi combaterea atacului de Monilinia laxa sunt necesare o serie de
măsuri de igienă culturală, precum şi tratamente fitosanitare, aplicate la avertizare. Pentru protejarea
lăstarilor de cireş, vişin, cais, rezultatele foarte bune se obţin prin 3-4 tratamente, la intervale de 2-3
zile, de la începutul înfloritului până la scuturarea petalelor.
f.Boala plumbului- Chondrostereum purpureum sin. Stereum purpureum.
Răspândire – boala se găseşte în toate zonele de cultură a piersicului.
Simptome – pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat,
cu luciu argintiu, frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări
antocianice pe margini, coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte( se maschează la un moment
dat), lemnul apare brun, lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei
„ măture de vrăjitoare”.
Combatere – măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu
atac, tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă ( cu
produse cuprice prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice-ex.
Befran 25 WPîn timpul perioadei de vegetaţie)
3.Boli produse de virusuri ( viroze)
a.Plum-pox( Sarka, Vărsatul prunului)
Simptome – primăvara, simptomele cele mai caracteristice apar pe frunze, sub formă de pete circulare
de culoare galben-deschis, aparent uleioase. În vară, inelele clorotice şi decolorările se grupează mai
ales în zona nervurilor. La fructe, la unele soiuri şi mai ales la Vinete româneşti, determină căderea
acestora în valuri succesive, începând imediat după legare, înregistrându-se în unii ani pierderea totală
a recoltei. La fructele rămase pe pom până la recoltare se formează pete şi depresiuni de pieliţă, pulpă,
deformare, infiltraţii de culoare brună în pulpa din jurul sâmburelui, la atac puternic sâmburii prezintă
pete, de regulă circulare, de diferite dimensiuni, de coloraţie galben-brună-roşietică. Sensibilitatea şi
exteriorizarea simptomelor variază foarte mult în funcţie de soi, de tipul virusului, condiţiile anuale
etc. Totodată pomii infectaţi se debilitează treptat, leagă tot mai puţine fructe de la un an la altul, devin
nerentabili pentru a fi menţinuţi în plantaţie.
Plum-poxul nu poate fi combătut prin mijloace curative, un pom odată infectat rămâne bolnav toată
perioada cât mai este menţinut în livadă. Principalul mijloc de luptă cu acest virus extrem de grav
constă în înfiinţarea plantaţiilor cu material săditor sănătos, certificat ca „ liber de viroze”. Pepinierele
oficiale sunt urmărite permanent de organisme specializate, printr-un corp de inspectori de stat, care
atestă starea de sănătate, pomii bolnavi fiind eliminaţi, cu interdicţia de a fi valorificaţi. Dificultatea
constă în aceea că după plantare pomii sănătoşi sunt infestaţi, sursa constituind-o pomii bolnavi din
împrejurimi. Rata anuală de reinfectare poate fi destul de mare dacă nu se iau măsuri de prevenire
respectiv de combatere a afidelor ( pureci verzi) care sunt principalul vector de transmitere a infecţiilor
de la pomii bolnavi. Şi de asemenea, pe cât posibil defrişarea şi arderea pomilor infectaţi. Evitarea
plantării soiurilor foarte sensibile în zone puternic infectate. Se va acorda atenţie tratamentelor de
fitoprotecţie din perioadele mai-iunie şi septembrie-octombrie, când afidele populează sâmburoasele.
b. Bark split – Crăparea scoarţei.
Simptome – caracteristic pentru această viroză este apariţia unor crăpături şi adâncituri mai mult sau
mai puţin profunde, totdeauna uscate, pe trunchi, la baza ramificării şarpantelor şi chiar la baza
ramurilor de un an. În pepinieră apare sub forma unor exfolieri fine pe scoarţa trunchiului. Simptomele
foliare sunt relativ puţin aparente, sub formă de pete difuze, verde pal. Pomii puternic infectaţi prezintă
adesea un aspect clorotic, de îngălbenire, generalizat, producţia reducându-se cu 30-60%. Longevitatea
pomilor infectaţi scade considerabil, aceştia pierind treptat. Cele mai sensibile soiuri sunt d – Agen , R.
Althan , Stanley, Tuleu dulce.
Neexistând nmijloace de luptă curative, se impune înfiinţarea plantaţiilor de prun cu material
sănătos,”liber de viroze”.
c.Virozele de tip ILAR.-Piticirea prunului şi pătarea necrotică a prunului.
Simptome – virozele de acest tip sunt larg răspândite în plantaţiile de prun şi în mod special la soiul
Agen. Simptomele cele mai curente constau în deformarea mai mult sau mai puţin intensă a frunzelor,
în apariţia unor pete necrotice, ofilirea şi uscarea unor lăstari în primăvară, crăpături pe trunchi. Faza
de şoc apare în anul următor imputării apoi infecţia rămâne latentă ani de zile apărând neregulat. Pe
fructe nu apar simptome caracteristice. Fertilitatea pomilor scade, reducerea vigorii de creştere şi a
producţiei putând ajunge 15-20% faţă de pomii sănătoşi şi la unele tulpini pomii se usucă în 4-5 ani.
Virozele responsabile ale acestor afecţiuni se transmit prin polen şi sâmburi
Ca mijloace de luptă asemănător ca la Plum-pox.
d. Line pattern
Simptome- pe frunze constau în linii galbene, uneori albicioase, de formă sinuoasă, de unde şi
denumirea de mozaicul în benzi al prunului. Singur, acest virus sub incidenţa economică este
nesemnificativă. Infecţia acestuia este cel mai adesea asociată cu a virusurilor de tip ILAR. Metodele
de luptă sunt preventive, respectiv material săditor sănătos.
E. BOLILE PIERSICULUI
1.Boli produse de bacterii( bacterioze )
- Ciuruirea bacteriană- Xanthomonas campestris pv. pruni.
-Cancerul bacterian- Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens.
2.Boli produse de ciuperci ( micoze ).
-Monilioza- Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
- Făinarea piersicului- Sphaerotheca pannosa var. persicae.
- Băşicarea frunzelor de piersic- Taphrina deformans.
- Uscarea ramurilor –Valsa cincta sin. Valsa leucostoma.
1.Boli produse de bacterii( bacterioze)
a.Ciuruirea bacteriană- Xanthomonas campestris pv. pruni.
Răspândire- este destul de răspândită la noi în ţară fără să prezinte importanţă economică.
Simptome- atacul acestei bacterii se aseamănă la prima vedere cu atacul de Stigmina
carpophila( ciuruirea frunzelor ). Pe piersic mai este indicat şi atacul bacteriilor Pseudomonas
syringae( arsura bacteriană). Boala se manifestă pe frunze, fructe, lăstari tineri, pe ramuri şi tulpini. Pe
frunze încă din luna mai, apare pete mici de 0,5-2mm în diametru, circulare sau unghilare, cu aspect
apos, translucid, de culoare verde, ceva mai închisă decât a ţesutului sănătos. La început petele apar în
jurul stomatelor sau sunt limitate la ţesuturile dintre nervuri. Caracteristic, este faptul că ele sunt
înconjurate de o zonă cu aspect sticlos şi transparent. De cele mai multe ori sunt acoperite cu un
exsudat abundent, gălbui. Cu timpul, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se usucă, se desprind
şi cad, iar frunzele rămân ciuruite. La un atac puternic, petele se unesc, se extind, mai ales către
marginea frunzelor, care în cele din urmă apar zdrenţuite. Când apar pete şi pe peţiolul frunzelor, se
înregistrează o cădere în masă a acestora. Pe fructe, apar la început pete mici, de culoare brună, apoi
negricioasă, circulare cu aspect apos, care se măresc în dimensiune, odată cu fructul. Ele sunt
cufundate în pulpa fructului şi prezintă la suprafaţă un exsudat gălbui foarte bogat în bacterii. Uneori,
petele de pe fructele necoapte apar înconjurate de un inel verde închis. În dreptul acestor pete,
ţesuturile fructului reacţionează prin secreţie de clei şi prin formarea la limita dintre ţesutul sănătos şi
cel bolnav, a unui strat de suber separator. Cu timpul, petele se necrozează, plesnesc, formând crăpături
mai mult sau mai puţin adânci.
Combatere – se recomandă stropiri cu produse cuprice prefloral, urmate de 1-2 tratamente la interval
de 10-15 zile în funcţie de condiţiile climatice, cu fungicide de contact, de asemenea trebuie aplicat un
tratament chimic după căderea frunzelor cu un produs cupric.
b. Cancerul bacterian-Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
Răspândire – boala este răspândită în pepiniere, piersicul fiind una din speciile cele mai atacate.
Simptome-principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori ( gale, excrescenţe) de
mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic pentru boală este apariţia de
tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea primară, după un timp mai îndelungat, de obicei
formându-se deasupra tumorii principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor,
înhibarea mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni cu
organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini, denumite
teratoame. La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la
început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.
Combatere- Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele
agrofitotehnice au un rol mai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri uşoare, în
care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucernă, să nu băltească apa, se va face o dezinfecţie
prealabilă a solului. Materialului vegetativ ( marcote ) va fi recoltat numai de la plantele sănătoase.
Înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se prin ardere pomii canceraţi.
Fertilizarea, dacă este nevoie se va face cu mai puţin azot şi mai mult fosfor şi potasiu.
2.Boli produse de ciuperci (micoze)
Monilioza- Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
Răspândire- Boala este foarte răspândită, fiind una din cauzele diminuării producţiei de fructe.
Simptome- boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase,
florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai( ca
o gămălie de ac ), galben-cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă
cu vârful în jos. Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu
perniţe de mucegai, în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben-cafenii,
mai mult sau mai puţin circulare, pulpa se înmoaie şi putrezeşte, în dreptul petelor apar perniţe
pufoase, de 1-3mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşi-brunii dispuse concentric. În funcţie de condiţiile
de mediu( temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de:
Putregaiul brun-apare pe timp umed şi călduros, fructele putrezesc în 3-4 zile, se brunifică şi cad,
prezintă perniţe alb-gălbui, apare vara, este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.
Putregaiul negru- este mai rar, pe timp umed şi rece, apare pe fructe mai coapte, fructele mumifiate
putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu prezintă fructificaţii.
Putregaiul inimii –apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se mumifică
şi atârnă pe pom şi iarna, fenomenul se numeşte mumifierea fructelor.
Combatere- pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de
igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.
Făinarea piersicului – sphaerotheca pannosa var. persicae
Răspândire : Este întâlnită în majoritatea plantaţiilor de piersic, afectând în mod deosebit nectarinele.
Simptome : Atacul se manifestă pe frunze, lăstarii tineri şi pe fructe. Începând din luna iunie, pe
ambele feţe ale frunzelor tinere de la vârful lăstarilor apar pete albicioase, cu aspect pâslos, de forme şi
dimensiuni diferite, iniţial izolate apoi confluente, caz în care acoperă zone mari din limb. Frunzele
atacate rămân mici, se răsucesc se brunifică şi cad de timpuriu. Pe lăstarii tineri, în care jumătate
dinspre vârf, se dezvoltă o pâslă albicioasă, care adeseori îi înveleşte de jur împrejur ca într-un
manşon, pe porţiuni de 10-12 cm lungime. Lăstarii puternic atacaţi rămân debili, se veştejesc şi se
usucă în timpul verii.
Pe fructe, mai frecvent la nectarine, apar pete pâsloase, albicioase, de dimensiuni diferite, unele
acoperind 2/3 din suprafaţă. Fructele atacate rămân mici, deformate, adesea se crapă în dreptul petelor
şi au gust amărui.
Combatere : Pentru prevenirea bolii se vor tăia şi se vor arde lăstarii atacaţi; în timpul repausului
vegetativ se vor aplica tratamente cu Polisulfură de bariu 6%, iar în perioada de vegetaţie cu sulf
muiabil 0,4%, Bumper 250 EC 0,03%, Karathne 0,05%, Thiovit 0,5%, Microthiol 0,5%, Nimrod
0,05%.tratamentele se repetă la 10-12 zile.
Băşicarea frunzelor de piersic – Taphina deformans sin. Exoascus deformans.
Răspândire : Originară din Europa, s-a extins mult în toate ţările cultivatoare de piersic.
Simptome : Ciuperca atacă frunzele, lăstarii tineri şi în anii favorabili şi fructele. Pe frunze apar
primele simptome apar la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Parenchimul dintre nervuri creşte
mult mai puternic decât nervurile. Frunzele sunt hipertrofiate şi au culoare roz-caracteristică, apoi
devin violacee, prezentând pe ambele feţe o pulbere alb-murdară, constituită din ascele ciupercii. După
câteva zile, frunzele capătă o coloraţie brunie, iar în decada a II-a a lunii mai, cad. În secţiune, se
constată că o frunză bolnavă prezintă mezofilul sub forma unui ţesut aproape omogen, fără ţesut
palisadic şi lacunar.
Lăstarii foarte tineri atacaţi de Taphrina deformans, se îngroaşă, rămân scurţi, se încovoaie,
prezintă frunze îngrămădite, iar la bază sunt complet desfrunziţi. Florile afectate prezintă petale
hipertrofiate.
Pe fructe atacul se manifestă în luna mai, când apar pete roşietice, uşor proeminente, cu marginile
neregulate, bine delimitate. Pe măsură ce fructele cresc, ţesuturile atacate se brunifică şi crapă.
d. Uscarea ramurilor- Valsa cincta sin. Valsa leucostoma.
Răspândire-se găseşte frecvent în plantaţiile de cais, cireş, prun, piersic.
Simptome- pomii atacaţi se recunosc uşor prin frunzişul îngălbenit în cursul verii, care se usucă şi cade
prematur. Ciuperca aproape întotdeauna se dezvoltă saprofitic pe porţiunile scoarţei atacate de ger sau
pe afecţiunile produse de alte ciuperci. Dar , poate să producă şi infecţii ca agent primar, fiind în acest
caz parazit al scoarţei când produce o necroză asemănătoare unei arsuri. Pe lăstari, apar zone mari,
cenuşi-gălbui, uneori cafenii, oval alungite, izolate ce ocupă parţial sub formă de manşon extremitatea
lăstarului. Lăstarii subţiri se usucă, iar pe ramurile mai scurte sau la ramificaţii, leziunile asemănătoare
cancerului, prezintă scurgeri cleioase. Pe scoarţă apar numeroase pustule în formă de disc, negricioase,
care sunt cufundate într-o stromă neagră, picnidiile ciupercii, care pun în libertate numeroşi picnospori,
ce realizează noile infecţii. Când are acţiune primară, ciuperca este un parazit de rană, infecţiile
realizându-se prin răni în epidermă şi prin cicatricele frunzelor. În perioada de repaus vegetativ al
plantei-gazdă, necrozele produse de Valsa cincta, cresc datorită răspândirii ciupercii în ţesuturi.
Distrugerea scoarţei se datorează atât acţiunii toxice a ciupercii, cât şi acţiunii mecanice prin
răspândirea miceliului inter şi intacelular.
Combatere- se recomandă tăierea şi distrugerea ramurilor atacate sau debilitate. Rănile vor fi
badijonate cu sulfat de cupru 1% sau cu alte fungicide sub formă de unguent ( Santar, Pancil etc.)
Infecţiile pot fi prevenite prin tratamente chimice la avertizare, în timpul perioadei de vegetaţie,
conform complexului de protecţia plantelor ce se aplică împotriva ciuruirii frunzelor Stigmina
carpophila.
G.BOLILE NUCULUI
1.Boli produse de bacterii ( bacterioze).
a. Arsura bacteriană- Xanthomonas juglandis.
2.Boli produse de ciuperci ( micoze ).
b. Pătarea brună a frunzelor ( antracnoza) – Gnomonia leptostyla.
1. Boli produse de bacterii( bacterioze)
a. Arsura bacteriană- Xanthomonas juglandis
La noi, bacterioza nucului a fost semnalată pentru prima oară în localitatea Sebeş (Hunedoara)-1941,
apoi şi în zonele mai umede ale regiunii subcarpatice din sudul ţării.
Simptome- bacterioza atacă frunzele, ramurile tinere, inflorescenţele şi fructele. Pe frunze apar pete
mari, colţuroase, care se întind în special de-a lungul nervurilor. Foliolele se deformează puternic, se
înnegresc pe suprafeţe mari, prin unirea petelor de atac şi cad. Deseori, coloniile bacteriene se dezvoltă
în vasele conducătoare ale frunzelor, care se înnegresc vizibil atât la exterior cât şi în secţiune. Pe
ramurile nelignificate boala produce pete asemănătoare celor întâlnite pe frunze. Lăstarii prezintă pete
brune, alungite, pline cu mucilagii. Pe vreme umedă lăstarii se usucă şi se încovoaie, iar la nivelul
scoarţei apar leziuni asemănătoare cancerelor deschise. Pe fructele tinere bacteria produce pete
fumurii, care, cu timpul se brunifică, iar pericarpul şi mezocarpul putrezesc, se înnegresc şi se lipesc de
endocarp. Bacteria poate pătrunde până la cotiledoane pe care le înnegreşte. Pe vreme umedă, la
suprafaţa fructelor atacate se constată prezenţa unui exsudat apos, reprezentat de colonii bacteriene.
Amenţii se brunifică. Prin polenul infectat boala poate fi transmisă florilor femele, în acest caz fructele
abia legate se înnegresc şi cad în masă şi fructele ajunse aproape de maturitate pot fi infectate,
mezocarpul lipindu-se strâns de endocarp care prezintă pete brune, caracteristice. Prin intermediul
acestor fructe infectate bacteria se transmite puieţilor, în pepinieră. Aceste fructe nu vor fi folosite ca
material de semănat. Pomii tineri din pepinieră suferă mai mult din cauza acestei boli decât cei mai în
vârstă.
Combatere- pentru obţinerea puieţilor se vor întrebuinţa fructe provenite de la pomi sănătoşi. Lăstarii
atacaţi se taie şi se distrug prin ardere. În pepiniere, dar şi în plantaţiile tinere infectate, se vor aplica
stropiri cu zeamă bordeleză 0,5%, oxiclorură de cupru 0,5% etc. Stropirile încep odată cu pornirea în
vegetaţie a pomilor şi durează tot timpul creşterii active, în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor.
2.Boli produse de ciuperci (micoze).
a.Pătarea brună a frunzelor( antracnoza)- Gnomonia leptostyla
Boala este frecventă şi păgubitoare în verile răcoroase şi umede.
Simptome –atacul se manifestă pe frunze, fructe şi mai puţin pe ramuri. Pe foliole, începând din luna
iunie, apar pete mici , de 2-5 mm, circulare sau colţurate, de culoare cenuşie, înconjurate de un halou
brun. Petele pot conflua şi o mare parte a suprafeţei limbului este distrusă. Foliolele cad în august-
septembrie şi fructele se maturează anormal. Alteori, pe frunze apar pete mari, brune, de formă
circulară, până la 2-5 cm în diametru. Pe partea inferioară a foliolelor, în dreptul acestor pete, apar
lagăre punctiforme de conidii, cafenii-închise şi dispuse în cercuri concentrice. Fructele atacate
prezintă pe pericarp pete brune, care se adâncesc în mezocarp şi apar fructificaţiile ciupercii, sub forma
unor pustule mici negricioase. Dacă atacul pe fructe este timpuriu ciuperca ajunge până la cotiledoane
pe care le înnegreşte. Atacul pe lăstari are mai mică importanţă, pe aceste organe ciuperca produce pete
brune alungite, în dreptul cărora scoarţa este distrusă. La suprafaţa ţesuturilor parazitate se formează
lagăre de conidii de culoare neagră, cu aspect punctiform.
Combatere – sursa de infecţie se va distruge prin strângerea şi arderea frunzelor sau prin îngroparea
acestora sub brazdă. Măsurile de combatere chimică ce se aplică împotriva bacteriozei sunt eficace şi
împotriva antracnozei.
H.BOLILE CĂPŞUNULUI
1.Boli produse de ciuperci.
a. Pătarea purpurie a frunzelor- Diplocarpon earliana.
b. Pătarea albă a frunzelor- Mycosphaerella sentina.
c. Putregaiul cenuşiu al fructelor- Botrytis cinerea.
d. Putrezirea fructelor şi coletului- Phytophthora cactorum
a.Pătarea albă a frunzelor este cea mai frecventă şi păgubitoare boală cunoscută la căpşuni.
Boala se manifestă în primăvară prin apariţia pe foliole a unor pete neregulate ca formă şi de culoare
purpurie, cu nuanţă violacee. Pe timp umed, ciuperca formează conidii pe conidiofori aerieni, care apar
ca o eflorescenţă vizibilă pe partea superioară a frunzelor. Înspre toamnă, când temperaturile sunt mai
coborâte, petele purpurii se albesc la centru şi în aceste zone, se formează picnidiile ciupercii care apar
ca nişte punctişoare mici , negre. Frunzele puternic atacate se brunifică şi se usucă.
Combatere- se recomandă ca în fiecare toamnă culturile atacate să se cosească, iar materialul rezultat
să fie distrus prin ardere. De asemenea, partea aeriană a plantelor mai poate fi distrusă şi prin stropiri la
avertizare. În timpul primăverii şi verii până când primele fructe ajung la mărime normală, se aplică
stropiri chimice cu zeamă bordeleză 0,5%, Dithane M45- 0,2% etc. Stropirile se execută în funcţie de
apariţia atacului şi de frecvenţa ploilor. Căpşunăriile vechi, puternic infectate, vor fi defrişate.
b.Putregaiul cenuşiu al fructelor. Ciuperca se instalează pe fructele intrate în pârgă sau ajunse la
maturitate şi nerecoltate la timp, îndeosebi pe vreme umedă. Boala se manifestă sub formă de mucegai
cenuşiu ce cuprinde zone mai mici sau mai mari din suprafaţa fructului. Infecţia se transmite de la un
fruct la altul, apoi pe frunze cuprinzând întreaga plantă, care se usucă şi moare .Se combate prin
stropiri preventive cu unul din fungicidele: Ronilan PU 50- 0.05%, Sumilex 50 WP-0,1%, Rovral 50
WP-0,1%, Rubigan 12 EC-0,03%, Benlate 50 WP-0,07% etc.
Putrgaiul brun al coletului- se întâlneşte în culturile de căpşun mai puţin îngrijite amplasate pe soluri
grele, umede, uneori improprii culturii căpşunului. Pentru prevenirea acestei boli se face stropiri cu :
Ridomil 25 WP-0,4%, Aliette 80 WP-0,2% ( local la plantele cu infecţii incipiente
Veştejirea căpşunului ( verticillium alboatrom şi V. dahliae). Se distinge printr-o uscare progresivă a
plantelor atacate. Se observă striaţiuni necrotice şi depresive la baza plantei, cuprinzând şi sistemul
radicular, care se brunifică şi se necrozează. Prevenirea acestei maladii se face prin cultivarea soiurilor
rezistente şi dezinfectarea solului înainte de înfiinţarea plantaţiei de căpşun cu Dazomet 90 PP-600
Kg/Ha, Vydate 10 G-20-60 Kg /ha.
În ultimii ani căpşunul se cultivă pe suprafeţe tot mai întinse şi ca urmare trebuie enegic combătute
virozele, boli ce constituie un factor limitativ al producţiei la această plantă. În vederea înfiinţării de
căpşunării se vor folosi stoloni „ liberi de viroze”, obţinuţi în urma selecţionării de clone care, în
timpul perioadei de vegetaţie, manifestă toate caracteristicile soiului şi nu prezintă simptome de
îmbolnăvire. Pentru o mai mare siguranţă, aceste clone sunt supuse tratamentului termic şi apoi se
plantează într-un câmp izolat spaţial de căpşunăria de producţie.
BOLILE ARBUŞTILOR FRUCTIFERI
Făinarea alunului –apare sporadic pe frunze sub formă de pulbere albicioasă, cu pete închise la culoare
pe partea inferioară. Se combate cu fungicide de sinteză în timpul vegetaţiei ( Karathane-0,1%).
Făinarea coacăzului şi agrişului.- boala se manifestă prin apariţia unei pulberi albicioase pe vârful
lăstarilor, frunze, inflorescenţe şi fructe. Ţesuturile organelor atacate devin casante şi se usucă. Se
combate prin suprimarea tuturor organelor atacate şi aplicarea de stropiri cu fungicide specifice:
Karathane-0,1%, Tilt 250 EC-0,02% etc. Se dau trei tratamente îndată ce s-a încheiat înfloritul, la un
interval de 15 zile.
Antracnoza- atacă frunzele pe care apar pete roşii, apoi brune, cuprinzând toată suprafaţa limbului. În
final, marginile limbului se rulează şi apoi se usucă. Se combate prin stropiri cu produse pe bază de
cupru- Zineb, Maneb sau Dihianon-0,2%, Rubigan 12-0,04%etc.
Rugina este o boală comună coacăzului şi apare şi la unele soiuri de agriş. Sunt atacate frunzele pe
care apar pete roşietice, prezentând pustule roşu-oranj pe faţa inferioară a limbului. Tratamentele
aplicate pentru combaterea antracnozei sunt eficace şi pentru rugină.
Veştejirea tulpinilor de zmeur-boala apare în iunie-iulie pe drajonii în creştere sub formă de plăci
violacee, care se extind, capătă o culoare brună şi cuprinde ca un brâu tulpina drajonului. Apoi tulpina
atacată crapă longitudinal şi ţesuturile se necrozează în profunzime. Se combate prin tratamente cu
fungicide pe bază de Benomyl, Captan, Mancozeb etc. Dithane M45-PU 80-0,2%, Onefug 50 PU-0,25,
Benlate 50 WP- 0,07%, Topsin M70- 0,07% etc.
Antracnoza- atacă tulpinile pe care se instalează sub formă de pete roşii.purpurii, în dreptul cărora
ţesuturile se usucă conducând, în final, la uscarea în totalitate a tulpinilor atacate. Se combate prin
efectuarea unei stropiri cu zeamă bordeleză- 1% înainte de pornirea în vegetaţie, iar în timpul verii
tratamentele pentru veştejirea tulpinilor de zmeur sunt eficace şi pentru distrugerea antracnozei.
Pătarea frunzelor- această boală se indentifică prin apariţia pe frunze a unor pete roşii în care se
formează puncte negre vizibile cu lupa. Boala atacă mai ales în anii cu umiditate excesivă. Se combate
pin stropiri cu Benlate 50 WP-0,07% sau Tiuram 75 PU -0,4%, iar după recoltarea fructelor se aplică o
stropire cu produse pe bază de cupru- Turdacupral 50 PU -0,4%.
Rugina – atacă frunzele sub formă de pete galben-oranj sau brune ce se formează pe faţa inferioară a
limbului. Se combate prin stropiri înainte de înflorit cu zeamă bordeleză -0,5% sau Turdacupral 50-
0,4% şi după înflorit cu Dithane M45- 0,2% sau Benlate 50 WP -0,07%.
Făinarea –se identifică ca şi la coacăz, însă la zmeur şi mur atacă îndeosebi frunzele şi fructele verzi.
Măsurile de combatere sunt la fel ca la coacăz şi agriş.
MĂSURI FOLOSITE ÎN COMBATEREA BOLILOR
Există un număr mare de organisme vegetale, care provoacă pomilor mari pagube reducând cantitativ
recoltele şi depreciindu-le din punct de vedere calitativ. Speciile aparţinând regnului vegetal sunt
numite agenţi fitopatogeni, iar modificările produse asupra pomilor se numesc boli infecţioase.
Majoritatea agenţilor fitopatogeni sunt ciuperci, bacterii, virusuri sau micoplasmoze. Datorită faptului
că pomii rămân pe acelaşi teren timp de decenii ( deci nu se poate aplica asolamentul ca la culturile
anuale ), agenţii fitopatogeni odată instalaţi în livadă, profită de hrană abundentă şi continuă să se
înmulţească cu mare rapiditate. Pentru protejarea plantaţiilor pomicole împotriva bolilor, se aplică un
complex de măsuri prin care se urmăreşte menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de rodire a pomilor.
Aceste măsuri sunt clasificate în:
-măsuri organizatorice;
-măsuri agrotehnice;
-măsuri fizico-mecanice;
-măsuri chimice.
Rezultate bune în acţiunea de protejare a pomilor se obţin numai dacă se aplică toate măsurile „ în
complex”. Neglijarea uneia sau a mai multor verigi din acest complex duce la diminuarea efectelor
măsurilor aplicate şi în final la dezvoltarea bolilor în detrimentul producţiei.
A.MĂSURI ORGANIZATORICE
Dintre măsurile organizatorice cu caracter fitosanitar se impun cunoscute şi respectate următoarele:
- determinarea situaţiei exacte a răspândirii bolilor în zona de activitate-se efectuează prin
sondaje, după un grafic diferenţiat pe boli, se stabileşte frecvenţa şi intensitatea atacului;
- stabilirea limitei critice a atacului - în general, tratamentele se aplică de la un anumit prag de
dăunare, când atacul are cel puţin o intensitate mijlocie. În cazul bolilor de carantină, tratamentele se
recomandă indiferent de aplicarea tratamentelor chimice de combatere, care sunt mai costisitoare. Prin
carantină fitosanitară se urmăreşte împiedicarea răspândirii bolilor, căutându-se a se delimita anumite
zone-focare în care se vor concentra acţiunile de distrugere a parazitului. Carantina fitosanitară se
exercită în punctele principale de circulaţie a materialului pomicol. La punctele vamale de frontieră se
exercită controlul produselor care intră în ţară, în vederea împiedicării pătrunderii a noi paraziţi
inexistenţi în prezent. În interiorul ţării prin inspectoratele teritoriale, se controlează materialele
vegetale eliberându-se certificate fitosanitare de liberă circulaţie numai pentru acele loturi care nu sunt
infestate sau infectate cu paraziţi declaraţi periculoşi. Legislaţia fitosanitară din ţara noastră interzice
circulaţia materialului săditor, a ramurilor altoi sau a fructelor neînsoţite de certificatul fitosanitar
tocmai în scopul limitării posibilităţilor de extindere a bolilor.
- zilele utilizabile pentru tratamente fitosanitare - având în vedere starea solului, temperatura,
vântul, precipitaţiile, însorirea - indici care să nu împiedice activitatea.
- cicluri de combatere - adică perioadele în cursul cărora se excută o singură dată prăfuirea sau
stropirea. Ciclurile de combatere pot fi cuprinse într-un interval de 2-8 zile, conform avertizării, cu
excepţia tratamentelor din timpul iernii, care pot fi extinse pe toata perioada repausului vegetativ.
- recoltarea la timp a producţiei - preîntâmpinând scăderea producţiei prin întârziearea recoltării.
- controlul fitosanitar al culturii cât şi al producţiei - se face în mod diferenţiat în funcţie de
cultură, de faza de vegetaţie, de specificul bolii - ţinând seama de factorii de mediu. De asemenea,
săptămânal produsele depozitate în condiţii tehnice corespunzătoare trebuie controlate pentru a se
putea interveni la timp.
B.MĂSURI AGROTEHNICE
Au un rol deosebit în împiedicarea înmulţirii paraziţilor ( curativ) . Dintre măsurile agrotehnice cu rol
important în combaterea bolilor, cele mai importante sunt:
- cultivarea soiurilor rezistente,
- folosirea materialului săditor sănătos împiedică răspândirea multor paraziţi, cum sunt: cancerul
rădăcinilor, păduchele din San Jose, virozele etc.
- alegerea terenului la înfiinţarea pepinierelor sau a plantaţiilor - trebuie evitate terenurile cu
umiditate multă sau cele ocupate anterior de pomi despre care se ştie că au fost atacaţi de anumite boli
sau dăunători. În zonele cu umiditate relativă a aerului ridicată se dezvoltă numeroase boli printre care
foarte păgubitoare este rapănul mărului şi părului.
- arătura de toamnă contribuie la distrugerea unui mare număr de paraziţi vegetali şi dăunători
animali( larvele cărăbuşului de mai şi viermii sârmă) şi împiedică cuibărirea şoarecilor.
- întreţinerea terenului curat de buruieni împiedică înmulţirea paraziţilor care folosesc buruienile ca
gazde intermediare( păianjenul roşu, păduchii verzi, purecii de frunze).
- aplicarea tăierilor de întreţinere şi fructificare ameliorează condiţiile de iluminare şi aerisire a
coroanelor limitând prin aceasta dezvoltarea bolilor.
- igiena culturală - care constă în strângerea şi arderea frunzelor căzute toamna împiedică
înmulţirea rapănului; strângerea şi arderea fructelor mumifiate precum şi a frunzelor rămase prinse de
ramuri toamna - limitează înmulţirea putregaiului fructelor şi a multor omizi defoliatoare; tăierea
ramurilor bolnave şi arderea lor împiedică înmulţirea multor paraziţi printre care făinarea mărului;
dezinfectarea uneltelor folosite la tăieri şi altoiri împiedică transmiterea virozelor şi a bacteriilor.
C.MĂSURI FIZICO-MECANICE
- Adunarea insectelor este un mijloc mecanic prin care se pot reduce mult atacurile cărăbuşului de mai,
ale gărgăriţei florilor de măr, ale gândacului păros etc. Lucrarea se face dimineaţa când dăunătorii stau
amorţiţi pe flori şi frunze şi când pot fi scuturaţi pe prelate şi apoi distruşi prin ardere.
- Captarea insectelor cu brâie capcană sau inele cleioase. Brâiele capcană se confecţionează din diverse
materiale ( carton ondulat, hârtie de împachetat, pânză de sac) şi se aşează pe trunchi oferind condiţii
bune pentru aşezarea la iernat a viermelui merelor, prunelor, a fluturelui auriu şi a altor dăunători.
Adunarea şi distrugerea brâielor capcană împreună cu insectele cuibărite în ele contribuie la reducerea
populaţiilor dăunătoare în anul următor.
- Inelele cleioase aşezate pe trunchi sunt utile în combaterea cotarilor şi a altor insecte care urcă în
coroană.
- Răzuirea trunchiului şi a şarpantelor de muşchi, licheni sau de ritidomul în care au fost depuse ouă,
larve, pupe, adunarea şi arderea a tot ceea ce a căzut în urma răzuirii.
Metodele fizice constau în folosirea temperaturilor ridicate sau scăzute, a focului, luminii, câmpurilor
electrostatice de înaltă frecvenţă, a radiaţiilor etc. Acestea au în vedere anumite praguri letale peste,
sau sub care, diferiţi dăunători nu pot vieţui, sunt utilizate în activitatea de cercetare.
D. MĂSURI CHIMICE
Este cea mai eficientă metodă de combatere care poate ajunge la distrugerea completă a bolilor şi
insectelor din plantaţii, celelalte metode fiind practic numai mijloace auxiliare. Aceasta se bazează pe
folosirea unor substanţe chimice cu acţiune toxică asupra paraziţiilor. Acesta substanţe sunt denumite
în funcţie de paraziţii pe care îi combat:
- bactericide, cele cu acţiune toxică asupra bacteriilor;
- fungicide, cele care distrug ciupercile;
- acaricidele- cele care distrug acarienii( păianjenii);
-insecticidele- omoară insectele;
-nematocidele –toxice pentru nematozi ( viermi);
Produsele chimice prezintă o serie de avantaje între care - eficacitatea, compatibilitatea, posibilitatea
unor tratamente mixte, pentru combaterea simultană a mai multor boli şi dăunători. Un avantaj
deosebit îl constituie posibilitatea de mecanizare completă a măsurilor chimice. Pe de altă parte,
extinderea combaterii chimice pe suprafeţe tot mai mari, creşterea numărului de tratamente, aplicarea
sistematică an de an a unor produse toxice persistente, au determinat apariţia unor fenomene secundare
negative, poluarea mediului, remanenţă în produse, dereglarea echilibrului biologic, generaţii
rezistente etc.
Produse folosite:
Alcupral 50 PU-0,2% prefloral/ focul bacterian al rozaceelor;
-0,4% postfloral/ focul bacterian al rozaceelor;
-0,3%( 4,5Kg/1500 l apă)- pentru rapănul mărului
Bavistin 50 DF-0,05-0,07%-pentru făinarea mărului, rapănul mărului;
Bravo 500 SC -0,25%( 2,5 l /ha- pentru rapănul mărului;
Dithane M45- 0,2%- pentru rapăn, monilioză;
Stroby DF-0,01%- făinare, rapănul mărului;
Folpan 80 WDG -0,2% ( 2 Kg la 1000 l apă/ha)- pătarea roşie a frunzelor de prun, ciuruirea
sâmburoaselor;
Orius 25 EW – 0,05% -monilioza sâmburoaselor;
Rubigan 12CE – 0,04-0,05%- pătarea frunzelor;
Topsin 70 PU -0,1%- pătarea frunzelor;
Systhane CPU- 0,1% -pătarea frunzelor;
MODURI DE APLICARE A PRODUSELOR FITOFARMACEUTICE.
Aplicarea produselor chimice( pesticide) folosite în combatere se face sub diferite forme: prăfuiri cu
pulberi sau pudre; stropiri cu soluţii, suspensii sau emulsii, gazări sau fumigări, cu produse asfixiante,
aerosoli. În funcţie de perioada în care se efectuează, tratamentele
sunt împărţite în: - de iarnă, de primăvară şi de vară. Tratamentele de iarnă se aplică în timpul
repausului pomilor când aceştia suportă concentraţiile mai mari necesare pentru combaterea formelor
de rezistenţă în care se găsesc diverşi paraziţi. Stropirile de iarnă se fac prin îmbăierea pomilor.
Stropitul unui pom se începe din susul în josul coroanei şi dinspre partea din care adie eventual vântul.
Se continuă dinspre exterior spre interiorul coroanei de sus în jos şi de jos în susul ramurilor. La sfârşit
se stropeşte trunchiul. Nu se stropeşte pe vânt puternic şi nici în zilele când soluţia îngheaţă pe pom.
Substanţele folosite frecvent la tratamentele de iarnă sunt cele pe bază de cupru - zeamă bordeleză 3-
5%; zeamă sulfocalcică-28-31oBe- 20%.
- Tratamentele de primăvară nu se deosebesc de cele de iarnă în privinţa tehnicii de aplicare.
Concentraţia substanţelor folosite sunt mai mici, deoarece pomii sunt mai sensibili. Se foloseşte zeama
sulfocalcică 2%, zeama bordeleză-0,5-1%.
- Tratamentele de vară sunt cele mai numeroase şi necesită o atenţie mai mare atât în privinţa
concentraţiilor cât şi a tehnicii de lucru, pentru că pomii sunt foarte sensibili în perioada de vegetaţie şi
foarte uşor pot apărea arsuri pe frunze şi fructe. Stropirile de vară se fac printr-o pulverizare foarte fină
astfel încât să se realizeze un fel de ceaţă care să se aşeze într-un strat fin pe toate organele. Nu este
permisă formarea de picături mari care se scurg de pe frunze. Tratamentele se vor începe dimineaţa,
după zvântarea apei din rouă, când pomii sunt uscaţi, se va continua până în jurul orei 11 când
temperatura se ridică mult şi poate provoca arsuri. În timpul cald al zilei se face pauză şi se preia
tratamentul după amiaza pe răcoare. Dacă cerul este acoperit se pot aplica stropiri în tot cursul zilei. În
cazul că după tratament a survenit o ploaie înainte ca pomii să se usuce sau ploaia a durat 1-2 ore, este
necesar să se repete stropirea cu aceleaşi soluţii.
Volumul de soluţie diferă în funcţie de specia pomicolă, de vârsta plantaţiei, de sistemul de cultură, de
coroană şi de starea de vegetaţie (dezmugurit - plină vegetaţie sau căderea frunzelor.) În funcţie şi de
echipamentele folosite volumul de soluţie pe hectar variază.
După volumul lichidului folosit la prepararea soluţiilor se practică mai multe tipuri de stropiri:
stropiri cu volum normal - se fac cu maşini de mică presiune. Necesită cantităţi mari de apă (400-1000
l/ha) iar picăturile se scurg de pe frunze.
Stropiri cu volum mediu - necesită 50-150 l soluţie/ha, picăturile având sub 300 microni.
Stropiri cu volum redus - la aceasta se folosesc numai 5-50 l lichid/ha. Se efectuează cu maşini şi
aparate pneumatice, cu automatizare sau cu dispozitive rotative de pulverizare acţionate de mijloace
terestre sau aeriene, picăturile fiind foarte fine ( sub 250 microni stropiri cu volum ultra redus - acesta
nu necesită apă, cantitatea de lichid fiind de 0,5-5 l/ha. Se realizează prin transformarea
insectofungicidelor în picături extrem de fine ( sub 100 microni ) formând o ceaţă toxică. Pentru
stropiri se utilizează atomizoare, dispozitive de pulverizare pneumatică sau pulverizare rotativă
acţionate de elicoptere, avioane sau tractate terestru.
Stropiri cu volum ultra-ultra redus - necesită sub un litru de lichid/ha. Se aplică cu mijloace aviatice
sau terestre. Fiecare produs comercial ( cântărit, măsurat )- în concentraţia omologată, iniţial se pune
într-o găleată unde se adaugă apă puţin câte puţin, mestecându-se continuu, pentru o dizolvare, o
dispersie cât mai uniformă, apoi se completează cu apă până la volumul respectiv agitându-se
continuu.
Tehnica stropirilor - tratamentele se efectuează cu pompe speciale de administrare a soluţiei, astfel ca
soluţia să fie pulverizată cât se poate de fin, pe toate organele pomului, pe toată înălţimea acestuia.
Duzele de pulverizare să nu se apropie mai mult de 0,5 m de frunziş, deoarece substanţa chimică
produce intoxicarea frunzelor. În timpul stropirii, să nu se formeze picături mari pe frunze, care curg,
ci picături foarte fine, care să rămână pe frunziş. Tratamentele trebuie să se facă pe timp liniştit ( fără
ploaie, fără vânt ) de preferat la toC-18-20 o C , să treacă minim 4 ore de la terminarea stropitului până
la ploaie pentru a se menţine eficacitatea. Pentru economie de combustibil pentru a reduce tasarea
solului, tratamentele se vor face folosind fungicide în amestec cu insecto-acarieni ( respectând
concentraţia fiecăruia ) ţinând cont de compatibilitatea acestora.
Este întâlnit în toate livezile. Iernează sub formă de ou pe ramurile pomilor, în crăpăturile scoarţei sau
sub solzii mugurilor. Larvele apar în aprilie şi colonizează mugurii, frunzele şi florile, hrănindu-se prin
sugere. Adulţii, după împerechere, depun ouă pe frunzele diferitelor specii pomicole (măr, păr, piersic,
etc.). Într-un an evoluează 5-6 generaţii, dezvoltarea unei generaţii durează între 20-36 zile. În general
perioadele de secetă favorizează înmulţirea dăunătorilor. Pagubele se datorează înţepăturilor şi sugerii
sevei, producând în frunze rupturi şi dizlocări ale epidermei şi paremchimului lacunar. Pe frunze apar
pete mici alb-brunii, care cu timpul confluează, iar coloritul de la alb-argintiu până la alb-roşiatic. La
atacuri puternice, frunzele se usucă şi cad, prejudiciind indirect producţia.
Combatere – se recomandă un tratament la pornirea pomilor în vegetaţie. În timpul vegetaţiei se fac
mai multe tratamente, la avertizare, în funcţie de rezerva ecologică, de rezistenţa populaţiei de acarieni
la insecticide, de fenologia soiurilor existente în cultură şi de remanenţa produselor insecticide şi
acaricide folosite.
Este semnalat ca unul dintre dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierelor pomicole. Este un
păduche nemigrator , tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase aparţinând speciilor măr, păr,
mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor,
obişnuit la baza mugurilor. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an. Păduchii se
localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creştere. Datorită
modului de atac – înţepat şi supt seva – frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă. Păduchele
acoperă adesea organele atacate cu aşa-zisa „roua de miere” (excrementele dulci), pe care se dezvoltă
diferite ciuperci saprofite (fumagină).
Combatere – se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a complexului de
protecţie a plantelor. Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de
vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenţa produselor, corelate
cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide – aficide – exemplu Pirinol.)
Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile din Muntenia şi
Transilvania. Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe scoarţa pomilor, larvele apar
în martie-aprilie, fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr,
rareori pe scoruş, păr, etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai, iunie, la început se hrănesc pe măr, apoi
cresc pe alte plante lemnoase şi ierboase, în august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.
În unii ani poate determina pagube mari, în urma înţepăturilor provocate de larve şi adulţi, lăstarii se
răsucesc, frunzele se deformează, rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează,
se usucă şi rămân atârnaţi pe pomi. În urma atacului de Psylla, datorită excrementelor dulci ale
insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite.
Combaterea – Prin aplicarea complexului de protecţie a plantelor, corespunzătoare speciilor cultivate
(măr, păr, etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali.
Inelarul – Malacosoma neustria
La noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar. Are o generaţie pe an, iernează
ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri (sub formă de inel), omizile apar în aprilie-mai,
eşalonat, timp de două săptămâni, la început larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca
adăpost, se hrănesc cu frunze şi flori, timp de 30-40 zile, larvele năpârlesc de 5 ori, omizile din primele
vârste sunt foarte rezistente la interperii, în iunie se retrag în diferite locuri, transformându-se în
crisalide în interiorul unui cocon mătăsos dublu, după 1-2 săptămâni, apar fluturii, după împerechere,
femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel. Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii
fructiferi, în anii favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi de
debilitarea pomilor.
Combatere – Tăierea şi arderea lăstarilor cu inele pentru reducerea rezervei dăunătorului, distrugerea
larvelor la eclozare printr-o singură strivire, tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor ţi
eclozarea larvelor.
Se întâlnesc focare puternice în zona pădurilor de stejari. Are o generaţie pe an, iernează ca ou în
ponte de 250-600 ouă, cu embrionul format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei, plante
gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona stejarului. Larvele apar în aprilie, când urcă în
coroana pomilor hrănindu-se cu muguri şi frunzuliţe. În iunie-iulie apar fluturii care zboară până în
august. Larvele sunt foarte lacome şi polifage, atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile ornamentale
şi forestiere. Focarele se formează în păduri de foioase, de unde se răspândesc şi în livezi, omizile,
distrug mugurii, frunzele, florile şi în anii de invazie produc pagube importante, pomii pot fi
desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.
Combatere –adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor, tratamente cu
insecticide, la apariţia omizilor în coroană.
Are două generaţii pe an, iernează sub formă de crisalidă în diferite ascunzişuri, iar primăvara apar
fluturii, la scurt timp, are loc împerecherea, după care depun ouăle pe partea inferioară a frunzelor, în
grupe acoperite cu perişori fini şi rari, femelele preferă pomii cu coroană aerisită şi luminată, după 1-3
săptămâni apar larvele, care se hrănesc cu frunze, formează cuiburi mici, de 2-3 frunze, unite prin fire
mătăsoase.
Este considerată principalul dăunător al pomilor fructiferi, provoacă desfrunzirea parţială sau totală a
pomilor, ceea ce duce la pierderi de recoltă şi chiar la debilitarea pomilor, în multe ţări este considerată
dăunător de carantină.
Combatere – diminuarea rezervei biologice a dăunătorului prin distrugerea „cuibului de omizi”, şi
chimic cu diferite insecticide aplicate la începutul formării cuiburilor (când larvele sunt tinere).
Este răspândit din zona de câmpie până la deal şi zona submontană. Are o generaţie la 1-2 ani, fluturii
apar în iunie şi zboară în lunile iunie şi iulie. Sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori
fructiferi şi forestieri, ramurile atacate se usucă, pomii se degarnisesc de ramuri şi se usucă.
Combatere – Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor, în cazul unui atac
puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac tratamente cu insecticide.
Răspândit din zona de stepă până la cea a fagului. Are o generaţie la 2-3 ani, fluturii apar la sfârşitul
lunii iunie, ziua stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară.
Împerecherea are loc după câteva zile de la apariţie, iar depunerea ouălor, după câteva zile de la
împerechere, ouăle sunt depuse în crăpăturile scoarţei în grupe de 15-50, îndeosebi la baza arborilor
bătrâni. Fiecare grupă de ouă este acoperită cu o substanţă vâscoasă, care în prezenţa aerului se
întăreşte, după 1-2 săptămâni apar larvele care rod în scoarţă galerii comune, în care iernează, în
primăvara următoare, larvele sapă galerii individuale, dispuse longitudinal sau în adâncime sub
scoarţă, formând din loc în loc orificii pentru eliminarea rumeguşului şi a excrementelor rezultate prin
hrănire, până toamna, larvele ajung la completa dezvoltare, iernând a doua oară în galerii individuale.
În primăvara anului al treilea rod un orificiu în scoarţă, apoi în interior şi în apropierea lui îşi
confecţionează un cocon din rumeguş de lemn în care se transformă în crisalidă, care durează 3-6
săptămâni, după care apar fluturii. Larvele sfredelitorului sunt prădate de ciocănitori. Sfredelitorul
tulpinilor se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le
provoacă uscarea.
Combaterea – măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii şi arderea
lor, tratamente preventive în perioada de zbor a adulţilor cu insecticide.
Are 1-2 generaţii pe an. Adulţii apar primăvara în mai, sapă câte-o galerie maternă între scoarţă şi lemn
de 2-3 cm, de-a lungul tulpinii sau a ramurilor groase, unde se împerechează. Atacă tulpinile şi
ramurile groase ale speciilor fructifere. Pomi debilitaţi fiziologic sunt cei mai atacaţi, care se usucă.
Combatere - folosirea la plantat a pomilor sănătoşi, fără carii, tăierea şi arderea ramurilor cu carii,
pentru diminuarea rezervei, tratamente cu insecticide în perioada lunii când apar adulţii.
Este răspândit începând de la zona de stepă până la cea de deal. Are o generaţie pe an, iernează ca adult
în lojile nimfale, primăvara în aprilie, adulţii ies din sol şi se răspândesc pe flori, unde se hrănesc
pentru maturaţie sexuală. Maxima curbei de zbor este mai – iunie, gândacii sunt vioi în zilele calde şi
însorite. Gândacul păros este polifag, atacând florile pomilor, în anii cu invazii puternice, pagubele
sunt considerabile.
Combatere – scuturarea gândacilor dimineaţa (când sunt amorţiţi) pe prelate şi distrugerea lor.
Tratamente chimice – în perioada apariţiei gândacilor.
Se găseşte în toate livezile de stepă, silvostepă şi deal. Are o generaţie la 1-2 ani, iernează ca adulţi în
sol pe o rază de 30-50 cm, în jurul coletului pomilor atacaţi, sau în stadiul de larvă, în fructele
mumifiate. Gărgăriţa fructelor este polifagă adultul atacă mugurii, frunzele, florile şi fructele tinere,
fructele atacate se mumifiază şi cad.
Combatere – arături, discuiri pe rândul de pomi pentru distrugerea formelor de iernare ale
dăunătorului, brâie capcană aşezate pe trunchiul pomilor în august - septembrie, strângerea şi
distrugerea fructelor mumifiate, tratamente chimice cu insecticide la apariţia gărgăriţelor în primăvară
şi după legarea fructelor.
Este răspândit în Banat, Transilvania şi Moldova. Are o generaţie la 2 ani, iernează ca adult în sol,
primăvara, la sfârşitul lui martie, adulţii ies din sol şi migrează în coroana pomului, unde se hrănesc cu
muguri şi apoi cu stamine, pistil şi frunze, după aproximativ 10 zile, gărgăriţele se împerechează şi
depun ouăle pe partea superioară a limbului frunzelor, în grupe de 20-40, după care, îndoaie cele 2
părţi ale limbului şi le lipesc cu o substanţă vâscoasă.
Gărgăriţa mugurilor este polifagă, atacă nucul, mărul, părul caisul prunul, la apariţie în primăvară
gărgăriţele atacă mugurii, de rod apoi florile, în anii de invazie producţia de fructe scade considerabil.
Combatere – asemănători ca în cazul gărgăriţei mărului – Anthonomus pomorum.
Se întâlneşte din zona stepei până în zona submontană. Are o generaţie la 3 ani. Adulţii apar în aprilie -
mai, timp de 20-25 zile, zborul fiind crepuscular, noaptea şi în perioadele favorabile stau liniştiţi pe
dosul frunzelor, cărăbuşii se hrănesc cu frunze se împerechează şi femelele depun ouă. Cărăbuşul de
mai este polifag în stadiul de adult atacă frunzele tuturor speciilor pomicole pentru maturaţia sexuală,
în stadiul de larvă atacă rădăcinile tuturor speciilor pomicole (pepinieră, livezi), cea ce duce la
reducerea producţiei de fructe şi cu timpul la uscarea pomilor.
Combatere - discuiri, arături pentru distrugerea larvelor, tratamentelor la sol - pentru larve cu;
Sinolintox 10G 20kg la hectar, Dazomet 90G, 600kg pe hectar, pe cale mecanică, scuturarea pomilor
dimineaţa pe prelate când cărăbuşii sunt amorţiţi pentru diminuarea rezervei biologice, tratamente
chimice în perioada apariţiei cărăbuşilor (aprilie - mai), cu diferite insecticide.
DĂUNĂTORII PĂRULUI
Viespea perelor - Hoplocampa brevis.
Are o singură generaţie pe an, iernează ca larvă complet dezvoltată, într-un cocon, în sol. Adulţii apar
înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu
ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate, fac galerii până la seminţe pe care
le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde iernează. Este
o specie monofagă, pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite
şi cad.
Combatere –prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În
perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune
rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE,
Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE etc.
Produce pagube cu importanţă economică în livezile de piersic, mai rar în cele de cais şi prun.
Pagubele sunt provocate de larvele hibernante, care atacă mugurii şi lăstarii abia formaţi şi de larvele
din generaţia I şi a II –a ,care atacă fructele. Fructele atacate rămân mici, se coc de timpuriu şi cad.
Combatere –fiind un dăunător de carantină se impune respectarea măsurilor de carantină fitosanitară.
În funcţie de gradul de infestare al livezii, este necesar ca atacul produs de insectă să fie prevenit prin
tratamente chimice la avertizare, în cursul perioadei de vegetaţie, cu unul din produsele: Sinoratox 35
CE con. 0,1%, Zolone 35 CE con. 0,2%, Decis 25 EC con. 0,03% etc.
Molia orientală a fructelor –Cydia molesta.
Iernează ca larvă complet dezvoltată într-un cocon mătăsos şi dens, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi
pe trunchi, are 3 generaţii pe an. Larvele atacă lăstarii, frunzele şi fructele de piersic, cais şi prun, iar
atacurile sporadice s-au semnalat şi la păr, gutui, migdal, măr, cireş. În lăstari larvele formează galerii
descendente de 5-18 cm lungime, care conduc la uscarea lăstarilor. Pe scoarţa lor se găseşte o secreţie
gomoasă ( clei), lăstarii au creşteri slabe. Pagube mari se înregistrează şi la fructe, larvele pătrund prin
peduncul sau caliciu şi se hrănesc săpând galerii în jurul sâmburelui. Fructele atacate nu se mai
dezvoltă şi în final putrezesc.
Combatere –tăierea şi distrugerea lăstarilor infestaţi conduce la diminuarea rezervei biologice.
Capcanele alimentare, luminoase şi cu feromoni (Atramol) contribuie la depistarea dăunătorului, la
stabilirea curbei de zbor (avertizare ), precum şi la combatere. Tratamentele chimice se fac la
avertizare –T1- la apariţia larvelor G1 aprox. 20 mai, T2- la 10-12 zile, T3-la apariţia larvelor G2
aprox. 15 iulie, T4- la 8-10 zile, T5-la apariţia larvelor G3- cu insecticide din grupa piretroizilor.
Păduchele verde al piersicului -Myzodes persicae
Este o specie migratoare. Această specie este polifagă producând pagube în livezi şi pepiniere la
speciile sâmburoase, dar şi în grădinile de legume şi sere. Păduchii formează colonii masive pe partea
inferioară a frunzelor, care datorită sugerii sevei, se necrozează şi se răsucesc, formând pseudocecidii.
Pomii atacaţi suferă, iar puieţii în pepiniere, se debilitează.
Combatere –se previne şi se combate prin aceleaşi metode recomandate la Aphis pomi ( păduchele
verde al mărului ).
Sfredelitorul ramurilor – are o generaţie la 2-3 ani, fluturii apar la sfârşitul lunii iulie, ziua
stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară. Sfredelitorul tulpinilor
se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le provoacă
uscarea.
Combatere –măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii şi arderea
lor, tratamente preventive - în perioada de zbor a adulţilor - cu insecticide.
DĂUNĂTORII NUCULUI
Păduchii ţestoşi –se instalează pe ramuri şi frunze conducând la un atac puternic, la debilitarea
pomilor. Se combat prin răzuirea scoarţei trunchiului şi ramurilor de schelet, stropiri de iarnă cu
Oleoekalux 3 în con. de 1,5% sau cu Oleocarbetox 12 con. 3% şi stropiri de vară -1-2 tratamente cu
unul din insecticidele: Ultracid 20-0,2%, Murfatox 68- 0,1%, Carbetox 37 -0,5% etc.
Viermele nucilor –larvele pătrund în fructele tinere prin cicatricea stigmatului, consumă
conţinutul acestuia, apoi fructele cad pe sol. Are două generaţii în timpul vegetaţiei. Cea de-a doua
apariţie a larvelor este în iulie – august , care parazitează fructele pârguite şi ajunse la maturitate. Se
combate ca la viermele merelor cu produse pe bază de Phosalone, Fenoxycarb sau Diflubenzuron.
DĂUNĂTORII CĂPŞUNULUI
Gărgăriţa coletului – are o singură generaţie pe an. Atacă rizomul şi rădăcinile producând
daune importante în perioada aprilie-mai. Se combate prin dezinfectarea solului înainte de plantare cu
Dazomet 90 PP în doză de 600 Kg/ha sau cu alt produs ce efect similar.
Păianjenul roşu - are 12-14 generaţii pe an şi se hrăneşte cu seva frunzelor care, după atac,
capătă o culoare galben-brună. De la pornirea în vegetaţie a plantelor se efectuează stropiri cu produse
specifice pentru stârpirea dăunătorului ( Omite 30 W-0,2%, Nissorun 10 WP-0,5 Kg/ha, Kelthane
18,5EC- 0,2% etc.