Sunteți pe pagina 1din 37

BOLILE SPECIILOR POMICOLE

A - Bolile mărului

1- Boli provocate de ciuperci ( micoze )


a - Pătarea cafenie a frunzelor, rapănul fructelor şi lăstarilor de măr –Venturia inaequalis
b - Făinarea mărului-Podosphaera leucotricha
c - Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor- Monilinia fructigena
d - Putrezirea coletului şi a merelor- Phytophthora cactorum
e - Ulceraţia ramurilor- Nectria galigena.

2 - Boli provocate de bacterii ( bacterioze )


a - Arsura bacteriană comună a mărului şi părului-Pseudomonas syringae
b - Focul bacterian al rozaceelor- Erwinia amylovora
c - Cancerul bacterian –Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens.

3 - Boli produse de virusuri şi micoplasme


a – Mozaicul - Apple mosaic virus
b – Proliferarea –Apple proliferation mycoplasma
c - Înmuierea lemnului - Apple Rubbery wood.

1 - BOLI PROVOCATE DE CIUPERCI ( MICOZE )

a - Pătarea cafenie a frunzelor, rapănul fructelor şi lăstarilor de măr - Venturia inaequalis


Răspândire - Este cea mai răspândită şi păgubitoare boală la măr. Atacul este întâlnit în toate zonele
pomicole în care se concentrează cultura mărului. Pierderile cele mai mari se produc în anii cu
precipitaţii ridicate primăvara şi vara, putând să fie distrusă, în cazul atacului necombătut, până la 98%
din producţia de fructe.
Simptome - Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari.
Manifestarea bolii constă în apariţia pe organele atacate de pete brune-negricioase sau maronii,
catifelate, care în timp cresc şi confluează. Frunzele atacate în primele stadii, cu mare intensitate, se
usucă şi cad, reducând prin aceasta capacitatea fotosintetică a pomilor. În afară de recolta anului
respectiv, este afectată producţia anului următor, diferenţierea mugurilor de rod fiind, în cazul unei
defolieri puternice, total compromisă. Fructele atacate rămân mici, se deformează, prezintă crăpături,
iar cele atacate în primele stadii ( până la 2,5 cm în diametru) cad înainte de maturare. La fructele
atacate şi ajunse în depozit, boala îşi continuă evoluţia, producând mari pierderi şi în timpul păstrării.
Combatere - Rapănul se combate prin măsuri preventive, agrotehnice şi chimice. Pentru distrugerea
rezervei biologice, o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute
pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora
din livadă. Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele,
ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu
modul de acţiune şi cu remanenţa fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a
ciupercii din livada respectivă. Este necesar, să se aplice 4-18 tratamente chimice preventive, în cazul
soiurilor sensibile la avertizare din care 1-2 preflorale şi 3-16 postflorale. În anii cu puţine precipitaţii,
pagubele se pot preveni prin 3-5 tratamente, aplicate la avertizare. Ideal este extinderea în cultură a
soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii
climatice foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenirea bolii.
b - Făinarea mărului - Podosphaera leucotricha
Răspândire - În 1959 s-a observat în toate regiunile ţării cu plantaţii de măr.
Simptome - Atacul de făinare se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi fructe. Organele
atacate prezintă o pâslă pulverulentă, albicioasă, constituită din miceliu, conidioforii şi conidiile
ciupercii. Mugurii atacaţi evoluează până la faza de dezmugurire sau răsfirare a inflorescenţei, după
care se usucă şi cad. O parte din mugurii floriferi atacaţi pot ajunge până la faza de înflorit, dar florile
sunt anormale morfologic şi fiziologic sterile. Frunzele sunt deformate, încreţite, mici, ţesuturile se
necrozează, devin sfărâmicioase şi cad de timpuriu. Lăstarii atacaţi sunt înveliţi cu pâslă miceliană
albicioasă cu deosebire spre vârf, din care cauză se îndoaie, cresc slab şi se usucă. Condiţiile optime
pentru noile infecţii sunt temperaturile de 18-200C şi umiditatea de 90-100%, cei mai favorabili pentru
atac, fiind anii în care perioadele secetoase alternează cu perioadele ploioase.
Combatere – Prevenirea şi combaterea făinării mărului se realizează printr-o serie de măsuri
agrotehnice ( tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor atacaţi, arături de toamnă etc.),
precum şi prin tratamente chimice, aplicate la avertizare ( în funcţie de biologia ciupercii, de
fenofazele soiurilor şi sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de remanenţa produselor corelate cu
condiţiile de mediu ). Acestea sunt între 4-8 tratamente, când în lunile mai-iunie nu sunt condiţii
favorabile înmulţirii făinării sunt suficiente 3-4 tratamente, dacă în perioadele aprilie-mai şi august -
septembrie sunt condiţii foarte favorabile atacului de Podosphaera leucotricha, sunt necesare 7-10
tratamente, când condiţiile favorabile înmulţirii făinării au intervenit în lunile martie - septembrie sunt
necesare 10-12 tratamente în cazul soiurilor sensibile.
c. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor - Monilinia fructigena
Răspândire - Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite, infecţiile realizate în câmp
evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele ajungând la peste 60% din producţia de fructe. Atacul este
favorizat de anii cu precipitaţii abundente şi persistente şi de asemenea, de o slabă circulaţie a aerului
în coroana pomilor, determinată de microzone cu drenaj natural defectuos sau de desimea exagerată a
ramurilor în coroana pomilor.
Simptome - Ciupercile atacă frunzele, florile, lăstarii tineri şi fructele. Cele mai mari pierderi se produc
când atacul se înregistrează primăvara pe flori, frunze şi ramuri tinere cât şi în perioada de pârgă a
fructelor. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai ( ca o gămălie de ac), galben-cenuşii, formate
din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă cu vârful în jos. Fructele atacate în stadiul
tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu perniţe de mucegai, în final cad la
pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben-cafenii, mai mult sau mai puţin circulare,
pulpa se înmoaie şi putrezeşte, în dreptul petelor apar perniţe pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui,
apoi cenuşii-brunii, dispuse concentric. În funcţie de condiţiile de mediu ( temperatură şi umiditate
atmosferică ), boala se manifestă sub formă de :
-putregaiul brun - apare pe timp umed şi călduros, fructele putrezesc în 3-4 zile,
se brunifică şi cad, prezintă un puf alb-gălbui, apare vara, este cel mai frecvent,
mai evident, mai păgubitor.
- putregaiul negru - este mai rar, pe timp umed şi rece, apare pe fructe mai coapte,
fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu
prezintă fructificaţii.
- putregaiul inimii - apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc,
se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna, fenomenul
se numeşte mumifierea fructelor.
Combatere - Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de
igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.
d - Putrezirea coletului şi a merelor - Phytophthora cactorum
Răspândire - În ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoiurilor sensibili s-a
răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti, Vâlcea, Iaşi, Baia-
Mare, Prahova ).
Simptome - Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent deasupra punctului
de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa se colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos.
Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun – cenuşiu – închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi,
putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub
scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar. În
primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-deschis, umed şi
moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea
fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde continuu. Deseori, pomul prezintă o calusare
puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. În condiţii
foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur. Pomii atacaţi
parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care
se maturează mai rapid. Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate
localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi,
când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. În zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub
forma unor pliuri dispuse concentric. Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie
(aproximativ 8 ani), pomii tineri sunt predispuşi mai puţin. Pe mere, se manifestă printr-o pată brună,
cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima
fructului. Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben-verde, în funcţie
de soi şi de gradul de maturitate. Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi schimbă culoarea, dar
îşi păstrează gustul dulce. Boala se întâlneşte adesea în livadă vara, pe fructele căzute şi pe fructele de
pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul, infecţia din livadă evoluează în depozit.
Combatere - Se recomandă tratamente chimice la avertizare, când condiţiile de mediu sunt optime
pentru realizarea infecţiilor. Prin aplicarea complexului de tratamente fitosanitare la specia măr,
concomitent cu prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis (rapăn), care sunt frecvente pentru
plantaţiile de măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum. Infecţiile cu Phytophthora cactorum
pot fi evitate printr-o agrotehnică adecvată, îngrăşăminte echilibrate în N.P.K.(N-sensibilizează
plantele), irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul de pomi, protejarea
pomilor de diferite acţiuni mecanice, care pot provoca leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în
plantă.
e - Ulceraţia ramurilor- Nectria galigena -
Răspândire - Se întâlneşte sporadic în livezile de măr neîngrijite, dar poate apare şi în pepinieră, dacă
nu se iau măsuri de carantină fitosanitară.
Simptome - Atacul se manifestă pe tulpină, pe şarpante (de obicei la unghiul de ramificare), pe ramuri
şi mai rar pe fructe. În locul unde s-a produs infecţia apare la început o pată mică, brun-roşietică, cu
suprafaţa puţin cufundată, care se extinde atât la suprafaţă, cât şi în profunzime, scoarţa este la început
netedă, apoi se zbârceşte şi se brăzdează cu numeroase crăpături. Într-un stadiu mai avansat, se
exfoliază, lemnul rămâne descoperit. La periferia acestor porţiuni canceroase, scoarţa sănătoasă
reacţionează puternic, prin producerea în fiecare primăvară a unui val de ţesut de acoperire cu
marginea revărsată spre interior şi umflată, care apare ca o îngroşare a marginilor plăgii. Când ţesutul
de acoperire este oprit din creştere, înainte de a reuşi să acopere rana, aceasta evoluează în cancer
deschis. Când ţesutul reuşeşte să acopere rana complet ,plaga are aspectul unui nod umflat, canceros,
care poate avea diferite dimensiuni - cancer închis. Cu timpul zona canceroasă se extinde şi poate
înconjura parţial sau total ramura, care se usucă de la locul atacului în sus. În cazul ramurilor tinere,
cancerul se extinde de jur-împrejur, producând uscarea acestora. De obicei, plăgile canceroase,
provocate de Nectria galligena se formează în dreptul unui mugur sau al unei leziuni produse mecanic
de grindină, de insecte (Eriosoma lanigerum) sau de alte ciuperci (Venturia), ea fiind un parazit de
rană. Ciuperca mai atacă şi fructele ajunse la maturitate, atât pe pom, cât şi în timpul păstrării în
depozite. Infecţia se realizează de obicei printr-o rană. Atacul se manifestă printr-o pată mică, brună,
cu suprafaţa puţin cufundată. În condiţii favorabile, pata se extinde cuprinzând întregul fruct. Epiderma
atacată se zbârceşte şi se acoperă de perniţe sporifere. Ciuperca poate să atace fructele Combatere -
prin măsuri de igienă culturală cum ar fi eliminarea focarelor de infecţie, nu numai de la exterior, ci
poate pătrunde şi dezvolta şi în casa seminală.
prin tăierea şi distrugerea lor prin ardere. Necrozele şi cancerele de pe tulpini, şarpante, se vor extirpa,
până la ţesut sănătos, badijonând rănile create cu o soluţie de sulfat de cupru 2% şi cu mastic sau cu
fungicide sub formă de unguent ( pastă) ca; Pancil, Black sau Santar. Tratamentele chimice - imediat
după recoltarea fructelor ca şi după căderea frunzelor, cu un produs cupric.

2 .BOLI PROVOCATE DE BACTERII ( BACTERIOZE)

a. Arsura bacteriană comună a mărului şi părului - Pseudomonas syringae


Răspândire - Este cunoscută în toate zonele importante de cultură a părului şi mărului. În ţara noastră,
nu produce pagube importante, totuşi constituie un pericol potenţial.
Simptome - Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei. Nervurile frunzelor, îndeosebi
cele de păr, mai rar cele de măr, se înnegresc, iar în zonele internervuriene apar pete brune, care de
obicei confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a limbului. Apoi , frunzele se usucă în întregime, dar nu
cad, rămânând pe pom chiar şi în timpul iernii. Florile infectate se brunifică şi se ofilesc ca şi când ar fi
distruse de îngheţuri târzii. Arsura inflorescenţelor la păr începe prin una sau mai multe leziuni
distincte, de culoare neagră, pe faţa exterioară a diferitelor organe florale. Simptomul cel mai
caracteristic este pe lăstari şi pe ramuri. Pe lăstarii tineri, în jurul locului unde s-a produs infecţia, apar
leziuni sub formă de striuri brune, care de multe ori încercuiesc lăstarul. În asemenea cazuri, partea
superioară se usucă, iar vârful se îndoaie în jos. De pe lăstari boala poate trece şi pe ramurile mai
bătrâne şi pe tulpini, manifestându-se mai ales în jurul nodurilor prin leziuni întinse, sclerozate, uşor
cufundate şi bine delimitate de ţesutul sănătos, evoluând uneori în ulceraţii. Când zona infectată
cuprinde tulpina de jur-împrejur, pomul se usucă. Această formă de atac este mai evidentă în pepinieră.
Combatere - Ramurile bolnave vor fi tăiate de la o distanţă de 50-70 cm mai jos de leziunea formată şi
vor fi arse. Pentru înmulţire se va folosi numai material sănătos dându-se o atenţie deosebită stării
fitosanitare a pomilor în pepiniere. La începutul căderii frunzelor se vor aplica stropiri cu preparate pe
bază de cupru. Se vor elimina din cultură soiurile sensibile, urmând a se extinde cele rezistente.
b Focul bacterian al rozaceelor - Erwinia amylovora
Răspândire - Începând cu 1991 este semnalată în livezile de seminţoase. Pierderile pricinuite de focul
bacterian în zonele în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea pomilor şi pierderea livezilor).
Simptome - Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura inflorescenţelor este de
obicei primul simptom şi apare primăvara devreme. Poate fi afectată o singură floare sau toată
inflorescenţa. Florile sunt hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc. Boala progresează
înspre peduncul care în final se înnegreşte. Pe timp călduros şi umed, uneori din peduncul exsudează
picături de lichid. Boala se extinde repede şi bacteriile invadează frunzele vecine. Pe lăstar apare şi o
ulceraţie mică. Frunzele se veştejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se înnegreşte la păr.
Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom, după inflorescenţe, lăstarii sunt
organele cele mai sensibile, boala progresând foarte rapid. Pe timp umed, începând cu perioada
înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat, care au culoare variabilă, de la alb
până la roşu-închis, cu diferite nuanţe de brun-galben sau portocaliu. Boala apare numai pe fructele
verzi şi cu totul ocazional pot să apară leziuni şi după recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează
direct prin lenticele în scoarţă, prin răni sau prin vase. Perele prezintă de-a lungul zonei necrotice o
margine verde închis, hidrozată, în timp ce pe mere se produce o înroşire prematură, care înconjoară
zona putredă. Fructele atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr. La pomii mai sensibili la
această boală, infecţia poate coborî de la inflorescenţe, lăstari sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante
sau trunchi producând leziuni, ulcere sau exsudări. Leziunile sunt uşor cufundate de forme diferite,
înconjurate de crăpături neregulate, bine delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini sunt
mici, înconjurate de calus. Ele pot încercui întreaga şarpantă, producând moartea părţii superioare sau
dacă sunt localizate pe trunchi, moare tot pomul.
Combatere - se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire sănătos, distrugerea prin ardere a
întregului material infectat, tăierile obişnuite ale pomilor se vor face în perioada de repaus. În livezile
contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea instrumentelor folosite(clorură de var 3%, formalină
4%, hipoclorit de sodiu 10%), tratamete chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, champion
50WP, funguran 0,2-0,3%, alcupral 50PU 0,2-0,3%, distrugerea insectelor vectoare este o măsură
importantă în prevenire bolii(complexul de prevenire şi combatere a atacului bacterian).
c - Cancerul bacterian - Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens.
Răspândire - În România, prima semnalare a făcut-o Traian Săvulescu, în 1928, pe rădăcini de meri
tineri de la Curtea de Argeş. Dintre pomii şi arbuştii fructiferi, piersicul, migdalul şi zmeurul sunt mai
vulnerabile, în multe zone plantaţiile fiind compromise.
Simptome - Principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori (gale, excrescenţe) de
mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic pentru boală este apariţia de
tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea primară, după un timp mai îndelungat, de obicei
formându-se deasupra tumorii principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor,
inhibarea mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni cu
organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini, denumite
teratoame. La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la
început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.
Combatere - Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele
agrofitotehnice au un rol mai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri uşoare, în
care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucernă, să nu băltească apa, se va face o dezinfecţie
prealabilă a solului. Materialul vegetativ ( marcote ) va fi recoltat numai de la
Plantele sănătoase. Înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se prin ardere pomii
canceraţi. Fertilizarea, dacă este nevoie se va face cu mai puţin azot şi mai mult fosfor şi potasiu.

3.BOLI PRODUSE DE VIRUSURI ŞI MICOPLASME.

Bolile virotice deţin un loc important între factorii care limitează productivitatea pomilor fructiferi. Ele
provoacă reducerea vigorii, frecvent co 10%, uneori chiar cu peste 50 %, incompatibilitatea la altoire,
degenerarea şi pieirea mai mult sau mai puţin rapidă a pomilor, deteriorarea calităţii fructelor,
modificarea caracterelor biologice şi morfologice, cancere şi necrozări diverse. Se pot distinge:
- viroze provocate de viruşi care au putut fi izolaţi şi identificaţi;
- viroze probabile ai căror agenţi infecţioşi se comportă asemănător celor precedenţi şi determină
acelaşi fel de pagube.
-micoplasmoze - micoplasmele fiind paraziţi intermediari între bacterii şi viruşi. Aceşti paraziţi au
proprietatea de a cuprinde rapid toată planta infectată şi de a produce pagube specifice şi în acelaşi
timp şi foarte variabile.
a - Mozaicul – Apple mosaic virus
Se manifestă pe frunze, unde apar pete neuniforme de culoare verde –deschis până la galben, galben-
auriu sau crem de formă şi mărimi diferite, linii şi benzi distribuite neuniform pe suprafaţa frunzei.
Prevenire şi combatere – folosirea la altoire a ramurilor altoi şi portaltoi sănătoşi, liber de virus,
eliminarea pomilor bolnavi şi distrugerea lor prin ardere.
b. Proliferarea – Apple proliferation mycoplasma
Se manifestă la pomii tineri prin dereglarea proceselor de creştere şi dezvoltare, pomii pornesc în
vegetaţie mai devreme, iar simptomul tipic este „ proliferarea „ ,datorită pornirii mugurilor axilari şi a
pornirii unui mare număr de lăstari secundari, frunzele sunt mai mici, mai înguste, mai alungite. Pomii
bolnavi pornesc în vegetaţie cu 1-2 săptămâni mai devreme, formează fructe puţine, de dimensiuni
reduse, deformate.
Prevenire şi combatere - înfiinţarea plantaţiilor cu pomi sănătoşi, certificaţi LTV ( liberi de virusuri );
materialul pomicol bolnav se elimină şi se distruge prin ardere. Controlul intensiv al insectelor
dăunătoare şi buruienilor din plantaţii este esenţial pentru evitarea infestării lor.
c. Înmuierea lemnului - Apple Rubbery Wood.
Se recunoaşte după flexibilitatea deosebit de mare a şarpantelor (la pomii tineri ) şi a lăstarilor de 1-2
ani şi chiar a ramurilor şi tulpinilor (portul este asemănător unei sălcii plângătoare), talia pomului este
mai redusă. Acest fapt se datoreşte unor dereglări în procesele de biosinteză şi de depunere a ligninei în
pereţii celulelor care alcătuiesc xilemul. Ramurile sunt flexibile şi elastice, putând fi uşor îndoiţi fără a
se frânge.
Prevenire şi combatere - plantarea de pomi sănătoşi (liber de boli virotice - LTV); materialul bolnav
este distrus prin ardere.

B. BOLILE PĂRULUI

Unii paraziţi ai mărului atacă cu aceeaşi intensitate şi părul. Aceştia sunt:


- cele provocate de bacterii- arsura bacteriană comună
- focul bacterian al rozaceelor
- cancerul bacterian
- cele provocate de ciuperci ( micoze): - monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor.

Toate acestea au fost descrise la bolile mărului.

Boli provocate de ciuperci ( micoze)

a. Pătarea cafenie şi rapănul părului – Venturia pirina


Răspândire - se găseşte răspândită în toate zonele de cultură ale părului, unde sunt condiţii climatice
favorabile.
Simptome - Ciuperca atacă frunzele, pedunculii florali, sepalele, fructele şi lăstari. Pe organele afectate
apar pete măslinii catifelate, care în condiţii de umiditate ridicată( peste 90%) cresc, se contopesc,
putând acoperi porţiuni mari din suprafaţa acestora. Atacul pe lăstari se constată în perioada când
aceştia sunt în stadiul erbaceu, de la începutul lunii mai, până în septembrie, sub forma unor pete
măslinii. În scurt timp stratul de suber din dreptul petelor se ridică, formându-se vezicule mici, care
crapă în partea superioară, dând astfel lăstarilor un aspect caracteristic, răpănos. Lăstarii puternic
atacaţii se usucă începând de la vârf. Pe fructele tinere apar, ca şi pe frunze, pete măslinii- negricioase,
care în condiţii de umiditate atmosferică ridicată se extind, confluează, acoperind o mare parte din
suprafaţa fructelor. În dreptul petelor de pe organele atacate, pe strome reduse, se diferenţiază
conidioforii şi conidiile ciupercii.
Combatere - pentru prevenire, sunt necesare o serie de măsuri agrotehnice ( arătura de toamnă, tăierea
lăstarilor cu atac etc.) şi tratamente chimice la avertizare( în funcţie de biologia ciupercii, fenologia
soiurilor existente în cultură, sensibilitatea acestora, rezerva agentului patogen, remanenţa produselor,
precum şi în funcţie de condiţiile de mediu). Numărul tratamentelor chimice oscilează între 4-8 din
care 2-3 înainte de înflorit ( în funcţie de precipitaţiile căzute) şi de sensibilitatea soiului.
b. Pătarea albă a frunzelor de păr - Mycosphaerella sentina
Răspândire - În ţara noastră, se găseşte frecvent în plantaţiile de păr, în zonele cu climă umedă,
îndeosebi în anii ploioşi, când atacul de Mycosphaerella sentina poate provoca pagube economice.
Simptome - Atacul se manifestă frecvent pe frunze, mai rar pe fructe. Către sfârşitul primăverii, pe
frunze apar pete brune, circulare, neregulate de 1-4 mm diametru, petele devin cenuşii - albicioase,
înconjurate de o margine de culoare brun-roşcată, la soiurile sensibile ajunge la 80 pete pe frunză,
dispuse în spaţiile dintre nervuri. Pe partea superioară a frunzelor, în dreptul petelor apar puncte mici,
negricioase, care reprezintă picnidiile ciupercii. Pe fructe pot apare pete superficiale, identice cu cele
de pe frunze, dar de dimensiuni mai mari.
Combatere - Prin măsurile agrotehnice şi chimice aplicate într-o livadă de păr pentru prevenirea şi
combaterea atacului de Venturia pirina, se previn şi infecţiile de Mycosphaerella sentina.
c. Pătarea brună a frunzelor de păr - Diplocarpon mespili sin. Fabrea maculata
Răspândire - este destul de frecvent întâlnită în toate zonele de cultură ale părului şi gutuiului,
pagubele cele mai mari sunt produse în pepinieră, unde poate produce defolierea prematură a pomilor.
Simptome - Frecvent ciuperca atacă frunzele, lăstarii, mai rar fructele. Pe frunze în tot cursul perioadei
de vegetaţie apar pete, mai mult sau mai puţin circulare, cu diametrul de 1-5 mm, galbene, apoi brun-
roşietice, bine delimitate. Pe faţa superioară a frunzelor, în dreptul petelor, apar unu mai rar două-trei
puncte mici crustoase, negricioase, care sunt fructificaţiile ciupercii. Frunzele se răsucesc, se brunifică
şi în final cad. Pe fructe, în anii umezi apar pete ca pe frunze, dar mai mari, în special la gutui. Pe
lăstarii tineri, în special pe vârfuri, apar pete asemănătoare celor de pe frunze. Acestea pot evolua în
cancere longitudinale, lungi de câţiva cm, care conduc la brunificarea şi uscarea acestora.
Combatere - se realizează prin aceleaşi măsuri şi cu aceleaşi fungicide, care se folosesc pentru
prevenirea şi combaterea rapănului părului.
d. Boala plumbului - Chondrostereum purpureum sin. Stereum purpureum.
Răspândire - boala se găseşte în toate zonele de cultură ale părului.
Simptome - pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat, cu
luciu argintiu. Frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări
antocianice pe margini, coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte ( se maschează la un moment
dat) , lemnul apare brun, lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei
„ mături de vrăjitoare „.
Combatere - măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu
atac, tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă ( cu
produse cuprice, prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice-ex.
Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie).

C. BOLILE CAISULUI
1.Boli produse de bacterii

a. Ciuruirea bacteriană - Xanthomonas campestris sin. Xanthomonas pruni


b. Arsura bacteriană comună - Pseudomonas syringae
c. Cancerul bacterian - Agrobacterim radiobacter pv. Tumefaciens.

2.Boli produse de ciuperci (micoze)

a. Făinarea caisului - Podosphaera tridactyla


b. Monilioza - Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
c. Ciuruirea frunzelor de sâmburoase - Stigmina carpophila sin. Coryneum beyjerinckii
d. Uscarea ramurilor – Valsa cineta sin. Valsa leucostoma.

1.Boli produse de bacterii


a. Ciuruirea bacteriană - Xanthomonas campestris sin. Xanthomonas pruni
Răspândire - este destul de răspândită la noi în ţară fără să prezinte importanţă economică.
Simptome - Atacul acestei bacterii se aseamănă la prima vedere cu atacul de Stigmina carpophila
(ciuruirea frunzelor la sâmburoase). Boala se manifestă pe frunze, fructe, lăstari tineri pe ramuri şi
tulpini. Pe frunze încă din luna mai, apar pete mici de 0,5-2 mm în diametru, circulare sau unghiulare,
cu aspect apos, translucid, de culoare verde, ceva mai închisă decât a ţesutului sănătos. La început
petele apar în jurul stomatelor sau sunt limitate la ţesuturile dintre nervuri. Caracteristic, este faptul că
ele sunt înconjurate de o zonă cu aspect sticlos şi transparent. De cele mai multe ori sunt acoperite cu
un exsudat abundent, gălbui. Cu timpul, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se usucă, se
desprind şi cad, iar frunzele rămân ciuruite. La un atac puternic, petele se unesc, se extind, mai ales
către marginea frunzelor, care în cele din urmă apar zdrenţuite. Când apar pete şi pe peţiolul frunzelor,
se înregistrează o cădere în masă a acestora. Pe fructe, apar la început pete mici, de culoare brună, apoi
negricioasă, circulare cu aspect apos, care se măresc în dimensiune, odată cu fructul. Ele sunt
cufundate în pulpa fructului şi prezintă la suprafaţă un exsudat gălbui foarte bogat în bacterii. Uneori,
petele de pe fructele necoapte apar înconjurate de un inel verde-închis. În dreptul acestor pete,
ţesuturile fructului reacţionează prin secreţie de clei şi prin formarea la limita dintre ţesutul sănătos şi
cel bolnav, a unui strat de suber separator. Cu timpul, petele se necrozează, plesnesc, formând crăpături
mai mult sau mai puţin adânci.
Combatere - se recomandă stropiri cu produse cuprice prefloral, urmat de 1-2 tratamente la interval de
10-15 zile în funcţie de condiţiile climatice, cu fungicide de contact, de asemenea trebuie aplicat un
tratament chimic după căderea frunzelor cu un produs cupric.
b.Arsura bacteriană comună - Pseudomonas syringae
Simptome - Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei. Nervurile frunzelor, se înnegresc,
iar în zonele internervuriene apar pete brune, care de obicei confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a
limbului. Apoi, frunzele se usucă în întregime, dar nu cad, rămânând pe pom chiar şi în timpul iernii.
Florile infectate se brunifică şi se ofilesc ca şi când ar fi distruse de îngheţurile târzii. Arsura
inflorescenţelor la păr începe prin una sau mai multe leziuni distincte, de culoare neagră, pe faţa
exterioară a diferitelor organe florale. Simptomul cel mai caracteristic este pe lăstari şi pe ramuri. Pe
lăstarii tineri, în jurul locului unde s-a produs infecţia, apar leziuni sub formă de striuri brune, care de
multe ori încercuiesc lăstarul. În asemenea cazuri, partea superioară se usucă, iar vârful se îndoaie în
jos. De pe lăstari boala poate trece şi pe ramurile mai bătrâne şi pe tulpini, manifestându-se mai ales în
jurul nodurilor prin leziuni întinse, sclerozate, uşor cufundate şi bine delimitate de ţesutul sănătos,
evoluând uneori în ulceraţii. Când zona infectată cuprinde tulpina de jur-împrejur, pomul se usucă.
Această formă de atac este mai evidentă în pepinieră.
Combatere - ramurile bolnave vor fi tăiate de la o distanţă de 50-70 cm.. mai jos de leziunea formată şi
vor fi arse. Pentru înmulţire se va folosi numai material sănătos, dându-se o atenţie deosebită stării
fitosanitare a pomilor în pepiniere. La începutul căderii frunzelor se vor aplica stropiri cu preparate pe
bază de cupru. Se vor elimina din cultură soiurile sensibile, urmând a se extinde cele rezistente.
c. Cancerul bacterian -Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
Răspândire – boala este răspândită în pepiniere, piersicul fiind una din speciile cele mai atacate.
Simptome - principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori (gale, excrescenţe) de
mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic pentru boală este apariţia de
tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea primară, după un timp mai îndelungat, de obicei
formându-se deasupra tumorii principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor,
inhibarea mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni cu
organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini, denumite
teratoame. La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la
început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.
Combatere - Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele
agrofitotehnice au un rol mai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri uşoare, în
care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucernă, să nu băltească apa, se va face o dezinfecţie
prealabilă a solului. Materialului vegetativ ( marcote ) va fi recoltat numai de la plantele sănătoase.
Înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se prin ardere pomii canceraţi.
Fertilizarea, dacă este nevoie se va face cu mai puţin azot şi mai mult fosfor şi potasiu.
2. Boli produse de ciuperci ( micoze ).
a. Făinarea caisului - Podosphaera tridactyla.
Răspândire - Este o boală des întâlnită în plantaţiile de cais, îndeosebi în ţările cu climat mediteranean,
unde sunt atacate şi fructele. La noi este frecvent întâlnită în pepinieră.
Simptome - Pe frunze şi lăstari, simptomele sunt asemănătoare cu cele produse de Podosphaera
leucotricha (făinarea la măr). Pe fructe, atacul se manifestă de timpuriu, când acestea au mărimea unei
alune, apar pete albicioase, alcătuite din filamentele miceliene ale ciupercii, care se strecoară printre
pubescenţa fructului, alcătuind o ţesătură cu aspect arahnoiden. Cu timpul petele se necrozează,
epiderma îşi pierde elasticitatea şi apar crăpături, care expun fructele la diferite infecţii banale.
b.Monilioza- Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
Răspândire - Boala este foarte răspândită, fiind una din cauzele diminuării producţiei de fructe.
Simptome - boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase,
florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai( ca
o gămălie de ac ), galben-cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă
cu vârful în jos. Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu
perniţe de mucegai, în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben-cafenii,
mai mult sau mai puţin circulare, pulpa se înmoaie şi putrezeşte, în dreptul petelor apar perniţe
pufoase, de 1-3mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşi-brunii dispuse concentric. În funcţie de condiţiile
de mediu( temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de:
Putregaiul brun - apare pe timp umed şi călduros, fructele putrezesc în 3-4 zile, se brunifică şi cad,
prezintă perniţe alb-gălbui, apare vara, este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.
Putregaiul negru - este mai rar, pe timp umed şi rece, apare pe fructe mai coapte, fructele mumifiate
putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu prezintă fructificaţii.
Putregaiul inimii – apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se
mumifică şi atârnă pe pom şi iarna, fenomenul se numeşte mumifierea fructelor.
Combatere - pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de
igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.
c. Ciuruirea frunzelor de sâmburoase - Stigmina carpophila sin. Coryneum beyjerinckii
Răspândire se găseşte frecvent în livezile de cais, unde în condiţii favorabile produce pagube cu
importanţă economică. Este destul de răspândită şi la noi în ţară.
Simptome – boala se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri şi pe fructe. Pierderile datorită atacului pe
fructe, pot ajunge uneori la 80% din producţie. Caisele pot fi atacate de la dimensiunea unei alune,
până la pârgă. Atacul se manifestă numai pe o parte a fructului, prin apariţia unor pete mici, de 1-2mm,
brunii sau brun-roşietice, cu marginea uşor proeminentă, din care cauză fructul are un aspect crustos.
Fructele tinere atacate, rămân mai mici, asimetrice şi nu se maturează normal.
Combatere - prin tăierea ramurilor atacate şi răzuirea ulcerelor de pe şarpante se diminuează mult sursa
de infecţie. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de
pastă. Pentru prevenirea infecţiilor, se recomandă tratamente chimice la avertizare atât toamna după
căderea frunzelor, cât şi în timpul perioadei de vegetaţie.
d.Uscarea ramurilor - Valsa cincta sin. Valsa leucostoma.
Răspândire - se găseşte frecvent în plantaţiile de cais, cireş, prun, piersic.
Simptome - pomii atacaţi se recunosc uşor prin frunzişul îngălbenit în cursul verii, care se usucă şi
cade prematur. Ciuperca aproape întotdeauna se dezvoltă saprofitic pe porţiunile scoarţei atacate de ger
sau pe afecţiunile produse de alte ciuperci. Dar , poate să producă şi infecţii ca agent primar, fiind în
acest caz parazit al scoarţei când produce o necroză asemănătoare unei arsuri. Pe lăstari, apar zone
mari, cenuşi-gălbui, uneori cafenii, oval alungite, izolate ce ocupă parţial sub formă de manşon
extremitatea lăstarului. Lăstarii subţiri se usucă, iar pe ramurile mai scurte sau la ramificaţii, leziunile
asemănătoare cancerului, prezintă scurgeri cleioase. Pe scoarţă apar numeroase pustule în formă de
disc, negricioase, care sunt cufundate într-o stromă neagră, picnidiile ciupercii, care pun în libertate
numeroşi picnospori, ce realizează noile infecţii. Când are acţiune primară, ciuperca este un parazit de
rană, infecţiile realizându-se prin răni în epidermă şi prin cicatricele frunzelor. În perioada de repaus
vegetativ al plantei-gazdă, necrozele produse de Valsa cincta, cresc datorită răspândirii ciupercii în
ţesuturi. Distrugerea scoarţei se datorează atât acţiunii toxice a ciupercii, cât şi acţiunii mecanice prin
răspândirea miceliului inter şi intracelular.
Combatere - se recomandă tăierea şi distrugerea ramurilor atacate sau debilitate. Rănile vor fi
badijonate cu sulfat de cupru 1% sau cu alte fungicide sub formă de unguent ( Santar, Pancil etc.)
Infecţiile pot fi prevenite prin tratamente chimice la avertizare, în timpul perioadei de vegetaţie,
conform complexului de protecţia plantelor ce se aplică împotriva ciuruirii frunzelor Stigmina
carpophila.

D.BOLILE PRUNULUI
1. Boli produse de bacterii( bacterioze)
a. Pătarea şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de prun- Xanthomonas campestri
pruni.
2.Boli produse de ciuperci( micoze)
a.Pătarea roşie a frunzelor de prun- Polystigma rubrum.
b.Ciuruirea frunzelor de sâmburoase- Stigmina carpophyla sin. Coryneum beijerinkii.
c.Hurlupi- Taphrina pruni.
d.Mături de vrăjitoare- Taphrina insititiae.
e. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase- Monilinia laxa.
f.Boala plumbului- Chondrostereum purpureum sin. Stereum purpureum.
3.Boli produse de viruşi( Viroze).
a. Plum- pox (Sarka, Vărsatul prunului)
b. Bark split- Crăparea scoarţei.
c. Virozele de tip ILAR- Piticirea prunului şi pătarea necrotică a prunului.
d. Line pattern
1. Boli produse de bacterii ( bacterioze )
a. – Pătarea şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de prun- Xanthomonas campestri pv. pruni.
Răspândire-În România, este răspândită în toate zonele pomicole, constatându-se şi pe alte specii de
sâmburoase. Din cauza atacului s-au înregistrat pagube importante în livezile de prun, prin defolieri
puternice şi căderea în masă a fructelor la soiurile de prun sensibile la atacul acestei bacterii.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, fructe, lăstari tineri, pe ramuri şi tulpini. Pe frunze încă din
luna mai, apar pete mici de 0,5-2mm în diametru, circulare sau unghiulare, cu aspect apos, translucid,
de culoare verde, ceva mai închisă decât a ţesutului sănătos. La început petele apar în jurul stomatelor
sau sunt limitate la ţesuturile dintre nervuri. Caracteristic, este faptul că ele sunt înconjurate de o zonă
cu aspect sticlos şi transparent. De cele mai multe ori sunt acoperite cu un exsudat abundent, gălbui.
Cu timpul, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se usucă, se desprind şi cad, iar frunzele rămân
ciuruite. La un atac puternic, petele se unesc, se extind, mai ales către marginea frunzei, care în cele
din urmă apar zdrenţuite. Când apar pete şi pe peţiolul frunzelor, se înregistrează o cădere în masă a
acestora. Pe fructe, apar la început pete mici, de culoare brună, apoi negricioasă, circulare cu aspect
apos, care se măresc în dimensiune, odată cu fructul. Ele sunt cufundate în pulpa fructului şi prezintă la
suprafaţă un exsudat gălbui foarte bogat în bacterii. Uneori, petele de pe fructele necoapte apar
înconjurate de un inel verde-închis. În dreptul acestor pete, ţesuturile fructului reacţionează prin
secreţie de clei şi prin formarea la limita dintre ţesutul sănătos şi cel bolnav, a unui strat de suber
separator. Cu timpul, petele se necrozează, plesnesc, formând crăpături mai mult sau mai puţin adânci.
Combatere- se recomandă stropiri cu produse cuprice prefloral, urmate de 1-2 tratamente la interval de
10-15 zile în funcţie de condiţiile climatice, cu fungicide de contact, de asemenea trebuie aplicat un
tratament chimic după căderea frunzelor cu un produs cupric.
2.Boli produse de ciuperci ( micoze).
a. Pătarea roşie a frunzelor de prun- Polystigma rubrum.
Răspândire- Se întâlneşte frecvent în plantaţiile de prun unde nu se aplică tratamente chimice,
începând cu decada a III-a a lunii aprilie, îndeosebi la soiurile sensibile.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, prin apariţia unor pete galbene-verzui, apoi roşii
cărămizii( de unde vine numele bolii). Ţesutul este mai îngroşat, casant, uşor bombat spre faţa
inferioară a limbului. Numărul petelor oscilează între 1-13, frecvent 6-8. În condiţiile unui atac
puternic se constată o defoliere timpurie şi în final fructele cad. În dreptul petelor, pe faţa inferioară a
frunzelor, apar nişte punctişoare mici, brune ce reprezintă deschiderile picnidiilor. Către sfârşitul verii,
ţesutul din dreptul petelor se colorează, începând din centru, în brun-negricios.
Combatere- în prevenirea infecţiilor se recomandă arătura de toamnă şi tratamente chimice la
avertizare, în funcţie de evoluţia parazitului şi condiţiile pluviohigrometrice. Rezultatele bune se obţin
când se folosesc tratamente preflorale cu produse cuprice (Turdacupral 50-0,4%, zeamă bordeleză-
0,5%, Captan 50 PU-0,25%, Folpan 80WP- 0,2%, Dithane M45- 0,2%) şi postflorale cu produse
fungicide de sinteză organică.
b.Ciuruirea frunzelor de sâmburoase- Stigmina carpophyla sin. Coryneum beijerinkii
Răspândire- se găseşte frecvent în livezile de cireş, vişin, cais, piersic, prun, unde în condiţii favorabile
produce pagube cu importanţă economică.E destul de răspândită şi la noi în ţară.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri şi pe fructe. Pe frunze, după dezmugurire
apar pete de dimensiuni şi culori diferite, în funcţie de specie şi anume:
la cais sunt pete mici de 0,5-3mm diametru, roz-violaceu, delimitate de un chenar brun-roşiatic;
la piersic petele sunt circulare, brunii, de 2-5mm, mărginite de un contur brun-violaceu;
la cireş-vişin, petele sunt mai mari de 2-7mm diametru, circulare, brun-deschis cu marginile mai
închise;
la prun, petele sunt mai mici de 0,3-3mm diametru, cenuşiu-brunii, înconjurate de un contur mai
închis. Cu timpul, ţesutul din dreptul petelor se necrozează şi cade, astfel că, frunzele apar ciuruite,
petele pot fi izolate sau pot să conflueze, caz în care perforaţiile sunt mai mari, neregulate. În condiţiile
unui atac intens se produce o desfrunzire timpurie a pomilor. În perioadele cu umiditate atmosferică
mare, boala se extinde şi pe lăstarii verzi, pe fructe, în special la cais, prun, cireş, vişin, piersic şi
migdal. Pe lăstari, primăvara apar numeroase pete mici, ovale, de 0,5-2.5mm lungime, roşietice sau
violacee, dispuse în jurul mugurilor, petele cresc, ajungând la 4cm diametru, ţesutul se necrozează,
devine brun-cenuşiu, apoi cenuşiu albicios, uşor cufundat, cu marginile bine delimitate. În dreptul
petelor apar numeroase punctişoare mici, negricioase, constituite din conidioforinşi conidii. În cazul
atacurilor intense, lăstarii se usucă, începând de la vârf. Pe lăstarii de 1-3 ani, scoarţa din dreptul
petelor crapă, provocând ulceraţii prin care se scurge clei. Atacul pe fructe şi peduncul se manifestă la
toate sâmburoasele. Pe prune- mai rar-apar pete mici, cenuşii, superficiale cu marginea de culoare mai
închisă, ţesuturile se rup şi apar secreţii cleioase.
Combatere- prin tăierea lăstarilor atacaţi şi răzuirea ulcerelor de pe şarpante se diminuează mult sursa
de infecţie. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de
pastă. Pentru prevenirea infecţiilor, se recomandă tratamente chimice la avertizare atât toamna după
căderea frunzelor, cât şi în timpul perioadei de vegetaţie.
c.Hurlupi- Taphrina pruni.
Răspândire- în ţara noastră este destul de răspândită în toate judeţele unde sunt livezi de prun, fiind
frecventă în primăverile reci şi umede.
Simptome – atacul se manifestă pe fructe, apărând în lunile aprilie-mai, imediat după fecundare.
Ovarele infectate, în curs de dezvoltare se alungesc şi se lăţesc luând forma unei secere, mezocarpul
este hipertrofiat, endocarpul nedezvoltat, iar sămânţa atrofiată. Fructele atacate au un aspect rugos, un
colorit verde gălbui şi un gust dulce acrişor. După un timp, fructele se acoperă cu un strat fin, la
început albicios-cenuşiu, apoi brun-violaceu, datorită dezvoltării ascelor ciupercii. Primăverile reci şi
umede favorizează infecţia.
Combatere- atacul se manifestă frecvent în livezile de prun neîngrijite. Se recomandă, pentru evitarea
infecţiilor o stropire albastră cu zeamă bordeleză conc. 0.5%, la dezmugurire şi tratamente chimice în
fazele de buton alb, la scuturarea petalelor şi legatul fructelor, cu unul din produsele: Dithane M45
conc. 0.2%, Polisulfură de bariu conc.1%, Oxiclorură de cupru 50 conc. 0,3%.
d.Mături de vrăjitoare- Taphrina insititiae.
Răspândire- la noi în ţară se găseşte frecvent pe văile râurilor din Muntenia şi zona premontană.
Simptome- la pomii infectaţi de această ciupercă se observă ramuri lungi, subţiri, bogat şi neregulat
ramificate, care pornesc din locuri foarte apropiate, sub forma unor tufe lungi de 1m şi late de
aproximativ 40cm. În iarnă, atacul se observă mai uşor. Acestea pornesc în vegetaţie primăvara, dar
sunt lipsite de flori. Frunzele de pe aceste ramuri sunt mai mici, uşor băşicate spre partea superioară,
iar pe cea inferioară prezintă un strat fin, cenuşiu-albicios, format din asce cu ascospori. Aceste frunze
se brunifică şi cad mai devreme.
Combatere- boala se combate prin tăierea şi distrugerea prin ardere a focarelor de infecţie ( mături de
vrăjitoare) şi prin tratarea rănilor rezultate cu diferite substanţe dezinfectate ( sulfat de cupru conc. 1%
şi badijonarea lor cu fungicide sub formă de unguent( Santar, Pancil etc.)
e. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase- Monilinia
laxa
Răspândire – semnalată în 1878, în ţara noastră, s-a extins mult, atacul de primăvară produce pagube
evaluate la 60%.
Simptome- boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, fructe. Atacul de primăvară afectează florile,
lăstarii şi frunzele, este foarte dăunător pentru ţara noastră. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc,
se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie. Aceştia pot fi confundaţi cu
îngheţurile târzii de primăvară. Pe fructe, apar pete circulare, cafenii, care se extind repede, cuprinzând
fructul, pulpa devine moale şi putrezeşte, fructificaţiile ciupercii apar sub formă de perniţe de 1-2mm
diametru, de culoare alb-gălbui sau cenuşiu-gălbui, acestea se dezvoltă la o umiditate atmosferică mare
şi o temperatură de 10-12oC. Fructele se infectează uşor prin leziunile provocate de grindină şi insecte,
cât şi prin contactul direct dintre cele infectate şi cele sănătoase.
Combatere – pentru prevenirea şi combaterea atacului de Monilinia laxa sunt necesare o serie de
măsuri de igienă culturală, precum şi tratamente fitosanitare, aplicate la avertizare. Pentru protejarea
lăstarilor de cireş, vişin, cais, rezultatele foarte bune se obţin prin 3-4 tratamente, la intervale de 2-3
zile, de la începutul înfloritului până la scuturarea petalelor.
f.Boala plumbului- Chondrostereum purpureum sin. Stereum purpureum.
Răspândire – boala se găseşte în toate zonele de cultură a piersicului.
Simptome – pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat,
cu luciu argintiu, frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări
antocianice pe margini, coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte( se maschează la un moment
dat), lemnul apare brun, lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei
„ măture de vrăjitoare”.
Combatere – măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu
atac, tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă ( cu
produse cuprice prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice-ex.
Befran 25 WPîn timpul perioadei de vegetaţie)
3.Boli produse de virusuri ( viroze)
a.Plum-pox( Sarka, Vărsatul prunului)
Simptome – primăvara, simptomele cele mai caracteristice apar pe frunze, sub formă de pete circulare
de culoare galben-deschis, aparent uleioase. În vară, inelele clorotice şi decolorările se grupează mai
ales în zona nervurilor. La fructe, la unele soiuri şi mai ales la Vinete româneşti, determină căderea
acestora în valuri succesive, începând imediat după legare, înregistrându-se în unii ani pierderea totală
a recoltei. La fructele rămase pe pom până la recoltare se formează pete şi depresiuni de pieliţă, pulpă,
deformare, infiltraţii de culoare brună în pulpa din jurul sâmburelui, la atac puternic sâmburii prezintă
pete, de regulă circulare, de diferite dimensiuni, de coloraţie galben-brună-roşietică. Sensibilitatea şi
exteriorizarea simptomelor variază foarte mult în funcţie de soi, de tipul virusului, condiţiile anuale
etc. Totodată pomii infectaţi se debilitează treptat, leagă tot mai puţine fructe de la un an la altul, devin
nerentabili pentru a fi menţinuţi în plantaţie.
Plum-poxul nu poate fi combătut prin mijloace curative, un pom odată infectat rămâne bolnav toată
perioada cât mai este menţinut în livadă. Principalul mijloc de luptă cu acest virus extrem de grav
constă în înfiinţarea plantaţiilor cu material săditor sănătos, certificat ca „ liber de viroze”. Pepinierele
oficiale sunt urmărite permanent de organisme specializate, printr-un corp de inspectori de stat, care
atestă starea de sănătate, pomii bolnavi fiind eliminaţi, cu interdicţia de a fi valorificaţi. Dificultatea
constă în aceea că după plantare pomii sănătoşi sunt infestaţi, sursa constituind-o pomii bolnavi din
împrejurimi. Rata anuală de reinfectare poate fi destul de mare dacă nu se iau măsuri de prevenire
respectiv de combatere a afidelor ( pureci verzi) care sunt principalul vector de transmitere a infecţiilor
de la pomii bolnavi. Şi de asemenea, pe cât posibil defrişarea şi arderea pomilor infectaţi. Evitarea
plantării soiurilor foarte sensibile în zone puternic infectate. Se va acorda atenţie tratamentelor de
fitoprotecţie din perioadele mai-iunie şi septembrie-octombrie, când afidele populează sâmburoasele.
b. Bark split – Crăparea scoarţei.
Simptome – caracteristic pentru această viroză este apariţia unor crăpături şi adâncituri mai mult sau
mai puţin profunde, totdeauna uscate, pe trunchi, la baza ramificării şarpantelor şi chiar la baza
ramurilor de un an. În pepinieră apare sub forma unor exfolieri fine pe scoarţa trunchiului. Simptomele
foliare sunt relativ puţin aparente, sub formă de pete difuze, verde pal. Pomii puternic infectaţi prezintă
adesea un aspect clorotic, de îngălbenire, generalizat, producţia reducându-se cu 30-60%. Longevitatea
pomilor infectaţi scade considerabil, aceştia pierind treptat. Cele mai sensibile soiuri sunt d – Agen , R.
Althan , Stanley, Tuleu dulce.
Neexistând nmijloace de luptă curative, se impune înfiinţarea plantaţiilor de prun cu material
sănătos,”liber de viroze”.
c.Virozele de tip ILAR.-Piticirea prunului şi pătarea necrotică a prunului.
Simptome – virozele de acest tip sunt larg răspândite în plantaţiile de prun şi în mod special la soiul
Agen. Simptomele cele mai curente constau în deformarea mai mult sau mai puţin intensă a frunzelor,
în apariţia unor pete necrotice, ofilirea şi uscarea unor lăstari în primăvară, crăpături pe trunchi. Faza
de şoc apare în anul următor imputării apoi infecţia rămâne latentă ani de zile apărând neregulat. Pe
fructe nu apar simptome caracteristice. Fertilitatea pomilor scade, reducerea vigorii de creştere şi a
producţiei putând ajunge 15-20% faţă de pomii sănătoşi şi la unele tulpini pomii se usucă în 4-5 ani.
Virozele responsabile ale acestor afecţiuni se transmit prin polen şi sâmburi
Ca mijloace de luptă asemănător ca la Plum-pox.
d. Line pattern
Simptome- pe frunze constau în linii galbene, uneori albicioase, de formă sinuoasă, de unde şi
denumirea de mozaicul în benzi al prunului. Singur, acest virus sub incidenţa economică este
nesemnificativă. Infecţia acestuia este cel mai adesea asociată cu a virusurilor de tip ILAR. Metodele
de luptă sunt preventive, respectiv material săditor sănătos.

E. BOLILE PIERSICULUI
1.Boli produse de bacterii( bacterioze )
- Ciuruirea bacteriană- Xanthomonas campestris pv. pruni.
-Cancerul bacterian- Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens.
2.Boli produse de ciuperci ( micoze ).
-Monilioza- Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
- Făinarea piersicului- Sphaerotheca pannosa var. persicae.
- Băşicarea frunzelor de piersic- Taphrina deformans.
- Uscarea ramurilor –Valsa cincta sin. Valsa leucostoma.
1.Boli produse de bacterii( bacterioze)
a.Ciuruirea bacteriană- Xanthomonas campestris pv. pruni.
Răspândire- este destul de răspândită la noi în ţară fără să prezinte importanţă economică.
Simptome- atacul acestei bacterii se aseamănă la prima vedere cu atacul de Stigmina
carpophila( ciuruirea frunzelor ). Pe piersic mai este indicat şi atacul bacteriilor Pseudomonas
syringae( arsura bacteriană). Boala se manifestă pe frunze, fructe, lăstari tineri, pe ramuri şi tulpini. Pe
frunze încă din luna mai, apare pete mici de 0,5-2mm în diametru, circulare sau unghilare, cu aspect
apos, translucid, de culoare verde, ceva mai închisă decât a ţesutului sănătos. La început petele apar în
jurul stomatelor sau sunt limitate la ţesuturile dintre nervuri. Caracteristic, este faptul că ele sunt
înconjurate de o zonă cu aspect sticlos şi transparent. De cele mai multe ori sunt acoperite cu un
exsudat abundent, gălbui. Cu timpul, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, se usucă, se desprind
şi cad, iar frunzele rămân ciuruite. La un atac puternic, petele se unesc, se extind, mai ales către
marginea frunzelor, care în cele din urmă apar zdrenţuite. Când apar pete şi pe peţiolul frunzelor, se
înregistrează o cădere în masă a acestora. Pe fructe, apar la început pete mici, de culoare brună, apoi
negricioasă, circulare cu aspect apos, care se măresc în dimensiune, odată cu fructul. Ele sunt
cufundate în pulpa fructului şi prezintă la suprafaţă un exsudat gălbui foarte bogat în bacterii. Uneori,
petele de pe fructele necoapte apar înconjurate de un inel verde închis. În dreptul acestor pete,
ţesuturile fructului reacţionează prin secreţie de clei şi prin formarea la limita dintre ţesutul sănătos şi
cel bolnav, a unui strat de suber separator. Cu timpul, petele se necrozează, plesnesc, formând crăpături
mai mult sau mai puţin adânci.
Combatere – se recomandă stropiri cu produse cuprice prefloral, urmate de 1-2 tratamente la interval
de 10-15 zile în funcţie de condiţiile climatice, cu fungicide de contact, de asemenea trebuie aplicat un
tratament chimic după căderea frunzelor cu un produs cupric.
b. Cancerul bacterian-Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
Răspândire – boala este răspândită în pepiniere, piersicul fiind una din speciile cele mai atacate.
Simptome-principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori ( gale, excrescenţe) de
mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic pentru boală este apariţia de
tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea primară, după un timp mai îndelungat, de obicei
formându-se deasupra tumorii principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor,
înhibarea mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni cu
organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini, denumite
teratoame. La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la
început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.
Combatere- Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele
agrofitotehnice au un rol mai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri uşoare, în
care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucernă, să nu băltească apa, se va face o dezinfecţie
prealabilă a solului. Materialului vegetativ ( marcote ) va fi recoltat numai de la plantele sănătoase.
Înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se prin ardere pomii canceraţi.
Fertilizarea, dacă este nevoie se va face cu mai puţin azot şi mai mult fosfor şi potasiu.
2.Boli produse de ciuperci (micoze)
Monilioza- Monilinia laxa şi Monilinia fructigena.
Răspândire- Boala este foarte răspândită, fiind una din cauzele diminuării producţiei de fructe.
Simptome- boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase,
florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai( ca
o gămălie de ac ), galben-cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă
cu vârful în jos. Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu
perniţe de mucegai, în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben-cafenii,
mai mult sau mai puţin circulare, pulpa se înmoaie şi putrezeşte, în dreptul petelor apar perniţe
pufoase, de 1-3mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşi-brunii dispuse concentric. În funcţie de condiţiile
de mediu( temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de:
Putregaiul brun-apare pe timp umed şi călduros, fructele putrezesc în 3-4 zile, se brunifică şi cad,
prezintă perniţe alb-gălbui, apare vara, este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.
Putregaiul negru- este mai rar, pe timp umed şi rece, apare pe fructe mai coapte, fructele mumifiate
putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu prezintă fructificaţii.
Putregaiul inimii –apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se mumifică
şi atârnă pe pom şi iarna, fenomenul se numeşte mumifierea fructelor.
Combatere- pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de
igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.
Făinarea piersicului – sphaerotheca pannosa var. persicae
Răspândire : Este întâlnită în majoritatea plantaţiilor de piersic, afectând în mod deosebit nectarinele.
Simptome : Atacul se manifestă pe frunze, lăstarii tineri şi pe fructe. Începând din luna iunie, pe
ambele feţe ale frunzelor tinere de la vârful lăstarilor apar pete albicioase, cu aspect pâslos, de forme şi
dimensiuni diferite, iniţial izolate apoi confluente, caz în care acoperă zone mari din limb. Frunzele
atacate rămân mici, se răsucesc se brunifică şi cad de timpuriu. Pe lăstarii tineri, în care jumătate
dinspre vârf, se dezvoltă o pâslă albicioasă, care adeseori îi înveleşte de jur împrejur ca într-un
manşon, pe porţiuni de 10-12 cm lungime. Lăstarii puternic atacaţi rămân debili, se veştejesc şi se
usucă în timpul verii.
Pe fructe, mai frecvent la nectarine, apar pete pâsloase, albicioase, de dimensiuni diferite, unele
acoperind 2/3 din suprafaţă. Fructele atacate rămân mici, deformate, adesea se crapă în dreptul petelor
şi au gust amărui.
Combatere : Pentru prevenirea bolii se vor tăia şi se vor arde lăstarii atacaţi; în timpul repausului
vegetativ se vor aplica tratamente cu Polisulfură de bariu 6%, iar în perioada de vegetaţie cu sulf
muiabil 0,4%, Bumper 250 EC 0,03%, Karathne 0,05%, Thiovit 0,5%, Microthiol 0,5%, Nimrod
0,05%.tratamentele se repetă la 10-12 zile.
Băşicarea frunzelor de piersic – Taphina deformans sin. Exoascus deformans.
Răspândire : Originară din Europa, s-a extins mult în toate ţările cultivatoare de piersic.
Simptome : Ciuperca atacă frunzele, lăstarii tineri şi în anii favorabili şi fructele. Pe frunze apar
primele simptome apar la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Parenchimul dintre nervuri creşte
mult mai puternic decât nervurile. Frunzele sunt hipertrofiate şi au culoare roz-caracteristică, apoi
devin violacee, prezentând pe ambele feţe o pulbere alb-murdară, constituită din ascele ciupercii. După
câteva zile, frunzele capătă o coloraţie brunie, iar în decada a II-a a lunii mai, cad. În secţiune, se
constată că o frunză bolnavă prezintă mezofilul sub forma unui ţesut aproape omogen, fără ţesut
palisadic şi lacunar.
Lăstarii foarte tineri atacaţi de Taphrina deformans, se îngroaşă, rămân scurţi, se încovoaie,
prezintă frunze îngrămădite, iar la bază sunt complet desfrunziţi. Florile afectate prezintă petale
hipertrofiate.
Pe fructe atacul se manifestă în luna mai, când apar pete roşietice, uşor proeminente, cu marginile
neregulate, bine delimitate. Pe măsură ce fructele cresc, ţesuturile atacate se brunifică şi crapă.
d. Uscarea ramurilor- Valsa cincta sin. Valsa leucostoma.
Răspândire-se găseşte frecvent în plantaţiile de cais, cireş, prun, piersic.
Simptome- pomii atacaţi se recunosc uşor prin frunzişul îngălbenit în cursul verii, care se usucă şi cade
prematur. Ciuperca aproape întotdeauna se dezvoltă saprofitic pe porţiunile scoarţei atacate de ger sau
pe afecţiunile produse de alte ciuperci. Dar , poate să producă şi infecţii ca agent primar, fiind în acest
caz parazit al scoarţei când produce o necroză asemănătoare unei arsuri. Pe lăstari, apar zone mari,
cenuşi-gălbui, uneori cafenii, oval alungite, izolate ce ocupă parţial sub formă de manşon extremitatea
lăstarului. Lăstarii subţiri se usucă, iar pe ramurile mai scurte sau la ramificaţii, leziunile asemănătoare
cancerului, prezintă scurgeri cleioase. Pe scoarţă apar numeroase pustule în formă de disc, negricioase,
care sunt cufundate într-o stromă neagră, picnidiile ciupercii, care pun în libertate numeroşi picnospori,
ce realizează noile infecţii. Când are acţiune primară, ciuperca este un parazit de rană, infecţiile
realizându-se prin răni în epidermă şi prin cicatricele frunzelor. În perioada de repaus vegetativ al
plantei-gazdă, necrozele produse de Valsa cincta, cresc datorită răspândirii ciupercii în ţesuturi.
Distrugerea scoarţei se datorează atât acţiunii toxice a ciupercii, cât şi acţiunii mecanice prin
răspândirea miceliului inter şi intacelular.
Combatere- se recomandă tăierea şi distrugerea ramurilor atacate sau debilitate. Rănile vor fi
badijonate cu sulfat de cupru 1% sau cu alte fungicide sub formă de unguent ( Santar, Pancil etc.)
Infecţiile pot fi prevenite prin tratamente chimice la avertizare, în timpul perioadei de vegetaţie,
conform complexului de protecţia plantelor ce se aplică împotriva ciuruirii frunzelor Stigmina
carpophila.

F. BOLILE CIREŞULUI ŞI BOLILE VIŞINULUI.


1. Boli produse de bacterii( bacterioze )
a.- Ulceraţia şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de sâmburoase- Pseudomonas syringae.
b.-Cancerul bacterian- Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens.
2.Boli produse de ciuperci( micoze )
a.- Pătarea roşietică a frunzelor de cireş şi vişin- antracnoza frunzelor de cireş şi vişin.
b.- Ciuruirea frunzelor de sâmburoase- Stigmina carpophila sin. Coryneum beijerinkii
c.- Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase-
Monilinia laxa
d.- Boala plumbului- Chondrostereum purpureum sin. –Stereum purpureum.
e.- Răsucirea frunzelor de cireş- Gnomonia erythrostoma.
f.- Mături de vrăjitoare- Taphrina cerasi.
g.- Boala petelor roşii- Mycosphaerella cerasella
1.- Boli produse de bacterii ( bacterioze ).
a. Ulceraţia şi ciuruirea bacteriană a frunzelor de sâmburoase –Pseudomonas syringae.
Răspândire- semnalată pentru prima dată în Anglia, în 1931, pe specia prun, s-a extins mult atât pe
continentul european, cât şi la noi în ţară. Se găseşte frecvent pe prun şi cireş şi accidental pe vişin şi
mirobolan.
Simptome –sunt afectate toate organele aeriene ale plantei. Pe frunzele tinere, la început apar pete
mici, cu nuanţe gălbui. Petele cu timpul se măresc, se brunifică evoluând în pete necrotice, circulare,
de 2-3mm, înconjurate frecvent de o aureolă galben-verzuie. În condiţii favorabile, petele apar şi
evoluează în tot timpul perioadei de vegetaţie. Asemenea pete necrotice pot apare şi pe peţiol. Pe fructe
apar pete mici, circulare, cu suprafaţa rugoasă. Pe lăstari şi ramuri tinere se dezvoltă leziuni bine
delimitate, uşor cufundate. Frunzele de pe porţiunea distală a lăstarilor afectaţi deseori sunt gălbui şi
mai înguste decât cele sănătoase. În general, scoarţa din dreptul acestor leziuni crapă evoluând în
ulcere. Astfel de leziuni pot înconjura, în anumite porţiuni, ramura sau lăstarul, ducând la moartea
părţii distale. Mugurii afectaţi, mai întâi se umflă şi apoi se vestejesc; mugurii puternic afectaţi nu se
mai desfac.
Combatere –ramurile bolnave vor fi îndepărtate şi arse, iar rănile dezinfectate. Tăierile se vor face
numai vara, când activitatea este minimă, iar rezistenţa plantelor este mare. Chimioterapia bolii trebuie
stabilită în funcţie de condiţiile concrete ale zonei. Folosirea soiurilor rezistente, este măsura cea mai
eficientă.
b.-Cancerul bacterian- Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens.
Simptome - principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori( gale, excrescenţe) de
mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic pentru boală este apariţia de
tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea primară, după un timp mai îndelungat, de obicei
formându-se deasupra tumorii principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor,
înhibarea mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni cu
organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini, denumite
teratoame. La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la
început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.
Combatere – boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele
agrofitotehnice au un rol mai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri uşoare, în
care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucernă, să nu băltească apa, se va face o dezinfecţie
prealabilă a solului. Materialul vegetativ ( marcote ) va fi recoltat numai de la plantele sănătoase.
Înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se prin ardere pomii canceraţi.
Fertilizare, dacă este nevoie, se va face cu mai puţin azot şi mai mult fosfor şi potasiu.

Boli produse de ciuperci ( micoze )


a.Pătarea roşietică a frunzelor de cireş şi vişin- Antracnoza frunzelor de cireş şi vişin.
Răspândire – în toate plantaţiile de cireş şi vişin producând pagube cu importanţă economică prin
defoliere timpurie în lunile iunie-august.
Simptome – boala se manifestă frecvent pe frunze, mai rar pe lăstari. În luna mai, pe frunzele bazale
apar pete mici , de 0.5-2mm diametru, circulare, purpurii sau roşietice, izolate, cu un contur mai mult
sau mai puţin diferenţiat. Petele confluează, ocupând în condiţii favorabile, tot limbul. Porţiunea
centrală a petelor se decolorează, devenind albicioasă-cenuşie. Pe faţa inferioară a frunzelor petele sunt
mai puţin clare, prezintă perniţe fine, albicioase-rozii, care cu timpul devin brune.
Combatere- rezultate bune în prevenirea şi combaterea atacului de antracnoză s-au obţinut prin
tratamente chimice la avertizare cu fungicide anorganice ( produse cuprice ) şi organice: Topsin M70,
Saprol 19 EC, Bavistin 50 WPetc.
b.Ciuruirea frunzelor de sâmburoase- Stigmina carpophila sin. Coryneum beijerinkii.
Simptome- boala se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri şi pe fructe. Pe frunze, după dezmugurire
apar pete de dimensiuni şi culori diferite, în funcţie de specie şi anume: la cireş-vişin, petele sunt mai
mari de 2-7mm diametru, circulare, brun-deschis cu marginile mai închise. Cu timpul, ţesutul din
dreptul petelor se necrozează şi cade, astfel că frunzele apar ciuruite, petele pot fi izolate sau pot să
conflueze, caz în care perforaţiile sunt mai mari, neregulate. În condiţiile unui atac intens se produce o
desfrunzire timpurie a pomilor. În perioadele cu umiditate atmosferică mare, boala se extinde şi pe
lăstarii verzi, pe fructe. Pe lăstari, primăvara apar numeroase pete mici, ovale, de 0,5-2,5mm lungime,
roşietice sau violacei, dispuse în jurul mugurilor, petele cresc, ajungând la 4cm diametru, ţesutul se
necrozează, devine brun-cenuşiu, apoi cenuşiu-albicios, uşor cufundat, cu marginile bine delimitate. În
dreptul petelor apar numeroase punctişoare mici, negricioase, constituite din conidiofori şi conidii. În
cazul atacurilor intense, lăstarii se usucă, începând de la vârf. Pe lăstarii de 1-3 ani, scoarţa din dreptul
petelor crapă, provocând ulceraţii prin care se scurge clei. Atacul pe fructe şi peduncul se manifestă la
toate sâmburoasele. La cireş şi vişin, infecţia se realizează de timpuriu, când apar pete mici, roşietice,
uşor vizibile, în stare mai avansată, confluează şi acoperă porţiuni mari din fruct. Ţesutul din dreptul
petelor devine brun negricios, iar pulpa se usucă până la sâmbure. Pierderile datorită atacului pe fructe
la cireş şi vişin, pot ajunge la 80% din producţie. Fructele tinere, atacate, rămân mai mici, asimetrice şi
nu se maturează normal.
Combatere - prin tăierea lăstarilor atacaţi şi răzuirea ulcerelor de pe şarpante se diminuează mult sursa
de infecţie. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de
pastă. Pentru prevenirea infecţiilor, se recomandă tratamente chimice la avertizare atât toamna după
căderea frunzelor, cât şi în timpul perioadei de vegetaţie.
Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase- Monilinia laxa .
Simptome – boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, fructe. Atacul de primăvară afectează florile,
lăstarii şi frunzele, este foarte dăunător pentru ţara noastră. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc,
se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie. Aceştia por fi confundaţi cu
îngheţurile târzii de primăvară. Pe fructe, apar pete circulare, cafenii, care se extind repede, cuprinzând
fructul, pulpa devine moale şi putrezeşte, fructificaţiile ciupercii apar sub formă de perniţe de 1-2mm
diametru, de culoare alb-gălbuie, acestea se dezvoltă la o umiditate atmosferică mare şi o temperatură
de 10-12oC. Fructele se infectează uşor prin leziunile provocate de grindină şi insecte, cât şi prin
contactul direct dintre cele infectate şi cele sănătoase.
Combatere – pentru prevenirea şi combaterea atacului de Monilinia laxa sunt necesare o serie de
măsuri de igienă culturală, precum şi tratamente fitosanitare, aplicate la avertizare. Pentru protejarea
lăstarilor de cireş, vişin, cais, rezultatele foarte bune se obţin prin 3-4 tratamente, la intervale de 2-3
zile, de la începutul înfloritului până la scuturarea petalelor.
Boala plumbului- Chondrostereum purpureum sin Stereum purpureum..
Simptome – pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat,
cu luciu argintiu, frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări
antocianice pe margini, coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte ( se maschează la un moment
dat ), lemnul apare brun, lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei
„ măture de vrăjitoare „.
Combatere – măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu
atac, tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă ( cu
produse cuprice prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice- ex.
Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie )
f.Răsucirea frunzelor de cireş- Gnomonia erythrostoma.
Răspândire – boala se întâlneşte în toate ţările din Europa în care se cultivă cireşul.
Simptome – boala se manifestă în iunie-iulie, pe frunze prin pete difuze, roşcate, cu marginea galbenă,
care devin apoi brune. În scurt timp limbul se răsuceşte în formă de ţigară, se usucă, dar nu se
desprinde de ramuri nici în timpul iernii. Încă din vară pe faţa inferioară a frunzelor, în dreptul petelor,
apar numeroase punctişoare mici, negricioase. Fructele atacate se dezvoltă asimetric.
Combatere – lăstarii atacaţi se vor tăia şi se vor arde. Tratamentele curente aplicate împotriva ciuruirii
frunzelor sunt eficiente şi în combaterea acestei boli.
Mături de vrăjitoare- Taphrina cerasi.
Răspândire –în ţara noastră este mai răspândită în plantaţiile de cireş şi vişin neîngrijite, bătrâne.
Simptome – în coroana pomilor bolnavi apar ramificaţii foarte dese sub formă de mătură, ca urmare a
pornirii în vegetaţie a tuturor mugurilor, inclusiv cei latenţi. Aceste „ mături” se observă uşor în timpul
iernii când pomii sunt desfrunziţi, însă sunt evidente şi primăvara deoarece înfrunzesc înaintea
ramurilor sănătoase fără a forma flori, fiind sterile. Frunzele de pe aceste „ formaţiuni” sunt mai mici
şi mai groase, deformate, prezentând pe faţa superioară umflături de culoare verde- gălbuie, apoi
roşiatică, iar mai târziu brună. Pe faţa inferioară a frunzelor, în concavităţile corespunzătoare
umflăturilor, se observă o pulbere albicioasă, constituită din ascele ciupercii. Evoluţia unei mături de
vrăjitoare durează mai mulţi ani.
Combatere – cel mai eficace mijloc de combatere constă în înlăturarea şi arderea ramurilor atacate şi în
badijonarea rănilor cu fungicide sub formă de unguent (Santar, Pancil etc.).
Boala petelor roşii- Mycosphaerella cerasella.
Răspândire – boala se întâlneşte frecvent şi în ţara noastră fără a produce pagube apreciabile.
Simptome - atacul se manifestă pe frunze sub forma unor pete circulare, de 3-6mm diametru, de
culoare brună, bine delimitate de o margine roşiatică. La suprafaţa petelor se formează o pulbere fină,
cenuşie- gălbuie. Cu timpul ţesuturile din dreptul petelor se rup şi cad, frunzele apărând
perforate.Combatere – în vederea combaterii se recomandă aceleaşi măsuri şi tratamente menţionate la
ciuruirea frunzelor produsă de Stigmina carpophila.

G.BOLILE NUCULUI
1.Boli produse de bacterii ( bacterioze).
a. Arsura bacteriană- Xanthomonas juglandis.
2.Boli produse de ciuperci ( micoze ).
b. Pătarea brună a frunzelor ( antracnoza) – Gnomonia leptostyla.
1. Boli produse de bacterii( bacterioze)
a. Arsura bacteriană- Xanthomonas juglandis
La noi, bacterioza nucului a fost semnalată pentru prima oară în localitatea Sebeş (Hunedoara)-1941,
apoi şi în zonele mai umede ale regiunii subcarpatice din sudul ţării.
Simptome- bacterioza atacă frunzele, ramurile tinere, inflorescenţele şi fructele. Pe frunze apar pete
mari, colţuroase, care se întind în special de-a lungul nervurilor. Foliolele se deformează puternic, se
înnegresc pe suprafeţe mari, prin unirea petelor de atac şi cad. Deseori, coloniile bacteriene se dezvoltă
în vasele conducătoare ale frunzelor, care se înnegresc vizibil atât la exterior cât şi în secţiune. Pe
ramurile nelignificate boala produce pete asemănătoare celor întâlnite pe frunze. Lăstarii prezintă pete
brune, alungite, pline cu mucilagii. Pe vreme umedă lăstarii se usucă şi se încovoaie, iar la nivelul
scoarţei apar leziuni asemănătoare cancerelor deschise. Pe fructele tinere bacteria produce pete
fumurii, care, cu timpul se brunifică, iar pericarpul şi mezocarpul putrezesc, se înnegresc şi se lipesc de
endocarp. Bacteria poate pătrunde până la cotiledoane pe care le înnegreşte. Pe vreme umedă, la
suprafaţa fructelor atacate se constată prezenţa unui exsudat apos, reprezentat de colonii bacteriene.
Amenţii se brunifică. Prin polenul infectat boala poate fi transmisă florilor femele, în acest caz fructele
abia legate se înnegresc şi cad în masă şi fructele ajunse aproape de maturitate pot fi infectate,
mezocarpul lipindu-se strâns de endocarp care prezintă pete brune, caracteristice. Prin intermediul
acestor fructe infectate bacteria se transmite puieţilor, în pepinieră. Aceste fructe nu vor fi folosite ca
material de semănat. Pomii tineri din pepinieră suferă mai mult din cauza acestei boli decât cei mai în
vârstă.
Combatere- pentru obţinerea puieţilor se vor întrebuinţa fructe provenite de la pomi sănătoşi. Lăstarii
atacaţi se taie şi se distrug prin ardere. În pepiniere, dar şi în plantaţiile tinere infectate, se vor aplica
stropiri cu zeamă bordeleză 0,5%, oxiclorură de cupru 0,5% etc. Stropirile încep odată cu pornirea în
vegetaţie a pomilor şi durează tot timpul creşterii active, în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor.
2.Boli produse de ciuperci (micoze).
a.Pătarea brună a frunzelor( antracnoza)- Gnomonia leptostyla
Boala este frecventă şi păgubitoare în verile răcoroase şi umede.
Simptome –atacul se manifestă pe frunze, fructe şi mai puţin pe ramuri. Pe foliole, începând din luna
iunie, apar pete mici , de 2-5 mm, circulare sau colţurate, de culoare cenuşie, înconjurate de un halou
brun. Petele pot conflua şi o mare parte a suprafeţei limbului este distrusă. Foliolele cad în august-
septembrie şi fructele se maturează anormal. Alteori, pe frunze apar pete mari, brune, de formă
circulară, până la 2-5 cm în diametru. Pe partea inferioară a foliolelor, în dreptul acestor pete, apar
lagăre punctiforme de conidii, cafenii-închise şi dispuse în cercuri concentrice. Fructele atacate
prezintă pe pericarp pete brune, care se adâncesc în mezocarp şi apar fructificaţiile ciupercii, sub forma
unor pustule mici negricioase. Dacă atacul pe fructe este timpuriu ciuperca ajunge până la cotiledoane
pe care le înnegreşte. Atacul pe lăstari are mai mică importanţă, pe aceste organe ciuperca produce pete
brune alungite, în dreptul cărora scoarţa este distrusă. La suprafaţa ţesuturilor parazitate se formează
lagăre de conidii de culoare neagră, cu aspect punctiform.
Combatere – sursa de infecţie se va distruge prin strângerea şi arderea frunzelor sau prin îngroparea
acestora sub brazdă. Măsurile de combatere chimică ce se aplică împotriva bacteriozei sunt eficace şi
împotriva antracnozei.

H.BOLILE CĂPŞUNULUI
1.Boli produse de ciuperci.
a. Pătarea purpurie a frunzelor- Diplocarpon earliana.
b. Pătarea albă a frunzelor- Mycosphaerella sentina.
c. Putregaiul cenuşiu al fructelor- Botrytis cinerea.
d. Putrezirea fructelor şi coletului- Phytophthora cactorum
a.Pătarea albă a frunzelor este cea mai frecventă şi păgubitoare boală cunoscută la căpşuni.
Boala se manifestă în primăvară prin apariţia pe foliole a unor pete neregulate ca formă şi de culoare
purpurie, cu nuanţă violacee. Pe timp umed, ciuperca formează conidii pe conidiofori aerieni, care apar
ca o eflorescenţă vizibilă pe partea superioară a frunzelor. Înspre toamnă, când temperaturile sunt mai
coborâte, petele purpurii se albesc la centru şi în aceste zone, se formează picnidiile ciupercii care apar
ca nişte punctişoare mici , negre. Frunzele puternic atacate se brunifică şi se usucă.
Combatere- se recomandă ca în fiecare toamnă culturile atacate să se cosească, iar materialul rezultat
să fie distrus prin ardere. De asemenea, partea aeriană a plantelor mai poate fi distrusă şi prin stropiri la
avertizare. În timpul primăverii şi verii până când primele fructe ajung la mărime normală, se aplică
stropiri chimice cu zeamă bordeleză 0,5%, Dithane M45- 0,2% etc. Stropirile se execută în funcţie de
apariţia atacului şi de frecvenţa ploilor. Căpşunăriile vechi, puternic infectate, vor fi defrişate.
b.Putregaiul cenuşiu al fructelor. Ciuperca se instalează pe fructele intrate în pârgă sau ajunse la
maturitate şi nerecoltate la timp, îndeosebi pe vreme umedă. Boala se manifestă sub formă de mucegai
cenuşiu ce cuprinde zone mai mici sau mai mari din suprafaţa fructului. Infecţia se transmite de la un
fruct la altul, apoi pe frunze cuprinzând întreaga plantă, care se usucă şi moare .Se combate prin
stropiri preventive cu unul din fungicidele: Ronilan PU 50- 0.05%, Sumilex 50 WP-0,1%, Rovral 50
WP-0,1%, Rubigan 12 EC-0,03%, Benlate 50 WP-0,07% etc.
Putrgaiul brun al coletului- se întâlneşte în culturile de căpşun mai puţin îngrijite amplasate pe soluri
grele, umede, uneori improprii culturii căpşunului. Pentru prevenirea acestei boli se face stropiri cu :
Ridomil 25 WP-0,4%, Aliette 80 WP-0,2% ( local la plantele cu infecţii incipiente
Veştejirea căpşunului ( verticillium alboatrom şi V. dahliae). Se distinge printr-o uscare progresivă a
plantelor atacate. Se observă striaţiuni necrotice şi depresive la baza plantei, cuprinzând şi sistemul
radicular, care se brunifică şi se necrozează. Prevenirea acestei maladii se face prin cultivarea soiurilor
rezistente şi dezinfectarea solului înainte de înfiinţarea plantaţiei de căpşun cu Dazomet 90 PP-600
Kg/Ha, Vydate 10 G-20-60 Kg /ha.
În ultimii ani căpşunul se cultivă pe suprafeţe tot mai întinse şi ca urmare trebuie enegic combătute
virozele, boli ce constituie un factor limitativ al producţiei la această plantă. În vederea înfiinţării de
căpşunării se vor folosi stoloni „ liberi de viroze”, obţinuţi în urma selecţionării de clone care, în
timpul perioadei de vegetaţie, manifestă toate caracteristicile soiului şi nu prezintă simptome de
îmbolnăvire. Pentru o mai mare siguranţă, aceste clone sunt supuse tratamentului termic şi apoi se
plantează într-un câmp izolat spaţial de căpşunăria de producţie.
BOLILE ARBUŞTILOR FRUCTIFERI
Făinarea alunului –apare sporadic pe frunze sub formă de pulbere albicioasă, cu pete închise la culoare
pe partea inferioară. Se combate cu fungicide de sinteză în timpul vegetaţiei ( Karathane-0,1%).
Făinarea coacăzului şi agrişului.- boala se manifestă prin apariţia unei pulberi albicioase pe vârful
lăstarilor, frunze, inflorescenţe şi fructe. Ţesuturile organelor atacate devin casante şi se usucă. Se
combate prin suprimarea tuturor organelor atacate şi aplicarea de stropiri cu fungicide specifice:
Karathane-0,1%, Tilt 250 EC-0,02% etc. Se dau trei tratamente îndată ce s-a încheiat înfloritul, la un
interval de 15 zile.
Antracnoza- atacă frunzele pe care apar pete roşii, apoi brune, cuprinzând toată suprafaţa limbului. În
final, marginile limbului se rulează şi apoi se usucă. Se combate prin stropiri cu produse pe bază de
cupru- Zineb, Maneb sau Dihianon-0,2%, Rubigan 12-0,04%etc.
Rugina este o boală comună coacăzului şi apare şi la unele soiuri de agriş. Sunt atacate frunzele pe
care apar pete roşietice, prezentând pustule roşu-oranj pe faţa inferioară a limbului. Tratamentele
aplicate pentru combaterea antracnozei sunt eficace şi pentru rugină.
Veştejirea tulpinilor de zmeur-boala apare în iunie-iulie pe drajonii în creştere sub formă de plăci
violacee, care se extind, capătă o culoare brună şi cuprinde ca un brâu tulpina drajonului. Apoi tulpina
atacată crapă longitudinal şi ţesuturile se necrozează în profunzime. Se combate prin tratamente cu
fungicide pe bază de Benomyl, Captan, Mancozeb etc. Dithane M45-PU 80-0,2%, Onefug 50 PU-0,25,
Benlate 50 WP- 0,07%, Topsin M70- 0,07% etc.
Antracnoza- atacă tulpinile pe care se instalează sub formă de pete roşii.purpurii, în dreptul cărora
ţesuturile se usucă conducând, în final, la uscarea în totalitate a tulpinilor atacate. Se combate prin
efectuarea unei stropiri cu zeamă bordeleză- 1% înainte de pornirea în vegetaţie, iar în timpul verii
tratamentele pentru veştejirea tulpinilor de zmeur sunt eficace şi pentru distrugerea antracnozei.
Pătarea frunzelor- această boală se indentifică prin apariţia pe frunze a unor pete roşii în care se
formează puncte negre vizibile cu lupa. Boala atacă mai ales în anii cu umiditate excesivă. Se combate
pin stropiri cu Benlate 50 WP-0,07% sau Tiuram 75 PU -0,4%, iar după recoltarea fructelor se aplică o
stropire cu produse pe bază de cupru- Turdacupral 50 PU -0,4%.
Rugina – atacă frunzele sub formă de pete galben-oranj sau brune ce se formează pe faţa inferioară a
limbului. Se combate prin stropiri înainte de înflorit cu zeamă bordeleză -0,5% sau Turdacupral 50-
0,4% şi după înflorit cu Dithane M45- 0,2% sau Benlate 50 WP -0,07%.
Făinarea –se identifică ca şi la coacăz, însă la zmeur şi mur atacă îndeosebi frunzele şi fructele verzi.
Măsurile de combatere sunt la fel ca la coacăz şi agriş.
MĂSURI FOLOSITE ÎN COMBATEREA BOLILOR
Există un număr mare de organisme vegetale, care provoacă pomilor mari pagube reducând cantitativ
recoltele şi depreciindu-le din punct de vedere calitativ. Speciile aparţinând regnului vegetal sunt
numite agenţi fitopatogeni, iar modificările produse asupra pomilor se numesc boli infecţioase.
Majoritatea agenţilor fitopatogeni sunt ciuperci, bacterii, virusuri sau micoplasmoze. Datorită faptului
că pomii rămân pe acelaşi teren timp de decenii ( deci nu se poate aplica asolamentul ca la culturile
anuale ), agenţii fitopatogeni odată instalaţi în livadă, profită de hrană abundentă şi continuă să se
înmulţească cu mare rapiditate. Pentru protejarea plantaţiilor pomicole împotriva bolilor, se aplică un
complex de măsuri prin care se urmăreşte menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de rodire a pomilor.
Aceste măsuri sunt clasificate în:
-măsuri organizatorice;
-măsuri agrotehnice;
-măsuri fizico-mecanice;
-măsuri chimice.
Rezultate bune în acţiunea de protejare a pomilor se obţin numai dacă se aplică toate măsurile „ în
complex”. Neglijarea uneia sau a mai multor verigi din acest complex duce la diminuarea efectelor
măsurilor aplicate şi în final la dezvoltarea bolilor în detrimentul producţiei.
A.MĂSURI ORGANIZATORICE
Dintre măsurile organizatorice cu caracter fitosanitar se impun cunoscute şi respectate următoarele:
- determinarea situaţiei exacte a răspândirii bolilor în zona de activitate-se efectuează prin
sondaje, după un grafic diferenţiat pe boli, se stabileşte frecvenţa şi intensitatea atacului;
- stabilirea limitei critice a atacului - în general, tratamentele se aplică de la un anumit prag de
dăunare, când atacul are cel puţin o intensitate mijlocie. În cazul bolilor de carantină, tratamentele se
recomandă indiferent de aplicarea tratamentelor chimice de combatere, care sunt mai costisitoare. Prin
carantină fitosanitară se urmăreşte împiedicarea răspândirii bolilor, căutându-se a se delimita anumite
zone-focare în care se vor concentra acţiunile de distrugere a parazitului. Carantina fitosanitară se
exercită în punctele principale de circulaţie a materialului pomicol. La punctele vamale de frontieră se
exercită controlul produselor care intră în ţară, în vederea împiedicării pătrunderii a noi paraziţi
inexistenţi în prezent. În interiorul ţării prin inspectoratele teritoriale, se controlează materialele
vegetale eliberându-se certificate fitosanitare de liberă circulaţie numai pentru acele loturi care nu sunt
infestate sau infectate cu paraziţi declaraţi periculoşi. Legislaţia fitosanitară din ţara noastră interzice
circulaţia materialului săditor, a ramurilor altoi sau a fructelor neînsoţite de certificatul fitosanitar
tocmai în scopul limitării posibilităţilor de extindere a bolilor.
- zilele utilizabile pentru tratamente fitosanitare - având în vedere starea solului, temperatura,
vântul, precipitaţiile, însorirea - indici care să nu împiedice activitatea.
- cicluri de combatere - adică perioadele în cursul cărora se excută o singură dată prăfuirea sau
stropirea. Ciclurile de combatere pot fi cuprinse într-un interval de 2-8 zile, conform avertizării, cu
excepţia tratamentelor din timpul iernii, care pot fi extinse pe toata perioada repausului vegetativ.
- recoltarea la timp a producţiei - preîntâmpinând scăderea producţiei prin întârziearea recoltării.
- controlul fitosanitar al culturii cât şi al producţiei - se face în mod diferenţiat în funcţie de
cultură, de faza de vegetaţie, de specificul bolii - ţinând seama de factorii de mediu. De asemenea,
săptămânal produsele depozitate în condiţii tehnice corespunzătoare trebuie controlate pentru a se
putea interveni la timp.
B.MĂSURI AGROTEHNICE
Au un rol deosebit în împiedicarea înmulţirii paraziţilor ( curativ) . Dintre măsurile agrotehnice cu rol
important în combaterea bolilor, cele mai importante sunt:
- cultivarea soiurilor rezistente,
- folosirea materialului săditor sănătos împiedică răspândirea multor paraziţi, cum sunt: cancerul
rădăcinilor, păduchele din San Jose, virozele etc.
- alegerea terenului la înfiinţarea pepinierelor sau a plantaţiilor - trebuie evitate terenurile cu
umiditate multă sau cele ocupate anterior de pomi despre care se ştie că au fost atacaţi de anumite boli
sau dăunători. În zonele cu umiditate relativă a aerului ridicată se dezvoltă numeroase boli printre care
foarte păgubitoare este rapănul mărului şi părului.
- arătura de toamnă contribuie la distrugerea unui mare număr de paraziţi vegetali şi dăunători
animali( larvele cărăbuşului de mai şi viermii sârmă) şi împiedică cuibărirea şoarecilor.
- întreţinerea terenului curat de buruieni împiedică înmulţirea paraziţilor care folosesc buruienile ca
gazde intermediare( păianjenul roşu, păduchii verzi, purecii de frunze).
- aplicarea tăierilor de întreţinere şi fructificare ameliorează condiţiile de iluminare şi aerisire a
coroanelor limitând prin aceasta dezvoltarea bolilor.
- igiena culturală - care constă în strângerea şi arderea frunzelor căzute toamna împiedică
înmulţirea rapănului; strângerea şi arderea fructelor mumifiate precum şi a frunzelor rămase prinse de
ramuri toamna - limitează înmulţirea putregaiului fructelor şi a multor omizi defoliatoare; tăierea
ramurilor bolnave şi arderea lor împiedică înmulţirea multor paraziţi printre care făinarea mărului;
dezinfectarea uneltelor folosite la tăieri şi altoiri împiedică transmiterea virozelor şi a bacteriilor.
C.MĂSURI FIZICO-MECANICE
- Adunarea insectelor este un mijloc mecanic prin care se pot reduce mult atacurile cărăbuşului de mai,
ale gărgăriţei florilor de măr, ale gândacului păros etc. Lucrarea se face dimineaţa când dăunătorii stau
amorţiţi pe flori şi frunze şi când pot fi scuturaţi pe prelate şi apoi distruşi prin ardere.
- Captarea insectelor cu brâie capcană sau inele cleioase. Brâiele capcană se confecţionează din diverse
materiale ( carton ondulat, hârtie de împachetat, pânză de sac) şi se aşează pe trunchi oferind condiţii
bune pentru aşezarea la iernat a viermelui merelor, prunelor, a fluturelui auriu şi a altor dăunători.
Adunarea şi distrugerea brâielor capcană împreună cu insectele cuibărite în ele contribuie la reducerea
populaţiilor dăunătoare în anul următor.
- Inelele cleioase aşezate pe trunchi sunt utile în combaterea cotarilor şi a altor insecte care urcă în
coroană.
- Răzuirea trunchiului şi a şarpantelor de muşchi, licheni sau de ritidomul în care au fost depuse ouă,
larve, pupe, adunarea şi arderea a tot ceea ce a căzut în urma răzuirii.
Metodele fizice constau în folosirea temperaturilor ridicate sau scăzute, a focului, luminii, câmpurilor
electrostatice de înaltă frecvenţă, a radiaţiilor etc. Acestea au în vedere anumite praguri letale peste,
sau sub care, diferiţi dăunători nu pot vieţui, sunt utilizate în activitatea de cercetare.
D. MĂSURI CHIMICE
Este cea mai eficientă metodă de combatere care poate ajunge la distrugerea completă a bolilor şi
insectelor din plantaţii, celelalte metode fiind practic numai mijloace auxiliare. Aceasta se bazează pe
folosirea unor substanţe chimice cu acţiune toxică asupra paraziţiilor. Acesta substanţe sunt denumite
în funcţie de paraziţii pe care îi combat:
- bactericide, cele cu acţiune toxică asupra bacteriilor;
- fungicide, cele care distrug ciupercile;
- acaricidele- cele care distrug acarienii( păianjenii);
-insecticidele- omoară insectele;
-nematocidele –toxice pentru nematozi ( viermi);
Produsele chimice prezintă o serie de avantaje între care - eficacitatea, compatibilitatea, posibilitatea
unor tratamente mixte, pentru combaterea simultană a mai multor boli şi dăunători. Un avantaj
deosebit îl constituie posibilitatea de mecanizare completă a măsurilor chimice. Pe de altă parte,
extinderea combaterii chimice pe suprafeţe tot mai mari, creşterea numărului de tratamente, aplicarea
sistematică an de an a unor produse toxice persistente, au determinat apariţia unor fenomene secundare
negative, poluarea mediului, remanenţă în produse, dereglarea echilibrului biologic, generaţii
rezistente etc.
Produse folosite:
Alcupral 50 PU-0,2% prefloral/ focul bacterian al rozaceelor;
-0,4% postfloral/ focul bacterian al rozaceelor;
-0,3%( 4,5Kg/1500 l apă)- pentru rapănul mărului
Bavistin 50 DF-0,05-0,07%-pentru făinarea mărului, rapănul mărului;
Bravo 500 SC -0,25%( 2,5 l /ha- pentru rapănul mărului;
Dithane M45- 0,2%- pentru rapăn, monilioză;
Stroby DF-0,01%- făinare, rapănul mărului;
Folpan 80 WDG -0,2% ( 2 Kg la 1000 l apă/ha)- pătarea roşie a frunzelor de prun, ciuruirea
sâmburoaselor;
Orius 25 EW – 0,05% -monilioza sâmburoaselor;
Rubigan 12CE – 0,04-0,05%- pătarea frunzelor;
Topsin 70 PU -0,1%- pătarea frunzelor;
Systhane CPU- 0,1% -pătarea frunzelor;
MODURI DE APLICARE A PRODUSELOR FITOFARMACEUTICE.
Aplicarea produselor chimice( pesticide) folosite în combatere se face sub diferite forme: prăfuiri cu
pulberi sau pudre; stropiri cu soluţii, suspensii sau emulsii, gazări sau fumigări, cu produse asfixiante,
aerosoli. În funcţie de perioada în care se efectuează, tratamentele
sunt împărţite în: - de iarnă, de primăvară şi de vară. Tratamentele de iarnă se aplică în timpul
repausului pomilor când aceştia suportă concentraţiile mai mari necesare pentru combaterea formelor
de rezistenţă în care se găsesc diverşi paraziţi. Stropirile de iarnă se fac prin îmbăierea pomilor.
Stropitul unui pom se începe din susul în josul coroanei şi dinspre partea din care adie eventual vântul.
Se continuă dinspre exterior spre interiorul coroanei de sus în jos şi de jos în susul ramurilor. La sfârşit
se stropeşte trunchiul. Nu se stropeşte pe vânt puternic şi nici în zilele când soluţia îngheaţă pe pom.
Substanţele folosite frecvent la tratamentele de iarnă sunt cele pe bază de cupru - zeamă bordeleză 3-
5%; zeamă sulfocalcică-28-31oBe- 20%.
- Tratamentele de primăvară nu se deosebesc de cele de iarnă în privinţa tehnicii de aplicare.
Concentraţia substanţelor folosite sunt mai mici, deoarece pomii sunt mai sensibili. Se foloseşte zeama
sulfocalcică 2%, zeama bordeleză-0,5-1%.
- Tratamentele de vară sunt cele mai numeroase şi necesită o atenţie mai mare atât în privinţa
concentraţiilor cât şi a tehnicii de lucru, pentru că pomii sunt foarte sensibili în perioada de vegetaţie şi
foarte uşor pot apărea arsuri pe frunze şi fructe. Stropirile de vară se fac printr-o pulverizare foarte fină
astfel încât să se realizeze un fel de ceaţă care să se aşeze într-un strat fin pe toate organele. Nu este
permisă formarea de picături mari care se scurg de pe frunze. Tratamentele se vor începe dimineaţa,
după zvântarea apei din rouă, când pomii sunt uscaţi, se va continua până în jurul orei 11 când
temperatura se ridică mult şi poate provoca arsuri. În timpul cald al zilei se face pauză şi se preia
tratamentul după amiaza pe răcoare. Dacă cerul este acoperit se pot aplica stropiri în tot cursul zilei. În
cazul că după tratament a survenit o ploaie înainte ca pomii să se usuce sau ploaia a durat 1-2 ore, este
necesar să se repete stropirea cu aceleaşi soluţii.
Volumul de soluţie diferă în funcţie de specia pomicolă, de vârsta plantaţiei, de sistemul de cultură, de
coroană şi de starea de vegetaţie (dezmugurit - plină vegetaţie sau căderea frunzelor.) În funcţie şi de
echipamentele folosite volumul de soluţie pe hectar variază.
După volumul lichidului folosit la prepararea soluţiilor se practică mai multe tipuri de stropiri:
stropiri cu volum normal - se fac cu maşini de mică presiune. Necesită cantităţi mari de apă (400-1000
l/ha) iar picăturile se scurg de pe frunze.
Stropiri cu volum mediu - necesită 50-150 l soluţie/ha, picăturile având sub 300 microni.
Stropiri cu volum redus - la aceasta se folosesc numai 5-50 l lichid/ha. Se efectuează cu maşini şi
aparate pneumatice, cu automatizare sau cu dispozitive rotative de pulverizare acţionate de mijloace
terestre sau aeriene, picăturile fiind foarte fine ( sub 250 microni stropiri cu volum ultra redus - acesta
nu necesită apă, cantitatea de lichid fiind de 0,5-5 l/ha. Se realizează prin transformarea
insectofungicidelor în picături extrem de fine ( sub 100 microni ) formând o ceaţă toxică. Pentru
stropiri se utilizează atomizoare, dispozitive de pulverizare pneumatică sau pulverizare rotativă
acţionate de elicoptere, avioane sau tractate terestru.
Stropiri cu volum ultra-ultra redus - necesită sub un litru de lichid/ha. Se aplică cu mijloace aviatice
sau terestre. Fiecare produs comercial ( cântărit, măsurat )- în concentraţia omologată, iniţial se pune
într-o găleată unde se adaugă apă puţin câte puţin, mestecându-se continuu, pentru o dizolvare, o
dispersie cât mai uniformă, apoi se completează cu apă până la volumul respectiv agitându-se
continuu.
Tehnica stropirilor - tratamentele se efectuează cu pompe speciale de administrare a soluţiei, astfel ca
soluţia să fie pulverizată cât se poate de fin, pe toate organele pomului, pe toată înălţimea acestuia.
Duzele de pulverizare să nu se apropie mai mult de 0,5 m de frunziş, deoarece substanţa chimică
produce intoxicarea frunzelor. În timpul stropirii, să nu se formeze picături mari pe frunze, care curg,
ci picături foarte fine, care să rămână pe frunziş. Tratamentele trebuie să se facă pe timp liniştit ( fără
ploaie, fără vânt ) de preferat la toC-18-20 o C , să treacă minim 4 ore de la terminarea stropitului până
la ploaie pentru a se menţine eficacitatea. Pentru economie de combustibil pentru a reduce tasarea
solului, tratamentele se vor face folosind fungicide în amestec cu insecto-acarieni ( respectând
concentraţia fiecăruia ) ţinând cont de compatibilitatea acestora.

DĂUNĂTORII PLANTELOR, DAUNELE PRODUSE DE DĂUNĂTORI.


Condiţiile climatice şi edafice deosebit de favorabile pentru vegetaţia pomilor fructiferi, sunt în acelaşi
timp şi prielnice pentru dezvoltarea unui mare număr de dăunători, care produc pagube importante în
culturile pomicole. Speciile aparţinând regnului animal numite dăunători, sunt în marea lor majoritate,
insecte şi apoi în ordine descrescândă păianjeni ( acarieni ), viermi cilindrici ( nematozi ) şi chiar
mamifere ( rozătoare ).
Pagubele provocate de aceştia se numesc daune şi în unii ani pot să compromită total recoltele. Pe
ansamblul sectorului pomicol, se estimează daune între 5 şi 20% sub aspect cantitativ şi de 15-40% din
punct de vedere calitativ. Dăunătorii atacă pomii pe toată durata perioadei de vegetaţie, în diferite
stadii de evoluţie, atacul manifestându-se pe muguri, frunze, lăstari, flori, fructe şi ramuri. Atacul poate
fi parţial sau total cu intensităţi variabile de la un an la altul şi de la un loc la altul în funcţie de
condiţiile ecologice specifice şi de densitatea dăunătorului respectiv. Principalii dăunători ai pomilor
sunt :
- păduchii ţestoşi şi în mod special Păduchele din San Jose, dăunători foarte periculoşi care atacă toate
speciile pomicole. Pomii puternic atacaţi se usucă începând de la vârf spre bază.
- gărgăriţa florilor de măr şi de păr - provoacă mari pagube celor două specii deoarece adulţii şi mai
ales larvele se hrănesc cu organele interne ale florilor din mugurii încă nedeschişi. Pagubele produse
de acest dăunător pot ajunge până la 98-100% din flori.
- viermii fructelor sunt de fapt larvele unor fluturi. Din ouăle depuse la suprafaţa fructului apar larve
care pătrund în fructe, pomacee şi drupacee, ajungând până la seminţe, pe care le consumă. Fructele
atacate cad. Păianjenii se hrănesc cu seva pomilor pe care o sug fixându-se pe frunze şi pe pedunculii
florilor şi fructelor. Vigoarea pomilor atacaţi scade, fructele rămân acre iar diferenţa mugurilor de rod
pentru anul următor este stânjenită.
- omizile defoliatoare care atacă toate speciile pomicole sunt de asemenea larvele unor fluturi. Ele se
hrănesc cu frunzele pomilor reducând prin aceasta suprafaţa de sinteză şi provocând înrăutăţirea
condiţiilor de hrană pentru fructe şi pentru diferenţierea mugurilor de rod.
- afidele sau puricii verzi atacă toate speciile pomicole fixându-se pe dosul frunzelor şi pe lăstarii tineri
pentru a suge seva.
DĂUNĂTORII CULTURILOR POMICOLE
DĂUNĂTORII MĂRULUI
Gărgăriţa florilor de măr – Anthonomus pomorum.
Se găseşte răspândită în plantaţiile neîngrijite , unde poate compromite total producţia de fructe. Are o
generaţie pe an, iernează în stadiul de adult în scoarţa exfoliată a pomului. În primăvară, când
temperatura ajunge la 5-60C înainte de umflarea mugurilor florali de măr, adulţii părăsesc locurile
unde au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când temperatura ajunge la 100C , gărgăriţele se răspândesc în
toată livada prin zbor. După 10-12 zile de hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale,
începe copulaţia şi apoi ponta. Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-
o inflorescenţă şi acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu aerul se întăreşte .O
femelă depune aproximativ 100 ouă. Perioada de incubaţie este de 6-12 zile, larvele se dezvoltă în
interiorul florilor, consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se transformă în
cocon. Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a fructelor, în iunie.
Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr etc. iar în iunie-iulie se retrag în diapauză
estivală. Pagubele sunt produse de adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali, producând
sterilitatea florilor şi de larve, care distrug organele interne ale florilor. Bobocii atacaţi nu se deschid,
se brunifică, se usucă şi rămân atârnaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de „ cuişoare”. Pierderile
pot ajunge la 90-100%.
Combatere –se recomandă măsuri de igienă culturală ( tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la
pomii bătrâni etc. ), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa ( când gândacii
sunt amorţiţi ) şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor
aşeza brâie capcană. În perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox
37 CE, Sinoratox 35 EC, Pyrinex 48 EC, Thionex 305 EC etc.
Viespea merelor – Hoplocampa testudinea
Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite. Are o singură generaţie pe an, iernează ca larvă
complet dezvoltată ( e o nimfă) , într-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de înfloritul merilor.
Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai
şi pătrund în fructele abia formate, fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa
dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde iernează. Pagubele sunt datorate
galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad.
Combatere – prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În
perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune
rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE,
Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE.etc.
Viermele merelor - Cydia pomonella sin. Carpocapsa pomonella, Laspersia pomonella.
Se întâlneşte în toate zonele pomicole , fiind frecvent în livezile de măr neîngrijite, unde determină
pierderi importante, atât cantitativ, cât şi calitativ. În funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor
are 1-3 generaţii pe an, frecvent 2 generaţii, iernează ca larvă în stadiul de cocon de iarnă, cu pereţii
groşi. În primăvară larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi fluturele şi apoi se
transformă în pupă. Din această cauză, apariţia fluturilor se face eşalonat. Obişnuit, primii fluturi apar
în luna mai, crepusculari şi nocturni. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe
suprafeţe netede. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor şi fructelor. Ajunsă la fruct, larva
perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. În momentul când larva a ajuns în casa
seminală şi începe să consume seminţele, fructul se opreşte din creştere şi cade din pom, adesea cu
larva care îşi continuă dezvoltarea. Obişnuit într-un fruct se dezvoltă o singură larvă . În cursul
evoluţiei, larvele năpârlesc de 4 ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de
regiune ( obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie ). Multe larve cad direct pe sol pe un fir de mătase şi
apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se împupează. Adulţii apar în
mod obişnuit la sfârşitul lunii iunie şi dau naştere la generaţia a doua. Fluturii generaţiei estivale depun
ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze. Larvele pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de
regulă se găseşte lipită o frunză sau un fruct alăturat. În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc
fructele şi migrează către adăposturile de hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara
următoare. Ca duşmani naturali ai acestei insecte sunt microorganismele: Bacillus cereus, Beauveria
bassiana şi o serie de viespi parazite: Trichogramma embryophagum, Trchogramma cacoeciae. Larvele
atacă fructele. Atacul se prezintă sub două forme: primar- când fructele sunt roase superficial şi
secundar- când fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături în jurul orificiului de penetrare.
Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot păstra. În livezile
neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.
Combatere- se recomandă o serie de măsuri agrotehnice ( arătura de toamnă, tăieri de întreţinere
corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute şi distrugerea lor, în vederea diminuării
rezervei biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. În general, se avertizează 1-2 tratamente pentru
generaţia I în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente pentru generaţia a II a aplicate în iulie-august . Şi în
ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee biologice în combaterea viermelui
merelor, cum sunt: folosirea unor preparate biotice pe bază de Bacillus thuringiensis ( Thuringin),
folosirea unor viespi oofage (Trichogramma embryophagum), folosirea feromonilor sexuali pentru
stabilirea momentelor optime în avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

Cicada gheboasă a pomilor – Ceresa bubalus.


Are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor. Larvele apar în lunile aprilie-
mai, când migrează pe diferite plante ierboase. Adulţii apar în iunie, când după împerechere, depun
ouăle până în octombrie, în incizii făcute cu ovipozitorul în scoarţa tânără a diferitelor specii pomicole
( măr, păr, prun, cireş, cais, piersic, plop, tei etc.), Pagubele sunt produse prin incizii făcute în ramuri
de femele pentru depunerea ouălor. Circulaţia sevei se întrerupe, ramurile stagnează în creştere şi se
usucă, pomii se debilitează şi sunt predispuşi la atacul altor dăunători şi agenţi patogeni.
Combatere-la plantare, se recomandă controlul riguros al pomilor, iar cei cu atac de Ceresa bubalus vor
fi distruşi prin ardere. Unde se constată atac, ramurile respective vor fi tăiate şi se vor arde. Se vor
distruge buruienile din jurul pomilor, se vor efectua tratamente chimice atât la pornirea pomilor în
vegetaţie, cât şi în perioada de vegetaţie.
Păduchele din San- Jose –Quadraspidiotus perniciosus.
Este considerat unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor fructiferi, fiind dăunător de carantină.
Păduchele din San-Jose, în condiţiile ţării noastre are 2-3 generaţii pe an, frecvent 2 generaţii. Iernează
ca larvă de vârsta I, sub scut, pe tulpinile şi ramurile pomilor. După o perioadă de hrănire, în aprilie,
năpârlesc şi trec în larve de vârsta a II a, diferenţiindu-se în femele şi masculi. La sfârşitul lunii aprilie,
începutul lunii mai apar adulţii, care se împerechează, la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie femelele
depun larve, eşalonat de 6-7 săptămâni. Larvele neonate au o mobilitate foarte mare, răspândindu-se pe
diferite organe ale pomului. Odată fixate, larvele îşi introduc rostrul în ţesutul plantelor, hrănindu-se cu
seva. Concomitent, îşi formează scutul protector, constituit din fire de mătase şi ceară, secretate de
glande filiere. Primele 2-3 săptămâni scutul larvar este mai puţin dens, larvele putând fi distruse prin
tratamente chimice. Larvele năpârlesc şi se transformă în larve de vârsta a II a, se hrănesc intens, îşi
măresc scutul şi în 18-20 de zile se diferenţiază în femele şi masculi. Masculii apar înaintea femelelor
şi trăiesc numai pentru copulaţie. Această generaţie se dezvoltă în lunile mai-iulie şi durează 65-70 de
zile. După împerechere, în iulie-august, femelele încep depunerea larvelor generaţiei a II a, care
durează până în septembrie- octombrie. În stadiul acesta iernează şi îşi continuă evoluţia în primăvara
următoare. În zonele mai călduroase din ţară se dezvoltă şi a III a generaţie, din octombrie până în mai.
Larvele generaţiei a II a şi a III a se fixează şi pe fructe. Păduchele din San- Jose este parazitat natural
de Prospaltella perniciosi, P. fasciata şi Aphytis procila, iar ca prădători are din ordinul Coleoptera pe
Chilocorus bipustulatus şi C. renipustulatus. Păduchele din San-Jose este polifag, atacând peste 200
specii de arbori, arbuşti şi plante ierboase, preferă speciile lemnoase, s-a semnalat pe căpşun, dar nu şi
pe conifere. Atacă atât părţile lemnoase, frunzele, cât şi fructele. Se fixează cu ajutorul rostrului în
ţesut şi suge conţinutul celular. O dată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine o substanţă
toxică sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile se
necrozează, se roşesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacaţi au o vegetaţie redusă, frunze
etiolate, fructe mici şi deformate.
Combatere- se recomandă măsuri preventive şi curative. Plantaţiile vor fi înfiinţate numai cu material
sănătos, liber de San-Jose, se va aplica o tehnologie corespunzătoare şi tratamente chimice la
avertizare, 1-3 pentru fiecare generaţie în perioada de vegetaţie. Tratamentul trebuie efectuat înainte ca
scutul larvar să se îngroaşe şi să se întărească, pentru forma hibernantă- la pornirea pomilor în
vegetaţie ( martie-aprilie ) se va face un tratament cu Oleocarbetox, Oleodiazol, Oleoekalux etc.
Păduchele lânos –Eriosoma lanigerum
Se găseşte frecvent în livezile de măr neîngrijite. Păduchele lânos prezintă un ciclu complet numai în
ţara lui de origine (America de Nord), având plantă gazdă primară- ulmul american şi secundară-
mărul. În Europa şi deci şi la noi în ţară, evoluţia lui este incompletă. Tot timpul anului se înmulţeşte
pe cale partenogenetică vivipară, chiar dacă apar forme sexuate şi depun ouă, formele fundatrix care
iau naştere, mor înainte de reproducere. Formele aripate ce apar în timpul verii, ajută la răspândirea
dăunătorului în livadă. Spre toamnă se coboară spre rădăcini, dând naştere la forma radicicolă.
Iernează ca formă hipogee şi ca larve pe părţile aeriene ale pomilor. Poate avea 8-12 generaţii pe an.
Parazitismul natural este asigurat de viespea monofagă Aphelinus mali Halid. Care uneori este de
100%. Păduchele lânos colonizează tulpini, ramuri, lăstari, rădăcini, hrănindu-se prin sugerea sucului
celular din ţesuturi. Părţile atacate se hipertrofiază şi apar umflături sub formă de nodozităţi sau
ulceraţii canceroase. Pomii atacaţi se debilitează şi în final se usucă.
Combatere- se recomandă măsuri preventive, folosirea unui material pomicol sănătos, liber de agenţi
fitopatogeni şi aplicarea tehnologiei de cultură a speciei de măr. Când se constată totuşi atac, ramurile
respective să fie tăiate şi distruse prin ardere. Tratamentele chimice, aplicate la avertizare, să fie atât la
pornirea pomilor în vegetaţie, cât şi în timpul vegetaţiei.

Păianjenul roşu al pomilor fructiferi- Panonychus ulmi

Este întâlnit în toate livezile. Iernează sub formă de ou pe ramurile pomilor, în crăpăturile scoarţei sau
sub solzii mugurilor. Larvele apar în aprilie şi colonizează mugurii, frunzele şi florile, hrănindu-se prin
sugere. Adulţii, după împerechere, depun ouă pe frunzele diferitelor specii pomicole (măr, păr, piersic,
etc.). Într-un an evoluează 5-6 generaţii, dezvoltarea unei generaţii durează între 20-36 zile. În general
perioadele de secetă favorizează înmulţirea dăunătorilor. Pagubele se datorează înţepăturilor şi sugerii
sevei, producând în frunze rupturi şi dizlocări ale epidermei şi paremchimului lacunar. Pe frunze apar
pete mici alb-brunii, care cu timpul confluează, iar coloritul de la alb-argintiu până la alb-roşiatic. La
atacuri puternice, frunzele se usucă şi cad, prejudiciind indirect producţia.
Combatere – se recomandă un tratament la pornirea pomilor în vegetaţie. În timpul vegetaţiei se fac
mai multe tratamente, la avertizare, în funcţie de rezerva ecologică, de rezistenţa populaţiei de acarieni
la insecticide, de fenologia soiurilor existente în cultură şi de remanenţa produselor insecticide şi
acaricide folosite.

Păduchele verde al mărului – Aphis pomi

Este semnalat ca unul dintre dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierelor pomicole. Este un
păduche nemigrator , tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase aparţinând speciilor măr, păr,
mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor,
obişnuit la baza mugurilor. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an. Păduchii se
localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creştere. Datorită
modului de atac – înţepat şi supt seva – frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă. Păduchele
acoperă adesea organele atacate cu aşa-zisa „roua de miere” (excrementele dulci), pe care se dezvoltă
diferite ciuperci saprofite (fumagină).
Combatere – se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a complexului de
protecţie a plantelor. Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de
vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenţa produselor, corelate
cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide – aficide – exemplu Pirinol.)

Puricele melifer al mărului – Psylla mali

Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile din Muntenia şi
Transilvania. Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe scoarţa pomilor, larvele apar
în martie-aprilie, fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr,
rareori pe scoruş, păr, etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai, iunie, la început se hrănesc pe măr, apoi
cresc pe alte plante lemnoase şi ierboase, în august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.
În unii ani poate determina pagube mari, în urma înţepăturilor provocate de larve şi adulţi, lăstarii se
răsucesc, frunzele se deformează, rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează,
se usucă şi rămân atârnaţi pe pomi. În urma atacului de Psylla, datorită excrementelor dulci ale
insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite.
Combaterea – Prin aplicarea complexului de protecţie a plantelor, corespunzătoare speciilor cultivate
(măr, păr, etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali.
Inelarul – Malacosoma neustria

La noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar. Are o generaţie pe an, iernează
ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri (sub formă de inel), omizile apar în aprilie-mai,
eşalonat, timp de două săptămâni, la început larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca
adăpost, se hrănesc cu frunze şi flori, timp de 30-40 zile, larvele năpârlesc de 5 ori, omizile din primele
vârste sunt foarte rezistente la interperii, în iunie se retrag în diferite locuri, transformându-se în
crisalide în interiorul unui cocon mătăsos dublu, după 1-2 săptămâni, apar fluturii, după împerechere,
femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel. Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii
fructiferi, în anii favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi de
debilitarea pomilor.
Combatere – Tăierea şi arderea lăstarilor cu inele pentru reducerea rezervei dăunătorului, distrugerea
larvelor la eclozare printr-o singură strivire, tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor ţi
eclozarea larvelor.

Omida păroasă a stejarului – Lymantria dispar

Se întâlnesc focare puternice în zona pădurilor de stejari. Are o generaţie pe an, iernează ca ou în
ponte de 250-600 ouă, cu embrionul format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei, plante
gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona stejarului. Larvele apar în aprilie, când urcă în
coroana pomilor hrănindu-se cu muguri şi frunzuliţe. În iunie-iulie apar fluturii care zboară până în
august. Larvele sunt foarte lacome şi polifage, atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile ornamentale
şi forestiere. Focarele se formează în păduri de foioase, de unde se răspândesc şi în livezi, omizile,
distrug mugurii, frunzele, florile şi în anii de invazie produc pagube importante, pomii pot fi
desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.
Combatere –adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor, tratamente cu
insecticide, la apariţia omizilor în coroană.

Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea

Are două generaţii pe an, iernează sub formă de crisalidă în diferite ascunzişuri, iar primăvara apar
fluturii, la scurt timp, are loc împerecherea, după care depun ouăle pe partea inferioară a frunzelor, în
grupe acoperite cu perişori fini şi rari, femelele preferă pomii cu coroană aerisită şi luminată, după 1-3
săptămâni apar larvele, care se hrănesc cu frunze, formează cuiburi mici, de 2-3 frunze, unite prin fire
mătăsoase.
Este considerată principalul dăunător al pomilor fructiferi, provoacă desfrunzirea parţială sau totală a
pomilor, ceea ce duce la pierderi de recoltă şi chiar la debilitarea pomilor, în multe ţări este considerată
dăunător de carantină.
Combatere – diminuarea rezervei biologice a dăunătorului prin distrugerea „cuibului de omizi”, şi
chimic cu diferite insecticide aplicate la începutul formării cuiburilor (când larvele sunt tinere).

Sfredelitorul ramurilor – Zeuzera pyrina

Este răspândit din zona de câmpie până la deal şi zona submontană. Are o generaţie la 1-2 ani, fluturii
apar în iunie şi zboară în lunile iunie şi iulie. Sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori
fructiferi şi forestieri, ramurile atacate se usucă, pomii se degarnisesc de ramuri şi se usucă.
Combatere – Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor, în cazul unui atac
puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac tratamente cu insecticide.

Sfredelitorul tulpinilor – Cossus cossus

Răspândit din zona de stepă până la cea a fagului. Are o generaţie la 2-3 ani, fluturii apar la sfârşitul
lunii iunie, ziua stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară.
Împerecherea are loc după câteva zile de la apariţie, iar depunerea ouălor, după câteva zile de la
împerechere, ouăle sunt depuse în crăpăturile scoarţei în grupe de 15-50, îndeosebi la baza arborilor
bătrâni. Fiecare grupă de ouă este acoperită cu o substanţă vâscoasă, care în prezenţa aerului se
întăreşte, după 1-2 săptămâni apar larvele care rod în scoarţă galerii comune, în care iernează, în
primăvara următoare, larvele sapă galerii individuale, dispuse longitudinal sau în adâncime sub
scoarţă, formând din loc în loc orificii pentru eliminarea rumeguşului şi a excrementelor rezultate prin
hrănire, până toamna, larvele ajung la completa dezvoltare, iernând a doua oară în galerii individuale.
În primăvara anului al treilea rod un orificiu în scoarţă, apoi în interior şi în apropierea lui îşi
confecţionează un cocon din rumeguş de lemn în care se transformă în crisalidă, care durează 3-6
săptămâni, după care apar fluturii. Larvele sfredelitorului sunt prădate de ciocănitori. Sfredelitorul
tulpinilor se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le
provoacă uscarea.
Combaterea – măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii şi arderea
lor, tratamente preventive în perioada de zbor a adulţilor cu insecticide.

Cariul scoarţei - Scolytus rugulosus

Are 1-2 generaţii pe an. Adulţii apar primăvara în mai, sapă câte-o galerie maternă între scoarţă şi lemn
de 2-3 cm, de-a lungul tulpinii sau a ramurilor groase, unde se împerechează. Atacă tulpinile şi
ramurile groase ale speciilor fructifere. Pomi debilitaţi fiziologic sunt cei mai atacaţi, care se usucă.
Combatere - folosirea la plantat a pomilor sănătoşi, fără carii, tăierea şi arderea ramurilor cu carii,
pentru diminuarea rezervei, tratamente cu insecticide în perioada lunii când apar adulţii.

Gândacul păros – Epicometis hirta

Este răspândit începând de la zona de stepă până la cea de deal. Are o generaţie pe an, iernează ca adult
în lojile nimfale, primăvara în aprilie, adulţii ies din sol şi se răspândesc pe flori, unde se hrănesc
pentru maturaţie sexuală. Maxima curbei de zbor este mai – iunie, gândacii sunt vioi în zilele calde şi
însorite. Gândacul păros este polifag, atacând florile pomilor, în anii cu invazii puternice, pagubele
sunt considerabile.
Combatere – scuturarea gândacilor dimineaţa (când sunt amorţiţi) pe prelate şi distrugerea lor.
Tratamente chimice – în perioada apariţiei gândacilor.

Gărgăriţa fructelor – Rhynhchites baccus

Se găseşte în toate livezile de stepă, silvostepă şi deal. Are o generaţie la 1-2 ani, iernează ca adulţi în
sol pe o rază de 30-50 cm, în jurul coletului pomilor atacaţi, sau în stadiul de larvă, în fructele
mumifiate. Gărgăriţa fructelor este polifagă adultul atacă mugurii, frunzele, florile şi fructele tinere,
fructele atacate se mumifiază şi cad.
Combatere – arături, discuiri pe rândul de pomi pentru distrugerea formelor de iernare ale
dăunătorului, brâie capcană aşezate pe trunchiul pomilor în august - septembrie, strângerea şi
distrugerea fructelor mumifiate, tratamente chimice cu insecticide la apariţia gărgăriţelor în primăvară
şi după legarea fructelor.

Gărgăriţa mugurilor – Sciaphobus squalidus

Este răspândit în Banat, Transilvania şi Moldova. Are o generaţie la 2 ani, iernează ca adult în sol,
primăvara, la sfârşitul lui martie, adulţii ies din sol şi migrează în coroana pomului, unde se hrănesc cu
muguri şi apoi cu stamine, pistil şi frunze, după aproximativ 10 zile, gărgăriţele se împerechează şi
depun ouăle pe partea superioară a limbului frunzelor, în grupe de 20-40, după care, îndoaie cele 2
părţi ale limbului şi le lipesc cu o substanţă vâscoasă.
Gărgăriţa mugurilor este polifagă, atacă nucul, mărul, părul caisul prunul, la apariţie în primăvară
gărgăriţele atacă mugurii, de rod apoi florile, în anii de invazie producţia de fructe scade considerabil.
Combatere – asemănători ca în cazul gărgăriţei mărului – Anthonomus pomorum.

Cotarul verde- Operophtera brumata


Este frecvent în zona pădurilor de stejar. Are o generaţie pe an, iernează ca ou, depus la baza
mugurilor, izolaţi sau în grupuri mici, în aprilie apar larvele care se hrănesc cu muguri cu frunze şi
fructe, în mai-iunie, larvele mature coboară în sol la aproximativ 20-25 cm se transformă în crisalidă
şi rămân 4-5 luni când se transformă în adult. Larvele sunt polifage, atacând toate speciile pomicole,
pomii dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici şi producţia scade.
Combatere – arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea larvelor şi crisalidelor, inele
cleioase instalate la baza pomilor, pentru captarea femelelor, tratamente pentru fluturii şi larvele
eclozate cu diferite insecticide.

Cărăbuşul de mai – Melolonta melolonta

Se întâlneşte din zona stepei până în zona submontană. Are o generaţie la 3 ani. Adulţii apar în aprilie -
mai, timp de 20-25 zile, zborul fiind crepuscular, noaptea şi în perioadele favorabile stau liniştiţi pe
dosul frunzelor, cărăbuşii se hrănesc cu frunze se împerechează şi femelele depun ouă. Cărăbuşul de
mai este polifag în stadiul de adult atacă frunzele tuturor speciilor pomicole pentru maturaţia sexuală,
în stadiul de larvă atacă rădăcinile tuturor speciilor pomicole (pepinieră, livezi), cea ce duce la
reducerea producţiei de fructe şi cu timpul la uscarea pomilor.
Combatere - discuiri, arături pentru distrugerea larvelor, tratamentelor la sol - pentru larve cu;
Sinolintox 10G 20kg la hectar, Dazomet 90G, 600kg pe hectar, pe cale mecanică, scuturarea pomilor
dimineaţa pe prelate când cărăbuşii sunt amorţiţi pentru diminuarea rezervei biologice, tratamente
chimice în perioada apariţiei cărăbuşilor (aprilie - mai), cu diferite insecticide.

DĂUNĂTORII PĂRULUI
Viespea perelor - Hoplocampa brevis.
Are o singură generaţie pe an, iernează ca larvă complet dezvoltată, într-un cocon, în sol. Adulţii apar
înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu
ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate, fac galerii până la seminţe pe care
le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde iernează. Este
o specie monofagă, pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite
şi cad.
Combatere –prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În
perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune
rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE,
Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE etc.

Puricele melifer al părului – Psylla pyricola.


Se găseşte frecvent în livezile de păr, în toate regiunile de cultură a acestei specii. Iernează în stadiul de
adult pe scoarţa pomilor. Primăvara devreme, femelele depun ouăle izolat, din care, în martie-aprilie,
apar larvele care colonizează mugurii, frunzele şi florile din care sug sucul celular. Adulţii şi larvele
colonizează toate organele aeriene ale părului, pe care le înţeapă, pentru a suge sucul celular. Lăstarii
se curbează, florile şi frunzele se răsucesc, se usucă şi cad, iar fructele rămân pipernicite. Pe organele
atacate de Psylla piricola se dezvoltă diferite ciuperci din genul Capnodium, este principalul vector al
focului bacterian.
Combatere – prin aplicarea complexului de protecţia plantelor specifice speciei păr se combate şi
atacul de Psylla piricola, sunt importante tratamentul din martie pentru adulţii hibernanţi şi cele de la
scuturarea petalelor – cu insecticide corespunzătoare.
Inelarul – Malacosoma neustria.
Se întâlneşte frecvent în zona de silvostepă şi în zona pădurilor de stejar. Are o generaţie pe an,
iernează ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri. Omizile apar în aprilie-mai, eşalonat, timp de
două săptămâni. Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi, în anii favorabili, inelarul poate
provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi debilitarea pomilor.
Combatere – tăierea şi arderea lăstarilor cu inele pentru reducerea rezervei dăunătorului, distrugerea
larvelor la eclozare printr-o singură strivire, tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor şi
eclozarea larvelor.
Gărgăriţa florilor de păr –Anthonomus cinctus
Se găseşte frecvent în livezile de păr neîngrijite. Adultul este o gărgăriţă monofagă, pagubele sunt
produse de adulţii care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi floriferi, producând sterilitatea florilor şi de
larve, care dezvoltându-se în interiorul florilor se hrănesc cu conţinutul acestora, are o generaţie pe an
şi iernează ca adult în scoarţa exfoliată a pomilor.
Combatere –se recomandă igienizarea plantaţiilor( tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la pomii
bătrâni), iar în primăvară, în perioada apariţiei adulţilor ( în fenofaza de dezmugurit)- scuturarea
pomilor dimineaţa ( când gândacii sunt amorţiţi) şi distrugerea lor- tratamente chimice- la apariţia
adulţilor cu: Thionex 48 EC, Sinoratox 37 EC, Reldan 40 EC, Carbetox 37 EC, Diazol 60 EC, vara,
când gărgăriţele se retrag pentru iernare se vor aşeza brâie capcane.
Viermele perelor – Cydia pomonella.
Se găseşte în toate livezile – producând pagube atât cantitative, cât şi calitative. Adultul este un
fluture , pagubele sunt produse de larvele care se dezvoltă şi se hrănesc cu pulpa fructelor, fructele
atacate prezintă scurgeri gomoase, se maturează timpuriu şi sunt predispuse la infecţii cu diferite
ciuperci.
Combatere – strângerea fructelor atacate pentru diminuarea rezervei dăunătorului, lucrări ale solului şi
tratamente chimice la avertizare ( câte 2 tratamente pentru fiecare generaţie, începând cu aproximativ
15 mai), cu unul din insecticidele: Sinoratox 37 EC, Diazol 60 EC, Fastac 10 EC, Sumi-alpha - 2,5 EC
sau Calipso 480 SC etc. sau cu insecticide biologice de tipul: Biobit, Silposan, Dipel etc.
Păduchele din San- Jose – Quadraspidiotus perniciosus.
Se găseşte frecvent în livezile neîngrijite. Are 2-3 generaţii pe an, iernează ca larvă de vârsta I, este
polifag, atacând peste 200 de specii de arbori, arbuşti şi chiar plante ierboase, preferă specii lemnoase,
atacă atât partea lemnoasă cât şi frunzele şi fructele, se fixează cu ajutorul rostrului în ţesut şi suge
conţinutul celular, odată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine o substanţă toxică sub
acţiunea căreia se produce o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile se necrozează, se
înroşesc, formându-se pete caracteristice( violacee), pomii atacaţi au o vegetaţie redusă, frunze
etiolate, fructe mici şi deformate.
Combatere –se recomandă măsuri preventive, folosirea unui material săditor sănătos, liber de patogeni
şi dăunători, igienizarea plantaţiilor ( tăierea ramurilor uscate, adunarea fructelor atacate etc.),
tratamente chimice efectuate la pornirea pomilor în vegetaţie ( dezmugurit- înălţarea inflorescenţei )
cu: Oleodiazol, Oleocarbetox, Oleoekalux, US1-92%, în perioada de vegetaţie, câte două tratamente
pentru fiecare generaţie, cu unul din insecticidele: Actellic, Reldan40 EC, Carbetox 37 EC, Pyrinex 48
EC, etc. ( pentru G1- aprox. 15 iunie-iulie; pentru G2- august-septembrie).
Păduchele mov –Dysaphis pyri
Este cel mai important afid al părului. Atacă toate soiurile de păr şi uneori şi gutuiul, atacă frunzele
care devin puternic deformate, iar culoarea devine gălbuie, infestările puternice împiedică creşterea
pomilor, iar afidele produc cantităţi mari de „ rouă de miere”, pe care se instalează diferite ciuperci
saprofite ( fumagina).
Importanţa economică este îndeosebi pentru plantaţiile mamă de ramuri altoi, pentru pepiniere şi nu în
ultimul rând, pentru livezile tinere.
Combatere –depistarea atacului la începutul instalării dăunătorului( înainte ca frunzele să se
deformeze). Tratamentele chimice se fac la începutul pornirii pomilor în vegetaţie cu Oleodiazol,
Oleocarbetox- pentru ouăle hibernante şi în timpul perioadei de vegetaţie( la scuturarea petalelor ) cu
Zolone 25 WP, Fastac10 EC, Supersect 10EC, Decis 2,5 (EC, la depăşirea PED ( Prag economic de
dăunare) -2% lăstari infectaţi.
Păianjenul roşu –Panonychus ulmi.
Se găseşte frecvent în toate livezile. Este o specie polifagă, pagubele se datorează înţepăturilor şi
sugerii sevei, producând în frunze rupturi şi dislocări ale epidermei şi parenchimului lacunar, pe frunze
apar pete mici alburii, care cu timpul confluează iar coloritul se schimbă de la alb argintiu la alb-
roşiatic. La atacuri puternice frunzele se usucă şi cad, prejudiciind indirect producţia
Combatere –tehnologie corespunzătoare de cultură, tratamente chimice - la pornirea pomilor în
vegetaţie pentru ouăle hibernante cu Oleodiazol, Oleoekalux, Oleocarbetox şi în perioada de vegetaţie(
aprox. 15-20 iunie) la depăşirea PED( 3-5 forme mobile/ frunză) cu acaricide: Omite 57 EC, Pensthyl
25 WP, Demitan 100 EC, Danirun 11 EC, Mitigan 18,5 EC, etc.
Alţi dăunători: Omida păroasă a stejarului, care se găseşte în zona pădurilor de stejar, Sfredelitorul
ramurilor, răspândit la noi în ţară din zona de câmpie până la deal şi zona submontană, Gărgăriţa
mugurilor.
DĂUNĂTORII CAISULUI

Cicada gheboasă a pomilor- Ceresa bubalus.


Are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor. Larvele apar în lunile aprilie-
mai, când migrează pe diferite plante ierboase. Adulţii apar în iunie, când după împerechere depun
ouăle până în octombrie, în incizii făcute cu ovipozitorul în scoarţa tânără a diferitelor specii pomicole.
Pagubele sunt produse prin incizii făcute în ramuri de femele pentru depunerea ouălor. Circulaţia sevei
se întrerupe, ramurile stagnează în creştere şi se usucă, pomii se debilitează şi sunt predispuşi la atacul
altor dăunători şi agenţi patogeni.
Combatere – la plantare, se recomandă controlul riguros al pomilor, iar cei cu atac de Ceresa bubalus
vor fi distruşi prin ardere. Unde se constată atac, ramurile respective vor fi tăiate şi se vor arde. Se vor
distruge buruienile din jurul pomilor, se vor efectua tratamente chimice atât la pornirea pomilor în
vegetaţie, cât şi în perioada de vegetaţie.
Cariul scoarţei -Ruguloscolytus rugulosus
Are 1-2 generaţii pe an. Adulţii apar primăvara în mai, sapă câte o galerie maternă între scoarţă şi
lemn, de 2-3 cm, de-a lungul tulpinii sau a ramurilor groase, unde se împerechează . Atacă tulpinile şi
ramurile groase ale speciilor fructifere. Caişii debilitaţi fiziologic ( secetă, îngrăşăminte etc.) sunt cei
mai atacaţi, pomii atacaţi se usucă.
Combatere –folosirea la plantare a pomilor sănătoşi, fără carii, igiena fitosanitară( tăierea şi arderea
ramurilor cu carii), pentru diminuarea rezervei, tratamente cu insectecide în perioada apariţiei adulţilor.

Gărgăriţa mugurilor –Sciaphobus squalidus.


Gărgăriţa mugurilor atacă în primăvară mugurii de rod, apoi florile, în anii de invazie producţia de
caise scade considerabil.
Combatere –se recomandă măsuri de igienă culturală( tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la
pomii bătrâni etc.), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa, când gândacii sunt
amorţiţi şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza
brâie capcană. În perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE,
Sinoratox 35 EC, Pyrinex 48 EC, Thionex 35 EC etc.
Cărăbuşul de mai –Melolonta melolontha.
Este polifag, în stadiul de adult atacă frunzele tuturor speciilor pomicole, pentru maturaţia sexuală, în
stadiul de larvă, atacă rădăcinile tuturor speciilor pomicole( pepiniere, livezi), ceea ce duce iniţial la
reducerea producţiei de caise şi cu timpul la uscarea pomilor.
Combatere –discuiri, arături pentru distrugerea larvelor, tratamente la sol- pentru larve cu Sinolatox
10 G-20 Kg/ha, Dazomet 90G-600Kg/ha, pe cale mecanică, scuturarea pomilor dimineaţa pe prelate,
când cărăbuşii sunt amorţiţi, tratamente chimice în perioada apariţiei cărăbuşilor( aprilie-mai) cu
diferite insecticide.
Molia orientală a fructelor –Cydia molesta
Iernează ca larvă complet dezvoltată într-un cocon mătăsos şi dens, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi
pe trunchi, are 3 generaţii pe an. Larvele atacă lăstarii, frunzele şi fructele de piersic, cais şi prun, iar
atacuri sporadice s-au semnalat şi la păr, gutui, măr, cireş. În lăstari larvele formează galerii
descendente de 5-18 cm lungime, care conduc la uscarea lăstarilor. Pe scoarţa lor se găseşte o secreţie
gomoasă ( clei ), lăstarii au creşteri slabe. Pagube mari se înregistrează şi la fructe, larvele pătrund prin
peduncul sau caliciu şi se hrănesc săpând galerii în jurul sâmburelui. Fructele atacate nu se mai
dezvoltă şi în final putrezesc.
Combatere –tăierea şi distrugerea lăstarilor infestaţi conduce la diminuarea rezervei biologice,
capcanele alimentare, luminoase şi cu feromoni contribuie la depistarea dăunătorului, la stabilirea
curbei de zbor( avertizare ), precum şi la combatere. Tratamentele chimice se fac la avertizare – T1- la
apariţia larvelor G1 aprox. 20 mai, -T2 la 10-12 zile, T3- la apariţia larvelor G2 aprox. 15 iulie, T4 –la
8-10 zile, T5 –la apariţia larvelor G3 ,cu insecticide din grupul piretroizilor.
DĂUNĂTORII PRUNULUI
Viespea neagră a prunelor - Hoplocampa minuta
Se găseşte frecvent în livezile de prun neîngrijite, îndeosebi în zonele cu climat continental. Iernează
ca larvă în cocon, în solul din jurul pomilor. Viespile se hrănesc cu nectarul şi polenul diferitelor flori,
iar când prunul înfloreşte, femelele depun ouăle la baza sepalelor sau în receptacul. Într-o floare sunt
depuse 1-2 ouă. Larvele apărute se hrănesc cu sâmburele abia format. Începând cu vârsta a-2-a larvele
trec în alte fructe, continuând hrănirea. La căderea fiziologică a fructelor, larvele dezvoltate complet,
cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde-şi confecţionează coconii. Viespea prunelor este
monofagă, atacând numai fructele de prun. Fructele atacate nu se mai dezvoltă, rămân mici şi cad
înainte de vreme. Pagubele pot ajunge la 60-80% din producţie.
Combatere –prin arătura adâncă de toamnă, ce se recomandă şi pentru livezile de prun, se scot coconii
la suprafaţă şi se expun diferitelor intemperii sau diferiţilor prădători. Preventiv se efectuează la
avertizare un tratament chimic, înainte ca viespea să depună ouăle( la scuturarea petalelor ). În livezile
de prun mai poate fi întâlnită şi viespea galbenă a prunelor, care produce aceleaşi pagube.

Viermele prunelor –Cydia funebrana


Iernează ca larvă în cocon mătăsos sub scoarţa pomilor sau sub alte adăposturi. Pagubele sunt produse
de larve, ajungând la 50-80% din producţie. Fructele atacate prezintă scurgeri generoase, se
maturizează timpuriu şi sunt predispuse la infecţiile cu diferite ciuperci.
Combatere –preventiv se efectuează tratamente chimice la avertizare, în funcţie de rezerva biologică a
dăunătorului, tratamentul chimic se justifică la depăşirea pragului economic de dăunare de 3-5 fluturi/
capcană/ săptămână.

Viespea sâmburilor de prun –Eurytoma schreineri


Are o generaţie pe an şi iernează ca larvă în sâmburii fructelor atacate. Atacul se manifestă prin
căderea timpurie a fructelor, începând cu finele lunii iunie şi cu un maxim în iulie, perioadă în care
larvele din sâmburi au crescut la dimensiuni normale, fructele atacate au o coloraţie violacee, o uşoară
asimetrie şi un început de veştejire, insecta poate fi depistată prin spargerea sâmburilor de la fructele
căzute, unde sunt larvele, care îşi petrec toamna şi iarna în învelişul tegumentar al seminţei consumate
în timpul dezvoltării lor.
Combatere –strângerea şi distrugerea fructelor căzute( prin arderea sau îngroparea lor la adâncimea de
50-70 cm) ,arderea sâmburilor rezultaţi din distilarea borhotului, tratamente chimice cu diferite
insecticide ( 3 tratamente, începând cu 10-15% flori scuturate, iar celelalte două la interval de 8-10
zile), folosind alternativ diferite substanţe active.

Cotarul verde –Operophtera brumata


Are o generaţie pe an, iernează ca ou, depus la baza mugurilor. Larvele sunt polifage, atacând toate
speciile pomicole, pomii dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici şi producţia scade.
Combatere –arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea larvelor şi crisalidelor, inele
cleioase instalate la baza pomilor pentru captarea femelelor, tratamente pentru fluturii şi larvele
eclozate cu diferite insecticide.

Omida păroasă a dudului –Hyphantria cunea.


Are două generaţii pe an, iernează sub formă de crisalidă în diferite ascunzişuri, iar primăvara apar
fluturii. Este considerată principal dăunător al pomilor fructiferi, provoacă desfrunzirea parţială sau
totală a pomilor, ceea ce duce la pierderi de recoltă şi chiar la debilitarea pomilor, în multe ţări este
considerată dăunător de carantină.
Combatere –diminuarea rezervei biologice a dăunătorului prin distrugerea „ cuibului de omizi” şi
chimic cu diferite insecticide, aplicate la începutul formării cuiburilor.

Omida păroasă a stejarului –Lymantria dispar.


Are o generaţie pe an, iernează ca ou în ponte de 250-600 ouă, cu embrionul format, acoperite cu
perişori de pe abdomenul femelei, plante gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona
stejarului. Larvele sunt foarte lacome şi polifage atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile
ornamentale şi forestiere. Focarele se formează în păduri de foioase, de unde se răspândesc şi în livezi,
omizile distrug mugurii, frunzele, florile şi în unii ani de invazie produc pagube importante, pomii pot
fi desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.
Combatere –adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor, tratamente cu
insecticide la apariţia omizilor în coroană.

Gărgăriţa fructelor –Rhynchites bacchus.


Este polifagă, adultul atacă mugurii, frunzele, florile şi fructele tinere, fructele atacate se mumifiază şi
cad.
Combatere –arături, discuiri pe rândul de pomi pentru distrugerea formelor de iernare ale dăunătorului,
brâie capcană aşezate pe trunchiul pomilor în august –septembrie, strângerea şi distrugerea fructelor
mumifiate, tratamente chimice cu insecticide- la apariţia gărgăriţelor în primăvară şi după legarea
fructelor.
Gărgăriţa mugurilor –Sciaphobus squalidus.
Dăunătorul se hrăneşte cu muguri, flori şi frunze tinere. Gărgăriţa mugurilor este polifagă, atacând
nucul, mărul, prunul , caisul, la apariţie, în primăvară, gărgăriţele distrug mugurii de rod, apoi florile,
în anii de invazie producţia de fructe scade considerabil.
Combatere –se recomandă măsuri de igienă culturală( tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la
pomii bătrâni, etc. ), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa şi distrugerea
gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. În
perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC,
Pyrinex 48 EC, Tionex 35 EC etc.
Molia orientală a fructelor – Cydia molesta
Produce pagube mari în pepiniere şi livezi. Este un dăunător de carantină. Iernează ca larvă complet
dezvoltată într-un cocon mătăsos şi dens, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi pe trunchi, are 3 generaţii
pe an.Larvele atacă lăstarii, frunzele şi fructele de piersic, cais şi prun, iar atacuri sporadice s-au
semnalat şi la păr, gutui, migdal, măr, cireş. În lăstari larvele formează galerii descendente de 5-18 cm
lungime, care conduc la uscarea lăstarilor. Pe scoarţa lor se găseşte o secreţie gomoasă ( clei ), lăstarii
au creşteri slabe. Pagube mari se înregistrează şi la fructe, larvele pătrund prin peduncul sau caliciul şi
se hrănesc săpând galerii în jurul sâmburelui. Fructele atacate nu se mai dezvoltă şi în final putrezesc.
Combatere –tăierea şi distrugerea lăstarilor infestaţi conduc la diminuarea rezervei biologice.
Capcanele alimentare, luminoase şi cu feromoni contribuie la depistarea dăunătorului, la stabilirea
curbei de zbor ( avertizare ), precum şi la combatere.
Tratamentele chimice se fac la avertizare - T1-la apariţia larvelor G1aprox. 20 mai, T2- la 10-12 zile,
T3- la apariţia larvelor G2 aprox. 15 iulie, T4- la 8.10 zile, T5- la apariţia larvelor G3 –cu insecticide
din grupa piretroizilor.
DĂUNĂTORII PIERSICULUI
Molia vărgată a piersicului –Anarsia lineatella.

Produce pagube cu importanţă economică în livezile de piersic, mai rar în cele de cais şi prun.
Pagubele sunt provocate de larvele hibernante, care atacă mugurii şi lăstarii abia formaţi şi de larvele
din generaţia I şi a II –a ,care atacă fructele. Fructele atacate rămân mici, se coc de timpuriu şi cad.
Combatere –fiind un dăunător de carantină se impune respectarea măsurilor de carantină fitosanitară.
În funcţie de gradul de infestare al livezii, este necesar ca atacul produs de insectă să fie prevenit prin
tratamente chimice la avertizare, în cursul perioadei de vegetaţie, cu unul din produsele: Sinoratox 35
CE con. 0,1%, Zolone 35 CE con. 0,2%, Decis 25 EC con. 0,03% etc.
Molia orientală a fructelor –Cydia molesta.
Iernează ca larvă complet dezvoltată într-un cocon mătăsos şi dens, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi
pe trunchi, are 3 generaţii pe an. Larvele atacă lăstarii, frunzele şi fructele de piersic, cais şi prun, iar
atacurile sporadice s-au semnalat şi la păr, gutui, migdal, măr, cireş. În lăstari larvele formează galerii
descendente de 5-18 cm lungime, care conduc la uscarea lăstarilor. Pe scoarţa lor se găseşte o secreţie
gomoasă ( clei), lăstarii au creşteri slabe. Pagube mari se înregistrează şi la fructe, larvele pătrund prin
peduncul sau caliciu şi se hrănesc săpând galerii în jurul sâmburelui. Fructele atacate nu se mai
dezvoltă şi în final putrezesc.
Combatere –tăierea şi distrugerea lăstarilor infestaţi conduce la diminuarea rezervei biologice.
Capcanele alimentare, luminoase şi cu feromoni (Atramol) contribuie la depistarea dăunătorului, la
stabilirea curbei de zbor (avertizare ), precum şi la combatere. Tratamentele chimice se fac la
avertizare –T1- la apariţia larvelor G1 aprox. 20 mai, T2- la 10-12 zile, T3-la apariţia larvelor G2
aprox. 15 iulie, T4- la 8-10 zile, T5-la apariţia larvelor G3- cu insecticide din grupa piretroizilor.
Păduchele verde al piersicului -Myzodes persicae
Este o specie migratoare. Această specie este polifagă producând pagube în livezi şi pepiniere la
speciile sâmburoase, dar şi în grădinile de legume şi sere. Păduchii formează colonii masive pe partea
inferioară a frunzelor, care datorită sugerii sevei, se necrozează şi se răsucesc, formând pseudocecidii.
Pomii atacaţi suferă, iar puieţii în pepiniere, se debilitează.
Combatere –se previne şi se combate prin aceleaşi metode recomandate la Aphis pomi ( păduchele
verde al mărului ).

DĂUNĂTORII CIREŞULUI ŞI VIŞINULUI


Musca ( viermele) cireşelor –Rhagoletis cerasi.
Are o generaţie pe an şi iernează ca pupă în sol, în jurul pomilor. Pagubele sunt produse de larve, care
atacă fructele de cireş şi vişin, consumând pulpa din jurul sâmburelui. Fructele atacate sunt depreciate
calitativ, ele devin moi, putrezesc şi cad. În mod obişnuit, soiurile timpurii de cireş nu sunt atacate de
Rhagoletis cerasi.
Combatere –se recomandă arăturile adânci de toamnă, pentru distrugerea pupelor hibernante şi un
tratament chimic la avertizare în perioada apariţiei muştelor cu unul din insecticidele : Sinoratox R 35
con. 0,1%, Decis 25 ECcon. 0,03%, Diazol 60 EC con. 0,15%.

Păduchele negru al cireşului –Myzus cerasi ( Aphis cerasi )


Iernează ca ou, depus toamna de formele sexupare pe ramurile tinere de cireş şi vişin, la baza
mugurilor sau pe solzii lor. Daunele sunt produse de păduchii care colonizează frunzele şi lăstarii de
cireş şi vişin. Frunzele se răsucesc, se ofilesc şi se usucă, influenţând negativ procesul de fotosinteză şi
diferenţierea mugurilor de rod.
Combatere – se combate prin tratamente chimice la avertizare atât la pornirea pomilor în vegetaţie, cât
şi în perioada de vegetaţie ( Sinoratox R 35 con. 0,1%, Zolone 35 ECcon. 0,2%, Decis 25 EC con.
0,03% sau cu aficide - Pirimor 25 WP.

Cicada gheboasă a pomilor –Ceresa bubalus


Are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor. Pagubele sunt produse prin
incizii făcute în ramuri de femele pentru depunerea ouălor. Circulaţia sevei se întrerupe, ramurile
stagnează în creştere şi se usucă, pomii se debilitează şi sunt predispuşi la atacul altor dăunători şi
agenţi patogeni.
Combatere – la plantare, se recomandă controlul riguros al pomilor, iar cei cu atac de Ceresa bubalus
vor fi distruşi prin ardere. Unde se constată atac, ramurile respective vor fi tăiate şi se vor arde. Se vor
distruge buruienile din jurul pomilor, se vor efectua tratamente chimice atât la pornirea pomilor în
vegetaţie, cât şi în perioada de vegetaţie.

Sfredelitorul ramurilor – are o generaţie la 2-3 ani, fluturii apar la sfârşitul lunii iulie, ziua
stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară. Sfredelitorul tulpinilor
se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le provoacă
uscarea.
Combatere –măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii şi arderea
lor, tratamente preventive - în perioada de zbor a adulţilor - cu insecticide.

Gărgăriţa fructelor –Rhynchites bacchus


Are o generaţie la 1-2 ani, iernează ca adulţi în sol, pe o rază de 30-50 cm, în jurul coletului pomilor
atacaţi sau în stadiul de larvă în fructele mumifiate. Gărgăriţa fructelor este polifagă, adultul atacă
mugurii, frunzele, florile şi fructele tinere, fructele atacate se mumifiază şi cad.
Combatere –arături, discuiri pe rândul de pomi pentru distrugerea formelor de iernare ale dăunătorului,
brâie capcană aşezate pe trunchiul pomilor în august - septembrie, strângerea şi distrugerea fructelor
mumifiate, tratamente chimice cu insecticide – la apariţia gărgăriţelor în primăvară şi după legarea
fructelor.

DĂUNĂTORII NUCULUI
Păduchii ţestoşi –se instalează pe ramuri şi frunze conducând la un atac puternic, la debilitarea
pomilor. Se combat prin răzuirea scoarţei trunchiului şi ramurilor de schelet, stropiri de iarnă cu
Oleoekalux 3 în con. de 1,5% sau cu Oleocarbetox 12 con. 3% şi stropiri de vară -1-2 tratamente cu
unul din insecticidele: Ultracid 20-0,2%, Murfatox 68- 0,1%, Carbetox 37 -0,5% etc.
Viermele nucilor –larvele pătrund în fructele tinere prin cicatricea stigmatului, consumă
conţinutul acestuia, apoi fructele cad pe sol. Are două generaţii în timpul vegetaţiei. Cea de-a doua
apariţie a larvelor este în iulie – august , care parazitează fructele pârguite şi ajunse la maturitate. Se
combate ca la viermele merelor cu produse pe bază de Phosalone, Fenoxycarb sau Diflubenzuron.

DĂUNĂTORII CĂPŞUNULUI
Gărgăriţa coletului – are o singură generaţie pe an. Atacă rizomul şi rădăcinile producând
daune importante în perioada aprilie-mai. Se combate prin dezinfectarea solului înainte de plantare cu
Dazomet 90 PP în doză de 600 Kg/ha sau cu alt produs ce efect similar.
Păianjenul roşu - are 12-14 generaţii pe an şi se hrăneşte cu seva frunzelor care, după atac,
capătă o culoare galben-brună. De la pornirea în vegetaţie a plantelor se efectuează stropiri cu produse
specifice pentru stârpirea dăunătorului ( Omite 30 W-0,2%, Nissorun 10 WP-0,5 Kg/ha, Kelthane
18,5EC- 0,2% etc.

DĂUNĂTORII ARBUŞTILOR FRUCTIFERI


Viespea alunului –are două generaţii pe an. Prima generaţie are loc în luna iunie, când se
aplică şi primul tratament cu unul din insecticidele: Karate- 0,03%, Sumialpha- 0,04%, Rufast- 0,08%.
Se combat atât adulţii cât şi larvele surprinse imediat după ieşirea din ou. Către mijlocul lunii
septembrie apar şi larvele din generaţia a II- a, care se combat cu aceleaşi produse ca la I- a generaţie.
Acarianul alunului –acesta înţeapă mugurii, provocând deformarea lor în rozete şi stoparea
dezvoltării acestora. Are două generaţii, una în mai şi cealaltă în iulie-august. Pentru combatere se
folosesc acaricide specifice ( Dicofol, Fenizon) la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie.
Gărgăriţa alunului –adultul apare în luna mai şi cu ciocul său lung perforează fructul în care
femela depune un ou în fiecare fruct. Larva după ce iese din ou consumă în totalitate miezul fructului.
După completa dezvoltare, larva coboară pe sol, unde iernează ca nimfă. Se combate prin efectuarea
lucrărilor solului după recoltatul fructelor şi prin 3 stropiri ,prima la legarea fructelor, a doua la 20 de
zile de la prima şi a treia după 20 de zile, cu unul din produsele: Zolone 35- 0,2%, Carbetox 50- 0,5%,
Sevin 85- 0,15% etc.
Sfredelitorul tulpinilor la coacăz şi agriş –acest fluture apare la finele lunii mai, începutul
lunii iunie. După împerechere, femela depune ouăle în crăpăturile scoarţei de pe ramuri. Câteva zile
mai târziu apar larvele eclozate care pătrund în tulpinile plantei printr-o rană, unde se dezvoltă până în
toamnă, consumând măduva tulpinilor. În primăvara următoare tulpinile afectate se usucă. Se combate
prin strângerea ramurilor atacate în care se găsesc larvele şi arderea acestora. Se aplică stropiri cu
pesticide adecvate pentru a distruge adulţii înainte de a depune ouăle (începutul lunii iunie) şi uneori şi
larvele de îndată ce ies din ouă până nu pătrund în tulpină (Decis 2,5 – 0,05%, Actelic 50- 0,15%,
Padan 50- 0,1% etc.).
Puricele verde şi puricele galben –apar la începutul primăverii pe lăstarii tineri şi pe
frunze cărora le suge seva, conducând la deformarea şi uscarea lor. La primele lor apariţii se fac
stropiri cu aficide sistemice sau cu esteri fosforici: -Fernos 50 DP- 0,05%, Meotrin 20 -0,2%, Sumialfa
2,5-0,03% etc.
Păianjenul mugurilor de coacăz –apare la începutul primăverii în muguri deformându-i,
care rămân în stare latentă, iar tulpinile se usucă parţial. Se combate prin tăierea tulpinilor cu muguri
atacaţi şi stropiri către finele iernii cu Oleoekalux EC-3% în con. de 1,5% şi la începutul migrării
larvelor( aprilie-mai) un tratament cu produse pe bază de endosulfani: Thiodan 35- 0,2% sau Thionex
25 0,25%. Acest dăunător este vector pentru viroza coacăzului( reversia) de aceea, acolo unde s-a
semnalat prezenţa sa, se impune luarea unor măsuri sistematice de combatere.
Viermele alb la zmeur şi mur - atacă părţile subterane ale plantei( rizomi, rădăcini). Este
foarte periculos mai ales la plantaţiile tinere înfiinţate pe un sol infestat cu acest dăunător. Măsurile de
combatere vizează tratarea solului înainte de plantare ( Dazomet 90 PP-600 Kg/ha), realizarea de
culturi intercalate cu plante legumicole preferate de larvele cărăbuşului şi prin prăfuiri sau stropiri pe
sol cu Thionex 50 WP respectiv Thionex 35 EC-0,15-0,2% şi încorporarea lor în sol prin praşile.
Musca tulpinilor de zmeur –această musculiţă depune ouăle pe drajonii în creştere din
care apar câte 15-20 viermişori la un loc, provocând apariţia unor gale ( umflături) voluminoase, pe
tulpini. Se combate prin tăierea tulpinilor atacate şi arderea lor.
Puricii de frunză –atacă lăstarii tineri şi frunzele, care se zbârcesc şi apoi se usucă.
Aceşti dăunători sunt transmiţători de viroze drept care se iau toate măsurile de combatere preventivă,
stropiri cu insecticide pe bază de nicotină şi esteri fosforici la începutul creşterii intense a lăstarilor ( 1-
2 tratamente la un interval de 2 săptămâni).
Gândacelul florilor –femela depune ouăle la baza staminelor şi pistilelor, ceea ce
face ca larvele eclozate să roadă aceste organe şi să dijmuiască substanţial recolta de fructe. Se
combate prin stropiri cu Zolone 35 PM- 0,2% în timpul înfloritului zmeurului şi murului. Acest
insecticid nu distruge albinele.
Gărgăriţa florilor – femela cu rostrul ei perforează butonii florali, depune câte un ou
în fiecare floare şi incizează pedunculul floral, fapt ce conduce la căderea butonilor florali. Are o
singură generaţie pe an. La apariţia adulţilor se fac stropiri cu Zolone 35 PM în con. de 0,2%.
Viermele fructelor –după distrugerea a o parte din organele florale, larva sapă galerii şi
pătrunde în fructele tinere. Se combate la fel ca gândacul şi gărgăriţa.

METODE DE COMBATERE A DĂUNĂTORILOR


Pentru eficacitatea luptei împotriva insectelor la pomi trebuie să cunoaştem cu precizie agentul
dăunător, în funcţie de care se aplică diferite măsuri de combatere, preventive sau curative. Măsurile de
combatere se stabilesc în raport cu specia care dăunează suprafaţa de livadă, posibilităţile tehnice, cât
şi în raport de condiţiile ecologice, agrotehnice etc.Se folosesc următoarele metode de combatere:
-metode preventive
-metode fizico-mecanice
-metode chimice.
-metode biologice
Metode preventive – se referă la lucrările solului, distrugerea buruienilor, folosirea de soiuri cât mai
rezistente, distrugerea resturilor vegetale, folosirea de material săditor sănătos etc.
Metode fizico-mecanice –constau în adunarea insectelor cu mâna sau cu diverse aparate, la eliminarea
unor organe atacate, la folosirea de brâie capcană, benzi sau inele cleioase sau a momelilor pentru
atragerea şi distrugerea insectelor, răzuirea trunchiului şi a şarpantelor de muşchi, licheni sau de
ritidomul în care au fost depuse ouă, larve, pupe, adunarea şi arderea a tot ceea ce a căzut în urma
răzuirii. Folosirea temperaturilor ridicate sau scăzute, a focului, luminii, câmpurilor electrostatice de
înaltă frecvenţă, a radiaţiilor etc . Acestea au în vedere anumite praguri letale peste, sau sub care,
diferiţi dăunători nu pot vieţui, sunt utilizate în activitatea de cercetare.
Metode chimice – care poate ajunge la distrugerea completă a dăunătorilor , fiind cea mai eficientă
metodă de combatere. Aceasta se bazează pe folosirea unor substanţe chimice cu acţiune toxică asupra
paraziţilor. Aceste substanţe sunt denumite în funcţie de paraziţii pe care îi combat astfel: acaricide -
distrug acarienii ( păianjenii) , insecticide omoară insectele, nematocide sunt toxice pentru
nematozi( viermi ).Produsele chimice prezintă o serie de avantaje între care eficacitatea,
compatibilitatea, posibilitatea unor tratamente mixte, pentru combaterea simultană a mai multor boli şi
dăunători. Un avantaj deosebit îl constituie posibilitatea de mecanizare completă a metodelor chimice.
Metode biologice –sau lupta biologică constă în folosirea diferitelor produse microbiologice, cu
organisme parazite( bacterii, ciuperci, protozoare şi virusuri) înmulţite pe baza unor tehnologii
industriale, folosirea zoofagilor( paraziţi şi prădători) dintre care unii se înmulţesc pe scară industrială
( Trichogramma sp. , Prospaltella perniciosi etc.) , autocudia şi combaterea genetică constă în obţinerea
masivă de indivizi sterilizaţi şi lansarea lor în plantaţii cât şi în dirijarea apariţiei în masă a indivizilor
de acelaşi sex, folosirea de substanţe care reglează comportamentul şi activităţile vitale ale insectelor,
repelenţi, atractanţi, inclusiv feromoni sexuali, inhibitori de nutriţie, substanţe cu acţiune hormonală
etc. Se fac cercetări în ceea ce priveşte substanţele care să acţioneze asupra diapauzei, proceselor de
reproducere, reacţiei de rezistenţă a plantei la atac, asupra metabolismului substanţelor nutritive etc.
SUBSTANŢE FOLOSITE LA COMBATEREA DĂUNĂTORILOR
Apollo plus –este un acaricid, este folosit în combaterea ouălor de acarieni şi a larvelor de Panonychos
ulmi , ieşiţi de la iernat, în faza dintre înmugurire până la mugurii roşii, în doză de 0,4l/ha, cantitatea
de apă variază între 1000-1500 l apă/ha.
Aplaudus super –este un insecticid/ acaricid ecologic cu acţiune complexă. Se utilizează pentru
combaterea concomitentă a larvelor hibernante ale păduchelui din San- Jose şi a ouălor de iarnă ale
păianjenului roşu. Tratamentul se aplică la sfârşitul repausului vegetativ, începutul
dezmugurutului( faza de urechiuşă de şoarece la măr şi buton verde la prun). Temperatura trebuie să fie
mai mare de 4o C, iar cantitatea de soluţie folosită la hectar, între 1000-2000 litri, în funcţie de talia
pomilor.
Calypso 480 SC –este un insecticid din grupa a III-a de toxicitate, nu este dăunător pentru albine şi alte
insecte polenizatoare, permiţând utilizarea chiar şi în timpul înfloririi. Combate insectele minatoare,
păduchele verde, viermele merelor şi a viespei merelor , viermele prunelor, viespea prunelor şi a
sâmburilor , pentru combaterea muştei cireşelor. Tratamentele se fac la avertizare.
Cipertrin 10CE –se aplică curativ, la temperaturi ce nu depăşesc 23-25o C
Demitan 200 SC –un acaricid moderat de toxic
Fastac10 CE. – un insecticid moderat de toxic.
Mitigan 18,5 EC –un acaricid slab toxic.
Oleodiazol 3 EC –un insecticid/ acaricid moderat de toxic, se face un singur tratament, în faza de
repaus vegetativ, în perioada de iarnă-primăvară, când temperatura este mai mare de 6oC până la faza
de urechiuşe de şoarece la măr şi buton verde la prun. Se recomandă o îmbăiere cât mai bună a
pomilor, cu soluţie în con.1,5%( 15 l /ha în 1000 l apă) , combate cu succes păduchele din San-Jose –
generaţia de iarnă şi acarianul roşu- ouă hibernante.
US1 92 CE-RV –un insecticid/ acaricid slab toxic, se aplică pentru combaterea formelor hibernale ale
păduchilor ţestoşi precum şi a ouălor de acarieni şi afide. Se aplică când temperatura este mai mare de
4oC în perioada de toamnă-iarnă. Se evită tratarea ramurilor sau trunchiurilor acoperite de gheaţă sau
zăpadă.
Victenon 50WP –un insecticid slab toxic, folosit împotriva viermilor fructelor, moliilor, gărgăriţelor,
omiziilor defoliatoare.
Reldan 40 EC –un insecticid moderat de toxic, ce acţionează asupra insectelor prin contact , ingestie şi
fumigenă. Poate distruge dăunătorii ascunşi în spatele frunzelor, care nu intră direct în contact cu
fungicidul pulverizat.
Thionex 35 EC - un insecticid puternic toxic, se aplică în perioada de vegetaţie, la avertizare.
Pyrinex 25 ME –insecticid slab toxic, are acţiune de şoc, utilizat pentru combaterea păduchelui din
San- Jose, păduchelui lânos.

MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII LA UTILIZAREA SUBSTANŢELOR TOXICE DE


COMBATERE A DĂUNĂTORILOR.
Foarte important este faptul că substanţele folosite în tratamentele fitosanitare în livezi sunt toxice şi
pentru om şi pentru animale cu sânge cald. Intoxicările se pot produce prin contactul acestor substanţe
cu pielea (unii derivaţi cloruraţi, insecticidele organofosforice şi alcaloizii), prin ingestie (arseniaţii,
cianurile, alcaloizii, organofosforicele, DNOC şi produsele clorurate) şi prin inhalarea (inspiraţia)
vaporilor sau unor gaze.
Din cauză că toxicitatea acestor produse poate produce accidente grave, chiar mortale, este necesar ca
toţi cei care vin în contact cu ele să respecte următoarele măsuri de protecţia muncii:
depozitarea insectofungicidelor să se facă în magazii construite din material neinflamabile, situate la
cel puţin 100 m de locuinţe, adăposturi de animale, depozite de alimentare şi furaje;
este interzisă staţionarea, alimentarea şi fumatul în interiorul magaziei;
produsele se vor păstra etichetate, în ambalajele originale şi mişcarea lor (intrări sau ieşiri) va fi notată
în registrul de substanţe toxice;
acţiunile de protecţie a plantelor cu substanţe toxice se vor desfăşura sub permanenta îndrumare a unui
tehnician cu pregătire corespunzătoare, care va face periodic instructajul de protecţia muncii cu
muncitorii;
substanţele toxice nu vor fi eliberate din magazie decât celor care au semnat fişa de instructaj de
protecţia muncii;
nu se vor folosi la aceste lucrări muncitori bolnavi, cu diferite plăgi deschise şi femei gravide sau care
alăptează;
în timpul lucrului se foloseşte echipamentul de protecţie, nu se fumează nu se mănâncă, nu se bea apă
şi se ţine cont de direcţia vântului pentru a evita căderea substanţelor pe muncitori;
după încheierea lucrului se depune echipamentul de lucru la magazie, se spală mâinile şi faţa cu apă şi
săpun;
la tratamentele efectuate în timpul înfloriri este necesară să se anunţe apicultorii prin toate mijloacele
posibile pentru a lua măsuri de protejarea albinelor (închiderea stupilor sau transportul în altă zonă).

S-ar putea să vă placă și