Sunteți pe pagina 1din 6

1.

Problematica psihologiei educatiei

Psihologia=stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor psihice verificabile

Psihologie scolara= o ramura aplicata, practica, a psihologiei

-studiaza, DPDV psihologic, procesul instructive-educativ din scoala cu scopul de a spori eficienta
acestuia

-este strans legata de pedagogie, stiinta educatiei, a formarii constiente, intentionate, a individului

-aceasta abordeaza insa procesul educative in toate aspectele sale si din mai multe puncte de vedere

-psihologia se ocupa prea putin de scopurile educatiei sau de aspectele metodice ale educatiei fizice
care insa sunt abordate pe larg de catre pedagog

-pedagogia studiaza actiunile educative si rezultatul lor nu doar din punct de vedere psihologic, ci si
din punct de vedere igienic, moral, economic

-pedagogia stabileste care sa fie structura unei scoli ce anume sa se predea elevilor, ce metode si
material pot fi utilizate

-psihologul nu ia decizii finale, face doar constatari si recomandari necesare pedagogului – ca om de


stiinta

-pedagogia are, in schimb, un character normativ; ea da indicatii precise, unele absolute obligatorii,
altele facultative care constituie un ghid al activitatii instructive-educative desfasurate in scoala.

Dificultatile muncii educative

a. comunicarea dintre adult si copil ingreunata de diferente cultural, transmiterea unor cunostiinte
abstracte, bagajul sarac sau eronat de cunostiinte al copilului
b. parcularitatile de varsta ale scolarilor

-diferentele dintre adult si copil prin volumul de cunostiinte, prin mentalitati, interese

c. Particularitatea individuala

-realitatea se percepe si se reflecta in mod diferit

2. Factori de dezvoltare ontogenetici


Ontogeneza – dezvoltare individuala a organismelor vegetale si animale, care cuprinde toate
transformarile organismului de la stadiul de embrion pana la sfarsitul existentei lui

Factori: -ereditatea

-mediul

-educatia

-natura(mediul)

-ereditatea, ca proprietate generala a lumii vii, este o caracteristica a naturii, la fel cum educatia
presupune cu necessitate un mediu social uman, in absenta caruia nu ar putea exista

3. Ereditatea

=insusirea fundamental a materiei vii de a transmite, de la o generatie la alta, mesajele de


specificitate(ale specie, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic

-materialul ereditatii este:

-nuclear – la nivelul cromozomilor din nucleul gametilor

-citoplasmatic – constituind genotipul individului

-mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitate si nu ca o transmitere a


trasaturilor antecesorilor

-ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat ereditatea
insusirilor psihice (care, in multe cazuri, pare a fi rodul unor determinari poligenetice)

-diversitatea psihologica umana are si o radacina ereditara (constitutie, biotip, baze comportamentale)

-ceea ce e ereditar nu coincide mereu cu ceea ce e congenital(innascut), unde sunt cuprinse si


elementele dobandite in urma influentelor dinaintea nasterii

-ereditatea confera unicitatea biologica, ca premise a unicitatii psihice

-pentialul general al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este, mai ales sub aspectul exprimarilor
psihice, polivalente

Probleme pe care le ridica ereditatea


1. mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitie si potentialitati si nu ca o transmitere
a trasaturilor predecesorilor
2. ereditatea caracterelor morfologice si biochimice sunt mai bine cunoscute decat ereditatea
insusirilor psihice; temperamental se transmite ereditar
3. educatia – caracterul este o constructive educationala

-ereditatea este diferita in implicarea aspectelor psihice, cel mai puternic se exprima
temperamental, aptitudinile, emotivitatea, mare parte de inteligenta si patologia psihica(boli psihice)

-filogenetic, ereditatea are cea mai mica incarcatura de comportamente instinctive

4. Influente de mediu

Mediul – factor al dezvoltarii umane – este constituit din totalitatea elementelor cu care individual
interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale

-ontogenetic, accentul se pune nu pe prezenta sau absenta factorilor de mediu, ci pe masura, maniera,
rezonanta interactiunilor acestor factori cu fiinta umana

-un factor de mediu present, dar neutru ca actiune sau indifferent individului este inert din perspective
dezvoltarii(surd-melodic)

-conditia dezvoltarii este ca acel factor sa actioneze asupra subsconstientului uman, care, la randul lui, sa
reactioneze

-factorii care nu il intereseaza pe copil sunt neutri din punct de vedere al dezvoltarii finite umane

-de aceea a fost necesara interventia benefica prin “nisa de dezvoltare” care cuprinde totalitatea
elementelor cu care un copil intra in relatie la o varsta data

-se intereseaza punctual de vorbire si anume se pleaca de la copil in investigarea mediului; copilul si
activitatile lui devin punctul de referinta in identificarea “niselor de dezvoltare”

Structura unei nise de dezvoltare vizeaza:

1. obiectele si locurile accesibile copilului la diverse varste

2. raspunsurile si reactiile anturajului fata de copil

3. cerintele adultului vizand competentele incurajate, varsta la care sunt solicitate, si nivelul de
performanta solicitat

4. activitatile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta

5. Educatia
=activitate specializata specific umana care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediu,
favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii, a mediului…

-apare ca legatura dintre capacitatea de dezvoltare oferita de ereditatea si ofertele de posibilitati ale
mediului

-este legatura dintre ceea ce poate vrea si stie individual si oferta stimulativa a mediului

-este cunoscut faptul ca o ereditate profund afectata nu poate fi compensate prin mediu precum si o
dispozitie ereditara foarte buna nu poate fi exploatata intr-un mediu haotic, lipsit de stimuli

6. Metode de cunoastere

Temperamentul

1. Colericul – persoana emotiva, irascibila, oscileaza intre entuziasm si deceptive, cu tendinta de


exagerare in tot ceea ce vor face; foarte expresiva, usor de citit; gandurile si emotiile I se succed cu
repeziciune

2. Sangvinicul – se caracterizeaza prin ritmicitate si echilibru; buna dispozitie, se adapteaza usor si


economic; nestatornicie, periclitand existent in actiuni si relatii

3. Flegmaticul – persoana imperturbabila, inexpresiva si lenta, calma, putin comunicativa, greu


adaptabila, poate obtine performante deosebite in muncile de lunga durata

4. Melancolicul – la fel de lent si inexpresiv ca flegmaticul, dar ii lipseste forta si vigoarea acestuia;
emotive si sensibil, are o viata interioara agitate datorita increderii reduse in fortele proprii.

Tipuri de caracter:

1. Dominanta: evalueaza factorii aptitudinali specifici liderului, dominant, tenacitatea si initiativa sociala

2. Acceptare de sine: se refera la factori precum simtul valorii personale, acceptarea de sine si
capacitatea de a gandi si actiona independent

3. Independenta: evalueaza libertatea deciziei si capacitatea de a actiona in functie de propriile dorinte

4. Empatie: capacitatea de a sesiza cu cea mai mare exactitate posibila cadrul de referinta intern si
componentele emotionale ale unei alte persoane, si de a le intelege ca si cum ar fi ea insasi aceasta
persoana.
5. Responsabilitate: aceasta scara indentifica persoanele cu un caracter onest, resposabile si
constiincioase

6. Socializare: indica nivelul de maturitate si spiritul de echitate sociale la care a ajuns individul

7. Autocontrol: evalueaza gradul si suficienta dominarii de sine si absenta impulsivitatii si


egocentrismului

8. Toleranta: identifica persoanele ce au convingeri si atitudini sociale care nu sunt bazate pe prejudecati,
receptive si tolerante

9. Realizare de sine prin conformism: indentifica factorii de interes si motivationali care faciliteaza
realizarea de sine in conditiile in care conformismul este un comportament pozitiv

10. Realizare de sine prin independenta: indentifica factorii de interes si motivationali care faciliteaza
realizarea de sine in conditiile in care autonomia si independenta sunt comportamente pozitive

7. Creativitatea

Termenul de creativitate este utilizat in relatie cu trei aspecte. Creativitatea se evidentiaza mai intai in
raport cu actul, procesul de creatie, fenomenul de extrema complexitate prin care se elaboreaza fie o
opera de arta, fie o inovatie tehnica, un mecanism, un aparat, fie o noua teorema matematica.

Rezultatul procesului creator se explica prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexa a
omului, o structura caracteristica a psihicului ce face posibila opera creatoare. In fine, creativitatea se
mai apreciaza, in mod obiectiv, prin produsul activitatii – mai mult sau mai putin deosebit, nou, original.

Aceasta originalitate se manifesta in diferite grade de noutate. A. L. Taylor propune sa se distinga cinti
niveluri de creativitate:

a. Creativitate expresiva, atunci cand are loc o libera si spontana exprimare a persoanei, fara preocupari
de utilitate sau valoare, ca in cazul desenelor realizate de copiii mici.

b. Creativitate productiva, cand persoana si-a insusit priceperi si deprinderi care permit sa produca
lucruri utile, dar in care specificul ei sa fie slab exprimat. Este cazul unei tesatoare de covoare si a oricarui
muncitor calificat – ei punand in practica tehnici cunoscute, originalitatea fiind minima.

c. Creativitatea inventiva face posibila inventiile, imbunatatirile aduse produselor, aparatelor, suficient de
importante pentru a fi brevetate si difuzate in productie. Inventatorii sunt destul de numerosi. In
Japonia, de pilda, se inregistreaza in fiecare an peste 100.000 de inventii.

d. Creativitatea inovatoare duce la modificari ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi
modalitati de exprimare specifice talentelor. E caracteristica unei minoritati, unei elite.
e. Creativitatea emergenta se manifesta la omul de geniu care revolutioneaza un domeniu stiintific, ori la
creatia artistica, deschizand noi cai de abordare, asa cum a realizat Albert Einstein in fizica sau Ludwig
Van Beethoven in muzica.

Factorii creativitatii

8. Imaginatia:

a. Functia esentiala procesului de creatie originala o constituie imaginatia. O vreme imaginatia a fost
definita ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveste mai mult imaginatiei artistice. Dar
orice proces creator implica noi combinari, noi sinteze: si in matematica si in fizica, in stiinta in general.
Iar sintezele noi nu se petrec numai in domeniul ideilor si imaginilor, ele au loc si pe plan
afectiv(noutatea unei poezii provine nu doar din metafore, ci si din felul de a trai in plan sentimental o
situatie, un eveniment). Ba chiar si chiar in domeniul miscarilor survin noi combinatii: inovatiile din
coregrafie si chiar din unele sporturi. Incat imaginatia poate fi definita ca acel proces psihic al carui
rezultat este obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.

Fiind componenta cea mai importanta a creativitatii, insusirile prin care ea se manifesta pot fi
considerate drept principalele caracteristici ale creativitatii. Ele sunt:

1. fluiditatea – posibilitatea de a-ti imagina, in timp scurt, numeroase imagini sau idei, unele fara
utilitate, dar printre ele gasindu-se si cele mai adecvate solutiei cautate;

2. plasticitatea – usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un
procedeu se dovedeste inoperant( in raport cu alte persoane rigide, care nu se pot desparti de metode
vechi, dovedite ca inoperante in acel caz);

3. originalitetea este expresia noutatii, a inovatiei; cand vrem sa testam aceasta calitate a cuiva, ea se
poate constata prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei(desigur, ne gandim la raritatea a ceva
util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintali, care au tot felul de idei bizare).

Fiecare dintre aceste trei caracteristici are insemnatatea ei; principala ramane originalitatea, ea
garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.

Intrucat influenteaza performantele obtinute in multe profesiuni, imaginatia constituie o aptitudine


importanta. Ea are la baza anumite predispozitii ereditare, mai mult sau mai putin dezvoltate. Insa
dezvoltarea sa presupune multa munca, exercitiu. Thomas Edison, cunoscutul inventator american,
sustinea ca geniul este 99% transpiratie si doar 1% inspiratie. Punctul lui de vedere se justifica prin
specificul domeniului sau – inventiile de ordin tehnic. De pilda, a trebuit sa experimenteze peste 3000 de
substante pana sa ajunga la cea mai rezistanta la tensiunea curentului din becul electric (atunci s-a impus
filamentul de carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica deloc in cazul unui W. Mozart, capabil sa scrie o
sonata in cateva zile. Este nevoie de munca, dar nu chiar in proportia preconizata de Edison.