Test 6.

Suspendarea și retragerea licenței pentru activitatea de întreprinzător

1. Descrieţi cum influenţează obţinerea actelor permisive, implicit al licenţei sau suspendarea
acestora asupra capacităţii juridice a titularului de licenţă.

a) Licenţa este actul permisiv, eliberat de către autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii
de întreprinzător, care atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, integral sau
parţial, genul de activitate indicat în aceasta, cu respectarea condiţiilor de licenţiere.
licenţă – act permisiv care învesteşte titularul cu drept de a desfăşura un anumit gen de activitate, integral
sau parţial, asupra căruia se răsfrîng criteriile de licenţiere stabilite de prezenta lege;
b) autorizaţie – act permisiv care se referă la acordarea anumitor drepturi de activitate şi la atestarea
întrunirii anumitor condiţii de către agentul economic;
c) certificat – act permisiv care se referă la conformitatea anumitor bunuri sau servicii fie la atestarea
cunoştinţelor/capacităţilor angajaţilor unui agent economic, în limita criteriilor stabilite la art.4, în baza căruia nu
se acordă drepturi primare pentru activitate, dar care este impus de lege pentru a confirma respectarea unor
cerinţe de ordin tehnic şi a cărui neobţinere nu periclitează întreaga activitate a agentului economic într-un
domeniu.

Influența reiese însăsi din definiție și din scopul obținerii actului permisiv(implicit licența). Capacitatea este
influențată numai pe segmentul de desfășurare a unei anumite activități, implicit activitate desfășurată prin
licențiere.

2. Comparaţi temeiurile şi procedura de suspendare a licenţei cu procedura şi temeiurile de

retragere a licenţei pentru genurile de activiatea de întreprinzător.

Retragerea licenței Suspendarea

Definiție: retragerea licenţei – privarea titularului de Definiție: suspendarea licenţei – privarea titularului
licenţă de dreptul de a desfăşura un anumit gen de de licenţă, pe un termen stabilit, de dreptul de a
activitate, conform procedurii prevăzute de lege desfăşura un anumit gen de activitate, conform
procedurii prevăzute de lege;
Temeiuri:
Temeiuri:
- Conform Legii 451 (legea veche)
- Conform Legii 451 (lege veche)
Articolul 21.Retragerea licenţei
(1) Licenţa poate fi retrasă în conformitate cu Articolul 20. Suspendarea temporară şi reluarea
prevederile Legii cu privire la principiile de bază de valabilităţii licenţei
reglementare a activităţii de întreprinzător.
(2) Drept temei pentru realizarea acţiunilor (1) Licenţa poate fi suspendată temporar în
prevăzute de lege în vederea retragerii licenţei conformitate cu prevederile Legii cu privire la
servesc: principiile de bază de reglementare a activităţii de
a) cererea titularului de licenţă privind retragerea întreprinzător.
acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a (2) Drept temei pentru realizarea acţiunilor
titularului de licenţă; prevăzute de lege pentru suspendarea temporară a
c) depistarea unor date neautentice în documentele licenţei servesc:
prezentate autorităţii de licenţiere;
d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a a) cererea titularului de licenţă privind
copiei de pe aceasta altei persoane în scopul suspendarea acesteia;
desfăşurării genului de activitate licenţiat;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a b) neachitarea anuală, în termenul stabilit, a
circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară taxei pentru licenţă;
a licenţei;
c) nerespectarea de către titularul de licenţă a
f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind termenului de depunere a cererii de eliberare a
lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere; duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate;
d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă
g) neachitarea lunară şi trimestrială, în termenul subdiviziune separată a titularului de licenţă a
stabilit, a taxei pentru licenţă.

(3) Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute
expres de legile ce reglementează genul de activitate
licenţiat.
(4) Menţiunea referitoare la data şi numărul deciziei
privind retragerea licenţei se înscrie în registrul
licenţelor nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat
următoare adoptării deciziei.
(5) În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu
se restituie.
(6) Titularul de licenţă este obligat, în decurs de 10
zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de retragere
a licenţei, să depună la autoritatea de licenţiere licenţa
retrasă.
activităţii licenţiate fără copia autorizată de pe
licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii
copiilor autorizate de pe licenţă este stabilită prin
lege.
(21) Licenţa se suspendă şi în alte cazuri
prevăzute expres de legile care reglementează
genul de activitate licenţiat.
(3) Decizia privind suspendarea temporară a
licenţei se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă
în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii
ei. Termenul de suspendare a licenţei nu poate
depăşi 2 luni, dacă legile care reglementează
activitatea licenţiată respectivă nu prevăd altfel.

(4) Titularul de licenţă este obligat să înştiinţeze

ÎN NOUA LEGE(Reglementare prin autorizare a în scris autoritatea de licenţiere despre înlăturarea
activității de întreprinzător) ESTE PREVĂZUT circumstanţelor care au dus la suspendarea
DOAR PROCEDURA DE RETRAGERE a actului temporară a licenţei.
permisiv: (5) Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei
se adoptă de autoritatea de licenţiere în temeiul
cererii titularului de licenţă pentru circumstanţa
Articolul 11. Retragerea actului permisiv
(1) Drept temei pentru efectuarea acţiunilor prevăzută la alin. (2) lit. a) sau al hotărîrii instanţei
prevăzute de lege în vederea retragerii actului permisiv de judecată care a emis hotărîrea de suspendare a
acesteia, în termen de 3 zile lucrătoare de la data
fără adresare în instanţa de judecată servesc:
primirii cererii titularului de licenţă sau a
a) cererea titularului de act permisiv privind
înştiinţării instanţei de judecată. Decizia se aduce
retragerea actului;
la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3
b) decizia de radiere a titularului de act
permisiv din Registrul de stat al persoanelor juridice şi zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.
din Registrul întreprinzătorilor individuali; (6) Termenul de valabilitate a licenţei nu se
prelungeşte pe perioada de sistare temporară a
c) depistarea unor date neautentice în
acesteia.
documentele prezentate autorităţii emitente;
d) constatarea transmiterii actului permisiv sau
a copiei de pe el către o altă persoană pentru a SUSPENDAREA NU ESTE PREVĂZUTĂ ÎN
desfăşura genul de activitate respectiv; NOUA LEGE
e) neînlăturarea în termenul stabilit de lege a
circumstanţelor care au dus la suspendarea valabilităţii
actului permisiv.
(11) Retragerea actului permisiv în alte cazuri
decît cele prevăzute la alin.(1) din prezentul articol se
efectuează în conformitate cu prevederile Legii
nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de
reglementare a activităţii de întreprinzător.
(2) Actul permisiv se retrage şi în alte cazuri
prevăzute expres de legea care reglementează genul de
activitate respectiv.
(3) Data şi numărul deciziei de retragere a
actului permisiv se înscriu în Registrul actelor
permisive cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat
următoare zilei în care a fost emisă decizia.
(4) În cazul retragerii actului permisiv, taxa de
eliberare a actului, dacă este prevăzută de lege, nu se
restituie.
(5) În cazul retragerii actului permisiv pentru
temeiul prevăzut la alin.(1) lit.c), se va aplica
sancţiunea prevăzută la art.263 alin.(8) din Codul
contravenţional, conform procedurii legale.
(6) Titularul actului permisiv este obligat ca, în
decursul a 10 zile lucrătoare de la data comunicării
deciziei de retragere a actului, să depună la autoritatea
emitentă actul permisiv retras. Nerespectarea acestei
prevederi se sancţionează conform art.541 din Codul
contravenţional.
(7) Retragerea actului permisiv în cadrul
controlului de stat sau ca urmare a acestuia se
efectuează în conformitate cu prevederile Legii
nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii
de întreprinzător.
(8) În scopul iniţierii procedurii de retragere a
actului permisiv în alte cazuri decît cele stabilite la
alin.(1) din prezentul articol, autorităţile emitente care
nu au funcţii de organ de control şi/sau de agent
constatator în procesul contravenţional, pentru
stabilirea nerespectării de către titularul de act
permisiv a cerinţelor şi condiţiilor stabilite de lege, în
cazul în care pentru validarea şi constatarea
neconformităţilor este necesară o verificare la faţa
locului, vor solicita şi vor utiliza documentele eliberate
de către organul de control şi/sau agentul constatator
cu atribuţii în domeniul corespunzător, conform
art.111.
[Art.11 modificat prin Legea nr.185 din
21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

Procedura:

Art 17 Lege 235 (procedura de retragere și suspendare)

Articolul 17. Principiul echitabilităţii (proporţionalităţii)
în suspendarea activităţii de întreprinzător
(1) În sensul prezentei legi, suspendarea (limitarea) activităţii de întreprinzător semnifică sistarea temporară a
valabilităţii şi/sau retragerea licenţei/autorizaţiei pentru activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect
imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a
acesteia.
[Art.17 al.1) în redacţia LP279-XVI din 14.12.07, MO51-54/14.03.08 art.157]
(2) Activitatea de întreprinzător poate fi suspendată prin hotărîre judecătorească, adoptată în temeiul legii.
Hotărîrea instanţei de judecată privind suspendarea activităţii întreprinzătorului se adoptă la cererea autorităţilor
administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control.
(3) În cazurile prevăzute expres de lege, activitatea de întreprinzător poate fi suspendată, cu adresarea
ulterioară în instanţa de judecată a autorităţii care a dispus suspendarea. Adresarea în judecată trebuie să se facă
în decursul a 3 zile lucrătoare. În caz de nerespectare a acestui termen, suspendarea se anulează. Decizia
autorităţii privind suspendarea (limitarea) activităţii de întreprinzător se aplică pînă la adoptarea de către instanţa
de judecată a hotărîrii definitive şi irevocabile.
[Art.17 al.3) modificat prin LP279-XVI din 14.12.07, MO51-54/14.03.08 art.157]
(4) Hotărîrea judecătorească privind suspendarea activităţii de întreprinzător se adoptă în termen de 5 zile
lucrătoare şi se execută în conformitate cu legislaţia.
(5) Taxa de stat se restituie în cazul în care hotărîrea judecătorească definitivă şi irevocabilă, adoptată în urma
contestării, este în favoarea agentului economic.
(6) Reluarea activităţii de întreprinzător se efectuează în temeiul hotărîrii instanţei de judecată care a emis
hotărîrea de suspendare a acestei activităţi sau a hotărîrii instanţei ierarhic superioare, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.

În cazul survenirii încălcări, suspendarea sau retragerea se solicită de instanță:

Cod de procedura civila:

Capitolul XXXIV1
SUSPENDAREA ŞI
RETRAGEREA LICENŢELOR/AUTORIZAŢIILOR CE
VIZEAZĂ ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
[Capitolul XXXIV1 titlul modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare
28.04.17]

Articolul 3431. Depunerea cererii

(1) Autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control
(în continuare - autorităţile competente) pot cere, în cazurile prevăzute de lege, suspendarea sau, după caz,
retragerea licenţelor/autorizaţiilor ce vizează activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea
continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia.
[Art.3431 al.(1) modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
(2) În cazurile în care sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea, în conformitate cu prevederile legii, a
licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător a fost dispusă de autoritatea competentă, aceasta este
obligată, în decurs de 3 zile lucrătoare, să se adreseze cu o cerere în instanţa de judecată privind suspendarea sau
retragerea licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător.
[Art.3431 al.(2) modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
(3) Cererile de suspendare sau de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se
depun la instanţa de judecată de la sediul petiţionarului.
[Art.3431 al.(3) introdus prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
Articolul 3432. Cuprinsul cererii
(1) În cererea de suspendare a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se vor indica probele
ce atestă încălcarea de către întreprinzător a condiţiilor de desfăşurare a activităţii prevăzute de lege, probele ce
atestă că întreprinzătorului i-au fost notificate toate încălcările constatate, modul de remediere a deficienţelor
identificate şi că întreprinzătorul nu a remediat în termenul stabilit aceste deficienţe, precum şi probele ce atestă
existenţa altor fapte care, în conformitate cu prevederile legii, servesc drept temei pentru suspendarea
licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător.
[Art.3432 al.(2) modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
(2) În cererea de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se vor indica probele
ce atestă existenţa faptelor care, în conformitate cu prevederile legii, servesc drept temei pentru retragerea
licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător.
Articolul 3433. Examinarea cererii
Cererea de suspendare sau de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător se
examinează în instanţa de judecată cu participarea întreprinzătorului, a reprezentantului sau avocatului său, a
reprezentantului autorităţii competente şi a altor persoane interesate.
[Art.3433 modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
Articolul 3434. Hotărîrea judecătorească
Instanţa de judecată examinează cererea de suspendare sau de retragere a licenţei/autorizaţiei ce vizează
activitatea de întreprinzător în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia. După ce examinează
cererea în fond, instanţa de judecată emite o hotărîre prin care o admite sau o respinge.
[Art.3434 modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
Articolul 3435. Anularea suspendării licenţei/autorizaţiei
ce vizează activitatea de întreprinzător
[Art.3435 titlul modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
După remedierea circumstanţelor care au dus la suspendarea licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de
întreprinzător, instanţa de judecată care a emis hotărîrea corespunzătoare, la cererea întreprinzătorului sau a
autorităţii competente, intentează un proces şi, în termen de 5 zile lucrătoare, pronunţă o hotărîre prin care
anulează suspendarea licenţei/autorizaţiei respective. În temeiul acestei hotărîri, autoritatea competentă emite
decizia privind reluarea activităţii de întreprinzător.
[Art.3435 alineat modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]

LA SUSPENDARE (adițional):

Titularul de licență este obligat să înștiințeze înscris autoritatea de licențiere despre înlăturarea circumstanțelor
care au dus la suspendarea temporară a licenței.

Decizia pentru reluarea valabilității licenței se adopă de autoritatea de licențiere în temeiul hotărîrii inst j care a
emis hot de suspenda,re în temren de 3 zile lucrătoare de la data primirii însștiințrăii.
Decizi se aduce la cunoștință titularului – în temrne de 3 zile lucrătoare – de la data adoptării acesteia.

Speță:

Societatea cu răspundere limitată „Sănătate” SRL, principalul gen de activitate al căreia era vânzarea -
cumpărarea produselor farmaceutice, a fost supusă unui control comun din partea Ministerului Sănătăţii şi
Agenţiei Medicamentului. În procesul controlului a fost descoperite anumite încălcări de legislaţie.

De exemplu: a) unul din vânzătorii din farmacie nu avea studiile necesare pentru a desfăşura activitate
farmaceutică; - în această situație va surveni suspendarea temporară a licenței – art 142 alin 6 c) Lege 1456 cu
privire la activitatea farmaceutică

b) s-a stabilit, că contrar dispoziţiilor legale farmacia a vândut unele produse farmaceutice fără prescripţia
medicului; Inspectoratul farmaceutic monitorizează vinderea medicamentelor în baza prescripțiiilor dat fiind
faptul că acestea se păstrează 30 zile

c) s-a stabilit că unele medicamente care era puse în vânzare aveau termenul de valabilitate expirat. – vor fi
temeiul unor sancționpri din partea Agenției pentru Protecția Conuamtorilor și Agenția Naținală pentru Sănptate
Publică sau alte orane abilitate în procesul Controlului de stat a calității medicamentelor și articolelor medicale.

Între juriştii Ministerului Sănătăţii şi cel a Agenţiei Medicamentului au apărut divirgenţe cu privire la sancţiunea
care urmează a fi aplicată. Primul spunea că Ministerul trebuie să-I retragă licenţa, iar cel de-al doilea spunea că
doar Agenţia Serviciilor Publice este în drept să retragă licenţa, prin urmare trebuie informată această instituţie.
Întocmiţi o notă informativă în care explicaţi:

a) pentru încălcările menţionate poate fi retrasă licenţa? Nu, doar suspendarea în baza primului temei a).

Temeiurile de retragere a licenței:

Art.142 alin 5: (5) Drept temei pentru retragerea licenței servesc:

a) desfăşurarea de către titularul de licenţă a unei alte activităţi decît cea indicată în licenţă;
b) desfăşurarea activităţii pe o altă adresă decît cea indicată în licenţă;
c) decizia definitivă a instanţei de judecată.

Articolul 143. Retragerea licenţei pentru exercitarea

activităţii farmaceutice
Licenţa pentru exercitarea activităţii farmaceutice se retrage de către organul abilitat cu această funcţie în
cazurile:
a) achiziţionării, păstrării şi distribuirii produselor farmaceutice şi parafarmaceutice care nu au fost autorizate
în modul stabilit;
b) producerii produselor farmaceutice şi parafarmaceutice, modificării formulei de producere sau a fluxului
tehnologic al produselor farmaceutice şi parafarmaceutice, precum şi modificării documentaţiei tehnice de
normare a produselor farmaceutice sau parafarmaceutice, fără aprobarea organului abilitat;
c) practicării de către titularul de licenţă a activităţii farmaceutice neindicate în licenţă;
d) desfăşurării de către titularul de licenţă a activităţii farmaceutice în locuri unde o astfel de activitate nu a
fost autorizată de organul abilitat;
e) conducerii prin cumul a întreprinderii şi instituţiei farmaceutice de către farmacist (laborant-farmacist).
f) practicării repetate, după aplicarea amenzii prevăzute de legislaţie, a activităţii farmaceutice fără utilizarea
sistemului informaţional automatizat de evidenţă a circulaţiei medicamentelor, exploatării necorespunzătoare
cerinţelor stabilite pentru acest sistem. Prin exploatarea necorespunzătoare cerinţelor stabilite pentru sistemul
informaţional automatizat de evidenţă a circulaţiei medicamentelor se subînţelege exploatarea incompletă şi/sau
incorectă a acestui sistem, operarea de modificări voluntare, inclusiv la aparatul de casă şi/sau în dările de seamă,
neprezentarea în termenele stabilite a dărilor de seamă obţinute în cadrul sistemului menţionat.
g) neacreditării întreprinderii farmaceutice în conformitate cu prevederile Legii nr. 552/2001 privind evaluarea
şi acreditarea în sănătate.
b) Cine decide retragerea licenţei; Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale:

c) care este procedura de retragere a licenţei;

d) care sunt actele normative care reglementează modul de suspendare şi retragere a licenţelor pentru activitatea
farmaceutică?

Lege 1456 privind activitatea farmaceutică

Regulament nr 1307 din 1999 regulament privind acordarea de licențe privind activitatea farmaceutică

Noua lege:

?
Test 7 Evidența contabilă

1. Importanța evidenței contabile pentru fondatorii persoanei juridice și pentru însăși persoana
juridică

Contabilitatea este principalul instrument de gestiune a patrimoniului întrperinzătorului. – sistem complex de

evidență, informare, gestiun în baza căruia se determină indicii necesari pentru întocmirea declarațiilor a altor
documente utiliate pentru achitarea impozitelor și efectuarea decontărilor.

Importanță prezintă însăți sub aspectul circulației mprfurilor – o marfă este vîndută – se obține un preț , în baza
prețului se procură altă marfă.

Evidența contabilă trebuie să asigure:

- Înregistrarea cronologică și sstematică, prelucrare și păstrare a informației u privire la

patrimoniu,fabricare și circulație, decontările, ibligațiile și drepturile și rezultate obținute, utilizate atît
pentru necesități proprii cît și în relații cu acționarii furnizorii, băncile, organele fiscale.
- Controlul operațiunilor patrimoniale efectuate
- Furnizarea informației necesare determinării patrimoniului naționale.

Organizarea evidenței contabile ține de competența intreprinatorului persoana fizică, a persoanei juridice,
precum și a partenerilor în societatea în care asociații răspund nelimitat

Organizarea sistemului de control intern

Forme de audit care asigură evidența contabilă

Legea 113 contbilității, art 19 al 2

2. Analizați ciclu contabil

Articolul 18. Lege

Etapa ciclului contabil Reglementarea din Lege

a) întocmirea documentelor primare
şi centralizatoare – cele care
contabilizează faptele ec și se întocmesc - Contracte
în timpul efecturării operațiunilor - Facturi de eliberare sau receptionare a mărfii
economice sau nemijlocit la sfirsitul ei - Dispoziții de plată

Articolul 19. Documente primare

(1) Faptele economice se contabilizează în baza documentelor
primare şi centralizatoare.
(2) Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării
operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil - nemijlocit după
efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului.
(3) Entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare,
aprobate de Ministerul Finanţelor. În lipsa formularelor tipizate sau
dacă acestea nu satisfac necesităţile entităţii, entitatea elaborează şi
utilizează formulare de documente, aprobate de conducerea ei, cu
respectarea cerinţelor alin.(6).
(4) Documentele primare întocmite pe suport de hîrtie sau în
formă electronică au aceeaşi putere juridică.
(5) În cazul întocmirii documentului primar în formă electronică,
entitatea, la solicitarea utilizatorului, este obligată să imprime copia
documentului pe suport de hîrtie din cont propriu.
(6) Documentele primare întocmite vor conţine următoarele
elemente obligatorii:
a) denumirea şi numărul documentului;
b) data întocmirii documentului;
c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele
căreia este întocmit documentul;
d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului
documentului, iar pentru persoanele fizice - codul personal;
e) conţinutul faptelor economice;
f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele
economice;
g) funcţia, numele, prenumele şi semnătura, inclusiv digitală, a
persoanelor responsabile de efectuarea şi înregistrarea faptelor
economice.
(7) La întocmirea documentelor primare, pentru persoanele
neînregistrate ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător, respectarea
prevederilor alin.(6) lit.d) nu este obligatorie.
(8) În documentele primare întocmite pentru necesităţile interne
ale entităţii, respectarea prevederilor alin.(6) lit.c) şi d) nu este
obligatorie.
(9) Documentele primare primite de entitate într-o limbă străină,
alta decît cea engleză şi rusă, vor fi traduse în limba de stat, cu
expunerea tranzacţiei respective.
(10) În funcţie de natura faptelor economice şi a tehnologiei de
prelucrare a informaţiei, persoanele prevăzute la art.13 pot include
în documentele primare elemente suplimentare.
(11) Persoanele care întocmesc şi/sau semnează documentele
primare răspund în conformitate cu art.44.
(12) Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile
financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate unipersonal de
conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură:
prima semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane
împuternicite, a doua - contabilului-şef sau altei persoane
împuternicite. În cazul autorităților publice, semnăturile pe
documentele menţionate se confirmă, după caz, prin aplicarea
ștampilei. În lipsa funcţiei de contabil-şef, semnătura pe
documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii
respective sau de altă persoană împuternicită.
[Art.19 al.(12) modificat prin LP160 din 07.07.16, MO306-
313/16.09.16 art.647]
(13) Corectări în documentele primare care justifică operaţiunile
de casă, bancare, de livrare şi achiziţie a bunurilor economice şi a
serviciilor nu se admit.
(14) Contabilului-şef (şefului serviciului contabil) i se interzice
să primească spre executare documente privind faptele economice
ce contravin actelor legislative şi normative, informînd despre
aceasta în scris conducătorul entităţii. Astfel de documente se
primesc spre executare numai cu indicaţiile suplimentare în scris
ale conducătorului entităţii căruia, ulterior, îi revine răspunderea
pentru aceasta.
Articolul 20. Documente primare cu regim special
(1) Formularele tipizate cu regim special se utilizează în
cazurile:
a) înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate,
cu excepţia valorilor mobiliare;
b) prestării serviciilor, cu excepţia serviciilor financiare prestate
de către instituţiile financiare, organizaţiile de microfinanţare,
asociaţiile de economii şi împrumut;
c) transportării activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct
de vedere teritorial şi în afara entităţii fără transmiterea dreptului de
proprietate;
 d) achiziţionării activelor şi serviciilor de locaţiune de la
furnizori - cetăţeni;
e) transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune.
(2) Modul de editare, eliberare, procurare, păstrare, evidenţă şi
utilizare a formularelor tipizate cu regim special se stabileşte de
Guvern.
(3) Entitatea care desfăşoară activitate de întreprinzător şi
dispune de un sistem de imprimare automatizat imprimă formulare
tipizate cu regim special de sine stătător, cu acordul Ministerului
Finanţelor, conform cerinţelor prevăzute de Guvern.
(4) Pentru operaţiunile de export-import al activelor şi
serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate documentele
aplicate în practica internaţională sau cele prevăzute de contract.

(6) Emiterea mai multor documente primare pentru unele şi

aceleaşi operaţiuni se interzice, cu excepţia cazurilor în care unul
dintre documentele primare cu regim special este factura fiscală.

b) evaluarea şi recunoaşterea
elementelor contabile;
Articolul 21. Evaluarea şi recunoaşterea elementelor
contabile
Evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile se efectuează
în conformitate cu prevederile I.F.R.S – Standarte Internaționale de
raportare financiară. şi ale actelor normative prevăzute la art.11.

c) reflectarea informaţiilor în
conturile contabile;

Articolul 22. Conturi contabile

(1) Entitatea care aplică sistemul contabil în partidă dublă este
obligată să ţină evidenţa activelor, capitalului propriu, datoriilor,
consumurilor, cheltuielilor şi veniturilor în baza conturilor
contabile.
(2) Nomenclatorul conturilor contabile şi metodologia privind
utilizarea acestora sînt stabilite în Planul general de conturi
contabile, care se elaborează şi se aprobă de Ministerul Finanţelor.
(3) Entităţile, cu excepţia instituţiilor publice şi a entităţilor care
aplică I.F.R.S., în baza Planului general de conturi contabile,
elaborează planul de conturi de lucru. Entitatea care aplică I.F.R.S.
elaborează planul de conturi propriu, ce corespunde cerinţelor
I.F.R.S.
(4) Planul de conturi utilizat de instituţiile publice se elaborează
şi se aprobă de Ministerul Finanţelor.
(5) Planul de conturi, inclusiv nomenclatorul grupelor de conturi
şi normele metodologice privind aplicarea acestora, utilizat de
instituţiile financiare se elaborează şi se aprobă de Banca
Naţională.
d) întocmirea registrelor contabile;

Articolul 23. Registre contabile

(1) Datele din documentele primare şi centralizatoare se
înregistrează, se acumulează şi se prelucrează în registrele
contabile.
(2) Nomenclatorul şi structura registrelor contabile se stabilesc
de către fiecare entitate de sine stătător, pornind de la necesităţile
informaţionale proprii, ţinîndu-se cont de normele metodologice şi
 cerinţele prevăzute la alin.(4).
(3) Ministerul Finanţelor stabileşte registre contabile obligatorii
pentru unele categorii de entităţi, cu excepţia entităţilor care aplică
I.F.R.S.
(4) Registrul contabil va conţine următoarele elemente
obligatorii:
a) denumirea registrului;
b) denumirea entităţii care a întocmit registrul;
c) data începerii şi finisării ţinerii registrului şi/sau perioada
pentru care se întocmeşte acesta;
d) data efectuării faptelor economice, grupate în ordine
cronologică şi/sau sistemică;
e) etaloanele de evidenţă a faptelor economice;
f) funcţia, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor
responsabile de întocmirea registrului.
(5) Registrele contabile se întocmesc pe suport de hîrtie sau în
formă electronică. Dacă registrul contabil este întocmit în formă
electronică, entitatea, la solicitarea organelor autorizate, este
obligată să imprime pe cont propriu copia acestuia pe suport de
hîrtie.
(6) Registrele contabile obligatorii sînt Cartea mare sau balanţa
de verificare şi alte registre centralizatoare, care servesc drept bază
pentru întocmirea situaţiilor financiare.
(7) Nomenclatorul şi structura registrelor contabile pentru
instituţiile publice se elaborează şi se aprobă de Ministerul
Finanţelor.

e) inventarierea elementelor Articolul 24. Inventarierea patrimoniului

contabile; (1) Entitatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a
elementelor de activ şi pasiv, cel puţin o dată pe an pe parcursul
desfăşurării activităţii sale, în cazul reorganizării sau încetării
activităţii, precum şi în cazurile prevăzute de Regulamentul privind
inventarierea, aprobat de Ministerul Finanţelor.
(2) Modul şi regulile de efectuare a inventarierii se elaborează şi
se aprobă de Ministerul Finanţelor.
(3) Regulile specifice de efectuare a inventarierii în ramurile
respective se elaborează de organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice şi de autorităţile administraţiei publice
locale, precum şi de alte organe autorizate şi se aprobă de
Ministerul Finanţelor.

f) întocmirea balanţei de verificare, a Intocmirea rapoartelor financiare – totalitatea sistemică de

Cărţii mari şi a situaţiilor financiare. indicatori ce caracterizează situația patrimonială și financiară
existentă și fluxul capitalului propriu și al mijloacelor bănești ale
întrperinzătorului pe o periodă de gestiune, pentru a fi prezentat
investitorilor reali și potențiali pentru laurea de decizii econoice.

Speță: Cetăţeanul Pruteanu solicită consultaţie cu privire la obligativitatea ţinerii evidenţei contabile de
către:

a) titularul patentei de întreprinzător; nu, reglementat expres în articolul 3 Lege 93

 b) întreprindzat individual: da

c) societatea cu răspundere limitată. - art 72 Lege SRL - Administratorul asigură ţinerea contabilităţii
societăţii, precum şi a registrelor societăţii prevăzute de lege şi de actul de constituire, şi informează
asociaţii cu privire la starea de lucruri şi la gestiunea societăţii.

De asemenea el solicită ai explica deosebirea dintre diferite sistemuri de ţinere a evidenţei contabile.
Întocmiţi o notă informativă cu răspunsul la aceste întrebări.

Legea 113 –

sistemul contabil ținut de întreprinzători poate fi în partidă simplă sau în partidă dublă. Sistemul contabil ținut în
partidă dublă, poate fi simplificat sau complet.

Sistem contabil în partidă simplă – sistem contabil ccare prevede reflectarea unilaterală a faptelor economice,
utilizînd înregistrarea în partida simplă, conform metodei – intrare ieșire (debitul trebuie să iasă pe credit)

- Nu presupune prezența raporturilor financiare;

- E ținut de întrepr individuali, societăți comerciale și cooperatiste care nu au obligația să țină
contabilitate în partidă dublă completă și implicit care nu depășesc limitele a 2 din urmptoarele 3
condiții:
- A) totalul veniturilor din vînzări cel mult 3 mln lei
- B) Valoarea de bilanț a activelor pe termen lung cel mult un milion de lei
- C) Nr mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune nu depășește 9 persoane

Sistem contabil simplificat în partidă dublă – sistem contabil ce prevede reflectarea faptelor economie în baza
dublei înregistrări, cu aplicarea variantelor simplificate ale planulii de conturi contabile, registre contabile și
rparoturi financiare

- Prezentarea raporturilor financiare simplificate

- E ținut de întreprinzător individual, soc comericale și cooperative care nu au obligație să țină evidență
contabilă în partidă dublă completă și implicit nu depășesc limitele a două din cele 3 criterii:
- A) totalul veniturilor din vînzări – cel mutl 15 mln
- B) total bilanț cont – cel mult 6 milioane de lei
- C)Nr mediu scriptic persoane în perioada de gestiune, mai mic ca 49

Sistem contabil compet în partidă dublă – reflectă faptele economice în baza dublei înregistrăir, cu aplicarea
planului de conturi contabile, registr.cont și raporturi finaciare.

- Prezentarea obligatoriu a raporturilor financiare complete

- Aplicat de întreprinderile ce depășesc șmitele stabilite pentru sistemele celellate două
- Indiferent de criterii, acest sistem este obligator pentru:
 Insitutții publice
 Entități de itneres public
 entităţile în al căror capital social cota proprietarului (asociatului, participantului, acţionarului)
persoană juridică, care nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, depăşeşte 35%;
 companiile fiduciare;
 entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;
 organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut şi alţi participanţi la piaţa
financiară nebancară;
 casele de schimb valutar şi lombardurile;
 entităţile din domeniul jocurilor de noroc.

Reglementarea din Lege, art 15

15. Sisteme de ţinere a contabilităţii

şi de prezentare a situaţiilor financiare
(1) Organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă simplă, fără prezentarea situaţiilor
financiare, gospodăriile ţărăneşti, întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea acestora ca contribuabili ai
T.V.A., şi persoanele fizice care prestează servicii profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de
Ministerul Finanţelor.
(2) Organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor
financiare simplificate, entităţile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de gestiune precedentă:
a) numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane;
b) veniturile din vînzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi
c) valoarea contabilă totală (de bilanţ) a activelor la data raportării nu depăşeşte 3 milioane lei.
(3) Organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor
financiare complete, alte entităţi decît cele menţionate la alin. (1) şi (2), inclusiv:
a) entităţile în al căror capital social cota proprietarului (asociatului, participantului, acţionarului) persoană
juridică, care nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, depăşeşte 35%;
b) companiile fiduciare;
c) entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;
d) organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut şi alţi participanţi la piaţa financiară
nebancară;
e) casele de schimb valutar şi lombardurile;
f) entităţile din domeniul jocurilor de noroc.
(4) Organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă instituţiile publice şi entităţile
de interes public.
(5) Prin derogare de la prevederile alin. (2) şi (3), organizaţiile necomerciale, cu excepţia asociaţiilor de
economii şi împrumut şi a fondurilor nestatale de pensii, organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului
contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare conform indicaţiilor metodice aprobate de
Ministerul Finanţelor.
(6) Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă simplă poate aplica sistemul contabil în
partidă dublă. Entitatea care are dreptul să prezinte situaţii financiare simplificate poate prezenta situaţii
financiare complete.
(7) Rapoartele financiare ale instituţiilor publice cuprind formele stabilite de Ministerul Finanţelor.
(8) Structura situaţiilor financiare, modul de evaluare şi de recunoaştere a elementelor acestora se stabilesc în
standardele de contabilitate.
Test 8. Noțiunea de concurență

1. Descrieți condițiile de existență a concurenței și funcțiile concurenței:

Noțiunea de concurență: concurenţă – rivalitate economică, existentă sau potenţială, între două sau mai multe
întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, cînd acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre
ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează
progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea bunăstării consumatorilor; (Legea concurenței)

Condițiile de existență a concurenței:

Pentru ca să existe mediu concurențial trebuie ca să existe un mediu mediu adevat și anume – cel al
economiei de piață, care implică existența unor condiții specifice, cum ar fi:

a) Liberalizarea comerțului(fiecare întreprinzător este în drept să-și aleagă domeniul de activitate,

avînd libertatea de a produce și/sau a vinde mărfurile, de a presta serviciile cerute pe piață. Această
condiție își are fundamentul juridic în dispozițiile constituționale, potrivit cărora piața și libera
inițiativă economică –sunt factori de bază a economiei - art 9, iar statul trebuie să asigure libertatea
comerțului și activității de întreprinzător – art 126. În acord cu ele, au fost elaborate dispoziții
legale privind dreptul întreprinzptorului persoana fizică de a-și desfășura activitatea făr a constitui o
persoană juridică – art 26 CC) și de a încheia orice act juridic neinterzis de lege și dreptul
interprinzătorului persoana juridică de a practică orice gen de activitate neinterzis de lege – art 60.
Legea nr 845?1992 dispune, art 6 – întreprinderea este în drept să-ți stabilească în mod independent
genurile de activitate, iar Legea 183 din 2012(concurenței), autorităților publice să stabilească
interdicții asupra practicării unor genuri de activități sau asupra producerii unor mărfuri, sau de
restrîngere și împiedicare și denaturare a competenței, cu excepția celor prevăzute de lege.
Întrerpinzătorul trebuie să țină cont de activitățile interzise și cele care sunt monopol aale statului).

b) Existența unui număr suficient de agenți economici privați (această condiție își are originea în
principiul constitutițional de libertate a activității de întreprinzător, conform căruia legiuitorul
permite persoanelor fizice a se înregistra ca întreprinzător individual și a participa unei persoane
juridice cu scop lucrativ ca să desfășoare activități economice aducătoare de profit. Art 63 CC nu
admite refuzul înregistrării de stat din cauza inoportunității constituirii juridice, iar art. 13 din
Legea 220 – 2007 prevede înregistrarea de stat a persoanei juridice nu paote fi refuzată pe motive
de inoportunitate. Concurența încetează a fi eficientă în cazul cînd furnizorii sau consumatorii pierd
facultate de alegere a partenerului de afaceri. Numărul foarte redus de agenți economici transformă
piața în monopol(unicitatea vînzătorului pe o piață dată) sau monopson(unicitatea cumpărătorului
pe o piață dată). Este importantă și existența unei libertăți depline de intrare și retragere de pe piață,
libertate care face investiția mai atrăgătoare. Intrarea și ieșirea ușoară de pe piață are impact pozitiv
asupra concurenței. Astfel, dacă pe piață există o cerere la un produs, întreprinzătorii de pe această
piață sunt limitați în posibilitatea de a pune prețuri exagerate, deoarece alți întrperinzptori, vor face
același lucru.

Asigurarea cadrului legal, care să previnp și să sancționeze concurența ilicită aisugrată de

Legea 183 Legea 1227 cu privire la publicitate,

Legea nr 38 privind protecția mprcilor

Lege 171 cuprivire la secretul coemrcial.

c) Liberalizarea prețurilor și tarifelor – conforma art 6 lin 6 Lege 845 întreprinzătorii sunt în drpet să
stabilească, în mod independent prețurile și tarifele la producția fabricată saula serviciile prestate în
baza de cpntract cu partenerii. – Interzicerea încheierii acordurilor anticoncurențiale.
Pentru referință:

Programul național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020 va fi publicat mâine, 18
august, în Monitorul Oficial. Astfel, autoritățile intenționează să instituie un mecanism performant în domeniul
acordării ajutorului de stat, să promoveze cultura concurenţială în cadrul societăţii și să asigure un mediu adecvat
principiilor economiei de piaţă şi concurenţei loiale, pentru a oferi aplicarea eficientă a principiilor de
concurență.

Printre obiectivele, ce urmează a fi realizate până în 2020, se numără:

 promovarea eliminării barierelor anticoncurențiale și deschiderea piețelor către concurență;

 dezvoltarea diferitor mecanisme şi instrumente de aplicare a politicilor de concurenţă;
 alinierea schemelor de ajutoare de stat existente cu prevederile acquis-ului comunitar în materie de
ajutor de stat;
 asigurarea transparenţei mecanismului acordării ajutorului de stat și analiza ex ante a acordării
ajutorului de stat;
 consolidarea capacităţilor instituţionale ale autorităților publice în aplicarea politicilor de concurență și
ajutor de stat;
 creșterea nivelului de informare despre politica de concurență și ajutor de stat;
 dezvoltarea parteneriatelor la nivel european și internaţional.

Documentul conține prevederi referitoare la controlul prețurilor. Mai exact, se menționează că autorităţile
publice ar trebui să utilizeze controlul prețurilor numai în condiții severe și inevitabile, cum ar fi situații de
urgență. Și asta pentru că efectele pe termen mediu și lung al controlului prețurilor sunt negative pentru
dezvoltarea pieței. Controlul prețurilor setează în mod regulat prețuri maxime, sub nivelurile de prețuri
competitive, în scopul asigurării bunăstării consumatorilor. Totuși, aceste prețuri nu sunt accesibile pentru
consumatorii cu venituri reduse, ceea ce duce la reducerea calității și varietății produselor.

De asemenea, prin acest document Consiliul Concurenței intervine în domeniul privind drepturile exclusive
acordate de către autorități. Mai exact, drepturile exclusive acordate diferitor entități, inclusiv întreprinderilor de
stat și muncipale, reprezintă bariere în calea intrării pe piață a noilor întreprinderi. Acestea pot duce la stabilirea
prețurilor de monopol și la alte probleme asociate cu exercitarea puterii de piață. În prezent, este nevoie ca
autoritățile publice să identifice entitățile investite cu aceste drepturi și să le evalueze. Și asta pentru că drepturile
exclusive trebuie limitate și stabilite doar după o analiză complexă a mărimii tarifelor practicate, a modalității de
stabilire a tarifelor (transparente și orientate spre costuri), a duratei exercitării drepturilor exclusive și a căilor
alternative de atingere a acelorași obiective.
Funcțiile concurenței:

a) Regulator a cererii și ofertei – dacă este lipsă de anumite produse, prețul crește, oferind ofertanților
beneficii suplimentare. Cei din urmă vor mpri majoreze cantitata de producție deficitară și totodată. Îî
ademenește pe alți întreprinzători să producă mprfurile și să presteze sericiile solicitate. Apare astfel un
surplus de mprfuri, și prețul va scpdea brusc.
b) Factorul determinant în stabilirea prețului la mprfuri – concurența impiedică impounerea prețurilor de
monopol și obșinerea de suprqabeneficii care de asemenea, au caracter de monopol
c) Mecanismul de repartizare a porfitului între întreprinzători implicați în producția și distribuția
mprfurilor – concurența îl determinp pe întrperinzptor să urmprească piața, pentru a reacțina cu
promtitudine la cerințele ei. Creșterea cererii are ca efect majorarea prețurilor. Pentru a se menține pe
piață și a obține profitul scontat, întrprinzătorii au dreptul de a utiliza anumite intrumente ca: reducerea
cheltuielilor de producție ași apețului de cost, producerea de morfuri și pretarea de servicii de calitate
mi înaltă, stabilirea unui termen de garanție, organiarea deservirii în perioada de garanțoie și post
garanție, intensificarea publicității comericale.

2. Clasificați actele care suprimă concurența după criteriile cunoscute. Întrperinzătorilor li se interzice să
folosească mecaisme care suprimp sua chair înlătură comptetența, cum ar fi practicile monopoliste și
actele de concurență neloială. Unele acțiuni interzise își au originea în operațiunile cu elemente de
extranietate ca : operațiunea de dumping, importul demprfuri subvenționale, importul de mprfuri în
proporții mari cus copul suminprii și chiar înlăturarea de pe piață a producătorilor naționali

Practicile monopoliste - urmăresc apărarea pieței sau a unui segment determinat al ei de cătr eunii
întrprinzptori dintr-un anumit domeniu de activitate, Sunt practici monoopoliste: abuzul de situația
dominantă pe piață, acordurile anticoncurențiale și concentrrile economice:

Acorduri anticoncurențiale – înțeleri exprese sau tacine între agenți econoici au asociați de agenți
economici precum și orice decizii de asociere sau practici concentrate între aceștia, care au ca obiect sau
pot avea ca efect restrîngerea, impiedicarea sau denaturarea cpncurenței lor pe piață.

Lege 183 Articolul 5. Interzicerea acordurilor anticoncurenţiale

(1) Sînt interzise, fără a fi necesară o decizie prealabilă în acest sens, orice acorduri între
întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici
concertate (denumite în continuare acorduri) care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrîngerea sau
denaturarea concurenţei pe piaţa Republicii Moldova sau pe o parte a acesteia.
(2) Acordurile interzise în temeiul prezentului articol sînt nule de drept.
(3) Acordurile anticoncurenţiale sînt, în special, cele îndreptate spre:
a) stabilirea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vînzare sau a oricăror alte condiţii
de tranzacţionare;
b) limitarea sau controlul producerii, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor;
c) împărţirea pieţelor sau surselor de aprovizionare;
d) participarea cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
e) limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alte
întreprinderi, precum şi acordurile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o
justificare rezonabilă;
f) aplicarea, în raporturile cu partenerii comerciali, a condiţiilor inegale la prestaţii echivalente, creînd
astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
g) condiţionarea încheierii contractelor de acceptare de către parteneri a unor prestaţii suplimentare
care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor
contracte.
(4) Acordurile încheiate între întreprinderile dependente nu se califică drept acorduri
anticoncurenţiale.
(5) Dacă s-a stabilit că un acord are ca obiect împiedicarea, restrîngerea sau denaturarea concurenţei,
existenţa unor efecte anticoncurenţiale nu trebuie demonstrată de către Consiliul Concurenţei pentru a
constata că există o restrîngere a concurenţei în sensul prezentei legi. Legea 183 din 2012

Articolul 10. Poziţia dominantă

(1) Poziţia dominantă pe una sau mai multe pieţe relevante poate fi deţinută de o singură
întreprindere, de un grup de întreprinderi (poziţie dominantă unică) sau în comun de două sau mai
 multe întreprinderi ori de două sau mai multe grupuri de întreprinderi (poziţie dominantă colectivă).
(2) Două sau mai multe întreprinderi pot ocupa împreună o poziţie dominantă (poziţie colectivă)
atunci cînd, chiar în lipsa oricărei legături structurale sau de altă natură între ele, acestea operează pe o
piaţă a cărei structură este considerată propice producerii unor efecte coordonate.
(3) Poziţia dominantă rezultă dintr-o combinaţie de mai mulţi factori care, luaţi separat, nu sînt
neapărat hotărîtori. Evaluarea unei poziţii dominante va ţine seama de structura concurenţială a pieţei şi
în special de următorii factori:
a) presiunea exercitată de ofertele existente ale concurenţilor actuali şi de poziţia pe piaţă a acestora
(poziţia pe piaţă a întreprinderii dominante şi a concurenţilor ei). Cotele de piaţă oferă o primă indicaţie
utilă în legătură cu structura pieţei şi cu importanţa relativă a diferitelor întreprinderi active pe piaţă. Cu
toate acestea, cotele de piaţă vor fi interpretate prin prisma condiţiilor de piaţă relevantă şi în special a
dinamicii pieţei, a tendinţei sau evoluţiei cotelor de piaţă de-a lungul timpului, a gradului de diferenţiere
a produselor, precum şi a altor factori care pot fi suficienţi pentru a exercita presiuni asupra
comportamentului pretinsei întreprinderi dominante;
b) presiunea exercitată de ameninţarea credibilă a unei viitoare expansiuni a concurenţilor actuali sau
a intrării pe piaţă a unor concurenţi potenţiali (expansiunea şi intrarea pe piaţă). Pentru a exercita
presiuni asupra comportamentului pretinsei întreprinderi dominante, expansiunea concurenţilor actuali
sau intrarea pe piaţă a unor concurenţi potenţiali trebuie să fie probabilă, oportună şi suficientă;
c) presiunea exercitată de puterea de negociere a clienţilor întreprinderii (puterea compensatorie a
cumpărătorilor). Puterea compensatorie a cumpărătorilor poate rezulta din dimensiunea clienţilor sau
din importanţa lor comercială pentru pretinsa întreprindere dominantă, precum şi din capacitatea lor de
a schimba uşor furnizorii, de a favoriza o nouă intrare pe piaţă sau de a se integra vertical şi de a
ameninţa în mod credibil cu astfel de acţiuni.
(4) Se prezumă, pînă la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziţie
dominantă pe o piaţă relevantă dacă cota ori cotele cumulate pe piaţa relevantă în cauză, înregistrate în
perioada supusă analizei, depăşesc 50%.
(5) Întreprinderile învestite cu drepturi exclusive sînt considerate drept întreprinderi cu poziţie
dominantă pe piaţa relevantă la care se referă aceste drepturi.
(6) Plenul Consiliului Concurenţei va adopta Regulamentul privind stabilirea poziţiei dominante pe
piaţă şi evaluarea abuzului de poziţie dominantă.

Articolul 12. Interzicerea acţiunilor sau inacţiunilor

autorităţilor şi instituţiilor administraţiei
publice centrale sau locale de restrîngere,
împiedicare sau denaturare a concurenţei
(1) Sînt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice
centrale sau locale care restrîng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:
a) limitarea drepturilor întreprinderilor de procurare ori comercializare;
b) stabilirea de condiţii discriminatorii sau acordarea de privilegii pentru activitatea întreprinderilor,
în cazul în care acestea nu sînt prevăzute de lege;
c) stabilirea de interdicţii sau restricţii, neprevăzute de lege, pentru activitatea întreprinderilor;
d) impunerea, directă ori indirectă, a întreprinderilor de a se asocia ori de a se concentra sub orice
formă.
(2) În cazuri excepţionale, Guvernul, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau
locale sînt în drept să realizeze acţiunile sau inacţiunile prevăzute la alin. (1) pentru lichidarea
consecinţelor calamităţilor naturale şi catastrofelor şi pentru prevenirea epidemiilor, în conformitate cu
Legea nr. 212-XV din 24 iunie 2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război.
(3) Faptele autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice realizate contrar prevederilor alin. (1)
constituie încălcări ale prezentei legi.
(4) Persoanele cu funcţie de răspundere din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice
poartă răspundere, în conformitate cu Codul contravenţional, pentru nefurnizarea informaţiilor, a
documentelor solicitate de Consiliul Concurenţei sau pentru furnizarea de informaţii şi documente
neautentice sau incomplete.

Articolul 14. Interzicerea concurenţei neloiale

(1) Se interzice întreprinderilor să realizeze acţiuni de concurenţă neloială.
(2) Acţiunile de concurenţă neloială interzise prin prevederile art. 15–19 se examinează de către Consiliul
Concurenţei, la plîngerea privind presupusele acţiuni de concurenţă neloială depusă de către întreprinderea ale
cărei interese legitime au fost lezate, în condiţiile stipulate la art. 49 alin. (2)–(4).
(3) Plîngerea privind presupusele acţiuni de concurenţă neloială se depune conform formularului adoptat prin
hotărîre a Consiliului Concurenţei, în condiţiile prevăzute la art. 51 alin. (2) şi (3).
(4) Procedura de examinare preliminară, investigare şi luare a deciziilor asupra cazurilor de concurenţă
neloială este prevăzută la art. 50–55, 58–66, care se aplică în mod corespunzător.
(5) Întreprinderea ale cărei interese legitime au fost lezate poate înainta plîngerea privind presupusele acţiuni
de concurenţă neloială la Consiliul Concurenţei în termen de 6 luni de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit
să cunoască despre realizarea presupuselor acţiuni de concurenţă neloială de către o altă întreprindere.
(6) Expirarea termenului de 6 luni prevăzut la alin. (5) constituie temei de refuz de către Consiliul Concurenţei
de a examina plîngerea, dar nu constituie un impediment pentru adresarea în instanţa de judecată în cadrul
termenului general de prescripţie.
(7) Dacă nu corespunde cerinţelor stabilite la alin. (3), plîngerea depusă nu constituie o plîngere privind
presupusele acţiuni de concurenţă neloială.
(8) În urma examinării cazului de concurenţă neloială, Plenul Consiliului Concurenţei adoptă o decizie privind
constatarea acţiunilor de concurenţă neloială sau privind lipsa acestora.
(9) În cazul constatării acţiunilor de concurenţă neloială, prin decizia Plenului Consiliului Concurenţei,
întreprinderea este sancţionată conform prezentei legi şi/sau obligată să înceteze acţiunile respective.
Articolul 15. Discreditarea concurenţilor
Este interzisă discreditarea concurenţilor, adică defăimarea sau punerea în pericol a reputaţiei sau credibilităţii
acestora prin:
a) răspîndirea de către o întreprindere a informaţiilor false despre activitatea sa, despre produsele sale, menite
să îi creeze o situaţie favorabilă în raport cu unii concurenţi;
b) răspîndirea de către o întreprindere a unor afirmaţii false despre activitatea unui concurent sau despre
produsele acestuia, afirmaţii ce dăunează activităţii concurentului.
Articolul 16. Instigarea la rezilierea contractului cu
concurentul
Este interzisă instigarea, din interes sau în interesul persoanelor terţe, la rezilierea neîntemeiată a contractului
cu concurentul unei alte întreprinderi, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor
contractuale faţă de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de recompense
materiale, compensaţii sau de alte avantaje întreprinderii parte a contractului.
Articolul 17. Obţinerea şi/sau folosirea ilegală
a secretului comercial al concurentului
Se interzice obţinerea şi/sau folosirea de către o întreprindere a informaţiilor ce constituie secret comercial al
concurentului, fără consimţămîntul lui, dacă acestea au adus sau pot aduce atingere intereselor legitime ale
concurentului.
Articolul 18. Deturnarea clientelei concurentului
Este interzisă deturnarea clientelei concurentului realizată de întreprinderi prin inducerea în eroare a
consumatorului cu privire la natura, modul şi locul de fabricare, la caracteristicile principale, inclusiv utilizarea,
cantitatea produselor, preţul sau modul de calculare a preţului produsului.
Articolul 19. Confuzia
(1) Sînt interzise orice acţiuni sau fapte care sînt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu
întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent, realizate prin:
a) folosirea ilegală, integrală sau parţială a unei mărci, embleme de deservire, denumiri de firmă, a unui desen
sau model industrial sau a altor obiecte ale proprietăţii industriale de natură să creeze o confuzie cu cele folosite
în mod legal de către o altă întreprindere;
b) copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi şi
plasarea produsului respectiv pe piaţă, copierea ilegală a publicităţii unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau
poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului.
(2) Prezentul articol nu este aplicabil caracteristicilor produsului determinate exclusiv de funcţia tehnică pe
care o îndeplinesc.

CONCENTRĂRILE ECONOMICE

Articolul 20. Prevederi generale privind concentrarea

economică
(1) Pînă la declararea concentrării economice ca fiind compatibilă cu mediul concurenţial, în temeiul
unei decizii emise de către Plenul Consiliului Concurenţei în conformitate cu art. 25 alin. (1) lit. b) ori
alin. (2) lit. b) sau c) ori pe baza unei prezumţii în conformitate cu art. 25 alin. (5), este interzisă
punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică ce cade sub incidenţa art. 22 alin. (1).
(2) O operaţiune de concentrare economică are loc în cazul în care modificarea de durată a
controlului rezultă în urma:
a) fuzionării a două sau mai multor întreprinderi independente anterior ori mai multor părţi ale unor
 întreprinderi independente anterior; sau
b) preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere ori de
către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare (părţi sociale) sau de
active, fie prin contract ori prin alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai
multor întreprinderi sau părţi ale acestora, inclusiv prin crearea unei societăţi în comun care îndeplineşte
în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome.
(3) În măsura în care crearea unei societăţi în comun, reprezentînd o concentrare potrivit prevederilor
alin. (2) din prezentul articol, are ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurenţial al
întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile
prevăzute la art. 5 alin. (3) şi la art. 6.
(4) La realizarea evaluării prevăzute la alin. (3), Consiliul Concurenţei ia în considerare, în special,
următoarele criterii:
a) dacă două sau mai multe societăţi-mamă reţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe
aceeaşi piaţă ca şi societatea în comun ori de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a
societăţii în comun ori pe o piaţă vecină aflată în strînsă legătură cu această piaţă;
b) dacă, prin coordonarea care reprezintă consecinţa directă a creării societăţii în comun,
întreprinderile implicate au posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a
produselor în cauză.
(5) Alin. (1) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de tranzacţii cu
valori mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în
vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se dobîndeşte controlul de la
vînzători diferiţi, cu condiţia ca:
a) concentrarea economică să fie notificată fără întîrziere Consiliului Concurenţei în conformitate cu
art. 22; şi
b) cel care dobîndeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în cauză
sau să facă acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în temeiul unei
derogări acordate de Plenul Consiliului Concurenţei în conformitate cu alin. (6).
(6) Plenul Consiliului Concurenţei poate acorda, la cerere, o derogare de la obligaţiile impuse la alin.
(1) sau (5). Cererea pentru acordarea unei derogări trebuie justificată. La adoptarea unei decizii privind
cererea, Plenul Consiliului Concurenţei ia în considerare, printre altele, efectele suspendării asupra
uneia sau mai multor întreprinderi implicate în concentrarea economică sau asupra unei terţe părţi şi
ameninţarea reprezentată de concentrare asupra concurenţei. O astfel de derogare poate fi acordată sub
rezerva îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unor condiţii de concurenţă efectivă. O
derogare poate fi solicitată şi acordată în orice moment, înainte de notificare sau după operaţiune.
(7) Valabilitatea oricărei operaţiuni efectuate cu încălcarea alin. (1) din prezentul articol se stabileşte
printr-o decizie adoptată în temeiul art. 25 alin. (1) lit. (b) sau alin. (2) ori în temeiul unei prezumţii în
conformitate cu art. 25 alin. (5).
(8) Prezentul articol nu are niciun efect asupra valabilităţii tranzacţiilor cu valori mobiliare, inclusiv
asupra tranzacţiilor cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în
vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, cu excepţia cazurilor în care vînzătorul şi
cumpărătorul ştiau sau ar fi trebuit să ştie că tranzacţia a fost efectuată cu încălcarea alin. (1).

Speța Mai mulţi întreprinzători din or. Hânceşti s-au adresat în instanţa de judecată cu o cerere pentru a anula o
clauză din contractul de arendă semnat de Primăria or. Hânceşti şi SRL “VOCO”. Potrivit acestui contract a fost
transmis în arendă un lot de 20 de ari pentru a organiza o piaţă comercială. Prin contract Primăria s-a obligat ca
după darea în exploatare a pieţei, să retragă autorizaţiile tuturor micilor întreprinzători care comercializează
mărfuri în raza de 1 km de la piaţă. După ce piaţa a început să funcţioneze, Primarul a retras autorizaţiile de
amplasare a unităţilor de comerţ mai multor întreprinzători care activau în raza de 1 km de la piaţa nou formată.
În referinţa Primăriei a fost menţionat că motivul retragerii autorizaţiilor este necesitatea de a face ordine în oraş
precum şi cel de onorare a obligaţiei contractuale faţă de SRL “VOCO”.

Întocmiţi o notă informativă în care expuneţivă poziţia în privinţa soluţionării litigiului?

Referință:
Acţiunile sau inacţiunile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei
publice centrale sau locale de restrîngere, împiedicare sau
denaturare a concurenţei
Articolul 12. Interzicerea acţiunilor sau inacţiunilor
autorităţilor şi instituţiilor administraţiei
publice centrale sau locale de restrîngere,
împiedicare sau denaturare a concurenţei
(1) Sînt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau
locale care restrîng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:
a) limitarea drepturilor întreprinderilor de procurare ori comercializare;
b) stabilirea de condiţii discriminatorii sau acordarea de privilegii pentru activitatea întreprinderilor, în cazul
în care acestea nu sînt prevăzute de lege;
c) stabilirea de interdicţii sau restricţii, neprevăzute de lege, pentru activitatea întreprinderilor;
d) impunerea, directă ori indirectă, a întreprinderilor de a se asocia ori de a se concentra sub orice formă.
(2) În cazuri excepţionale, Guvernul, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale sînt în
drept să realizeze acţiunile sau inacţiunile prevăzute la alin. (1) pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor
naturale şi catastrofelor şi pentru prevenirea epidemiilor, în conformitate cu Legea nr. 212-XV din 24 iunie 2004
privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război.
(3) Faptele autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice realizate contrar prevederilor alin. (1) constituie
încălcări ale prezentei legi.
(4) Persoanele cu funcţie de răspundere din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice poartă
răspundere, în conformitate cu Codul contravenţional, pentru nefurnizarea informaţiilor, a documentelor
solicitate de Consiliul Concurenţei sau pentru furnizarea de informaţii şi documente neautentice sau incomplete.
Articolul 13. Modul de executare a deciziilor
Consiliului Concurenţei privind acţiunile
sau inacţiunile autorităţilor şi instituţiilor
administraţiei publice centrale sau
locale de restrîngere, împiedicare sau
denaturare a concurenţei
(1) În cazul în care autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale nu execută sau nu se
conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse prin decizie de către Consiliul Concurenţei, în scopul
restabilirii mediului concurenţial, acesta înaintează acţiune în contencios administrativ, solicitînd instanţei, după
caz, anularea în tot sau în parte a actului care a condus la restrîngerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei,
obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un act administrativ sau să efectueze o măsură ce se impune.
(2) Prin derogare de la termenul de prescripţie prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV
din 10 februarie 2000, Consiliul Concurenţei se adresează în instanţa de judecată, în condiţiile alin. (1), în termen
de 6 luni de la data expirării perioadei prevăzute în decizie, perioadă în care autoritatea sau instituţia
administraţiei publice centrale sau locale avea obligaţia să se conformeze măsurilor necesare restabilirii mediului
concurenţial.
 Test 9 Concurența neloială

1. Noțiunea de concurența neloială. Actele calificate fiind acte de concurență neloială reglementate
de leg RM.

Conform Legii: concurenţă – rivalitate economică, existentă sau potenţială, între două sau mai multe
întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, cînd acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre
ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează
progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea bunăstării consumatorilor;

concurenţă neloială – orice acţiune, realizată de întreprinderi în procesul concurenţei, care este contrară
uzanţelor oneste în activitatea economică;

Noțiunea concurenței loiale – rivalitate între agenți economici carepe piața determinată produse sau servicii
identice sau asempnptoaree ale consuamtorilor, desfășurată în scopul atragerii clientei șia cumulării de beneficii.

Altă definiție (lege veche) concurența neloială –reprezintă orice acţiune realizată de întreprinderi în procesul
concurenţei, care este contrară uzanţelor oneste în activitatea economică. Prin urmare, prin concurență neloială
se înțelege orice acte sau fapte ale unui agent economic îndreptate spre obținerea unor avantaje, prin câștigarea
unor cote cât mai mari de piață, care prejudiciază direct și intenționat activitatea concurenților, folosind unele
metode contrare prevederilor cu privire la concurența loială.

Există două acte normative principale care sancționează concurența neloială: Legea concurenței care, prin art.
14, interzice întreprinderilor să realizeze acţiuni de concurenţă neloială; Codul penal al Republicii Moldova care,
prin art. 2461, stabilește răspunderea pentru orice act de concurență neloială. Conform acestor acte normative,
următoarele acte/fapte se încadrează în concurența neloială:

Discreditarea concurenţilor – defăimarea sau punerea în pericol a reputaţiei sau credibilităţii acestora, inclusiv
prin răspândirea de către o întreprindere a unor afirmații false despre activitatea unui concurent sau despre
produsele acestuia. Putem deduce că aceasta se poate manifesta prin lezarea onoarei, demnității și reputației
profesionale (dacă victima este o persoană fizică) ori numai a reputației profesionale (dacă victima este o
personă juridică). Obiectul denigrării îl poate constitui nu numai o persoană (întreprindere), dar și produsele sau
serviciile unui agent economic (acesta fiind de fapt cazul cel mai frecvent în practica). Sub pretextul
informării sau al comparației, un agent economic denigrează produsele sau serviciile altui agent
economic, concurent sau nu, pentru a-i deturna clientela.

Deturnarea clientelei concurentului – inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, modul de

fabricare, caracteristicile, aptitudinea de întrebuințare sau la cantitatea, calitatea și compoziția mărfurilor
concurentului; eventualele riscuri pe care le presupune consumul mărfurilor concurentului; aptitudinea de
întrebuințare și contraindicațiile legate de consumul mărfurilor; locul producerii, ambalării; termenul de garanție;
preţul sau modul de calculare a preţului produsului etc. Inducerea în eroare a cumpărătorului, ca modalitate a
concurenței neloiale, este săvârșită întotdeauna din motivul discreditării concurentului în afaceri. Altfel spus,
făptuitorul cu bună știință prezintă informații neautentice sau incomplete privind caracteristicile mărfurilor
aparținând concurentului în afaceri.

Confuzia. Concurența loială obligă un comerciant să își identifice produsele. Dar, el nu poate utiliza mijloace de
identificare care să creeze confuzie printre clienții întreprinderilor concurente sau între produsele acestora. Poate
fi confundată întreprinderea, produsul sau activitatea economică a unui concurent. Și asta pentru că, au fost
utilizate ilegal, integral sau parţial o marcă, o emblemă de deservire, o denumire de firmă, un desen sau un model
industrial. Pentru a fi considerat un act de concurență neloială, nu este necesar să se fi produs deja o confuzie, ci
doar să existe un risc în acest sens. Riscul de confuzie se raportează la consumatorul obișnuit. Acesta consideră
eronat că achiziționează produse având marca comercială folosită legitim de un alt agent economic.

Compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse/comercializate ale unui agent economic cu

mărfurile altor agenți economici. Potrivit Legii cu privire la publicitate, se consideră neonestă publicitatea care
conține, printre altele, comparații incorecte ale mărfurilor cărora li se face publicitate cu mărfuri similare ale
altui agent economic. Publicitatea comparativă reprezită orice formă de publicitate care identifică, în mod
explicit sau implicit, un concurent sau bunuri/servicii oferite de alt concurent. Acest tip de publicitatea poate fi
concurență neloială în cazul în care este înșelătoare, compară bunuri care nu sunt destinare acelorași scopuri;
discreditează, denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive; nu compară în mod obiectiv
una sau mai multe caracteristici materiale, relevante, verificabile și reprezentative ale acestor bunuri etc.

Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul este acea situație când un agent economic instigă, din
interes propriu sau în interesul persoanelor terţe, la rezilierea neîntemeiată a contractului cu concurentul unei alte
întreprinderi, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale faţă de
concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de recompense materiale, compensaţii
sau de alte avantaje întreprinderii parte a contractului.

Obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului. Folosirea de către o întreprindere
a informaţiilor ce constituie secret comercial al concurentului, fără consimţământul lui, dacă acestea au adus sau
pot aduce atingere intereselor legitime ale concurentului.

Conceptul de dezorganizarea întreprinderii concurente, care se poate manifesta prin atragerea de salariați;
furtul sau divulgarea de secrete, know-how, metode comerciale; dezorganizarea circuitelor comerciale; crearea
unei întrerpinderi noi în condiții susceptibile de a deturna clientela care vizează un operator economic în
particular.

2. Acte de discreditare a concurenților - Acte care produc confuzie cu întreprinderea concurentă – vezi1.1

Speță – O persoană juridică străină titular al mărcii de producţie „PUMA” s-a adresat în instanţa de judecată din
Moldova cu o cerere către SRL „Artpiele” şi a indicat că ultima vinde pantofi cu marca de producţie ce-i aparţine
fără permisiunea respectivă. SRL „ARTPiele” în referinţă a menţionat că importă încălţămintea de la chilometru
7 din or. Odesa şi nu poartă nici o vină pentru că încălţămintea poartă marca respectivă.

a) Ce drepturi are titularul mărcii ?

- Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii pentru produsele și/sau serviciile
pentru care s-a făcut înregistrarea.

Articolul 9. Dreptul conferit de înregistrarea mărcii

(1) Înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv asupra acesteia. Titularul mărcii este în drept să
interzică terţilor să utilizeze în activitatea lor comercială, fără consimţămîntul său:
a) un semn identic cu marca pentru produse şi/sau servicii identice cu cele pentru care marca este înregistrată;
b) un semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi identităţii ori similitudinii
produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia
consumatorului; riscul de confuzie include şi riscul de asociere între semn şi marcă;
c) un semn identic ori similar cu marca pentru produse şi/sau servicii diferite de cele pentru care marca este
înregistrată cînd aceasta din urmă a dobîndit un renume în Republica Moldova, iar persoana terţă, în urma
folosirii semnului, fără motive justificate, profită de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau le aduce
atingere acestora.
(2) În aplicarea alin.(1), titularul mărcii poate cere să fie interzise următoarele acţiuni ale terţilor:
a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, precum şi utilizarea lui în calitate de ambalaj, în cazul
mărcilor tridimensionale;
b) oferirea produselor spre comercializare sau comercializarea ori stocarea lor în aceste scopuri sau, după caz,
oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn;
c) importul sau exportul produselor sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documentele de afaceri şi în publicitate;
e) multiplicarea, stocarea sau comercializarea semnului în scopurile menţionate la lit.a)-d).
f) utilizarea semnului în reţeaua internet, inclusiv în calitate de nume de domen.
[Art.9 al.(2), lit.f) introdusă prin LP162 din 30.07.15, MO241-246/28.08.15 art.469]
(3) Dreptul exclusiv asupra mărcii produce efecte pentru terţi începînd cu data publicării în BOPI sau cu data
înscrierii în Registrul internaţional a datelor referitoare la înregistrarea mărcii. Totodată, poate fi cerută o
despăgubire rezonabilă, în limita prejudiciului cauzat, pentru acele fapte, săvîrşite după publicarea cererii de
înregistrare a mărcii, care vor fi interzise după publicarea înregistrării mărcii. Instanţa judecătorească sesizată să
se ocupe de cazul respectiv nu poate să decidă în fond atîta timp, cît datele referitoare la înregistrarea mărcii nu
au fost publicate.
(4) Titularul mărcii poate plasa alături de marcă un marcaj de avertizare în formă de litera R, înscrisă într-un
cerc, sau un text care indică faptul că marca este protejată în Republica Moldova.

Lege privind protecția mărcilor:

Articolul 6. Titularul mărcii

Titular al mărcii este persoana fizică sau juridică ori grupul de persoane fizice şi/sau juridice în numele
căreia/căruia marca este protejată în conformitate cu prezenta lege. Drepturile dobîndite prin înregistrarea mărcii
în Registrul naţional al mărcilor se confirmă prin titlul de protecţie - certificatul de înregistrare a mărcii.
Drepturile asupra mărcii pot fi dobîndite individual sau în coproprietate în indiviziune. Modul de utilizare a
drepturilor în coproprietate asupra mărcii se stabileşte prin acordul încheiat între coproprietari. În caz contrar,
litigiul se soluţionează de instanţa de judecată competentă.

Articolul 61. Apărarea drepturilor

(1) Orice persoană fizică sau juridică, alte entităţi interesate care au pretenţii faţă de utilizarea unei mărci
înregistrate ori solicitate spre înregistrare sînt în drept să iniţieze acţiune în instanţa judecătorească pentru a-şi
apăra drepturile şi interesele legitime.

b) i-au fost încălcate titularului de marcă careva drepturi;

dat fiind faptul că artpiele comercializează și nu a încălcat dreptul de autor auspra mărcii prin acțiuni de
concurența neloială(de exemplu:folosirea unui sistem identic marcii pentru produsele sau serviciile identice celor
care marca a fost înregistrată), nu ne aflăm în situația unei încălcări a dreptului titularului

c) Care sunt actele normative care reglementează modul de utilizare a mărcii şi care stabilesc sancţiunile
pentru utilizarea ilegală a mărcii;

d) Cum urmează a fi soluţionat litigiul? – nu a fost atentat la dreptul exclusiv a titularului

Test 11. Întrepinzătorii

1. Identificați persoanele care au calitate de întreprinzător făcîndu-le o scurtă carcteristică

Subiectele dreptului afacerilor sunt persoane fizice și juridice care au calitaea de întreprinzători. Sunt
întreprinzători, în sensul definiției date de Dicționarul enciclopedic, persoanele care se ocupă de afaceri, iar în
sensul legislației în vigoare, persoanele care desfășoară activitate de întrerpinzător. Calitatea de întreprinzător se
dobîndește prin înregistrare sau în alt mod prevăzut de lege. Dat fiind faptul că dreptul afacerilor încorporează și
normele de drept public, au calittea de subiect și persoanele juridice de drept prublic care desfășoară activitate de
întrperinzptor, deținînd în aceste raporturio poziie dominantă.

Întreprinzătorul ca persoana fizică sau juridică ce desfășoară legal activitatea economică producătoare de
venit(afacere, activitate de întrprinzptor) ca un profesionist, în permamnență, ăn nume propriu, cu riscul și sub
răspunderea patrimonială prorpie cus copul de a obține profit. Astfel de perwsoane sunt persoanele fizice
întreprinztăroi individuali și persoanele juridice cu scop lucrativ.

Calitatea de întreprinzător a persoanei fizice se dobîndește , conf. Art 26 CC, de la data înregistrării sale în
calitate de întrepinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege. Astfel, considerpm că este întreprinzător –
persoana fiică înregistrată în registru de stat al Întreprinzătorilor individuai conf dispozițiilor art 28 Lege 220 sau
înregistrează o gospodărie țărănească În Registru gosp țărănești ținut de autoritatea APL:Aceeași calitate o
atribuim persoanei fizice care a dobîndit patenta de întreprinzptor la organul fiscal competent. Persoana juridică
cu scop lucratov – soc comercial soc cooperatiste și întreprinderile de stat și municipale – dobîndesc calitatea de
întreprinzptor de la „naștere„ adică de la data înregistrării de stat și înscrierii ei ân Registru de stat al
întreprinderilor.

2. Comparaţi noţiunea de întreprinzător cu cea de: a) societate comercială; b) întreprindere; c)

antreprenor; d) comerciant; e) persoană juridică;

a) Antreprenor –Legiutorula desemnat noțiunea de antreprenor pentru a desemna toate persoanele care
desfășoară activitate de anterprenoriat. Art 2. Lege 845: Antreprenor poate fi:

orice cetăţean al Republicii Moldova care nu este îngrădit în drepturi, în modul stabilit de prezenta Lege şi de
alte acte legislative;
orice cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv;
orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia.
Statul şi autorităţile administraţiei publice locale sînt antreprenori speciali. Atribuţiile de antreprenor la
întreprinderile de stat (municipale) le execută managerul-şef de întreprindere pe baza contractului încheiat cu
acesta.
b) înteprindere – are două sensuri ca obiect și altul ca subiect, ambele fiind utilizate în legislație. În ceea
ce urmează analizăm Întreprindere în sensul de subiect, și anume întreprinzătorul individual. Amintim
că în Legea 845 (care nu a fost supusă modificării) întînim în Articolul 3. Întreprinderea

1. Forma organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat este întreprinderea.

2. Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de antreprenor în modul
stabilit de legislaţie.
3. Întreprinderea are dreptul de persoană juridică sau de persoană fizică, în conformitate cu prezenta Lege.
Întreprinderea-persoană juridică şi întreprinderea-persoană fizică au aceleaşi drepturi şi obligaţii, cu excepţia
răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.

Iar in articolul 13 întrperinderea individuală este o formă organizatorico- juridică de antreprenoriat.

Articolul 14.Întreprinderea individuală

1. Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau
membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii individuale se formează
pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sînt interzise de legislaţie.
În agricultură există un singur tip de întreprindere individuală - gospodăria ţărănească (de fermier).
[Art.14 pct.1), al.2) introdus prin LP757 din 27.12.01, MO17/31.01.02 art. 58]
 Întreprinderea individuală se echivalează cu întreprinzătorul individual.

c) Comerciant - Noţiunea de comerciant are în vedere persoana fizică sau juridică a cărei profesie este
comerţul. Potrivit codului comercial român, sunt comercianţi cei care exercită acte de comerţ şi fac din
acestea profesia lor obişnuită. Deci, pentru a fi considerat comerciant, un agent economic trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:

 să facă acte de comerţ, să realizeze asemenea acte în mod obişnuit, ceea ce implică repetabilitatea
operaţiunilor respective;
 să transforme realizarea actelor respective în profesia sa de bază sau accesorie;
 să acţioneze în numele său personal.

d) Persoana juridică
Persoana juridică poate desfășura activitate întreprinzptor numai dupănașterea ei ca subiect de drpt.
Persoanle juridice care pot desfășura în nume propriu activitate de întrprinzător neinterzisă de lege se
numesc persoane juridice cu scop lucrativ – societăți comerciale, societăți cooperatiste, întrperinderile)
e) Societate comercială

formă organizatorico-j ale activității de atreprenoriat, referință art. Articolul 13. Formele activităţii de
antreprenoriat

1. Activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:

a) întreprindere individuală;
b) societate în nume colectiv;
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) cooperativă de întreprinzător;
[Art.13 pct.1), lit.g) introdusă prin LP1246 din 18.07.02, MO117/15.08.02 art.950; lit.g)-h) devin h)-i)]
h) întreprindere de arendă;
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

3. Consultaţi cetăţeanul Pruteanu, explicându-i forma de organizare juridică care poate fi utilizată
la desfăşurarea activităţii de întreprinzător în domeniul:

a) schimbului valutar; - SA - banca licenţiată care efectuează operaţiuni de schimb valutar în numerar cu
persoane fizice prin intermediul birourilor sale de schimb valutar (denumite în continuare birouri de schimb
valutar ale băncii licenţiate) şi/sau prin intermediul aparatelor de schimb valutar;
[Art.41 al.(2), lit.a) modificată prin LP94 din 13.05.16, MO157-162/10.06.16 art.322]

b) activităţii de asigurare; SA

c) comerţul cu produse alcoolice şi tutun – soc. com. sub forma SRL sau SA

d) reparaţia tehnicii de uz casnic; pers f patentă

e) jocurile cu noroc; - persoană juridică, înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova, autorizată să
organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei legi; ---SRL(cel mai porprabil, dar nu e
indicat)

f) comerţul cu produse petroliere; persoane juridice titulare de licență, forma nu e indicată în Lege cu privire la
piata produselor petroliere
g) aratul terenurilor agricole; - patenta Lege 93

h) construcţia de case de locuit în localităţile rurale; - patenta, este inclus în patentă

Test 10.

1. Descrieţi condiţiile de valabilitate ale actului de constituire a persoanei juridice cu scop lucrativ.

Potrivit definiţiei, societatea comercială este însuşi actul (contractul) de constituire, căruia înregistrarea de stat îi
dă personalitate juridică, iar afectio societatis - viaţă.

Prin derogare de la dispoziţiile art.62 din Codul civil, societatea comercială se fondează printr-un singur act de
constituire (Codul civil, art.107). Legiuitorul a recurs la sintagma act de constituire, dorind să cuprindă atât
actele unipersonale (declaraţiile de constituire), cât şi cele pluripersonale (contractele). Prin utilizarea termenului
act de constituire, legiuitorul urmăreşte de asemenea să evite pluralitatea de acte constitutive (contract şi statut,
declaraţie şi statut) şi să permită fondarea societăţii printr-un singur act de constituire, care să includă toate
clauzele necesare. Actul de constituire, document întocmit şi semnat de toţi fondatorii, reflectă voinţa acestora de
a înfiinţa o persoană juridică.

(pentru referință vezi 1.3)

Condiții de valabilitate:

- De formă, forma scrisă (cooperativă de producție, coop de întreprinzător), autentificată notarial

(art.107-la soc comericale – dreptul îl reține registratorul Camerei înregistr de stat (Agenției Serv
Publice)) sau aprobată prin acte administrative
Soc comercială – act de constituire autentificat notarial; forma e cerută ad valdiatem
- De fond, capacitatea, consințămînt, obiectul (aportul care îl aduce la capital social în dependență de
genul de activitate cae va desfășura pers j), cauza
- Specifice:
 Aport: orice bani și bunuri din circuit civil (din domeniu public pot, doar cu drept de folosință, nu și cu
drept de proprietate)

 Affectio societatis: consinț fondatorilor de a lucra în viitoarea societate; de a lucra pe principii de

egalitate în vederea împărțirii beneficiului – elementul psihologic.
 participarea la beneficii și pierderi.: profitul financiar –beneficiu – rezultatul pozitiv : se are în vedere
câștigul + economiile realizate de asociați. Beneficiul sau profituls e calculează, de regulă, ca diferență
dintre valoarea reală a activelor și mprimea capitalului ei social. Cita din beneficiu: divident. Principiul
proporționalității participării la beneficii – art 115 CC. Este interzisă clauza leonilă: nimeni nu poate
avea dreptul la întregul profit realiazat de societate, așa cum nimeni nu poate fi absolvite de pierderile
suferite de ea - art 115 al 2. Beneficiul se calculează numai dacă activele nete ale soceității au o vlaoare
mai mare decît capitalul social. Astfel este interzis plata dividentelor dacă la data adoptării hot de
divizare, valoarea activelor nete este mai mică decît capitalul social, sau va deveni mai mică în urma
achitării dividentelor. Dacă situația se repetă 2 ani, atunci Ad Ge va lua una din hot:
- să reducă, pînă la valoarea activelor nete, capitalul social, să completeze activele prina porturile
suplimentare ale acționarilor, ori să decidă asupra lichidării societății.

Condiţiile de valabilitate ale actului de constituire. Prin condiţii de valabilitate se înţeleg cerinţele impuse de lege
pentru ca un astfel de act să producă efecte faţă de persoanele care l-au semnat sau care au aderat la el ulterior.
Actul de constituire al societăţii comerciale este supus aceloraşi condiţii ca şi oricare alt act juridic şi este format
din aceleaşi elementele ca şi acesta din urmă . Condiţiile de valabilitate pot fi clasificate în condiţii de fond şi
condiţii de formă a căror neîndeplinire duce la nulitate. Actul de constituire este supus şi unor condiţii specifice,
cum ar fi aportul, intenţia de colaborare, scopul de a obţine şi a repartiza dividende.

a) Condiţiile de fond ale actului de constituire sunt: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza. -
Capacitatea. Toţi semnatarii actului de constituire trebuie să aibă capacitatea de a semna acte juridice, cu
alte cuvinte, capacitate deplină de exerciţiu. Doctrina a menţionat că prin capacitate de a încheia acte
juridice se înţelege condiţia de fond, esenţială, care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a
deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil ca parte a capacităţii de
folosinţă şi premisă a capacităţii de exerciţiu. Participarea la fondarea unei societăţi comerciale presupune
constituirea unui patrimoniu social, distinct de cel al fondatorilor. Acest patrimoniu comun se formează prin
 aporturile subscrise de fiecare parte contractantă. Din acest motiv, încheierea contractului de societate se
interpretează ca un act de dispoziţie - Consimţământul. Potrivit art.199 din Codul civil, consimţământul
este voinţa exteriorizată a persoanei, care consimte să semneze actul de constituire şi să transmită societăţii
ce se naşte anumite valori patrimoniale. Pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie: a) să emane
de la o persoană cu discernământ; b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; c) să fie
exteriorizat ; d) să nu fie viciat. Persoana care manifestă voinţa de a participa la fondarea unei societăţi
comerciale se prezumă că are capacitate deplină de exerciţiu (că acţionează cu discernământ) dacă are
calitatea de a distinge lucrurile unele de altele şi de a judeca limpede, cu pătrundere şi cu precizie despre
fenomenele lumii înconjurătoare, dacă înţelege perfect că se asociază într-o societate comercială. În lipsa
discernământului, actul juridic poate fi anulat prin hotărâre judecătorească (Codul civil, art.225).
Consimţământul se consideră valabil exprimat dacă este făcut în formă autentică.

Viciile consimţământului. Consimţământul, ca element al contractului de constituire, implică, în orice tip de

societate, voinţa specifică a două sau mai multe persoane de a desfăşura în comun activitatea comercială
convenită. Intenţia părţilor presupune în mod firesc, aşa cum s-a arătat, affectio societatis. Particularităţile
menţionate deosebesc societatea comercială de indiviziunea, născută prin cumpărarea în comun a unui bun sau
ca efect al succesiunii. La fondarea societăţii comerciale, consimţământul părţilor contractante poate fi viciat de
eroare, dol (viclenie), violenţă sau leziune. În legătură cu aceasta, sunt necesare anumite precizări.

Eroarea. Potrivit art.227 din Codul civil, eroarea poate afecta contractul şi servi ca temei de nulitate numai dacă
este considerabilă.

Dolul nu conduce la desfiinţarea contractului de societate în întregul său, nulitatea fiind doar parţială, producând
efect doar faţă de victima acţiunilor dolosive. Când dolul vine numai din partea unuia din asociaţi, contractul de
societate îşi menţine valabilitatea. În acest caz, asociatul al cărui consimţământ a fost viciat are o acţiune în
daună doar împotriva autorului dolului, rămânând în raporturi juridice cu ceilalţi asociaţi.

Violenţa este viciul de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o
temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Nulitatea operează în cazul în
care violenţa a fost fizică sau psihică, emanată de la un semnatar al contractului de societate, precum şi de la un
terţ, îndreptată asupra unei persoane semnatare a contractului, asupra unei rude apropiate ori asupra bunurilor
persoanei. Cazuri de violenţă în contractele de societate nu se prea întâlnesc, datorită caracterului lor de a fi
pluripersonale .

Leziunea este viciul de consimţământ care constă în disproporţia vădită între valorile a două prestaţii301. Ca şi
la violenţă, cazuri de leziune în contractele de societate nu se prea întâlnesc.

- Obiectul contractului de societate. În literatură au fost expuse două sensuri ale obiectului contractului de
societate. Din punctul de vedere al dreptului civil, prin obiect al actului juridic se înţelege obligaţia persoanei
care a încheiat acest act juridic (Codul civil, art.206). Din coroborarea art.107 cu art.112 şi 116 din Codul civil,
reiese că, la încheierea contractului de societate, fiecare fondator se obligă să contribuie la formarea capitalului
social prin aporturi patrimoniale.

Obiect al contractului de societate şi, prin urmare, aport la capitalul social poate fi orice bun aflat în circuit civil
(art.112 şi 206). În acest sens, ca obiect al contractului de societate apare aportul la care s-a obligat fiecare
asociat. Al doilea sens al obiectului contractului de societate desemnează activitatea societăţii, adică genul
activităţii de întreprinzător . Prin art.108, societatea comercială este obligată să indice în actul său constitutiv
obiectul de activitate. Această obligaţie este impusă şi societăţii pe acţiuni (Legea nr.1134/1997, art.33 şi art.35).
Neindicarea în actul de constituire a genului de activitate nu interzice societăţii practicarea lui. Această afirmaţie
se bazează pe dispoziţia art.60 alin.(2) din Codul civil, potrivit căreia persoana juridică cu scop lucrativ, inclusiv
societatea comercială, poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de
constituire. În ceea ce ne priveşte, aderăm la poziţia autorilor care se exprimă în favoarea celui de-al doilea sens
al obiectului contractului de societate, acesta fiind obiectul de activitate al societăţii, fapt ce delimitează
societatea comercială de societatea civilă.

- Cauza este scopul concret în vederea căruia se încheie actul juridic. Art.207 din Codul civil prevede că actul
juridic civil încheiat fără cauză ori fondat pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea efect. Încheierea contractului
de societate are ca scop constituirea societăţii comerciale, formarea unui fond comun, desfăşurarea activităţii de
întreprinzător, realizarea unor beneficii şi împărţirea lor între asociaţi. Potrivit art.115 din Codul civil, membrul
societăţii comerciale are dreptul să participe la repartizarea profitului societăţii proporţional participaţiunii sale la
capitalul social. Aşadar, cauza contractului de societate – obţinerea de beneficii şi împărţirea lor între asociaţi în
modul convenit – constituie elementul psihologic care determină consimţământul şi explică motivul încheierii
actului juridic (actul de constituire). În acest sens, legea stabileşte că nici un asociat nu poate avea dreptul la
întregul profit realizat de societate, aşa cum nimeni nu poate fi absolvit de pierderile suferite de societate (art.
115 alin. 2).

b) Condiţii de formă. Potrivit Codului civil, societatea comercială se constituie prin act de constituire
autentificat notarial (art.107). Forma autentică a actului de constituire este cerută ad validitatem. Nerespectarea
formei autentice a actului constitutiv exclude dobândirea calităţii de persoană juridică şi duce la respingerea
cererii de înregistrare a societăţii de către Camera Înregistrării de Stat. Înscrisul sub semnătură privată al actului
constitutiv este inoperant şi se analizează ca un contract de societate civilă (Codul civil, art.1339- 1354). Dacă,
totuşi, a fost înregistrată ca un act de constituire sub semnătură privată, societatea comercială este sancţionată cu
nulitate în condiţiile stabilite de art. 110 din Codul civil. Forma autentică asigură actelor de constituire o
acurateţe juridică deplină şi un înalt grad de protecţie a raporturilor juridice.Potrivit Legii nr.1453/2002 cu
privire la notariat, persoana care desfăşoară activitate notarială are obligaţia de a explica părţilor sensul şi
importanţa proiectului actului juridic şi de a verifica conformitatea lui cu intenţiile reale ale părţilor şi cu
legislaţia (art.50). Din această dispoziţie rezultă că notarul trebuie să desluşească raporturile reale dintre părţi şi
să dea explicaţiile şi îndrumările necesare asupra consecinţelor juridice ale actului pe care părţile vor să-l
îndeplinească, precum şi să dea actului juridic pe care îl întocmeşte cuprinsul corespunzător voinţei părţilor.
Dacă actul de constituire este întocmit de alte persoane (de fondator sau de reprezentanţii lui), notarul trebuie să
verifice conformitatea conţinutului acestuia cu dispoziţiile legale. La autentificarea actului de constituire, notarul
stabileşte identitatea semnatarilor, capacitatea lor de exerciţiu (Legea nr.1453/2002, art.42 şi 43). Deşi
autentificarea actelor constitutive implică anumite cheltuieli, care uneori pot deveni prea oneroase pentru
societăţile cu capital social mic, considerăm totuşi că ele sunt justificate, deoarece asigură circuitului civil un
înalt grad de securitate.

c) Condiţiile specifice de valabilitate. În literatura juridică au fost evidenţiate trei condiţii de valabilitate ale
contractului de societate: aportul fondatorilor; intenţia de a colabora în vederea desfăşurării activităţii comerciale
(affectio societatis); obţinerea şi împărţirea beneficiilor309. În Codul civil, toate aceste trei condiţii fie că sunt
expres indicate (aportul şi repartizarea beneficiilor), fie că se prezumă (affectio societatis). Considerăm util a
face uz de explicaţii doctrinare în tratarea acestor elemente, ceea ce va uşura înţelegerea lor.

– Aportul fondatorilor. Prin aport se înţelege contribuţia unei persoane la o activitate. Aportul (contribuţia) este
obligator şi pentru societatea civilă (Codul civil, art.1342), şi pentru societatea comercială (art.112). Sub aspect
juridic, prin aport se înţelege obligaţia, pe care şi-o asumă fiecare asociat, de a aduce în societate un anumit bun,
o valoare patrimonială. Sub aspect lingvistic, noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către
asociat. Aportul cimentează legătura dintre asociat şi societate. Fondatorul care nu a vărsat aportul răspunde
pentru daune-interese, iar la decizia asociaţilor, poate fi sancţionat cu excluderea din societate312 .

– Affectio societatis. Al doilea element specific şi obligatoriu al contractului de societate este intenţia de a crea o
societate, de a conlucra pe principii de egalitate în vederea împărţirii beneficiului şi a înfruntării solidare a
riscurilor . Fiind o intenţie a celor ce se unesc, affectio societatis reprezintă elementul lor psihologic care arată în
ce constă colaborarea în comun. Colaborarea în comun a asociaţilor diferă de la o formă de societate la alta, însă
în orice societate comercială participarea asociaţilor la viaţa ei se manifestă prin exercitarea, în condiţiile legii, a
dreptului de a participa la luarea deciziilor şi la exercitarea controlului asupra activităţii societăţii . În societatea
în nume colectiv, affectio societatis se prezintă ca o colaborare bazată pe elementul personal, participarea
personală fiind o condiţie indispensabilă asocierii, pe când elementul material poate lipsi cu desăvârşire. În
societatea în comandită, colaborarea dintre asociaţi diferă în funcţie de statutul acestora: comanditat sau
comanditar. În societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni, participarea personală poate avea o
importanţă foarte mică sau chiar poate să nu existe, în schimb creşte influenţa elementului material, care permite
asociatului să participe la adoptarea deciziilor, avânt drept de vot la adunarea asociaţilor şi o influenţă mai mare
sau mai mică, în funcţie de aportul, proporţia la capitalul social. Colaborarea între asociaţi presupune egalitatea
lor juridică şi, în consecinţă, lipsa oricărui raport de subordonare.

– Participarea la beneficii şi pierderi. Principalul scop al fondatorilor unei societăţi comerciale constă, desigur,
în împărţirea de beneficii realizate din activitatea ei. Dacă această activitate se dovedeşte a fi ineficientă,
asociaţii nu numai că nu vor putea pretinde la o parte din beneficii, dar vor suporta dauna acestei ineficienţe. Prin
beneficiu se înţelege profitul financiar al activităţii comerciale sau industriale, reprezentând diferenţa dintre
investiţii şi venituri. Dicţionarul juridic de comerţ exterior defineşte beneficiul ca rezultat pozitiv obţinut din
desfăşurarea unei activităţi cu caracter lucrativ, calculat ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile acestei
activităţi. Esenţial pentru societatea comercială este desfăşurarea unei activităţi care aduce câştig material pentru
sporirea patrimoniului societăţii şi, implicit, şi a participaţiunilor (valorii acţiunilor sau a părţilor sociale).
Doctrina sugerează că reprezintă beneficiu nu numai câştigul material, dar şi economiile realizate de asociaţi,
cum ar fi serviciile sau bunurile procurate de societate în condiţii mai avantajoase decât s-ar fi obţinut în mod
individual318. Beneficiul sau profitul societăţii comerciale se calculează, de regulă, ca diferenţă dintre valoarea
reală a activelor şi mărimea capitalului ei social. Cota din beneficiu care urmează a fi împărţită între asociaţi se
numeşte dividend. Prin art.115 din Codul civil, se instituie principiul proporţionalităţii participării asociaţilor la
beneficii. Astfel, se stipulează că membrul societăţii comerciale are dreptul de a participa la repartizarea
profitului societăţii proporţional participaţiunii la capitalul social. Actul constitutiv poate să deroge de la această
regulă, stabilind că se poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii, însă este interzisă
clauza leonină, adică nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate, aşa cum nimeni nu
poate fi absolvit de pierderile suferite de ea (art.115 pct.(2)) . Beneficiul se calculează numai în cazul în care
activele nete ale societăţii au o valoare mai mare decât capitalul social. În legătură cu acest fapt, dispoziţiile
legale interzic plata dividendelor dacă la data adoptării hotărârii de repartizare valoarea activelor nete este mai
mică decât capitalul social sau va deveni mai mică în urma plăţii dividendelor. Dacă, la expirarea celui de-al
doilea an financiar şi a oricărui an financiar ulterior, valoarea activelor societăţii va fi mai mică decât capitalul
social, adunarea generală anuală a acţionarilor este obligată să ia una din următoarele hotărâri: să reducă, până la
valoarea activelor nete, capitalul social, să completeze activele prin aporturile suplimentare ale acţionarilor, ori
să decidă asupra lichidării societăţii.

Articolul 62. Actele de constituire ale persoanei juridice

(1) Persoana juridica activează in baza contractului de constituire sau in baza contractului de
constituire si a statutului, sau doar in baza statutului. Persoanele juridice de drept public, iar in
cazurile prevăzute de lege, si persoanele juridice de drept privat cu scop nelucrativ activează in
baza normelor generale cu privire la organizaţiile de tipul respectiv.
(2) Contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se aproba de către fondatorii
(membrii) ei. Persoana juridica constituita de către un singur fondator activează in baza statutului
aprobat de acesta.
(3) Actele de constituire ale persoanei juridice trebuie sa conţină denumirea si sediul ei, modul de
administrare a activităţii si alte date prevăzute de lege pentru persoanele juridice de tipul respectiv.
In actele de constituire ale persoanei juridice cu scop nelucrativ se stabileşte obiectul si scopurile
activităţii ei.

1.Persoana juridică i-a naştere în baza actului de constituire. Actul de constituire este documentul în care se
materializează voinţa fondatorului (fondatorilor) care decide înfiinţarea persoanei juridice, şi care circumscrie
limitele, în care va acţiona aceasta ca subiect de drept. Actul constitutiv trebuie să corespundă condiţiilor
stabilite de lege şi să aibă un conţinut predeterminat de dispoziţiile legale. Actul de constituire nu poate acorda
mai multe drepturi decât legea.

În calitate de act de constituire poate fi, fie numai contractul de constituire, fie numai statutul, fie ambele şi
contractul de constituire şi statutul. Denumirea diferită a actului de constituire depinde de forma de organizare a
acesteia, este persoana juridică cu scop lucrativ sau cu scop nelucrativ.

Persoanele juridice cu scop lucrativ. Spre deosebire de legislaţia anterioară care stabilea constituirea
societăţii comerciale în nume colectiv şi societăţii în comandită numai în baza unui contract de constituire, iar
celor cu răspundere limitată şi pe acţiuni în baza a două acte - contract de constituire şi statut, Codul civil prin
art.107 alin.(1) şi art.108 stabileşte constituirea societăţilor comerciale printr-un act unic numit actul de
constituire. Actul de constituire a societăţii comerciale este în esenţă un act juridic unilateral, atunci când apare
un singur fondator sau un contract de societate, dacă în calitate de semnatari apar mai multe persoane. Actul de
constituire conţine asemenea clauze încât acoperă toate prevederile care se includeau anterior în contractul de
constituire şi în statut.

Spre deosebire de celelalte forme, societatea pe acţiuni poate fi constituită la dorinţa fondatorilor, fie
potrivit dispoziţiilor art.157 numai prin actul de constituire, fie potrivit art. 32-33, 35 din Legea nr.1134/1997
prin contract de constituire şi statut. În acest caz, termenul de act de constituire trebuie considerat echivalent
termenului de documente de constituire.
 Legiuitorul a stabilit condiţii mai rigide pentru societăţile comerciale, deoarece pentru a realiza
scopul pe care şi-l propun fondatorii sunt necesare valori patrimoniale importante care aceştia trebuie să le
transmită. De aceia prin actul de constituire se stabileşte mai întâi obligaţiile pe care fondatorii şi-i asumă unul
faţă de altul în legătură cu formarea patrimoniului şi apoi se determină modul de colaborare dintre aceştia în
legătură cu funcţionarea societăţii. Pentru ca societatea comercială să dobândească personalitate juridică actul
de constituire trebuie întocmit în formă autentică.

Potrivit art.7 din Legea nr.1007/2002 cu privire la cooperativa de producţie actul constitutiv al
cooperativei de producţie este statutul.

Potrivit art.15 din Legea nr. 73/2001 documentele de constituire a cooperativei de întreprinzător sunt
contractul de constituire şi statutul.

Potrivit art.2 din Legea nr.146/1994 cu privire la întreprinderea de stat Documentele de constituire a
întreprinderii sunt decizia fondatorului şi statutul. Dispoziţii similare sunt incluse şi în pct.9 din Regulamentul –
Model al întreprinderii municipale.

2. Comparaţi actele de constituire a cooperativei de întreprinzător cu actele de constituire a unei

societăţii cu răspundere limitată în care calitatea de asociat o are o persoană juridică străină şi o
persoană fizică din R. Moldova, arătând care sunt persoanele care au dreptul să le aprobe,
clauzele obligatorii ale acestor acte constitutive şi actele normative care le reglementează.

Cooperativa de întreprinzător SRL

CONSTITUIREA ŞI ÎNREGISTRAREA COOPERATIV
EI
Articolul 15. Documentele de constituire
Documentele de constituire ale cooperativei sînt contractul
de constituire şi statutul.
Articolul 16. Contractul de constituire
(1) Contractul de constituire al cooperativei stabileşte
drepturile, obligaţiile şi răspunderea fondatorilor acesteia.
(2) Contractul de constituire al cooperativei trebuie să
cuprindă:
a) denumirea deplină şi prescurtată a cooperativei şi
informaţii despre sediul acesteia;
b) scopul şi genurile principale de activitate a cooperativei;
c) termenul de activitate a cooperativei;
d) lista fondatorilor cooperativei;
e) mărimea iniţială a capitalului social al cooperativei, cu
specificarea mărimii şi formei aporturilor efectuate de către
fiecare fondator în contul cotei sale iniţiale;
f) termenele în care se efectuează de către fiecare fondator
aporturile în contul cotei sale iniţiale;
g) modul şi termenele de restituire a cheltuielilor de
constituire şi de înregistrare a cooperativei;
h) alte prevederi privind modul şi termenele de constituire şi
de înregistrare a cooperativei.
(3) Genurile de activitate a cooperativei se indică în
contractul de constituire şi în statutul cooperativei în
conformitate cu clasificatorul activităţii respective aprobat în
modul stabilit.
(4) Lista fondatorilor cooperativei va cuprinde datele indicate
la art.79 alin.(2) lit.b) - d).
Articolul 12. Actul de constituire
(1) Actul de constituire al societăţii este
contractul de constituire şi/sau statutul.
Persoana juridică constituită de către un
singur fondator activează în baza statutului
aprobat de acesta.
[Art.12 al.(1) modificat prin LP269 din
30.11.12, MO1-5/04.01.13 art.8]
(2) Actul de constituire se semnează de toţi
fondatorii şi se autentifică notarial. Semnarea
actului de constituire de către reprezentanţii
fondatorilor se admite numai în baza procurii
autentificate notarial.
(21) Actul de constituire al societăţii,
constituită ca rezultat al reorganizării prin
transformare, se semnează de toţi asociaţii
fondatori care au decis transformarea, în
condiţiile alin. (2).
[Art.12 al.(21) introdus prin LP269 din
30.11.12, MO1-5/04.01.13 art.8]
(3) Actul de constituire se întocmeşte în
limba de stat.
Articolul 13. Conţinutul actului de
constituire
(1) Actul de constituire al societăţii va
cuprinde:
a) numele şi prenumele, data şi locul
naşterii, domiciliul, cetăţenia şi alte date din
actul de identitate al fondatorului persoană
fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea (ţara
 (5) Contractul de constituire este semnat de fondatorii de înregistrare), numărul de identificare de
cooperativei. stat ale fondatorului persoană juridică;
(6) Acţiunea prevederilor contractului de constituire [Art.13 al.(1), lit.a) modificată prin LP269
încetează după înregistrarea de stat a cooperativei şi din 30.11.12, MO1-5/04.01.13 art.8]
îndeplinirea celorlalte obligaţii de către fondatori. b) denumirea societăţii;
Articolul 17. Statutul cooperativei c) obiectul de activitate;
(1) Statutul cooperativei va cuprinde informaţiile prevăzute d) cuantumul capitalului social;
la art.16 alin.(2) lit.a) - c), precum şi: e) valoarea nominală a participaţiunilor
a) mărimea minimă a capitalului propriu al cooperativei; asociaţilor;
b) drepturile, obligaţiile şi răspunderea cooperativei, ale f) cuantumul participaţiunilor (aporturilor)
membrilor şi membrilor ei asociaţi; asociaţilor, modul şi termenul de vărsare a
c) condiţiile şi modul de obţinere şi de retragere a calităţii de lor;
membru şi membru asociat al cooperativei; g) valoarea bunurilor constituite ca
d) mărimea minimă, modul şi termenul de efectuare a participaţiune în natură şi modul de evaluare
aporturilor în contul cotelor iniţială şi suplimentare, precum şi în cazul în care au fost făcute asemenea
al cotei preferenţiale; aporturi;
e) modul de evaluare a aporturilor nebăneşti în capitalul h) sediul societăţii;
social; i) structura, atribuţiile, modul de constituire
f) modul de înstrăinare a cotelor; şi de funcţionare a organelor de conducere ale
g) lista organelor cooperativei, competenţa, modul de societăţii;
formare şi durata mandatului acestora; j) modul de reprezentare;
h) modul de votare la adunarea generală şi datele privind k) filialele şi reprezentanţele societăţii în
numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărîrilor; cazul în care există;
i) modul de formare şi de utilizare a rezervelor (fondurilor) l) temeiul şi modul de reorganizare şi
cooperativei; lichidare a societăţii.
j) normele de prudenţă financiară; (2) Actul de constituire poate să cuprindă şi
k) lista întreprinderilor afiliate, a filialelor şi reprezentanţelor alte prevederi care nu contravin legii.
cooperativei; Articolul 14. Forţa juridică a actului de
l) modul de acordare a informaţiei membrilor şi membrilor constituire
asociaţi ai cooperativei şi răspunderea pentru neacordarea (1) Dispoziţiile actului de constituire sînt
acesteia; obligatorii pentru asociaţi şi organele
m) modul de contestare a deciziilor organelor cooperativei şi societăţii.
de soluţionare a litigiilor dintre membrii cooperativei, dintre (2) Dispoziţiile actului de constituire şi
aceştia din urmă şi cooperativă, precum şi modul tragerii la modificările aduse acestora sînt opozabile
răspundere a persoanelor cu funcţii de răspundere ale terţilor din momentul înregistrării în Registrul
cooperativei; de stat al persoanelor juridice.
n) temeiurile şi modul de reorganizare şi lichidare a Articolul 15. Statutul juridic al societăţii
cooperativei în baza hotărîrii adunării generale. pînă la înregistrare
(2) Statutul cooperativei poate prevedea renunţarea la (1) Pînă la momentul înregistrării de stat,
formarea cotelor preferenţiale. societatea nu este persoană juridică.
(3) În statutul cooperativei pot fi incluse şi alte prevederi ce (2) Persoanele care au acţionat în numele
nu contravin actelor legislative. societăţii pînă la înregistrarea societăţii
(4) Prevederile statutului cooperativei ce contravin răspund nelimitat şi solidar pentru actele
legislaţiei sînt nule de la data adoptării lor. juridice încheiate dacă societatea nu îşi asumă
obligaţiile ce decurg din aceste acte sau nu se
(5) Prevederile statutului cooperativei sînt obligatorii pentru ajunge la un alt acord.
membrii, membrii asociaţi şi persoanele cu funcţii de Articolul 16. Înregistrarea de stat a
răspundere ale cooperativei. societăţii
(6) Schimbarea numărului de membri sau membri asociaţi ai (1) Societatea este supusă înregistrării de
cooperativei, precum şi a mărimii capitalului ei social, nu stat la organul înregistrării de stat în modul şi
constituie temei pentru modificarea statutului. în termenul stabilit de lege.
(7) Orice modificări şi completări în statutul cooperativei sînt (2) Cererea de înregistrare a societăţii şi
valabile din ziua înregistrării lor de stat în modul stabilit de actele necesare înregistrării se depun de către
legislaţie. La introducerea în capitalul social al cooperativei a fondatori (fondator) sau de către persoanele
bunurilor imobile transmise în contul cotelor valorice din împuternicite în temeiul legii.
bunurile întreprinderilor agricole nu este obligatorie (3) Dacă înregistrarea nu a avut loc în
modificarea statutului cooperativei. termen de 3 luni de la data autentificării
[Art.7 al.(7) modificat prin LP185 din 15.07.10, MO155- notariale a actului de constituire, fondatorii
158/03.09.10 art.563] societăţii se eliberează de obligaţiile ce
Articolul 19. Înregistrarea de stat a cooperativei decurg din părţile lor sociale, dacă actul de
 (1) Pentru înregistrarea de stat a cooperativei, preşedintele constituire nu prevede altfel.
cooperativei, în termen de o lună din ziua aprobării statutului (4) Persoanele care au acţionat în numele
cooperativei, prezintă organului de înregistrare de stat a societăţii sînt obligate să predea
întreprinderilor cererea semnată de preşedintele şi secretarul administratorului societăţii toate actele şi
adunării de constituire, la care se anexează următoarele corespondenţa cu privire la înregistrare.
documente: (5) Dacă se solicită şi înregistrarea unei sau
a) procesul-verbal al adunării de constituire, semnat de mai multor filiale şi/sau reprezentanţe, în
preşedintele şi secretarul acestei adunări; actul de constituire vor fi indicate denumirea
b) contractul de constituire, întocmit în modul stabilit; şi sediul acestora.
c) statutul cooperativei, aprobat de adunarea de constituire şi
semnat de preşedintele şi secretarul acestei adunări;
d) documentul ce confirmă sediul cooperativei;
e) bonul ce confirmă depunerea de către fondatorii
cooperativei, la un cont bancar provizoriu, a mijloacelor băneşti
(dacă acestea sînt prevăzute) în contul cotelor iniţiale;
f) bonul de plată a taxei pentru înregistrarea de stat a
cooperativei.
(2) Cooperativa este în drept să-şi desfăşoare activitatea după
înregistrarea în Registrul de stat al întreprinderilor şi atribuirea
codului fiscal.
(3) Pentru practicarea unui anumit gen de activitate stabilit
de Legea privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de
activitate, cooperativa este obligată să obţină o licenţă în modul
stabilit.

3. În instanţa de judecată a fost depusă o cerere privind nulitatea SRL „Lombardul Moldovei” din
m. Chişinău care are un capital social de 200 000 lei. Drept motiv se invocă motivul că în
contractul de constituire al acestei societăţi nu a fost prevăzute toate clauzele necesare unui act de
constituire. Nu se regăseşte numele fondatorilor, mărimea necesară a capitalului social, modul de
repartiţie a capitalului social între asociaţi precum şi faptul că denumirea societăţii nu este
conformă reglementărilor legale. Întocmiţi o notă informativă în care explicaţi următoarele;
a) care sunt actele constitutive ale SRL?

Articolul 108. Actul de constituire al societăţii comerciale

(1) In actul de constituire al societăţii comerciale trebuie sa se indice:

a) numele, locul si data naşterii, domiciliul, cetăţenia si datele din actul de identitate al
fondatorului persoana fizica; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al
fondatorului persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul si termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune in natura si modul de evaluare, daca au fost
făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) filialele si reprezentanţele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
(2) Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar in
cazurile prevăzute expres.
(3) Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea si alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte in limba de stat si se semnează de către toţi
asociaţii fondatori.
1. Actul de constituire a societăţilor comerciale pe persoane (societatea în nume colectiv şi societate în
comandită) are forma de contract bi- sau multilateral, deoarece, potrivit art.121 şi 136, în calitate de semnatare
ai acestuia pot fi cel puţin două persoane. În societatea cu răspundere limitată şi cea pe acţiuni, în dependenţă de
numărul de fondatori actul de constituire va fi un act unilateral (declaraţie) sau un contract. Legea cu privire la
societăţile pe acţiuni nr.1134/1997 stabileşte pentru societăţile pe acţiuni şi un al doilea act de constituire –
statutul. Deşi Legea nr.1134/1997 nu stipulează cine semnează actul şi dacă acesta trebuie să fie autentificat
notarial, considerăm că acesta trebuie să fie semnat de toţi fondatorii societăţii pe acţiuni şi să fie autentificat
notarial. Existenţa a două acte constitutive pune problema concurenţei dintre ele, adică care din cele două are o
valoare juridică mai mare. Potrivit art.32 din Legea nr.1134/1997 contractul de societate are prioritate faţă de
statut numai până la înregistrarea societăţii. După înregistrarea societăţii efectul contractului de constituire
încetează. Dacă fondatorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract atunci contractul va fi valabil până
la executarea integrală a acestor obligaţii. Actele normative stabileşte că şi societatea cu răspundere limitată
trebuie să aibă statut (vezi pct.8 din Regulamentul societăţilor economice).

Alin.(1) stabileşte clauzele care trebuie incluse în conţinutul actului de constituire a societăţii comerciale. În
dependenţă de forma societăţii comerciale, actul de constituire trebuie suplimentat cu dispoziţiile art.122, 137,
146,157 din Codul civil, precum şi cu alte clauze care le doresc fondatorii însă cu condiţia că acestea să nu
contravină dispoziilor actelor normative. Clauzele indicate sunt dispoziţii imperative şi neindicarea lor în actele
de constituire poate servi ca temei de respingere a cererii de înregistrare a societăţilor comerciale.

Actul de constituire trebuie întocmit în limba română, semnat de toate persoanele care participă la fondare
şi potrivit art.107 se autentifică notarial.

Articolul 146. Actul de constituire al societăţii cu răspundere limitata

In afara de cele menţionate la art.108 alin.(1), in actul de constituire al societăţii cu răspundere limitata
trebuie sa se indice: a) cuantumul capitalului social; b) valoarea nominala a participaţiunilor.
Actul de constituire a SRL este legea societăţii concrete. Dacă clauzele actului de constituire sunt nu sunt
contrare dispoziţiilor legale ele obligă toate organele societăţii şi toţi asociaţii. În caz de litigii dintre asociaţi şi
societate dispoziţiile actului de constituire pot servi ca normă juridică pentru soluţionarea lor.
b) In actul de constituire al societăţii cu răspundere limitată trebuie sa se indice: 1) numele, locul si
data naşterii, domiciliul, cetăţenia si datele din actul de identitate al fondatorului persoana fizica;
denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică;
2)denumirea societăţii; 3) obiectul de activitate; 4) participaţiunile asociaţilor, modul si termenul lor de
vărsare; 5) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune in natura si modul de evaluare, daca au fost
făcute asemenea aporturi; 6) sediul; 7) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a
organelor societăţii; 8) modul de reprezentare; 9) filialele si reprezentanţele societăţii; 10) mărimea
capitalului social; 11) mărimea părţii sociale a fiecărui asociat;
c) În dependenţă de genul de activitate desfăşurat, de relaţiile dintre asociaţi, de perspectivele care şi le
propun asociaţii în actul de constituire pot fi stipulate şi alte clauze.

b) Lipsa căror clauze din actul de constituire servesc drept temei de nulitate a SRL?

Articolul 110. Nulitatea societăţii comerciale

(1) Societatea comerciala poate fi declarata nula prin hotărâre judecătorească.

(2) Hotărârea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci când:
a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial;
b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea
capitalului social subscris sau scopul societăţii;
d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate;
 e) toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii.
(3) Dispozitivul hotărârii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se înserează in publicaţiile
societăţii in termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

O societate comercială poate dispare dacă este declarată nulă prin hotărârea instanţei de judecată. Prezentul
articol vine să confirme că societatea comercială este un contract şi dacă, ea nu trebuia, dar totuşi a fost
înregistrată cu actul constitutiv care conţine dispoziţiile menţionate la alin.(2), poate fi anulată de instanţă la
cererea persoanelor interesate. Nulitatea societăţii comerciale diferă de nulitatea altor acte juridice care se
declară potrivit art.216-232 Cod civil.

Declararea nulităţii poate fi făcută în proces de contencios administrativ sau în proces civil. În proces civil se
va cere nulitatea actelor de constituire pentru cauzele indicate la alin.(2) lit.b)-e), iar în contencios administrativ
se va cere anularea actului de înregistrare efectuat de Camera Înregistrării de Stat pentru cauza indicată la
alin.(2) lit. a). Alin. (2) stabileşte exaustiv cazurile în care o societate comercială poate fi declarată nulă.
Aceste cazuri de excepţie sunt incluse şi în unele reglementări internaţionale. Astfel ele sunt obiectul
reglementării Primei Directive a Consiliului Comunităţii Europene din 9 martie 1968 prin care se recomandă
statelor membre de a le include în reglementările interne. Nulitatea poate fi declarată numai dacă cauzele
nulităţii sunt anterioare apariţiei personalităţii juridice, adică înregistrării de stat a societăţii. În mod normal
toate aceste neajunsuri trebuie să fie descoperite de registrator în procesul înregistrare dacă acesta îşi
îndeplineşte funcţiile în modul corespunzător. Dar, dacă totuşi societatea a fost înregistrată cu atare neajunsuri
ea se declară nulă la cererea persoanelor interesate. Persoane interesate care pot declara nulitatea sunt asociaţii
persoanei juridice precum şi organul de stat care efectuat înregistrarea sau cel care supraveghează respectarea
legislaţiei de către autorităţile publice. Instanţa poate declara societatea ca fiind nulă dacă actul de
constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial. Se consideră că actul constitutiv lipseşte sau nu este
autentificat atunci când el fie nu este în dosarul cu documentele de constituire a societăţii comerciale deţinute de
Camera Înregistrării de Stat fie exemplarul din acest dosar nu este autentificat. Dar dacă, actul constitutiv totuşi
există la administratorul societăţii, la unul din asociaţi cu numărul de înregistrare pus de registrator, şi acest
exemplar a fost autentificat notarial societatea nu poate fi declarată nulă. Dacă pe actul de constituire din
dosarul Camerei nu este indicat că este în formă autentică, dar la notar există un exemplar al actului constitutiv
autentificat la o dată anterioară înregistrării de stat şi conţinutul acestora este identic trebuie de considerat că
actul de constituire este în formă autentică. Nulitatea operează şi în cazul în care actul de constituire există, dar
potrivit alin.(2) lit.c) în conţinutul lui nu este indicată: - denumirea societăţii comerciale care a fost înregistrată;
- dacă nu este indicată mărimea totală a capitalului social, iar potrivit legislaţiei în vigoare societatea de tipul
respectiv trebuie să aibă un anumit capital social; - nu este indicată partea din capitalul social care revine
fiecărui fondator care a participat la fondare; - nu este indicat obiectul de activitate a societăţii.

Obiectul de activitate a societăţii comerciale se consideră ilicit dacă: este interzis de a fi desfăşurat de actele
normative; pentru practicarea acestui gen de activitate este pedeapsă penală, sau administrativă; activitatea este
permisă numai întreprinderilor de stat, iar societatea comercială are capitalul deţinut şi de persoane private;
societatea care desfăşoară această activitate trebuie să obţină autorizarea organului de stat până la înregistrare
(instituţiile financiare, companiile de asigurare). Obiectul de activitate se consideră că este contrar ordinii
publice, atunci când el nu este interzis expres de normele juridice, însă activitatea respectivă atentează la
ordinea publică.

Instanţa poate declara nulitatea, dacă în actul de constituire este prevăzut capitalul social, dar mărimea
indicată acolo este mai mică decât mărimea minimală indicată în actele normative. Sau deşi în actul de
constituire a fost indicat capitalul social corect, dar în realitate capitalul social format a fost mai mic decât
minimul stabilit de lege. Astfel, legislaţia în vigoare stabileşte un capital social minim de 10 000 lei pentru
societăţile pe acţiuni de tip închis şi de 20 000 lei pentru cele de tip deschis, 500 000 lei pentru fondurile de
investiţii nemutuale şi pe intervale şi pentru bursele de valori, 1 mln. lei pentru fondurile de investiţii mutuale şi
bursele de mărfuri etc.

Un ultim motiv de nulitate a societăţii comerciale indicat la alin.(2) lit. e) este dacă nici unul din fondatorii
societăţii nu au capacitatea civilă necesară de a participa la fondarea unei societăţi comerciale. Prin termenul de
incapabil trebuie de înţeles nu numai persoanele care au fost declarate incapabile prin hotărârea instanţei de
judecată (vezi art.24) sau cele care nu au atins vârsta de 7 ani, dar şi persoanele fizice care nu au capacitatea
deplină de exerciţiu (art.21, 22,) şi persoanele juridice cărora li se interzice prin lege sau prin propriul act de
constituire să participe la constituirea unei societăţii comerciale. Al doilea moment care merită atenţie, că
societatea va fi declarată nulă numai dacă toţi fondatorii nu au capacitatea respectivă. Dacă unul din fondatori
nu are capacitatea societatea trebuie privită în aşa fel de parcă acesta nici nu ar fi. Numai dacă excluderea
acestuia duce la apariţia altor temeiuri de nulitate atunci societatea poate fi anulată, însă din alte temeiuri. Ca
exemplu poate fi că nesocotirea asociatului poate să ducă la reducerea capitalului sub minimul stabilit de lege,
sau numele acestui asociat era utilizat în denumirea de firmă.

Hotărârea instanţei care a rămas definitivă şi executare căreia nu a fost suspendată de instanţa de recurs
trebuie să fie publicată timp de 15 zile în ziarul indicat în actul de constituire a societăţii şi în Monitorul Oficial
după regulele stabilite la art.91.