Vincent Debias

Pictatul pe uşile medievale

Supravieţuirea îngerului în capitala mozaică (cca. 1100)

Texte fundamentale au fost amplasat adesea la intrarea clădirilor medievale. Faţadele şi

uşile sunt gravate cu inscripţii epigrafice care surprind prin importanţa pasajelor şi articulaţiilor
arhitecturale datorită reprezentaţiilor grafice. În acest fel, actul fizic de trecere prin uşa de intrare
este precedată de experienţa materială a inscripţiei.

În antichitate Vestului, cele mai multe inscripţii de pe clădirile religioase prezentau

aspecte simbolice cu elemente arhitecturale cu care erau pictate sau gravate. Conform In 10,9
(lat. Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin mine va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune),
textul face referire Hristos, uşa mântuirii, dar în general la sfinţenia Bisericii numită şi uşa
Raiului (lat. poarta cerului ), aşa cum poate fi văzută pe fiecare parte pe lateralele vestice ale
Bisericii Sf. Petru de L”Isle (Saintoge, Franţa sec. 11): lat.

Aceasta este casa Domnului şi poarta cerului (fig . a-b). Ele au consolidările separate, cu
aracteristici aparte n spaţiul eclesial şi au rolul de portal între ambeşe intrări şi ieşiri şi treceri
ntre un spaţiu şi altul. Textele conferă acestei uşi prezenţa unei interferenţe între un pod şi un
punct de acces, invitând pelerinul să depăşească limitele sau barierele în timp ce este conectat cu
spaţiul prin citit.

Aşa după cum sunt prezentate documentele picturale sau epigrafele medievale –
inscripţiile monumentale de pe uşa Bisericii Sain Foy din Conques sunt plublicate în toate
cataloagele care se ocupă cu sculptura românească din Franţa (fig. 2) – aceste inscripţii au fost
studiate continuu de către medievali. În orice caz , după cum se pate vedea din titlurile lor, aceste
lucrări au în vedere în principal conţinutul inscripţiilor şi simbolurile, implicaţiile teologice şi
iconografice de pe uşile bisericilor.

După cum o abordare lexicală este inerentă şi conduce la o mai bună înţelegere a modului
în care inscripţiile medievale au fost alcătuite în concordanţă cu funcţia lor. Totuşi, au tendinţa să
considere uşile de intrare sau acces şi scrierea epigrafă ca elemente separate a căror prezenţă

1
împărtăşită într-un spaţiu al scrierii şi al citirii momentului este fie binevenit ori nesemnificativ la
forma şi înţelesul structurilor arhitecturale.

Articolul are un scop oarecum diferit aşa încât nu intenţionează să onsidere inscripţiile
ca fiind complementare uşilor şi intrărilor clădirilor; nici nu vede scrierea epigrafică într-un mod
exclusiv ca o cale prin care să exprime înţelesul liturgic şi elesiologic al uşilor de acces. Această
lucrare caută să examineze în ce mod scrisul cât şi prezenţa fizică şi dispozitivul vizual este o
cale pentru privitori şi cititori ai inscripţiilor epigrafice să pătrundă mai adânc înţelesul obiectelor
munumentale prin aceste faţete scrise.
Caracteristicile materiale ale scrisului epigrafic, mai degrabă decât conţinutul unui text,
vor fi prioritare acestui articol, chiar dacă (la fel ca toate sistemele smiotice) este posibil să
demonteze inscripţia la punctul de izolare a acestui conţinut de limbaj de la mijloacele sale de
exprimare. Cu toate acestea, această lucrare postulează că (vizual şi grafic) prezenţa scrierilor pot
crea o înţelegere a pasajelor care pot permite intrarea în spaţiile închise sau să deschidă o uşă
celor care se definesc prin felul lor de a fi separat şi inaccesibil ca natură.
1. O chestiune de formă
Pentru a începe, ar trebui să se aibă în vedere faptul locaţiile şi spaţiile inscripţiilor
medievale de pe uşi şi oglinzi în general rigidizează forma acestor elemente arhitecturale care fac
legătura cu spaţiile interioare şi exterioare. Pe margini, arhivolturi şi coridoare de lagăr,
insripţiile scot în evidenţă şi dublează aceste elemente prin a picta ferestrele cu litere şi a sculpta
uşile cu texte. Acestea se află amplasate scrise pe ramă în cerc sau într-un pătrat lucru care
conferă puterea viziunilor prezente pe zid.
Despărţirea semiotică dintre semnele geometrice, iconice şi alfabetice folosite pe uşa
mănăstirii San Juan de la Pena (Aragon, Spania sec. 11, fig 3), Sfântul Genis-de-Fontaines
biseria lintel (Roussillon, Franţa, sec. 11, fig. 4) şi uşa bisericii Chauvigny (Poitou, Franţa, sec.
12, fig. 5), întăreşte întreruperea organizarea pietrei liniare şi atrage atenţia privitorilor asupra
cărării deschisă pe perete. Ca şi cititor medieval este o întreagă ativitate care foloseşte ochii,
picioarele şi mâinile, văzând în texte trecătorul în mişcare, lucru care îl poate face să se oprească
în dreptul uşii. Oferă posibilitatea unei călătorii dinspre exterior înspre interiorul clădirii; ar putea
de altfel să invite cititorii să înconjoare biserica.
Pe zidurile exterioare a primei biserici Saint Mace (Anjou, Franţa, sec. 12, fig. 6), o
inscripţie lungă este gravată pe o singură linie pe un imens capitol a scrisorii. Această linie se

2
întinde pe toată lungimea clădirii, creând un text lung de 20 de metri care începe şi se termină pe
ambele părţi ale intrării principale ale bisericii. Imaginea lineară a inscripţiei este întreruptă doar
pentru a urma forma pătrată a uşii şi să sublinieze (cu litere) calea care duce spre spaţiul sacru.
Inscripţia crează un proces dinamic a citirii în jurul clădirii şi defineşte uşa ca un lo grafic în faţa
primelor ziduri.
Conţinutul acestui text scate în evidenţă pecetea dinamică prin a folosi verbe ale
mişcării şi ale schimbării: intrare, îngrădire, venire, egredire. Pe primul arc al porţii Sfântului
Leger en Pons (Saintonge, Franţa, sec. 12, fig, 7), se poate citi versetul scurt: Sit pax intranti;
felix sit cessus euntis. Literele sunt amplasate pe fiecare claveau şi modelul curbat al textului
crează un arc adiţional deasupra uşii. Conţinutul se referă atât la binecuvântările date celor
credincioşi la intrarea casei lui Dumnezeu şi la călătoria sufletului celui decedat. Aşezat la pragul
bisericii, scrisul stă la întretăierea a mai multe spaţii diferite şi invită la citirea pasajelor de la
unul la altul.
După cum este cazul şi bisericii Saint Mace, o astfel de citire indică în mod direct căile
de acces pelerinilor. Prin apostrofele individuale, inscripţiile avertizează şi invită pelerinii să se
concentreze pe înţelesul lor la trecerea de pragul ce duce la intrarea în Biserică. Citirea textului
nu ar trebui doar să producă mişcarea fizică (de la un loc la altul) ci de asemenea o întoarcere
mentală (de la o stare a minţii la alta). O inscripţie de acest tip este scrisă pe partea inferioară a
timpanului bisericii Sfântul Marcel les Sauzet (Valea Ronului, Franţa, sec. 13, fig. 8): Vos qui
transitis, qui crimina flere venitis, per me transite, quoniam sum janua vite. Janua sum vite, volo
parcere, clamo: Venite!.
În contrast cu forma semi-circulară a timpanului, inscripţia sculptată pe o singură linie
deasupra uşii o întăreşte ca pe un prag şi are rolul de a oferi o vedere completă are este în
opoziţie cu verbele dinamice în cele 3 hexametre: transitis, venitis, transite, venite. Ele
înconjoară cuvântul janua, luminând în compoziţia metrică prin locaţia ei şi repetiţie. În acest
caz, scrisul, în ambele conţinuturi şi prezentaţie, defineşte uşa ca un portal fizic şi moral de a
intra în slava lui Hristos.
Aşa după cum este cazul cu multe imagini medievale, practicile epigrafice sunt active
în clădirile eclesiale polarizate. Ele crează loci grafică unde prezenţa literelor poartă rolul de
factor vizual pentru a diferenţia un spaţiu de altul. Deoarece ele au fost gravate pe material,

3
inscripţiile amplasate pe uşi ori ferestre au rolul de a întări atât izolarea şi separarea spaţiilor
sacre şi porozitatea lor esenţiale.

Poemul lui Alcinus compus pentru uşa bisericii Sfântului Hillarie cel Mare în Poitiers
(Poitou, Franţa, cca. 800), arată tensiunea dintre exterior şi interior:

Porta domus Domini haec est et regia caeli,

Haec tibi pandit iter sancti et sacraria templi,

Quo mox invenies magnos requiescere patres.

Sit tibi spes precibus horum praeclara salutis:

Si tu corde pio, prostrato et corpore poscis

A Christo scelerum veniam, peccator, habebis.

Nullatenus dubius sacri tere limina templi:

Omnia credenti praestat pia gratia Christi.

Fecerat has valvas arae pius Abba minister,

Ut mandavit Ato fratrum venerabilis abbas.

Ingrediens templum pro quo intercede, viator,

Ut Deus omnipotens illum conservet ubique.

Curgerea poetică prezentă aici reflectă mişcarea şi gesturile pelerinilor (iter, invenies,
prostrato, ingrediens, viator). Nici mai mult nici mai puţin, la mijlocul poemului, uşa separă
păcătoşii de cei credincioşi prin cuvintele statice: habebis, limina, praestat. Dacă cine consideră
că textul lui Alcuin a fost compus cu o vedere are avea să fie gravată ori pictată pe uşi, scrierea
epigrafică trebuie să fi fost intenţionată ca un punct de pornire; ea descrie ce se va vedea în
biserică, iniţiază o examinare a sinelui şi pregăteşte credincioşii pentru a se ruga. Construcţia
lexicală conferă ritm acestei schimbări: iter...templi la început conduce la limina templi în centru
poemului şi la templum... ubique la sfârşit.

4
 Alcuin probează numele stareţului Sfânt Hillarie, Ato, în versetul 10, dar poemul lui de
fapt descrie ideea caroligiană a unei uşi de biserică conform dezvoltării teologice; nu este o
simplă formulă arheologică despre o uşă specifică în Poitiers la sfârşitul secolului al optulea. Cu
toate acestea, acest text arată că scrisul şi interacţiunea arhitecturală pot fi foarte bogate. După
cum am văzut în în catedrala Le puy şi la intrarea în Sfântul Mace, scrisul subliniază formele
caracteristice ale clădirii şi ne permite să pătrundem simbolurile ei adânci.

2. Sfântul Oraş din capitala Moissac

Mai degrabă decât să acumulăm exemple, a doua parte a acestei lucrări se va concentra
pe (probabil neaşteptat) obiectele epigrafice medievale care arată actele scrise ca o interfaţă
dintre interior şi exterior.

Acest exemplu este dublată de reprezentarea capitalei din Oraşu Sfânt, în apropierea
mănăstirii Moissac din sud-vestul Franţei (fig. 9). Gravată prin jurul anilor 1000, este amplasată
în sudul galeriei în faţa uşii făcând legătura cu mănăstirea şi biserica. Această amplasare este una
din cele 8 capitale a uneia din cele mai impresionante mănăstire romane din Vestul Europei.
Densitatea scrierilor epigrafice din mănăstirea Moissac contribuie la impactul vizual a sculpturii
de vreme ce 80 la sută din capitale arată una sau mai multe inscripţii. Dacă cineva adaugă la
aceste aproape 300 de cuvinte de text localizate în colţul pilonilor şi a binecunoscutei inscripţii
datate a mănăstirii prin jurul anilor 1000, complexul Moissac este o epigrafie medievală celebră.

De la sfârşitul secolului 19 încoace, unii dintre cei mai mari istorici de artă au manifestat
interes faţă de mănăstire, deşi inscripţiile au fost receptate în mod diferit de-a lungul anilor,
incluzând neglijarea, neînţelegerea şi mistificarea. Meyer Schapiro a lansat cea mai îndrăzneaţă
provocare privind mănăstirea Moissac, văzând în literele împrăştiate de-a lungul capitalei, el a
evitat orice preconizare analizând în ceea ce priveşte intenţia şi receptarea formelor astfel încât a
preluat fenomenul epigrafic aşa cum este, aranjarea materialului de pe fundal. Cu simţ de respect
şi umilinţă, această lucrare a captalei Sfântului Oraş ar părea să urmeze metodologiei lui
Schapiro care a îneput să analizeze mai întâi obiectle în sine aflate la mnăstirea Moissac.

Principala parte a capitalei prezintă imaginia unui oraş cu ziduri localizat sub o friză
foliară pe abac, de-a lungul unei forme negre. Putem observa că artstul a sculptat o întăritură,
turnuri înalte şi porţi monumentale cu o grijă aparte. Zidurile oraşului sunt prezintă o serie de

5
figuri umane, poate soldaţi, care apără oraşul. De-a lungul unei părţi a capitalei, aceste figuri
prezintă armele îndreptate spre uşa mănăstirii opusă zidului, indicând cu degetele lor sudul
galeriei mănăstirii şi invitând pelerinii să vadă dincolo de capitală (toate mişcările corporale
crează o dinamică spre zidul bisericii – din spre zidul oraşului înspre zidul bisericii mănăstirii).

Înprejurul întăriturii (fig. 10) se poate citi inscripţia Sfântul Ierusalim sau Iherusalem
sancta (în funcţie de locul de unde privesc pelerinii). Oraşul capitalei nu este doar un oraş ci
oraşul, Sfântul Oraş descris în Biblie, în ambele Testamente, atât în Vechiul Testament (ca loc
istoric al poporului lui Dumnezeu), cât şi în Cartea Revelaţiei (ca făgăduită de Dumnezeu).