Sunteți pe pagina 1din 97

CUPRINS

Declaraţia privind propria răspundere 3


Introducere 5
I. Conținutul esența și evoluția asigurărilor în Republica 8
Moldova
1.1. Istoricul asigurărilor și participanții pieței de asigurări 8
1.2. Codul etic al asigurătorului 14
1.3. Paleta asigurărilor obligatorii și crearea valorilor pentru 28
produsele de asigurare
1.4. Destinația și necesitatea asigurărilor în Republica 28
Moldova
II. Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova 40
2.1. Analiza cantitativă și calitativă a condițiilor de asigurare 50
și a calculării primelor la asigurarea de răspundere civilă
2.2. Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova 51
2.3. Actuariatul în Republica Moldova 51
2.4. Impactul globalizării asupra pieței locale 60
III. Direcții de perfecționare și optimizare a procesului de 70
asigurare a companiilor din Republica Moldova
3.1. Tendințele pieței de asigurări
3.2. Căi de perfecționare și prelucrare a eficienței
activității societăților de asigurare

Concluzii şi recomandări 78
Bibliografie 81
Adnotare (în română) 89
Adnotare (în engleză) 90
Anexe
HTTP://DEBARBATI.RO/FEMEI/DATING-SEX/15-DE-LUCRURI-PE-CARE-BARBATII-SI-AR-

1
Declaraţia privind propria răspundere

Subsemnata, Gușan (Braniște) Cristina, absolventă a Universității de Stat din


Moldova, programul de masterat Finațe corporative și asigurări, declar pe propria
răspundere că teza de master pe tema Diagnosticul pieței de asigurări din Republica
Moldova a fost elaborată de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la un alt program de
masterat sau instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate
cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

- fragmentele de text sunt reproduse întocmai şi sunt scrise în ghilimele, deţinând referinţa
precisă a sursei;
- redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conţine referinţa precisă;
- rezumarea ideilor altor autori conţine referinţa precisă a originalului.

Gușan Cristina
Numele Prenumele

________________________
Semnătura

____________
Data

2
Introducere

Trăim într-o lume nesigură, în care diferite evenimente întîmplătoare pot afecta iremediabil
activitatea unui individ sau a unei companii. Lumea a fost nesigură de la începuturile sale, nu
este numai o caracteristică a zilei de azi, iar oamenii s-au arătat preocupaţi de prevenirea
pagubelor sau măcar de micşorarea acestora încă din cele mai vechi timpuri. De altfel, se pare că
primii care au apelat la o formă de asigurare au fost negustorii babilonieni, care, grupaţi în
uniuni, suportau în comun pierderile pe care le sufereau caravanele lor, fie ca urmare a unor
jafuri, fie din cauza unor dezastre naturale.
Ce se întîmplă astăzi? Nici cu dezvoltarea excepţională a tehnologiei, omenirea nu poate să ţină
sub control fenomenele naturale. Cutremurule, furtunule, erupţiile vulcanice pot fi într-o oarecare
măsură anticipate sau monitorizate, dar nicidecum controlate. Transporturile nu se mai fac cu
cămila, calul sau căruţa, dar din nefericire avionul, trenul sau automobilul prezintă la fel de
multe riscuri. Accidente se întîmplă la tot pasul, iar jafurile, furturile şi tîlhăria ţin de natura
umană. Riscurile vor exista întotdeauna, riscuri privind sănătatea oamenilor, riscul privind
bunurile lor, riscuri ce decurg din activitatea lor profesională, riscuri privind mărfurile şi activele
companiilor.
Într-o lume în care evenimentele nefavorabile imprevizibile sunt un dat, cea mai bună
soluţie este să transferi riscurile altcuiva. De aceea s-au inventat serviciile sau mai bine zis
produsele de asigurări, oferite de societăţile specializate, prin care acestea preiau diferite riscuri,
bineînţeles contra unei sume de bani. În occident există o adevărată cultură a asigurărilor. Toată
lumea are asigurări de viaţă, medicale, asigurări pentru automobil, pentru casă, firmele îşi
asigură mărfurile, bunurile materiale. Asigurarea e ceva firesc, normal, face parte din cotidian.
De ce? Pentru că Occidentul are o cultură a dreptului de proprietate, iar proprietatea se apără
juridic, dar şi prin prevenirea şi asigurarea eventualelor pagube.
Societatea Republicii Moldova şi-a dezvoltat în ultimii zece ani simţul proprietăţii, iar
marile companii de asigurări au intrat masiv pe piaţă, simţind potenţialul unei cereri în formare.
Cu cît am avansat mai mult în economia de piaţă, cu atît a crescut nevoia pentru asigurări. Dacă
societăţile de asigurări au ştiinţa de a ne asalta cu produse specifice, consumatorul autohton nu
are în acest domeniu cultura celui occidental.
În particular, piaţa de asigurări din Republica Moldova are drept scop să permită
asigurătorilor să-şi conducă operaţiunile comerciale parţial degajaţi de consecinţele unei
eventuale pierderi, respectiv avarieri ale mijloacelor de transport sau ale bunurilor transportate.

3
În etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale, un rol important revine relaţiilor de
asigurări care prezintă un tip de afacere particular. O trăsătură importantă a economiei moderne o
reprezintă necesitatea asigurării bunurilor împotriva consecinţelor economice ale pierderii sau
distrugerii lor. Pe de altă parte, societăţile de asigurare participă activ pe piaţa financiară, joacă
un important rol în concentrarea ofertei de capital.
Economia de tranziţie impune şi studierea pieţei de asigurări, care devine un sector major
al economiei naţionale. Acest lucru este demonstrat prin faptul că dezvoltarea pieţei asigurărilor,
atât în ţările cu economie de piaţă dezvoltată, cît şi în cele în curs de dezvoltare (exemplu
Republica Moldova), presupune o analiză detaliată a tuturor factorilor de influenţă.
Problematica asigurărilor atît la nivel macroeconomic, cît şi la nivelul întreprinderilor de
asigurare a fost studiată profund în literatura de specialitate din străinătate, neputîndu-se spune
acelaşi lucru despre cercetările efectuate în Republica Moldova. Prin urmare, ţinînd cont de
condiţiile economiei de tranziţie, de situaţia pieţelor de asigurări, care sunt în curs de dezvoltare,
se poate spune că această temă este actuală şi necesită o cercetare ştiinţifică amănunţită.
Scopul şi obiectivele cercetării constau în studierea literaturii de profil, sintetizarea
experienţei în domeniile acumulate pe plan european, în primul rînd în Republica Moldova, dar
şi în alte ţări, abordarea principiilor teoretice şi metodologice ale pieţei asigurărilor.
Sarcinile ce reies din scopul propus sunt multiple:
- examinarea şi studierea literaturii în domeniul pieţei de asigurări şi al rolului asigurărilor
ca şi categorie economică;
- diagnosticul pieţei asigurărilor din Republica Moldova;
- elaborarea unor propuneri privind formarea cererii şi ofertei de asigurări,
- îmbunătăţirea sistemului legislativ şi adaptarea acestuia la cerinţele economiei de piaţă.
Scopul cercetării a determinat structura acestei lucrări, care constă din introducere, 3
capitole, concluzii, bibliografie selectivă.
În capitolul I Conținutul, esenţa şi evoluţia asigurărilor în Republica Moldova se prezintă
noțiunile de asigurare, participanți ai pieței de asigurări care vor fi utilizate ulterior în capitolele
următoare. Deasemenea este prezentat istoricul asigurărilor pe plan internațional și plan local.
Prin prisma paletei de asigurări obligatorii s-a evidențiat destinația și necesitatea asigurărilor
pentru piața Republicii Moldova. Aspectele prezentate în acest capitol au fost determinate prin
intermediul informaţiilor ştiinţifice de cercetare, precum inducţia în esenţa temei, deducţia
logică, comparaţia şi servesc drept suport informaţional pentru analiza detaliată a asigurării de
răspundere civilă în cadrul următoarelor capitole.

4
Capitolul II Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova prezintă o analiză
profundă a condițiilor de asigurare, a modului de calculare a primelor de asigurare de răspundere
civilă auto internă, a indicatorilor ce prezintă diagnosticul pieței de asigurări. La fel se abordează
necesitatea dezvoltării actuariatului în Republica Moldova, cît și impactul globalizării asupra
pieței locale.
Capitolul III Direcții de perfecționare și optimizare a procesului de asigurare a
companiilor din Republica Moldova prezintă eventualele tendințe din domeniul asigurărilor și
propunerea unor căi ce ar perfecționa si eficientiza activitatea societăților de asigurare.
Analiza economică şi financiară a pieţei asigurărilor, ca obiect al investigaţiilor a permis
evidenţierea tendinţelor de dezvoltare la nivelul companiilor de asigurări. În baza acestor
cercetări s-au extras unele concluzii privind perfecţionarea sistemului de asigurări din Republica
Moldova.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării îl constituie lucrările ştiinţifice ale
economiilor din ţară şi din străinătate în domeniul asigurărilor. De asemenea, a fost studiată
legislaţia Republicii Moldova care reglementează activitatea de asigurare. Metodele principale
de cercetare sunt: comparaţia, deducţia, inducţia, metodele analitice, grupările statistice calculul
indicatorilor sintetici financiari, abordarea sistemică.
Baza informaţională este formată din: actele normative şi datele economice furnizate de
Comisia Națională a Pieței Financiare; dările de seamă ale companiilor de asigurare, precum şi
datele Departamentului de Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova.

5
Capitolul I. Conținutul, esenţa şi evoluţia asigurărilor în Republica Moldova

1.1.Istoricul asigurărilor și participanții pieței de asigurări

În ciuda eforturilor făcute de unii oameni de ştiinţă pentru descoperirea primelor


operaţiuni de asigurări si reasigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie.
Originile asigurării se pierd in negura timpurilor, neputînd fi stabilite decît cu o mare
aproximaţie.
Cele mai vechi forme de asigurare sunt întîlnite încă în antichitate şi datează de circa 6500 de
ani. Meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare,
format anticipat, prin contribuţia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse
nenorociri ce loveau membrii colectivităţii.
Se spune că negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte pe
rîurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale Chinei, reducînd astfel riscul ca întreaga cantitate
de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii.
Alte dovezi se referă la babilonieni, care în jurul anilor 3000 î.e.n – perioadă caracterizată printr-
o civilizaţie unică înfloritoare – au conceput şi practicat un sistem de aşa-zise credite maritime,
care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii. Primele
dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, descoperit în anul 1902. Acest cod, înscris pe un bloc
de diorit negru cuprindea 282 clauze şi a fost compilat, după cum îi este şi numele, de
Hammurabi, Rege al Babilonului, aproximativ în anul 2250 î.e.n. Existenţa acestui cod
demonstrează că babilonienii erau foarte buni comercianţi şi că aveau idei clare legate de natura
unui contract, de valoarea banilor şi de înmulţirea lor prin împrumuturi pe camătă cu dobîndă
simplă şi compusă. Aceasta se poate demonstra cu uşurinţă prin referire la situaţiile în care
populaţiile antice au perfecţionat şi au practicat contractele comerciale, care mai tîrziu au fost
utilizate şi cunoscute în întreaga lume sub denumirea de “ contract de împrumut”- contract of
bottomry.
Babilonienii erau, desigur mari comercianţi la vremea respectivă, dar nu numai atît, deoarece
erau vecini cu fenicienii, vestiţi pentru comerţul maritim pe care îl făceau. Era deci normal ca
babilonienii, în căutarea lor de pieţe noi, să intre în contact cu fenicienii şi să coopereze cu ei;
fenicienii au adoptat şi au adaptat contractul comercial al babilonienilor.
Acest sistem a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hîrtii de valoare. În
secolul al IX-lea î.e.n., legile Rhodosului au devenit baza teoretică şi, mai ales, practică a
uzanţelor maritime privind avaria comună; mai tîrziu, romanii au aderat la acelaşi sistem. Iată

6
cum descrie unul dintre istoricii asigurărilor, care arată că, în faza iniţială, ideea de protecţie s-a
bazat de la început pe reciprocitate, lucru demonstrat de funcţionarea acestui sistem şi în prezent:
“Oamenii primitivi nu au descoperit nevoia de asigurare, considerînd că erau protejaţi de familie
sau trib unde mutualitatea însăşi, ca şi în asigurări, era o realitate. Acest lucru nu era adevărat la
popoarele antice ale Egiptului, Feniciei, Greciei, şi Romei în care individul se vedea expus la
multe riscuri fără protecţia comunităţii familiale.”
Următoarea etapă în evoluţia contractului de împrumut a fost adoptarea contractului de către
greci, ca rezultat al extinderii comerţului fenicienilor în zona litoralului grecesc în sec. X-IX
î.e.n., precum şi creşterea dominaţiei comercianţilor greci în Marea Egee dupa anul 800 î.e.n.
Dar, ca şi în cazul fenicienilor, nici acum contractul nu a fost adoptat în aceeaşi forma, ci a fost
adaptat, perfecţionat astfel încit mai mulţi jurişti recunoscuţi în domeniul dreptului maritim din
secolul al XIX-lea au considerat contractele de imprumut ca fiind greceşti .
Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat adoptarea vămii
de către romani, aproximativ în anul 300 î.e.n., şi odată cu aceasta se poate afirma că se intra în
etapa în care unii autori consideră că principiile contractului de împrumut au fost “translatate” în
asigurări, aşa cum le inţelegem astăzi.
Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înţeleptul legislator Solon a obligat societăţile
politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun alimentat prin cotizaţii lunare, destinat să
repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintîi asigurare obligatorie care se
cunoaşte.
În Babilon, Fenicia şi în alte ţări străvechi, membrii caravanelor se constituiau în asociaţii,
suportînd în comun pagubele din jafuri şi de altă natură suportate de unii dintre ei în timpul
transportului.
În Roma antică s-a constituit o asociaţie de înmormîntare pe baza unui Regulament al Colegiului
funerar din Lavinium care funcţiona pe baza unor cotizaţii de înscriere şi a unor plăţi periodice.
Membrii asociaţiei aveau astfel asigurate, la deces un rug şi un mormînt.
Unele forme ale asigurării de bunuri sunt cunoscute încă din orînduirea sclavagistă, sub diferite
forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea
expediţiei aflată în pericol ( cauzat de naufragiu, furtună, eşuare, etc.) erau repartizate în mod
proporţional, fiind suportate de toţi participanţii la expediţie, pe principiul avariei comune.
Aceste principii au fost cuprinse în legislaţia maritimă a insulei Rhodos încă din anul 916 înainte
de Christos şi se menţin pînă în zilele noastre. Au fost codificate în colecţia de reguli York-
Anvers elaborată în anul 1890 şi a fost modificată în anii 1924 şi 1950.

7
Alte surse documentare ne oferă şi alte aspecte din istoria asigurărilor, astfel cele mai vechi
asociaţii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, cîte una la 20 de gospodării
care acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele din pierderile de animale. Primele operaţiuni
de asigurare maritimă au apărut în porturile italiene în sec al XIV.
O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine
apărut în Franţa în sec al XVII-lea şi răspândit apoi în Olanda, Anglia şi Germania.
Sistemul era bazat pe principiul asigurărilor de viaţă dar participanţii primeau în locul sumelor
asigurate rente viagere.
În anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare
împotriva riscurilor de foc şi apă a cărei funcţionare se baza pe plata unor cotizaţii anuale.
Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoţia la finele
secolului al XVIII-lea.
În anul 1832, Albert Masius a întemeiat la Leipzig, prima mare societate germană de asigurări
pentru vite, bazată pe principiul mutualităţii.
Dezvoltarea traficului de călători pe calea ferată a condus la apariţia în Anglia a primei societăţi
de asigurare specializată în acest domeniu, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Asigurarea maritimă şi asigurarea împotriva riscului de incendiu a fost marcată de înfiinţarea la
Trieste, în anul 1822, a societăţii Assienda Assiguratrice, societate care a funcţionat şi pe
teritoriul României după anul 1830.
Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită şi practicată pentru prima dată în Franţa şi se
referea la acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai şi trăsuri. Asigurarea s-a extins şi la
răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaţilor ori terţelor persoane.
În Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de societăţile de asigurare
engleze. În anul 1852, din iniţiativa lui Benjamin Franklin a luat fiinţă Societatea pentru
asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu - Philadelphia Contributionship.
Elizur Wright a creat mai multe întreprinderi de asigurări americane şi a susţinut legiferarea
controlului statului asupra societăţilor de asigurări; a contribuit la elaborarea unei metode de
calcul corecte a rezervei de prime la asigurările de viaţă şi a unor tabele corespunzătoare,
necesare în practica asigurărilor de viaţă.
La începutul secolului trecut existau în lume 30 de societăţi de asigurări, respectiv 14 în Anglia,
5 în Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franţa şi cîte una în Olanda, Elveţia şi
Austro-Ungaria. În anul 1900 erau în jur de 1272 de societăţi de asigurare iar în anul 1969
activau în jur de 9700 de case şi societăţi de asigurare în 71 de ţări. Aceste societăţi de asigurare

8
activau 2676 în domeniul asigurărilor de viaţă, 6036 în domeniul asigurărilor de bunuri iar 962
de societăţi practicau tot felul de asigurări.
În cele ce urmează, voi prezenta unele aspecte de evoluţie din istoria asigurărilor Republicii
Moldova.
Multiplele surse indică faptul că asigurările în teritoriul ţării au debutat la sfîrşitul secolului al
XIX-lea, însă forme premergătoare a acestora au apărut mult înainte în sec. XIV în Transilvania
în forma unor asociaţii mutuale şi de întrajutorare. O înviorare vădită s-a produs după Tratatul
de la Adrianopole din anul 1829, creîndu-se cadrul necesar dezvoltării exporturilor de cereale,
care trebuiau asigurate. Unele societăţi străine cum ar fi PHOENIX (Austria), Assigarazione
Generali şi Azienda Assicuratrice (Italia) au deschis reprezentanţe, inclusiv la Iaşi, care asigurau
colectările de grîne organizate pe lîngă punctele portuare mici de pe rîul Prut – la Huşi, Leova,
Fălciu, Cahul.
Începuturile asigurărilor moderne se atestă odată cu apariţia primei Societăţi de Asigurări
DACIA instituită prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie anul 1871 cu un capital
social de 3 milioane lei. În 1873 se înfiinţează a doua societate de asigurare ROMÂNIA. În anul
1897 a fost constituiă societatea Generală de către comunitatea comercială din Brăila şi Galaţi
specializată în asigurarea transporturilor maritime .
Apariţia pieţei moldoveneşti de asigurări o putem considera odată cu întemeierea în anul 1923 la
Chişinău a Societăţii Cooperative de Asigurări Generale VULTURUL de către foştii membri ai
secţiunii de asigurare a Centralei Cooperativelor din Basarabia cu un capital de 5, 3 milioane lei.
Din cauza insuficienţei capitalului vărsat, în anul 1931 sediul se mută la Bucureşti
diversificîndu-şi activitatea în toate ramurile de asigurare: viaţă, incendii, accidente, răspundere
civilă, automobile, transport, grindină, animale. VULTURUL era o societate de persoane şi nu
de capital. Scopul era nu de a realiza profit, ci de a satisface interesele membrilor-cooperatori,
care erau şi asiguraţi şi asigurători. În cazul obţinerii unui anumit beneficiu acesta se împărtăşea
persoanelor asigurate sub formă de risturne, fie sub formă de bonificaţie la prime.
În afară de diversele societăţi private, în ţară în acea periodă existau instituţii publice de
asigurare. Aşa în anul 1915 a luat fiinţă Casa de Asigurări a Ministerului de Externe, care în
1942 s-a transformat în Regie Autonomă a Asigurărilor de Stat, care deţinea monopolul
asigurărilor bunurilor de stat şi comunale.
Mai existau şi alte instituţii, ca de exemplu :
- Eforia bisericii ortodoxe române, care asigura bisericile, proprietate parohială;
- Casa Armatei, care asigura caii ofiţerilor – proprietate de stat.

9
Forme inicipiente de asigurări mutuale sunt cunoscute în teritoriul ţării cu mult inainte de secolul
XIX. De exemplu o formă rudimentară de asigurare a animalelor pentru cazuri de accidente
denumită – hopşa . Au existat cîteva asociaţii mutuale de asigurări agricole: în 1909 au fost
organizate Reuniunea proprietarilor de vite din Orăştie şi Cricova; în 1906 –Casa de Asigurare
de pe lîngă Banca Populară. În 1914 Societatea Naţională de Agricultură a introdus asigurările
mutuale de culturi agricole prin mijlocirea Casei Centrale a Băncilor Populare. În 1923 Centrala
Cooperativelor Săteşti a organizat un serviciu de asigurări mutuale agricole împotriva grindinii.
În 1937 se cunoşteau 140 de asociaţii mutuale pentru asigurări de vite.
Toate acestea denotă faptul existenţei în societate deja a unor obiceiuri de comportament raţional
economic.
Aceste obiceiuri au evoluat în timp dînd naștere participanților la piața de asiguăari, care îi voi
descrie în cele ce urmează.
În condiţiile Legii cu privire la asigurari nr.407-XVI din 21.12.2006, modificată la 25.12.2008,
participanții pieței sunt companiile de asigurare și intermediarii în asigurări. Intermediari în
asigurări sînt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare, iar intermediari în reasigurări sînt
brokerii de reasigurare. Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări este obligat să pună la
dispoziţia clienţilor, anterior încheierii, modificării sau reînnoirii contractului de asigurare sau de
reasigurare, cel puţin următoarele informaţii referitor la:
a) denumirea sa (numele său);
b) sediul său (adresa);
c) licenţa pe care o deţine;
d) contractul încheiat cu asigurătorul, în cazul în care este agent de asigurare;
e) procedura de soluţionare a eventualelor litigii dintre el şi clienţi.
Primele de asigurare achitate de către asigurat prin intermediarul în asigurări se consideră
transferate asigurătorului la momentul plăţii. Despăgubirile de asigurare sau indemnizaţiile de
asigurare achitate de asigurător prin intermediarul în asigurări se consideră transferate
asiguraţilor în momentul în care aceştia le încasează efectiv.
În caz de insolvabilitate a intermediarului în asigurări, sumele prevăzute se transferă în conturi
bancare separate, utilizate exclusiv pentru satisfacerea creanţelor creditorilor. Calitatea de agent
de asigurare este incompatibilă cu cea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare. Nu se permite
activitatea de intermediere pentru încheierea pe teritoriul Republicii Moldova a unui contract de
asigurare în numele asigurătorului nerezident al ei.
Activitatea agentului de asigurare

10
Agentul de asigurare este persoană fizică sau persoană juridică ce deţine din partea unui
asigurător o autorizaţie valabilă, scrisă, denumită în prezenta lege contract de mandat, pentru a
acţiona în numele acestuia. Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să întrunească
următoarele condiţii:
a) să dispună de pregătire profesională de specialitate şi/sau de competenţă, de cunoştinţe
şi aptitudini în domeniul acestei activităţi;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în
valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de
10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune sau de o garanţie echivalentă
furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este;
c) să nu aibă antecedente penale nestinse.
Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în
valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de
10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune sau de o garanţie echivalentă
furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este;
c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare şi/sau de insolvabilitate la data solicitării autorizaţiei de la asigurător;
d) să cuprindă obligatoriu în denumire sintagma “agent de asigurare”;
e) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără
antecedente penale nestinse;
f) conducătorul său executiv să întrunească condiţiile de pregătire şi de experienţă pentru
această funcţie conform actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;
g) să înfiinţeze şi să ţină un registru al subagenţilor, al cărui regim, a cărui formă şi al cărui
conţinut vor fi stabilite prin acte normative ale Autorităţii de supraveghere emise întru aplicarea
prezentei legi.
Asigurătorul este obligat să înfiinţeze şi să ţină un registru special, denumit Registru al
agenţilor de asigurare, atît în sistem computerizat, cît şi pe suport de hîrtie, cu arhivarea
obligatorie a tuturor modificărilor. Datele înscrise în Registrul agenţilor de asigurare se transmit
în sistem computerizat Autorităţii de supraveghere, precum şi asociaţiei sau uniunii profesionale
din care face parte asigurătorul, sînt accesibile permanent publicului la sediul şi pe web site-ul
asigurătorului, al asociaţiei sau al uniunii profesionale şi se verifică periodic de Autoritatea de
supraveghere. Cerinţele profesionale pe care trebuie să le întrunească agentul de asigurare

11
persoană fizică şi persoană juridică, datele ce se înscriu în Registrul agenţilor de asigurare,
obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea acestor agenţi, alte informaţii referitoare la ei se
stabilesc prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere. Un agent de asigurare persoană
fizică sau persoană juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decît pentru un singur
asigurător. Dacă un asigurat are încheiată o asigurare prin intermediul unui agent de asigurare,
asigurătorul în al cărui nume acţionează agentul de asigurare este responsabil faţă de asigurat
pentru toate actele sau omisiunile agentului.
Activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la asigurări, în legislația moldovenească va apărea
definiția noțiunii de “broker de asigurări”, precum și normele ce reglementează activitatea unui
tip, relativ nou pentru piața asigurărilor, de intermediere între compania de asigurări și clienții ei.
Acești participanți la piața serviciilor de asigurare au apărut în Republica Moldova relativ nu
demult. Primii brokeri de asigurări au inceput să lucreze din anul 2000. În Moldova, brokerii de
asigurări sunt abea la începuturi, dar într-un sistem dezvoltat al serviciilor de asigurări ei sunt o
verigă necesară, necesară însă nu asiguratorului, ci clientului.
Pentru început, să aducem un exemplu clasic din domeniul asigurării transportului auto. La
încheierea contractului cu asiguratorul, agentul de asigurare, sau un alt reprezentant al companiei
de asigurări, se interesează la client cîți șoferi vor conduce automobilul în perioada de acțiune a
contractului de asigurare. Dacă este vorba de un singur om, atunci va fi un preț, dacă e vorba de
doi sau mai mulți, prețul va fi cu totul altul. Dacă e necesar ca acțiunea contractului să se extindă
și asupra țărilor din CSI și Europa, mărimea tarifului de asigurare, respectiv crește. Deseori
clienții nu dau atenție unor astfel de nuanțe: pentru mulți dintre ei principalul este ca prețul
poliței de asigurare să fie cît mai mic. Aceștea nu știu că atunci cînd apare un caz de asigurare ( o
avarie, un accident) despăgubirea de asigurare va fi plătită numai dacă la volan s-au aflat
persoanele incluse în contract. Dacă este o altă persoană, compania de asigurări se consideră
liberă de obligațiunea de a plăti despăgubirea de asigurare.
Activitatea oricărei firme implică în mod natural anumite riscuri. Ele iau naștere odată cu
afacerea și cresc împreună cu ea, uneori chiar într-un ritm mai rapid decît e de așteptat. Practic,
numai o analiză specializată poate arăta dimensiunea costurilor financiare inițiale ce înlocuiesc
pierderile posibile în cazul producerii unui risc asigurat.
Nu poate fi pus la îndoială faptul că rezultatele derulării unui exercițiu financiar sunt influențate
inclusiv de costul gestionării riscului. În funcție de modul în care este abordată această problemă
nu doar profitabilitatea unei afaceri poate fi afectată, ci și insăși stabilitatea ei. Este ușor de
imaginat faptul că producerea unui risc care a fost ignorat atrage după sine pierderi financiare,

12
variabile ca dimensiune, dar, care, uneori, pot reprezenta mult mai mult decît echivalentul unor
prime de asigurare, prin care riscul respectiv ar fi fost transferat societăților de asigurări.
Consecințele producerii riscurilor sunt oricum asumate. Din păcate, adesea expunerile la risc
sunt recunoscute abea dupa înregistrarea pierderilor. Chiar și în cazul încheierii unor polițe de
asigurare, se poate întîmpla ca riscurile de pierderi să figureze printre excluderile din asigurare.
Tocmai aici intervine brokerul de asigurări, care are capacitatea să depisteze asemenea situații și
să le evite în beneficiul clientului său.
Prin poziția care o deține în lanțul administrării riscurilor, brokerul de asigurări realizează un
parteneriat cu clienții săi și în același timp stabileste cu asigurătorii o relație de afaceri, bazată pe
încredere și corectitudine.
Brokerul de asigurări este cumpărător de asigurări, în numele clientului pe care îl reprezintă. El
stabilește relații de parteneriat cu toți colaboratorii răspunzînd cerințelor clienților cu soluții și
strategii adaptate la fiecare situație concretă. Acest lucru înseamnă cu mult mai mult decît a
intermedia vînzarea de polițe de asigurări. Practic, activitatea se pornește de la identificarea
riscurilor, cuantificarea acestora, elaborarea unui program de gestionare și control al expunerilor,
optim din punctul de vedere al acoperirii și costurilor.
Relația pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o relație de parteneriat,
brokerul reprezentînd interesele asiguratului în fața societăților de asigurări. Pentru un program
de asigurare deja existent al unui asigurător, brokerul poate verifica sau chiar negocia condițiile
contractuale și prima de asigurare pe care o plăteste clientul său. Un alt serviciu important pe
care îl poate face un broker este consultanța sau chiar asistența în cazul dosarelor de daună
pentru clienții săi.
În calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare poate activa orice persoană juridică
organizată sub formă de societate pe acţiuni ori de societate cu răspundere limitată, care dispune
de licenţă de activitate, eliberată în condiţiile Legii privind licenţierea unor genuri de activitate,
precum şi în condiţiile Legii cu privire la asigurari nr.407-XVI din 21.12.2006.
Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să corespundă cerinţelor prevăzute de lege;
b) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai
mică de 25000 de lei;
c) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională în
valoare de cel puţin 10 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de
15 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune;
d) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;

13
e) să păstreze şi să pună la dispoziţia Autorităţii de supraveghere, la cerere, registrele şi
înregistrările contabile care să evidenţieze şi să clarifice operaţiunile efectuate în activitatea sa;
f) să aibă un personal care să corespundă criteriilor de pregătire şi calificare conform
actelor normative privind cerinţele profesionale pentru intermediarii în asigurări şi/sau în
reasigurări;
g) să înfiinţeze şi să ţină Registrul asistenţilor în brokeraj, al cărui regim, a cărui formă şi
al cărui conţinut se stabilesc prin actul normativ al Autorităţii de supraveghere, emise întru
aplicarea prezentei legi;
h) să prezinte raportările financiare, altă informaţie privind activitatea sa, în modul stabilit
prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere;
i) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare judiciară şi/sau de insolvabilitate la data solicitării licenţei.
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de asigurare
persoane fizice sau persoane juridice ori subagenţi, ci numai prin personal propriu sau prin
asistenţi de brokeraj. Personalul propriu al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare care are
drept atribuţie principală intermedierea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare şi asistenţii
în brokeraj vor fi înscrişi în registrul prevăzut de lege. Un broker de asigurare şi/sau reasigurare
nu poate fi acţionar semnificativ sau persoană cu funcţie de răspundere a unui asigurător
(reasigurător) sau agent de asigurare. Un asigurător (reasigurător) sau agent de asigurare nu
poate fi deţinător de valori mobiliare, cote sau persoană cu funcţie de răspundere a unui broker
de asigurare şi/sau de reasigurare. Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, avînd împuterniciri
din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să colecteze primele de asigurare
şi/sau de reasigurare, să plătească în numele lor despăgubiri în moneda prevăzută în contractul de
asigurare şi/sau de reasigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, să emită
documente de asigurare sau de reasigurare în numele asigurătorului sau al reasigurătorului, după
caz. În cazul constatării incapacităţii de plată a asigurătorului (reasigurătorului), brokerul de
asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să informeze imediat Autoritatea de supraveghere.
Ţinerea evidenţei contabile şi controlul intern al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se
vor efectua în conformitate cu prevederile legale. Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se
pot asocia în uniuni profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea
obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.
Licenţierea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

14
Pentru obţinerea licenţei de activitate, brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va prezenta,
suplimentar la actele prevăzute în Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, următoarele
documente:
a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura
activitatea licenţiată;
b) contractul de asigurare de răspundere civilă profesională;
c) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social.
d) taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în calitate
de broker de asigurare şi/sau de reasigurare este de 2500 lei şi se varsă la bugetul de stat.
e) Taxa de reperfectare a licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în calitate
de broker de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi taxa pentru eliberarea copiei sau
duplicatului acesteia se varsă la bugetul de stat.
În cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii şi a documentelor anexate, Camera de
Licenţiere va decide asupra eliberării licenţei.
Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se efectuează în conformitate cu
Legea privind licenţierea unor genuri de activitate. Camera de Licenţiere poate retrage licenţa,
inclusiv la sesizarea Autorităţii de supraveghere, şi în cazul în care brokerul de asigurare şi/sau
de reasigurare a încălcat prevederile .
Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să conţină una din sintagmele:
“broker de asigurare”, “broker de asigurare - reasigurare” sau “broker de reasigurare”, după caz.
Nu se admite folosirea în denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare a însemnelor
identice ori asemănătoare însemnelor din denumirile brokerilor înfiinţaţi anterior dacă denumirea
primului poate fi confundată cu aceste denumiri. Fondatorii şi angajaţii brokerului de asigurare
şi/sau de reasigurare nu pot ocupa concomitent funcţii în cadrul asigurătorului (reasigurătorului).
Se interzice participarea asigurătorului (reasigurătorului) sau a angajaţilor lui la constituirea sau
la activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare.
Responsabilităţile brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
În cadrul activităţii sale de intermediere în asigurări şi reasigurări, brokerul de asigurare şi/sau de
reasigurare reprezintă interesele asiguratului (reasiguratului). Anterior încheierii contractului de
asigurare (reasigurare), brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare oferă explicaţii şi recomandări
privind condiţiile, termenele, limitele sau excepţiile contractului şi prima de asigurare sau
reasigurare. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare intermediază încheierea contractului de

15
asigurare (reasigurare) doar cu asigurătorul (reasigurătorul) licenţiat în conformitate cu prezenta
lege. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare informează asigurătorul (reasigurătorul)
referitor la propunerile asiguratului (reasiguratului) privind contractul de asigurare sau
reasigurare. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare poartă răspundere faţă de asigurat
(reasigurat) pentru pierderile suportate de acesta dacă pierderile au fost cauzate prin neglijenţă şi
dezinformare sau prin alte omisiuni proprii faţă de asigurat (reasigurat). Autoritatea de
supraveghere, în temeiul prezentei legi, va elabora acte normative privind alte responsabilităţi şi
obligaţii ale brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, sistemul de raportare, protecţia
consumatorului şi confidenţialitatea informaţiei.
În concluzie, în urma studierii aprofundate a prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la
asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006, observăm ca ea conţine un şir de contradicţii, abordări
superficiale şi incomplete, ce nu reflectă real rolul şi funcţiile brokerului. Aparent, baza
legislativă a activităţilor de asigurare şi reasigurare în Moldova este suficientă pentru activităţile
date, totuşi sunt o serie de nedumeriri în ceea ce priveşte statutul brokerului de asigurare şi cel al
agentului de asigurare, ca persoană juridică. Aceste nedumeriri pot fi conturate prin următoarele
exemple: potrivit legislaţiei autohtone agentul de asigurare desfăşoară o activitate profesională,
iar, brokerul de asigurare fiind doar o persoană juridică care negociază pentru clienţii săi
încheierea de contracte de asigurare. Deasemenea, brokerului de asigurare îi revin mai multe
articole care reglementează destul de dur activitatea acestuia, spre deosebire de cea a agentului
de asigurare. De ce oare unui "simplu negociator de contracte" i se înaintează cerinţe atît de
serioase: pregatire profesională în domeniu, asigurare profesională cu suma asigurată de 1 mil.
euro, licenţiere e.t.c. Conform prevederilor Directivei Comunităţii Europene 77/92/CEE cu
privire la intermediari din 13.12.1976 activitatea brokerului este definită în felul urmator:
"Activitatea profesională a persoanelor care pun în legatură clienţii şi societăţile de asigurări sau
de reasigurări, fara nici-o obligaţie în alegerea acestora, în vederea acoperirii riscului de asigurat
sau reasigurat, care pregatesc încheierea contractelor de asigurare şi ajută eventual la gestionarea
şi executarea acestora, mai ales în cazul daunelor"; fapt ce demonstrează că este nevoie de o
restructurare a legii cu privire la asigurări.
În final menţionăm că activitatea brokerului constă în aceea că, deservind clientul, el propune
acestuia anume acel contract de asigurare care este necesar pentru acoperirea riscului urmărit.
Bazîndu-se pe analiza riscurilor posibile, brokerul elaborează şi recomandă clientului un
program de asigurare optim, prin studierea ofertelor înaintate de parteneriii acestuia – companiile
de asigurări. Brokerul este un partener profitabil şi pentru asigurator, deoarece reprezintă canal
de distribuire a produselor de asigurare. Brokerul este plasat mai aproape de consumatorul

16
serviciilor de asigurare, el studiază necesităţile lor şi inaintează noi cerinţe pentru îmbunătăţirea
produselor de asigurare existente. Analizînd activitatea unui broker de asigurare, putem
concluziona că rolul lui se formează în baza a 4 elemente principale:
a) reprezintă cientul,
b) consultă şi îi oferă informaţii depline,
c) negociază din numele clientului pentru o avea o primă de asigurare rezonabilă,
d) deserveşte intregul ciclu – de la negocierea contractului şi plasarea riscului, pînă la
regularizarea cazului asigurat, daca situaţia o cere.
Pentru serviciile prestate, brokerul este remunerat prin plata unui comision -"brokerage", prin
aplicarea unei cote procentuale asupra primei de asigurare achitate de client (asigurat/reasigurat).
De regulă, brokerul încaseaza acest comision de la asigurătorul la care a plasat asigurarea,
deoarece "aduce afaceri asiguratorului". Comisionul de brokeraj variază în funcţie de tipul de
asigurare. Aşa servicii ale brokerului, ca selectarea unei acoperiri de asigurare optime şi a
asiguratorului, orice consultaţii, reprezentarea intereselor clientului în relaţiile cu asiguratorul
etc., sunt acordate gratuit.
Deci statul brokerilor în Repulica Moldova deşi a început să prindă un contur din ce în ce mai
clar, ar trebui reoformat, fapt ce ar permite pieţei locale de asigurări să corespundă standartelor
europene.

17
1.2.Codul etic al asigurătorului

Codul Etic al Societăţilor de Asigurare reprezintă un document, care conţine cele mai importante
norme deontologice, standarde comportamentale ale practicii corporative internaţionale și
constituie fundamentul activităţii profesionale. Scopul elaborării și aplicării Codului Etic este
transpunerea în practică a înaltelor valori morale şi a normelor etice bazate pe corectitudine şi
onestitate atât în raporturile interne, dintre administraţie şi colaboratori, cât şi cele externe:
clienţi, acţionari, companii concurente, parteneri, instituţii publice, organele de stat şi
organizaţiile externe.
Principiile fundamentale ale activității societăţilor de asigurări:
1. Cinste și corectitudine.
Societatea îşi desfăşoară activitatea respectând prevederile legislaţiei în vigoare, normele de etică
profesională şi regulamentele interne. În acest sens sunt excluse toate formele de avantaje,
primite sau oferite, care ar servi drept instrument de influentă a independenţei de opinie şi\sau a
conduitei părţilor implicate.
2. Imparţialitate.
Tratarea obiectivă şi egală a tuturor participanţilor, excluzînd orice gen de discriminare pe criterii
de rasă, vîrsta, sex, origine etnică, naţionalitate, opinie politică etc.
3. Profesionalism și competenţă.
Societatea se angajează să acorde un nivel de maximă pregătire profesională colaboratorilor săi,
cu implementarea sistemelor computerizate moderne de evidenţă contabilă şi control financiar în
scopul valorificării resurselor umane.
4. Transparenţă şi informaţii complete.
Societatea va furniza informaţii complete, transparente, exacte şi clare, oferind terţilor
posibilitatea luării deciziilor, în deplină cunoştinţa de cauză.
5. Conflicte de interese.
În relaţiile cu terţii Societatea este obligată să evite situaţiile care ar putea aduce prejudicii sau ar
putea intra în conflict cu interesele altor asigurători.
6. Libera concurenţă şi loialitate profesională.
Nu se admite concurenţa neloială care contravine eticii profesiei de asigurător, atragerea
clienţilor altor operatori prin afirmaţii neadecvate, reduceri excesive a primelor de asigurare,
practicarea cotaţiilor de dumping în calcularea primelor şi a franşizelor. Nu se vor face afirmaţii
şi nu se vor întreprinde acţiuni care ar putea afecta imaginea altor operatori.
7. Confidenţialitate.

18
Societatea este obligată să respecte secretul profesional. Este interzisă utilizarea informaţiilor cu
caracter confidenţial în scopuri ce nu au legătura cu exercitarea propriei activităţi profesionale.
Regulile de bază care reglementează relaţiile cu participanţii la asigurare şi terţele persoane
• Societatea îşi va desfăşura activitatea cu bună credinţă, profesionalism, transparenţă şi
onestitate în relaţiile cu clienţii, acţionînd în limita competenţei şi cadrului legislativ.
• Societatea va acorda consideraţie şi prioritate rezonabilă intereselor clienţilor, aceste
deziderate fiind realizate prin intermediul procedurilor interne şi al tehnologiilor informatice
utilizate.
• Societatea va propune recomandări complexe şi obiective clienţilor, comunicînd într-o
formă deschisă şi promtă.
• Societatea va avea o comportare corespunzătoare faţă de asiguraţii săi, va plăti
despăgubirile ce rezultă din contractele de asigurare şi va respecta toate obligaţiile asumate din
contractele de asigurare, coasigurare şi reasigurare în vederea creării şi menţinerii unei imagini
favorabile pe piaţă: nu se vor admite comentarii negative, afirmaţii calomnioase sau neadecvate
despre alte societăţi sau despre personalul acestora în faţa clienţilor existenţi sau potenţiali.
• În relaţii cu companiile concurente, Societatea va evita situaţiile care ar putea aduce
prejudiciu sau ar intra în conflict cu interesele altor operatori.
• Societatea se obligă să respecte drepturile, responsabilităţile şi reputaţia companiilor
concurente.
• Societatea nu va cere asiguratului să rezilieze contractul încheiat sau să nu încheie
contractul cu alt asigurător în scopul preluării acestuia.
• Activitatea de marketing, publicitate şi de promovare a produselor de asigurare se va
efectua juridic ireproşabil, bazîndu-se pe principiile concurenţei de bună credinţă, nu se va face
abuz de încrederea asiguraţilor, nu se vor folosi de lipsa de experienţă sau insuficienţa de
cunoştinţe a asiguraţilor în scopul obţinerii de profituri nelegale.
• Asigurătorii trebuie să manifeste solidaritate în lupta contra escrocheriilor şi rea-
credinţei, să nu asigure riscurile persoanelor şi întreprinderilor, care fac abuz de încrederea
asigurătorilor.
• Asigurătorii vor colabora între ei cu bună credinţă pentru satisfacerea reciprocă a
intereselor, vor respecta procedurile şi regulile stabilite între părţi pentru depăşirea
dezacordurilor între participanţii pieţei de asigurări, vor respecta acordurile încheiate şi nu vor
admite critici nefondate în adresa concurenţilor.

19
• Asigurătorii vor manifesta înţelegere şi compasiune pentru fiecare caz de prejudiciu adus
cuiva, vor cruţa sentimentele şi emoţiile oamenilor aflaţi în situaţii grele şi vor evita acţiunile,
care ar duce la complicaţii.
• Relaţiile dintre societăţile de asigurare şi instituţiile publice sunt bazate pe principii de
colaborare, transparenţă şi neamestec. Societatea va evita orice situaţie de coliziune, care ar
putea prejudicia imaginea părţilor angajate în această relaţie.
Orice încălcare a acestui Cod va atrage după sine adoptarea unor măsuri faţă de societatea
implicată, cum ar fi: discutarea în Adunarea Generală a Uniunii Asigurătorilor, impunerea unei
perioade de reabilitare, acordarea unui termen de verificare şi corectare a comportamentului
defectuos, suspendarea calităţii de membru al Uniunii Asigurătorilor pe o perioadă limitată,
mergînd chiar pînă la excluderea sa.

20
1.3.Paleta asigurărilor obligatorii și crearea valorilor pentru produsele de asigurare

În rîndul companiilor de asigurare este populară vorba: dacă ar fi mai multe asigurări obligatorii,
piaţa locală de profil s-ar dezvolta mult mai bine.
Mi-am propus să fac un mic studiu pentru a vedea cum stăm cu instrumentele „obligatorii" în
sfera asigurărilor, dar şi cele care creează o nevoie evidentă pentru asigurări.
În continuare vom face referinţe şi spicuiri din legile care îi sprijină pe asigurători în promovarea
produselor de asigurare:
1. Obligativitatea asigurării de răspundere civilă auto derivă din art.4 din „Legea cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule" nr. 414-XVI
din 22.12.2006:
"Persoanele fizice şi persoanele juridice care au în posesiune autovehicule supuse înmatriculării
pe teritoriul Republicii Moldova sînt obligate să se asigure pentru cazuri de răspundere civilă
auto ca urmare a prejudiciilor cauzate prin accident de autovehicul produs în limitele teritoriale
de acoperire ale asigurării".
Art-39: "(2) Serviciul Grăniceri va exercita funcţia de control asupra deţinerii de către
utilizatorii de autovehicule a asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto externă, la
punctele de trecere ale frontierei de stat a Republicii Moldova”.
2. Obligativitatea asigurării gajului bancar derivă din art.22 din Legea Nr. 142 din 26.06.2008 cu
privire la ipotecă:"Debitorul ipotecar este obligat să asigure obiectul ipotecii in beneficiul
creditorului ipotecar, la valoarea de înlocuire, împotriva tuturor riscurilor de pieire sau
deteriorare fortuită. Creditorul ipotecar poate asigura bunul ipotecat pe cheltuiala debitorului
ipotecar dacă bunul nu a fost asigurat de debitorul ipotecar".
3. Obligativitatea asigurării de răspundere pentru pagubele cauzate în procesul exploatării
obiectului industrial periculos, este menţionată expres în Art.16 al.(1,2) modificat prin LP280-
XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art.349 din Legea Nr. 803 din 11.02.2000 privind
securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase:
"Agentul economie este obligat să efectueze asigurarea de răspundere pentru pagubele cauzate
vieţii, sănătăţii sau bunurilor altor persoane, precum şi mediului înconjurător, în caz de avarie
la obiectul industrial periculos, în conformitate cu actele normative în vigoare. Mărimea sumei
asigurării de răspundere pentru eventuala cauzare de pagube se stabileşte în baza rezultatelor
evaluării riscului de către experţii în evaluări ai companiilor de asigurare sau ai organizaţiilor
specializate de expertiză. La transportarea substanţelor periculoase prin localităţi, mărimea

21
sumei asigurate se stabileşte pornind de la pagubele maxime posibile în caz de accident al
mijlocului de transport.”
4. Asigurarea riscului de audit, art.9 din Legea Nr. 61 din 16.03.2007, republicată în temeiul
art.XLI al Legii nr. 267 din 23 decembrie 2011 privind activitatea de audit:
„Pentru asigurarea riscului de audit, societatea de audit, auditorul întreprinzător individual sînt
obligaţi să încheie cu asigurătorul contract de asigurare de răspundere civilă profesională,
obiectul de asigurare fiind contractul de audit ori activitatea de audit a rapoartelor financiare,
şi/sau să constituie provizioane a căror mărime minimă nu va fi mai mică de 15% din venitul
vînzărilor al anului de gestiune aferent auditului rapoartelor financiare anuale şi/sau al
rapoartelor financiare anuale consolidate.”
5. Posibilitatea asigurării emisiunii de obligaţiuni (garanţii) este prevăzută la art. 181 din
LEGE Nr. 199 din 18.11.1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare, republicată în temeiul art.III
din Legea nr. 249-XVI din 22 noiembrie 2007:
"Emitentul va asigura emisiunea de obligaţiuni, precum şi dobînda aferentă, prin gajul
bunurilor sale proprii şi/sau bunurilor persoanelor terţe şi/sau cu garanţia bancară, şi/sau prin
fidejusiune, şi/sau prin poliţa de asigurare".
6. Obligativitatea asigurării răspunderii profesionale a notarilor este prevăzută la art. 201 din
Legea №. 1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat, modificat prin LP130-XVIII din 23.12.09:
„Pentru a asigura repararea prejudiciului material cauzat de notar în procesul activităţii sale
profesionale, notarul este obligat să încheie contract de asigurare de răspundere civilă, în
condiţiile legii.”
7. Asigurarea în cadrul relaţiilor de leasing este specificată în Legea Nr. .59 din 28.04.2005 cu
privire la leasing:
Art. 7 "Contractul de leasing trebuie sa conţină clauze privind:
...convenţia părţilor asupra asigurării bunului obiect al leasingului (asigurare obligatorie numai
în cazul leasingului de consum).”
Art. 13(3) „Locatarul este obligat:...să suporte toate cheltuielile de transport, recepție, montare,
demontare, exploatare, întreținere, păstrare, deservire tehnică, reparație, asigurare a bunului,
precum și alte cheltuieli aferente, dacă contractul de leasing nu prevede altfel.”
8. Cerința obligatorie de deținere a poliței de asigurare profesională pentru intermediarii de
asigurări este prevăzuta în Legea "Cu privire la asigurări" Nr 407-XVI din 21.12.2006 prin care
brokerii trebuie „să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă
profesionala în valoare de cel puţin 10 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în
valoare globală de 15 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitarilor de daune.”

22
9. Obligatvitatea deţinerii unei poliţe de asigurare în cadrul testărilor clinice (Clinical Trials este
expres prevăzută la art.12(4) din LEGE Nr.1409 din 17.12.1997 cu privire la medicamente;
"Solicitantul testărilor clinice este obligat, înainte de începerea testărilor, să încheie un contract
de asigurare a vieţii şi sănătăţii pacientului sau voluntarului în modul stabilit de legislaţie."
10. Transportatorii sunt obligaţi să-şi asigure răspunderea civilă faţă de călători în baza Legii Nr.
1553 din 25.02.1998,art.6, cu privire la asigurarea obligatorie civilă a transportatorilor față de
călători:
„Transportatorii sînt obligaţi să încheie anual cu asiguratorii contracte de asigurare
obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători.”
Si in baza art.8: „(1) În cazul vătămării corporale sau decesului călătorului în urma
accidentului în transport, despăgubirea de asigurare se plăteşte în mărimea prejudiciului
efectiv cauzat, confirmat de organele competente şi de documentele privind cheltuielile
suportate de victimă sau de reprezentanţii ei, limitată la un plafon egal cu echivalentul a 10000
de dolari S.U.A. (la data survenirii efective a cazului asigurat), indiferent de tipul mijlocului
de transport.
(2) Despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat de vătămarea corporală sau decesul
victimei va include:
a) cîştigul ratat în timpul perioadei de incapacitate temporară de muncă, dar nu mai mult decît
echivalentul a 20 de dolari S.U.A. pentru fiecare zi de incapacitate de muncă;
b) cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente necesare, protezare şi îngrijire,
confirmate de avizul instituţiei medicale, precum şi cheltuielile de transport ale victimei şi, după
caz, ale persoanei care o însoţeşte.”
Fără îndoială că lista actelor normative poate fi mult extinsă, dar chiar cele de mai sus ne arată că
legislația abundă în obligativități de contractare a asigurărilor, iar asiguratorii n-au decît să
folosească acest avantaj în beneficiul lor și al asiguraților.
Pentru complectarea paletei de asigurări obligatorii, (care se regăsesc în alte state) lipsește
obligativitatea asigurării de locuințe, asigurării în agricultură și asigurării de răspundere a
anagajatorului față de angajați. Cred totusi că pentru aceasta, trebuie să-și pună la contribuție
instrumentele lor facultative: arta vînzării și comunicării efeciente cu potențiali asigurați. Nevoia
pentru asigurări este evidentă, iar cea mai mare obligativitate vine din mintea omului.
Unul din aspectele principale ale creșterii nivelui de competitivitate al întreprinderilor din
domeniul asigurărilor este crearea și menținerea valorii produselor în raport cu necesitățile
consumatorilor. Procesul tehnologic de creare a valorilor conține elemente după cum urmează:

23
• Determinarea şi identificarea calităţilor produselor pe care pune preţ mare consumatorul este o
condiţie obligatorie în procesul de creare a valorilor.
• Analiza ambianţei externe care influenţează perceperea de către consumator a valorii
produselor la fel este o condiţie de extindere a înţelegerii mai ample a consumatorilor.
• Drept instrument de analiză a acţiunii managerilor pentru a asigura majorarea valorii de
consum în raport cu concurenţii sau organizaţii analogice poate fi preluată noţiunea de "lanţul
valorilor". "Lanţul valorilor" permite evidenţierea elementelor tehnologice în cadrul cărora
poate fi creată valoarea suplimentară şi din care poate fi obţinută competitivitatea durabilă faţă
de concurenţi.
• Este foarte important şi decisiv ca această valoare odată creată să poată fi menţinută pentru o
cât mai mare durată.
Pentru a fi cât mai aproape de doleanţele şi preferinţele consumatorilor, este absolut necesar să
mânuieşti căi şi metode de înţelegere a punctelor de vedere a acestora. Cercetările de marketing
în acest caz par a fi cele mai propice, iar cunoştinţele de interpretare a rezultatelor acestor studii
sunt foarte importante.
În procesul studiului este raţional să fie scoase la iveală modificări ale comportamentului şi
necesităţilor consumatorilor provocate de schimbări majore în societate sau de acţiuni ale altor
organizaţii-concurenţi. Specificul studiului de marketing însă nu este îndreptat spre colectarea
de informaţii referitoare la doleanţele şi preferinţele de viitor ale consumatorilor. În acest caz
este util de a găsi şi aborda modele şi concepte în stare să descopere şi să înţeleagă mai profund
factorii mediului de afaceri, care determină percepţia valorii produsului de către consumatori.
Mediul de afaceri, la rândul său, pentru sarcina pusă în prezentul studiu poate fi prezentat prin
aşa numitul „model stratiform al ambianţei externe" şi este compus din trei elemente: ambianţa
interioară, ambianţa apropiată sau concurenţială şi ambianţa depărtată.
Ambianţa interioară reprezintă în sine totalitatea subdiviziunilor, resurselor şi utilajului
întreprinderii concrete. Se consideră (deliberat şi cu exces de optimism) că ambianţa interioară
se pretează uşor dirijării şi controlului din partea managerilor.
Ambianţa apropiată se compune din întreprinderi şi asociaţii cu care întreprinderea concretă are
relaţii şi interacţi- onează, incluzând furnizorii, concurenţii existenţi şi potenţiali, partenerii.
Managerii nu pot dirija cu aceştia, însă îi pot influenţa semnificativ.
Ambianţa depărtată se referă la factori independenţi care nici dirijaţi şi nici influenţaţi nu pot fi
de către întreprinderi. Şi, viceversa, este evident că aceştia pot, şi influenţează activitatea
întreprinderii, de aceia este util a dispune de metode şi instrumente pentru structurizarea şi ana-

24
liza lor. Acest instrument se notează cu acronimul STEEP (de la primele litere ale cuvintelor
englezeşti Social, Technological, Economical, Ecological şi Political).
Dintre aceste trei straturi ale ambianţei externe ambianţa apropiată reprezintă un obiect
important de studiu referindu- ne în primul rând la lupta concurenţială pentru cota de piaţă dar
şi pentru personal, reputaţie, buget, furnizori şi consumatori. Aşadar în afara altor companii care
concurează direct cu întreprinderea, în calitate de concurenţi mai pot evolua:

• Oameni care luptă pentru un loc pe piaţa muncii;


• Subdiviziunile întreprinderii, care concurează cu companii din afară pentru acordarea de
servicii. Aceasta este foarte actual, în condiţiile când există o tendinţă tot mai clară de transfer
în afară a producerii de servicii, care sunt auxiliare în raport cu activitatea de bază;
• Alte companii, care tind să recruteze personal de care are nevoie întreprinderea
• Companii care pot să furnizeze un gen similar de servicii şi care sunt în stare să influenţeze
cererea în serviciile întreprinderii.
Analiza concurențială nu se rezumă numai la perfecționarea produselor și serviciilor existente, ci va
contribui la descoperirea căilor de depasire a concurenților și la satisfacerea totală a consumatorilor.

25
1.4 Destinaţia şi necesitatea asigurărilor

Indiferent cît de multă grijă acordăm evitării problemelor sau protejării bunurilor noastre, nu
putem fi niciodată siguri că vom avea succes. Unele evenimente negative implică traume psihice
şi pierderi financiare semnificative.
Oamenii doresc să se bucure de propriile lor locuinţe, să conducă maşini, să zboare cu avionul,
fără a se teme de potenţialele probleme care pot apărea. Rolul asigurării este acela de a oferi
oamenilor securitate, altfel spus, acela de a-i ajuta pe acei cîţiva care suferă o pagubă sau care
sunt implicaţi într-un accident.
Cunoaşterea împrejurarilor, în care se pot produce diverse fenomene ce perturbă desfăşurarea
normală a activiăţtii economice şi provoacă pagube, permite omului să ia măsurile de rigoare
pentru a evita apariţia unor asemenea fenomene, a le preveni, a limita acţiunea lor distructivă sau
a se pune la adăpost de urmările nefaste ale acestora.
În domeniul asigurărilor mai mult ca în orice activitate, este foarte important să stabilim cine are
un interes în încasarea primelor și în plata despăgubirilor. În acest sens, asigurarea pune la
adăpost pe acele persoane care sunt amenințate de pericole naturale, de fenomene independente
de voința sa.
Societățile de asigurare își desfășoară activitatea ținînd cont de caracterul aleator al apariției
fenomenelor, stabilind obligațiile ce și le asumă prin contractele încheiate. În practică pot să
apară abateri de la media multianuală a pagubelor provocate de riscuri asigurate. Cînd abaterile
sunt favorabile, acestea măresc profitul societății, iar cînd abaterile sunt negative societățile de
asigurări înregistrează pierderi.
În general, se poate afirma că, mai ales în ultimele trei-patru decenii ale secolului XX, a crescut
importanţa care se acordă asigurărilor mai în toate ţările lumii. Acest lucru poate fi privit ca o
consecinţă directă a sporirii vertiginoase a numărului autovehiculelor de diverse tipuri aflate în
circulaţie, ceea ce a condus la o înmultţire a accidentelor pe drumurile publice şi la o creştere
însemnată a numărului persoanelor care cad victime ale acestora. Tot în acest sens a acţionat şi
dezvoltarea fără precedent a transporturilor de persoane şi de bunuri pe căile aeriană, maritimă şi
terestră.
Pentru ca persoanele care au de suferit în urma producerii unor accidente de autovehicule şi de
alte mijloace de transport sau cele ale căror bunuri au fost distruse în astfel de imprejurări, să
poată primi în toate cazurile despăgubirea ce li se cuvine , în majoritatea ţărilor din lume se
practică – sub formă obligatorie sau contractuală diverse tipuri de asigurări.

26
Prin urmare, se poate afirma că asigurările, în afara de faptul că protejează patrimoniul
asiguratului, au şi un important rol social, deoarece permit persoanelor care au avut de suferit de
pe urma diferitelor accidente să fie despăgubite prompt si integral de către compania de
asigurare. În acest fel, persoanele păgubite nu mai aşteaptă pină cînd autorul faptei va fi în
măsură să achite despăgubirea sau uneori pînă cînd acesta va fi descoperit (este vorba de cazurile
cînd vinovaţii în producerea unor accidente de autovehicule nu sunt identificaţi imediat).
Dacă vorbim despre necesitatea asigurărilor, trebuie menţionat faptul că asigurările capătă o
dezvoltare tot mai largă în rîndul celorlalte activităţi desfăşurate în sistemul economic.
Necesitatea asigurărilor are şi un aspect economic, care constă în următoarele:
- prin mijloacele sale specifice, respectiv prin crearea unor comunităţi de risc şi aplicarea
principiului mutualităţii iîn suportarea pagubelor, asigurarea contribuie la desfăşurarea fără
întrerupere a procesului de producţie;
- prin plasamentele făcute pe piaţa capitalului, companille de asigurare contribuie la
dezvoltarea creditului şi la finanţarea unor proiecte economice;
- asigurarea participă la finanţarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a unor
evenimente generate de pagube, contribuind astfel la menţinerea integrităţii proprietăţii de stat,
private şi mixte;
- prin asigurarea şi reasigurarea mărfurilor care fac obiectul raporturilor juridice de comerţ
internaţional, precum şi a mijloacelor cu care acestea sunt transportate se poate procura valuta
necesară acoperirii unor eventuale pagube sau se pot realiza importante economii în valută;
- prin operaţiuni de primire şi cedare a unor riscuri pe piaţa internaţională de asigurări se
contribuie la extinderea relaţiilor comerciale internaţionale.
Elementele care atestă necesitatea şi importanţa asigurărilor sunt şi funcţiile pe care ele le
îndeplinesc în cadrul societăţii.
Funcţia principală a asigurării – funcţia de repartiţie - se manifestă în primul rînd, în procesul de
formare a fondului de asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama primei de
asigurare, suportate de persoanele fizice şi juridice cuprinse în asigurare.
În al doilea rînd, această funcţie se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către
destinaţiile sale legale, şi anume plata îndemnizaţiilor de asigurare, finanţarea unor acţiuni cu
caracter preventiv, acoperirea cheltuielilor administrative şi gospodăreşti ale organizaţiei de
asigurare şi constituirea unor fonduri de rezervă.
Funcţia de control – ca funcţie complementară a asigurării, urmăreşte modul în care se încasează
primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se efectuează plăţile cu
titlu de îndemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cum sunt respectate

27
drepturile cuvenite asiguratţilor, dacă sunt îndeplinite integral şi la timp obligaţiile financiare ale
instituţiei de asigurare către terţi.

28
Capitolul II. Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova

2.1 Analiza cantitativă şi calitativă a condiţiilor de asigurare si a calcularii primelor la


asigurarea de raspundere civila auto (RCA)
Pentru a face analiza condiţiilor de asigurare privind răspunderea civilă, voi prezenta
elementele care participă la activitatea din acest domeniu.
Figura 1. Elementele asigurării

Asigurătorul

Asiguratul

Beneficiarul asigurării

Contractantul asigurării

Contractul de asigurare

Riscul asigurat

Elementele Evaluarea în vederea

Suma asigurată

Norma de asigurare

Prima de asigurare

Durata asigurării

Dauna sau paguba

Despăgubirea de asigurare

Sursa: Elaborat de autor in baza contractelor de asigurare


Elementele prezentate anterior vor fi analizate în capitolele următoare:
I. Încheierea contractului de asigurare
II. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă
III. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri
IV. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă
V. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare
VI. Încetarea contractului de asigurare

29
VII. Nulitatea contractului de asigurare

I. Încheierea contractului de asigurare

Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţie, conţinînd


următoarele clauze:
a) numele sau denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat, domiciliul sau
sediul lor;
b) obiectul asigurării;
c) riscurile care se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) suma asigurată;
f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) modalitatea de modificare, reziliere şi încetare a contractului;
h) condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare şi/sau a indemnizaţiei de asigurare;
i) drepturile şi obligaţiile părţilor;
j) răspunderea părţilor;
k) jurisdicţia soluţionării litigiilor;
Asigurătorul este obligat să aplice, în cazurile prevăzute de legislaţie, forme standardizate ale
contractului de asigurare. Asigurarea sistematică, în aceleaşi condiţii a loturilor omogene de
bunuri (marfă, încărcături etc.) se poate efectua în baza unui contract general de asigurare. În
acest caz, asigurătorul eliberează, la cererea asiguratului, poliţă de asigurare pentru fiecare lot de
bunuri. În cazul în care conţinutul contractului general de asigurare nu corespunde conţinutului
poliţei de asigurare eliberate pentru fiecare lot de bunuri, prioritate are poliţa de asigurare.
Condiţiile de asigurare ale asigurătorului sînt obligatorii pentru asigurat dacă contractul prevede
expres aplicarea lor şi dacă ele sînt expuse în textul contractului sau pe verso ori fac parte
integrantă a contractului sub formă de anexă. În cazul în care condiţiile de asigurare se prezintă
în anexe la contractul de asigurare, faptul înmînării anexelor de către asigurător asiguratului se
notifică în textul contractului.

II. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă

În cazul asigurării de viaţă, indemnizaţia de asigurare se acordă sub formă de plată unică sau de
plăţi periodice. Suma asigurată pentru asigurarea de deces poate să difere de suma asigurată
pentru asigurarea de supravieţuire. Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau, în caz

30
de deces al acestuia, beneficiarului desemnat de el. Dacă nu s-a desemnat nici un beneficiar,
indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.
Desemnarea beneficiarului se face de către asigurat fie la încheierea contractului, fie în cursul
executării lui, prin declaraţie scrisă comunicată asigurătorului sau prin testament. Înlocuirea sau
revocarea beneficiarului se permite oricînd în cursul executării contractului.În cazul în care
există mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de
asigurare dacă asiguratul nu a dispus altfel.
Dacă unul dintre beneficiari a contribuit esenţial şi/sau intenţionat la decesul asiguratului, fapt
confirmat prin hotărîre judecătorească definitivă, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi
beneficiari desemnaţi sau moştenitorilor.
În cadrul asigurării de viaţă pentru care se constituie rezervă matematică, asiguratul poate să
înceteze efectuarea plăţii primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă
sau de a-l rezilia, solicitînd restituirea rezervei constituite (suma de răscumpărare), conform
contractului de asigurare. Asiguratul care a încheiat contract de asigurare de viaţă individual
trebuie să aibă la dispoziţie, de la data semnării contractului de către asigurător, o perioadă de 20
de zile în interiorul căreia să poată denunţa contractul în cauză. Aceste prevederi nu se aplică
contractelor de asigurare de viaţă cu o durată de pînă la 6 luni inclusiv.
Indemnizaţia de asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asiguratului sau
beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către persoanele responsabile
de producerea lui, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul unor alte contracte
de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare
cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz.
Drepturile asiguratului asupra sumei rezultate din rezerva ce se constituie în cazul asigurării de
viaţă pentru obligaţii de plată ale asigurătorului scadente în viitor nu sînt supuse prescripţiei. În
cazul asigurării de viaţă, cuantumul venitului investiţional aplicat la calcularea tarifelor de
asigurare şi prevăzut în contractul de asigurare nu poate depăşi procentul anual stabilit prin
actele normative ale Autorităţii de supraveghere. Asiguratul persoană fizică poate, cu acordul
asigurătorului, să beneficieze de un împrumut cu dobîndă în limitele rezervei acumulate în cazul
asigurării de viaţă.

III. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri

Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legea sau
contractul nu prevede altfel. Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate

31
din momentul încheierii contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în virtutea
legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunurilor la momentul
încheierii contractului. La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile
pentru a constata existenţa şi starea lor reală. Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat
în condiţii adecvate şi în conformitate cu stipulările stabilite în contract pentru a preveni
producerea riscului asigurat. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreţinut
bunul asigurat. Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi
asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi
nici cuantumul prejudiciului real suportat. În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în
contractul de asigurare, la producerea riscului asiguratul este obligat să ia, pe seama
asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de împrejurări, măsuri
de limitare a pagubelor. În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă
asigurată inferioară valorii bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce
proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă prin contract
nu s-a convenit altfel. Dacă pentru acelaşi bun sînt încheiate mai multe contracte de asigurare
care, în ansamblu, depăşesc valoarea reală a bunului, fiecare asigurător este obligat să plătească
partea din prejudiciu egală cu raportul dintre suma asigurată prin contract şi valoarea totală a
sumelor asigurate prin toate contractele, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai
mare decît prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare
existenţa unor alte asigurări pentru acelaşi bun la diferiţi asigurători, atît la încheierea
contractului de asigurare, cît şi pe parcursul executării lui.
În cazul înstrăinării bunurilor asigurate, dobînditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea
contractului de asigurare sau de a-l rezilia. În cazul menţinerii valabilităţii contractului de
asigurare, vînzătorul are obligaţia de a notifica asigurătorul, în decursul a 10 zile de la data
înstrăinării, despre înstrăinarea bunurilor asigurate. În caz contrar, contractul de asigurare se
consideră reziliat în momentul înstrăinării bunurilor. Asigurătorul, la rîndul său, va recalcula
prima de asigurare pentru noul asigurat şi va reduce sau, respectiv, va majora prima de asigurare
pentru perioada neexpirată a contractului de asigurare.
În cazul asigurării de bunuri, contractul de asigurare poate să prevadă aplicarea francizei, al cărei
cuantum se stabileşte prin acordul comun al părţilor.

IV. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă

32
În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru
prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi pentru
cheltuielile suportate de asigurat în proces civil. Prin contractul de asigurare, se poate include în
asigurare şi răspunderea civilă a unei persoane, alta decît aceea care a încheiat contractul.
Drepturile persoanei păgubite se exercită împotriva persoanei răspunzătoare de producerea
pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată, de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor
ce îi revin prin contractul de asigurare. Despăgubirea se stabileşte potrivit unui acord dintre
asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare ori unei hotărîri
judecătoreşti. Pentru stabilirea despăgubirii în cazul evenimentelor produse pe teritoriul
Republicii Moldova, părţile sînt în drept, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul spre
soluţionare unei instanţe de judecată din Republica Moldova. Asigurătorul plăteşte nemijlocit
celui păgubit despăgubire (care nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului) în măsura în care
acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care
acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune de
regres faţă de asigurat.
Asigurătorul este în drept:
- să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea
circumstanţelor producerii cazului asigurat;
- să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza
cirumstanţele cazului pretins asigurat.

V. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare

Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în
asigurările de bunuri în cazul:
- producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale
beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului
asigurat, cu excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii,
sănătăţii, onoarei şi demnităţii;
- producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau
beneficiar, legate direct de producerea evenimentului asigurat;
- comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării
datelor, cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele
tăinuite se află în raport de cauzalitate cu producerea evenimentului asigurat

33
- unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.
Asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în cadrul asigurării de
răspundere civilă. În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat, în limitele
despăgubirii de asigurare plătite, în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării
contra persoanelor care poartă răspundere de producerea pagubei. Asigurătorul poate renunţa
total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere
de producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă
persoana a decedat ca urmare a producerii riscului asigurat, sau în alte situaţii în care
împrejurările justifică renunţarea.
Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, nu sînt despăgubite prejudiciile cauzate de acţiuni
militare, de instituirea stării de război sau a stării excepţionale, de dezordini în masă, de acţiune a
energiei nucleare, de contaminare chimică sau biologică, de arestarea sau confiscarea bunurilor
asigurate.
Nu se plăteşte despăgubire de asigurare în cazul în care acţiunea cazului asigurat a început şi s-a
terminat în momentul în care termenul de asigurare a început să curgă, chiar dacă daunele sînt
depistate în perioada de asigurare. Asupra refuzului de a plăti integral sau parţial indemnizaţie
de asigurare sau despăgubire de asigurare, asigurătorul emite în scris o decizie motivată, pe care
o comunică în scris asiguratului, păgubitului şi beneficiarului în termenele indicate în condiţiile
de asigurare.
Refuzul asigurătorului de a plăti indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare poate fi
contestat de către asigurat în instanţă de judecată. Starea financiară precară, de criză a
asigurătorului nu poate servi drept temei pentru refuzul de a plăti asiguratului indemnizaţie de
asigurare sau despăgubire de asigurare.

VI. Încetarea contractului de asigurare

Contractul de asigurare încetează de drept prin acordul părţilor, precum şi:


- la neachitarea de către asigurat a primei de asigurare în mărimea şi în termenul
stabilit;
- la expirarea termenului său de acţiune;
- la îndeplinirea de către asigurător a obligaţiilor contractuale;
- la lichidarea asiguratului persoană juridică sau la decesul asiguratului
persoană fizică;
- la lichidarea asigurătorului, în modul stabilit de legislaţie;
- în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

34
Contractul de asigurare poate fi reziliat, la cererea asigurătorului sau asiguratului, doar în cazul
în care partea opusă nu îşi onorează obligaţiile prevăzute de contract sau încalcă legislaţia. La
rezoluţia contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă
din culpa asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri,
asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile complete
pînă la expirarea contractului, reţinînd suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie de
clasele de asigurare.
La rezilierea contractului de asigurare de viaţă, asigurătorul restituie asiguratului, conform
contractului de asigurare, rezerva acumulată (suma de răscumpărare).

VII. Nulitatea contractului de asigurare

Contractul de asigurare este nul în cazurile prevăzute de legislaţie sau dacă a fost încheiat:
- în condiţii care contravin prezentei legi şi/sau care defavorizează situaţia
asiguratului în raport cu legislaţia în vigoare;
- asupra unor bunuri declarate ca fiind obţinute ilicit, sechestrate sau arestate ori care
urmează a fi confiscate în temeiul unei sentinţe judecătoreşti definitive;
- cu o persoană neautorizată să încheie contracte în numele asigurătorului;
- după producerea evenimentului pentru care contractul de asigurare prevede plata
despăgubirii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare.
În cazul nulităţii absolute a contractului de asigurare, asigurătorul restituie integral asiguratului
primele de asigurare încasate. Asigurătorul şi/sau asiguratul poate pretinde la repararea
prejudiciului cauzat prin contractul de asigurare declarat nul.
Asigurarea de răspundere civilă auto este una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate tipuri de
asigurare în Republica Moldova. Mii de persoane suferă anual vătămări corporale în accidente
auto şi alte sute de persoane decedează în astfel de accidente. Decesul neaşteptat al unui membru
al familiei , avarierea automobilului pot avea efecte financiare semnificative asupra unui individ
sau asupra unei familii. Asigurarea de răspundere civilă auto are ca obiect acoperirea
prejudiciului produs de asigurat unor terţe persoane , în condiţiile în care asiguratul este
răspunzător potrivit legii.
AORC reprezintă asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de
autovehicule. Obiect al asigurării obligatorii de răspundere civilă auto îl constituie răspunderea
civilă a posesorului de autovehicul în limitele teritoriale de acoperire ale asigurării.
Categoriile de persoane pasibile de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto:

35
1. persoanele fizice şi persoanele juridice care au în posesiune autovehicule supuse
înmatriculării pe teritoriul Republicii Moldova sînt obligate să se asigure pentru cazuri de
răspundere civilă auto ca urmare a prejudiciilor cauzate prin accident de autovehicul
produs în limitele teritoriale de acoperire ale asigurării.
2. persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova cu autovehicule înmatriculate în
străinătate se consideră asigurate dacă:
a) sînt asigurate în conformitate cu prezenta lege ;
b) posedă documente internaţionale de asigurare valabile în Republica Moldova.
Asigurarea de răspundere civilă auto este avantajoasă pentru toate părţile implicate în contractul
de asigurare: permite persoanei păgubite să primească despăgubirea cuvenită, asigurătorului să
încaseze primele de asigurare , iar asiguratului să-şi protejeze patrimoniul, deoarece prin
cumpărarea unei astfel de asigurări, el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică pentru prejudiciul
produs, decît în anumite excepţii.
Astăzi, reglementarea asigurărilor de răspundere civilă auto se face în baza Legii “ Cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, nr. 414-XVI
din 22 decembrie 2006.
Potrivit aceleiaşi legi, pentru prima dată prima de asigurare aferentă asigurării obligatorii de
răspundere civilă auto interne şi externe se stabileşte şi se actualizează cel puţin o dată pe an de
către Comisia Naţională a Pieţei Financiare după “Metodologia de calcul a primei de asigurare
de bază şi a coeficienţilor de rectificare” aprobată de Guvern prin Hotarirea nr. 318 din 17 martie
2008. Conform actului normativ amintit, toate companiile de asigurări autorizate să practice
asigurări RCA interne nu vor putea practica tarife de primă diferite faţă de cele notificate de
CNPF. Astfel, goanna dupa cota de piaţă nu se va realiza prin reduceri de prime ci prin
capacitatea de vînzare a produsului.
Prima de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă se
stabileşte în mărime de 500 lei.
Coeficientul de rectificare K1 se stabileşte în funcţie de tipul autovehicului, capacitatea
motorului, numărul de locuri sau masa totală a autovehiculului şi mărimea acestuia pentru
fiecare mijloc de transport este reflectată în tabelul nr.1.

36
Tabelul 1.Mărimea coeficientului de rectificare K1
Tipul autovehiculului Codul Coeficientul K1
a)Autoturisme (destinate transportului de persoane cu
maximum 9 locuri, inclusiv al conducătorului):
Pînă la 1200 cm3 11 0.7
între 1201-1600 cm3 12 1
între 1601-2000 cm3 13 1.1
între 2001-2400 cm3 14 1.2
între 2401-3000 cm3 15 1.5
Peste 3000 cm3 16 3.0
taxi 3.0
b) Autovehicule pentru transport de persoane:
Microbuze pentru transportarea a 10-17 persoane , 21 1.5
inclusiv conducătorul
Autobuze pentru transportarea a 18-30 persoane, 22 2
inclusiv conducătorul
Autobuze pentru transportarea a mai mult de 30 23 2.2
persoane, inclusiv conducătorul
troleibuze 24 3.0
c)Tractoare rutiere (cu excepţia tractoarelor rutiere
pentru semiremorci), avînd puterea motorului:
pînă la 45 CP inclusiv 31 0.5
De la 46 CP pina la 100 CP inclusiv 32 0.7
Peste 100 CP 33 0.9
d) Alte autovehicule decît cele menţionate, cu masa:
pînă la 3500 kg 41 1.5
între 3501-7500 kg 42 1.7
între 7501-16000kg 43 2
Peste 16000 kg 45 2.5
e) Motociclete:
Pînă la 300 cm3 51 0.3
Peste 300 cm3 52 0.5
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO
Coeficientul de rectificare K1 se stabileşte în funcţie de tipul autovehicului, capacitatea
motorului, numărul de locuri sau masa totală a autovehiculului şi mărimea acestuia pentru
fiecare mijloc de transport este reflectată în tabelul nr.1.
Coeficientul de rectificare K2 se stabileşte în funcţie de intensitatea traficului auto în anumite
teritorii de utilizare a autovehiculului. Pentru persoane fizice teritoriul de utilizare se stabileşte
de către asigurător la încheierea contractului în conformitate cu domiciliul posesorului drept
sursă de confirmare a căruia serveşte fişa de însoţire a buletinului de identitate a potenţialului
asigurat.

37
Tabelul 2. Mărimea coeficientului de rectificare K2 stabilit în funcţie de teritoriul de utilizare a
autovehiculului
Domiciliul posesorului Codul Coeficientul K2
Municipiul Chişinău 1 1.4
Municipiul Bălţi 2 1.0
Alte localităţi ale ţării 3 0.9
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO

Coeficientul de rectificare K3 se stabileşte în funcţie de vîrsta şi de vechimea în conducere a


utilizatorului autovehiculului, se aplică la încheierea contractelor cu număr limitat de persoane şi
este reflectat în tabelul nr.3.
Tabelul 3 Stabilirea coeficientului de rectificare K3
Vîrsta şi vechimea în conducere Codul Coeficientul K3
Vîrsta pînă la 23 ani inclusiv şi vechimea în conducere 1 1.2
de pînă la 2 ani
Vîrsta pînă la 23 ani inclusiv şi vechimea în conducere 2 1.1
de peste 2 ani
Vîrsta peste 23 ani şi vechimea în conducere de pînă 3 1.0
la 2 ani
Vîrsta peste 23 ani şi vechimea în conducere de peste 4 0.9
2 ani
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO

Coeficientul de rectificare K4 se stabileşte în funcţie de tipul contractului şi este reflectat în


tabelul nr.4.

Tabelul 4.Stabilirea coeficientului de rectificare K4


Tipul contractului Codul Coeficientul K4
Cu indicarea persoanelor admise să utilizeze 1 1.0
autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr
limitat de persoane)
Fără indicarea persoanelor admise să utilizeze 2 1.2
autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr
nelimitat de persoane)
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO

Coeficientul de rectificare K5 se stabileşte în funcţie de statutul juridic al posesorului


autovehicului şi mărimea acestuia este reflectată în tabelul nr.5.

38
Tabelul nr.5
Stabilirea coeficientului de rectificare K5
Statutul juridic al posesorului autovehiculului Codul Coeficientul K5
Persoane fizice 1 0.9
Persoane juridice, inclusiv persoane fizice- 2 1.5
antreprenori
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO

Coeficientul de rectificare K6 se aplică pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate


şi utilizate temporar pe teritoriul Republicii Moldova ( în cazul în care nu posedă documente
internaţionale valabile în Republica Moldova). Prima de asigurare pentru autovehiculele
menţionate se va calcula în baza coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, aprobată prin Hotarîrea Guvernului
nr.318 din 17.03.2008.
Tabelul 6
Stabilirea coeficientului de rectificare K6
Locul înmatriculării autovehiculului Coeficientul K6
În afara Republicii Moldova 3

Coeficientul de rectificare K7 se stabileşte în funcţie de termenul asigurării. În cazul încheierii


contractului de asigurare pentru o perioadă mai mică de 12 luni , conform art. 12 , alin (2) si (3)
al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule, se aplică pentru fiecare lună 1/10 din prima de asigurare
anuală calculată pentru unitatea de transport pentru care se face asigurarea. Prima calculată astfel
nu poate depăsi prima de asigurare aferentă perioadei de asigurare de 12 luni. Mărimea acestui
coeficient este reflectată în tabelul nr.7.

Termenul asigurării în cazul încheierii Coeficientul de rectificare K7


contractului de asigurare pentru o
perioadă mai mică de 12 luni
15 zile 0.05
1 luna 0.1
2 luni 0.2
3luni 0.3
4 luni 0.4
5 luni 0.5
6 luni 0.6
7 luni 0.7

39
8 luni 0.8
9 luni 0.9
10 luni şi peste 1.0
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO

Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, numită şi RCA


reprezintă în momentul de faţă una dintre puţinele tipuri de asigurări a căror încheiere este
obligatorie în Republica Moldova. De-a lungul timpului, după anii 1990, asigurarea obligatorie
de răspundere civilă auto a devenit una dintre cele mai importante asigurări de răspundere civilă
în ţara noastră. Acest lucru se datorează nu numai faptului că este o asigurare obligatorie, dar şi
că reprezintă o protecţie a populaţiei de cele mai frecvente accidente şi anume accidentele auto,
iar pierderile financiare în urma lor sunt substanţiale, atît de bunuri cît şi omeneşti.

2.2. Analiza pieţei de asigurări din Republica Moldova

Cererea de asigurare vine din partea persoanelor fizice şi unităţilor economice, preocupate de
protecţia lor dar să şi ofere securitate salariaţilor.
Cererea de asigurări vine din partea persoanelor juridice, interesate în protejarea activelor de care
dispun împotriva pericolelor care le ameninţă.
Oferta de asigurare este prezentată de societăţile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat
sau mixt, de organizaţiile mutuale de asigurare şi tontine.
Societăţile comerciale de asigurare, urmăresc realizarea de profit indiferent de forma de
proprietate. Acestea sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la : mărimea
capitalului social minim subscris şi vărsat; mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma; rezervele
de prime şi/sau de daune pe care trebuie să le constituie, etc.
Organizaţiile de tip mutual - efectuează operaţii de asigurare pentru membrii lor, potrivit
statutelor acestora, avînd la bază principiul mutualităţii; ele urmăresc ajutorarea membrilor lor,
nu obţinerea de profit. Fiecare membru al unei organizaţii mutuale are o dublă calitate : de
asigurat şi de asigurător. În calitate de asigurat, fiecare membru al grupului participă la formarea
fondului comun de asigurare, cu contribuţia ce i-a fost stabilită.

40
Tontinele sunt asociaţii constituite pentru o perioadă de timp, în decursul căreia membrii
asociaţiei varsă la fondul comun o cotizaţie. La expirarea termenului pentru care a fost constituită
asociaţia, suma rezultată din capitalizarea cotizaţiei de-a lungul anilor se împarte între membrii
supravieţuitori.
O problemă referitoare la caracterul pieţei asigurărilor ar fi aceasta: este aceasta o piaţă
concurenţială perfectă sau imperfectă?
Caracteristicile unei pieţe considerate perfecte :
1. Omogenitatea produsului. Pe piaţa asigurărilor nu se comercializează un singur
produs, “asigurarea”, ci o gamă largă de servicii, constînd în asigurări împotriva diferitelor
riscuri.Un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul.Pe piaţa asigurărilor nu se
concurează societăţile comerciale “în general” ci societăţile avînd acelaşi profil, cele care “vînd”
acelaşi tip de produs adică încheie asigurări împotriva aceluiaşi risc.
2. Transparenţa pieţei. În piaţa de mărfuri, fiecare produs poartă o etichetă cu preţul de
vînzare, în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă - publicitate în mass - media nu ar fi
suficientă pentru convingerea unei persoane interesate.
3. Atomizarea pieţei. Piaţa este considerată atomizată atunci cînd ea reuneşte un număr
atît de mare de ofertanţi şi de solicitanţi, astfel încît nici unul nu poate influenţa funcţionarea
acesteia.
4. Libertatea de intrare şi ieşire pe piaţă a participanţilor. Creşterea sau scăderea
numărului organizaţiilor de asigurare este rezultatul apariţiilor pe piaţă a noi societăţi, asociaţii
mutuale ori a altor tipuri de organizaţii, concomitent cu ieşirea altora, prin lichidare sau
fuzionare.Acest lucru ne arată că piaţa asigurărilor este deschisă , în continuă mişcare şi este
supusă unei supravegheri atente din partea autorităţilor publice.
5. Descentralizarea deciziilor - societăţile de asigurare sunt obligate să ţină seama de
prevederile legale în materie pentru a nu-şi prejudicia interesele sale şi nici pe ale terţilor.
Figura nr.1
Legăturile dintre asiguraţi şi asigurători pe piaţa asigurărilor

Agenţi Instituţii Organizaţii Organizaţii Persoane


economic publice cu scop fără scop fizice
i lucrativ lucrativ

cu capital

de stat privat mixt ASIGURAŢI = CERERE DE ASIGURARE

41
Intermediari

ASIGURĂTORI = OFERTĂ DE ASIGURARE

Societăţi Societăţi de Asociaţii


de asigurare - mutuale de
asigurare reasigurare asigurare

cu capital

de stat privat mixt

Figura 1. Văcărel I., Bercea F., ,, Asigurări şi reasigurări’’, Ed. Expert, Bucureşti, 2006;

Sistemul de asigurări reprezintă un atribut indispensabil al fiecărei societăți. Eficiența pieței de


asigurări este un indicator, care caracterizează în general dezvoltarea economică a oricărui stat și
a unor ramuri aparte ale economiei naționale – în particular. (asig. O cale atit de lunga)
Piața asigurărilor din Republica Moldova este o piață în formare. Dimensiunea reală a pieței
este, însă, destul de restrînsă, chiar dacă evoluția acesteia, după 1990, a fost una pozitivă, piața
fiind în continuă dezvoltare și creștere.
Activitatea sferei de asigurare, în Republica Moldova, cunoaște o istorie de mai bine de 100 de
ani. Însă, cu adevărat, o dezvoltare mai dinamică, mai distinctă se atestă doar după cel de-al
Doilea Război Mondial. De asemenea pînă în anul 1991, industria asigurărilor a purtat un
caracter exclusiv de stat, compania “Gosstrah”fiind unicul prestator de servicii în acest domeniu.
Tranziția Republicii Moldova la economia de piață se caracterizează prin particularități
complexe, reforma economică reprezentînd resortul de fond al procesului în plină derulare.
Metamorfozele în speță vizează plenar și domeniul asigurărilor și-și găsesc o expresie distinctă
în acțiunile inițiate pe plan organizatoric și funcțional în 1991. Practic, din acest moment,
demarează un amplu lanț de restructurări transante a sferei asigurărilor avînd drept finalitate
demonopolizarea sectorului în cauză și constituirea unor societăți comerciale de asigurări.
(interdependenta..........)
Astfel s-a impus modificarea structurilor organizatorice existente în activitatea de asigurare-
reasigurare, precum și a efectuării reglementării în acest sens pe noi baze a raporturilor
contractuale, a perfecționării instrumentelor și tehnicilor de lucru utilizate de societățile
comerciale, de intermediere și alte prestări de servicii. ( constituirea si functionarea ..)

42
Astăzi putem vorbi despre o nouă etapă în dezvoltarea pieţei asigurărilor din Republica
Moldova. Republica Moldova se caracterizează printr-un proces de consolidare a pieței de
asigurări. Piața serviciilor de asigurare din republica Moldova, similar altora, este caracterizată
de ritmuri dinamice de creștere. Aspectul concurențial al pieței, adaptarea cadrului juridic,
introducerea unor norme obligatorii și majorarea taxelor la serviciile obligatorii existente,
precum și dezvoltarea sectoarelor conexe, cum sunt serviciile leasing, comercializarea
atoturismelor și creditarea ipotecară reprezintă factori ce vor asigura dezvoltarea durabilă și
continuă.
O inovație e și divizarea clară a asigurărilor de viață de asigurările generale nu doar la capitolul
structurii serviciilor de asigurare, dar și a tipului de activitate pe care îl pot desfășura companiile
de asigurări, exclusiv asigurările de viață sau asigurările generale.
Piața asigurărilor urmează să suporte modificări structurale în următorii ani drept efect al noii
Legi cu privire la asigurări nr.407 din 21.12.2006, potrivit căreia asigurătorii care, la data intrării
în vigoare a prezentei legi, dețin licențe pentru practicarea activității de asigurare, vor trebui să se
conformeze prevederilor art.8, art.20 alin.(1) si art.31 alin.(6) în termen de 5 ani de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, urmînd să dispună de un capital social nu mai mic de:
- 4 milioane de MDL – peste 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06
aprilie 2008);
- 6 milioane de MDL - peste 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06
aprilie 2009);
- 9 milioane de MDL - peste 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06
aprilie 2010);
- 12 milioane de MDL - peste 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06
aprilie 2011);
- 15 milioane de MDL - peste 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06
aprilie 2012);
În același timp pentru diferite tipuri de asigurări se aplică următorii coeficienți:
 coeficientul 1 – pentru activitate de asigurări generale;
 coeficientul 1,5 – pentru activitate de asigurări de viață;
 coeficientul 2 – pentru activitate de reasigurare exclusivă.
Datorită acestei legi, piața asigurărilor ar trebui să se restrîngă estimativ pînă la 20-23 de
companii. Numărul lor deja s-a diminuat de la 38 în 2004 la 24(care practică activitate în
domeniul asigurărilor) în anul 2011.

43
Piața Republicii Moldova este mică, dar interesantă pentru operatorii internaționali. Acest fapt
este certificat de practicarea investițiilor de portofoliu. O cotă substanțială a liderului pieței
asigurărilor „MOLDASIG”, pe parcursul anului 2008, a fost achiziționată de către compania rusă
„Rogosstrah”. În anul 2009 a fost înregistrat un nou operator pe piața asigurărilor din Republica
Moldova, și anume compania „GRAWE CARAT ASIGURARI”, ca rezultat al fuziunii
companiei „GRAWE CARAT Asigurări de Viață” și „CARAT”. De asemenea pe piața
moldovenească de asigurări a intrat asigurătorul european „Vienna Insurrance Group” (VIG) prin
preluarea Societății de Asigurări-reasigurări „DONARIS GROUP”, care este printre liderii pieței
de asigurări din Europa Centrala și de Est, fiind prezentă în 22 de țări, cu sediul central la Viena.
În viitorul apropiat, se așteaptă încheierea tranzacțiilor care vor implica companii străine cu
renume. Un exemplu este cazul companiei „ËXIM-ASINT”, care încearcă să atragă în Moldova
grupul de companii din Israel „HAREL”. În Israel compania ocupă poziția a treia pe piața
asigurărilor.
Intrarea pe piață a investitorilor străini va duce la consolidarea treptată a companiilor de asigurări
și ar putea crește nu doar capacitatea de asigurare și durabilitatea financiară, dar va oferi și o
oportunitate de a îmbunătăți calitatea serviciilor de asigurare locale.
Tendința de dezvoltare a pieței de asigurări din Republica Moldova este determinată de o serie de
indicatori, ce caracterizează calitatea serviciilor prestate de companiile locale de asigurare și,
înainte de toate, de capacitatea financiară a acestora de a-și onora obligațiunile asumate. Cel mai
reprezentativ indicator al dezvoltării industriei asigurărilor rămîne a fi volumul total al primelor
de asigurare subscrise ,( inclusiv primile primite în reasigurare), care pe parcursul perioadei de
studiu se află în continuă ascensiune.
Volumul total al primelor subscrise de societățile de asigurări, în anul 2008, a fost de 837 228
mii lei, în creștere cu 15,6% față de anul precedent, în conformitate cu datele Comisiei Naționale
a Pieței Financiare ( CNPF) . În mărime absolută, valoarea primelor subscrise a consemnat o
creștere cu 113 mln. lei în 2008 față de 2007. Însă atît în mărimi absolute, cît și în cele relative
creșterea este mai redusă decît în anul 2007, cînd volumul primelor subscrise a fost cu 165,2
mln. lei mai mare decît în 2006. Volumul primelor de asigurare în anul 2009 a fost de 816,5 mln.
lei și la finele anului 2011 acest indicator se cifrează la 1006,32 mln.
Însă creșterea primelor încasate este de fapt atrasă de conjunctura evolutivă a creșterii economiei
naționale integral și mai puțin de aspectul calitativ de consolidare a pieței de asigurări. Astfel,
prin implimentarea reformei în domeniul asigurărilor se tinde spre transformarea sectorului
existent de asigurări într-o industrie modernă, care să permită realizarea funcției primare a
asigurărilor: gestionarea prudentă a riscurilor, astfel încît să se garanteze capacitatea de a

44
satisface , în orice moment, angajamentele față de deținătorii de polițe. Pornind de la această
premisă, consolidarea sistemului asigurărilor are o importanță majoră în asigurarea funcționării
stabile a acestuia.
Ținînd cont de acest fapt, se depun eforturi orientate spre sporirea supravegherii prudențiale și
stabilității companiilor de asigurări din republică prin majorarea exigentțelor în special în partea
ce ține de:
 implementarea normelor de prudență financiară, de formare și plasare a rezervelor de
asigurare și normativelor de solvabilitate recunoscute la nivel internațional, care va
contribui la susținerea gradului de siguranță a asigurărilor;
 reorganizarea companiilor de asigurări în formă de societăți pe acțiuni, care va duce
nemijlocit la ridicarea gradului de responsabilitate față de consumatorii produselor de
asigurare, instituirea procedurilor de control intern și guvernare corporativă;
 automatizarea și informatizarea activității participanților profesioniști al pieței
asigurărilor, inclusiv în domeniul ținerii evidenței contabile, care va permite ridicarea
nivelului transparenței operațiunilor efectuate de către companiile de asigurări,
accelerarea proceselor de elaborare, prelucrare și analiză a informației, precum și
crearea unei baze de date la nivel național pentru unele tipuri de asigurări.
Aceste și alte cerințe, urmăresc, în primul rînd, consolidarea pieței asigurărilor, protejarea
intereselor asiguraților, evaluarea prudentă a riscurilor ți ridicarea stabilității companiilor de
asigurări.

Figura 2. Dinamica primelor și despăgubirilor de asigurare


Sursa: Comisia Nationala a Pietei Financiare

45
Conform datelor prezentate în figura 2. vedem că volumul primelor brute subscrise pentru anii
2005-2008 a crescut cu 423 871 mii lei, de la 413 357 mii lei, în anul 2005, pînă la 837 228 mii
lei, în anul 2008. Volumul primelor brute subscrise în anul 2009 constituie 816 551 mii lei,
înregistrînd o scădere în perioada de referință cu 20677 mii lei față de rezultatele anului 2008.
Piața asigurărilor în cursul anilor 2005-2008 a crescut simțitor, și anume cu 202, 54%, iar în
perioada 2008-2009 înregistrează o scădere. Din diagrama observăm că ritmul de creștere nu a
fost stabil pe parcursul întregii perioade. Deci se observă fluctuații importante, în anul 2006,
creșteri de 135,39%, și la fel de importante scăderi ale ritmului de creștere în anul 2007, de
129,40%.
Un miliard de lei moldovenești a contabilizat anul 2011 piața de asigurări din Republica
Moldova, potrivit cifrelor publicate de Comisia Națională a Pieței Financiare, în creștere
nominală în monedă națională cu 10 puncte procentuale, raportat la anul 2010. În monedă
europeană, piața de asigurări s-a cifrat la 61,6 mil. EUR, în creștere în valoare absolută cu 5,8
mil. EUR.
Volumul total al subscrierilor realizate de asigurători pe segmentul de asigurări generale s-a cifrat
la 940,8 mil. MDL (57,6 mil. EUR), reprezentînd 93,5% din totalul pieței. Ca și în anii anteriori,
asigurările auto au generat cea mai însemnată cantitate de business pentru companiile de
asigurare. Asigurările auto facultative de tip CASCO au reprezentat în portofoliul pietei 19,1% -
echivalentul a 192,6 mil. MDL (11,8 mil. EUR), în vreme ce polițele obligatorii RCA au generat
asigurătorilor un volum de prime brute subscrise care a totalizat 229,7 mil. MDL (14,1 mil.
EUR) - 22,8% din totalul pieței. Totodată, 19% din totalul afacerilor asigurătorilor moldoveni a
fost generat de polițele Carte Verde: subscrieri de 190,9 mil. MDL (11,7 mil. MDL).
Asigurarile property (incendiu, calamități naturale și alte asigurări de bunuri, însumate)
reprezintă a doua categorie de business pentru asigurătorii moldoveni: valoarea primelor brute
subscrise pe aceste două clase a totalizat în anul anterior 107,5 mil. MDL (6,6 mil. EUR),
echivalentul a 10,7% din totalul pieței de asigurare.
Segmentul de asigurări de viață a contabilizat anul trecut 65,5 mil. MDL(4 mil. EUR),
consemnînd o creștere de circa 22%, însă acest segment a contribuit cu doar 6,5% la totalul
realizărilor pieței.
Se simte o îmbunătățire a încasării primelor la unele companii de asigurări la sfîrșitul anului
2011. Informația o prezentăm în topul celor 10 companii după volumul încasărilor, expuse în
tabelul 9.

46
Topul companiilor de asigurare din Republica Moldova, alcătuit dupa criteriul volumului de
prime brute subscrise, indică pe primele doua poziții societățatile de asigurare MOLDASIG și
ASITO, cu cote de piață de 27,62%, respectiv 15,33%.
Pe următoarele poziții s-au situat GRAWE CARAT (11,32%), MOLDCARGO (9,28%) și
DONARIS Group (8,27%).
Toate calculele realizate au la bază rezultatele comunicate de Comisia Națională a Pieței
Financiare.

Tabelul.9 Topul asigurătorilor după volumul primelor încasate la finele anului 2011
Sursa: elaborata de autor in baza informatiei de la CNPF
Nr crt. Compania de asigurari Primele incasate, lei Cota de piata, %
1 MOLDASIG 281 920 000 27,62
2 ASITO 156 460 000 15,33
3 GRAWE CARAT ASIGURARI 115 630 000 11,32
4 MOLDCARGO 94 720 000 9,28
5 DONARIS GROUP 84 440 000 8,27
6 ACORD GROUP 53 230 000 5,21
7 EUROASIG 40 170 000 3,93
8 VICTORIA ASIGURARI 36 750 000 3,60
9 TRANSELIT 25 000 000 2,44
10 KLASSIKA ASIGURARI 24 780 000 2,42
Alti asiguratori 107 490 100 10,53
Total piata 1 020 590 100 100

Pentru riscurile asigurate conform contractelor încheiate, societățile de asigurare achită


asiguraților sume ce reprezintă despăgubiri de asigurare în cazul producerii unor daune asigurate.
Astfel pe parcursul anilor 2005-2008 volumul despăgubirilor de asigurare a crescut cu 152 490
mii lei, de la 121 326 mii lei- în anul 2005 pînă la 273 816 mii lei – în anul 2008.
Pe parcursul anului 2010, volumul total al despăgubirilor au constituit 322 694 mii lei. Creșterea
volumului total al despagubirilor pentru perioada de 3 ani în marime de 225,69% depășește
volumul primelor de asigurare cu 23,15 p.p., ceea ce reprezintă un factor indirect negativ ce
indică scăderea rentabilității și creșterea pierderilor pieței de asigurare în Republica Moldova.

47
În tabelul 10 prezentăm topul celor 10 companii după volumul despăgubirilor la finele anului
2011.
Analog ritmului de creștere a primelor de asigurare subscrise, ritmul de creștere a despăgubirilor
înregistrează cea mai mică valoare în anul 2008, la nivelul de 106,35%, și cel mai înalt nivel în
anul 2006 (157,68%). În anul 2005, ritmul de creștere a despăgubirilor – 119,49% a depășit
ritmul de creșere a primelor de asigurare subscrise cu 10,43 p.p., în anul 2006 (157,68%) – cu
22,29 p.p. Punctul de cotitură în această tendință negativă de creștere a constituit anul 2007, în
care volumul total al despăgubirilor a atins nivelul de 123,02%, ceea ce este la un nivel mai
scăzut decît ritmul de creștere a primelor de asigurare subscrise cu 6,38 p.p. În anul 2008, ritmul
de creștere atît al primelor de asigurare subscrise 9115,61%, cît și al despăgubirilor de asigurare
(116,35%) se găsește aproximativ la același nivel, cu depășirea ritmului de creștere al
despăgubirilor de asigurare totale față de cel al primelor subscrise cu 0,74 p.p. Pentru anul 2011
observăm o creștere a volumului despăgubirilor, de la 322694

Tabelul 10. Topul asigurătorilor după volumul despăgubirilor plătite la finele anului 2011

Nr. Crt Compania de asigurari Despagubiri Cota de piata, %


platite,lei
1 MOLDASIG 97 460 000 32,53
2 ASITO 68 440 000 22,84
3 DONARIS-GROUP 29 580 000 9,87
4 GRAWE CARAT ASIGURARI 24 630 000 8,22
5 MOLDCARGO 22 530 000 7,52
6 VICTORIA ASIGURARI 21 150 000 7,06
7 EUROASIG-GROUP 18 220 000 6,08
8 GARANTIE 12 220 000 4,07
9 KLASSIKA ASIGURARI 10 520 000 3,51
10 MOLDOVA ASTROVAZ 7 030 000 2,34
Total 299 560 000 100
Sursa: Elaborata de autor in baza informatiei de la CNPF

Un indicator important pentru compania de asigurări sunt activele pe care le posedă și le


utilizează compania. Mai jos prezentăm evoluția activelor totale și activelor nete ale companiilor
de asigurări din Republica Moldova, caracterizată printr-un trend pozitiv.
În perioada analizată, activele totale pe piața asigurărilor au crescut de la 604 734, în anul 2005,
pînă la 1 886 398 mii lei, în perioada anului 2010. Creșterea activelor totale s-a menținut la
nivelul de 120-140% în an. Astfel, comparativ cu perioadele precedente, activele totale s-au
majorat:

48
 în anul 2005 cu 159 652 mii lei;
 în anul 2006 cu 236 494 mii lei;
 în anul 2007 cu 173 329 mii lei;
 în anul 2008 cu 319 370 mii lei;
 în anul 2009 cu 201 370 mii lei.
Tabelul 11. Topul asigurătorilor după volumul activelor totale la finele anului 2010
Nr. Crit Compania de asigurari Active locale, lei Cota de piata, %
1 MOLDASIG 393284825 27,22
2 ASITO 348501311 24,12
3 GRAWE CARAT ASIGURARI 161457779 11,18
4 MOLDCARGO 57824279 4,00
5 MOLDOVA-ASTROVAZ 55717224 3,86
6 SIGUR-ASIGUR 44800107 3,10
7 VICTORIA ASIGURARI 41601442 2,88
8 DONARIS-GROUP 37134404 2,57
9 EXIM-ASINT 30975817 2,14
10 GARANTIE 28852665 2,00
Alti asiguratori 244440739 16,92
Total piata 1444 590 592 100,00
Sursa: Elaborata de autor in baza informatiei de la CNPF

În perioada analizată, activele nete ale companiilor de asigurări au continuat trendul pozitiv al
anilor precedenți, înregistrînd o majorare de la 229 476 mii lei, în anul 2005, la 711 685 mii lei,
la finele anului 2009. În perioada 2005-2007, creșterea activelor nete a fost la un nivel mai
inferior decît creșterea activelor totale, ceea ce a condus la o scădere treptată a cotei activelor
nete la nivelul de 37,95%, în anul 2005, la 35,96% , în anul 2007, sau cu 1,99 p.p. Pe parcursul
anilor 2007 și 2009 creșterea activelor nete, în total pe piață, a depățit creșterea activelor totale,
ceea ce a condus la majorarea cotei activelor nete de la 35,96% la 49,27% sau cu 13.31 p.p.
Acest fapt a fost influențat de implementarea noilor prevederi ale Legii cu privire la asigurări,
care stabilețte expres necesitatea majorării capitalului statutar al asigurătorilor. Totodată, nu este
de neglijat și intrarea în capitalurile asigurătorilor a unor investitori străini importanți, care au
contribuit semnificativ la majorarea capitalurilor companiilor.

49
Figura 3. Evoluția activelor totale și activelor nete ale companiilor de asigurări din Republica
Moldova
Sursa: Elaborata de autor in baza informatiei de la CNPF

Pentru asigurători o foarte mare importanță o are studiul asupra clienților potențiali de a se
asigura. În acest scop, cercetările arată că auditoriul potențial de a se asigura poate fi clasificat
după diverse criterii astfel:
1. Auditoriul-țintă principal:
 Nivel mediu al veniturilor disponibile: 2 500-4 500 (media lunară pe un membru al
gospodăriei), lei;
 Proprietate: autoturisme ( cu pret 3 500-12 000 Euro), apartamente și case;
 Nivel de instruire: universitar, mediu de specialitate, mediu general, general
obligatoriu;
 Ocupație: în principal funcționari, dar acest criteriu nu este semnificativ;
 Amplasarea geografică: municipii, localități cu populație stabilă peste 15 mii;
 Preferințe de consum: asigurarea autoturismelor și a răspunderii civile a deținătorilor
de autovehicule.
2. Auditoriul- țintă complementar:
 Nivel mediu al veniturilor disponibile 4 500 lei și mai sus ;
 Proprietate: autoturisme ( cu preț 12 500 euro și mai mult), apartamente și case;
 Nivel de instruire: universitar, mediu de specialitate, mai rar mediu general;
 Ocupație: funcționari, top management, patroni de întreprinderi;

50
 Amplasare geografică: municipii, localități cu populație stabilă peste 15 mii;
 Preferințe de consum: asigurarea autoturismelor și a răspunderii civile a deținătorilor
de autovehicule.
Tabelul 12.Topul asigurătorilor după volumul activelor nete la finele anului 2010
Nr. Compania de asigurari Active nete, lei Cota de piata, %
Crit.
1 ASITO 178 950 505 25,14
2 MOLDASIG 154918458 21,77
3 GRAWE CARAT ASIGURARI 65612430 9,22
4 MOLDOVA ASTROVAZ 36120092 5,08
5 SIGUR-ASIGUR 34554361 4,86
6 MOLDCARGO 27640676 3,88
7 VICTORIA-ASIGURARI 24266231 3,41
8 AUTO-SIGURANTA 19251660 2,71
9 VICTORIAASIG 18348772 2,58
10 TRANSELIT 16806252 2,36
Alti asiguratori 135215143 19,00
Total Piata 711684580 100,00
Sursa: Elaborata de autor in baza informatiei de la CNPF

Faza actuală a asigurărilor din Moldova poate fi caracterizată drept una de cotitură, în care se
încearcă a pune bazele unor noi reguli de joc pentru principalii actori ai pieţei – asiguraţii şi
asigurătorii , se conturează noi arbitri, dar apar şi noi roluri pentru întregirea infrastructurii. Toate
acestea se produc într-un răstimp foarte compact şi generează apariţia anumitor “găuri negre” în
stare să scoată în afara “monitoarelor” o activitate de asigurare dubioasă.
Cauza principală a rămînerii în urmă a sectorului de asigurări nu rezidă anume în sărăcia
populaţiei şi economiei moldoveneşti. Dacă acesta ar fi fost motivul, cel puţin conform ponderii
primelor de asigurare în PIB noi nu am rămînea în urmă de mai mult de două ori de vecinii
noştri, care nu sunt cu mult mai bogaţi. Banii nu ajung niciodată şi tuturor, dar iată în ce mod să-i
folosim şi ce să neglijăm – decide fiece om şi întreprindere separat. Spre exemplu, salariul mediu
anual în Moldova a depăşit deja 30 mii de lei, încă 6-7 mii lei anual pentru fiecare locuitor al
republicii constituie încasările de la gastarbaiterii noştri, iar locuitorul în medie cheltuie pe
asigurări doar 150 lei anual. Pentru baruri, dulciuri, obiecte de unică folosinţă, mese îmbelşugate
şi fleacuri se cheltuie de multe ori mai mult. Aşa că problema în modul evident nu constă în
lipsa de mijloace.
Cred, că unul din marile lacune ale asigurătorilor şi nu numai, este lucrul insuficient cu
potenţialii clienţi – întreaga populaţie a ţării. În Moldova nu se difuzează emisiuni televizate
sistematice privind asigurările pentru informarea populaţiei, nu sunt ediţii specializate şi rubrici

51
permanente în ziare şi reviste, nu există experţi-comentatori independenţi cu autoritate. Nici pe
departe nu toţi asigurătorii, companiile şi agenţii de asigurări, brokerii nu au cel puţin pagini
web. În genere este imposibil de a găsi lista completă cu denumirile şi adresele acestor agenţi,
dar şi majoritatea acestor întreprinderi sunt firme mici cu 2-3 angajaţi. Brokerii de asigurări,
care în mod teoretic ar trebui să lucreze numai în interesul clienţilor asiguraţi, în Moldova real
sunt aceeaşi agenţi de asigurări. Ei deţin contracte cu una sau două-trei companii de asigurări şi
sunt remuneraţi tot de ele, şi, corespunzător puţin probabil ca ei să recomande clientului o altă
companie de asigurări, chiar dacă condiţiile acesteia sunt cu mult mai favorabile pentru client.
Care sunt cauzele că în Republica Moldova cultura asigurărilor este la un nivel scăzut ?
1. Lipsa tradiţiilor în cadrul societăţii moldoveneşti în sensul apelării la serviciile de asigurare.
Asigurările în forma lor clasică au apărut, s-au dezvoltat şi perfecţionat în state cu economie
capitalistă, în cadrul căreia există o veritabilă instituţie a proprietăţii private. Toate acestea
ne-au lipsit. Suntem un stat cu tradiţii şi succese economice modeste, în care domeniul
asigurărilor niciodata n-a jucat un rol important. Economia bazată pe sectorul agricol şi
faptul că majoritatea populaţiei provine din zona rurală a determinat şi o mentalitate
respectivă .Necătînd, că asigurările sunt a doua sursă de creditare a unei economii naţionale
după domeniul bancar, statul n-a promovat şi dezvoltat acest sector atît de important pentru
societate.
2. Lipsa surselor financiare pentru asigurare. Marea majoritate a populaţiei dispunde de surse
financiare modeste, ea fiind preocupată de alte probleme, pe care le consideră mult mai
importante decît asigurarea. Astfel unul din factorii ce influenţează cererea în servicii de
asigurare este nivelul scăzut al veniturilor cetăţenilor .
3. Nihilismul financiar şi juridic . Lipsa cunoştinţelor economice şi juridice este o problemă
destul de acută pentru societatea noastră . În conseciţă, managementul riscului chiar la un
nivel elementar e inexistent – majoritatea nu-şi analizează riscurile la care sunt supuşi.
4. Neîncrederea populaţiei faţă de companiile de asigurare locale. O parte din vină indiscutabil
o poartă cetăţenii, care pot fi calificaţi ca înapoiaţi civilizaţi, în sensul că trăind în secolul
XXI şi avînd la dispoziţie instrumentele menite să le protejeze interesele patrimoniale, ei nu
le utilizează. Chiar şi în situaţia unei insuficienţe de informaţii privind asigurările, lipsa
unor surse financiare considerabile, acestea nu pot servi drept motiv principal ce ar justifica
utilizarea redusă a serviciilor de asigurare. Care ar fi explicaţia, că şi persoanele cu venituri
considerabile nu apelează la servicii de asigurare? Răspunsul ar fi nivelul scăzut al culturii
generale şi mentalitatea arhaică a majorităţii populaţiei . Dacă e să privim şi să analizăm
situaţia mai profund, şi nu în mod unilateral, cum o fac majoritatea asigurătorilor şi

52
intermediarilor, vom depista următoarele: cultura asigurărilor nu este catalizatorul
dezvoltării pieţei de asigurări, ci rezultatul, indicatorul nivelului dezvoltării şi maturităţii
pieţei. Reieşind din condiţiile sociale, culturale şi economice din Republica Moldova, nu
putem să avem o altă cultură a asigurărilor decît cea existentă.
Responsabilitatea pentru situaţia creată, în cea mai mare parte, aparţine însă asigurătorilor .
Asigurătorii oferă şi vînd protecţie . Atunci cine dacă nu ei, împreuna cu intermediarii, au
sarcina să-şi formeze şi educe clientul? Ei ar trebui să-şi pună un şir de întrebări: ce au făcut ei
în toţi aceşti ani pentru promovarea necesităţii asigurărilor şi imaginii sale în rîndul populaţiei?
De ce nivelul încrederii faşă de asigurători e atît de jos? Ce fel de clienţi şi-au format şi
educat ? Cum formează ei cultura asigurărilor al clienţilor săi?
Problema principală din cadrul relaţiilor asigurător-asigurat nu este că asigurătorii nu achită
despăgubiri, ci faptul cum decurge acest proces, mă refer la cultura joasă a deservirii clienţilor
şi contractelor . Managementul superior al companiilor poate elabora orice planuri tactice şi
strategice, acţionarii să investească orice sume de bani, dar dacă executorii începînd cu
secretara şi terminînd cu şefii de departamente nu sunt instruiţi să deservească clientul, aceste
planuri vor fi anihilate din start.
Cu regret majoritatea asigurătorilor locali nu implimentează sisteme de instruire bazate pe
studierea psihologiei relaţiilor vînzător-client . Acţiunile asigurătorilor noştri denotă că ei încă
nu au conştientizat un şir de momente extrem de importante :
a. faptul cum a fost deservit asiguratul, va determina dacă se va mai asigura el la
această companie în continuare, şi dacă se va mai asigura în genere vreo dată ;
b. tendinţa de a subscrie cu orice preţ, transformă cultura asigurărilor în incultură,
clientul face asigurări nu pentru a obţine protecţie, ci pentru a obţine alte beneficii
materiale.
Acei asigurători ce doresc să supravieţuiască şi să se dezvolte în continuare trebuie să înţeleagă,
că atuul principal în lupta concurenţială vor fi : transparenţa şi calitatea serviciilor prestate .
La moment însă, calitatea serviciilor oferite de asigurătorii locali încă lasă de dorit. Încercaţi să
procuraţi o poliţă după orele 18.00 în zilele de lucru, sîmbătă sau duminică ! În Republica
Moldova doar o singură companie activează în regim de 24/24 de ore, nu există centre de
contact sau companii de asistenţă, paginile de internet nu se actualizează ani în şir . Oficiile şi
aspectul colaboratorilor companiilor de asigurări nici nu pot fi comparate cu cele ale băncilor .
Majoritatea colaboratorilor companiilor nu cunosc şi nu posedă tehnici de comunicare şi vînzări,
iar deseori chiar şi elementarele norme ale bunelor maniere.Cu toate acestea de a comunica cu

53
colaboratorii societăţilor de asigurare, astăzi e mai plăcut decît cîţiva ani în urmă Tabelul
13.Evoluţia pieţei asigurărilor din Republica Moldova în raport cu alte ţări cu evoluţie similară
Ţara Volumul primelor de Cota în raport cu PIB , % Prime de asigurare pe cap
asigurare , mln $ de locuitor , $
2008 2009 2008 2009 2008 2009
Rusia 23190,3 31613,5 2,3 2,4 163,1 222,6
Belorusia 257,6 310,4 0,7 0,7 26,5 32,0
Kazahstan 947,0 1224,8 1,38 1,11 63,1 77,0
Tadjikistan 19,9 28,6 0,74 0,77 2,85 4,1
Uybekistan 36,1 40,1 - - - -
Kirgiztan 3,7 5,3 0,13 0,14 0,72 0,99
Armenia 16,2 15,8 0,22 0,16 5,1 4,9
Moldova 52,0 72,0 1,27 1,36 12,1 16,7

Ţara Ritmul de creştere , Despăgubiri , mln $ Numărul societăţilor Capitalul social ,


% de asigurare , unităţi mln $
2008 2009 2008 2009 2008 2009 2008 2009
Rusia 36,1 36,3 13399,2 19631,4 918 857 5900,0 6500,0
Belorusia 15,6 20,5 111,0 160,5 23 23 46,6 81,4
Kazahstan 88,7 29,3 137,3 408,8 40 41 224,0 269,6
Tadjikistan 159,1 43,7 2,2 1,9 14 15 2,5 3,2
Uybekistan 11,0 - 5,6 - 27 - 80,89 -
Kirgiztan 12,8 40,6 0,7 1,0 13 16 3,59 5,03
Armenia 67,0 -2,5 75,2 1,9 15 9 15,4 15,1
Moldova 35,4 29,4 14,8 19,4 33 33 13,7 17,1
Sursa: Revista ARS ASEGURATORUM
Analiza comparativă a evoluţiei pieţelor de asigurări din statele CSI în anii 2008, 2009 denotă
următoarele :
- din punct de vedere al volumului de prime de asigurare încasate, Republica Moldova
depăşeşte state precum Armenia, Kîrgîzstan, Uybekistan, Tadjikistan ;
- dacă ne referim la gradul de penetrare în PIB putem aprecia că piaţa asigurărilor din
Republica Moldova se poziţionează după Rusia şi este comparabilă cu piaţa din
Kazahstan, în acelaşi timp are mult de parcurs pentru a atinge media Uniunii Europene
de cel puţin 3,5 la sută al gradului de penetrare în PIB;
- valorile densităţii asigurărilor sunt în creştere, dar rămîn în urmă faţă de majoritatea
statelor CSI, reflectînd totodată şi nivelul încă insuficient al veniturilor ;
- dinamica şi nivelul ratei daunalităţii în R. Moldova , situîndu-se la valori de 26-28 %
vorbeşte despre un process de maturizare dar totodată şi de creştere moderată a pieţei
ocupînd un loc de mijloc în CSI ;
- gradul de capitalizare relativă în domeniul de asigurări în Reoublica Moldova este mai
încetinit decît creşterea volumului de prime bute subscrise se comportă similar pieţelor de

54
asigurări din Rusia şi Kazahstan rămînînd în urmă de Kîrgîystan şi Armenia unde aceşti
indicatori se situează în jurul valorilor de aproape 1,0.

2.3.Actuariatul în Republica Moldova

Perspectiva integrării în Uniunea Europeană a impulsionat toți factorii de decizie din economia
moldovenească să acționeze în vederea alinierii legislației moldovenești la nivelul celei
comunitare. În aceste demersuri se regăsesc pe această cale și eforturile întreprinse de
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor și Fondurilor Nestatale de Pensii în
vederea modificării actelor normative cu privire la asigurări. În acest context ne referim la Legea
“Cu privire la asigurări”, nr.407,din 21 decembrie 2006, în care există cerintă ca toate societățile
de asigurare vor trebui să dispună, peste 4 ani de cel puțin un actuar, atît pentru activitatea de
asigurări de viață, cît și pentru cea de asigurări generale, și care să certifice raportările financiare

55
transmise autorității de supraveghere. De aceea, Legea dedică un articol special reglementării
activității actuarului în cadrul pieței de asigurări din Republica Moldova.
Semnificația actuariatului. Pe plan internațional și, îndeosebi, la nivelul Uniunii Europene, se
vorbește tot mai mult de necesitatea sofisticării modalității de supraveghere a societăților de
asigurare prin implementarea modelelor bazate cu precădere pe analiza riscurilor specifice,
inerente activității de asigurare. Trebuie să fim pregătiți pentru momentul implimentării unor
astfel de modele, iar implicarea din ce în ce mai mult a actuarilor în procesul de supraveghere
este absolut necesară. Nimeni nu știe cu certitudine dacă și cînd se va produce un risc acoperit
prin asigurare, ori care va fi dimensiunea exactă a despăgubirilor pe care un asigurător trebuie să
le plăteasca. Prin aplicarea calculelor actuariale și abilităților actuarilor aceste necunoscute pot fi
însă evaluate, ceea ce ne permite să ne asigurăm că vor exista suficiente resurse financiare pentru
onorarea obligațiilor.
Conform definiției Asociației Internaționale de Supraveghere a Asigurărilor (IAIS), Actuarul este
o persoană calificată în evaluarea consecințelor financiare ale unor evenimente incerte viitoare.
Profesia de actuar a apărut și s-a dezvoltat mai întîi în domeniul asigurărilor de viață - Marea
Britanie, sec.18, mai apoi modelele actuariale au fost aplicate cu succes și în alte domenii ale
asigurărilor, cum ar fi asigurările de bunuri, de sănătate etc.,adică în asigurările generale.
De-a lungul timpului atribuțiile precum și domeniile de activitate ale actuarilor s-au diversificat.
Standartele internaționale. Principalele instituții internaționale care ghidează activitate de
actuariat sunt Asociația Internațională de Actuariat IAA și Asociația Internațională de
Supraveghere a Asigurărilor IAIS. IAA are ca obiectiv de bază instruirea actuarilor, efectuarea
cercetărilor în domeniul respectiv, organizarea de conferințe și întruniri. Activitatea principală a
IAIS este reglementarea activității de actuariat prin Standartele și Codurile de Conduită emise,
care descriu cerințele de onorabilitate, de integritate profesională, competență și moralitate de
care trebuie să dea dovadă un actuar modern.
Conjunctura internațională a activității de actuariat este reglementată de un șir de acte normative.
Unele reglementări sunt abordate ca documente aparte, altele ca norme componente ale altor acte
normative. Cel mai important este Codul de Conduită al Asociației Internaționale de
Supraveghere a Asigurărilor.
În conformitate cu acest cod, organul de supraveghere al asigurărilor decide cine poate fi
considerat ca actuar. Criteriile impuse pentru o persoană să devină actuar certificat sunt: instruire
educațională corespunzătoare standartelor, membru al unei organizații de actuariat și calificat la
un anumit nivel, practica minimă în domeniul tangențe ale actuariatului.

56
Prin urmare, în cele mai multe țări, obținerea autorizației de funcționare și funcționarea propriu-
zisă a societăților de asigurare/reasigurare este condiționată de existența unui actuar.
În majoritatea țărilor din lume, actuarii sunt organizați în asociații profesionale care urmăresc
menținerea unor standarte înalte de profesionalism, integritate și responsabilitate publică.
Standartele Internaționale stipulează că între auditorii externi din domeniul asigurărilor și actuari
trebuie să existe o relație de interdependență.
Interdependența între auditori și actuari. Legătura între auditori externi și actuari este
descrisă în Codul de Conduită al Actuarilor elaborat de Asociația Internațională de Supraveghere
a Asigurărilor. Un compartiment important al auditului intern sau extern în cadrul unei societăți
de asigurări îl constituie analiza rezervelor tehnice, care semnifică obligațiile asiguraților față de
deținătorii de polițe. Rolul auditului, în acest caz, este să asigure credibilitatea datelor folosite la
calculul rezervelor. Controlul corectitudinii efectuării calculelor rezervelor, inspecial cele de
daune, implică expertize specifice, metode și tehnici statistice, care la rîndul lor constituie parte
componentă a profesiei de actuar. De aceea, auditorii actuali acreditați sunt impuși, în aceste
situații, să angajeze actuari în cadrul firmei sau pe perioada de audit.
De ce anume actuarul? Deoarece, esența și principiile de calcul a rezervelor tehnice în asigurări
se deosebesc de celelalte domenii de activitate ale economiei naționale. Rezervele tehnice ale
societăților de asigurare sunt stabilite cu scopul onorării obligațiilor asumate față de asigurați
privind achitarea daunei la producerea riscului asigurat. Acesta este de fapt și scopul da bază al
activității unei societăți de asigurare. Prin urmare, aceste fonduri, în corelare cu ceilalți indicatori
financiari, au o importanță deosebită asupra rezultatului financiar al asigurătorului. De
cuantumul rezervelor depinde gradul de solvabilitate și lichiditate al societății de asigurare.
Stabilirea rezervelor în asigurări necesită cunoștințe speciale care implică folosirea unor metode
corespunzătoare, bazate pe practica și standartele internaționale.
Abilitățile actuarilor. Actuarul este un lider profesionist în găsirea oportunităților de
administrare a riscurilor, prin combinarea calităților analitice elevate cu cunostințele din
domeniul matematicii, statisticii businessului și finanțelor. Prin urmare, este foarte important
pentru o societate de asigurări să dispună de un profesionist în expertiza riscurilor.
Cunoștințele actuarilor în finanțe și managementul riscului sunt utilizate din plin în așa domenii
ca asigurări, pensii și investiții. În cadrul activității din aceste domenii, actuarii trebuie să fie
capabili de:
- calcularea primelor și tarifelor de asigurare și elaborarea metodologiilor de calcul a
lor (inferența statistică);

57
- evaluarea și estimarea rezervelor tehnice aferente contractelor de asigurări generale,
viață și pensii;
- evaluarea marjei minime de solvabilitate și stabilirea diferitelor alternative pentru
valorile curente și viitoare ale solvabilității;
- participarea la stabilirea strategiilor investiționale;
- calcularea profitabilității tipurilor de asigurări;
- prognoza rezultatelor financiare din activitatea de subscriere ( underwriting);
- să prezinte anual asigurătorului și organului de supraveghere un raport privind
evaluarea rezervelor tehnice și a altor rapoarte;
- actuarul trebuie să înștiințeze supravegherea despre abaterile de la normele licite ale
societății de asigurări;
- oferirea de consultanță.
Aceste perceperi le permit actuarilor să obțină o poziție cheie într-o echipă de management al
unei societăți de asigurări.
Conform standartelor internaționale și activităților de bază ale actuarilor rezultă că educația
actuarilor este complexă, și include cunostințe din diverse domenii.
Necesitatea actuariatului în Republica Moldova. La ora actuală în Republica Moldova,
această profesie este foarte puțin popularizată. Puține persoane, chiar și din domeniul
asigurărilor, au auzit de cuvîntul „actuariat”, însă și mai puține cunosc semnificația lui.
Din cele menționate se remarcă că una dintre cele mai importante preocupări este creșterea
personalului specializat în știinte actuariale, astfel încît să fie eficientizată activitatea de
verificare a modului în care societățile de asigurare stabilesc tarifele de primă, rezervele tehnice
și alți indicatori specifici.
Primele de asigurare la majoritatea companiilor de asigurări nu sunt calculate după criterii
științifice, ceea ce a adus la apariția unor discrepanțe esențiale între tarifele de primă ale
diferitelor societăți de asigurare pentru riscuri asigurate identice. Multe companii ajung la
incapacitate de achitare sau achitări limitate a despăgubirilor, deoarece nu se ține cont de
estimările și controlul preventiv al riscurilor. Însă în condițiile unui business modern, cantitatea
și calitatea trebuie bine aliniate și combinate.
Conform Legii cu privire la asigurări, nr.407, din 21 decembrie 2006, se menționează că peste 4
ani toate societățile de asigurări vor fi obligate să fie în relații de muncă cu cel puțin un actuar
certificat. La etapa curentă CNPF are elaborat un proiect al Regulamentului de atestare a
participanților profesioniști ai pieței financiare, printre care și actuarii.

58
Necesitatea creșterii numărului de actuari atestați derivă și din prevederile legale referitoare la
fondurile nestatale de pensii, unde se stipulează că fondurile sînt obligate să prezinte un raport
referitor la evaluarea actuarială a obligațiilor aferente contractelor active.
În contextul Legii 407 și modificărilor ulterioare se remarcă o armonizare cu standartele
internaționale, dar și din necesitatea de continuare a procesului de consolidare a acestui sector,
rolul și responsabilitățile actuarilor vor fi din ce în ce mai mari.
Potrivit Legii 407 actuarii vor fi responsabili de următoarele: baza tehnică de calculare a
primelor de asigurare; determinarea rezervelor tehnice; controlul activelor admise să acopere
rezervele tehnice, calculul marjei de solvabilitate minimă și disponibilă, certificarea tuturor
rapoartelor transmise către CNPF care conțin calculele enunțate; notificarea CNPF a oricăror
nereguli constatate care indică sau conduc la încălcarea prevederilor legislative de către
compania de asigurări.
Asociația de Actuariat din Moldova. La 29 ianuarie 2007 a fost înregistrată legal Asociația de
Actuariat din Moldova – AAM. Asociația de Actuariat din Moldova este o asociație obștească
nonguvernamentală, apolitică, nonprofit, care va reprezenta, în premiera, profesia de actuariat în
Republica Moldova.
Asociația este creată în scopul recunoașterii, susținerii și promovării profesiei de actuar în
Republica Moldova, afirmării și apărarea drepturilor tuturor actuarilor sau a persoanelor legate
profesional, care ăși desfășoara activitatea în Republica Moldova. De asemenea prin misiunile de
bază se menționează și contribuirea la individualizarea și includerea acestei profesii în
Nomenclatorul specialităților, precum și dobîndirea și propagarea cunostințelor în domeniul
actuariatului.
Membrii Asociației de Actuariat din Moldova sunt persoane respectate pe piața asigurărilor și în
viața academică atît din Republica Moldova, cît și în străinatate, cu pregătire statistică,
matematică și economică și care își desfășoara activitatea în societăți de asigurări de viață sau
generale și în instituții universitare și academice.
Conform sondajelor, profesia de actuar este printre cele mai prestigioase profesii din lume. Astfel
printre obiectivele de bază ale asociației este și crearea unei profesii de interes pentru Republica
Moldova, care să atingă nivelurile și standartele internaționale.
De asemenea, crearea unui centru de instruire, cercetare și dezvoltare în domeniul actuariatului,
elaborarea unui cod de etică profesional bazat pe integritate și respect al legislației și stabilirea de
contacte de colaborare cu afilierea la Asociația Internațională de Actuariat și Group Consultatif
Actuariel Europeen sunt misiunile principale de moment ale Asociației, realizarea cărora vor
avea o contribuție semnificativă la dezvoltarea actuariatului în Republica Moldova . În acest

59
context, în luna octombrie 2007, în cadrul conferinței de la Dublin, AAM a devenit Membru
Asociat al Asociației Internaționale de Actuariat.

2.4. Impactul globalizării asupra pieței locale

În condiții concurențiale adecvate economiei de piață se constituie o tendință în aprofundarea


diviziunii internaționale a muncii, care serveste ca o premisă accentuată a globalizării. Așadar,
globalizarea este un proces amplu și dinamic ca rod al integrării statelor naționale și majoritatea
sferelor de activitate economică, politică, socială, demografică, financiară, ecologică și culturală.
Totodată după cum ne demonstrează practica activității companiilor de asigurări și reasigurări în
procesul globalizării au loc schimbări pe piețele de asigurări în plan atît internațional cît și

60
național. Evoluția procesului de tranziție la economia de piață a țărilor est europene și
generalizarea experienței Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Sloveniei, Ungariei impune o atenție
cuvenită conceptului schimbărilor.
De menționat că acest concept cuprinde toate schimbările planificate, organizate și controlate în
domeniul strategiei, proceselor, structurii și riscului în cadrul societăților de asigurare
internaționale și naționale. De rînd cu aceasta un concept al schimbării diferențiat și integrat se
ocupă și cu problemele legate de managementul strategic al resurselor umane, precum și cu cele
legate de comunicare și informare.
Este evident că procesul globalizării a atins problema influenței mediului înconjurător atît într-o
continuă schimbare imposibilă de prevăzut cît și asigurarea supraviețuirii sau atingerea
scopurilor acționînd pro sau reactiv.
Bazîndu-ne pe cercetările de piață putem să afirmăm că sunt rare cazurile în care companiile
inițiază procese de schimbare, dacă se află în situații favorabile. Ca regulă, este nevoie de o
situație de criză ca schimbarea să apară. Pentru companiile de asigurări o criză de lichiditate
prezintă pericolul de insolvență, precum este necesară o intervenție imediată, altfel compania
este amenințată cu excluderea din mediul economic.
Un alt tip de criză apare în momentul în care se observă o deviație negativă de la profitul scontat
sau, în general, o discrepanță între situația actuală și obiectivele companiei. Cauzele acestui tip
de criză pot fi găsite în decizii greșite de producție, investiții.
Una din tendințele pieței de asigurări în contextul globalizării este căutarea și elaborarea unor
măsuri care sunt în stare să influențeze pozitiv accelerarea schimbărilor ce au loc în perioada
adaptării întreprinderilor și societăților de asigurări la relațiile de piață.
În situația creată este necesar de analizat mecanismul de funcționare a schimbărilor în piața
asigurărilor și îndeosebi apariția în cadrul economic al țărilor în tranziție a unor forme de
asigurări calitativ noi pe care le urmăresc riscuri permanent în implementarea strategiilor
economice și financiare în funcționarea și activitatea societăților de asigurări.
Fenomenele de schimbare totdeauna au ținut de problemele financiare, dar la etapa actuală
schimbările apar pe plan internațional și regional sub forme și direcții diferite. Implementarea
unor elemente de piață în activitățile societăților de asigurări trebuie să parcurgă anumite etape
ca recunoașterea necesităților de schimbare, diagnosticarea problemelor care implică schimbarea,
învingerea rezistenței la transformările actuale și evaluarea rezultatelor. Toate cele enumerate se
încadrează în următoarele trei tipuri de schimbări:
- megaschimbări – au de a face cu schimbări masice și profunde în raza de acțiune a
căror intră activitatea politică, socială, spirituală și economică;

61
- macroschimbări – produc diferențe însemnate la nivel managerial ce influențează
viața profesională;
- microschimbări – implică modificări detaliate în tehnicile afacerilor și pieței de
asigurări.
Selectarea și realizarea acestor transformări au loc în schimbările formelor de proprietate, în
structura organizaționala, schimbări în dimensiunile societăților de asigurări și în metodele și
tehnicile de fundamentare a deciziilor, schimbări în capitalul uman, a mentalității managerilor
prin forța de convingere de a se adapta la relațiile de piață.
Una din tendindențele multiple care afectează flexibilitatea agenților societăților de asigurare îl
constituie structura concurențială a pieței de asigurări. Actualmente statele cu econoomia de piață
au drept trăsătură definitorie concurența imperfectă, adică situație de piață în care operatorii
economici sunt în stare să influențeze prețurile produselor de asigurări diferențiate.
Prin urmare societățile de asigurări sub influența proceselor de globalizare au nevoie de o
strategie de transformare sau de orientare .
Globalizarea ca proces prezintă o nouă etapă a dezvoltarii umane unde distanțele geografice nu
mai sunt piedici în pătrunderea și acționarea în ramurile economiei, inclusiv și pe piața de
asigurări din diverse țări. Globalizarea piețelor presupune un cîmp de joc după reguli noi, cu
clienți și agenți economici noi, adică relații economice noi pentru a participa activ la procesele
pieței de asigurări și reasigurări.
În condițiile integrării pe plan internațional a sistemelor economice se standartizează cerințele
naționale aparînd noi sisteme pe piață de asigurări sub denumirea paradigmă globală a pieței de
asigurări bazată pe comunicările internaționale și concurențiale.
Consumatorii globali doresc să primească produse și servicii de calitate înaltă cu prețuri
minimale și protectie maximală. Așadar integrarea globală a consumatorilor și a piețelor
financiare are ca principală consecință creșterea interdependenței pe piețele de asigurări a
diverselor țări.
Complexitatea și diversitatea pieței globale oferă utilizatorilor un mediu de afaceri care este
atrăgător și provocator în același timp, conținînd elemente ce nu se regăsesc în tranzacțiile de pe
piețele naționale. Ei trebuie să cîntărească permanent punctele tari și cele slabe ale pieței lor
naționale, comparativ cu cele ale altor piețe aflate în competiție globală.
Pietele de asigurari pe plan international se afla intr-un proces de integrare accelerata. Operatori
de pe piețele naționale caută să obțină fondurile necesare sau să-și plaseze fondurile disponibile
pe alte piețe naționale întrucît acestea oferă adesea venituri mai mari sau riscuri mai mici.

62
Totodată cumpărarea de active străine este motivată în multe cazuri de dorința diversificării
riscului.
Portofoliile conținînd alături de investițiile din țară și active emise pe diferite piețe străine îl
feresc pe deținător de incertitudinile pieței naționale, făcîndu-l mai puțin dependent de aceasta.
În condițiile globalizării societățile de asigurări pentru a exista profit trebuie să adopte strategii
adecvate de schimbare. Necesitatea adoptării unor strategii de schimbare de către întrepinderile
naționale și domeniile principale a acestora trebuie să urmărească asigurarea punerii în aplicare a
proceselor de restructurare, privatizare, modernizare ținînd seama de nivelul standartelor de
organizare, funcționare a întreprinderilor performante la nivel mondial.
Transformările radicale prin care a trecut și trece economia națională, strategiile de schimbare
care se impun trebuie să țină seama de cerințele funcționării întreprinderii în condițiile unei
economii cu un mediu concurențial și turbulent, și a creării pe această bază a condițiilor necesare
pentru a da un răspuns eficient cerințelor de liberalizare și de mondializare a piețelor.
Schimbarea reprezintă un element esențial al dezvoltării în ritm rapid și judicios în raport cu
cerințele mediului și nevoia socială. Schimbarea se poate prezenta sub o mare varietate de
forme, cum ar fi schimbarea obiectelor, a tehnologiilor, a proceselor, a structurilor
organizatorice, a mentalității oamenilor.
Într-un mediu concurențial, o întreprindere indiferent de gradul de mărime, caracterul proprietății
asupra mijloacelor de producție și tipul ei de producție trebuie să adopte și să își desfățoare
activitatea în baza abordărilor sistemice.
În condițiile unui mediu înconjurător aflat într-o continuă dinamică, care influențează în mod
permanent asupra activității întreprinderii, pilotajul global al acesteia capătă un caracter integrat
cît mai complex. Obținerea performanței colective de creare a valorilor într-un spațiu
organizațional și funcțional se efectuează cu un accent deosebit pus pe funcționarea de
echilibrare în timp, între procesul de schimbare impus de dinamica mediului înconjurător și
procesul de valorificare și conservare a valorilor de asigurare pe piețele internaționale ce pot
impulsiona activitatea întreprinderilor.
În procesul globalizării schimbările economice, financiare contribuie la adoptarea și punerea în
aplicare a unei strategii de internaționalizare care este facilitată de existența unor condiții
favorabile, cum sunt:
- crearea zonelor de liber schimb și deschiderea pe această bază a frontierelor, și
instruirea unui tarif vamal comun, suprimînd drepturile de vamă între țările membre;
- înlăturarea obstacolelor netarifare în schimburile internaționale;

63
- extinderea folosirii unor produse pe plan mondial ca urmare a uniformizării
modurilor de viață;
- dezvoltarea diviziunii internaționale a muncii și a specializării internaționale ca
urmare a inegalei dotări cu resurse productive a diferitor țări, ca urmare a diferențelor
naturale, cum ar fi materiile prime, climatul etc.
Crearea și dezvoltarea întreprinderilor multinaționale reprezintă rezultatul evolutiv al procesului
de internaționalizare a activităților financiare și a pieței de asigurări din diverse țări.
Integrarea multinațională se prezintă ca un grup de societăți repartizate internațional ale caror
activități sunt răspîndite în numeroase țări, care sunt concepute, organizate și conduse într-o
optică mondială.
În condițiile actuale, o societate de asigurări multinațională prezintă unele caracteristici proprii,
din rîndul cărora pot fi menționate cele care se referă în crearea în numeroase țări a unor filiale,
care realizează activități cu caracter productiv, comercial sau financiar, colectarea și difuzarea
internațională a capitalurilor; crearea și funcționarea de unități productive cu caracter
internațional.
O societate internațională este influențată sub raportul structurii și al conducerii de o serie de
factori, care sunt: gradul de mărime, dispersia geografică, numărul de filiale, regimurile politice,
juridice, economice, sociale și culturale.
Compania de asigurări”GRAWE” din Austria dă dovada de o activitate fructuoasă în mediul
concurențial al altor companii de asigurări avînd succese pe piața internațională. La începutul
anilor 90 “GRAWE” a însușit piețe vest- europene de asigurare din țările: Slovenia, Croația,
Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria și Romînia. Pe parcurs, în anul 2003, după o analiză
economică a pieței de asigurări din Republica Moldova, compania “GRAWE” a pătruns pe piața
țării. Astfel, la începutul anului 2004, capitolul”GRAWE ASIGURARE” din Republica Moldova
vin integrate pe piața autohtonă a constituit un capital de circa 2 mln lei, ceea ce a contribuit la
majorarea primelor de asigurări care au constituit o suma de 4,92 euro la un locuitor din
Republica Moldova, iar în Ungaria concomitant acest indice este 148 euro, în Austria- 1546 euro.
Prin urmare pe cîmpul pieței de asigurări din Moldova sunt mari rezerve neutilizate.
Totodată societățile multinaționale sunt confruntate cu o serie de probleme specifice legate de
gestiunea financiară, privind transferurile de fonduri, trebuind să facă față în același timp la o
multitudine de riscuri. Sub raport politic o societate internațională poate fi confruntată cu riscul
naționalizării cu sau fara despăgubire, sub raport economic ea se confruntă cu riscuri privind
repatrierea beneficiilor, fiscalitate discriminatorie, mobilitatea capitalurilor între țări etc. De rînd
cu acestea se pot înregistra fenomene de regrupare a riscurilor prin diferite procedee cum ar fi

64
cele de aducere a unui aport parțial de active la o altă întreprindere, prin fuziune, absorbție și
sciziune.
Globalizarea ca process de integrare internațională a pătruns în toate sferele activității
economice, politice, financiare și sociale. Mulțumită acestui fenomen, la etapa contemporană
crețte vădit gradul de internaționalizare a fluxurilor economici interstatale, precum și
intensificarea proceselor de cooperare internațională care dictează necesitatea adaptării la
relațiile noi a statelor pe plan mondial.
În acest context se evidențiază dinamismul economiei contemporane ce are la bază atît factor
cantitativi cum ar fi creșterea numărului de state suverane, membre ale comunității internaționale
și multiplicarea respectivă a centrelor de decizie autonomă în economia mondială, a volumului
tranzacțiilor comerciale. În ce privește factorii calitativi apoi sunt amplificarea și diversificarea
formelor de relații economice interstatale cu implicații complexe de ordin politic, juridic,
tehnologic- organizatoric, consolidarea societăților de asigurări în relațiile economice
internaționale.
Relațiile de piață înaintează necesitatea țărilor de a participa într-o măsură din ce în ce mai mare
la diviziunea internațională a muncii care este pe deplin justificată și se manifestă atît prin
sporirea sistematică a volumului schimbărilor comerciale la scara mondială, acestea manifestînd
tendințele nu doar de amplificare ca volum și de diversificare ca structură a mărfurilor
comercializate, cît și prin creșterea ponderii exporturilor, respectiv a importului în produsul
mondial brut. Așadar, fenomenele remarcate precum lărgirea și diversificarea relațiilor dintre
state a căpătat denumirea de internaționalizare a economiei, care a devenit o trăsătură eminentă a
economiei de piață în produsul globalizării. Accelerarea și aprofundarea procesului de
internaționalizare a economiei mondiale se explică prin multiplicarea interdependențelor și
formelor de colaborare între economiile naționale. Aceste transformări complexe stau la baza
proceselor integraționiste ce se manifestă printr-o multitudine de forme în funcție de condițiile
specifice ale diferitor regiuni, grupări de țări și chiar a unor țări separate. Astfel cunoașterea
procesului amplu al integrării poate fi diferit ca formă superioară de internaționalizare a
economiei mondiale, proces obiectiv de interpătrundere a economiillor naționale și de
coordonare a politicilor economice interstatale, orientate spre formarea structurilor economice
viabile și depasirea decalajelor dintre nivelele de dezvoltare în procesul globalizării.
În teoria de specialitate și teoria economică se consideră că integrarea cuprinde legăturile
calitative între părțile componente care asigură existența integrării, aceasta avînd un anumit grad
de compatibilitate cu elementele sistemului.

65
Crearea pe plan internațional a firmelor, companiilor și societăților de prestări de servicii în
asigurări este necesară datorită diversității și complexității activităților presupuse de încheierea și
diluarea contractelor de asigurare. Aceste servicii sunt legate de inspecțiile de risc, evaluarea și
managementul riscului, constatarea , evaluarea și lichidarea daunelor.
De rînd cu cele expuse una din cele mai prestigioase instituții cu preocupări în domeniul
colectării datelor, interpretări și elaborări de studiu în domeniul asigurărilor este Comitetul
European de Asigurări. Membrii deplini ai acestui comitet sunt societățile naționale ale
asigurărilor din următoarele țări: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța,
Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Norvegia,
Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia,
Slovenia etc.
În Europa piața unică a asigurărilor acoperă 17 țări care formează zona economică europeană și
cele mai mari trei piețe de asigurări din Europa: Frana, Germania și Marea Britanie cu o pondere
de circa 70% din totalul asigurărilor. Pentru a preveni tendințele creării pieței unice, societățile
de asigurări au continuat eforturile de a reduce și raționaliza costurile.
Asigurătorii din Uniunea Europeană stabiliți în alte state membre aveau deja posibilitatea de a
înființa reprezentanțe și agenții în Marea Britanie. Caracterul internațional al pieței Lloyd’s a
fost facilitat și încurajat de a doua și a treia Directivă a Uniunii Europene care dau posibilitatea
asigurătorilor din această organizație să se constituie și să funcționeze peste granițele naționale
după obținerea licenței de la autoritatea din țara de proviniență.
În Spania, pentru sistemul de asigurare a agriculturii este caracteristică conlucrarea în acest scop
a tuturor participanților: Ministerul Agriculturii Gospodăriei Piscicole și Produselor Alimentare
elaborează planuri anuale de asigurare a agriculturii, în care se stabilesc indicele nivelului de
subvenție, riscurile asigurate și exercită controlul asupra implimentării programelor de
asigurare.
Piața Statelor Unite ale Americii este caracterizată prin dimensiunile foarte mari ale pieței
interne a asigurărilor, ceea ce a încurajat dezvoltarea unor vaste și foarte puternice piețe a
reasigurărilor, printr-o capacitate ce nu poate fi rivalizată de nici o altă piață din lume.
Portofoliul intern bogat și divers a atras multi reasigurători din sfera granițelor americane către
cea mai reprezentativă piață, New York. Aici activează companii de asigurări și reasigurări
interne, companii reprezentative de reasigurări din întreaga lume, precum și case specializate de
brokeraj.
Globalizarea și realizarea conceptelor internaționale de asigurări creează mari inechități între
producători, pe de o parte, și între acestea și grupurile de consumatori pe de altă parte.

66
Consumatorii sunt însă protejați numai în cazul în care operatorii economici existenți pe piața
pot dezvolta o concurență echilibrată și transparentă, fiind respectat principiul egalității șanselor.
Industria asigurărilor fiind un element component al relațiilor puțin accesibile pentru diverse
pături ale populației, precum instituțiile sale cu totul nespecifice economiei de piață era greu de
asimilat, de asociat la modul de viață respectiv.
În același timp, pe măsura evoluției relațiilor economice a crescut necesitatea de a apela la
asigurare ca la modalitatea cea mai simplă de a proteja proprietatea și bunurile ce le aprțin
persoanelor fizice și juridice. De menționat, că societățile comerciale au integrat într-un timp
foarte scurt asigurarea ca mijloc de protecție nu numai pentru proprietate dar și pentru factorul
uman.
Persoanele fizice, societățile comerciale și alte organizații se întîlnesc cu riscul în activitatea lor,
iar asigurările îi ajuta să se protejeze împotriva acestor riscuri. Astfel datorită rolului său
important și răspîndirii sale, asigurările sunt considerate o industrie care dispune de investiri
pentru interesul poporului. Starea economică a fiecărei persoane, siguranța sa sunt în mare
măsura detrminate și de gradul de protejare prin asigurare și de valoarea investită in polițele de
asigurare.
În ultimii ani, dimensiunea internațională a asigurărilor a devenit din ce în ce mai importantă fiind
atrasă de procesul globalizării. Cu toate că aplicarea principiilor de bază ale globalizării asupra
asigurărilor sunt aceleași indiferent de localizarea riscului, aplicarea acestor principii este diferită
de la o țară la alta avînd un început de relații economice tipice economiei de piață.
Totuși oportunitățile de afaceri ce apar pe piețele străine sunt prea mari și prea importante pentru ca
să fie ignorate de firme cu reputație.
Globalizarea pieței de asigurări pe plan internațional prezintă un proces de reducere a barierelor
economice și legislative dintre companiile naționale de asigurări, care are loc sub influența
schimbărilor în economia mondială și prevede ca scop final formarea spațiului global de asigurări.
Acest fenomen se exprimă în procesele ce decurg activ la etapa contemporană a economiei de piață
unde are loc concentrarea întreprinderilor pe piața de asigurări, formînd asociații internaționale de
brokeri.
Altă tendință a globalizării se observă în performanțele mediului de piață în condițiile
computerizarii necesităților de servicii de asigurări și folosirea pe scară largă a internetului pentru
vînzarea serviciului de asigurări și reasigurări.
În procesul globalizării se lărgește geografia activității pieței de asigurări ca bază a formării
portofoliului de asigurări, are loc diversificarea riscurilor și stabilizarea portofoliului de asigurări.

67
Pe măsura pătrunderii pe piața de asigurări a noilor țări are loc suprasaturarea piețelor de asigurări
naționale și mondiale cu numeroși participanți ai pieței care dispune de un înalt nivel de
capitalizare și prin urmare se crează concurență acerbă între ei. Astfel în urma atragerii
asigurătorilor pe alte piețe de asigurări companiile de asigurări schimba esențial structura
businessului de asigurări și geografia încasărilor primelor de asigurări.
Așadar, motivele principale ale performanțelor structurale a pieței de asigurări se poate de
evidențiat prin concentrarea businessului de asigurări și intensificarea rolului marilor companii
internaționale de asigurări. De rînd cu aceasta are loc schimbarea structurii serviciului de asigurări
în direcția măririi ponderii asigurărilor facultative de persoane, inclusiv a vieții pe măsura
performanțelor demografice a schimbării politice sociale a statelor.
De menționat, că elementul globalizării unui stat modern este implicarea lui în comerțul
internațional sau în activitatea de investiții internaționale. Prin urmare este necesar de găsit
metodele cele mai eficiente de control a riscurilor ce apar în mediul afacerilor internaționale.
După cel de-al doilea război mondial, rata de creștere a prducției mondiale de bunuri s-a dublat.
Acest fenomen se datorează, în special, ajutorului economic acordat de SUA țărilor din Europa de
Vest și Japonia pentru ca acestea să-și poată reface economiile distruse de război. De rînd cu
aceasta a crescut rata comerțului internațional care era mai mare decît rata de creștere a producției
mondiale. Odată cu această expansiune a comerțului internațional, s-a creat o piață mondială a
asigurărilor. Așadar, asigurarea este foarte importantă, deoarece tranzacțiile externe sunt
considerate mult mai riscante decît cele de pe piața internă.
Industria asigurărilor trebuie să-și majoreze capacitatea finaciare și să creeze cadrul administrativ
pentru protejarea activelor investite în străinatate. Pentru atingerea acestui obiectiv, în procesul de
globalizare societățile de asigurări și-au creat rețele internaționale de agenți și de servicii de
despăgubire.
Globalizarea continuă a domeniului asigurărilor a determinat apariția unor noi probleme în ceea ce
privește protecția riscului pe plan internațional. Printre acestea se numără:
 condițiile respective în ceea ce privește autorizarea activității de asigurări
în unele țări ale lumii;
 dorința autorităților statale de a instaura monopolul național sau de a
favoriza societățile de asigurări autohtone;
 impunerea de către autoritățile locale, a unor condiții severe în ceea ce
privește politica de rezerve și de capital;

68
 pe unele piețe străine, autoritățile locale impun asigurătorilor străini
asocierea cu o societate de asigurări autohtonă;
 obligația asigurătorilor străini de a se reasigura sau de a investi pe plan
local;
 impozitele și taxele foarte ridicate la care sunt supuse societățile de
asigurări străine.
Se poate aprecia că nu toate barierele prezentate au același impact pe toate piețele străine. Totuși
multe din aceste bariere există în alte părți ale lumii. De aceea societățile de asigurări, agenții și
brokerii trebuie să fie constienți de obstacolele cu care se vor confrunta atunci cînd vor realiza
operațiuni pe piața internațională.
Una din dificultățile întîmpinate de oamenii de afaceri pe plan internațional este adaptarea la
legislația țărilor în care acestea efectuează tranzacții. O problema legală cu care se confruntă
asigurătorii pe piața internaționala este cea a regulilor ce generează asigurările “autorizate” și
cele “neautorizate”, precum și legislația referitoare la impozite și taxe din diferite țări ale lumii.(
constantinescu d, tratat de asigurari, bucuresti 1999 p.678)
Asigurarea neautorizată reprezintă acea acoperire a riscurilor oferită într-o anumită țară de
către asigurători care nu sunt autorizați să tranzacționeze produse de asigurare în țara respectivă.
Unele țări permit emiterea de asigurări neautorizate, însă alte țări penalizează asigurătorii ce
emit astfel de asigurări. Totuși, utilizarea asigurărilor neautorizate sunt emise, de obicei, în afara
țării în care se localizeaza riscurile. În general condițiile de asigurare sunt formulate în limba
engleză și sunt similare cu cele practicate în SUA, iar primele de asigurare și despagubirile sunt
plătite în USD.
Asigurările autorizate sunt emise de socieățti de asigurări sau filiale care sunt autorizate să
funcționeze pe teritoriul statului în care este localizat riscul, și sunt guvernate de legile statului
respectiv. De obicei, astfel de polițe de asigurare sunt emise în limba țării respective, iar primele
de asigurare și despăgubirile sunt plătite în moneda locală.
Asigurările autorizate au următoarele avantaje:
1. corespund reglementărilor legale în vigoare din țara respectivă și deci sunt legale;
2. primele sunt deductibile din impozitul pe venit, iar plata primelor de asigurare în moneda
locală permite firmei străine să utilizeze aceste sume pentru despăgubiri, fără a fi
necesară utilizarea unor monede forte care pot fi dificil de obținut;
3. soluționarea cazurilor de despăgubire este mai puțin complexă decît în cazul asigurărilor
neautorizate, deoarece firmele asigurate tratează cu o societate de asigurari locală pentru

69
obținerea despăgubirilor în monedă națională. De asemenea prin utilizarea asigurărilor
autorizate se evită problemele legate de funcționarea cursului de schimb valutar;
4. deoarece filiala companiei plătește primele de asigurare aferente riscurilor la care este
expusă, sunt evitate problemele ce apar în legătura cu finanțarea riscurilor la nivel de
corporație multinațională.
În țările în care nu se interzic asigurările neautorizate, firmele pot să apeleze la asigurători
autorizați pentru a încheia asigurări obligatorii.
De asemenea, există și avantaje ale asigurărilor neautorizate. Acestea sunt: cote de primă mai
mici, excluderea de la plata unor impozite, flexibilitatea ridicată a produselor de asigurare.
Asigurările neautorizate faciliteaza o abordare standard a procesului de management al riscului,
indiferent de localizarea riscurilor unei corporații transnaționale. De asemenea, plata primelor de
asigurare într-o singură monedă, de obicei USD, și utilizarea unei singuri limbi de circulașie
internațională, de obicei engleza, pentru redactarea polițelor de asigurare, facilitează
administrarea eficientă a riscurilor.
Din cele menționate putem face niște concluzii: concurența dintre societățile de asigurări este în
creștere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată pe piață datorită concentrării pieței în
jurul unui număr relativ strîns de societăți.

Capitolul III. Direcţii de perfecţionare şi optimizare a procesului de asigurare a

companiilor din Republica Moldova

3.1 Tendinţele pieţei de asigurări

70
Piața de asigurări reprezintă totalitatea relațiilor economice de cumpărare-vînzare a serviciului
ce se exprimă în susținerea intereselor atăt ale persoanelor fizice, cît și a celor juridice. În
condițiile funcționării pieței de asigurări intră în vigoare legile economice precum legea valorii
și legea cererii și ofertei. Piața de asigurări este caracterizată ca organizațională, juridical și
teritorială care include diverse tipuri de activități.
Necesitatea dezvoltării pieței financiare din Republica Moldova, în cadrul căreia prin
mecanismele specifice economiei de piață, capitalurile disponibile vor fi alocate sectoarelor
economice performante, implică creșterea rapidă și bine argumentată a sectorului asigurărilor
care, colectează și redistribuie importante fonduri temporar disponibile.
Din motive de ordin obiectiv, dar și subiectiv, Republica Moldova este mult rămasă în urmă din
toate punctele de vedere în raport cu fostele țări socialiste din Europa Centrală cu care se află în
concurență pentru investiții străine directe, accesul la finanțări internaționale pentru dezvoltarea
infrastructurii ți, nu în ultimul rînd, pentru a adera în organizațiile de integrare europeană.
Pentru crearea șanselor de integrare europeană, este necesară alinierea Moldovei la nivelul de
performanță economică, la modul de înregistrare și restructurare al informațiilor și aplicarea
consecventă a normelor dreptului internațional public și privat în relațiile internaționale. Este de
asemenea necesară crearea instituțiilor și pregătirea specialiștilor care să asigure relațiile cu
organizațiile integraționiste.
O caracterizare, din perspectivă internă, a sectorului asigurărilor în Republica Moldova nu poate
ignora evoluția unor indicatori, unele mutații organizaționale cu implicații pe piața asigurărilor,
fiscalitatea și concurența în asigurări. (victoria sirbu)
Actualmente piaţa asigurărilor este influenţată de un şir de factori. În primul rînd este vorba de
politica companiilor de asigurări. Este cunoscut ca asigurările auto este tocmai genul de asigurări
, care se bucură de cererea masivă , din care cauză permite companiei să-si crească portofoliul.
Din acest considerent , unele companii dorind să ocupe primele rînduri în raiting, propun tarife
joase. Acest tertip permite ca timp de un an compania să crească un portofoliu solid , iar pe lingă
aceasta şi să propună acestor clienţi alte produse de asigurare. În acest fel asigurările auto au fost
considerate motorul pieţei şi dezvoltării asigurărilor în general. De altfel trebuie de remarcat că o
astfel de tendinţă de “umflare” a volumelor deseori conduce la urmări negative : compania care
utilizează dumping-ul îşi măreşte daunalitatea , deja existind precedente de falimentare a unor
astfel de companii nechibzuite.
În al doilea rind , acest segment de piaţă este influenţat de factorul legislativ. De exemplu
piaţa asigurărilor auto îndeosebi RCA este regularizată în baza legislaţiei. Legea există , dar pînă
acum nu se duce evidenţa deplină asupra numărului de poliţe existente. Anume din acest motiv

71
acest tip de asigurare nu a devenit o asigurare în masă. Pînă în prezent creşterea vînzărilor se
datorează efectuării reviziei tehnice , sau declaraţiei poliţiei rutiere.
Asigurarea de răspundere civilă auto este una dintre cele mai cunoscute și utilizate tipuri de
asigurare în Republica Moldova. Ea are ca obiect acoperirea prejudiciului produs de asigurat
unor terțe persoane, în condițiile în care asiguratul este răspunzator potrivit legii. Spre deosebire
de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea de răspundere
civilă mai intervine și o a treia persoană, respectiv terțul păgubit.
Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este avantajoasă pentru toate părțile implicate în
contractul de asigurare:
- permite persoanei păgubite să primească despăgubirea cuvenită;
- asiguratorului să încaseze primele de asigurare
- asiguratului să-și protejeze patrimoniul, deoarece, prin cumpărarea unei astfel de
asigurări, el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică pentru prejudiciul produs, decît în
anumite exceptii.
Astăzi, reglementarea RCA se face în baza Legii cu privire la asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr.414-XVI din 22.12.2006( Legea
414). Pe lîngă multiplele criterii noi, care le încorporează Legea 414, voi descrie o tendintță din
ele, considerata mai semnificativă.
Se prevede ca primele de asigurare se vor stabili de comun acord între asigurați și asigurători,
însă după o metodologie aprobată de Parlament. De fapt, este vorba despre o liberalizare parțială
a stabilirii primei de asigurare, nu în sensul practicilor europene, unde liberalizarea este totală,
adică și în privința metodelor actuareale aplicate de asigurător. Conform practicii actuareale a
țărilor Uniunii Europene și a țărilor vecine (Ucraina, Rusia), care practică asigurarea obligatorie
de răspundere civilă auto astfel de metodologii nu sunt aprobate prin lege sau alte acte normative
ale statului. Aceste calcule necesită cunoștințe profunde de actuariat, statistică, matematică
financiară etc. Și nu pot fi efectuate prin niște metode strict reglementate, deoarece calculele sunt
realizate în baza unor informații statistice care nu sunt identice pentru mai multe perioade de
timp din punct de vedere al structurii colectivității. Structura informației poate varia de la o
perioadă la alta în dependență de înoirea parcului auto, de modernizarea autovehiculelor, de
modificarea condițiilor de asigurare, a politicii de despăgubire a daunelor.
O alta tendință în cadrul unui şir de companii o constituie discuția deja despre majorarea
tarifelor pentru asigurarea autocasko, argumentînd acest pas cu rata înaltă a daunalităţii în
sectorul de motor business. Aşadar pentru anul care vine se vor observa cîteva tendinţe pe piata
asigurărilor auto.

72
Prima- scăderea volumelor de prime subscrise pentru asigurarea autovehiculelor gajate urmare a
înăspririi condiţiilor de împrumut.
A doua –creşterea preţurilor pentru asigurare ceea ce, pe fundalul scăderii creditărilor şi nivelului
de solvabilitate a populaţiei ca urmare a proceselor inflaţioniste va conduce la încetinirea
ritmurilor de creştere a asigurărilor auto.
A treia- înăsprirea politicilor de despăgubire de către companiile de asigurări , care pe fundalul
crizei financiare şi căderii ritmurilor de creştere a pieţei se vor strădui să-şi optimizeze
cheltuielile.
În următorii 2-3 ani de zile, dupa declaratiile domnului Sergiu Puscuta principalele obiective ale
Uniunii Asiguratorilor din Moldova (UAM) vizează modificarea legislaţiei în privinţa
diversificării produselor de asigurare ale companiilor de profil, pe de o parte, precum şi în
vederea diversificării reţelelor de distribuţie ale acestora. Potrivit acestuia, companiile membre
ale UAM lucrează activ la crearea unor norme care să permită creşterea unei structuri comune de
comercializare a produselor de asigurare, între asigurători, bănci comerciale şi organizaţii de
micro-finanţare: Dorim să implementăm şi în Moldova sistemul bancassurance pentru ca
produsele de asigurare să fie și mai apropiate de clienţi, a completat PUŞCUŢĂ.
Totodată, Preşedintele UAM vizează, prin modificarea legislaţiei, stimularea fiscală care ar
avea menirea de a atrage potenţialii asiguraţi, prin excluderea limitării deductibilităţii primelor
de asigurare pentru întreprinzătorii care ar cumpăra asigurări facultative, precum şi stabilirea
în legislaţie a unui plafon sau a unei sume deductibile din venitul persoanelor . Pe termen lung,
membrii Uniunii Asigurătorilor din Republica Moldova urmăresc promovarea reformelor care
ar permite implementarea asigurărilor obligatorii de locuinţă, precum şi admiterea companiilor
de asigurare private în sistemul medical de asigurări obligatorii, a adăugat Sergiu PUŞCUŢĂ.
(http://www.primm.ro/657_republica-moldova--20-de-ani-de-dezvoltare-a-pietei-de-
asigurari.html).
După cum am specificat mai sus, se optează pentru introducerea sistemului bancassurance.
Ce este bancassurance?
Dezvolatarea piețelor financiare în toată lumea aduce la schimbarea structurii în sectorul
instituțiilor financiare și la apariția unor modele noi de distribuire, cu ajutorul căreia este posibilă
majorarea vînzărilor unor produse separate și a rentabilității lor, precum și obținerea clienților
noi. Un astfel de model relativ nou de distribuire este bancassurance- asigurarea bancară.
Cuvîntul bancassurance a apărut în Franța prin anii 1980. Astăzi există cîteva definiții ale
acestuia.

73
Bancassurance într-un sens mai restrîns – este activitatea comună a băncilor și asigurătorilor
pentru oferirea produselor de asigurare clienților băncii. În acest caz instituția de depozitare și
creditare se modifică și obține caracteristicile unui grup bancar și de asigurare.
Un înțeles mai larg include nu doar oferirea produselor de asigurare clienilor băncii, ci și
clienților companiilor de asigurare – servicii bancare. În acest mod, bancassurance- este
activitatea comună a băncilor și companiilor de asigurare la crearea, îmbinarea și vînzarea
diverselor servicii financiare prin căi comune de comercializare și a unei și aceeași baze de
clienți pentru satisfacerea cerințelor clienților de creditarea și investiționale și a cerințelor de
protejare.
Bancassurance cuprinde toate serviciile, care sunt necesare clientului- persoanei fizice ori
întreprinzătorului pentru crearea, administrarea și protecția bunurilor personale. O descriere la
figurat a esenței bancassurance este comparația cu supermarketul, în care clientul concomitent
procură un spectru larg de servicii financiare.
Avantajele strategiei bancassurance.
Imbinînd activitatea bancară cu cea de asigurare, este posibil de realizat următoarele scopuri:
- de obținut efectul sinergiei,
- de diversificat resursele dobîndite,
- de dobîndit canale noi de distribuire,
- de folosit mai eficient specialiștii,
- de propus servicii în pachete și de redus timpul pentru prelucrarea produselor noi,
- de majorat coeficientul rentabiliății, capitalului,
- de obținut clienți noi,
- de consolidat loialitatea clienților care deja există,
- de majorat segmentul pieței ,
- de intărit pozițiile între concurenți.
Foarte important în bancassurance este efectul sinergiei, în care pot fi distinse 3 etape, care sunt
prezentate în tabelul ce urmează.
Tabelul 12
Activitatea operativă Tactica Strategia
1. Majorarea vînzărilor cu 1.Companie de reclama 1. conlucrarea în politica de
cheltuieli neînsemnate pentru comună; capital- monetară coordonată;
activitatea operațională și
distribuire.
2. Acces simplificat la client; 2. conlucrarea de piață:

74
unirea potențialelor băncilor
și companiilor de asigurări și
persoanelor interdependente;
3.Monitorizare integrată a 3.politica unificată în
situației financiare a comportamentul cu clientul.
clientului
4. Optimizarea utilității
conlucrării cu clientul.
Sursa: Jerzi Grzgutis:Bancassurance- Europejski trend na lolikim rznku finansowzm

Pentru bănci, bancassurance reprezintă o șansă de diversificare și îmbogățire a asortimentului, la


fel și de venituri adăugatoare – sub forma de remunerare prin comision ori venituri din sursele de
depozit, plasate de asigurați.
Pentru companiile de asigurare este un instrument de majorare a gradului de pătrundere pe piață
și de majorare a primelor. Pentru client însă aceasta poate însemna micșorarea plăților
adăugătoare, majorarea calității serviciilor financiare și accesul la multitudinea produselor pieței
financiare și a pieței de capital în același loc și la aceași oră.
Avantajul strategiei bancassurance pentru ambele părți:
 o calitate mai bună de deservire a clientului ( încredere, simplitate și
calitate în acelasi loc) ;
 folosirea mai eficace a activelor ( de exemplu, marile baze de date a
clienților pînă în prezent nefolosite );
 majorarea veniturilor ( la accentuarea intensă a relațiilor de lungă durată cu
clienții ca cu un factor de succes real )
 calitatea culturii vînzărilor;
 micșorarea rotației cadrelor datorită instruirii intensive și schemelor
motivaționale de recompense bănești;
 posibilități mai bune pentru introducerea programei CRM ( Customer
Relationship Management) și cross- vînzările ( cross- selling).

SWOT – analiza bancassurance din punct de vedere al asigurătorului:


Avantaje Dezavantaje
- căpătarea canalelor noi de - majorarea cheltuielilor de scurtă durată.
distribuire pentru produsele
personale;

75
- căpătarea unui partener financiar
puternic, majorarea asortimentului
de servicii.
Posibilități Riscuri
- obținerea încrederii clientului; - presiunea bancii in calitatea sa de
- ajutorul financiar; actionar principal
- posibilitatea accesării bazei de - presiunea bancii la plasarea
date a băncii. depozitelor in banca;
- limitarea activitatii de asigurare de
un anumit cerc de banci, in
capitalul carora au fost facute
investitii.
Sursa: R.Kubasifski: Holding finansowy banku z ubezpieczcielem na zcie. Warszava 1998,
pag.78
În urma unui reportaj efectuat de postul X PRIMM TV, la întrebarea :”Cum anticipaţi că va
evolua piaţa de asigurări pe termen scurt - în următorii 2 ani?” , directorii generali ai companiilor
de asigurări au răspuns după cum urmeazaă
1. Vitalie BODEA, Director General, MOLDASIG: În urma capitalizării pieţei şi după
implementarea noilor norme sper ca industria de asigurare să aibă o dezvoltare mai
intensă şi mai sigura, atât pentru clienţi, cât şi pentru asigurători. Cu alte cuvinte, să
existe o legătura mai strinsa intre produsele de asigurare si consumatori.
2. Octavian LUNGU, Director General, VICTORIA Asigurări: În următorii ani anticipez că
piaţa îşi va continua trendul pozitiv şi că se va accentua fenomenul care deja a început, de
consolidare a pieţei, atât prin fuziuni şi achiziţii, cât şi prin realizarea unor eforturi
comune (din partea entităţilor implicate) de dezvoltare a pieţei. Sper şi cred că ponderea
asigurărilor auto se va reduce şi vom avea o piaţă de asigurări mai calitativă .
3. Ion LĂCĂTUŞ, Director General, EUROASIG Grup: Dacă ne referim la o dezvoltare pe
termen scurt, trebuie să facem o referinţă la strategia de dezvoltare a pieţei nebancare
aprobată prin lege organică de Parlamentul Republicii Moldova. În aceasta strategie sunt
prevăzuţi paşii care ar trebui urmaţi: ridicarea capitalizării companiilor, ridicarea
nivelului de management al companiilor, automatizarea şi tehnologizarea acestor
companii şi ridicarea nivelului de solvabilitate.
4. Eugeniu ŞLOPAC, Director General, ASITO: Cred că în următorii ani piaţa sa va
reorienta de la cantitate, ţinând cont de numărul mare de jucători din piaţă, către calitate.
Sper ca aceasta să se transforme într-o piaţă moderna (...) şi de aceea cred că toate

76
companiile de asigurare trebuie să fie dinamice şi să se adapteze în ceea ce priveşte
modernizarea personalului, a reţelei teritoriale, a accesului către consumator, şi nu în
ultimul rând în ceea ce priveşte creşterea culturii de asigurare din Moldova.
5. Veronica MALCOCI, Director General, GRAWE CARAT Asigurări: Eu cred că în
viitorul apropiat ne aşteptă multe schimbări, în primul rând pentru că au fost aprobate noi
reguli ce ţin de marja de solvabilitate. De asemenea, din 2012, trebuie să trecem la
standardele internaţionale de contabilitate (...). Totodată, mă aştept la noi aprobări în
cadrul legislativ in ceea ce priveşte deductibilitatea asigurărilor de viaţă, a cheltuielilor
care ţin de asigurările de viaţă, de aprobarea unui cadru normativ pentru asigurările de
pensii, de sănătate şi de proprietate.
6. Dinu GHERASIM, Preşedinte, DONARIS Group: În următorii ani piaţa de asigurări ar
trebui să fie adusă la un nivel superior, să devină o componentă financiară de bază în
economia statului. Aş mai putea menţiona că trebuie promovate şi diversificate produsele
facultative (...), în acest fel realizându-se şi un echilibru social în cadrul companiilor de
asigurare. Dacă ne referim la RCA, cred că vor fi liberalizate preţurile şi, în acest fel,
tariful se va adapta consumatorului, în funcţie de posibilităţile companiilor de asigurare şi
funcţie de calculele actuariale.
Ce tipuri de asigurări noi ar putea fi promovate pe viitor în Republica Moldova ?
Aici am putea discuta o mulţime de idei , viziuni, opinii propuneri, însă eu mă voi limita doar la
trei tipuri, care cred că ar influenţa pozitiv şi ar contribui considerabil la extinderea capacităţii
pieţei de asigurări din Republica Moldova. Deci tendinţele pieţei de asigurări în ceea ce priveşte
promovarea genurilor de asigurare noi sunt: asigurarea obligatorie de locuinţe, asigurările de
sănătate, asigurarea obligatorie în agricultură.
Conştientizarea riscurilor de către populaţie pe de o parte şi necesitatea surselor de acoperire a
acestora pe de altă parte, au contribuit în mare măsură, la apariţia asigurărilor .
În ţara noastră, în cazul producerii dezastrelor naturale ca sursă de despăgubire, servesc
mijloacele bugetare, care sunt limitate şi nu sunt destinate pentru aşa scopuri. În unele cazuri
sunt utilizate şi mijloacele financiare a agenţilor economici. În opinia specialiştilor din domeniu,
reprezentanţi ai unor ţări care aplică asigurările de locuinţe, cea mai bună metodă de promovare
a acestui tip de asigurări este prin măsuri fiscale, astfel încît să aibă cel mai mare efect asupra
populaţiei şi nu printr-o lege care să le facă obligatorii. La acest tip de asigurări, pentru
companiile de asigurare, nu este un avantaj participarea, deoarece este vorba de oprimă de
asigurare de valoare foarte mică, care va acoperi cu dificultate costurile de distribuire. Legea ar

77
trebui să prevadă situaţia cînd, cei care nu-şi vor asigura locuinţele nu vor putea beneficia, în
cazul dezastrului natural, de nici o despăgubire din partea bugetului.

SWOT- analiza bancassurance din punct de vedere al băncii:


Avantaje Dezavantaje
- căpătarea surselor depozitare - majorarea cheltuielilor de scurtă
- lărgirea paletei de servicii durată,
financiare acordate; - majorarea pasivelor de lungă
- rentabilitatea majorată a durată;
investițiilor de capital. - caracter de durată sau solvabilitate
limitată a investițiilor.
Posibilități Riscuri
- mărirea nivelului de satisfacere a - unirea destinului băncii cu
clientului prin deservirea destinul companiei de asigurări;
complexă - respingerea noilor produse de
- perceperea băncii ca parte de bază colaboratorii băncii;
a grupului de companii. - riscul investițional și cel de
investiție.
Sursa: R.Kubasifski: Holding finansowy banku z ubezpieczcielem na zcie. Warszava 1998,
pag.78

Adoptarea unei legi privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar reprezenta, în primul rînd, o
aliniere la sistemele existente pe plan internaţional, dar şi un pas înainte spre conştientizarea de
către populaţie a necesităţii protecţiei prin asigurare. În asigurarea obligatorie ar putea fi incluse
riscurile de bază, specifice pentru ţara noastră: cutremur, inundaţii, alunecări de teren.
Pentru Republica Moldova agricultura este una din ramurile importante, însă există necesitatea
valorificării la maxim a potenţialului de care dispune. Riscurile care afectează agricultura din
ţara noastră sunt multe la număr . Pentru Republica Moldova dezvoltarea agriculturii este
esenţială, iar în contextul schimbărilor de ordin climateric şi al efectelor acestora asupra
agriculturii, este necesar de modificat abordarea acestui mediu economic. În acest sens
asigurările reprezintă un instrument de bază atît pentru dezvoltarea şi susţinerea agriculturii, cît
şi protecţia producătorilor agricoli şi fermierilor.

78
În contextul scopului aderării la UE, este necesar de dezvoltat un sistem activ de asigurare în
agricultură. Cu atît mai mult că pentru ţările membre ale UE acest sistem de asigurare în
agricultură este obligatoriu, iar constituirea lui necesită timp.
Reforma prin care trece anul acesta piața de asigurări auto din Republica Moldova, prin
eliminarea coeficientului de uzură la plata daunelor, prin crearea unei baze de date comune,
emiterea electronică sau aplicarea bonus-malus, constituie elemente de maturizare a pieței.
Companiile de asigurare și piața per ansamblu nu vor avea decît de cîștigat, prin transparența și
prin simplificarea activității lor. Beneficiile pe care piața le va avea sunt incontestabile, gîndindu-
ne doar la creșterea încrederii pe care o vor avea consumatorii.
Astfel, 6 aprilie 2012 este data care marchează pentru segmentul de asigurări RCA din Republica
Moldova o serie de transformări, precum eliminarea coeficienților de uzură privind plata
despăgubirilor. De asemenea, în acest an se așteapta și o "semi-liberalizare" a tarifelor practicate
de către asigurători pe acest segment, dar și majorarea limitelor de răspundere, fapt care
influențează direct volumul de daune plătite de către companii, precum și asupra prețului pe care
îl va plăti clientul - cea mai importantă parte implicată în această ecuație.
Anterior datei de 6 aprilie 2012, companiile de asigurare din Moldova aplicau, conform
prevederilor, un coeficient de uzură pentru fiecare mașină asigurată care a suferit o daună în
accidente (vezi anexe). După această dată, cînd intră în vigoare noile prevederi legale, șoferii vor
primi despăgubiri care vor acoperi integral costul reparației, indiferent de gradul de uzură al
pieselor de schimb.
În anul curent, pe prim plan la asigurători va fi deja nu cota pieţei de asigurări, dar stabilitatea şi
rentabilitatea activităţii. În cadrul companiilor vor fi abordate noi forme de management a
riscului, care vor fi bazate pe o analiză cît mai amănunţită a pieţei şi a capitalizărilor proprii.
Piaţa de asigurări din Republica Moldova este în continuă expansiune, respectiv şi riscurile
asumate de către societăşile de asigurare sunt în creştere. Din aceste considerente întărirea
supravegherii prudenţiale şi creşterea pregătirii profesionale a personalului propriu reprezintă
pentru autoritatea de supraveghere obiective prioritare, mai ales în contextul în care concurenţa
se intensifică şi nivelul pretenţiilor calitative din partea asiguraţilor creşte.
Drept obiective prioritare în anul curent CNPF îşi propune eleborarea şi implimentarea la nivel
naţional a bazei de dată centralzată ce reprezintă un sistem informaţional automatizat de
supraveghere on-line implimentat pe întreg teritoriul Republicii Moldova care va permite
evidenţa asigurărilor la secundă , extragerea rapoartelor statistice şi analitice, constituirea
istoricului daunelor asiguraţilor, transmiterea electronică a informaţiilor despre asigurarea
obligatorie de răspundere civilă auto. Respectiv asigurătorii trebuie să dispună de dotare cu

79
tehnică de calcul şi software adecvate şi de personal care să susşină ţinerea evidenţei detaliate a
documentelor de asigurare şi centralizarea informaţiilor şi datelor colectate şi, totodată să deţină
capacitatea de a transmite pe cale electronică aceste informaţii către baza unică de date dintr-un
sistem, care va include companiile de asigurări, Biroul Naţional al Asigurătorilor de
Autovehicule şi CNPF.
În colaborare cu Uniunea Asigurătorilor din Moldova, Biroul Naţional al Asigurătorilor de
Autovehicule şi operatorii pieţei, CNPF îşi propune soluţionarea problemelor cu care se
confruntă piaţa asigurărilor, în special acordarea reducerea de prime la asigurarea de răspundere
civilă auto, întărirea disciplinei pe piaţa asigurărilor, elaborarea unor metodologii unice de
calculare şi plată a despăgubirilor, îmbunătăţirea modalităţii de gestionare şi lichidare a dosarelor
de daună, soluţionarea operativă a cazurilor asigurate, ridicarea gradului de conştientizare a
asigurărilor de către populaţie, asigurarea prestării serviciilor de asigurare obligatorie de
răspundere civilă auto exclusiv în încăperi amenajate şi dotate cu echipamentul necesar al
asigurătorilor şi intermediarior de asigurare, ridicarea nivelului de calificare a personalului,
precum şi a nivelului de respectare a legislaţiei în domeniu.
Conştientă de importanţa promovării procesului de transformări, orientate spre implimentarea
Standartelor şi practicilor existente la nivel european, CNPF va continua perfecţionarea şi
completarea cadrului de reglementare, va dezvolta instrumente de supraveghere prudenţială, va
asigura creşterea rolului autorităţii de supraveghere pe plan naţional şi internaţional, precum şi
va continua programul de acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea pieţei de asigurări şi la
creşterea încrederii societăţii în acest sistem şi produsele de asigurare.

3.2 Căi de perfecţionare şi prelucrare a eficienţei activităţii societăţilor de asigurări

În aprecierea eficienţei activităţii de asigurare este necesar să avem în vedere atât raportul dintre
efectul obţinut şi efortul depus în legătură cu această activitate, cît şi rezultatele financiare
nemijlocite obţinute de asigurător .
Pentru asigurător (în condiţiile unui nivel al primelor stiinţific determinat), asigurările sunt cu
atît mai eficiente cu cît cheltuielile ocazionate de plata despăgubirilor, a sumelor asigurate şi cele
privind formarea şi administrarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

80
Pentru asiguraţi, eficienţa asigurărilor este cu atît mai mare, cu cît despăgubirile pe care ei le
primesc la producerea riscului asigurat sunt mai apropiate de valoarea daunei înregistrate, iar
timpul care trece de la data producerii fenomenului sau evenimentului asigurat, pînă la încasarea
despăgubirilor, respectiv a sumei asigurate, este cît mai redus.
Eficienţa economico-socială a asigurărilor se analizează şi se exprimă cu ajutorul mai multor
indicatori, dintre care unii sunt specifici anumitor feluri de asigurări.Fiecare dintre indicatorii
utilizaţi pentru exprimarea eficienţei evidenţiază anumite laturi ale activităţii de asigurare. Este
dificil de efectuat o ierarhizare a acestor indicatori şi, de asemenea, nu se poate afirma că unii
indicatori ar avea o putere de expresie mai mare decît alţii. Dacă se acceptă că o parte a activităţii
de asigurare are caracter productiv, făcînd referire la compensarea daunelor din economie
produse asupra bunurilor materiale, la prevenirea şi combaterea pagubelor, se poate calcula
producţia netă realizată de societatea de asigurări, care are următoarele componente
principale:
- Despăgubirile plătite pentru bunuri;
- Salariile;
- Contribuţiile pentru asigurările sociale;
- Profitul.
Gradul de eficienţă economico-socială a activităţii de asigurare pentru societate se poate exprima
cu ajutorul ratei producţiei nete, care se determină astfel:
Rpn=Pn/CA*100 , unde:
Rpn – reprezintă rata producţiei nete;
PN – producţia netă;
CA – costul asigurării, în care se includ cheltuielile referitoare la constituirea şi administrarea
fondului de asigurare, cheltuielile generale şi cheltuielile administrativ-gospodăreşti. Indicatorul
producţie netă caracterizează şi evidenţiază laturile principale ale activităţii de
asigurare. Principalul indicator de comensurare a rezultatelor financiare şi, deci, al eficienţei
asigurărilor, care are un rol important în înfăptuirea gestiunii economico-financiare este profitul,
ce se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile societăţii de asigurări.
Datorită faptului că volumul despăgubirilor plătite diferă de la un an la altul, profitul nu poate
constitui un indicator absolut de comensurare a eficienţei economico-sociale a asigurărilor.
Profitul are însă un rol important în realizarea autonomiei funcţionale şi a gestiunii
economicofinanciare a societăţii de asigurări, serveşte ca izvor de alimentare a veniturilor
bugetului de stat, stimulează salariaţii din asigurări şi reasigurări, cointeresează societatea de

81
asigurări, este un instrument de control, etc. Profitul societăţii de asigurări se determină pe baza
bilanţului contabil aprobat de adunarea generală a acţionarilor.
* Volumul primelor de asigurare încasate
– este unul dintre indicatorii principali care evidenţiază extinderea categoriilor de asigurări
practicate de către societatea de asigurări. Primele de asigurare încasate sunt utilizate pentru
constituirea fondului de asigurare care serveşte la plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate. Ca
urmare, este necesară cunoaşterea obiectelor asigurabile şi stabilirea bine fundamentată, pe
baze ştiinţifice, a primelor de asigurare.
* Nivelul protecţiei prin asigurare a riscurilor din societate –este un indicator semnificativ din
punct de vedere al modului în care asigurările îşi îndeplinesc funcţiile în societate. Acest
indicator se calculează ca raport între valoarea despăgubirilor plătite efectiv pentru riscurile
cuprinse în asigurare şi valoarea tuturor pagubelor asigurabile estimate, care pot să apară în
societate într-o anumită perioadă de timp, efectuîndu-se următorul calcul:
NPA=DA/VPA*100, unde:
NPA – nivelul protecţiei prin asigurare;
DA – despăgubirile de asigurare plătite;
VPA – valoarea pagubelor asigurabile.
Riscurile se calculează pe baza datelor statistice privind frecvenţa şi intensitatea evenimentelor
producătoare de daune în economie pe o perioadă de timp relativ îndelungată, în funcţie de felul
riscurilor.
De exemplu:
- pentru furtună, ploi torenţiale, se iau în studiu date statistice ale evenimentelor pe o
perioadă de 5-6 ani;
- pentru uragane, alunecări şi prăbuşiri de teren, incendii, se studiază evenimentele pe
aproximativ 10 ani;
- pentru cutremure, perioada de studiu statistic este de 30 de ani.
Dezvoltarea asigurărilor facultative se poate aprecia cu ajutorul indicatorului gradul de
cuprindere în asigurare. Acest indicator arată nivelul de dezvoltare a asigurărilor facultative şi
se calculează raportându-se obiectele sau peroanele asigurate la numărul total al obiectelor
sau persoanelor asigurabile de aceeaşi natură, efectuîndu-se următorul calcul:
Gca= Oa/ Toa * 100 , unde:
Gca – reprezintă gradul de cuprindere în asigurare;
Oa – obiecte asigurate;
Toa – total obiecte şi persoane asigurabile din aceeaşi categorie.

82
Cu cît gradul de cuprindere în asigurări este mai mare, cu atît sunt mai mari posibilităţile de
creştere a eficienţei economico-sociale, deoarece se realizează o dispersie mai uniformă a
riscurilor, diminuîndu-se fenomenul de autoselecţie.
Acest indicator evidenţiază extinderea protecţiei prin asigurări asupra unor bunuri de acelaşi fel
sau asupra unor categorii de persoane, fiind de un real folos atît în aprecierea activităţii
de asigurare la un moment dat, cît şi pentru a prognoza dezvoltarea asigurărilor, identificînd
posibilităţile, căile şi rezervele de extindere a ocrotirii pe teritoriu, precum şi stabilirea unor noi
forme de asigurare.
Productivitatea muncii în domeniul asigurărilor, arată cuantumul încasărilor din primele
deasigurare ce revin, în medie, pe un lucrător al asigurătorului. Productivitatea muncii se poate
calcula pe totalul activităţii societăţii de asigurări sau pentru fiecare sucursală astfel:
Pm1= Tî/ N1 , unde:
Pm1 – reprezintă productivitatea muncii pe un lucrător al asigurărilor, exprimată în lei;
Tî – totalul încasărilor din prime de asigurare în lei;
N1 – numărul lucrătorilor scriptic încadraţi în societatea de asigurare.
Productivitatea muncii în activitatea de contractare a asigurărilor se exprimă prin
numărul de asigurări contractate care revin, în medie, pe un lucrător al asigurărilor şi se
determină astfel:
Pmc= Nac/ N1 ,unde:
Pmc – reprezintă productivitatea muncii calculată pe un lucrător;
Nac – numărul asigurărilor contractate;
N1 – numărul de lucrători care se ocupă cu contractarea de asigurări.
Suma medie asigurată ce revine pe un contract de asigurare care se determină pe total
asigurări şi separat pentru asigurările noi contractate pe o anumită perioadă de timp, prin
raportarea sumei totale a asigurărilor la numărul contractelor de asigurare.
ScA= STA/NCA, unde:
ScA – reprezintă suma medie asigurată pe un contract de asigurare;
STA – suma totală a asigurărilor;
NCA – numărul de contracte de asigurare.
Prima medie încasată pe un contract de asigurare reflectă gradul de mobilizare numerarului de
la persoanele fizice asigurate în cadrul asigurărilor facultative, determinîndu-se astfel:
Pi= Pti/ Nac, unde:
Pi – reprezintă prima medie încasată;
PTi – prime totale încasate;

83
Nac – numărul de asigurări contractate.
Prima medie pe un locuitor se determină raportînd totalul primelor încasate la numărul total al
cetăţenilor ţării, efectuîndu-se următorul calcul:
Pî= PTî/ NC, unde:
Pî – reprezintă prima medie pe un locuitor;
PTî – prime totale încasate;
NC – numărul total al cetăţenilor.
Gradul de acoperire prin asigurare se determină ca raport între suma asigurată şi valoarea reală
a bunului asigurat, efectuîndu-se următorul calcul:
Gaa=Sa/Vb *100, unde:
Gaa – gradul de acoperire prin asigurare;
Sa – suma asigurată pentru bunul respectiv;
Vb – valoarea reală a bunului la data încheierii asigurării.
Acest indicator arată raportul în care se află suma asigurată, comparativ cu valoarea reală a
bunului asigurat.
Gradul de acoperire a daunei este raportul dintre despagubirea ce se acordă şi paguba suferită
de bunul asigurat, efectuîndu-se urmatorul calcul:
Gad= D/P *100, unde
Gad - reprezintă gradul de acoperire a daunei;
D - despăgubirea acordată asiguratului;
P - valoarea pagubei suferită de bunul asigurat.
Acest indicator se calculează pe categorii de bunuri asigurate şi se utilizează deoarece, potrivit
principiului răspunderii limitate, asiguraţii sunt antrenaţi în suportarea parţială a daunei, fapt ce-i
determină să conserve cît mai bine bunurile asigurate.
Costul relativ al activităţii de asigurare se exprimă ca raport între cheltuielile totale
efectuate cu activitatea de asigurare (pe feluri de bunuri etc.) şi încasările totale rezultate din
primele de asigurare, efectuându-se urmatorul calcul, pe feluri de asigurări:
Cra=Ct/It, unde:
Cra - reprezintă costul relativ al activităţii de asigurare;
Ct - cheltuielile totale efectuate cu activitatea de asigurare;
It - încasări totale rezultate din primele de asigurare.
Acest indicator se utilizează la efectuarea de analize pe feluri de bunuri asigurate, pe forme de

84
asigurare, în profil teritorial, pe categorii de agenţi economici, pe un numar mai mare de ani,
ceea ce permite să se tragă concluzii prețioase asupra mărimii primelor de asigurare și să se ia
măsurile cuvenite.
Rata daunei exprimă raportul dintre despăgubirile şi sumele asigurate plătite, pe de o parte, și
încasările rezultate din primele de asigurare, pe de altă parte, efectuîndu-se următorul calcul pe
feluri și categorii de asigurări:
RD = TPD ,
Unde:
RD - reprezintă rata daunei;
TPD - total plăţi de despagubiri, sume asigurate şi cheltuieli de lichidare;
TI — total încasări din prime de asigurare.
Nivelul cheltuielilor de administraţie la 1000 lei primă încasată, care se determină ca
raport între totalul cheltuielilor pentru constituirea şi administrarea fondului de asigurare şi
totalul primelor încasate :
NCA/1000 = TCA*1000/ TPÎ , unde :
NCA – reprezintă nivelul cheltuielilor de administraţie la 1000 lei prime încasate ;
TCA – totalul cheltuielilor de administraţie ;
TPÎ – totalul primelor de asigurare încasate.
Rata profitului net, care se calculează raportîndu-se diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile
totale înregistrate într-o anumită perioadă de timp regulă dintr-un an, la venituri, astfel:
Rpn=(V-C)*100/V, unde:
Rpn - reprezintă rata profitului net;
V - venituri totale rezultate din încasarea primelor de asigurare;
C - totalul cheltuielilor efectuate de asigurător.
Acest indicator arată, în procente, cît din fiecare sută de lei primă de asigurare încasată rămîne
asigurătorului după efectuarea tuturor cheltuielilor.
Avînd în vedere faptul că plăţile privind despăgubirile deţin ponderea cea mai mare în totalul
cheltuielilor legate de asigurările de bunuri, se poate spune că sporirea eficienţei acestora
depinde, în mare măsură, de găsirea unor posibilităţi de reducere a volumului despăgubirilor.
Practica ne arată însă că volumul despăgubirilor nu poate fi redus decît pînă la o anumită limită,
deoarece apariţia unor pagube provocate de riscurile asigurate este inevitabilă, iar pe de altă
parte, menirea asigurării este tocmai acoperirea unor pagube cu caracter imprevizibil.
Deci problema care apare aici se referă la faptul dacă, în general, la toate categoriile de bunuri

85
asigurate, despăgubirile pe care le plăteşte o societate de asigurări reprezintă sau nu limita care
practic nu mai poate fi redusă. Pentru a ne putea convinge de acest lucru, este necesară o analiză
minuţioasă a evoluţiei despăgubirilor pe feluri de bunuri, pe categorii de asiguraţi şi în profil
teritorial, deoarece astfel se pot scoate la iveală eventuale rezerve de reducere a cheltuielilor de
acest gen. Practica demonstrează că mai există încă asemenea posibilităţi. Astfel, de exemplu, la
bunuri cum sunt animalele, cauzele de ordin subiectiv joacă de multe ori un rol important în
legătură cu volumul pagubelor ce se înregistrează. Un alt mijloc ce poate acţiona în direcţia
reducerii volumului despăgubirilor îl constituie luarea de către societăţile de asigurări a unor
măsuri de prevenire a pagubelor.
Exemplu: efectuarea la timp şi în bune condiţii a inspecţiei de risc poate contribui la
prevenirea producerii unor pagube şi implicit la reducerea cheltuielilor cu plata despăgubirilor.
Unul din aspectele principale ale creşterii nivelului de competivitate al întreprinderilor din
domeniul asigurărilor este crearea şi menţinerea valorii produselor în raport cu necesităţile
consumatorilor. În noţiunea de valoare este pusă mai mult decît preţul sau costul: calitate,
creativitate, complexitate, operativitate, onestitate, amabilitate.
Porter M. consideră că există cinci forţe de bază care influenţează direct profitabilitatea:
1 forţă: Intensitatea competiţiei între concurenţii existenţi ( structura domeniului);
2 forţă: Pericolul din partea concurenţilor potenţiali-novici pe piaţă;
3 forţă: Puterea pe piaţă a consumatorilor;
4 forţă: Puterea pe piaţă a furnizorilor;
5 forţă: Pericolul apariţiei substituţiilor de mărfuri şi servicii
Un alt mijloc ce poate acţiona în direcţia reducerii volumului despăgubirilor il constituie luarea
de catre societatile de asigurari a unor masuri de prevenire a pagubelor. De exemplu, efectuarea
la timp şi în bune condiţii a inspecţiei de risc poate contribui la prevenirea producerii unor
pagube şi implicit la reducerea cheltuielilor cu plata despăgubirilor. Aceasta presupune că
organele asigurătorului, care au dreptul să efectueze această inspecţie, să cunoască în permanenţă
situaţia concretă pe teren în ceea ce priveşte modul de întreţinere, îngrijire şi păstrare a bunurilor
asigurate pentru a putea interveni la momentul oportun, evitînd astfel înregistrarea unor pagube
sau refuzînd plata despăgubirilor atunci cînd asiguratul se face vinovat de neluarea la timp a
măsurilor de prevenire a pagubelor.
Pentru perfecţionarea pieţei asigurărilor e nevoie de a crea o doctrină care ar corela funcţionarea
pieţei de asigurări cu necesităţile societăţii civile şi economiei.

86
Doctrina despre care vorbesc aici , poate fi numită “Conceptul evoluţiei instituţionale ”care
prevede totalitatea necesarului de modificări în stare să conducă la transformarea structurii
instituţionale a asigurărilor, adică la dezvoltarea şi modernizarea acesteia.
Elementele cardinale ale modernizării structurii instituţionale sunt următoarele :
- minimizarea cheltuielilor de tranzacţionare;
- creşterea eficienţei economice a asigurărilor;
- socializarea relaţiilor din asigurări;
- restabilirea şi modernizarea culturii de asigurări;
- dezvoltarea mecanismelor de garantare a plăţii primelor, îndemnizaţiilor şi despăgubirilor
de asigurare;
- crearea unui sistem eficient de protecţie a drepturilor asiguraţilor .
Din punct de vedere al instituţionalismului, sarcina ştiinţei economice nu se reduce
numai la elaborarea prognozelor, la înţelegerea sistemului de interacţiuni ci şi să propună
recomandări, să se argumenteze reţete şi soluţii de modificări corespunzătoare în politică,
comportament şi conştiinţă socială.
De aceea sistematizarea experienţei, deducţia logică şi rezultatele analizelor statistice permit
permit propunerea unor soluţii ale problemelor actuale din asigurări în corelare cu cu
problemele de ordin social, politic, etic şi juridic:
- implimentarea asigurărilor obligatorii ca o metodă de creştere a nivelului de protecţie a
populaţiei;
- exercitarea necondiţionată a obligaţiunilor contractuale ale asigurătorilor prin
demonstrarea capacităţilor şi voinţei acestora drept normă etică şi juridică;
- demonstrarea transparenţei şi clarităţii principiilor de supraveghere a asigurărilor şi
previziunea consecinţelor acestora;
- divizarea funcţiilor de supraveghere şi de creaţie legislativă;
- asigurarea transparenţei informaţionale;
- crearea cu contribuţia asigurătorilor a unei organizaţii cu funcţii de protejare a drepturilor
asiguraţilor cu recunoaşterea absolută a hotărîrilor acesteia.
Dezvolatarea unei culturi adecvate a consumatorilor de produse financiare devine un aspect tot
mai important, în special pe măsură ce piaţa financiară devine din ce în ce mai accesibilă pentru
consumatori şi fiecare dintre aceştea deţine un rol important în luarea deciziilor proprii care
poate afecta siguranţa lor financiară. Consumatorul de servicii de asigurare trebuie să aibă voinţă
reală, serioasă de a negocia. Disponibilitatea sa de negociere trebuie comunicată aderentului în
mod clar şi neechivoc. Realitatea practică ne demonstrează o slabă cultură financiară a

87
consumatorilor şi capacitate de a lua decizii potrivite. Clienţii societăţilor de asigurări nu înţeleg
clauzele contractelor pe care le semnează, nu cunosc drepturile şi obligaţiile sale stabilite de
legislaţie.
De cele mai dese ori departamentul marketing al unui asigurător se ocupă doar cu plasarea
reclamei sau tipărirea felicitărilor de Anul Nou, şi nu cu realizarea sondajelor, cercetărilor şi
analizelor. Sarcina asigurătorului este, să stabilească necesităţile grupurilor, apoi de a evidenţia
grupul pentru care e accesibil un anumit produs, şi doar apoi să acţioneze conform schemei
marketingului clasic. Asigurătorul trebuie să lămurească clientului ce e o asigurare, ce e produs
de asigurare, ce beneficii aduce utilizarea lor. Un produs de asigurare nu este obiect de
cumpărare impulsivă. Utilizatorul trebuie să fie pregătit şi instruit, fiind conştient ce produs
cumpără. Beneficiile utilizării anumitor servicii şi produse sunt sesizate şi apreciate timp de
cîţiva ani- ca urmare se creează un obicei, o tradiţie de a apela la asigurări. O altă sarcină nu mai
puţin importantă – a reuşi ca mai multe grupuri de utulizatori să acumuleze o experienţă pozitivă
în relaţiile cu asigurătorul, şi nu neapărat această experienţă poartă caracter personal. Sociologii
au depistat, că orice persoană face parte dint-un grup şi are un cerc de comunicare format din
200 persoane. Cînd în cadrul acestui cerc de persoane se răspîndeşte informaţie pozitivă şi se
acumulează o anumită experienţă, atunci în persoanele din cercul dat, apare conştientizarea că
trebuie să se asigure şi ele, după exemplul altora.
E nevoie de cooperarea asigurătorilor şi a brokerilor pentru popularizarea cunoştinţelor din
domeniu, şi pentru aceasta e nevoie de a implimenta proiecte comune – publicaţii, emisiuni
radio-TV. În discuţii private toţi suntem de acord că trebuie să demonstrăm şi să promovăm
cetăţenilor metode civilizate de protecţie contra riscurilor, să facem asigurările pe inţelesul
tuturor. Pe de o parte nu toţi asigurătorii şi intermediarii dispun de surse suficiente pentru a
participa la măsuri de amploare, pe de altă parte, companiile nu au specialişti care le-ar calcula
rambursabilitatea investiţiilor făcute în ridicarea gradului de cultură a asiguraţilor . Persistă o
temere: popularizînd asigurările în ansamblu, voi lucra în favoarea concurenţilor, făcîndu-mi
publicitate mie, o fac în realitate şi altora. Altă frică - depunem eforturi pentru a ne edifica o
imagine pozitivă, pentru a ridica cultura asigurărilor, iar în cazul în care unul din colegi se va
comporta incorect pe piaţă, imaginea tuturor va avea de suferit , şi nu doar a celui responsabil de
incorectitudine.
Ar trebui să abandonăm ideea, potrivit căreia cultura joasă a populaţiei este impedimentul
principal în dezvoltarea pieţei locale de profil, şi prin aceasta să ne justificăm lipsa de acţiuni
concrete şi respectiv rezultatele modeste.

88
Pentru a ridica gradul de cultură al clienţilor săi, asigurătorii şi brokerii trebuie să-şi revadă
politicile, strategiile, tacticile şi planurile de marketing. E inutil să inventăm modelul
moldovenesc, există standarte profesioniste din occident ale activităţii de asigurare, cele tehnice
şi etice, pe care le putem împrumuta: transparenţa, standarte clare a relaţiilor dintre subiecţii
pieţei de asigurări, coduri etice. Cu toţii ar trebui să ne plasăm la un nivel calitativ nou al
relaţiilor şi comunicării maxim posibile cu clienţii corporativi şi persoanele fizice. Numai în
procesul unui dialog, existenţei transparenţei, respectării corelaţiei intereselor ambelor părţi, va fi
posibilă soluţionarea problemelor existente şi de a ajunge la un acord în ceea ce priveşte
conştientizarea necesităţii asigurărilor ca parte indispensabilă a unei societăţi civilizate. Numai
în acest caz, populaţia va înţelege că asigurările nu sunt piramidă financiară, dar un mecanism
economic real ce oferă compensarea pierderilor materiale.
În cea mai mare parte acest fapt depinde de comportamentul societăţilor de asigurare, cum ele
vor organiza lucrul pentru atragerea şi educarea utilizatorilor produselor sale. Asigurătorii vor
izbuti mai repede să ridice gradul cuprinderii în asigurare a unui număr mai numeros al
cetăţenilor în dependenţă de următoarele: cît de transparenţi şi oneşti vor fi ei în relaţiile cu
clienţii săi, în ce măsură vor înţelege necesităţile altora, dacă le vor propune anume acele
produse de care ei au nevoie, la un preţ rezonabil şi accesibil. Pe piaţa locală de asigurări deja
există şi vor mai apărea şi alţi asigurători străini, care utilizează metode de lucru mai avansate.
Totodată şi societăţile de asigurare trebuie să asigure dezvăluirea corectă şi detaliată a tuturor
caracteristicilor esenţiale ale unui produs de asigurare, în special riscurile, avantajele şi
costurile. Conform cerinţelor legislaţiei, asigurătorii sunt obligaţi în termen de patru luni de la
încheierea anului financiar să publice în ediţii periodice de largă circulaţie raportul privind
rezultatele financiare şi raportul de expertiză contabilă al organizaţiei de audit. Informaţiile
furnizate sînt adeseori inadecvate sau prea complexe, ceea ce face dificilă luarea unei decizii în
cunoştinţă de cauză.
Societăţile de asigurări trebuie să acţioneze în doua direcţii principale: să presteze servicii de
calitate înaltă şi să popularizeze mai activ asigurările în rîndurile populaţiei. Cum ar putea ei să
ridice nivelul calităţii serviciilor?
Mediul concurenţial este necesar să fie conceput ca unul compus din multe întreprinderi ale
căror comportament influenţează acţiunile întreprinderii şi ale căror acţiuni depind de activitatea
întreprinderii vizate.
Ca urmare, creşterea numărului petiţiilor din partea consumatorilor de produse de asigurare
rămîne încă un aspect problematic şi la acest capitol CNPF va întreprinde măsuri în vederea
instituirii procedurilor de consultare cu asiguraţii şi a garantării contribuţiei lor în elaborarea

89
politicilor sale, va asigura respectarea legislaţiei privind dezvăluirea informaţiei despre
activitatea societăţilor de asigurare, va dezvolta cele mai bune practici de protecţie a
consumatorilor şi de a ridica nivelul unei culturi financiare.

Concluzii şi recomandări

Faza actuală a asigurărilor din Moldova poate fi caracterizată drept una de cotitură , în
care se încearcă a pune bazele unor noi reguli de joc pentru principalii actori ai pieţei –
asiguraţii şi asigurătorii , se conturează noi arbitri , dar apar şi noi roluri pentru întregirea
infrastructurii. Toate acestea se produc într-un răstimp foarte compact şi generează apariţia

90
anumitor “găuri negre” în stare să scoată în afara “monitoarelor” o activitate de asigurare
dubioasă.
Actualmente piaţa asigurărilor este influenţată de un şir de factori. În primul rînd este
vorba de politica companiilor de asigurări. Este cunoscut ca asigurările auto este tocmai genul de
asigurări , care se bucură de cererea masivă, din care cauză permite companiei să-si crească
portofoliul. Din acest considerent, unele companii dorind să ocupe primele rînduri în raiting,
propun tarife joase. Acest tertip permite ca timp de un an compania să crească un portofoliu solid
, iar pe lingă aceasta şi să propună acestor clienţi alte produse de asigurare.
Cred,că unul din marile lacune ale asigurătorilor şi nu numai, este lucrul insuficient cu
potenţialii clienţi – întreaga populaţie a ţării. Brokerii de asigurări, care în mod teoretic ar trebui
să lucreze numai în interesul clienţilor asiguraţi, în Moldova real sunt aceeaşi agenţi de
asigurări. Ei deţin contracte cu una sau două-trei companii de asigurări şi sunt remuneraţi tot de
ele, şi corespunzător puţin probabil ca ei să recomande clientului o altă companie de asigurări,
chiar dacă condiţiile acesteia sunt cu mult mai favorabile pentru client.
Responsabilitatea pentru situaţia creată, în cea mai mare parte aparţine însă asigurătorilor
. Asigurătorii oferă şi vînd protecţie. Managementul superior al companiilor poate elabora orice
planuri tactice şi strategice, acţionarii să investească orice sume de bani, dar dacă executorii
începînd cu secretara şi terminînd cu şefii de departamente nu sunt instruiţi să deservească
clientul, aceste planuri vor fi anihilate din start.
Dezvoltarea asigurărilor de viaţă şi a celor de proprietate a persoanelor fizice rămîn în
continuare rezervele nevalorificate ale pieţei asigurărilor moldoveneşti, alături de asigurările
riscurilor în agricultură şi cele de răspundere civilă a riscurilor financiare şi profesionale.
Situaţia în domeniul asigurărilor nu a suferit modificări esenţiale în anul 2011, piaţa
rămîne în continuare stabilă, iar menţinerea unui volum adecvat de reserve ce permite onorarea
în termen a obligaţiilor asumate, respectarea prevederilor legale în ce priveşte plasarea
rezervelor în instrumente financiare lichide, menţinerea nivelului optim de solvabilitate,
utilizarea cu prudenţă a soluţiilor de reasigurare şi nu în ultimul rind tendinţa stabilită de
capitalizare, sunt acele pîrghii care asigură funcţionalitatea pieţei.
Una din caracteristicile specifice pieţei asigurărilor din Republica Moldova este gradul
sporit de concentrare a asigurărilor , unde aproximativ 82% din volumul primelor brute a fost
subscris de 7 companii de asigurare, acestor asigurători revenindu-le 80% din totalul
despăgubirilor de asigurare plătite.

91
Cu referinţă la liderii pieţei aş dori să remarc doar că lista acestora nu a suferit
modificări faţă de anul 2010, companiile Moldasig, Asito, Grawe Carat, Moldcargo, Donaris
Group .
În direcţia creşterii eficienţei activităţii de asigurare, consider că poate acţiona în
anumite limite- utilizarea mijloacelor moderne de calcul pentru efectuarea diferitelor operaţii.
Experienţa deja acumulată în unele ţări, ca de altfel şi la noi, arată că aceste mijloace de calcul
pot fi folosite la stabilirea primelor de asigurare, la contabilizarea acestora, la reducerea poliţelor
de asigurare.
O importanţă deosebită o reprezintă calularea primelor de asigurare pe baza unor criterii
ştiinţifice, respectiv folosindu-se metode statistico-matematice. Numai în acest fel, o societate de
asigurări va reuşi să-şi formeze, din primele de asigurare încasate, un fond de asigurare care să-i
permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat.
Pentru a crea o piaţă stabilă şi eficientă a asigurărilor este necesar da a aplica normele de
solvabilitate practicate în Uniunea Europeana, care stabilesc o relaţie strînsă între nivelul
capitalului propriu al asigurătorului şi volumul obligaţiilor asumate.
Ar trebui să abandonăm ideea, potrivit căreia cultura joasă a populaţiei este impedimentul
principal în dezvoltarea pieţei locale de profil, şi prin aceasta să ne justificăm lipsa de acţiuni
concrete şi respectiv rezultatele modeste.
Piaţa de asigurări din Republica Moldova este în continuă expansiune, respectiv şi
riscurile asumate de către societăşile de asigurare sunt în creştere.Din aceste considerente
întărirea supravegherii prudenţiale şi creşterea pregătirii profesionale a personalului propriu
reprezintă pentru autoritatea de supraveghere obiective prioritare,mai ales în contextul în care
concurenţa se intensifică şi nivelul pretenţiilor calitative din partea asiguraţilor creşte.

92
Bibliografia

I. Acte legislative şi normative

I.1. Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21.12.2006, Monitorul Oficial nr.47-
49/213 din 06.04.2007
I.2. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse
de autovehicule nr. 414-XVI din 22.12.2006, Monitorul Oficial nr.32-
35/112 din 09.03.2007
I.3. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă
de călători Nr.1553-XIII din 25.02.98, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39/270
din 30.04.1998
I.4. Legea Nr. 142 cu privire la ipotecă din 26.06.2008, Monitorul Oficial Nr. 165-166 din
02.09.2008
I.5. Legea privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase Nr. 803 din
11.02.2000, Monitorul Oficial Nr. 59-62 din 25.05.2000
I.6. Legea privind activitatea de audit Nr. 61 din 16.03.2007, Monitorul Oficial Nr. 72-75
din 13.04.2012
I.7. Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare Nr. 199 din 18.11.1998,
Monitorul Oficial Nr. 183-185 din 10.10.2008
I.8. Legea cu privire la notariat Nr. 1453 din 08.11.2002, Monitorul Oficial Nr. 154-157
din 21.11.2002

93
I.9. Legea cu privire la leasing Nr. 59 din 28.04.2005, Monitorul Oficial Nr. 92-94 din
08.07.2005
I.10. Legea cu privire la medicamente Nr. 1409 din 17.12.1997, Monitorul Oficial Nr.
52-53 din 11.06.1998
I.11. Hotărîre cu privire la aprobarea Metodologiei de calcul al primei de asigurare de
bază şi al coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule nr.318 din 17.03.2008, Monitorul Oficial
nr.61-62/392 din 25.03.2008

II. Manuale, monografii şi lucrări didactice

II.1. Alexa C., Ciurel V., ,, Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional’’, Ed.
AllBack, Bucureşti, 2006;
II.2. Bistriceanu Gh. D., „Sistemul asigurărilor în România”, Ed Economică,Bucureşti,
2007,
II.3. Bistriceanu Gheorghe, Asigurări şi reasigurări în România, ed. Universitara, 2006
II.4. Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretici şi practici internaţionale,
Beck 2000
II.5. Constantinescu D.A., Dobrin M.,,, Asigurarea şi managementul riscului’’, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 2005;
II.6. Fotescu Stanislav , Ţugulschi Anatol , Asigurări şi reasigurări , ASEM 2006
II.7. Ionescu R. Novac L., „Asigurări Comerciale Moderne”, Ed C.H. BECH,
Bucureşti, 2007
II.8. Rece Marin “Cai de dezvoltare a asigurarilor de persoane”
II.9. R.Kubasifski: Holding finansowy banku z ubezpieczcielem na zcie. Warszava
1998, pag.78
II.10. Şeuleanu V., Barna F., Herbei R., Mutacu M., Răileanu M., ,, Asigurări
comerciale’’, Ed. Mirton, Timişoara, 2008;
II.11. Văcărel I., Bercea F., ,, Asigurări şi reasigurări’’, Ed. Expert, Bucureşti, 2006;
II.12. Văduva M., ,, Asigurări’’, Ed. Mirton, Timişoara, 2006

94
II.13. William A. Heins R., „Risc, Managemnet and Insurance”, Me Gran Hill Book
Company

III. Articole din ediţii periodice

III.1. ARS Assecuratiorum, decembrie 2008,


- Piața asigurărilor- perspective de dezvoltare de Aurica Doina
- Unele aspecte de evolutie institutionala a asigurarilor in Republica Moldova de Teodor
Ungureanu
- Codul etic al asigurătorului
- Actuariatul în Moldova de Oleg Verejan
- Piata brokerilor de asigurare de Veaceslav Gamurari
III.2. ARS Assecuratiorum, februarie 2009,
- Crearea valorilor pentru produsele de asigurare de Teodor Ungureanu
- Paleta asigurarilor obligatorii de Veaceslav Cernica
- Cultura asigurarilor de Sergiu Certan
III.3. ARS Assecuratiorum, mai 2009
- Bancassurance de Natalia Ubyicon
III.4. Economie și sociologie, 2008, nr.2 Analiza pieței și serviciilor de asigurări
III.5. Economica 2000, nr.1 Constituirea și funcționarea pieței asigurărilor din
Republica Moldova
III.6. Economica 2011, nr.3 Piața de asigurări și strategia de marketing din Moldova
III.7. Finconsultant 2005, nr. 5, Asigurarea o cale atît de lungă
III.8. Finconsultant 2005, nr. 6, Evoluția sistemului de asigurări din Republica
Moldova
III.9. Finconsultant 2006, nr.12, Avocații asigurărilor
III.10. Finanțte, bănci, asigurări 2001, Funcționarea și adaptarea pieței de asigurări
III.11. Profit 2001, nr.7-8 Asigurătorii prind la putere
III.12. Profit 2003, nr.5 Cum și de ce băncile trebuie să pătrundă pe piața asigurărilor
III.13. Profit 2006, nr.6 Asigurarea de raspundere civila auto-realitati si perspective
III.14. Profit 2007, nr.6 Aspecte ale politicii de creștere a pieței asigurărilor

IV. Site-ografia

IV.1. http://cnpf.md/md/leginorm/

95
IV.2. www.justice.md
IV.3. www.xprimm.md
IV.4. www.asigurare.md
IV.5. www.ars.md
V. Alte surse

V.1. Analele ASEM, 2005, Direcții și modalități de dezvoltare a asigurărilor și


reasigurărilor în medii concurențiale internaționale
V.2. Analele ASEM, 2007, Interdependența structurală a pieței naționale și
internaționale de asigurări
V.3. Analele ASEM, 2008, vol.6, Brokerul de asigurări- participant important pe
piața asigurărilor
V.4. Analele ASEM, 2011, Performanțele pieței de asigurări din Republica Moldova

96
97