Sunteți pe pagina 1din 22

TELEDETECTIE

1
DEFINITIA SI OBIECTUL DE STUDIU AL
TELEDETECTIEI

Dezvoltarea continuuă a societăţii umane în ultimele decenii,


a impus şi progresul rapid al unor tehnici şi tehnologii orientate spre
cunoaşterea şi evaluarea cantitativă şi calitativă a componentelor
mediului înconjurător, precum şi spre conceperea unor sisteme cât mai
performante de prelucrare, organizare şi stocare a informaţiilor obţinute.
Toate acestea pot fi obţinute prin teledetecţie.

Termenul „teledetecţie” provine din limba engleză (remote


sensing) sintagmă care se traduce ca detectare de la distanţă.

În limba română, cuvântul teledetecţie a pătruns pe filieră


franceză (télédétection) şi este compus din tele - a transmite la distanţă
cu ajutorul undelor electromagnetice – şi détection - a detecta, a
identifica prezenţa unui semnal util într-o recepţie de unde
electromagnetice.

Corespondentul termenului teledetecţie este: remote sensing


în engleză, télédétection în franceză, fernerkundung în germană,
distantionomu zondirovanîn în rusă, tele-rilevamento în italiană,
perception remota în spaniolă, sensorizmento remota în portugheză, etc.

Datorită faptului că defineşte un domeniu ştiinţific relativ


nou, termenul „teledetecţie” a fost „adoptat” în limba română începând
cu anul 1971, anterior fiind folosite pentru desemnarea acestei ştiinţe
noţiuni precum telescrutare sau teleobservare, având acelaşi sens.

Aşa cum o spune şi numele său, teledetecţia presupune


„achiziţia informaţiei de la distanţă, fără a avea un contact direct cu
obiectul detectat”, printr-un “ansamblu de mijloace care permit
înregistrarea …. informaţiilor asupra suprafeţei terestre”.

Teledetecţia poate fi definită ca „domeniul tehnic care se


ocupă cu detectarea, măsurarea, înregistrarea şi vizualizarea sub formă
de imagini, a radiaţiilor electromagnetice, emise de obiecte şi fenomene
de pe Pământ sau din Univers, de la distanţă, fără a avea contact direct
cu acestea”.

2
SISTEME DE SATELIŢI

Cercetarea spaţiului cosmic se realizează cu ajutorul sateliţilor


artificiali ai Pământului, care evoluează în atmosfera înaltă şi în afara
atmosferei şi a navelor spaţiale, care se deplasează prin apropierea
planetelor sau sateliţilor lor naturali sau coboară pe suprafaţa acestora.
De la prima lansare pe orbită a unui satelit artificial al
Pământului, Sputnik 1, în anul 1957, programele de teledetecţie s-au
dezvoltat continuu, ele fiind grupate în trei mari categorii:
- programe care au avut misiunea cercetării planetelor din sistemul
solar: folosesc în general platforme cosmice fără echipaj la bord (navete
precum Mariner, Pioneer, Voyager)
- programele cu misiuni de observare a Lunii: au folosit iniţial
platforme fără echipaje la bord (sateliţii Luna, Ranger, Surveyor) şi
ulterior misiuni cu echipaj (programul Apollo)
- programe şi misiuni pentru observarea Pământului la care au fost
folosite la început platforme fără echipaj (sateliţii meteorologici: Tiros,
Nimbus, ESSA, ATS, Meteor) sau pentru detectarea resurselor naturale şi
observarea mediului înconjurător.
Cercetarea Pământului şi a resurselor naturale ale sale s-a
realizat folosind diferite tipuri de platforme cosmice, după cum urmează:
- navete spaţiale cu echipaj la bord, începând cu naveta spaţială
Vostok lansată de fosta Uniune Sovietică în anul 1961 şi continuând cu
navetele Mercury, Gemini, Soiuz, Challenger
- laboratoare spaţiale plasate pe orbite circumterestre, cu echipaj la
bord: laboratorul american Skylab, laboratorul orbital Saliut, lansat de
URSS (la acest program de cercetări participând şi cosmonautul român
Dumitru Prunaru), Staţia spaţială orbitală internaţională MIR
- sateliţi artificiali: Landsat, SPOT, etc.

Misiunea Landsat

Misiunea Landsat a fost iniţiată de catre NASA ca un proiect


experimental, civil, în anul 1972 prin lansarea satelitului ERTS (Earth
Resources Technology Satellite - Satelit Tehnologic de Resurse ale
Pamintului) sau Landsat1. Următorii doi sateliţi, respective Landsat 2 şi
Landsat 3 au fost lansaţi tot de către NASA, însă din anul 1979 cei trei
sateliţi au fost trecuţi în “patrimonial” NOAA.

3
Sateliţi din seria Landsat

Landsat 1, lansat în anul 1972, sub numele de ERTS.


Landsat 1 era echipat cu doua instrumente: RBV (Return
Beam Vidicon) şi MSS (MultiSpectral Scanner), fiind funcţional până în
anul 1978. Avea o viteză de 14 rotaţii într-o zi siderală, astfel încât, orice
punct de pe suprafaţa Pământului era înregistrat odată la 18 zile.
În acest fel, a fost posibilă acoperirea globului terestru între paralele de
81º latitudine nordică şi 81º latitudine sudică.
Senzorii RBV au înregistrat imagini în benzile vizibil și
infraroșu. Rezoluția imaginilor a fost de 80 m iar dimensiunile scenelor
de 185 x 185 km.
Senzorii MSS, senzori opto-mecanici, au colectat informații
în patru benzi spectrale, pe o suprafață de 185 x 185 km. Deoarece
acest instrument a fost dezvoltat după cele trei camere RBV, benzile au
fost numerotate de la 4 la 7.

Landsat 2 a fost lansat în anul 1975 şi a funcţionat până în anul1982.

Landsat 3 a fost lansat în anul 1978 cu aceeaşi senzori ca şi predecesorii


săi, adaugându-se a cincea bandă - spectrul termal - care nu a mai
funcţionat dupa lansare. Satelitul a funcţionat până în 1983.
După rezoluţia spaţială, imaginile obţinute cu „prima
generaţie” de sateliţi Landsat sunt considerate, în prezent, de slabă
rezoluţie.
Pentru îmbunătăţirea rezoluţiei spaţiale şi spectrale, începând
cu anii 1980 s-a derulat un nou program Landsat TM (Landsat Thematic
Mapper) obţinându-se imagini cu rezoluţie spaţială medie.

4
Caracteristicile imaginilor satelitare
Landsat

Lungimea Dimensiun
de ile Rezoluţia
Satelit Senzorul Banda scenei spaţială
undă (µm) (km) (m)
L 1-4 MSS 1,2,3,4 0.5 - 1.1 60
1,2,3,4,5, -
L 4-5 TM 7 0.45 2.35 30
TM -
L 4-5 termal 6 10.40 12.50 120
1,2,3,4,5, 0.450 -
L7 ETM+ 7 2.35 30
185 X 185
ETM+ -
L7 6.1, 6.2 10.40 12.50 60
termal
ETM+ -
Pan. 8 0.52 0.90 15
termal
Landsat 4 TM, Primul satelit din această generaţie, a fost echipat cu
un sistem de baleiere multispectrală (MSS) care lucrează în şapte benzi
spectrale, însă în prezent nu este operaţional.
Landsat 4 a fost lansat în anul 1982, fără instrumentul RBV,
acesta fiind înlocuit cu instrumentul TM, instrument care achiziţiona
imagini în benzile albastru, verde, roşu, infraroşu apropiat, infraroşu
mediu (2 benzi) şi infraroşu termic.

Landsat 5, lansat în anul1984, are aceleaşi caracteristici ca şi Landsat 4.


Acest satelit este încă operaţional şi datorită senzorului TM asigură o
rezoluţie spaţială de 30 m, obţinându-se astfel hărţi tematice cu o precizie
mai ridicată.

Programul prevedea şi punerea pe orbită a celui de-al şaselea


satelit, Landsat 6, dar lansarea sa a fost un eşec. Acesta trebuia să aibă o
orbită identică cu Landsat 4 şi 5. Senzorul destinat pentru această
misiune era ETM (Enhanced Thematic Mapper). ETM încorporează

5
aceleaşi 7 benzi spectrale şi aceeaşi rezoluţie ca şi TM, dar îmbunătăţirea
majoră este adăugarea unei benzi pancromatice în domeniul 0,50 – 0,90
μm cu rezoluţie de 15 m.

Landsat 7 ETM+ a fost lansat in anul 1999.


Misiunea LDCM (Landsat Continuity Mission) – Landsat 8 - a debutat
în anul 2013, sub egida NASA şi USGS, pentru continuarea achiziţiei de
imagini ale suprafeţei terestre. Satelitul LDCM are doua instrumente:
OLI (Operational Land Imager) şi TIRS (Thermal InfraRed Sensor),
care asigură acoperire global (tabelul 4.10), la rezolutţiile de 30 m
(spectrul vizibil, NIR, SWIR), 100 m (benzile termale) şi 15 m (banda
pancromatică).

Caracteristici ale satelitului Landsat 8

Caracteristici tehnice
Data lansării 11.02.2013
Statut operaţional
Senzori OLI, TIRS
Înclinarea 98,2º
Altitudine 705 km
Orbita heliosincron
Timpul de
revizitare 16 zile

Benzile spectrale ale sateliţilor Landsat 1 – 7

Banda Lungimea Zona


Domeniul de utilizare şi caracteristici
spectrala de unda spectrala

Cartografierea zonelor de coastă, diferenţierea


sol/vegetaţie, observarea detaliilor din apă
1 0.45-0.52 albastru
(turbiditatea), cartografierea suprafeţelor,
forestiere şi detectarea lucrarilor inginereşti

Corespunde reflexiei culorii verzi a vegetaţiei,


2 0.52-0.60 verde utilă pentru detectarea lucrarilor inginereşti dar
şi observarea detaliilor din ape (turbiditatea)

6
Diferenţierea speciilor de plante şi pentru
delimitarea categoriilor de soluri şi a
3 0.63-0.69 rosu
structurilor geologice; de asemenea, este utilă
pentru detectarea lucrarilor inginereşti
Determinarea biomasei vegetale dintr-o scenă,
identificarea culturilor şi scoaterea in evidenţă
infraroşu
4 0.76-0.90 a contrastelor sol/cultură şi pământ/apă. Poate
apropiat
fi utilizată la delimitarea suprafeţelor acvatice
şi terestre
Bandă sensibilă la cantitatea de apă din plante,
fiind utilă la studierea fenomenului de secetă şi
infraroşu analizarea stadiului de dezvoltare a plantelor.
5 1.55-1.74
mediu Este utilă pentru deosebirea pe imagine a
norilor de zapadă şi gheaţă dar şi pentru
delimitarea suprafeţelor acvatice şi terestre.
Determinarea stadiului vegetativ, a intensităţii
căldurii, efectelor aplicării insecticidelor, şi
10.40- infraroşu pentru localizarea poluării termale. Energia
6
12.50 termic captată in banda 6 este emisă de suprafaţa
Pământului fiind posibilă astfel achiziţia de
date şi in timpul noptii.
Deosebirea tipurilor de roci, a limitelor
tipurilor de soluri şi pentru determinarea
infraroşu
7 2.08-2.35 gradului de umiditate al solului şi activităţii
mediu
clorofiliene a vegetaţiei. Se foloseşte la
delimitarea suprafeţelor acvatice şi terestre
Permite efectuarea analizelor detaliate asupra
pancromatic
elementelor antropice, precum şi delimitarea
8 0,52-0,92 Imagine
anumitor obiective, antropice sau naturale
alb-negru
(vegetaţie, sol)

Misiunea SPOT

Imaginile SPOT sunt achiziţionate de sateliţii cu acelaşi nume,


concepuţi, realizaţi şi controlaţi în cea mai mare parte de Centrul Naţional
de Studii Spaiale din Franţa (CNES).

Primul satelit din această serie, SPOT 1 (primul saelit


european de observare a mediului înconjurător) a fost lansat în anul 1986,
având „misiunea” de observare a resurselor Terrei. Orbita sateliţilor SPOT
este cvasipolară, cvasicirculară şi heliosincronă, cu altitudinea medie de
832 km la latitudinea de 450N şi înclinarea de 98,70.

7
Caracteristici ale sateliţilor SPOT

SPOT 6,
Misiunea SPOT 1 - 4 SPOT 5 SPOT 7
1986, 1990, 1993,
Data lansării 1997 2002 2012, 2014
Ariane V16, Ariane
Racheta V34, Ariane 42P C21, PSLV C23
Altitudinea 832 km 822 km 694 km
Tipul Heliosincron
Înclinarea 98,7º
Timpul de revizitare 26 zile 2, 3 zile
Acoperirea Globală
HRV (2 pe SPOT 1, 2,
3)
Instrumente HRVIR (SPOT 4) 2 X HRG, HRS
VMI (SPOT 4)

Acoperirea Terrei este cvasiglobală, fiind achiziţioneze date între


870 latitudine nordică şi 870 latitudine sudică.
Primii trei sateliţi SPOT sunt echipaţi cu câte doi senzori HRV
(High Resolution Visible – înaltă rezoluţie în vizibil). În mod pancromatic
(fig. 4.5), HRV utilizează o matrice de 6.000 detectori CCD (Charge
Coupled Detector), care la rândul lor conţin submatrici de câte 3.000 de
elemente CCD, obţinându-se o rezoluţie de 10 x 10 m pe o imagine de 60
x 60 km. În mod multispectral (fig. 4.6). HRV captează date în 3 canale
spectrale la o rezpluţie de 20 x 20 m. Atunci când cele două instrumente
lucrează in tandem pot fi obţinute scene cu o lăţime medie de 117 km.

Satelitul SPOT 4 a fost echipat cu un nou senzor specializat


VMI (Vegetation Monitoring Instrument) utilizat pentru monitorizarea
vegetaţiei. Acesta captează imagini cu o acoperire mare (2000 km), cu o
rezoluţie de 1 km, în următoarele benzi: albastru, verde, roşu, IR apropiat
şi IR termic .

8
Benzile spectrale ale sateliţilor SPOT

Lungimea Zona
Banda Utilizare
de undă ( m) spectrală
Corespunde reflectanţei in verde a
1 0.50-0.59 verde
vegetaţiei
Utilă pentru deosebirea speciilor de
plante.
2 0.61-0.68 roşu Este, de asemenea, folosită la delimitarea
pedologică şi geologică
Această bandă oferă in mod deosebit
informaţii despre cantitatea de biomasă
infraroşu vegetală prezentă intr-o scenă. Este utilă
3 0.79-0.89
apropiat pentru identificarea culturilor şi pentru
scoaterea in evidenţă a contrastelor
sol/cultură şi pământ/apă
0.51-0.73 Este sensibilă la toate culorile vizibile,
are
(SPOT 1,2,3)
4 pancromatic o rezoluţie de 10 m şi este similară unei
0.59-0.75
fotografii alb-negru
(SPOT 4)
caracteristic
Evidenţiază i simple ale
1.58-1.73 infraroşu covorului vegetal,
5 experimentări la nivel
(SPOT 4) mediu
regional şi local

Satelitul SPOT 5, lansat în anul 2002, păstrează


caracteristicile tehnice ale predecesorilor săi, însă se remarcă şi elemente
de noutate:
- rezoluţia geometrică in mod multispectral de 10 m şi in mod
pancromatic de 5 m

9
- rezoluţia geometrică atinge 2,5 m in mod THR-SUPERMODE
(doua canale in pancromatic decalate cu jumatate de pixel şi procesate
prin metode matematice)
- un nou instrument HRS (inalta rezoluţie stereoscopică) conceput
special pentru a obţine cupluri stereoscopice in lungul traiectoriei; acest
mod de achiziţie permite optimizarea generarii Modelului Numeric al
Terenului pentru aria observată
- datorită creşterii capacităţii de procesare la bordul satelitului de la
2 la 5 imagini simultan este posibilă obţinerea de imagini compacte de
120 km lărgime (perpendicular pe axa de deplasare a satelitului)
- beneficiind de un nou sistem de inregistrare cu memorie solidă,
cu o capacitate de 90 Gb, inlocuind sistemul cu benzi magnetice, se pot
stoca la bord 3 imagini de 50 Mb fiecare până când satelitul ajunge in
raza de acţiune a unei staţii de recepţie pentru descărcare la sol
- este posibilă inregistrarea de pana la 550 de scene/zi
- este echipat cu instrumentul VEGETATION 2 cu
caracteristici
imbunatatite.

SPOT 6 a fost lansat de către India Polar Satellite Launch


Vehicle pe zborul C21, în data de 9 septembrie 2012, iar SPOT 7 a fost
lansat pe zborul PSLV C23, în 30 iunie 2014.
SPOT 6 şi SPOT 7 formează o constelație de sateliți ai
Pământului - imagistică concepută pentru a asigura continuitatea de înaltă
rezoluție, date de culoar larg până în 2024.

Misiunea IKONOS

Progresul tehnic şi ştiinţific înregistrat în majoritatea


domeniilor de activitate care utilizează imagini de teledetecţie, a
determinat şi „perfecţionarea” continuă a acestor imagini, în scopul
obţinerii unor scene cât mai detaliate, care să poată fi utilizate în analize
complexe asupra resurselor şi fenomenelor terestre. Astfel, unul dintre
principalele obiective ale programelor de teledetecţie a fost şi continuă să
fie crearea unor sateliţi care să furnizeze imagini cu o foarte înaltă
rezoluţie spaţială.
Satelitul Ikonos furnizează imagini de foarte înaltă rezoluţie
spaţială, deosebit de utile pentru numeroase domenii precum: agricultură,
industrie, amenajare teritorială, urbanism, etc.
Satelitul Ikonos a fost lansat în anul 1999 şi este caracterizat
prin parametrii sintetizaţi în tabelul de mai jos.

10
În mod multispectral, imaginile Ikonos au rezoluţia spaţială de
3 m, iar în pancromatic, de 0,82 m, la Nadir şi 1 m în pancromatic şi 4 m
în mod multisprctral extra Nadir.
Cu ajutorul satelitul Ikonos se pot obţine DSM-uri (Digital
Surface Models) şi/sau DEM-uri (Digital Elevation Models), cu o
importanţă practică deosebită.

Caracteristici ale satelitului Ikonos


Satelitul Ikonos Caracteristici tehnice
Data lansării 24.09.1999
Înclinarea orbitei 98.1º
Tipul heliosincron
Altitudinea 681 km
Rezoluţia spaţială la 0.82 m pancromatic
Nadir 3.2 m multispectral
Rezoluţia la 26° Off- 1.0 m pancromatic
Nadir 4.0 m multispectral
Timpul de revizitare aprox. 3 zile
Rezoluţia radiometrică 11 bits per pixel
Pancromatic, albastru, verde,
roşu,
Benzile spectrale
infraroşu apropiat

Misiunea SENTINEL

“SENTINEL – un telescop spatial plasat pe orbita in jurul Soarelui”


Sentinel urmăreşte alcătuirea primei hărţi dinamice complete
a sistemului nostru solar, care va arăta locaţiile actuale şi viitoare dar şi
traiectoriile asteroizilor.
Seriile Sentinel cuprind constelații alcătuite din mai multe
unități. Acesta este răspunsul la cerințele utilizatorului de punere în
aplicare a serviciilor GMES, care exprimă necesitatea continuității
observării și accesului neîntrerupt la date, a redundanței în contextul unui
sistem operațional și a sporirii frecvenței observațiilor.
Contributiile majore au venit de asemenea din partea
agentiilor spatial nationale care lucreaza in parteneriat cu ESA, in special
cu Centrul National de Studii Spatiale (CNES Franta) si DLR Germania
precum si SAS Austrium, principalii contractori responsabili pentru

11
dezvoltarea sistemului de satelit si instrumentului multispectral
respective
Componenta spațială GMES cuprinde 6 serii de misiuni
Sentinel de observare a Pământului. În prezent, se află în curs de
dezvoltare 12 misiuni, separate în șase constelații.

Sentinel 2: Imagistică multispectrală de înaltă rezoluție


Faza de acumulare a seriei Sentinel 2 cuprinde o constelație
inițială de doi sateliți (cunoscuți sub numele de unitățile A și B). Sentinel
2 este utilă în aplicații terestre și furnizează date generale pentru situații
de urgență și securitate. Lansarea Sentinel 2 A este programată pentru
2013. Unitatea B se află în stadiul de planificare, dar unele dintre
elementele sale nu beneficiază, în prezent, de finanțare.
Perechea de sateliti Sentinel - 2 va oferi in general imagini
optice de inalta rezolutie, la nivel global oferind continuitatea
imbunatatita a datelor SPOT si datelor de tip Landsat.
Sentinel – 2 va efectua o sarcina utila optica ,in apropierea
unor unde inflarosii si a unor unde scurte cu senzori inflarosii care
cuprind 13 benzi spectral:
-4 benzi la 10 m(classic albastru - 490nm, verde – 560 nm, rosie – 665
nm si inflarosu apropiat 842 nm ),
-6 benzi la 20 m (4 benzi inguste si doua benzi mai mari)
-3 benzi la o rezolutie spatial de 60 de m (aceasta din urma este dedicat
corectiilor atmosferice si cloud-screening-ului), cu o latime de brazda de
290 km – 443 nm pentru recuperarea de aerosoli, 945 nm pentru
recuperarea vaporilor de apa,
Cele 13 benzi spectrale garanteaza o serie cronologica
coerenta aratand variabilitatea in conditii de suprafata de teren si
minimizand orice artefacte introduse de variabilitatea atmosferica.
Sistemul end-to-end Sentinel – 2 va cuprinde doua segmente:
 Segmentul din spatiu Sentinel – 2 : adica cei doi sateliti de pe
orbita cu instrumentele de sarcina utila

 Segmentul de la sol Sentinel – 2 : care va reception datele


transmise de segmentul spatial, va prelucra datele, va arhiva si
disemnia misiunea de control si va comanda si va controla satelitii de
pe orbita.

12
Satelit Lansare Misiune

Sentinel
2014 senzor radar pentru uscat si oceane
1

Sentinel senzor multispectral de inalta rezolutie - monitorizare uscat,


2015
2 vegetatie, sol, aoa, zone costiere

instrument multifunctional pentru masuratori la suprafata


Sentinel
2020 oceanelor (temperatura, culoare) - monitorizare clima si
3
mediu
Sentinel
2020 destinat monitorizarii atmosferice
4
Sentinel
01.12.2017 monitorizare atmosferica, poluarea atmosferica
5P
Sentinel
2020 monitorizare atmosferica pe orbita polara
5

Sentinel altimetru radar pentru masurarea nivelului oceanic, (studii


2020
6 oceanografice si climatice)

COMBINATII DE BENZI SPECTRALE

Imaginile de teledetecţie conţin un volum foarte mare de


informaţii, utile în diferite domenii ale tehnicii şi ştiinţei, însă pentru a
beneficia de aceste informaţii, în mod corect şi complet, este necesară
aprofundarea tehnicilor de interpretare şi analiză.
Cu un senzor multispectral, cum ar fi cel de la bordul
sateliților Landsat, sunt colectate informaţii în diferite lungimi de undă,
ca într-un aparat de fotografiat digital, dar există cel puţin două diferențe
majore. În primul rând, informaţia este detectată într-o gamă mult mai
largă de lungimi de undă decât lungimile de undă vizibile (ceea ce putem
vedea cu ochiul uman - roșu, verde și albastru), iar față de lungimile de
undă vizibile, informațiile sunt colectate în infraroșu și uneori chiar în
lungimile de undă termice .
A doua diferență majoră este aceea că, informația pentru
fiecare interval specific de lungime de undă este stocată ca o imagine
separată (o bandă), similară cu o fotografie digitală alb-negru. Astfel,
interpretarea iamginilor de teledetecţie este îngreunată de „înfăţişarea”

13
lor iniţială: tonurile de culoare (scara de gri) prin care sunt exprimate
benzile spectrale (fiecare bandă sepctrală redă imaginea multispectrală
cărreia îi aparţine, accentuând sau atenuând anumite componente ale
sale) induc dificultăţi în interpretare şi implicit posibilitatea generării
unor confuzii, care pot periclita rezultatul analizelor efectuate. De
exemplu: la imaginile Landsat ETM+, în banda albastru şi verde, zăpada
şi norii sunt percepute ca având aceeaşi semnătură spectrală (reprezentată
prin tonuri de culoare) ceea ce conduce la confundarea lor, fapt ce poate
produce o reală „oroare” ştiinţifică.
Pentru a înlătura dificultăţile de interpretare impuse de
tonurile de culoare, se pot realiza combinaţii de benzi spectrale,
materializate prin imagini în culori naturale sau imagini fals-color (culori
convenţionale care necesită raportarea la un „atlas al culorilor”).
Banda 1 – este folosită pentru a monitoriza sedimentele din
apă, cartografiere recifele de corali, adâncimea apei; permite
diferenţierea arealelor acoperite de sol, rocă, de cele cu vegetaţie; persistă
zgomotul, tradus în imagine prin nori şi ceaţă.
Banda 2 – are calităţi similare cu banda 1, dar nu la fel de
extreme. Este utilă în diferenţierea vegetaţiei faţă de sol sau roca la zi sau
în analiza turbidităţii apei.
Banda 3 - deoarece vegetația absoarbe aproape toată lumina
roșie (din această cauză este numită uneori banda de absorbție a
clorofilei) această bandă poate fi utilă pentru a distinge vegetația de sol și
în monitorizarea sănătății vegetației .
Banda 4 – în această bandă corpurile de apă apare foarte
întunecate deoarece apa absoarbe aproape toată lumina în această
lungime de undă. Acest fapt contrastează cu gradul de reflexie „luminos”
pentru sol și vegetație, deci este o bandă bună pentru diferenţierea apă -
teren.
Banda 5 - este foarte sensibilă la umiditate și drept urmare,
este deosebit de utilă pentru a monitoriza vegetația și starea de umiditate
a solului. De asemenea, permite diferențierea între nori și zăpadă.
Banda 6 - în infraroşu termic, ceea ce înseamnă că poate fi
folosită pentru a măsura temperatura de suprafață, fiind utilizată în
principal pentru aplicațiile geologice dar şi pentru a măsura stresul termic
al plantelor.
Banda 7 - este folosită pentru determinarea umidităţii
vegetație (deși în general bandă 5 este preferată pentru aceast aspect),
precum și pentru cartografierea solului și a formaţiunilor geologice.
În continuare vom prezenta unele dintre combinaţiile cel mai
des utilizate, precum şi semnificaţia rezultatului obţinut, folosind o

14
imagine Landsat 4-5 TM descărcată gratuit de pe site-ul
http://earthexplorer.usgs.gov.
Combinaţia 123
În cazul imaginilor Landsat TM, prin combinaţia benzilor 1
(albastru), 2 (verde) şi 3 (roşu) rezultă imagini în culori naturale, aşa cum
sunt percepute de ochiul uman.

Combinaţia 123 permite recunoaşterea uşoară a terenului şi


analiza „verticală” a apelor, însă nu permite diferenţierea unor detalii,
astfel pot apărea confuzii (norii cu zăpada) cu repercursiuni grave asupra
rezultatelor.

Combinaţia 321
Această compoziţie de culori este cea mai apropiată de
culorile reale, cele percepute de ochiul uman, fiind cea mai „reală”
combinaţie care se poate obţine cu o imagine Landsat TM . Asigură
recunoaşterea uşoară a componentelor mediului înconjurător: vegetaţia
sănătoasă este verde, apele sunt albastre, drumurile sunt gri, etc.

15
Combinaţia 234
Această combinaţie oferă posibilităţi mai mari de analiză a
vegetaţiei datorită introducerii benzii 4 (infraroşu apropiat) în locul
benzii 1. Prin introducerea benzii 4 din infraroşul apropiat se obţine o
imagine fals–color, ceea ce face ca culorile de pe imagine să nu mai
corespundă cu cele percepute de ochiul uman pentru anumite
componente de mediu: pădurea din sudul şi sud-estul teritoriului analizat
este reprezentată prin nuanţe de albastru şi violet, lacul Surduc, prin
nuanţe de maro, etc.

În combinaţia 234 se menţine prezenţa umbrelor şi norilor


(benzile 2 şi 3) şi sunt sesizate dificultăţi în analiza mediului antropic.

Combinaţia 432
Imaginile fals-color obţinute prin combinaţia 432 au calităţi
similare cu cele furnizate de combinaţia 321, fiind prezentă banda de
infraroșu apropiat, respectiv banda 4 .

16
Pe imagini se diferenţiază clar lmitele apă - uscat și diferitele
tipuri de vegetație sunt mai evidente.
Utilizarea combinaţiei 432 prezintă şi o serie de dezavantaje:
prezenţa umbrelor şi a norilor (benzile 2 şi 3) sau limitări în unele analize
foarte amănunţite de vegetaţie.
Deoarece prin combinaţia benzilor 4, 3 şi 2 rezultă o imagine
fals-color, vegetatia apare în nuanțe de roșu, zonele urbane sunt albastru
cyan, iar solurile apar în diferite nuanţe de maro. Gheața, zăpada şi norii
sunt cyan deschis. Speciile de conifere sunt redate prin nuanţe de roşu
mai închise faţă de speciile de esență tare. Compoziţia 432 este o
combinație de benzi spectrale foarte populară și, aşa cum am menţionat
anterior, este utilă pentru studiile de vegetație, dar şi pentru monitorizarea
solului, a diferitelor stadii de creștere a culturilor, etc. în general, nuanțele
de roșu intens indică vegetația sănătoasă, iar cele de roşu deschis
semnifică pajiștile sau zonele cu vegetație puţină. Asa cum se poate
observa în figura de mai sus, zonele rurale sunt redate în albastru deschis.

Combinaţia 453
Această combinaţie de infraroşu apropiat (banda 4), infraroşu
mediu (banda 5) şi roşu (banda 3) oferă imagini mai clare decât
combinaţiile anterioare, deoarece cele două benzi de lungime de undă
mai scurte (benzi 1 și 2) nu sunt incluse. Diferitele tipuri de vegetație pot
fi mai clar definite și delimitarea uscat/apă este evidentă. De asemenea,
variațiile de umiditate sunt evidente în această combinaţie de benzi, care,
probabil, reprezintă cea mai comună compoziţie în cazul imaginilor
Landsat .

17
Combinaţia 457
Combinaţia 457 reprezintă o compoziţie de benzi din
domeniul infraroşu, având ca rezultat o imagine fals-color.
Unele dintre avantajele utilizării combinaţiei 457 constă în
capacitatea de penetrare a norilor şi de atenuare a umbrelor. De
asemenea, pe imaginile rezultate poate fi făcută diferenţierea detaliată a
vegetaţiei, a structurii aşezărilor umane şi observarea unor dtalii ale
microreliefului.

Combinaţia 742
Este similară cu combinaţia 453, cu diferenţa că vegetaţia este
reprezentată prin nuanţe de verde.
În urma acestei combinații rezultă imagini fals-color în care
vegetația sănătoasă este redată prin nuanţe de verde strălucitor, solul este
reprezentat prin nuanţe de roz, zonele „sărace” în vegetație sunt redate cu
portocaliu și maro, iar suprafeţele acvatice sunt albastre. Nisipul, solurile
și minerale sunt evidențiate într-o multitudine de culori. Această
combinație de benzi este utilă pentru studii geologice, agricole şi analiza
zonelor umede.
De asemenea, este utilă în identificarea şi managementul
zonelor cu incendii, care sunt redate prin nuanţe de roşu.

18
OBTINEREA INDICILOR PRIN DIFERITE METODE
DE TRANSFORMARE

Aplicarea diferitelor metode de transformare a imaginilor


satelitare poate avea ca rezultat obţinerea unor indici materializaţi prin
imagini pe baza cărora sunt caracterizate şi analzate componentele
mediului înconjurător.
În literatura de specialitate, în funcţie de sursă, sunt
specificate mai multe modalităţi de obţinere a diferiţilor indici. Acestea
diferă în funcţie de senzor, de metoda aplicată, de posibilităţile tehnice,
etc.
Printre indicii cei mai des utilizaţi în aprecierea stării mediului
sunt:
- indicii rezultaţi prin transformarea Tasseled Cap
- indicii de vegetaţie
- indicii normalizaţi de diferenţiere.

1. Indicele de strălucire a solului (Brightness Index - BI) este


util în cartografierea solului, în special, în diferenţierea stării acestuia (sol
erodat faţă de sol cultivat, terenuri arabile faţă de terenuri împădurite,
etc.), pe baza diferenţelor de radianţă. Poate fi calculat cu formula:

2. Indicele de verde al vegetaţiei (Green Vegetation Index - GVI)


este deosebit de util în analiza vegetaţiei, sub aspectul diferenţierii
tipologice şi altitudinale – în imagini apar foarte clar limitele dintre
păduri, pajişti, terenuri cultivate sau alte categorii de utilizare a
teritoriului.

Green Vegetation Index poate fi calculat cu relaţiile :


-pentru MSS
GVI = -0.29*MSS4 - 0.56*MSS5 +0.60*MSS6+0.49*MSS7

-pentru TM
GVI = -0.2848*TM1-0.2435*TM2-0.5436*TM3+0.7243* TM4+
0.0840 *TM5-0.1800*TM7

3. Indicele de umiditate evidenţiază suprafeţele cu grad ridicat


de umiditate faţă de cele mai puţin umede, de exemplu: albiile minore,
datorită umidităţii accentuate sunt bine individualizate faţă de zona
înconjurătoare, fiind marcate pe imagine prin tonuri deschise,
„strălucitoare”.
4. Indicele de ceaţă prezintă importanţă majoră pentru eliminarea
radianţei suplimentare pe care o implică atmosfera. Imaginile sunt foarte
utile în corecţiile de difuzie atmosferică, dar pot fi practice şi în unele
analize climatice, precum evidenţierea unor topoclimate sau chiar
microclimate.

Indicii de vegetaţie
Covorul vegetal poate fi caracterizat prin diferiţi indici, care
exploatează diferenţa de răspuns radiometric în diferite benzi spectrale.
Astfel, un indice de vegetație este un număr generat de unele combinaţii
de benzi spectrale și poate fi utilizat în evaluarea şi analiza vegetaţiei.
Reflectanţa vegetaţiei în domeniul vizibil este foarte mică,
din cauza absorbţiei radiaţiei de către pigmenţii activi fotosintetic.
Maxime de absorbţie există pentru lungimile de undă din banda albastru
(450 nm) şi roşu (660 nm). În schimb, în infraroşu apropiat reflectanţa
vegetaţiei este
mare.
O bună parte a radiaţiei din acest domeniu este reflectată sau
transmisă, procentul depinzând atât de structura covorului vegetal, cât şi
de structura celulară a frunzelor. Ca urmare, contrastul dintre reflectanţa
în banda roşu şi reflectanţa în infraroşu apropiat poate constitui o măsură
a cantităţii de vegetaţie [40]. Indicii de vegetaţie reprezintă măsuri ale
acestui contrast, fiind definiţi prin funcţii empirice care integrează
structura covorului vegetal şi parametrii fiziologici legaţi de fotosinteză.
Aceşti indici sunt corelaţi cu indicele suprafeţei foliare şi cu radiaţia
fotosintetic activă absorbită.
În continuare prezentăm unii dintre cei mai importanţi indici
de vegetaţie. Formulele care stau la baza calculării indicilor pornesc de la
ipoteza că variaţia spectrală a solurilor neacoperite de vegetaţie este
liniară, funcţia care o descrie fiind denumită dreapta solurilor. Această
dreaptă poate fi cel mai uşor determinată într-o histogramă
bidimensională a valorilor radiometrice, având ca axă x banda roşu şi ca
axă z, banda infraroşu apropiat. Se identifică în histogramă valorile
radiometrice corespunzătoare lipsei de vegetaţie, dreapta care le
aproximează cel mai bine definind dreapta solurilor.

1. Ratio Vegetation Index (Indice de vegetaţie de tip raport


– RVI) a fost descris pentru prima dată de Jordan (1969). Este indicele de
vegetație cu cea mai largă utilizare. O practică comună în teledetecție
este utilizarea de rapoarte de benzi spectrale pentru a elimina diverse
efecte ale albedoului. Pentru calculul RVI se utilizează relaţia:

RVI=NIR/R

2. Normalized Difference Vegetation Index (Indicele de


vegetaţie al diferenţei normalizate – NDVI) a fost descris de Rouse şi
colab. (1973), dar conceptul de indice normalizat de diferenţiere a fost
prezentat pentru prima dată de către Kriegler și colab. (1969). NDVI se
calculează cu relaţia:

NDVI=NIR-R/NIR-R

NDVI are avantajul de a varia între -1 și +1 (date de tip floating point), în


timp ce RVI variază de la 0 la infinit.

RVI și NDVI sunt echivalente funcțional și legate prin următoarea relaţie:

NDVI = RVI – 1 / RVI +1

3. Soil Adjusted Vegetation Index (Indicele de vegetaţie


ajustat în funcţie de sol - SAVI) a fost introdus de Huete (1988). Acest
indice încearcă să fie un „hibrid” între indicii bazaţi pe raportul de benzi
spectrale și indicii perpendiculari. Raționamentul care stă la baza acestui
indice este acela că liniile de izovegetaţie nu sunt paralele și nu converg
la un singur punct. SAVI se poate calcula cu relaţia:

SAVI = NIR –R / NIR +R+L(1+L)


în care L este un factor de corecție care variază de la 0 (grad de acoperire
cu vegetație foarte mare) la 1 (pentru grad de acoperire cu vegetație
foarte scăzut); valoarea utilizată în mod obișnuit este de 0,5, care
înseamnă grad de acoperire cu vegetație intermediar.
BIBLIOGRAFIE

TELEDETECŢIE - FUNDAMENTE TEORETICE, Cosmin Alin Popescu


Loredana Copăcean, Mihai Valentin Herbei, EDITURA EUROSTAMPA,
Timisoara 2015.

https://sentinel.esa.int/web/sentinel/missions/sentinel-2