Miorita

Tema baladei 'Miorita' o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul transhumantei.

Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: 'Unu-i moldovan/Unu-i ungurean/Si unu-i vrancean'. Cel
moldovean, mai vrednic: 'are oi mai multe/Mandre si cornute/Si cai invatati/Si caini mai barbati'. Ceilalti doi, cu sufletul cotropit
de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean.

O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima
semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat,
dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in fata mortii.

Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata mioritei de a alina durerea
maicutei sale.

Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului
fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai ales, iubirea filiala fat pentru mama sa.

In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele, si una
lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului aflat in fata mortii.

Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt:

1· motivul transhumantei2· motivul complotului3· motivul mioarei nazdravane4· motivul

testamentului5· motivul maicutei batrane 6· motivul alegoriei moarte-nunta

In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor transhumantei si complotului,
cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin
conjunctiile 'dar' si 'iar' cu valoare adversativa sau copulativa.

Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului natural in care se
succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica
inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit.

Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora apartin, pentru ca din
primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare
mereu repetata numita transhumanta.

In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast
puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga.

Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai mare a ciobanului
moldovean, care e mai 'ortoman'. Faptele cu valoare informativa sunt enumerate cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se
abate de la acest ton o singura data cand, printr-un dativ etic ('ca sa mi-l omoare'), marcheaza participarea sa afectiva la cele
relatate, dar si dramatismul situatiei in care se afla ciobanasul.

Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului hotararea de
omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace' sau 'Iti
cheama s-un cane'. Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de soare/Vreau sa mi

te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras',
'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta dramatica a baladei.

Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate
imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau cainii sai.

Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice.
Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte
la inceputul versurilor) a diminutivului 'fluieras' si a adverbului 'mult'.

Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea
profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora
totala, absoluta 'cu lacrimi de sange'.

Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea cea mai concentrata ca
substanta poetica.

Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa 'a cazut o stea'
(semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea
alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.

Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii, ca si obiectele
rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si
cosmic (soarele, luna, stelele). Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de enumerarea
de elemente naturale.

Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul uman,
reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze.
Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea
petrecuta.

Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce sporeste lirismul. Poetul
popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale: 'Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti
intreband/Si la toti zicand' sunt expresia iubirii materne. Nu este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei
plina de ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne.

Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ('batrana') si un detaliu vestimentar ce indica lumea oierilor
('cu braul de lana'). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care
prin grupul sonor

'-and', sugereaza un lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic si da motivului o
functie estetica.

Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul stilului direct, transfigurat de
sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru:
'Mandru ciobanel/Tras printr-un inel;/Fetisoara lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul graului/Perisorul lui/Pana
corbului/Ochisorii lui/Mura campului'. Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a frumusetii morale. Iubirea de
natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati sufletesti
pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta.

Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza caracterul liric.

'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un sens filozofic. Privind
moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui si al celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea
mortii. El este preocupat de savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru
a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar.

Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput, doar un bocet,
un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca 'Miorita' este numai a noastra, a romanilor.

Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec batranesc, cu un
subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt recitate, acompaniate la un instrument.

Lucian Blaga (1895-1961) a fost unul dintre marii poeti ai epocii interbelice, creatorul unui sistem filozofic propriu si un
dramaturg de certa valoare si perenitate. c6d763ct93kjc

Cele zece piese de teatru pe care le-a scris, pornesc de la mituri ("Zamolxe" - 1921, "Mesterul Manole" - 1927, "Arca lui Noe"
- 1944), de la istorie ("Cruciada copiilor"- 1929), sau de la trairi sufletesti profunde ("Daria" - 1925).

Toate se incadreaza in teatrul poematic, prin limbajul liric si metaforic.

"Mesterul Manole" este o drama de idei de factura expre貞ionista, inspirata din cunoscutul mit al jertfei pentru creatie.

Tema dramei este destinul creatorului macinat de patima creatiei. in lumina curentului expresionist, Manole nu-si poate
elibera "elanul vital" decat prin implinirea misiunii sale de Zamislitor.

Drama este o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si care oglindeste. intr-un conflict puternic, datele
contradictorii ale realitatii. Deznodamantul dramei este grav. iar personajele sunt puternic individualizate.
"Mesterul Manole", de Lucian Blaga, se incadreaza in spe苞ia mentionata prin mai multe caracteristici:

Structura specifica textului dramatic, fiind alcatuita din acte (cinci acte) si scene (subdiviziuni ale unui act, marcate prin
intrarea sau iesirea unui personaj).
Modul de expunere dominant este dialogul (care se reali述eaza prin schimbul de replici dintre personaje).

Fiecare act este precedat de indicatii scenice (didascalii), episoade epice in care se aude "vocea" autorului.
Exista o intriga (dorinta voievodului de a cladi intr-un loc nefast) si un conflict dramatic acut (exterior, dar mai ales, interior).
Specificitatea lui consta in faptul ca, pe langa conflictul Vbda-Manole, Voda-zidari si zidari-Manole, exista o contra苓ictie mult
mai puternica: lupta Mesterului impotriva "pute訃ilor" subpamantene care refuza biserica. De aici, se naste conflictul interior
care ii confera lucrarii caracterul de drama de idei.

Zburatorul
1844 (balada)

1. Poezia este o balada, asadar un text epic, inspirat dintr-un mit romanesc.

2. Iubirea este asociata cu un personaj inrobitor, magic si malefic.

3. Balada este structurata in trei secvente: confesiunea Floricai, lasarea serii si coborarea Zburatorului in lume.

TemaTema este generata de mitul romanesc conform caruia iubirea poate sa ia forme instapanitoare, sa-i confere individului
un sentiment de instrainare de sine, de pierdere a identitatii, situatie comparabila cu cea a intrarii sub incidenta unui spirit rau:
un zburator.

Subiectul

Intr-un sat romanesc, o fata (Florica), se plange mamei sale de o stare de disconfort general: este cuprinsa de visare, se
simte privita de ochi nevazuti, este bantuita de teama si de-o emotie nemotivata. Florica cere leacuri, ajutor vrajitoresc ori
sfaturi materne, dar mama ei ofteaza neputincioasa si cade pe ganduri.
Se lasa seara, oamenii se intorc de la munca, satul se anima, apoi, treptat, se asterne linistea.

La miezul noptii, coboara peste sat un balaur de lumina, care se strecoara pe hornul casei in care locuieste Florica. Niste
femei il vad si stiu ca este un zburator, o entitate care se metamorfozeaza intr-un tanar fermecator si inrobeste sufletele
fetelor. El este de neinvins.

Comentariul
Motivul iubirii demonice a unor zmei sau a zburatorilor pentru fiinte pamantesti apare adeseori in legendele apocrife si in
basmele romanesti . Amenintare dramatica, aparitia unui duh seducator constituie o proba si o ispitire si de aceea este
asociata cu o boala, iar, in multe legende despre zburator, experienta este devastatoare pentru fiinta omeneasca. Mitul care
explica aparitia sentimentelor de iubire a fost prelucrat in numeroase opere din literatura noastra culta, printre care si in
poemele eminesciene Calin (File din poveste) si Luceafarul.
Balada lui Heliade Radulescu infatiseaza povestea unei stari omenesti: starea de indragostit. Florica, personajul din aceasta
balada, este cuprinsa de un dor nespus, cade intr-o stare de visare si pierde sensul realitatii. Confesiunea ei, cuprinsa intr-un
discurs persuasiv, exprima presentimentul ca sufletul si mintea ii sunt invadate de un spirit straniu si amagitor: In arsita
caldurei, cand vantulet adie,
Candpleopul a sa frunza o tremula usor
Si-n tot crangul o soapta s-ardica si-l invie,
Eu parca-mi auz scrisul pe sus cu vantu-n zbor; /Si cand imi misca topul, cosita se ridica, /Ma sperii, dar imi place -prin vine
un fior
imi fulgera si-mi zice:

"Desteapta-te, Florica, /Sunt eu, viu sa te mangai..."

Dochia si Traian De Gheorghe Asachi O figura literară si nu deajuns de bine de bine î nteleasă pâna acum a fost si cea a lui
Gheorghe Asachi. În operele sale “Balade” ṣi “Legende” , potrivit lui George Calinescu “Asachi s -a străduit să înjghebe o
mitologie literară română, bizuindu - se pe tradiţia populară. Astava fi si preocuparea lui Alecsandri. Însa viziunea lui Aschi e,
internaţional, mai grandioasa ṣ i în termini clasici. El urmareste să determine punctele mitice din teritoriul moldav ṣi să facă
lista divinităţilor, spre a putea transporta în Dacia sistemul mitologicelin. Munte sacru e declarat Ceahlăul sub numele de
Pion. Acolo se află simulacrul Dochiei ” .Dochia este eroina unei legende române ṣti, legendă considerată de George
Calinescu mitul etnogenezei, si anume, balada “Dochia ṣi Traian”. În ceea ce priveste balada, George Călinescu spunea:
“întâiul mit e Traian ṣ i Dochia , simbolizândconstituirea însu ṣi a poporului român. El a încăntat pe romanticii noṣ tri în frunte
cuAsachi care e primul getizant. Propriu- zis circulă numele de Traian, de Dochia, Dochiţa în colinde. Asachi a răspândit
povestea Dochiei, fata lui Decebal, urmărita de Traian ṣ i prefacută de Zamolxe la rugaciunea ei în stânca spre a scăpa de
urmaritor. Miul pare apocrif, dar se pretindea ca în 1877- 78 în Neamţ cutare batran ṣtia de Dochiţa luiDochel, fugita pe
Ceahlău ca păstoriţă ṣi prefăcută cu oiţele ei în stâncă de către MaicaPrecista. <<Pe înălţimea Ceahlăului aproape de vârf se
află ṣi astăzi o stâncă iesită în mijlocul unei mici paji ṣ ti ṣi având în jurul ei câteva bulbucături pietroase; pe acea stânca o
închipuie ṣte traditiunea pe Dochia, iar prin bulbucături inchipuieṣ te oitele>>. De n-ar fi această formă a basmului decât un
răsunet al legendei lui Asachi ṣ i totusi a luat consistenţa ṣi stăpâneste constiinţele”