Sunteți pe pagina 1din 76

Spații culturale nr. 56, ian./febr.

2018
SPAŢII CULTURALE nr. 56 / 2018
Cuprins Apare sub egida Asociaţiei
Editorial: Ovidiu Bufnilă: Prima scrisoare deschisă…/
Culturale „Valman”, cu
pag. 1 sprijinul Centrului Cultural
Vasile Ghica: (despre) Cocuța Conachi/ pag. 2 „Florica Cristoforeanu” şi al
In memoriam Radu Cârneci/ pag. 3
Fapte culturale/ pag. 5 Primăriei Râmnicu Sărat
Stan Brebenel: Fapte culturale/ pag. 6
Virgil Diaconu: Eseu/ pag. 8
Nicolai Tăicuțu: Poeme/ pag. 9
Leons Briedis: Poeme/ pag. 10 Redactor-şef:
Camelia Manuela Sava: Poeme/ pag. 11
Doina Cernica: Povești de călătorie/ pag. 12 VALERIA MANTA TĂICUŢU
Mihaela Aionesei: Un plâns numit Iisus/ pag. 14
Poesis. Lira 21 (Mihaela Grecu-Geoagiu, Maria
Grădinaru, Any Tudoran, Carmen Tania Grigore)/ pag. Colectivul redacțional:
15 CAMELIA MANUELA SAVA
Adrian Botez: Partidă pierdută/ pag. 20
Mihaela Malea Stroe: Verigheta/ pag. 21 DIANA VRABIE
Lucian Mănăilescu: Poeme/ pag. 22 NICOLAI TĂICUŢU
Mihaela Băbușanu: Poeme/ pag. 23
Dumitru Pană: Poeme/ pag. 24
PETRACHE PLOPEANU
Gheorghe Dobre: Șase texte de buzunar/ pag. 25 STAN BREBENEL
Diana Trandafir: Poeme/ pag. 28
Leo Butnaru: Traduceri din Federico Garcia Lorca/
pag. 30 Secretar de redacţie :
Petrache Plopeanu: Sonete/ pag. 32 SILVIA IOANA SOFINETI
Diana Vrabie: Liviu Deleanu: ironia unui destin/ pag.
33
Nicolae Pogonaru: Târg de Crăciun în municipiu/ pag.
Redacţia şi administraţia:
34 Str. Gh. Lupescu, nr. 67,
Teo Cabel: În ziua de Crăciun/ pag. 35
Ion Roșioru: Pantumuri/ pag. 37 Rm. Sărat, 125300,
Adrian Munteanu: Lecturi regăsite/ pag. 38
Dragoș Niculescu: Poeme/ pag. 41
jud. Buzău
Gina Zaharia: Poeme/ pag. 43
Cărți prezentate de: Petre Isachi (pag. 45), Valentin
TELEFOANE:
Popa (pag. 48), Constantin Ardeleanu (pag. 50), Virgil
Andronescu (pag. 52), Ionel Popa (pag. 53), Nina Elena 0765-797.097
Plopeanu (pag. 58), Diana Dobrița Bâlea (pag. 59),
Tudor Cicu (pag. 60), Valeria Manta Tăicuțu (pag. 63), 0726-106.582
Silvia Ioana Sofineti (pag. 64)
Nicolai Tăicuțu: Raftul cu cărți/ pag. 65
Nicolae Bratu: rondelul vorbelor deșarte/ pag. 67
Reviste literare/ pag. 67

e-mail : valeriamantataicutu@gmail.com
Tipar executat de EDITGRAPH Buzău
Revista nu-şi asumă responsabilitatea pentru punctele de vedere conţinute de
materialele publicate.
0
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018

EDITORIAL

Prima Scrisoare Deschisă scrisă cu mare


dragoste către românii de pretutindeni

Bunul român e pretutindeni prin lume. Bunul


român e românul acela nu blajin de prost, istoriceşte
vorbind, ci românul care, iubindu-şi patria pur şi simplu,
fără surle şi tobe, îşi dăruieşte viaţa celorlalţi români
care fie merită dăruirea asta, fie nu merită dăruirea asta. Bun român e acela care înţelege rostul românilor:
Bunul român e pretutindeni prin lume, prin forumuri, anume că nu suntem vitejii vitejilor, că ne place un şpriţ,
prin bloguri, prin blocuri, pe la partide, în fabrici, la o bere şi-un mic, că suntem lăudăroşi nevoie mare, că
bancă, pe scara blocului, în excursie, la bibliotecă, la ne-am lua de piept cu Rusia, da’ ştim că n-am putea să
primărie, la casa de sănătate, în război, când vin ţinem război nasol, că ne halesc ruşii cu pene cu tot, că
inundaţiile, prin străinătăţuri, prin peşteri şi cafenele, le-am da cu tifla americanilor dacă am putea, da’ nu ne
prin malluri, prin parlament, prin guverne, prin gări, mai transmit ăia Oscaru la televizie şi nu mai putem
prin poezii şi romane şi filme, prin văi şi vâlcele, la căsca gura la sclipiciul lor americănesc, că ne-am lua de
grătar, la cozi, la carnaval, la bal ori la spital, când ai piept cu Europa Occidentală să le arătăm noi ce deştepţi
nevoie de o mână de ajutor. suntem, da’ ne taie ăştia de la porţie şi rămân
E plină lumea de astfel de buni români. Trebuie ministerele fără posturi şi nu mai au unde lucra pe
doar să ai norocul să dai peste ei. Sunt români şi români ruptelea verişorii, cumnaţii, finii, cumetrii noştri, dragii
aşa cum sunt ruşi şi ruşi, portughezi şi portughezi, evrei de ei.
şi evrei. Nu-s românii ăia buni mai prejos sau mai Poate că rostul bunului român, ăla adevărat, e să
presus decât ruşii cei buni, evreii cei buni, irakienii cei înţeleagă cu adevărat ce fel de român e el însuşi şi dacă
buni, cecenii cei buni. poate aşa, din bunătatea lui, să dea un pic şi la alţi
A fi bun român astăzi înseamnă înainte de toate români, fie că merită, fie că nu merită. Poate că rostul
să nu-ţi baţi joc de alţi români. Dacă vine un român să-l bunului român e să-şi vadă de viaţa lui, să se
ajuţi, să nu-l amâni, să nu-l duci cu vorba, să nu-l iei la îmbogăţească şi el ca românii ăia fără de suflet şi, din
mişto. Dacă poţi să-l ajuţi, să-l ajuţi. Dacă nu, să dai un când în când, să facă un bine, să-l ia în seamă
telefon, să pui o vorbă bună, să răspunzi la telefon celui Dumnezeu.
care ţi-a cerut ajutorul, nu să-l sictireşti, să-l iei la mişto, Poate că rostul bunului român e să fie naiv şi
să-l iei în zeflemea. Vremurile sunt grele, mulţi români frumos şi melancolic şi băiat de treabă şi bun, tare bun
au nevoie de ajutor. la suflet, să nu zică alte popoare că n-avem şi noi
Cum n-avem înainte-mergători providenţiali care simţire, adică acest bun român să fie scos la expoziţii şi
să ne scoată din rahat printr-un Miracol, trebuie să ne târguri internaţionale, să vadă lumea largă că şi noi
ajutăm singuri. avem poeţii, naivii, romanticii, evlavioşii, bunii noştri la
România se împarte astăzi între bogaţi şi săraci, suflet.
între avuţi şi nevoiaşi, între ăia care au cu ce şi ăia care Poate că rostul bunului român e doar să-l
nu mai au cu ce. Aşa-s vremurile, asta e Istoria. slujească de-adevăratelea pe Dumnezeu, nu să fure de la
Bun român e acela care nu înfulecă durându-l în biserică, de la enoriaşi, de la stat, cine mai ştie?
c*r de nevoiaşi şi care pune umărul să se deblocheze Sau, şi mai şi, poate că rostul Bunului Român e
cumva Criza, cu adevărat. Bun român e acela care nu să-l găzduiască din când în când pe Dumnezeu în trupul
fitilează guverne la nesfârşit şi care bagă viteză să nu lui şi, atunci când îl întâlneşti pe Bunul Român care te
moară pensionarii de foame. ajută cu adevărat, să ştii aşa, în secret, că, de fapt, e
Bun român e acela care ştie cu adevărat ce fel de tocmai Dumnezeu cel care te ajută la greu. E şi ăsta un
popor sunt românii ăştia iubiţi. Bun român e acel român rol, e o misiune, e un rost.
care ştie să-şi ţină capul pe umeri.

1
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
contrafactual, ce se alegea, oare, de principatele noastre,
dacă gestul ei divin nu ar fi avut loc? Unirea s-ar fi
Vasile GHICA amânat sine die. Ne-ar fi lipsit din istorie Momentul
Cuza şi, după regula domino-ului, Monarhia,
Independenţa, Marea Unire etc.
Nimeni nu mai poate să nege acum meritele
La un sfert de mileniu după Mihai istorice ale Cocuţei, fără să se acopere de ridicol. După
Mihai Viteazul, ea a pus piatra fundamentală a unirii
Viteazul, Cocuţa Conachi românilor. Termenul Mica Unire este eronat, pentru că
(Ţigăneşti,Tecuci) a pus piatra de temelie ne poate sugera un fenomen secundar, neînsemnat. De
fapt, aici s-au coagulat germenii Marii Uniri. Ce ar mai
a unirii românilor fi de făcut, în ceea ce ne priveşte pe noi acum? Evident,
trebuie să o ajutăm să intre, cât mai grabnic, în
conştiinţa poporului român. Spre regretul nostru,
Să rememorăm telegrafic evenimentele istorice
ingratitudinea unor istorici şi dezinteresul instituţiilor cu
care au precedat Unirea Principatelor din 1859. În
importante atribuţii în domeniu (şcoală, media, cultură
martie 1857, N. Vogoride, soţul Cocuţei, fiica
etc.) sunt de neînţeles. Iată şi o rază de lumină. Cu un an
importantului poet premodern, a fost învestit de turci în
în urmă, am trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării
demnitatea de caimacan (locţiitor de domnitor) al
Ştiinţifice un pliant despre Cocuţa, realizat împreună cu
Moldovei. Imediat au început certuri cumplite între cei
Fundaţia Pelin. (Eroina s-a născut şi a trăit o parte din
doi soţi, deoarece Vogoride era un înverşunat
viaţă la Ţigăneşti, la 3 km. de Tecuci. Este, deci, a
antiunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneşti (lângă
noastră.) Spre cinstea diriguitorilor acestei instituţii,
Tecuci). Revenea în Iaşi doar când obligaţii protocolare
textul a fost trimis celor 7500 de şcoli gimnaziale şi
îi impuneau acest lucru.
liceale din ţară cu recomandarea de a fi dezbătut cu
În urma Convenţiei de pace de la Paris, cele
elevii. Mai mult, la solicitarea noastră, S.C. Gifarm
şapte Puteri garante (Franţa, Anglia, Prusia, Austria,
(patroni Gina şi Pintilie Bute) a achitat suma necesară
Turcia, Rusia, Sardinia) acceptaseră ca cele două
realizării unui bust. Cunoscutul sculptor Dan Mateescu
provincii româneşti să se unească, nu înainte de a fi
şi-a făcut treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit
consultat, printr-un scrutin (Divanurile Ad-hoc),
deocamdată în hăţişul birocratic (avize, schiţe, contracte
electoratul. Vogoride falsifică, în mod brutal, rezultatul
etc). Evident, nu vom renunţa. Cocuţa trebuie să fie
testului din 19 iulie 1857. Pentru Puterile garante,
înălţată pe soclul recunoştinţei naţionale. Rugăm cadrele
doleanţele românilor erau definitiv compromise.
didactice ca, în zilele de 22 şi 23 ianuarie, să le
Demersurile insistente ale unioniştilor au rămas fără
vorbească elevilor din toate clasele şi chiar copiilor din
rezultat. Lipseau dovezile certe. Cu prilejul unei
grădiniţe despre eroina noastră şi să le pună în piept
descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în seiful soţului nişte
cocarde cu chipul ei, pe care să le aşeze apoi cu pietate
scrisori compromiţătoare, venite de la Înalta Poartă şi de
acasă, pe masa lor de lucru.
la ambasadorul Turciei la Londra. În unele era sfătuit
Am intrat în anul Centenarului Marii Uniri.
cum să-i obstrucţioneze pe unionişti şi să falsifice Există pericolul să compromitem acest sfânt eveniment
rezultatul scrutinului, iar în altele era felicitat pentru
prin festivism şi demagogie. După năucitoarele rătăciri
„performanţele” obţinute. Dovezile erau incontestabile.
postrevoluţionare, e timpul să elucidăm relaţia dintre
Cocuţa nu a ezitat nicio clipă. Nu o interesa demnitatea
patrie şi individ. Patriotismul nu înseamnă declaraţii
de primă doamnă a Moldovei, care o aştepta. A rămas
sterile şi pompoase. El presupune ca fiecare individ
cu trei copii minori şi cu averea drastic dijmuită de soţul
să-şi facă munca lui la timp şi în mod responsabil, să
ei. Chemarea ţării a fost mai puternică. Am mai spus-o,
preţuiască marile valori ale neamului şi să-şi
gestul ei nu este cu nimic mai prejos decât cel al
direcţioneze viaţa în lumina experienţei acestora. Pentru
legendarei Ioana d'Arc, marea salvatoare a Franţei
că, popoarele care nu-şi respectă trecutul, nu au niciun
medievale. Prin C. Negri, fratele vitreg al Cocuţei, şi
viitor. Să ne selecţionăm conducătorii din rândul acelor
Dimitrie Rallet, scrisorile ajung la ambasadorul Franţei
profesori de demnitate şi energie naţională capabili să
la Bucureşti şi apoi la revista „Steaua Dunării” de la
gestioneze corect complicata problematică internă şi
Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă este nevoită,
externă a interminabilei noastre tranziţii. Să nu le mai
în cele din urmă, să accepte repetarea scrutinului sub
permită extremiştilor şi denigratorilor străini să ne
stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au
jignească şi să ne umilească, uneori, chiar la noi acasă.
marcat, de data aceasta, unanimitatea unioniştilor.
Decodată corect, lecţia de înalt patriotism a
Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu
Cocuţei poate contribui la redeşteptarea poporului
şi a devenit realitate pe 24 Ianuarie 1859.
român. „Acum, ori niciodată.”
Din păcate, în entuziasmul lor fără margini,
unioniştii nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea
multe elogii, deşi le merita cu prisosinţă. Gândind
2
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
iubire şi moarte) – 1983; Clipa eternă (col. „poeţi
români contemporani“) –1988; Scrisorile către Dorador
IN MEMORIAM (text român-francez) – 1997; Heraldica iubirii (col.
„biblioteca pentru toţi“) – 1999; Scrieri (ediţie în trei
volume, îngrijită de autor, selecţie din întreaga-i operă: I
Radu CÂRNECI – Arborele memoriei; II – Heraldica iubirii; III – Clipa
eternă) – 2004. Din traduceri, notăm (numai pe cele
(1928-2017) editate în volume): Léopold Sédar Senghor (Senegal):
Jertfe negre – 1969; Srečko Kosovel (Slovenia): Extazul
morţii – 1975; Kahlil Gibran (Liban): Profetul şi
Grădina Profetului – 1983; Charles Baudelaire (Franţa):
Florile răului „Les fleurs du mal“ (prima integrală lirică
Baudelaire în limba română, înfăptuită de un singur
traducător) – 1991; Jacques Chessex (Elveţia): Elegiile
lui Yorik – 1995; Mousse Boulanger (Elveţia): Inimă de
aur – 1998; Delmira Agustini (Uruguai): Dulci elegii –
2002.
Radu Cârneci a fost şi autorul unor mari
antologii literare, astfel: Sonete – Shakespeare –
Voiculescu – 1996; Arborele neuitării (cuprinzând poeţi
de limbă română din Israel) – 1997; Mioriţa – în şapte
limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză,
germană, rusă) – 1997; Poezia Pădurii române (patru
volume; I – poezie populară de inspiraţie silvestră; II –
clasicii; III – modernii; IV – contemporanii) – 2001;
Cinegetica (trei volume de texte din literatura universală
şi română) – 2003; Antologia Cântarea Cântărilor
(cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea din
Biblia lui Şerban –1688 şi până în 2008) – 2009;
Antologia Sonetului Românesc (trei volume) – 2009.
Premii ale Academiei Române şi Uniunii
A plecat dintre noi Poetul Iubirii... Scriitorilor, Doctor Honoris Causa al Universităţii
„Vasile Alecsandri“ – Bacău.

Poet, eseist, traducător, jurnalist literar, editor.


Născut la 14 februarie 1928, în satul Valea lui
Lalu – comuna Pardoşi, jud. Râmnicu Sărat (azi, Poem cu clopote
Buzău).
Licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov …spre Mausoleul sfânt, bat clopote…
(1954).
A înfiinţat, în 1964, la Bacău, revista de cultură Ele vin din iarbă, de sub iarbă
Ateneu (serie nouă). A fost secretar al Uniunii din pământ de sub pământ
Scriitorilor (1972–1976), apoi şef al secţiei de literatură din izvoare de sub izvoare
şi artă la revista Contemporanul (1976–1990). În ultima din oase de sub oase
perioadă a vieții a fost director al Editurii Orion (din din tăcere de sub tăcere
1991) şi director executiv al Fundaţiei Naţionale mereu înviere.
„Izvoare“ pentru protecţia Naturii şi Artelor în România
(începând cu 1997). Ele vin din arbori peste arbori
Din bogata-i operă subliniem: Orgă şi iarbă – din pietre peste pietre
1966; Umbra femeii (sonete) – 1968; Centaur din paşi peste paşi
îndrăgostit – 1969; Grădina în formă de vis (noi sonete din moarte peste moarte
de iubire) – 1970; Cântând dintr-un arbore – 1971; şi ne sună şi ne dor
Oracol deschis – 1971; Cântarea cântărilor (parafrază clopote cu lună sub nor…
modernă la celebrul text omonim, din Vechiul
Testament, atribuit regelui Solomon) – 1973; Banchetul (…Vai, clopotele de sânge cum bat
– 1973; Temerile lui Orfeu – 1978; Un spaţiu de dor din pământ peste pământ
(col. „cele mai frumoase poezii“) – 1980; Sonete (de în sânge dinspre sânge
3
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
în noi dinspre noi, clopote dincolo
cu limbă de cer dinspre cer
cum intră în noi şi ne cer. Iar tu vei rămâne în împărăția ta
dor lung de soare și stele
Iată bărbaţii din carne sunând de iarbă și vânt și ploaie
iată clopotele lor sângerând mereu în împărăția ta, dor lung sete
iată degete, iată ochii de dor dulce pasăre…
iată tăcerea tâmplelor
iată valea cu bărbaţii sunând
iată clopotele lor sângerând…) Sâmbăta morţilor

Intră în noi clopote de pământ …stau în pământuri morţii sub zăpezi:


clopote de oase dansând credinţă veche-n ceea ce mai crezi
din stele din ciocârlii din grâne închipuiri-îmbrăţişări sub cruci
în noi azi, în copii mâine te duce gândul unde-ai să te duci
o ţară de clopote în noi răsunând – spre-a te-ntâlni cu ceea ce nu vezi –

sus, vulturi de clopote zboară rotund… dorm în pământuri morţii sub zăpezi…

(…trei sinucideri m-au voit prin vreme


Dulce pasăre a tinereții trei paloşe ivindu-mi-se-n steme
trei lungi săruturi rotunjind averea
- nepoților mei, Timon și Aron, cu mare dragoste! - şi steaua străjuind la învierea
în sângiuiri pornirilor blesteme
Dulce pasăre a tinereții noastre trei paloşe m-ademenind în steme…)
tu, ce rămâi undeva
unde nu rămânem noi, dulce pasăre …pâine şi vin pentru acei ce nu-s
iartă-ne nouă că îți urmărim zborul decât păreri: cădelniţări-apus
slujind chipului tău și ne iartă dacă şi lacrimi seci topindu-mă-n ţărână
– îndrăznind să credem că nu ne părăsești – ivind fântâni la Moartea-n har stăpână
gândim la chipul și cântecele tale spre-a re-zidi iubirea în Iisus –
ca la sângele nostru. pâine şi vin pentru acei ce nu-s…
Carnea noastră de o ființă cu
carnea ta neprihănită de timp Maria din Magdala, rugându-se
nervii și părul și pașii noștri
de o ființă cu „…rămâi în mine, nu mă părăsi!
aripile tale sămânţa Ta mă-ndeamnă a-nflori;
de-o ființă cu sunt ca grădina-n secetă plângând
ochii tăi de nu m-ajuţi mă voi sfârşi curând
gândul și cutezanța noastră rămân aici speranţă şi închipuire-mi fii
iar tu rămâi în mine, nu mă părăsi…
te duci undeva unde nu este durere…
(…iubindu-mă, Tu mă fereşti de moarte
(…Și nu ne duce pe noi în ispita tinereții dintâi iar timpul n-o să-mi fie-n clipe sparte
fiindcă sunt alții care vor să-ți aducă jertfe ci-n lungi banchete cu trăiri adânci
să-ți sculpteze zborul de frunză supusă blând minunilor-porunci;
să-ți fure viersul de iarbă veșnică spre a rămâne literă în carte
și le iartă lor păcatele frumoase…) iubeşte-mă, spre-a mă feri de moarte…)
Facă-se voia ta, dulce pasăre – …nu mă lăsa de chin şi însetare
ci noi cuprinde-mă în sfânta înserare
te vom urmări cu ochii și sângele îngeri tăcuţi ne-ajută iar să fim
pe toate drumurile tale de cer îndrăgostiţi peste Ierusalim:
iar noaptea vom visa cai înaripați adâncul meu Te va primi-n ardoare
și ultima dragoste ca o apă de somn iubeşte-mă în sfântă-mpreunare…“
va intra în sângele nostru târziu
ne va otrăvi încetul cu încetul, apoi
4
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
caz: între trei și cinci poezii, două opere de proză scurtă
sau două eseuri
FAPTE CULTURALE 3. Formularul de înscriere la concurs poate fi
descărcat pe pagina concursului, www.euscriu.net
„EU SCRIU” 4. Lucrările pot fi depuse direct la sediile Bibliotecii
Concurs de creație literară „Gabriel Funica” Județene din Focșani, trimise prin poștă la adresa Str.
Mr. Gh. Sava nr. 4, Focșani, sau trimise prin e-mail la
Dacă ar mai fi fost lângă noi, aproape de familie, adresa concurs@euscriu.net, cu mențiunea Pentru EU
de colegii şi de cărţile lui dragi, Gabriel Funica, eseist SCRIU, concursul de creație literară „Gabriel
de o remarcabilă fineţe şi profunzime, publicist, editor Funica”.
şi, desigur, un apreciat bibliotecar, şi-ar fi sărbătorit pe Dacă depuneți personal sau trimiteți prin poștă:
27 noiembrie ziua de naştere. Ne-ar fi răspuns la urări, Includeți creațiile literare tipărite într-un singur
cu modestia dintotdeauna, şi ar fi dat, fiecăruia dintre exemplar. Încurajăm tipărirea față-verso, dar fiecare
noi, câte un răspuns plin de înţelesuri şi cu un umor bine creație să înceapă pe o pagină nouă. Includeți, de
dozat. asemenea, formularul de înscriere la concurs completat,
Astăzi, când Gabriel Funica nu mai este să ne pe care treceți un motto la alegere. Același motto îl veți
întâmpine, fiica sa, domnişoara Alice Cârjan, împreună așeza la începutul fiecărei scrieri. Nu vă treceți numele
cu Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, pe creații.
lansează pentru comunitatea noastră şi nu numai, Dacă trimiteți prin e-mail: atașați un fișier cu creațiile
concursul de creaţie literară “EU SCRIU”, în memoria literare și un fișier cu formularul de înscriere la concurs,
eseistului Gabriel Funica. completat.
Concursul de creaţie, semn al omagiului şi al 5. Depunerea creațiilor literare: 30 noiembrie 2017
preţuirii unuia dintre reperele intelectuale incontestabile – 28 februarie 2018
care a fost scriitorul Gabriel Funica, se va desfăşura 6. Anunțarea câștigătorilor și acordarea premiilor:
după următoarele coordonate pe care, cu minuţie şi 20 martie 2018
sensibilitate, le-a gândit şi pus în pagină, fiica sa: 7. Participanți: tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și
„Aşa cum precaut ne sfătuia scriitorul Gabriel 20 de ani.
Funica, fost bibliotecar și eseist: Cartea este singurul
suport, tehnic vorbind, singurul instrument eficient Premii:
graţie căruia putem strânge la un moment dat, prin Câte un premiu pentru fiecare categorie:
efort personal, o brumă de cultură. La ce bun? va „Poezie”, „Proză scurtă”, „Eseu”. Premiul va consta în:
tresări nervos scepticul de serviciu. La nimic, dacă ne sprijin pentru crearea unui site literar propriu, cărți și
gândim la un câştig financiar imediat şi la tot, dacă ne bani. În plus, toate creațiile participante vor fi publicate
gândim la întemeierea sau reţinerea fiinţei în datele pe site-ul concursului.
umanităţii ei. Altfel prin ce ne-am mai deosebi unii de Comisia de jurizare va fi alcătuită din
alţii?” reprezentanţi ai familiei, ai bibliotecii şi din scriitori.
Urmărim, prin acest concurs, să punem în Îi mulţumim domnişoarei Alice Cârjan, fiica scriitorului,
pentru implicarea devotată privind organizarea concursului şi o
evidență nevoia omului de a cultiva un spațiu și un timp
asigurăm de tot sprijinul nostru.
personal, unde trăirile, frământările și dorințele cele mai
Manager,
adânci găsesc atenția și răbdarea de care au nevoie
Teodora Fîntînaru
pentru a se decanta, a se maturiza și a se putea exprima
prin activități care hrănesc mintea și spiritul.
* Gabriel Funica (1961-2015) – bibliotecar, din anul 1991, la
Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu Vrancea”
Cerințe pentru participarea la concurs:
Autor al volumelor:
1. Tema lucrărilor este la alegere. Dacă nu aveți idee
Uvertură de primăvară pentru creion mecanic. Focşani:
de unde să începeți, vă încurajăm să folosiți următorul
Zedax, 2006
citat drept călăuză:
Hârtii lipite: Note, aforisme şi alte impurităţi. Focşani:
„Zugrăviţi-vă tristeţile şi dorinţele, gândurile
Ed. Zedax, 2005
trecătoare şi credinţa într-o frumuseţe - oricare ar fi ea
Stylografii. Focşani: Ed. Atec, 2015 – vol. postum
- zugrăviţi toate acestea cu o sinceritate profundă,
Editorialist la mai multe reviste culturale, autorul unor
tainică şi smerită şi folosiţi spre a vă exprima obiectele
numeroase articole în presa culturală locală şi centrală.
ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră şi
Redactor-şef al revistei Lector editată de Biblioteca
obiectele aducerii aminte.” (Rainer Maria Rilke,
Judeţeană Vrancea şi membru fondator al Asociaţiei culturale
„Scrisori către un tânăr poet”)
„Cărţi deschise”.
2. Vă puteți înscrie la oricare dintre categoriile
„Poezie”, „Proză scurtă” sau „Eseu”, depunând după
Relatii Publice - Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu"
Vrancea tel.mobil 0726245817; tel. fix 0237 214562:
5
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
cărţi. Despre romanul lui Florin M. Ciocea „Al doilea
Salonul revistei „Spaţii culturale” manual de fenomenologie” a vorbit subsemnatul.
Volumul de versuri „Excentrica sinucidere” a Corneliei
Ionescu Ciurumelea este prezentat de Valeria Manta
Tăicuţu.
În partea a doua, la „Podiumul poeţilor” fiecare
participant, rând pe rând, a citit de propria creaţie.
Excepţie a făcut Titi Damian care, în calitate de
prozator, şi-a prezentat cea mai nouă apariţie editorială,
„Sisif coborând muntele”.
Cu această ocazie, s-a făcut schimb de cărţi şi
s-au distribuit revistele „Helis” şi „Spaţii culturale”.
Poetul Costel Bunoaica nu a dorit să ne prezinte cea mai
nouă carte a sa de versuri, „Autoportret în oglinda
concavă”, el şi-a arătat nemulţumirea, fiind total
dezamăgit de modul în care s-au comportat cei de la
editura „Detectiv literar”. Într-un final, am intrat în
posesia acestei cărţi deosebite în conţinut. Activitatea
s-a încheiat fără să se anunţe o dată la care se va
desfăşura salonul în luna ianuarie, deoarece nu se ştie
Pe data de 9 decembrie 2017 a avut loc ediţia a
cum va evolua vremea. Funcţie de acest aspect se va
IV-a a Salonului revistei „Spaţii culturale” la Centrul
anunţa la momentul potrivit.
Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat.
Înainte de începerea manifestării, s-a ţinut un moment
de reculegere în memoria scriitorului Radu Cârneci, Dimineţi de poezie la Casa berarilor
decedat în urmă cu o zi.
Invitaţii acestei ediţii au fost scriitorii ialomiţeni
Titi Damian, Gheorghe Dobre, Florentina Loredana
Dalian, Florin M. Ciocea şi Costel Bunoaica. De la
Buzău, au răspuns prezent scriitorii Nicolae Pogonaru,
Lucian Mănăilescu, Emil Niculescu, Dumitru Pană,
Tudor Cicu, Costel Suditu şi subsemnatul. Gazde, adică
scriitorii râmniceni, au fost Valeria Manta Tăicuţu,
Nicolai Tăicuţu, Laurenţiu Selegean, Cornelia Ionescu
Ciurumelea, Mioara Bahna, Sorin Călin şi Camelia
Manuela Sava. Ulterior a sosit şi Ion Ifrim.
Au mai participat două foarte tinere şi talentate
cântărețe, Delia Porumb şi Ania Bunduc, care, pe
parcursul manifestării, au interpretat melodii folk, iar la
final colinde. Cei prezenţi le-au răsplătit cu multe
Salonul revistei „Spaţii culturale” de la
aplauze.
Râmnicu Sărat s-a mutat la Buzău sub o nouă identitate.
Sub denumirea „Dimineţi de poezie la Casa berarilor”,
s-a desfăşurat sâmbătă, 20 ianuarie 2018, prima ediţie.
Gazde au fost aceiaşi iubitori de literatură şi de prieteni:
Valeria Manta Tăicuţu şi Nicolai Tăicuţu.
Oaspeţi de onoare au fost scriitorii Ovidiu
Bufnilă de la Bacău şi Corneliu Antoniu de la Galaţi,
ultimul fiind preşedintele Filialei Sud-Est a Uniunii
Scriitorilor din România. De la Buzău au participat
Laurenţiu Belizan, Laura Cozma, Mihaela Roxana
Boboc, Maria Niculai, Alexandru Bolache, Gina
Zaharia, Petruţa Niţă, Elena Roxana Iancu, toţi de la
Cenaclul „Ante Portas”, Teo Cabel, Costel Suditu,
realizatorii revistei „Literadura” şi mai consacraţii
Lucian Mănăilescu, Nicolae Pogonaru, Dumitru Pană,
Emil Niculescu, Mihai M. Macovei, Camelia Manuela
Desfăşurarea manifestării a respectat formatul Sava şi subsemnatul. O prezenţă agreabilă şi aparte au
anunţat de la prima ediţie. Mai întâi se vor lansa două
6
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
reprezentat-o cele două fete ale familiei Tăicuţu, Silvia Corneliu Antoniu a ţinut să spună câteva fraze. Am
Ioana Sofineti şi Simona Butnaru care nu a venit reţinut din cuvântul său că este emoţionat că participă la
singură, ci l-a adus şi pe Dragoş, fiul său. un astfel de eveniment. Este încântat că revede mulţi
Şi cu această ocazie s-a ţinut un moment de scriitori pe care îi cunoaşte de mult timp şi că are şansa
reculegere în memoria scriitorului Radu Cârneci. să-i cunoască şi pe alţii. Se gândeşte că poate două zile
din Festivalul Internaţional de Poezie Antares pe care-l
organizează, ajuns la a XX-a ediţie, să aibă loc la
Buzău. Vor fi prezenţi poeţi din 11 ţări şi va exista
posibilitatea legării unor prietenii şi colaborări.
Mulţumeşte doamnei Tăicuţu pentru invitaţie şi Silviei
pentru prezentarea făcută volumului său. De asemenea,
îi transmite doamnei Tăicuţu, cu ocazie zilei de naştere,
toate gândurile bune.
Cu un „La mulţi ani!” cântat de corul format ad-
hoc din cei prezenţi s-a încheiat manifestarea.
Următoarea va avea loc pe 21 aprilie 2018, tot la Casa
berarilor din Buzău.

A consemnat,
Prima parte este dedicată lansărilor de carte.
Volumul d e versuri „Căutătorul de nisip” a lui Corneliu Stan BREBENEL
Antoniu este prezentat de Silvia Ioana Sofineti.

Romanul „Câmpuri
magnetice” de Ovidiu
Bufnilă este prezentat
de autor. Am reţinut din
spusele sale că acest
roman nu este tipărit,
din varii motive, acesta
circulând în mediul
virtual. Volumul de
critică literară „Desculţ
în mileniul III”, de
Silvia Ioana Sofineti,
este prezentat de Tudor
Cicu. Făcând o mică
paranteză, este de
remarcat faptul că Silvia le calcă pe urme părinţilor,
confirmând proverbul „că aşchia nu sare departe de
trunchi”.

Partea a doua este dedicată podiumului poeţilor,


unde fiecare dintre cei prezenţi citeşte câte 2 – 3 poeme
sau o proză scurtă. Înainte de a citi poeziile sale,
7
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
trădează principiile estetice ale evaluării, care propun
ESEU drept valori texte care sunt modeste valoric.
(2). Debuturile de astăzi nu se compară, mai
Virgil DIACONU spune LIS, cu debuturile de la editurile Albatros, Cartea
Românească, Dacia, Eminescu, Junimea și Facla, din
vremea tinereții sale, adică „din anii 70-80 ai secolului
Poetul optzecist L. I. STOICIU vs. trecut, la care erau trei premiați maximum pe an, de
fiecare editură (ceilalți remarcați apăreau în Caiete ale
poezia tânără de azi debutanților)”. Așadar, acum, „a fost o adevărată inflație
de titluri de carte de debut, care nu s-a comparat cu
debuturile prin concurs (cu jurii imbatabile) ale
Nu puține au fost reproșurile ce le-au fost aduse editurilor Albatros și Cartea Românească sau Dacia”, ne
în ultimii ani tinerilor, pentru calitatea poeziei pe care asigură poetul.
aceștia o scriu. Reproșurile au venit, desigur, din partea Din păcate, vechile debuturi, ca și publicarea
criticilor sau poeților maturi, într-un limbaj mai mult cărților ce urmau debutului la editurile socialiste, din
sau mai puțin potrivit. anii 50-89, nu erau tocmai „lacrima Christi”, tocmai o
Poetul optzecist Liviu Ioan STOICIU publică, imaculată jurizare, „cu jurii imbatabile”, după cum
spre pildă, în Expres cultural (nr. 10/2017), articolul spune admirativ Stoiciu, ci erau o adevărată bătaie de
Dacă debutanții trădează „idealurile” valorii estetice, joc, de vreme ce cenzura era trează, iar ceea ce răzbătea
în care constată că „pe cât s-au înmulțit debuturile totuși pe sub cenzură, sau pe deasupra ei, nu erau decât
editoriale, pe atât se vorbește mai puțin de valoare relațiile debutantului cu editorul și/ sau directorul
tânără în literatura română”. editurii; sau relațiile cu un critic cunoscut ce venea cu
(1). Rețin din articolul poetului faptul că tinerii debutantul sau cu studenții săi debutanți, bucureșteni
poeți „nu reușesc să se impună, să atragă atenția”, deși sau nu, ori cu cărțile în manuscris ale acestora la editură,
ei sunt premiați fie de Uniunea Scriitorilor, fie „la susținându-le în mascarada „concursului anual de debut
festivaluri-concursuri precum Porni Luceafărul… (la la editura X”. A uitat L.I. Stoiciu toate aceste lucruri?
Botoșani), N. Labiș (Suceava), Tudor Arghezi (Tg. Jiu), Mai că nu cred! Numai că probabil nu este prea comod
Moștenirea Văcăreștilor și C. Virgil Bănescu pentru el, în prezentul context, să-și amintească. Rar
(Târgoviște) sau Vasile Voiculescu la Buzău, sau întâlnești în presă astfel de regrete după debuturile
concursuri de debut organizate de edituri.” Nici faptul socialiste, în afară de cazul că vreun tânăr de atunci a
că urmează cursuri, „cercuri de scriere creativă”, nu i-a fost ținut bine în brațe de cineva care avea o oarecare
ajutat pe tineri. „Florin Iaru și Marius Chivu au făcut influență. Eu unul nu regret, asemenea altora,
«business» din asta, le iau câte 800 de lei cursanților de „corectitudinea” concursurilor socialiste de debut și
căciulă; mă întreb dacă vreunul dintre cei învățați de ei dispariția „juriilor imbatabile”, despre care pomenește,
să scrie s-a remarcat în literatura română”, ne spune aiuritor, Stoiciu. Bine că s-au dus!
poetul LIS. „Nici măcar câștigarea Premiului «Mihai Problema e că, de atunci și până azi, criticii din
Eminescu» Opera Primă nu le crește cota valorică”, nici juriile de poezie nu prea dovedesc că au făcut vreun
faptul că editura Paralela 45 a publicat în ultimul an mai progres moral: dovadă calitatea subțire a aproape tuturor
multe debuturi literare, vreo 30, cred eu, în colecția premiaților de astăzi. Tineri sau nu. În ceea ce privește
qPoem nu a convins pe nimeni de valoarea debutanților, calitatea pe care o au poeții debutanți/ tineri de ieri și
ne face să înțelegem poetul. calitatea pe care o au cei de astăzi, aceasta nu s-a
Întrebarea care s-ar cere pusă aici este, desigur, schimbat nicidecum în structura ei: și atunci, și acum,
cum este posibil ca acești tineri poeți să fie premiați la calitatea lor se constituie din foarte puțini poeți buni și
mai toate concursurile naționale, deși ei sunt atât de din foarte mulți poeți minori. Singura deosebire ar fi
slabi, după cum ne asigură Stoiciu? Adică ce jurii de aceea că actuala libertate de expresie a înmulțit mai
scriitori maturi, poate chiar de vârsta lui L.I. Stoiciu, să mult poeții minori și i-a făcut, prin net și alte modalități
spunem, avem noi la aceste concursuri, dacă premiem de comunicare, mult mai vizibili. Oricum, generalizarea
poeți de valoare îndoielnică sau poeți lipsiți de valoare? „toți poeții tineri” sau „toți poeții maturi sunt fără
Iar dacă noi nu premiem poeme de valoare, ci poeme valoare”, care se face adesea, este imprudentă.
modeste sau chiar mediocre, cine este de vină? Orice (3). O altă problemă dezbătură de L.I. Stoiciu
premiu presupune un juriu, iar acest juriu, matur, fără este aceea a ignoranței de care „se bucură” poeții maturi
îndoială, se dovedește neprofesionist… de astăzi în ochii, mintea, inima poeților tineri: „cei
„E trist, spune poetul L.I. Stoiciu, dacă debutați n-au auzit de cei consacrați, care-i premiază, nu
debutanții trădează «idealurile» valorii estetice, i-au citit, nu sunt interesați deloc de literatura scrisă
literatura română nu mai are viitor…” Dar poezia până la douămiiști (s.n.).” Motiv pentru care poetul
română nu are viitor nici din pricina juriilor mature, care optzecist Stoiciu declară: „personal îi acuz pe profesorii
ne livrează poeți fără valoare, sub masca de „poet lor, «optzeciști» ca vârstă, de liceu sau universitari, de
premiat la marile concursuri ale țării”; jurii care
8
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
ruptura produsă, care nu i-au apropiat de literatura Dacă Stoiciu scrie atât de slab, după cum declară
română contemporană”; adică de literatura optzecistă. aici, cum mai poate aprecia el calitatea poeziei tinere?
Acestea fiind zise, ne putem aminti de tinerii Este el un evaluator competent care să evalueze poezia
poeți optzeciști, care la vremea lor nu se sfiau altora?
nicidecum să nege valoarea poeziei șaizeciste sau Peste asta, ar fi de observat că acești tineri,
șaptezeciste contemporane lor. Cel puțin L.I. Stoiciu premiați azi la marile concursuri și făcuți membri ai
declara nu de mult (în articolul Despre poezie, azi. La USR, vor fi scriitorii de mâine, mai precis vor fi acei
români, din revista Argeș, nr. 8/2016): „am scris în «stil scriitori care se vor afla la putere în literatura română,
optzecist», reacționând radical la poezia care vor decide alte minunate premii și care vor fi,
«șaptezeciștilor»”. Și, în continuare, poetul optzecist desigur, în conducerea Uniunii. Și care vor scrie
Stoiciu ne asigură (în același articol) de faptul că „până probabil, la rândul lor, pamflete împotriva poeziei
la optzeciști poezia era uzată de calofilie, de metafore și tinere…
locuri comune, uniformizată”, în timp ce, situată la
polul valoric opus, „paradigma optzecistă e un capitol poem cu revenire
important în istoria poeziei române.” Așadar, conform
lui Stoiciu, toată poezia de „până la optzeciști”, adică - versul acesta simplu
poezia șaptezecistă, șaizecistă, poezia contemporană lui cu toată încărcătura lui inefabilă
Arghezi, Bacovia, Blaga și lui Eminescu, cu tot cu mă știe pe de rost
acești poeți, „era uzată de calofilie, de metafore și locuri
comune, uniformizată”… Noroc cu intrarea în lume a și în timp ce îl transcriu
poeziei optzeciste, care a pus lucrurile la punct, în joacă, cu degetul
restabilind valoarea poeziei naționale. în praful fin de pe geam
După această fixare de către Stoiciu a tabloului el mă recită -
poetic românesc modern, ne putem întreba: dacă nici
poetul optzecist Stoiciu nu a luat în brațe poezia fostul copil intră în casa bunicilor
„șaptezeciștilor” sau poezia de „până la optzeciști”, care cu sfiala vârstei și a bunei-cuviințe
„era uzată de calofilie, de metafore și locuri comune, deschide ușa camerei lui
uniformizată”…, de ce le mai recomandă el azi (așa i-a rămas întipărit în minte
douămiiștilor să citească și să asimileze poezia că aceasta-i camera lui
contemporană, adică poezia optzecistă? Și de ce îi mai cum, de altfel, era și a fraților
ceartă el pe profesorii care nu i-au obligat pe poeții sau a verilor lui)
douămiiști să prindă spiritul poeziei optzeciste? Cât o deschide ușor
despre spiritul poeziei de „până la optzeciști”, adică al de parcă să nu deranjeze somnul
poeziei lui Arghezi, Bacovia, Blaga și a lui Eminescu, instalat aici sub praful fin
acesta pesemne că nu contează pentru Stoiciu.
(4). L.I. Stoiciu deplânge de-a lungul întregului ...știe că pe peretele-acela
său articol starea deplorabilă a poeziei tinere de astăzi, sub pânza îngroșată de păianjen
deși aprecierile la grămadă ale oricărei poezii, tinere sau se află fotografia lor, a bunicilor
mature, spun eu, sunt riscante. Dar să urmărim ce îngălbenită/ ștearsă de vreme
declară Stoiciu despre propria poezie în interesanta
revistă Expres cultural (nr. 3, martie 2017), unde are ...cu o rază de lumină luată
rubrică permanentă: din fereastra abia deschisă
„N-am nicio rețetă de «carte bună». Personal, mă și cu umezeala din ochii lui
dau cu capul de pereți să găsesc o «formulă de carte». trage cortina pânzei de păianjen
Am tot mărturisit: eu scriu spontan și scriu numai pentru de o parte și de alta a ramei
sertar, de aceea nu am nicio presiune atunci când scriu, precum perdelele la fereastră
scriu slab, cel mai adesea mă repet exasperant, rar pot să cu unghi îndreptat spre cer
aleg un poem bun, care să fi rezistat în timp. Pentru o și așteaptă să apară din fotografie
carte, normal că dau buzna peste poemele din sertar zâmbetul – acel zâmbet
(…), le recitesc și constat că e dezastru, n-am ce să pun care nu se poate uita
deoparte… În această situație sunt și azi, motiv să intru
în depresie. Ratez apariția unui nou volum de versuri.
(…). Totuși, am 67 de ani, poate e cazul să pun uneltele Nicolai TĂICUȚU
în cui, dacă în sertar am numai maculatură. Sufăr enorm
că am pierdut vremea scriind versuri care nu-mi mai
spun nimic la recitire.”

9
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
nici chiar lucrurile cele mai explicite
Leons BRIEDIS de parcă s-a născut din adâncuri de singurătate
pentru a-ţi adânci singurătăţile tale
de parcă singurătatea este
mai veche decât lumea şi viaţa
de parcă s-ar fi născut
înaintea lor

Citatul lui Dumnezeu

sunt, Doamne, citatul tău


care fie din haos
sau greseală
ai uitat de numele meu
lansându-mă-n lume
cu capul în jos,
sunt revoltat
iar tu îmi surâzi scuzându-te:
„aşa suntem noi --
Nu stie nimenea iresponsabili pe Om”

nu ştie nimenea Deziluzie


ce se ascunde în urma cuvântului
căci cuvintele tac Dumnezeu nu mai spune nimic
şi nu-şi destănuie tainele sale a renuţat la vorbe
cum e cuvântul „Iubire” de dragul faptelor noastre
care ar părea să-ţi spună
că ai întâlnit pe toată viaţa (ah, ce progres ar fi fost
Femeia dacă am fi înaintat numai prin vorbele lui!)
dar la cumpăna vieţii
vezi cat de fragil este corpul lui Sclipire
care curgând prin Dumnezeu,
se preface în rândunică când mă ating de cuvânt
pe cerul proaspăt din zori o sclipire suspină
în mine – adânc
Loc de trai
Înţelepciune primordială
De copil visam să locuiesc
pe inelul din Saturn Sunt o filă ruptă
De tânăr vroiam să locuiesc din veşnicie
în metropolii ca în centrul lumii pe acest tărâm
La maturitatea visam sa trăiesc veşnic nearat, nesemănat,
pe ţărmul mării în cea mai mare solitudine necultivat de poezie
Şi doar acum nu mai visez
ci trăiesc cu toate visele-n pace (patrie, moşie, împărăţie de poezie
în care trăiesc tot mai adânc)
Profetul
patrie, moşie, poezie
un măslin şi-a întins unde mă simt
ramurile de-argint în siguranţă şi statornicie
peste sclipirea unei mlaştini căci şi eu, Doamne, sunt
din pustiu o filă ruptă din veşnicie

Silogismul singurătăţii Maria – tu eşti slava acestui pământ

Viaţa nici când nu-ţi explică Tu eşti aerul pe care-l cânt şi-l respir
viaţa nici când nimic nu-ţi explică înaltul cerului

10
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
pentru care toate-nfloresc
DEPĂRTARE. STRĂINUL DINTR-UN TABLOU
Tu eşti această putere
ce nu-mi aparţine Te admiram îndelung –
dar pe care peste tot o împărtăşesc Erai străinul din tabloul cu rama aurie
cu izul poaspăt de pâine Părea că ții în mână o scoică vie
Depărtarea îți rosese coastele, unghiile, maxilarul
Şi gestul tău Mușchii tăi erau îngenunchiați de dorul infam
lunecă pe glie ce te legase de un zid
la fel de tulburător Ce aș mai fi putut face?
şi de neîmplinit – Cum aș fi trecut peste valurile întomnate ca să ajung până
Marie – la tine?
ca slava acestui pământ Toate îmbrățișările au pierit
Pe rama tabloului stătea înghesuit verdele ochilor tăi
cuvintele Doar verdele...
I CUȚITUL DE ARGINT
În cel mai singuratec punct Am tăiat în inima ta o fereastră –
ajuns-am al singurătăţii mele de atunci privesc zilnic peisaje diverse
unde nici singurătatea pictate în roz și în gri de gândurile tale
nu poate s-ajungă
în poligonul unde toate gloanțele trec
II pe lângă speranțele albite de așteptare
cuțitul de argint s-a înfipt adânc
taci tu nu sufereai: iubirea îți dădea noi puteri
şi vei spune totul: eu îți bandajam rănile
căci toţi putea-vor vorbi socotind că
prin tine cu tine însuţi fereastra aceea albastră era a mea...
cuțitul s-a pierdut într-un loc tainic ce îmi aparținea
III din ziua când argintul viu te atinsese
erai al meu
Ce fericire e sângele gâlgâia tânăr
să-l asculţi numai eu am tăiat o fereastră albastră în inima ta
pe cel carele La apus cuțitul desenase perfid
eşti Tu! o pată sângerie
era fereastra prin care eu admiram priveliști minunate
conturate cu grijă de sufletul tău fremătând
Traducere de mă bucuram de clipele petrecute împreună
Maria Briedis -Macovei iubind mai mult cuțitul
din mâna mea obosită
timpul a fost făcut fărâmițe și -
dăruindu-ți cuțitul acela -
mă muncesc să pictez cu râvnă ramele
potrivite pentru fereastra din inima ta
unde s-a înfipt adânc
iubirea răsărită ca o buruiană
din primul nostru sărut
s-a născut amintirea

Camelia Manuela SAVA

11
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
biserică. A fost ca și cum însuși suveranul pontif i-ar fi
Povești de călătorie reînnoit lumina, stăruind să-l cercetez îndeaproape.
Sculptat de C. Hofman din Cernăuți cu un crucifix în
Doina CERNICA brațe, ținut cu dulceața de care are parte pruncul divin la
pieptul maicii sale, cu ochii întorși înlăuntru spre zarea
ținuturilor cerești, Sfântul Ioan Nepomuk lasă să zboare
mute prin buzele întredeschise cuvintele poveștii sale.

Despre tăcere în Praga de Aur


Un basm care m-a înfricoșat în copilăria ciclului Născut în 1320 la Nepomuk, urmează
primar a fost „Omul de piatră” al lui Nicolae Filimon. universitatea la Praga, devine preot, ajunge vicar și
Cu siguranță, dăruindu-mi această „culegere din capătă faima meritată pentru evlavia, modestia,
literatura noastră clasică” (ESPLA, București, 1958), cu milostivenia sa și pentru devotamentul și fermitatea
un făt-frumos și un cerb cu strălucitoare coarne de aur puse în apărarea drepturilor celor umili. O faimă foarte
pe copertă, părinții nu au bănuit ce groază aveam să mare, adică greu de suportat de curtenii regelui
încerc când Afin, fratele de cruce al lui Dafin, Wenceslau. Acesta, cu urechea otrăvită de șoaptele lor
înfruntând legământul tăcerii impus de vântul de și încurajat de propria-i fire, îi cere să dea glas
primăvară, avea să împietrească progresiv, când Dafin și confesiunii pe care i-o făcuse regina sub pecetea tainei
Chiralina aveau să-i ia și să-i păstreze trupul-statuie în la spovedanie. Refuzul categoric al lui Ioan Nepomuk
odaia lor și când împreună își vor sacrifica pruncul abia este menținut și sub o tortură lungă, greu de suportat și
născut, scăldând stana în sângele lui, ca să-l readucă pe numai ca descriere. Până la urmă, cu limba smulsă,
Afin la viață. În ciuda sfârșitului fericit, cruzimea aruncat de pe Podul Carol, dispare în apele Vltavei în
basmului m-a păzit câțiva ani de tentația recitirii, până ajunul Înălțării Domnului. Noaptea, regina vede o
când bibliografia școlară mi l-a adus în atenție pe lumină fără seamăn plutind deasupra râului și i-o arată
Nicolae Filimon, cu ansamblul creației sale. Atunci, soțului, întrebându-l ce ar putea să fie. Fără să-i
însă, poate dintr-un instinct de protejare al imaginației răspundă, cuprins de spaimă și căință, Wenceslau cere
de propriile închipuiri, gândul s-a mutat și a stăruit să fie pescuit trupul martirului și înmormântat
asupra tăcerii lui Afin și de acolo asupra tăcerii în creștinește în catedrala în care slujise ca preot. Peste mai
general, a diversității și a valorilor ei, în acel soi de mult de trei secole, deshumat, este aflat cu limba intactă.
meditație specific adolescenței, atât de frumos, de Limba care nu a vrut să trădeze secretul spovedaniei
cutezător tentată să înțeleagă lumea. Și poate irepetabil. este așezată într-un relicvar împodobit cu diamante, iar
Cel puțin eu una nu am mai vorbit cu mine șirul de minuni înfăptuite la mormântul său îl înalță pe
însămi despre tăcere sau nu mai țin minte s-o fi făcut Ioan Nepomuk în rândul
până la întâlnirea cu Ioan Nepomuk, pe care îl privisem sfinților, cu sărbătoarea
de nenumărate ori, aproape tot de atâtea cât biserica înscrisă în calendarul
romano-catolică din centrul Sucevei, o clădire masivă și romano-catolic la 20
elegantă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, martie.
adică de pe vremea Imperiului Austriac, când a și fost Ca și istoria lui
închinată sfântului din Boemia. Abia după ce în piațeta Afin, și aceasta nu este
din fața bisericii a fost inaugurat monumentul dedicat lipsită de cruzime și de
papei Ioan Paul al II-lea, în amintirea vizitei făcute în suferință. Dar una pentru că
urmă cu zece ani în România, fiind la data aceea fratele rupe tăcerea,
singurul existent într-un loc public din țara noastră, cealaltă pentru că preotul o
m-am uitat cu luare aminte la firida din stânga intrării în păstrează. Amândoi însă o

12
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
fac în numele onoarei. Și amândouă ne cer să luăm lacăte ale căror chei se află în grija a șapte persoane, una
aminte la tăcere și la onoare, ca la valori de care vremea fiind președintele țării -, Catedrala „Sf. Vitus” domină
noastră flecară și nepăsătoare față de respectul de sine și nu numai capitala Cehiei, ci și amintirile milioanelor de
față de demnitatea seamănului se desparte cu oameni care i-au trecut pragul, dacă nu cumva ea însăși
indiferență, înecându-ne drumul în ceață. este pragul cioplit din visul profetic al reginei Libuse
Sunt lucruri care mi-au apărut în minte în despre întemeierea și gloria viitoare a orașului Praga.
dimineața de august a Cu inevitabile regrete pentru atâtea renunțări,
primei întâlniri cu între care popasul la vitraliile în stil Art Nouveau ale lui
Vltava la Praga, când Alfred Mucha închinate sfinților Chiril și Metodiu, am
neașteptat m-am gândit ales, în măsura în care alegerile ne aparțin în totalitate,
la sfântul care a preferat monumentul funerar al Sfântului Ioan Nepomuk, o
tăcerea vieții. Poate remarcabilă lucrare de J. E. Ficher von Erlach, artist de
pentru că ne aflam în la începutul veacului al XVIII-lea, care a folosit pentru
Boemia, poate și pentru omagierea tăcerii sale de aur 1680 kilograme de argint
că șirul ambarcațiunilor provenind din Kutna Hora, de unde și prezența statuilor
întins de-a lungul de mineri lângă sarcofagul cu sfântul îngenuncheat în
țărmului de vizavi era vârful lui. O inscripție reia lapidar povestea atât de bine
străjuit de numeroase cunoscută în întreaga Boemie: „Sub această lespede
lebede, care îi înstelau zace trupul fericitului şi slăvitului făcător de minuni
valurile până la noi. Or Ioan Nepomuk, doctor, canonic al acestei biserici şi
blagianul „mut ca o lebădă” a ajuns să facă parte duhovnic al reginei; care, deoarece a păstrat secretul
într-atât și din bagajul cultural al iubitorului de poezie, spovezii, a fost chinuit crunt şi apoi aruncat de pe podul
încât nimeni nu poate să fie sigur că a auzit vreodată din Praga în râul Moldava, din porunca lui Venceslau al
glasul acestor splendide făpturi. După ce ne-am bucurat IV-lea, regele Boemiei, în anul 1383”. Moldava,
o vreme de vederea lor, am urcat în obișnuita larmă Moldau fiind echivalentul german al Vltavei.
turistică a sezonului spre Prazky Hrad, Castelul din Am mai traversat ape peste poduri străjuite de
Praga, cel mai vechi castel locuit și astăzi din lume, de statui, dar Podul Carol, Karluv Most, care leagă Mala
fapt un complex medieval de edificii atrăgătoare Strana, al Castelului și al Catedralei, țărmul stâng al
arhitectonic, prin istorii și funcționalitatea
contemporană, între care și reședința președintelui
Cehiei. Am privit, am vizitat, am admirat cât am putut
de multe, dar cumva sub imperiul unei stări de
febrilitate. După ce am încercat să cuprindem tabloul
orașului din punctul cel mai prielnic, marcat cu inscriția
„classic panorama” pe gardul de fier forjat care îl
protejează pe privitor de pericolul alunecării pe coasta
abruptă a colinei, cel mai mult ne-am dorit să ajungem
la Catedrala Mitroplitană „Sf. Vitus”, mai exact a
Sfinților Vitus, Venceslau și Adalbert - Metropolitní
Katedrála Svatého Víta, Václava a Vojtěcha, ale cărei
turle susurau sub cerul albastru, dublat de o peliculă de
miere, o chemare pe cât de misterioasă, pe atât de
îmbietoare. De acolo, proiectată pe oglinzile depărtării,
promitea parcă o apropiere treptată, care să-ți îngăduie o râului, de celălalt celebru cartier istoric, Stare Mesto,
familiarizare lentă cu farmecul său. Dar nu a fost așa, a de pe țărmul drept, este fără egal. A fost ridicat la
țâșnit pur și simplu dintre zidurile, dintre palatele mijlocul secolului al XIV-lea, începând din anul, luna,
Castelului, o lebădă căreia îi lipsește spațiul suficient ca ziua, ora și minutul calculate de astrologi, 1357, 9 iulie,
să-și ia zborul, dar nu ca să-și înalțe îndelung gâtul brun, 5,31, care alcătuiesc un triunghi magic de numere -
până ce ciocul și ochii de aur ajung în tării, în bolta 135797531 – menit să-l facă mai durabil ca timpul. Cu
celestă. În cele șase sute de ani de lucru la construcția turnuri impunătoare la un capăt și la celălalt, are 516
sa, fiecare centimetru a concurat în broderie și metri lungime și 10 metri lărgime și se sprijină pe 16
frumusețe cu cei de alături, contribuind major la piloni. În amiaza scăldată de soarele puternic al lui
splendoarea ansamblului. Locaș al Arhiepiscopiei august, nouă ne-a apărut ca o scenă în aer liber,
Pragăi, loc de odihnă pentru rămășițele pământești ale deasupra valurilor, cu neobosite grupuri instrumentale,
unora dintre sfânții protectori ai Boemiei, biserică a cu artiști schițând portrete și peisaje la cerere, cu
încoronărilor, necropolă regală și imperială, galerie artizani și vânzători de suveniruri, cu turiști filmând și
rafinată de artă și seif al bijuteriilor coroanei - cu șapte fotografiind fără încetare, cu privitori liniștiți și
meditativi, izolați în ei înșiși, în freamătul uman de la
13
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
picioarele sfinților și scenelor religioase în piatră.
Treizeci și șase, în piatră ca și podul, acesta însă cu Un plâns numit Iisus
misterul vieții din gălbenușurile de ou puse în tencuiala
care a unit lespezile, au fost realizate de sculptori diferiți Sunt ani și ani de când nimeni
în epoci diferite, fiecare cu talentul, inspirația și credința nu a mai descheiat cămeși de in.
sa. Fiecare cu istoria sa. Statuia Sfintei Lutgard de Rănile gem ca niște sâni pârguiți
Matthias Braun, datând din 1710, povestește cu nerăbdători să fie sărutați
dramatism visul unei călugărițe oarbe, în care de gura pruncului Iisus.
Mântuitorul, crucificat, o lasă să-i atingă rănile. Grupul O geană de cer stă pitită la izvor.
fondatorilor cruciați ai ordinului trinitarian pentru Într-o cruce albă Maica Sfântă plânge.
răscumpărarea creștinilor prizonieri de F. M. Brokoff, Fierea e fierbinte. Somnul nădușit.
din 1714, cu sfinții deasupra unei temnițe păzite de un Viața-i vârf de lance înroșind suspin.
maur plictisit și de un câine mai milos decât stăpânul Feți nenăscuți urcă dealul în placente de nisip.
său. Sfinții Chiril și Metodiu de Karel Dvorak, din 1938, Vinul de pe masă se tranformă în sfinți.
cau au adus cehilor nu numai creștinismul, ci și E frig la priveghi. Și frig urlă-n oameni.
alfabetul chirilic. Și tot așa mai departe, dar nu fără să Lumina întârzie să răsară deși Soare-i mereu.
întârziem la monumentul Sfântului Ioan Nepomuk de Binecuvântările se opresc la margini de drum
Matthias Rauchmüller, din 1683, cu crucifixul în brațe și așteaptă. Tot așteaptă pe cineva să-i treacă
și cu o pană lungă, de aripă amplă, lângă mâna dreaptă, pragul...
luminoasă ca și cele cinci stele care îi schițează aura. Pe
soclul sfântului ocrotitor al preoților, corăbierilor, Sunt ani și ani de când viața se vinde
plutașilor, al morarilor, al podurilor și al celor care ca o curvă de lux fără să împărtășească
păstrează o taină, scene cu martiriul și moartea sa. aceeași soartă ca Maria Magdalena.
Convingerea că atingerea lor îndepărtează răul pentru Fericirea cea de toate zilele este o zbatere
un deceniu și asigură revenirea la Praga creează pe pod, între coapse mai subțiri sau mai pline.
permanent, punctul maximei aglomerații și dă scenelor Senzație de inutil pe care nici măcar
strălucire prin necontenitetele atingeri umane. liniștea dinaintea gropii nu o poate salva.
Visătoare, Niadi mă așteaptă cu răbdare, până ce Să speli cu hohote picioare trebuie
izbutesc și eu să pun vârful degetelor pe povestea să cunoști prăbușirea în plâns.
sfântului din Boemia pe care îl știu de la Suceava.
Căderea serii ne găsește pe puntea unui vaporaș Eroii se întorc cu fruntea în morminte.
lunecând pe Vltava. Praga de Aur este deasupra noastră, Și oamenii care au mai rămas oameni fac la fel.
adevăr și închipuire deopotrivă. În dreptul Podului Plesnesc măceșii de rușine și apele se colorează-n
Carol, facem instinctiv un pas înapoi: o lumină blândă sânge.
se desprinde din structura sa întunecată, cade încet în O rădăcină de curcubeu se ascunde în pădure.
apă și când o atinge o lebădă se înalță în cea mai Bisericile spovedesc vrăbiile de pe turlă.
muzicală și mai stranie dintre liniști. O liniște celestă. Căci n-are cine...N-are cine să mai
rupă pentru sărmani un codru de pâine
ori să îngenuncheze pentru o rugă.

Sunt ani și ani de când nimeni


ulciorul cu lacrimi nu l-a mai căutat.
Deși plânge iarba. Deși urlă mieii și caii
pădurea și vântul și cerul
și Tu, Doamne, te vezi tot mai puțin.

Sunt vieți cheltuite fără rost.


Sunt vieți care fug în fiecare zi
într-un altfel de plâns...

Mihaela AIONESEI

14
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018

***
POESIS
prietenii mei se întorc din pământul semănat cu aripi
LIRA 21 în liniștea ce îngroapă cuvintele clopotelor
cu tălpi de nori aleargă prin albia fără maluri peștișorii
de aur,
nedorindu-și o ultimă dorință
Mihaela GRECU-GEOAGIU spre piscul zilei înghețat din lacrimile mamei și ale
(Hunedoara) tatălui,
șoptindu-mi: ,, în următorul joc de-a baba oarba
ne vom ascunde mult mai bine de secundă,,
în iarbă crucile torc măduve prea scurte pentru coloana
infinitului .

tristețe
(Geta și Erik)

copiii escaladează munții unei lumi înzidite în aspirații,


mai înalte decât pomul din care pot să culeagă un măr
mai întunecate decât noaptea în care pot miji după
oameni de nea
mai inaccesibile decât un joc de-a moartea într-un castel
virtual,
neștiind că zmeii din poveștile neascultate până la capăt
aruncă din loc în loc câte-o creastă ascuțită,
adio altfel decât creioanele abandonate în culoarea copilăriei.
(...) copiii măsoară adâncimea munților cu brațele îngerilor
prietenii mei se întorc din cer
după fiecare joc de-a zborul steagul din vârful
cu avionul ce ascunde în zbor tăișuri ascuțite de coasă
pământului
(îngerii nevăzători au dat bilete de călătorie
e tot mai aproape de tărâmul locuit de cavaleri înaripați
spre destinații pregătite să ucidă)
după fiecare treaptă sculptată în vânt
poarta cimitirului din copilărie din tălpile îngreunate de dorul de-a alerga un râu
ferecată la ultima joacă de-a baba oarba cu moartea
prin miezul verde al unui câmp de soare
se va deschide înainte ca soarele să-și anunțe
cresc aripi albe și strălucitoare,
însângerarea mai reci decât zăpada amestecată
gropi renăscute vor hrăni oasele
cu oasele copacilor nerodiți, florilor nemângâiate,
spălate de ploile tulburi ale anotimpurilor păsărilor neascultate
după fiecare rostogolire spre neant
*** ochii jucăuși rotesc cerul ca pe-un glob de cristal
care a uitat să împlinească cel mai cutezător gând dăruit
la capătul străzii cu genunchi scrijeliți
de oamenii mari.
nucul plecat în lumea de neființe a arborilor
le strigă numele
extrasenzorial
Andrei zâmbește
scheletele oamenilor de zăpadă, morți de bătrânețe,
scoatem pietrele din glasul rănilor cu palmele
îl roagă să umple golul din stânga sternului împreunate și le învățăm să zboare într-un trup nou
el așază pe rând un glob-inimă, un glob-plămân, un albindu-le
glob-viață
de zbuciumul eroilor îngropați în iarba nevăzută a păcii
…și privește spre groapă cu arme mânuite de prieteni
Bogdan zâmbește
de tremurul continuu al părinților uitați de viață
urcă zidul ce desparte timpul
în colțul unde îngerul nu mai cunoaște cărarea, nu mai
în două case ce respiră dintr-o singură placentă rostește rugăciuni, nu mai îmbrățișează cu lumină,
îl strigă pe tatăl meu ,,- Mișicăă”,
de umbrele adâncite în lacrimă pe obrajii copiilor
(uitând că s-a înălțat într-un foșnet de rază ) înfrigurați, înfometați, întristați
…și privește spre groapă
15
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
de ochii bolnavilor încrezători în spitalele rămase fără
doza de sânge
de dragostea neauzită în pântec, nerostită în copilărie,
trădată în adolescență, pierdută la bătrânețe,
de limbile legate din prea multă poftă de a stăpâni
grâul, apa și gândurile
Maria GRĂDINARU
oamenilor, oamenilor, oamenilor
… într-un trup nou aud pietrele rotunjindu-se din
măduva crucilor.

portretul unui dor

nopțile deschid o floare de lotus


din sunetul unei pietre de apă
stele desfrunzite de întuneric
leapădă apusul
printre coroanele tăcute ale arțarilor
gândul nu mai vibrează în umbrele scunde ale inimilor
pasărea nu-și mai cercuiește din zbor un cuib
… doar brațele unui dor
așteaptă în luminiș cerul unui copil de senin
Volum de debut: „Visul crisalidei”, Editura Ars Longa
intro (2014)
Al doilea volum de versuri: „Triplu sec”, Art Book
lipesc urechea de plânsul mamei (2016)
dincolo de pântec
glasul săbiilor rutină
taie mugurii albi ce înalță-n soare iubirea
sufletul se naște în ape curate?! nu ştiu cum e la tine
un murmur de lacrimă dar eu mor de câteva ori pe zi
limpezește pietre ascuțite de oameni
în inimi nenăscute de păsări ori mă bucur prea mult
umbre întunecate ori mă împiedic de vreo tristețe
sucombă sub maluri senine un ,,hopa-mitică”
aripi târzii ating surâsul unui cer într-o viață prea scurtă
pentru o poezie
mărturisire
fericirii
oamenii care țineau în palmă inima
erau aceiași care zideau nopți în sufletul mi-ar fi plăcut să fii atât de curajoasă
înfometat desculț însetat încât să renunţi la efemeritate de dragul meu
oamenii care luminau în piept un flutur mi-ar fi plăcut să fii atât de curajoasă
erau aceiași care stingeau în cer câte-o stea încât să nu fii nevoită să minţi
până ce zborul cădea desfrunzit de lumină
oamenii care ascultau zbuciumul gândurilor mi-ar fi plăcut să fiu atât de curajoasă
erau aceiași care zdrobeau rotulele încât să te pot citi pe îndelete
neștiind că tălpile aveau ochi de umblat
oamenii care mâncau la masă din azimă sufletului meu
erau aceiași care vindeau dragostea
pentru treizeci de arginți de-ai fi rămas o utopie
oamenii erau aceiași pe care îi iubeam o simplă zbatere în lut
ce drum senin prin poezie
aş fi avut

16
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
nu chemați popii să-mi cânte prohodul
mă plictisesc de moarte
Any TUDORAN cântecele bisericești lălăite de cantor
mai bine înregistrarea de pe youtube
”Amazing Grace”
să-mi plâng inmormântarea
cu sughițuri ușoare
de pomană vreau doar o cafea și o țigară
pe cea mai înaltă terasă umbrită de toamnă
să-mi fie tranziția mai lină…
la bodega din colț
cuvintele cad amețite sub masă
obosite de agitația inutilă a zilei
câțiva vârstnici
înnoadă amintiri într-un colț de batistă
conștienți că adună firimituri
pentru un drum fără întoarcere
„Mi-am început activitatea literară în cadrul cenaclului doar o bufniță abuzată de plictiseală
Lira21 sub îndrumarea Cristinei Ștefan, fondatoarea și moțăie liniștită pe creangă
sufletul acestui proiect deosebit, care va rămâne un după un orgasm decent
reper pentru mulți poeți deveniți azi cunoscuți petrecut în ultima pădure virgină...
în diferite publicații literare”.
***
mi-au căzut nasturii de la cuvinte
mama a plecat să spele podeaua cerului
din memoria colectivă am reținut o zi pentru rugăciunea de dimineață
când mi-au căzut nasturii de la cuvinte să ude florile raiului și poteca
și am rămas însărcinată cu limba română pe care ne așteaptă când
atunci ne-am încolăcit starea va veni vremea...
în singurul ochi al mării uneori ne privește blând
rămas deschis peste noapte prin ochii unui porumbel plăpând
nu mai rețin momentul când au căzut în gol
de la etajul tragediilor nescrise insula
spânzurate de funia sau furia ideilor…
aș putea să-ți descriu peisaje ireale
ultimul faliment sentimental să disloc ploi torențiale din indii
peste canicula verii
când te-am văzut ultima dată să topesc frământările unui timp
purtai colțul zilei pe umăr ca un trofeu infestat de politici incendiare
din ultimul faliment sentimental dar efortul imaginar ar fi inutil
căzut victorios sub fustele unui trecut prematur am îmbătrânit de prea multe ori
ploua la orgă cânta un naist cam beat mă simt precum o draperie
mâinile escaladau munții insomniei în vârful degetelor abandonată într-un decor prăfuit
pe versantul sudic al respirației răscolesc în maldărul trecutului
țineai strâns în brațe tăcerile mele ca-n magazinul de solduri
obosite de atâtea plecări și sosiri dintr-o stațiune marină cu ștaif
habar nu ai cât ți-am iubit urechea aia afonă azi reneg toate vârstele
sensibilă la cuvinte de alint croite după tiparele vremii
sper să găsesc insula
pisica lui Schrodinger unde cineva este veșnic acasă
ne primește cu ghirlande de flori
trăiesc într-un cuptor universal și felii de pepene galben
aștept precum pisica lui schrödinger
să spargă cineva flaconul cu otravă maidanul cu păpădii
sper într-o dematerializare ușoară
să-mi fâlfâie suflul decapitat am impresia că m-am reîncarnat degeaba
ca un steag de ziua națională încă n-am reușit să-ți scriu
pe cupola primăriei din eden
17
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
cea mai frumoasă poezie de dragoste Luminiţa de la capătul tunelului, Râmnicu Sărat, ed.
n-am asimilat formula în cuvinte Rafet, 2015, volum premiat în cadrul Festivalului
iar tu te-ai reîncarnat mereu internaţional Titel Constantinescu
la mii de kilometri distanță Călătorie de plăcere, Adjud, Ed. Armonii culturale
o singură dată ne-am sincronizat (2015)
când ne-am recunoscut instantaneu Acronimele lui Pascal (proză scurtă), Bucureşti, Ed.
pe un peron plin de soldați și câini Semne (2015)
pașii ne-au purtat Acronimele lui Pascal (proză scurtă), reeditare,
spre aceeași cameră lugubră Timişoara, Ed. Eurostampa (2016)
atunci cenușa s-a amestecat Yeti într-un bloc de gheață, București, ed. Astralis, 2017
atât de intim încât Prezentă în numeroase antologii sau almanahuri literare.
am hrănit o primăvară întreagă
maidanul cu păpădii carpe diem

e atât de obositor să trăiești clipa


Luminița ZAHARIA clipă după clipă
la nesfârșit

fiecare clipă își cere dreptul la viața ta


te folosește te uzează
sindromul burn-out se instalează hoțește
ajungi să te târăști pe urmele bătătorite
ale clipelor trăite deja

nu s-a născut clipa


care să renunțe
să treacă pe lângă tine
să se trăiască singură, parazita de ea

învățați-mă să mă sustrag clipei


S-a născut pe 30 septembrie 1964, în Turnu să n-o mai trăiesc
Măgurele, judeţul Teleorman; economist (A.S.E. sau măcar
București, facultatea Finanțe-Contabilitate, 1988). să n-o mai trăiesc până la capăt
Debut publicistic cu versuri la ziarul Teleormanul
(1991) și, în volum, cu Lecţii de melancolie, Alexandria, în stilul meu
Ed. Teleormanul Liber (1997).
în stilul meu construiesc poezia
Volume publicate: ca o Ană care-l zidește nepremeditat pe Manole
Lecţii de melancolie, Alexandria, Ed. Teleormanul ca o cap-în-nori privind către drob
Liber (1997); (cerul e muuult prea sus)
Singură prin Uchronia, Alexandria, Ed. Teleormanul poezie naivă cu accente de inteligență spun unii
Liber (1999); cu toane de copil răzgâiat
Fulgerul loveşte o singură dată, Alexandria, Ed.
Teleormanul Liber (2003); în stilul meu mă fac că trăiesc
Contraste, Bucureşti, Ed. Eminescu (2005); ca și cum m-aș scrie posterității
Totul cîntă-n jurul meu!, Bucureşti, Ed. Eminescu ca și cum aici n-aș mai avea nimic de pierdut
(2007);
Are mama două fete, Bucureşti, Ed. Eminescu (2008); în stilul meu mi se face dor și mă caut haotic
Băiatul cu cărţile, Bucureşti, Ed. Eminescu (2009) dar niciodată nu mă ajung
Tu însămi, însuţi eu - dialoguri lirice, coautor Cristian dezorientată cum sunt
Ţîrlea, Ed. Editgraph, Buzău (2012) (care e dreapta care e stânga
Singularia tantum, Buzău, ed. Editgraph (2013) niciodată n-am priceput)
Transcrierea fonetică a iubirii, Adjud, Ed. Armonii
culturale (2014) în stilul meu
Fantezii cu Mişu (proză scurtă), Adjud, Ed. Armonii mi-e bine când mi-e rău
culturale (2015) mi-e rău când mi-e bine
în stilul meu adun cu greu

18
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
(colecționar înnăscut!)
ce-a mai rămas
din mine
Carmen Tania GRIGORE
stand-up comedy

stă în picioare comedia


e pedepsită c-a trișat
o lacrimă-i sclipea în ochiul stâng
când ne-am ciocnit la bal mascat
i-am auzit chiar inima bătând
și nu oricum – în ritm precipitat
era îndrăgostită, presupun
de jockerul prea îndelung blamat
că tot schimbau ocheade și bezele
că tot dansau un tango demodat
stă, mândră, în picioare, comedia
nu are chef de-autodenunțat

eu, pârâcioasa, nu regret nimic Născută la 18 mai 1962, în Nehoiu, jud Buzău;
prea mi-a furat mereu lozul din plic! domiciliată în Brașov.

spor de rușine Scrie poezie de la 12-13ani, debut în 1977 prin premiul


1 la un concurs național de poezie pentru copii organizat
înalți dregători de destine de revista „Cutezătorii”, sub egida poetului Mihai
vă rog, ocupați-vă azi și de mine Negulescu.
vin cu-o petiție-n băț – și vă cer
recunoașterea demnității pierdute Cărți publicate:
de a fi gunoier! Debut cu volumul Pulsul țărânii, poezie,
Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2009.
că-n fiecare zi strâng conștiincioasă gunoaie
le spăl cu apă imaculată de ploaie Proză:
le reciclez, salvez constant natura Comoara din suflet - convorbiri cu Alexandra Wilson-
de tot ce oamenii mânjesc cu gura Noica, Ed Lorilav, august 2010.
înjurăturile devin astfel alintări
cojile de suflet – praf de astre Poezie:
și nu mă dau înapoi niciodată Minutul de sinceritate - iunie 2011;
de la puricatul greșalelor noastre! Un sezon cât o viață – aprilie 2012, Ed Editgraph,
Buzău
pieptăn țepii aricești ai blazării Secvențial/ Sequentially - ediţie bilingvă româno-
cu glasspapier frăgezesc suflețele engleză, iunie 2017, Ed. Teocora, Buzău.
lipesc cu clei de oase cioburile visării
pun fracturi de gânduri în atele! Membră a cenaclului literar on line „Lira 21”.
intențiilor bune pierdute pe drum Membră Liga scriitorilor români, filiala Brașov, din
le ofer ochelari de soare iulie 2010.
înlocuiesc sintagma care-pe-care
cu ia-să-vedem-cine-este-mai-bun! o variantă de iubire

nimic nu arunc, nimic nu distrug te aștept lângă piatra încinsă


nimic nu e ocolit de speranță mi-a spus Umbra
înalți dregători, onorată instanță și a intrat în pielea unui
la mine nu ține bărbat grăbit spre niciunde
cu un amărât de spor de rușine ca argument mi-a zornăit
nu pot fi cumpărată pe pământ – nici în cer! o legătură de chei monogramate
redați-mi doar demnitatea pierdută un gest inutil
de a fi gunoier! oricum nu mai culeg de mult
promisiuni ofilite
am adunat atâtea absențe
19
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
încât moartea mă invidiază și scuturată
și îmi calcă pe urme de toate păcatele
dar știute și neștiute
numai aplecându-se deasupra inimii înveșnicindu-le neamul
îmi poate fura singurătatea poveste

o nouă provocare înțeleg povestea


în sfârșit
repausul devine amenințător pot recunoaște acum
felin și demonic bărbatul furibund
așteptarea iată- privirea aceea din
nu mai e de mult așteptare fereastra acuzatoare
este un hiat
între două promisiuni cu frunze el gesticula disperat
chinuit de cuvânt
când mă detașez de cuvinte iar sângele îi curgea din degete
un înger mă poartă în lesă într-o cenușă devoratoare

nu-mi rămâne decât înțeleg acum


să inventez nu-și putea aduna
un model de capcană pumnul pierdut
pe care să o las în iceberguri
în spațiul dintre amintiri sparte de trădare.

un fel de marsupiu devorator

o nouă provocare
a stării de supraviețuire.
PARTIDĂ PIERDUTĂ
glorie neamului meu
şi de m-am umilit pân' la turbare
din munți se revarsă cine-mi va da-napoi steaua din frunte?
lava unei gestații doar Parsifal să-mi pună întrebare
cu termen depășit s-aduc Graalul regelui din munte
durerea e vizuală
și iată şi de-am răbdat ruşine-ndurerată
se întețește ce magi văzut-ai că se-ndreapt' spre mine?
suflul fierbinte mistică stea pe cer nu se arată
al adâncului s-au stins în cer plodirile divine
expulzând un pământ
care iese cu strigătul deci am pierdut partida vieţii mele
în afara legii căutări zadarnic tot vânez în zare:
un pământ poţi doar spori avutul celui care are
care-și ține
patria strânsă la piept coroană nu s-aprinde-n tinichele…
și sângerează …dar dincolo? – schimba-vom sorţi şi cruguri
ca un robinet sau – vâlvătăi – vom arde-n alte ruguri?
uitat deschis

glorie celor fără limite Adrian BOTEZ


în rugăciune
ca și cum
cuvintele nici nu au fost
întrebuințate
ca și cum
inima lor
a fost întoarsă pe dos

20
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Cum rămâne cu „legătura” de care zicea tanti Tatiana?
Bine măcar că aceia care pleacă nu mai au de-a face cu
Mihaela MALEA STROE interpretările și pisălogeala psihologilor.
Eu am purtat-o... Miruna m-a ghicit:
– Tu porți verigheta nu dintr-un fel de fidelitate
nesănătoasă, o porți ca să te apere de curtezani și de
avansuri nedorite. Ai făcut din verighetă un mesaj la
vedere că... nu ești disponibilă. De parcă, drăguță,
zodiile și scripturile din tăriile cerului ar ține cont de
mesajul tău.
Tot ea îmi prorocise, pe tonul cunoscut, de
preoteasă păgână, că „atunci când va veni vremea s-o
scoți de pe deget, vei ști. Îți va da un semn inima ta, sau
mintea ta, sau trupul tău, sau un vis pe trezie, sau chiar
cercul de aur de pe inelar... Atunci vei ști și orice
împotrivire va fi de prisos”.
Se cuvine să recunosc: s-a întâmplat întocmai. A
fost straniu. Terminasem de scris Prima carte –
credeam că asta-i tot, gata!, s-a încheiat – nici nu-i
spusesem pe-atunci „prima carte”, îi spusesem, simplu,
Verigheta „Cazul Bogdana Serafim”, nebănuind că va veni și o
clipă a Cărții a doua..., deși Miruna mă avertizase că nu
pun punct istorisirii când vreau eu. Terminasem de scris,
Și tot tanti Tatiana o povățuia să scoată verigheta făcusem rânduială prin casă, îmi reluasem, la birou,
de pe deget, să n-o mai poarte, că așa îl ține legat de traducerile-sarcină-de-serviciu... când, într-o noapte, mă
lumea asta pe cel plecat și nu e bine. Nici pentru el, nici trezește din somn un fel de arsură pe inelar. Simțeam că
pentru ea. mă strânge, că mă arde verigheta. Am răsucit-o de
Recitesc ce-am scris cândva. „Tanti Tatiana o câteva ori pe deget, senzația a dispărut și am adormit
povățuia pe Bogdana”. Adică pe mine, cea din carte și imediat. Peste zi – nimic! După câteva nopți... din nou!
din afara cărții. Și-mi amintesc bine nu doar spusele Arsură, strânsoare – același remediu ca prima dată.
vecinei Tatiana. Bătrâna mă sfătuia, cu voce oraculară, Dimineața verific dacă nu cumva mi s-au umflat
în numele unor credințe străvechi sau al unor superstiții degetele. Nu. Totul pare în ordine, pot răsuci verigheta,
izvorâte din adâncul uitat al vremii. Scoaterea verighetei o pot scoate de pe deget și o pot pune înapoi cu ușurință,
ar fi însemnat „dezlegare” pentru amândoi întru epiderma e curată, fără iritații, fără escuamări, exclud o
continuarea drumurilor noastre, fiecare în lumea lui. Ar cauză dermatologică. Însă, în următoarele trei nopți,
fi însemnat ieșire din cercul legământului „până când senzația se amplifică, nu mai cedează și nu mai pot
moartea ne va despărți”. Sau sfatul ei venea în numele adormi. Musai să scot verigheta. O pun, bâjbâind, pe
unui bun-simț ancestral, care se întâlnește, iată, cu ce-mi măsuța de lângă pat, de unde o iau când mă trezesc și...
recomanda Ilinca, de la tribuna psihologiei moderne. o port din nou, cât e ziua de lungă, fără nici o problemă.
Ilinca m-a certat, odată, când ne-am întâlnit în parcul N-o sun pe Miruna să-i spun ce pățesc, dar îi povestesc,
bisericii, că, după opt ani de la decesul lui Tudor, încă în puține cuvinte, Karinei, la birou, când trece să-mi
purtam verigheta. Aveam să aflu, deși ea, delicată, nu aducă un top de hârtie pentru xerox.
mi-a spus, că psihologii consideră „doliu patologic” – Ți se umflă degetele peste noapte? mă întreabă.
păstrarea verighetei mai mult de un an pe degetul – Habar n-am, îi răspund. Uneori, când trebăluiesc mult
„jumătății” rămase în astă lume. Cu alte cuvinte, pentru sau când car sacoșe grele, se mai umflă în timpul zilei,
specialiști, e un indiciu că supraviețuitorul s-a cam dar nu atât încât să fi simțit vreodată senzația asta care
scrântit. mă tot trezește din somn.
Tudor a plecat din astă lume fără verighetă. După Întrebarea ei îmi dă ideea să fac un experiment.
nuntă, după luna de miere, n-o prea purtase, rămăsese Vreme de șapte nopți, scot de cu seara verigheta, o las
într-o casetă. Socrii mi-au spus s-o las acolo, să le pe măsuță, și pun pe deget, în locul ei, un inel de aur cu
rămână copiilor, iar pe inelarul lui Tudor „să punem o safir, primit demult în dar de la mama, inel care are
verighetă ieftină, de argint sau de inox. Așa e bine, dacă exact aceeași dimensiune cu verigheta. Și... – ce să
a fost însurat, să plece cu verighetă pe lumea cealaltă”. vezi?! – somn de voie, până sună deșteptătorul!
S-a lăsat cu un strop de supărare la îngropăciune când Straniu, nu? Miruna ar spune, desigur, că e un
socrii au constat că nimeni, nici eu, nici rudele, nu se semn. Și că eu mă leg la ochi, mă încăpățânez să-l
îngrijise să cumpere verigheta-surogat. reneg. Poate că asta fac, pentru că, iată, mă hotărăsc să
Nu înțeleg: cine zăbovește pe-aici – să nu mai merg la bijutier. Îi cer doamnei (că o doamnă mă
poarte verighetă, iar cine pleacă s-o poarte pe veci?
21
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
primește zâmbind când intru la „Gold & Silver”,
bijuteria din cartier) să întindă puțin verigheta. Îi spun
că mă deranjează – așa i-am spus, „mă deranjează”, nu
mi-a venit a-i spune mă strânge, pentru că a văzut și Asteroidul B-612
doamna cât de ușor a ieșit de pe inelar. Iar dacă i-aș fi
spus mă arde... probabil m-ar fi trimis la plimbare, sau... Moto:
la pompieri, sau ar fi sunat, prudent, la ambulanță. „Toţi oamenii mari au fost cândva copii”
– Uitați bonul, mâine e gata, puteți veni să o luați. (Antoine de Saint-Exupéry)
Încă o noapte liniștită, cu inelul de la mama pe
inelar. A doua zi, în drum de la birou spre casă, intru la Fără sfârşit pare deşertul acesta!
„Gold & Silver”, îmi recuperez verigheta și o pun direct Nisipul se scurge printre degetele vântului
pe deget. Da, e chiar lejeră acum, aproape „joacă”. Să şi încăpăţânarea cactuşilor
vedem ce se întâmplă la noapte. Adorm. Nu trece mult se propteşte de trunchiul soarelui orb...
până când senzația care îmi frânge și înfrânge somnul
reapare, mai bogat: arsură, strânsoare, înțepături, Singura margine e cea a nopţii.
impresia că marginile verighetei au devenit tăioase. O singurul loc de odihnă lătratul şacalilor
scot și o cercetez, la lumina veiozei, să văd dacă, în în faţă foşnesc valurile mării de piatră
urma „tratamentului” la care a supus-o „Gold & Silver”, iar în urmă se scufundă un loc numit acasă...
nu i s-au subțiat marginile până-ntr-atât încât să... Nu,
marginile sunt blânde. Oricum, predominantă în ce simt Dar locul acele e tare demult şi tare departe!
eu e arsura. Oare ce-ar zice Ilinca? Oare ce-ar zice Îl ştie doar şarpele galben...
Jung? Ce-ar zice Freud nu mă interesează, că dumnealui
nu prea știe să facă diferența subtilă între obsesie și Labirint în oglindă
statornicie. Pe tanti Tatiana n-o pot întreba ce părere
are, că, în urmă cu doi ani (sau or fi deja trei?!), s-a Lumea e o oglindă în care ne rătăcim
mutat, tăcută,... din moarte la viață. Probabil mi-ar sălbăticia şi urâţenia şi spaimele…
reproșa că n-am dat ascultare povețelor ei neștiințifice, „De ce mai cauţi Minotaurul? - te întreb -
dar înțelepte. de ce mai destrami firul acela în urmă?
I-am scris amănunțit lui Peter care mi-a răspuns Priveşte-mi coarnele de aur!
fără să fie prea mirat de întâmplare. „Cred că prietena ta Priveşte-mi ochii scufundaţi în mugetul
Miruna are dreptate. Să nu respingi, dragă Bogdana, sticlos al mării! De ce mă mai cauţi? -
posibilitatea asta. Dă o șansă lucrurilor greu de înțeles și te întreb - de ce îţi mai cerşeşti
tainelor să facă parte din viața ta.” Așa mi-a scris. Am trupul sfârtecat? De ce îţi apleci capul,
jonglat câteva săptămâni, purtând verigheta doar în resemnată, pe umărul tandru al aşteptării?”
timpul zilei, ca să nu-mi mai smintească, în toiul nopții,
somnul. Într-o bună zi am pus-o la păstrare în casetă, Hai să fugim
lângă verigheta lui Tudor. Am pus-o în casetă într-o
vineri. Pe când mijeau zorile cu ger și promoroacă ale Hai pune-mi lesa, sufletu-mi de câine
zilei de... An Nou pe stil vechi. Să-mbătrânească-n viscol, sunt veacuri până mâine
Şi-avem atâta vreme, şi-atât de mult albastru,
Hai, leagă-mă cu lanţul de cel mai palid astru.

S-aud cum trece moartea prin mine milostivă,


Să mi se facă sete de-o tine primitivă...
Hai să fugim departe prin liniştea de piatră,
Şi s-auzim, în urmă, zăpezile cum latră.

Lucian MĂNĂILESCU

22
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018

Mihaela BĂBUȘANU
„O prezenţă fizică mignonă, o adiere cu ochi
albaştri în care cerul se priveşte ca într-o oglindă; şi tot
ca cerul, nebănuitele dimensiuni ale acestuia se
oglindesc în sufletul Mihaelei.
Printr-o reacţie al(chimică), analizând realitatea
imediată, sufletul ei o sintetizează în preţioşi stropi
fulguranţi de poezie absolută: haiku.
Dar, însoţită de Mercur („cu Mercur în exil”- titlul
volumului de poezii publicat în 2015), frumosul sol al
zeilor, a lăsat exoticul haiku pentru versuri care
exprimă, mai pe larg, exilul din lumea satului, a
copilăriei şi a iubirii.
Se învăluie în singurătate, împrumutând de la zeu
încălţămintea cu aripi, coiful şi toiagul, călătoreşte până Natal
la durere pendulând între lumea arhaică a satului Băbuşa
şi cotidianul urban cu accente neprietenoase. În cerdacul verde
Exilată şi înstrăinată, se repliază şi se adună pentru a ascult respiraţia Băbuşii.
porni totul de la capăt.(„ nouă şi gata de un nou start” Străzile nefardate şi netunate,
(Jurnal). faţadele neschimbate
Mihaela, ca poetă, are încă foarte multe meditaţii de zeci de ani,
strecurate prin versuri- vise- „seminţe ale gândului” acelaşi colb plin de speranţă
(Toamna) cu care ne va delecta:„sub tălpile goale nu -înecăcios pentru progres-
aveam pământ ci neuitare” (Vis de dimineaţă). aceeaşi mireasmă de tei şi veşnicie
Noi nu avem decât să aşteptăm un nou volum de aceiaşi părinţi minunaţi
poezie- meditaţie, plin de sensuri înrădăcinate în pe care tot ce îmi doresc
grădinile Băbuşei natale”. e să-i revăd şi mâine.
Cristina GEORGESCU
Fără tata
Negustorie
În ziua aceea de martie
Am pus bani deoparte iubite tată ai plecat
să-mi cumpăr fericirea lăsând în urmă
care rătăceşte pretutindeni o inimă frântă de durere,
dar care mie mi-apare doar în vis. multe îmbrăţişări fără răspuns
Astăzi mă plimb prin oraş şi vorbe de alint nerostite
În speranţa că o voi găsi pe care mă rog să le mai aud
Şi vom parafa înţelegerea, măcar în vis.
Dar ea, nărăvaşă, aleargă galop Să ştii dragă tăticule
Ca într-o cursă hippie că în inima mea mezină
Nelistată la casa de pariuri; acum pădurea noastră
Am sa-i pun visului căpăstru. e doar plină de uscături,
stejarul de la poartă
În prezent nu mai este la fel de verde şi umbros
şi după fiecare ploaie
Nu-mi mai fac planuri de viitor, niciodată nu mai răsare soarele.
adeseori nu-mi mai amintesc de trecut
şi nu mă mai satur de prezent; Spre final
şi nu înţeleg de ce toţi mă întreabă:
când ai de gând să faci copil? De la o vreme
prezentul s-a metamorfozat atât de mult Îţi iroseşti setea buzelor
încât să semene a viitor? Cu apă de ploaie,
Paşii tăi şovăielnici

23
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Uită deseori drumul spre casă.
Ieri ai uitat pe noptieră
Albumul cu amintiri frumoase Triptic
Şi focul stins în sobă;
Iubirea noastră doar fum I
Irosindu-se prin livada
cu meri. câtă
singurătate iubirea
Fantoma cătând să închidă un cerc neştiut
un cerc pe care ţi-l închipui albastru apoi nesfârşit
Sufletu-mi rătăceşte neîmpăcat transparent
prin cabana cu vedere spre munte;
povara iubirii pierdute urcă anevoie II
scările din lemn de brad.
câtă singurătate
Urmele paşilor lui s-au şters definitiv; iubirea la sfârşitul celei mai frumoase aduceri-
doar mirosul de vin cu scorţişoară aminte
mă mai îmbată cu speranţă. (dar ce înseamnă aici cuvântul ,, frumoasă” decât
mica disperare de a nu putea găsi
Am obosit cuvântul potrivit )
Am obosit să privesc calendarul
şi ceasul de perete cadou de nuntă, III
sângele fierbinte s-a oprit din clocot
şi acum sufăr de extremităţi reci. câtă singurătate iubirea
şi câtă aducere-aminte spuneai – dar
Am obosit să sper şi să cred, câtă închipuire pentru a-ţi aminti
vinul „frizante” nu-mi stârneşte decât furia… aici în marginea poemului
chiar şi-o nebunie ar fi în zadar? la masa de scris

Zadarnic
Nădejdea şi spaima
În umbra gândului
încerc să-mi ascund când iubirea vine prea devreme
de ochii lumii şi e doar gândul acesta plin
disperarea şi nefericirea. de nădejde şi spaimă – spaima
Lista mea selectivă că am pus prea multă nădejde – Doamne
abundă în cântece „de corason”, atât ne rămâne: nădejdea şi spaima.
care-mi zădărnicesc parcă
urma de rezistenţă, sau când iubirea a venit prea devreme
iar un simplu „alo” şi nădejdea nu a avut timp să se-nfiripe
rostit de vocea aceea baritonală
îmi stârneşte hohote de plâns. Paranteză

moartea asta
Doar mama, tata şi bunicul care nu mai sfârşeşte –

Bruma înmiresmată hoinăreşte viaţa


prin grădina noastră din Dealu Boleacu. care nu mai începe –
Din coliba încropită de Mihăiţă
aud clar zborul îngerilor iubirea –
spre ţările calde.
Sub desfrunzirea nucului din vie ( poate că adevărul are un chip cum
se ţes noi amintiri noi avem un vis )
sub semnul mirării,
iar tata, mama şi bunicul, Dumitru PANĂ
singurii mei tovarăşi constanţi
mă veghează din cimitirul străbun.

24
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
într-o secundă şi-ncepe să ţipe scos din minţi: „Ieşi
afară! Afară! Afară!”
Gheorghe DOBRE *

Omul nostru-şi sugea cu plăcere porţia lui de cer.


Întins în iarbă, cu faţa-n sus, ca-n toate povestirile
serioase scrise până la mine, omul nostru-şi sugea, cum
am mai spus, porţia lui de cer. Era, trebuie s-o
recunoaştem, o porţie cum probabil şi-un împărat şi-ar fi
dorit. Dar, dintr-un petec de cer apropiat, deodată,
deasupra omului nostru coborî o insectă uriaşă, care-l
avertiză elegant: „Acum te voi mânca negreşit!”
Şi l-a mâncat.

Nimerisem într-un oraş foarte viu. Străzile


mişunau de oameni, magazinele înfloreau peste tot,
circulaţia autovehiculelor se desfăşura fluent. O minune.
ŞASE TEXTE DE BUZUNAR Dar, într-una dintre plimbările mele, am întâlnit o
situaţie care m-a nedumerit. Un om între două vârste, cu
* faţa tot o rană, trecea printre ceilalţi, clătinându-se, şi
primea de la fiecare câte o palmă zdravănă. Numai în
Se descălţă grăbit şi-mi arătă pe piciorul stâng faţă. Nu riposta, nu vorbea. Îşi vedea de drum. „Nu
ceva. – Ce-i asta? îl întreb nedumerit. – Nu ştiu. O vrei? credeam că sunteţi aşa de răi”, spuneam trecătorilor,
Şi mă privi preocupat. – Cred că n-am ce face cu ea, încercând să aflu despre ce este vorba. „Nici nu
încep eu retragerea. – Ce contează. O vrei, ia-o! Poftim, suntem”, mi se răspundea invariabil. „Atunci de ce daţi
nu se lasă el. – Ai dreptate. Totuşi, chiar aşa fără nici un în el fără nici un pic de milă?” „D’aia! Oricum, va muri
scop? – Nu fi idiot. E singurul lucru cu care n-ai ce face, peste două zile.” Omul, cu o figură îngrozitor de clară,
nici pe lumea asta, nici pe ailaltă. Nu mai găseşti aşa se clătina sub lovituri îndreptându-se spre casă.
ceva. – Bine, zic, fac târgul.
În tot acest timp, luna muşca lacomă din întuneric *
şi lucrurile din jurul nostru şi de pe noi ţipau pe toate
tonurile oferindu-ne necesitatea lor de neînlocuit. Un loc liniştit. Doar obişnuita zumzăială a
Ne-am despărţit fericiţi. restaurantului din orăşel şi lumina difuză, absorbită de
pluş, fum, perdele. Aici, toţi se cunosc, nu scapă nimeni
* fără să salute sau să fie salutat. Consumatorii
discută-ntre ei pe deasupra meselor, punând la cale mici
Individul se uita la televizor. La un meci de afaceri, povestind întâmplări banale de peste zi sau,
fotbal. Era deţinutul propriului timp liber. Oaspeţii forţând viitorul, îmblânzesc şi domină ziua următoare.
marcau gol după gol. Omul nostru jubila. Uitase de La un moment dat, pe uşă intră, clătinându-se, un tip
ţigări şi cafea. Ţipa. Urla. Corecta mişcările greşite ale făcut parcă de noapte. Cu toate simţurile revoltate de
combatanţilor dând dezlănţuit din picioare. Din cap. cine ştie ce amintire, se îndreaptă spre un chelner şi-l ia
Gazdele dau un gol. Deziluzie. Cota entuziasmului de guler. Îl întreabă de foarte aproape: - Mă, tu ştii cine
creşte însă din nou. Soţia-l părăsise de două săptămâni. sunt eu? Chelnerul, speriat şi derutat, apoi doar derutat,
Copilul, la socri. Gol! Normator la cea mai mare şi mai răspunde că ştie. Omul nostru mânjit cu întuneric se
modernă şi mai toate celelalte întreprindere din oraş. De întoarce triumfător spre asistenţă: - Auziţi, cică ştie cine
fapt şi singura. Câştiga bine. Favoritul ratează. Ţigările. sunt. Râde. Toată lumea studiază cu atenţie fundul
Cafeaua. Înjurături. Gazdele reduc din handicap. paharelor. – Nu ştii nimic, mai zise şi se puse pe râs. –
Extraordinar! EGALEAZĂ! Are o amantă care vrea să Nu eşti Cutare? întrebă chelnerul încercând să se
se mute la el. O amână. Închide televizorul. Fumează. desfacă din strânsoarea celuilalt. – Nu sunt Cutare. Şi
Se gândeşte la o colegă de serviciu. Aia, da. Soneria. chiar dacă aş fi, ce-ţi pasă ţie? – Păi, nu-mi pasă,
Deschide. Un tânăr cu părul albit de un şoc emotiv răspunse chelnerul. – Bine că nu-ţi pasă, mormăi distrat
puternic intră în cameră. E timid. Speriat. Se prezintă. omul nostru şi se topi în noapte. După acest incident,
„Eu sunt Trecutul dumneavoastră.” Individul nostru perdelele au început din nou să absoarbă lumina şi
scapă ţigara din mână. Se sprijină de perete. Îşi revine

25
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
fumul acestui local liniştit, în care nimeni nu mai AUDIENȚA
spărsese un pahar de câţiva ani.
Era cald. Îşi desfăcuse, fără să-şi dea seama, un
nasture de la cămaşă în timp ce zâmbea neîncrezător
* spre tabloul din faţa lui. Încă nu era sigur că făcuse bine
venind aici. Şi-ntr-un asemenea moment. Se va verifica
Femeia îşi dezlipi mâinile de pe caloriferul care în câteva minute. Oricum, exista cel puţin o şansă ca
agoniza în spatele ei şi se repezi cu o nerăbdare slab acela din spatele uşii să-l ajute. N-ar fi fost cine ştie ce,
mascată către telefon. Primi probabil o veste neplăcută mai ales din partea unei asemenea puternice persoane.
care-i topi nerăbdarea într-o mască de ceară inertă. Şi de Era un tablou datat 1956, plin de o veselie cam ciudată,
calitatea a III-a. Parcă trecu un veac până ce receptorul care curba nefiresc mulţimea de linii ce nu se adunau în
ajunse în furcă. Îşi făcu un ceai, privi pierdută pe un ziar nici un fel. Probabil aşa se explica nuanţa zâmbetului.
din care nu înţelese nimic, îşi aranjă cele câteva cărţi pe Se auzi strigăt. Îşi aranjă ţinuta, îşi încheie nasturele,
care le avea într-o nouă ordine, ronţăi o grisină. Apoi se trase mai mult aer în piept, ciocăni şi intră plin de
aruncă din nou spre telefonul care ţârâia ca scos din gravitate. Acum ori niciodată.
minţi. Probabil că la celălalt capăt era o prietenă, căci Dar în cameră nu se afla nimeni. Era o cameră
femeia închise după vreo zece minute şi se îndreptă spre perfect goală.
calorifer vădit mulţumită. După ce se încălzi, privi spre
fereastră, convinsă că primăvara n-o să mai vină. O MÂINILE
zăpadă apoasă şi maculată era aruncată de colo-colo de
roţile maşinilor. Un câine jigărit se ţinea cu încăpăţânare Pentru un caracter puternic este nevoie de lanţuri
după un bătrânel asemănător, dar antipatic pentru că-l groase. autocontrol permanent, adică. să ştii că poţi să
ameninţa intermitent cu un baston preistoric. „ În oraşul dai peste maluri oricând, să faci luciu de apă neagră,
ăsta n-ai loc de câini şi de pensionari” – zise cu glas tare mulţi kilometri, în stânga şi-n dreapta ta, dar să n-o faci.
femeia şi se apropie din nou de zeul care se zbârlea te-ai ș./împrăştia-ntr-o veselă distrugere romantică.
zgomotos pe masă. În sfârşit, se destinse, se transformă talentat, domnilor, foarte talentat, aşa se spune tuturor
în pisică, îşi aranjă fusta, făcu o mie de alte gesturi care celor fără vreo şansă, ar fi construit un sistem, în orice
spuneau că vorbea cu un bărbat. Dar nu cu unul domeniu, de nedărâmat, dacă n-ar fi fost aşa de generos,
oarecare, ci chiar cu actualul. Închise. Îşi debranşă zeul de balcanic, de... asta e, balcanic, prea balcanic... dar tu
din marele circuit şi se puse pe aşteptat. Cred că şi-acum habar n-ai dacă eşti sau nu un caracter puternic, stai prea
aşteaptă. mult de vorbă cu tine şi n-ajungeţi la nici o concluzie,
dai când nu trebuie şi te melcizezi (ce cuvânt am
OBIȘNUINȚĂ inventat!) exact când ai mai putea câştiga un pas, un
prieten, o idee, o femeie, o carte, un loc în autobuz sau
O bătrână absurdă, babă cloanţă, nu mai iese din mai ştiu eu ce! exagerezi! da, acum caut firul, exagerez,
casă trei zile la rând. Vecinii se alarmează. Nu mai are poate-l găsesc. dar se rupe repede, e fragil. firul. glande
cine să-i beştelească pe degeaba. Sparg uşa. Victima, năbădăioase. şi ăştia din jurul meu habar n-au ce
paralizată. Lângă pat. Moartă de foame. Spital. Vizite. inconfort e-n mine. să-mi păstrez privirile-ntoarse-
Mere. În sfârşit, vorbeşte. De rău. Normal. Beşteleşte. nlăuntru, eu stau de vorbă cu mine, afară plouă urât şi,
Tot blocul se simte deodată fericit. Nespus de. Între în jurul cafelelor, mâini grăbite, mecanice, înţepenite de
timp, copiii devin mai obraznici. Florile se ofilesc. frig se mişcă dizgraţios, inconştient. să privesc mâinile.
Nimeni nu observă. E vară. Vin meşteri. Cu altă gălăgie. oricum, tipii n-or să rezolve nici o problemă. timp
Reparaţii generale. Toată lumea-şi vede de treabă. Se pierdut. totuşi, sunt prietenii tăi. şi-altfel cum ţi-ai fi
obişnuieşte. petrecut această seară? unde? singur? la cârciumă? la
ea? ştiu şi ei că nu-i asculţi? mojic. aşa e. tot trece.
ÎNTREBARE timpul. tot sunt printre ei şi mă simt în toate felurile,
numai generos nu. nu înţeleg, dai fără să aştepţi răsplata.
Pe cerul unei zile din luna octombrie se ridică o din egoism. nu te interesează reacţia celuilalt. şi ce dai?
întrebare. Ea luă la nimereală pe cine prinse pe-aproape treci peste astea, doar nu eşti Kafka, începe să te doară
şi-l sui la zece kilometri înălţime. Ca să-şi afle răspuns. capul. şi asta ar mai lipsi pe o aşa vreme. celălalt te
Şi nu-l află. Încăpăţânată, întrebarea noastră a repetat anchetează, îl tolerezi în tine, el e Toleratul, şi el îţi
faza de mai multe ori. Cred că n-a găsit răspunsul, face, ce? datoria, crede el, îşi plăteşte masă şi casă
pentru că nici un intervievat nu s-a mai întors pe anchetându-te. urâtă meserie! dă-i una peste bot şi fă-ţi
pământ. glasul auzit, la masă par prea puţini. prietenii tăi. dar îi
ascult, sunt atent, cunosc tot ce se discută. uşurel, de
altfel. e păcăleală, ştii că-i păcăleală, sub aburul cafelei
şi-al vorbelor se ascund conflicte puternice din care ar

26
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
ieşi un roman bun. dar cine să-l scrie? potenţe, potenţe-n probleme strict personale. visam când mă gândeam să le
căutare de forme. şi eu ce să le fac, am jurat să-i las în modific destinele, nu cu unul, ci cu câteva cuvinte. sunt
pace, să caut în altă parte. doar nu o să mă dezic aşa prea tari. prea deştepţi ca să nu se prindă. şi totuşi, buni
repede. da, dar ce cunoşti mai bine? priveşte-i ca un de personaje. secolul ăsta iubeşte personajele
străin. nu pot. crezi că prost a fost ăla care a zis că o să vulnerabile, aşa e, le găsesc eu părţile slabe până la
vedem şi degeaba o să vedem, că n-o să pricepem? nu sfârşitul cărţii. aici, da, e rost de luptă, de-mpotriviri,
ştiu. de unde plecasem? da, de la lanţuri. dar ce să fac eu de... iar o iau razna. ce carte? ce am eu cu slăbiciunile
cu nişte lanţuri groase? m-aş prăbuşi sub greutatea lor şi lor? tocmai pentru că le cunosc, nu le voi dezvălui. le
n-aş mai reuşi să scot decât nişte icnete neputincioase. iubesc, până la urmă. ce să caute obiectivitatea aici?
să nu scot icnete! dar nici să nu înving gravitaţia. Toleratule, mănânci degeaba! nu zău! le-ai ameţit de tot.
vertical, fără zig-zaguri. ce să dau peste maluri? degeaba ai băut atâta cafea, întoarce-te la contemplatul
romantism? răbufniri, fulgere, nu mai sunt în stare de mâinilor, e mai simplu. deci, mâinile... nu, nu se poate,
romantism mai mult de două-trei minute. reumatisme. eşti obosit, nu te poţi concentra, eşti căzut în tine, în
după aceea îmi pare rău. aş putea să le spun că, dintr-o propria-ţi melancolie, eşti discursiv ca un beţiv. sună a
clipă-n alta, pot deveni personaje. dar nu le spun. şi-ar autosugestionare. parcă respiri vapori de benzină. se
falsifica destinele în acest moment, ca la pozar, în poate spune că ai fi un caracter puternic, dar numai în
studio, ar arbora zâmbete sau îngândurări temporare cu anumite momente coagulezi în cuvinte care te
care ar dori să intre în eternitate. care eternitate? ar nedumeresc uneori şi pe tine prin claritatea, asceza lor.
obosi să tot zâmbească sau să-şi poarte îngândurările ani dar în rest? te bălăceşti în creieru-ţi, supa primordială e
în şir, zi de zi, ceas de ceas, monocorzi, eroici în la ea acasă, idei învălmăşite, haos întreţinut continuu.
scrâşneala lor, plăcere transformată în chin prelung. şi- numai aşa, lăsând acumulările să plutească libere, există
ar începe să pută a mortăciuni. ar fi ceva dacă le-aş şansa de a se crea conexiuni noi, scurt-circuite din care
modifica destinele reale cu un cuvânt. sfinţi, când ei nu să ţâşnească altceva. probabil că asta-i meditaţia,
sunt şi nici n-ar fi prea interesant să fie, damnaţi, gestaţia, poezia se naşte şi aşa, poate apărea şi aşa...
mucenicii unor idei dezumflate, care nici măcar nu-s ale parcă ziceai că eşti obosit? revelaţia... lasă-mă-n pace!
lor. să plonjezi în cazuistică? şi ce să fac cu ea? materie dar ce acumulări! enorme. dacă nu te scrânteşti, e bine.
informă care nu tinde către ceva. dar eu ce păzesc? eu echilibru, mers pe gura unui brici... răspunde la ce te-au
mă păzesc. să le modific destinele printr-un cuvânt. apoi întrebat prietenii tăi. ce m-au întrebat? a, da! eşti
să-i urmăresc în realitate. sadic. Mefisto. scriitorul mulţumit? onorabil, nu? mâinile se mişcă în continuare,
trebuie să fie medic de suflete. nu medicul sufletelor neobosite, extremităţi de corpuri calde, în căutarea
personajelor sale. ci al cititorilor. tratament în lipsă. materiei compacte, absorbind ca nişte bureţi căldura
roman-bulin. poezie-nasture. frondă tinerească, tâmpenii ceştilor şi-a aerului de curând întors din plămânii
de junior, dar eu deja încep să ruginesc. scârţâi, cade celorlalţi. dar de unde vine scânteia? cunosc indivizi
rugină. cu alte cuvinte, trebuie să mă arunc în braţele tobă de carte, de experienţă de viaţă, nu falşi, chiar
prozei. sunt numai bun să scriu proză. serioasă, altfel dacă-ţi vorbesc, pentru că nu pot altfel, numai în citate
cum? să cadreze cu. dacă ar şti cei din jurul mesei ce-mi şi care nu pot produce nimic nou sau nimic interesant.
trece mie prin cap acum! ar râde sau m-ar bate. zic. dar sterili. eunuci. ce e scânteia asta? şi de unde vine? dar
ei discută despre frig şi situaţii internaţionale cu atâta există vreun fir de care poţi apuca? vezi, deja pui prea
pasiune încât chiar te pot convinge că au dreptate. multe întrebări. şi toate de linia întâi. eşti măreţ când le
sofişti. cel puţin n-o fac pentru bani, aşa că nu sunt chiar pui prost, fii raţional, lăţeşte-te, întinde-te pe pământul
sofişti. am zis că trebuie să mă concentrez asupra explicaţiilor. din aproape-n aproape, altfel te dezumfli
mâinilor. să extrag un înţeles din mişcările lor. dizgraţios. n-ai fi nici primul şi nici ultimul. deci,
psihotronică. n-aş vrea să le transmit starea sufletească mâinile...
din acest moment. dimpotrivă, să mă facă ele părtaş la
acest moment, la realitate. între timp, discuţiile continuă
fără să avanseze; gazda, amabilă ca toate gazdele, a
umplut a treia oară ceştile cu cafea; ploaia, întunericul şi
vâjul de afară ne-au mai apropiat, parcă şi aerul din
cameră şi-a mai ridicat fruntea cu câteva grade. aproape
ca-n „Decameronul”. sau ca-n Sadoveanu. minus faptul
că noi ne cunoaştem de ani de zile şi nici o poveste
proaspătă nu ne mai poate ieşi din gură. asta nu-
nseamnă că nu ne simţim bine. e bine! fiecare vorbeşte
şi-n acelaşi timp îşi pune ordine în gânduri, un fel de
păcăleală acceptată în unanimitate de voturi. la exterior
desfăşurăm largi expuneri care nu expun nimic şi-
nlăuntru fiecare îşi limpezeşte sau mai rău tulbură

27
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Sâmburele de rodie
Diana TRANDAFIR
își juca rolul de parcă
tocmai ar fi fost adunată din stradă,
iar în loc de plombe
i-ar fi sunat decorații în gură.
Folia de aluminiu îi mărea sau micșora sânii
în funcție de perspectivă,
căci refuza să se privească prin sticla
ce i-ar fi adus aminte de lacul unde s-a îngropat o
comoară.
Obișnuia să învelească mâncarea în folie, numai după ce
bucuria din farfurie se transforma în fum,
urcând perpendicular pe tavanul cojit.
Urmele de creion dermatograf
arătau cum că tocmai
tranșase câteva conflicte majore.
Amintire
Scrisoare
am locuit multă vreme
în păienjenișul ochiului drept. cu ochii fixați
Atunci când frunzișul într-un punct de la răspântia zodiilor
se răsfira ca o pâclă, aștept un semn, dar nu mai sunt sigură.
vedeam cum se dau în leagăn Coborârea în infern nu mai doare,
mierle cu creștetul galben de când citesc cu voce joasă
și penaj translucid. literele înghețate
Norocul stă în amintirile tari din cea mai recentă epistolă,
și în biografiile lăsate la vedere, trimisă
cu lumina aprinsă. înainte de a imortaliza tu însuți înghețul...
Realitatea a trecut testul timpului, În timp ce contabilizam frigul
acum modelează lutul și sufletul din cele câteva rânduri,
într-un unic mojar. am realizat că ziua ce tocmai trecuse
În curând vom fi gata să batem din palme era o zi oarecare,
și să asistăm fericiți în care pielea copacilor ar fi putut
la minune. să îmi acopere pleoapele
Cristalul de cenușă sărută floarea
dând gustul amar. Passo doble

Acolo păcatul era considerat prea mic


și, oricum,
abia acum începe nu se știa până la urmă cui aparține.
partea mai frumoasă a vieții! Un antropolog autentic nu ar face astfel de gafe:
Așa îmi spuneam zâmbind spre oglinda pașalâc, bairam, hagialâc!
plină de praf, dar lustruită de timp. Fericirea anestezică a cuplului a ajuns
(Nimeni nu s-a mai bucurat la fel ca și mine pe mâna câtorva ageamii,
de peisajul cu ciulini dați în pârg...) felceri de ocazie, lacomi, cu sufletul și mâinile reci.
Trupurile șiroind de cenușă, Ei cred că supunerea,
sorii galaxiei aruncați ca semințele-n vânt, ca și piruetele făcute pe coaja tare a inimii,
câinele purtat cu demnitate în lesă, se prefac în emoții
toate prevestesc că vor avea loc deîndată ce li se permit transgresări.
mai multe evenimente fără consecințe majore. N-am mai intrat demult în nicio biserică...
Ghemuită ca un foetus Zilele onomastice și sărbătorile din calendar
în spatele unui paravan chinezesc, sunt oricum prilej de sălbăticire.
hrănesc empatic vânzolelile lumii. Drumul până la castelul pălărierului
e de negăsit
pe o ceață ca asta!

28
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Simbioză curcubeul se plimbă desculț...
Sunt pline de sori așteptările!
traversăm împreună câmpia înzăpezită,
ne cufundăm până la brâu Diluviu
în lanul cu particule elementare,
ne aruncăm în vagoanele cu geamuri sparte, anotimpul ploios a chemat păsările
în timp ce locomotiva deraiază, și mai aproape de ape.
dând bot în bot cu măslinul cu fructe de aur... Retragerea fluviului va lăsa la vedere
Sonorizăm, exultăm, ne iubim, mormane de haine mototolite,
ne pripim, mâlul sufletelor
ne citim unii altora poemele, și poate o canapea desfundată.
pe care înainte fiecare și le-a învățat pe de rost. Strig blana câinelui pe numele de alint
Ne minunăm de minunea minunilor ca de ultimul dans (nu-mi răspunde),
în ritm canibal! În sacoșa în care a plouat ca într-o groapă,
Uneori plivim cu atenție de buruienile rimelor nălucirea prinde conturul unor desene cu molii.
și admirăm aripile cuvintelor Înciudată că zeii și-au lăsat miresmele tulburi
mai albe decât niște epitete ornante. pe mal,
(Metaforele nu vor deveni nicicând realitate!) scriu poemul cu mâna fărâmicioasă,
Escaladând acoperișurile din cartiere, absentă.
simțim din plin libertatea,
iar porumbeii ne recunosc după vise... Captivitate
Alteori găsim la intersecția drumurilor
câte o trompetă de fanfară în marș, mă întorc să recuperez rostul poveștii...
în care suflăm până ne dor baierele pieptului! Îmi amintesc cum mă ținea neclintită zile întregi
De la acel moment nu mai știm cine cu mâinile legate la spate,
și pentru cine se cântă. țintuită în colțul memoriei.
Îmi înclin urechea către șoaptele
Amnezie săpate adânc în pereți, ca într-o hârtie poroasă,
ce mai păstrează în colțul de sus
legătura cu cerul ar fi mai puternică, urmele tiparului vechi.
dacă obiectele ar avea un alt rând de ochi. Îmi întorc fața către trecut,
Îmi plac trandafirii fanați ca spre o dimineață fără greșeală sau fără speranță.
și iubesc din ce în ce mai mult Mi-aș dori
acest poem surpat, să nu mai găsesc drumul întoarcerii,
ofilit. ci să încălzesc groapa cu vise
Peste pielea de pe cocoașa cămilei în palmele goale.
am întins o foaie de cort. Cărțile nu ne învață mai mult.
Urmărind noapte de noapte prin nisipul fiebinte
șerpi, șopârle și șoimi
am înlocuit vânătoarea cu celălalt vis...

Strada

poate că strada aceasta


plină de glasuri de oameni,
de câini și de păsări de curte
e doar o proiecție mută în cinematograful de vară.
Poate că strada e un fel de parfumerie
ce ține locul
pădurilor topite cu tot cu mistreți.
Vara plouă torențial pe strada cu plopi,
însă ea rămâne la fel de fierbinte.
(Uneori seamănă cu o prăjitură de casă
tapotată din belșug cu zahăr farin.)
Se spune că marile speranțe
sunt atrase magnetic de marile orașe ale lumii.
Prin fața cazinoului

29
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
animal,
veșnicul mistic
Federico Garcia LORCA al infernului
(1898 – 1936) carnal...

Cât farmec emană


barba ta,
fruntea-ți lată, bacanală,
grosolane Don Juan!
Ce accent acut are privirea ta
mefistofelică,
pasională!

Treci prin câmpuri


cu turma,
dintr-un eunuc
ajungând sultan!
Setea ta sexuală
niciodată nu se potolește;
ai învățat astea bine
Se naște în localitatea FuenteVaqueros/
de la taică-tu Pan!
Gganada în familia unui latifundiar. Face studii
universitare la Granada și Madrid. În 1918 publică
Capra
prima sa carte „Impresii și peisaje” (eseuri și proză),
ființă umilă,
urmată de „Carte de poeme” (1921), „Cântece” (1928),
este mereu gata
„Romaciero țigan” (1928), „Poetul la New York”
de-a te urma;
(1930), „Divanul Tamatit” (1936), „Sonetele dragostei
însă insațiabilă e pasiunea ta.
obscure” (1936) ș. a. Scrie piese de teatru, pe care le
Grecia antică
montează în Spania și În America Latină.
te înțelegea.
Când în Spania izbucnește Războiul Civil,
Lorca refuză să se refugieze în Columbia sau în Mexic,
O, există străvechi și sfinte legende
ambasadorii cărora se oferă să-l ajute, intuind că poetul
ale asceților pricăjiți și-ale lui Satan,
ar putea deveni victima unui atentat. Pe 16 august 1936
cu pietre negre și cruci din topor,
este arestat, iar peste alte două zile cade răpus de
cu fiare blânde și peșteri abisale,
gloanțele fasciștilor, corpul său fiind aruncat într-o
unde ei te văzură în umbră pe când
groapă comună. Cărțile sale sunt arse în Plaza del
stingeai flacăra
Carmen din Granada și interzise în timpul
poftelor carnale!
franchismului.
Este considerat cel mai de seamă reprezentant al
Bărbat încornorat
liricii spaniole moderne și o personalitate de primă
cu falnică barbă!!
mărime a poeziei europene a secolului XX.
Negru rezumat al timpurilor medievale!
Te-ai născut odată cu Filomnedes
În traducerea lui Leo BUTNARU din spumă curată de mare
și gura ta
îl giugiulea
Țapul sub ochii uimiți ai lumii stelare.

Turma de capre trecu Tu vii din codri plini de flori roze


amonte, unde lumina-i adevărat uragan;
oglindită de apa râului. vii de pe pajiștile lui Anacreon,
În chindia de roz și safir, având sângele nemuritorilor.
plină de tihnă romantică,
privesc Țapule!
țapul. Tu ești metamorfoza
vechilor satiri
Te salut, demon mut! pierduți deja.
Tu ești cel mai voinic Tu îți reverși pohtele virginale

30
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
precum n-o mai fac alte animale. Cele două râuri ale Granadei
coboară de la zăpadă la grâu.
Iluminare dinspre miazăzi!
Oprește-te din drum, Ah, dragoste ce te-ai dus
ascultă cum, și n-ai mai venit!
din depărtarea câmpiei,
ca în timp de demult, Râul Guadalquivir
cocoșul îți strigă: are barba de culoarea rodiei coapte.
Trecătorule, salut! Cele două râuri ale Granadei
unul plânge, celălalt sângerează.
1919
Ah, dragoste ce te-ai dus
Un alt cântec și n-ai mai venit!

(Toamnă) Pentru nave-caravele


Sevilia are o cale,
Visul s-a spulberat pentru totdeauna! iar pentru apa Granadei
În pluvioasa după-amiază doar suspinele rămân.
inima mea conștientizează
tragedia autumnală că Ah, dragoste ce te-ai dus
plouă peste copaci. și n-ai mai venit!

Și în dulcea tristețe Guadalquivir, turn înalt


a peisajului ce moare și vântu-n livezi de portocali.
vocea mea se frânge. Dauro și Genil, turnulețe
moarte pe heleșteie.
Visul s-a spulberat pentru totdeauna.
Pentru totdeauna! Dumnezeule! Ah, dragoste ce te-ai dus
Zăpada fulguiește și n-ai mai venit!
în satul pustiu
al vieții mele Cineva ar spune că apa poartă
cu spaima foc de țipete dezlănțuit!
iluziei ce pleacă departe
de a îngheța sau de-a se aneantiza. Ah, dragoste ce te-ai dus
și n-ai mai venit!
Iar apa îmi spune
că visul a fost ucis pentru totdeauna! S-aduci flori de portocali, măsline,
Visul ar fi infinitul? pe mările tale, Andaluzie.
Ceața îl susține,
ceața care nu e decât Ay, dragoste ce te-ai dus
oboseala ninsorii. și n-ai mai venit!

Firea îmi conchide că Peisaj


visul a fost spulberat pentru totdeauna.
Și în pluvioasa după-amiază Valea
inima mea conștientizează cu măslini
tragedia autumnală că se deschide, se închide
plouă peste copaci. ca un evantai.
Peste pâlcuri de măslini –
1919 un cer scund
sub ploaia întunecată
Mica baladă a celor trei râuri de stele reci.
La marginea râului
Lui Salvador Quintero amurgu-și tremură penumbrele.
Bucle de aer cenușiu.
Râul Guadalquivir Măslinii
curge printre portocali și măslini. sunt împovărați

31
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
de strigăte.
Un stol
de păsări captive
care-și mișcă îndelung [degeaba scrie boaba de iridiu]
cozile în întuneric.
Ah! Atât de mulți au exclamat: „dă-mi vin
Ghitara și-ți scriu poemul unic al iubirii”.
Ei n-au știut poetica orbirii,
Începe plânsul că multe rime s-au prefăcut în chin
ghitarei. și-auzul torturează și străpunge.
Se sparg cupele Fecioară nouă, cu dinții ei de Fier,
crăpatului de zori. se dă poema, ca ultim giuvaier,
Începe plânsul dar cugetul închide și-l împunge
ghitarei. în colivia de rugini pătată.
E inutil s-o oprim. Zadarnic strigă frumusețea nudă,
E inutil când se trezește-n file scăpătată
s-o oprim. de-acel poet ce crede că-i Ovidiu,
Plâns monoton dar nu există nimeni s-o audă,
de parcă apa ar plânge, degeaba scrie boaba de iridiu.
vântul ar plânge
pe mare ninsoare. [cadouri pentru false telegrame]
E inutil
s-o oprim. Sunt un poștaș restaurând o lume
Plâns pentru lucruri din pietre mici de mozaic bezmetic,
îndepărtate. în ea doresc să mă ascund mimetic,
Fierbinte nisip din miazăzi cameleon acoperit de nume,
care cere albe camelii. în carnea orei ce se vrea secundă.
Plânsul săgeții fără dețintă, În tolba mea, atâtea universuri
al înserării fără ziua de mâine, s-au prefăcut, în proză sau în versuri,
și prima pasăre moartă în sentimente înnodate-n fundă,
pe frageda ramură. cadouri pentru false telegrame,
Ah ghitara! în osul vremii ce-n pământ se trece.
Inimă fatal rănită Și de transform chiar timpu-n kilograme,
de cinci săbii deodată. mă-nchin în fiecare după-amiază
la focul viu ce mă topește rece
Strigăt și construiesc bazilici ce nechează.

Elipsa strigătului [Atâtea Bovary în sinucideri]


se zbate din munte
în munte. Atâtea Bovary în sinucideri
au înghițit otrăvuri din iubire;
Peste măslini, au vrut să simtă veșnica-nrobire
în albăstrimea nopții și nu întorsătura din ucideri
se va arcui un negru curcubeu. când victima își cere drept la viață.
S-au străduit să moară în tăcere,
Ay! iubitului, ce data-i-au doar miere,
să nu-i șoptească vorbe dinspre ceață,
Ca un arcuș de violă ci din lumină, rază să-l ostoaie.
strigătul făcu să vibreze Așa-s aceste doamne când tăcute
largi acorduri de vânt. se-nchid în singuratica odaie
și trec încet în mituri și legende,
Ay! ducând cu ele gândurile-acute,
închise-n scrinuri negre și-n agende.
(Oamenii grotelor
privesc la opaițe.) Petrache PLOPEANU
Ay!

32
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
sâmbure de vlagă,/ se târâie-n noapte şi-n ţărâni, să
culeagă...// Sfârşit.// Copiii au crescut şi au murit.//
ISTORIE LITERARĂ Început./ Viaţă. Moarte. Lut”.
Debutând ca epigramist, în catrene piperat vivace
(despre care prea puține lucruri se mai cunosc astăzi,
deși acestea au fost reeditate în 1999, cu titlul Epigrame
Diana VRABIE cu adresă) va sfârși prin versuri „de un lirism subtil
(erotic prin esență), cum bine observă criticul Mihai
Cimpoi, în forme originale de elegie, rugă, sonet”:
„Femeie, care-mi dai puterea/ Să înfrunzesc ca un
Liviu Deleanu: ironia unui destin copac,/ Cum să te-nvăț s-auzi tăcerea/ Mărturisirilor ce-
ți fac” (Mărturisire).
Pasionat de Arghezi, cultivând de la debut o
Viața și activitatea celui născut Lipa Cligman, modernitate neîndoielnică, cercetând cu nesaț
poetul „întoarcerii din vid”, le-am plasat sub semnul dicționarele în căutarea expresiei cât mai puțin curtate,
unor ironii și paradoxuri, ce l-au urmat fără încetare. folosind o limbă românească curată, va plăti un trist
Autorul Ceasului de veghe (1937) a fost urmărit de o tribut noii ideologii, în deceniul postbelic. Ce ghinion să
acumulare în lanț de ghinioane necruțătoare ale vieții. nu ai posibilitate să-ți afirmi plenar capacitățile
Avea trei ani când a izbucnit primul război mondial, iar creatoare în condițiile procustiene ale unui regim
copilăria, care ar fi trebuit să fie una fericită, a trecut în totalitar. Ce hău cinic se întinde între versurile:
lipsuri descurajante, în frig și în foame, în spatele „Biserică goală cu clopote spânzurate,/ turnuri cu
frontului. Mărturisea că nu și-a putut iubi copilăria, bufniţe prevestitoare,/ cruci îndoite de vânt, speriate,/
întrucât a fost lipsită de bucuriile elementare și de când flutură pe ele un petic de soare.// Au trecut pe
jocurile firești ale copilăriei („unica mea jucărie a fost o drumul ăsta mulţi/ şi nimeni nu s-a mai întors să plece;/
păpușă de cârpe,” se confesa poetul). Privat de doară seara, dacă ies desculţi/ să vadă dacă Dumnezeu
seninătatea unei copilării imperturbabile, va dedica, la nu trece”, din poemul Trecătoarea morților și cele din
maturitate, oarecum compensatoriu, unele din cele mai Piața roșie, în care apar ipostazele duios-paterne ale
solare versuri paradisului pierdut, în volumele: Poezii marilor conducători, Lenin și Stalin: „Şi ce surâs senin
pentru copii (1947), Mi-i drag să meșteresc (1955), şi însorit/ I s-a ivit copilului pe faţă,/ Când Stalin, ca un
Bucurii pentru copii (1956). tată fericit, L-a ridicat şi l-a cuprins în braţe”.
Debutează în „dulcele târg al Ieșilor”, ca să se Cel care anunța o poezie cu accente moderniste la
despartă de „anii copilani”, plecând la Moscova (în debut, prin evocarea timpului maladiv, a ravagiilor
1940) și apoi stabilindu-se la Chișinău, din 1944. urâtului, a femeilor ofticoase, a atmosferei macabre, cu
Crescut în spiritul şi bunele tradiţii româneşti, într-o „cerul său gârbov”, înscrise între următoarele cuvinte-
familie în care limba de comunicare curentă era româna, cheie: urgie, tină, ofilit, sfârșește prin a evoca festivist
i se va interzice, la un moment dat, accesul spiritual la tematica oficială (cu fantoma proletarului ca nou
adevăratele valori ale neamului românesc, fiind Mântuitor al lumii, cu marșuri triumfale pe fundalul
suspectat de acum încolo de „tendințe decadente”. unor sărbători perpetui și a unei prietenii, cică, seculare)
Evreu, adolescența îi va corespunde cu epoca de aprigă în piese și poeme întinse ca Tinerețe fără moarte (inițial
mișcare antisemită, motiv pentru care se și retrage în intitulată Krasnodon) și Buzduganul fermecat. E
Rusia, la un moment dat. Basarabenizat într-o Basarabie adevărat că va încerca o reabilitare a esteticului în
a grafiei chirilice, continuă să scrie în grafie latină, Cartea dorului (1968), valorificând „o lirică
textele sale fiind transcrise de Baca, soția sa. spiritualizată, galantă, jucăușă, folclorică, marcată de
Aflat la o vârstă fragedă, de 16 ani, câți îi avea la pasionalitate și ironie”, cum sugestiv remarca criticul
data debutului, autorul Oglinzilor fermecate, ignorând Mihai Cimpoi.
tentațiile registrelor adolescentine, se arată preocupat Irigând aliajul modernismului, pe un fond ideatic
îndeosebi de tema morții şi a veșniciei. Interpretările ambiguu, aluziv-ermetic, apelând la tehnici poetice
sunt, de regulă, metafizice, foarte nuanțate, în pofida moderne, cum ar fi tehnica corespondenței, oximoronul,
precocității sale. Dovadă stau poemele Culesul sinestezia, sugestia, ambiguitatea etc., cultivând versul
sufletelor, Cioclii visului, trecătoarea morților, Demonii liber, Liviu Deleanu nu ezită să se reîntoarcă la
albi, Străjerii gropilor, Înviere din lut etc. tradiționalismul în expresie clasică, curtând sonetul, de
De exemplu, în poezia Culesul sufletelor ciclul pildă, prin care reînvie figuri clasice, „din vremuri de
existențial e văzut ca o confruntare spectaculoasă între ispravă”: pe un Alecsandri ce „a pus frumosului izvod”,
bine şi rău, lumină şi întuneric: „Abia se-ntinde punte de pe un Creangă, „cu zâmbetul și lacrima pe față”, pe un
promoroacă peste/ noaptea ce se-ncheagă cu ziua de pe Eminescu, „nemuritor și viu întotdeauna” sau un
creste/ şi Necuratul zvârle suflete din mâini,/ cum ar Arghezi, „condeier și făurar”, ce a ivit „cuvinte
azvârle oase putrede, la câini –/ şi pruncii zămisliţi din potrivite/ în psalmi păgâni și-n cântece de har”. Poetul
33
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
denotă prin întreaga sa creație o conjugare oximoronică
a modernității cu tradiționalismul, în sensul său invers,
Nicolae POGONARU
îmbinând în același timp fluiditatea folclorică cu
estetica urâtului. Registrul grav al vidului și morbideței
cu note satanice, din volumele de adolescență este
continuat cu registrul erotic, întemeiat pe sentimente târg de Crăciun în
adolescentine, în care iubita, în chip romantic, stă „în municipiu
umbra din poiană”, cu „alba-i salbă de mărgele” „Ca o
Ileană Cosânzeană”, din volumele de la etapa hai să vedeți ceva fantastic
maturității. un Moș Crăciun numai din
Structură discretă şi nostalgică, a declanșat plastic
răsunătoare cabale la fiecare apariție în public. Primul lângă un brad verde și falnic
scandal a fost legat chiar de volumul de debut Oglinzi donat din curte de-un
fermecate, soldat cu multiple suspiciuni de durată. localnic
Criticii suspectau precocitatea talentului, identificându-i
accente prea fidele din Baudelaire, G. Bacovia, T. el are cetina tot verde
Arghezi, I. Pilat ș.a. „Nici măcar xeroxarea opului, și vai mulțimea când îl vede
reușită de Pavel Balmuș, n-a risipit semnele de neapărat e de bonton
întrebare”, observă A. D. Rachieru, în capitolul Liviu să faci selfie c-un telefon
Deleanu – o posteritate buclucașă, din antologia Poeți
din Basarabia. Nici posteritatea nu va fi scutită de din vârf tocmai de lângă stea
seisme. Reeditarea volumului de sinteză din 1991 la plutesc electrici fulgi de nea
editura Hyperion, cu o selecție de Baca Deleanu, va spectacol de lumini color
mutila bovaric profilul scriitorului. La data apariției pentru tot omul din popor
volumului, criticul Ion Ciocanu, în studiul Valorificare
și valorificatori semnala faptul că avem de a face cu o cârnați jambon miros de fleică
ediție „ce nu poate fi crezută pe cuvânt”, aducând și de la purcei crescuți la teică
dovezi elocvente, strofe adăugate, versuri stilizate, texte de țuică fiartă și sarmale
amputate, fără precizări de rigoare asupra datării, ce le numim tradiționale
versiunilor, trimiteri la manuscris etc. În fapt, i s-a făcut
un deserviciu poetului, ambiguizându-se perspectiva chiloți de damă și șosete
unei receptări obiective. În acest context, salut apariția căciuli și fesuri și suzete
volumului antologic Dincolo de crudul mâine, apărut la porumb scos din congelatoare
Editura Arc, nutrind speranța unei reașezări obiective a și fiert parcă-ncălzit de soare
textelor.
Plecat din viață oarecum neobservat, în anul kurtoscolacs de la Harghita
1967, Liviu Deleanu se reabilitează iată că postum, fripturi ce invadează plita
lăsându-ne „un ceaslov de buche grea”, și, rămânând, vată pe băț gogoși baloane
totodată, în istoria literaturii române, marca ironiei unui bătrâni nesiguri pe bastoane
destin „în care pe un tron fără slavă/ suspină bolnavă/
Măria sa Poezia”. cergi și covoare de Covasna
mușchi țigănesc din porc de Bazna
pastramă fragedă de oi
dar și cârnați de la Pleșcoi

poţi comanda felii de pizza


şi caltaboşi de Mangaliţa
care conţin doar dacă vrei
omega şase dar şi trei

fileuri de somon fume


sau poţi să bei şi o cafe
făcută iute la ibric
de-un turc cu un străvechi işlic

votcă adusă din Soroca


portrete cu Arsenie Boca

34
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
ţigări de la ucrainieni
şi angrosiste din Sculeni
Teo CABEL
câini maidanezi ce nu te mușcă
dar și colindele lui Hrușcă
ce-atrag mulțimi de gură cască
păzite de băieți cu mască

și cântăreți de populară
ce n-au de muzică vreo școală
stresează scena microfonul
aplaudaci le țin isonul

se face coadă de cucoane


la oriflame și la avoane
toți vânzătorii stau și-ngheață
la alte standuri de prin piață

chinezării papuci ghirlande


cu sutele stau drept ofrande În ziua de Crăciun
pentru copii adulți puștani
necumpărate că nu-sbani O vacanță de iarnă am făcut-o la Racovițeni, la
familia Socol. De fapt nu am stat toată vacanța, doar
lâng-aparate de lavazza până la Crăciun.
sunt fete de îți pică fața O lume mirifică pentru mine, crescut din clasa
băieți-s cu zăpada-n nări întâi cu cheia de gât, printre blocuri, pe dealurile de la
cu mintea-n cele patru zări Budrea. Am fost și la colindat, cu Steaua, cu Moș
Ajunul. Gazda, tanti Nela, mi-a dat și mie o traistă cum
iar în comedii sunt mulți pici aveau ceilalți, o traistă de colindat, de pânză. Patru inși
ce-nvață învârteli de mici cred că am fost. Nu am strâns cine știe ce, câteva mere,
pentru a face-n viață față nuci, gogoși, covrigi, bomboane de pom, dar faptul că
economiilor de piață am fost pe ulițele acelea, prin zăpadă, a fost fascinant
pentru mine. Făceam comparație cu lumea lui Creangă,
pe patinoar sclipesc patine era singurul reper. Când ne-am întors, aveam mâinele și
intrarea-i liberă ce bine picioarele înghețate, cui îi păsa. Nu uiți asemenea
dar e plătită cum se știe momente. Lemnele trosneau în sobă. Mirosea a
pentru copii de primărie caltaboși, a sarmale și a cozonaci.
A doua zi era Crăciunul. M-au rugat să mai
că e nevoie de cadouri rămân câteva zile, dar pentru mine era de neconceput
de-aceea zeci de apropouri atunci să vină Crăciunul și eu să nu fiu acasă. Tata era
se fac acum se țin prelegeri ofițer, nu prea vorbea despre biserică, avea dosar; era
nu mai e mult pân` la alegeri pățit, o soră de-a mamei era fugită în America, dar în
casă se țineau toate sărbătorile Paște, Crăciun. Bunica
și orișicui îi vinde moșu sădise ca orice mamă frumusețea sărbătorilor de iarnă în
povestea cu cocoșul roșu educația sa. Și venea personal la noi cu brațele
ce cântă-n centru pe platou încărcate, de sărbători, să ne transmită și nouă bucuriile
dar și-n întreg județul tău prin bucuria și credința ei. Gazdele, Nea Gheorghe,
soția Ioana (tanti Nela) și Titi, prietenul meu, erau
târziu spre miezul nopții iată oameni primitori, m-am simțit bine la ei.
se face liniște deodată Titi a vrut să mă învețe să mă dau cu schiurile.
şi dintre stele luna strâmb De unde schiuri, două scânduri cu două curele, două
se-așterne rece peste târg bețe. Aveai toate șansele să iei ceva tare în fund cu ele.
Trebuia antrenament să tai zăpada în diagonală, de unde
într-o cutie din cartoane antrenament? Ne-am lăsat păgubași.
triști obosiți sătui de foame Făcuseră pregătiri așa cum se faceau la țară, să
adorm doi băieței orfani se bucure cei care le intrau în casă, dar să își tragă și ei
chiar la răscrucea dintre ani sufletul în tihna zilelor scurte de iarnă, după munca de
35
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
un an întreg, la câmp sau pe șantier. Totul era gata. A La un moment, pe la ora 14, tanti Nela intră în cameră și
doua zi era Crăciunul. Trebuia să plec la prânz cu rata. îmi spune: Te duce nentu Gheorghe la autobuz, peste
Coboram cu Titi în Racovițeni și de acolo spre casă. deal, la Livada. Îmbracă-te, trebuie să plecați, o să vă
Așa trebuia să se întâmple... apuce seara!
Dimineața zilei de Crăciun ne-am trezit bucuroși. M-am îmbrăcat repede. Tatăl lui Titi era un
Gazdele aveau fețe luminoase și fiecare dintre noi, om zdravăn, bine clădit, avea ochi blânzi, dar hotărâți.
copiii, am primit bomboane de pom, câte o portocală, Mi-am luat la revedere de la cei rămași la Budrea, le-
cozonac, nu mai țin minte exact. Nu îmi mai aduc am urat iar „La mulți ani ” și am plecat. Mergi în
aminte dacă am mâncat, dar sigur așa s-a întâmplat, de spatele meu, mi-a spus, nea Gheorghe! Zăpada scârțâia,
dimineață. Deja mă pregăteam să plec acasă. Nu mai aveam sentimentul unei aventuri de iarnă, peste dealuri,
aveam stare. Masa de Crăciun nu avea mare valoare, în timp ce, mai târziu am realizat, omul acela a plecat de
dacă nu stăteam la masă cu tata, cu mama, fratele și acasă în ziua de Crăciun, să mă ducă pe mine la
surorile mele. Mama făcea de toate: tobă, lebăr, autobuzul pentru Râmnic. Se întorcea din când în când
caltaboș, specific zilei, cârnați, salată de boeuf, prăjituri. și se asigura că sunt în urma sa. Nu zicea nimic. Tăcea
Farmecul era sub brad, cadourile. Îi plăcea să ne vadă pe ca dealurile, ca brazii. O tăcere adâncă pe note de pași
toți la un loc. Sigur au împodobit și bradul. Deja îmi scârțâind în omăt. Trecând printr-o plantație de brazi,
imaginam acestea când m-am despărțit de părinții lui am văzut o căprioară. Da, aventura mea căpăta proporții
Titi, mi-au urat „sărbători fericite” pentru părinți și fabuloase! O căprioară în pădure, nu la zoo! Mergând
pentru frați, mi-au dat și câte ceva din cele bunătați ale dintre brazi, a țâșnit încă una. Eu eram extaziat, nea
casei, cum fac oamenii cu inima mare. Pe drum pe Gheorghe s-a întors spre mine, a zâmbit, Haide ne
zăpadă alunecam, râdeam, dar tot la cum aveam să prinde noaptea! Deodată, la vreo cinci zeci de metri de
găsesc acasă îmi era gândul. cărarea pe care mergeam, am văzut un grup întreg. Erau
Am ajuns în comună la Racovițeni. Lume multă vreo șapte, cred și un cerb tânăr. Avea coarne, dar nu
aștepta, unii pentru Buzău, alții pentru Râmnic. Am mari și nici rămuroase.
așteptat cam vreo 20 de minute, deja lumea comenta că Bucuria aceasta a vederii grupului de
nu e normal să întârzie rata... rata însă se anulase. Când căprioare era o experiență inedită. Ghidul meu nu era
anunțul clar veni printr-un bătrân: „Nu mai stați tată, nu impresionat, pentru el făcea parte din decor.
mai vine nicio mașină azi. Mi-a dat telefon fata de la Dar lupi sunt? L-am întrebat cuprins de un
Râmnic”, nu-mi venea să cred. Am amuțit. Amicul meu fior neașteptat. Mai sunt, mi-a răspuns. Atunci am
s-a uitat la mine, temător într-un fel, dar și bucuros înghețat. S-a uitat la mine: Ți-e frică de lupi?Da, am zis
altfel, poate rămâneam la ei. De uimire, nu puteam eu. Zăpada era cam la înălțimea ghetei pe acolo. Undeva
scoate niciun cuvânt, dezamăgirea mă domina în față se vedeu lumini.
vertiginos. Ne-am întors la Budrea. Când ne-a văzut, Uite, mai e puțin și ajungem.
tanti Nela și-a dat seama, a încercat să mă îmbuneze, nu Parcă înserarea se scurgea și dintre ramurile
avea pe cine. Deveneam un arici. Nu-mi închipuisem că brazilor. Zăpada strălucea, scârțâia, mă pișca gerul la
o sărbătoare așa de mult așteptată, de mine, în felul meu vârful degetelor de la picioare. Pe ici, pe colo apărea
bineînțeles, poate depinde de o mașină care nu mai vine. câte o casă. Era seara de Crăciun. Doar nea Gheorghe în
La vărsta aceea, cred că clasa a șasea eram, bunătatea sa, plecase de acasă să mă ducă pe mine la
neprevăzutul nu era în dicționarul experiențelor de viață, autobuz. Poteca deja se făcuse uliță. Nu știu pe unde,
în felul acela, deși mai trecusem prim altele. cum, dar am ajuns la un magazin, cum era pe atunci, în
Se punea masa, mirosea a țuică fiartă. Pe fundul mijlocul satului, universal. În stație mai erau câțiva
unei cești aburea un deget de licoare de prună și pentru oameni.
noi, copiii. Am ciocnit, am zis „La mulți ani”, cu Bună seara, zice nea Gheorghe! Așteptați mașina de
jumătate de gură. M-am înecat de la abur. Titi era Râmnic?
bucuros. Nea Gheorghe bău țuica cu plăcere și se uita Da, a răspuns unul dintre ei, zâmbind la mine. A trecut
spre sarmalele fierbinți. Aburii mămăligii gâdilau nările la deal, așteptăm să coboare.
alături de toate aromele de mâncare. Tanti Nela punea Nea Gheorghe a băgat mâna în buzunar. A scos o
de toate pe masă și încerca să mă facă să uit. Eu nu, hârtie de cinci lei, din pantalonii de dimie și mi i-a
arici! Mâncarea intra cu noduri. Atunci nu realizam cum întins. Să iei bilet!
se simțeau gazdele mele văzându-mă îmbufnat în ziua Mulțumesc!
de Crăciun. Conta doar să ajung acasă. Aș pleca și eu, trebuie să mă întorc la Budrea, a zis
După ce s-a strâns masa de prânz, noi am rămas gazda mea către cei din stație, vă rog să aveți grijă de
în camera de zi, la căldura focului. Prietenul meu băiatul acesta să se urce în autobuz și să se dea jos la
încerca să mă convingă că nu este nicio tragedie încă o Râmnic!
zi petrecută acolo. Avea dreptate, dar la mine se rupea Mergi sănătos! A spus zâmbărețul. Avem noi grijă! La
tradiția, încă nu eram pregătit să zbor de acasă, nu mulți ani!
aveam un plan de rezervă în caz că...

36
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Nea Gheorghe mi-a strâns mâna. Mi-a dat sacoșa pe
care a cărat-o tot drumul pentru mine. Transmite Pantumuri
sănătate și sărbători cu bucurie domnului căpitan și 722
mamei tale! În oastea veche ca şi ţara soldaţii tineri sunt
A plecat printre case, de data aceasta o umbră în mereu
întunericul serii.
Şi paradoxul e vizibil în zilele de defilare.
Se lăsa ger, pișca la mâini și la picioare, nu am
așteptat mult. A venit autobuzul. M-am urcat cu ceilalți. Mă-ncearcă un regret fantastic că n-am rămas
Am vrut să stau jos, pe scaun, dar nu se putea, era prea soldat şi eu
frig. M-am ridicat și mă țineam de o bară, lângă geam. Încât să strig şi azi: Hai, libi! cu netrucată
Mă gândeam la căprioarele pe care le văzusem. Atunci disperare!
am realizat că poate ai mei nici nu mă mai așteptau. 723
Când oprea autobuzul în vreo stație, mă uitam la cel Din nuci bătrâni când plouă cad arare crengi
care vorbise cu însoțitorul meu. Îmi făcea semn cu mâna
că nu e grabă. Îți spun eu când ajungem! Mai avem vreo uscate
șase stații. Bucurându-se-n tăcere că se-ntorc în lut curat.
Când am intrat în Râmnic, am știut că sunt casă. De visurile-mi frânte la calea jumătate
M-am dat jos la autogară. Cincizeci de metri mai la Să-mi mai aduc aminte deja voi fi uitat!
stânga în fața gării era autobuzul. M-am urcat repede, 724
mai aveam doi lei, am luat bilet. Bătrânii spun că toamna va fi extrem de lungă
Blocurile din Costieni au început să se vadă. O bucurie
De re-nfloresc salcâmii când vara e în toi.
imensă mi-a umplut sufletul. Toate blocurile aveau
luminile aprinse. Mirosea a grătar, a cârnați, muzică, Mă-ndoiesc că veşnicia care vine-o să-mi
pocnituri de biciuri, colindători pe la blocuri. Sacoșa ajungă
era cam grea, dar am dus-o. Când să intru în bloc, tata! Să-i dau sens major iubirii zămislite între noi!
Venea de la gunoi. 725
Ia uite, a venit boieru acasă! M-a îmbrățișat și m-a Doi pruni gemeni în ogradă se usucă împreună
pupat pe frunte. La mulți ani! Am crezut că nu mai vii! Plânşi cu lacrimi de şindrilă de-ntristata casă
Hai să le facem o surpriză!
veche.
Când am intrat în casă, au sărit toți pe mine. Da,
atunci venea și pentru mine Crăciunul! Eram acasă. Unei karmice obsesii nu-ncetez să-i cânt în
Mama nu știa ce să-mi pună mai întâi să mănânc. strună,
Fratele meu îmi arătă mândru pomul de Crăciun. Bradul Ferm convins că-n altă viaţă ţi-am fost sufletul
era înalt, cât sufrageria. Coșulețele pe care le făceam noi pereche!
la școală, din carton și acoperite cu hârtie creponată, 726
erau pline cu bomboane de pom. Cadoul meu mă aștepta Trece iar o nuntă pe la poarta
sub brad. Am văzut doar ceasul. Primisem un ceas. Era
auriu, cu brățară, cadran roșu. Primul meu ceas: Luch. Fetei într-un scaun cu rotile.
M-au întrebat ce s-a întâmplat, le-am explicat, dar în Am momente când din toată soarta
ochi mi-au rămas silueta lui nea Gheorghe, prin zăpadă, Văd doar întâmplările ostile!
și căprioarele. 727
Târziu m-am uitat pe hartă să văd drumul de la Miracolul transformă veşnic învingătorul în
Budrea la Livada, peste deal. învins
Era iarnă, seara de Crăciun. Un om se ducea acasă la ai
Şi face să ţâşnească apa din piatra arsă peste
lui, după ce a făcut ca un alt copil să ajungă bucuros la
ai lui. zare.
În lupta mea cu mine însumi pierd totdeauna
dinadins
Să pot apoi întru revanşă să-mi pun răbdarea
la-ncercare!

Ion ROȘIORU

37
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
poate imputa, dar construcția personajului se face prea
Adrian MUNTEANU mult explicativ și prea puțin numai prin propriile acțiuni
necompletate de sublinieri privind caracterul ce le
compune. Altfel, tonul confesional cade bine și
salvează de la desuetudine. Este de urmărit în
continuare mai ales deschiderea în linia clarificării
filozofice. Interesantă pare până acum relația antagonică
între adulația religioasă și critica ateistă.
Este un mistic modern.

5 ianuarie 1986

Continuat „Călugărița”.
Conținutul se prelungește cu o tentă virulentă privind
practicile călugărești, mai ales notele ce țin de
lesbianism. Nu cunosc exact modul de receptare în
epocă, dar mi se parte extrem de curajos.
Periplul tinerei călugărițe începe să aibă nota forțată a
unui dramatism cu orice preț. Inadaptabilitatea fetei este
LECTURI REGĂSITE un dat organic. Se desprinde o detașare de ororile și
perversiunile sociale, accentuată până la extrem,
conferindu-i o aură mistică, adică inversul relației din
Episodul 1 text. Procedeu stilistic de avut în vedere.
3 ianuarie 1986
6 ianuarie 1986
Terminat „Toamna Patriarhului” a lui Márquez. O
paralelă dintre ea și „Un veac de singurătate” pare Terminat „Călugărița”.
firească, mai ales din punct de vedere tematic. Aceeași Finalul romanului propriu-zis a rămas deschis.
vastitate a universului fixat cu nemaipomenită forță și Diderot are capacitatea de a generaliza întregul material
intuiție a nuanțelor relevante. Este poate cel mai viril de sensuri și acțiuni, surprinzând, în fond, un fapt
scriitor pe care l-am întânit, înțelegând prin aceasta particular.
capacitatea ieșită din comun de a pătrunde, de a perfora Caustic și interesant finalul din „Întrebare către
straturile supeficiale ale conștientului și a ajunge să scriitori”. Este un program literar care detașează
contureze un tot cu malformații gigantice.Virilitatea lui caracteristicile scrisului lui Diderot și îl plasează printre
stilistică se transmite personajelor. Mi-a plăcut: cei care întemeiază realismul. Între scris frumos și scris
„uriașele-i picioare de elefant senil”. Ce forță are cartea simplu și firesc sunt puși să aleagă cititorii: „care sunt
lui de a cuprinde antonimele fenomenelor, ideilor, bune? Cele (scrierile-n.m) ce-ar fi stârnit, poate,
spațiului! Ce intensitate imaginativă în portretul admirație, sau cele pe care, fără îndoială, le-ai fi crezut
decrepitudinii! O să-mi revină multă vreme în minte adevărate?”
imaginea vacilor. Nemaipomenită tehnica schimbării Diderot alesese deja.
persoanei, a planurilor temporale și spațiale în interiorul
aceleiași fraze! E drept că sunt cele mai lungi fraze 7 ianuarie 1986
concepute, poate, vreodată, dar e imposibil de sesizat pe
parcurs vreo pierdere a suflului. Cantitatea imensă de Început „Nepotul lui Rameau”, al aceluiași D.
cuvinte rostită într-o singură respirație devine la Mai mult de 200 de ani de când l-a scris? Incredibil!
Márquez o inovație stilistică cu superbe valențe estetice, Definiție: „un tâlhar fericit printre tâlharii bogați”.
concepând o zidire de largi dimensiuni, cu o energie Surprinzător acest personaj: prea complex pentru a
interioară dominantă. putea fi real, prea firesc pentru a-l crede o ficțiune. Un
personaj al contrastelor plasat într-o construcție
4 ianuarie 1986 dramatică ce anticipează formule de teatru modern.
Poate merge până la teatrul total. Cere un actor total.
Început „Călugărița” de Diderot.
Ce înseamnă imediata comparație, chiar și fără voie! 8 ianuarie 1986
Îmi pare că are un caracter excesiv de didactic.
Dezvoltarea narativă abundă în scene cu efect Terminat „Nepotul lui Rameau”.
melodramatic, mai degrabă realist-romantice. Masa Evidențierea, cu fiecare replică, a stării ancestral
textului e dominată de gesturi retorice. Fluența nu i se contrastante a lui Rameau face ca finalul să pară firesc:

38
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
El (Rameau): Așa-i că sînt mereu același? 11 ianuarie 1986
Eu (Diderot): Vai, din nenorocire, da.”
Curajos satirizează totul Denis Diderot și n-am sesizat Continuat „Jacques....”
unde greșește, deși s-a ambiționat să nu treacă nimic cu Stare perpetuă: „Jacques își conduce stăpânul.” Este
vederea din artă, filosofie și viață socială. relația reală între cei doi. Spiritul este de partea
În esență, piesa e un monolog, o dizertație a autorului servitorului care se adaugă astfel galeriei de bufoni din
despre contemporaneitate. Valoarea piesei stă nu atât în commedia dell arte.
exactitatea diagnosticului și anticipărilor, cât în crearea Spațiul pe care-l încheagă povestirile incluse s-a
acelei incertitudini morale care este cel mai teribil lărgit permanent, culoarea unui mediu plin de vitalitate
seismograf al timpului său. atrăgând atenția de pretutindeni.
Am senzația că românul Mitică din Rameau își trage Păcat că nu-i cunosc finalul. Cartea care a ajuns la
seva. mine n-am sesizat că nu are copertă la sfârșit și nici
Abia acum regret că nu i-am văzut la București pe câteva foi decât la încheierea lecturii.
Moraru și pe Dinică, într-un spectacol care știu că a Am început Gogol – „Nevski Prospect”.
făcut vâlvă. Se derulează cu accente preponderent romantice
povestea tânărului pictor îndrăgostit de o fermecătoare
9 ianuarie 1986 brunetă care se dovedește a fi o depravată. Contraste tari
între înfățișare și realitate, între aceasta și visul
Început „Jacques fatalistul și stăpânul său”. Adică tânărului. Elemente de satiră apar numai în prezentarea
o prelungire a operei lui Denis Diderot. categoriilor sociale care defilează la diverse ore pe
Modalitatea găsită de autor de a lega diversele cunoscuta stradă din Petersburg.
povestiri din care este alcătuită cartea este ingenioasă.
Dialogul firesc și vesel cu cititorul pe care îl implică în 12 ianuarie 1986
procesul de compunere a texturii este el însuși atractiv
și-l dezvăluie pe Diderot cu spiritul său caustic, stare Excesiv de liniară până acum figura pictorului, așa
care se dovedește că-i stă cel mai bine. „Călugărița” este cum apare și în imaginea din visul fetei. Pare o proză în
minată de pericolul lacrimogenității, nu numai din cauza care mijloacele de expresie nu sunt suficient cristalizate,
stângăciilor unei lucrări de tinerețe, ci și prin subiectul iar sublinierile sunt făcute pe un fond realist, dar cu tușe
care nu permite autorului să-și dezvăluie înclinația spre idealizate.
satiră. Cuplul Jacques – Stăpânul aduce binișor a Don Excelentă ar fi, în final, o a treia ipostază care să le
Quijote – Sancho Panza sau împrumută tonuri și pulverizeze pe celelalte două, determinându-le limitele
rezolvări rabelaisiene. în viziune și stil.
Din Rabelais mi se pare că se trage Diderot, cu
plusul său de intelectualitate și de reflecție livrescă 13 ianuarie 1986
asupra lumii.
Continuat „Nevski Prospect”.
10 ianuarie 1986 O lume care „respiră minciună” Lume de oameni
mărunți, cu gesturi pe măsură. Piskariov și Pirogov
Continuat „Jaques…” sfârșesc lamentabil (moarte-dezonoare) în timp ce pe
Două izbânzi mai însemnate mi se par că ies în bulevard viața curge la fel de cenușiu, îmbrăcând lumea
evidență: înconjurătoare într-o falsă lumină. Ambele părți ale
- firescul dedublărilor în pasajele povestite de povestirii se integrează nucleului meschin în rotirea
hangiță. Istorisește cu plăcere și, în același timp, perpetuă a căruia vor rămâne.
răspunde interpelărilor celor din casă. Din Încă persistă accentele romantice pe fondul realist.
suprapunerea celor două segmente ies pagini Citit în totalitate scurta povestire „Nasul”. Altă fază de
savuroase, umor, viața tumultuoasă a creație, câștiguri evidente. Proza este în cea mai bună
personajelor foarte precis conturate. linie a literaturii absurdului. Nasul maiorului Kovaliov,
- tehnica de roman în roman folosită de Diderot. care dispare și reapare, are un tâlc notat chiar de autor:
Cititorul este mereu implicat, rugat să găsească „Dar unde oare nu vezi absurdități?”
diverse continuări ale acțiunii, invitat să Apare aceeași lume măruntă care gravitează în jurul
filosofeze, înfățișându-i-se efortul de laborator unor fapte banale și subliniază, cu forță realistă, lipsa de
în redactarea romanului. orizont.

Un personaj vorbește despre religie și despre legi: „sînt 14 ianuarie 1986


o pereche de cârji care nu trebuiesc răpite celor cu
picioare slabe”. Început „Portretul” de Nicolai Vasilievici Gogol.

39
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Trece de la zugrăvirea unei realități sociale, ca în multe Început „Sentimentul românesc al ființei” de
dintre celelalte povestiri, la analiza unei stări interioare. Constantin Noica.
Pare o profesiune de credință artistică. Pictorul Ceartkov -sufletul germanic -> sentiment deosebit al devenirii
are în fața tabloului bătrânului o stanie senzație de - cel rus - > unul deosebit al spațiului
tulburare. - cel american -> unul special al eficienței
Sigur că e altceva când nu te rezumi la a vedea și întru – o închidere ce se deschide ( latinescul
reține ceea ce vezi cu ochii în exteriorul tău. Ar fi intro=înăuntru. Aduce și sensul de înspre)
aceasta doar o primă încăpere din laboratorul
creatorului.
Totul pleacă
15 ianuarie 1986 în om -> Orizontul întrebării
– aduce o suspendare
Continuat „Portretul”. de la întrebare
Inedită povestire prin conținutul ei. Portretul - devine o dublare a realității
bătrânului, cumpărat de tânărul pictor, îi va schimba - își poate alia negația
radical viața. Abdicarea de la pricipiile valorii - împletirea cu nedeterminarea
adevărate, cantonarea în zona facilului, a succesului - caracter indirect
imediat, îl distruge sufletește, până la aneantizare. - încarcă lumea cu posibil
Drumul tabloului, care face numeroase victime,
continuă. 18 ianuarie 1986
Seninătatea creației, credința în purificarea prin arta
adevărată, până la detașarea de realitatea imediată, sunt Continuat Noica.
subliniate de Gogol (cam tezist aici) prin antiteză cu Situațiile ființei
satanismul unui produs lucrat fără plăcere, cu repulsie și (în rostirea românească): - n-a fost să fie – ființă
care dă naștere la monstruozități sufletești. neîmplinită
- era să fie – ființă suspendată
16 ianuarie 1986 - va fi fiind – ființă eventuală
- ar fi să fie – ființă posibilă
Citit „Mantaua” de Gogol. - este să fie – ființă ca intrare în ființă
Celelalte povestiri gogoliene apar acum doar ca - a fost să fie – ființă împlinită
prevestiri ale unei certitudini care este „Mantaua”. „a fi sau a nu fi” – nonsens filozofic
Akaki Akakievici este chipul, de o extraordinară are sens: „a prinde sau a nu prinde viață”
forță sugestivă, a slujbașului depersonalizat. Aici
intervine, bine stăpânită, și tehnica sugestiei prin limbaj Sentimentul românesc al ființei se deschide către
(dezarticulat, monosilabic, stereotip). Unica rază de înțelesul ei rațional
lumină într-o viață fără evenimente este procurarea
mantalei. Lumea din jur este minimaliată prin gesturile (Va urma)
de o monotonie, o reținere și o lipsă de vigoare a
copistului Akaki. Remarcabilă forță de caracterizare.
Finalul, fantastic, este un act justițiar încercat de autor.
Citit „Caleașca”.
Tentă satirică privind lumea militarilor și boierilor de
țară. Scena surprinderii lui Certokuțki, ascuns în
propria-i caleașcă, este atât de savuroasă, încât autorul,
firesc, n-a mai simțit nevoia să mai adauge ceva.
Imaginea vizuală a scenei rămâne dincolo de punctul
final.

17 ianuarie 1986

Citit „Însemnările unui nebun”.


Gogol alege calea inversă pentru descrierea mediilor
favorite. De la ingenuitate la alienare. Scriitura e foarte
modernă, cea mai tensionată din ce am citit scris de
Gogol. Frazele se scurtează în favoarea ritmului. Nu mai
apar elemente explicative, ci, din contră, elipse încărcate
cu dramatismul scenelor conținute.

40
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Priveşte, nu e încă rost să ningă,
Dragoș NICULESCU Dar hai să ningem singuri, omenesc,
Pînă cădea-va fulgul ce-o să stingă
Două nevoi de alb în mod firesc.

Iar albul, de-o uda încrîncenarea


Pămîntului uscat care sîntem,
Vor creşte mari nămeți peste surparea
Ȋn care-mbrățişați de frig cădem.

Pe grinduri

Cît de aproape e cerul aici! Suflet de copil,


albastru, jertfit de sus în lăncii de stuf…
Sînt un om primordial aşteptînd sfîrşitul lumii,
Nevoia de fulg senin, înviorat din nimic, cu capul pe umeri
de linişti.
Mi-e tot mai greu să te declar învinsă
Acelei boli din care mă hrănesc, Prin sfînta apei leşie, aburind a miere putredă,
Când bîntuie miros de iarnă ninsă înotau caii, prin Dunărea adîncă, spre fumuri.
Şi cînd continui să te mai iubesc. Aşa m-a purtat şi pe mine un roib lipovean,
într-o caleaşcă de lemn cătrănit, cu o vîslă-columnă
Şi-atunci te-aprind ca foc de încheiere, cioplită şerpeşte. Şi-apoi a intrat în hăţişul solar.
Ca flacără de veşnic început, A tăcut.
Şi te ridic cu zbucium din cădere,
Şi te reneg ca pe-un obiect vîndut. Să contempli singurătatea divină a firului
de stuf plîngînd la margini de plaur,
Ȋmi eşti desfrîu secătuit devreme ah, singur şi liber; ultimul lujer – coroana apusului,
Şi arbitraj între-nchisori şi chei, pajul vînturilor! Să mori cu mîna pe pistoale ude,
Tu, stare fixă-a unei mari dileme, ca un lotru de rînd, pungăşit la esenţă, braconat
Tu, derdeluş prin noaptea unor zei. la visarea de-o clipă !

Ȋmi las pe carnea ta sărut şi lacrimi Ochi de lupi în buturugi aprinse. Şi oasele noastre
Ca evadatul condamnat etern pocnind pe rug ca boabele de porumb, şi greierii urzind
La libertatea cruntă-a unor patimi, împlinirea deşertăciunilor… Cît a mai rămas din
Prin gheara căror zilele se cern. timpul uitării? O zi ca o noapte? O noapte de-o zi?
Spune-mi tu, copile cu solzi, care înoţi peste cîmpuri!
Chezaş rebel soluției iluzorii,
Visez un munte încă-mpădurit, Vor înmărmuri păsările cînd mă veţi atinge –
Unde-am simți cum ne pansează norii Umbra lor se va opri-n nemişcare, iar osul
Şi-unde-ar fi rost de leac şi de fugit. peştilor amar, dulce se va face. Brusc, o nuntă
de deţinuţi între noi: eu – de-o parte, voi – de alta;
Mai obosim prin scrîşnetul de oase, ne privim ciudat, parcă ne-am înţelege, şi-apoi
Dar ia-ți opaiț de noapte şi de zi, ne pierdem urma în alaiul mut al celor ce-au greşit.
Căci te aştept, cu nişte blănuri groase,
La sania mea cu cerbi cuminți să vii. Trec oameni în luntri, bărboşi. Vorbesc în şoaptă.
Am săpat fîntîni orizontale-n necuprins şi-i privesc
Acest oraş murdar ne e blestemul din spatele oglinzilor ca printr-un periscop tainic.
De-a ne iubi ca nişte muribunzi, Vodkă şi pace. Şi peşte. Sînt un dezertor nebun,
Cioplindu-ne cu dălțile totemul, hăituit de-un război etern. Dar aici, pe grinduri,
Mai disperați şi, totuşi, mai plăpînzi. e capăt de drum. În fulgii cenuşei, înalţi,
se zbat ochii lui Dumnezeu peste leagănul lumii.
Mi-eşti lavă, scrum, destin şi amputare,
Ȋmi eşti noroc şi groaznic ghinion, Sînt împotrivă
Mi-eşti visul ce-n coşmar îmi tot tresare,
Mi-eşti cîntec într-un accident afon. Mi-e tot mai greu să urlu, pădurile-s sărace,
Nici nu mai dorm pe funduri de bălți, precum odat’,

41
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
M-am cumințit prematur de la un timp încoace, unui sclav orb şi nebun în mai multe bucăţi,
Am devenit modelul de om civilizat. ce poartă în seva lor galbenă mirosul pămîntului.
Devin mii de cioburi, unitas multiplex, abatele anonim
Aşa, doar într-o doară, de mă mai latră-un cîine, al unei resurecţii de proporţii, iar umbra mea adoarme,
Maşini tot trec prin mine de parcă nici n-aş fi, ca un tergal al împăcării, întinsă peste cupolele
Sînt predictibil astăzi cu fapta mea de mîine, catedralelor.
M-aplaudă în noapte săraci pe străzi pustii. Mai jos, pe străzi, unii vînd sticle goale şi-mi strigă,
cu mîinile îndreptate spre mine, spre umbra mea,
Şi nu mai ştiu ce-i asta – cînd dau să-njur mai bine spre singura mea parte care a mai rămas întreagă:
Ȋmi izvorăsc din gură multicolore flori, “Eşti totuşi os, neputinţa şi slava, nimicnicia şi sublima
Cînd mă irit mai tare mă iau de soț vecine, lumină sînt toate, toate acolo, în albeaţa osului tău.
Cînd vreau să-i iau la palme pe proşti mă trec fiori. Minunata ta mamă îţi poate explica de ce osul tău este
alb.
Opriți, opriți această îngrozitoare lume, Ştim, este frumos să te odihneşti sau să mori înfipt
Destul cu mascarada impusă-n mod egal, într-o cruce, dar dacă n-o să poţi muri pînă la capăt
Mă simt topit în bine scîrbos şi fără nume, şi o să-ţi răcească neeroic umbra, şi-o să cadă peste noi,
Mă simt umana ființă supusă vegetal! noi ce ne facem? La noi nu te gîndeşti?”.
Din cioburile de lemn ca nişte oglinzi împrăştiate
Căci sîntem sfere-opuse ‒ cînd vouă vă e bine, pe pămînt, din umbra aceea ca o pasăre cenuşie, uriaşă,
Tocmai atunci mi-e mie îngrozitor de rău, bolnavă le răspund: “Nu mi-a fost spaima niciodată
Şi cînd întrega lume a voastră e-n ruine, soră cu moartea, nu mi-a fost liniştea niciodată soră
Atunci surîd a şansă pe margine de hău. cu viaţa. Rămîneţi cu mine, rămîneţi cu mine, nu mă
trădaţi! În urma noastră fluturii vor fi tot mai săraci
Nu m-am simțit al vostru nicicînd, şi ca dovadă şi florile tot mai născătoare de vină”.
C-am vrut mereu heraldul să fiu, curat şi bun,
E c-am purtat în suflet dor aprig de zăpadă Lecția de istorie
Şi-n geanta mea, bucata cea albă de săpun.
La vremea cînd pe-aici se ridică aburul din frunze
E laş prezentul vostru, vi-e ticăloasă clipa, şi maimuțica proletară descojeşte la mandarine,
Trăiți murdar, sălbatic şi conformist, perfid, bătrînii conchistadori se întorc în Spania
Democrația faptei vă e, plenar, risipa, cu hainele mai ponosite şi demodate,
Slugărnicia oarbă – un mod de trai candid… cu corăbiile putrezite,
fără a mai ține bine minte nici pentru ce au plecat,
Voi sînteți pepiniera de trădători de țară, aurul, oricum, a cam intrat la apă
Voi dați mereu şoferul prăpăstios şi beat, şi dulcineele au ajuns de mult nişte pensionare
Ȋn timp ce steagul foamei tot flutură pe-afară apatice, la a nu ştiu cîta generație de nepoți.
Şi viața tuturora e-un cîntec sfărîmat.
Ce să ştie ei că la răsărit,
Aşa încît lăsați-mi şi dreptul, şi plăcerea pe unde Velázquez n-a înțărcat niciodată vreo iapă,
De-a-mi exprima boicotul în modul absolut, porcul pune de nuntă cu pîrlitoarea cu gaz,
Ca dizident în spațiul comun care-i durerea țuica începe să se legene în ochii albaştri
Unui pămînt carpatic furat, distrus, vîndut. ai foştilor ilegalişti, iar în spatele căminului cultural
mai joacă uneori şotron doar nişte dascăli de şcoală
Vreau să rămîn eu însumi în pura-mi inocență ramoliți şi nostalgici…
Şi-n libertatea proprie de-a fi tot altcumva,
Vreau să mai bat coclauri ca stare de urgență, Poți să le şi strigi, dacă te ține gîtul:
Tot împotriva voastră, rebel şi nins de nea. “Hei, voi fameni şi pirați, voi, lifte de-ale lui Cortez
şi Pizzaro, nu ştiți că pe-aici, pe la răsărit,
Rămîn cel ce deschide reci uşi cu chei inverse, jalba e cea mai fragedă şi sarea, şi vadra cu apă
Sînt rezervația strîmtă a binelui lumesc, sînt cel mai bun anestezic al principiilor
Mi-arunc pe-o şa destinul părerilor adverse flămînde şi pururi cîrtitoare?”,
Şi-n strigăt de contrarii încerc să vă iubesc. că tot nu te vor auzi,
ei vorbesc de-acum azteca şi incaşa,
Rămîneţi cu mine nu mai înțeleg decît şoapta fantomatică
a indianului responsabil cu focul
În fiecare dimineaţă îmi continui rugăciunea de seară din piramidele celor mai liniştiți dintre noi.
şi apoi mă împrăştii ca un trunchi retezat de mîinile

42
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018

Așa să știi: În pumnul tău trăiește un fluture,


Gina ZAHARIA dă-i libertatea să cunoască Sahara si New York-ul,
deopotrivă,
și, mai cu seamă, învață-l să traverseze oceanul.
E foarte important să respiri fără teama că vântul îți va
face fereastra ta țăndări,
atât de multe încât se vor transforma în stelele altui cer,
pe același pământ.

într-un refresh

„ce faci acolo?


scriu.
pe întuneric?
ei, mă descurc. nu e chiar întuneric. dormi liniștită.
ce scrii?
o poezie.
tu știi să scrii poezii?
da. un pic.
atunci aprinde lumina. o poezie e mai importantă decât
somnul meu.”
Perseide
***
Când te-am întâlnit adunai spice de lumină am zărit-o pe mama deshămând diamante sălbatice
pentru mori de vânt, bătătoreau zările batjocoreau furtunile
acum frămânți pâine de pe ogorul uitat să rodească, urcau în metropole și umpleau portrete cu păpuși
e plin de bondari, se cred la o reprezentație de magie, și sârmă ghimpată
să nu-i aștepți la masă, în curând perseidele vor sparge o vreme le-a aplaudat din loja unde Dumnezeu
întunericul, deschisese un ochi albastru
câteva vor poposi în calendarul tău. apoi le-a așezat sub pernă
Să fii acasă, vor veni pe ușa dinspre soare, ultimele voci curioase sprijineau crezul necopt
ți-au promis că vor intra în camera unde scrii poeme de
dragoste. cometa-ateu închină cerul răsăritul e numai leagăne
Astfel se sfințesc tăcerile. o istorie de lupi face tumbe pe dealul filigranat
par niște pete de suflet
Acum lasă-le să se așeze pe rochia ta, pe umăr și în cana împachetez jarul în care ai copt la refuz dragostea
cu vise, niște mâini străine ți-au așezat broboada într-o parte
am auzit că nu zăbovesc decât într-o carte de vară, acasă la noi sunt mereu drepte
e un mister că s-au gândit la tine, un râs impecabil trosnește în sala cu flăcări
poate știau că tu adori nuanțele cosmice, crezi în viața acrobații acceptă pieptul metalic întors de la oaste
de dincolo de moarte întunericul tău dă onorul pe diagonală
și în succesul unei idei pe acoprișuri înalte,
poate au sperat că le vei prinde cu ace de reverul mâine voi duce poemul la oraș mamă
cerului. l-ai binecuvântat într-o veneție dintre pleoapele tale
Poate... sub prag domnește busuiocul imită sarea altădată
escalada fortărețe
Cândva vei fi pe raftul unui anticariat, vei aplauda păcat că înflorește într-un refresh
istoria l-ai frământat l-ai sfințit lumea ta e aromată acum
vrăjitoarelor arse pe rug, în aria fluturilor de noapte zac piramide neprețuite
te vei împiedica de suspine ori vei privi, într-o avocatul lor e închis pe nedrept
fotografie,
povestea unei mirese printre mesteceni. Culori magnetice
Ce rost are ea aici? Te vei întreba,
dar îi vei găsi pantofii cu talpa tocită, într-o altă N-am să uit vara în care am adăpostit pirații mei de
fotografie. Alături, cheia sol gânduri,
și moartea unui dirijor de emoții.
43
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
așa am aflat că întunericul e doar un punct adormit pe Toamna îmi trimite un cântec. E timpul să scriu despre
cer, tine.
iar apa vie izvorăște din brațele unui înger,
am inundat țărmuri, le-am dăruit soarelui între da și nu
și am devenit două scoici albastre
într-un colier de nisip. dă-mi palma să ghicesc cum se moare
între da și nu
Corăbieri am fost din când în când, la groapa cu minuni sosesc gărzile
ne-am plimbat pe toate mările inimii, ciopârțesc jobenul cerului
împreună am pescuit dorul și l-am învățat să ardă în schijele ard la zero grade și aleargă la o sută
toiul nopții,
am degustat vinul din crama regilor despre nordurile încifrate nu-ți voi aminti
și am avut grijă de zidarul astăzi se judecă în piața luminii
care zgâria acoperișuri cu dălți împrumutate cineva a furat partitura de rezistență
și finețe remarcabilă. gloata s-a îmbrăcat de gală

Daltoniști am devenit din întâmplare; piruete morocănoase un impresar de surâsuri


trăiam muzica în culori magnetice, niciodată asortate, și rafale insomniace
am văzut cum se îmbracă viorile în copaci mai târziu vei auzi aplauze
și am așteptat cerbii să-și scuture coarnele să le dezbraci la galeria marilor nimicuri
pentru următorul trofeu. zâmbește-le în treacăt și mai mult
ghemotoace să le știi stăpâne pe toată ceața
Acum știu: am încăput într-un singur anotimp, asta va fi otrava ta de elită
atât de veritabil,
încât l-au prădat hoții. în ziua aceea soarele a alunecat după beta
dar nu mi-ai întins palma și atâtea ți-am zis
E timpul să scriu despre tine cu accent rimbaudian o femeie cuteza:
nevinovat
Nu, tu nu obosești! Doar te odihnești lângă fântâni. nevinovat…
Prin sufletul tău trec însetați cu gânduri senine
și cocori care promit că nu vor zgâria lumina de astăzi. Pescarul
Se aud cerbii lovind păduri noi cu coarne de anul trecut
și salturi din ghicitori vechi; În noaptea aceea plecase devreme;
cu ele vor îmbrăca stâncile de mâine. își luase cu el
Lângă tine, un rai al pământului primește ofrande pentru câteva raze de soare,
tăceri. un pic de răcoare,
și corabia care dansa cel mai bine
Îți amintești cerșetorul acela cu ochii căprui? tangoul pe mare.
Avea o carte sub braț, ceva de Tolstoi, a recitit-o de mii
de ori Își pregătise și-o rugăciune aleasă,
și încă o mai duce printre dărâmăturile vieții! dar, grăbit, o uitase pe masă.
Copii orfani joacă „de-a v-ați ascunselea”, Îmbrăcat în cămașa peticită de valuri,
se așază pe trunchiuri doborâte de întrebări cât să-și timpul venea dintre dealuri.
măsoare tălpile căutărilor, Toată ziua fusese la coasă,
iar ospiciul din câmp are poarta deschisă. pe cerul de-acasă!
Acolo, cineva dansează step pe vise.
Câdva făcuse cu mine prinsoare,
Curând vei ajunge în satul tău. E înconjurat de furnici, că visul pustiu niciodată nu doare,
au umplut urmele carelor în care truda nu urcă dar poartă o rană în piept,
niciodată. înspre umărul drept.
Mai ții minte ștergarul bunicii? De-atunci, rătăcește întruna pe prunduri
Era mereu plin cu duminici și fluturi. și i se spune
Dar brațele mamei, le simți? pescarul de pace-ntre gânduri.
O lacrimă de dor umple pârâul din fața casei.
Niciun strigăt nu încape în văzduh, niciun strigăt,
toate mă strâng precum bocancii ostașilor cu răni în
piept.

44
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
cum ar spune Heidegger, care, continuându-l pe Heraclit
din aforismul „naturii îi place să se ascundă”, considera
Cărți prezentate de: că „ascunderea” este starea firească a lucrurilor, „a
fiinţării”. Omniprezenta confruntare dintre ascuns şi
neascuns (întuneric – lumină) răspunde perechii
ontologice fiinţare – fiinţă.
Petre ISACHI „Adevărul” pe care-l caută pictorul este
revelarea în lumină a propriei fiinţe. Răspunsurile la
Efectul transplantului mitologic* interviul acordat revistei Art World exprimă ars poetica
scriitorului Daniel Corbu şi indirect a oricărui artist.
sau Cităm câteva din aceste principii estetice, pentru a putea
în căutarea purităţii pierdute (2) să ne identificăm cu modul de a fi al acestui tip de artist:
* Prima condiţie pentru a exista ca artist: „este să fii
înzestrat cu har, atins de aripa divină a blestemului…
Artistul adevărat e dincolo de orice confuzie. A doua
Totuşi, în orice interpretare îşi face loc un condiţie este Utopia….” Iar a treia presupune
„totuşi”, polisemantismul excesiv, evident încă din „Ceremonialul unei religii. Nu desăvârşeşti nimic, dacă
titlurile celor 33 de capitole şi din „tăcerea tautologică” n-ai credinţa că prin ceea ce faci fondezi o religie” etc.
a Textului, nu a naratorului - acesta (se) povesteşte la
şi, ceea ce, de obicei, se uită: „Ca artist, nu latri
persoana I –, potenţează criza hermeneutică şi revelă
niciodată de fericire. Nemulţumirea, angoasele,
ruptura heideggeriană cu modelele metafizicii/ esteticii obsesiile sunt cele care duc înainte un creator” (v. XII
tradiţionale, cu filosofia artei şi a simbolului, încât Scările, daruri din haruri. Interviul). Heideggerian
configurează atipic „romanul ascezei” şi ca o meditaţie
vorbind, estetica romanului „ascetic” nu poate fi
asupra poieticii, esteticii şi poeticii operei de artă/ „originar gândită” decât ontologic. Natura operei/
literare ce trebuie să rămână în vecinătatea Fiinţei şi să scriiturii are ca premisă „subzistarea în sine”, ceea ce
reprezinte „o garanţie ontologică a autenticului,
presupune recunoaşterea valorii intrinsece pe care o
esenţialului şi originarului”. Inspiratorul lui D. Corbu
posedă orice secvenţă/ naraţiune a romanului:
pare să fie Heidegger cel din Originea operei de artă „Deocamdată ruga: Păstrează-mă, Doamne
gândită „în temeiul ei unic, în locul pe care ea îl vizează Atotputernic, în mijlocul vibraţiei celeste şi recunoaşte-
constant şi de unde îşi dobândeşte vigoarea propriei mi toate emoţiile ca medium pentru absorbţia intuitivă a
fiinţe”. Eduard Bazon predestinat să învingă teroarea viziunilor şi protejează-mi, Doamne, mantra: SUNT
absenţei/ amintirilor şi ale celor trei interdicţii (scrisul/
INSPIRAT ŞI SUNT PUTERNIC.” (v. Cântecul
pictatul, impulsul sexualităţii şi aşteptarea) trăieşte cu singurătăţii. Nepoţii lui Dumnezeu). Avem în vedere
luciditate, odată ajuns pe Insulă, aventura întâlnirii cu „subzistarea în sine” ca lume a raporturilor deschise din
fiinţa, încât scriitura păstrează din teoria simbolului, „romanul ascezei”, în care prozatorul Daniel Corbu.
doar un anumit raport/ joc între ocultare şi dezvăluire,
„lumeşte” insula Dragonului – utopie şi ucronie ce
interesant şi fascinant în sine. Aşa se explică şi de ce
aminteşte de Arca lui Noe.
romanul exotic Januvia povesteşte geneza/ facerea Comportamentul mundan al pictorului
operei, adică „altceva” în raport cu fiinţarea cea autoexilat înseamnă mutarea întregii fiinţări, a întregii
obişnuită. Astfel tipul de simbolizare folosit este întins realităţi existente (mineralul, flora, fauna, oceanul,
între fiinţa operei şi fiinţa însăşi. Originalitatea este omul) în lumina tare a fiinţei. Autorul scoate fiinţarea
configurată de sustragerea faptului de artă – scrisul, insulei din limitele ei de fiinţare şi o mută în
pictura, „cuvintele după dictare”, muzeul imaginar,
dezmărginire sensurilor fiinţei (v. Un muzeu imaginar.
muzica magică pentru dragon, civilizaţia visului etc. –
Corpul fizic şi corpul astral. Olive Grenier şi
din spaţiul procustian al gândirii estetice tradiţionale, mâncătorii de şopârle). O dezmărginire în „spaţiul
care îl înţelege doar în fiinţarea lui, şi în raportarea
liber al deschisului” ce aduce cu sine nu dezordinea
acestuia la adâncul fiinţei lui autentice. indefinitului, ci un tip superior de ordine în spaţiul
Nu doar Heidegger, ci şi Confucius (de pildă: spiritului, al istoriei, al culturii. Însuşi personajul actant/
Perfecţiunea prin sine însuşi), Buda şi chiar Mahomed naratorul, Eduard Bazon, nu ajunge la fiinţa lui, decât
contaminează procesul de asceză al pictorului parizian prin intermediul insulei – simultan loc de refugiu, de
cu origini româneşti, pornit în căutarea adevărului ultim, păstrare a inocenţei şi a vieţii paradisiace, dar şi loc al
care ar avea la bază opt mijloace în/ din limbajul izolării, alienării,, frustraţiei, abandonului şi
învăţăturii budiste: Vederea, Judecata, Cuvântul, Fapta, (auto)pedepsei.
Viaţa, Aplicarea, Memoria, Extazul. (v. Două luni pe
Adevărata reuşită – desigur, în opinia noastră -
insulă. Călătorii interioare. Darma şi Karma…). Cu în acest prim roman al lui Daniel Corbu, ce se consideră
fiecare nou capitol, Daniel Corbu pune în acţiune „un poet de blestem. Apostol al inspiraţiei”, este
„adevărul” artistului etern. Din acest punct de vedere transfigurarea în spirit heideggerian a modului cum se
„romanul ascezei” este „un eveniment al adevărului”,
45
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
„lumeşte” insula pierdută în imensitatea Pacificului. scuze cititorului grăbit, care află şi din Insula
Pentru cititorul mai puţin familiarizat, iată cum explică Dragonului că noi criticii, din ce în ce mai puţini şi mai
filosoful german caracterul de fiinţă al lumii care proşti, bâzâim, dar nu facem miere – total de acord cu
„lumeşte”: „Lumea nu este o simplă însumare a acest punct de vedere – îmi permit să-i reamintesc şi
lucrurilor existente, care pot fi numărate sau nu, opinia lui W. H. Bossart: „Auto-suficienţa operei constă
cunoscute sau necunoscute. Dar lumea nici nu este un în faptul că acel context în care ea se situează este
cadru doar imaginat şi adăugat la suma celor existente. deschis de opera însăşi. De aceea, nu influenţa
Lumea acţionează ca lume, „lumeşte” (Welt weltet), şi evenimentelor istorice asupra artei este cea care leagă
are un caracter mai accentuat de fiinţă (ist seiender) arta de istorie, ci funcţia artei ca istorie originară, ca
decât ceea ce este pipăibil şi perceptibil şi în care noi eveniment care, el mai întâi, permite emergenţa
credem a ne afla în largul nostru. Lumea nu este istoriei.” Prin urmare, citim în primul roman al
nicicând un obiect care s-ar afla în faţa noastră şi ar poetului D. C., o „istorie originară” a artistului etern,
putea fi privit. Lumea este acel veşnic nonobiectual, sub autoexilat asemenea melcului barbian. (Rog cititorul să
al cărui imperiu noi trăim, atâta vreme cât traseele recitească poemul „După melci” al matematicianului
naşterii şi morţii, ale binecuvântării şi blestemului ne Dan Barbilian. Mulţumesc!), gata ca prin transplanturi
menţin cufundaţi în fiinţă. Acolo unde se iau deciziile mitologice să recupereze pentru sine, atmosfera
esenţiale ale istoriei noastre, acolo unde ele sunt spirituală a Lumii, destinul acesteia, al Europei, dar şi al
asumate şi apoi părăsite de noi, acolo unde le tăgăduim unui popor în care îşi află rădăcinile! Aceasta să fi fost
pentru a le căuta din nou – acolo lumeşte lumea. (…) oare intenţionalitatea artistică a scriitorului ce nu
Prin faptul că o lume se deschide, toate lucrurile îşi trăieşte – estetic vorbind – decât autoexilat,
capătă răgazul şi graba lor, depărtarea şi apropierea, autosuficient sieşi, credul?
amploarea şi puţinătatea lor. În lumire este adunată acea Întrebarea se iveşte singură şi agresivă în
vastitate în care ni se dăruieşte sau ni se refuză graţia condiţiile în care „fiecare operă rămâne unică, suficientă
protectoare a zeilor. Şi chiar fatalitatea absenţei zeului sieşi şi sesizabilă în interiorul lumii istorice care se
este, la rândul ei, un mod în care lumea lumeşte”. constituie prin opera însăşi” (W. Bossart). Ne
Las Măriei-Sale Cititorul plăcerea de a judeca interesează în primul rând „interiorul lumii istorice care
veşnicul „nonobiectual” al Lumii din cele 33 de se constituie” prin Januvia însăşi. Desigur, lumea
capitole, poveşti, de fapt admirabile poeme reflexive în Insulei Dragonului instituie, în limbajul lui Heidegger,
proză, ce confirmă statutul de „Apostol al inspiraţiei”, un raport de autenticitate cu faptul de a fi. Ea, lumea,
primum movens al creaţiei „Nepotului lui Dumnezeu”, este, aşa cum se vede , dar nu se înţelege, în cele 33 de
Daniel Corbu, „cufundat în fiinţă”, dăruit şi refuzat „de capitole-confesiuni, esenţialmente destin, adică un
graţia protectoare a zeilor”. Fatalitatea absenţei zeului, context de semnificaţii care trebuie visat, apoi, trăit, dar
hazardul (dispariţia avionului în care se afla Rose „trăirile sunt erori şi rătăciri, de aceea recurgem la
Marie), surzenia lui Beethoven, orbirea lui Homer/ valorile interioare pentru a ne ordona. Dar unele
Borges, lepădarea de timpul profan, fundamentul precepte ale interiorităţii, majoritatea primite din
viselor, yoga magică şi extazul şamanic, linkurile morţii social, nu sunt şi ele erori?. Atunci ne rămâne să
fără rest, grădinile suspendate etc. confirmă teza recurgem la viziuni, adică la produsele capacităţii
filosofului după care fiinţa nu se lasă stăpânită de un imaginative ale spiritului. Adică la imagini şi noţiuni
adevăr unic şi totalitar, iar opera de artă „ţine în trăite la întâlnirea cu o lume transcendentală. Poate la
exclusivitate de acel domeniu pe care ea îl deschide”. previziuni, dar şi la un fel de şamanism ascuns, de care
Ce „domeniu” deschide romanul ascezei? nu suntem conştienţi” (v. XVI. O dronă peste Januvia.
„Suveranitatea omului asupra lui însuşi” , cum ne Zîmbetul lui Francois. Cuvinte după dictare).
sugerează naratorul, adică libertatea divină, de fapt, Condiţia dată artistului rătăcitor, predestinat să trăiască
adevărul libertăţii!... în eroare, nu poate fi atenuată/ eliminată decât de o
Lumea deschisă de ea însăşi îi oferă pictorului trăire autentică într-o „lume transcendentală”. O
Eduard Bazon, „caracterul evenimenţial al adevărului” asemenea întâlnire/ trăire nu poate fi decât individuală.
(= un processum in infinitumm), doar în contextul de Nimeni nu poate trăi destinul altuia.! Poate eventual să-l
semnificaţii pe care „romanul ascezei” îl instituie. simuleze, să-l regândească. Şi aşa s-ar putea explica
Importanţa contextului este crucială. Cititorul va invazia simulacrului generalizat…, pierderea identităţii,
observa cu siguranţă că odată cu dispariţia contextului, canibalismul politico-cultural, singurătatea funciară a
fiinţa operei/ scriiturii dispare pentru totdeauna. Altfel lumii, dezvrăjirea ei etc.
spus, Januvia decade din propriul ei statut ontologic şi Dar să ne întoarcem şi să remarcăm cum în cele
evoluează către fiinţarea de obiect estetic. Se ştie, orice 33 de (auto)portrete/ capitole ale pictorului Eduard
carte este în primul rând un obiect estetic, o „prezenţă Bazon (citeşte Daniel Corbu!), orice fragment de
vestigială” în circuitul vieţii literar-artistice, ce nu mai (non)existenţă este irepetabil, este o operaţie în sine
are decât (co)tangenţe cu viaţa operei înţeleasă ca însăşi (v. de pildă: XX. Grădinile suspendate. Ardore
autonomie a contextului, ca auto-suficientă. Cerându-mi virtuoso. Misterele exilatului veneţian sau, să zicem,

46
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
XXVI. Patimi omeneşti. La femme gonfable. Sex cu Valoarea transcendentală a cărţii ivite din
un spirit? etc.) ce echivalează cu proiectarea Januviei, „tăceri tautologice” nu rezultă dintr-o experienţă
din interioritatea în exterioritatea ei, încât „natura de întâmplătoare, în rând cu altele, ci dintr-o premisă a
obiect” ia locul „naturii de operă”, făcând imposibilă experienţei filosofico-estetice, în care starea
continuitatea între trecutul şi prezentul operei. Lumea predominantă a artistului etern rămâne voinţa de asceză,
transfigurată de Daniel Corbu este la prima vedere un generată de o iubire care „mişcă sori şi stele”, dar şi de
concept de revelaţie care tinde să anuleze orice enigmă, utopia : „Dacă vei fi singur, îţi vei aparţine în
orice mister, atunci când adevărul, un processus întregime.”!? În realitate aparţinem în întregime doar
infinitum, intră în acţiune, scoate fiinţa din starea de clipei „cea repede ce ni s-a dat”, dar atunci când ne
disimulare şi irumpe blagian în lumină. Dar aşezarea abandonează şi paradoxului că misterul/
operei în lumina propriei ei lumi, nu este o stare de incognoscibilitatea Lumii ne asigură poezia
durată. Mutismul unei existenţe exterioare guvernează (non)existenţei şi credinţa în Marele Anonim.
arhitectura ascezei, încât insula pe care se retrage, Admirabilă mi se pare consubstanţialitatea poetului cu
aproape întâmplător, pictorul, devine de-a lungul celor muzica (vântului!) şi poezia inefabilă a Januviei!
33 de glose poetice/ celor 33 de urme, propria ei Aceasta nu înseamnă că „romanul ascezei” rămâne o
consecinţă, „urma obiectuală a unui spirit absent”. insulă părăsită după „lumirea” ei. Concepută după
În acest context, romanul ascezei nu ne oferă gustul lui D. C. (gust înseamnă cultură), după chipul şi
decât tăcerea urmei, adică ceea ce rămâne după trecerea asemănarea spiritului său, dar şi al Lumii, a plantat-o în
noastră pe insula numită Pământ. Cititorul se convinge Pacific, ca să locuiască şi să fie locuit de ea. Acolo îl
că orice urmă a scriiturii este enigmatică în măsura în găsiţi pe adevăratul Daniel Corbu – dacă un scriitor
care devine emanaţia unei absenţe. Enumăr din poate să fie găsit undeva, cândva, vreodată, cu
memorie, într-o ordine aleatorie şi subiectivă câteva adevărat?! – în Insula Dragonului. Acolo locuieşte
urme din Januvia. Plec de la ideea heideggeriană că împreună cu miturile sale iubite, transplantate din
urma este o prezenţă care-şi semnifică propria ei raţiuni compoziţionale, cu nostalgia iubirii absolute,
dispariţie: Rose Marie, Pavilonul purei singurătăţi, singur, susţine el, dar cine-l crede?, vizitat din când în
Parsifal, Valea Şerpilor, tribul care dansează în jurul când de familie, de prieteni şi de inspiraţia, se ştie,
focului, cizmele de cauciuc, Yoghinul ascet din Tibet, capricioasă, imprevizibilă, divină! Cum ce face?
comoara, scheletul unui alt fost locuitor al Januviei etc. Trăieşte poetic lumea şi meditează cioranian la
Mai explicit, în „Insula Dragonului” ne aflăm în situaţia „lucrurile esenţiale” (ne)văzute, intangibile, dar şi la
Textului în care Platon considera scrierea ca o instanţă cele curat-murdare… Aşadar, citim o carte
decăzută a logosului. (v. Phaidros). Altfel spus, textul autobiografică, ascunsă sub măştile proteice ale
„romanului ascezei” este o vorbire care a amuţit, adică artistului etern, un „document de întregire”, fictiv,
urma vorbirii înseşi. Urmele artistului Eduard Bazon adăugăm noi, pentru a-i aminti cititorului, că doar
sunt tocmai operele create ce urmează o „dinamică ficţiunea nu minte niciodată!
liturgică” şi călcă toate interdicţiile pe care le impune o
asceză în care-şi comunică metamorfozele şi enigmele * Daniel Corbu, Januvia. Insula Dragonului –
omului secolului XXI, enigme situate între Dumnezeu, romanul ascezei –
Confucius, Buda, Mahomed, Einstein etc. Editura Princeps, Multimedia, Iaşi, 2017
Originea sensului viu al acestei cărţi, aparent de
aventuri, se află în logosul autorului/ naratorului, care
eliberând Textul în lume, îl livrează fie unei „tăceri
tautologice”, fie unui polisemantism excesiv ce
potenţează caracterul enigmatic al romanului în care
„Orice om e un purgatoriu. Un Purgatoriu normal, trăit
pe toate nuanţele, pentru că în ce priveşte Infernul sau
Paradisul, intervin multe impurităţi, netocmiri,
aproximări, abateri. Aflat în propriu Purgatoriu nu ai
nevoie de un conducător, un magistru ca Virgiliu pentru
Dante, de acel incomparabil tu duca, tu maestro, tu
dottore. Înveţi tu însuţi să-ţi aparţii. Să-ţi fii deasupra.
Liber! Poate chiar suveranitatea omului asupra lui
însuşi se numeşte libertate.” Plimbându-ne prin lumea
exotică a Januviei (din care ar ieşi un film de excepţie,
dacă…, dacă…), Daniel Corbu afirmă implicit
semnificaţia transcendentală a artei autentice, ce tinde
spre divinaţie.

47
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
arena literară ca un „lup singuratic”. Sintagma plasată
între ghilimele o preluăm din mărturisirile poetului. Dar,
Valentin POPA provocat de această particularitate a receptării sale de
către critică, poetul însuși, mai adaugă: Scriitorii cei mai
bine cotați de la noi au venit dinspre facultățile de
Nicolae Grigore-Mărășanu în dialog cu filologie și au fost susținuți în presa literară de proprii
lor profesori, semnatari de articole de critică literară. Ori
Viorel Coman el vine dinspre facultatea de drept unde nu a avut parte
de niciun fel de susținere. Pe de altă parte, nu se poate
Apărut la Editura Istros a Muzeului Brăilei vorbi în cazul lui de un destin favorabil. Provenit dintr-o
„Carol I”, la sfârșit de an 2017, volumul Locuirea în localitate izolată din Balta Brăilei și dintr-o familie
poezie. O estetică a supraviețuirii consemnează numeroasă, nu și-a putut permite să urmeze decât o
rezultatul dialogului spiritual dintre criticul și istoricul școală profesională, un liceu seral. A mai fost ținut pe
literar Viorel Coman (Brăila) și scriitorul brăileano- loc și de cei trei ani de cătănie(„la trupă”, cum se zicea
bucureștean, Nicolae Grigore-Mărășanu, care a avut loc pe atunci și nu la „termen-redus”, ca absolvenții de
în intervalul de un an ce a precedat intrarea scriitorului facultăți) care s-au așezat între anii de școală
în rândul octogenarilor (6-7 decembrie 2017). profesională și cei de liceu. Faptul că a absolvit, după
Așa cum mărturisește Viorel Coman, acest liceu, Facultatea de Drept din Iași, cu media zece, nu l-a
volum a presupus mai multe întâlniri între cei doi ajutat prea mult în carieră. A lucrat în mai multe redacții
parteneri de dialog, atât în Brăila, cât și în București. până a fost asimilat de echipa de la „Flacăra” condusă
Probabil că în aceste discuții partenerii au negociat de celebrul Adrian Păunescu. Aici s-a specializat în
întrebările și dimensiunea răspunsurilor. După cum se redactarea de reportaje pe tematică socială, și-a lărgit
poate constata, întrebările sunt scurte, de câteva rânduri, mult experiența, dar și-a nutrit și daimonul poeziei,
iar răspunsurile sunt ample, uneori de câteva pagini, și scriind în momentele de inspirație și publicând în presa
elaborate cu foarte multă atenție și îngrijire asupra literară. Primul volum i-a apărut la 36 de ani, la o vârstă
stilului. când colegii de generație aveau deja opera conturată sau
Cel ce propune întrebările dovedește o bună cum se exprimă Viorel Coman, când pentru „colegii de
cunoaștere a personalității și operei scriitorului născut generație biologică începuse un lent, poate grăbit,
într-una dintre localitățile din Balta Brăilei, Mărașu, iar proces de clasicizare” (p. V).
iscodirile lui țintesc atât asupra spațiului de origine, cât Plasat în grupul de vârstă în care se aflau nume
și asupra temelor fundamentale ale liricii acestui mare literare „grele”, precum Nichita Stănescu, Marin
poet al spațiului acvatic. Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, intrarea cu
Viorel Coman semnează un text introductiv, volum (Insula, 1973) pe scena literaturii n-a atras
intitulat „Pledoarie”, un text în bună parte confesiv, o atenția decât unui număr redus de critici (Gh. Bulgăr,
mărturisire a relației cu poetul fără concurență al Constantin Crișan, Marin Mincu) ori de scriitori (Fănuș
bălților, dar în final având și o tentă de istorie literară: Neagu), dar nu al celor care acordau „note” și fixau
fixarea în panoplia literaturii a blazonului ce-l reprezintă numele scriitorilor noi în ierarhia literară.
pe Nicolae Grigore Mărășanu. Scrisă cu nerv, cu foarte Poetul însă își urmează încrezător destinul său și
atentă supraveghere a fluxului cuvintelor și a cadenței publică – la un interval de aproximativ trei ani – volume
frazării, „pledoaria” lui Viorel Coman trimite către noi: Corabia de fosfor (1976), Umbra fluviului (1979),
concluzia că autorul provocat la acest dialog literar, dar Enisala (1980), Distanța dintre mine și un iepure
și de la suflet la suflet, îndreptățește, prin valoarea (1983), Geamandura (proze, 1984), Capriciu pentru
operei oferite o asemenea aventură intelectuală, de care cele patru vânturi (versuri, 1986). Ca și mulți alți
au parte marile personalități. scriitori români, care, după prăbușirea comunismului, au
Împotriva curentului dominant în critica literară neglijat ispitele creației și s-au scufundat în anafoarele
de astăzi, care nu acordă o atenție suficientă poetului pe realului ca gazetari, lideri de opinie, activități civice ori
care îl avem în atenție aici (istorii ale literaturii politice, Nicolae Grigore Mărășanu își suspendă o
contemporane, dicționare ale scriitorilor de azi), criticul vreme ambițiile literare, activând în mișcările
Viorel Coman îl plasează pe Nicolae Grigore Mărășanu ecologiste, apoi revine în forță în 1998 cu volumul
pe treapta marilor scriitori, apreciind producția lirică Îngeri și Banjouri, abordând de astă dată nu spațiul de
oferită ca impunându-se prin originalitate și prin inspirație de la dreapta Dunării, ci pe cel de pe malul
gravitatea temelor abordate. Nu a fost prea mult luat în stâng (cetatea Brăilei, cu legendele și miturile ei
seamă de critică datorită stilului de viață literară pe care reprezentative), așa cum punctează în Pledoarie¸ dar și
și l-a impus, caracterizat prin discreție și bună cuviință. în alte locuri, Viorel Coman. Ritmul de o carte la trei
Spre deosebire de contemporanii lui, care au alcătuit ani se sparge, autorul devenind tot mai prolific: Marțea
grupări literare, din care făceau parte și critici ce au canonului (2001), Sufletul cântă despre sine (2002),
impus prin articolele din presa literară multe nume de Leviathanul (antologie de versuri, 2004), Fiara impară
scriitori valoroși, Nicolae Grigore Mărășanu a evoluat în
48
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
(2007), Imparele (sonete, 2007), Poeme desfrânate familist, Nicolae Grigore Mărășanu se simte cel mai
(antologie de versuri, 2009), mai multe volume bilingve, mult brăilean; aici se implică în conducerea cenaclului
ocazionate de implicarea în organizarea la Brăila a literar „Mihail Sebastian” și în organizarea Festivalului
Festivalului internațional al poeților din Balcani, în Poeților din Balcani. Își justifică acest simțământ prin
română și macedoneană, (Sunetul din cuvânt, 2009, Odă faptul că după îndiguire și transformarea Bălții în
privighetorii, 2009) sau română și albaneză (Triumful Bărăganul dintre ape, familia s-a mutat la Brăila. La
inocenței, 2011). Publică, de asemenea, volumul Mărașu, casa lor, școala cea veche și biserica au fost
antologic Fiara impară (2011), cu două cicluri inedite, lăsate în afara digului și au fost înghițite de fluviu. Au
în colecția Opera Omnia a Editurii Tipo Moldova și mai rămas din ele niște dâmburi. Dar opțiunea pentru
volumul de versuri Mașinăriile mișcării (2012). Ispitit Brăila și nu pentru Galați se mai justifică și prin faptul
de genul eseistic, de duhul filozofiei, în speță, N. că Brăila este un spațiu populat de mituri și disponibil
Grigore Mărășanu publică în 2013 volumul Mireasma pentru metafizică. Ori acestea sunt esențiale pentru un
dintre cele două temple. poet. Galațiul are alte disponibilități, dar lipsesc acele
Din cartea de convorbiri cu Viorel Coman, ni se elemente vitale pentru poezie.
dă de înțeles că în anul 2018 autorul va ieși pe piața Ca orice mare poet, Nicolae Grigore Mărășanu
literară cu un nou volum provocator, de patru sute de are ambiția de a fi creator de limbă. În confesiunea de
pagini, intitulat Comedia valahă, în care și-a adunat față, își exprimă încântarea pentru astfel de creații în
producția de balade din ultimii ani. Este vorba de limbă, cum ar fi cuvântul „înmagiere”, cu derivatele lui,
baladele Brăilei. Multe dintre acestea au fost lansate de ori cuvântul „deltaic”, asociat cu substantivul „spațiu”.
poet pe Facebook, generând pentru iubitorii de poezie Această ultimă construcție îi permite poetului să gloseze
un real orizont de așteptare. Cităm din memorie din cele pe tărâmul filozofiei. Spațiul deltaic este spațiul specific
publicate: Balada Chirei, Balada Călțunei, Balada zonei de baltă și deltă. Este un spațiu circular, marcator
Elvirei... pentru subconștientul locuitorilor acestor ținuturi.
Această productivitate deosebită din perioada Acordând credit lui Lucian Blaga, cel care a lansat
septuagenarității, a poetului născut în spațiul bălții, teoria spațiului mioritic, structură inconștientă a
reprezintă o provocare pentru mulți comentatori, tocmai spiritualității românești, caracterizat prin forma lui
fiindcă infirmă legile creativității poetice asociată mai ondulatorie dată de succesiunea dealului cu valea, dar și
întotdeauna cu tinerețea. Partenerul de dialog, Viorel lui Vasile Băncilă, care a presupus că matricea spațiului
Coman, nu ezită să-l iscodească pe poet asupra acestui mioritic nu este unică pentru inconștientul colectiv
detaliu. Răspunsul lui Mărășanu este lămuritor: Aceste românesc, ci se află la concurență cu spațiul bărăganic,
noi cărți se alcătuiesc, de fapt, din manuscrise mai N. Grigore Mărășanu mai adaugă un alt concurent –
vechi, ținute la dospit și reluate și retrecute prin retortele spațiul deltaic.
creativității poetice. Dar propensiunea pentru reflecția filozofică nu
Dar scriitorul are în lucru și un roman, despre se oprește numai aici, la teoriile asupra spațiului și
care nu se mai poate presupune că a fost ținut la dospit. timpului, ci vizează și alte teme, sugerate de
Este un produs încă fierbinte, în lucru, cum tot produs fenomenologia existențială a lui Heidegger, cel care în
de ultimă oră este și acest volum de confesiuni despre metafizica sa a presupus existența unei legături
„locuirea în poezie”. indisolubile între ființă și limbă. Limba ca adăpost al
Viorel Coman îl supune pe intervievatul său Ființei și Poeții ca veghetorii acestui adăpost. Pentru un
unor multiple întrebări referitoare la spațiul bălții, la poet aceste aprecieri sunt mai mult decât ademenitoare.
copilăria de la Mărașu, la anii de formare și nu numai în Mai aflăm din cartea propusă de cei doi
prima parte a volumului, cum ne-am aștepta, ci și în alte parteneri de dialog multe alte amănunte semnificative,
secțiuni al sale, pentru că s-a arătat ca evident faptul că demne de păstrat, pe care le enumerăm în cele ce
zestrea de amintiri despre ce a fost Balta Brăilei cândva urmează.
este inepuizabilă și nu ar trebui să se piardă; așa că Aflăm bunăoară despre „gulagul” din insulă, cu
aflăm detalii privitoare la originea acestor localități de închisorile unde erau ținuți captivi cei condamnați la
baltă, muncile specifice „băltăganilor”, relația acestor muncă forțată în perioada comunistă. La una din aceste
localități cu istoria (războiul mondial, colectivizarea), închisori a lucrat și tânărul absolvent de școală
modul de viață, educația, instituțiile (școala, biserica). profesională, Nicolae Grigore, ca ajutor de strungar,
Mai aflăm și despre originea numelui său, despre meseriașul principal fiind un deținut. Mai aflăm apoi
întâlnirea copilului și adolescentului Nicolae Grigore cu despre procesul de îndiguire și desecare ce a dus la
literatura, despre experiențele formatoare, altele decît distrugerea ecosistemului atât de valoros al „Bălții”,
cele școlare, despre evenimentele marcatoare de destin. poetul evocând detalii cutremurătoare legate de vietățile
Trăitor nu numai la Mărașu (până la 14-15 ani), ci și la care au foat distruse cu acest prilej: de la pești rămași
Brăila (școala profesională), apoi la Galați, ca salariat și pradă uscatului la pisici sălbatice cu adăposturi dislocate
licean (la seral), dar și ca membru al unor cenacluri de lamele excavatoarelor. Interesantă este și povestirea
literare, la Iași, ca student, la București, ca ziarist și cu Fănuș Neagu, aflat în documentare în spațiul insulei

49
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
pentru a se inspira în vederea elaborării romanului Ca slujitor avizat al Bibliotecii Militare Naționale
Scaunul singurătății. din Palatul Cercului Militar Național a devenit, aproape
Prin toate aceste aspecte, cartea celor doi instinctual, cronicarul artei plastice expuse generos în
brăileni, unul locuitor cu trup și suflet al orașului, saloanele, camerele şi culoarele Palatului, încurajat de
celălalt locuind doar cu sufletul - o carte cu un titlu de directorul Cercului, col. dr. Cristian Dorca, un împătimit
inspirație heideggeriană (Locuirea în poezie. O estetică iubitor al artei plastice, și de prolificul pictor Valentin
a supraviețuirii)- ni se prezintă ca un document Tănase, şeful Studioului de Arte Plastice al
memorialistic de mare interes documentar și de aleasă Armatei. Dar nimic n-ar fi fost posibil, la o asemenea
ținută intelectuală. scară, dacă instituţia militară n-ar fi fost sub conducerea
unui excepţional Mecena al Artelor, general-locotenent
dr. Cătălin Zisu.
Aşa cum generalul Ion Coman a rămas în
memoria stadioanelor, şi în special a clubului Steaua,
Constantin ARDELEANU drept un protector al sportului, întocmai generalul Zisu
va fi reţinut în istoria Armatei moderne post-
decembriste ca un mare şi necesar iubitor al frumosului.
Simfonia culorilor De „tăcerea armelor“ profită artele expuse în splendida
bijuterie arhitecturală din inima Bucureştilor. În acest
context favorabil, esteticianul Octavian Mihalcea şi-a
Nu întâmplător esteticianul, în complexa-i menire început (presupun) maratonul consacrării. Hazard să fi
de a ne explica frumosul până la graniţa irizată a tainei, fost faptul că primul volum de poeme s-a intitulat
presupune şi implicarea altor categorii de receptare „Bărbatul artei sângerează fluturi“? Un pariu cu sine să-
artistică de înaltă „specializare“: criticul de artă, l fi determinat să transforme jumătate din versurile sale
filosoful, eseistul. Aşa cum artele se interferează întru libere în sonete, după ce a ascultat înmărmurit, ca noi
frumuseţe şi sublim în puncte greu definibile în toţi ceilalţi, de-acum vestitele sonete închipuite
stratosfera gustului. „Speriați” de povara după Vasile Voiculescu ale poetului-colonel Vasile
multilateralității abordării fenomenelor naturale și Preda, rostite ca un testament literar de reflexivul
artistice, se preferă stricta specializare (considerată şi stihuitor din Lunguleţu? „Bărbatul artei“ a consemnat în
economic cea mai eficientă), puţini încumetându-se a scris 27 de expoziții din Sala Foaier, Sala Rondă şi
aborda frumosul (de fapt ţinta de o viaţă a oricărui om Galeria Artelor (autori individuali, cupluri de artişti,
îndrăgostit de această minune, destinată numai omului cercuri de artă plastică).
sensibil). Titlurile cronicilor sintetizează, aidoma
Voi menţiona, în treacăt, patru de astfel de versurilor sale concise, trăsătura majoră a creaţiei
temerari: Ion Frunzetti (1918-1985), Dan Hăulică pictorului respectiv. Nu-i aşa că un „Artist solar“ te
(1932-2014), Andrei Pleșu (1948) și Octavian Mihalcea trimite cu gândul la Sorin Adam, „Plenitudinea
(1976), acoperind, formal, o sută de ani. Fiecare cu existenţelor inefabile“ la Horia Cucerzan, „Tonurile
valoarea lui, avatarurile existențiale, faima cărților, visului“ la Alex Ivanov, iar „Un regal integrator“
impactul asupra artei. Spre a da o atmosferă de basm la Valentin Tănase? Dar ce nu găseşti în galeria
cronicii (numai în basm finalul e mereu fericit), să-i portretistică alcătuită de Octavian Mihalcea, în care
identificăm pe cei patru temerari în vecinătatea unor tablourile sunt rame de cuvinte, tușe misterioase,
palate: Frunzetti (Academia Română), Hăulică (ctitorul unghiuri revelatoare? „Tușe diafane” (Aurelia Chiru),
revistei „Secolul XX“, proiect european derulat în „Fascinații armonioase” (Augustin Costinescu), „În siaj
condiţii vitrege istorice, în preajmă de Grand Palais nocturn” (Mircea Doinaru), „Amprenta armoniei” (Ion
parizian, unde a fost ambasador UNESCO), Hultoană), „Fulgurații misterioase” (Maria Ștefănescu),
Andrei Pleşu (New Europe College din capitală) „Esențe fluide” (Florin Șuțu), „Veritabile Misteriosofii”
şi Mihalcea (Palatul Cercului Militar Naţional). Primii (Andrei Damo). Nu cumva definiția cea mai exactă a
trei sunt de notorietate naţională, iar din 2004, al esteticii e chiar… „Misteriosofie”?
patrulea, un tânăr bucureştean extrem de erudit (luaţi În decembrie 2016, printre multe alte manifestări
sintagma stricto senso, nu cantonată în zodia gregară a fastuoase, prilejuite de aniversarea a 140 de ani de la
encomiasmelor găunos-conjuncturale) bate la porţile înfiinţarea Cercului Militar Naţional, a fost expoziţia de
ghintuite ale afirmării. De la înălţimea celor şase la Galeria Artelor a unor tablouri semnate de obişnuiţii
volume proprii de poeme, în cheie barbiană, poetul şi pictori găzduiţi pe simezele Cercului (în care tabloul cu
criticul literar Octavian Mihalcea a escaladat treptele impunătorul Palat, în viziuni plastice diferite a ocupat
imensului şi „periculosului“, pentru neiniţiaţi, Palat un spaţiu aparte) şi lansarea cărţii-album, semnată de
al Culturii, spre ultimul etaj al estetismului. A intrat în Octavian Mihalcea, „Tabloul ca oglindă“
Uniunea Scriitorilor, Enciclopedia Artiștilor Români (Editura Militară, 2016). O carte-eveniment, care
Contemporani, iar aparițiile în reviste de artă și cultură onorează diversitatea de oportunităţi a
au început să atingă cifra sutelor.
50
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Armatei Române, pe care n-o mai întâlneşti, umilită la colecţionar Vasile Parizescu a mai citit o asemenea
nivel de menire, strângând recoltele, ci (şi) în saloanele remarcă-minune despre el. După o trimitere savantă la
de artă. Nu e suficient doar să ştii despre preocuparea abordarea nervaliană din „El Desdichado“ şi
constantă a Cercului Militar Naţional de a fi colecţionar „corespondenţele dintre naturile statice cu flori şi
de artă, cât şi de a rămâne o mărturie scrisă despre caracterul penetrant al temelor marine“,
această nobilă îndeletnicire. Broşuri aniversare s-au mai Octavian Mihalcea va releva vârfu-i de artă, melancolia,
scris: adevărate şi de efect. Necesare. Dar o operă de ca „o camuflare a incomensurabilelor abisuri sufleteşti“,
artă, pentru că asta e cartea tânărului bibliotecar, înserarea în vechile burguri fiind „pentru cei dedaţi
nu. Arta se percepe, nu se descrie: de asta o încercare de subtilelor parfumuri ale unor lumi apuse, mult mai
a desluşi (pentru novici sau iniţiaţi) un tablou, o elocventă decât evidenţa peisajelor scăldate de
simfonie, un grup statuar şi chiar un poem, ţine de o soare“. Te aştepţi ca de după un colţ de stradă din
anumită scolastică, niciodată pe deplin lămuritoare. De Curtea Veche să apară mateinul Pantazi. E cunoscut
aceea eseul lui Octavian Mihalcea „Repere pentru entuziasmul esteticianului faţă de creaţia impresionantă
estetică“ din prefaţa cărţii este şi îndrăzneţ, şi original. a pictorului-poet Alex Ivanov, găzduit de 15 ori de
Extrem de inspirată ideea de a explica, privind un falnicul Palat militar al artelor. Se remarcă regiile
tablou, culoarea prin culoare, de fapt prin reflectarea spectaculoase ale lui Alex la fiecare dintre expoziţii,
culorii din oglindă. Formal aceeaşi, dar niciodată la fel, etalând piese din recuzita ostăşească antebelică, cărţile
în integralitatea sa. Asta nu exclude interferenţa altor pe care le-a ilustrat, pentru care ar fi îndreptăţit la o taxă
arte: „arta coloristică e îndrăgostită de sunet“, iar pe valoarea adăugată, ramele din podurile bunicilor şi
transpunerea pe pânză „împrumută“, la figurat, sipetele străbune, care asigură decorurile contrapunctice
procedeul naraţunii a ceea ce privim. Îngemănarea între ale „Ivanescenţelor“ picturale. De la trei sfinţi militari
arte este la rându-i expusă într-un percept de o se ajunge la „trei sfinţi laici“, cărora iubitorii de artă ai
limpezime eclatantă: „Lirismul plastic adaugă Armatei din cercurile militare mereu le-au dat
certitudinii aura visului, suscitând adânci impresii de o onorul: Dan Hăulică, Octavian Soviany și Valentin
sonoritate aparte. Realitatea văzută şi realitatea simţită Tănase. Pe lângă temele grave, poate insuficient
tind să coincidă în spiritualitatea subiectivă a operei“. remarcate de „consumatorii de artă“, Alex abordează cu
De aici până la „a gândi culoarea“ nu mai e decât un ironie tematici aparent fără cote mari la burse Sotheby:
pas, pe care talentul fiecărui pictor îl face cu graţie sau „Pasărea low cost“ sau „Peisaj de unică folosinţă“.
cu linii precise, definindu-şi stilul. „Tabloul ca oglindă“, Foarte bine prinsă observaţia lui Octavian Mihalcea că
conceptul pe care îl susţine esteticianul, nu e o reflectare în grafica şi pictura sa „Primează o asumată solitudine
cuantică, după legile fizicii, ci una filosofică. În marele şlefuind neîncetat drumul către tăioasele rafinamente,
muzee ale lumii, vei constata cum privitorii se învârt în atât de particularizante“. Câţi dintre pictorii cu cotă au
jurul unui tablou-capodoperă, abordându-l din unghiuri fost vizitaţi de o idee uluitoare şi ca tehnică, şi ca
diferite, de parcă ar vrea să descopere o anume taină a metaforă de rezistenţă: „Rugăciuni uitate în
lui, inaccesibilă ochiului grăbit. Fiecare din cronicile cerneală?“. „Misterul, uneori geometrizat,
excepţionalei cărţi este bogat ilustrată, astfel ca caracterizează ideatica lui Valentin Tănase" de la
impresiile relatate de estetician să fie revelatoare. „Geneze“ la unicele-i parabole cu cai. Cităm iarăşi
Pictura exclude descriptivismul, de aceea cronicile sale din Mihalcea, pentru că privirile noastre estetice par mai
sunt succinte, veritabile poeme în proză, surprinzând degrabă piezişe în comparaţie cu abordarea lui
esenţialul şi lăsând privitorului posibilitatea de a detalia clarvăzătoare: „Solaritatea cailor incandescenţi
simţământul artistic reflectat doar de propria-i completează acest sincretism al elementelor dispuse pe
„oglindă”. o hartă astrală care invocă ideatica totalizatoare“. De
În ciuda străduinţei merituoase a Editurii Militare reţinut că în Bucureşti poţi trece pe lângă două statui ale
(nu e de mirare, ea fiind condusă profesionist de lui Mihai Viteazul, cea de la Universitate a sculptorului
istoricul Adrian Pandea) de a reda tablourile cât mai cu francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (dezvelită în
acurateţe, esteticeşte vorbind, doar originalul îţi poate 1874) şi, după 141 ani, cea din dreptul Regimentului de
devoala mesajul princeps al pictorului. E ca în cazul Gardă 30 „Mihai Viteazul“, opera sculptorului şi
credinţei celebrului dirijor Sergiu Celibidache, care pictorului român Valentin Tănase (inaugurată în 2015).
susţinea cu tărie, că doar audierea unei simfonii „pe viu“ Sintetic vorbind, „Tabloul ca oglindă“ reprezintă
este reală, autentică, reproducerea prin copiere o carte-album rară, cu 83 de pagini fascinante, reper în
trădându-i spiritul iniţial. Dar ce ureche muzicală şi ce arta plastică românească, într-o abordare originală a
creier trebuie să ai pentru „a sfida“ industria esteticianului Octavian Mihalcea. Eu aş pleda pentru
înregistrărilor (aducătoare de venituri uriaşe) şi chiar pictură ca un simfonism de tip special al culorilor. Aşa
posteritatea ta! cum Beethoven îşi asculta doar în minte lucrările
Abordând cronicile acestei cărţi, te vor surprinde, muzicale create în perioada de surzenie, orice privitor
nu doar adevărul sentinţelor artistice, ci şi frumuseţea de artă plastică receptează doar pentru sine muzica
frazării. Nu cred că veteranul pictor şi misterioasă emisă de liniile plastice sinuoase, ca nişte

51
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
„armonii ce izbucnesc, fulgurante, asemenea unui la înfloritul cireșilor trecând prin Graalul dintre
instrument de alamă“. coapsele primăverii, la gustul dulce-acrișor al
speranței și până în străfundurile semantice ale
veșniciei…! Latura lirico-religioasă a poemelor
Mihaelei Meravei se revelează printr-o
Virgil ANDRONESCU destăinuire: Dumnezeu mă locuiește zilnic/ înălțând în
mine o flacără care este întreținută cu untdelemnul
Semantica veșnicei lumini iubirii, autoarea fiind și ea prezentă unde curatul este
cel mai adânc.
Citind volumul de poezii „Semantica luminii”, Capitolul vremea mieilor aduce cititorul – prin
al poetei Mihaela Meravei, am descoperit în paginile poemul cu același titlu, atât de aproape de ale cerului
sale filonul luminii divine care străbate și susține porți pe aripi albastre care despică-anotimpul/ precum
întreaga construcție lirică, prin împletirea cu „nelumina” doi bicarbonați, vestind că e vremea mieilor cu blană
umbrelor, din care tresar sclipiri de timp poetic cu moale. Înțeleg că Mihaelei Meravei i-ar fi de-ajuns un
reflexe de diamante. Toate acestea viețuind dincolo de mănunchi de timp/ pentru a înnopta la umbra unei
cotidianul în care viața trebuie dată mai încet pietre acolo unde i-ar prinde bine o rugăciune de opal,
prin rotirea butonului vieții. Iubirea, tristețea, bucuria, toate acestea în a șaptea zi a poeziei în care iubirea ar
albul și negrul, culorile stridente ori palide, alcătuiesc ține liturghie soborului de gânduri. Lumini și umbre,
prin hașurări, sublinieri și valorații, sensurile luminii pietre și rugăciuni, reflexe și reflecții, amintiri și timp,
dumnezeiești. Cartea a fost publicată la Editura Ex moarte și înviere, credință și nihilism, chiar și după
Ponto în anul 2016, aceasta fiind structurată în patru toate acestea poeta se întreabă: dar cine să se mai
capitole: tainița de lumină - alcătuit dintr-un număr de închine Doamne/ dacă toți am osândit cu atâtea orgolii/
13 poezii; vremea mieilor - cu 14 poezii; litanii verzi - înfumurare și foame/ până și nevinovatul cuvânt (?).
având în componența sa 14 poezii și cumințenia Autoarea privește viața în ochi, învață să respire, scuipă
omului - cuprinzând 13 poezii. Prefața volumului este în sânul pădurii de trei ori (într-un fel de superstiție!),
semnată de profesor doctor Anastasia Dumitru. Coperta numai ca să poată înmuguri curățindu-se pe sine prin
și ilustrațiile aparțin artistului Constantin Grigoruță. sine însăși (de fapt prin propria-i poezie), căci numai
Încă de la prima lecturare m-au bucurat poeziile atunci când te ierți pe tine începi să exiști respirând
citite și acest fapt m-a convins să mă aplec asupra aerul verde al Edenului. Mihaela Meravei, poetă
volumului, cu gândul cititorului ce se caută pe sine în trăitoare la o margine de mare, ne șoptește ca-ntr-o
alte lumi, m-a mai bucurat găsirea unui lirism de poveste - precum o pasăre-n genunchi, despre visele
profunzime și lipsa stilului textualist atât de prețios în albastre/ despre sufletele noastre… În litanii
poezia actuală! Revărsate din tainiță de lumină - în cele verzi, poeme cu tentă religioasă (litanie = rugăciune de
patru zări ale lumii, sentimentele poetei Mihaela lungă durată, de obicei rostită alternativ de către preot și
Meravei se descompun într-o agonică luptă dintre păcat credincioși, conform DEX), în pacea din domul
și neprihănire, o luptă căreia i se lasă roabă însăși pădurii poeta relateaza cum încă se mai aud copacii/
autoarea. Poeta devine roaba întrebării veșniciei: ce-ar cum își dezbracă/ ultimele litanii verzi/ picurându-și
fi-ntunericul fără de lumină/ dar fără-întunecime/ ea tămâia/ peste pleoapa ardentă a pământului/ și sinele
cine ar deveni/ (?). Dacă Lucian Blaga caută Lumina pietrelor/ atinse de copitele moi ale ciutelor.
(căutându-l de fapt pe Dumnezeu) până în străfundurile Cumințenia omului se manifestă și e descris ca un
pământului, Mihaela Meravei își caută locul adânc din mugur de lumină/ tremurând precum o lacrimă/…/
inima pământului unde să-și pună cuvintele la dintr-un ochi de icoană, poeta vorbindu-ne prin mâinile
înmugurit/ strivind cu călcâiul iubirii restul îndoielilor pietrarului truditor la suplețea pietrei care rece și mută/
sale. provoacă maestrul: răspunsul fiind că mai frumos este
Poemul care deschide volumul „Semantica Dumnezeu/ răspunde ecoul din trupul de piatră. Poemul
luminii”, ne duce cu gândul la sistemul filosofic al este dedicat maestrului Constantin Brâncuși aflat într-un
poemelor lui Blaga. Alt poet și alt om dorește să devină permanent dialog cu lemnul și piatra. Cad îngeri
autoarea atunci când vrea ca ea însăși să soarbă ultimul Doamne cad/ dinspre pământ spre cer/ nu se ridică
drob de sare rostogolit, sugerând că va avea destul loc Doamne molcom/ se prăbușesc/…/ înspre pământul
să crească în mine/ alt poet într-o altă armonie, numai iad/…/ cad îngeri cad/ Doamne dinspre pământ spre
astfel va putea ridica alte noi stoluri de cuvinte/ iad/… reprezintă un pasaj dintr-un poem dedicat
pregătite să înflorească lumina - de această dată lumina memoriei victimelor incendiului de la Clubul Colectiv
devenind sonoră, și în sfârșit va fi auzită (!) De aici, din din 30 oct. 2015. Dacă lirismul este o exaltare a
saltul acesta…, înștiințează (și se înștiințează pe sine) sentimentelor, iar poetul un căutător al cheii pierdute a
că m-am trezit în altă viață/…/ca-ntr-un regat/ prin transcendentului, atunci poemele Mihaelei Meravei ar
omenescul meu păcat care i-a lăsat locul inimii gol iar în putea fi numite trans-moderne, încadrându-se în spectrul
cuibul ei… pene de cocor și un condei. În Semantica luminos, în care lumea este înțeleasă ca iubire și ca
luminii găsim absolut toate sensurile lumenului: de
52
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
lumen (din lat. Lumen, care înseamnă lumină), spune în
prefața cărții prof. dr. Anastasia Dumitru.
Mihaela Meravei s-a născut la 30 aprilie 1967 în Ionel POPA
Constanța, acolo unde locuiește și activează literar în
prezent. A debutat în anul 1983 în cenaclul Ovidius, iar
prima apariție a sa a fost în revista Tomis la Tinere Cronică din vremea ploii
condeie. În iunie 2012 a câștigat premiul de popularitate
la Concursul Neliniștea cuvântului, tot în iunie 2012 a
Ploaia, simbol şi metaforă, e prezentă în literatura
primit mențiune la categoria poezie și mențiune specială
universală de ceva vreme. Biblia a creat pattern-ul
la cea de proză scurtă la Concursul internațional de
făcând din ea un motiv generos, o oglindă pentru
poezie și proză Starpress 2012. În septembrie 2012 i se
diferite epoci istorice, pentru diferite stări existenţiale.
acordă premiul II la Concursul de creație literară Visul,
Literatura noastră nu e în afara celei universale!
iar în ianuarie 2014 câștiga Marele Premiu George
„Plouă fără încetare […] nu se întrevede nici cel
Ranetti la poezie în cadrul Festivalului Internațional
mai mic semn că vremea proastă, care ţine de zece zile,
Romeo și Julieta la Mizil. A publicat în numeroase
se va schimba în bine. Ştiu exact, din data de 30
Volume colective și reviste: debut în antologia colectivă
septembrie 2015, soarele n-a mai strălucit şi nici nu s-a
Cartea a treia. Poezii a Cenaclului Lira21, editura
mai întrezărit pe boltă, aici în oraşul Z., capitala ţării
ArtBook 2012; este coautor la mai multe antologii
noastre, Caramia. […] Cu fiecare zi, simt că mintea mi
colective. A colaborat cu poezie și cronică literară în
se scufundă lent într-o mlaştină fără ieşire.
mai multe reviste literare: Spații culturale, Plumb,
Plouă zi şi noapte, inepuizabil […]. Şi înainte ne
Mărturii culturale, Helis, Urmuz, Revista Nouă, Boema,
umplea de nervi oraşul nostru, de acum!... Nu cred că
Constelații Diamantine, Armonii Culturale, LitArt,
există cineva care poate susţine că funcţionează normal.
Nomen Artis, Dor de dor, Sintagme Literare, Chronos-
Ploaia a dat peste cap pe toţi: o să ne defectăm […].
penița de aur, Dobrogea culturală, Ex Ponto, Agora,
De fapt, începem să <luăm apă> […]. Nu trebuie să
InterArtes, Agora, Caligraf. Mihaela Meravei este
am cine ştie ce imaginaţie ca să-mi închipui că, dacă o
membră a Cenaclului „Mihail Sadoveanu” de la
s-o ţină tot aşa, curând, această bizară aglomerare
Constanţa din 2012.
umană destructurată, oraşul Z., pe care l-aş asemăna cu
Din 2014 este director și redactor-șef al revistei
o enormă valiză de carton în care cineva a înghesuit de-
constănțene Chronos-penița de aur. A făcut parte
a valma tot soiul de lucruri care n-au ce căuta laolaltă,
din juriul Festivalului Internaţional de Poezie şi
oraşul acesta de câmpie uriaş, sluţit şi de obicei prăfuit
Epigramă Romeo şi Julieta la Mizil în 2015; a
[…] dezastru urbanistic.”
fost membru al juriului Concursului Naţional de Creaţie
Acesta este începutul romanului lui Gabriel Chifu,
Literară Fascinaţia Mării, 2015; în același an 2015 a
Ploaia de trei sute de zile, CR, 2017.
fost membru al juriului Concursului de recitatori Onor,
Atmosferă bacoviană.<Doar ploaia urmează lunga
Armiei române. Are publicate următoarele volume:
timpului cărare>. Martorului (vom vedea că sunt mai
Viața pe verticală - editura Info Rap Art în 2012;
mulţi) revenindu-i sarcina de a spune povestea neagră a
Simțuri elementare la editura Metafora în iulie 2013; Cu
Caramiei din timplul ploii. Toate reperele spaţio-
inima lipită de fereastră, editura Info Rap Art în
temporale şi istorico-sociale trimit spre România de azi
2014; Duminica păpădiei la editura Ex Ponto în anul
cu păcatele ei vechi şi noi.
2015 și volumul de față Semantica Luminii la editura Ex
Ploaia de trei sute de zile nu e atât un potop, o
Ponto în 2016 și la aceeași editură Cinci degete în 2017.
pedeapsă cerească, cât o şansă de purificare, dar pe care
Prof. Nastasia Savim, critic constănțean,
locuitorii Caramiei o refuză sau sunt incapabili s-o
membru al Uniunii Scriitorilor Filiala Dobrogea, primească din moment ce filosofia lor de viaţă este: „Ne
spune despre poezia Mihaelei Meravei că: „Șablonul împăcăm, ne acomodăm, ieşim noi şi din asta, ne
fundamental al textelor favorizează iluminarea, descurcăm noi, vedem ce-o fi şi nu murim, ne
mijlocită de plonjarea în mediu acvatic, ca spațiu ideal descurcăm noi, cum-necum. Da, trebuie să ne obişnuim,
al transgresării ”uneori ninge la malul mării/ acolo să ne învăţăm cu absurdul şi să trăim în acest anotimp
unde întotdeauna începe viața/ și îngerii îți înnoiesc ploios care s-a instalat pentru totdeauna aici.”
aripile pentru următoarea minune”(uneori ninge la „Anotimpul ploios” este metafora unui mod de a exista.
malul mării). Autoarea expertizează în „Semantica O astfel de filosofie sfidează puterea de judecată
luminii”, diferite formule, constanța fiind dată de („Nu trebuie să ne mirăm că ne-am certat ca smintiţii,
faptul că în toate rămâne ideea de căutare, de aflare a fără motiv. Motivul există. E ploaia asta, pe o astfel de
esenței și adevărului.” vreme, oricine o ia razna.”): consecinţa e luată drept
cauză. „Anotimpul ploios”, blestemul care apasă peste
Caramia, vine mai demult şi este augmentat de
comunismul [vezi trimiterile spre trecutul apropiat] care
a bântuit în ţară timp de cincizeci de ani, iar sechelele
53
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
lui lucrează cu hărnicie în prezent. Caramia a avut şi sunt privite din două perspective: una social-politică şi
momente de graţie, ca cel din decembrie ’89, dar, se etică, cealaltă metafizică. Aşa că în romanul Ploaia de
pare că blestemul a fost mai puternic, revoluţia a fost trei sute de zile există un roman social, unul politic şi
confiscată, devenind o geneză neagră. Potopul pare o unul de idei, dacă suntem îngăduitori, şi unul de
soluţie de lustraţie şi salvare a ceea ce ar mai fi de dragoste. Fiecare îşi are contribuţia lui, mai mare sau
salvat. Însă există acel dar, care te face să te întrebi, mai mică, la construcţia unei parabole cu adânci şi
după ce ai trăit într-un teribil rău: Va veni porumbelul dramatice semnificaţii.
cu creanga de măslin şi pe cer se va ivi curcubeul? Dimensiunea socială e ilustrată prin biografia
Corabia va întâlni un nou Ararat? Sau totul va fi înghiţit Corei, prin cea a Crinuţei Bunuţa, care se prostituează
de „gaura neagră”. prin străinătăţuri, de peştele ei şi de alte amănunte cum
În această idee, folosirea cuvântului ploaie la ar fi cele din biografia profesională a arhitectului Ştefan
singular este de luat în seamă. Singularul şi Orban. În aceste biografii sunt inserţii de natură politică.
determinarea prin numeral transgresează sensul concret Climatul politic din Caramia e elocvent exemplificat de
de fenomen meteorologic natural, trimiţând spre o campania de presă, o adevărată crimă morală împotriva
anumită şi singură ploaie. Astfel, cuvântul se încarcă savantului Iacob Grima care, în dorinţa de a propune
simbolic, desemnând centrul centriped al parabolei. ţării o nouă cosmogonie, se angajează în cursa pentru
Romanul Ploaia de trei sute de zile, spunem de la preşedinţia ţării; prin banchetul de la Clubul
început, este o parabolă. Diplomaţilor, dat de onomastica lui Grima, sărbătoarea
În distopia lui Gabriel Chifu, dincolo de Sf. Petru şi Pavel – pe Iacob Grima îl mai cheamă şi
personajele recognoscibile şi de indicii geografici, Petru – când se anunţă şi candidatura lui la
istorici şi sociali concreţi, sunt o serie de amănunte care prezidenţiale; banchetul continuă cu sindrofia de la
arată cu degetul <starea naţiei>: lupta pentru putere, Palatul aurit al lui Titi Ciurel. O simplă prezentare
pentru bani; degradarea morală (oportunism, minciună, realistă a sindrofiei ar fi fost anemică şi anostă, aşa că
brambureală existenţială, complăcerea; acceptarea autorul a optat pentru burlesc (v. cap.III). Capitolele X
jumătăţilor de măsură, <mai bine o parte decât nimic>); şi XIV trebuie citite şi recitite pentru a ne pătrunde de
cler foarte legat de cele pământeşti; lipsa infrastucturii; caracterul lor de semnal de alarmă. Este vorba acolo
urbanism şubred (capitala, un dezastru urbanistic); despre ideile şi manifestările extremiste care, neoprite la
mass-media care a înlocuit profesionalismul şi timp, vor face ca omenirea să repete catastrofele istorice
deontologia cu aservirea politică şi goana după rating; anterioare. În legătură cu această secvenţă din roman
lipsa unei ierarhii bazate pe meritocraţie. Ploaia devine i-aş reproşa autorului că nu e destul de transparent, cum
tot mai agresivă pe măsură ce se devoalează tarele a fost în cazul discursului primului-ministru, amintit mai
societăţii caramiene. devreme, creând cititorului o oarecare confuzie. Lectura
Din această multitudine de detalii, două trebuie atentă justifică obiecţia.
subliniate: mineriada şi absurditatea „mitingului de Romanul de iubire e ilustrat de povestea cuplului
aniversare” a patruzeci de ani de la marele cutremur de Ştefan-Cora şi de unele secvenţe din biografia lui Iacob
pământ. Merită reproducerea secvenţei respective în Grima.
relatarea lui Ştefan Orban, una dintre vocile narative din Socialul, politicul şi iubirea se întrepătrund, iar în
roman: „[…] cum adică sărbătorim nenorocirea, jubilăm cadrul lor sunt deschise paranteze despre perioada
marcând catastrofa ca şi cum ar fi o reuşită? […] comunistă prin care a trecut Caramia.
gândesc că omul [care îl informează asupra Coordonata metafizică poate fi considerată rama
evenimentului] nu cunoaşte înţelesul cuvintelor, în romanului. În toate capitolele în care povestesc pe rând
vremea noastră tot mai mulţi caramieni vorbesc din ce multipli naratori e prezent simpozionul dintre Iacob
în ce mai prost limba, e o adevărată maladie naţională Grima (Raţiunea) şi Mihail Cristea (Credinţa). Tema
aceasta, o fi vrut să zică comemorăm şi a zis discuţiilor celor doi (la care asistă uneori şi Ştefan
aniversăm…” (p.266). Şi mai e de reţinut cuvântarea Orban) este geneza universului şi caracterul ştiinţific
rostită de primul ministru cu acest prilej, cuvântare ce sau teologic al cosmologiei, marea lucrare pe care o
aminteşte de celebrele cuvinte de mulţumire adresate de elaborează Grima. <Dialogurile> celor doi implică şi
o anume personalitate (sic!) unor detaşamente proletar- problema relaţiei dintre: raţiune/ mistică; raţionament/
revoluţionarecu o anumită ocazie: „-Stimaţi cetăţeni, vă revelaţie; materie/ spirit; trup/ conştiinţă/; idealitate/
mulţumesc pentru prezenţa numeroasă aici, dovadă de pragmatism/ etică; rău/ bine; ontic/ istoric.
solidaritate şi patriotism. Ţara noastră a trecut prin Romanul balansează între naraţiunea realistă de
multe momente grele […]. Vreau să ştiţi că suntem factură tradiţională şi cea de tip postmodernism. Autorul
pregătiţi, dacă încă un cataclism ne va lovi.” (p.267) evită totuşi naraţiunea auctorială clasică cu narator
Autorul ne propune un discurs narativ ca omniprezent şi omniscient, dar şi pe cea de nuanţă
meditaţie despre existenţa umană, despre libertatea modernă subiectivă cu un singur personaj-narator
omului de a alege între Bine şi Rău, despre alegând tehnica cu mai multe voci narative – polifonia.
responsabilitatea alegerii. Fiinţa umană şi existenţa ei În discursul vocilor narative se face loc unor secvenţe

54
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
de monolog care aparţin altcuiva decât vocea narativă a care autorul ne-o propune spre meditaţie şi fac din textul
capitolului. Ploaia de trei sute de zile e un roman realist său un roman realist bine ancorat într-o realitate spaţio-
frumos ambalat în elemente postmoderne. temporalitate uşor recognoscibilă. În totalitatea lor,
Vocile narative în ordinea intrării pe scena personajele dau imaginea unui Turn Babel socio-moral
romanului sunt: Ştefan Orban, Mihail Cristea, Crinuţa şi politic ambalat cu sclipici postmodern. Înainte de a
Bunuţa, Alice, Gigi Spaniolul. Ştefan Orban povesteşte trece la prezentarea personajelor, mai atragem atenţia
de cinci ori, la fel şi Mihail Cristea; Alice de trei ori; asupra unui aspect important: numele lor. Nume ca
Crinuţa şi Gigi o singură dată. Acestora la anumite Ştefan Orban, Cora (Kore), Iacob Grima, Mihail Cristea
intervale narative li se adaugă cele cinci „Prezenţe ale te îndeamnă la căutări etimologico-semantice; pentru
autorului despre care se presupune că e omniscient şi celelalte nume (Titi Ciurel, Crinuţa Bunuţa, Gigi
controlează firul naraţiunii”, care completează şi Spaniolul, Val, Don,) sonoritatea lor e suficientă, făcând
explicitează relatările vocilor narative. În total sunt inutile căutările şi explicaţiile etimologico-semantice.
douăzeci de capitole cărora li se adaugă un „Epilog” De departe figura centrală, farul care luminează
despre „sfârşitul poveştii şi al acestei lumi ficţionale.” Satyricon-ul lui Gabriel Chifu este Iacob Grima
Prin epilog, în stil posmodern, romancierul ne scoate [Apropo de partea de „sayricon” a romanului Ploaia de
din ficţiunea lui de parabolă şi ne readuce în realitate. trei sute de zile, credem că n-ar fi o simplă joacă critică
Acest construct din puzzle-uri nu afectează discursul o apropiere de cel al latinului Petronius]. Portretul lui e
evenimenţial, dimpotrivă, multiplică, lărgeşte şi construit în etape prin ceea ce povestesc despre el, pe
aprofundează perspectivele fabulei. rând, Ştefan Orban şi Mihail Cristea, şi prin amintirile
Secvenţele în care povestesc pe rând Orban, sale biografice. Iacob Grima, astrofizician, savant cu
Cristea, Crinuţa sunt portrete-biografii, spovedanii, iar renume, e întruchipare a raţiunii umane. Are încredere
în cele în care povestesc Alice, Gigi Spaniolul sunt nemărginită, fermă în puterea raţiunii şi a ştiinţei în a
capete de acuzare într-un potenţial proces la tribunalul desluşi misterul universului. Scopul vieţii sale ca om de
istoriei şi eticii. ştiinţă este să elaboreze o nouă teorie cosmogonică din
În marea parabolă, care este romanul, unele situaţii, care să elimine prezenţa unei forţe divine. Discipolul
întâmplări pot fi considerate mici parabole. Un său, Mihail Cristea, fizician şi el, dar care a îmbrăţişat
exemplu. Operaţia de inimă la care e supus Iacob monahismul, caută să-l convertească la credinţa în
Grima: dacă vrei şi ai voinţă boala (răul) poate fi Dumnezeu. Repetatei tentative, Iacob îi răspunde:
extirpată (extirpat) din rădăcină prin măsuri radicale, e „Prefer să mă descurc de unul singur, să merg prin
drept dureroase, dar cu urmări benefice, altfel hăţişuri, prin locuri neumblate, să-mi croiesc drumul, să
„termitele, acarienii, şoarecii, şobolanii sau ce vor fi înfrunt pericolele care-mi ies în cale, aşa slab şi
fiind sunt greu de învins” (p.184). nepregătit cum sunt, fără ajutor decât incerta putere a
În marea poveste despre Caramia, amintirile minţii mele.” Tot atât de hotărât mai afirmă:
depănate de Iacob Grima lui Mihail şi Ştefan au un rost „Dumnezeu nu există, Dumnezeu este o ficţiune creată
aparte, ele sunt meditaţii asupra vieţii şi istoriei, de slăbiciunea noastră, de frica noastră de întuneric
meditaţii metafizice. În toate e prezent motivul luminii [neştiinţă] şi de moarte.”; „Universul nu are nevoie de
şi al cunoaşterii. Iată ce spune Mihail Cristea: „Iacob Dumnezeu ca să fie înţeles şi explicat […] avem datoria
luminează prin remomorare anumite zone din trecutul să explicăm tot ce putem doar cu slabele mijloace ale
său şi astfel se regenerează, se resetează, capătă sens şi minţii omeneşti.”. În aceste convingeri desluşim
vitalitate […] orice ascultător e binevenit, cine ştie filosofia şi caracterul personajului: credinţa că menirea
poate într-unul la care nu te aştepţi povestea lui va da omului este cunoaşterea şi creaţia. Romancierul nu e
roade” (p.353). Pe măsură ce Iacob îşi spune poveştile, consecvent cu personajul său. Grima nu-şi definitivează
cu mare poftă şi plăcere, ploaia se înteţeşte. În cosmologia şi pe deasupra acceptă existenţa lui Hristos.
inconştientul său, prin poveştile sale biografice vrea să N-am găsit motivul clar al acestei inconsecvenţe din
lase mărturii pentru lumea ce va să fie, dacă va mai fi partea autorului.
după ploaie. Iacob Grima nu este doar savantul închis în turnul
Alături de structura care transferă elemente clasice ştiinţei. El este şi om al cetăţii. Conştient că ţara sa e
şi moderne ale romanului în postmodernism, parte forte ameninţată de o <gaură neagră> vrea să contribuie la
a textului pot fi considerate personajele. Ele sunt create salvarea ei, gândindu-se la o nouă geneză. De aceea se
după principiul practicat, spre exemplu, de Liviu înscrie în campania pentru prezedenţiale. Răul, stăpân
Rebreanu („Un personagiu al meu, chiar cel mai peste Caramia, simţind în el un mare duşman, se
neînsemnat, are trăsături din cine ştie câte persoane mobilizează şi, prin mass-media manipulatoare, îl ucide
văzute sau observate de mine, plus altele pe care a moral, obligându-l să se retragă din lupta pentru
trebuit să le adaug pentru a motiva gesturi sau fapte ale preşedinţia ţării. Iacob Grima nu este intelectualul care
sale.”). Registrul stilistic al lui Gabriel Chifu merge de trăieşte doar în spirit, este şi el om, căruia fenomenalul
la ironie la grotesc şi burlesc, de la intelectual-grav la îi face cu ochiul. Ca om e capricios, vanitos, cinic; e
argou. Personajele dau carnaţie paletei problematice pe dedat plăcerilor pământeşti; e carismatic sociabil. Una

55
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
dintre calităţile sale este darul de a povesti amintiri şi de sentimente şi fapte care se bat cap în cap şi care evident
a le metamorfoza în poveşti pe cât de fermecătoare, pe n-au ce căuta în aceeaşi persoană”) totuşi nu vede
atât pline de tâlc. Grima are o dorinţă, doar bizară, vrea derapajele morale ale fiicei sale din prima căsătorie,
o casă deosebită, unică, „care să fie foarte joasă, la Alice, nici că amanta îl „traduce”. Fiecărui om, la
nivelul solului […], dar totodată să fie la înălţime, să naştere, ursitoarele îi dau un dar, ce folos când, cu mare
poată privi de sus spaţiul din jur […]. N-aveam nici o uşurinţă, treci orb le lângă el? Pe lângă aspiraţia spre
idee [povesteşte arhitectul Orban] în ce fel să-i rezolv spiritual, meritul lui Orban este acela că, într-un
şarada.” (p.34) Într-un moment de graţie, arhitectul moment de graţie, a proiectat casa lui Grima de la
depăşeşte aporia şi proiectează pe ţărmul mării [simbol ţărmul mării, un adevărat monument de artă şi filosofie,
al vieţii şi morţii] „o casă în acelaşi timp joasă şi la ce este sortit să devină o nouă corabie a lui Noe. Ştefan
înălţime, aproape îngropată în pământ, dar ridicată-n Orban e omul comun, e bietul om sub vremi.
văzduh, avântată spre cer ca şi când ar avea aripi.” Chiar dacă sunt doar trecători prin roman, acestui
(p.37) Locuinţa cerută e o metaforă a caracterului triumvirat îi putem alătura pe Lena (Maria-Magdalena)
complex şi contradictoriu al personajului. Iacob Grima e şi pe Ionică, cei doi păzitori ai lui Iacob Grima. Parcă
un Hyperion care caută adevărul absolut, dar se lasă şi vin din afara istoriei, sunt atemporali.
atras de Cătălina. Caracterul de parabolă a romanului pare că a impus
Mihail Cristea, discipolul lui Grima, formează cu o anumită grupare, asociere a personajelor: grupul
acesta un cuplu. Interesant lucru. Contrar uzanţelor, Iacob-Mihail-Orban-Lena-Ionică; grupul femeilor;
discipolul e mai bătrân decât maestrul. Diferenţa de grupul satyriconului; grupul tinerilor antisistem.
vârstă să semnifice că înaintarea în ani înseamnă Primul personaj feminin introdus pe scena
apropierea (îmbrăţişarea) de credinţa în Dumnezeu? Dar romanului este Cora. Din biografia ei e bine să reţinem
înainte de a găsi răspunsul să vedem cine este Mihail un amănunt: a copilărit în comunism şi s-a „împlinit” în
Cristea. Şi el este fizician, dar care nu reuşeşte să-şi postcomunism. La început, ca toate adolescentele, a
depăşească mediocritatea. Cunoscându-l la Olimpiada avut destin de cenușăreasă. Tocmai la ieşirea din
de fizică, pe când erau amândoi liceeni, şi descoperindu- copilărie suferă un traumatism cumplit, tatăl a încercat
i genialitatea, Iacob Grima devine pentru Mihail o s-o violeze. În perioada imediat postdecembristă mai
obsesie. Înţelegând că el, marele fizician ce se dorea, nu trece printr-o experienţă dureroasă: eşecul mariajului cu
e capabil să elaboreze o nouă cosmologie, îşi transferă Tavi, a cărui „boală” o descoperă relativ târziu. Cele
visul lui Iacob, îndemnându-l mereu pe acesta să-şi două experienţe cumplite vor avea urmări nu atât
elaboreze cosmologia pe care o gândea. Orice om psihice, cât morale, de comportament. Pregătindu-se de
frustrat şi ratat se refugiază fie în credinţă, fie în baie, Cora îşi priveşte trupul în oglindă şi-şi descoperă
răzbunare. Mihail se refugiază în misticism, frumuseţea lui. Se iluminează. Ia „marea hotărâre”:
retrăgându-se la mănăstire, fără a renunţa la relaţia cu “<Termin cu tot ce a fost şi o iau de la capăt, cu totul
Iacob. Neînţelegând pe de-a întregul realităţile, Mihail altfel […]. Până acum am gândit, am fost o
îşi caută rădăcinile credinţei în copilărie şi în limitele Cenușăreasă, e momentul să mă schimb în prinţesă.”
raţiunii. Această neîncredere în puterile minţii omeneşti Cora va face din viaţa ei „o sărbătoare închinată
îl situează faţă de Iacob la polul opus. plăcerilor […] de acum înainte se va dărui bărbaţilor, şi
Relaţia dintre cei doi este complexă. De când l-a va avea orice bărbat va voi, şi se va servi de ei, ea se va
cunoscut pe Iacob, Mihail trăieşte în umbra lui, având servi de ei, nu ei de ea, ca până astăzi, da, da, nu va
faţă de el sentimente contradictorii, de intensităţi şi permite nici unuia s-o folosească şi s-o stăpânească.>”
nuanţe diferite, în funcţie de împrejurări: simpatie, (p.69) Lăcomia sa erotică este act de răzbunare şi
apreciere, admiraţie, prietenie, dragoste frăţească/ pică, expresie a „voinţei de putere” (hybrisul puterii, în forme
antipatie, ciudă, invidie, chiar ură. Toată această gamă şi proporţii variate, caracterizează toate personajele
de sentimente arată că Iacob Grima a devenit pentru romanului). Implicarea sufletului este exclusă, a trecut
Mihail Cristea o obsesie „existenţial-intelectuală”. Ceea la prostituarea conştiinţei. Cora e un amestec de Venus,
ce îi apropie şi îi ţine unul lângă altul este trăirea în Giocondă şi Gorgonă.
spirit, deosebirea dintre ei stând în faptul că fiecare Un personaj de nocturnă este Alice, tânăra rebelă.
înţelege diferit spiritualul. Personajul are un sfârşit Prin comportament îşi exprimă revolta faţă de părinţii
conform caracterului, dar mai ales credinţei sale; este care „nu fuseseră capabili să-i ofere o viaţă normală”.
ucis fiind confundat cu Iacob care trebuia ucis. Din diferitele amănunte strecurate în biografia
Cuplului Grima-Cristea îi e alăturat arhitectul personajului deducem că marea vină a părinţilor este că
Ştefan Orban. Legat de cele pământeşti (vezi povestea nu s-au străduit sau n-au fost capabili să-i facă pe copii
lui de iubire cu tânăra şi frumoasa Cora, şi obturarea să înţeleagă care este cauza cea adevărată a răului.
vocaţiei de uşurinţa de a câştiga bani prin profesia sa) el Instantaneul portretistic spune totul despre personaj:
aspiră spre spiritualitate. De aceea se simte bine în „are o bască neagră pe cap [care, crede ea, dar şi tatăl ei,
preajma lui Iacob şi Mihail. Cu spirit de observaţie Ştefan Orban, că o apără de ploaie). Poartă o canadiană
(constată că „suntem alcătuiţi brambura din tot soiul de de fâş cambrată, uşoară, de culoare neagră. Părul îi e

56
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
vopsit tot negru, negru intens şi e machiată tot cu negru reuşite din roman.<Mă înţelegi.>, cititorule, de ce
în jurul ochilor.” „Prea mult negru” constată într-un zâmbesc mulţumit, parcă şopteşte autorul.
final tatăl ei. La „banchetul’ din palatul aurit al lui Ciurel sunt
Personajele feminine sunt frumoase, chiar prezenţi ipochimenii vremii: „domnul ministru Dimitriu
puternice şi independente în felul lor, dar total lipsite de Vasilche [care strâmbă din nas când aude de românism],
verticalitate. Şi Cora, şi Alice, şi Crinuţa, şi Vali trăiesc domul Radu Movilescu care conduce radioul public,
doar la orizontală. Ele reprezintă trepte ale degradării. domnul Petrică Petrişor, care tocmai a fost numit
Alice, Val, Don, Gigi Spaniolul, individualizaţi la ambasador în Emiratele Arabe Unite, domnul Cornelius
minim, dar suficient, formează grupul tinerilor. Aceşti Albu secretar de stat la Cultură.” Ce-i caracterizează pe
tineri „furioşi” şi nocturni se află în totală derută, în aceşti „domni”? Ipocrizia, lipsa de demnitate, pofta de
haos ideologic şi moral. Sunt antisistem, dar într-un funcţii şi putere, oportunismul. Într-un cuvânt, urâţenia
mod nebulos, revolta lor fiind anarhică şi distructivă. Ei sufletului şi a conştiinţei. Credem că autorul
gândesc şi cred la modul primar că salvarea o va aduce Poemationului eroi-comic-satiric sau Tabăra ţiganilor
„a treia cale”. A treia cale nu poate fi în mintea lor zâmbeşte fericit în ceruri că n-a fost uitat.
tulburată de alcool, droguri şi sex decât de „mişcarea Exceptând pe Iacob Grima, Mihail Cristea, pe Lena
transumanistă”. Care este ideologia ei? Iată explicaţia şi Ionică şi parţial pe Orban, toate personajele sunt
lui Val, unul din doctrinarii ei: „mişcarea încărcate cu energie negativă. În lumea acestei faune,
transumanistă, rezumată aşa: fiinţele umane se vor prietenia şi solidaritatea nu au nici măcar statutul de
transforma enorm, prin folosirea ştiinţei şi a noilor rara avis.Marea lor vină este că nu luptă pentru salvarea
tehnologii, îşi vor depăşi limitele umane, îşi vor extinde Caramiei, ci se complac în oportunism, minciună şi sunt
abilităţile mentale, fizice şi vor elimina aspectele agresive în apărarea interesului personal.
nedorite ale condiţiei umane, cum ar fi prostia, După acest periplu analitic ajungem la părerea că
suferinţa, boala, îmbătrânirea şi moartea involuntară. autorul, ca şi Cioran, urăşte această <ţară neagră> din
Aşa încât ele vor fi altfel de fiinţe, postumane. Omul se prea multă iubire. În final, romancierul îndulceşte puţin
depășeşte pe sine însuşi prin utilizarea noilor pesimismul, lăsând deschisă o portiţă de speranţă:
oportunităţi, până acum neluate în calcul, ale naturii „Întunericul se risipi şi se iviră, în fine, zorii. Caramia
umane ca şi prin dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică, stătea acum sub ape şi peste întinderea acvatică în fine
cum ar fi nanotehnologia, cybercultura. Şi devine din răsări soarele.”Şi totuşi salvarea celor cinci suflete de
uman transuman, cu capacităţi incomparabil casa lui Iacob devenită arcă este ipotetică.
superioare.” (sub. în text – p.306). În explicaţia ghiveci, Punct şi de la capăt, roman despre care am scris,
Val a lăsat pe dinafară logica şi umanul. Mişcarea va fi nu m-a convins că Gabriel Chifu este un mare
organizată şi va funcţiona în felul următor: „fiecare romancier, cum îl considerau anumiţi cronicari. Ploaia
contactează şi recrutează câte trei membri, pentru care de trei sute de zile, într-un final, mi-a schimbat părerea
poate garanta, de care răspunde cu capul şi nici unul nu în sensul că autorul nu poate fi trecut cu vederea de nici
va şti de existenţa celorlalţi, nu va cunoaşte identitatea un bilanţ al romanului românesc din ultima vreme.
celorlaţi membrii ai grupului şi nici nu vor şti câţi Ploaia de trei sute de zile e un roman mai mult decât
membri numără grupul în totalitate.” (p.307). Membrii bun. Are atuurile în acest sens: structura şi tehnica
se consideră camarazi. narativă; portretele tradiţionale (clasice) abil
Această mişcare ne aminteşte de metamorfozate în biografie, în ultimă instanţă ele sunt
„revoluţionarismele din interbelicul european sau de caractere; limbajul (lexic, sintaxă, logică) adecvat
<anul 1968 francez>. statutului social, intelectual şi moral al personajului;
Aceşti tineri frumoşi şi furioşi îşi bat joc, într-un inspiraţia de a face din anumite situaţii sau întâmplare
amestec de inconştienţă şi conştiinţă distorsionată, cu câte o mică parabolă. Romancierul trebuie apreciat
concursul tacit al sistemului, de tinereţea şi viaţa lor. pentru strădania de a problematiza; fabula opusului său
O altă categorie de personaje este cea a figuranţilor te provoacă în a-ţi pune întrebări despre lume, despre
din satyricon. Chiar dacă are o singură apariţie, rămâne menirea omului în lume: să o lumineze fiecare după
memorabil Titi Ciurel. Romancierul, prin vocea narativă capacităţile sale ori să facă umbră (mare, mică, densă,
Orban, îi face un portret în mărime naturală. În Titi rarefiată) pământului? Totuşi Ploaia de trei sute de zile
Ciurel, cel care „întoarce banii cu lopata” şi vrea să nu este o capodoperă cum lasă să se înţeleagă cronicarii
construiască cea mai mare catedrală pentru mântuirea amintiţi mai sus.
neamului, scriitorul a contopit două persoane. Persoane Cu toate că e atât de concretă şi reală în spaţiu şi
importante! Nu vă spun cine sunt! Ciurel uită că timp, totuşi Caramia poate fi considerată o sinecdocă a
mântuirea neamului, chiar dacă e necesară, nu se poate lumii de azi pentru care întrebarea este A fi sau a nu fi.
face doar cu aghiasmă, nici construind o catedrală
mamut şi foarte pământeană în care să vâri de-a valma
pe toţi. Mântuirea e o problemă individuală. Portretul lui
Titi Ciurel e una dintre fişele caracterologice cele mai

57
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
recunoască vina, criminalul fără voie, ajutat de fratele
Nina Elena PLOPEANU său mai mare, s-a îmbarcat marinar și a dispărut o
perioadă, timp în care Adriana s-a bucurat de dragostea
și grija bunicii, în ochii căreia regăsea dragostea mamei,
Tudor Cicu: „Fata cu smochine” și a unchiului Borza care i-a ținut loc de tată. După doi
ani, tatăl s-a întors și a luat-o pe Adriana în vechea
Roman memorialistic, apărut la Editura
locuință, unde o perioadă a stat și Victorița care, ca mai
Editgraph în 2016, „Fata cu smochine” aduce în prim
toate mamele vitrege, nu-i acorda niciun fel de atenție
plan o poveste tulburătoare de iubire petrecută la malul
fetei. După o ceartă violentă, cei doi s-au despărțit. Tatăl
mării, în orașul Constanța, unde, la începutul anilor
s-a reapucat de băutură și, într-un moment de rătăcire,
optzeci, personajul central, un tânăr de douăzeci de ani,
și-a violat propria fiică care, după tristul eveniment, a
aflat în ultimul an de liceu, cunoaște prima dragoste.
încercat să se sinucidă. Viața a început să-i devină un
Cartea este un tribut închinat primei iubiri, acea iubire
coșmar și la propriu și la figurat, stare din care avea să
magică, platonică, pe care omul n-o poate uita niciodată,
iasă cu sprijinul unchiului Borza, al credinței în
mai ales dacă aceasta a stat sub semnul neîmplinirii.
Dumnezeu și al dorinței de a înțelege lumea în care
Acțiunea se desfășoară pe două planuri: cel al
trăiește prin apelul la înțelepciunea biblică. De altfel,
amintirilor lui Vlad, al reîntoarcerii sale în trecut și
jurnalul Adrianei abundă în citate biblice pe care
jurnalul Adrianei, o evadare a personajului feminin
încearcă să le interpreteze în propria viziune. Întâlnirea
principal dintr-un prezent al tristeții, într-o lume în care
cu Vlad o determină să părăsească starea de resemnare
iubirea mamei, a bunicii, a unchiului Borza, a prietenei
și să pășească într-o lume a speranței și a iubirii. După o
Mona și, mai ales, iubirea lui Vlad o ajută să
perioadă în care cei doi nu s-au văzut, dar nu s-au uitat,
depășească durerea provocată de moartea mamei, de
Vlad și Adriana s-au reîntâlnit într-un moment de
lipsa tatălui, de eșecul unei căsnicii premature sfârșite
euforie pentru tânărul licean, căruia tocmai îi fusese
prin moartea suspectă a soțului. Accentul cade, așa cum
publicată o povestioară în revista locală. Încrederea în
era de așteptat, pe viața privată a personajelor, ale căror
sine îl determină pe tânăr să-i ceară Adrianei s-o
destine se întrepătrund într-o țesătură fără noduri și trec
viziteze acasă. După o săptămână, Vlad are prilejul să-i
fără probleme prea mari peste încercările vieții. O
cunoască tatăl și, prin intermediul galeriei de tablouri
adevărată comedie umană în care crimele, violurile,
din locuință, și mama. Naratorul auctorial găsește ocazia
infidelitatea, alcoolismul și alte tare ale socialului devin
de a strecura în roman elemente fantastice, ajutându-l
atribute ale normalității. Totul pare subsumat formulei
pe Vlad să afle evenimente secrete, neplăcute din
„așa e viața” și orișicine își poate face dreptate singur,
biografia Adrianei. Cu toate acestea, idila dintre cei doi
poate hotărî cine să moară și cine să trăiască, fără să țină
nu s-a încheiat și părea să ducă spre o căsătorie, dacă un
cont de normele eticii și ale conviețuirii sociale. Lumea
accident neprevăzut nu ar fi împiedicat evoluția
romanului este formată din oameni simpli, existențe
romanului spre happy-end.
mărunte care se pierd în cotidianul obișnuit. Personajul
„Fata cu smochine”, de Tudor Cicu, roman în
central, Vlăduț, era un tânăr de douăzeci de ani. Băiat
care predomină elemente legate de realitatea subiectivă
simplu, venit de la țară, preocupat de școală, în primul
a autorului, ne demonstrează că iubirea, când nu este o
rând, nu reușise până în anul cinci de liceu să-și facă o
mare iubire, eșuează, moare, iar oamenii își văd de
prietenă. Fără voia lui, devine martorul unor adevărate
drumul lor, consolându-se cu acceptarea destinului și a
drame care îi condimentează viața de elev de liceu în
faptului că „n-a fost să fie”.
ultimul an. Locuia în gazdă la nea Nelu, un șofer de
cursă lungă, care, o perioadă, trăise în concubinaj cu
doamna Lucia, o femeie la aproape patruzeci de ani. În
urma unei bătăi crunte, deoarece a fost prinsă că-l înșela
pe nea Nelu, aceasta a părăsit definitiv apartamentul în
care locuiau. Silit de împrejurări, Vlăduț face pe
intermediarul între cei doi și încearcă s-o readucă pe
doamna Lucia în căminul conjugal. Cu astfel de gânduri
mergea Vlăduț într-o zi de primăvară spre casa în care
locuia mama Luciei, unde aceasta se refugiase. Cu acest
prilej a văzut-o prima dată pe Adriana, fata din port,
care vindea smochine. Din jurnalul acesteia, cititorul
află că până la treisprezece ani fusese crescută de bunica
din partea tatălui, deoarece mama sa, o femeie căreia îi
plăcea să picteze și de la care îi rămăseseră mai multe
tablouri, murise în condiții nelămurite. De fapt, tatăl
Adrianei era cel care, aflat sub influența alcoolului,
încurcase sticla de sirop cu cea de vitriol. În loc să-și
58
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
cămară. Nemaigăsindu-le, fetiţa, lămurită de mama sa
că, probabil, păpuşile „s-au supărat şi au plecat”,
Diana Dobrița BÎLEA înţelege că le-a greşit. Când le găseşte, ajutată de mama
sa fiind, le cere scuze şi le promite că, după ce vor fi
reparate, se va juca frumos cu ele. A doua povestire,
O carte plină de învăţăminte Păţania aparatelor de joacă, duce tot la copiii care
strică în loc să se bucure, cum s-ar fi cuvenit în cazul
Dacă o carte pentru copii poartă un titlu incitant acela, de leagăn, de balansoar, de tobogan. Autoarea nu
şi este bogată în ilustraţii atrăgătoare, care să ducă la uită să adauge, la final, că „aceşti băieţi vor fi
miezul poeziei sau al povestirii, aceasta are toate şansele pedepsiţi”. Învăţătura este aceea că, în lipsa scuzelor,
să trezească interesul celor mici. Dacă mai beneficiază vina atrage după sine pedeapsa. Povestirea Furnicuţa-
şi de har scriitoricesc, cum este cazul cărţii de povestiri Fuguţa, în care personajele alegorice sunt un greiere şi
„De ce s-au supărat păpuşile?”(Editura Didactică şi o furnică – cititorul mai mare îşi aminteşte de fabula
Pedagogică, R.A, Bucureşti, 2016) de Elena Bolânu, Greierele şi furnica a lui Jean de la Fontaine – conduce
educatoare cu patruzeci de ani vechime în învăţământ şi de fapt la omul leneş şi la omul harnic. Autoarea nu-l
absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale lasă pe greiere să moară de foame la final, ci în mod
Educaţiei, mamă a doi copii, atunci succesul este sigur. ingenios apelează la inteligenţa, la sentimentele şi la
Pe lângă faptul că autoarea ştie să comunice cu emoţiile copiilor, cerându-le să găsească o soluţie pentru
copiii „pre limba lor”, vorba cronicarului, dată fiind salvarea gâzei: „[Greierele] nu se pricepea... poate ştii tu
profesia sa, mai are şi avantajul de a cunoaşte cam în ce ceva... să fie în grija ta”. Prichindeii sunt învăţaţi să
proporţie, în imaginaţia copilului, realitatea devine iubească animalele şi să le respecte habitatul (Prietenii
poveste şi invers. Are, astfel, posibilitatea să opereze cu la nevoie se cunosc, Fluturaşul cu aripi de nea şi
o gamă apreciabilă de simboluri, de situaţii, de albinuţa hărnicuţa), să fie buni, căci cu bunătate vor fi
personaje reprezentative pentru ca mesajul, moralizator răsplătiţi (Peştişorul de aur). Li se explică, plăcut şi pe
de fiecare dată, să ajungă cu toată acurateţea la micii înţelesul lor, circuitul complex al apei în natură (Pic şi
receptori. De altfel, pe coperta a IV-a, Elena Bolânu se Pica – Prieteni cu Măriuca, Strop de rouă) şi cât de
adresează deopotrivă părinţilor şi copiilor, justificându- importantă este aceasta pentru viaţa întregii planete. Li
şi, totodată, demersul literar altruist: „Dragi părinţi, se sugerează copiilor, printr-o parabolă, că nu trebuie să
insuflaţi copiilor dragoste pentru poveste şi veţi avea se erijeze în ceea ce nu sunt, cum au încercat (şi n-au
copii mai buni. Dragi copii, iubiţi poveştile şi veţi reuşit) „cocoşul, găina, căţelul şi pisica”. Se insistă
deveni EROI!” asupra cunoaşterii, însuşirii şi folosirii „cuvinte[lor]
Împodobite cu ilustraţii realizate de Elena magice” care ţin de conduită: a mulţumi, a cere scuze
Drăgulelei-Dumitru şi girate de scriitoarea Crina etc. O lecţie foarte importantă o constituie păţania fetiţei
Decusară Bocşan printr-o alocuţiune la începutul cărţii, din Iulia şi semaforul. Aceasta, „cam răsfăţată pentru
Povestiri[le] pentru prichindei încep să se dezvăluie cu că era singură la părinţi, chiar şi la bunici”, crezându-se
povestea Oanei şi a păpuşilor sale. Aceasta are o „deşteaptă şi frumuşică, prietenă cu semaforul”, deşi
structură predominant dialogică, aşa cum o au cunoştea regulile de circulaţie, într-o zi hotărăşte să-i
majoritatea, pentru ca alternanţa de voci să menţină sau facă cu ochiul culorii roşii şi să traverseze strada fără să
să crească interesul şi tensiunea. De asemenea, scenele mai aştepte verdele. „A urmat un vacarm de scrâşnete,
sunt bine regizate, elementele de decor fiind redate de fluiere ale agenţilor de circulaţie, strigăte ale
printr-o scriere simplă, punctuală. Nu lipsesc descrierea pietonilor [...]. Iulia, pe un pat de spital [...]. Cât a
mimicii, a gesturilor, astfel că personajele pot fi văzute suferit, ştim toţi, dar a câştigat o mare lecţie de viaţă...
uşor cu ochii minţii. Pentru ca replicile să fie mai din păcate! Cu semnele de circulaţie nu-i de glumit” –
audibile, mai atrăgătoare, autoarea (care a scris şi scrie Elena Bolânu pentru micul cititor/ ascultător.
volumele de poezii pentru copii „Lumea magică a Întrucât afecţiunea vine de la sine, din interior, nu poate
copilăriei” şi „Pastel de culoare”) recurge adesea la rima fi învăţată sau impusă din exterior. Meritul autoarei este
împerecheată. Cititorul interpret are, în acest fel, acela de a şti să deschidă nişte porţi ale firii umane, via
posibilitatea de a declama cu intonaţia corespunzătoare, intelect şi sensibilitate, pentru ca micii actori sociali să
ca într-o veritabilă piesă de teatru. descopere şi să cultive ceea ce au mai frumos şi mai bun
Cartea cuprinde nouăsprezece povestiri. Din înlăuntrul lor. Aşa procedează şi în cazul povestirii
prima, De ce s-au supărat păpuşile?, copilul înţelege Pisicuţul Gabrielei, cel torturat de câţiva copii răi – sau
că, aşa cum există o lume a oamenilor, cu sentimente, care n-au fost ajutaţi să fie buni! – şi adoptat apoi de
emoţii, rigori etc., tot aşa există şi o lume a jucăriilor, afectuoasa familie a fetiţei, în cazul Codiţe[lor]
care nu trebuie folosită cu răutate şi fără niciun pic de buclucaşe, în care sora mai mică, Lia, îşi dă seama că
respect. Păpuşile Oanei, dezmembrate, aruncate prin greşeşte chinuindu-şi sora pe care, în fond, nu trebuia
colţurile camerei, dezbrăcate sau cu părul plin de decât s-o iubească, ori precum în cazul povestirii despre
„câlţi”, supărate şi revoltate, hotărăsc să se ascundă în Luky, căţeluşul abia scăpat din mâna hingherilor pentru
59
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
că cei doi copii n-au avut grijă de el. Întâmplările care aducea aminte de găleata cu lături de pe foc… smucea
vorbesc despre regulile de igienă (Maia), de circulaţie „săracu' găleata și prin curtea geroasă/ către coteț/ lăsa
(La săniuş) sau de bună purtare conduc către lecţii de vălătuci de aburi/ mai ceva ca o locomotivă de mocăniță
viaţă pe care autoarea le prezintă copiilor spre năucă”. Dar vezi dumneata, cititorule?! Odăgădău,
învăţătură. flămândul, după ce se înfipse în lătură ca un calic
„De ce s-au supărat păpuşile?” este o carte nu norocos „așa scoase din vârful plămânilor/ un guițat
doar frumoasă, ci şi utilă, din parcurgerea căreia copiii scurt/ răsunător/ și alerga cu râtul în zăpadă”, că nu-i
rămân cu plăcerea lecturii, cu multe învăţăminte, cu rămânea bietului Moțăilă decât să-l bruftuluiască,
dorinţa de a se substitui personajelor memorabile care, nedumerit: „-Nu-ți plațe boțan?!... Mănâncă omăt,
graţie evenimentelor prin care trec, devin mai bune sau/ drațe!” (Odăgădău). „Când te-o boteza gura lumii/ intri
şi mai încrezătoare în ele însele şi, ceea ce este cel mai în istorie și gata”, scrie într-un poem din cartea sa „La
important, cu certitudinea că iubirea (faţă de familie, Ghizunie”, Ion Lazăr da Coza. Orice judecată este
faţă de prieteni, faţă de toate „necuvântătoarele”) nu va cumplită. Dar când ai intrat în gura lumii, vorba aia, nici
supăra niciodată pe nimeni, ci, dimpotrivă, va face ca dracul nu te mai scoate! În Judecata, Bujulică bătrânu'
lumea noastră să fie mai frumoasă. credea că dacă pui jalba sub ochii judecătorului, „ăsta o
citește/ și-ți dă dreptate”. Numai că judecătorul îl pusese
pe el să-i citească jalba fără teamă „dacă-i zicea taică ori
moșule/ mocane sau boule parcă-i mai venea cumva/ da
Tudor CICU nu văd bine dom'le judecător…”. Numai că Bujulică
pierduse procesul „deși dreptate ar fi avut” și întors
acasă, la baba lui, oftă: „-Degeaba ai carte, băbuță,/ dacă
Lumea satului în labirintul memoriei ți-ai lăsat ochelarii acasă…” Trist, am spune noi, nu-i
așa. Dar, citind până la capăt cartea lui Ion Lazăr da
„Se zvonise (prin sat) că scriu poezii./ …Sau se uită Coza, ajungi să te întrebi dacă ai dat de figura
la mine/ Ca boii lu' Gândacea”, spune Ion Lazăr da luminoasă a țăranului ajuns la mahala, care încearcă să
Coza în cartea sa „La Ghizunie”, tipărită la Adjud: ridice mahalaua la nivelul satului curat de odinioară, pe
Armonii culturale, 2016. Dar despre oamenii satului vremea când „flăcăul cu armată era mai așezat”, nu ca
natal, Ion Lazăr da Coza nu-și propune a scrie doar „fătălăii de azi” cu burta până la genunchi. De parcă s-ar
niscaiva cronici, aducându-le ca omagiu doar „o samă fi uitat de către toți cum jucam șotronul la țară, cu astfel
de cuvinte”, ci ceva mult mai îndrăzneț și care să de ziceri: „Tanța manța/ Șade pe tănțoi bănțoi…” etc.
dăinuie în literatură ca sătenii din Bulzeștii poetului ivit Cum seamănă, mai toate, ca-n povestea lui Cotin Guscă
„singur printre poeți”. Poetul vrâncean îi întoarce „un om mărunțel și aprig„ din poemul Tandrețe, of!
gândul și își informează cititorul că o să scrie și el „La Trezit cu zăpada până la clanța ușii, gospodarul
Lilieci-i mei”, aducându-le un omagiu. Un prim omagiu „nădușind sub bundă/ cu lopata a țârcăit/ pârtie spre oi/
i-l aduce poetul din Coza lui Nălăică Doisă: „Da, mă', spre cai/ la produșcă” și cum hodinea oleacă, nevasta
ăla care,/ Dacă se-aghesmuiește/ Peste măsură/ O vede scoase capul mieros după ușă poruncind să facă pârtie
pe/ Fecioara Maria,-n alb”, cum zicea și Marin Sorescu, și-n grădină (adicătelea spre latrină), numai ce-l auzim
în Minunea, că lui Lungu „i s-a arătat Dumnezeu azi- pe Cotin Guscă: „Daa, frumuuoaaaso!... Te-i câca și n-ai
noapte”. Acest Nălăică nu se mulțumește numai să pârte!?”
relateze „minunea”, dar „cum și unde o vede…/ …Se „Așa-i tot românul nostru,/ Pân' n-o face un pic/ De
pune în genunchi/ A mătanie/ Și-adoarme-așa/ Cu zgâncă moare.” Poetul vrâncean (pentru a păstra cele
fruntea-n țărână/ Și cu turul pantalonilor/ În vânt./ Se „scrise” din bătrâni) se adresează aici celor tineri, celor
trezește mântuit! Zice el” (Mântuitul). În labirintul cărora Cioran le spunea că sunt o artă a înţelepciunii şi a
memoriei, limbajul vorbit/ depănat (în aceste cânturi harului. Pentru cititorul tânăr de astăzi, nu există o altă
poematice) mi-a sugerat de la început ceva asemănător cale descrisă în dobândirea unui răspuns, decât acesta al
cântului îngânat de un bătrân şi gusla lui, despre oastea realității celor trăite în lumea satului. Clepcea (din
lui Igor, una dintre marile legende ale lumii. Stâlp, nu alta), alt personaj din cartea mai sus amintită
Dilema aceasta îmi dă prilejul să vi-l aduc acum, în („nu-i așa că explicația-i faină ca fainoșagu' în pateu?);
față, pe unul zis Moțăilă din poemul poetului din „la dou'-ș-opt de ani” fusese dat pe mâna „babelor
Vrancea și care „era omu' de casă a' lu' Dănvacă” cărunte” care-l și însuraseră cu una „de astea gata
(sugestive, nu? aceste denumiri ale personajelor!). lărgite” din satul vecin. Iar tânăra nevastă, mai cu „un
Acest Moțăilă, când ai lui „se duceau la oraș să se- hi-hi-hi mai un he-he-he” avea să-l îmbrobodească pe
nnoiască de sărbători” și îi lăsau vorbă că „pe la unu… veci, pe fătălăul și veșnic „însurățelu” (de către babele
unu și ceva/ dai mâncare lui Odăgădău” (porcului), satului) Clepcea. Parcă i se potrivesc spusele lui
căuta repejor unde chitiseră ăia cheia de la dormitor „și Creangă despre unul, Luca Moșneagu, căruia porcii îi
nici n-a clipit bine/ că era-n fața televizorului/ la muzică spărseseră gardul și se înnădiseră în grădina lui, la
populară”, iar când începea să-i cânte Mărine la nunta păpușoi.
ta, ori Fetele lu' tata, uita de toate alea. Și când își
60
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Poate unde se răspândește foarte repede, ca nicăieri Înfrâna/ A explodat ca un ou/ Pus la copt în șperlă”
la sat, inocenta eroare și otrăvita calomnie care sub (Hramul).
acțiunea minuțios brodată a prostiei se transformă în Dilema demiurgului cel rău instalat în om, rămâne,
minciună cu o fantastică repeziciune. Porecla își are și indiferent de cântecul de biruinţă ridicat din inima
ea sâmburele de adevăr tot în acest hățiș al erorii, Omului Care Scrie. Dar până atunci, el ţine morţiş să ne
calomniei și prostiei unora. Umorul, ironia, anecdotica fie contemporan, scormonind prin gropile cu gunoaie şi
și morala textelor din „La Ghizunie” își trage seva și haznale de tot felul, doar-doar va găsi un locuşor pentru
dulceața din readucerea, în prim plan, a poreclelor celor a-şi arunca sămânţa răului din el. E cam ceea ce i se
prinși în cronicele acestor narațiuni poematice. Bocetul întâmplă lui „Nea Șalagău” care, neoficial, racordase la
lui Moțăilă din poemul „Adevărul” lui Ion Lazăr da rețeaua publică un bec de neon printr-un droser și se
Coza își are, în nebuneasca revărsare verbală, unele fălea pe toată ulița cu bravura lui. Asta până când „...un
„cugetări” extrase și din speculațiile unor astfel de trăiri neom i-a zis odată/ Aprinde dracului lumânarea aia/ De
încătușate în minciună. Dar să redăm acest neaoș bocet: s-a cătrănit omu'”. Și ca să-i cadă la suflet fala (cu vârf
„di ți-ț proț ță-l boțețc atâta mă'/ îmi rămâne averea și îndesat), un oarecare Ziziric îi va arunca de la
dțumati/ îmi rămâni/ ț' numa' cocoața mea țtie/ câtă înălțime droserul, ca ăsta, Nea Șalagău, să-l prindă în
bătăi-o mâncat/ di la tetea Ion…/ iote cum boțețc proții pălărie. Iar droserul „ca baioneta prin friț la Mărășești/
–/ țor-mea-i cu crații în mărățini/ proața mea-i cu crații Străpunseră pălăria...” de-i făcu plachie șase falange de
la deal/ ț cu capu' divali/ di i ț văd toate țele/ Iftini 'ț dă la un picior. Dar dacă nebunul ar fi ținut pălăria
cu furca-n cap…/ proți-proți- frati…” Satele românești deasupra capului, cum avusese inițial de gând? Nu-și
sunt doldora de astfel de experiențe umane. Asta nu băga coada însuși Michiduță? De aceea nu pot decât să
înseamnă că, luat individual, omul nu-și are și drama descopăr o singură legătură cauzală între bine și rău:
lui. Poemul „Privata” ni-l scoate în față pe Gujabă: acțiunea minuțios brodată a prostiei. Ca în povestea lui
„Gujabă era singuru'/ Din sat/ Care-și auzea inima Creangă, humuleșteanul.
bătând/ ... De aceea/ Ținea pe lângă el, mereu,/ Câinele/ Să scrii câte un poem despre cei din satul tău, în
Să nu iasă vreun nebun,/ Din vreo tufă, să-i facă vremurile astea, când viața omului trece ca o umbră, e
<<Bau!>>/ Și să-l trimită pe lumea ailaltă, pe ca și cum te-ai întoarce acasă ca într-un cântec al
negândite.” Diavolul însă nu cedează şi îşi defineşte în amintirilor. Poate nu mi-aș fi amintit toate acestea, dar
unii oameni lucrarea sa. Vrea să-i arate lui Dumnezeu că una dintre cronicile lirice din cartea autorului vrâncean
omul nu-i croit după chipul şi asemănarea sa, aşa cum a (Bilanț se cheamă poemul) aduce, pe undeva, cu acel
dispus. De unde să știe Gujabă, că tocmai de la acest cântec al amintirilor, de factură sadoveniană. Luptătorul
câine care „țâșni prin răsuflătoare,/ Cu blana lui rece și viteaz, moș Magâlă, pe care mulți îl lăudară pentru
udă,/ Încurcându-se prin brăcinar...” avea să-și audă faptele lui și-l uitară a doua zi: „Trei ani de război și
pentru ultima oară inima făcând „Zbâc!”? Era noaptea, patru/ De siberie făcuse dar ca acum/ În brumarul
la privata din fundul grădinii, când aflat „pe vine” se drumului/ Nu le duse dorul”. Pentru că fata ca mare
chinuia să-și amintească numele domnitorului care-a („de-ar fi la noapte vreunul/ Dintre ei ochii să-nchidă”),
impus latrina în fiecare gospodărie. n-ar ști din străini, de unde s-o anunțe. Și ca ea, ceilalți
Că și la țară, printre babe și muieri de tot felul, se mai mici, cu toții, plecați prin lume, uitând să mai vină
practică magia vrăjitoriei, nu ne îndoim. Interesant pe-acasă. Scena zugrăvită de autorul vrâncean e de-un
(dacă e ceva interesant în astfel de practici) este cum tragism aparte. Să ni-l imaginăm pe moș Magâlă, într-o
sunt făcute și pentru ce sunt făcute. În poemul căscioară, alături de baba lui, în vreme ce se jeluiesc
„Solidaritate” poetul din Vrancea descrie o astfel de între patru pereți (unul-altuia!), că duși fiind copiii lor
scenă uluitoare. Iat-o: „făceau muierile noastre păpuși- prin lume, se vede treaba că i-au uitat. De ei nu-și mai
bărbați/ cu-n capăt de șfoară-ntre picioare/ o puneau pe aduc aminte: „Pe târnațul îngust/ Lângă băbuță stând/
Homidoaia să le descânte/ și să înnoade șfoara/ bărbații Umbră-n umbră/ Moș Magâlă recapitula/ A câta oară:/-
li se întorceau acasă/ buzați și negri/ de supărare că Una-n lumea mare/ unu-n Groapa lu' Soare/ altu'-ntre
amanta nerezolvată rămânea...”. Ironia și umorul, am chioare… Ce-am/crescut noi, babă?” Știa și baba lui că
crede, doar din astfel de nevrednice întâmplări poate nu poți lovi cerul, dacă te superi, tam-nisam, pe el. Dar
răsări, dar iată-l venind și dinspre cele vrednice, din când îți numești „draci” copiii, o spui cu strângere de
casa Domnului. Adormise popa în timpul slujbei și ca inimă.
să-l scoată din încurcătură dascălul se trezi, în plină Ceea ce te atrage la Ion Lazăr da Coza e amestecul
adunare, cântând îndemnul de a-l lua în spinare ca să-l dintre umor și ironia satirizată prin redarea unui limbaj
ducă în strană. Că „popa era răgușit/ Și pașnic bondărea/ adecvat locului (când e cazul). Și apoi cum să nu
Prin altar/ Ca un sfânt rătăcit/ Stan Jopârță/ Mai că mi-l schițezi un zâmbet când realizezi diferența dintre a privi
fură evlavia/ Ori de-a-mpicioarelea somnul mi-l lumea prin gaura cheii și a ieși afară, sub cerul liber! Tot
doborâse/ .../ Tata-ntâi/ La explozia de râs/ Mi s-a- ceea ce ne este amintit în poemul Oglinjoara, îți arată
ncruntat/ Dar când a-nceput ca un scopit/ Țărcovnicul să că acest spectacol al lumii este atât de înșelător: „Încă
cânte/ Că nici 'mnealui bine se vede treaba nu s-a putut/ mai credea/ că Boțica lui i-a făcut/ Cu oala” (adică

61
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
farmece!). El, un bărbat arătos, iar despre ea: „Noapte deşertăciunilor ce i se arată și lui Silică a' lu' Popricu
fiind sau în beci de te aflai cu ea/ Îi simțeai urâțenia nu (vezi: Picapul). Că el îndrăgostit lulea, de Petrana/
altceva pe lume”. Soțul acesteia pare a fi în pielea Petrya lu' Tetica era. Ăsteia, după ce mă-sa, Tetica,
broaștei învățate, ce nu a ieșit încă din baltă și e dăduse un tăuraș tainat pe-un picap, nu-i mai ajungeai
convinsă că a cunoscut lumea. S-o fi crezut vreun Rică cu prăjina la nas. Că de, dacă nu-ți urla difuzorul în
fante de Obor, că și la cîrciumă se lăuda „ca prostu' fereastră, să te știe lumea, nu existai. Se cam fudulise de
după vatră/ cu toate avute și neavute”. Până într-o zi: când cu picapul, Petrana. Dar și el, Silică, odată liberat
„Dar mândria locală cuvântul/ și-a spus/ C-o lespede cât „fudul/ Purta valiza ca pe-un cozonac rumenit/ Cu ochii
o/ Potcoavă de murg îi băgă nasu'-nlăuntru turiței”, de pe drum năzărind-o/ Pe-a sa Petrana în orice umbră da'-i
trebui ca Boțica să-i aducă oglinjoara și să-i arate ea, fu calea/ De Iorguța lu' Calup tăiată”. Și trece flăcăul pe
iradiind: „cine-i mai frumos, păunașule!” la Petrana să se intereseze de chestiune… Acolo: „Să-ți
În întregul ei, cartea de poeme „La Ghizunie” sară/ Șase destoinice surori în cap/ Nu-i de colo și nici
seamănă cu un cuib de rândunici în care autorul îi măcar/ Nu înțelegea cu ce a greșit (urla și picapul)”. Iar
întoarce acasă, mereu, pe ai săi. Cu atât mai mult, în cronicarul acestor rânduri nu poate spune decât că
chiar poemul intitulat „La Ghizunie”, depinde din ce iubirea care nu se exprimă naște monștri interiori.
parte a gardului privești lucrurile ca să dai de miezul lor. Poemele/ conici sunt trăiri ale satului prin care poetul
Ion a' Chetrei (parcă pornit pe urmele humuleșteanului) vrâncean își poartă cititorul ca într-un labirint al
uitase de caprele sale „Drela Nela și Coca/ Mai era și memoriei și-i va drămui din gândurile sale, dacă nu
Nița” păscând nestingherite prin alea coclauri. Se cumva prin cele ascunse în cuvântul/ gând, a cutezat a
înserase când trebuia să le aducă în ogradă „la muls”. gândi să meargă şi mai departe? Cum s-ar zice, a cutezat
Începu să le caute de zor „Prin Cheia lui Dănăi: țâi-gî-țî/ să iasă către Fiinţă şi să-i pătrundă în intimitate? Păi,
A urcat în Podeac: țâi-gî-țî/ S-a dus la Muchie: țâi-gî-țî/ parcă e mai clar Moțăilă (vezi: Cărăușie) când îi zice lui
Pe la Ghizunie…” (Locu' ăsta avea un fior a' lui- n.a.). Gașpir a' lu' Momârță: „Gata!/ Când văzuse tronul
Și acolo, începu să-și strige caprele: „țâi-gî-țî/ căruței cu păpușoi/ Pe jumătate plin”. Ca apoi, întrebat:
Se-ncumeta el/ Schea!” - i se răspundea ca ecou. „Mai pun?”, să nu stea pe gânduri și să spună fără nicio
Schimba comanda, ecoul și el își zbârlea mustața, tot o reținere „Puni-puni!”. Pățania acestora avea să rămână
joacă. Joacă-joacă, da' de speriat copiii, nu alta: „de nu ca-n anecdota cu călărețul care abia după ce se risipește
l-ar fi oprit moș Pricochie” care-i spuse că, ceva mai colbul drumului, poate să vadă dacă mai are calul sub el.
devreme, aținuse el caprele „că s-ar fi dus în Grochițe Dar ce te faci când îți pică armăsarul sub tine? Ridici
în/ cosârea oamenilor”. Asta îl mai liniști pe micul erou, din umeri ca Moțăilă: „La primul hop/ Ca o mumie
mai ales vorba din bătrâni spusă cu tâlc: „se spune că egipteană/.../ Căruța se dezmiembră în cele patru/
ăluia/ căruia ghizuina nu-i întoarce/ vorba așa cum a Puncte cardinale/ Inocent/ Moțăilă ridică din umeri:/ Io
grăit-o/ îi om însemnat”. Vorbă sfătoasă tare! Dar cunm am țpuț puni-puni da' tu di țe-ai puț?” Chiar așa!
să-ți meargă și la inimă? Ca lui Ghiștină (Manciparea), Lecturând cartea de poeme „La Ghizunie” a lui Ion
care „din țarcu' oilor/ L-a zărit venind înzăpezit/ În Lazăr da Coza, mi-am adus aminte că numărul pildelor,
vacanță pe fiu-su”. Din scrisorile ce le trimisese în al fabulelor, al metaforelor de care e capabilă viaţa să ni
ultima vreme, își dădu seama Ghiștină că „băietul i se le ofere, e neînchipuit de limitat pe lângă aceste
schimbase mult”: „Da'-i ieși în cale/ Nu tu sărut mâna/ nenumărate invenţii livreşti care, atenţie! - pot însemna
Să se aplece s-o sărute/ Vorbă-n ciorbă/ Bun găsit pentru toţi calea pe care ne-o arătau cărțile ce ne
papa…” și „…Nu am pef sa ma/ Deplasez cu tene/ La vorbeau despre faptele Apostolilor. Cum viețile
stana Vepe la depozitul de fanel/ Să vă tălmăcesc până oamenilor nu seamănă cu viețile sfinților, spunem și
nu uit/ Nu am chef să vin cu matale/ La stâna Veche noi: poate așa s-a scris, acolo, printre oamenii satului
după fân pentru/ Împuțitele astea de oi (traducere din „La Ghizunie”, istoria.
aproximativă/ desigur)”. Atât îi trebui lui Ghiștină: cum Şi aici, cititorule, trebuie să cădem amândoi asupra
stătea în țarcul oilor „în lopată sprijinindu-se”, i se unui aspect al discuţiei noastre: e viaţa celor din lumea
năzări (după discuția cu fandositul și „emancipatul” de satului un obiect de contemplaţie filosofică sau unul de
fiu-su, pe berbecul care se oprise din mâncat și se uita la investigaţie ştiinţifică? V-am lansat, deja, întrebarea pe
el, întrebător, de! O așa grozăvie de fecior nici de nasul care și autorul vrâncean și-a pus-o, în veacul acesta care
lui, cât era de berbec, nu era. Și tot așa cum soarele nu percepe de obicei altă izbândă.
încinge opinca, încinge și opinca piciorul; degeaba cerul
se ascunde îndărătul săgeților lui Ghiștină, ca la Rovine!
„Ce este mai oiule/ Nu place fanelul?”, se oțărî odată, cu
toată ura sa, asupra berbecului, Ghiștină, că animalul
„de trei ori s-a rotit ca o galaxie în loc/ Și a colapsat
pe-o parte/ Cu sânge-n nas/ Nu a prins cuțit”. Deh:
istoria își îngroapă eroii, nu și adevărurile! Pentru că,
mai departe, nu există decât deşertăciunea

62
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
până-și schimbă porecla din Scâncitu în Ursu și este
ucis din greșeală de stăpâna lui, la nervi, cu foarfecele
Valeria MANTA TĂICUȚU de tuns oile; vina cade pe niște ciobani, dar suferința
este reală: „A plâns Ilie, a plâns și țața Anica,/ fiecare în
Satul din amintire legea lui./ Ursu n-a avut înlocuitor./ A murit țața Anica,/
N-a luat cu ea minciuna, da nici Ilie n-a aflat./ S-a
Fevronia Spirescu, în cuvintele așternute pe spovedit cu durere nepoatelor,/ n-a plecat cu ea…/
ultima copertă a volumului „Rădăcinile” (Fundația dincolo./ Nu se cade” ( „Ursu”).
Culturală Antares, 2017), dă de înțeles că întotdeauna Într-o altă secvență, intitulată „După casă la
trecem prin copilărie alături de oameni despre care nu Țugui”, obiceiurile străvechi de mutilare a trupului și
știm câtă importanță vor căpăta mai târziu în casa sufletului de copil prin măritișuri silite sunt rememorate
sufletului construită și cu ajutorul lor; devenit cronotop, fără patimă și mânie, cu un lirism care trădează
satul copilăriei este populat cu acei formatori neștiuți, percepția delicat-feminină a naratorului-martor: Aglăița
cu nume mai mult sau mai puțin ciudate: Costică Hoa, este descoperită jucându-se cu păpușile, după ce fuge de
Maranda lu Șpițu, Matilda, Maria, Ioana, Betegărița, la propria nuntă: „În căruța plină cu velințe și perne se
Mărgărinta lui Betegaru, Miai al lui Gurlui, Costică sufocau/ într-un bariș înflorat/ două păpuși de porumb
Ghervasă și sumedenie de alte figuri scoase în relief ori cu păr de mătase,/ gătite frumos/ cu rochițe de hârtie
înfundate în canavaua pe care stă brodată imaginea unui creponată./ Două luni a dormit Aglăița cu soacră-sa și
sat venit de departe, din memoria afectivă. cu/ păpușile/ Nu prea știa ce-i cu ea./ Când a aflat, a
Prozopoemele incluse în volum se remarcă prin fugit acasă/ După trei zile a trebuit să se-ntoarcă/ fără
umor și oralitate, sunt vii și nu caută „efectele speciale” păpuși,/ la Vasile, adică la casa ei cea mare,/ N-a avut
care să ducă cu gândul la o elaborată/ premeditată regie. încotro./ avea cinșpe ani și era/ măritată”.
Cartea spune o poveste alcătuită din secvențe de viață Prin povestea satului său, Fevronia Spirescu
aduse în prezentul lecturii, dar și al scrierii. Poeta este recuperează obiceiuri, tradiții, mituri, întâmplări și
deopotrivă personaj, martor și narator al scenelor pe oameni care au fost, dar care nu merită aruncați
care le plasează într-un prezent continuu: o nuntă definitiv în uitare, oricât de modestă le-a fost condiția,
aranjată („Și s-a dus Maria după el,/ Mai mult au dus-o./ oricât de banal și lipsit de strălucire – traiul. Căci, spune
Plângea Maria și druștele chiuiau./ Așa trebuie./ Să poeta pe ultima copertă a volumului: „Închin aceste
plângă mireasa./ A plâns și nu s-a mai oprit” – „omul de cuvinte firului de iarbă (…) dar mai ales oamenilor,
pe cutia cu cremă”), un priveghi („Mare boierie la tine- oamenilor care, chiar fără voia lor, mi-au modelat
aici, cuscră Anică,/ tare bine-i, dormi ca mortu singur în mintea și sufletul”.
pat,/ pot să-ntind și unghiile de la picioare,/ Mă chitesc
eu că nu-i rău deloc să fii mort./ Stai așa cu nasu-n sus a *Fevronia Spirescu: „Rădăcinile”, Ed. Fundația
fudulie/ cu mânurile la subraț ca duminica la poartă,/ da Culturală Antares, 2017
pe năsălie” – „Și zici că nu vrei cu sfoara…”), muncă,
certuri, beții, scandaluri, încornorări de soț, depravare
sătească, dar și scene înduioșătoare din universul
copiilor, pe scurt, o micromonografie a unui sat cu
bunele și cu relele lui. Importantă nu este totuși
povestea recompusă din fragmente, ci ceea ce se
ascunde în culisele ei, respectiv nevoia de a recupera un
spațiu, un timp și un sentiment aparent pierdute.
Viața din mediul rural nu este nici roz-bonbon,
cum au înfățișat-o idiliștii/ pășuniștii, nici de un realism
feroce, ca în romanele impuse de canonul literar.
Fevronia Spirescu își plasează satul recompus din
memorie undeva între imaginea oferită de Marin
Sorescu (v. „La lilieci”) și cea persiflată de Topârceanu
după celebra poezie a lui Depărățeanu: un cronotop
tragicomic, în care toată lumea (vie sau moartă) se află
într-un dialog continuu, din întretăierea replicilor luând
contur mici narațiuni despre tot ceea ce se poate
întâmpla într-un sat zi de zi și an de an, din zorii zilei
până noaptea târziu.
Un nucleu narativ se intitulează „Ursu” și
emoționează prin simplitate și tragism: un cățel căruia
nici nu i-au dat ochii este crescut de Ilie și de țața Anica

63
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
ne dăm și șpăgi reciproc. Ce, suntem sălbatici din
junglă?”.
Silvia Ioana SOFINETI În era internetului și a știrilor falsificate, a
pelerinajelor inutile la moaște, a horoscoapelor
Lumea în 49 de proze scurte dătătoare de speranțe false și a superstițiilor de tip
medieval, oamenii caută mântuire, un dram de noroc și
Din moto-ul cărții, luat din Caragiale, aflăm că evenimente prevestitoare de bine colectiv. Se aleg doar
preferințele scriitorului Dumitru Augustin Doman nu cu frustrări și cu amenințări interminabile de dispariție,
merg spre „gândirea sus”, adică în direcția pasivei ca în schița „Mielul negru cu șase picioare”: „Iar la
contemplări a realului, cu selectarea esențelor pure și București, politicienii dezbat pro, dar mai ales contra.
detașate de mundan, ci spre realitatea pentru care, cu Bursa se prăbușește, pâinea și benzina și uleiul și
scopul de a o suporta, ai nevoie de „tălpi groase”, într- zahărul cresc în preț precum cozonacul de Paști în aluat.
atât este de periculoasă și dătătoare de răni și spaime. Și, E limpede, de la mielul negru cu șase picioare ni se trag
într-adevăr, lumea pe care o schițează redactorul revistei toate. Are dreptate baba știrbă: e semn de sus, vine
de pe Argeș este una banală, dar chinuitoare, capabilă să sfârșitul lumii”.
te lase perplex când constați, ca cititor, că cele mai Când oamenii ajung să se teamă și de umbra lor și
mărunte gesturi și întâmplări pot ascunde o încărcătură să ia de bune toate prostiile intens mediatizate, e normal
tragică. Hăhăitul lui Mironică, pomanagiul de la „Casa să apară și așa-ziși profeți, oameni predestinați să
Geta”, este concludent: el spune „A murit hoașca de îndrepte lucrurile, să fie mai cu „moț”, ca Benone Moț,
mama”, bucurându-se că, pentru pomana mortului, nu președintele Partidului Oamenilor Cinstiți. Dumitru
mai trebuie să depună efortul zilnic. „Acum nu mai Augustin Doman râde cu decență, în sinea lui râsul
trebuie să ajungem în capătul celălalt al orașului. Avem fiind, de fapt, râsu-plânsu nichitastănescian, dar, ca
mortul în casă”, le comunică el celorlalți locatari, toți autor obiectiv, își lasă personajele să-și facă de cap și
„foști”: foști intelectuali (Manuela Bocioacă a fost dată să-și dea în petic fără să le cenzureze. Șeful POC
afară de la universitate), foști ofițeri (Grig Vasiliuc, înțelege democrația în aceeași manieră mafiotă în care o
„având cincizeci de ani, dar părând de 65”), foști înțeleg și șefii celorlalte partide: „democrație este atunci
angajați, oameni de bine sau oameni de nimic, toți când vaca are dreptul să-l aleagă pe cel care o va
ajunși, într-un final, să fie adunați de pe stradă de mulge”. A spus-o Murphy, dar o crede și Nașul, adică
„Doamna Geta din strada Plopii fără soț”. Benone Moț, cel care știe să dea șpăgi, să ruineze
În lumea debusolată a schițelor lui Dumitru încrederea populației în cinste și adevăr, să recurgă la
Augustin Doman scriitorii decad, își schimbă statutul, „dreptul seniorului” de a-și dezvirgina finele proaspăt
devin „scriitori de ospătărițe”, care folosesc markerul în căsătorite și de a le plăti din fondurile partidului pentru
locul stiloului, și pielea umană, în locul colii albe de supunere și tandrețe.
hârtie. Prețurile la băuturi, tarifele pentru partidele de Toate valorile unei societăți – incluzând instituții,
sex și maximele indecente, bun să fie savurate spre fundamente morale, principii și conduite – sunt
sfârșitul chefului, când bețivii de bani gata se pregătesc spulberate de valul nociv al profitului cu orice preț, în
să plece acasă, sunt singurele „opere literare”; scuza ar primul rând, cu prețul renunțării la umanitate.
fi că omul trebuie să trăiască și, pentru a reuși această Personajele lui Doman sunt „tipuri contemporane”:
performanță, nu contează la ce recurge și câte mizerii e politicianul corupt, intrigantul, afaceristul veros,
capabil să îndure. Într-o lume care și-a pierdut prostituata ascunsă în vile luxoase sub numele de soție a
umanitatea și sensul, „Suferința dintre zece și o sută de cine știe cărui mare om de stat, moștenitorul
milioane de euro” este cel mai mare lux, deputatul semianalfabet, scriitorul fără șira spinării, preotul
Timotei Scăraru îl experimentează conform versului de bișnițar etc., etc. Plus, cum e și normal, poeți, avocați și
manea „Merg pe drum și vine banii”, și ea nu duce, cum publiciști mai proști decât Farfuridi și mai canalii decât
ar fi normal, pe calea bisericii, la acțiuni filantropice, la Cațavencu, adică niște Agamiță Dandanache moderni,
căință și îndreptarea păcatelor; dimpotrivă, în lumea odioși, lipsiți de umorul involuntar al „neicusorului/
noastră pe dos, determină noi strategii, una mai puicusorului”. Dacă ar fi trăit, Caragiale probabil că ar
nebunească decât alta. Căci zice Timotei către fiul său, fi scris o carte la fel de bună să te sperie cu adevărurile
semianalfabet, dar cu doctorat în relații internaționale: din ea. Căci așa este cartea „Zbateri facile, strădanii
„Uite, dragă (…), ți-am făcut vreo trei-patru firme și ți- futile”: una care strigă în pustiu și cheamă cu disperare
am pus în ele vreo 30 de milioane de euro. Facem mântuirea.
afaceri împreună, pe lângă cele cu terți, adică cu statul.
Îmi dai un tun, nu mă supăr. Banii rămân în familie. *Dumitru Augustin Doman: „Zbateri facile,
Când te prind, te jupoi și eu, că tot așa, banii rămân în strădanii futile”, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2017
familie”. Partea bună a strategiilor de jupuire tată-fiu
este că nu se renunță la tradiționala șpagă. „Păi, sigur că
ne dăm șpăgi. Cum dracu` dăm tunuri reciproc dacă nu

64
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
incantațiile unui cor antic sunt legate între ele prin titluri
Nicolai TĂICUȚU lungi, sub forma unor fragmente
de proză), mioriviris (unde, cele
LVII de poeme au câte un titlu/
moto format din două versuri –
Raftul cu cărți predominant – din balada
Miorița, în ordinea firească) și
ortomania (unde, credem noi, se
Radu Cârneci, Mari poeți ai
dezvoltă un amplu poem în
Iubirii – antologie de lirică universală
proză).
– în traducerea lui Radu Cârneci,
Târgoviște: Bibliotheca, 2017, 302 p.
Este cartea de vizită a lui Radu
Tudor Cicu, Corăbiile Greuceanului, Editura
Cârneci, cu care a plecat să se
Rafet, Râmnicu Sărat, 2016. 81 p. Domnule, Doamnă,
întâlnească pe Regele Solomon,
oameni buni, iată, îmi place să cred - ție mă adresez,
Sapho, Bilitis, Caius Valerius
cititorule – cu această carte de poezie tocmai ai trecut
Catullus, Publius Ovidiu Naso, Li Tai
în tărâmul care l-a „înghițit” pe
Pe, Omar Khayyam, Dante Alighieri,
poet și care te va purta și pe tine în
Francesco Petrarca, Hafiz, Charles d’Orléans, François
torentul care l-a condus prin
Villon, Pierre de Ronsard, Louise Labé, William
labirinturi de lumi dezlănțuite, în
Shakespeare, Mariana Alcoforado, Johann Wolfgang
care a ars continuu: ca o văpaie! E
von Goethe, Lord Byron, Alphonse de Lamartine,
un tărâm magic, unde alt poet
Percy Bysshe Shelley, Alfred de Vigny, Heinrich Heine,
(cândva) intra cu un șoim pe umăr
Giacomo Leopardi, Adam Bernard Mickiewicz,
în cetate, un altul curgea întreg în
Aleksandr Sergheevici Pușkin, Victor Hugo, Gérard de
acel cântec scris pentru frumoasa
Nerval, Edgar Allan Poe, Alfred de Musset, Mihail
lui Annabel Lee – și unde azi – nu-l
Iurevici Lermontov, Charles Baudelaire, Emily
mai vede nimeni pe poet… Astfel își începe autorul/
Dickinson, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud,
poetul un cuvânt înainte la acest volum.
Rabindranath Tagore, William Butler Yeats, Rainer
Maria Rilke, Ady Endre, Guillaume Apollinaire, Khalil
Iulian Moreanu, Năvala
Gibran, Delmira Agustini, Georg Trakl, Jean Cocteau,
norilor, vol. II, Editura
Federico Garcia Lorca, Srečko Kosovel, Léopold Sédar
Bibliotheca, Târgoviște, 2017, 227
Senghor, Léon-Gontran Damas, Frédéric-Jacques
p. Pe coperta a patra a cărții,
Temple, Robert Sabatier și Jacques Chessex.
criticul literar Adrian Dinu
Rachieru remarcă: (…) Bun
Alexandru Oproescu, Lucian Mănăilescu
povestitor și, în aceeași măsură,
Cineva trebuia să rămână în
bun strateg al propriilor texte,
munți – Scriitori nehoieni -
Iulian Moreanu e interesat de
antologie, Editura Alpa MDN,
microscopie și enigmatic,
Buzău, 2017, 190 p. Cuvânt
pendulând între realitate (ficționalizată la rându-i) și
înainte de Marcela Chiriță. După
iluzie. Pe filiație eliadescă ne prinde în plasa epică,
rememorarea lui Alexandru
sondând, cu calm analitic, într-o stranietate controlată,
Oproescu, Nehoiu, prima iubire,
„viața” personajelor, cu imprevizibile răsturnări de
și o Amintire nehoiană de
situație, cum dovedește strălucit - și volumul de față, o
Constantin Deneș, urmează cei
îndelung așteptată continuare. (…)
antologați: Virginia Rădulescu,
Dumitru Nicolaescu, Nicolae Pascu, George Băiculescu,
Festivalul Internațional
Eugenia Gavriliu, Alexandru Oproescu, Constantin
al Aforismului, Pentru românii de
Deneș, Ștefan Iovan, Dan Nemeș, Alexandru Duțu,
pretutindeni, Ediția I, 2017,
Raimonda Anghel Rădulescu, Petre Bucinschi, Lucian
Tecuci, ANTOLOGIE alcătuită de
Mănăilescu, Gheorghe Onea, Dan Puric și Carmen
V. Ghica, Fundația Pelin –
Tania Grigore.
Educație fără Frontiere Creștin-
Europeană, 182 p. Dintre cei 65 de
Petrache Plopeanu, Mioriviris - ortomania,
concurenți au fost încununați cu
Editura Pim, Iași, 2017, 160 p. Sub semnul
laurii festivalului: Valeriu
(post)modernismului Petrache Plopeanu scrie o poezie
Butulescu, Mircea Oprea, Nicolae Petrescu Redi, Dan
experimentală. Și nu e prima dată. Volumul este
Surducan, George Geafir, Teodor Dume, Paula Adriana
constituit din trei părți: viris (unde, ca și când
65
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Cozian (Pop), Ion Mâțu, Ionuț Caragea, Ardeleanu Nicolae Bratu publică acest volum cu rondeluri 100%.
Constantin, Ion Cuzuioc, Lucian Velea, Nicolae Mareș, Coperta este o reproducere după Rondul de noapte de
Gheorghe Gurău, Viorel Vintilă, George Budoi, Victor Rembrandt, iar ilustrațiile sunt
Martin, Dan Movileanu, Pompiliu Comșa, Alina Breje, extrase de figuri umane tot din
Francois Vaucluse, Emil Dinga. Rondul de noapte, realizate de
Daniel Iacob. Rondel-eseu este
Tincuța Horonceanu exemplificarea noastră: Se-ntunecă
Bernevic, 33 de poezii șoptite, acum în mine/ Și-mi caut calea
Rovimed Publishers, Bacău, 2016. bâjbâind;/ Încerc să o găsesc în
51 p. Cu motto-ul: Mamei mele, cu rime/ Dar mă trezesc filozofând// Să
dragoste și recunoștință. O poezie sper, să strig când noaptea vine/
cusută cu migală, de spus la Sau să mă uit la cer cu jind?/ Se-
sărbătorile de iarnă, în stil clasic, ntunecă acum în mine și-mi caut calea bâjbâind// Îmi
cu dragoste pentru viața curată, din spun că mult nu va mai ține:/ Lumina va veni trăind/
bucurii și tristeți. O poezie pentru Copilării de soare pline/ Spre care toți poeții tind;/ Se-
copii și pentru oameni mari. ntunecă acum în mine…
Cităm: Cine ține casa plină/ De iubire și lumină?/
Prunci mărunți îi dau ocol,/ Cad de-a dura, rostogol,/ Tudorița Tarniță, Câmpia din noi, Editura
Râsul lor e-o floare rară,/ Semn că lumea nu-i amară./ InfoEST, Siliștea, 2017, 102 p. În
Cât sunt case luminate,/ Intră Dumnezeu în toate! (Casa prefața, Cuvânt despre poezie,
plină), Virgil Andronescu spune:
…Câmpia din noi povestește,
Mariana Velisar-Codrescu, Meandre ale încă de la prima copertă,
tranzițiilor românești – minunata lume a copilăriei și
Confesiunea unei profesoare , tinereții trăite în liniștea
Rovimed Publishers, Bacău, 2017, Bărăganului de altădată și se
161 p. Ion Dinvale încheie astfel constituie într-o adevărată odă
prefața la această carte:…E foarte închinată naturii… Noi
dureros de acceptat pentru un exemplificăm: Copilăria/ Se ascunde/ În turmele de
profesor de limba română, pentru miei/ Albi./ Departe,/ Pe câmp,/ A mai rămas/ Un fir de
un descendent, fie el și îndepărtat, iarbă/ Răsucit/ De trecerea/ Anilor (Departe).
fie el și prin alianță al familiei
Eminovici, să constate că rolul de Nina Elena Plopeanu,
„vestă antiglonț” al cărții și-a epuizat resursele. Itinerarii istorice și spirituale, Editura
Inaccesibilă prin preț, neputând să facă față Pim, Iași, 2017, 132 p. În Argument se
concurenței neloiale a desfătării colorate – tv, tabletă menționează: Cartea de față cuprinde
etc. – și lipsită de suportul ei tradițional, cartea va reportaje, eseuri și alte scrieri cu
deveni curând o amintire. E drept, una foarte frumoasă! caracter istorico-geografic. Acestea
sunt rodul activității literare
Valeriu Butulescu, desfășurate în cadrul Cenaclului
Caietul albastru, Editura Digital Duiliu Zamfirescu a cărei membră
Unicorn, Constanța, 2016, 40 p. sunt din anul 2010. (…) Adevărate
Într-un Cuvânt înainte Lucian lecții de istorie, scrierile sunt presărate cu impresii,
Velea spune despre ultima colecție păreri și atitudini personale, ceea ce reflectă implicarea
de aforisme a lui Valeriu totală a autoarei.
Butulescu: …Această carte – după
cum ai observat, cititorule – nu Nina Beldie, Plouă peste
este una obișnuită. De fapt, e una galben, Editura Rafet, Râmnicu
din cele mai inedite cărți de aforistică publicate Sărat, 2017, 63 p. Și acest nou
vreodată. Să-i spunem experiment artistic?... Noi redăm volum de versuri este din dragoste,
două aforisme din carte. Pe primul și pe ultimul: Cerul, pentru dragoste. O poezie cantabilă,
chiar încadrat de fereastra prin care îl contempli, tot străfulgerată uneori de trăiri
infinit rămâne. Și: Sunt punct. Centru și margine de dureroase, precum: Am pus astăzi/
infinit. Afiș cu scris mare,/ La intrarea în
sufletul meu./ Să se știe,/ să fie
Nicolae Bratu, Rondelul de noapte, Editura limpede:// STOC EPUIZAT DE
Vega, Buzău, 2016, 80 p. Îndrăgostit de poezia clasică, SPERANȚĂ, DE VISE./ STOC EPUIZAT DE LOCURI.//

66
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Nu mai formați rând, nu vă așezați la coadă!/ Nu mai
sunt locuri nici măcar/ Pentru cei cu tupeu, care
ocolesc așteptarea/ și rândul!// Pun lacăt inimii, trag
Rondelul vorbelor deşarte
obloanele/ și plec și eu din sufletul meu./ Stoc epuizat de
culoare…(Stoc epuizat)
Vorbe în vânt, slove deşarte
Am pus pe foaie în zadar
Petruș Andrei, Călător
Să îţi slujească, prima între Arte,
prin timpul vieții mele, Editura
Şi sufletul să îţi aducă-n dar.
Sfera, Bârlad, 2016. 191 p.
Volumul cuprinde 70 de poeme (la
Prea mic mi-e simţul, prea departe
cei 70 de ani ai poetului!) și repere
Se-arată gândul-avatar,
bio-bibliografice. Criticul Grigore
Căci vorbe-n vânt, slove deşarte
Codrescu aprecia: La capătul a
Am pus pe foaie în zadar.
vreo zece-douăsprezece cărți de
poezie, în orice caz de literatură
Se-adună rând pe rând în carte,
delectantă, profesorul Petruș
Ca-n cufărul unui avar,
Andrei din Puiești – Vaslui a rămas același precum,
Cuvinte dragi, cuvinte-aparte,
probabil, era și la catedră: șarmant, generos, sensibil și
Le preţuiesc, le număr, dar
echilibrat, înclinat spre armonie și frumusețe,
Sunt vorbe-n vânt, slove deşarte...
mișcându-se adică în albia unui neoclasicism
binefăcător, deși contrariat pentru slujitorii
postmodernismului. (…) Astfel cititorul, când e sastisit
de convențiile optzeci-douămiiste, va putea să se Nicolae BRATU
refugieze măcar temporar, în oaza de liniște și
prospețime neoclasică, chiar dacă pentru unii e
percepută ca anacronică.

Tudor Alexandru Costin,


Oglinzi, Editura Zorio, București,
2014, 70 p. Florin Contrea,
prefațatorul acestui volum, scrie REVISTE LITERARE
despre autor și creația sa: … mai
multe evenimente ale sufletului său Actualitatea literară, Anul VIII, nr. 77,
l-au determinat, pe de o parte, să noiembrie-decembrie 2017, Lugoj. Semnează eseuri și
aprofundeze teoria artei literare comentarii: Nicolae Silade (Despre poezie. Nu
iar, mai apoi, să își elaboreze minimalizați minimalismul), Valeriu V. Giorgioni (Ce
propriile poezii, din ce în ce mai lipsește poeziei de azi), Magda Ursache (T. Maiorescu,
bine gândite și realizate. Iată că a sosit momentul ca un reper absolut), Radu Ciobanu (Exerciții de
aceste strădanii, de ani de zile, să se concretizeze într- imaginație. Dosarul Brâncoveanu – între real și
un volum de poezii, pe care acum aveți ocazia să-l imaginație, Clubul de la Timișoara), Virgil Diaconu
răsfoiți… (Absurdistan). Gheorghe Iova este în dialog cu Marian
Ilea, iar George Motroc cu Marcel Vișa. Critica literară
aparține lui Cornel Ungureanu (Theodor Codreanu,
Lumea românească în zece prozatori), Adrian Dinu
Rachieru (Sorin Titel și „simțul vieții”), Liviu Chiscop
(Paul-Lucian Letzner, Fericirea vine cu ascensorul),
Mioarei Bahna (Lucian Strochi, Sonete) și Mariei
Bologa (Marius Dumitrescu, Târziu dar neînserat și
(con)texte, Ioan F. Pop, Poemele poemului nescris,
Menachem M. Falek, Voci din camera răcoroasă).
Dintre cărțile sosite la Remus V. Giorgioni amintim:
Prozator din silă. Viorel Marineasa în dialog cu Robert
Șerban, Mioara Bahna, Dintre sute de femei, William
Shakespeare, Sonete alese și alte versuri (traducere de
Horia Gârbea), Nicolai Tăicuțu, și cum vă spuneam…,
Lucian Mănăilescu, Fractali. Poezie semnează: Nicolae
Silade, Marcel Vișa, Gabriel Cojocaru, Vali Orțan, Gina
Scriitori din Buzău, reuniți pe 20.01. 2018
Zaharia, Valeria Di Felice (versiunea în lb. română de
67
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Geo Vasile), Remus Valeriu Giorgioni, Radu Cârneci Nicolae Oprea remember: Cordun), Dumitru Augustin
(ultimul poem: Tristeți la Pontul Euxin), iar proză: Dan Doman (George Drăghescu, Din însemnările
Florița-Seracin. Călătorului), Florin Dochia (Viorica Răduță, Orașul
închis), Adrian Alui Gheorghe (Emil Nicolae, Suflet
Algoritm literar, Anul VIII, nr. 3 (21), 2017, prădător, Nichita Danilov, Recviem pentru țara
Călan. Editorialul lui Silviu Guga este intitulat Romanul pierdută), Ștefan Ion Ghilimescu (Skepsisul unor
istoric, ficțiune… documentată. Alte eseuri aparțin lui scrisori de dragoste expediată), Mioara Bahna (Marian
Cornel Ungureanu (De la Heidegger la Mihai Șora. Ilea, Amintiri din casa scării), Ion C. Ștefan ( Horia
Puțină geografie… literară), Al. Săndulescu (Răsfoind Bădescu, Decameronice). Poezia este semnată de Miron
„Jurnalul literar”), Mircea Moț (Une saison en… Cordun, Ioan Moldovan, Adrian Alui Gheorghe, Marian
Berceni), Simona Croitoriu (Cel mai bun șnițel din Hotca, Magda Grigore, Eugen Suciu, Federico Garcia
Sydney). Remarcăm, de asemenea, epistolarul Radu Lorca (traducere de Leo Butnaru), Metin Cengiz
Ciobanu – Horia Stanca. Cronică literară realizează: (traducere și prezentare de Niculina Oprea), iar proza,
Felix Nicolau [Alexandru Matei, Ultimele zile din viața de Marian Ilea, Marin Ioniță. Constantin Arcu face o
literaturii (Enorm și insignifiant în literatura franceză Însemnare a călătoriei mele în America de Sud, iar
contemporană)], Mioara Bahna (Nicolae Șcheianu, Mihai Barbu scrie reportajul: Niște poeme inspirate din
Pietre din potop), Ladislau Daradici (Radu Igna, viață și altele livrești, pentru o iarnă ca-n povești…
Condamnat), Daniel Mariș (Ioan Romeo Roșiianu,
Scrisori de dragoste expediată). Poezia este semnată de Astra blăjeană, Nr. 4 (85), decembrie 2017.
Ovidiu Genaru, Eugen Evu, Daniela Toma, Constantin Editorialul, Blajul și Marea Unire din 1918 este sub
Butunoi, Andra Tischer Podia, Cristian Pavel, Popa semnătura Elenei Ionescu. Alte eseuri sunt realizate de
Savu, Ana Ardeleanu, Al. Săndulescu, Ioan Gelu Nicolae Dabija, La est de vest – elogiul profesorului de
Crișan, Gerard Manley Hopkins (traducere de Ioan limba română, Delia Țălnar, Solidaritate și unitate la
Radu Văcărescu), iar proză, de Ioan Barb și Mihai Petre. Blaj în anii premergători Marii Uniri, Viloria Comșa,
In memoriam Eugen Evu scrie Ioan Barb, iar Daniel Catedrala Sfânta Treime din Blaj, Traian Gherman,
Lăcătuș scrie in memoriam Ioan Gelu Crișan. Mitropolitul Vasile Suciu (amintiri). Critică literară
scriu: Ion Buzași (Radu Brateș, Publicistică, 1929-
Antares, Anul XIX, nr.235-236-237, octombrie- 1948; 1965-1973), Maria-Daniela Pănăzan (Petru
noiembrie-decembrie, 2017, Galați. Pe coperta întâi a Botezatu, Văzul lui Homer și Dumitru Ichim, Floarea
revistei este prezentată fotografia M.S. Regele Mihai I fântânilor pierdute), Lörinczi Francisc-Mihai (Viorel
al României (1921-2017). Critica literară este realizată Todeasă, Omul presupus și Irina Petraș, Viața mea de
de A. G. Secară (Florin Ciocea, Mic tratat filozofic noapte), Nicolae Băciuț (Răzvan Ducan, Torna torna),
despre îngeri, tractoriști și femei nebune și Stan M. Mircea Dorin Istrate (Viorica Șutu, Cumpăna din
Andrei, A…casa din Galbenu), Dumitru Anghel adâncuri), Claudia Oancea-Raica (Horia Gheorghe
(Valentin Balaban, Taină sângerând rubin), Ciprian Mărieș, Aurel Coza – un președinte al
Chirvasiu (Paul Spirescu, Trepte), Serghie Bucur (Iulian Despărțământului ASTRA Carei), Veronica Isăilă
Moreanu, Năvala norilor, vol. II), Maria Timuc (Silvan Stăncel, Incredibil. Iubesc), Constantin Stancu
(Ruxandra Anton, Nici urmă de dragoste), Tudor Cicu (Lörinczi Francisc-Mihai, Fizionomiile pietrei). Din
(Elena Bolânu, De ce s-au supărat păpușile). Virgil proiectul său, 100 de cărți pentru Marea Unire, Nicolae
Diaconu este prezent cu eseul, Poezia și poezia cu colț Băciuț prezintă 17 cărți de autorii mureșeni: Gheorghe
sfărâmat și comentariul, Dan Voiculescu: Un nou Nicolae Șincan, Sorina Bloj, Florin Bengean, Aurel
scriitor. In memoriam Gheorghe Izbășescu scrie Cornel Rațiu, Darie Ducan, Răzvan Ducan, Mariana Cristescu,
Galben. Poezia este semnată de Laura Caravallia, Ion Dinuca Burian, Gabriella Costescu, Traian Dușa și
Zimbru, Octavian Mihalcea, Liviu Vișan, Silvia Bitere, Nicolae Băciuț. Semnează poezie: Răzvan Ducan,
Jaime B. Rosa (traducere de Petru Iamandi), Michel Viorica Șutu, Lörinczi Francisc-Mihai, iar proză: Ioan
Cassir (traducere de Carmen Andrei), iar proza, de Popa, Lörinczi Francisc-Mihai, Nicolae Suciu, Ioan
Mircea Vasiliu. Pop.

ATENEU, Anul 54 (serie nouă), nr. 579-580,


ARGEȘ, Serie nouă, Anul XVI (LI), nr. 12 noiembrie-decembrie 2017, Bacău. Din acest număr
(426), decembrie 2017. Remarcăm aforismele lui dublu remarcăm interviurile consemnate de Ioan Dănilă
Gheorghe Grigurcu, comentariile lui Liviu Ioan Stoiciu, și Marius Manta cu Nora Iuga, respectiv, Adrian Sîrbu,
Rămas în plasa lansărilor de carte și Aurel Sibiceanu, dirijor al Corului „Byzantion”, comentariile realizate de
1977 și cele trei cutremure personale, studiile lui Ioan Dănilă, Poetul reprimit în Cetate, Marius Manta,
Mircea Bârsilă (Nichita Stănescu: spectacolul Carmen Mihalache - „Teatru la filtru”, Carmen
manierist) și Vasile Spiridon, Considerații confortabile Mihalache, Fest(in) pe Bulevard aproape de public,
despre Alexandru Philippide, critica literară prezentă de Piatra Neamț - Teatrul unde crește floarea tinereții,

68
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
FNT 2017 – un eveniment amplu și dens, și Cartea de dramaturg pe nedrept uitat de Nicolae Cârlan, Grupul
teatru – despre supraviețuire în vreme de traumă, „Catacomba” în 2017 – O scurtă retrospectivă de
eseurile scrise de Vasile Spiridon, despre experiența Florentin Popescu, Grupul literar „Catacomba” – Dan
transgresivă a fantasticului, Gheorghe Iorga, Un Gîju de Ion Haineș, Nelu Oancea, după primii zece ani
paradox al poeziei moderne: minimalismul sintactic, de eternitate. Prea mult al altora de Dumitru Matală,
Ion Fercu, Filosoful și Cetatea (I), însemnările Doinei Festivalul „Montmartre en Europe” de Lia-Maria
Cernica, Locul unde se vede frumusețea, critica literară Andreiță, eseurile: Nobel Prize – 1957, Albert Camus -
semnată de Adrian Jicu (Doina Ruști, Mâța Vinerii), și „omul etern” de Titus Vîjeu, Ecranul și scena de
Marius Manta (Nicolae Mihai, Mireasa din sicriu), Neagu Udroiu, Colindă de Crăciun de Nicolae Dan
Cornel Galben (Veronica V. Călin, Itinerarii lirice), Fruntelată, critica literară realizată de Florentin Popescu
Violeta Savu (Flavia Teoc, Limbajul poeziei scaldice și (Mihai Cimpoi, Totul prezenței în „litere” sau Cum am
Calistrat Costin, Fericit cel care), Theodor-George trecut Rub(r)iconul), Ion Roșioru (Lia-Maria Andreiță,
Calcan (Arcadie Suceveanu, Personajele lui Erasm), Ion Andreiță, Iubiri lângă Marele Zid), Gabriela Ana
Nicoleta Florean (Nicolae Spătaru, Îngerașul purta fustă Bălan (Silvia Cinca, Aripi în beznă), Ion C. Ștefan
mini), Gabriela Gîrmacea (Alfredo Pérez Alencart, O (Vasile Szolga, Cerul într-un bob de rouă), Nicolae Dan
singură carne. In memoriam Maria Carpov scriu: Fruntelată (Vasile Szolga, Revelion ’60), Dintre seniorii
Nicoleta Popa Blanariu (Am mai pierdut un Cadrilater) literaturii noastre, Florentin Popescu a ales pentru
și Monica Grigoriu (Doamna limbii franceze). Aforisme dialog pe Florea Firan (III). Poezia aparține lui Coman
semnează Vasile Ghica, poezie: George G. Asztalos, Șova, Florea Burtan, Eugenia Bulat, Ioana Vintilă. Nu
Miorița Baciu, Ilya Kaminski (traducere de Raluca putem omite paginile cu Colinde, colinde. E vremea
Tanasescu), iar proză: Silvia-Maria Berescu. colindelor și Un Revelion la scriitori de Mircea Micu.

Bucovina literară, (serie nouă), Anul XXVIII, Cafeneaua literară, Anul XIV, nr. 12/ 178,
nr. 11-12 (321-322), noiembrie-decembrie 2017, decembrie 2017, Piteşti. Remarcăm, la Arte poetice,
Suceava. Autograful aparține lui Constantin Ștefuriuc și eseul lui Isidore Isou, Despre evoluția spirituală a
este datat din 29 iulie 1979, iar Gheorghe Grigurcu poeziei (traducere de Liana Alecu), portretul realizat de
semnează aforisme. Dintre eseuri și comentarii Virgil Diaconu lui Toma George Maiorescu, dialogul lui
remarcăm: Titu Maiorescu – 100. Semne ale trecerii de Virgil Diaconu cu prozatorul Radu Ciobanu, critica
Alexandru Ovidiu Vintilă, Muntele de Doina Cernica, literară realizată de Gheorghe Grigurcu (Adrian Dinu
„N-au liniște morții acestui popor…” de Magda Rachieru, Ion Creangă. Spectacolul disimulării), Adrian
Ursache, Cine publică în principal carte originală Dinu Rachieru (Mihai Sin și ispita romanului total),
românească de Liviu Ioan Stoiciu. Interviul lui Vasile Ioan Romeo Roșiianu (Codruț Radi, Ecoul dintre umbre
Proca este cu Lucian Vasiliu. In memoriam Pan Solcan, și Mady Ivănescu, Pe aripile gândului), Marian Barbu
Ion Cozmei și Viorel Dârja scriu: Doina Cernica, Emil (Dan Drăgoi, Prezentul continuu), eseul lui Virgil
Simion, respectiv, Mihai Sultana Vicol. Critica literară Diaconu, L. I. Stoiciu vs. poezia tânără de azi și
este realizată de Adrian Dinu Rachieru (Matei comentariul Denisei Popescu, Salonul cărții argeșene.
Călinescu și… cultura cititului și Mircea Aanei, Cenacluri, vârste, amintiri. Semnează poezie: Toma
Paharul singurătății), Liviu Antonesei (Maria Dinu, George Maiorescu, Victoria Milescu-65, Denisa
Noaptea părului liber), Theodor Codreanu (Aura Popescu-50, Valeria Manta Tăicuțu, Lucian Mănăilescu,
Christi, Din infern, cu dragoste), Ioan Holban (Doru- John Keats și William Butler Yeats (traducere de
Mihai Mateiciuc, Antierotica), Petru Ursache (Iurie Alexandru Mălăescu), iar proză: Mihai Athanasie
Colesnic, Basarabia necunoscută), Beni Budic (Doar Petrescu.
memoria…), Monahia Elena Simionovici (Ion Luca,
Teatru esențial), Niadi-Corina Cernica (Mihai Camilar, Caietele de la Țintești, Nr. 10, ianuarie-martie
Din lada de zestre bucovineană), Sabina Fînaru (Viorica 2018. Editorialul acestui număr, 100 de ani din 2000…,
Petrovici, Roata de circ). Poezie semnează: Radu Sergiu aparține lui Marin Ifrim. La chemarea lui Nistor
Ruba, Marius Chelaru, Mihai Sultana Vicol, Vasile Tănăsescu – Revoluția mea – răspund cu pagini de
Proca, Adrian Alui Gheorghe, proză: Constantin memorialistică, comentarii sau eseuri: Marin Ifrim,
Abăluță, Lucia Olaru-Nenati, Dumitru Simion, Nicolae Roxana Mihaela Constantinescu, Nistor Tănăsescu,
Havriliuc, Leo Butnaru, iar un poem dramatic, Matei Teodor Baconschi, Ionuț Capotă, Costel Suditu, Vasile
Vișniec. Baghiu, Virgil Matei și Viorel Padina. Magda Ursache
ne prezintă eseul Războiul imaginii, iar Ion Gheorghe,
Bucureștiul literar și artistic, Anul VII, nr. 12 extrase din convorbirile „Nistor Tănăsescu, Sâmbetele
(75), decembrie 2017. Remarcăm un fragment din lui Ion Gheorghe”. Gheorghe Ceaușu către Gheorghe
Tezaurul român de la Moscova (II) de Mihail Gr. Istrate constituie epistolarul acestei ediții. Comentariile
Romașcanu, editorialul realizat de Florentin Popescu, sunt realizate de Stelian Grigore, O viață cu sens,
Recuperări necesare, comentariile: Ion Luca, un Roxelana Radu, Oameni care întemeiază, Iulian Patca,

69
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Ca să nu se piardă. Filele de jurnal ale lui Ion Lazu sunt Emilian Galaicu-Păun, iar proza, de Leo Butnaru
Cu Ion Murgeanu și Gh. Istrate, iar Marin Ifrim face (cosmograme), Dinu Paladi, Boris Buracinschi.
critică literară la volumul de poezie Nomade, de Gina
Zaharia. Poezia este semnată de Gh. Ceaușu, Ion Constelații diamantine, Anul VIII, nr. 12 (88),
Gheorghe, Nistor Tănăsescu, Nicolae Rotaru, Ioana decembrie 2017, Craiova. Dintre eseuri și comentarii
Vintilă, Marin Ifrim, Mihaela Roxana Boboc, Gheorghe remarcăm: Libertatea – o iluzie! de Doina Drăguț,
Moldoveanu, Gina Zaharia, Emil Almășan, Marin Revoluție etern revoltată de Janet Nică, Religia sau
Moscu, iar proza, de Mihaela Gomoescu și Virgil Matei. nevoia omului de Transcendental (VI) de George
Petrovai, Când ceața-și scutură veșmântul… de Livia
Contraatac, Anul XVIII, nr. 39 decembrie Ciupercă, Teologia necazurilor și a suferinței în lirica
2017, Adjud. Din bogatul sumar amintim aici eseurile lui Radu Gyr de Constantin Miu, Viziuni despre
scrise de Liviu Ioan Stoiciu, O adunătură de șmecheri moartea artei, Tudor Vianu și Dan-Eugen Rațiu –
intelectuali, Ioan Miclău, Masa Familiei și Mihai analiză paralelă de Varga Istvan Attila, Trecutul și
Eminescu, Adrian Botez, Artur Silvestri (19532008), netrecutul, trăitul și netrăitul de Ionuț Copil, Eul contra
Taina lui Petru și Lucifer, critica literară realizată de Sine de Nicolae Rotaru, din critica literară: Iulian Chivu
Constantin Stancu (Octavian Doclin, Sărbătorile, (Stan V. Cristea, Marin Preda. Repere
Dumitru Hurubă, Scenarita: un eseu-fantezie, Ionuț biobibliografice), Daniel Marian (Viorel Șerban,
Caragea, Umbră lucidă, Adrian Botez, Șobogré – 155 Bazarul cu amintiri), Octavian Mihalcea (Dumitru
de povestiri scurte și ultra scurte/ Chiromantul reginei – Tâlvescu, Evadarea din mecanic), Voichița T. Macovei
nuvelă, Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Raul (Al. Florin Țene, Veniți privighetoarea cântă…!),
Constantinescu, Străvechi tradiții și creații populare din George Corbu (Ion Dincă, Răcnetul de sub papuc), Ion
Țara Hațegului, Gligor Hașa, Hațeg, adevărata Popescu-Brădiceni (Ion Trancău, Miracolul grigurcian).
Sarmisegetusa) și Adrian Botez (Constantin Stancu, Poezie semnează: Al. Florin Țene, Dragoș Niculescu,
Arhivele de la Hațeg – monografii, legende vivisecții, Galina Martea, Melania Rusu Caragioiu, Emil
Liviu Ioan Stoiciu, Transfer). Poezia este semnată de Bucureșteanu, Bujar Tafa și Xhemile Hoxha-Aliu
Ligya Diaconescu, Ioan Miclău, Valerian Călin, Ion (traducere de Baki Ymeri), iar proză: Ion Dincă, Ioana
Ștefan, Rodica Ghinea, Elena Alexandra Pavel, Cosmin Stuparu, Ion Părăianu, Virgil Stan, Horea Porumb.
Luca, Adrian Botez, Eugen Evu, Gabriele Pachia,
Victoria Stoian, Constantin Stancu, Elisabeta Iosif, Detectiv cultural, nr. 4 (13)/ 2017. Eseurile,
Octavian Constantinescu, Liviu-Florian Jianu, Florinel comentariile și consemnările din acest număr sunt
Agafiței, Florentin Smarandache, Dumitru Ichim, Virgil realizate de Gheorghe Ilie, Speranțe îndreptățite, Florin
Ciucă, Ioan Gându, Petru Solonaru. Din poezia Dochia, „Mecanica haosului” ia Premiul Academiei
Gabrielei Pachia traduce în limba engleză autoarea și Franceze și Dulcea sclavie a cititului, Iulia Harabagiu,
Adrian Botez, iar din poezia lui Adrian Botez traduce, Scurte rânduri despre zile lungi, Rodica Băniceru,
tot în limba engleză, Oana Patricia Botez. Gustul lacrimilor, Doru Petre, Datorită cuvintelor,
Nicolae Rotaru, 454 de cuvinte despre…motivație,
Contrafort, Anul XXIV, nr. 11-12 (267-268) Firiță Carp, Uriașul ce nu pare, Vali Ștefan, Salonul
noiembrie-decembrie 2017, Chișinău. Unirea – cultură, Anual de Carte, ediția XXVI, Slobozia, 2017. Vasile
educație, caracter este editorialul semnat de Vitalie Ghica realizează un interviu cu Naji Naaman, iar
Ciobanu. La ancheta revistei – Centenarul Unirii – Teodora Marin și Mihai Răducă scriu reportajul:
context politic, așteptări, speranțe, răspund: Vasile Civilizația focului – Cucuteni - Poduri. Critica literară e
Romanciuc, Armand Goșu, Andrei Țurcanu, Nicolae susținută de Constantin Ardeleanu (Ion Gh. Toma,
Negru, Sorin Nica, Gheorghe Erizanu. Critica literară Lacrimile mamei) și Nicolae Rotaru (Ștefan Mitroi,
este realizată de Adrian Ciubotaru (Antologia poeților Atunci când era mereu duminică). Poezie semnează:
minori din epoca Alecsandri & Bolintineanu), Grigore Mihaela Roxana Boboc, Tudor Gheorghe Calotescu, Ică
Chiper (Teo Chiriac, Sufletul meu de până la big bang), Silișteanu, Emil-Iulian Sude, Mariana David, Daniela
Alexandru-Florin Platon (Bronislaw Baczko, La Gîfu, Hanna Michael Salameh Numan (traducere de
responsabilité morale de l’historien), Alexandru Tabac Mircea Dan Duță), Jovița Tasevski Eternijan și Maja
(Mircea Cărtărescu, Peisaj după isterie), Mircea V. Apostolosca (traducere de Dina Covata), iar proză:
Ciobanu (Vasile Vasilache, Jurnal), Marcel Gherman Dumitru Manolache, Valeriu Valegvi, F. M. Ciocea, Ion
(Stephen King, un simbol al culturii americane), Galina N. Istrătescu.
Anițoi (Nina Corcinschi, Cărțile care mă iubesc),
Răzvan Mihai Năstase (Katja Petrowskaja, „Poate Ex Ponto, Anul XV, nr. 3-4, iulie-decembrie
Estera”, un manifest împotriva uitării și cruzimii). 2017, Constanța. Deschiderea acestei ediții, o face
Mihaela Perciune în două ipostaze este portretul literar Rodica Lăzărescu în dialog cu Ovidiu Dunăreanu.
realizat de Claudia Partole. Versurile sunt semnate de Remarcăm, apoi, comentariul Danielei Varvara, Valeriu
Svetlana Corobceanu, Mariana Codruț, Dumitru Băluță, Ciobanu: reconstituirea unui portret poetic (la

70
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
centenar), eseul Anei Mitru, Homo viator – între secolului XX (II), Constantin Avădanei, Galerius, un
oglinzile orientale, aforismele lui Ionuț Caragea, critica geto-dac care a reușit să ajungă împărat al Romei.
literară realizată de Anastasia Dumitru (Mircea Dobre, Microeseuri scrie Paula Gurău, Hugo Mărăcineanu,
Jertfe pe munți), Titi Damian (Ovidiu Dunăreanu, profilul Gheorghe Naum, viața și opera (I), iar Nicolae
Lumina îndepărtată a fluviului), Mădălina Soica (Iulia V. Sălcioara, comentariul Editura „Zorio” a lansat
Pană, Contrasecunde și Rigla de aer), Ana Dobre două cărți la Librăria „Mihai Eminescu” din București.
(Ștefan Negrișan, Eu, Melisa și proștii ceilalți, Camelia Critica literară este prezentă prin: Zeno Halupa (Vasile
Pantazi Tudor, Lecturi prin timp, Diana Dobrița Bîlea, Ghica, Surâsuri migdalate; Virgil Andronescu,
Omul dintre două lumi), Iulian Dămăcuș (Mihai Radu, Necropsie lirică), Marin Ifrim (Mihaela Roxana Boboc,
Sebastian, ceilalți și un câine), Nastasia Savin (Lucia Silabe orfane; Teo Cabel, Labirintul), Lucia Pătrașcu
Cuciureanu, o sută de kilometri mai la nord, Octavian (Nicolae Grigore Mărășanu, Viorel Coman, Locuirea în
Dumitru Unc, Reverii), Ionel Bota (Lucia Cuciureanu, poezie – O estetică a supraviețuirii - Convorbiri),
lasă apa să curgă), Dumitru Cerna (Mircea Ioan Dumitru Anghel (Dumitru Barău, Cum alegem
Casimcea, Neliniștea poemelor), Andra Popa (Vasile dragostea), A. G. Secară (Dumitru Anghel, Note de
Ursan, Florile brumei), Marina Cușa (Iulian Dămăcuș, lector), Jenică Chiriac (Mihai Vintilă, Dirijorul de
Sonia), Passionaria Stoicescu (George Terziu, Boeme și cuvinte). Poezia este semnată de Tudorița Tarniță,
alte proze scurte), Liviu Lungu (Bogdan Boeru, Victoria Milescu și Rodian Drăgoi.
Verbele). Poezie semnează: Virgil Diaconu, Adela
Popescu, Cristian Eso, Ileana Bâja, Ottilia Ardeleanu, L i t e r e, Anul XVIII, nr. 11-12 (212-213),
Ion Roșioru, Alexandra Botoșanu, Ilirian Zhupa noiembrie - decembrie 2017, Târgoviște. Remarcăm
(traducere de Luan Topciu), iar proză: Ștefan Cucu, eseurile și comentariile realizate de Tudor Cristea,
Carol Feldman, Ioan Florin Stanciu, Liviu Lungu, Plăcerea de a zgâria limuzine (editorial) și Radu
Gheorghe Șeitan, Ștefan Negrișan. Cârneci, iubind iubirea, Barbu Cioculescu, Pentru cine
scriu? Liviu Grăsoiu, Repere bibliografice
Întrezăriri, Anul VI, nr. 20, decembrie 2017, voiculesciene: anii 1918 și 1927, Marin Iancu, Lectura
Pârscov. Remarcăm comentariile realizate de Gheorghe – conexiuni universale, Mihai Stan, Henri Zalis – o
Postelnicu (Viața culturală pârscoveană între cele două istorie sinceră a literaturii române, critica literară, de
războaie mondiale), Aurel Botan (Preoți buzoieni, Iordan Datcu (De la o carte la alta), Lina Codreanu
apărători ai ortodoxiei în perioada comunistă), (Romanul experienței sau bildungsjurnal), Dumitru
Constantin Costea (Semnificația lunilor anului în Velea (Despre moft, mofturi și interpreți), Ana Dobre
tradiția și cultura populară - III), Aida-Oana Drugău (Savian Mur, Târâtoare), Florentin Popescu (Radu
(Lumea de basm și de poezie a datinilor de iarnă), Theodoru, Convorbiri cu Mircea Coloșenco și Eugen
eseurile, de Enache Necula ( Să mulțumim Domnului!), Zainea), Titi Damian (Elena Bolânu, De ce s-au supărat
Iuliana Tăbăcaru (Nu-i timp…), microeseurile lui Lucian păpușile), Daniela-Olguța Iordache (Marin Ioniță,
Crețu (Bucuria de a citi, Odă unei case vechi, Prin Călare pe vânt), Niculae Ionel (Constantin P. Popescu,
cultură, spre Dumnezeu). Vorbele și tâlcurile lui I. Anul tăcerii și alte povestiri), Dorin N. Uritescu
Nedelea se referă la Pământ latin, iar Documentele (Violeta Calfa Dinu, Voință și Destin). Semnează
Pârscovului ne sunt puse la dispoziție tot de Ilie poezie: Andra Podaru, George D. Piteș, Grigore
Mândricel. In memoriam Gheorghe Stroe scrie Victoria Grigore, Marguerite de Navare și Clément Marot
Milescu, iar Constantin Costea realizează profilul a (traducere de Paula Romanescu), iar proză: Adrian
Două pilduitoare personalități ale comunității sătești. Munțiu, Ștefan Dorgoșan, Ion Mărculescu, Claudiu
Critica literară aparține lui Tudor Cicu (Gheorghe Nicolae Șimonați.
Postelnicu, Lumina cuvintelor) și Gheorghe Postelnicu
(Titi Damian, Fidelitatea memoriei colective – de la Mărturii culturale, Anul II, nr. 4 (8),
Colchida din Curbura Carpaților, la Athosul octombrie - decembrie 2017, Satu Mare. Remarcăm
românesc). Vizavi de Lumina cuvintelor, Dumitru K eseurile realizate de Aurel Pop, De la revoluție la…
Negoiță face scrisoare către vecinul său Gheorghe revoluții, Viorel Câmpan, George Pop de Băsești,
Postelnicu. Poezia e semnată de V. Voiculescu, Nicolae secvențe din legăturile lui cu Sătmarul, Cristina Boloș,
Gâlmeanu, Tudor Cicu, Sergiu Coloșenco, Mihaela Ziua Domnului și Cina Domnului, Lucia Pop, Orașul –
Aionesei, Lucian Crețu, Paul Vladimir Panait, Mihai muzeu etnografic viu, critica literară făcută de Liviu
Horga, Elena Stroe-Otavă, Nicolae Pogonaru, Marin Chiscop (Paul Lucian Letzner, Fericirea vine cu
Ifrim, iar proza, de Lucian Crețu. ascensorul), Mircea Bostan (Despre Bacovia într-un
timp al tehnologizării și neșansa sufletului cybernetizat
L i t e r a 1 3, Anul IV, nr. 13 / 2018, Siliștea. de a tangențializa poezia), Icu Crăciun („Revanșa
Eseurile din acest număr sunt realizate de Mihai Vintilă, postumă” a lui I. D. Sârbu în viziunea lui Nicolae
De 13 ori Litera 13 și Mic tratat pentru leneși rafinați, Oprea), Adrian Botez (Liviu Ioan Stoiciu, Transfer),
Al. Florin Țene, Mitul EDEN-ului în universul poetic al Mihaela Meravei (Mihai Vintilă, Dirijorul de cuvinte),

71
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Cristina Ștefan (Cornel Galben, Poeții Bacăului la Mioara Bahna (Stan V. Cristea, Marin Preda. Repere
început de mileniu: debuturi 2000-2010). La Medalion biobibliografice și Mihai Merticaru, Zbor lăuntric),
Gheorghe Glodeanu contribuie: Aurel Pop cu Cristina Ștefan (Ioan Prăjișteanu, Prizonierul cercului și
consemnarea unui interviu, iar cu comentarii: Alexandru Elisabeta Iosif, Globul de cristal), Ioan Țicalo
Zotta (Printre colegi și prieteni), Vasile Sălăjan (Gheorghe Ungureanu, În umbra luminii), Adrian Țion
(Gheorghe Glodeanu între criticii de la Tribuna), (Dumitru Toma, Sitarul străveziu), Daniel Nicolescu
Gheorghe Pârja (Profesorul de Eliade). Semnează (Cornelia Ichim-Pompiliu, Jean Marais nu plânge
poezie: Nicolae Silade, Ștefan Aurel Drăgan, Ileana niciodată), Tudor Cicu (Nicolae Pogonaru, Gravuri de
Pop-Nemeș, Dana Criste, Irina Lucia Mihalca, Cecilia ocazie), Emil Bucureșteanu (Natalia Rusu, Altfel de
Ștefan, Dorel Cosma (tradus în italiană de Livia amintiri), Artemisia Ignătescu (Decebal Alexandru
Mărcan), Tino Villanueva (traducere de Olimpia Iacob), Seul, S-au deschis „Porțile Cerului”). Semnează
iar proză: Corneliu Balla. poezie: Dan Sandu, Nicolae Mihai, Mihaela Aionesei,
Cătălin Negoiță, Tani-Laurențiu Paraschiv, Iris Adina
O r a ș u l, Anul XI, nr. 42-43 (2017), Cluj- Morar, Livia Ciupercă, Dan Movileanu, iar proză: Ioan
Napoca. Editorialul, Precizări privind „războiul Țicalo și Daniel Dragomirescu.
informațional” contemporan și comentariul,
Dezinformarea și centenarul Marii Uniri aparțin lui Pro Saeculum, Anul XVI, nr. 7-8 (123-124), 15
Ioan-Aurel Pop. Negoiță Lăptoiu prezintă Terra magica septembrie - 1 decembrie 2017, Focșani. Centenarul
– expoziție de ceramică Ernest Palkó, iar Marcel Întregirii este marcat de Ion Șt. Baciu (Să nu uităm
Mureșeanu, cu ale sale Monede și monade, rămâne tot odiseea Transilvaniei! Și istoricul Tratat de pace din
sceptic sub acoperire. Eseuri realizează: Titu Popescu, 1920 de la Trianon - II), Ioan Scurtu (2 decembrie 1918
Linia ondulată în arhitectură, Constantin Zărnescu, – autonomia Basarabiei, primul pas spre Marea Unire).
Traian, părintele cuceritor și aurul dacilor și Ana Remarcăm, apoi, eseurile: Recviem pentru 2017,
Fabian, Mie drag…„Orașul”. La raftul cu cărți își aduc editorial de Rodica Lăzărescu, De la scara lui Hasdeu
contribuția: Z. Constantin (arh. Beniamin Micle și Petre din Buzău la Iașul „străduțelor subtile” de Magda
Cichirdan, Tiparul bisericesc la români), Constantin Ursache, „Opriți-l până mai e vreme…” de Liviu Ioan
Zărnescu (Ana Olos, Mihai Olos la povești în Casa de Stoiciu, De la „Galaxia Grama”, la „Corul morilor de
paie, visând la Orașul-Sat universal), Mircea Popa vânt” Theodor Codreanu, Despre avangardă, între
(Bogdan A. Ghibu, Reversul medaliei și Ioana Heidel, Dumitru Crudu și frații Vakulovski de Cornel
Mi-a plăcut culoarea), Titu Popescu (Adrian Popescu, Ungureanu, Constantin Severin. De la „apocalipsa
Grădina cu statui). Semnează poezie: Constantin sensului” la „sfârșitul rostirii” de Gina Puică,
Cubleșan, Constantin Rîpă, Mariana Bojan, Ioan Baba, Nietzsche rămâne de descoperit de Petre Isachi,
Iulia Iacob, Mihai Gligan, Ioana Redinciuc, Fatma Fragmentul din piesa Cortina de Dumitru Radu
Candil (traducere de Sânziana Mureșeanu), iar proză: Popescu, paginile de istorie literară: Opera lui Eugen
Adrian Țion. Schileru de Valentin Popa, interviurile Rodicăi
Lăzărescu cu Alecu Ivan Ghilia și al lui Marian Voican-
P l u m b, Anul XIII, nr. 129, decembrie 2017, Ghioroiu cu Gheorghe Zamfir și critică literară de
Bacău. Eseurile și comentariile din acest număr aparțin Andrei Moldovan (Gabriel Chifu, Ploaia de trei sute de
lui Mihai Buznea, Pomana porcului și Frumusețe zile), Nicolae Dan Fruntelată (Liviu Ioan Stoiciu, Efecte
crepusculară, Liviu Chiscop, Bacovianismul – sinteză 2.0 și Lina Codreanu, Poștalionul și Proprietarii de
ingenioasă a principalelor curente moderniste (4) și amintiri), Dumitru Hurubă (Magda Ursache, Literatura
Eminescu – 168, Mircea Bostan, Să ne amintim cu bune și… nebune), Diana Dobrița Bîlea (Viorel
despre…, Cornel Galben, temeiuri folclorice în poetica Savin, Cinesunta), Ciprian Chirvasiu (Paul Spirescu,
eminesciană, Dumitru Brăneanu, De la comunism la Trepte), Cornel Galben (Rodica Dascălu, Infinita
globalizare, Constantin Vorniceasa, Niște anomalii iertare).
intolerabile, Eugen Verman, Vremea colindelor, Doru
Ciucescu, De ce Australia ca destinație turistică?, Revista Nouă, Anul XIV, nr. 6(103) / 2017,
Adrian Lungu, Panciu în sărbătoare culturală, Romulus Câmpina. Remarcăm eseurile: Despre scriere incluzivă
Dan Busnea, Reflecții și stări la început de an nou. (editorial) de Florin Dochia, Cum să fii un mare scriitor.
Cornel Galben face un profil-evocare personalității 22 de lecții de la Stephen King (Tălmăcire de Mioara
culturale care a fost Mihai Drăgan (1937-1993). Critică Pavelescu), Despre SUFLET în timpul vieții omului și
literară realizează: Grigore Codrescu (Antologie de după moartea acestuia de Ioan Romeo Roșiianu, În
poezie și proză – Lira 21, selecție de Cristina Ștefan; zodia idealului feminin (3) de Oana Merca, comentariul
Gheorghe Andrei Neagu, Purtătorul de cruce și lui Serghie Bucur, Revista Nouă - 100, critica literară
Poemele din templu), Elena-Ruxandra Petre (Gabriela realizată de Mioara Bahna (Varujan Vosganian, Copiii
Gîrmacea, Case memoriale din județul Bacău), Mihaela războiului), Constantin Trandafir (Dionisie Duma, Un
Meravei (Silvia-Ioana Sofineti, Desculț în mileniul III), alt popas, Mirela Ianuș Dinga, Armistițiu cu timpul, Dan

72
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Vîță, Dosar de beatificare), Florin Dochia (Liana Leonte. Dialogurile sunt purtate de Oana Enăchescu cu
Sabău, Vreme de dragoste, Coca Popescu, Nopți violet, Eugen Munteanu, Tudor Petcu cu Ioan-Aurel Pop,
Laurențiu Damian, Cioburi de viață), Codruț Rodica Lăzărescu cu Alecu Ivan Ghilia și Nicolae
Constantinescu (Cristina-Gabriela Dinu, Radu Tudoran, Busuioc cu Dragoș Pătrașcu. Dintre criticii literari
între biografie și destin), Ioan Romeo Roșiianu (Nadia menționăm pe Ștefan Afloroaei (Lev Tolstoi,
Urian Linul, Povești din sate, Mioara Bahna, Dublin – Spovedanie), Anastasia Dumitru (Ismail Kadare,
miracolul normalității), Diana Trandafir (Marieta Spiritus), Ioan Răducea (Iurie Colesnic, Generația
Rădoi, Copilul postum), Romeo Aurelian Ilie (Eduard Unirii), Ioan Holban (Constantin Cubleșan, În marea
Zelle, Umbre violet) Daniel Marian (Corin Culcea, dezordine a lumii, Daniela Varvara, Lodebar), Adrian
Templul meu), Ana Dobre (Liliana Popa, Luna nu intră Alui Gheorghe (Radu Cernătescu, Antiparadisul lui
niciodată pe fereastră). Poezia e semnată de Diana Mihai Eminescu, Emil Nicolae, Suflet prădător, Daniela
Trandafir, Camelia Florescu, Silviu Dachin, Codruț Varvara, Lodebar, Ioan Iacob, Arc poetic transatlantic:
Radi, Lucian-Victor Bota, Marian Hotca, Valeriu Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe, Mirela
Valegvi, F. M. Ciocea, Cecilia Costache, Ștefan Al.- Stănciulescu O legătură inexplicabilă).
Sașa, iar proza, de Iulian Moreanu, Vasile Larco și Ioan
Romeo Roșiianu. Scrisul Românesc, Serie nouă, Anul XVI, Nr. 1
(173), 2018, Craiova. Mihai I, ultimul rege al României
Salonul literar, Serie nouă, Anul XX, Nr. 95/ este editorialul realizat de Florea Firan. Celelalte eseuri
2017, Odobești. Comentariile din acest număr sunt sunt: Despre un rege reintrat în istorie, fără patimă și
realizare de Liviu Ioan Stoiciu, Se consideră inoportună fără părtinire de Adrian Cioroianu, Scrierea captivă de
schimbarea denumirii străzii Mircea Vulcănescu, Ioan Lascu, Tragedia morții de Dumitru Radu Popescu,
„întrucât Mircea Vulcănescu a fost o personalitate Ordinea divină a cuvântului de Gheorghe Simon,
reprezentativă a culturii române”, Isabela Vasiliu- despre conservatori și conservatorism de Mihai Ene,
Scraba, Emil Cioran despre Mircea Vulcănescu într-un Ne-a părăsit Jean d’Ormesson de Dumitru Radu Popa și
text cenzurat în post-comunism, Alex Ștefănescu, Tradiția iei românești de Julia Popescu. Remarcăm apoi
Despre Doina lui Eminescu, Doina Ruști, Cum știi dacă corespondența: Mircea Eliade – Marin Sorescu, critica
ai talent literar, Radu Borcea, Regal literar la Panciu, literară făcută de Constantin Cubleșan (Mihai
Dan D. Iacob, Hegel despre iubire. Critica literară este Eminescu, O sută și una de poezii), Gabriela Rusu-
făcută de Ioan Holban (Liviu Ioan Stoiciu, Ajuns din Păsărin (Marta Petreu, Acasă, pe Câmpia
urmă), Mișu Vladimirescu (Gheorghe Andrei Neagu, Armaghedonului), Oana Băluică (Constantin
Tabăra damnaților), Octavian Constantinescu (Adrian Bărbulescu, România medicilor. Medici, țărani și igienă
Botez, 155 de povestiri scurte și ultrascurte), Petrache rurală în România de la 1860 la 1910), Cezar Avram
Plopeanu (Constantin Schifirneț, Modalitatea (Dan Botez, Ion Gheorghe Maurer, un intelectual la
tendențială), Lucian Strochi (Mihai Niculiță). Poezie poarta comunismului), Rodica Grigore (José Saramago,
semnează: Ioan Toderiță, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Călătoria elefantului), Dan Ionescu (Florentin Popescu,
Ionel Nistor, Th. Gh. Cristea (!), Boris Marian Mehr, Povestiri din Anul Cocoșului de Foc), poezie semnată
Traian Vasilcău. Alte texte importante din revistă, de Andrei Codrescu, Adrian Sângeorzan, Gela Enea,
nefiind semnate, nu le-am prins în prezentare. La Mihai Duțescu, Victor D. Pena și proză de Carmen
Festivalul Internațional de Creație Vrancea literară s-au Firan.
dat 42 de premii. Nu cred că domnul Culiță Ioan
Ușurelu a omis vreo carte primită pentru concurs… Sintagme literare, nr. 1 (30),ianuarie 2018,
Dudeștii Noi. Conform rubricilor avem la poesis: Ana
S c r i p t o r, Anul IV nr. 1-2 (37-38), ianuarie- Podaru, Ana Pop Sîrbu, Angi Melania Cristea, Carmen
februarie 2018, Iaşi. Poemul desenat de Vasilian Doboș Secere, Constantin Butunoi, Cristian Lisandru, Dan
aparține lui Cristian Simionescu. În continuare, poezia Rotaru, Daniel Lăcătuș, Daniela Bârzu, Elisabeta
este semnată de Doina-Rândunica Anton, Cornelius Bogățan, Gabriel Gherbăluță, Gabriela Ana Bălan,
Drăgan, Ion Hadârcă, Ioan Es. Pop, Iossif Ventura Liuba Liubastra Botezatu, Liviu Vișan, Lucian
(prez. și trad. de Denisa Crăciun), iar proza, de Grigore Mănăilescu, Luminița Zaharia, Mariana Cornea, Marius
Chiper, Vasile Iancu, Vlad Stanomir. Eminesciana este Ganea, Mihai Marian, Ovidiu Cristian Dinică, Raul
realizată de Valentin Coșereanu (Eu le ofer o șansă de-a Sebastian Baz, Toni Constantin Georgescu, Valeriu
rămâne…), Traian Diaconescu (Eminescu și tîlcul Marius Ciungan, Vivian Milivoievici, proză: Cristian
fabulei lui Menenius Agrippa), Tereza Kortusová Lisandru, Ladislau Daradici, Sonia Kalman, Veronica
(Romantismul ceh și românesc – Karel Hynek Mácha și Baciu, atelier critic: Adrian Dinu Rachieru (Marcel
Mihai Eminescu), Nicolae Mareș (Mihai Eminescu în Mureșeanu, Voi plăti pentru faptele mele și Teama),
limba polonă sau despre iubire la romanticul român și Daniel Marian (Valeriu Bârgău, Alfabetul straniu în
la unii poeți polonezi). La Chestionar la semicentenar care vă vorbesc, Lucian Avramescu, Bună seara, iubito,
(formulat de Lucian Vasiliu) răspunde Elena Chiriac Anghel Dumbrăveanu, Curtea retorilor, Mariana

73
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018
Pândaru, Ferigi înzăpezite, Ioanid Romanescu, Comentariul, Poetul optzecist L. I. Stoiciu vs. poezia
Trandafirul sălbatic), Ionel Bota (Mihaela Oancea, Într- tânără de azi, aparține lui Virgil Diaconu.
un timp fără maluri, Corina Monea, îmi iau pantofii,
sufletul, rujul, dispar, Ionel Panait, Prin zodii, Traian Vatra veche, serie veche nouă, anul IX, nr.
Filip, Amar), Emil Istoceanu (Al. Florin Țene, La braț 12(108), decembrie 2017, Târgu Mureș. Din acest
cu Andromeda), Gabriela Ana Bălan (Silvia Cinca, număr remarcăm comentariile lui Ioan Aurel Pop,
Aripi în beznă), Katya Kelaro (Ana Pop Sîrbu, versuri Transilvania, starea noastră de veghe (X) și al Milenei
& Ilie Gyurcsik, reversuri), Mihai Marian (Geo Munteanu, Trăiască România Dodoloață, eseul lui
Galetaru, Iarna cireșelor amare), interviu: Ion Cristofor Aurel Codoban, Amurgul iubirii (XLV) și critica literară
în dialog cu Daniel Onaca, aforisme: Zeno Halupa, iar realizată de Georgiana Căliman (Ana Blanndiana, 100
la Curțile dorului Ion Căliman vine cu Poezia de poeme), Iulian Chivu (Adrian Munteanu, Fluturele
ritualurilor de însănătoșire. din fântână), Cristina Sava (Alexandru LeCitoyen,
Entre deux rivages/ Între două țărmuri), Andrei Pogány
Tecuciul literar și artistic, Serie nouă, Anul (Stejărel Ionescu, Izvorul de lut), Mirela-Ioana Borchin-
XI, nr. 47, decembrie 2017. Editorialul, Soarta Dorcescu (George Schinteie, 68 de poeme cu fereastra
scriitorului român din provincie, aparține lui Dan deschisă), Gligor Hașa (Camelia Ardelean, Ecouri din
Movileanu, iar 11 ani de cultură, drum spre nemurire tenebre), Mihaela Roșu Bînă (Cornelia Pantazi Tudor,
scris de Eleonora Stamate se constituie ca un al doilea Taine în vis), Livia Fumurescu (Radu Ciobanu,
editorial. Din bogatul sumar remarcăm eseurile: Călărețul de fum), Adrian Țion (Vasile Dragomir,
Leonida Lari – un „plâns de lumină”. Voci basarabene Zeghea), Mihaela Meravei (Silvia-Ioana Sofineti,
și Mihai Cimpo(i)eticul și cuprinderea vidului Desculț în mileniul III – la această carte, în numărul de
demiurgic de Adrian Dinu Rachieru, Efectele pe noiembrie 2017 al revistei, p. 52-53, face cronică și
alcoolismului intelectual (III) de Petre Isachi, Eminescu Tudor Cicu), Ioan Mancaș (Nicolae Băciuț, Între lumi.
și Petică: Sub semnul lui Eros de Doru Scărlătescu, Convorbiri cu Nicolae Steinhardt și Răzvan Ducan,
Primul război mondial – traversarea unui labirint. Dicționarul de lucși), Mircea Daroși (Iacob Naroș, Liviu
Experiențe și revelații de Ana Dobre, „Lipsa cea mai Rebreanu și Cuibul visurilor), Tamara Constantinescu
grea” – iubirea. Centenar Alexandru Piru de Ioan (Alexa Visarion, Împotriva uitării). Poezia este semnată
Dănilă, comentariul lui Daniel Mazilu, Pedagogia de George Filip, Mihaela Albu, Daniel Drăgan (inedit),
Rugului Aprins, critică literară realizată de A. G. Secară Ion Pachia-Tatomirescu, Dumitru Ichim, Nicolae
(Eleonora Stamate, Metamorfozele sinelui), Marc Văleanu Sârbu, George Anca, Liliana Popa, Mihai
Sebastian (Valentin Talpalaru, Scara lui Rodion), Merticaru, Miron Țic, Felix Sima, Gela Enea, Daniela
Picrophonios (Ionel Necula, Liești. Satul dintre grinduri Gîfu, Grigore Avram, Nicoleta Crăete, Iulia Ionaș,
și cuhalm), Mariana Constantin (Ghiță Nazare, Cronici Laurian Lodoabă, Constantin Dumitrescu, Emilia
optimiste), Vasile Sevastre Ghican (Stan M. Andrei, Amariei, Vasile Larco, iar proză, de Angela Burtea,
Cartea cu dascăli), Valeriu Valegvi (Eleonora Stamate, Nicolae Suciu, Mihaela Rașcu.
Metamorfozele sinelui), aforismele lui Dan Movileanu,
poezie semnată de George G. Asztalos, Carmen Secere, Cititorul de reviste
Geo Galetaru, Valentina Becard Bișog, Darius
Lăzărescu, Vintilă Horia, Eleonora Stamate, Mirela
Ianuș Dinga, Ștefan Petică, iar proză, de Adrian Alui
Gheorghe, Theodor Parapiru, Nicolae Mihai, Carmen
Huzum.

URMUZ, seria a doua, anul IV, nr. 11-12,


2017, Câmpina. Acest număr este deschis cu eseul lui
Gaston Bachelard, Poetica spațiului (tălmăcire de Florin
Dochia). Cronici literare realizează Florin Dochia
(Corina Monea, îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar),
Mioara Bahna (Petrache Plopeanu, Neolitice), Romeo
Aurelian Ilie (Laura Cătălina Dragomir, Cântecul
triumfal al înmormântărilor cântate), Mihaela Meravei
(Teo Cabel, Labirintul), iar poezia este semnată de Ioan
Romeo Roșiianu, Mihaela Aionesei, Silviu Dachin,
George G. Asztalos, Oana Cătălina Bucur, Irina Lazăr,
Gabriel Gherbăluță, Mihaela Oancea, Liuba Liubastra
Botezatu, Adela Ifrim, Ioana-Camelia Sîrbu, Nazmi
Ağil (prezentare și tălmăcire de Adriana Bulz).

74
Spații culturale nr. 56, ian./febr. 2018

Râmnic, mon amour!


Mai vine câte-o iarnă incertă peste noi, că nu știi dacă-i toamnă ori început de primăvară. Cam
cum se întâmplă de data aceasta în târgul sărat, unde cenușiul urlă a pustiu încolăcit, cu
câinii maidanezi, pe străzile unde nici sticle nu se mai sparg, de ani buni. Târgul își vede de-
ale lui, bătrânește, iertându-se de greșeli în fumul gros de tămâie și-n mirosul de colivă
care-a intrat până și-n pereții clădirilor. Din când în când, se mai trezește câte-un glas pe
care nimeni nu-l recunoaște, să strige în urechile înfundate cu bumbac, pe sub fesurile
tricotate, că orașul e, de fapt, închis (nu ca Bucureștiul comunist, în care nu puteai intra
decât prin PCR - adică pile, cunoștințe și relații) ci, mai exact, ca un cimitir ori ca o
închisoare.
De intrat/venit aici ori de sporit natalitatea, slabă speranță. Fără întreprinderi – deci
fără oferte de muncă – fără cine știe ce natalitate (mai are curajul vreo râmniceancă fără
etnie să nască în ziua de azi?), fără potențial turistic, fără… (lista ar putea fi nesfârșită),
târgul e sortit să nu mai primească „sânge proaspăt”, „venetici” care să sporească procentul
demografic al sărăciei postrevoluționare, tineret dornic să-și găsească norocul departe de
părinți sau măcar foști cetățeni ai urbei, plecați prin cele străinătăți și gata să se întoarcă,
nostalgici, la rădăcini. Evident, nici tinerii, nici bătrânii, nici plecații, nici nostalgicii nu se
mai întorc. E ca și când aici ar fi intrarea în infern: „lasciate ogni speranza…” și e clar,
trebuie făcut drumul înapoi, iar Râmnicul șters dintre posibilele destinații. De aceea,
probabil, puține trenuri mai opresc în gara noastră mică, dar și acelea se umplu cu navetiști
la Buzău, Focșani sau unde-o fi rost de câștigat o pâine, că, la noi, Domnul cu mila.
Târgul moare încet, populat cu bătrâni în acte ori numai la suflet. Se cerne liniștea
uitării peste ei, ca-n poemul lui Corneliu Coposu. Evenimente sunt puține: mai trece câte-o
ploaie, mai trece câte-o zăpadă amăgitoare, repede intrate în setea asfaltului, în pământul
sătul de pașii care-l frământă fără sens. Mai bate vântul uneori, mișcând cârdurile de ciori
de la gară spre centru și mai la vale, spre busturile celor doi poeți fără nicio legătură unul cu
altul și amândoi cu cititorii din târg. Senzația că te afli într-o carceră răcește și mai tare
sângele, oricum prea leneș în artere. În trecut, închisoarea (semimuzeu, astăzi) era populată
doar cu deținuți aduși din afară; peste vreme, zidurile ei au început să depășească perimetrul
inițial, curtea interioară a câștigat, pas cu pas, spațiul citadin, de la câmpia dincolo de care
se întinde Brăila, până la malul abrupt și plin de gunoaie al râului Râmnic, de la stadion
până, hăt, în altă câmpie, la fel de monotonă și cu orizont oricum de neatins. Acum toți
suntem înlăuntrul închisorii-muzeu, chiar dacă zidurile nu se văd, chiar dacă n-avem
gardieni care să ne numere pașii prin spațiul dilatat al curții interioare.
Turlele celor peste 25 de biserici străpung ceața care devine tot mai deasă, pe măsură
ce adună toate respirațiile celor încă mișcători sub ea. Dar bătaia clopotelor nu mai este de
chemare, ci, tot mai mult, de înștiințare: iată, a mai trecut cineva dincolo, peste pragul dintre
o viață care seamănă cu moartea și moartea cea adevărată. A mai trecut și va mai trece, până
ce orașul va deveni unul gol.

Valeria M.T.

75