Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subiecte TDG
Subiecte TDG
I NOŢIUNEA DREPTULUI
l. SENSURILE ŞI ETIMOLOGIA TERMENULUI "DREPT". SENSUL FILOSOFIC ŞI SENSUL
JURIDIC. Termenul "drept" poate fi înţeles în două sensuri, care acoperă două realităţi distincte.
a) DREPTUL FILOZOFIC. În limbajul filosofic care s-a conturat treptat, pornind de la ideile lui
Aristotel şi Platon, dreptul este conceput în sensul de justeţe, echitate. În acest sens, prin drept înţelegem
îndatorirea de a da sau a recunoaşte fiecăruia ceea ce îi aparţine sau i se cuvine. Sensul acesta este
prezentat şi în operele jurisconsulţilor romani, în lucrările lor de bază dintre care amintim: "Instituţiile'',
,,Digestele", "Questiones", "Response", "Definiţiile''.
b) DREPTUL JURIDIC. Cât priveşte sensul juridic al termenului şi aici va trebui să facem o distincţie şi
să deosebim dreptul obiectiv de dreptul subiectiv.
Distincţia dintre sensul filosofic al termenului "drept'' şi sensurile juridice ale lui constă în faptul că, pe
câtă vreme sensul filosofic presupune o acţiune internă a ceea ce este just sau injust în sfera afectivă a
indivizilor, sensurile juridice nu cer din partea subiecţilor cărora li se adresează decât supunerea la
perceptele lor (a normelor) fără a pretinde o adeziune internă, de conştiinţă. Sensurile juridice ale
termenului "drept" lasă individului o libertate de critică a dreptului în vigoare şi de eventuale propuneri
pentru schimbarea normelor existente sau modificarea lor.
Dreptul subiectiv: constă în prerogativa recunoscută de lege titularului unui drept în virtutea căreia acesta
poate şi trebuie să aibă o anumită conduită şi să ceară şi celorlalţi să aibă o conduită adecvată dreptului său
sub sancţiunea prevăzuta de lege pentru valorificarea unui interes personal, născut, direct, legitim şi juridic
protejat în acord cu interesele generale ale societăţii, este ceea ce depinde de voinţa noastra. Drepturile
subiective decurg din dreptul obiectiv.
Dreptul obiectiv: reprezintă totalitatea normelor juridice impuse la un moment dat în societate a căror
încălcare atrage după sine forţa de constrângere a statului, este ceea ce există independent de voinţa
noastră. Dreptul obiectiv, privit ca un ansamblu de reguli de conduită, este menit să reglementeze viaţa
oamenilor grupaţi în societate .
Aspectele dreptului obiectiv. Dreptul obiectiv poate fi privit sub dublu aspect: aspectul static al dreptului-
consta in ansamblu de izvoare (acte normative,obiceiuri,practică judiciară), şi presupune cercetarea, descrierea,
sistematizarea formelor sub care se prezintă regulile de drept; aspectul dinamic al dreptului-reprezinta
formele prin care se realizează dreptul precum şi autorităţile (organele de stat) care sunt competente să
utilizeze aceste forme.
Dreptul pozitiv. Reprezinta totalitatea normelor de drept care sunt în vigoare la un moment dat şi care se
aplică într-o anumită ţară.
2. DREPTUL CA OBIECT DE STUDIU AL ŞTIINŢEI. Ştiinţa reprezintă un sistem de cunoştinţe
despre natură, societate şi gândire, format în mod istoric şi care se dezvoltă pe baza practicii sociale.
Există o multitudine de ramuri ale ştiinţei: ştiinţe ale naturii(fizica. chimia), ştiinţe particulare ale omului şi
ale societăţii(etnografia, psihologia, sociologia, ştiinţa dreptului-dreptul, conceput ca totalitate a normelor
juridice impuse în societate), ştiinţe generale(logica, matematica), ştiinţe ale acţiunii (ştiinţe tehnice,
medicale, educaţionale). Graniţele dintre ştiinţe nu sunt fixe. Adâncirea specializării şi necesitatea integrării
rezultatelor cercetării au dus la apariţia unor ştiinţe de graniţă sau de contact (biochimia, astrofizica).
Ştiinţa dreptului are şi ea mai multe subdiviziuni. Dreptul şi fenomenele juridice pot fi studiate fie în
ansamblul lor, fie în evoluţia lor istorică concretă, fie pe anumite părţi care grupează normele, instituţiile şi
ramurile de drept care au anumite trăsături specifice. În normele de drept îşi găsesc expresie şi elemente ale
activităţii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor, aplicarea
constrângerii, denumite in mod generic juridice. Acestea sunt: raport juridic-un raport social, reglementat
de norme de drept; act juridic-un act care produce consecinţe pe planul dreptului; fapte juridice-acele
evenimente şi acţiuni care, potrivit normelor de drept, dau naştere, modifică sau sting un raport juridic. Din
această cauză şi diferitele subdiviziuni ale ştiinţei dreptului se mai numesc şi ştiinţe juridice. Într-un
1
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
anumit fel şi ştiinţele juridice pot fi privite ca, ştiinţe de graniţă. Dacă pornim de la clasificarea
exemplificativă a ştiinţelor făcută mai sus, unele dintre ştiinţele juridice se integrează atât în categoria
ştiinţelor particulare ale omului şi societăţii, cât şi în categoria ştiinţelor acţiunii, unele ramuri ale ştiinţelor
juridice putând fi privite ca ştiinţe administrativ-organizatorice. De asemenea, unele dintre ştiinţele
auxiliare, după cum se va vedea, au caracterul unor ştiinţe de contact sau de graniţă: medicina legală,
statistica judiciară etc.
Specificul ştiinţelor juridice, în comparaţie cu alte ştiinţe despre om şi societate, constă în faptul că
ele studiază atât aspectele legate de drept şi de cele trei puteri ale statului: legislativă, executivă şi
judecătorească, cât şi normele de drept cuprinse în actele normative în vigoare.
Ştiinţele juridice se pot împărţi în trei categorii: cele care studiază dreptul în ansamblul lui (TGD,
filosofia dreptului, sociologia juridică.); ştiinţele juridice istorice(al căror obiect îl formează studiul
dreptului în evoluţia sa istorică, concretă); ştiinţele juridice de ramură (care studiază diferite categorii ale
normelor de drept, grupate pe baza obiectului lor comun).
II. DREPTUL SI STATUL.Legaturile dintre stat si drept. Dreptul este strans legat de stat.
Termenul de stat circula mai ales in doua sensuri: Intr-un prim sens istorico-geografic, prin stat intelegem
populatia organizata pe un anumit teritoriu delimitat prin frontier recunoscute pe plan international. In
acest sens notiunea de stat este sinonima cu cea de tara; Un al doilea sens al termenului de stat ar fi cel
politico- juridic. Stat = Puterea publica ca forma oficiala a puterii politice este acel sistem de organe
competente fiecare în sfera sa de activitate, capabile să emită pe cale unilaterală acte obligatorii care la
nevoie pot fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului necesare desfasurarii normale a
vietii în comun.
In drept intalnim frecvent expresii ca: stat ( Notiunea de stat este cea mai abstracta si poate fi
utilizata in orice imprejurare, atat cat este vorba de putere publica-privita ca o categorie speciala de oameni
investiti cu atributii de putere, cat si atunci cand este vorba de structura, de modul de organizare a puterii
publice), aparat de stat (termen care acopera acelasi continut in sensul lui politico juridic, dar privit numai
in mod structural, din punct de vedere al organizarii sale avand un aspect mai concret.) si putere de stat
(utilizata in imprejurari revolutionare cand nu se poate preciza cu claritate structura si toate formele
organizatorice pe care fortele victorioase le vor folosii in interesul lor.)
a)FORMA DE STAT=PUTERE PUBLICA. Elementele constitutive ale puterii publice, acestea sunt:
I) STRUCTURA DE STAT Desemnează organizarea puterii publice pe un anumit teritoriu, raporturile
specifice care se stabilesc intre elementele alcătuitoare ale ansamblului statal precum şi legăturile specifice
dintre întreg şi părţi. Statul unitar(Spunem despre un stat ca este unitar atunci când asupra tuturor indivizilor care
populează teritoriul, acţionează un singur rând de autorităţi publice înzestrate cu suveranitate deplina internă şi externă.); Statul
federal(Mai este numit stat unional sau compus. Este o uniune statala compusa din 2 sau mai multe state care in limitele şi
condiţiile stabilite prin constituţia federaţiei dau naştere unui stat nou numit stat federal, distinct de statele cel compun, numite
state federate.); Asociaţi de state(Sunt forme agregative asemănătoare federaţiilor cu deosebirea ca nu dau naştere unui stat
nou , dintre asociaţiile de state se enumera confederaţia de state , uniunea personala şi uniunea reala. Confederaţia de state;
Uniunea personala; Uniunea reală de state) şi ierarhi de state;(Asociaţiile de state se deosebesc de ierarhiile de state prin
faptul că in cazul primelor avem de a face cu suveranităţi egale, in timp ce in cazul celorlalte vorbim despre suveranităţi limitate.
Statul vasal; Statul protejat; Dominioanele Britanice; Teritoriile sub mandat; Statele sub tutela internaţionala)
II) FORMA DE GUVERNĂMÂNT modalitatea prin care se exercita puterea, fiind independentă de
structura de stat. Democraţia(este acea forma de guvernământ in care puterea aparţine poporului şi o exercita suveran,
după caz, prin corpul sau electoral sau corpul sau referendar. directă, reprezentativă, semireprezentativă şi semidirectă);
Monocratia (este o putere personalizata. Monocratia presupune eventual şi prezenta mai multor organe in stat numai ca in
acest caz ele au un rol pur decorativ, puterea apartine unui singur om, pricipiilor specifice democratiei i se opune autoritarismul,
ortodoxia ideologica şi exclusivismul. monarhia absoluta; Monocratia populara; dictaturile militare; Oligarhia(este acea forma
de guvernamant in care puterea este detinuta şi exercitata de un numar restrans de persoane sau familii. Acestea sunt:
2
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
3
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
grupuri etnice); domeniul cunoasterii-puterea este cautata in special sub forma prestigiului(patrimoniu,
cultura, acumulare de cunostinte); domeniul transmiterii sociale-dominatia grupurilor aflate la conducere
este mentinuta prin reproductie si conservare de la o generatie la alta(sisteme sociale, familie, mijloace de
comunicare in masa); domeniul organizarii politice si juridice – este cel in care decizia-in loc sa fie luata
astfel ca sa exprime vointa diferitelor grupuri aflate la conducere-da nastere la manipulari care permit o mai
usoara acceptare a masurilor luate de grupurile aflate la conducere.
c1) GRECIA ANTICA. ORGANIZAREA POPULATIE PE BAZA CRITERIULUI TERITORIAL:
Contextul reformelor in Grecia Antica in perioada dezvoltarii societatii scalvagiste: clase si grupuri
sociale formate din: oameni liberi, semi-liberi si sclavi; dezvoltarea mestesugurilor si comertului in dauna
agriculturii; fiecare trib avea propriul teritoriu. Odata cu dezvoltarea comertului au aparut straini de trib
care detineau mari bogatii; creste numarul sclavilor si discrepantele dintre saraci si bogati; in orase se
intaresc grupurile de mestesugari, comercianti, stapani de sclavi care vor sa ia locul vechilor nobili. In
aceasta situatie s-au impus unele reforme. Mai importante sunt cele a lui Solon si Listene
Reforma lui Solon. In aceste conditii, in Atena, apare Solon pe arena politica infaptuind o serie de reforme
care au reprezentat defapt un compromis: a dat o lovitura oranduirii primitive, dar a pastrat totusi
impartirea societatii in 4 triburi numite file si in felul acesta nu a inlaturat cu totul oranduirea primitiva.
Reforma lui Listene(Cel care a inlaturat definifiv ramasitele oranduirii primitive). El a introdus impartirea
populatiei pe baza criteriului teritorial, nimicind importanta politica a celor 4 triburi existente anterior.
Astfel intreg teritoriul Atenei a fost impartit in 10 file teritoriale iar fiecare fila a fost impartia in 3 criptii.
Astfel componenta filelor nu reprezenta o masa teritoriala compacta ci era o unitate a 3 diviziuni teritoriale.
c2 ) ROMA ANTICA. ORGANIZAREA POPULATIE PE BAZA CRITERIULUI TERITORIAL:
Contextul reformelor in Roma Antica in perioada dezvoltarii societatii scalvagiste: luptele pentru
egalitate intre patricieni si plebei; necesitatea unei legi scrise; necesitatea impartirii pamantului in mod
echitabil;necesitatea unei reforme agrare; augmentarea numarului de sclavi; dezvoltarea comertului-in
detrimentul agriculturii. In aceste conditii a aparut reforma lui Servius Tullius si Legea celor XII Table.
Reforma lui Servius Tullius a dus la destramarea vechii organizari primitive accectuand diferenta de avere,
grabind in felul acesta procesul de formare al statului sclavagist roman. El a impartit intreaga zona in 4
triburi urbane si 17 triburi rustice.
4
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
Culegerea lui Narada alta culegere de legi indiene– ea contine in mod amanuntit mecanismul judecatii in
descrierea procedurii judiciare. Tot aici apar si multe norme ale dreptului civil si penal care cuprind norme
ale viitoarelor societati feudale.
4.CHINA:
Codul legendarului imparat Mu -cel mai important cod de legi-in special un cod penal- cuprinde 3000 articole
Scoala Legistilor o scoala filosofico-juridica cu activitate legislativa importanta in China sec IV-V aChr.
Aceasta scoala a avut menirea sa dezvolte si sa perfectioneze dreptul chinez, deci a jucat un rol progresist.
PUTEREA PUBLICA IN ORIENTUL ANTIC. In ceea ce priveste puterea publica(statul), la popoarele
din Orientul Antic, trebuie subliniat faptul ca ea aparut din nevoia de a cultiva pamantul la inceput in cadrul
obstilor satesti. Organele puterii centrale erau: imparatul, magistratii-mari dregatori; micii dregatori,
aparatul functionaresc si organele justitiei.
5
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
6
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
7
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
reglementare juridică, devenind prin aceasta şi norme sociale juridice. De exemplu, domeniul ecologic, cel
al circulaţiei, al transportului şi telecomunicaţiilor etc. In general, normele tehnice conduc procesul
productiv, nerespectarea lor determinand in multe cazuri si consecinte juridice. Avand in vedere ca normele
tehnice devin rapid si norme juridice, ele aproape ca nu mai pot fi despartite (normele de protectia bancilor,
normele de tehnica contabila). Un procedeu tehnic devine norma tehnica numai in clipa in care colectivul
din una sau mai multe unitati economice s-a convins ca ele corespund necesitatilor concrete si ii
generalizeaza aplicarea in activitatea productiva.
c).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELOR OBISNUIELNICE
Moravurile şi datinile sau cu un cuvânt obiceiurile sunt o categorie foarte vastă de reguli sociale. Ele sunt
tot atât de vechi cât şi existenţa omului şi au constituit primele reglementări în colectivităţile umane.
Obiceiul se formează şi apare în mod spontan, ca urmare a aplicării repetate şi prelungite a unei conduite.
Obiceiul devine regulă intrată în viaţa şi tradiţia colectivităţii, pe care oamenii o respectă din obişnuinţă sau
din deprindere. Obiceiul are, într-un anume sens, un caracter conservator. Pe cât de încet se formează
obiceiul, pe atât de greu sau chiar mai greu încetează el de a mai acţiona, prin procesul de ieşire din uz, de
cădere în desuetudine. Ceea ce distinge obiceiul (datina sau tradiţia) de morală şi drept este natura sa mai
puţin raţională, mai puţin conştientă, natură ce decurge din chiar procesul său de formare spontană, pe când
dreptul şi morala implică un proiect conştient, raţional urmărit a fi realizat. Obiceiul continuă să existe şi în
societatea modernă şi contemporană, însă ia formă juridică într-o măsură foarte restrânsă.
Cutumele (obiceiurile juridice): sunt reguli de conduită socială care deşi nu emană de la organele statului
competente sa legifereze, ele sunt totuşi obligatorii , fiind expresia convingerii unei colectivităţi umane că
aparţin sentimentului unanim de justiţie, fiind considerate ca obligatorii printr-o practică constantă şi
îndelungată.Caracteristicile cutumei: exprima dreptul nescris; capata consistenta juridica printr-o practică
constantă şi îndelungata; niciodată cutumele nu vor putea modifica , abroga sau suspenda o normă juridica
scrisă.Rolul cutumelor(dreptului nescris) în raport cu dreptul scris. Cutumele pot juca în raport cu dreptul
scris doar un rol supletiv sau interpretativ. Niciodată cutumele nu vor putea modifica , abroga/suspenda o
normă juridica scrisă.
d).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE DE CONVIEŢUIRE
Normele de convieţuire sunt apropiate de obiceiuri şi de normele morale. În normele de convieţuire sunt
incluse normele de bună cuviinţă, normele protocolare, de politeţe, de curtoazie, toate fiind foarte
numeroase şi prezente în viaţa de zi cu zi. Astfel, calitatea sau trăsătura distinctă a acestor norme este dată
de aprecierea sau preţuirea reciprocă a persoanelor, preţuire exprimată prin “stima”, “consideraţia” sau
“respectul” ce şi-l datoresc una alteia. Aceste norme pot contribui la întreţinerea raporturilor interumane, a
convieţuirii, dar aportul lor este redus, uneori numai formal, dacă nu sunt dublate de motivaţii morale
puternice. Tot în categoria acestor norme de convieţuire sunt incluse şi diferite reguli de cultură, igienă, de
bunăcuviinţă şi comportament “civilizat”, formate sub presiunea grupului. Un segment important al
normelor de convieţuire socială este cel al deontologiei profesionale (ex. în lumea medicală sau în mediul
cadrelor didactice). Specificul comun al acestor norme este faptul că ele depind mai mult de uzaje decât de
morală sau drept, ele se formează treptat, spontan şi nu sunt creaţia imediată a unei organizaţii. Însă la un
moment dat, ele pot fi colectate şi înscrise într-un statut. În anumite condiţii poate interveni o
reglementare juridică, printr-un act normativ, astfel încât norma de convieţuire socială capătă şi forţă
juridică şi devine astfel şi o normă juridică.
e).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE ORGANIZAŢIILOR NESTATALE.
Astfel de organizaţii sunt: partidele politice, asociaţiile civile, organizaţiile apolitice, organizaţiile fără/cu
scop lucrativ, firmele comerciale, societăţile mixte, organizaţiile de tip cooperatist, uniunile profesionale,
ligile, asociaţiile, cluburile sportive sau de petrecere a timpului liber, organizaţiile ştiinţifice, culturale etc.
Normele acestor organizaţii sunt tot nejuridice, dar totodată foarte importante, deoarece prin ele se
stabileşte cadrul de organizare şi funcţionare, raporturile dintre membri. Organizaţiile mai sus amintite îşi
8
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
elaborează norme cu caracter statutar, instituţional şi convenţional (sunt adunate în statute, convenţii, acte
de instituire). O categorie de norme nejuridice, dar asemănătoare acestora, sunt normele sau regulile
jocurilor sportive care se conduc după principiul corectitudinii, fair-play-ului, cu arbitri judecători în
aplicarea lor etc. Normele organizaţiilor nestatale sunt asemănătoare celor juridice, atrăgând chiar sancţiuni
pentru nerespectarea lor, însă nu pot fi confundate cu normele juridice, pentru că le lipseşte ceea ce este
esenţial şi anume: apărarea şi garantarea lor cu ajutorul puterii publice, a forţei coercitive a statului. Unii
autori le denumesc norme cvasi-juridice. Activitatea organismelor sociale nestatale şi actele lor trebuie să
fie conforme cu legile ţării, să se înscrie în ordinea de drept existentă. Iată deci că societatea cunoaşte
numeroase categorii de norme care contribuie la reglementarea relaţiilor sociale complexe.
9
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
unui fascicol de norme de drept. În literatura de specialitate, instituţia juridică a fost abordată ca o entitate juridică care îşi are
originea sa în persoană, pe care o depăşeşte însă în durată, continuitate, permanenţă, ca de pildă: familia, biserica, naţiunea.
Deci, instituţia juridică este un ansamblu organic care conţine reglementarea unui dat concret şi durabil al vieţii sociale şi care
este constituit dintr-o încrengătură de reguli juridice dirijate spre un scop comun; Ordinea juridică reprezintă un nou
complex în cadrul normativităţii juridice, complex format dintr-un ansamblu de instituţii juridice. P. Roubier distinge diferite
ordini juridice: după materia vizată: drept penal, drept comercial, dreptul muncii etc.; după teritoriul în care acţionează: drept
provincial, drept naţional, drept internaţional, drept francez, drept german etc.; după grupul social vizat: dreptul economic,
dreptul corporaţiilor etc.; care vizează o anumită epocă: dreptul Romei antice, dreptul vechi francez etc.; după sursa de la care
emană regulile: drept legislativ, drept jurisprudenţial, drept cutumier etc.
b) Ramura de drept reprezintă o grupare mai largă de instituţii juridice şi norme juridice unite între ele
prin obiectul lor de reglementare. Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ci se găsesc într-o
strânsă interdependenţă.
3. Criterii de structurare a sistemului de drept: Criteriul obiectului(criteriu obiectiv, superior
criteriului metodei)-gruparea normelor juridice in ramuri de drept; Criteriul metodei(autonomismul,
recomandarea, autoritarismul) de reglementare a categoriilor de relatii sociale(criteriu subiectiv) si care
face ca anumite norme-desi au un obiect comun-sa se separe intr-o ramura de drept aparte;
4. Diviziunile generale ale dreptului. Jurisconsultul Paul imparte dreptul in: drept de exceptie si drept
comun. Dupa romani poate fi impartit in drept scris si drept nescris .M. Djuvara distinge între dreptul
intern (norme ce se aplică numai statelor ce le-au elaborat) şi dreptul extern (cuprinde norme de drept care
se referă la raporturile dintre state sau dintre cetăţenii unor state diferite). Acelaşi autor distinge între
dreptul determinator (determină ce trebuie să facă persoanele) şi dreptul sancţionator (cel care
organizează sancţiunile). A treia diviziune abordată de M. Djuvara este aceea care împarte dreptul în drept
public şi drept privat. Deosebirea între dreptul public şi dreptul privat este foarte veche. Dreptul public:
însumează acele raporturi juridice care au ca obiect de reglementare raporturile dintre guvernanţi pe de o
parte precum şi raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi , pe de alta parte. Prin dreptul public se ocroteşte
interesul general social sau comunitar sau altfel spus se ocroteşte interesul public(constituţional,
administrativ, financiar, penal, procesual (penal şi civil), internaţional public). Dreptul privat : însumează
acele raporturi juridice care au ca obiect de reglementare , raporturile dintre guvernaţi ocrotindu-se astfel
interesele personale ale particularilor(civil, comercial, nternaţional privat). Însă respectarea dreptului sub
toate formele sale interesează în primul rând întreaga societate căci întreaga societate nu ar putea să existe,
dacă respectul dreptului nu ar exista. Datorită evoluţiei de ansamblu a societăţii, statul intervine în
raporturile persoanelor şi organizaţiilor particulare în scopul apărării intereselor generale ale societăţii. Ca
urmare, se nasc o serie de norme şi instituţii care după concepţia ulpiană aparţin dreptului privat, dar din
punct de vedere al scopului urmărit ele au un caracter public. Nu pot fi ignorate însă interdependenţele
existente între cele două domenii. Se remarcă faptul că dreptul public domină tot mai mult dreptul privat.
Pe de altă parte, dreptul privat la rândul său exercită o influenţă mare asupra dreptului public. Chiar şi în
interiorul dreptului privat se resimt influenţe reciproce între diferite ramuri. În doctrina contemporană, se
porneşte nu de la criteriul interesului apărat ci de la cel al formei, al modului în care se asigură apărarea
drepturilor subiective; organele statului apără drepturile din oficiu în cadrul dreptului public, respectiv la
cerere în cadrul dreptului privat; la aceasta se adaugă criteriul clasic, organic, după care dreptul public
interesează statul şi organele sale, iar dreptul privat pe cetăţeni în raporturile dintre ei.
Dreptul civil este dreptul comun, faţă de dreptul comercial sau faţă de orice ramură de drept privat.
Pe de altă parte, dreptul comercial a ajuns la formule mai flexibile decât cele ale dreptului civil, iar în
anumite materii şi aceste forme îşi extind influenţa asupra dreptului civil. Ramurile dreptului nu se
influenţează numai reciproc, ci depind din punct de vedere juridic unele de altele. Creatorul legislaţiei
întregi este statul. Dreptul privat nu este decât o excrescenţă a dreptului public. Ce ar fi, de exemplu,
sancţiunea dreptului privat dacă nu ar fi statul care îi asigură execuţia? Ce am putea înţelege din dreptul
privat sau din dreptul civil, dacă nu ar exista legea pe care se întemeiază, lege care este un produs al
10
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
dreptului public, pentru că este produsă de stat? Dacă statul nu poate, sau este împiedicat să funcţioneze,
atunci nu mai există nici drept privat şi nici drept intern.
Există, deci, o anumită ierarhie între ramurile de drept, chiar dacă e relativă. După unii, dreptul
internaţional ar sta la baza dreptului intern: statele se nasc şi funcţionează – în relaţiile dintre ele – pe baza
principiilor de drept internaţional (suveranitatea, autodeterminarea), iar dreptul intern este expresia
suveranităţii. Alţii susţin că dreptul internaţional este creaţia statelor, manifestarea de voinţă a acestora;
deci, baza o constituie dreptul intern. Din punct de vedere cronologic dreptul intern precede dreptul
internaţional; în Antichitate, Evul Mediu şi epoca modernă existau de altfel puţine reguli în acest domeniu
– diplomaţia – iar statele se creau exclusiv în funcţie de raporturi de forţă, interne sau externe, fiind
admise de celelalte tot în funcţie de aceasta. E adevărat însă că astăzi ele se condiţionează reciproc: noile
state se nasc pe baza voinţei poporului – sau popoarelor – care îl compune, dar această voinţă este ea
însăşi un principiu de drept internaţional şi trebuie să fie conformă cu alte principii (de exemplu
respectarea integrităţii teritoriale a altora); pe de altă parte, e exact că principiile respective – ca şi alte
reguli – sunt tot creaţia statelor suverane, multe dintre acestea luând naştere în afara lor. E inexact însă că
nerecunoaşterea sau boicotul unui stat ar face ca dreptul intern să nu existe: recunoaşterea ca instituţie a
dreptului intern nu are valoare juridică ci pur politică, de cele mai multe ori neinfluenţând nici măcar de
facto viaţa unui stat; oricum, crearea dreptului intern depinde de alţi factori, în primul rând de voinţa
membrilor societăţii respective în acest sens sau cel puţin de acceptarea lui de către ei (fie ea şi forţată),
deci finalmente de autoritatea pe care acel stat o exercită asupra lor.
În plan intern dreptul public ar fi baza dreptului privat. În fine, în cadrul dreptului public dreptul
constituţional ar fi axa în jurul căreia gravitează celelalte ramuri iar în dreptul privat dreptul civil.
5. Ramurile dreptului contemporan românesc
Dreptul constituţional este acela care formulează în principii , organizează în proceduri şi consolidează
în instituţii regimul politic al unei ţări prin norme juridice adecvate. Este o ştiinţă juridică aparţinătoare
dreptului public şi totodată o ramura de drept. Raporturile de drept constituţional apar deci în procesul
organizării şi exercitării puterii de stat. Principalul izvor îl formează Constituţia, dar şi legile (organice sau
ordinare) sau alte acte cu putere de lege ce conţin norme de natură constituţională.
Dreptul administrative. Reglementează relaţiile sociale ce apar în activitatea administraţiei de stat – sau
în legătură cu aceasta –, adică relaţiile între organele administrative şi între ele şi alte organe de stat, cele
dintre administraţie şi cetăţeni; principiile organizării şi funcţionării administraţiei. Ca şi normele de drept
constituţional, normele de drept administrativ au un caracter imperativ; idem, în aceste raporturi organele
statului se situează pe poziţii de putere faţă de cetăţean, iar raporturile pot să nu se nască prin
consimţământul ambelor părţi. Răspunderea pentru violarea unei norme administrative atrage după ea o
sancţiune de drept administrativ (contravenţională pentru cetăţean).
Dreptul financiar. Reglementează activitatea financiară a organelor statului, relaţiile care apar între
diferite organe de stat sau între ele şi cetăţeni în legătură cu întocmirea bugetului, perceperea impozitelor
şi taxelor, modul de cheltuire a veniturilor statului, asigurările obligatorii de stat etc.
Dreptul civil. Acea ramura a dreptului privat care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza
raporturile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate (
este esenta dreptului civil). Nici o parte nu are la dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru a o
determina pe cealalta parte sa dea, sa faca sa nu faca ceva. Uneori aceast definitie e completata cu
precizarea ca normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridical a persoanelor fizice si juridice, in
calitatea lor de participant la raporturile juridice civile(normele dreptului civil reglementeaza si conditia
juridica a subiectilor de drept civil).
Dreptul muncii. Reglementează relaţiile sociale de muncă, apărute în legătură cu exerciţiul dreptului la
muncă, condiţiile de muncă, salarizarea, angajarea, concedierea, organizarea şi protecţia muncii,
jurisdicţia muncii etc. Deşi la origine raporturile de muncă erau raporturi de drept civil şi deci marcate de
11
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
12
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
13
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
întreg şi părţi. Statul este o instituţie de instituţii constituit intr-un ansamblu unic şi organic articulat(stat
unitar, stat federal, asociatii de state(Confederaţia de state, Uniunea personala, Uniunea reală de state); ierarhii de
state( Statul vasal, Statul protejat, Dominioanele Britanice, Teritoriile sub mandat, Statele sub tutela internaţionala )
Forma de guvernământ Este modalitatea prin care se exercita puterea fiind independentă de structura de
stat. Principalele forme de guvernământdemocraţia(directă, reprezentativă, semireprezentativă şi semidirectă);
oligarhia(guvernamantul pluripersonal , aristrocatia , plutocratia censitara , partitocratia); monocraţia(Monocratii clasice :
monarhia absoluta, tirania, dictatura; Monocratia populara; Monocratii dictatoriale: dictaturile militare); formele mixte(
Monarhia limitata, Parlamentul dualist, Cezarismul democratic); formele specifice statelor socialiste
Regimurile politice Reprezinta ansamblul institutilor, metodelor şi mijloacelor prin care se realizeaza
puterea. Dupa cum separatia puterilor in stat e mai conturata sau mai putin conturata, mai stricta sau mai
putin stricta, tot asa şi regimurile politice sunt variate, realitatea practica depaşind orice simple scheme
teoretice. Tipologia regimurilor politice are la baza modul de organizare a puterilor in stat precum şi
interconditionalitatiile dintre ele(regimuri politice care au la baza confuziunea puterilor: regimul politic dictatorial,
regimul politic directorial, regimul politic guvernământul de adunare; regimul politic care are la baza colaborarea puterilor
: regimul parlamentar: dualist şi monist, bipartid şi multipartid; regim politic care are la baza independenta puterilor :
regimul prezidential; regimuri politice mixte : regimul conventional, regimul prezidential, regimul politic intermitent
prezidential; regimul politic specific statelor socialiste
2. CONSTANTELE DREPTULUI. Mircea Djuvara spunea ca obiectul enciclopediei juridice-respectiv
TGD- este de-a expune si de a studia permanentele juridice. Termenul de permanente juridice sau de
constante ale dreptului exprima ceea ce este persistent in orice relatie juridica.
Constantele dreptului in perceptia lui Djuvara ar fi in principal raportul juridic cu elementele sale
componente (subiectii raportului juridic, drepturile si obligatiile lor, obiectul raportului juridic la care se
adauga si tendinta ideala spre o sanctiune juridica)
Constantele dreptului in perceptia lui Anita Naschitz. Vorbind despre constantele dreptului spune ca
legiuitorul nu creaza drepturi in mod arbitrar ci trebuie sa tina seama de anumite realitati materiale si
spirituale care in filosofia dreptului au luat denumirea de dat in drept sau dat al dreptului.
Factori care alcatuiesc ceea ce numim datul in drept:
-Relatiile sociale care se stabilesc intre oameni intr-o epoca determinata, acestea sunt relatii economice,
culturale, familiale care apar la randul lor sub diverse forme. Aceste relatii contitiuie un dat al dreptului
deoarece ele ofera legiuitorului obiectul asupra caruia el trebuie sa actioneze prin reglementarile sale.
-Omul ca subiect al relatiilor sociale este deasemenea un dat fundamental. Relatiile sociale,obiect al
reglementarii juridice, sunt relatiile intre oameni. Nici un legiuitor nu poate face abstractie in opera de
reglementare juridica, de natura complexa a omului
-Legile obiective-un dat fundamental al dreptului. Ele guverneaza nu numai dezvoltarea naturii ci si a
societatii si a gandirii. Specific legilor obiective, in viata sociala, este tocmai faptul ca ele nu se realizeaza
in mod spontan-asa cum se intampla in natura-ci prin intermendiul actiunilor umane constiente.
Constantele dreptului in functie de dat-ul in drept Daca admitem existenta unui dat al dreptului atunci
existenta elementelor de continuitate trebuie cautata in sfera acestui dat. Cercetand datul in drept
observam ca elementele de continuitate pot fi intalnite in domeniul relatiilor sociale, in domeniul legilor
sociale sau obiective si un al treilea dat al dreptului este omul cu natura sa complexa produs al relatiilor
sociale in societatea in care traieste.
Dreptul constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente cu ajutorul carora oamenii actioneaza
asupra orientarii vietii sociale intr-o anumita directie. Dreptul isi poate realiza acest rol numai daca
reflecta in mod adecvat legile obiective. Existenta unui dat al dreptului nu duce la concluzia adimiterii
unor criterii neschimbatoare valabile pentru toate locurile si toate timpurile. Datul in drept este el insusi
variabil si asta explica diferentele ce exista intre dreptul diferitelor societati de civilizatie si cultura.
14