Sunteți pe pagina 1din 5

Managementul calitatii in educatie

Coordonator: Masterand:
Prof.univ.Dr. Stoian Elena Cosnita Andreea

Bucuresti
2018
Pe baza unor analize realizate la nivelul învăţământului românesc, de către M.Ed.C.
(2005), a unor planuri de dezvoltare la nivel naţional, până în 2013 şi a documentelor europene
de politică în domeniul educaţiei, a căror semnatară este şi România (Agenda Lisabona –
„Educaţia şi formarea în 2010”; Declaraţia de la Copenhaga privind educaţia şi formarea
profesională; Procesul Bologna privind crearea spaţiului european al învăţământului superior),
începând cu anul 2005, au fost stabilite direcţiile de dezvoltare a sistemului de învăţământ
românesc. Pentru fiecare din obiectivele precizate, s-au stabilit şi acţiunile corespunzătoare:
„asigurarea accesului egal şi sporit la educaţie;
asigurarea calităţii învăţământului; abordarea educaţiei ca forţă principală a schimbării
tehnologiei, economiei, administraţiei şi a promovării de valori în societate;
asigurarea autonomiei şcolare şi universitare; descentralizarea şi depolitizarea sistemului
educativ;
reconstrucţia sistemului de învăţământ din mediul rural;
considerarea investiţiei în educaţie şi instruirea capitalului uman ca una din cele mai
profitabile investiţii;
redefinirea responsabilităţilor autorităţilor publice centrale şi locale şi parteneriatul unităţilor
de învăţământ cu mediul social şi economic;
compatibilizarea sistemului educativ românesc cu sistemele europene de educaţie;
promovarea şi valorificarea diversităţii culturale în educaţie;
finanţarea învăţământului românesc”. (M.Ed.C., 2005, p. 28)

Se poate observa că, la acel moment, asigurarea calităţii în educaţie era o problemă
naţională, o prioritate care nu mai necesita amânare. Spre deosebire de alte domenii ale
societăţii, educaţia are caracteristici definitorii care o individualizează şi o deosebesc radical
de alte sectoare de activitate, tocmai datorită specificului său de organizaţie „care învaţă şi
produce învăţare”.
În educaţie, asigurarea calităţii trebuie să ţină seamă de doesebirile dintre vânzarea
produselor şi prestarea de servicii: Şcoala nu este o fabrică, iar elevii nu sunt produse.
Rezultatul serviciilor educaţionale este educaţia elevilor. Şcoala este o organizaţie care învaţă
şi care produce învăţare, prin urmare are un specific aparte faţă de oricare altă organizaţie. Din
acest motiv, există interdependenţă între furnizor, beneficiar şi serviciul în sine, aceste
componente fiind imposibil de separat. Este dificil de precizat de unde până unde este acţiunea
furnizorului sau a beneficiarului, mai ales în condiţiile actuale, în care elevul şi cadrul didactic
sunt parteneri în educaţie, cel din urmă jucând rolul de facilitator în procesul de învăţare. Există
o diferenţă majoră între produse şi rezultatul serviciilor educaţionale.
În cazul ultimului, rezultatul constă în educarea elevului şi capacitatea acestuia de a se
integra în societatea prezentă, dar şi de a face faţă provocărilor viitoare. Prin urmare, produsele
finale ale educaţiei au o valoare mult mai mare decât orice alt produs material. Dacă în cazul
celorlalte organizaţii, calitatea este judecată, preponderent, prin intermediul indicatorilor care
fac referire la eficienţă (raportul dintre investiţie – bani, efort, timp – şi rezultate obţinute, într-
un anumit interval), în cazul organizaţiei şcolare, se vorbeşte tot mai mult despre eficacitate
(măsurare a rezultatelor obţinute în cadrul unui proiect, program sau în cadrul unei activităţi
didactice, prin raportare la scopul iniţial şi obiectivele stabilite; grad de realizare a acestora).
Serviciul este complex şi face dificilă descrierea acestuia, mai ales în cazul serviciilor
educaţionale. Principalele responsabile de oferirea serviciilor educaţionale de calitate sunt
unităţile de învăţământ, acestea punând la dispoziţie totalitatea resurselor de care dispun:
resurse umane, dotări materiale, spaţii. Pentru a furniza servicii, şcoala antrenează resurse
precum elevii, părinţii acestora, societatea. Se produce o fuziune permanentă şi inseparabilă
între furnizor şi beneficiar. Ceea ce rezultă din acţiunea comună se răsfrânge asupra elevului.
Cu toate acestea, ceea ce se observă nu este serviciul în sine, ci rezultatul obţinut. Priceperile,
deprinderile şi cunoştinţele dobândite, competenţele formate nu se văd, dar rezultatul educaţiei
din şcoală este elevul cu personalitatea sa şi cu ceea ce este capabil să facă la finalul unui ciclu
de învăţământ.
Serviciul nu poate fi separat de persoana care îl furnizează, el implicând un contact
direct între furnizor şi beneficiar, iar calitatea sa este determinată atât de persoana care îl
furnizează, cât şi de beneficiar. În educaţie, calitatatea este generată de relaţia dintre şcoală şi
elev, de colaborarea şcolii cu familia şi cu societatea, dar şi de calitatea cadrelor didactice
(calitatea profesională şi personală a acestora, etosul profesional). Schimbarea de paradigmă în
domeniu, care pune în prim-plan învăţarea centrată pe elev, face ca acesta să devină actor
important în actul educaţional, alături de cadrul didactic. Astfel, relaţia dintre cei doi devine
mult mai puternică, interesul major fiind acela al satisfacţiei elevului, ca beneficiar direct al
serviciului educaţional. Legătura elev – cadru didactic – educaţie este indisolubilă, nefiind
posibilă.
Serviciile nu pot fi „reparate” şi, din acest motiv, trebuie asigurată o calitate ridicată
încă de la început. Afirmaţia lui Philip Crosby conform căreia calitatea nu costă, cea care costă
este non-calitatea se dovedeşte a fi specifică în învăţământ, chiar dacă ea nu a fost gândită în
exclusivitate pentru acest domeniu.
Concepţia "zero defecte" defineşte caracteristicile serviciului educaţional din punct de
vedere al calităţii serviciilor: “reparaţiile” sunt aproape imposibile, timpul este prea scurt pentru
a permite remedieri. Ceea ce permite reparaţie sau înlocuire în domeniul produselor sau al unor
servicii este imposibil în domeniul serviciilor educaţionale. Deprinderile şi priceperile greşit
formate elevilor sunt foarte dificil de remediat sau aproape imposibil. Inconsecvenţa şi
ambiguitatea generează dezorientare şi dezechilibru.
Dat fiind faptul că fiecare nivel de învăţământ are propriile caracteristici şi competenţe care
trebuie formate, orice întârziere sau amânare generează dereglări în lanţ care conduc la
imposibilitatea realizării finalităţilor educaţionale.
Serviciul educaţional trebuie să răspundă cerinţelor societăţii prezente şi viitoare.
Societatea este într-o continuă transformare, iar aşteptările beneficiarilor sunt în schimbare
permanentă, având o traiectorie ascendentă. Schimbările au un ritm rapid, ceea ce face dificilă
sau aproape imposibilă prognozarea societăţii pe termen lung. Calitatea în educaţie este direct
influenţată de valorile societăţii. În astfel de condiţii, devine şi mai dificilă misiunea şcolii. A
pregăti viitori cetăţeni pentru o societate pe care nu o poţi cunoaşte decât în mică măsură este
o provocare, dar, în acelaşi timp, este şi o asumare a unei responsabilităţi majore. separarea
serviciului de beneficiar sau furnizor.
La nivelul organizaţiilor şcolare, nu există preocupări distincte pentru implementarea
unei culturi a calităţii, deşi se remarcă, în multe situaţii, că şcolile nu rămân indiferente în
asigurarea calităţii educaţiei. Strategia de implementare a unei astfel de culturi este dificilă şi
presupune timp, tact şi responsabilitate din partea celor interesaţi.
A implementa şi a dezvolta o astfel de cultură la nivelul organizaţiei şcolare presupune
schimbare, iar un astfel de fenomen, pentru a fi acceptat, trebuie înţeles. Este important ca
membrii organizaţiei să deţină informaţii minime cu privire la calitate, pentru a putea să se
implice în asigurarea şi îmbunătăţirea acesteia. O percepţie corectă la nivel individual şi
colectiv conduce la acceptare, ceea ce generează angajare şi implicare din partea membrilor
organizaţiei.
Cunoaşterea culturii şcolii constituie un avantaj al implementării calităţii. A şti care
sunt valorile promovate şi cele care se doresc a fi implementate presupune comparaţie,
reflecţie, negociere şi acţiune. Se conturează distanţa de la ceea ce este şi ceeea ce se doreşte a
fi, precum şi multe dintre aspectele strategice de implementare. Elementele culturale
preexistente în organizaţie şi flexibilitatea cu care aceasta acceptă integrarea de noi elemente
constituie premisele succesului sau ale insuccesului. J.M. Juran, vorbind despre implementarea
culturii calităţii, evidenţiază „conflictul între culturi”, în sensul acceptării şi neacceptării
schimbării de către grupurile de membri din organizaţie.
La nivel naţional, s-au realizat cercetări privind cultura calităţii în organizaţiile şcolare.
S-a constatat că, deşi calitatea a devenit o problematică de actualitate şi extremă necesitate, în
acelaşi timp, totuşi, nu se poate vorbi de preocupări explicite în această direcţie. Documentele
de proiectare şi analiză a activităţii şcolii utilizează obiective sau aprecieri de genul „creşterea
calităţii”, „îmbunătăţirea”, „optimizarea” (I.Ş.E., 2005). Cele mai multe dintre acestea vizează
funcţionarea, asigurarea calităţii fiind subordonată funcţionării organizaţiei. Persoanele
implicate direct în asigurarea calităţii nu au suficiente cunoştinţe în acest sens, nu
conştientizează semnificaţia acesteia, nu realizează o evaluare internă sistematică, obiectivă şi
calitativă a organizaţiei, îşi derulează activitatea sporadic, din cauza existenţei unui număr mare
de sarcini şi responsabilităţi concentrate pe o singură persoană. Uneori, ţintele stabilite sunt
prea numeroase sau mult prea detaliate, ceea ce duce la o monitorizare dificilă din partea
echipelor responsabile. Alteori, acestea sunt mai mult idealiste decât realiste, deci imposibil de
atins.
Calitatea este percepută ca un lucru firesc; odată respectate reguli şi norme, calitatea
este automat generată deşi, în realitate, ea reprezintă rezultatul unui efort conştient, colectiv,
bine proiectat, monitorizat şi evaluat. Nu puţine sunt situaţiile în care calitatea devine sinonimă
cu eficienţa. Chiar şi în plan managerial există astfel de confuzii. Dacă eficienţa vizează efectul
imediat, aşteptat sau utilitatea, calitatea nu presupune o singură acţiune şi nu are efecte
imediate. Ea este rezultatul unor acţiuni mai complexe.
Concluzii

Calitatea este un concept care, deşi deţine o oarecare vechime, a apărut relativ târziu
în domeniul educaţiei. Preluat din domeniul economic, a existat tendinţa de a judeca lucrurile
în mod analog şi în domeniul educaţiei, fără a se ţine seamă de specificul acesteia. Din acest
motiv, au apărut dificultăţi în acceptarea unor termeni specifici precum „serviciu”, „furnizor”,
„beneficiar”, „client” etc., aceştia fiind consideraţi ca aparţinând, în exclusivitate, domeniului
economic. Dezvoltarea societăţii, realitatea în care trăim, economia de piaţă au demonstrat
contrariul.
Pe fondul celor menţionate, şcoala devine furnizor de servicii educaţionale, iar elevii,
părinţii şi societatea sunt beneficiarii direcţi şi indirecţi ai acestor servicii. Societatea are
nevoie de calitate în toate domeniile şi sectoarele sale. Din acest motiv, şcoala, ca principal
factor de educaţie, este interesată tot mai mult de asigurarea calităţii educaţiei şi, nu în
ultimul rând, de formarea şi dezvoltarea unei culturi a calităţii.
Calitatea nu trebuie percepută ca perfecţiune, dar nici din perspectivă exclusiv
cantitativă. Sintagma „zero defecte” nu este sinonimă cu noţiunea de calitate. Calitatea este
apreciată de consumator şi nu de producător, fiind o caracteristică a produsului/serviciului, în
raport cu cerinţele beneficiarului. Orientarea către beneficiar presupune identificarea şi
satisfacerea cerinţelor şi nevoilor acestora, dar şi măsurarea satisfacţiei lor.
Cu toate că definiţiile date calităţii sunt numeroase, în sens general, aceasta presupune
o însuşire care dă identitate lucrurilor, obiectelor, fenomenelor, acţiunilor etc., iar pe măsura
apropierii de prezent, este tot mai mult acceptată ideea că ea reprezintă o caracteristică ce
poate atinge niveluri diferite şi poate duce la grade diferite de satisfacţie. Altfel spus, ceea ce
pentru unii reprezintă un nivel ridicat al calităţii, pentru alţii poate însemna un nivel scăzut şi
invers