Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Departamentul de Asistență Socială

AN 2, Seria II, Grupa 1

Perioada Bătrâneţii

Coordonator: Conf. univ. dr. Hanibal Dinu Dumitraşcu

Studentă: Mustățea Ana Maria

BUCUREȘTI

2017
 “Considerate ca vârste fragile, de involuţie, etapele de după 65 de ani pun mai multe probleme
clinice decât celelalte vârste. Gerontologia, ştiinţa despre bătrâneţea umană, s-a născut în
contextul filosofiei şi medicinii cu mult timp înainte de epoca noastră. Observaţiile comune
consideră bătrâneţea ca vârstă a înţelepciunii, cu tendinţe de împăcare cu lumea şi de detaşare de
viaţă. Încă din antichitate au apărut observaţii pertinente privind bătrâneţea, observaţii ce au
influenţat concepţiile şi punctele de vedere ale Renaşterii şi ale gândirii moderne” (Albu, 2007,
89).

Definţiile vârstei înaintate nu sunt coerente din punctul de vedere al biologiei, al demografiei
(condiţii de mortalitate şi morbiditate), al ocupării forţei de muncă şi al pensionării şi al
sociologiei. Cu toate acestea, în scopuri statistice şi administrative, bătrâneţea este definită
frecvent ca fiind de 60 sau 65 de ani sau mai mult.

Senescenţa nu este o boală ci un proces fiziologic care cuprinde ultima perioadă a vieţii.
Vârsta veche are o definiţie dublă. Este ultima etapă a proceselor de viaţă ale unui individ şi este
un grup de vârstă sau o generaţie ce cuprinde un segment al celor mai vechi membri ai unei
populaţii.

Aspectele sociale ale bătrâneţii sunt influenţate de relaţia dintre efectele fiziologice ale
îmbătrânirii şi experienţele colective şi valorile comune ale acestei generaţii asupra organizării
particulare a societăţii în care ea există.

Stadiile perioadelor de involuţie

“Conceptul de bătrâneţe a trezit numeroase dispute nu numai datorită faptului că îmbătrânirea

este foarte diferită în diferite arii geografice (factori bioclimatici), dar şi de la persoană la
persoană. Specialiştii consideră că se poate vorbi de 3 stadii: stadiul de trecere spre bătrâneţe (de
la 65 la 75 de ani), stadiul bătrâneţii medii (de la 75 la 85 de ani) şi stadiul marii bătrâneţi sau al
longevivilor (peste 85 de ani).

În perioada de trecere, subidentitatea profesională se dezoficiază şi se integrează în

subidentitatea social-obştească.

1
 În perioada bătrâneţii propriu-zise, subidentitatea parentală se contractă uşor, subidentitatea
socială se exercită în teritoriul social accesibil. În perioada marii bătrâneţi subidentităţile
suprapuse se contractă; uneori poate avea loc o disoluţie de sine” (idem, 89-90).

Nu există o vârstă universal acceptată care să fie considerată veche printre societăţi sau în
interiorul societăţii. Există deseori discrepanţe cu privire la vârsta pe care o societate o poate
considera veche şi ce membri ai acelei societăţi de acea vârstă şi mai în vârstă o pot considera
veche.

Cu toate acestea, în majoritatea ţărilor occidentale contemporane, vârsta de 60 sau 65 de ani

este eligibilă pentru programele sociale pentru limita de vârstă deşi multe ţări şi societăţi se
referă la vârstele înaintate de la mijlocul anilor ’40 până în anii ’70.

Caracteristici psihice

“Văzul se degradează prin scăderea capacităţii de modificare a cristalinului (presbiţie). Scade

capacitatea discriminatorie a nuanţelor de culori şi câmpul vizual cromatic. Are loc scăderea
clarităţii imaginii, a acomodării vizuale şi convergente, a acuităţii şi discriminării vizuale. Auzul
se modifică, de asemenea. Scade sensibilitatea absolută auditivă.

Auzul fonematic devine mai puţin sensibil. Fenomenele de surditate se manifestă de cele mai
multe ori datorită sclerozării urechii interne. În cazurile în care sunt afectate celulele centrilor
corticali ai analizatorului auditiv, au loc fenomene de surditate psihică ce se manifestă prin faptul
că persoana în cauză aude, dar nu înţelege. Există o scădere a toleranţei auditive, o mai mare
fragilitate a acesteia” (ibidem).

Efectele fiziologice ale îmbătrânirii diferă foarte mult între indivizi. Cu toate acestea,
afecţiunile cronice, în special durerile, sunt mai predominante decat bolile acute, care necesită
persoanele în vârstă să petreacă mai mult timp şi bani pe probleme medicale decât tinerii.

Creşterea costurilor de îngrijire medicală a cauzat o preocupare crescândă în rândul

persoanelor în vârstă şi a societăţilor, ceea ce a dus, în general, la o reevaluare şi o reformă
constantă a instituţiilor şi a programelor menite să ajute persoanele în vârstă cu aceste cheltuieli.

2
 “Declinul psihic în bătrâneţe este condiţionat de o serie de factori ce ţin atât de natura
subiectivă şi de structura anatomo-fiziologică a individului, cât şi de condiţiile de mediu, de
rezistenţa organică şi mai cu seamă a sistemului nervos central. Se ştie că viaţa subiectivă a
fiecărui om este influenţată multilateral de felul în care trăieşte, de faptul dacă au acţionat asupra
sa sau nu factori stresanţi, dacă a dus o viaţă ordonată şi echilibrată, dacă s-a realizat profesional
şi a avut satisfacţii etc. La toate acestea trebuie adăugat şi factorul genetic care poate contribui la
conservarea funcţiilor psihice şi la menţinerea însuşirilor fizice în anumite limite sau dimpotrivă,
la accentuarea unor manifestări de „prăbuşire” psihofizică a individului” (Albu, 2007, 91).

Anumite aspecte ale abilităţilor senzoriale şi perceptuale, puterea musculară şi anumite tipuri
de memorie tind să scadă odată cu vârsta, ceea ce face ca persoanele în vârstă să nu mai fie
porivite pentru anumite activităţi. Cu toate acestea, nu există dovezi concludente că inteligenţa se
deteriorează odată cu vârsta, ci mai degrabă că este mai strâns asociată cu educaţia şi nivelul de
trai. Activitatea sexuală tinde să scadă odată cu vârsta, dar dacă o persoană este sănătoasă, nu
există limită de vârstă pentru continuarea acesteia.

Multe dintre miturile care înconjoară procesul de îmbătrânire sunt invalidate de studiile
sporite în gerontologie (ramură a biologiei care studiază problemele bătrâneții), însă nu există
încă informaţii suficiente pentru a oferi concluzii adecvate.

“Inteligenţa poate să se menţină relativ activă. De multe ori oamenii în vârstă nu-şi găsesc
cuvintele potrivite, apar repetările şi uşoare forme de bâlbâială. Scrisul este nesigur, colţuros,
tremurat şi sacadat. Fenomenele parkinsonice, care intervin frecvent, îngreuiează şi mai mult
transpunerea ideilor în spaţiul grafic.

În plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburări se manifestă ca nervoase, irascibile

şi trăiesc un sentiment de frustrare. În situaţiile mai dificile, comportamentul aberant se traduce
prin părăsirea temporară a domiciliului, vagabondaj şi fuga de colectiv. Viaţa social-culturală a
persoanelor în vârstă este în genere mai puţin aptă de activităţi numeroase şi variate. La vârstele
înaintate expectanţa obiectivă şi subiectivă a morţii este din ce în ce mai mare. Se diferenţiază
trei faţete ale evenimentelor terminale: moartea biologică, psihologică şi socială, fiecare dintre
acestea cu manifestările specifice” (Albu, 2007, 91-92-93).

3
 În general, statutul social al unui grup de vârstă este legat de influenţa sa afectivă în societatea
sa, care este asociată cu funcţia respectivului grup în productivitate. În societăţile agrare,
persoanele în vârstă au un statut de respectabilitate. Experienţele şi cunoştinţele lor de viaţă sunt
considerate valoroase, în special în societăţile preliterate, unde cunoaşterea este transmisă oral.
Gama de activităţi din aceste societăţi permite persoanelor în vârstă să continue să fie membri
productivi ai comunităţilor lor.

“În contemporaneitate, indivizii aflaţi în perioada de trecere spre bătrâneţe sunt, în general,
într-o stare psiho-afectivă mai bună, într-o condiţie de sănătate superioară şi cu o siguranţă
financiară mai bună decât generaţiile anterioare. Ei tind să semene mai mult cu adulţii de vârstă
mijlocie decât cu cei bătrâni. De exemplu, majoritatea indivizilor între 65 şi 75 de ani sunt într-o
condiţie de sănătate asemă-nătoare celor de vârstă mijlocie; cu toate că unele abilităţi sunt
afectate evident, totuşi sunt capabili de o bună funcţionare” (Sion, 2003, 228).

Relaţiile familiale tind să fie punctul central al atenţei vârstnicilor. Cu toate acestea,
deoarece structura familiei în ţările industrializate s-a schimbat în ultimii 100 de ani de la o
unitate care cuprinde mai multe generaţii care trăiesc în imediata vecinătate a familiilor nucleare
autonome ale părinţilor şi copiilor de vârstă mică, persoanele în vârstă s-au izolat de tineri şi de
ceilalţi.

“Asistenţii sociali trebuie să fie implicaţi în problema conştientizării, tocmai pentru că se află
într-o poziţie atât de puternică pentru a vedea consecinţele bătrânismului. La cel mai simplu
nivel, conştientizarea înseamnă să protestezi de fiecare dată când cineva face o remarcă
bătrânistă. Data viitoare când cineva spune că motivul pentru care nu-şi mai aminteşte numerele
de telefon, aşa cum o făcea altadată este pentru ca îmbătrâneşte, sugeraţi-i că nu are atât de multe
lucruri să-şi reamintească ca atunci când era tânăr” (Marshall, 1993, 82).

Studiile au arătat că pe măsură ce o persoană îmbătrâneşte, aceasta preferă să rămână în

aceiaşi regiune/acelaşi loc.

“Procesul îmbătrânirii include transformări fiziologice, biochimice şi comportamentale,

declinul psihic fiind condiţionat de o serie de factori de natură subiectivă, de natură fiziologică,
precum şi de condiţiile de mediu, de moştenirea genetică şi de rezistenţa SNC” (Sion, 2003, 233-
234).

4
Studiu de caz

Iulian a fost diagnosticat cu demenţă vasculară cu un an în urmă, dar a avut simptome cu

mult timp înainte de asta. Are 64 de ani şi a trăit singur, copiii lui care acum sunt în vârstă trăiesc
într-o altă parte a ţării. El doreşte să trăiască în propria casă, dar ştie foarte bine că are nevoie de
ajutor suplimentar. Acesta a luat legătura cu un centru pentru persoane care suferă de Alzheimer,
pentru a vedea dacă se poate interna şi dacă nu măcar să primească un asistent personal care să-i
poarte de grijă. Dar când a dat telefon, răspunsul primit a fost că o să primească un asistent
personal, care să îl ajute la gătit, la cumpărături, la toate nevoile de bază. Însă cel mai important
dintre toate acestea a fost că l-a ajutat să discute cu prietenii săi despre demenţa sa. Acum Iulian
este foarte bucuros şi împlint.

Bătrâneţea - etapă fiziologică, nu boală!

“Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte starea de sănătate ca ,, o stare completă de bine:

fizic, mintal şi social…”. La bătrâni capacităţile fizice regresează, are loc o deteriorare
intelectuală şi o dezangajare socială cu marginalizare. Raportarea la normal se face luând ca
referinţă normalul adultului, fapt care nu corespunde realităţii.

Declinul aptitudinilor psiho-motorii începe de la vârsta de 25-35 de ani. Totuşi posibilităţile

intelectuale se prelungesc uneori mult peste 70 de ani. Uzura organelor este inegală. Modificările
de îmbătrânire apar în sistemele cardio-vascular, respirator şi locomotor. Modificările legate de
înaintarea în vârstă între anumite vârste, aparţin unei îmbătrâniri normale” (Dumitraşcu, 2006,
238-239).

Bătrâneţea este o etapă a vieţii destul de grea, în care apar probleme de tot felul, corpul nu
mai răspunde nevoilor noastre, se simte slăbit şi noi parcă începem să ne pierdem cheful de viaţă,
spunând că “gata asta este ultima etapă a vieţii, ce rost mai are să mă zbat, fie ce-o fi”.

Longevitatea sau marea bătrâneţe este caracterizată de restructurări ale personalităţii şi o

modificare de stare a diferitelor funcţii psihice, a conştiinţei şi dinamicii vieţii interioare. În
funcţie de gradul de participare la viaţa socială, se poate stabili şi o „vârstă socială” sau
biosocială, ce înglobează sintetic caracteristicile vârstelor biologice, psihologice şi sociale
(Ursula Şchiopu, Verza, 1997 apud Sion, 2003, 234).

5
 Deși în anumite domenii vârsta înaintată este considerată în continuare un avantaj, în special
în arena politică, persoanele în vârstă sunt din ce în ce mai forțate să se pensioneze înainte ca anii
productivi să se termine, provocând probleme în adaptarea lor psihologică la bătrânețe.
Retragerea nu este considerată nefavorabilă în toate cazurile, însă limitările sale economice tind
să înlăture în continuare persoanele în vârstă din domeniul influenței și să ridice probleme în
utilizarea extinsă a timpului liber și a locuințelor.

În consecință, pregătirea financiară pentru pensionare a devenit o preocupare sporită pentru

persoane fizice și pentru societate.

“Pensionarea este încheierea perioadei de oficiale de muncă şi un moment major în viaţa

tuturor indivizilor. Aceasta este văzută de cei mai mulţi autori drept o perioadă de ajustări
cruciale. Pentru cei mai mulţi adulţi aflaţi la vârsta pensionării, profesia era cea care oferea cele
mai multe ancore pentru existenţă şi cele mai multe scopuri pentru viaţă. Viaţa individului pentru
decade întregi era organizată în funcţie de orarul de lucru. Retragerea din viaţa activă este
momentul în care adulţii se văd confruntaţi cu problema organizării personale şi independente a
programului” (Sion, 2003, 234).

Un factor semnificativ în aspectele sociale ale vârstei înaintate se referă la valorile și educația
generației în sine.

În special în țările industrializate, unde schimbările au loc mai repede decât în societățile
agrare, o generație născută acum 65 de ani poate constata că moartea dominantă, așteptările,
definițiile calitățiile vieții și rolurile persoanelor în vârstă s-au schimbat considerabil până la
atingerea în vărstă.

Educația formală, care are loc de obicei în primii ani de viaţă, formează mai multe opinii
colective, care tind să sporească dificultățile de adaptare la vârstă înaintată.

Cu toate acestea, rezistența la schimbare, adesea asociată cu vârstnicii, se dovedește a fi mai

puțin o incapacitate de a schimba decât o tendință la vârstnici să considere viața cu o atitudine
tolerantă.

6
 “Îmbătrânirea este un proces biologic complex, determinat genetic şi modulat de mediu.
Conform Merck Manual of Geriatrics (capitolul despre biologia procesului de îmbătrânire),
îmbătrânirea este un proces ce implică schimbări graduale şi spontane, conducând spre maturare
prin vârstele copilăriei şi pubertăţii, până în perioada de adult tânăr, după care are loc un declin
până la vârsta adultă mijlocie şi marea bătrâneţe” (Sion, 2003, 228).

Pasitivitatea aparentă poate fi de fapt o alegere bazată pe experiență, care îi învaţă pe oamenii
în vârstă să perceapă anumite aspecte ale vieții ca fiind neschimbate. Programele de educație
pentru adulți încep să închidă decalajul dintre generații;

Cu toate acestea, pe măsură ce fiecare generație succesivă atinge vârsta înaintată, aducând cu
ea particularitățile și preferințele sale, apar noi probleme care necesită noi locuințe sociale.

“Percepţia asupra morţii diferă în funcţie de vârstă, de la ignorarea ei în copilărie până la o

familiarizare, dacă nu acceptare, în perioada bătrâneţii târzii. Moartea este considerată etapa
terminală a vieţii. Referindu-ne la moarte, mai ades subînţelegem moartea fiziologică, dar
literatura de specialitate vorbeşte atât de moartea fiziologică, cât şi de cea psihologică, precum şi
de moartea socială” (idem, 238).

Senescența este procesul prin care celulele se opresc în mod ireversibil și intră într-o stare de
stopare a creșterii permanente fără a suferi moartea celulelor.

Senescența poate fi indusă de deteriorarea necorespunzătoare a ADN-ului sau de alte stresuri

celulare.

“Felul în care fiecare îşi imaginează bătrâneţea este foarte diferit. Aceasta depinde de o serie
de factori individuali: de viaţă trăită până atunci şi de conceptul de viaţă, de împliniri sau
neîmpliniri, de succese sau eşecuri, de satisfacţii sau deziluzii, de starea sănătăţii fizice şi psihice,
de situaţia socială, familială şi economică.

Bătrâneţea nu poate fi însă considerată izolat, fără a include în ea şi moartea; ,, traiul cu

moartea”, adică orientarea spre un sfârşit, constituie unul din punctele comune ale bătrâneţii”
(Riemann si Kleespies, 2007, 97).

7
8