Calatorie dincolo de dincolo!

Oda inchinata vinovatiei

Draga vinovatie,

Am fost impreuna multa vreme. Inca de la aparitia mea ca suflet, tu ai fost acolo, nevazuta, ghidandu-mi evolutia
si influentandu-mi deciziile. Dar acest lucru nu va mai dura! CACI ACUM TE VAD CA CEEA CE STI DE FAPT, in toata viclenia
ta, sub toate deghizarile tale. Cuvintele tale au fost convingatoare si sirete, dar ele suna a gol in inima mea. Caci atunci
cand spun ca vreau sa imi iubesc toate partile fiintei mele, tu esti cea care imi spui ca nu pote face asta. Tu esti cea care
m-a facut sa imi privesc partile mai „umbrite” ale mele cu repulsie si dispret. Mereu spui ca trebuie sa ma straduiesc sa
fiu ceea ce nu sunt. Si tu esti cea care spune ca trebuie sa ma modelez dupa imaginea ta de perfectiune. Dar indiferent
de cat de mult m-as stradui niciodata nu est ede ajuns.

Vinovatie tu esti cea care ai indus imaginea ca Dumnezeu pretinde perfectiune. Imaginea ta il portretizeaza pe
Creator ca o fiinta statica, neschimbatoare, care sta intr-un turn de fildes, inchis intr-o detasare rece, rationala, dincolo
de josnicia sentimentelor sentimentelor si perceptiei umane. Un ideal inalt - dar fiecare incercare incercare de a-l atinge
este sortita esecului. Caci tu te poti gandi mereu la ce as fi putut face mai bine si niciodata nu imi ierti cusururile.

Da, tu esti, vinovatie cea care cauti sa ma privezi de aprecierea momentului – momentul plin de bicirie,
extraordinar, infinit, total in perfectiunea sa naturala. In locul acesteia, tu ai pune luciul tipator al versiunii tale ilizorii de
perfectiune.

Vinovatie, m-ai controlat fixandu-mi mintea asupra viitorului pentru totdeauna si asigurandu-ma ca intunerucul
pandeste la fiecare pas, si, ca trebuie sa scap de el prin a ma intoarce in trecut. Tu compari mereu prezentul cu trecutul
si-mi spui sa ma bazez pe experientele din trecut, atunci cand intalnesc oportunitati noi. Nu mi-ai permis sa ma simt bine
in pielea mea, asa cum ma simt acum, si mereu mi-ai limitat fericirea si placerea, amintindu-mi permanent de treburile
neterminate.

Mi-ai indus teama de pierdere si m-ai facut sa ma agat cu disperare de ceea ce am, nelasandu-ma niciodata sa
renunt si sa ma deschid fata de ceva nou. Mi-ai dat nerabdare cu mine insumi si cu altii, spunandu-mi ca, daca nu apuc
bunatatile atunci cand am ocazia, voi pierde mult in cele din urma. Mi-ai indus teama de esec si m-ai facut sa ma atasez
de experiente pozitive si sa refuz sa privesc la cele negative. M-ai facut sa ma agat strans de altii pentru a fi iubit si
accepatat, in timp ce in adanc, frica mea de respingere a reprezentat dertitudinea ta ca merit sa am parte de esec si
respingere din cauza nevredniciei meleinerente. Mi-ai spus ca iluminarea este pentru cei putini, si ca necesita foarte
multa munca si sacrificiu. Mi-ai spus ca sacrificiul este o virtute si numai daca ii pun pe altii mai presus, servindu-i cu
altruism voi fi cumva favorizat de Dumnezeu. M-ai facut sa cred ca este ceva egoist sa ma gandesc la mine insumi.

Vinovatie, m-ai facut sa imi creea vieti de-a randul in care qam fost judecat de altii pentru caile mele excentrice;
in care am fost ridiculizat si batjocorit pentru ca ma dat glas la ceea ce gandeam si simteam. M-ai facut sa caut
permanent iubirea si aprebarea celorlalti, in timp ce tu imi tot spuneai ca nu sunt suficient de bun ca sa le primesc. Si ti-a
convenit sa imi ascunzifaptul ca lipsa mea de acceptare din partea lumii era o reflexie a propriei mele lipse de acceptare!

Mi-ai judecat corpul pentru dorintele sale de baza si m-ai convins ca m-as putea pierde in necesitatile sale, si asa
am facut. M-ai fascut sa imi judec infatisarea fizica si infatisarea altora. M-ai facut sa-mi judec sexualitatea. Ai facut in
asa fel incat sa imi fie dificil ca sa accept faptul ca chakra supravietuirii – muladhara, este mai putin divina. Mi-ai spus ca
trebuie sa imi abandonez corpul pentru a ma inalta la Creator. M-ai facut sa imi fie rusine de vehiculul meu fizic
dinaceasta dimensiune si viata, ca urmare m-am bolanvit si am inbatranit prematur.
 Mi-ai judecat emotiile si m-ai convins ca nu sunt altceva decat un ghem de durere si negativitate si pentru o
vreme, mi s-a parut ca aveai dreptate. M-ai facut sa imi judec supararea, furia, tristetea, mahnirea si teama. M-ai invatat
sa imi neg sentimentelle in favoarea imaginiii tale despre perfectiune. M-ai invatat sa neg ....si air sa neg pana cand din
emotiile mele nu au mai ramas decat cateva fragmente de disperare si intuneric.

Ai spus ca mintea mea rationala e ceva rau pentru ca mereu analizeaza si se agata de cunostinte vechi, in loc sa
imi dai iubirea si intelegerea necesara pentru a o ajuta sa vada dincolo de ea insasi. Abia acum imi dau seama ca nu esti
capabila sa iubesti si sa intelegi, iar acesta este unul din motivelke pentru care pun capat reletiei noastre!

Vinovatie, mi-ai judecat vointa, dorintele mele si puterea mea si mi-a spus ca nu ar trebui sa ma dorinte si ca a
fost gresit sa im folosesc puterea sa creez lucruri frumoase in viata mea. Te-am crezut si in consecinta am uitat sum sa
imi folosesc 90% din puteri. M-ai convins sa ii ranesc pe altii cand imi exercitam puterea si liberul arbitru si din acea clipa
i-am ranit adesea.

Mi-ai dat sa joc multe roluri de-a lungul istoriei si m-ai facut sa uit ca nu eram decat un actor pe o scena creata
de mine. Mi-ai dat rolul de victima intr-un univers ostil si m-ai facut sa cred ca acesta avea putere asupra mea. Atunci
cand ai obosit sa mai faci asta mi-ai at rolul de tiran, care tyraia intr-o falsa multumire ce vine din dominarea acelora
„mai putin norocosi”. M-ai facut sa traiesc ca un martir si sa renunt la tot. M-ai invatat ca saracia est eo virtute si prin
urmare, aceia dintre noi care au avut mai multa compasiune, au avut cele mai putine resurse pentru a ajuta planeta. Mi-
ai dat si rolul de criminal si de victima, si de prigonitor si de prigonit. Cand am condus biserica m-ai dat afara atunci cand
m-am apropiat prea tare de adevar. Ai laudat virtutile unui Dumnezeu bun si plin de iubire dar in acelasi timp m-ai
asigurat ca sunt un pacatos mizerabil fara speranta de mantuire!

Vinovatie, mi-ai adus tristete atunci cand am ajuns prea aproape de bucurie. M-ai facut sa uit atunci cand am
inceput sa imi amintesc. Si mereu m-ai adus cu picioarele pe pamant cand am ajuns prea sus. M-ai convins ca sunt
idealist, ca Raiul este numai un vis si ca dupa „orgia mea cosmica” a libertatii va veni si plata karmica, nota de plata,
platibila integral si oblogatoriu. Si atat timp cat te-am crezut, nota de plata a venit mereu exact la termen. M-ai facut a
cred ca trebuie sa muncesc ca sa traiesc si ca nu este corect sa ma bucur de viata, daca altii sufera. M-ai facut sa cred ca
eram neputincios sa vindec relele lumii; ca era gresit sa cred ca pot sa vindec bolnavi si sa inviez morti. In acelasi timp imi
spuneai ca nu faceam suficient ca sa salvez planeta.

Vinovatie, acum imi dau seama ca cel mai insidios dintre toate lucrurile pe care le-am invatat de la tine a fost ca
duhoarea intunecata a mortii ma va astepta atunci cand suferinta mea pamanteasca se va termina. Aproape m-ai
convins ca inaltarea nu este reala si ca voi fi blocat pentru totdeauna in roata reincarnarii. M-ai facut sa intru intr-un
pantece cald, unde toate nevoile im ierau indeplinite, apoi m-ai aruncat intr-o lume zgomotoasa, insensibila in care ce ce
aveau mai putina intelepciune decat mine im i spuneau ce sa fac. Cand eram un copil neajutorat ai facut in asa fel incat
auturitatile lumii sa imi zdrobeasca vointa si sa imi distruga simtul natural al minunarii si curiozitatii! Mi-am petrecut
multe vieti incercand sa ajung din nou in pantece, neralizand ca nasterea fizica nu a fost decat inca o punere in scena a
aparitiei mele ca suflet din Creatie. Si chiar mi-ai spus ca aspectul matern al lui Dumnezeu era o nascocire a imaginatiei
mele, intr-un univers masculin. Sufletul meu a tanjit multa vreme sa se reintoarca in pantecele - Sanul Creatiei, dar acum
stiu ca aceasta se afla inlauntrul meu!

O, vinovatie, acum vad ceea ce esti, un dunmezeu gol pe dinauntru, rece, impasibil, ce rataceste prin vid,
cautand viata inocenta prin care sa it hranesti nevoile tale parazitare! Desi cuvintele mele sunt grele nu iti port pica, caci
stiu ca tu te hranesti din suparare. Mai curand te vad ca ceea ce esti si nu ca mai doresc sa primesc darurile tale sterile.
Si astfel te las sa pleci! In mintea mea, te vad plutind fara viata spre marginile existentri melesi dincolo de acestea iin vid,
incolo de universul manifest!
 Da, vinovatie, relatia nostra s-a incheiat, acum ca mi-am dat seama de jocul tau, si voi mai trece doar pentru
cateva momente prin rolurile pe care mi le-ai stabilit. Caci acum, doresc sa imi aduc si fratii si surorile sa te priveasca in
fata. Ei vor vedea asa cum vad si eu ca in realitate esti un nimic – un imparat fara haine, fara substanta si lipsit de orice
urma e iubire. Familia mea te priveste cum iti joci acum ultima carte din mana mizeriei pe pamant. Si te lasam sa te
demasti singura, caci nu ne mai lasam pacaliti. Desi putem auzi scrasnetul dintilor si tanguirea credinciosilor tai, in timp
ce acetia asteapta deznodamantul nu ne ma temem. Caci parasim lumea ta intunecata. Acesta aste inceputul nostru si
sfarsitul tau!

Si astfel ma intorc la o sarcina oportuna – aceea de a-mi recupera partile pe care mi le-ai tinut ascunse fata de
lumina, pe care mi le-ai inchis departe de dulcele gust al libertatii. Si imi imbratisez si nemarginirea si inocenta mea pura
care, desi au fost uitate demult, nu au putut si nu pot fi niciodata distruse complet.

Iar in anii care vin, calea mea departe de salasul tau, va fi luminata de Ghizi Ceresti si nu va mai exista niciun
colector de taxe care sa ii napastuiasca pe cei ce trec prin poarta spre libertate! Caci dincolo de iadul pe care l-ai creat de
afla sunetul melodiilor mereu actuale, cantand despre iubirea pe care nici nu ti-o poti imagina! Fiecare melodie radiaza
in plenitudinea sa, iar cand eu si familia mea cosmica ne aliniem intreaga fiinta intru Unime, muzica se coboara in Unica
noastra fiinta, iar trecutul dispare treptat in nimicnicia din care a venit. Iar teama de necunoscut se transforma in
curiozotate si entuziasm, in timp ce ne imbarcam impreuna in aceasta calatorie dincolo de dincolo! Adio, vinovatie!

Semnat, fosta ta:

Mihaela.