Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,

Departamentul de Psihologie

- Forme de manifestare ale abuzului sexual

asupra copiilor şi efectele acestuia -

Bodnariuc Lenuţa Cătălina

Anul 1, Seria 2, Grupa 8
- 2014 -

1
Capitolul I
Introducere
Încă din anii 1960, când a fost pentru prima oară identificat ca o problemă socială
“modernă”, s-a scris foarte mult despre abuzul asupra copiilor. În Anglia, Societatea
Naţională pentru Prevenirea Cruzimilor asupra copiilor a produs încă de la sfârşitul anilor
`60 multă literatură pe baza statisticilor de incidenţă din registrele cazurilor de risc şi
metode de lucru cu familiile care au săvârşit abuzuri asupra copiilor. Orice cercetare despre
abuzul asupra copiilor ar trebui să înceapă cu câteva definiţii ale subiectului tratat. Abuzul
reprezintă o problemă socială ce trebuie definită adecvat, care necesită intervenţie socială şi
instituţii de asisenţă socială şi de sănătate specializate, cadru juridic corespunzător pentru
protecţie.
Termenul de “abuz asupra copiilor” a fost folosit pentru prima oară de Kempe, în
1962, pentru a descrie”copilul bătut”. Conceptul a fost extins în mod constant- În anii care
au urmat, a ajuns să fie folosit pentru toate formele de rele tratamente, nu doar pentru
abuzul fizic, dar şi pentru formele de neglijare şi abuz emotional şi sexual. Între 1965 şi
1985, literature care analiza abuzurilor asupra copilului s-a dezvoltat enorm, mai întâi în
America şi apoi în Anglia. Conceptul de abuz sexual a fost puţin menţionat până târziu, în
anii 70, dar acum constituie o preocupare majoră.
Abuzul asupra copilului, deşi nu este un fnomen nou. A reţinut atenţia specialiştilor-
pediatri,psihiatri,psihologi- abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. Psihologul francez de
origine română Şerban Ionescu arată că maltratarea poate fi considerate ca un continuum
care merge de la absenţa maltratări până la matratarea extremă. Pragul dincolo de care
putem vorbi de maltratare este subiectiv şi este condiţionat de diverse variabile. Prima
variabilă este limita normală între bunele tratamente aplicate copilului şi abuz. Este greu de
definit limita dintre normal şi patologic. A doua variabilă este durata actului. Fiecare
familie trăieşte perioade de tensiune, moment în care părinţii pot acţiona nepotrivit. O altă
variabilă de care trebuie să ţinem cont atunci când trebuie să definim pragul dincolo de
care putem vorbi de maltratare este contextual sociocultural în care trăieşte copilul, pentru
că nu există o idee universal valabilă referitoare la cea mai bună metodă de a creşte un
copil.
Problema abuzului asupra copilului este acum una de interes international. Abuzul
copiilor constituie o problemă actuală extrem de gravă, care preocupă şi implică întreaga
societate. În 1976, s-a fondat Societatea Internaţională pentru Prevenirea Abuzurilor asupra
Copiilor şi a Neglijării acestora, urmată în 1978 de Asociaţia Britanică pentru Studiul si
Prevenirea Neglijării şi Abuzul asupra Copiilor. Conferinţele internationale atrag acum sute
de auditori şi aproape tot atâtea studii şi documente legate de acest fenomen. A.W.Franklin,
unul din iniţiatorii acestei preocupări, afirma în 1983: “În ultimul deceniu, am văzut
problema copiilor maltrataţi fizic, deschisă să include şi maltratările emoţionale,
neglijenţele, abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală sau prostituţia, pornografia,
copiii siliţi să muncească şi manipularea instituţională a copiilor.” Tot el sugerează ca cei
care lucrează în acest domeniu ar trebui să conlucreze cu organisme international, cum ar fi
Otganizaţia Internaţională a Sănătăţii, UNICEF.

2
 Agresarea copiilor reprezintă o noţiune vastă, cu multiple implicaţii, ce cuprinde
divers comportamente ale părinţilor şi tutorilor. Termenul de abuz al copilului se poate
define din mai multe puncte de vedere. În sens general, în Dicţionarul explicative al limbii
române, abuzul este definit ca fiind încălcare a legalităţii, fapta ilegala. Din punct de vedere
medical, abuzul este o acţiune sau inacţiune, care fiind orientate asupra copilului, îi
afectează sănătatea fizico-psihică cu consecinţe negative temporare sau definitive. Din
punct de vedere juridic, abuzul este o încălcare a normelor legale care apără relaţiile sociale
ce asigură o bună şi normal creştere şi dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului. În studiul
realizat de catre American Psychiatric Association, în 1996, conceptual de maltratare
grupează trei component principale: violenţa şi abuzul sexual, abuzul asupra copilului şi
neglijarea copilului. Prima dintre acestea se referă la comportamente neadecvate ale unor
persoane care se află în mod obişnuit într-un raport de autoritate şi putere cu copilul. Este
vorba, de obicei, de adulţi dar pot fi implicate şi adolescenţi. Agresarea copiilor paote fi
divizată în cinci categorii, această clasificare fiind cea mai acceptată în domeniu: delăsarea,
atitudinea neglijentă, violenţa morală, agresarea fizică sau “traumatizarea intenţionată”,
molestarea sexuală. Cel din urmă termen explică faptul că abuzul sexual asupra copilului
paote consta în expunerea acestuia la vizionarea de material pornografice,
seductive(avansuri, mângâieri şi promisiuni) sau implicarea în acte sexuale genital, orale
sau anale. În acest tip de abuz se includ: molestarea copilului, incestul şi violul.
Fiecare dintre categoriile enumerate pot cauza leziuni corporale sau morale de
diferite grade de complexitate, care, la rândul lor, pot conduce la trauma serioase sau chiar
decesul copilului. Pot apărea divers complicaţii datorită lipsei de maturitate sexuală,
infecţii, posibile sarcini nedorite. De asemenea, trebuie menţionat că principal cauză a
bolilor venerice la copii este transmiterea pe cale sexuală de la adulţi. Orice contact sexual
forţat, indiferent de vârsta sau starea socială a părţilor, constituie o infracţiune.
O întrebare elocventă este “Cum recunoaştem copilul abuzat sexual? În principal,
prin modificarea notabilă a comportamentului comparativ cu cel anterior abuzului şi
prezintă următoarele manifestări: tulburări de somn frecvente-insomnii,anxietate de culcare,
somn agitat, coşmaruri, tulburări de alimentaţie cu apariţie bruscă –anorexie, bulimie,
vărsături, apariţia diverselor ticuri- verbale, clipitul des, rosul unghiilor, persistenţa
obsedantă a unor senzaţii olfactive şi cutanate prezente în momentul abuzului, tulburări
affective- apatie, stare de alură confuză, dezinteres pentru joc, faţă tristă, criză de plans,
modificarea rapidă a dispoziţiei afective, depresie, tulburări de adptare- dificultăţi şcolare
bruşte, izolare, fugă, refuz de a sta acasă sau în alt loc cu un adult, investire şcolară intense,
şcoala fiind percepută ca un mijloc de a scăpa de situaţia familială traumtică, impulsivitate
şi agresivitate manifestare în situaţii care nu o impun, autoculpabilizare, neglijenţă în
stabilirea şi îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus,
dificultăţi de relaţionare şi comunicare, comportament deviant-minte, fuge de acasă sau
şcoală, fură. De asemenea, ei manifestă un comportament sexual necorespunzător vârstei-
joc cu tentă sexuală cu păpuşi sau cu copii de aceeaşi vârstă, masturbare compulsive, limbaj
care conţine cuvinte sexuale folosite de adulţi. La adolescenţi, pe lângă manifestările
enumerate, mai pot apărea tentative de suicide, conduit sexuale deviante de tip prostituţie
sau homosexualitate, atât la fete, cât şi la băieţi. Frecvent, în rândul fetelor abuzate sexual
pot apărea sarcni nedorite.

3
Consecinţe
Odată cu săvârşirea abuzului sexual apar şi consecinţele în plan emotional precum
sentimental de culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului, frică de a fi
pedepsit, degradarea imaginii de sine, sentiment de murdărire corporală, anxietate de
reproducere şi deteriorare sexuală, ostilitat, furie, depresie, tendinţe de suicidare. În plan
social, consecinţele abuzului sexual pot fi: fuga de acasă, eşecuri şcolare, prostituţie,
consum de droguri şi alcool. Copiii abuzaţi sexual pot fi cuprinşi de diverse sentimente de
frică faţă de agresor, frică de a cauza probleme, de a pierde afecţiunea adulţilor, de a fi
excluşi din familie. De asemenea, ei dezvoltă sentimentul de furie faţă de agresor, faţă de
adulţii care nu l-au protejat şi faţă de propria persoană. Mai mult decât atât, apare confuzie
pentru că ei pot iubi în continuare agresorul şi pentru că sentimentele lor se schimbă mereu.
Simt vinovăţie pentru că nu pot opri abuzul, deoarece cred că au consimţit abuzul, au
sentimental că se maturizează prea repede, deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut
încredere. De asemenea, aceşti copii resimt sentimentul de izolare pentru că”ceva este în
neregulă cu mine”, pentru că se simt singuri în experienţa trăită şi nu pot vorbi despre abuz.
Dezvăluirea abuzului sexual de către copil unui adult este un moment deosebit de
delicat deoarece îi poate provoca acestuia o încărcare emoţională intensă. Când un copil
vorbeşte despre abuzuri sexuale din partea unui adult, el spune adevărul în cea mai mare
parte a situaţiilor. Este important să credem copilul, să-l ascultăm, să-I luăm spusele în
serios, altfel copilul riscă să tacă timp îndelungat dacă adultul căruia i-a făcut confidenţe
începe prin a se îndoi de spusele sale.

Studiu referitor la abuzul sexual asupra copiilor cu dizabilităţi

Există cazuri de abuz sexual asupra copiilor cu dizabilităţi ce au fost studiate.
Astfel, conform unui studiu pe subiectul în discuţie, obiectivul setat a fost ăncercarea unor
intervenţii eficiente faţă de maltratarea copiilor cu disabilităţi. Literatura în domeniu
recomandă formarea unei echipe de specialişti, ai cărei membri să ănţeleagă exact
considerentele speciale de a lucra cu copii disabili. Literatura nu defineşte nivelul de
înţelegere curentă a membrilor echipei în comparaţie cu nivelul de cunoştinţe esenţiale.
Metoda utilizată a inclus evaluatori speciali pentru fiecare dintre cele tri grupuri: părinţi,
educatori, investigatori. Ei au fost întrebaţi despre cunoştinţele pe care le aveau, experienţa
şi interesul pentru maltratarea copiilor disabili. Rezultatele au afişat faptul că în timp ce
subiecţii păreau să fie conştienţi de unele părţi ale problemei, nivelul cunoştinţelor lor, era
foarte mic. Majoritatea arătându-se dornică să meargă la şedinţe de pregătir şi toate cele 3
grupuri au dorit ca problema maltratării copiilor cu disabilităţi să aibă prioritate în
pregătirea lor. În majoritatea interviurilor, mai puţin de o treime din subiecţi au spus că erau
la curent cu toate aspectele exceptând 54% din profesorii care considerau că este
responsabilitatea profesioniştilor de a raporta abuzurile suspectate. 43% din părinţi şi 71%
din educatori bănuiau abuzul copiilor cu dizabilităţi, 65% din educatori raportaseră ei înşişi
abuzul bănuit sau în conjuntura unor altor profesionalişti. De asemenea, 79% din educatori
au spus că directorul lor duce o politică de raportare a copiilor abuzaşi, totuşi 18% nu erau
siguri, iar 3% au spus că directorul nu a avut o astfel de tactică. Pentru împrospătarea
legilor în atenţia personalului şcolilor, 43% din subiecţi folosiseră profesionalişti care să-i

4
asiste cu investigaţii ale abuzului sexual implicând copii cu disabilităţi. În aceste tipuri de
asistenţe ale unor specialişti au participat Şcoala pentru surzi, psihiatrii pentru copii,
psihologi terapeuţi, specialişti ăn retardul mental, din variate surse şi agenţii şi consilieri cu
experienţă. Ca drept urmare, s-a ajuns la concluzia că echipa de intervenţie în maltratare
copilului cu disabilităţi, în integritatea sa, nu cunoasşte problematica la nivelul gravităţii
reale, dar este receptivă, dornică de a urma cursurile de educaţie specială pentru a umple
golurile din cunoştinţele deţinute.

Teorii despre abuzul sexual

Pe seama acestei teme, a abuzului sexual asupra copilului s-au întocmit diverse
teorii explicative, teoriile psihologice având un rol foarte important în acest fenomen.
Teoriile de inspiraţie psihanalitică ilustrează, în concepţia lui Freud, că sexualitatea
normală se structurează în cursul unor etape succesive, care implicătrecerea de la
organizarea orală a libidoului până la alegerea obiectului. „După parcurgerea acestui drum
în totalitate, poate apărea o regresie la stadiul anterior de fixare a libidoului şi anume
perversiunea.” , în condiţiile în care, „toţi indivizii prezintă în etapele premergătoare
începerii actvităţii sexuale, comportamente perverse, copilul fiind un pervers polimorf, care
investeşte erogen diversele zone ale corpului.” Altfel spus, în toate teoriile psihanalitice,
devierile sexuale constituie conflicte inconştiente care n-au fost rezolvate în perioada
copilăriei şi care apar cu intensitate la vârsta adultă, datorită faptului că n-a fost rezolvat
complexul oedipian. Teama de castrare pare, în acest sens- sugerează adepţii lui Freud- un
important factor etiologic pentru manifestările de pedofilie, sadism, masochism,
exhibiţionism şi fetişism. Un exhibiţionist, de pildă, îşi expune organele sale genitale
tocmai pentru a se asigura că nu este castrat, reacţia celorlalţi faţă de şocul ce-l provoacă
exhibarea fiind liniştitoare în acest sens.
Pentru R. Kraft Ebing, pedofilia este o deviere a impulsului sexual determinată de
mai multe cauze, printre care aşa numita „impotenţă anxioasă”, adică incapacitatea unor
bărbaţi de a avea relaţii sexuale satisfăcătoare cu partenere de vârsta lor, datorită temerilor
că vor eşua din punct de vedere al capacităţii lor de a avea un contact sexual adecvat. Ca
urmare, raporturile sexuale cu copiii vor fi singure în măsură să elimine această anxietate.

Pedofilia
Pedofilia reprezintă atracţia erotică manifestată de un adult pentru copii- o deviere
gravă şi răspândită, caracteristică unor tipuri variate de indivizi, care duce la infracţiuni
sexuale. Pedofilia implică adeseori un contact sexual neviolent cu un copil. Pot fi
evidenţiate două categorii de pedofilii: „de carieră”- preferenţiali sau recidivişti-
situaţionali. Pedofilii prefrnţiali se pregătesc minuţios şi atent de urmărirea copiilor. Ei îşi
justifică conduita prin faptul că ar avea o atitudine „părintească” şi „prietenoasă” faţă de
victime. În opinia lor, ei ocrotesc copiii şi au grijă de ei. Pe de altă parte, pedofilii
recidivişti percep pedofilia ca o criză neaşteptată în viaţa lor. Mulţi pedofili de acest gen se
confruntă cu dificultăţi în stabilirea şi menţinerea unor relaţii interpersonale de orice tip.

5
Violarea minorilor
Conform datelor statistice, comparativ cu incestul înfăptuit de părinţi, violarea
minorilor constituie cea mai răspândită formă de infracţiune sexuală şi se manifestă printr-o
conduită homosexuală. Violatorii necunoscuţi câştigă încrederea copilului, afişând
„sentimente de prietenie”, sau, pur şi simplu, atacă minorul. Tandreţea sau brutalitatea
aplicată în timpul contactului sexual depind în mare măsură de faptul din ce categorie de
infractori face parte violatorul. Pentru a putea vorbi despre viol, trebuie ca una dintre părţi
să se opună actului sexual sau ca cel agresat să fie minor. Vorbim despre viol şi atunci când
persoana supusă acestui act sexual a fost ăn prealabil drogată, adormită sau este
incompetentă mintal.

Incestul
O altă formă a abuzului sexual asupra copiilor constă în infracţiunea de incest, o
formă a violenţei intrafamiliare. Studiile de specialitate identifică, în principal, următoarele
forme ale violenţei intrafamiliare: violenţa agresiune, violenţa pedeapsă, violenţa pedeapsă
cu simetrie latentă, violenţa fizică, violenţa psihologică, violenţa emoţională, violenţa
economică, abuzul sexual şi incestul. Atât în limbajul uzual, cât şi în terminologia de
specialitate, noţiunea de „incest” desemnează relaţia sexuală între rude. În cele mai dese
cazuri, incestul se produce între tată sau tată vitreg şi fiică sau fiu, între frate şi soră sau
frate, cel mai mare exploatându-l pe cel mai mic. Raporturile incestuoase cu copilul deseori
iau forma unei violenţe sexuale sau constrângerii copilului pentru relaţii sexuale în
schimbul unei atitudini binevoitoare, unor declaraţii de dragoste, unor obiecte, cadouri.
Caracteristica esenţială a relaţiei incestuoase este impostura. Tot din acest motiv relaţia
incestuoasă poate fi asimilată cu escrocheria. Relaţia de impostură afectează toate
interacţiunile membrilor familiei incestuoase.
Abuzul sexual se poate manifesta sub aspecte diferite. O primă formă este aceea de
a determina sau de a obliga victima să întreţină un raport sexual contrar voinţei sale. A
doua formă este cea care încearcă subminarea sexualităţii unei persoane în sensul criticării,
sau ridiculizări şi prezentării performanţelor sale sexuale într-o manieră defavorabilă.
Dezvăluirea abuzurilor sexuale afectează considerabil familia şi provoacă o criză
care îi priveşte pe toţi componenţii săi. Frica de sancţiunile judiciare, de condamnări, de
despărţiri, de reproşuri, de ruşine, îi poate conduce pe membri familiei să caute fiecare,
dincolo de sistemul de apărare comun, metode de protejare individuală faţă de consecinţele
dezvăluirii. Se pot vedea în astfel de cazuri mame care nu îsi pot crede copiii, taţi care
neagă orice responsabilitate, copii care aduc părinţilor acuzaţii grave, dar pe care des le
retractează imedia, căci, în fapt, o astfel de criză are drept consecinţe imediate întemniţarea
tatălui, plasamentul provizoriu al victimei, marginalizarea şi dificultăţi materiale
considerabile ale mamei şi ale întregii familii.
Un abuz sexual cu mare incidenţă apare în familiile monoparentale în situaţia
absenţei reale a mamei pe perioade lungi de timp, ocazionate de programul prelungit de
serviciu, de părăsirea căminului, de relaţiile extraconjugale, de boli, alcoolism, depresie,
spitalizări, sarcini. Adesea, tatăl părăsit atrage copilul în locul consoartei absente, iar
6
copilul acceptă să o înlocuiască pe mamă pentru a evita pedeapsa sau suferinţa. În opinia
mea, tirania tatălui se asociază cu personalitatea ştearsă a mamei, care nu îi poate fi de nici
un folos fiicei. Astfel de mame sunt fantomatice într-o măsură atât de mare încât nu văd, nu
aud şi neagă existenţa faptelor, ca şi cum nu ar fi vorba despre familia lor, ci de fapt
petrecut într-o altă lume. Cert este că, am ajuns la concluzia că în toate familiile cu relaţii
incestuoase, interdicţia incestului s-a deplasat asupra cuvântului: este interzis a se vorbi
despre aceasta. Pentru ca secretul să fie cât mai bine păstrat, el este adesea însoţit de
ameninţări verbale şi chiar violenţe fizice.

Profilul tatălui
Se disting două categorii de abuzatori, corespunzător cu două tipuri dinamico-
energetice şi comportamentale. Prima categorie este rezervată, aparent nepericuloasă,
paşnică, puţin virilă, non expansivă, nonintrusivă, fără manifestări sociale deosebite în afara
familiei. În aparenţă pudic şi moralist, chiar religios, un astfel de abuzator pare a emite
numai mesaje asexuate. Supus celorlalţi când este vorba de definirea relaţiei, el poate
accepta predominanţa partenerei, inspiră tandreţe, simpatie şi dorinţă de protecţie. Un
repertoriu restrâns de manifestări focalizate în jurul tandreţei şi al grijii pentru satisfacţiile
lui personale caracterizează în acest caz legătura abuzator-victimă. Pare devotat, capabil să
pbţină recunoştinţa şi încrederea totală a celor din jur. Este un abuzator care nu-l face pe
copil să sufere, iar acesta chiar i se ataşează cu inocenţă pentru o perioadă în relaţia
incestuoasă. Deşi are o sexualitate rprimată şi selectivă, bărbatul paote comite abuzuri
sexuale în serie. Pedofilul corespunde acestui profil, în sfera psihopatologiei. Acelaşi statut
existenţial îl au femeile abuzatoare, mai ales mamele. Ele se caracterizează prin aparenţa
unui spirit de sacrificiu fără limită.
A doua categorie o reprezintă tipul agresiv şi violent. Atitudinea abuzatorului este
expansivă, imperativă şi dispreţuitoare în raport cu anturajul. El are voinţă puternică de a se
impune, de a controla şi a supune pe alţii, manifestându-se arbitrar, despotic si tiranic. El îşi
agresează verbal victimele prin înjurături şi umilinţe, face paradă de forţă şi de viriitatea sa
într-o manieră caricaturală.

Profilul mamei
Conform unor păreri preconcepute, incestul este perceput doar ca o relaţie dintre
tată şi copii, în special fiică, deşi autorităţile au identificat şi situaţii în care mama abuza de
copilul său-băiat- în scopul satisfacerii dorinţelor sexuale.
Unele femei reacţionează ferm şi activ când află de abuzul tată-fiică, însă
majoritatea rămân însă într-o atitudine ambivalentă confuză, fiind şterse, absente,
reducţioniste în percepţie, autojustificative şi preocupate prioritar de coeziunea familială
formală. Atitudinea mamei faţă de relaţiile incestuoase ale soţului cu copilul poate fi o
sursă importantă de informaţii referitoare la familia cu care urmează să lucreze autorităţile
implicate.

7
 Mamă depimată- Acest tip de femeie predomină în cazul unor incesturi. Familia ei
este una tradiţionaşă, în care soţul deţine putere asupra soţiei din toate punctele de vedere:
fizic, moral, sexual şi afectiv. Fiind deprimată, mama şi copiii sunt copleşiţi de frică şi fac
„coaliţie” împotriva tatălui. Din lipsă de informare, mama şi copiii nu pot beneficia de
sprijinul unor servicii de asistenţă socială.
Mamă sigură pe sine- Mamele din această categorie sunt nişte femei puternice şi
emancipate, care încep să acţioneze imediat ce descoperă incestul. Ele suspectează că în
familie se întâmplă ceva cu mult până la depistarea adevărati stări de lucruri şi se adresează
serviciilor de asistenţă socială, dar fără nici un rezultat. În momentul când se confirmă
comiterea incestului, fără a ezita, mama sigură de sine trece la acţiuni concrete. În
majoritatea cazurilor ea rupe orice legătură cu soţul, depune reclamţie în instanţele judiciare
şi începe procedura de divorţ.
Mamă căreia nu i se dă crezare- Mamele din categoria respectivă vor să ia măsuri
pentru a opri faptele de incest, dar, din diverse motive, persoanele din anturajul ei nu-i dau
crezare. Această situaţie este caractristică, în special, pentru mamele divorţate, care
ăncearcă să ia apărarea copiilor şi să pună capăt relaţiilor incestuoase. Ele sunt învinuite de
faptul că recurg la subteerfugii şi folosesc copiii pentru a-şi defăima foştii soţi.
Mamă resemnată- Mamele din categoria respectivă se tem să distrugă familia şi sunt
în stare de mari sacrificii pentru a o păstra. Ele se străduiesc să minimizeze problema şi să
găsească o justificare. Rămân cu soţii, dar, în majoritatea cazurilor, ajung la concluzia că
strategia unei resemnări permanente nu se soldează cu rezultatele la care aspirau.
Mamă-complice- Există o multitudine de tipuri de „mame-complice”, mame care în
mod conştient ignoră semnalele comiterii unui incest, renunţând astfel la copil, cât şi
mamele cre participă activ la faptele de molestare sexuală a copilului. Multe dintre ele
întodeauna îsi apără soţii. De cele mai multe ori, acest gen de mamă este lipsită de caracter
şi nu acţionează împotriva soţului.
Conform unui articol despre incest, este prezentat un exemplu real, unde este
ilustrată reacţia mamei în două situaţii distincte: în momentul în care a aflat despre incest şi
apoi în momentul în care a recunoscut că soţul ei îşi molestează sexual fiica. În următorul
pargraf este descrisă prima sa reacţie:
„Eram şocată, rănită. Această noutate m-a distrus, ca o explozie nucleară. Mă
simţeam bolnavă, paralizată, de parcă eram moartă. Îmi puneam întrebări: de ce a
durat atât; de ce se ducea cu tatăl ei dacă acesta o viola.. Nu vreau să caut toată viaţa
răspunsuri la întrebarea: De ce?”
Iniţial, mama considera că vinovaţi de situaţia creată sunt toţi trei:
„Suntem vinovaţi toţi trei: cel mai mult-el, iar eu şi fiica mea în egală măsură. Vina
mea constă, probabil, în faptul că nu i-am acordat suficientă atenţie, nu am discutat
aşa cum era necesar. Eram gravidă şi am pus pe umeri ei toată munca din casă, îşi
purta singură de grijă.. Fiica mea este vinovată de faptul că nu mi-a povestit.”

8
Peste un an, în cadrul unui program de reabilitare socială, soţul a mărturisit că manipulează
cu toţi membrii familiei. Aflând acest lucru şi discutând cu fiica, mama a început să
perceapă situaţia altfel:
„Consider că el poartă toată responsabilitatea pentru ceea ce a făcut, folosindu-se şi
de mine. Sunt vinovată, sunt vinovată însă doar parţial pentru problemele pe care le-
am avut. Dar aceasta nu are legătură cu „participarea” la care se referea el. Soţul
meu repeta întruna: „Am făcut astfel încât să fii mereu acasă.” Nu ştiu dacă o
spunea în mod intenţionat, dar m-am tot gândit ce ar însemna acest lucru. Ulterior,
mi-am dat seama că fiica mea înţelegea în felul ei faptul că „eu sunt întodeauna
acasă”. Am decis să verific şi am întrebat-o: „Credeai că ştu pentru că sunt mreu
acasă?” şi ea mi-a răspuns: „Da.” Fiica mea considra că eu ştiu ce se întâmplp şi îmi
reproşa acest lucru.”
Problema abuzurilor sexuale săvârşite în copilărie a ridicat diverse întrebări, conducând la
cercetări pe plan internaţional. De exemplu, în articolul ”Sexual and physical abuse in
childhood is associated with depression and anxiety over the life course: systematic review
and meta-analysis”, obiectivul principal a avut ca scop să descopere dacă depresia şi
anxietatea sunt associate cu expunerea la abuz în copilărie. Dupa cum se observă, la fel ca
în studiul nostru despre “Forme de manifestare a abuzului sexual asupra copiilor şi efectele
acestuia” , sunt implicate concepte precum stările de anxietate şi depresie. Revenind la
cercetarea anterioară, conluziile nu au încetat să apară, confirmând faptul că abuzurile
sexuale din copilărie au provocat niveluri ridicate de suferinţă, anxietate şi depresie. Aceste
constatări necesită creşterea gradului de conştientizare pentru intervențiile de sănătate
publică pentru a preveni abuzul asupra copiilor. Alte cercetări foarte asemnătoare şi cu
aceeaşi concluzie sunt: “Relation of Childhood Sexual Abuse and Other Forms of
Maltreatment to 12-Month Postoperative Outcomes in Extremely Obese Gastric Bypass
Patients”, “Sexual Abuse Survivors and Psychiatric Hospitalization after Bariatric Surgery
Matthew”.
Un alt articol internaţional prezintă o cercetare interesantă sub denumirea
”Childhood Sexual Abuse is not Associated with a Poor Outcome after Gastric Banding for
Severe Obesity. 157 de pacienți (144 femei, 13 bărbați) au completat chestionare, în medie,
34 luni după o intervenţie chirurgicală(variază de 8-68 luni) şi rezultatul a fost următorul:
23%dintre paciente, toate femei, au raportat un istoric de abuz sexual în copilărie, dar nu a
fost nici o diferenţă între pacientele cu sau fără un asemenea trecut din punct de vedere al
sănătăţii şi greutăţii, însă grupul ce a suferit abuzuri sexuale s-a constatat că are un nivel
ridicat de depresie. În concluzie, un istoric de abuzuri sexuale nu pare să aibă un impact
asupra greutăţii după chirurgia bariatrică, dar unii pacienţi pot avea nevoie de tratament
psihologic adițional pentru probleme mintale de sănătate.
Conform studiului “CLINICALLY SIGNIFICANT CHANGE AFTER
COGNITIVE RESTRUCTURING FOR ADULT SURVIVORS OF CHILDHOOD
SEXUAL ABUSE”, 26 de participant au fost evaluaţi pentru depresie, anxietate,
sentimente de vinovăţie, furie, lipsă de stimă de sine înainte şi după 10 sesiuni săptămânale
de terapie de grup. După acestea s-a sesizat îmbunătăţirea stărilor pacienţilor.
Restructurarea cognitivă s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru anxietate, depresie şi furie,
dar mai puţin utilă pentru culpabilitate şi stimă de sine scăzută. Totuşi, trei pacienţi s-au
recuperate total, cercetarea dovedindu-se a fi un succes.

9
 Articolul “Sexual abuse and eating disorders:Clinical cases” are ca scop analizarea a
cinci cazuri clinice ce demonstrează cum o experienţă de abuz sexual paote contribui la
creşterea vulnerabilităţii individuale şi şi devine unul din factorii care vin împreună să
agraveze şi să complice simptomele care caracterizează tulburările de alimentaţie. Se
încearcă, de asemenea, să sporească importanţa modelului multifunctional pentru abordarea
acestui tip de psihopatologie.
Studiul “A Model of Sexual Abuse’s Effects on Suicidal Behavior and
Delinquency: The Role of Emotions as Mediating Factors” concluzionează faptul că abuzul
sexual este asociat şi cu un comportament suicidar, cât şi cu delicvenţă în rândul
adolescenţilor. Nu doar că sunt mediate efectele abuzului sexual prin reacţii emoţionale, dar
se constată că fiind expuşi la tensiune sub forma abuzului sexual a fost direct colerat cu
comportament suicidar şi delicvenţă. Adolescenţii ce au fost expuşi abuzului sexual au mai
multe şanse să se fii angajat într-un comportament suicidar sau delicvenţă, chiar dacă nu
suferă de sentimente ale stării de depresie sau furie.
Aşadar, în opinia mea, indiferent de motivele comiterii abuzului sexual, problemele
ce apar în consecinţă sunt reale atât pentru victime cât şi pentru familiile acestora.
Acceptând sacrificiul şi vinovăţia faţă de familie-când este vorba despre incest, aceste
victime sunt private de copilărie, se maturizează forţat, purtând în suflet secretul ruşini şi al
culpabilităţii. În comportamentul unor asemenea victime se constată frecvent simptome
psihosomatice legate de angoasăă, teamă înăbuşită, clustrofobie, coşmaruri nocturne,
anorexie, enuresie şi chiar tentative de sinucidere. Acestea sunt efectele abuzului sexual
asupra copiilor, la care se pot adăuga simptome psihologice cu observaţii clinice de
oboseală, imposibilitate a concentrării, ciudăţenii comportamentale, introvertire, blocaje,
dezinteres, apatie, tulburări de memorie. Fuga repetată de acasă, crizele de mânie sau
isterie, insolenţa, dezinvolutra exagerată şi reacţiile de opiziţie sunt comportamente
frecvente şi neagreate în sânul familiei. De asemenea, pot fi constatate anumite conduite
erotice maladive, specifice acetor victime, în contextul familial sau şcolar. Aşa sunt
căutarea imposibilă a unui partener de jocuri sexuale, încercarea provocatoare dar
caricaturală de seducere a adulţilor, exhibiţionismul, imitarea formală a adulţilor- tot atâtea
feţe ascunse ale abuzului sexual trăite traumatic şi confuz de copiii victime.
Asemenea simptome semnalizează convingător că aceste victime sunt puternic
afectate fizic, psihic şi comportamental, izolate şi marginalizate în societat, iar în familiile
cu un statut dublu, sacrificate şi pseudoprivilegiate.

10
Capitolul II
Fişă metodologică

1. Tema de cercetare: Diferenţele de gen în stările de depresie, anxietate, culpabilitate

ale copiilor abuzaţi sexual în cadrul incestului.
2. Obiectivele cercetării: Să ilustreze modul în care stările de depresie, anxietate,
culpabilitate se manifestă în funţie de gen.
3. Ipotezele cercetării: Se susţine faptul că:
-Cu cât copiii au vârste mai mari de 12 ani, cu atât stările
depresive, de anxietate si de culpabilitate sunt mai intense decât la cei cu vârste sub
12 ani.
-Cu cât copiilor traumatizaţi le creşte încrederea în
psihoterapeut, cu atât mai repede vor reuşi să se elibereze de stările de depresie,
anxietate şi autoacuzare.
-Copiii de gen feminin au stările de depresie, anxietate şi
culpabilitate mai accentuate decât cei de gen masculin.
4. Operaţionalizarea conceptelor: Vârsta se măsoară în ani. Stările de depresie,
anxietat şi culpabilitate sunt măsurate de un psihoterapeut prin terapia
comportamentală.
5. Selecţia subiecţilor:
-Metodă de selecţie: Selecţie aleatorie simplă
-Volumul eşantionului: -total:15 persoane-2 eşantioane independente: 10 persoane
de gen feminin, 5persoane de gen masculin cu vârste cuprinse între 8 ani şi14 ani
-Nivel de educaţie: şcoala primară şi gimnazială
6.Definirea populaţiei: Populaţia reprezintă totalul subiecţilor vizaţi de proiectul de
cercetare. În cazul acesta, populaţia este alcătuită din persoane de sex feminin şi masculin,
cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Populaţia va avea numărul total de 15 persoane.
7.Baza de eşantionare: Liste cu copii ce au fost abuzaţi sexual ale unor psihoterapeuţi
din România, ce profesează în Bucureşti. Vor fi selectate 10 persoane de gen feminin şi 5
de gen masculin, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani. Toţi participanţii din cadrul cercetării
vor rămâne în anonimat. În primă fază, participanţii vor primi trei chestionare de tip test cu
întrebări directe,dar şi cu variante de răspuns, ce vor măsura nivelul lor de depresie,
anxietate şi culpabilitate. În cea de-a doua etapă, se va apela la un psihoterapeut, ce va
aplica fiecărui copil în parte terapia comportamentală-destinată să trateze simptome precum
fobii, obsesi, tulburări de alimentaţie şi sexuale, anxietatea sau depresia. În cazul unui copil
abuzat aceasta are ca scop eliberarea lui de vină, de autoacuzare.
8. Indicarea unităţii de eşantionare: Se va alege tipul de eşantionare randomizată simplă
deoarece oferă şansa de a fi ales în structura eşantionului oricărui copil al unei populaţii. De
asemenea, participanţii rămân în anonimat, fapt posibil datorită acestei metode de selecţie.
9. Descrierea eşantionului: Eşantionul 1- este format din 10 persoane de sex feminin cu
vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, ce suferă de stări de depresie, anxietate şi culpabilitate, de
anumite intensităţi, în urma abuzurilor sexuale.
11
 Eşantionul 2- este format din 5 persoane de sex masculin cu
vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, ce suferă de stări de depresie, anxietate şi culpabilitate, de
anumite intensităţi, în urma abuzurilor sexuale.
10. Variabilele cercetării: -Variabila independentă: genul participanţilor
-Variabila dependentă:stările de depresie,anxietate şi
culpabilitate obţinute în urma abuzurilor sexuale.
11.Metode de cercetare: Metoda experimentală –chestionare, Metoda convorbirii:
psihoterapeutul discută cu ambele eşantioane.
12.Procedura:
-Se vor selecta eşantioanele reprezentative pentru populaţie prin metoda aleatoare simplă.
-Se vor constitui chestionarele şi vom contacta un psihoterapeut pentru terapia
comportamentală
-Se vor analiza rezultatele chestionarelor şi ale terapiei şi se va concluziona cercetarea.

12
Bibliografie
1. Cărţi:
Ina-Maria Ropotică(2007): Violenţa intrafamilială, Bucureşti: Pro Universitaria ;
Adrian Iacob, Constantin Victor Drăghici, Marin Ionuţ-Valentin(2009): Abuzul şi
exploatarea sexuală a copilului, Craiova: Editura SITECH ;
Sorin M.Rădulescu(2010): Abuzul comis în familie asupra copiilor – O perspectivă
multidisciplinară, Bucureşti: ARS DOCENDI ;
David M. Cooper şi David Ball(1993): „Abuzul asupra copilului”, Bucureşti: Editura
Alternative ;
Constantin Păunescu(1994): „Agresivitatea şi condiţia umană”, Bucureşti: Editura
Tehnică;
Tănăsescu Iancu Florescu(1994): „Victima şi agresorul”, Brâncoveni: Editura INS.
2. Articole din baza de date internaţională:
Jutta Lindert • Ondine S. von Ehrenstein • Rachel Grashow •Gilad Gal • Elmar Braehler •
Marc G. Weisskopf (Received: 28 March 2013 / Revised: 19 September 2013 / Accepted:
23 September 2013) : Sexual and physical abuse in childhood is associated with depression
and anxiety over the life course: systematic review and meta-analysis -
http://link.springer.com/article/10.1007/s00038-013-0519-5

Junilla K. Larsen, PhD1,2; Rinie Geenen, PhD1(2005): Childhood Sexual Abuse is not
Associated with a Poor Outcome after Gastric Banding for Severe Obesity-
http://link.springer.com/article/10.1381/0960892053723277

Andr´e T. M¨oller, Henry R. Steel(2002): CLINICALLY SIGNIFICANT CHANGE AFTER

COGNITIVE RESTRUCTURING FOR ADULT SURVIVORS OF CHILDHOOD SEXUAL
ABUSE- http://link.springer.com/article/10.1023/A%3A1015180920846

Ferol E. Mennen, Diane Meadow(1994): A preliminary study of the Factors Related to

Trauma in Childhood Sexual Abuse- http://link.springer.com/article/10.1007/BF01531959

Carlos M. Grilo, PhD; Marney A. White, PhD; Robin M. Masheb,PhD;Bruce S.

Rothschild, MD; Carolyn H. Burke-Martindale, APRN(2006): Relation of Childhood
Sexual Abuse and Other Forms of Maltreatment to 12-Month Postoperative Outcomes in
Extremely Obese Gastric Bypass Patients -
http://link.springer.com/article/10.1381/096089206776327288

Matthew M. Clark, PhD1; Barbara K. Hanna2; Jane L. Mai, RN3; Karen M.

Graszer, MA1; Jeanne Graner Krochta, MA1; Donald E. McAlpine, MD1;

13
Stephanie Reading1; Haitham S. Abu-Lebdeh, MD2; Michael D. Jensen,MD2; Michael G.
Sarr, MD3(2007): Sexual Abuse Survivors and Psychiatric Hospitalization after Bariatric
Surgery - http://link.springer.com/article/10.1007/s11695-007-9084-4

E. Molinari, M. Selvini, F. Lenzini(2003): Sexual abuse and eating disorders:Clinical

cases- http://link.springer.com/article/10.1007/BF03325023

Inga Dora Sigfusdottir Æ Bryndis Bjork Asgeirsdottir ÆGisli H. Gudjonsson Æ Jon Fridrik
Sigurdsson(2008): A Model of Sexual Abuse’s Effects on Suicidal Behavior
and Delinquency: The Role of Emotions as Mediating Factors-
http://link.springer.com/article/10.1007/s10964-007-9247-6

14