CONSTITUŢIA DE LA 1866 (CAROL I)

Noua lege fundamentală a fost promulgată de domnitorul Carol I la 1 iulie 1866.

Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul
Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai
longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară (în linie coborâtoare
directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în
bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor -
Art. 82)
A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind
un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția
colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze
moderne și democratice.
Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din
1923.
Caracteristicile Constituției din 1866
 este prima constituție internă românească
 a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri
 a fost elaborată după modelul Constituției Belgiene din 1831
 este un act de factură liberală
 proclama suveranitatea națională
 guvernarea era reprezentativă și responsabilă
 se instituia principiul separării puterilor în stat
 monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat și era ereditară
 stabilea libertăți și drepturi cetățenești
 includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar
 este prima realizare a lui Carol I
 a fost considerată una din cele mai democratice constituții din Europa
 cuprinde 8 titluri și mai multe articole
 instituțiile centrale ale statului erau:
Monarhia era ereditară, în familie pe linie bărbătească, moștenitorii tronului urmând să fie
crescuți în religia ortodoxă
Guvernul reprezinta puterea executivă și era condus de primul ministru; împarte puterea
executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea proiectelor legii Parlamentului și punerea în
practică a legilor votate de Parlament
Parlamentul reprezinta puterea legislativă și era format din Senat și Camera Deputaților
structura bicamerala ce fusese introdusa pentru prima oara de A.I.Cuza in 1864 prin "Statutul
dezvoltator al Conventiei de la Paris"
Modificări aduse Constituției din 1866
1879: modificarea Art. 7 ce condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine
1884: numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputatilor si de la 3
la 2 pentru Senat, astfel lărgindu-se dreptul de vot insa nu semnificativ

1
1917: se renunță la articolul ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, se modifică art. 57 și 67
pentru a se putea realiza reforma electorală (1918) și agrară (1918-1921) ce prevedea
împroprietărirea soldaților pe baza promisiunilor din 1917
Fragmente din Constituția din 1866-ilustrând noua organizare a României
Prerogativele Domnului:
 numește și revocă miniștrii
 are drept de grațiere și de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul miniștrilor
 numește și confirmă în toate funcțiile publice
 are drept de a bate monedă
 este liderul suprem al armatei
 are dreptul de a dizolva Parlamentul
 dispune de dreptul de veto
 acordă distincții și decorații
 are dreptul la judecata
Puterea legislativă (Adunarea Deputaților și Senatul)
Parlamentul:
 cu o structura bicamerala:senatori si adunarea deputatilor
 are drept de interpelare a miniștrilor ( de a cere socoteală în privința anumitor decizii,
etc.)
 are drept de inițiativă și sancțiune (aprobare) a legilor
 Adunarea Deputaților discută și votează bugetul de stat
Puterea judecătorească
 Este exercitată prin Curți de judecată , Tribunale si prin instanta suprema:Inalta Curte de
Justitie si Casatie.
 hotărârile și sentințele lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele domnului.
Drepturi și libertăți cetățenești prevăzute în Constituția din 1866
 libertatea conștiinței
 libertatea învățământului
 libertatea presei
 libertatea întrunirilor și asocierilor

CONSTITUŢIA DE LA 1923 ( FERDINAND )

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1923:
Unirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României teritorii noi cu numeroase
minorităţi naţionale şi religioase. Constituţia statului trebuia să se adapteze la noile realităţi.
În 1918 s-a introdus votul universal, fapt care trebuia consemnat şi în constituţie.
În 1921 s-a realizat reforma agrară, fapt ce a însemnat exproprierea marilor moşii.
Constituţia trebuia să prevadă exproprierea în caz de utilitate publică prin legi speciale.
Constituția din 1923 este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în
vigoare până la adoptarea Constituției din 1938.

2
 Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a
fost adoptată de Parlament, a fost promulgată de regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923. A
fost repusă în vigoare în 1944 până la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica.
Constituţia din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din 1866. Apar însă
câteva schimbări importante faţă de constituţia din 1866:
 În art. 1 se specifică faptul că România este stat naţional, unitar şi indivizibil: conceptul
de stat naţional şi unitar, adică alcătuit dintr-o naţiune majoritară pe un singur teritoriu
politic, a fost nou introdus.
 Proprietatea nu este un drept absolut, ca în 1866; în caz de utilitate publică se pot realiza
exproprieri. În 1866, cazurile de utilitate publică erau stabilite doar prin constituţie, şi
anume: lucrări de comunicare, de salubritate publică şi de apărare a ţării. În 1923 se
prevede că utilitatea publică se stabileşte prin legi speciale (aşa cum a fost cazul legii
agrare din 1921). De asemenea bogăţiile subsolului, căile de comunicaţie, apele şi
atmosfera sunt proprietatea statului.
 Votul este universal, spre deosebire de votul cenzitar din 1866.
 Se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială şi fără deosebire de
origine etnică, limbă şi religie. Constituţia din 1866 prevedea doar egalitatea fără
deosebire de clasă socială.
 Biserica ortodoxă este biserica dominantă în stat iar cea Greco-catolică este privilegiată
în raport cu celelalte culte. În constituţia din 1866 se menţiona ca religie oficială cea
ortodoxă.
Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar,
indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește
realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138
de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta
elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii,
sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea
decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate
(acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea
legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și
avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.
Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:
 puterea legislativă - exercitată de rege și Parlament;
 puterea executivă - încredințată regelui și guvernului (format de partidul sau alianța care
câștigă alegerile parlamentare);
 puterea judecătorească - atribuită Înaltei Curți de Justiție și Casație și instanțelor de
judecată.
Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții
politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din
1938.

3
Constitutia de la 1938 ( CAROL II)
Constituția din 1938 a fost constituția României care a fost în vigoare pe timpul dictaturii regale
a lui Carol al II-lea. A fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice.
Constituția din 1938 se întemeia pe critica regimului de partide și pe doctrina corporatismului.
O nouă constituţie a impus regele Carol II (1930-1940) la 20 februarie 1938, când a instaurat un
regim de guvernare personală.
Noua constituţie era un abuz, deoarece
 ea nu emana de la naţiune, ci de la puterea executivă,
 nu respecta procedurile de revizuire prevăzute de constituţia anterioară. Astfel, principiile
celei din 1938 nu mai erau liberale, vorbindu-se despre datoriile românilor, înaintea
drepturilor.
 Separarea puterilor în stat a fost abandonată, puterea fiind concentrată în mâna regelui,
care era declarat capul statului. El avea puterea legislativă, pe care o exercita prin
Reprezentanţa Naţională şi puterea executivă, pe care o exercita prin guvern.
 Iniţiativa legilor o avea tot regele, rolul Parlamentului, fiind mult redus, monarhul putând
convoca, închide, amâna sau dizolva legislativul în orice moment.
 Parlamentul a avut un rol decorativ, regele numind un mare număr dintre senatori.
 Dreptul de vot era limitat la persoanele de peste 30 ani şi doar pentru cei care ştiau carte,
măsură îndreptată împotriva mişcării legionare, care avea o puternică susţinere în rândul
studenţimii.
 Pentru prima dată s-a acordat drept de vot femeilor, însă ele puteau alege, dar nu puteau fi
alese. Legea de acordare a dreptului de vot femeilor a fost elaborată în 1939, dar numărul
alegătorilor a scăzut.
În urma aplicării acestei constituţii România devenea o maonarhie autoritară în care regele
domnea, dar şi guverna. Sistemul de vot introdus de constituţia din 1938 a determinat o
scădere a numărului alegătorilor de la 4,6 milioane în 1937 la 2 milioane în 1939.

CONSTITUTIA DIN 1948

Primul guvern comunist s-a format în 1945, dar, pentru că şeful statului era încă regele
Mihai, comuniştii nu au reuşit să instituie atunci un regim totalitar. La 30 decembrie 1947, regele
a fost silit să abdice, România fiind proclamată republică. Noile condiţii politice, dar mai ales
schimbarea formei de guvernare, au făcut necesară adoptarea altei constituţii, fapt realizat în
1948. Conform acesteia, numele ţării era Republica Populară Română.
Principiile constituţiei:
Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii democratice, ca de
exemplu:
 egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie
sau grad de cultură);
 garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (libertatea conştiinţei, a
presei, a întrunirilor etc.);
 responsabilitatea miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele lor);
 suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula puterea de stat emană de la popor.

4
Totuşi, unele elemente arată caracterul totalitar al regimului:
 nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul are puteri executive,
executivul se implică în justiţie);
 deşi este menţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza dezvoltării
economice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în formula bunurile comune
ale poporului);
 constituţia prevede că economia naţională este planificată de către guvern (nu este o
economie liberă).
 Conducerea statului era împărţită între Marea Adunare Naţională şi Guvern. Marea
Adunare Naţională, de fapt noul parlament, este considerată „organul suprem al puterii de
stat”. Ea are atât atribuţii legislative, cât şi executive: votează legile şi bugetul, se ocupă
de problemele de pace şi de război, dar formează şi guvernul şi stabileşte atribuţiile
ministerelor. Marea Adunare Naţională este condusă de Prezidiul Marii Adunări
Naţionale, alcătuit din 19 membri, dintre care unul este preşedinte.
 Guvernul coordonează şi planifică economia naţională, realizează bugetul şi asigură
ordinea publică şi securitatea statului. La nivel local, conducerea este deţinută de consilii
populare (din 1950, sfaturi populare), alese prin vot universal.
 Instituţiile judecătoreşti sunt supuse presiunii politice. Deoarece nu se specifică
inamovibilitatea judecătorilor, se permite amestecul puterii politice în numirea şi
destituirea acestora. La toate instanţele, cu excepţia Curţii Supreme, judecarea are loc cu
asesori populari (un fel de juraţi).
Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau asemănătoare cu cele prevăzute într-o constituţie
democratică: egalitatea în faţa legii, libertatea conştiinţei, libertatea religioasă, libertatea
persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea
domiciliului, secretul corespondenţei. O noutate este prevederea conform căreia femeia are
drepturi egale cu bărbatul..
Aplicarea acestei constituţii a transformat România în stat totalitar deoarece drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti nu au fost deloc respectate. De fapt, adevăratul conducător era şeful
Partidului Muncitoresc Român, Gheorghiu-Dej. Voinţa sa arbitrară, dar şi a altor oameni politici
sau funcţionari publici, era adevărata lege.

CONSTITUTIA DIN 1952

În 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român, a fost
adoptată o nouă constituţie care nu aducea modificări fundamentale în organizarea politică, dar
încălca foarte grav independenţa statului român..
În capitolul introductiv se specifica ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea
teritoriului românesc de ocupaţia germană şi faptul că politica externă a României este una de
prietenie cu U.R.S.S. Prevederile obişnuite despre independenţa şi suveranitatea statului lipseau.
Astfel, constituţia consfinţea faptul că România nu avea politică externă proprie. Constituţia din
1952 a fost schimbată în 1965, când România şi-a recăpătat atributele statului independent.

CONSTITUTIA DIN 1965

5
 În 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost ales
Nicolae Ceauşescu. El a afirmat deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. De asemenea,
considera că România făcuse un drum important înspre crearea unei societăţi egalitare, adică
socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două aspecte necesitau modificarea
constituţiei. Articolul 1 al constituţiei din 1965 menţionează că numele statului este Republica
Socialistă România şi că este un stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu inalienabil
(adică nu se poate înstrăina) şi indivizibil. În 1974 se creează funcţia de preşedinte al republicii,
fapt ce duce la modificarea constituţiei pentru a include prerogativele preşedintelui.
Cele mai importante modificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale anterioare:
 Se introduce principiul partidului unic, specificându-se faptul că forţa politică
conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român, ceea ce arată fără nicio
îndoială caracterul totalitar al regimului;
 Economia României este proclamată ca socialistă, adică economie bazată pe proprietatea
de stat şi cooperatistă asupra mijloacelor de producţie. Acest lucru este reafirmat prin
prevederea conform căreia bogăţiile de orice natură aparţin statului. Este menţionată şi
proprietatea personală, dar ea este limitată la casa de locuit şi construcţiile gospodăreşti
anexe, terenul pe care se află, animalele de producţie şi inventarul agricol mărunt.
 Se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti, întrucât se menţionează faptul că libertatea
cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi folosite în scopuri
potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc.
 O noutate pozitivă este însă dată de garantarea proprietăţii private (dreptul de proprietate
personală este ocrotit de lege), prevedere care dispăruse din celelalte constituţii
comuniste, sau de stabilirea duratei maxime a zilei de muncă la 8 ore.
În ceea ce priveşte instituţiile statului, apar modificări importante faţă de constituţiile anterioare.
 Marea Adunare Naţională este condusă de un organism numit Consiliul de Stat, care
înlocuieşte Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Consiliul de Stat fusese creat în 1961,
printr-o lege care revizuia constituţia din 1952.
 Preşedintele este ales de Marea Adunare Naţională şi are şi funcţia de comandant suprem
al forţelor armate. Cele mai importante atribuţii ale sale sunt: numeşte şi revocă miniştri
şi alţi funcţionari publici, acordă gradele militare, conferă decoraţiile şi titlurile de
onoare, acordă graţierea, acordă cetăţenia română, încheie tratate internaţionale, emite
decrete prezidenţiale şi decizii etc.
Consecinţele adoptării constituţiei din 1965:
 Prin această constituţie se conferă statului român un clar caracter totalitar comunist,
deoarece se afirmă rolul politic conducător al partidului comunist şi se specifică faptul că
economia este bazată pe proprietatea de stat.
 Revizuirea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.
 Se afirmă statutul internaţional al României de stat independent şi suveran, ceea ce lipsea
constituţiei din 1952.

CONSTITUTIA DIN 1991

6
 În contextul revenirii României la pluripartidism, în 1989, constituţia comunistă trebuia
înlocuită pentru a menţiona noua stare de fapt, dar şi pentru a garanta respectarea drepturilor
cetăţeneşti şi pentru a permite dezvoltarea regimului politic democratic.
Principii de bază ale constituţiei din 1991

 Primul capitol al constituţiei este intitulat chiar Principii generale şi cuprinde principiile
fundamentale, specifice unui regim democratic: separaţia puterilor în stat, suveranitate
naţională, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, pluripartidismul.
 Forma de guvernare a statului este republica, iar România este considerată stat de drept,
democratic şi social.
 Între principiile generale menţionate în acest prim capitol amintim şi garantarea dreptului
minorităţilor naţionale de a-şi păstra limba şi tradiţiile, întărirea legăturilor cu românii
aflaţi în afara ţării, dezvoltarea relaţiilor paşnice cu toate statele, respectarea tratatelor
internaţionale.
Puterile statului:
Puterea legislativă este deţinută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Parlamentul este ales pentru o perioadă de patru ani şi are ca principale atribuţii adoptarea legilor
şi a bugetului. Iniţiativa legislativă (adică propunerea unor proiecte de legi) aparţine membrilor
parlamentului, membrilor guvernului, dar şi cetăţenilor, dacă un proiect este semnat de cel puţin
250000 de cetăţeni din cel puţin un sfert din judeţele ţării.
Puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României.
Preşedintele României este ales prin vot universal pe o perioadă de 4 ani (la revizuirea
constituţiei, în 2003, s-a ridicat mandatul la 5 ani). Aceeaşi persoană are voie să obţină maxim
două mandate. Rolul fundamental al Preşedintelui este acela de a exercita funcţia de mediere
între puterile statului. Preşedintele are următoarele atribuţii: desemnează primul-ministru,
promulgă legile (le contrasemnează, pentru a le aproba intrarea în vigoare), poate dizolva
Parlamentul, în cazul în care acesta a respins de două ori învestitura unui guvern (dar poate
dizolva Parlamentul o singură dată într-un an), este comandant suprem al armatei, conferă
decoraţii, acordă graţiere, încheie tratate internaţionale pe care le propune aprobării
Parlamentului, emite decrete.
Puterea judecătorească. Judecătorii sunt independenţi de puterea politică şi inamovibili (nu pot
fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi decât de Consiliul Superior al Magistraturii). Cea mai înaltă
instituţie judecătorească este Curtea Supremă de Justiţie.
Pentru a garanta apărarea drepturilor cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul Poporului, la
care poate să facă apel orice cetăţean care se consideră nedreptăţit.