Sunteți pe pagina 1din 7

AMBALAREA BISCUITILOR

Printre cele mai importante îmbunătăţiri ce au intervenit în producţia de biscuiţi, un


loc de frunte revine introducerii, diversificării şi perfecţionării metodelor de ambalare a
biscuiţilor.
Desfacerea sortimentelor superioare de biscuiţi nu se mai poate concepe astăzi fără un
ambalaj care să le protejeze şi să le prezinte cât mai atrăgător consumatorilor.
Pornind de la ideea că ambalajul are rol de protecţie a produsului, de prezentare şi de
protecţie pe parcursul transportului, se remarcă următoarele situaţii:

 produse ambalate în vrac, deci direct în ambalajele de transport: lăzi de lemn sau
cutii de carton; această soluţie se aplică în special în cazul biscuiţilor simpli, cu o mare
rezistenţă mecanică. Este indicată pentru consumuri colective, deoarece se economisesc
materiale de ambalare.
 produse preambalate în porţii mari, care se face prin aşezarea unor cantităţi de
0,2 - 1 kg în cutii de carton; se recomandă în cazul sortimentelor de biscuiţi asortate.
 produse preambalate în porţii mici de 100 - 200 g - această variantă este cea mai
utilizată în momentul de faţă.

Produsele preambalate se ambalează apoi în ambalaje de transport: cutii de carton sau


lăzi de lemn.
Ambalajele folosite pentru biscuiţi se confecţionează din materiale impermeabile
pentru grăsimi: hârtie pergaminată, cerată sau metalizată, carton, polietilenă sau celofan.

Materialele de ambalare folosite trebuie să satisfacă anumite cerinţe şi anume:

 să asigure protecţia mecanică cât mai bună, deoarece biscuiţii şi în special cei
zaharoşi sunt puţin rezistenţi la solicitări mecanice şi şocuri;
 să asigure protecţia împotriva migrării grăsimilor spre exteriorul ambalajelor, ceea
ce ar conferi un aspect neplăcut produsului;
 de asemenea, trebuie să constituie o barieră pentru circulaţia aerului, mirosurilor şi
altele;
 să realizeze o cât mai bună prezentare a produselor, în care sens în primul rând să
se preteze la o tratare estetică a formei şi elementelor grafice, care să sugereze şi să prezinte
cât mai fidel sortimentul respectiv, iar în unele cazuri să facă produsul vizibil pentru
consumatori.

Tehnici de ambalare a biscuiţilor

Cele mai răspândite tehnici de ambalare a biscuiţilor sunt:

 ambalarea prin învelire - un grupaj de biscuiţi de format cilindru sau


paralelipiped, se acoperă cu o folie de material, care se lipeşte pe lungime, se pliază şi se
lipeşte la capete. În funcţie de cerinţele de protecţie şi de materialul folosit se întâlnesc
tehnici de ambalare în 1, 2 şi 3 straturi succesive.
La ambalarea mecanizată prin învelire se folosesc materiale termosudabile(hârtie cerată,
polietilenă, celofan special).
 ambalarea în pungi - tehnică mai mult răspândită în trecut, dar la care se
renunţă treptat deoarece prezintă dificultăţi la mecanizarea operaţiilor. Totuşi, ea rămâne o
soluţie practică pentru sortimentele cu forme neregulate, care la rîndul lor sînt în continuă
restrângere.
 ambalarea în cutii - una din primele soluţii de ambalare, a fost eliminată

1
treptat de alte tehnici mai eficiente, datorită consumului mare de carton şi a dificultăţilor ce
le prezintă pentru mecanizare. În prezent se foloseşte pentru porţii mari şi pentru asortaje
din mai multe produse.
 ambalarea prin mularea foliei de ambalare sub formă de plic, care se
sudează longitudinal şi la capete.
 ambalarea în cutii şi lăzi de lemn - ambalaje de transport.

Toate ambalajele, indiferent de tipul lor trebuie să fie inscripţionate cu numele


sortimentului şi datele privind valoarea nutritivă a produsului, numele producătorului,
termenul de valabilitate al produsului şi standardul sau norma internă de fabricaţie.
După răcire biscuiţii se ambalează în pungi, cutii sau pachete cu
greutate de: 1 – 5 kg în cutii, 0,100 – 0,500 kg la pungi şi 0,025 – 0,500 kg
în pachete.
Înainte de ambalarea biscuiţilor manual sau mecanic se face o
selecţionare a celor care prezintă unele defecte de calitate ca: deformări,
lipituri, crăpături, rupturi sau spărturi din manipulările pe bandă sau la
ambalat, astfel ca în lăzi sau cutii în vrac şi în ambalajele mai mici să nu se
ambaleze decât biscuiţi de calitate bună.
Pentru ambalarea biscuiţilor se utilizează în special maşini care
ambalează biscuiţii în plicuri şi cele pentru învelire (anvelopare).
Maşina de ambalat în plicuri se foloseşte la obţinerea pachetelor de
gramaje mici, biscuiţii fiind aranjaţi în una, două sau patru perechi
suprapuse două câte două.
Maşina de anvelopare se foloseşte la ambalarea biscuiţilor aşezaţi pe
muchie, într-un singur rând. Ambalarea se poate face într-o îmbrăcăminte
de hârtie termosudabilă.
Utilizarea maşinilor de ambalat impune atenţie şi pricepere deoarece
trebuiesc alimentate corect şi reglate în anumite limite fiind sensibile atât
la calitatea materialului de ambalare cât şi la unele caracteristici ale
biscuiţilor (dimensiuni, friabilitate).
Funcţionarea cu precizie şi în mod sincronizat a maşinilor de ambalare
este asigurată de dispozitive cu celule fotoelectrice care comandă:
dirijarea operaţiei de tăiere a materialului, reglarea poziţiei materialului,
controlul funcţionării maşinii în ceea ce priveşte alimentarea cu produse şi
material de ambalare.
Maşinile de ambalat au productivitate mare reprezentând 80-200
pachete/min. în cazul ambalajelor mici şi 50-70 pachete/min. În cazul
ambalajelor mai mari (100-200 g).
Pachetele de biscuiţi, precum şi biscuiţii ca atare se introduc în lăzi
căptuşite cu hârtie de ambalaj, care apoi sunt închise, cele din carton prin
lipire cu banderolă, iar cele din lemn prin legarea cu sârmă sau cu bandă
metalică.
Ambalarea pentru transport se face pe cale manuală. În unele ţări se
folosesc maşini care permit mecanizarea operaţiilor de stivuire a
pachetelor de biscuiţi, introducerea în lăzi de carton şi închiderea lor.

Ambalarea biscuitilor prin invelire

Instalaţiile de ambalat prin învelire funcţionează după principiul arătat în fig 1.


Produsele ce urmează a fi ambalate se aduc mecanic pe banda
transportoare (1) care le deplasează spre dispozitivul de dozare (2).
Materialul în care se face ambalarea se primeşte pe rola (3), iar tragerea
2
lui se face de către dispozitivul de cilindri (4), a cărui mişcare sacadată
este sincronizată cu operaţiile ce se efectuează pentru ambalare. Din
banda de material de ambalare (5) un cuţit (6) taie bucăţi cu lungimea
necesară. Materialul de tăiat (7) ajunge deasupra porţiei de biscuiţi ce
urmează a fi ambalaţi, după care cu ajutorul unor clapete este înfăşurat pe
lungimea (8), iar apoi se execută învelirea inferioară (9) şi împăturirea la
capetele pachetului (10). Deoarece maşina foloseşte hârtie de ambalaj
termosudabilă, pachetele formate sunt trecute prin dreptul barelor calde
(11) care termosudează materialul la capete. Odată cu aceasta ambalarea
este terminată şi pachetul se evacuează din maşină.

Fig. 1 1 – bandă transportoare; 2 – dispozitiv de dozare; 3 – rolă; 4 – cilindri; 5 – bandă de


material de ambalare; 6 – cuţit; 7 – material de tăiat; 8 – sistem de înfăşurare;
9 – sistem de învelire; 10 – sistem de împăturire; 11 – bare calde

Ambalarea biscuiţilor în plicuri


Această tehnică de ambalare permite o automatizare completă a operaţiilor şi
conduce la realizarea unui ambalaj complet etanşeizat.
Instalaţia de ambalare în plicuri funcţionează după principiul arătat în fig 2.
Principiul dupa care functioneza aceste masini este acela ca materialul in care se vor
ambala biscuitii se deruleaza dupa o rola, se muleaza pe un dispozitiv de format rezultand un
tub continuu. Produsele ce urmeaza a fi ambalate, respectiv portia de biscuiti care a fost in
prealabil dozata, se introduce prin dispozitivul formator si ajung in interiorul materialului de
ambalare.
Alimentarea cu biscuiti fiind sacadata intre ele se creeaza o anumita distanta.
Inchiderea materialului se face mai intai pe lungime, prin termosudare. In acest scop,
marginile longitudinale ale materialului sunt stranse de un dispozitiv special si apoi sudate
prin intermediul a doua role.dupa termosudare, marginea care se formeaza se culca pe
suprafata plicului. Tubul continuu astfel format, care contine la distante egale portiile de
ambalat, este apoi detasat transversal prin strangerea portiunii libere dintre biscuiti, intre doi
poli calzi, care realizeaza termosudarea. Cei doi poli au o deplasare similara cu tubul si plicul.
Ambalajul obtinut se evacueaza din masina cu ajutorul unui transportor cu banda.

3
Fig.2 1 – material de ambalare ; 2 – rola; 3 – dispozitiv de format; 4 – biscuitii; 5 – interior
ambalaj; 6 – dispozitiv de starngere; 7 – role de termosudare; 8 – cusutura continua;
9 – poli calzi; 10 – plic; 11 – produs ambalat.
În afară de ambalarea propriu-zisă, în cadrul acestui proces mai intervin şi operaţii
de etichetare şi de aplicare a unor banderole, buline etc. care îmbunătăţesc aspectul
prezentării produselor.
Tehnica de ambalare aleasa este cea in plicuri, iar ca si material de ambalaj am
ales polietilena in combinatie cu folia de aluminiu.
Polietilena (PE) – se obţine prin reacţia de polimerizare a etilenei. Se poate obţine
mai multe sortimente după cum urmează: polietilenă de joasă densitate (low density
polyethylene = LDPE) cu densitatea între 915-939 kg/m3 şi polietilenă de înaltă densitate
(high density polyethylene = HDPE) cu densitatea ≥ 940 kg/m3. În afara acestor două
categorii se mai produce un sortiment de polietilenă de joasă densitate cu structură liniară
(linear low density polyethylene = LLDPE).
Proprietatile PE
- masa alba, dura, flexibila si trasparenta
- este cel mai indicat material pentru confectionarea ambalajelor datorita structurii
flexibile, rezistentei la soc si la umiditate
- este permeabila la gaze si lichide atunci cand se prezinat sub forma de folei.
- Este inerta dpvd chimic atunci cand temperatura nu este mai mare de 60C, temperatura
peste care devine sensibila la unii acizi tari concentrati sau la actiunea unor agenti
oxidanti
PE nu se foloseste ca atare, ci in prezenta unor plastifianti incorporati in masa
polimerului care au rolul de protectie impotriva radiatiilor UV. Se mai adauga coloranti,
agenti impotriva imbatraniri.

Polietilenă de joasă densitate – LDPE


LDPE se obtine prin polimerizare la presiuni inalte cuprinse intre 1000 – 3000 at si la
temperaturi intre 100 – 350°C, initiatorul reactiei fiind oxigenul.
LDPE este un material rezistent, uşor trasparent care are bune proprietăţi mecanice:
- rezistenţă la întindere, rezistenţă la spargere, rezistenţă la lovire şi rezistenţă la lovire.
Aceste proprietăţi mecanice se păstrează până la temperatura de -60 ºC. De aceea este
o barieră excelentă pentru apă şi vapori de apă, dar nu la fel de bună pentru gaze.
- are capacitatea de a se lipi de sine inasasi la caldura, fapt care determina obtinerea
unor inchideri bune, rezistente, impermeabile.

LPDE este de 100°C fapt care impiedica folosirea acesteea pentru obtinerea de
ambalaje ce sufera sterilizare.
LDPE are o rezistenţă chimică excelentă în special faţă de acizi, baze şi soluţii
anorganice, dar este sensibilă la uleiuri şi grăsimi pe care le absoarbe înmuindu-se. Nu oferă
suficientă protecţie faţă de acţiunea oxidantă a oxigenului din aer asupra grăsimilor. LDPE se
utilizează la obţinerea ambalajlor flexibile: folii, pungi, saci şi sacoşe imprimate sau
neimprimate.

4
Polietilena liniara de joasa densitate LLDPE
LLDPE are urmatoarele avantaje:
- distributie mai uniforma a masei moleculare comparativ cu LDPE
- rezistenta chimica imbunatatita
- rezistenta ridicata la temperaturi ridicate si scazute
- are luciu crescut al suprafetei
- rezistenta crescuta la crapare in conditii dificeile de mediu
Aceste avantaje au condus la inlocuirea LDPE sau HDPE cu LLDPE.

Polietilenă de înaltă densitate – HDPE


HDPE prezintă :
 proprietăţi mecanice diferite de LDPE, astfel rezistenţa la întindere şi la plesnire
sunt mai mari, iar rezistenţa la şoc şi la rupere sunt mai mici decât ale LDPE.
 rezistenţa chimică a HDPE este superioară celei a LDPE în special faţă de uleiuri şi
gaze.
HDPE este modelată prin suflare în butelii pentru diferite aplicaţii în ambalarea
produselor alimentare deşi este tot mai mult înlocuită de policlorura de vinil (PVC) şi de
polietilen tereftalat (PET) care au proprietăţi barieră mai bune. HDPE se utilizează pentru
obţinerea ambalajelor rigide sau semirigide: butelii, flacoane, bidoane, butoaie, navete.

Foliile din aluminiu sunt netede sau gofrate, de diferite dimensiuni si grosimi , cu diferite
imprimeuri uneori si se folosesc pentru ambalarea de produse lactate, branzeturi in general,
unt, margarina, fiind caracterizate de impermeabilitate la gaze si vapori, opalescenta fata de
radiatiile ultraviolete, putere de reflexie mare. Alaturi de ambalarea branzeturilor, mai
intalnim folia de aluminiu la ambalarea ciocolatei.

Grosime : Substrat pentru ambalarea produselor de tutun, produselor


0.004 – 0.2 zaharoase, ciocolatei, zaharului pudra, untului, branzeturi lor,
mm inghetatei, concentratelor alimentare, produselor congelate si a
altor produse ca: ceai, cafea, piper, boia, cacao, paine, biscuiti,
napolitane, pesmeti etc.

0.02 – 0.025 Obtinerea materialelor complexe destinate ambalarii


mm concentratelor de supe deshidratate
Folia de
Aluminiu
0.02 – 0.05 - Confectionare de capsule pentru butelii din sticla, in special
(alfol)
mm pentru produse alimentare lichide destinate unei scurte pastrari
(lapte, produse din lapte pasteurizat si insamantat cu culturi pure,
suc de portocale etc.)
- Confectionare capace pentru inchidere sub vid a diverse)
produse (gemuri, marmelade etc.)
- Asociate cu rasini sau hartie se folosesc la acoperiri interioarei
sau exterioare pentru ambalarea produselor congelate (carne
tocata congelata, specialitati de carne etc.)

0.12 – 0.2 Confectionare capsule pentru lichide sub presiune sau capsule cu
mm diametru mare

Dupa ambalare, biscuitii sunt supusi operatiei de depozitare, scopul depozitarii in


unitatile de fabricatie fiind acela de a crea un stoc de produse care să asigure

5
continuitatea livrării către reţeaua comercială, în părţi de sortimente
asortate, pe măsura cerinţelor de consum.
Pentru menţinerea calităţii biscuiţilor în ceea ce priveşte gustul,
consistenţa, frăgezimea, culoarea şi forma, în timpul depozitării trebuie
respectate o serie de condiţii specifice. Astfel pentru o bună conservare a
biscuiţilor trebuie să se ţină cont de următorii factori: umiditatea
produselor, temperatura aerului din depozit, lumina şi acţiunea mecanică
în timpul transporturilor interioare.
După ambalare, în primele ore umiditatea nu rămâne constantă,
biscuiţii zaharoşi pierzând din umiditate după circa 3 ore. Pentru a
minimaliza aceste pierderi de umiditate s-a stabilit că umiditatea optimă a
aerului trebuie să fie de 65-70%.
Temperatura aerului şi lumina influenţează de asemenea conservarea
biscuiţilor deoarece grăsimile folosite la fabricarea lor sunt instabile şi pot
produce râncezirea lor. Pentru evitarea râncezirii biscuiţii trebuie feriţi de
acţiunea aerului. Mai ales în cazul biscuiţilor care nu au fost preambalaţi
umiditatea mai mare reduce frăgezimea biscuiţilor provocând totodată
modificări ale gustului şi culorii. Temperatura mărită accelerează procesele
chimice şi biochimice, în special râncezirea grăsimilor. Astfel temperatura
aerului din depozit nu trebuie să depăşească 18-20 0C. Biscuiţii care sunt
expuşi acţiunii directe a luminii solare pierd repede culoarea. Un alt factor
de care trebuie ţinut cont la depozitarea biscuiţilor este acela că
umiditatea lor, fiind redusă, sunt higroscopici şi în cazul existenţei în
depozit a unor materiale cu miros străin biscuiţii absorb şi reţin aceste
mirosuri.
Pentru a evita sfărâmarea biscuiţilor se va da o deosebită importanţă
transportului în interiorul depozitului, chiar dacă lăzile cu biscuiţi în vrac
sau cele cu biscuiţi în pachete sunt rigidizate prin introducerea în spaţiile
libere a hârtiei, şocurile puternice, loviturile, zguduiturile şi aruncarea
lăzilor cu produse pot provoca rebutarea biscuiţilor.
Stivuirea lăzilor cu biscuiţi se face pe loturi, respectiv pe schimburi şi zile de fabricaţie,
cu spaţii libere între stive şi între stive şi perete.

BIBLIOGRAFIE

1. Banu C. et al., Manualul inginerului de industrie alimentară, vol. I, Editura Tehnică,


Bucureşti, 1988.
2. Manual pentru clasele XI-XII “Utilajul si tehnologia panificatiei si a produselor
fainoase”, editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1990.
3. NICULESCU Niculae – “Producerea moderna a alimentelor fainoase”, editura
Tehnica, Bucuresti 1996.
4. COTIGARU B., s.a – “Ambalaje”, editura Tehnica, Bucuresti 1963.

6
7