1.

Poluarea apei

Poluarea apei reprezintă orice modificare a compoziţiei sau calităţii ei, astfel încât aceasta
să devină mai puţin adecvată tuturor, sau anumitor, utilizări ale sale.
Protecţia calităţii apei constituie păstrarea, respectiv îmbunătăţirea caracteristicilor fizic-
chimice şi biologice ale apelor pentru gospodărirea cât mai eficientă a acestora.

Ciclul hidrologic cu unele aspecte induse de stresul uman1

1.1Clasificarea poluării apei

Poluarea apei poate fi împărţită după mai multe criterii:
1. după perioada de timp cât acţionează agentul impurificator:
a. permanentă sau sistematică;
b. periodică;
c. accidentală.
2. după concentraţia şi compoziţia apei:
a. impurificare = reducerea capacităţii de utilizare;
b. murdărire = modificarea compoziţiei şi a aspectului fizic al apei;
c. degradare = poluarea geavă, ceea ce o face improprie folosirii;
d. otrăvire = poluare gravă cu substanţe toxice.
1
 3. după modul de producere a poluării:
a. naturală;
b. artificială (antropică).
Poluarea artificială cuprinde: poluarea urbană, industrială, agricolă, radioactivă şi termică.
4. după natura substanţelor impurificatoare:
a. poluare fizică (poluarea datorată apelor termice);
b. poluarea chimică (poluarea cu reziduuri petroliere, fenoli, detergenţi, pesticide,
substanţe cancerigene, substanţe chimice specifice diverselor industrii );
c. poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare
patogene, viermii paraziţi, enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii
saprofite, fungii, algele, crustaceii etc.);
d. poluarea radioactivă.

1.2.Surse.Cauze.Poluanţi
Deoarece poluanţii solizi, lichizi sau gazoşi ajung în apele naturale direct, dar mai ales
prin intermediul apelor uzate, sursele de poluare a apei sunt multiple.
Clasificarea surselor de poluare a apei se face după mai multe
criterii:
1) Acţiunea poluanţilor în timp. După acest criteriu distingem următoarele surse:
a. continue (canalizarea unui oraş, canalizările instalaţiilor industriale);
b. discontinue temporare sau temporar mobile (canalizări ale unor instalaţii şi obiective
care funcţionează sezonier, nave, locuinţe, autovehicule, colonii sezoniere etc.) ;
c. accidentale (avarierea instalaţiilor,rezervoarelor,conductelor).
2) Provenienţa poluanţilor. Acest criteriu împarte sursele de poluare a apei în:
a. sursele de poluare organizate sunt următoarele:
 surse de poluare cu ape reziduale menajere;
 surse de poluare cu ape reziduale industriale.
a. sursele de poluare neorganizate sunt următoarele:
 apele meteorice;
 centrele populate amplasate în apropierea cursurilor de apă .
 2.Poluarea cu metale grele a apelor

2.1.Aspecte generale privind metalele grele şi prezenţa lor în mediul

înconjurător
Metalele sunt componente naturale, care fac parte din ecosistemele globale. O parte din
ele sunt esenţiale pentru buna dezvoltare a plantelor şi a organismelor, altele, în schimb, pot fi
toxice pentru acestea, chiar şi la concentraţii foarte mici.
Metalele pot fi prezente în mediu într-o gamă largă de stări de oxidare şi numere de
coordinare, acestea fiind corelate şi cu toxicitatea lor. În literatura de specialitate metalele sunt
clasificate în două categorii principale: metale uşoare şi metale grele. Dintre toate elementele
metalice existente în natură, 53 dintre ele sunt metale grele, având densitatea mai mare de 5
g/cm3 şi sunt deseori asociate cu poluarea şi toxicitatea, deşi, unele dintre acestea (metalele
esenţiale) sunt necesare organismelor vii, dar în concentraţii destul de mici2 .
Poluarea este o situaţie de fapt, o anumiă potenţialitate nocivă pentru om şi mediu. În
consecinţă, este nevoie ca aceasta să fie sancţionată prin norme de drept.Acest lucru se
realizează diferit în dreptul intern al statelor şi dreptul internaţional.
Cea mai importantã poluare este cea industrială caracterizată printr-o mare întindere a
prejudiciilor cauzate mediului. Ea poate fi „reziduală” sau continuă ori „accidentalã” sau
instantanee.
Apa este un factor important în echilibrele ecologice,iar poluarea acesteia este o problemă
actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.
În poluarea industrială este mult mai dificil de stabilit cantitatea poluanţilor.Cel mai adesea,se
întâlnesc detergenţi, solvenţi, cianuri, metale grele, acizi organici, grăsimi, coloranţi, agenţi de
spălare, sulfuri, amoniac, etc.
Cei mai toxici produşi anorganici sunt: arsenul,cobaltul, zincul, cadmiul, seleniul,mercurul
etc. Metalele grele, cum ar fi:fierul,cromul,cuprul,zincul, seleniul sunt indispensabile

2
proceselor biochimice din organismul uman, dar în cantităţi mici. Când depăşesc o anumitã
concentraţie devin periculoase pentru viaţa omului.
Caracteristica esenţială a apelor uzate industrial o constituie varietatea nelimitată de poluanţi
şi nocivitatea lor deosebită. În poluarea cu metale grele a apelor uzate industrial ponderea cea
mai mare o are industria minieră.
Un produs toxic poate ataca organismele acvatice în două moduri:
- fie prin contaminare directă(absorbţie sau adsorbţie);
- fie prin contaminare indirectă datorată consumării de specii contaminate;
Toxicitatea pe termen lung a metalelor are ca unitate de masură “metox”-ul.Ea este dată,într-o
scara de la 1 la 50,după patru clase de toxicitate:
-1 g de Zn sau Cr = 1 metox
-1 g de Cu sau Ni =5 metox
-1 g de Pb sau As = 10 metox
-1 g de Hg sau Cd =50 metox

2.2.Metalele grele în reglementări şi politici de mediu

Conform legislaţiei din România, concentraţiile maxime admise pentru ionii de metale
grele în apă nu trebuie să depăşească anumite valori, prezentate în Tabelul 3.1, reglementate
prin Ordinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor 161/2006, pentru aprobarea
Normativului privind clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării
ecologice a corpurilor de apă. În Tabelul 3.2. sunt prezentate concentraţiile maxime de metale
grele admise în corpul uman conform unor reglementări internaţionale elaborate de OMS
(2002) –Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi U.S. EPA (2002) -US Environmental Protection
Agency (Agenţia americană pentru protejarea mediului înconjurător), precum şi afecţiunile pe
care le pot genera în corpul uman cu consecinţe nefavorabile asupra sănătăţii.

Nr Ion metalic CMA-apă potabila Valori admise pe categorii de calitate pt apele de

Legea 311/2004 suprafaţă.
(mg/l) Ordin 1146/2002- Ordin 161/2006 (µg/l)
II III IV V
1 Zinc 5 100 200 500 >500
2 Cadmiu 0,005 1 2 5 >5
3 Crom Total 0.05 50 100 250 >250
4 Cupru 0,1 20 40 100 >100
5 Plumb 0,01 5 10 25 >25
6 Nichel 0,02 50 100 250 >250
 Concentraţiile maxime admise pentru ionii de metale grele în ape, conform legislaţiei din România

Metalul poluant CMA în corpul uman (µg/l)

Efectele asupra sănătăţii
OMS U.S. EPA
Arsen 10 50 Cancerigene, tumori hepatice, afecţiuni ale
pielii, şi ale aparatului digestiv etc.
Mercur 01 12 Coroziv pentru piele, dermatite, anorexie,
Afecţiuni ale ochilor etc.
Cadmiu 03 05 Cancerigen, dispnee, pierderi în greutate
Crom Total 50 100 Cancerigen, alergii, tumori pulmonare,
dermatite etc.
Nichel - - Bronşită cronică, cancer pulmonar, şi alte
Afecţiuni ale aparatului respirator,
Zinc - - Afectează sistemul nervos.
Cupru - 1300 Iritaţii ale ochilor, nasului, gurii, cefalee,
dereglări ale aparatului digestiv etc.

Concentraţii maxime admise (CMA) în corpul uman (OMS,2002 ; U.S. EPA ,2002 )

2.3.Apa poluată rezultată din industria minieră

Apele uzate de la extracţia minereurilor sunt impurificate atât cu suspensii minerale cât şi
cu substanţe chimice. Industria extractivă generează două categorii de ape uzate:
1. ape de mină provenite de la extracţia minereurilor;
2. ape uzate rezultate din procesul de preparare a minereurilor.
Principalele surse de formare a apelor de mină ar fi:
 apele provenite din precipitaţii atmosferice şi pânzele freatice ale apelor de suprafaţă,
care se infiltrează în formaţiunile litologice de profunzime;
 apele subterane acumulate în formaţiuni acvifere deschise prin lucrări miniere de
explorare, de exploatare sau lucrări speciale de asecare;
  apa tehnologică introdusă în exploatările miniere pentru foraj umed, combaterea
prafului, rambleierea hidraulică a golurilor excavate.
Evacuarea apelor de mină se realizează prin drenaje adecvate regimului hidrologic. În
cazul minelor cu regim hidrologic stabil, evacuarea apei subterane se realizează prin drenaj
pasiv, constând din lucrările miniere de deschidere şi exploatare obişnuite (puţuri, galerii,
plane înclinate, rostogoale), iar pentru minele cu formaţiuni acvifere importante şi regim
hidrologic
variabil în limite largi se prevăd sisteme speciale de drenaj activ, constând din lucrări de
asecare prealabilăexploatării (puţuri de asecare, foraje, filtre, baraje etc.).
Apele de mină pot fi introduse în fluxul tehnologic al uzinelor de preparare în combinaţie cu
apa limpezitădin iazul de decantare şi/sau apă de completare prelevată din sursa de suprafaţă.
Elementele dizolvate în apele de mină se pot grupa în:
– anioni: SO4 2-, HCO3-, PO43-, Cl-, Br-
– cationi: Ca2+, Mg2+, Cu2+, Zn2+, Fe2+, Mn4+
– microelemente: As, Zn, Cd. Ni, Ti, Be, S, V, Co, Ga, Mo, Ag, Sn, Te, Bi, Ba.