Sunteți pe pagina 1din 19

CURS 1: COMPORTAMENTUL SOCIAL ŞI MIŞCĂRILE SOCIALE Preliminarii

Societatea contemporană, prin marile sale aglomeraţii, crează cadrul, iar


Planul cursului frustrările şi tensiunile specifice generează motivele pentru ca oamenii să se adune
1.1. Abordări conceptuale privind comportamentul colectiv spontan sau organizat în mari mulţimi (mari adunări populare, publicul stadioanelor,
1.2. Din istoria constituirii conceptului „comportament colectiv” mulţimea greviştilor, a protestatarilor, masa curioşilor care asistă la derularea unor
1.3. Dimensiunile comportamentului colectiv evenimente publice: accidente rutiere grave, incendii devastatoare, dar şi festivităţi,
1.4. Elemente fundamentale ale comportamentului colectiv
1.5. Caracteristici ale comportamentului colectiv
sărbători etc.). Motivele determinante pentru întrunirea oamenilor în mulţimi
1.6. Tipuri şi forme ale comportamentului colectiv.Teorii cu privire la dinamica mulţimilor: activează elementele asemănătoare din comportamentul indivizilor pe care le
teoriile contagiunii, convergenţei, normei convergenţei. angrenează într-un comportament de tip colectiv.
1.7. Societatea de masă şi tipurile ei specifice de comportament colectiv Comportamentul colectiv este cel mai fascinant subiect din sociologie, dar nu şi
1.8. Geneza mişcărilor sociale.
1.9. Condiţii şi factori de apariţie a mişcării sociale cel mai uşor de studiat. Nu este posibil şi cu atât mai puţin etic a provoca în mod
1.10. Tipologia mişcărilor sociale deliberat mulţimile, panica, tulburările, pentru a putea studia fenomenele
1.11. Caracteristici ale mişcărilor sociale psihosociale generate de aceste interacţiuni, fapt pentru care ne limităm doar la
1.12. Teorii privind geneza mişcărilor sociale observarea participanţilor, a acţiunilor politice, ziarelor şi a altor notificaţii (cum ar
fi să conduci un interviu în mijlocul unui atac colectiv de panică?!).
BIBLIOGRAFIE:
1. Ralph A.Turner, Lewis M.Killian.Collective Behavior. Prentice-Hall, Englewood
1.1. Abordări conceptuale privind comportamentului colectiv
Cliffs, N.J., 1957.
2. Gary T.Marx, Douglas McAdam. Collective Behavior and Social Movements.
Process and Structure. Prentice Hall, Englewood Clifs, NJ,1994.
Termenul de comportament colectiv desemnează fenomene foarte diferite la
3. Gustave Le Bon. Psihologiamulţimilor. Bucuresti: Anima, 1990. prima vedere. Dacă ar fi să ne întrebăm ce au în comun suporterii din stadioane cu
4. J.B. Rule. Theories of Civil Violence. Univerşity of Chicago Press, Chicago, 1989. greviştii dintr-o oarecare instituţie sau ce are în comun opinia publică cu panica, sau
5. Patrice Mann. L'action collective behavior. Paris: Armand Colin, 1991. moda cu zvonurile, atunci răspunsul ar fi că toate acestea sunt rezultatul unor
6. Jan Szczepanski. Noţiuni elementare de sociologie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică,
1972, p.421-431. interacţiuni comportamentale, mai mult sau mai puţin spontane a unui număr mare
7. Francois Chazel. Mişcările sociale, în Tratat de Sociologie (coord. Raymond de persoane aflate laolaltă. Adică, atunci când oamenii se adună în număr mare, sute
Boudon) Bucureşti: Humanitas, 1997, p.305. sau mii de persoane, pentru a-şi cere drepturile cetăţeneşti, ei se manifestă relativ
8. V. Onicov, L. Bologan-Spoială. Comportamentul colectiv şi mişcările sociale, în spontan: huiduie, fluieră, strigă lozinci, ameninţă etc. Nimeni nu planificase, însă, să
Sociologie, vol.I (coord. M. Bulgaru) Chişinău: CE USM, 2003, p. 268-287.
9. Gheorghe Teodorescu. Sociologia mirabilis. Iaşi: Editura Fundaţiei AXIS, 2003, se manifestă într-un anumit mod, dar până la urmă toţi s-au comportat aproape la
p.268-272. fel, se subordonase unei norme sau model de comportament creat ad-hoc, aici şi
10. Septimiu Chelcea. Psihosociologie. Iaşi: Polirom, 2010, p.81-93. acum. Interesant este faptul că aceste norme comportamentale cuprind norme
11. Anthony Giddens. Sociologie. Bucureşti: Bic All, 2000, p. 539-556.
constituiente ale normelor sociale general acceptate, dar în ansamblu sunt
12. Dumitru Otovescu. Probleme fundamentale ale sociologiei. Craiova: Editura
Scrisul Românesc, 1996, p.272-280. contrapuse acestora. Spre exemplu: de obicei când ne bucurăm devenim expansivi,
13. Carmen Furtună. Sociologie generală. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de dar numai în situaţie de mulţime ne îmbrăţişăm, ne sărutăm, mai ales când câştigă
mâine. 2005, p.221-239. echipa favorită într-o competiţie. Ce s-ar întâmpla dacă oamenii s-ar îmbrăţişa sau
14. Norman Goodman. Întroducere în sociologie. Bucureşti: Editura LIDER, 1992, p.
425-448.
s-ar săruta pe stradă atunci când se grăbesc spre casă. Foarte probabil că ar fi
sancţionaţi cel puţin moral, dacă nu şi juridic. Cu alte cuvinte, ceea ce considerăm
normal în situaţie de mulţime (în cadrul unui marş de protest) este privit ca anormal

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 1
(comportament deviant) în cadrul oficial al unei instituţii (sala de lectură a uniformizându-le şi intensificându-le astfel. Se produce o „contagiune
bibliotecii). comportamentală” şi nu mintală. Spre exemplu, în cazul violenţei domestice
Deci comportamentul colectiv poate fi definit ca un tip de comportament martorii manifestă sentimente de compasiune faţă de victimă, dar în acelaşi timp şi
spontan, ghidat de norme adesea divergente faţă de cele general acceptate, create de furie faţă de agresor. Prin urmare gesturile martorilor pot stimula sentimentele altor
participanţi în situaţia dată. persoane care intră în contact cu cazul. La rândul lor şi martorii oculari pot fi
Toţi sociologii vorbesc despre comportamentul colectiv, dar puţini îl definesc, stimulaţi de reacţia celor din urmă ca într-un final inhibarea comportamentului
iar când o fac, definiţia nu este totdeauna cea mai relevantă. agresiv să slăbească putându-se ajunge la o agresare verbală a agresorului.
Robert Parkşi Ernest Burgess sunt primii care au utilizat termenul de Un alt fenomen care apare astăzi în mulţime, dar ca semnificaţie apropiată celui
comportament colectiv într-un text sociologic. Ei au consacrat un întreg capitol de „anonimat”, este fenomenul de deindividualizare din cauza căruia se reduce sau
discuţiilor despre tulburările sociale, despre mulţimi, publicuri, secte, contagiuni se blochează conştiinţa de sine a indivizilor, fapt ce dezinhibă comportamentele şi
sociale, mişcări de masă, psihologia maselor, propagandă şi modă. În urma conduce uneori la acte violente. Numeroase observaţii şi experimente susţin această
analizelor efectuate, autorii au definit comportamentul colectiv ca fiind teză, printre care amintim experimentul realizat de Philip Zimbardo. Concluzia la
comportamentul indivizilor aflaţi sub influenţa impulsului colectiv. Acest impuls care a ajung psihosociologul a fost că în marile aglomerări urbane oamenii au
este total diferit de impulsurile care ghidează comportamentul normal: în schimb, el sentimentul că nu pot fi identificaţi şi deci pedepsiţi pentru actele lor, adică se
este un tip de raport sau hipnoză, care produce scăderea autocontrolului şi creşterea produce fenomenul de deindividualizare.
sugestibilităţii indivizilor. Aflaţi în mulţime oamenii tind să gândească la fel şi să-şi exprime gândurile în
La sfârşitul secolului al XIX-lea, psihosociologul francez Gustave Le Bon acelaşi mod, folosind expresii identice, verbalizând pe acelaşi ton. Cu cât grupul
analizând documentale istorice şi descrierea Revoluţiei de la 1848 făcută de Emile este mai numeros, cu atât impactul este mai mare, iar presiunea socială pentru
Zola în romanul Germinal, ca şi prezentarea Comunei din Paris realizată de Victor conformare este mai puternică. Spre exemplu: sloganul maselor care este simplu
Hugo în Mizerabilii, a formulat aşa-numita „lege a unităţii mintale a mulţimilor”. constând doar în câteva cuvinte ritmate („Jos comuniştii!”, „Un doi, un doi,
Potrivit acestei legi psihosociologice, comportamentul colectiv s-ar caracteriza comuniştii la gunoi!”, „România nu te lăsa, Basarabia e a ta!”, „Nu plecăm acasă,
prin unanimitate, adică prin faptul că toţi indivizii fac acelaşi lucru, au aceleaşi morţii nu ne lasă!”). Se pune o întrebare, dacă aceşti oameni care scandau toţi
gânduri şi sentimente. Comportamentul oamenilor în mulţime se degradează din acelaşi slogan, într-un glas, gândeau la fel, nu cumva aveau atitudini şi idei
cauza anonimatului, a credinţei lor că nu pot fi identificaţi. Anonimatul scade asemănătoare înainte de reunirea lor sau a fost doar o contagiune comportamentală?
responsabilitatea oamenilor pentru acţiunile lor, astfel că, în mulţime, se comit Dacă ar fi să analizăm evenimentele din 7 aprilie 2009, spre exemplu, am observa
adesea acte antisociale (de exemplu vandalizarea edificiilor instituţiilor statale din 7 că toţi oamenii care au aprins lumânări în seara de 6 aprilie au venit în piaţă având
aprilie 2009). Unanimitatea este acompaniată de o emoţionalitate crescută, de deja o atitudine formată faţă de alegerile din ziua precedentă. Adică nu stare de
dogmatism, de intoleranţă, precum şi de un sentiment al puterii nelimitate. mulţime a dus la convergenţa opiniilor, ea a facilitat doar exprimarea opiniei
Întrebarea care ar putea să apară aici se referă la faptul de ce există unanimitate publice, care a condus la evenimentele din zilele următoare.
în mulţime.Gustave Le Bon explică în lucrarea sa Psihologia mulţimii că, în starea Gândirea sociologică modernă atribuie comportamentului colectiv „un loc
de mulţime, între indivizi are loc un fenomen de „contagiune mintală”. Autorul a central în schimbarea socială şi, prin aceasta cel puţin, o dimensiune creatoare”,
dat această explicaţie sub influenţa descoperirii în epocă a microbilor şi bacililor după cum afirma Chazel. Se insistă în prezent nu pe forţa distructivă, pe
care produc boli transmisibile. iraţionalitate şi versatilitate mulţimilor, ci pe potenţialul constructiv, raţional şi
Relativa umanitate a comportamentelor colective poate fi explicată prin ceea ce adesea elitist al acestora. De exemplu, confruntaţi cu situaţii inedite, neprevăzute,
sociologul american Herbert Blumer numea, în studiul său Collective Behavior, suprinzătoare, oamenii aflaţi în mulţime nu se mai ghidează după normele vechi, ci
„reacţie circulară”, prin care mulţimea îşi reflectă reciproc sentimentele, inventează alte modele de interacţiune, moduri de relaţionare sau chiar soluţii la

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 2
problemele cu care se confruntă (aveme exemplul mişcărilor din Grecia cu cartofii social cu o anumită generalitate va avea obligatoriu un caracter colectiv. Fiind parte
şi uleiul de măsline). Normele de comportament noi, dictate de situaţie, includ componentă a comportamentului social comportamentul colectiv trebuie distins de
desigurşi elemente ale vechilor norme. Această perspectivă asupra comportamen- comportamentul convenţional care apelează la modele sociale organizate stabil. Din
telor colective a fost prezentată sistematic de către psihosociologii americani Ralph această perspectivă, dinamica comportamentului colectiv se referă la percepţii,
H. Turnerşi Lewis M. Killian. motivaţii şi aşteptările oamenilor.
Există astăzi multe abordări ale conceptului de comportament colectiv, însă Cea de-a doua dificultate vizează relaţia dintre conduita şi credinţa colectivă.
pe atât de puţine sunt încercările de a-l defini. Una din cele mai tentante aparţine lui Deoarece au capacitatea de a restructura cognitiv situaţiile nesigure, credinţele
N.Smelser care se opreşte la delimitările date prin „mobilizarea indivizilor pe baza împărtăşite sunt considerate a avea un rol decisiv. Însă aceste credinţe nu implică
credinţei care redefineşte acţiunea socială”.Milgramşi Toch definesc obligatoriu punerea la punct a unei acţiuni concertate. Mişcările de panică sunt
comportamentul colectiv ca o conduită care apare spontan şi relativ neorganizată, dovada cea mai bună. Total diferit este cazul mişcărilor sociale, pentru care punerea
care nu poate fi planificată sau prezisă în cursul său de dezvoltare şi care depinde de la punct a unei acţiuni concertate este o condiţie imperativă.
interstimulaţiile reciproce. Patrice Mann menţionează că comportamentul colectiv
este un termen generic care desemnează tipurile de comportament propriu unor 1.2. Din istoria constituirii conceptului comportament colectiv
indivizi care, sub influenţa unei credinţe împărtăşite, acţionează uneori în mod
„concertat”. Conform lui Septimiu Chelcea acesta este definit ca un tip de Fondatorul teoriei comportamentului colectiv este fără îndoială Gustave Le
comportament emergent (spontan şi ghidat de norme create de participanţi)şi Bon. Dacă Durkheimşi Tarde au pus mai degrabă problema acţiunii sociale şi a
extrainstituţional (orientat de norme, adesea divergente, decât cel general acceptate comportamentelor grupului, atunci Le Bon identifică un agent colectiv specific,
social).Cea mai simplistă definiţie apaţine lui Perryşi Pugh care susţin că purtatorul prin excelenţă al acestui tip de comportament colectiv fiindmulţimea.
comportamentul colectiv este un model de interacţiune socială în grupe umane, Vorbind despre psihologia mulţimii, el găseşte în acest tip de agent social prototipul
relativ neorganizate. tuturor formelor de comportament colectiv. Turnerşi Killian sunt printre puţinii
În cercetarea comportamentului colectiv s-au conturat, în timp, potrivit lui David care acceptă după cel de-al doilea razboi mondial teoria lui Le Bon, despre care
L. Miller, mai multe orientări: vorbesc, în mod critic, totuşi. Pentru ei, caracterizarea mulţimii făcută de Le Bon,
 primă şi cea mai veche orientare tratează comportamentul colectiv din ca fiind marcată de comportament impulsiv, necontrolat, de contagiune şi
perspectiva emoţionalităţii sporite (Le Bon, Park şi Burgess, Blumer, sugestibilitate, rămâne una validă: „Descrierile sale privind comportamentul
Kloppe, Lofland); mulţimilor au fost descriptive (graphic) şi corecte (accurate)”. Cu toate acestea el
 o altă direcţie se centrează pe considerarea comportamentului colectiv ca rămâne vag şi aproape mistic privind condiţiile în care se produce comportamentul
răspuns adaptativ la situaţiile noi şi ambigue (Turner şi Killian, Lang); colectiv.
 cea de-a treia orientare abordează comportamentul colectiv din perspectiva Comportamentul colectiv şi-adobândit calitatea de domeniu de sine stătătorşi a
conflictelor/tensiunilor sociale, ca pe un răspuns la destructurarea socială devenit obiect de studiu în cercetarea sociologică abia la începutul anilor 1920, prin
(Blumer, Smelser, Rose). Şcoala de la Chicago. Ruptura epistemologică americană în cercetarea acestui tip de
Fiind tot în acest areal, al definirii conceptului de comportament colectiv, trebuie acţiunesocială este cu atât mai mare cu cât în acest spaţiu sociologic ideea de
să menţionăm şi dificultăţile cu care se confruntă sociologii atunci când este vorba acţiune-producţie colectivă, explicabilă altfel decât prin participări individuale, era
de înţelegerea semnificaţiei comportamentului colectiv. aproape total respinsă. De exemplu, tradiţia sociologică americană respingea ideea
Prima dilemă este de ordin terminologic. Dacă se admite că modurile de de inconştient colectiv sau de comportamente noi care pot lua naştere din
manifestare în societate nu sunt deloc dependente de voinţa particulară a fiecăruia în interacţiunea indivizilor în cadrul mulţimii şi a grupurilor în general. William
parte, aşa după cum susţine E. Durkheim, atunci înseamnă că orice comportament McDougall nu reuşeşte să articuleze ideea de conştiinţăcolectivăîntr-o lucrare care

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 3
se intitulează chiar The Group Mind: pentru el comportamentul mulţimii şi excesele sociologiei, distinctă de alte obiecte/domenii de cercetare şi analiză în cadrul ştiinţei
ei sunt rezultatul unor sentimente primare şi impulsuri care sunt exprimate de către sociologice care şi-a structurat progresiv aria de cercetare şi subdomeniile, pe de o
indivizi în cadrul mulţimii. Cum explica tradiţia individualistă americană apariţia parte, metodele de lucru şi strategiile de cercetare, pe de alta parte. Pentru calitatea
lor în cadrul mulţimii? Răspunsul era simplu: acestea sunt exprimate mai degrabă în sa de diviziune separată a sociologiei, Blumer identifică comportamentul colectiv
mulţime decât în grupuri organizate. Manifestările de agresivitate şi instinctele drept acea formade comportament social care nu este deteminată de tradiţie sau
primare scoase la lumină de participareaindividului la o acţiunesocială aparent prestabilită de alteforme de comportament social. O astfel de delimitare a
dezorganizată – mulţimeaţin, fie de faptul că individul pierde sentimentul conştiinţei domeniului de cercetat ne duce în proximitatea acelor forme de
de sine în mulţime, fie pentru că în cadrul acesteia, spre deosebire de grupurile manifestare/acţiunesocială ale unui grup/mulţime care se formează mai degrabă în
stratificate şi organizate, se diminuează sentimentul responsabilităţii personale şi se mod spontan şi fără structurăşi cadru normativ prestabilit. Mai mult, cercetatorul
relaxează atitudinile obişnuite de autocriticism şi autocontrol. comportamentului colectiv caută săînţeleagă felul în care o noua ordine socială ia
Încercările de analizăşi explicare a comportamentului colectiv nu s-au oprit însă naştere, pentru că apariţia unei noi ordini sociale este echivalentă cu apariţia unor
la abordari de tip psihologist-individualiste. Într-o fază de începuturi ale psihologiei noi forme de comportament colectiv.
sociale, de exemplu, Floyd Allport încercase să construiască psihologia socială După o trecere în revistă a celor mai importante teorii asupra comportamentului
bazată strict pe principiile behaviorismului, evitând complet sentimentul de grup şi colectiv, la care se adaugăşi perspectiva psihanalitică stabilită de Freud în
conştiinţa de grup. Allport aplica aceste principii la comportamentul colectiv, fără a psihologia grupului şi analiza Ego-ului, pentru care mulţimea este o proiecţie a
accepta însă faptul că în cadrul unui grup pot să apară forme noi de comportament. figurii tatălui, autorii acestei adevarate hărţi a analizelor comportamentului colectiv
Analiza lui merge astfel pe ideea comportamentului colectiv privit ca suma a încearcă să stabilească semnificaţia termenului cu care vor opera în analiza
reacţiilor individuale: „Identitate de reacţii însemnă că toţi membrii grupului sunt diferitelor dimensiuni ale acestuia. Refuzând o definire de tip clasic, ei încearcă să
expuşi la acelaşi stimul. Mulţimea intensifică reacţiile fiecărui individ din cauza propunăcâteva etape care să evidenţieze dimensiunea multistadială în care este
stimulării care apare atunci când individul îi vede pe alţii răspunzând în acelaşi fel. construit obiectul de analizat.
Allportşi-a sintetizat teoria comportamentului colectiv în urmatoarea afirmaţie: În primul rând, conceptul de comportament colectiv se referă mai degrabă la
„Individul se comportă în cadrul mulţimii într-un mod ceva mai accentuat decât s-ar grup decât la caracteristici ale indivizilor: individul poate intra în panică, desigur,
comporta în condiţiile în care ar fi singur”. Pe aceasta tradiţie americană, care dar numai grupul poate intra în panică într-un comportament colectiv, eliminandu-
refuza comportamentul colectiv ca un fapt social de sine stătătorşi obiectivat de se astfel din concept dimensiunea psihologist-individualistă.
reacţiile şi comportamentele fiecărui individ luat în parte, Parkşi Burgess propun o În al doilea rând, comportamentul colectiv se referă la studiul indivizilor care
teorie articulată a comportamentului colectiv privit din perspectiva contribuţiei sale interacţionează în cadrul unui grup. Accentul pus pe individ se proiectează în
inovative în cadrul grupului şi în cadrul societăţii ca întreg, în condiţiile în care analiza behavioristă, deci pe relaţiiledintre indivizi, pe de o parte şi pe produsele
aceasta formă de manifeste nu depăşeştelimitele în care societatea să se poată acestor interacţiuni, pe de alta parte.
regenera singură, după ce o mişcare socială i-a pus sub semnul întrebării structura, În al treilea rând, comportamentul colectiv este definibil în aria grupurilor care
mecanismele de funcţionare sau anumite formule de organizare nu sunt organizate şi care nu funcţioneazădupă reguli prestabilite, cum ar fi cele ale
socială/instituţională. În acest cadru teoretic apare analiza pe care fondatorii Şcolii tradiţiei, de exemplu. În această perspectivă, comportamentul colectiv este acea
de la Chicagoo fac comportamentului colectiv în cadrul mulţimii, sectelor, forma de interacţiune în cadrul uni grup social care se guverneazădupănorme sau
publicului şi mişcărilor sociale, prelungind, corectând şi adaugând concepte noi reguli apărute în mod spontan şi nu după unele formalizate saustabilite în timp ca
tradiţiei moştenite de la iraţionalismul european dintre secolele XIX şi XX. reguli de interacţiune de tip informal.
De aceleaşi forme de comportament colectiv se va ocupa mai tarziu şi Blumer, În al patrulea rând, comportamentul colectiv trebuie diferenţiat de comportamen-
care a stabilit o dată pentru totdeauna că comportamentul colectiv este parte a tul instituţional, în sensul că el dezvoltă norme care nu se regăsesc la nivelul

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 4
societăţii ca întreg. La un moment dat, comportamentul colectiv se poate chiar bazăpentru coeziunea socialăşi care să facăposibilăacţiunea socială.Comportamentul
opune sau poate modifica aceste norme colective care funcţioneaza la nivelul colectiv poate fi definit ca (un fel de) proces verbal, în care oamenii vor să afle ceea
societăţii ca întreg. ce se întâmplă. Mişcărea unora atrage mişcarea celorlalţi. Încet-încet, se
Într-o ultimă aproximare, teoria comportamentului colectiv trebuie să fie formeazăcondiţiile pentru răspindirea unei stări comune la nivelul grupului. Se
distinctă de psihologia socială. În cazul comportamentului colectiv, absenţa unei construieşte astfel un obiect de interes care nu este foarte bine definit. Mişcarea
stabilităţi tradiţional-impuse lasă loc pentru patternuri comportamentale de grup, unora poate face ca alţii să fie distraşi de la propria activitate şi să se angajeze în
care să poată fi stabilite de atitudinea unora dintre membri, lucru care se întâmplă acest proces de interacţiune în cadrul mulţimii. Se construieşte astfel o stare comună
mai rar în grupuri organizate. care poate fi definită prin termenul de „contagiune socială”. Dacă eşti sigur, te poate
Observăm cum, într-o astfel de definire, obiectul de definit – comportamentul face nesigurnesiguranţa celor din jur, după cum dacă eşti anxios te poate face
colectiv, este tratat din perspectiva condiţiilor de emergenţăşi ale consecinţelor sale sigursiguranţa celor din jurul tău. În acest fel participi la starea comună a unui grup
în egală masură. Ne putem aştepta la comportament social de grup care nu are care defineşte situaţiaîntr-un anume fel, ajutându-te să ajungi la aceeaşi definiţie a
norme de interacţiune stabilite în cadrul său şi care este mai degraba o situaţiei. Un astfel de proces este unul de dezvoltare graduală a acţiunii în cadrul
asocierespontană a indivizilor, în condiţiile în care apar schimbări semnificative mulţimilor care prezintă o diversitate de care trebuie săţină seama orice analist al
îndiviziunea muncii, în ordinea normativă, şi comunicare, toate acestea fiind privite comportamentului colectiv.
catrăsături interactive ale organizării sociale. Comportamentul colectiv apare deci
când avem de-a face cu schimbări sociale majore in organizarea socială, care 1.3. Dimensiunile comportamentului colectiv.
potduce la căderea sistemului de control social. Lucrul poate cel mai semnificativ În analiza comportamentelor colective trebuie să luăm în considerare trei
în analiza pe care o fac Turnerşi Killian comportamentului colectiv constă în faptul dimensiuni: scopul constituirii lor, gradul lor de organizare şi durata acestora.
că, renunţând la variabile teoretice „irationaliste”, precum instinctul de turmă în După scop se face distincţie între comportamentele colective expresiveşi
comportamentul de mulţime, pleacă de la premisa ca un astfel de fenomen social se comportamentele colective instrumentale.Septimiu Chelcea explică aceste
construieşte. Vedem aici cum coeziunea socială a mulţimii apare printr-o sinteza comportamente în felul următor: Ne întrebăm: ce urmăresc oamenii care s-au reunit
spontană a unor forţe psihologice, inconştiente, neobişnuite. Un astfel de fenomen şi care se comportă într-un mod diferit de cel obişnuit? Dacă scopul este cel de a se
se structurează pe o regulă potrivit căreia relaţiile din cadrul unui grup organizat elibera de o tensiune emoţională pozitivă sau negativă, atunci spunem că avem de-a
spontan sunt cu atâtmai solidare cu cât grupul acţionează în afără sau în contradictţe face cu un comportament colectiv expresiv. Dacă însă oamenii s-au strâns spontan
cu normele tradiţional acreditate ale unei societăţi sau colectivităţi mai largi. pentru a obţine anumite drepturi sau pentru a schimba anumite stări de lucruri,
Termenul cel mai potrivit pentru a descrie o astfel de situaţie este cel lansat de atunci comportamentul colectiv este instrumental, nu expresiv. În realitate, distincţia
Burgessşi Park - milling. El se referă la căutarea de înţelesuri sancţionate social între expresivşi instrumental nu este atât de tranşantă. În fiecare comportament
într-o situaţie relativ instabilăşi nestructurată. Mulţimea este asemănătoare cu o colectiv întâlnim elemente din ambele tipuri de comportament colectiv. Spre
cireada de vite care se aflăîntr-o situaţie de mişcare fizică, nestructurată, exemplu: când suporterii unei echipe de fotbal îşi susţin jucătorii din teren, ei dau
întâmplătoare şi de comportament sugestiv. De multe ori comportamentul unei expresie unei tensiuni emoţionale puternice, dar în acelaşi timp îi stimulează pe
cirezi de vite sau al unei turme de animale a fost asociat cu comportamentul jucători să obţină victoria – comportament instrumental. Prin urmare, între
indivizilor în cadrul mulţimii. În realitate, pentru ca situaţia umană să devină caracterul expresivşi cel instrumental al comportamentelor colective nu există un
operaţională în termeni de comportament colectiv este nevoie de apariţia motivaţiei hiatus ci un continuum nuanţat în dependenţă de caz (mai mult expresiv decât
pentru acţiune de un tip sau de altul, sau, în cel mai rău caz, participanţii să participe instrumental sau invers, sau expresivşi instrumental în aceeaşi măsură).
la o definire spontanăşi să aibă o anumităînţelegere a situaţiei. În aceste condiţii, În ceea ce priveşte gradul de organizare, adică existenţa unui „lider formal” sau
millling este legat de dezvoltarea unei definiţii comune, care să ofere o noua a unui „lider informal”, ca şi existenţa unui plan de acţiune, comportamentele

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 5
colective se deosebesc foarte mult. De exemplu: o grevă spontană are un grad de 3. Normele sociale slabe şi recent dezvoltate.
organizare mai înalt decât mulţimea adunată pe străzi şi bulevarde cu ocazia Anului În comportamentul colectiv, normele standard nu mai funcţionează ca adevărate
Nou. În primul caz, oamenii dau ascultare liderilor sindicali, în timp ce în cel de-al ghiduri de conduită. Prin urmare, creşte probabilitatea ca un comportament colectiv
doilea caz nu recunosc autoritatea niciunui lider. Ei acţionează oarecum haotic. să fie spontan şi imprevizibil într-o măsură mai mare decât în situaţii liniştite şi
În legătură cu gradul de organizare a comportamentelor colective trebuie să socialmente reglementate.
avem în vedere existenţa mai multor nivele:
 mulţimi înalt organizate: mitingul susţinătorilor unui candidat la alegerile 1.5.Caracteristici ale comportamentului colectiv: cauze, factori potenţiatori şi
prezidenţiale; reglatori
 mulţimi slab organizate: spectatorii unui concert în aer liber;
 mulţimi cu un grad intermediar de organizare, plasate între cele două Conform luiN.Smelser, comportamentul colectiv are următoarele cauze:
extreme.  determinări structuralecare apar în societăţi anomice (panica financiară;
Cât priveşte durata comportamentelorcolective, deosebim comportamente capriciile fascinante nu apar, de regulă, în societăţile tradiţionale sau în cele
colective de durată mare, cum ar fi manifestările nonstop ale protestatarilor, şi urbane sunt mai frecvente decât în cele rurale, etc.);
comportamentele colective cu durată efemeră, prilejuite de trecerea unei coloane  exagerări structurale - deprivarea ori accentuarea (ritmul şi modul) stă la
oficiale sau de apariţia în public a unei vedete, spre exemplu. baza comportamentului colectiv şi determină angajarea într-o formă
Între cele trei dimensiuni ale comportamentelor colective amintite există anumite extremă. Injustiţia, reală sau inventată, duce spre acţiuni extreme. Clasele
corelaţii: un comportament expresiv are, de regulă, un grad mai redus de organizare sărace, minorităţile oprimate, grupurile nedreptăţite, chiar grupurile
şi durează mai puţin decât un comportament colectiv instrumental; durata mai mare privilegiate, când le scad privilegiile, toate sunt candidate la comportamente
a unui comportament colectiv poate conduce la apariţia unui lider formalşi la extreme.
elaborarea unei strategii de acţiune.  mărimea sau tendiţa de generalizare a unei credinţe - uneori o acţiune
colectivă este generată de faptul că printre oameni există credinţa unei
1.4.Elementele fundamentale ale comportamentului colectiv ameninţări sau perspectiva unei împliniri. Participanţii trebuie să fie
1. Acţiunea socială limitată de scurtă durată. conştienţi de sursa ameninţării sau de viitorul îndeplinirii.
În comportamentul colectiv oamenii se angajează unul pe altul doar temporar.  factori precipitatori - un eveniment dramatic sau o teorie, fie ele reale sau
Interacţiunea lor este relativ limitată la o anumită situaţie iminentă şi tinde să dureze imaginare, pot condiţiona participanţii pentru acţiune (de exemplu, o
doar atât cât durează situaţia. Astfel interacţiunea lor este mai limitată ca amploare brutalitate a poliţiei cu tentă rasială poate declanşa o astfel de acţiune).
decât cea a grupurilor şi organizaţiilor sociale şi este, probabil, la fel de limitată ca  mobilizare pentru acţiune- odată declanşat, comportamentul colectiv se
scop şi timp. dezvoltă în acţiuni în lanţ şi cu greu mai poate fi oprit.
2. Identificarea ambiguă şi limitele sociale.  operaţionarea controlui social - în anume stadii, utilizând fiecare din
Limitele exacte ale participanţilor în orice formă de comportament colectiv nu determinările anterior menţionate, ciclul de manifestare a comportamentului
sunt întotdeauna clare. De exemplu: la un marş de protest nu toată lumea care colectiv poate fi întrerupt prin evenimente neaşteptate produse de leaderi,
însoţeste marşul este implicată direct. Unii sunt doar simpli spectatori, alţii vin din puterea politică, politica guvernamentală şi alte forme de control social.
curiozitate, iar alţii doar pentru a-şi cheltui timpul liber. Tot aşa nici cei care Într-un anume sens, toate interacţiunile sociale sunt comportamente colective,
participă intenţionat la un comportament colectiv nu se identifică unii cu alţii. De dar este evident că N.Smelser foloseşte termenul în sens restrâns, limitat, cu referire
exemplu: toţi participă la un concert de sărbătorile de iarnă, ei nu se cunosc, nu se expresă la interacţiunile sociale care sunt:
identifică prin preferinţele muzicale.  episodice - au loc ocazional, nu în mod regulat, rutinier;

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 6
 nestructurate - nu au moduri, proceduri; manifestării, răspunzând nevoii multor indivizi de a fi îndrumaţi şi
 uzual nepredictibile în ce direcţie vor evolua; securizaţi, pot determina forma, direcţia şi intensitatea comportamentului
 uzual neraţionale - ghidate de credinţe, dorinţe, întâmplare. colectiv.
De fapt, în realitatea socială nu pot fi identificate forme ale comportamentului  Obiective recuperatorii - există (în cazul mişcărilor organizate) sau emerg
colectiv care să intre direct în această descriere, dar multe se apropie. (în cazul mişcărilor spontane) obiective vizând recuperarea valorilor
N. Smelser nu menţionează dacă în categoria comportamentului colectiv include reprimate (libertate, demnitate) prin care comportamentul colectiv se
şi comportamentul de masă (înghesuielile, mulţimile, panicile, modele, isteria de direcţionează, se delimitează şi dobândeşte specificitate.
masă, maniile, capriciile, fascinaţiile, propaganda, opinia publică, mişcările sociale Fiind greu sau chiar imposibil de controlat (exprimă impulsurile de bază şi
şi revoluţiile), dar spune că un comportament colectiv este acţiunea unui ostilităţile membrilor şi în acelaşi timp le protejează anonimatul), comportamentul
conglomerat care este o colecţie temporală de persoane ce acţionează împreună. colectiv este, de regulă, un comportament de tip destructiv. Ţinând cont că el nu se
Ţinând cont că oamenii care se adună, având motive comune, sunt asemănători ca manifestă totuşi total destructiv, rezultă că are un anumit cadru de manifestare
personalitate, rezultă că atât convergenţa cât şi integrarea comportamentelor reglementat social prin respectarea anumitor norme:
individuale într-un comportament colectiv constituie practic o certitudine.  Când prin nevoile şi atitudinile individuale, subiectul uman nu se mai
Convergenţa şi integrarea comportamentelor individuale în comportamentul identifică cu nevoile emoţionale ale grupului şi încep să apară anumite
colectiv este potenţată de: interese şi puncte de vedere personale, acest tip de comportament este
 Anonimatul1 individului în mulţime - dat fiind numărul mare al părăsit.
participanţilor şi calitatea temporală a participării, se restrânge  Cum normele societăţii curente sunt tocmai motivul contestării şi al
individualizarea. Individul uman, „necunoscut între necunoscuţi”, simţindu- violenţei, devine evident că normele care mai acţionează sunt de tip intern,
se eliberat de restricţii sociale, dă curs impulsurilor cerute de tensiunea adică norme pe care indivizii le-au internalizat, prin socializare şi
colectivă. personalitatea de bază, încă din copilărie. Aceste norme, constituind esenţa
 Impersonalitate - individul se simte contopit cu ceilalţi şi deci condiţiei lor umane, acţionează asupra individului chiar şi în situaţii
deresponsabilizat faţă de faptele proprii. Numai afilierea la grup este supraindividuale, putând deci să normeze inclusiv comportamentul colectiv.
importantă, acţiunea este direcţionată de gradul de presiune exercitat de alt Deşi comportamentul colectiv este determinat de cauze (frustrări, tensiuni)
grup cu o altă caracteristică (se manifestă ostilitatea faţă de „aceia”). care constituie disfuncţii, abateri de la cultura societăţii respective, totuşi,
 Contagiune mentală - au loc fenomene de propagare şi generalizare a unor derulându-se în funcţie de normele internalizate, depinde tot de cultură, de
stări psihice prin: mimetism (manifestare adezivă spontană pentru a obţine obiceiuri care rar se lasă coordonate de alte moravuri; moravurile lor aprobă
acceptarea colorlalţi), imitaţie (reproducere intenţionată a un anume comportament şi dezaprobă un altul.
comportamentului celorlalţi), sugestibilitate (receptare necritică prin Prin dependenţa comportamentului colectiv de cultura societăţii respective,
dispersia atenţiei şi discernământului a îndemnurilor şi faptelor celorlalţi), rezultă că apariţia lui şi modul de derulare sunt, într-o anumită măsură, influenţate
empatie (trăire în sine a emoţiilor celorlalţi şi tendinţă de contopire cu de lideri şi autorităţi.
aceştia), reactivitate circulară (agravare continuă a stării de inducţie Liderul,dacă este favorizat de aparenţă fizică şi psihică, de înţelegerea
reciprocă sugestivă). esenţială a situaţiei şi de capacitatea de a sugera şi a comanda cu fermitate, poate
 Leaderi - există (în cazul mişcărilor organizate) sau apar (în cazul influenţa intensitatea şi sensul comportamentului colectiv prin:
mişcărilor spontane) conducători care, prin impetuozitatea şi autoritatea  justificarea acţiunilor întreprinse -crearea convingerii mulţimii că reprezintă
interesele naţiunii, împărtăşind problemele şi sentimentele şi, respectiv,
„vorbind vorba şi purtând portul” acesteia;
1
sau deindividualizarea
Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 7
 tensionarea emoţională a mulţimii, să construiască tensiunea emoţională neobişnuit, care le atrage atenţia, cum ar fi un accident de maşină. În cadrul
reamintind patetic problemele acesteia; lor, interacţiunea interpersonală abia dacă se înfiripă. Comportamentul
 incitarea mulţimii spre detensionare explozivă prin trecerea la acţiune şi oamenilor în situaţia de mulţime întâmplătoare se conformează normelor
sugerarea de acţiuni care să relanseze tensiuni; sociale existente.
La rândul lui,controlul extern şi/sau politicdacă vrea şi dacă are mijloace poate 2. Mulţimile convenţionale – sunt mulţimi cu scop. Persoanele ce se adună
interveni în formele de manifestare a comportamentului colectiv:când acţionează într-un anumit loc (săli de spectacol, de conferinţe, stadioane etc.) au un
eficient manifestările negative sunt menţinute la minim, când prezenţa controlului scop comun. Interacţiunea dintre indivizi este slabă şi acţiunea lor se
extern este laxă, climatul permite violenţei să erupă. desfăşoară, în principiu, după normele sociale existente. La un concert
Autorităţile -în principal, prin forţele de ordine- pot influenţa intensitatea şi simfonic, publicul aplaudă la finalul simfoniei, dar nu şi la finalul părţilor
sensul comportamentului colectiv prin: acesteia. Respectă regula instituită. Aplaudă individual, dar într-un mod
 accentul pe păstrarea liniştii, menţinerea păcii, general acceptat de ceilalţi, nici prea zgomotos, nici prea anemic.
 prevenire formării unor grupuri de „cârâitori”, 3. Mulţimi expresive – se formează în jurul unor evenimente cu mare
 arestarea promptă a liderilor, îndepărtarea persoanelor zgomotoase, încărcătură emoţională. Astfel de mulţimi sunt slab organizate, iar normele
dispersarea grupurilor marginale, de comportament sunt în statu nascendi, se formează aici şi acum.
 izolarea ariei de dezordine, încercuirea zonei, permiţând numai ieşirea din 4. Mulţimile active – se manifestă emoţional puternic, dar au un scop
ea, preponderent instrumental, urmăresc adesea sancţionarea violentă a ceea ce
 demonstraţii de forţă sau utilizarea forţei în mod oportun (nici prea indivizii laolaltă consideră că trebuie pedepsit. De exemplu: molestarea de
devreme, nici prea târziu, pentru a nu stârni, dar nici a fi prea târziu pentru a către suporteri a unui arbitru de fotbal care a decis greşit un penalti
constituie o manifestare a mulţimii active.
descuraja).
5. Mulţimile protestatare – atrag atenţia nu numai sociologilor ci şi
guvernanţilor sau societăţii civile. Greviştii dintr-o întreprindere, reuniţi mai
1.6.Tipuri şi forme de comportament colectiv
mult sau mai puţin spontan, dau un semnal că ceva nu merge bine în
Mulţimile
societate. Puterea politică, dar şi oamenii în general nu pot rămâne
Termenul de comportament colectiv se referă, aşa cum am precizat în
Preliminarii, la fenomene multiple şi variate, precum mulţimile, opinia publică, indiferenţi. Mulţimile protestare au caracteristici atât ale mulţimilor
zvonurile, panica, isteria colectivă, moda etc. dintre toate cea mai importantă şi cea convenţionale, cât şi ale mulţimilor active. Sunt slab organizate şi au un
mai dramatică formă de comportament colectiv este mulţimea. efect distructiv.
Mulţimile au polarizat interesul teoreticienilor. Nu este de mirare că de-a lungul
Mulţimea reprezintă forma de comportament colectiv cel mai uşor observabilă.
Prin termenul de mulţime se înţelege un număr mare de persoane reunite spontan timpului au fost propuse explicaţii teoretice multiple. Norman Goodman le-a
într-un spaţiu delimitat, pentru o perioadă temporară relativ redusă. Apropierea grupat în trei categorii: teoriile contagiunii (Le Bon, Blumer), teoriile convergenţei
fizică dintre oameni şi slaba lor organizare constituie caracteristici definitorii ale (Martin, Allport), teoria normei emergente (Turner, Killian).
mulţimii. Călătoriile din staţiile de gară supraaglomerate, îmbulzeala de pe Teoriile contagiunii îşi au originea în concepţia lui Gustave Le Bon(1895), care
bulevarde, spectatorii din tribunele stadioanelor, greviştii din curtea fabricilor etc. analizează caracteristicile mulţimii şi legile acţiunilor acesteia. Concluzia la care
reprezintă tipuri de mulţimi. Herbert Blumer, despre care am amintit când am ajunge autorul teoriei susţine că emoţiile stârnite de situaţie sunt contagioase.
vorbit despre reacţia circulară, a identificat cinci tipuri de mulţimi: Parkşi Burgess (1921) dezvoltă o teorie psihosocială înrudită, insistând asupra
1. Mulţimi întâmplătoare – este o adunare temporară, de foarte scurtă durată a dimensiunii creatoare a unui comportament colectiv şi asupra fazelor acestuia: faza
unui număr mare de oameni, provocată pe neaşteptate de un eveniment de agitaţie socială, faza mişcărilor de masă, adaptarea sau transformarea.

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 8
Blumer este moştenitorul tezei contagiunii, chiar dacă recurge la formularea valorizate şi capacitatea lor de a le obţine. Se disting trei forme principale de
aparent sofisticată de „reacţie circulară”, în virtutea căreia indivizii îşi reflectă frustrare relativă:
reciproc modul de a simţi şi, astfel, îl intensifică. Bineînţeles, reacţia circulară se  prima, caracterizată printr-o capacitate scăzută de a satisface aşteptări
aplică cu prioritate formelor elementare ale comportamentului colectivşi nu stabile, este frecventă în societăţile tradiţionale şi, în felul acesta, marginală;
manifestărilor lor complexe, cum sunt mişcările sociale, dar continuă să se menţină  cea de-a doua, identificabilă prin aşteptări mereu mai mari, fără o creştere
un contrast puternic între „interacţiunea interpretativă” care, din această perspectivă, paralelă a nivelului de satisfacere efectivă, este adesea intensă în societăţile
guvernează relaţiile sociale obişnuite şi modurile de interacţiune presupuse de o ce se confruntă cu nenumăratele provocări ale modernizării, dar poate, la
mişcare socială, cel puţin în primele sale manifestări. modul general, afecta şi grupuri defavorizate, refuzând excluderea lor
Pe de altă parte, Blumer rămâne fidel unei istorii naturale a mişcărilor sociale. efectivă în numele unor revendicări egalitare;
El expune ideea că o mişcare socială ar cunoaşte într-un anume fel o „carieră”, cu  în ceea ce o priveşte pe a treia, definită printr-o sporire accentuată a
etape bine definite ce ar putea să o conducă de la agitaţia socială (stadiul 1) la distanţei dintre satisfacţii, ce par să cunoască un regres brutal şi clar, şi
instituţionalizarea (stadiul 4), trecând prin exaltarea populară (stadiul 2) şi aşteptările ce par să sporească, după o perioadă relativ lungă de creştere
formalizare (stadiul 3). Atenţia sa este focusată mai mult pe mecanismele ce permit paralelă a ambelor.
dezvoltarea şi organizarea unei mişcări decât fazele propriu-zise, dar observaţiile Teoria normei emergente schimbă radical perspectiva asupra mulţimilor.
sale rămân tributare unui model sau mai degrabă unei metafore a creşterii ce Observând că unitatea mintală a mulţimilor se întâlneşte foarte rar, Turnerşi
naturalizează într-un fel evoluţia unei mişcări sociale şi împiedică recunoaşterea Killian sunt de părere că nu impulsurile emoţionale şi nici trăsăturile de
caracterului adesea greu previzibil al cursului său. personalitate ar putea explica mai bine dinamica mulţimilor, ci răspunsurile
Teoriile convergenţei explică particularităţile mulţimilor prin aceea că adaptative în situaţii inedite. Comportamentul colectiv în situaţia de mulţime ar fi
participanţii au caracteristici asemănătoare şi aceeaşi stare de spirit anterioară un răspuns colectiv la situaţii noi, foarte periculoase, pentru care nu preexistă
reunirii lor. Adunaţi într-o mulţime ei reacţionează uniform datorită faptului că au expectaţii şi norme sociale. Mulţimile se confruntă adesea cu situaţii ambigue,
trăsături de personalitate comune. Cu alte cuvinte, comportamentul mulţimii rezultă nestructurate. Din această cauză, mulţimile trebuie să producă norme valabile în
din acţiunile unor indivizi cu aceeaşi stare de spirit atraşi într-o situaţie şi care astfel de situaţii. În structura normelor care emerg sunt integrate şi elemente din
acţionează datorită acestei asemănări. Miller şi Dollard (1939) analizează vechile norme comportamentale. Luând în calcul motivaţia, autorii au identificat
comportamentele agresive observabile la mulţimi drept răspunsuri la o frustrare cinci tipuri de participanţi în cadrul mulţimilor: persoane care simt o puternică
existentă, mergând până la a postula o relaţie de echivalenţă între gradul de frustrare implicare a eului în situaţia dată (astfel de persoane incită la acţiune directă);
şi intensitatea agresiunii. În felul acesta, ei propun o altă imagine şi o altă persoanele îngrijorate de situaţie, care se implică rar în acţiune; persoanele nesigure,
interpretare a fenomenelor de mulţime: atenţia nu mai este centrată pe sugestie şi care îşi caută identitatea şi un sens al vieţii (de exemplu, adolescenţii care în cazul
mecanismele sale, ci pe activarea unor predispoziţii comune. Argumentul folosit nu unor dezastre naturale caută să dobândească un statut de adult); persoanele dornice
este construit în jurul temei contagiunii, ci în jurul temei convergenţei, adică a de spectacol oferit de mulţimi protestatare; persoanele caracterizate printr-o detaşare
comunităţii de experienţe trăite de către membrii unor anumite categorii sociale. a eului, care nu reacţionează emoţional, urmărind să-şi îndeplinească sarcinile
O altă variantă a teoriilor convergenţei se constituie în jurul noţiunii de frustrare profesionale.
relativă şi încearcă să explice din acest unghi multiple forme de violenţă colectivă. Spre deosebire de teoriile contagiunii, teoria normei emergente acreditează ideea
Frustrarea colectivă nu depinde în esenţă de situaţia obiectivă, ci mai degrabă de conform căreia comportament colectiv nu este un comportament iraţional, ci unul
percepţia pe care o au oamenii despre ea. Mai precis, ea se recunoaşte prin percepţia normativ. Această teorie oferă o explicaţie comportamentului colectiv din
de către actorii sociali a unui decalaj între aşteptările lor privitoare la unele bunuri perspectiva interacţionalismului simbolic. În viziunea revizuită, Turner şi Kiliian

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 9
apreciază că norma emergentă nu este o regulă precisă care ghidează acţiunile Prin inducţie, comportamentul celei mai violente părţi a mulţimii se poate
oamenilor ci o redefinire a situaţiei exţionale. generaliza la întreaga mulţime astfel încât comportamentul acesteia riscă să devină
Teoria mobilizării resurselor. În această orientare cercetătorii sunt preocupaţi, incomparabil mai grav decât cauzele care l-au generat. Se produce astfel
aşa cum am anticipat, de procesele de mobilizare, ale cărei condiţii îşi propun să le amplificarea efectului în raport cu cauza într-un proces în care cu cât ordinul de
pună în evidenţă, probabil datorită faptului că sunt mai conştienţi de obstacolele pe amplificare este mai mare, cu atât posibilitatea mulţimilor de a se controla sau de a
care le pot întâlni. Ei sunt de asemenea foarte sensibili la importanţa organizaţiilor fi controlate devine mai mică şi deci cu atât violenţa şi distructivitatea, inclusiv faţă
în apariţia şi dezvoltarea mişcărilor sociale, în timp ce abordările anterioare, de forţele de ordine, vor fi mai mari.
dominate de imagini ce privilegiau declanşarea spontană, aveau tendinţa de a neglija Panica
acest factor. În sfârşit, dubla insistenţă, semnalată deja, asupra raţionalităţii În condiţii de stres prelungit şi sub impactul unui pericol subit (incendiu,
angajării în acţiunea colectivă şi asupra dimensiunilor propriu-zis politice ale cutremur), mulţimile riscă să fie şocate şi cuprinse de o spaimă îngrozitoare, astfel
mişcărilor sociale ajunge la afirmarea unei continuităţi între comportamentele încât, dând curs instinctului de conservare, să se manifeste prin fugă disperată, prin
instituţionalizate, în special în domeniul politic, şi cele adoptate de către panică (simţire colectivă bazată pe isterie, caracterizată prin teamă, incertitudine,
participanţii la mişcările sociale. lipsă). Ca reacţie de salvare personală, isteria, blocând reflecţia specifică acţiunii
comune, destramă comporta-mentul colectiv.
Întrucât comportamentul colectiv presupune existenţa unei mulţimi, rezultă că Dezorganizaţi de pericol, manifestându-se haotic, oamenii nu mai sesizează
orice întrunire este o sursă potenţială a unui astfel de comportament (de exemplu: posibilităţile de a se salva, riscând să se blocheze şi să se strivească la ieşiri sau la
spectacole, meciuri, mitinguri, conferinţe etc.). schimbarea direcţiei, să se împiedice unii pe alţii şi chiar să se calce în picioare.
Audienţa S-a constatat că în mulţimile organizate precum unităţile militare în război,
Ca formă de comportament colectiv, audienţa, poate fi largă dar nu întreagă. blocarea raţiunii a făcut imposibilă receptarea reflexivă a ordinelor comandanţilor,
Interesul este centrat pe stimuli din afară, comunicarea dintre membrii este limitată. în timp ce la mulţimile dezorganizate, precum spectatorii dintr-o sală de spectacol
Prin reacţia mulţimii sub formă de ovaţii, scandări, aplauze, huiduieli, comunicarea incendiată, instinctul de conservare a făcut posibilă receptarea reactivă a
poate deveni bidirecţională sau se poate generaliza între membrii mulţimii îndrumărilor liderilor spontani.
înregistrând diferitele forme ale comportamentului aglutinat. Forme de manifestare Panica poate dura până la epuizarea cauzei sau până la epuizarea sau moartea
precum cârâiala, mârâiala dezvoltate pot transforma întrunirile într-o aglutinare în mulţimii respective. Faţă de toate acestea, rezultă necesitatea ca oamenii să fie
acţiune violentă, de la dezordine (violenţă agresivă care se manifestă când membrii formaţi în aşa fel încât filosofia lor de viaţă să includă, pentru situaţiile lipsite de
acumulează ostilităţi faţă de alte grupuri manifestată pe fondul lipsei de autoritate) scăpare, acceptarea calmă şi demnă a soartei.
până la revoltă. Isteria de masă
Revolta Isteria de masă implică răspândirea rapidă a fricii şi a activităţii violente, ca
Revolta, formă de comportament colectiv violent, agresiv şi destructiv, poate fi reacţie la perceperea ameninţării unei forţe puternice. Aceste pericole percepute
determinată de motive politice, economice, rasiale, etnice sau religioase, reale sau sunt comunicate altora, care, în mod similar, reacţionează cu aceeaşi fervoare. De
presupuse dar plauzibile pentru o anumită mulţime. exemplu, isteria de masă produsă de teama răspândirii maladiei SIDA a dus la o
Poate fi declanşată de un stimul brusc (incident, ţipăt, zvon) la care primii persecutare în masă a homosexualilor în unele comunităţi. Isteria în masă se
răspund indivizii cei mai frustraţi şi mai marcaţi de sentimentul deznădejdii. Cu cât hrăneşte prin ea însăşi. O dată începută, ea se răspândeşte şi este greu de oprit.
aceste frustrări şi sentimente sunt mai grave, cu atât comportamentul indivizilor Excentricităţile
respectivi devine mai violent. Excentricităţile sunt forme temporare de comportament de masă expresiv. Cele
mai relevante dintre excentricităţi sunt teribilismele şi moda.

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 10
Teribilismele
Teribilismele sunt forme de comportament umanizate cu entuziasm de mulţi 1.7.Societatea de masă şi formele ei specifice de comportament colectiv
oameni o perioadă de timp relativ scurtă. În mod obişnuit, oamenii se angajează în Caracteristici ale societăţii de masă. Marile aglomeraţii, tehnologia şi mai ales
teribilisme pentru că ele au devenit „lucrul de făcut”. În ultimii ani au apărut şi au mijloacele moderne de comunicare au făcut ca tot mai mulţi indivizi –dispersaţi pe
dispărut multe teribilisme cum ar fi streaking (alergarea în pielea goală în public), arii întinse şi fără a se cunoaşte –să gândească, să simtă şi să se comporte
hula-hoop (cerc mare pentru dansul hawaian hula), cuburile lui Rubik, dansurile la asemănător. În acest fel, indivizii devin asemănători ca personalitate şi, deşi rămân
discotecă. Klap crede că teribilismele oferă modalităţi de accentuare a identităţii izolaţi, crează o realitate de sine stătătoare care, fără a fi o mulţime, constituie o
personale şi de evidenţiere a individualităţii. Astfel nu este surprinzător că masă socială. Indivizii de acest tip, fiind tot mai corelaţi prin generalizarea
teribilismele sunt obişnuite printre tineri care încă îşi consolidează identitatea. receptării aceloraşi informaţii şi prin generalizarea, pe baza diviziunii muncii, a
După o perioadă de timp, cei mai mulţi oameni se plictisesc de teribilisme şi le relaţiilor lor de producţie, comerciale şi de serviciu, crează astfel o agregare socială
abandonează. deosebită – societatea de masă.
Orgia Societatea de masă estecaracterizată de:
Diminuarea frustrărilor şi tensiunilor fiind posibilă prin eliberarea, fie şi numai - derularea anonimă impersonală a relaţiilor ca relaţii contractuale şi utilitare
periodică sau ocazională, de forţele care le-au generat, între care şi normele privind între statusuri şi roluri, tot mai fragmentate de specializarea tehnologică prin care
sexualitatea şi consumul de alcool, rezultă că încălcarea acestor norme, slăbind indivizii se înstrăinează şi se depersonalizează;
inhibiţiile personale şi relaxând restricţiile interpersonale, poate crea senzaţia de - dependenţa instituţiilor şi valorilor fundamentale de votul, revolta sau
eliberare, de uşurare. Este motivul pentru care frustrările şi tensiunile acumulate de pasivitatea maselor, motiv pentru care instituţiile şi valorile decad, iar masele,
către indivizi îşi caută diminuarea inclusiv prin forme de comportament colectiv nemaiavând prin cine şi prin ce să evolueze, stagnează;
vesel, de petrecere, chiar de desfrâu, tensiuni descărcate peste nivelul obişnuit - modelarea, din punct de vedere valoric, la nivel de mediocritate prin
depăşind obiceiurile, numite orgii. generalizarea difuziunii unei culturi pe placul tuturor.
Tendinţa spre orgii este specifică societăţilor restrictive sau colectivelor care Rumoarea şi zvonul
trăiesc şi/sau muncesc în condiţii mai frustrante şi mai tensionate decât majoritatea Societatea de masă ca societate bazată pe informaţii depinde vital de acestea
membrilor societăţii precum colectivelor de militari, marinari, constructori şi motiv pentru care, în caz că informaţiile de interes public sunt insuficiente,
muncitori forestieri care trăiesc/muncesc în condiţii de izolare, monotonie, contradictorii, ambigue, ciudate sau incredibile apare rumoarea derivată din
disciplină severă şi insatisfacţie prelungită. nesubstanţialitatea unui fapt.
Prin capacitatea sa de a diminua frustrările şi tensiunile într-o manieră mai puţin Se resimte necesitatea compensării rapide cu informaţii pe măsură şi în acest fel,
periculoasă decât comportamentele colective violente, orgia a fost acceptată în se crează spontan, prin presupunere, interpretare, speranţă sau intenţie, informaţii
unele societăţi ca modalitate periodică de detensionare, deci ca mijloc de care corespund necesităţii resimţite, informaţii nedovedite ca fapte autentificate
autoreglare socială. Elemente orgiaşice se regăsesc în petrecerile periodice (de numite zvonuri.
sărbători, aniversări etc.) şi ocazionale (nunţi, botezuri, premieri, promovari) din Ţinând cont că zvonul se filtrează, se reduce, se detaliază, se nuanţează şi se
societatea noastră prin care, permiţându-se anumite libertăţi privind exprimarea asimiliează atât în funcţie de importanţa, ambiguitatea, credibilitatea şi
gestică, consumul de alcool şi apropierea de sexul opus prin diverse jocuri şi dezirabilitatea conţinutului său, cât şi în funcţie de particularităţile, starea şi
dansuri, se „mai uită de necaz”. Este evident că prin orgie se încalcă numai anumite interesele persoanei care îl receptează şi îl trasmite rezultă că, circulând, orice zvon
norme, doar în anumite momente şi doar într-o anumită măsură, comportamentul se modelează. El durează până subiectul îşi pierde importanţa sau până când va fi
general rămânând raportat la sistemul oficial de norme; motiv pentru care orgia, infirmat de o informaţie incontestabilă, putând însă să se obiectiveze (materializeze)
formă a unei „devianţe legitimate”, este o modalitate de control social. în stârnirea unor comportamente colective precum panica şi revolta. În acest ultim

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 11
caz, zvonul devine posthoc, adevăr sau, cum aprecia sociologul american Robert pe care le fundamentează cultura (inclusiv moda) sunt puţine şi perene, rezultă că
Merton, „o predicţie creatoare de evenimente”. moda, bazându-se, în funcţie de particlularităţile epocilor istorice, când pe unele,
Fiind evident că nu toate persoanele care au receptat un zvon, vor recepta şi când pe altele dintre valori, are o anumită reversibilitate care se exprimă printr-o
informaţia care infirmă zvonul şi că o parte din acestea nu vor recunoaşte infirmarea anumită ciclicitate.
sau nici nu sunt interesaţi să o recunoască, rezultă că zvonul poate dăinui în unele Raportarea la modă fiind şi subiectivă se diferenţiază în atitudini de tip: selectiv,
componente ale structurii sociale, fiind astfel asimilat cu mentalitatea naţională. gradual şi echilibrat (în cazul personalităţilor mature), nonselectiv pripit, excentric
Prin condiţia sa insidioasă, zvonul poate constitui un mijloc eficient atât de (în cazul personalităţilor imature) şi respingător, exclusivist şi perimat (în cazul
propagandă ofensivă, de lovire a intereselor adversarilor cât şi de propagandă personalităţilor anacronice).
defensivă, de deviere a atenţiei sau de reinterpretare a aspectelor proprii Capriciul
defavorabile. Încercările eşuate de a lansa o modă precum şi unele ciudăţenii vestimentare şi
Astfel, în timpul comunismului, regimul lansa zvonuri despre scumpirea cosmetice prin care promotorii caută cu orice preţ să iasă în evidenţă constituie tot o
produselor în scopul pregătirii perceptive a populaţiei pentru scumpirea propriu formă a comportamentului colectiv, numit capriciu. Acest comportament, deşi are o
zisă, reuşindu-se de fiecare dată ca ştirea oficială despre scumpire să fie atât de apariţie bruscă, o staţionare sezonieră de 2-3 luni şi o dispariţie bruscă, poate să
banalizată, încât populaţia să nu mai reacţioneze. Au fost lansate zvonuri privind o influenţeze moda curentă sau apariţia unei noi mode.
boală incurabilă a dictatorului, urmându-se comutarea atenţiei populaţiei de la Nebunia colectivă
mizeria vieţii şi respectiv crearea unei raze de speranţe prin care populaţia să-şi Cu cât condiţiile sociale sunt mai frustrante şi, respectiv posibilităţile de
păstreze, în beneficiul regimului, calmul, disciplina şi tonusul de muncă iar ura faţă eliberare a tensiunilor mai restrânse, cu atât comportamentul colectiv tinde să
de dictator să se diminueze sau să se transforme în compătimire. Complementar devină unidirecţional, axat obsesiv pe o singură cale de schimbare. Acest
acestui zvon a circulat un banc în care dictatorul recunoştea că el însuşi a lansat comportament de „nebunie colectivă”, numit şi manie sau isterie colectivăeste
zvonul despre boala sa incurabilă „pentru moralul poporului”. uncomportament iraţional, impulsiv şi se manifestă mai ales în perioadele de criză
Moda economică (prin cumpărarea disperată de aur, blănuri, covoare, obiecte de artă),
În societatea de masă, adaptarea la schimbarea ideilor, limbajului, manierelor, morală (prin consum excesiv şi ostentativ, alimentar, vestimentar şi de alte bunuri),
vestimentaţiei şi confortului se generează printr-un comportament de imitare, numit socială (prin isterie războinică, inclusiv faţă de marile puteri) sau de sistem (precum
modă. în comunism prin stocarea de alimente şi vizionarea până la epuizare a filmelor
Fiind adaptativă, moda constituie un proces obiectiv dar, depinzând şi de felul în video).
care oamenii o iniţiază, promovează şi receptează constituie inclusiv o manifestare Publicul şi opinia publică
subiectivă. În societatea de masă indivizii, fiind supuşi aceloraşi informaţii, sunt
Aderarea la o modă constituie atât un act individual de nonconformare prin care condiţionaţi să le evalueze şi să opteze în raport cu acestea, deci să aibă opinii. Ei se
personalitatea încearcă să se afirme ca status şi distincţie fizică cât şi un proces raportează la informaţii atât în funcţie de intensitatea intereselor lor (informaţiile
social de diferenţiere prin care societatea devine mai deschisă şi mai mobilă. La dobândind astfel o anumită importanţă), cât şi în funcţie de direcţia intereselor
rândul său, aderarea la moda consacrată constituie atât un act individual de (informaţiile dobândind o anume reversibilitate). În aceeaşi măsură în care
conformare prin care personalitatea încearcă să se integreze social, cât şi un proces importanţa şi controversabilitatea informaţiei stimulează confruntarea punctelor de
social de uniformizare prin care societatea devine mai structurată şi mai funcţională. vedere, indivizii structurează şi manifestă pe direcţii de interese un mod constant de
Reflectând sistemul dominant de valori şi interese din societate la un moment a evalua şi de a opta prin care se delimitează un public specific şi se exprimă o
dat, schimbările modei anticipează schimbarea sistemului de valori şi interese opinie publică.
prefigurând şi pregătind atitudinal schimbarea propriu-zisă. Ţinând cont că valorile

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 12
Opinia publică este un complex cultural care se referă la opiniile ce detensionarea, fie prin respingerea cunoştinţelor propagate, fie prin însuşirea
caracterizează masa; adesea prezintă alternative produse de interese de grup sau acestora. Prin acest proces, opinia publică oscilează între stagnare şi manipulare.
publice. Componentele comportamentului colectiv de masă devenind tot mai imanente
O complexă şi rapidă schimbare a societăţii crează diferite publicuri, fiecare societăţii, ele vor avea un impact tot mai mare asupra acesteia cât şi asupra
fiind un grup de persoane care au interes particular.Opinii variate ale membrilor personalităţii şi mediului, motiv care impune necesitatea cunoaşterii şi acţiunii
publicului sunt exprimate în opinia publică. sociale responsabile.
Opinia publică se poate concretiza atât în idei cât şi în fapte prezentate verbal
(scris, oral), iconic (afişe, manifeste) sau fizic (mitinguri, marşuri, demosntraţii). 1.8.MIŞCĂRILE SOCIALE
În funcţie de ponderea şi raportul de forţă al curentelor de opinie existente la un În societăţile moderne a existat o varietate de mişcărisociale, unele de durată,
moment dat, opinia publică poate avea structură omogenă (cu un singur curent de altele trecătoare. Mişcările socialereprezintă o trăsătură evidentă a lumii
opinie), polară (cu două curente de opinie contrare relativ egale), asimetrică (cu un contemporane, ca şi organizaţiile formale, birocratice, cărora adesea li se opun.
curent de opinie dominant) sau difuză (prezentând curente de opinie nesemnificativ Studiul naturii şi al impactului lor formează un domeniu de interes major în
structurate). sociologie.
Fiind un răspuns la problematica socială curentă, opinia publică constituie o În definirea unei mişcări sociale, principalul obstacol întâlnit în general este
modalitate de autoreglare a societăţii: prin capacitatea sa de a modela opiniile dubla problemă a delimitării sale empirice şi a identificării sale analitice. Din punct
individuale creează posibilitatea ca publicul sau societatea să exercite o formă de de vedere al delimitării, mişcările sociale pot apărea ca fenomene ce pot fi greu
control social asupra individului. surprinse, fără limite clare în spaţiu şi timp (Hanspeter Kriesi). În baza unor criterii
În caracterizarea opiniei publice, dimensiunile luate în consideraresunt direcţia analitice putem ilustra prin două exemple opuse:
(pentru a orienta cursul unei acţiuni), intensitatea (pentru a întări ceea ce se 1. McCarthy şi Zald propun în 1977 următoarea definiţie: „O mişcare socială
consideră util) şi integrarea (relaţiile dintre opinia publică specifică şi întregul este un ansamblu de opinii şi de credinţe comune unei populaţii ce îşi
sistem de credinţe, valori ale individului). În raport cu opinia publică, opinia exprimă preferinţele pentru schimbarea unor elemente ale structurii sociale
fiecărui individ diferă în direcţie, intensitate, integrare sau explicaţie/rezolvare. şi/sau ale distribuţiei recompenselor într-o societate” - se identifică prin
Cunoaşterea sa prin sondajul de opinie este considerată foarte importantă fiind aceasta orientarea spre schimbarea socială.
vizată sistematic de organismele de propagandă: ca proces psiho-sociologic 2. Alain Touraine vede în mişcarea socială trei aspecte:
structurat pe informaţie, opinia publică rămâne dependentă de informaţiile ulterioare • „o acţiune conflictuală”
putând fi manipulată prin propagandă. • „întreprinsă de un actor al unei clase”
Servind interesul practic, de grup, propaganda - adesea calificată ca „relaţii • ce se opune adversarului său de clasă în „controlarea sistemului de acţiune
publice”- serveşte pentru a manipula opinia publică; ea este una din marile afaceri istorică” şi în „conducerea socială a istoricităţii”.
ale societăţii de masă. Efectele sale sunt limitate de competiţia dintre grupuri, Herbert Blumer propune considerarea mişcărilor sociale drept acţiuni colective
credibilitatea propagandiştilor, sofisticarea mesajelor, stabilitatea nevoilor şi ce urmăresc stabilirea unei noi ordini de viaţă. Tot el le consideră „mişcări
valorilor receptorilor şi de existenţa tendinţelor interne din cultură. Propaganda nu expresive, generale şi specifice”. Denumirea de mişcare socială ar trebui mai
produce schimbarea şi nici nu o poate opri, ea doar o accentuează sau o încetineşte. degrabă folosită pentru anumite tipuri speciale de acţiune colectivă, orientate înspre
Prin presiunea propagandei asupra opiniei publice se crează o discrepanţă între schimbare.
cunoştinţele care fundamentează opinia şi cunoştinţele propagate. Această Blumer subliniază o primă categorie a mişcărilor expresive, anume cadrul
discrepanţă derutează indivizii provocându-le o stare de nelinişte numită disonanţă propice pe care îl reprezintă „curentele culturale” pentru apariţia mişcărilor sociale,
cognitivă. Cum starea de tensiune este insuportabilă, indivizii încearcă acestea reprezentând un sol fertil pentru dezvoltarea mişcărilor sociale .

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 13
Cealaltă mare categorie de mişcări expresive identificată de Blumerconstă în Totodată mişcările sociale recurg des la modalităţi de protest neconvenţionale,
mişcările religioase. Acestea, considerate în sine, nu trebuie incluse în categoria neinstituţionalizate. Acestea sunt cele mai disponibile mijloace la care pot recurge,
mişcărilor sociale: specificitatea lor merită recunoscută şi analizată ca atare. fapt ce nu trebuie considerat ca o dovadă a „iraţionalităţii” lor.
O mişcare socială este întotdeauna politică, într-un anumit grad, mai mult sau Ceea ce este la început de ordinul unui simplu protest, poate deveni uneori o
mai puţin pronunţat, fie şi numai prin implicaţiile sale în acest plan (Heberle), dar mişcare ce urmăreşte transformări revoluţionare. Dar, dacă complexitatea proceselor
poate în primul rând datorită faptului că logica protestatară, al cărei exponent este, o ne îndeamnă la prudenţă, nu înseamnă că ea interzice operarea unor distincţii între
face să ajungă în mod inevitabil la o confruntare cu autorităţile publice. Această tipuri de mişcări sociale, în funcţie de natura schimbării vizate.
confruntare poate lua forme diverse, după cum este mai mult sau mai puţin radicală În acest context este necesar de analizat mecanismul apariţiei mişcărilor sociale,
dar şi după cum presupune sau nu recurgerea la violenţă. care este următorul: la baza mişcărilor sociale se află anumite stări de lucruri, care
Charles Tilly defineşte mişcarea socială ca fiind o serie neîntreruptă de determină un număr mare de oameni să nu-şi poată satisface nevoile lor economice,
interacţiuni între deţinătorii puterii şi persoane ce reuşesc să vorbească în favoarea culturale, politice sau altele. Cauzele unor astfel de stări de lucruri pot fi diferite.
unui grup de persoane, lipsite de reprezentare formală. Sociologul american propune Nesatisfacerea trebuinţelor provoacă nemulţumire, frustrare, direcţionarea energiei
„grila conflictului politic” pentru interpretarea mişcărilor sociale. Acestă intenţie psihice mobilizate pentru obţinerea mijloacelor de satisfacere a acestor nevoi
este mai vizibilă în partea a doua a definiţiei lui Tilly, anume „o mişcare socială este împotriva cauzelor reale sau imaginare. Pe scurt, apare o stare de tensiune
o serie de interacţiuni […], în timpul căreia persoane (ce reprezintă mişcarea) emoţională, nelinişte psihică, care prin contacte, înţelegere, comunicarea trăirilor şi
formulează în mod public revendicări legate de schimbări în distribuirea sau a impresiilor, prin diferite canale de informaţii ajunge la cunoştinţa unui număr tot
exercitarea puterii şi îşi susţin aceste revendicări prin manifestări publice de mai mare de oameni. Apare o stare de nelinişte socială, care se manifestă prin
sprijin”. conduite deviate de la normele curente, deci contacte intensificate, adunări
Alţi autori definesc mişcarea socială ca: înfierbântate ale cercurilor sociale, discuţii despre starea de lucruri existentă,
 acţiune socială provocată de grupuri mari de oameni care se manifestă căutarea unor aspecte tot mai noi a acestei stări de lucruri şi definirea lor ca
deliberat şi împreună, orientându-se după aceleaşi valori şi ideologii şi insuportabile, răpândirea de zvonuri, stabilirea responsabilităţii pentru starea de
folosind aceleaşi metode, în vederea realizării unor scopuri comune sau lucruri, acuzarea diferitor persoane şi plângeri la adresa făptaşilor reali sau
similare (după Ioan Mihăilescu); imaginari care au generat această stare sau la adresa persoanelor care o menţin.
 acţiune colectivă care vizează stabilirea unei noi ordini sociale (Patrice Starea de nelinişte cuprinde colectivităţi mai mari sau mai mici, anumite categorii
Mann); profesionale, categorii de vârstă, pături sau întregi clase sociale, care se simt
 o acţiune colectivă de protest şi contestare ce urmăreşte să impună private.Această stare de nelinişte constituie punctul de plecare pentru dezvoltarea
schimbări în structura socială şi/sau politică, apelând frecvent, dar nu în mişcărilor sociale. Prin urmare, mişcarea socială este tendinţa şi acţiunea spontană
mod exclusiv, la mijloace neinstituţionalizate (François Chazel); sau cu scop orientată spre obţinerea unei noi stări de lucruri în sistemul grupurilor
 o încercare colectivă de a promova un interes comun sau de a atinge un sau colectivităţilor, în organizarea socială, în sistemul instituţiilor sau în structura
scop comun prin acţiune (A. Giddens). socială la scară macro.
Prin urmare putem conchide că mişcarea socialăreprezintă un proces social
amplu, care conduce la crearea de noi forme de relaţii sociale, noi instituţii, noi 1.9.Condiţii şi factori de apariţie a mişcării sociale
valori sau chiar a unor noi societăţi. Ea poate promova anumite schimbări sau poate Potrivit lui Neil Smelser, pentru apariţia uneimişcări sociale se cer întrunite
să se opună schimbărilor produse de anumite forţe sociale.Nu există o istorie următoarele condiţii simultane:
naturală a mişcărilor sociale, spre deosebire ce au crezut alţi autori, reprezentanţi ai
formei naive şi învechite a curentului comportamentului colectiv.

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 14
 structură socială favorabilă, adică una care să fie suficient de complexă şi lipsesc problema binelui comun, a libertăţii şi a drepturilor omului, a
diferenţiată pentru a putea apărea interese divergente, pe de o parte, şi să nu interesului naţional şi a ordinei divine.
fie excesiv de autoritară, pe de altă parte; De altfel, A. Touraine vede în mişcările sociale o expresie a procesului istoric
 o constrângere structurală: conflicte sau tulburări sociale,situaţie de creare a valorilor şi o consecinţă a multiplicării elitelor în perioada modernă.
economică proastă, discrepanţe în ordinea socială, dar şidezastre naturale, Spre deosebire de societăţile tradiţionale, lumea contemporană este mult mai
mişcări ale populaţiei etc.; fragmentată. Dacă în trecut revoltele ţărăneşti şi ale orăşenimii medievale aveau, de
 acord social asupra cauzei constrângerii sociale şi a caracterului său regulă, un caracter spontan, de cele mai multe ori fiind provocate din surse
ilegitim şi injust; exterioare care nu aveau nimic de a face cu interesele mulţimii nemulţumite (de
 un eveniment catalizator, care să aducă problema în primplan sau să multe ori motivele acţiunii contestatare erau insuflate chiar de unii exponenţi ai
permită înţelegerea unei situaţii ca problematică; aristocraţiei, care afişau diverse cauze ale nemulţumirii, dar în mod cert folosind
 mobilizare, în sensul că este vorba de implicarea şi acţiuneadirectă a mulţimile în promovarea unor scopuri detaşate de interesele acesteia), în schimb
oamenilor şi nu doar de acordul lor; modernitatea şi, îndeosebi, lumea actuală au instituţionalizat conflictele sociale. Nu
 opoziţie ineficientă. puţine dintre acestea au ca origine un acut sentiment de privare relativă, care pe
Aceste condiţii sunt văzute de Gheorghe Teodorescu ca principii esenţiale de fondul unor disfuncţii economice structurale pot degenera în stări de criză şi de
acţiune publică, pe care mişcarea socială este obligată să le respecte pentru a-şi face înfruntare între structurile guvernamentale şi societatea civilă (mass media, opinia
remarcată prezenţa sau a se face mai „vizibilă social”. Autorul grupează condiţiile publică, sindicate, ONG-uri etc.).
mişcării sociale în patru principii după cum urmează: Unele mişcări sociale sunt de dimensiuni reduse, numărândcâteva zeci de
 principiul identităţii, a cărui cerinţă priveşte obligaţia oricărei mişcări membri, altele pot include mii sau chiar milioane de oameni. De asemenea, sunt
mişcări care îşi exercită activităţile în cadrul legal al societăţii în care fiinţează, în
sociale de a-şi declara intenţiile, dezvăluind pe cine apără şi în numele cui
vreme ce altele operează ca grupuri ilegale sau conspirative. Se întâmplă deseori ca
acţionează; nu întotdeauna, însă, intenţiile declarate coincid cu cele
urmărite în mod real; linia care desparte mişcarea socială şi organizaţia formală să fie neclară, datorită
faptului că mişcările bine stabilite dezvoltă caracteristici birocratice. O organizaţie
 principiul opoziţiei, conform căruia raţiunea oricărei mişcări sociale este
se poate transforma într-o mişcare socială. Este cazul partidului politic, interzis şi
aceea de a întâmpina o „voinţă contrară”, o rezistenţă împotriva căreia să
obligat să intre în clandestinitate, care poate deveni mişcare de gherilă.
lupte; în absenţa oricărei opoziţii, orice mişcare socială rămâne fără obiect,
Analizele care au în vedere mişcările sociale sunt preocupate nu numai de
nu se mai justifică;
condiţiile de apariţie şi coagulare, de tipologia lor, ci şi de factorii care pot conduce
 principiul structurării, potrivit căruia, în funcţie de împrejurări, o mişcare
la reuşita acestora. Factorii decisivi în asigurarea reuşitei mişcărilor sociale, după
socială neorganizată, relativ spontană, se poate instituţionaliza sub forma
Sandra Dungaciu, ţin de:
unei organizaţii cu o strategie şi tactică de luptă riguros controlată; pe
• măsura în care solicitările mişcării sunt convergente cu valorile societăţii în
măsură ce caracteristica sa iniţială, prozelitismul, tinde să piardă din forţa
ansamblu;
de a seduce şi a convinge noi prozeliţi, mişcarea se transformă într-un club
• suportul, sprijinul altor organizaţii sau grupuri;
sau asociaţie de fideli;
• capacitatea de a exercita presiune direct asupra factorilor responsabili;
 principiul totalităţii,care constă în supralicitarea unor valori şi idealuri
• precizie şi coerenţă în formularea cererilor;
universale, apte să legitimeze un anumit tip de acţiune; întotdeauna o
• caracterul flexibil, negociabil al solicitărilor;
mişcare socială îşi motivează cele mai particulare interese făcând recurs la o
• prezenţa unor grupuri neutre, capabile să medieze între părţi;
filosofie înaltă, plină de umanism sau la o teologie universală din care nu

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 15
• mărimea mişcării sociale, suficientă pentru a permite organizarea ei, dar nu • mişcări de rezistenţă;
excesivă, pentru a nu fi percepută ca o ameninţare serioasă la adresa autorităţii b. în funcţie de profunzimea schimbărilor urmărite:
grupului dominant. • mişcări protestatare;
Factorii determinanţi ai mişcărilor sociale au fost clasificaţi şi în: • mişcări reformatoare;
• factori obiectivi: perimarea istorică a unor forme de organizare socială, • mişcări revoluţionare;
agravarea disparităţilor sociale şi a deosebirilor de interese, blocarea structurală c. în funcţie de posibilităţile de realizare a obiectivelor urmărite:
care împiedică anumite categorii sociale să-şi satisfacă interesele; • mişcări cu obiective realizabile;
dezorganizarea socială datorată unor condiţii interne sau externe, crizele • mişcări utopice.
economice, politice sau culturale, deteriorarea condiţiilor de viaţă etc.; Aceste trei criterii de clasificare se pot combina între ele, permiţând o caracterizare
• factori subiectivi: nemulţumirile sociale care apar din privarea relativă şi din mai completă a tipurilor.
perceperea injustiţiei sociale, accentuarea sentimentelor de frustrare, confuzie, O clasificare cuprinzătoare propune şi David Aberle. El distinge patru tipuri de
nelinişte, nesiguranţă, difuzarea şi acceptarea unor noi valori sociale, apariţia mişcări sociale:
unor ideologii care justifică şi direcţionează mişcările sociale etc. 1. mişcările transformatoarece au în vedere o schimbare vastăşi deseori
Pentru a face faţă diverselor provocări apărute ca efect al multor imperfecţiuni violentă a societăţii; cazul tipic îl reprezintă revoluţiile.Ele îşi propun
din structura şi organizarea socială, mişcările sociale realizează câteva funcţii pentru schimbarea ordinii existente, sunt orientatede ideologii clar formulate şi
asigurarea unei relativestabilităţi în cadrul societăţii: sunt puternic instituţionalizate. Încadrul lor, un loc important îl deţine
 funcţia de mediator, în virtutea căreia mişcările sociale acţionează ca medii revoluţia politică. Ele sunt,în acelaşi timp, distructive şi constructive:
ale participării şi ca agenţi ai socializării; distrug vechile relaţiisociale, vechiul aparat de stat, înlătură valori şi norme
 funcţia de clarificare, prin lămurirea autenticilor interese colective ori prin sociale şiinstituie noi tipuri de relaţii sociale, noi forme de organizaresocială
ierarhizarea urgenţelor şi formularea soluţiilor constructive; şi instituţii sociale, noi sisteme de valori şi conduite.Revoluţiile sunt
 funcţia de constrângere, exercitată sub forma unei presiuni îndreptate procese sociale de lungă durată, durata, ritmul şiintensitatea schimbărilor
asupra mediilor decidente, de cele mai multe ori ca acţiuni de lobby extrem fiind diferite de la un domeniu la altulal vieţii sociale;
de agresive. 2. mişcările reformatoare aspiră doar la schimbarea unoraspecte ale ordinii
Ceea ce s-a observat în cazul realizării acestor funcţii este că satisfacerea marilor sociale existente;
interese nu duce la o echilibrare superioară a raporturilor dintre „stări”. Alexis de 3. mişcările mântuitoare au menirea de a-i salva pe oamenide la stilurile de
Tocqueville atrăgea atenţia asupra faptului că atunci când prosperitatea este mai viaţă socotite a fi corupătoare;
evidentă, oamenii devin tot mai nemulţumiţi, „spiritele par tot mai instabile şi mai 4. mişcările alteratoare vizează realizarea unei schimbăriparţiale în indivizi, a
neliniştite, iar nemulţimirea publică se amplifică”.2 unei schimbări incomplete a obişnuinţeloracestora.
N. Smelser face distincţie între mişcările orientate spre norme şi mişcările
1.10.Tipologia mişcărilor sociale orientate spre valori(mişcări globale).
Sunt numeroase modalităţi de clasificare a mişcărilor sociale. Potrivit lui Ioan Sociologii se axează mai mult pe trei genuri de mişcări sociale: mişcările
Mihăilescu, mişcările sociale pot fi clasificate astfel: reformatoare, mişcările revoluţionare, mişcări protestatare.
a. în funcţie de sensul lor: Mişcările reformatoare apar atunci când starea de nelinişte socială cuprinde
• mişcări care urmăresc producerea unei schimbări; cercuri sau colectivităţi limitate, când tendinţele de schimbare a stării de lucruri
existente nu se lovesc de represiunea cu ajutorul forţei fizice, când ideologii şi
conducătorii care solicită schimbarea au libertate de acţiune şi exprimare, de
2
Alexis de Tocqueville, L'ancient regime et la revolution, Paris, Gallimard, 1967, p.267.
Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 16
folosire a mijloacelor de comunicareşi informare publică şi când nevoile pentru realizarea scopurilor propuse. În această etapă, mişcarea, sau îşi
nesatisfăcute nu se referă la problemele esenţiale de organizare şi structură a atinge scopurile, sau suferă eşec. Deoarece realitatea socială este într-o
colectivităţii. De exemplu, dacă un număr de persoane constată că în societate sunt permanentă schimbare, întrucât niciodată nu se poate spune că un scop
prea mulţi copii abandonaţi şi sugerează un program de îngrijire a lor propunând în propus a fost atins, chiar după realizarea scopurilor propuse, organizaţiile
acest scop înfiinţarea unor instituţii corespunzătoare care concentrează oamenii create continuă să existe în vederea menţinerii aceloraşi scopuri sau pentru
afectaţi şi îngrijoraţi de această stare a lucrurilor, care văd în asta o ameninţare a garantarea lor.
colectivităţii lor. O astfel de mişcare se instituţionalizează sub forma unei asociaţii 6. De aici se intră într-o nouă fază, cea a închistării asociaţiilor, când ele devin
cu scop, benevolă, care activează în cadrul unei ordini stabilite şi tinde spre o sursă de acţiuni efectuate pentru întreţinerea aparatului creat cândva în
introducerea schimbărilor dorite pe cale legislativă sau prin schimbarea sistemului vederea realizării scopurilor. Organizaţiile există mai departe prin forţa
instituţional. În aşa tip de mişcări sociale intră: mişcarea de emancipare a femeilor, inerţiei şi crează forme birocratice de funcţionare care se pot uşor adapta
mişcările de educaţie publică, mişcările filantropice, mişcarea antialcoolică, schimbărilor intervenite în legislaţie.
mişcarea privind protecţia animalelor etc. Mişcările revoluţionare pot avea un start asemănător cu mişcările reformatoare.
Mişcările reformatoare trec prin câteva faze de dezvoltare care sunt mai mult sau Diferenţa dintre ele constă doar în scopul şi metodele utilizate.Pentru ca să apară o
mai puţin clar definite: mişcare revoluţionară puternică, care să garanteze victorie, trebuie să fie îndeplinite
1. Prima etapă constă în starea de nelinişte care cuprinde un număr de câteva condiţii:
persoane nemulţumiţi de starea existentă a lucrurilor.  starea de nelinişte şi nemulţumire trebuie să cuprindă mase largi, de cele
2. Această stare generează discuţii spontane care caută modalităţi de mai multe ori clase sociale întregi;
identificare a mijloacelor de remediere, la agitaţie care promovează anumite  neliniştea şi nemulţumirea trebuie să se refere la probleme vitale
modalităţi de rezolvare, la crearea unei concepţii şi viziuni despre noua importante, în aşa fel încât să se creeze motive puternice care să convingă
ordine, în care această stare de lucruri să nu mai apară. oamenii pentru intrare în mişcarea revoluţionară;
3. În urma acestei activităţi spontane se formează cercuri tot mai largi de  nu pot exista condiţii de activitate liberă pentru ideologi, conducători şi
adepţi, în aceste cercuri se disting conducătorii informali care îşi impun organizatorii mişcării, astfel încât chiar din start să apară represiuni
părerile lor. Ei pot avea trăsături de revoluţionari, ideologi sau, pur şi puternice sporind forţa tensiunii sociale a maselor nemulţumite.
simplu, sunt mai lucizi şi văd nişte rezolvări practice. În această etapă se Termenul de revoluţie este folosit în diferite sensuri. Cel mai frecvent prin
formează ideologiaşi programul de acţiune. revoluţie se înţelege o schimbare violentă, transformarea violentă a unei ordini date.
4. Formularea ideologiei şi programului de acţiune devine baza etapei În această accepţiune revoluţia se opune evoluţiei sau acumulării treptate de
următoare de dezvoltare a mişcării sociale, care constă în instituţionalizarea, schimbări mărunte care se desfăşoară aproape imperceptibil. Se vorbeşte despre
în crearea unor grupuri cu scop care tind spre realizarea programului revoluţiile tehnice, industriale, economice, politice. În continuare ne vom referi mai
stabilit. În această etapă apar asociaţiile care-şi au conducerea lor, mult la revoluţiile sociale.
organizarea formalizată cu statutele ei, bugete, comisii de revizie. În fruntea Revoluţia socială este o transformare violentă a organizării şi structurii sociale a
lor nu se situează ideologii sau vizionarii, ci organizatorii mişcării care ştiu marilor colectivităţi, cum ar fi poporul sau statul. Ea este legată de obicei de
să-i organizeze pe entuziaşti într-o asociaţie cu activitate eficientă. Aceasta revoluţia politică, care reconstruieşte organizarea instituţională a societăţii şi mai
este etapa dezvoltării formelor instituţionale ale mişcării. ales a statului. Mişcările revoluţionare au deci întotdeauna un aspect politic,
5. Această fază constă în folosirea formelor organizatorice şi a instituţiilor deoarece schimbarea structurii de clasă a societăţii nu este posibilă fără stăpânirea
pentru realizarea scopurilor mişcării şi a programului ei. Aici nu este vorba aparatului de stat, care reprezintă baza şi şi instrumentul dominării de clasă.
de unirea persoanelor, de organizarea lor în asociaţii, ci de folosirea lor

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 17
Ţinându-se cont de revoluţiile care au avut loc de-a lungul timpului, sociologii Mişcările protestatare sunt mişcările în care se urmăreşte exprimarea unei
au încercat să identifice etapele unei revoluţii. Astfel J. Gorrow(în baza revoluţiei poziţii, a unei atitudini, păstrarea şi satisfacerea nevoilor de manifestare a propriei
franceze) vede aceste faze în felul următor: personalităţi. Ele se cunosc în toate epocile. Sunt procese care curpind uneori pături
 Perioada de nelinişte socială, de efervescenţă, a creării spontane de cercuri largi ale populaţiei, deseori tineretul, dar şi adulţii. Ele reprezintă o manifestare a
de discuţii şi protest împotriva stării de lucruri existente. tendinţei de exprimare a atitudinilor, a convingerilor de nesatisfacere a nevoilor de
 Neliniştea cuprinde intelectualitatea, care îi imprimă o anumită expresie, consum etc. La baza acestui tip de mişcări de află principiul contaminării
exprimată în mod conştient în articole şi totodată creează ideologia care emoţionale. Din aceste mişcări fac parte mişcările de renaştere religioasă, renaştere
prezintă viziunea asupra ordinii sociale. morală, mişcări estetice, mişcări filosofice sau ale fanilor unui gen de muzică.
 Pe baza ideologiei se formează organizaţiile cu scop, care formulează Mişcările protestatare nu urmăresc să schimbe ceva, nu urmăresc nici reforme, nici
programul politic şi economic ce întruchipează principiile ideologice. Acest revoluţii, nici schimbarea organizării sociale. Sunt expresia refuzului de a participa
program mobilizează masele nemulţumite şi le concentrează în jurul la fenomenele şi procesele care trezesc nemulţumire, dar protestul nu este nici activ
grupului organizatoric. nici clar formulat. Mişcarea protestatară îşi creează o lume de trăire proprie, un
 Grupurile revoluţionare mobilizează masele şi declanşează izbucnirea sistem de valori propriu, dar nu îl impune nimănui.
revoluţiei.
 În prima perioadă a revoluţiei ajung la putere grupurile moderate care vor să 1.11.Caracteristici ale mişcărilor sociale
realizeze programul revoluţionar prin reforme treptate. Mişcările sociale constituie fenomene de sine stătătoare, văzute însă din
 Acest fapt trezeşte nemulţumiri în grupurile revoluţionare extremiste, care perspective diferite:
se tem că revoluţia să nu fie pereclitată de ameninţarea şi de posibilitatea • în Europa au fost văzute mult timp doar ca o manifestare secundară, chiar un
contrarevoluţiei, căreia moderaţii nu i se vor putea opune cu hotărâre. subprodus al conflictelor de clasă;
Grupurile extremiste se mobilizează. • sociologia americană le integrează în perspectiva mai cuprinzătoare a
 Preluarea puterii de către grupurile extremiste, perioada de teroare pentru comportamentului colectiv.
Caracteristicile esenţiale ale mişcărilor sociale sunt următoarele:
combaterea contrarevoluţiei.
 Încetarea valului de teroare, stabilizarea noii ordini sau restaurarea vechii  au o dezvoltare procesuală. Astfel, unii autori, ca Blumerşi Tilly, au
ordini. identificat patru etape în ciclurile de viaţă a mişcărilor sociale:
1. apariţia. Ca reacţie la o necesitate nesatisfăcută, un mic grup de
Nu toate revoluţiile se desfăşoară după această schemă. Pot exista revoluţii fără
vărsare de sânge şi fără perioada de teroare. Revoluţia trebuie deosebită de loviturile oameni identifică problema şi se mobilizează pentru acţiune;
de stat, care sunt preluări armate ale puterii în cadrul aceleiaşi clase dominante. 2. asocierea – mai mulţi indivizi devin interesaţi de activităţile
micului grup iniţial, i se asociază, apare un mic grup conducător;
Lovitura de stat duce la schimbarea metodelor şi ţelurilor politice, dar nu la
3. birocratizarea– acţiunea devine organizată; reguli, proceduri şi
trasnformarea profundă a structurii şi organizării întregii societăţi, în timp ce
roluri specializate; structură ierarhică (conducători şi adepţi);
revoluţia aduce asemena transformări care schimbă structura păturilor, claselor şi a
instituţiilor politice. organizaţii, filiale etc.;
Revoluţia schimbă organizarea şi structura marilor colectivităţi, schimbă 4. declinul – prin realizarea scopurilor, prin fricţiuni interne, prin
cooptarea liderilor de către putere etc.
sistemul instituţiilor politice, schimbă structura claselor şi a păturilor, relaţiile dintre
clase, creează noi sisteme de valori şi transformă cultura societăţii. Ea este un  mişcările sociale au deci o ideologie, un ansamblu de idei care justifică o
ansamblu de procese şi fenomene care nu se desfăşoară doar în societate, ci mai ales anumită organizare; ideologia poate avea diferite grade de coerenţă, de
care transformă componenţii esenţiali ai acesteia. claritate etc.;

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 18
 mişcările sociale dispun de o anumită tactică – activităţi precise prin care se  mobilizarea pentru acţiune;
urmăreşte atingerea unui scop, inclusiv mobilizarea sprijinului simpatizanţilor  permisivitatea controlului social din partea puterii.
şi câştigarea unor noi adepţi; Teoria mobilizării resurselor (McMarty, Zald). Mişcările sociale apar ca
 exprimă deci un protest şi sunt orientate spre schimbare socială (inovaţie sau reacţie la privaţiune şi la tensiunile structurale doar atunci când resursele necesare
restauraţie); pentru a susţine mişcările respective există şi sunt organizate şi folosite eficient.
 nu au, cel puţin la început şi nu toate, un scop politic, fiind departe de ţelul
cuceririi puterii în stat; orice mişcare socială este însă, într-o anumită măsură, Pentru seminar:
politică şi aceasta cel puţin prin implicaţii; 1. de indetificat şi analizat marile revoluţii şi revolte din istoria
 logica lor protestatară le poate duce la un conflict cu autorităţile publice; umanităţii;
 recurg frecvent la modalităţi de protest neinstituţionalizate. 2. de analizat tipurile de comportamente colective determinând
elementele comune;
1.12.Teorii privind geneza mişcărilor sociale 3. de analizat perspectiva de abordare a compotamentului colectiv a lui
Posibilele cauze multiple ale mişcărilor sociale ca şi varietatea acestora au Gustave Le Bon în lucrarea sa Psihologia mulţimii;
condus la constituirea mai multor teorii privind geneza mişcărilor sociale. Unele 4. de analizat caracteristicile revoltei maselor descrise de Ortega.
dintre ele explică, mai mult sau mai puţin, şi dinamica mulţumirillor şi/sau
comportamentul colectiv în cadrul mişcărilor sociale.
De asemenea, datorită dublei perspective asupra mişcărilor sociale (cea
europeană şi cea americană) o serie de aspecte referitoare la comportamentul
colectiv au şi valenţe explicative privind geneza mişcărilor sociale.
Teoria privaţiunii (Morrison). Mişcările sociale se produc când un număr
relativ mare de indivizi se simt privaţi de ceea ce cred ei că este necesar pentru
bunăstarea şi fericirea lor.
Teoria societăţii moderne urbanizate şi industrializate (Kornhauser).
Mişcările sociale apar din cauza izolării sociale şi a sentimentelor de alienare trăite
de mulţi oameni în societatea modernă urbanizată şi industrializată.Aceste stări sunt
compensate prin asociere, sentimentul de apartenenţă la grup fiind la fel de
important ca şi scopul mişcării sociale.
Teoria tensiunii structurale (Smelser). Mişcările sociale apar în condiţiile
existenţei a şase factori:
 utilitatea structurală – efectul posibil util derivat din reuşită;
 tensiunea structurală – o condiţie socială pricinuită de tensiuni în cadrul
societăţii;
 dezvoltarea şi răspândirea unei explicaţii poate coagula oamenii în jurul său
(poate deveni o „ideologie”);
 factori precipitanţi – un eveniment aparent sau în mod real necauzal poate
determina acţiunea grupului respectiv;

Aliona CHIRA, lector USM Suport la cursul Fenomene și procese sociale Page 19