Cum facem faţă tachinării, agresivităţii

şi răutaţilor?
Publicat pe Noiembrie 14, 2017 de Aniko Pajor
Standard

Păduchii!! Păduchii sunt insecte de mici dimensiuni care se localizează la nivelul scalpului, unde se hrănesc cu
sânge. Sunt frecvenţi la copii, din cauza interacţiunii directe în colectivităţi. Nu sunt un semn al igienei precare
sau al sărăciei. Studiile internaţionale arată că aceştia se întâlnesc cel mai des în părul curat.

Este o intruducere, care pare departe de temă, şi totuşi are legătură. O situaţie pe care am trăit-o cu toţii măcar o
dată în viaţa noastră instituţionalizată. Şi atunci a fost un subiect tabu şi acum este. Şi atunci erau arătaţi cu
degetul copii, care aveau păduchi, şi cu toată informaţia existentă, şi acum sunt etichetaţi, tachinaţi copiii : ”
păduchioşi”, „sărăntoci” şi alte nume. Această etichetare, din păcate, este făcută atât de copii, cât şi de părinţii
copiilor colegi cu ” păduchiosul”.
Toţi am fost într-una dintre situaţii: de a fi tachinat, cel care a tachinat ori martor la răutăţi între copii sau adulţi,
dar nu am ştiut întotdeauna cum să reacţionam. Fiind de faţă la un astfel de eveniment, am rămas fără cuvinte.
Mai jos am adunat câteva metode, care ne pot ajuta pe noi şi pe copiii noştri să facem faţă bullying-ului.
Continuând articolul Bullying-ul: comportamentul agresiv, tachinarea, izolarea, răspândirea de zvonuri false , voi
scrie puţin despre ce este bullying-ul. Este un act de agresivitate verbală sau fizică, tachinare,poreclire , izolare,
răspândirea de răutăţi despre alte alte persoane din pură răutate, din dorinţa de a fi observat, apreciat, din cauza
unor fustrări repetate. Acest comportament poate apărea încă din grădiniţă şi poate continua până la adânci
bătrâneţi, câteodată fără a realiza cât de mult rău poate produce în sufletul celui agresat.
Ce putem face în această situaţie?
Un copil care este victimă a acestui comportament are nevoie de sprijinul celor din jurul lui. Cu ajutorul adulţilor,
atât părinţi cât şi educatori, învăţători, profesori, copiii învaţă cum să facă faţă tachinării, izolarii sau altor forme de
agresare mult mai grave. Adeseori, comportamentele asociate bullying-ului sunt interpretate de numeroși adulți,
părinți și cadre didactice, ca strategii adaptare firești pe care copiii le folosesc în mod natural și pentru care nu
este necesară intervenția adulților. Mulţe persoane consideră acest comportament ca o etapă esenţială pentru
clădirea psihicului, că a fi agresat este un examen de maturitate. Umilinţa, sperietura, agresivitatea nu fac parte
din normalitate.
Aceştia trebuie să deosebească tachinarea prin joacă, în care ambii parteneri de joc râd și glumesc pe seama
lor, care nu este dăunatoare, de tachinarea prin ridiculizare și stigmatizare, care este dăunătoare. Prima tachinare
poate fi trecută cu vederea, deoarece este amuzantă atât pentru cel care tachinează, cât și pentru cel tachinat. A
doua, în schimb, trebuie stopată, deoarece poate duce la hărtuirea psihică a celui tachinat.Fiecare copil are
nevoie să primească mesajul că aceste tipuri de comportamente sunt inacceptabile. Deoarece acest
comportament afectează toată societatea, dar cu precădere pe copii, acest mesaj trebuie să fie promovat şi
întărit atât în instituţiile şcolare cât şi acasă. Pentru că bullying-ul afectează pe toţi elevii din grup, nu se reduce
doar la copilul care agresează şi la victimă, este important să îi învăţăm pe copii ce să facă dacă sunt actorii unui
asemenea eveniment.
 Îl poţi sfătui ca la început să ignore copilul care tachinează – să se comporte ca şi cum celălalt este
invizibil şi să acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Spune-i să-şi închipuie că este înconjurat de o
bulă de protecţie sau de o ceaţă deasă, care va absorbi toate cuvintele răutăcioase înainte ca acestea
să te atingă. Dacă este posibil, este recomandat să plece din situaţie. Ignorarea NU este o metodă
bună în situaţii în care cineva tachinează de foarte mult timp şi foloseşte comportamente de bullying cu
scopul de a-l intimida.
 Încurajează-l să-şi petreacă timpul cu alţi copii. Copilul trebuie încurajat să-şi petreacă timpul cu cei
cu care se simte bine. Explică-i că este important să aiba prieteni buni si că nu trebuie să stea prea mult
în preajma celor care îl tachinează. Spune-i că nu trebuie să placă tuturor, şi că este normal să aibă un
prieten foarte bun, prieteni apropiaţi şi cunoştinţe. Explică-i diferenţa dintre aceste persoane.
 Învaţă copilul cum să îşi controleze propriile reacţii, deoarece multor copii le lipsesc abilităţile sociale
necesare pentru a face faţă glumelor, etichetărilor şi farselor colegilor lor. Îi poţi sugera să râdă cu ei la
farsa făcută. În momentul în care el plânge sau se înfurie, nu face decât să îşi încurajeze colegii în a
continua, dar dacă şi el, ca victimă începe să rădă împreună cu agresorii, acestea vor fi încurcaţi de
această reacţie.
 Învaţă copilul prin joc de rol ce să spună în situaţia respectivă sau să o privească diferit. Într-una
dintre orele de inteligenţă emoţională, am jucat o scenetă despre trei copii în diferite ipostaze. În fiecare
scena apar doi actoricare se joacă împreună, iar al treilea copil vine spre ei cu rugămintea de a fi primit.
În cele patru scenete diferă răspunsul, atitudinea celor care se joacă. În prima scenetă, el este refuzat
 categoric, după trei încercări. În a doua este primit după a treia întrebare. În scena trei doi copii se
joacă, iar al treilea este ignorat, chiar dacă cei doi îl văd supărat şi singur. În ultima cei doi care se
joacă, obseră copilul singur şi îl cheamă alături pentru a se juca împreună toţi trei. După fiecare
prezentare actorii au fost întrebaţi cum s-au simţit în situaţia dată şi ce ar fi putut schimba, apoi am
întrebat publicul dacă au fost vreodată în situaţia respectivă, cum s-au simţit şi ce ar fi vrut să se
întâmple. Toţi au fost în postura copilului izolat şi a celui ignorat.
 Copilul poate să îşi spună: „chiar dacă nu îmi place cum mă porecleşte pot să fac faţă acestei situaţii “;
poate să îşi pună o întrebare care să verifice valoarea de adevăr a celor spuse pe seama sa: „este
adevărat ce spune … despre mine?” (de cele mai multe ori se dovedeşte că nu); poate să se
gândească la calităţile sale care contravin remarcilor negative făcute la adresa sa.

https://inteligentaemotionalasite.wordpress.com/2017/11/14/cum-facem-fata-tachinarii-agresivitatii-si-
rautatilor/

OCT 17
Bullying-ul: comportamentul agresiv,
tachinarea, izolarea, răspândirea de
zvonuri false
Publicat pe Octombrie 17, 2017 de Aniko Pajor

Standard

” Pleacă de aici!!, Cu tine nu ne jucăm!!”, ” Ha-ha-ha, ce urât este desenul tău!”, „Dacă nu o chemi și pe ea, eu nu
vin!”,” Adu-i și lui R. o jucărie să nu ne mai bată!”, sunt exclamații pe care le aud la grădiniță, în clasă și în curtea
școlii, exclamații pe care le primește S. și M. în anumite situații, exclamații care țin de un nou cuvânt apărut în
viața noastră: bullying-ul.

Provenit din englezescul „bully”(bătăuș, hooligan), termenul de bullying-

ul este în general caracterizat ca un comportament agresiv intenționat care este menit să provoace disconfort sau
durere, implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, care se manifestă repetitiv, regulat. Este
un termen umbrelă care înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil încearcă
să obţină unele beneficii cum ar fi: apreciere, valorizare, atenţie din partea celorlalţi colegi sau chiar o serie de
bunuri. Se deosebeşte de celelalte tipuri de comportamente agresive (lovit, smuls, împins, înjurat) prin faptul că
nu apare ca reacţie la anumite emoţii de disconfort (furie, tristeţe, etc).
Care sunt cele mai frecvente comportamente de bullying?
 Odată cu vârsta, creşte frecvenţa comportamentelor de bullying, iar
formele de manifestare se accentuează. Astfel, dacă la grădiniţă copiii se etichetează sau îşi pun porecle, primii
ani de școală aduce în prim plan forme mult mai accentuate. Cele mai frecvente forme de bullying
sunt: tachinarea (ex. „aragaz cu patru ochi” pentru copiii care poartă ochelari, „balenă” pentru copiii care au o
greutate mai mare, „girafă” pentru copiii mai înalţi, „sărac” pentru copiii cu posibilităţi financiare mai reduse,
„căminist” pentru copiii care provin din sistemul de protecţie de stat), izolarea unui copil („Nu vorbiţi cu ea!”; „Nu
ai ce căuta aici!”), împrăştierea de zvonuri false.
Un volum impresionant de studii de specialitate a pus în evidență în repetate rânduri diferitele consecințe
negative pe care violența asupra copiilor le generează la nivelul dezvoltării personalității acestora. Impactul este
resimțit în fiecare dimensiune de dezvoltare psihologică:
– emoțională, accentuând riscul ca cele mai frecvent trăite emoții în relațiile interpesonale să fie de teamă, furie,
frustrare, resentiment, vinovăție sau rușine;
– socială, aducând în relațiile cu semenii variate comportamente de agresivitate, respingere sau izolare;
comportamentală, transformând, pentru mulți copii, comportamentul violent în cea mai intens utilizată strategie de
rezolvare de probleme;
– cognitivă, reducând resursele copiilor pentru procesul de învățare.
Adeseori, comportamentele asociate bullying-ului sunt interpretate de numeroși adulți, părinți și cadre didactice,
ca strategii de adaptare firești pe care copiii le folosesc în mod natural și pentru care nu este necesară intervenția
adulților. Adulții trebuie să facă deosebirea între tachinarea prin joacă, în care ambii parteneri de joc râd și
glumesc pe seama lor, care nu este dăunatoare, și cea prin ridiculizare și stigmatizare, care este dăunătoare.
Prima tachinare poate fi trecută cu vederea, deoarece este amuzantă atât pentru cel care tachinează, cât și
pentru cel tachinat. A doua, în schimb, trebuie stopată, deoarece poate duce la hărtuirea psihică a celui tachinat.
Comportamentele de bullying reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru sănătatea și protecția
copiilor, care prin caracteristicile specifice (dezechilibru de putere, regularitate, intenția de a provoca suferință
fizică și / sau emoțională), devine imposibil de gestionat doar la nivelul grupului de copii.

Într-o situație de bullying toți copiii sunt victim, cel care suferă
consecința directă a agresivității și cel care este autorul comportamentului violent, pe care, l-a învățat cu
siguranță fiind la rândul său martor sau victimă într-un alt context de viață cât și cel care asistă neputincios și
învață că școala sau cartierul sunt câmpuri de luptă în care doar cei puternici supraviețuiesc.
Un portret robot al agresorului ar desemna o persoană care caută să atragă atenția, chiar și printr-un
comportament negativ, să devină cunoscută sau populară cu orice preț, care se simte importantă, puternică,
atunci când „supune” pe cineva mai slab; pentru o altă persoană, comportamentul de bullying reprezintă o cale
uşoară de a fi percepută de către ceilalţi ca fiind „cool” (nevoia de integrare este atât de mare, încât copiii pot să
se comporte astfel pentru a fi acceptaţi de copiii cu o popularitate mai mare), dar putem vorbi și despre copii care
vin la rândul lor din familii cu probleme sau dezorganizate, unde au învățat că violența este o rezolvare, o
modalitate de răspuns; sau despre copii care se tem să nu devină la rândul lor victime și trec de partea
agresorilor, care poate vor să impresioneze liderul grupului, care pot căuta deopotrivă putere, atenție, răzbunare
sau distracție, dar în toate formele suferă la rândul lor de o slabă încredere în forțele proprii și simt că se pot
impune numai prin forță, sau mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi
etnice. Martorii sunt cei care asistă pasiv la astfel de acțiuni. Aceștia fie pot încuraja agresorii, și atunci sunt parte
activă a interacțiunii deși nu sunt ei cei care „dau cu piatra”, fie intervin în apărarea victimei, fie nu fac nimic, iar în
acest caz de fapt ei încurajează agresorul să continue. De ce aleg unii copii să nu facă nimic? Pentru că deși
nutresc sentimente de vinovăție și neputință, și ar dori cumva să ajute victima, teama de a fi asociați cu aceasta și
de a-și pierde statutul sau a deveni ei înșiși victime îi paralizează.
 Există mai multe dimensiuni ale fenomenului de bullying: • bullying
fizic, care include dar nu se limitează la comportamente repetate de tip: lovire, pus piedică, îmbrâncire, plesnit,
distrugerea / deposedarea de obiecte personale; • bullying verbal, include dar nu se limitează la
comportamente repetate de tip: poreclire, insultare, tachinare, umilire, intimidare, transmitere de mesaje cu
conținut homofob sau rasist; • bullying social, adesea ascuns, greu de identificat / recunoscut, realizat cu scopul
de a distruge reputația socială a unui copil și de a-l plasa într-o situație de umilință publică, care include dar nu se
limitează la comportamente repetate de tip: minciună și/sau răspândire de zvonuri, realizarea de farse cu
obiectivul de a umili / crea situații stânjenitoare, încurajarea excluderii / izolării sociale, bârfa; • cyberbullying,
ascuns sau evident,care se referă la orice comportamnet de bullying mediat de tehnologie, identificat în spațiul
de social media, website-uri, mesagerie etc., include dar nu se limitează la comportamente repetate de tip:
mailuri, postări, mesaje, imagini, filme cu conținut abuziv / jignitor / ofensator; excluderea deliberată a unui copil în
spațiul online; spargerea de parole ale unor conturi personale (de e-mail, FB etc.)
Toate aceste comportamente îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul
său, dar de cele mai multe ori, copilul nu îți va spune direct că are probleme cu colegii de școală și că aceștia îl
iau peste picior de fiecare dată când au ocazia. În schimb, îți poate spune că nu îi mai place la școală, ezită să-ți
povestească ce face în pauze. Chiar şi în cazul celor mai uşoare forme, expunerea repetată la o experienţă de
agresare îi predispune pe copii la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate mentală: depresie, anxietate,
tulburări de comportament alimentar. Un copil care a fost sever agresat ajunge să întrerupă şcoala din teama că
ar putea să fie agresat din nou.
În concluzie, este foarte important să vorbim cu copiii despre acest fenomen, să-i sprijinim, să găsim și
să învățăm metode de combatere a acestui comportament.
În articolul viitor puteți citi despre aceste mijloace.

Articole asemănătoare:
http://suntpitic.ro/despre-bullying-ul-cibernetic-sau-ce-tie-nu-iti-place-altuia-nu-face/
Cum facem faţă tachinării, agresivităţii şi răutaţilor?
Bibliografie:
Violența de orice fel afectează sănătatea fizică și emoțională a copiilo. Bullying-ul în rândul copiilor – Studiu
sociologic la nivel national – 2016 Salvați copii

https://inteligentaemotionalasite.wordpress.com/2017/10/17/bullying-ul-comportamentul-agresiv-tachinarea-
izolarea-raspandirea-de-zvonuri-false/