Cuprins:

I.Aspecte generale privind dreptul poliţienesc

II.Metodele activităţii poliţieneşti.
2.1.Supravegherea administrativă şi ajutorul poliţienesc.
2.2.Noţiunea şi esenţa supravegherii administrative.
2.3.Obiectivele supravegherii administrative.
2.4.Tipurile supravegherii administrative.
2.5.Metodele supravegherii administrative.
2.6.Direcţiile supravegherii administrative.
2.7.Noţiunea ajutorului poliţienesc. Trăsăturile generale ale ajutorului poliţienesc.
1.1 Constrângerea administrativă. Definirea constrângerii administrative. Scopul
constrângerii. Trăsăturile esenţiale ale constrângerii. Criteriile de clasificare a
măsurilor de constrângere administrativă. Formele constrângerii. Măsuri de
preîntâmpinare sau preventive. Măsurile de reprimare sau represive.
2. Bibliografie
 1. Aspecte generale privind dreptul poliţienesc.
In accepţiune generalizată, ştiinţa este privită ca un ansamblu sistematic de cunoştinţe despre
natură, societate şi gândire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare şi exprimate în
concepte, categorii, principii şi noţiuni Ca fenomen social aparte şi ca formă specifică de
activitate umană, ştiinţa nu poate fi interpretată doar ca un ansamblu de idei şi concepte, ci ca un
sistem care se dezvoltă, produce noi cunoştinţe, ca un sistem de valori spirituale.
Ştiinţa dreptului poliţienesc dă răspuns preocupărilor specifice, ambianţei de pregătire pentru
o specialitate atât de profund necesară şi umană, cum este cea poliţienească, ea oferă câteva
instrumente fundamentale de cunoaştere a domeniului poliţienesc. Acestea sunt: conceptele,
categoriile, principiile şi noţiunile generale în baza cărora dreptul poliţienesc poate fi gândit şi
explicat.
Potrivit clasificării trihotomice a ştiinţelor , acceptată de majoritatea savanţilor în domeniul
dreptului şi statului, ştiinţa dreptului poliţienesc face parte din sistemul ştiinţelor sociale care
cercetează normele juridice, raporturile juridice şi instituţiile poliţieneşti.
Această disciplină a ştiinţelor juridice cuprinde un ansamblu de cunoştinţe referitoare la
normele şi raporturile juridice de drept poliţienesc, despre cauzele care determină naşterea
acestor raporturi şi despre legile de dezvoltare care acţionează în domeniul dreptului poliţienesc.
Ştiinţa dreptului poliţienesc nu se confundă însă cu dreptul poliţienesc, acesta fiind un ansamblu
de norme juridice privind organizarea, funcţionarea şi competenţele poliţiei. Ştiinţa dreptului
poliţienesc însă reprezintă totalitatea ideilor şi conceptelor despre aceste norme juridice.
Dreptul poliţienesc se găseşte scris în legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale guvernului şi în
alte acte normative, emise de către instituţiile statului, pe când ştiinţa dreptului poliţienesc se
regăseşte în monografii, cărţi, cursuri, manuale, studii şi articole. Obiectul de studiu al ştiinţei
dreptului poliţienesc este însăşi această disciplină cu totalitatea normelor juridice ce o compun.
 2. Metodele activităţii poliţieneşti.
Metoda ştiinţei este un ansamblu de operaţii intelectuale realizate de cercetător în raport cu
obiectul de cunoaştere şi de regulă metodele TGD sînt furnizate de alte ştiinţe.
Metoda are deasemenea accepţiunea de:
1) mod de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii.
2) ansamblu de procedee folosite în vederea atingerii unui anumit scop.
3) procedeu sistematic de predare a unei discipline; metodică.
4) mod de a acţiona pentru a atinge un anumit scop; manieră; modalitate; procedeu; mijloc.
Cînd vorbim de metodele dreptului vamal, urmează să facem distincţia dintre cele de
cercetare – specifice aspectului ştiinţific, şi cele de reglementare juridică.
Din categoria metodelor de cercetare fac parte metodele cu aplicaţie ştiinţifică generală,
cunoscute în mare parte din cadrul altor discipline: logică, istorică(evolutivă), comparativă,
tipologică, sistemică, funcţională, etc. Dar ne interesează în primul rănd cele care sunt aplicate în
reglementarea juridică a relatiilor sociale.
Metodele aplicapile dreptului poliţienesc:
- Supravegherea administrativă şi ajutorul poliţienesc.
- Convingerea administrativă
- Constrângerea administrativă.

2.1 Supravegherea administrativă şi ajutorul poliţienesc. Noţiunea şi esenţa

supravegherii administrative. Obiectivele supravegherii administrative. Trăsăturile
esenţiale ale supravegherii administrative. Tipurile supravegherii administrative.
Metodele supravegherii administrative. Direcţiile supravegherii administrative.
Noţiunea ajutorului poliţienesc. Trăsăturile generale ale ajutorului poliţienesc.

Executarea legală şi optimă a deciziei a subiectului administrării a oricărei politici elaborate

de el este imposibilă fără realizarea controlului şi supravegherii.
Controlul este atributul puterii executive, una din funcţiile lui de bază, ce include
suprevegherea legalităţii şi oportunităţii diverselor activităţi, evaluarea procedurii efectuării lor şi
rezultatelor atinse, din punct de vedere juridic, ştiinţific, social–politic, organizaţional–tehnic.
În multe cazuri, în scopul asigurării libertăţii cetăţenilor, întreprinderilor, organizaţiilor şi
instituţiilor, izolarea lor de tutela statală excesivă, împuternicirile de control al subiecţilor
administrării se limitează prin diverse acte normative, acordîndu-le doar competenţa de
supraveghere.
 În condiţiile economiei de piaţă, limitarea implicaţiei organelor statale în activitatea agenţilor
economici şi în viaţa cetăţenilor, volumul supravegherii se va majora din contul reducerii
funcţiilor de control. Există însă şi alte argumente de sporire a rolului metodei de supraveghere.
Unul dintre aceste argumente este extinderea rolului mijloacelor tehnice, diverselor tehnologii, a
căror supraveghere este o condiţie de asigurare a securităţii publice. Supreavegherea
reprezintă un control limitat. Deosebirea esenţială a supravegherii de control constă în faptul că
supraveghetorul[1], în procesul realizării metodei de supraveghere, nu se amestecă în chestiunile
interne ale supravegheatului[2].
În Republica Moldova există trei tipuri (genuri) de supraveghere: supravegherea
judecătorească, supravegherea procurorului, supravegherea administrativă.
Ultimul gen al supravegherii este cel mai voluminos şi variat. El constituie o metodă de
activitate a unui număr impunător de subiecţi ai administrării în toate domeniile şi, în mod
special, în domeniile de: combatere a infracţionalităţii şi contravenţionalităţii; asigurare a ordinii
publice şi a securităţii publice; asigurare a securităţii antiincendiare; asigurare a securităţii
circulaţiei rutiere; asigurare a regimului frontier; asigurarea sanitar-epidemiologică a populaţiei
etc.
Supravegherea administrativă esenţial se deosebeşte de cea judecătorească şi de cea
efectuată de către organele procuraturii.
Particularităţile de bază ale supravegherii administrative sînt: existenţa subiecţilor speciali
ai supravegherii în persoana funcţionarilor publici; realizarea sistematică şi neîntreruptă;
prezenţa scopului principal ai activităţii de supraveghere: controlul procesului de executare a
normelor legale, asigurarea securităţii cetăţenilor, societăţii şi a statului, în mod special, în caz de
diverse situaţii extremale (cataclisme) — cutremur, inundaţii, epidemii şi epizootii, incendii,
explozii etc.; specializarea. Supravegherea administrativă, de regulă, este specializată şi are ca
obiect de supraveghere respectarea regulelor speciale (securităţii antiincendiare, veterinare,
sanitare, a comerţului etc.), prevăzute în diverse acte normative; ubiecţii supravegherii
administrative se bucură de competenţă largă în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de
constrîngere statală în procesul activităţii sale.
Pornind de la particularităţile nominalizate, putem defini că supravegherea administrativă
este controlul supradepartamental, specializat şi sistematic ai puterii executive privind
respectarea de către toţi subiecţii dreptului administrativ a regulilor de conduită, stabilite în
diverse domenii şi sfere ale administrării publice. Supravegherea administrativă are drept scop:
— în prim plan, pronosticul, prevenirea şi curmarea diverselor acţiuni (inacţiuni) ilegale din partea
supravegheaţilor, prevenirea şi minimizarea diverselor consecinţe negative;
— în al doilea plan, aplicarea măsurilor de constrîngere statală faţă de cei supravegheaţi, care se
găsesc vinoveţi în comiterea ilicitului concret, în scopul reeducării lor.
În sistemul supravegherii administrative pot fi evidenţiate două grupe de supravegheaţi
(obiecţi ai supravegherii): 1) numărul nedeterminat de supravegheaţi, adică toţi cei care sînt
obligaţi să respecte regulile sanitar-epidemiologice, securităţii antiincendiare şi circulaţiei
rutiere, vamale etc.; 2) numărul determinat de suprevegheaţi, adică toţi deţinătorii de licenţă şi
alte permise etc.
Subiecţii supravegherii administrative (supraveghetorii) pot fi divizaţi în trei grupe:
1) structurile specializate ale supravegherii administrative de nivel naţional
(supradepartamental), în sarcina cărora este supravegherea supra

2.2 Constrângerea administrativă. Definirea constrângerii administrative. Scopul

constrângerii. Trăsăturile esenţiale ale constrângerii. Criteriile de clasificare a măsurilor de
constrângere administrativă. Formele constrângerii. Măsuri de preîntâmpinare sau
preventive. Măsurile de reprimare sau represive.
Constrângerea administrativă reprezintă ansamblu de măsuri ( acte juridice,operaţiuni
administrative ,fapte materiale),luate de către autorităţile administraţiei publice în temeiul
legii,cu folosirea puterii de stat şi,dacă este cazul,împotriva voinţei unor persoane,pentru a
preveni săvărşirea unor fapte antisociale,a apăra drepturile cetăţenilor ,precum şi pentru a
sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ.
Constrângerea administrativă se aplică decît în cazuri extreme de ocrotire aordinii de drept
în domeniul administrării şi executării legii.Constrângerea administrativă este un mijloc de
apărare a raporturilor speciale împotriva atentatelor ilegale.
Constrângerea administrativă constă dintr -un grup de măsuri alicate în scopul asigurării
respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri de drept administrativ,precum şi în
scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în literatura de specialitate,precum şi în
scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în literatura de specialitate,noţiunea de
constrângere administrativă este identificată cu cea de răspundere administrativă sau de măsuri
de sancţionare contravenţională
Constrângerea administrativă totalitatea măsurilor dispuse de organele administraţiei
publice,în temeiul legii şi cu folosirea puterii publice,în scopul de a realiza prevenirea săvârşirii
de fapte antisociale,sancţionarea comiterii unor asemenea fapte antisociale sancţionarea comiterii
unor asemenea fapte antisocia le sancţionarea comiterii unor asemenea fapte,apărarea drepturilor
şi libertăţilor cetăţenilor ,executarea obligaţiilor acestora sau punerea în executare a unor
obligaţii dispuse de autorităţi publice din sfera celor trei clasice puteri sau din afara acestei sfere.
 În RM ,constrângerea administrativă constă în faptul că organul corespunzător al
administraţiei de stat sau persoana cu funcţie de răspundere (subiectele administrării) ,în baza
împuterniciriilor sale,obligă cetăţeanul să înfăptuiască anumite acţiuni,având posibilitatea
aplicării măsurilor de constrângere administrativă.
Constrângerea administrativă se caracterizează prin următoarele trăsuturi:
1) influenţează psihic, fizic, material, participanţii raporturi de drept administrativ;
2) prin conţinutul sau limitarea de anumite drepturi subiective cum ar fi:de promovare,de
transfer;
3) aplicarea metodei de constrângere de către autoritatea publică atrag dupa sine
respectarea termenului prevăzut în mod expres de norma de drept administrativ;
4) poate fi realizată pe cale extra-judiciară (agenţii constatori,autoritatea publică)şi pe cale
judiciară (contenciosul administrativ);
5) aplicarea metodei de drept administrativ de constrângere are drept scop prevenirea şi
înlăturarea faptelor ilegale cît şi sancţionarea persoanelor vinovate nu doar cu scopul de a
pedepsi şi de a reeduca;
6) reprezintă un ansamblu de măsuri care se poate concretiza în oricare din formele de
activitate specific administraţiei publice,în ansamblu său:acte juridice,operaţiuni admini strative,
fapte materiale;
7) caracterul legal al acestor măsuri ,legea fiind cea care conferă legitimitate;
8) se bazează pe puterea public,ea putând interveni inclusiv pentru a învinge voinţa
potrivnică a unui subiect de drept determinat;
9) se reduce la influenţa psihică ,materială şi organizatorică(limitarea unor activităţi,
profesii etc.);
10) este însoţită de aplicarea diferitelor limitări,pierderi ale anumitor drepturi şi libertăţi )
pînă chiar la privarea de libertate);
11) se efectuează în baza normelor juridice de drept administrativ în limitele funcţiilor de
ocrotire a dreptului,adică de ocrotire anumitor relaţii sociale
12) se exercită,de regulă,pe cale extrajudiciară,adica în mod administrativ (şi numai în
cazurile expres prevăzute pe cale judiciară);
13) se aplică cu scopul de a preveni,curma sau a pune capăt acţiunilor ilegale,precum şi
sancţionarea persoanelor vinovate.
Fiind o varietate a constrângerii statale,constrângerea administrativă este aplicată ca un mijloc
extrem de asigurare şi ocrotire a ordinii de drept în domeniul administraţiei publice,adică
îndeplineşte o funcţie de reprimare.
Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă
I. Principalul criteriu de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă îl reprezintă
scopul pe care şi-l propune, şi anume:
a) măsuri fără caracter sancţionator,denumite şi măsuri de poliţie administrativă sau
sancţiuni de drept administrativ,care intervin pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte
ilicite (antisocial),putând viza ,în egală măsură persoane,bunuri,alte valori,acte juridice
(tratament medical obligatoriu,măsuri de dezintoxicare a unor persoane care au o anumită
dependenţă ,instituirea carantinei);
b) măsuri cu caracter sancţionator,a căror contravenţie este legitimată de comiterea unei
fapte antisociale şi care pot îmbraca forme diverse:amenzi,anulări totale sau suspendări
de diferite acte juridice;
c) măsuri de executare silită ,care intervin atunci cînd cele din primele două categorii nu
sunt duse la îndeplinirea de bună-voie (exemplu:reţinerea unei persoane care a comis o
contravenţie în împrejurări care justifică o asemenea măsuri);
II. Cel de- al doilea criteriu vizează obiectul măsurii,putând fi vorba despre masuri de
constrângere:
a) măsuri cu privire la persoane;
b) măsuri cu privire la bunuri;
c) măsuri cu privire la acte juridice sau operaţiuni administrative;
d) măsuri cu privire la protecţia mediului înconjurător;
e) e)măsuri cu caracter mixt,care pot privi mai multe din categoriile precizate mai sus.
III. Din punct de vedere al regimului juridic:
a) a)măsuri care se aplică într-un regim juridic administrativ(general sau special după caz);
b) b)măsurice se aplică într-un regim juridic complex (al dreptului administrativ şi a altor
ramuri de drept).
IV.Din punct de vedere al organului care le aplică:
a) măsuri aplicate exclusiv ale autorităţii ale administraţiei publice;
b) măsuri aplicate de autorităţi ale administraţiei împreună cu alte organe de stat;
c) măsuri aplicate de autorităţi ale administraţiei cu concursul organizaţiilor nestatale.
V.Din punct de vedere al temeiului obiectiv:
a) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor abateri administrative;
b) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor fapte ilicite;
c) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor fapte care,deşi nu sunt sancţionate,pun în
pericol viaţa şi sănătatea persoanei.
VI.Din punct de vedere al efectelor neaplicării lor sub aspectul legii penale:
a) măsuri care,în caz de neaplicare,atrag răspunderea penală;
 b) măsuri care,în cazul neaplicării,nu atrag răspunderea penală.
VII.Din punct de vedere al consecinţelor civile ale aplicării
a) măsuri producătoare de prejudiciu materiale care dau naştere la despăgubire;
b) măsuri producătoare de prejudiciu patrimoniale care nu se despăgubesc.
VIII.Din punct de vedere al sferei de activitate practic nu există ramură sau domeniu de
activitate al administraţiei in care să nu se aplice o categorie sau alta de măsuri de
constrângere administrativă. Cele mai importante sunt:
a) măsuri din sfera economiei şi comerţului;
b) măsuri din sectorul sanitar şi al ocrotirii sănătăţii;
c) măsuri din sectorul financiar-bancar;
d) măsuri de protecţie a mediului înconjurător;
e) măsuri din domeniul apărării naţionale şi a ordinii publice.

Alţi autori mai adaugă la acestea:măsurile administrative-educative şi măsuri de asigurare

procesuală.Aceste tipuri de măsuri de constrângere administrativă se referă,în special,la
combaterea şi sancţionarea contravenţiilor,având la bază criteriile de clasificare a măsurilor de
constrângere penală,de unde îşi are originea şi această faptă ilicită.
Indiferent de criteriul ales şi de modul de clasificare,toate măsurile de constrângere
administrativă
au ca scop final educarea cetăţenilor în spiritul respectării normelor de drept.Sancţiunea
conţinută în aceste măsuri nu trebuie privită ca scop,ci doar ca o forţă de constrângere
 BIBLIOGRAFIE
Izvoarele formale
1. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16
decembrie 1966, ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.18.
2. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din
04.11.1950, ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.341.
3. Convenţie împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.129.
4. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane
sau degradante din 26 noiembrie 1987, ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998,
volumul 1, pag.331.
5. Codul de conduită pentru poliţişti adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale nr.14169 din
17.12.1979.
6. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.
7. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii
Moldova nr.122-XV din 14.03.2003, publicat în Monitorul Oficial nr.104-110 (1197-
1203) din 7 iunie 2003.
8. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, adoptat prin
legea RSSM la 29 martie 1985 cu modificările până la 1 mai 2003.
9. Legea Republicii Moldova nr. 1245-XV din 18.07.2002 „Cu privire la pregătirea
cetăţenilor pentru apărarea Patriei”, publicată în Monitorul Oficial nr. 137-138/1054 din
10.10.2002.
10. Legea Republicii Moldova nr. 1104-XV din 06.06.2002 „Cu privire la Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei”, publicată în Monitorul Oficial nr.91-
94/668 din 27.06.2002.
11. Legea Republicii Moldova nr.753-XIV din 23.12.1999 „Cu privire la Serviciul de
Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova”, publicată în Monitorul Oficial
nr.156/764 din 31.12.1999.
12. Legea Republicii Moldova nr1457-XIII din 28.01.98 „Cu privire la Serviciul de Protecţie
şi Pază de Stat”, publicată în Monitorul Oficial 12-12/54 din 19.02.1998.
13. Legea Republicii Moldova nr.45-XIII din 12.04.94 „Privind activitatea operativă de
investigaţii”, republicată în Monitorul Oficial nr.11-13 din 31.01.2003.
14. Legea Republicii Moldova nr.793-XIV din 10.02.2000 „Legea contenciosului
administrativ”, publicată în Monitorul Oficial nr.57-58/375 din 18.05.2000.
 B. Izvoarele doctrinale
15. Alexandru I., Cărăuşan M., Popescu I., Dincă D.; Drept administrativ. Curs universitar;
Ed. ECONOMIC; Bucureşti 2002.
16. Avornic Gh; Teoria generala a dreptului; Ed. Cartier juridic; Chişinău 2004.
17. Baltag D., Teoria generală a dreptului şi statului, Cimişlia, 1996.
18. Barbu V., Introducere în dreptul poliţienesc român unificat, Oradea, 1927.
19. Drăghici C., Procedura poliţienească în domeniul contravenţiilor / note de curs,
Bucureşti, 1995.
20. Ghidul poliţistului, culegere selectivă de acte normative vizând activitatea poliţienească.
Vol.I., Chişinău, 2004.
21. Gîrlea R., Dogotari I., Clefos A., Interpol – Istorie şi actualitate, Chişinău, 2003.
22. Ihering R. V., Lupta pentru drept; Ed. All Beck; Bucureşti 2002.
23. Nistoreanu Gh. Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Bucureşti, 1991.
24. Stamatin Şt., Grati V., Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne (partea
generală), Chişinău, 2003.
25. Stelean I., Tudor I., Drept poliţienesc, Bucureşti, 1993.