Sunteți pe pagina 1din 8

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în

învăţătura Sf. Teodor Studitul


aprilie 20, 2017

Sf. Teodor Studitul ne-a lăsat o operă deosebit de folositoare mai ales pentru
timpul nostru, când apar noi şi noi răstălmăciri şi interpretări personale ale
modului în care trebuie dusă lupta împotriva eresului ecumenist. Fiind implicat
mai întâi în controversa micheiană (sinodul preacurvar), iar mai apoi în lupta cu
iconoclasmul, Sf. Teodor a scris o mulţime de scrisori către clerici, mireni şi
monahi, în care descrie cu exemple concrete atitudinea pe care creştinii
ortodocşi ar trebui să o aibă faţă de eretici şi faţă de cei ce sunt în comuniune cu
aceştia.

Remarcăm că Sf. Teodor Studitul (†826) a întrerupt comuniunea cu arhiereii


eretici într-o perioadă în care încă nu exista un canon 15 al Sinodului I-II (emis
abia în 861), de aceea practica întreruperii comuniunii trebuie privită mai larg
decât acest canon, care nu epuizează subiectul şi nici nu avea scopul de a-l
epuiza.

De asemenea e foarte important să atragem atenţia că ereticii despre care


vorbeşte Sf. Teodor în epistolele sale nu fusese condamnaţi de vreun sinod
ortodox la acea vreme. Spunem asta în contextul în care astăzi circulă pe larg o
învăţătură periculoasă, conform căreia ereticii necondamnaţi ar fi ierarhi canonici
atâta timp cât nu sunt condamnaţi de un sinod ortodox, iar comuniunea cu
aceştia nu ar primejdui mântuirea noastră.

Vă invităm să urmăriţi o selecţie de fragmente din scrisorile Sf. Teodor Studitul


cu privire la subiectele de mare actualitate în ceea ce priveşte lupta împotriva
ecumenismului, pentru a cunoaşte adevărata atitudine patristică pe care ar trebui
să o avem.

Nu trebuie pomeniţi minciuno-învăţătorii care au


participat la sinodul eretic şi cei de un cuget cu acesta
„Dar când necurăţia ereticească s-a arătat deschis în timpul soborului, se cuvine
şi precauţiei tale, împreună cu toţi ortodocşii, să vorbeşti cu îndrăzneală,
neavând comuniune cu minciuno-învăţătorii şi nepomenind pe nimeni din cei ce
au participat la sinodul preacurvar sau pe cei de un cuget cu el.” [Epistola 39.
Către egumenul Teofil]

Împărtăşirea cu ereticii din iconomie este lepădare de


adevăr

„În îndreptăţirea pe care a scris-o Maximin şi pe care însuşi Atanasie a citit-o,


Maximin spune că el se împărtăşea, dar nu avea comuniune, şi că asta e o
iconomie ce nu conţine lepădare de adevăr, chiar dacă acesta nu este respectat
întocmai. […] Ah, cât de dreaptă este nedumerirea sfinţintului nostru arhiereu şi a
întregii mulţimi de mărturisitori! Dacă asta nu este comuniune şi lepădare, atunci
ce folos este din osteneala şi nevoinţa lor, vărsarea de sânge şi suferinţele lor?
Pentru ce el însuşi e caterisit? Pentru ce părăseşte mănăstirea? Pentru ce este
îndepărtat de la săvârşirea celor sfinte? Ah, voi spune iarăşi, dumnezeiască
nedumerire! „Ţinând nedreptatea drept adevăr” (Rom 1:18) el crede că şi părinţii
procedau ca şi dânsul.” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

Episcopii eretici sunt pseudo-episcopi

„Ce creştin a auzit vreodată de nebuneştile şi nelegiuitele fapte ce au fost


săvârşite de necinstiţii preacurvari, care numai se numesc episcopi, iar de fapt
sunt pângăritori desăvârşiţi după judecata apostolilor şi a părinţilor, chiar dacă să
nu luăm în seamă eresul? […] Două sute şaizeci şi şase de lovituri şi apoi,
aşteptând puţin, încă patru sute de lovituri cu biciul pe spate… Asta a făcut
nobilul arhiepiscop, iar mai bine zis minciuno-episcopul de Tesalonic.” [Epistola
51. Către fiul Naucratie]

Ereticii se despart pe ei înşişi de trupul lui Hristos


„Nu a lăsat Domnul până în sfârşit Biserica Sa, ci a arătat că ea are în sine
putere, făcându-i pe fraţii noştri din apus să dea pe faţă nebunia celor de aici şi
să-i lumineze pe cei ce luptă în întunericul ereziei. Şi totuşi aceşti îndărătnici s-au
ferit de a-şi deschide ochii inimii. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a
oamenilor: ei s-au despărţit pe sine de trupul lui Hristos, de tronul preaînalt, pe
care Hristos a aşezat cheile credinţei, pe care, după făgăduinţa Celui
nemincinos, nu au biruit-o şi nu o vor birui până în sfârşitul veacului porţile
iadului, adică gura ereticilor (Mt. 16:18).” [Epistola 63(122). Către fiul Naucratie]

Cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox

„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh.
Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla
pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi
ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]

Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi


ca episcopi

„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l
pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune


cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania
acestora

„Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie,
astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu
ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. Către
egumenul Teofil]
Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc
episcopi eretici

„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic,


ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu
ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la
psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la
Dumnezeiasca Împărtăşanie.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii


devin valabile abia dacă el se leapădă de această
comuniune

„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce


acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta
spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu
fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu?
Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte
erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească?

Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să
săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic,
atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei
hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.” [Epistola 40. Către fiul
Naucratie]

Comuniunea cu erezia este vătămătoare de suflet

„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul,


ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie]
„Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă
cineva a făcut asta din frică –aceasta fiind întrebarea ta – nici în acest caz el nu
poate avea îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt.
10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul, şi sufletul să-l arunce în
gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de
un suflet care se păzeşte pe sine a nu fi părtaş nici la comuniunea eretică, nici la
toată răutatea.” [Epistola 32(91). Către fiul Taleleu]

„Mulţumim lui Dumnezeu că şi voi, sfinţilor părinţi, aţi rămas neclintiţi în furtuna
ereziei iconoclaste, nefiind atraşi de comuniunea vătămătoare de suflet cu ea, ci
alergând aţi căpătat preafericita cunună a prigoanei, care cu adevărat este
vrednică de virtutea voastră şi a învederat nevoinţele ascetice pe care le-aţi
săvârşit în trecut.” [Epistola 70(258). Către monahii Avolie şi Ioan]

„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la
fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către
Patriarhul Ierusalimului]

Comuniunea cu erezia este despărţire de Hristos

„În aceste condiţii oricine se împărtăşeşte sau participă la pâinea veninoasă,


oare nu este un lepădat de Hristos, un apostat, un necurat, dacă nu se va
întoarce prin pocăinţă?” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu


care este despărţire de Hristos.” [Epistola 60(119). Către fecioare]

„Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne


desparte de Hristos.” [Epistola 161(349). Către monahii]

„Eu am auzit că tu, iubite frate, nu i-ai lăsat pe cei ce au trădat credinţa să te
atragă în comuniunea cu ereticii şi astfel l-a proslăvit pe Dumnezeu. Depărtându-
te de comuniunea care desparte de Dumnezeu, cu toate că ereticii erau în
demnitatea de învăţători, tu te-ai ascuns, trăind împreună cu lucrătorii în munţi şi
peşteri, preferând mai bine să suferi chinuri şi necazuri, decât să renunţi la viaţa
veşnică pentru plăcere vremelnică, şi acum ai drept povăţuitor şi învăţător pe
Hristos Dumnezeul nostru, pentru Care şi suferim.” [Epistola 219(407). Către
monahul Arcadie]

„Şi să te păzească Domnul până la sfârşit nebiruită, în afara comuniunii cu


ereticii care desparte de Dumnezeu, fiind tu întru toate slăvită şi înţeleaptă.”
[Epistola 224(412). Către o altă patricie]

„Eu i-am adus lui Dumnezeu o mare mulţumire pentru faptul că mirenii, în rând
cu monahii, se străduie să fie bineplăcuţi Domnului, ferindu-se de bezna ereziei.
Într-adevăr, frate, aceasta e beznă şi cursă a diavolului. Pe cel ce nimereşte în
această cursă, comuniunea cu ereticii îl desparte de Hristos şi îl alungă departe
de turma Domnului.” [Epistola 245(433). Curatorului Constantin]

„În aceste zile, când nu doar femeile de felul tău şi cele tunse în monahism, ci
aproape toţi monahii şi egumenii Bizanţului sunt ademeniţi, tu cu puţini alţii ai
preferat să suferi pentru Hristos, dar să nu intri în comuniune cu ereticii, care
desparte de Hristos. Căci oricine intră într-o astfel de comuniune, se desparte de
Hristos, asemenea lui Iuda, şi devine împreună părtaş cu cei ce L-au dat pe
Hristos la răstignire.” [Epistola 256(444). Către egumenă]

Împărtăşania ereticilor înstrăinează de Dumnezeu

„Dar dacă el iarăşi se fereşte de Euharistie pe motiv de erezie, aşa e corect. Căci
împărtăşania unui eretic sau a unui vădit osândit pentru viaţa sa te înstrăinează
de Dumnezeu şi te dă în mâinile diavolului.” [Epistola 58. Către Spataria, numită
Mahara]

Pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos. Cine poate


fi inclus în pomelnice.
„Dacă cel ce a avut mai înainte comuniune cu erezia din frică omenească se va
pocăi în pragul morţii, primind, spre exemplu, o epitimie din partea cuiva şi, în
acest fel, va intra în comuniune cu ortodocşii şi va muri în această stare, atunci e
firesc să-l aşezi în pomelnicele ortodocşilor, căci Bunul Dumnezeul nostru, după
marea sa iubire de oameni, îl primeşte pe cel ce se pocăieşte chiar şi în ceasul
cel mai de pe urmă şi aşa îl judecă. De aceea, dacă aşa a fost, atunci nu se
interzice a se săvârşi Liturghie pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă nu a
fost nimic de acest fel, ci, aflându-se în comuniune cu erezia, el nu a reuşit să se
împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului – întrucât pâinea ereticilor nu este
trupul lui Hristos – atunci nu putem îndrăzni a-l pomeni la Liturghie. Căci cele
dumnezeieşti nu pot fi luate în glumă şi cel ce se roagă pentru acesta să nu
audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac.
4:3).” [Epistola 69(257). Către fiul Dorotei]

Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe


timp de pace

„Întrebare: Despre presbiterii hirotoniţi fără înştiinţare la Roma, Neapol şi


Longobardia şi eliberaţi: putem să-i primim pe aceştia şi să avem comuniune cu
ei, să luăm masa împreună şi să ne rugăm împreună?

Răspuns: Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform


regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul
Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor
din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea
ereziei actuale.” [Epistola 87(275). Către monahul Metodie]

În ce caz ne putem împărtăşi la un episcop ortodox ce nu a întrerupt


comuniunea cu ereticii*
„Dacă episcopul nu s-a aflat la sinodul preacurvar și îl numește adunătură
mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod,
dacă se cuvine deci să avem comuniune cu un preot al unui astfel de episcop
ortodox? La aceasta am răspuns şi în altă scrisoare, către Evodie, că se cuvine,
din iconomie, numai dacă el nu a slujit împreună cu ereticii. Căci când episcopul
ce se pomeneşte este ortodox, nimic nu înseamnă dacă el pomeneşte din frică
pe mitropolitului său eretic.” [Epistola 49. Către fiul Naucratie]

Epistole selectate de pe: Преподобный Феодор Студит. Послания.