Teolog Mihai-Silviu Chirilă: “Părtășia la erezie” –

expresie biblică și patristică

publicat pe noiembrie 6, 2017

Studiul de față nu este o pledoarie pentru aplicarea iconomiei în probleme

dogmatice, ci o încercare de încadrare teologică corectă a responsabilității celor
care, în 2016, în Creta, au fost de acord să semneze documentele sinodului ce a
oficializat participarea Bisericilor Ortodoxe locale la erezia ecumenismului, a
celor care, în sinodul BOR din București, au susținut deciziile luate în Creta și a
celor care le-au primit ca fiind ortodoxe și în conformitate cu principiile misionare
ale Bisericii Ortodoxe. Scopul demersului este acela de a oferi, în baza
experienței Sfinților Părinți ai Bisericii, o poziționare cât mai corectă față de cei ce
au adus erezia în Biserica Ortodoxă Română, pentru a se evita căderea în cele
două extreme: pe de o parte, laxitatea morală, care presupune acceptarea
ereziei și conviețuirea cu ea, și, pe de altă parte, radicalismul, care poate
devia în atitudini schismatice.
Lucrarea nu are pretenția de a trata exhaustiv tematica, ci de a fi un răspuns la o
problemă actuală, folosindu-se în cea mai mare parte de experiența Sfântului
Teodor Studitul, cel care elaborează, în epistolele sale, diferitele aspecte ale
părtășiei la erezie.

Dacă din perspectiva raportării la adevărul de credință, la modul general, eretic

se poate numi oricine are o cugetare contrară învățăturii drepte a Bisericii
Ortodoxe, atât timp cât nu se leapădă de aceasta și nu revine la cugetarea
dreaptă, ortodoxă, din perspectiva manierei în care o erezie se răspândește în
viața Bisericii, părtășia la erezie reprezintă strict modul în care s-au
contaminat cu erezia toți cei care nu sunt creatorii propriu-ziși ai acesteia,
ci au acceptat-o, în diferite forme: de bună voie, de frică, sub amenințare, fără
amenințare, din comoditate sau din neștiință.
Din acest punct de vedere, părtășia este începutul căderii spirituale la capătul
căreia cel ce s-a făcut părtaș la erezie ajunge să o propovăduiască cu deplină
convingere, devenind eretic complet, în gândire și în faptă. Cel ce se face
părtaș la erezie este, în ochii lui Dumnezeu, la fel de vinovat ca și ereticul
de la care s-a contaminat cu această boală sufletească; dacă rămâne în
comuniune cu acesta până la ultima suflare a vieții, va avea parte de același
tratament la judecata lui Dumnezeu ca și ereticul propriu-zis, iar dacă rămâne
până după pronunțarea unei condamnări oficiale sinodale a ereziei și ereziarhilor
acesteia, va fi tăiat prin afurisire de la trupul Bisericii împreună cu aceia,
împărtășind soarta lor.
Un aspect deosebit ce trebuie luat în considerare atunci când ne raportăm la cei
care s-au contaminat cu erezia este starea canonică a ereticului și a
părtașului la erezie. Condamnarea oficială de către un sinod ecumenic a ereziei
și a ereziarhilor acesteia, în mod nominal, creează o realitate canonică, în care
ereticii condamnați și cei ce se află în părtășie cu ei sunt tăiați de la trupul
Bisericii, pierd harul mântuitor și tainele, devenind străini față de Biserica lui
Hristos cât timp persistă în erezia respectivă. Din acel moment, orice contact al
credincioșilor ortodocși cu cei condamnați de Biserică este interzis de către
sfintele canoane, participarea la rugăciune cu aceștia fiind aspru pedepsită, cu
caterisirea pentru clerici și cu afurisirea pentru mireni. Până în momentul
condamnării ereziei și a celor aflați în comuniune cu ei, este un drept și o
datorie a episcopilor, preoților și credincioșilor de a întrerupe comuniunea
cu aceștia, mai ales comuniunea liturgică cu preoții și cu episcopii eretici sau
părtași la erezie, însă se pot face și trebuie să se facă toate eforturile pentru
convingerea acestora să revină de pe calea eretică, pentru a curăți Biserica
Ortodoxă de erezie.
Aplicate la situația ereziei ecumeniste aprobate de către sinodul din Creta,
aceste aspecte ne arată cum a pătruns în Biserica Ortodoxă Română legiferarea
ereziei ecumeniste la nivel panortodox. Ierarhii români, care s-au făcut părtași la
erezia din Creta fie prin semnătură directă, fie prin aprobarea acesteia la sinodul
din București, fie prin acordul tacit față de cele două sinoade, au devenit
propovăduitorii ecumenismului în Biserica noastră și prigonitori ai preoților care
mărturisesc adevărul de credință, iar din acest punct de vedere, pot fi
considerați eretici, deoarece s-au făcut începători și propovăduitori ai
ereziei în Biserica Ortodoxă Română. Prin atitudinea lor, au împlinit condițiile
opririi pomenirii lor la slujbele bisericești, prevăzute de canoanele 31 apostolic și
15 I-II, dar în atitudinea față de ei nu trebuie uitat că, deși nu mai pot fi
considerați învățători demni de urmat și nu li se mai datorează ascultare
canonică, devenind potrivit canonului 15 I-II, pseudo-învățători și pseudo-
episcopi, nu sunt condamnați încă de un sinod ecumenic, nu sunt caterisiți și
scoși în afara Bisericii, având în orice moment șansa de a reveni la Ortodoxie,
prin lepădarea de semnătura din Creta, și de repunere în cinstea pe care au
avut-o înainte de sinodul de anul trecut, așa cum s-a mai petrecut în istorie (la
sinodul al VII-lea ecumenic, după sinodul din Ferrara-Florența etc.).
Eretici pot fi considerați și toți cei care au acceptat din toată inima
hotărârile sinodului din Creta, fie că este vorba de ierarhi, de clerici, de monahi
sau de mireni, deoarece ei au parcurs deja toate treptele căderii în erezie. Există
în Biserica noastră oameni din toate stările menționate mai sus care au o
cugetare ecumenistă cu mult înainte de sinodul din Creta. Pentru aceștia, sinodul
din Kolimbari nu a făcut decât să parafeze ceea ce ei credeau și propovăduiau
deja din tot sufletul.
Cei care au acceptat hotărârile din Creta din frică, din comoditate, din
ignoranță, din dorința de a nu produce o scindare în Biserică, din
dezinformare, se află într-o părtășie periculoasă cu cei ce le-au primit din
convingere și le propovăduiesc ca adevăruri ortodoxe, iar datoria celor care
au întrerupt pomenirea este de a-i convinge să iasă din această părtășie, pentru
a nu se face împreună-responsabili cu ereticii ecumeniști în ziua judecății sau în
ziua unui sinod ecumenic ortodox.
Una dintre cursele în care pot cădea cei ce au întrerupt pomenirea ierarhilor
părtași la erezia ecumenistă este aceea a considerării tuturor celor rămași în
comuniune cu ierarhii ca eretici și tratarea lor după regulile canonice după care
trebuie tratați ereticii deja condamnați de un sinod ecumenic. O astfel de
mentalitate deja a părăsit Biserica Ortodoxă Română în favoarea ereziei, cei ce o
au gândind și vorbind deja despre Biserica noastră ca despre o entitate străină
lor. Acesta este începutul unei gândiri schismatice și trebuie evitată cu orice preț.
Studiul propune un răspuns și celor care consideră că erezia ecumenistă,
datorită întinderii sale în viața Bisericii, nu va mai fi condamnată de niciun sinod
ecumenic, deoarece șansele ca un astfel de sinod să se țină ar fi minime. În
condițiile în care nu va mai exista un sinod ecumenic, cei ce au pornit pe calea
ecumenismului își vor continua drumul, până când, la un moment dat, vor
realiza așa-numita “unire a tuturor creștinilor”. În acel moment, ei vor ieși din
Biserica Ortodoxă prin aderarea la o organizație eretică străină cu totul
Ortodoxiei, după modelul greco-catolicismului, împlinind prin această lucrare
condamnarea pe care ar trebui să le-o dea un sinod ecumenic ortodox.
de Teolog Mihai-Silviu Chirilă